Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 567 din 27 iunie 2024 a Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/45/2024, printre altele, s-au dispus următoarele:
În baza art. 29 alin. (1) și 5 din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 alin. (4) C.proc.pen., excepție invocată de condamnatul contestator A, zis „B”.
În baza art. 431 raportat la art. 426 C.proc.pen., au fost respinse, ca inadmisibile în principiu contestațiile în anulare promovate de contestatorii A, zis „B” și C, zis „D” împotriva deciziei penale nr. 245 din 01.03.2024 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. x/99/2020. Totodată, au fost respinse, ca nefondate, cererile de suspendare a executării pedepsei formulate de condamnații contestatori.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Iași a reținut următoarele:
La 02.04.2024, a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr. x/45/2024, contestația în anulare formulată de condamnatul A împotriva deciziei penale nr. 245 din 01.03.2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/99/2020, prin care au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații C, A și E și de părțile civile F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, Q, R și S, împotriva sentinței penale nr. 328/2023 din 05.07.2023 pronunțate de Tribunalul Iași, în dosarul nr. x/99/2020.
Prin această din urmă sentință s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului C la pedeapsa principală rezultantă de 22 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de falsificare sau substituire de alimente sau alte produse, prev. de art. 357 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a și g C.pen., precum și cu aplicarea art. 79 alin. (2) C.pen., înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (1) și 2 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (trei acte materiale) și omor calificat, prev. de art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. f C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a și g C.pen., precum și cu aplicarea art. 79 alin. (2) C.pen. și condamnarea inculpatului A, pentru săvârșirea infracțiunilor de falsificare sau substituire de alimente sau alte produse, prev. de art. 357 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a și g C.pen., precum și cu aplicarea art. 79 alin. (2) C.pen., înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) și 2 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (trei acte materiale) cu aplicarea art. 77 lit. a și g C.pen., precum și cu aplicarea art. 79 alin. (2) C.pen., omor calificat prev. de art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. f C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a și g C.pen., precum și cu aplicarea art. 79 alin. (2) C.pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (trei acte materiale), precum și cu aplicarea art. 79 alin. (2) C.pen. și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prev. de art. 342 alin. (6) C.pen., la pedeapsa principală rezultantă de 22 ani și 6 luni închisoare.
Contestația în anulare formulată împotriva aceleiași decizii penale de către persoana condamnată C a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la 03.04.2024, sub nr. y/45/2024, iar la termenul din 19.06.2024, în baza dispozițiilor art. 43 C.proc.pen., reținând că ambele dosare având ca obiect contestațiile în anulare formulate de cei doi condamnați vizează decizia penală pronunțată în același dosar al Curții de Apel Iași și că ambii contestatori au avut calitatea de inculpați în aceeași cauză, s-a dispus reunirea dosarului nr. y/45/2024 la dosarul nr. x/45/2024.
S-a reținut că, prin cererile de contestație în anulare s-a solicitat admiterea în principiu a căilor extraordinare de atac, suspendarea executării deciziei penale atacate până la soluționarea cauzei, admiterea cererilor, desființarea deciziei penale nr. 245 din 01.03.2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/99/2020, anularea mandatelor de executare a pedepselor emise în baza acesteia, rejudecarea apelului și desființarea în parte a sentinței penale nr. 328 din 05.07.2023 pronunțate de Tribunalul Iași, în dosarul nr. x/99/2020.
În ceea ce privește condițiile de admisibilitate, s-a considerat că acestea sunt îndeplinite, după cum urmează: a fost atacată o decizie din apel, contestatorii au calitatea de persoane condamnate, s-a invocat existența cazului de la art. 426 lit. d C.proc.pen., ca urmare a faptului că la judecata în apel completul a fost compus nelegal, fiind exclus un judecător care făcea inițial parte din complet și sunt îndeplinite condițiile privind respectarea termenului de 30 de zile de la comunicarea deciziei penale contestate.
