Asupra recursurilor în casație de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 330 din 22.12.2021 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, s-au dispus printre altele:
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A la 2 (doi) ani și 11 (unsprezece) luni închisoare.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului A, pe o durată de 5 (cinci) ani, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen., respectiv interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului A, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor interzise ca pedeapsă complementară, respectiv a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen. (respectiv interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat).
În baza art. 321 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A la 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b C. pen., s-a contopit pedeapsa principală de 2 (doi) ani și 11 (unsprezece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu pedeapsa principală de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., inculpatul A urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare la care s-a ajuns după cum urmează: la pedeapsa principală cea mai grea de 2 (doi) ani și 11 (unsprezece) luni închisoare s-a adăugat un spor de 5 (cinci) luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse principale cu închisoarea (1/3 din 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare)).
În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A, pe o durată de 5 (cinci) ani, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen., respectiv interzicerea exercitării dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului A, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor interzise ca pedeapsă complementară, respectiv a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen. (respectiv interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat).
În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B zis ,,C” sau ,,D”, la 2 (doi) ani și 11 (unsprezece) luni închisoare.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului B zis ,,C” sau ,,D”, pe o durată de 5 (cinci) ani, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen., respectiv interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului B zis ,,C” sau ,,D”, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor interzise ca pedeapsă complementară, respectiv a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen. (respectiv interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat).
În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B zis ,,C” sau ,,D”, la 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare.
S-a descontopit pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 44/14.05.2020 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosar nr.x/114/2019 în pedepsele componente și s-a repus în individualitatea lor următoarele pedepse principale, complementare și accesorii, respectiv:
în pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare;
în pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare;
înlătură sporul de 6 luni închisoare;
în pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani;
în pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani;
în pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen.;
în pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen.;
În baza art. 97 C. pen. s-a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentința penală nr. 44/14.05.2020 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosar nr. x/114/2019, definitivă la 07.07.2020.
În baza art. 38 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b C. pen., s-au contopit pedepsele principale de 2 (doi) ani și 11 (unsprezece) luni închisoare, de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare, aplicate pentru infracțiunile pentru care s-au făcut cercetări în prezenta cauză cu pedepsele principale de 2 ani și 6 luni închisoare, de 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 44/14.05.2020 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosar x/114/2019, definitivă la 07.07.2020, inculpatul B zis ,,C” sau ,,D”, urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare la care s-a ajuns după cum urmează: la pedeapsa principală cea mai grea de 2 (doi) ani și 11 (unsprezece) luni închisoare s-a adăugat un spor de 1 (un) an și 9 (nouă) luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse principale cu închisoarea (1/3 din (1 an și 3 luni + 2 ani și 6 luni+ 1 an și 6 luni))).
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare, perioada reținerii din data de 06.05.2019.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare, perioada arestului la domiciliu din data de 07.01.2021 până la 12.05.2021.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare, perioada arestului la domiciliu din data de 12.10.2021 până la 25.10.2021.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare, perioada arestării preventive din data de 07.10.2020 până la 06.01.2021.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare, perioada arestării preventive din data de 26.10.2021 până la data prezentei (22.12.2021).
În baza art. 45 alin. (3) lit. a C. pen., s-a aplicat inculpatului B zis ,,C” sau ,,D” pe o durată de 5 (cinci) ani, pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen., respectiv interzicerea exercitării dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 45 alin. (4) din C. pen., din pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen., aplicată pe o durată de 5 (cinci) ani, s-a scăzut partea din pedeapsa complementară executată până la data prezentei, 22.12.2021, dispusă prin sentința penală nr. 44/14.05.2020 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosar nr.x/114/2019 definitivă la 07.07.2020 (prin Decizia penală nr.568/07.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosar nr. x/114/2019).
În baza art. 45 alin. (3) lit. a C. pen., a fost aplicată inculpatului B zis ,,C” sau ,,D”, pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor interzise ca pedeapsă complementară, respectiv a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen. (respectiv interzicerea exercitării dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat).
