Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 121/P din data de 06 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/36/2024, a fost admisă sesizarea nr. x/II/5/2024 din data de 17.09.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta și, în baza art. 172 alin. (3) și 7, în referire la art. 166 alin. (6) lit. a rap. la raportat la art. 167 și art. 172 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată a fost recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României, sentința penală nr. 95/2022 pronunțată la data de 03.03.2022, în dosarul penal nr. x/2021 (x/2022) de Judecătoria - Secția Penală nr. 12 din Sevilla, rămasă definitivă la data de 03.03.2022, modificată prin hotărârea penală din data de 15.05.2023 dispusă de Judecătoria - Secția Penală nr. 12 din Sevilla, în dosarul penal nr. x/22D, definitivă prin hotărârea penală din data de 12.07.2023 dispusă de Judecătoria - Secția Penală nr. 12 din Sevilla și confirmată de Curtea Provincială Sevilla-Spania prin hotărârea din 08.11.2023 în dosarul penal nr. x/23, îndreptată prin hotărârea din data de 16.07.2024 pronunțată de Judecătoria - Secția Penală nr. 12 din Sevilla în dosarul nr. x/2022, prin care i s-a aplicat persoanei condamnate A pedeapsa închisorii de 730 de zile (2 ani închisoare) pentru comiterea infracțiunii de furt prin efracție în casă locuită, în formă continuată, prev. de art. 237 238.1 și 241.1 C. pen. spaniol, fiind incriminată în legea penală română în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. d și alin. (2) lit. b C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 7 ani).
În baza art. 172 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 în referire la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de 730 de zile (2 ani închisoare) aplicate persoanei condamnate A prin hotărârea penală anterior menționată.
Punerea în executare se face potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală.
De asemenea, a fost dedusă din pedeapsa aplicată persoanei condamnate A perioada de 2 zile, în care a fost privat de libertate, conform hotărârii din data de 16.07.2024 pronunțată de Judecătoria - Secția Penală nr. 12 din Sevilla, în dosarul nr. x/2022.
A fost respinsă cererea de contopire formulată de persoana condamnată A, ca neîntemeiată.
S-a constatat că persoana condamnată A se află în penitenciarul B, în executarea unei pedepse privative de libertate din data de 17.08.2023.
În esență, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, pentru a recunoaște hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare din Spania cu privire la persoana condamnată A.
Referitor la cererea acestuia de contopire a pedepsei de 2 ani închisoare ce face obiectul prezentei cauze de recunoaștere a hotărârii pronunțată de autoritățile belgiene cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin, aplicată prin sentința penală nr. 1448/21.07.2023 a Judecătoriei Ploiești, în dosarul penal nr. x/281/2022, pentru comiterea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (4) C. pen., definitivă prin neapelare la data de 17.08.2023, Curtea de Apel Constanța, față de obiectul procedurii, a considerat că nu este o instanță de executare în sensul dispozițiilor Codului de procedură penală, ci o instanță specială desemnată ca autoritate judiciară competentă în procedurile reglementate în legea menționată, iar incidentele ivite în cursul executării, după rămânerea definitivă a hotărârii curții de apel, implicit contestațiile la executare, vor fi soluționate de către instanțele determinate potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., prin instanță de executare înțelegându-se, instanța ce ar fi judecat infracțiunea în fond.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel, în termen legal, persoana condamnată A, susținând că prezenta cale de atac se referă la respingerea cererii de contopire a pedepselor pe care a formulat-o cu ocazia soluționării prezentei cauze.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală la data de 25 noiembrie 2024, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. x, cu termen de judecată la data de 03 decembrie 2024.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul de față este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța supremă reține că în mod judicios prima instanță a reținut întrunirea tuturor condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, pentru a dispune recunoașterea hotărârii de condamnare străine, în speță, sentința penală nr. 95/2022 pronunțată la data de 03.03.2022, în dosarul penal nr. x/2021 (x/2022) de Judecătoria - Secția Penală nr. 12 din Sevilla, privind pe persoana condamnată A.
Astfel, recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare din Spania față de cetățeanul român A este condiționată, în cauza de față, de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a - e din Legea nr. 302/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată:
(1) Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) hotărârea este definitivă și executorie;
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;
c) persoana condamnată are cetățenie română;
d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România.
Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;
e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163
(2) Hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută și pusă în executare și atunci când persoana condamnată nu are cetățenie română, dar trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și nu va pierde dreptul de ședere permanentă în România. Consimțământul persoanei condamnate este obligatoriu.
În raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată, la rândul ei, întrunirea tuturor condițiilor pentru admiterea cererii și recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare din Spania, având în vedere următoarele: hotărârea de condamnare este definitivă și executorie; fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (infracțiunea de furt prin efracție în casă locuită, în formă continuată, prev. de art. 237 238.1 și 241.1 C. pen. spaniol, fiind incriminată în legea penală română în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. d și alin. (2) lit. b C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., care se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani); persoana condamnată este cetățean român, are domiciliul și trăiește în România (în prezent fiind în executarea altei pedepse, fiind încarcerat în Penitenciarul B), iar la termenul din data de 01.10.2024 în fața primei instanțe, fiind audiat, a arătat că este de acord să execute pedeapsa în România; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 întrucât executarea în România a hotărârii de condamnare nu ar fi contrară principiului non bis in idem deoarece din cazierul judiciar al apelantului (filele 40-41 dosar primă instanță) nu rezultă că ar fi fost condamnat în România ori în alt stat pentru fapta așa cum a fost descrisă, dar nici că ar fi cercetat penal în România pentru aceeași infracțiune pentru care a fost pronunțată hotărârea judecătorească străină; totodată, nu se poate reține că pedeapsa ar fi fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române ori că, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei.
În ceea ce privește motivul de apel vizând contopirea pedepselor aplicate prin hotărârea de condamnare pronunțată în Spania și cea în executarea căreia se află, potrivit legii române, Înalta Curte arată că această cerere nu poate fi primită, cum în mod judicios a apreciat și prima instanță, întrucât în procedura pendinte instanța a fost sesizată doar cu recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri judecătorești într-un penitenciar din România, când persoana condamnată se află în România, în conformitate cu dispozițiile art. 171 și urm. din Legea nr. 302/2004 republicată.
Instanța română recunoaște pedeapsa astfel cum aceasta a fost pronunțată de instanța străină, în această procedură putând doar să adapteze pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (6) lit. b și alin. (8) lit. b din Legea nr. 302/2004. Alte aspecte privind pedepsele aplicate de statul străin sunt de competența instanței de executare din România, putând fi solicitate în cadrul unei contestații la executare, referitoare la modificarea pedepsei în a cărei executare se află, caracteristică fazei de executare a pedepsei.
Legea nr. 302/2004 reglementează o singură ipoteză în care curtea de apel are prerogativele unei instanțe de executare, respectiv de modificare a pedepsei, și anume numai dacă, ulterior recunoașterii unei hotărâri judecătorești străine, același stat emitent transmite o nouă cerere de recunoaștere a unei hotărâri privind aceeași persoană, potrivit art. 172 alin. (7) coroborat cu art. 166 alin. (13) ceea ce înseamnă, per a contrario, că pentru celelalte situații caracteristice materiei executării competența se va stabili potrivit normelor de drept comun în materie („Dacă, după emiterea mandatului de executare a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii, statul emitent (..) b) transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse, dispozițiile Codului de procedură penală referitoare la contestația la executare, care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului titlu, se aplică în mod corespunzător. În acest caz, instanța de executare este curtea de apel care a pronunțat sentința prevăzută la alin. (6)
De altfel, prin decizia nr. 34 din 14 decembrie Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 742/05.11.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că: „Instanța competentă să soluționeze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanțele naționale cu pedepsele aplicate de instanțele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate este instanța corespunzătoare instanței de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate. În cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunțată de o instanță străină, competența de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanței corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instanță și în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate.”
În raport cu art. 4771 C. proc. pen., decizia în interesul legii menționată își găsește aplicabilitatea și în prezent, cu singurul amendament că, potrivit Legii nr. 302/2004 republicată, competența de a recunoaște hotărâri penale străine, în vederea executării, în regim de detenție, a pedepselor aplicate de statul străin, revine curților de apel în a cărei circumscripție teritorială domiciliază persoana condamnată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică, în baza art. 421 pct. (1) lit. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 121/P din data de 06 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/36/2024.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1163 lei, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A împotriva sentinței penale nr. 121/P din data de 06 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/36/2024.
Obligă apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 lei, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 decembrie 2024.