S-a arătat că, prin încheierea din 16.08.2023, pronunțată în dosarul nr. x/99/2020, în temeiul art. 64 alin. (4) C.proc.pen., a fost admisă declarația de abținere formulată de către doamna judecător T (fostă U) cu privire la soluționarea cauzei nr. x/99/2020 și s-a constatat că aceasta nu a îndeplinit acte și nu a dispus măsuri procesuale în cauză. În opinia apărării, o primă nelegalitate a încheierii prin care a fost soluționată declarația de abținere ar consta în faptul că dispozitivul acesteia este vădit contradictoriu, în sensul că se admite o declarație de abținere pe motiv că judecătorul titular al completului căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza a efectuat acte ca judecător de drepturi și libertăți și în același timp se constată că același judecător nu a efectuat acte în cauză. În al doilea rând, s-a arătat că, deși în considerentele încheierii s-a reținut că doamna judecător T (fostă U) a exercitat calitatea de judecător de drepturi și libertăți în dosarul nr. y/99/2020 al Tribunalului Iași, încheierile din 27.04.2020 și 28.04.2020 pronunțate în acel dosar, care au constituit temei pentru abținerea doamnei judecător, au fost pronunțate de doamna judecător V, astfel că nu avea cum să constituie motiv pentru admiterea declarației de abținere.
În concluzie, s-a apreciat că a fost admisă declarația de abținere a magistratului desemnat aleatoriu să facă parte din completul de apel pe motiv că ar fi fost judecător de drepturi și libertăți, deși nu există nicio încheiere din care să rezulte această împrejurare, astfel că au fost încălcate în mod nepermis dispozițiile imperative privind incompatibilitățile, dar și regulile repartizării aleatorii a dosarelor, împrejurare care se circumscrie motivului de contestație în anulare de la art. 426 lit. d C.proc.pen., întrucât completul de judecată a fost compus cu nerespectarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor și cu încălcarea gravă a dispozițiilor art. 64 alin. (4) C.proc.pen.
S-a susținut că, oricât de grave ar fi faptele și condamnarea, o soluție pronunțată de un complet care nu a fost compus potrivit legii nu poate produce efecte juridice în continuare.
S-a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia imparțialității instanței, susținându-se că respectarea dispozițiilor privind compunerea instanței, inclusiv a dispozițiilor care reglementează modalitatea de soluționare a declarațiilor de abținere, reprezintă o garanție aferentă imparțialității obiective a instanței, parte a dreptului la un proces echitabil, iar între aceste garanții se înscrie caracterul aleatoriu atât al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât și al compunerii completului de judecată.
În speță, s-a susținut că modalitatea de repartizare aleatorie a cauzei, dar și soluționarea incidentelor procedurale privind compunerea completului necesitau o atenție deosebită din perspectiva unui element de specificitate, respectiv argumentul de bază al acuzației, care a justificat reținerea încadrării juridice a infracțiunii de omor, respectiv împrejurarea că inculpații trebuiau să știe că în zona Moldovei se bea spirt.
S-a mai precizat că sancțiunea compunerii nelegale a completului de judecată constă în nulitatea necondiționată și absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet.
Prin cererea depusă la 22.05.2024, de către apărătorul ales al condamnatului contestator A, s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 alin. (4) C.proc.pen. raportat la dispozițiile din Constituție, respectiv art. 1 alin. (5) art. 11 alin. (1) și 2, art. 16 art. 20 art. 21 alin. (3) De asemenea, s-a susținut că textul este neconstituțional și raportat la prevederile art. 6 și 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și raportat la Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003.
În ceea ce privește condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a arătat că excepția a fost invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, respectiv Curtea de Apel Iași, într-o cauză având ca obiect o contestație în anulare, vizând neconstituționalitatea art. 64 alin. (4) C.proc.pen., care este lege organică, norma având legătură cu soluționarea cauzei, întrucât de interpretarea acesteia depinde soluționarea dosarului, iar textul nu a fost constatat ca fiind neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Apărarea a expus pe larg criticile concrete de neconstituționalitate, referitor la prevederile art. 64 alin. (4) C.proc.pen., critici ce nu au fost redate în decizie întrucât ele vizează strict competența instanței de contencios constituțional, în condițiile în care excepția invocată de apărare trece filtrul de admisibilitate dat de lege în competența instanțelor de drept comun.
