Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 889/A din 28 mai 2024, Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a C. proc. pen., a respins, ca tardiv, apelul declarat de către inculpatul A împotriva sentinței penale nr. 362/27.05.2020, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosar nr. X/307/2017.
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Cluj a reținut că prin sentința penală nr. 362 din data de 27 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. X/307/2017, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., Judecătoria Sighetu Marmației a dispus condamnarea inculpatului A, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prevăzute de art. 262 alin. (1) C. pen. și la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.
În temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (2) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cea de-a doua pedeapsă, respectiv 2 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 5 ani și 2 luni închisoare.
Împotriva acestei sentințe penale condamnatul A a formulat inițial contestație în anulare, înregistrată sub nr. X/182/2023.
Prin sentința penală nr.467 din 29 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. X/182/2023, Judecătoria Sighetu Marmației a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A împotriva sentinței penale nr. 362/27.05.2020, pronunțată în dosarul nr. X/307/2017 de către Judecătoria Sighetu Marmației, rămasă definitivă prin neapelare.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul A.
La termenul de judecată stabilit în cauză, condamnatul A și-a precizat calea de atac formulată, în sensul că solicită recalificarea cererii promovate ca fiind apel declarat împotriva sentinței penale nr. 362 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. X/307/2017.
Prin decizia penală nr.495/A din data de 1 aprilie 2024, în temeiul art. 421 alin. (1) pc. 2 lit. b C. proc. pen., Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 467/29.06.2023 a Judecătoriei Sighetu Marmației, pe care a desființat-o în întregime, a calificat cererea formulată de către petentul A drept apel împotriva sentinței penale nr. 362/27.05.2020 a Judecătoriei Sighetu Marmației, trimițând cauza pentru o nouă repartizare aleatorie având ca obiect recalificat apel.
Analizând apelul declarat în cauză prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, în limitele caracterului devolutiv integral, Curtea a reținut că inculpatul A a formulat o cerere la data de 1 februarie 2023, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București- Secția I penală, prin care a declarat că înțelege să declare apel împotriva mandatului de executare din dosarul nr. X/271/2022, împotriva sentinței penale nr. 362/2020 a Judecătoriei Sighetu Marmației.
Potrivit art. 410 alin. (1) din C.proc.pen. pentru procuror, persoana vătămată și părți, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și, în cazurile prevăzute la art. 406 alin. C.proc.pen., curge de la data comunicării hotărârii.
Totodată, art. C.proc.pen. prevede că apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.
S-a constatat că hotărârea de condamnare a inculpatului, sentința penală nr. 362/2020 a Judecătoriei Sighetu Marmației, obiect al căii de atac, a fost pronunțată la data de 27 mai 2020. Contrar argumentelor apelantului-inculpat, s-a reținut că la filele 247-248 (dos. fond) există traducerea din limba ucraineană în limba română a confirmării de înmânare a documentelor judiciare emisă de Judecătoria raionului Teaciv din regiunea Zakarpatia, din conținutul căreia reiese că inculpatului A i-au fost comunicate, personal, documentele judiciare emise de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. X/307/2017, la data de 05.10.2020.
Mai mult decât atât, Curtea a reținut că prevederile art. 411 C. proc. pen. stabilesc, cumulativ, că pentru admiterea unei cereri de repunere în termenul de apel este necesar ca întârzierea să fi fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia. Or, din actele existente la dosar rezultă că inculpatul a fost arestat și a început să execute pedeapsa definitivă prin sentința penală apelată la data de 29.03.2022 (f. 323 dos. fond). Prin urmare, este evident că de la data la care inculpatul a început să execute pedeapsa închisorii a luat cunoștință despre această hotărâre de condamnare, însă cu toate acestea a înțeles să formuleze cererea doar la data de 01.02.2023, cu depășirea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 411 (1) teza a II-a din C. proc. pen.
Pe de altă parte, după ce condamnatul a fost arestat, în aprilie 2022 și adus în țară, de asemenea, i s-a comunicat sentința. S-a constatat că A a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 362/27.05.2020. În motivare, contestatorul a arătat că dorește rejudecarea cauzei deoarece nu a fost asistat de apărător, nu a beneficiat de un traducător deși nu vorbește limba română, iar pe durata procesului nu a fost niciodată citat în instanță pentru a se apăra. A solicitat rejudecarea cauzei pentru a i se da posibilitatea de a se apăra și de a fi asistat de un translator româno-ucrainian.
Analizând motivele invocate de contestator în susținerea contestației, instanța a reținut că acestea nu se încadrează în cazul de la litera b) a art. 426 din C. proc. pen., așa cum a fost precizată contestația. Instanța a reținut că nu a fost indicată (și cu atât mai puțin dovedită) cauza de încetare a procesului penal de către contestator, acesta invocând doar o neregulă procedurală, aceea că nu i-a fost comunicată citația și că judecata a avut loc în lipsa sa. S-a reținut că acest aspect a fost analizat în dosarele având ca obiect redeschiderea procesului penal la judecata în lipsă, respectiv nr. X/307/2022 și X/307/2023, ambele cu trimitere la același dosar de fond nr. X/307/2017, cererile contestatorului de redeschidere a procesului penal, după judecarea în lipsă, fiind respinse.