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 44/14.05.2020 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosar nr.x/114/2019, definitivă la 07.07.2020, care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
S-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei penale nr. 568/07.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosar nr. x/114/2019, care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
În baza art. 25 alin. (3) teza I C. proc. pen., a fost desființat procesul verbal seria PBZX nr. 256086/04.05.2019 întocmit de agent constatator ASA. A din SPR Buzău.
În baza art. 399 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul B.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A la plata sumei de 2120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (2000 lei în faza de judecată și 120 lei în faza de urmărire penală).
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B la plata sumei de 2120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (2000 lei în faza de judecată și 120 lei în faza de urmărire penală).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat și inculpații A, B și E.
Prin decizia penală nr. 437 din 30.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat și de apelanții-inculpați A, B și E împotriva sentinței penale nr. 330/22.12.2021 pronunțate de Judecătoria Râmnicu-Sărat, în dosarul nr. x/287/2020, a fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând în fond a dispus printre altele:
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A la 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 321 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A la 1 (un) an închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b C. pen., a fost contopită pedeapsa principală de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de 321 alin. (1) C. pen., inculpatul A, la pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 8 luni închisoare, adăugându-se o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului A, de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 4 (patru) ani, calculat conform art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
să se prezinte la Serviciul de Probațiune Buzău la datele fixate de acesta;
să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
să comunice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen., i s-a impus inculpatului obligația să frecventeze un curs de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Buzău sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
Conform art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A urmează să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 120 de zile, la Primăria orașului Râmnicu Sărat sau la Primăria comunei Valea Râmnicului, în afară de situația în care din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.
În temeiul art. 96 alin. (1) C. pen., i s-a atras atenția inculpatului că nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse atrage revocarea suspendării sub supraveghere și executarea pedepsei în regim de detenție.
În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen., i s-a atras atenția inculpatului cu privire la faptul că săvârșirea de către acesta, pe parcursul termenului de supraveghere, a unei noi infracțiuni, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o soluție de condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, atrage revocarea suspendării și executarea pedepsei în regim de detenție.
În baza art. 68 alin. (1) lit. b C. pen. pedeapsă complementară aplicată inculpatului, în temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., pe lângă pedeapsă principală rezultantă, se execută de la data pronunțării prezentei decizii.
Pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, în temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., pe lângă pedeapsa principală rezultantă, se va executa în ipoteza revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 45 alin. (4) C. pen., din pedeapsa complementară rezultantă aplicată inculpatului B, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a și b) C. pen., aplicată pe o durată de 5 (cinci) ani, se scade pedeapsa complementară executată până la data prezentei, în temeiul sentinței penale nr. 44/14.05.2020 pronunțate de Tribunalul Buzău în dosar nr. x/114/2019 definitivă la 07.07.2020, prin decizia penală nr. 568/07.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosar nr. x/114/2019.
În baza dispozițiilor art. 40 alin. (3) C. pen. și art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului B, durata prevenției, din data de 06.05.2019, din data de 07.10.2020, până în data de 12.05.2021, inclusiv și din data de 07.10.2021, până în data de10.02.2022, inclusiv.
S-a luat act că, la data pronunțării deciziei, inculpatul B nu se află sub imperiul niciunei măsuri preventive în prezenta cauză.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.
Împotriva hotărârii instanței de apel, la 28 mai 2024, a declarat recurs în casație inculpatul B, prin avocat F, iar, la data de 10.06.2024 (prin fax), inculpatul A, prin avocați G și H, invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..
Inculpatul A a solicitat achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 297 C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., întrucât fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală.
În susținere, a arătat, sub un prim aspect, că, instanțele de fond și apel nu au analizat dacă atribuțiile de serviciu ale inculpatului sunt prevăzute de legi, ordonanțe ale guvernului, ordonanțe de urgență sau în alte acte normative cu putere de lege.