Referitor la contextul factual care a stat la baza sesizării, s-au arătat următoarele: în fapt, s-a formulat contestație în anulare, în baza art. 426 lit. d C.proc.pen. împotriva deciziei nr. 245 din 01.03.2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași, în dosarul cu nr. x/99/2020, motivul invocat fiind acela că nu a fost legal constituit completul care a soluționat apelul. În susținerea contestației în anulare s-a invocat, în esență, faptul că încheierea din 27.04.2020 pronunțată în dosarul nr. y/99/2020 al Tribunalului lași, care a constituit temei pentru abținerea doamnei judecător T (fostă U), nu avea cum să justifice abținerea de la soluționarea apelului de către doamna judecător, întrucât nu a exercitat calitatea de judecător de drepturi și libertăți în dosarul nr. y/99/2020 al Tribunalului Iași, astfel încât să fi fost pusă în situația de a exercita funcția de judecător într-o cale de atac formulată într-o cauză în care a îndeplinit deja funcția de judecător de drepturi și libertăți.
S-a arătat că, la 27.04.2020, deși încadrarea juridică de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) și 3 C.pen., atrăgea competența Judecătoriei Iași, procurorul a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Iași cu o cerere de confirmare a ordonanței provizorii prin care a dispus interceptarea, înregistrarea și localizarea/urmărirea prin mijloace tehnice a unor posturi telefonice, iar prin încheierea nr. 100 din 27.04.2020, pronunțată în dosarul nr. y/99/2020 al Tribunalului Iași, astfel cum rezultă din fișa Ecris, a fost admisă excepția de necompetență materială a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătorului de drepturi si libertăți din cadrul Judecătoriei Iași, încheierea nr. 100/2020 fiind pronunțată de doamna judecător U (în prezent T).
În continuare, s-a arătat că, pentru a fi respectat principiul repartizării aleatorii a cauzelor la primirea rechizitoriului, la 23.10.2020, au fost efectuate verificările prevăzute de art. 102 alin. (6) si 7 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1375/2015 în vigoare la acea dată, iar în cuprinsul procesului-verbal din 23.10.2020, semnat de către președintele Secției penale a Tribunalului Iași, au fost menționați toți judecătorii care au soluționat cereri de competența judecătorului de drepturi și libertăți vizând dosarul de urmărire penală nr. x/P/2020. Printre altele, în cuprinsul acestui proces-verbal s-a reținut, în mod greșit, că doamna judecător U a soluționat dosarul penal nr. y/99/2020, care viza dosarul de urmărire penală nr. x/P/2020. Pornind de la această premisă falsă, s-a dispus repartizarea aleatorie a dosarului nr. x/99/2020 al Tribunalului Iași cu blocarea, între altele, a completului al cărui titular era doamna judecător U (în prezent T). Procedându-se în acest fel, a fost grav încălcat în cauză principiul repartizării aleatorii a cauzelor prin prisma faptului că a fost exclus în mod nelegal de la repartizarea aleatorie un complet al cărui titular nu a efectuat niciun fel de acte specifice funcției judiciare de judecător de drepturi și libertăți, dispunând prin încheierea nr. 100 din 27.04.2020 pronunțată în dosarul nr. y/99/2020 al Tribunalului Iași doar declinarea competenței de soluționare a cererii către Judecătoria Iași. Ulterior, apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 328 din 05.07.2023, pronunțate de Tribunalul Iași, a fost repartizat completului din compunerea căruia făcea parte și doamna judecător T (fostă U).
S-a susținut că, în mod greșit, s-a reținut în cuprinsul încheierii din 16.08.2023, pronunțate în dosarul nr. x/99/2020 al Curții de Apel Iași, că doamna judecător T (fostă U) a exercitat calitatea de judecător de drepturi și libertăți în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, aspect ce atrage starea de incompatibilitate în a participa la judecarea apelului, constatându-se și faptul că doamna judecător nu a îndeplinit acte și nu a dispus măsuri procesuale în cauză, constatare ireconciliabilă din punct de vedere procedural cu soluția de admitere a declarației de abținere.
S-a mai arătat că o astfel de compunere nelegală a completului constituie un caz de nulitate absolută, care trebuia invocat din oficiu de instanța de apel.