În dosarul nr. X/307/2022, prin decizia nr. 1243/A din 18 octombrie 2022 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a respins apelul acestuia împotriva Sentinței penale nr. 317/2.06.2022, pronunțate de Judecătoria Sighetul Marmației, s-a reținut că inculpatul a invocat faptul că nu a avut cunoștință de pedeapsa aplicată.
Potrivit înscrisurilor de la dosar, în faza de urmărire penală, petentul condamnat a dat declarații atât în calitate de suspect, cât și de inculpat, fiindu-i aduse la cunoștință drepturile și obligațiile, semnând în acest sens, în prezența translatorului de limbă ucrainiană. Acesta și-a recunoscut semnătura, însă a invocat faptul că nu a avut cunoștință despre conținutul actului, necunoscând limba română, însă instanța a constatat că declarația a fost luată în prezența unui interpret de limbă ucraineană, care a și semnat declarațiile alături de inculpat. De asemenea, potrivit procedurii realizate prin formularea unor cereri de asistență judiciară internațională, prin intermediul Ministerului Justiției, a reieșit că înștiințarea privind înmânarea citației, din data de 5.10.2020, poartă mențiunea că numitului A i-a fost înmânată personal, fila 248. Ca atare, s-a reținut că nu poate fi primită susținerea inculpatului potrivit căreia nu a luat la cunoștință de existența procesului intentat de statul român împotriva sa. Instanța a constatat că, raportat la art. 466 C. proc. pen., petentul A nu a justificat lipsa în vreun mod de la judecarea cauzei despre care nu a putut încunoștința instanța. Chiar dacă o perioadă a locuit în Spania, condamnatul nu a adus dovezi privind imposibilitatea încunoștințării instanței, în contexul în care avea cunoștință că face obiectul unor proceduri judiciare. În aceste împrejurări, constatând că s-a dovedit că inculpatul a luat cunoștință de proces, precum și faptul că nu s-a justificat în niciun fel lipsa de la judecarea și nici imposibilitatea încunoștințării instanței, cererea de redeschidere a procesului penal a fost respinsă.
Pe de altă parte, inculpatul și-a angajat un apărător ales care, la data de 1 iulie formulat o cerere de studierea dosarului nr.X/307/2017. Ca urmare, instanța a evaluat că, în vara anului 2022, când s-a formulat contestația la executare și cererea de studiu a dosarului de către apărătorul ales, condamnatul era arestat în baza unui mandat european de arestare și se afla în executarea pedepsei, deci cunoștea despre existența soluției de condamnare.
Apărarea invocată de inculpat, în sensul că a plecat în Spania din Ucraina, fără să comunice în scris această modificare (deși avea această obligație care i-a fost adusă la cunoștință în momentul în care a fost audiat în calitate de suspect și inculpat, în faza de urmărire penală), nu poate genera admiterea cererii de repunere în termenul de apel. De altfel, în fața instanței de fond, inculpatul a fost citat prin autoritățile ucrainene și s-au emis mandate de aducere, din care rezultă că a fost căutat, dar nu a fost găsit la domiciliu, inculpatul încălcând obligațiile ce-i reveneau, astfel că imposibilitatea de a i se comunica sentința se datorează culpei sale.
Prin urmare, s-a reținut că prevederile art. 411 din C. proc. pen nu au fost respectate, astfel că a fost respinsă, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, formulată de apelantul-inculpat A.
Împotriva deciziei penale nr. 889/A din 28 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori a formulat apel condamantul A.
Examinând apelul declarat prin prisma excepției invocate de procuror și în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III1, V din Codul de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În prezenta cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu apelul declarat de inculpatul A împotriva unei hotărâri definitive, decizia nr. 889/A din 28 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, prin care a fost soluționat apelul împotriva sentinței penale nr. 362 din 27.05.2020, pronunțate de Judecătoria Sighetu Marmației.
Potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar, conform alin. (2) al aceluiași art., încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
Hotărârea (nr. 889/A din 28 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori) împotriva căreia inculpatul a declarat calea de atac este definitivă, potrivit dispozițiilor art. 552 alin. (1) C. proc. pen. (“Hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel”).
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 552 C. proc. pen., decizia Curții de Apel Cluj, apelată în prezenta cauză, a rămas definitivă la data pronunțării și, ca atare, nu este susceptibilă a fi atacată cu apel.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Astfel, cu referire la regulile care guvernează exercitarea căilor de atac, Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod constant că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite (Decizia nr. 99/2000, Decizia nr. 66/2001).
În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că „Accesul liber la justiție nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești, deoarece competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații deosebite”, precum și că Legea fundamentală „nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac [...], ci statuează prin art. 128 că «Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii», iar art. 125 alin. (3) prevede că prin lege se stabilesc competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată” (Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, și Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1977).
De asemenea, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a statuat că „semnificația art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac”.
Concluzionând, Înalta Curte reține că, în cauză, calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei decizii penale definitive, astfel că o va respinge, ca inadmisibilă.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 998 de lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A împotriva deciziei penale nr. 889/A din 28 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori.
Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 998 de lei, rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit interpretului de limba rusă se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 octombrie 2024.