Totodată, s-a menționat că de la momentul comiterii pretinsei fapte de abuz în serviciu, respectiv 04.05.2019, și până la data de 30.04.2024, când a fost pronunțată decizia instanței de apel, dispozițiile art. 1 alin. (3) art. 2 art. 95 alin. (1) și (4), art. 97 alin. (1) lit. b și art. 109 alin. (1) din O.U.G nr. 195/2002 și art. 26 alin. (1) pct. 10 din Legea nr. 218/2002 nu constituie atribuții de serviciu ale inculpatului, în sensul art. 297 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 200/2023.
Chiar și anterior adoptării Legii nr. 200/2023, prevederile menționate nu constituiau atribuții de serviciu ale inculpatului, în sensul art. 297 alin. (1) C. pen., fiind prevederi cu titlu general care nu pot fi asimilate unor atribuții de serviciu.
În acest sens, s-a precizat că atribuțiile de serviciu ale recurentului, aflate în legătură cu constatarea contravențiilor, erau prevăzute în fișa de post și în metodologia de operare a aparatului radar și nu în legi, ordonanțe de urgență, ordonanțe de guvern sau în alte acte normative cu putere de lege.
Prin prisma aceluiași motiv de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul B făcând trimitere la probele administrate la dosar, a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii imputate, întrucât, în principal, nu s-a stabilit dincolo de orice bănuială rezonabilă că recurentul ar fi condus în realitate motociclul.
În subsidiar, în situația în care, instanța supremă va constata că, sub aspectul situației de fapt, inculpatul B este cel care a condus motociclul, a solicitat să se observe că, între recurent și inculpatul A nu a existat vreo legătură subiectivă, recurentul B fiind în situația unui simplu martor și nu a unui participant la comiterea pretinsei infracțiuni de către inculpatul A.
Prin urmare, se pune problema unei complicități negative, care nu poate fi asimilată unei participații la comiterea infracțiunii.
În concluzie, complicitatea negativă nu întrunește tipicitatea specifică unei acțiuni de complicitate sau instigare, motiv pentru care, în opinia apărării, fapta reținută în sarcina inculpatului B nu este prevăzută de legea penală.
Prin încheierea din 26 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., au fost admise în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A și B împotriva deciziei penale nr. 437 din 30 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/287/2020.
Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A și B în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.
Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanțiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că „dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.” (decizia nr. 350/RC/2015 – Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, www.x.ro).
Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Sub aspectul situației de fapt, Înalta Curte reține că instanța de apel și-a însușit situația de fapt reținută de instanța de fond potrivit căreia ,,prin procesul verbal seria PBZX nr. 256086/04.05.2019 întocmit de inculpatul A, inculpata E, a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 1305 lei; i s-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile și i s-a reținut permisul de conducere, deoarece la data de 04.05.2019 ora 16:49, pe DN2 – E85 – Oreavul, a condus motociclu X de culoare galbenă cu nr. (...) cu viteza de 124 Km/h în localitatea Oreavul, județ Buzău.
Prin acest proces-verbal, inculpata E, a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 1305 lei; i s-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile și i s-a reținut permisul de conducere.
La momentul înregistrării de către aparatul radar, motociclul a fost condus de către inculpatul B. De asemenea, la momentul opririi de către organele de poliție, motociclul era condus de către inculpatul B.
Inculpatul A a identificat pe inculpatul B ca fiind conducătorul motociclului însă, la solicitarea inculpatului B, a identificat ca și conducător al motociclului pe inculpata E.
C a semnat procesul verbal seria PBZX nr. 256086/04.05.2019, inclusiv la rubrica Mențiuni contravenient, unde este specificat Nu are obiecții.
În ceea ce îl privește pe recurentul inculpat A, Înalta Curte reține că acesta a invocat, în esență, că prevederile art. 1 alin. (3) art. 2 art. 95 alin. (1) și art. 4 art. 97 alin. (1) lit. b și art. 109 alin. (1) din OUG. nr. 195/2002 și art. 26 alin. (1) pct. 10 din Legea nr. 218/2002 nu constituie atribuții de serviciu ale inculpatului în sensul art. 297 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 200/2023, întrucât a operat o dezincriminare, iar pe de altă parte, chiar și înainte de adoptarea acestei legi, acestea nu constituiau atribuții de serviciu, având caracter general. A susținut inculpatul că atribuțiile sale de serviciu, aflate în legătură cu constatarea contravențiilor, erau prevăzute în fișa de post și în metodologia de operare a aparatului radar.
