Asupra cauzei de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 544 din data de 10.08.2023, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București - Secția Penală, în temeiul art. 396 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”, prev. de art. 337 cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap. la 43 alin. (5) și a art. 75 alin. (2) lit. b rap. la art. 76 alin. (1) toate C. pen. (faptă din data de 27.12.2019).
În baza art. 555 C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, în conformitate cu prezenta hotărâre, la data rămânerii definitive a acesteia.
În temeiul art. 398 C. proc. pen. rap. la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și inculpatul A.
Prin decizia penală nr. 303/A din data de 08.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/300/2022 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, împotriva sentinței penale nr. 544 din data de 10.08.2023, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Penală, în dosarul nr. x/300/2022.
A fost desființată, în parte, sentința apelată și rejudecând, au fost înlăturate dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b C. pen. și s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A la 2 ani închisoare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație la data de 15 aprilie 2024, inculpatul A, prin avocat B, cu împuternicire avocațială la dosar prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct.7 C. proc. pen. – inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 2 lit. a C. proc. pen., admiterea recursului în casație casarea hotărârii instanței de apel și achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b teza I C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 337 C. pen. (refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei).
De asemenea, în temeiul art. 441 C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.
În esență, s-a arătat că, recurentul-inculpat a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, pentru că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă a infracțiunii prev. de art. 337 C. proc. pen., din perspectiva elementului material.
A mai susținut că, recurentului-inculpat i s-a prelevat, cu acordul său, proba de urină, probă care a fost analizată și pe baza căreia s-a stabilit, fiind emis buletin de analiză toxicologică care face parte din probatoriul administrat de către organul de urmărire penală, prezența substanțelor psihoactive, respectiv THC-COOH.
Or, THC-COOH (ll-Nor-9-carboxy-delta 9-tetrahydrocannabinol) este metabolitul inactiv al metabolitului activ, li-hydroxy-A9-tetrahydrocannabinol (11-OH-THC), care, la rândul său, este metabolitul activ al Tetrahidrocanabinolului (THC). Întrucât, potrivit art. 241 din Legea nr. 187/2012, prin substanțe psihoactive se înțeleg substanțele stabilite prin lege, iar tetrahidrocanabinolui (THC), extract pur din planta de canabis, este înscris în Tabelul I din Legea nr. 339/2005, în categoria substanțelor psihotrope, prin analiza probei de urină s-a stabilit prezența tetrahidrocanabinolului în organismul său, ca substanță psihoactivă.
Prin urmare, refuzul acestuia de a i se recolta proba de sânge nu realizează elementul material al infracțiunii prev. de art. 337 C. pen., atâta timp cât prezența substanței psihoactive a fost stabilită prin analiza unei alte mostre biologice, și anume cea de urină.
Normele legale incidente în ceea ce privește obligativitatea de a se supune recoltării de probe biologice, sunt următoarele:
art. 38 din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede că „Conducătorii vehiculelor (...) sunt obligați să se supună testării aerului expirat și/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii (...) consumului de substanțe psihoactive, la solicitarea polițistului rutier;
art. 88 alin. (7) din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prevede că: „Conducătorilor de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testați în trafic cu un mijloc certificat care indică prezența în organism a unor substanțe psihoactive, li se recoltează obligatoriu mostre biologice";
- art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice din 04.10.2006 prevede că: „Conducătorilor de vehicule li se recoltează obligatoriu mostre biologice atunci când rezultatul testării preliminare cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate indică prezența în organism a substanțelor psihoactive".
În ceea ce privește normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1512/2013 cu privire la felul mostrelor biologice (sânge și urină), modalitatea și ordinea în care trebuie recoltate pentru determinarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, invocate în motivarea, atât a hotărârii instanței de fond, cât și a hotărârii instanței de apel, s-a arătat că nerespectarea întocmai a acestuia nu conduce la anularea rezultatului obținut în urma examinării toxicologice a probei analizate, în speță proba de urină, în norma de reglementare nefiind prevăzută o astfel de sancțiune, având în vedere că determinarea prezenței în organismul recurentului-inculpat a substanțelor psihoactive s-a făcut, indubitabil, doar în baza probei de urină.