În concluzie, s-a apreciat că dosarul nu a fost repartizat aleatoriu din perspectiva dispozițiilor Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La termenul de judecată din 19.06.2024, instanța de apel, în condiții procedurale, respectiv în prezența condamnaților contestatori care erau asistați de apărători aleși, a pus în discuția contradictorie a părților și a procurorului atât cererile și excepțiile invocate de apărare, cât și admisibilitatea în principiu a căilor extraordinare de atac promovate, urmând ca aceste cereri și excepții să fie soluționate în ordinea lor procedurală și doar dacă se va trece peste cererile prealabile formulate de apărare să fie verificată admisibilitatea în principiu. S-a menționat că ambii condamnați contestatori au declarat în fața instanței că nu au nevoie de un interpret de limba arabă pentru a participa la procedurile care îi vizează, declarație făcută inclusiv în prezența apărătorului ales.
Cu referire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 alin. (4) C.proc.pen., excepție invocată de condamnatul contestator A, zis „B”, Curtea de Apel Iași a reținut următoarele:
Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Potrivit art. 146 lit. d din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale. Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: a) excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; b) excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; c) excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale (o asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale); d) excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În analiza condițiilor enumerate anterior, Curtea de Apel Iași a constatat că excepția de neconstituționalitate în discuție a fost invocată de condamnatul contestator A, într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori (nr. x/45/2024), în care condamnatul are calitatea de contestator, dosarul sus-indicat vizând calea de atac a contestației în anulare declarate de acesta împotriva deciziei penale nr. 245 din 01.03.2024 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul penal nr. x/99/2020. Pe de altă parte, instanța a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de condamnat vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. art. 64 alin. (4) C.proc.pen., text care este în vigoare, nefiind declarat neconstituțional printr-o altă decizie a instanței de contencios constituțional.
Chiar dacă primele trei condiții legale de sesizare a instanței de contencios constituțional sunt îndeplinite în cauză, Curtea de Apel Iași a reținut că nu este îndeplinită cea de-a patra cerință, respectiv aceea ca excepția de neconstituționalitate invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.
În speță, s-a constatat că, prin contestația în anulare promovată, condamnatul a invocat nelegala compunere a instanței de apel din perspectiva faptului că în mod nelegal unul dintre judecătorii desemnați a fost înlăturat de la judecarea cauzei prin admiterea unei cereri de abținere (cu referire la admiterea declarației de abținere formulată de dna judecător T ca membru al completului de apeluri penale de la Curtea de Apel Iași, modalitatea de stabilire a completului la Tribunalul Iași nefiind o situație vizată de dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. d C.proc.pen.).
Or, chiar dacă ar fi declarate neconstituționale dispozițiile art. 64 alin. (4) C.proc.pen. aceasta nu ar însemna că o astfel de decizie a Curții Constituționale ar produce vreun efect asupra încheierii pronunțate de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/99/2020 la 16.08.2023, prin care s-a admis cererea de abținere formulată de dna judecător T, dosarul nr. x/99/2020 fiind soluționat definitiv și fără ca în această procedură inculpatul, la acest moment condamnat definitiv, să fi invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (4) C.proc.pen.
Ca atare, privitor la incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, Curtea de Apel Iași a constatat că textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală nu este determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței, astfel că excepția de neconstituționalitate invocată de către condamnatul-contestator nu are legătură cu soluționarea cauzei pendinte, fiind contrară astfel alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, și, pe cale de consecință, inadmisibilă.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 alin. (4) C.proc.pen.
Referitor la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare promovate de condamnații contestatori A și C, conform art. 431 C.proc.pen., Curtea de Apel Iași a reținut următoarele:
Etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare vizează exclusiv verificarea îndeplinirii condițiilor de exercitare a căii extraordinare de atac, instanța examinând dacă sunt invocate motive de contestație în anulare dintre cele prevăzute în art. 426 C.proc.pen., dacă hotărârea contestată este una definitivă, dacă cererea de contestație în anulare a fost formulată de către o persoană prevăzută de art. 427 C.proc.pen. și în termenul prevăzut de art. 428 C.proc.pen., dacă sunt depuse probe pentru dovedirea cazului de contestație, precum și dacă motivele și probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai format obiectul unei contestații în anulare anterioare. Numai dacă se constată îndeplinirea cumulativă a condițiilor pozitive și negative menționate anterior, contestația în anulare poate parcurge următoarea etapă vizând judecarea temeiniciei sale.