Potrivit art. 297 alin. (1) C. pen. (în vigoare la data comiterii faptelor) ,,fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.” iar conform art. 132 din Legea 78/2000 ,, în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.”.
S-a reținut că în cauză este incidentă Decizia Curții Constituționale a României nr. 405/2016 prin care s-a constatat ,,că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege ,,îndeplinește prin încălcarea legii”.”
Înalta Curte reține că instanța de apel și-a însușit argumentația primei instanțe în ceea ce privește tipicitatea obiectivă și subiectivă a faptelor inculpaților în raport cu textele de lege reținute în încadrarea juridică de către procuror, nemodificate în faza judecății.
Astfel, s-a reținut că inculpatul A a realizat elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 04.05.2019, a întocmit procesul-verbal seria PBZX nr. 256086/04.05.2019 în exercitarea atribuțiilor de serviciu, atribuții cuprinse în mod explicit în actele de legislație primară, respectiv Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.
Conform art. 26 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 218/2002, una din atribuțiile principale ale Poliției Române este aceea de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni contravenționale, potrivit legii.
Totodată, instanțele de fond au reținut că la data săvârșirii faptelor, respectiv 04.05.2019, inculpatul A avea calitatea de polițist rutier, (îndeplinind calitatea de subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., și implicit al infracțiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 297 al. (1) C. pen.).
În raport cu cele expuse, Înalta Curte constată că instanțele de fond și apel au analizat dacă atribuțiile de serviciu încălcate de inculpatul A sunt cuprinse în acte de legislație primară și s-a constatat că sunt cuprinse în astfel de acte, respectiv în Legea nr. 218/2002, astfel că nu se impune a fi pusă în discuție o eventuală dezincriminare a faptelor.
Totodată, Înalta Curte reține că prin Legea nr. 200/2023 s-a dispus modificarea art. 297 intervenție legislativă care a avut ca scop punerea în acord a legislației, respectiv art. 297 C. pen., cu Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, decizie care și-a produs efectele încă de la data publicării. Or, încă de la data săvârșirii faptelor, 04.05.2019, sfera actelor abuzive a fost restrânsă numai la cele prin care au fost încălcate atribuții de serviciu stipulate explicit în legi sau ordonanțe, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul A fix acest lucru i s-a imputat.
În ceea ce privește critica vizând legea penală mai favorabilă, Înalta Curte arată că aceasta nu poate fi supusă analizei în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casație. Pe de altă parte, nu se impunea o asemenea analiză, din moment ce instanța a stabilit că atribuțiile de serviciu încălcate fac parte din legislația primară.
Referitor la susținerea potrivit căreia prevederile legale indicate ca fiind încălcate de inculpat au caracter general și nu pot fi asimilate unor atribuții de serviciu, Înalta Curte arată că este suficient ca cel puțin una dintre aceste prevederi să nu aibă caracter general pentru a se putea reține săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Or, în cauză, instanța de apel și-a însușit argumentația primei instanțe în ceea ce privește tipicitatea obiectivă și subiectivă a faptelor inculpaților, iar instanța de fond a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 26 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 218/2002, potrivit cărora una din atribuțiile principale ale Poliției Române este aceea de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni contravenționale, potrivit legii.
În ceea ce privește urmarea imediată, instanțele de fond au stabilit că urmare a întocmirii procesului verbal seria PBZX nr. 256086/04.05.2019, inculpatei E i s-a creat o vătămare constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile și reținerea permisului de conducere precum și o pagubă constând în amenda aplicată, nefăcându-se dovada că amenda a fost achitată de către inculpatul B.
De asemenea, instanțele au constatat și legătura de cauzalitate între acțiunea inculpatului A și urmarea produsă.