De asemenea, s-a menționat că, determinarea sau nu a prezenței substanțelor psihoactive în corpul conducătorului de vehicul este o chestiune de probațiune, în acest sens fiind instituită obligația acestuia de a se supune recoltării probei biologice, și chiar dacă normele metodologice amintite prevăd la art. 13 că pentru această determinare se recoltează două probe biologice, una de sânge și una de urină, doar refuzul recoltării probei de sânge nu realizează elementul material al infracțiunii prev. de art. 337 C. pen., tocmai pentru că prezența acestor substanțe a fost stabilită prin analiza celeilalte probe, refuzul recoltării probei de sânge neavând, prin urmare, niciun efect. Doar în cazul în care, în urma refuzului recoltării probei de sânge, nu ar fi fost recoltată și proba de urină, aceasta fiind, de altfel și ordinea stabilită de norme, ori dacă proba de urină nu ar fi fost analizată sau dacă rezultatul analizei probei ar fi stabilit că nu se poate determina prezența substanțelor psihoactive ar fi fost realizat elementul material prevăzut de norma de incriminare.
Pe de altă parte, chiar trecând peste aceste argumente, ordinul ministrului sănătății are o forță juridică inferioară legii, iar de instituirea unei proceduri în cadrul căreia să fie recoltate două probe biologice diferite în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive nu poate depinde tipicitatea unei infracțiuni (în speță cea prev., de art. 337 C. pen.).
Prin urmare, s-a susținut că fapta de a refuza recoltarea mostrei biologice de sânge nu întrunește condițiile de tipicitate obiectivă, deoarece recurentul-inculpat s-a supus recoltării mostrei biologice de urină, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în corpul său, rezultat de altfel obținut. Refuzul trebuie să fie așadar total, iar nu doar, parțial/ deoarece refuzul recoltării celei probei de sânge nu a avut, în speță, niciun efect.
Curtea de Apel București, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casație formulată de către inculpatul A cu mențiunea că se pot formula concluzii scrise, în termen de 10 zile, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la data de 12 martie 2024.
Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 aprilie 2024, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 29 mai 2024, fără citarea părților și fără participarea procurorului.
Prin încheierea din 29 mai 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, în dosarul nr. x/300/2022, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 303/A din data de 08.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/300/2022 (x/2023).
S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul Cx, în compunere de 3 judecători, s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 26 iunie 2024 cu citarea recurentului inculpat și încunoștințarea apărătorului ales al acestuia.
A fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurentul inculpat A.
Înalta Curte a apreciat că, cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii de atac.
Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurentul inculpat A s-a apreciat ca fiind neîntemeiată întrucât, în contextul admiterii în principiu a prezentei căi extraordinare de atac și a posibilelor soluții pe fondul acesteia, argumentele prezentate în susținerea solicitării analizate nu relevă necesitatea dispunerii măsurii cu caracter excepțional prev. de art. 441 alin. (1) C. proc. pen..
Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 29 mai 2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.
Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, în raport de încadrarea juridică stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută.
Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat A ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esență, achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive, întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă în ceea ce privește elementul material al infracțiunii, conform art. 337 C. pen., arătând că proba de urină este suficientă pentru a produce rezultatul, astfel cum rezultă din concluziile buletinului de analiză toxicologică unde se reține, prezența substanțelor psihoactive, respectiv THC-COOH.
În vederea dezlegării chestiunii invocate de recurentul-inculpat, respectiv că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 337 C. pen., Înalta Curte are în vedere situația de fapt reținută cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, respectiv că: ,,La data de 27.12.2019, ora 22.45, inculpatul A a condus autoturismul marca X cu numărul de înmatriculare (...) pe strada (...) București, a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru THC 5, iar ulterior a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală „Prof Dr. Mina Minovici", unde inculpatul a refuzat prelevarea probelor de sânge.
Mai mult, instanța de apel a reținut că, la data de 27.12.2019, ora 22.45, inculpatul A a condus autoturismul marca X cu numărul de înmatriculare (...), pe strada (...) București, unde a fost oprit de un echipaj de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere.
De asemenea, având în vedere împrejurarea că în mașină se simțea un miros înțepător, specific canabisului, inculpatul A a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru THC 5, după care a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală „Prof Dr. Mina Minovici", unde cel în cauză a refuzat prelevarea de sânge, deși i-a fost adus la cunoștință aceea că, fapta sa constituie infracțiune.”
