Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1450/A din data de 26 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București- Secția I penală, în dosarul nr. X/2/2024, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat apelul declarat de apelantul-revizuent A împotriva sentinței penale nr. 622/25.06.2024 a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație A.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând excepția inadmisibilității căii de atac invocate de către reprezentantul Ministerului Public, constată următoarele:
În speță, Înalta Curte reține că a fost învestită cu soluționarea contestației exercitate de contestatorul A împotriva unei hotărâri pronunțate în apel, respectiv împotriva deciziei penale nr. 1450/A din data de 26 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București- Secția I penală, în dosarul nr. X/2/2024, prin care a fost soluționat apelul declarat de apelantul revizuent împotriva sentinței penale nr. 622/25.06.2024 a Judecătoriei Sectorului 3 București, de respingere ca inadmisibilă cererea de revizuire.
În conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. „Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.”
Potrivit art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., doar sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.
De asemenea, conform art. 552 alin. (1) C. proc. pen. „Hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel.”
Raportând aceste considerente la contestația formulată în cauză, Înalta Curte constată că decizia penală contestată în speță, a fost pronunțată urmare a soluționării apelului declarat în cauză împotriva sentinței instanței de fond, nr. 622/25.06.2024 a Judecătoriei Sectorului 3 București, prin care i-a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată, decizia din apel fiind așadar definitivă la data pronunțării sale, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu contestație.
Prin urmare, decizia atacată în prezenta cauză este o hotărâre definitivă cu privire la care legea nu prevede posibilitatea exercitării căii de atac a contestației, iar potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.
În consecință, față de cele reținute, rezultă că revizuentul- contestator a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac neprevăzute de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.
Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A împotriva deciziei penale nr. 1450/A din data de 26 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București- Secția I penală, în dosarul nr. X/2/2024.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 720 lei, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de contestatorul A împotriva deciziei penale nr. 1450/A din data de 26 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București- Secția I penală, în dosarul nr. X/2/2024.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 720 lei, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2025.