Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A, constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 15/30.01.2024 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosarul nr. x/277/2020, în ceea ce-l privește pe recurentul-inculpat A, s-au dispus următoarele:
În temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și 2 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A pentru infracțiunea de tăiere fără drept de arbori, în luna august 2017, faptă prev. de art. 107 alin. (1) ind.1 lit. c din Legea 46/2008, cu aplicarea art. 77 lit. a și d si cu aplicarea art. 5 C. pen., la 5 ani închisoare.
În temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și 2 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A pentru săvârșirea infracțiunii furt de arbori, luna august 2017, prev. de art. 109 alin. (1) ind. 1 lit. c Legea nr. 46/2008, la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și 2 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A pentru infracțiunea instigare la tăiere fără drept de arbori, în luna ianuarie 2018, faptă prev. de art. 107 alin. (1) ind. 1 lit. c din Legea 46/2008, cu aplicarea art. 47 C. pen. si cu aplicarea art. 5 C. pen., la 4 ani închisoare.
În temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și 2 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, luna ianuarie 2018, prev. de art. 109 alin. (1) ind. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008 la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 97 C. pen., s-a anulat și s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare aplicată persoanei condamnate A, dispusă cu aplicarea art. 91 C. pen., cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani, aplicată prin sentința penală nr. 2/10.01.2023, definitivă prin neapelare la 30.01.2023, pronunțată în dosarul nr. y/277/2020, și au fost repuse în individualitatea lor următoarele pedepse: 1 an închisoare pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 228 alin. (l) rap. la art. 229 alin. (1) lit. b și d C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 77 alin. (l) lit. a și d din același act normativ, raportat la art. 374 alin. (4) art. 375 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. aplicată prin sentința penală nr. 2/10.01.2023, definitivă prin neapelare la 30.01.2023, pronunțată în dosarul nr. y/277/2020, 1 an închisoare pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 107 alin. (1) lit. c din Legea nr. 46/2008, art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aplicată prin sentința penală nr. 52 din 22.04.2019, definitivă la 15.05.2019, în dosarul nr. x/277/2018.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b s-au contopit cele 6 pedepse și a fost condamnat inculpatul A la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani, cu executare, în regim de detenție, conform art. 60 C. pen..
În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii durata măsurii reținerii, luată pentru 24 ore, începând cu data de 27.02.2019 și până la data de 28.02.2020.
II. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpații A și B.
Prin decizia penală nr. 1056 din data de 30 octombrie 2024, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 05.11.2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/277/2020, în ceea ce-l privește pe recurentul-inculpat A, s-au decis următoarele:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. 15/30.01.2024 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosarul nr. x/277/2020.
A fost desființată în parte sentința apelată și în rejudecare, a fost pronunțată o nouă hotărâre prin care:
A fost redusă la 3 ani pedeapsa aplicată, în temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpatului A pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, în luna august 2017, faptă prev. de art. 107 alin. (1) ind. 1 lit. c din Legea 46/2008, cu aplicarea art. 77 lit. a și d si cu aplicarea art. 5 C. pen..
A fost redusă la 3 ani pedeapsa aplicată, în temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpatului A, pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, luna august 2017, prev. de art. 109 alin. (1) ind. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008 la pedeapsa de 5 ani închisoare.
A fost redusă la 3 ani pedeapsa aplicată, în temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și 2 C. proc. pen., inculpatului A pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tăiere fără drept de arbori, în luna ianuarie 2018, faptă prev. de art. 107 alin. (1) ind. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 47 C. pen. si cu aplicarea art. 5 C. pen.
A fost redusă la 2 ani pedeapsa aplicată, în temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpatului A pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, luna ianuarie 2018, prev. de art. 109 alin. (1) ind. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008.
Au fost menținute anularea și descontopirea, efectuată în baza art. 97 C. pen. a pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare aplicată persoanei condamnate A, dispusă cu aplicarea art. 91 C. pen., cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani, aplicată prin sentința penală nr. 2/10.01.2023, definitivă prin neapelare la 30.01.2023, pronunțată în dosarul nr. y/277/2020, și au fost repuse în individualitatea lor următoarele pedepse:
- 1 an închisoare, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 228 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. b și d C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 77 alin. (l) lit. a și d din același act normativ, raportat la art. 374 alin. (4) art. 375 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. aplicată prin sentința penală nr. 2/10.01.2023, definitivă prin neapelare la 30.01.2023, pronunțată în dosarul nr. y/277/2020;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 107 alin. (1) lit. c din Legea. nr. 46/2008, art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aplicată prin sentința penală nr. 52 din 22.04.2019, definitivă la 15.05.2019, în dosarul nr. x/277/2018.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b au fost contopite cele 6 pedepse și a fost condamnat inculpatul A la pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat câte o treime din celelalte pedepse expuse mai sus, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 4 luni, cu executare, în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.
A fost dedusă din durata pedepsei închisorii durata măsurii reținerii, luată pentru 24 ore, începând cu data de 27.02.2019 și până la data de 28.02.2019.
III. Împotriva hotărârii pronunțate în apel a declarat recurs în casație inculpatul A, prin avocat C (în baza împuternicirii avocațiale nr. x/2023, aflată la fila nr. 3 din dosarul de recurs în casație al instanței de apel), la data de 08.11.2024, prin Serviciul de poștă, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila nr. 4 din dosarul de recurs în casație al instanței de apel.