Potrivit art. 7 alin. (1) din Normele metodologice privind recoltarea, depozitarea și transportul mostrelor biologice în vederea probațiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenței în organism a substanțelor psihoactive în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, aprobate prin Ordinul nr.1512/2013 din 12 decembrie 2013 emis Ministerul Sănătății, conform cărora mostrele biologice ce pot fi recoltate de la persoanele implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării alcoolemiei sau a prezenței în organism a substanțelor psihoactive, sunt reprezentate prin:
a) sânge, pentru determinarea alcoolemiei;
b)sânge și urină, pentru determinarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
Din textul anterior menționat rezultă că, pentru determinarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, legea prevede atât recoltarea probelor de sânge și urină, rezultând că, în situația în care o persoană refuză prelevarea probelor de sânge, prelevarea probelor de urină nu se va mai face, întrucât este insuficientă pentru stabilirea alcoolemiei sau a prezențelor în organism a substanțelor psihoactive, în sensul cerut de lege.
În cauză se reține că recurentul-inculpat A a refuzat recoltarea probei de sânge, astfel că nu s-a conformat dispozițiilor Ordinului ministrului sănătății nr. 1512/2013, modificat prin Ordinul nr. 277/2015 care prevede că pentru determinarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive se recoltează o probă de sânge și una de urină, cumulativ, nu alternativ.
Instanța supremă, analizând motivele invocate de recurent (privitoare la împrejurările în care a refuzat să se supună recoltării probelor biologice din cauza fricii de ace, precum și faptul că nu a fost întrebat dacă este de acord cu prelevarea probei de urină) apreciază că, în realitate, nu se invocă neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracțiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea determinării prezenței în organism a substanțelor psihoactive, prev. de art. 337 C. pen., ci se contestă situația de fapt.
Or, raportat la aceste critici, Înalta Curte constată că recurentul pune în discuție stabilirea unei alte situații de fapt pe baza materialului probator administrat în cauză și reinterpretarea probelor cu privire la împrejurările în care a survenit fapta pentru care acesta a fost trimis în judecată și condamnat.
În ceea ce privește prevederea faptei în legea penală și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte notează că, potrivit art. 337 C. pen., constituie infracțiunea de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice: Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Refuzul - element material al infracțiunii, are semnificația unui act comisiv, explicit, prin care conducătorul vehiculului aduce la cunoștința organului judiciar sau a celui medical îndreptățit să efectueze prelevarea de mostre biologice că nu dorește să fie supus acestui procedeu.
Comiterea faptei în discuție se grefează pe depistarea pe drumurile publice a unui conducător de vehicul și care prezintă condițiile prevăzute de lege pentru a i se putea cere prelevarea de mostre biologie necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive (Codul penal, comentariu pe art.e, Ed. C.H. Beck, ediția 3, pag.1563).
Conducătorul vehiculului este un subiect activ general, putând fi orice persoană care exercită în fapt această calitate.
Cu privire la fapta dedusă judecății și analiza probatoriul din care rezultă săvârșirea acesteia, instanța de apel și-a însușit argumentele logico-juridice expuse de prima instanță.
Din analiza elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 337 C. pen., se constată că modalitatea de realizare a elementului material al laturii obiective constă în acțiunea de sustragere ori de refuzare a unei obligații legale și anume obligația de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive.
Înalta Curte, în acord cu instanța de apel constată că recurentul- inculpat A a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea determinării prezenței unor substanțe psihoactive fără a exista vreun motiv întemeiat care a oprit procesul de recoltare.
Or, analizând acțiunea recurentului, prin raportare la această stare de fapt, contrar celor susținute de apărare, instanța supremă constată că fapta inculpatului A întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, art. 337 C. pen., fiind realizată corespondența dintre fapta concret săvârșită și elementele de natură obiectivă stabilite de legiuitor în norma de incriminare.
Astfel, fapta inculpatului A, care în data de 27.12.2019, ora 22:45, a condus autoturismul marca X cu numărul de înmatriculare (...) pe strada (...) București, a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru THC 5, ulterior a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală „Prof Dr. Mina Minovici", unde a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii prezenței unor substanțe psihoactive, întrunește elementele constitutive obiective ale infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzute de art. 337 din C. pen..
Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul-inculpat nu a evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală fiind neîntemeiată cererea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b C.proc.pen.
Pentru aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 303/A din data de 08.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II- a Penală, în dosarul nr. x/300/2022 (x/2023).
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. 303/A din data de 08.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II a Penală, în dosarul nr. x/300/2022 (x/2023).
Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2024.