În aceste coordonate, având în vedere baza factuală reținută în cauză de instanța de apel, Înalta Curte constată că fapta inculpatului A constituie infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen..
Referitor la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 C. pen.
Conform art. 321 alin. (1) C. pen. ,, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”.
Instanța de apel a reținut că ,,în data de 04.05.2019, inculpatul A avea calitatea de polițist rutier, funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. (1) lit. a C. pen..”
Ca atare, instanța a constatat că în speță, inculpatul A îndeplinește calitatea de subiect activ al infracțiunii prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen..
În ceea ce privește latura obiectivă, instanța a constatat că inculpatul A a realizat elementul material al infracțiunii de fals intelectual prevăzută de 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 04.05.2019, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal seria PBZX nr. 256086/04.05.2019 prin atestarea unei fapte necorespunzătoare adevărului.
Conform art. 26 alin. (1) pct. 12 din Legea 218/2002, una din atribuțiile principale ale Poliției Române este de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni contravenționale, potrivit legii.
Ca atare, instanța a reținut că în speță, inculpatul A, în data de 04.05.2019, a întocmit procesul verbal seria PBZX nr. 256086/04.05.2019 în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
În aceste coordonate, având în vedere baza factuală reținută în cauză de instanța de apel, Înalta Curte constată că fapta inculpatului A constituie infracțiunea fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) C. pen..
Referitor la inculpatul B, Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta vizează, în esență, temeinicia deciziei penale recurate și nu chestiuni de legalitate.
În drept, instanța de apel a apreciat că fapta săvârșită de inculpatul B întrunește elementele constitutive ale instigării prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 cu ref. la art. 297 alin. (1) C. pen., precum și ale instigării prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) C. pen..
Criticând probatoriul administrat și evaluarea acestuia de către instanța de apel, susținerile recurentului-inculpat vizează, practic, o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, nu aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, urmărind modificarea situației de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanța de apel.
Astfel, inculpatul B critică, în principal, că nu s-a stabilit dincolo de orice bănuială rezonabilă că el ar fi condus în realitate motociclul, iar în subsidiar, că între el și inculpatul A nu a existat vreo legătură subiectivă, recurentul B fiind în situația unui simplu martor și nu a unui participant la comiterea pretinsei infracțiuni de către inculpatul A, astfel că se pune problema unei complicități negative, care nu poate fi asimilată unei participații la comiterea infracțiunii.
Totodată, acesta face referire la înregistrarea video aflată la dosar în baza căreia instanțele de fond și de apel au reținut că pe locul din spate al motociclului se afla inculpata E, întrucât din înregistrare reiese că pasagerului aflat în spatele motociclului, de sub cască, îi flutură șuvițe de păr, de culoare deschisă (blond), iar E avea la acel moment părul blond. Referitor la acest aspect, apărarea a susținut că din fotografiile depuse la dosarul cauzei reiese că inculpatul B avea la acel moment părul lung cu șuvițe blonde, fiind în egală măsură posibil ca părul acestuia să fie cel surprins pe înregistrarea video, criticând raționamentul instanței de apel referitor la fragilitatea persoanei care se afla pe locul din spate al motociclului.
A mai criticat și interpretarea dată discuției interceptate dintre acesta și mama sa.
Înalta Curte observă că în realitate, apărările acestui inculpat constituie o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința dispunerii unei soluții favorabile inculpatului, ceea ce excedează dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct.7 C. proc. pen. deoarece, în ansamblul lor, motivele tind la reanalizarea împrejurărilor de fapt; în concret, nemulțumirea inculpatului este legată de interpretarea materialului probator, solicitându-se de fapt reanalizarea probelor și înlăturarea raționamentului care a condus la soluția de condamnare.
Însă, reevaluarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanța de apel și concordanța cu probele administrate, precum și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A și B împotriva deciziei penale nr. 437 din 30 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/287/2020.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B, în cuantum de 180 lei,va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A și B împotriva deciziei penale nr. 437 din 30 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/287/2020.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B, în cuantum de 180 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2024.