În speță, s-a constatat că cererea de contestație în anulare este formulată de persoane care au calitatea procesuală în acest sens, în acord cu dispozițiile art. 427 alin. (1) C.proc.pen., deoarece contestatorii A și C au avut calitatea de parte în dosarul nr. x/99/2020 cu privire la care s-a formulat prezenta cale extraordinară de atac, iar hotărârea contestată este definitivă, în speță decizia penală nr. 245 din 01.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul penal nr. x/99/2020. În plus, contestația a fost introdusă în termen legal în raport de cazurile invocate – art. 426 alin. (1) lit. d C.proc.pen., depunerea căii de atac la 02.04.2024 (prin email) corespunzând termenului de declarare prev. de art. 428 alin. (1) C.proc.pen.
În jurisprudență s-a reținut că: „Admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de lege, invocarea de motive care se sprijină pe cazurile prevăzute în Cod, precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, iar examinarea temeiniciei contestației în anulare nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. Prin urmare, dacă motivele invocate de contestator nu se încadrează în cazurile prevăzute în Codul de procedură penală., nefiind îndeplinită una dintre cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu, contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă (I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 108/2006, www.scj.ro).
S-a reținut că, deși contestatorii condamnați A și C au invocat formal cazul de contestație prev. de art. 426 lit. d C.proc.pen. este evident că motivarea în fapt dată de aceștia cererii deduse judecății de față nu are corespondent în acest caz de contestație în anulare.
Curtea de Apel Iași a reținut că, în privința cazului de contestație în anulare prev. de art. 426 alin. (1) lit. d C.proc.pen., noțiunea de compunere a instanței trebuie privită atât dintr-o perspectivă cantitativă, prin raportare la numărul de judecători din complet, cât și dintr-o perspectivă calitativă, în cadrul căreia rolul primordial îl ocupă garanția imparțialității personale sau funcționale a instanței. Este sancționată astfel, pe calea contestației în anulare, greșita compunere a completului, inclusiv în privința respectării exigenței de imparțialitate decurgând din art. 6 parag. 1 CEDO, care atrage incidența sancțiunii nulității absolute.
Compunerea instanței reprezintă alcătuirea completului de judecată cu numărul de judecători prevăzut de lege, în vederea judecării cauzelor penale; în primă instanță completul de judecată este compus dintr-un singur judecător (cu excepția completului de fond de la instanța supremă, care este compus din 3 judecători), în vreme ce în calea ordinară de atac a apelului completul este compus din doi judecători (cu excepția completului de apel de la instanța supremă, care este compus din 3, respectiv 5 judecători).
Or, contestatorii condamnați au invocat, din perspectiva acestui motiv de contestație, că dosarul nr. x/99/2020 a fost soluționat de alți judecători decât cei din compunerea completului căruia îi fusese repartizată cauza, prin admiterea greșită a unei declarații de abținere, aspect de natură a încălca principiul repartizării aleatorii a cauzelor.
În această privință, în practica judiciară s-a reținut că: „Ceea ce invocă, în fapt, petentul condamnat sunt aspecte administrative, referitoare la distribuirea dosarului cu nerespectarea principiului distribuirii aleatorii, care nu pot avea drept consecință nulitatea hotărârii, ci doar sancționarea disciplinară a persoanelor care au în atribuțiile lor obligația distribuirii dosarelor în cazul în care această operațiune a fost realizată nelegal. Prin urmare, apreciem că motivele invocate nu se circumscriu cazului de contestație în anulare referitor la compunerea instanței” (CA. București, Secția a Il-a penală, decizia nr. 10/2015, nepublicată).