Prin cererea formulată, inculpatul A a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;), solicitând admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, suspendarea executării hotărârii atacate și trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.
Pe fondul cererii, recurentul-inculpat a solicitat admiterea recursului în casație și achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de:
- art. 107 alin. (1) ind.1 lit. c din Legea 46/2008, cu aplicarea art. 77 lit. a și d si cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta din august 2017);
- art. 109 alin. (1) ind.1 lit. c Legea nr. 46/2008 (fapta din august 2017);
- art. 107 alin. (1) ind.1 lit. c din Legea 46/2008, cu aplicarea art. 47 C. pen. și cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta din ianuarie 2018);
- art. 109 alin. (1) ind.1 lit. c Legea nr. 46/2008 (fapta din ianuarie 2018), fapte pentru care a fost condamnat în regim de detenție de instanța de apel.
În susținerea cererilor și a cazurilor de casare invocate, inculpatul a apreciat că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, fiindu-i aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10.12.2025 sub nr. x/277/2020, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilității în principiu la data de 29.01.2025.
La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație a fost legal îndeplinită.
La data de 28.01.2025, a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434 C. proc. pen.
IV. Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac care are ca scop asigurarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de lege.
Însă, pentru a proceda efectiv la analiza pe fond a chestiunilor de drept invocate, este necesar ca cererea de recurs în casație să îndeplinească condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434 C. proc. pen..
Examinând aceste condiții în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație a fost formulată în termen, însă nu îndeplinește cumulativ condițiile de formă prevăzute de art. 434 art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 alin. (1) lit. a și art. 438 C. proc. pen., referitoare la cerințele prevăzute de lege pentru admiterea în principiu.
În ceea ce privește decizia penală recurată, aceasta se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, în sensul dispozițiilor art. 434 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., fiind pronunțată de o curte de apel, ca instanță de apel.
În raport cu actele dosarului, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului legal de 30 zile, întrucât hotărârea atacată a fost comunicată inculpatului la adresele de domiciliu, în condițiile în care acesta figura ca fiind încarcerat încă din data de 30.10.2024 (data pronunțării hotărârii din apel), astfel cum rezultă din referatul întocmit de grefierul de ședință la 27.01.2025 (fila nr. 13 din dosarul cauzei).
Prin urmare, având în vedere că procedura de comunicare a deciziei penale recurate nu a fost legal îndeplinită cu recurentul-inculpat, nefiind respectate dispozițiile art. 264 raportat la art. 259 alin. (7) C. proc. pen., acesta se află în termenul prevăzut de lege pentru declararea recursului în casație.
De asemenea, în cauză au fost respectate dispozițiile art. 436 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul A având calitatea procesuală prevăzută de lege pentru a declara recurs în casație și nu sunt incidente prevederile alin. (6) ale aceluiași art., inculpatul declarând apel în cauză, cale de atac ce i-a fost admisă.
Pe de altă parte, se constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A întrunește cerințele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a) b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții, locul de deținere, hotărârea care se atacă, iar cererea a fost semnată de persoana care a exercitat calea extraordinară de atac (prin avocat C, în baza împuternicirii avocațiale nr. x/2023, aflată la fila nr. 3 din dosarul de recurs în casație al instanței de apel).
Însă, în ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită.
Potrivit art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen.: Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde: (…) c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora. Totodată, conform art. 440 alin. (2) C. proc. pen.: Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Așadar, se constată că legiuitorul a instituit în sarcina titularului cererii de recurs în casație obligația de a indica cazul de casare pe care se întemeiază cererea și motivele de recurs în casație (motivarea în fapt și în drept) prin însăși cererea de recurs în casație, sub sancțiunea respingerii cererii ca inadmisibilă, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen..
În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin încheierea nr. 396/RC din data de 08.12.2015, pronunțată în dosarul nr. x/85/2014, a reținut că: simpla indicare a unui caz de casare dintre cele prevăzute de lege în cererea de recurs în casație nu conduce la constatarea de iure a admisibilității recursului, ci este necesar ca motivele expuse cu privire la cazul de casare invocat să corespundă acestuia.
Examinând cererea recurentului-inculpat A, Înalta Curte constată că acesta, deși a invocat cazurile de casare pe care își întemeiază cererea de recurs în casație, respectiv cele prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., acesta nu le-a motivat în fapt și în drept, astfel cum impun dispozițiile art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen..
Astfel, inculpatul s-a limitat în a prelua conținutul textelor de lege invocate, apreciind că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, dar și că i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Prin urmare, simpla indicare a textelor de lege și a conținutului acestora nu echivalează cu motivarea în fapt și în drept a cererii de recurs în casație.
În acest sens, Înalta Curte reamintește că pentru realizarea scopului pentru care a fost instituită calea de atac a recursului în casație, respectiv verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, este necesar ca părțile să-și expună criticile rezonabil structurate, în mod clar și neambiguu, din acest punct de vedere cererea de recurs în casație caracterizându-se printr-un anume formalism, fără a cărui respectare nu poate produce efectul cerut de art. 440 alin. (1) C. proc. pen., respectiv admisibilitatea acesteia și învestirea instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac.
Concluzionând, având în vedere că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A nu conține motivarea cazurilor de recurs în casație invocate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434 C. proc. pen.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 1056 din data de 30 octombrie 2024, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 05.11.2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/277/2020.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 1056 din data de 30 octombrie 2024, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 05.11.2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/277/2020.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2025.