De altfel, potrivit informațiilor furnizate de programul ECRIS, repartizarea dosarului nr. x/99/2020, cu prim termen de judecată la 16.08.2023, a fost automată, nu manuală, deci dosarul a fost repartizat aleatoriu completului de apeluri penale cu indicativul Ax. Faptul că unul dintre membrii completului a fost exclus din complet, constatându-se, la primirea dosarului, că acesta exercitase funcția de judecător de drepturi și libertăți, iar un al doilea membru a fost exclus ulterior, pentru același motiv, prin admiterea unei cereri de abținere, nu înseamnă încălcarea repartizării aleatorii a cauzelor, ci aplicarea dispozițiilor legale privind incompatibilitatea și abținerea.
În plus, deși contestatorii au susținut inițial că încheierea invocată de dna judecător T în susținerea declarației de abținere nu există, aceasta a fost atașată in extenso la dosar, la solicitarea completului, fiind evident că susținerile condamnaților au la bază o eronată interpretare a probelor, iar faptul că judecătorul ar fi invocat o încheiere care nu există, că ar fi susținut ”fals” calitatea sa de judecător de drepturi și libertăți, reprezintă exagerări determinate de o lipsă de înțelegere a mecanismelor procedurale.
De altfel, tot o lipsă a înțelegerii prevederilor legale a determinat pe apărătorii condamnaților să susțină existența unei contradicții între admiterea declarației de abținere a judecătorului și constatarea faptului că acesta nu a îndeplinit acte de procedură în cauză.
Declarația de abținere a fost formulată de dna judecător T în dosarul nr. x/99/2020, susținându-se că a îndeplinit deja funcția de judecător de drepturi și libertăți în cauză. Evident, dna judecător nu exercitase funcția de judecător de drepturi și libertăți sub nr. de dosar x/99/2020, număr atribuit doar la sesizarea Tribunalului Iași cu judecarea cauzei, ci în aceeași cauză, dar într-un alt dosar, înregistrat pe rolul instanței în timp ce cauza în care contestatorii condamnați A și C erau acuzați se afla în faza de urmărire penală.
Soluționând cererea de abținere formulată de dna judecător T, în dosarul nr. x/99/2020, în mod corect judecătorii desemnați au constatat că aceasta nu efectuase acte de procedură în cauza nr. x/99/2020, cauză în care fusese declarată incompatibilă. Aceasta întrucât, potrivit art. 68 alin. (6) C.proc.pen., în caz de admitere a abținerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se mențin. Prin urmare, nicio contradicție invocată de apărare nu există, întrucât, constatându-se incompatibilitatea dnei judecător T de a soluționa cauza nr. x/99/2020 (pentru motivul că îndeplinise funcția de judecător de drepturi și libertăți în aceeași cauză), s-a constatat că aceasta nu îndeplinise vreun act și nu luase vreo măsură în dosarul nr. x/99/2020 (dacă ar fi dispus măsuri în acest dosar, judecătorii care au declarat pe dna judecător T incompatibilă ar fi trebuit să stabilească dacă aceste măsuri se mențin sau nu).
Revenind însă la temeiul de drept invocat de apărarea contestatorilor condamnați – art. 426 alin. (1) lit. d C.proc.pen. – Curtea de Apel Iași a constatat că motivele de fapt invocate nu se circumscriu temeiului de drept indicat, respectiv noțiunii de ”compunere a instanței”.
Completul instanței de apel care a soluționat dosarul nr. x/99/2020 a fost compus din doi judecători, conform legii, care aveau competența funcțională de a judeca la Curtea de Apel Iași. Faptul că din compunerea completului de judecată căruia i-a fost repartizată cauza au făcut parte alți judecători decât cei desemnați conform Regulamentului de ordine interioară al instanțelor de judecată reprezintă aspecte administrative, ce nu se circumscriu cazului de contestație în anulare invocat.
Noțiunea de compunere a instanței trebuie privită atât dintr-o perspectivă cantitativă, prin raportare la numărul de judecători din complet, cât și dintr-o perspectivă calitativă, în cadrul căreia rolul primordial îl ocupă garanția imparțialității personale sau funcționale a instanței, garanție de imparțialitate asigurată prin teza a II-a art. 426 alin. (1) lit. d C.proc.pen. – a existat un caz de incompatibilitate. Or, contestatorii nu susțin că vreunul dintre cei doi judecători care au pronunțat decizia nr. 245/2024 a fost incompatibil, ci că în mod greșit s-a admis declarația de abținere formulată de un alt magistrat și că acesta ar fi trebuit să facă parte din complet.
În jurisprudența Curții Constituționale (decizia nr. 230/2023) s-a stabilit că existența cazurilor de incompatibilitate a judecătorului din apel - dintre cele prevăzute de art. 64 C.proc.pen. - poate fi invocată prin formularea căii extraordinare de atac a contestației în anulare, în temeiul art. 426 lit. d C.proc.pen. Așadar, prin reglementarea acestui motiv separat de contestație în anulare, legiuitorul a acordat o importanță deosebită consecințelor existenței unui caz de incompatibilitate a judecătorului în înfăptuirea actului de justiție, în condițiile în care, prin formularea unei căi extraordinare de atac, se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive și care își produce efectele (în același sens Decizia nr. 651/2016, paragraful 36).
Așadar, doar existența unui caz de incompatibilitate a judecătorului de la instanța de apel ar putea fi susținută pe calea contestației în anulare, nu și situația inversă, când un judecător a fost declarat incompatibil și a fost înlăturat din dosar, cât timp completul nou format are compunerea prevăzută de lege.
Așa cum s-a exprimat literatura juridică, reținerea existenței unui caz de incompatibilitate a judecătorului dintre cele prevăzute de art. 64 C.proc.pen. poate fi invocată pe calea contestației, în scopul garantării imparțialității instanței și al respectării dreptului la un proces echitabil. Or, în cauză, se invocă inexistența unui caz de incompatibilitate și nu existența lui.
Prin decizia nr. 129/2021, Curtea Constituțională a reținut că noțiunea de "compunere a completului de judecată" include numărul de judecători care formează completul de judecată, încălcarea dispozițiilor legale care reglementează judecarea cauzei în complet format dintr-un singur judecător, din doi judecători, trei judecători ori cinci judecători fiind prevăzută sub sancțiunea nulității absolute; separarea funcțiilor judiciare, nerespectarea dispozițiilor legale care atribuie judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de cameră preliminară sau completului de judecată al instanței funcția de a soluționa cauza determinând aplicarea sancțiunii nulității absolute; continuitatea completului de judecată, încălcarea normelor cuprinse în art. 354 alin. (2) și 3 C.proc.pen. având drept efect incidența sancțiunii nulității absolute. Totodată, capacitatea funcțională de a judeca sau capacitatea funcțională de a judeca anumite categorii de cauze penale, care implică existența calității de judecător la soluționarea cauzei, este inclusă în noțiunea de "compunere a completului de judecată", inexistența acestei calități în cursul soluționării cauzei, determinând aplicarea sancțiunii nulității absolute.
Instanța nu este compusă potrivit legii în cazul în care sunt încălcate prevederile din legea privind organizarea judiciară sau din legile speciale referitoare la compunerea completului de judecată dintr-un judecător, din 2 judecători sau din 3 judecători" (Decizia nr. 718/2020, paragraful 75). Curtea a reținut că, drept efect al principiului nemijlocirii, se menține regula unicității completului de judecată, care trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei. În vederea respectării dreptului la un proces echitabil și a continuității completului de judecată este necesar ca hotărârea judecătorească, actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părți, să fie rezultatul activității de deliberare la care să participe judecătorii care au calitatea de membri ai completului în fața căruia a avut loc dezbaterea (Decizia nr. 718/2020, precitată, paragraful 83).
S-a reținut că, în cauză, contestatorii nu au invocat vreun aspect care să se circumscrie noțiunii de compunere a completului de judecată al instanței de apel, anterior analizate, și nici participarea la judecarea cauzei lor a unui judecător incompatibil, condiții în care s-a apreciat că sunt inadmisibile contestațiile în anulare, instanța considerând că motivele de fapt invocate de contestatori nu concordă cu temeiurile de drept indicate.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege. Limitarea exercitării căii de atac la anumite cazuri și condiții este expresia și consecința principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.
Contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac, prin care se tinde la desființarea unor hotărâri ce au dobândit deja autoritate de lucru judecat, cazurile în care poate fi declarată trebuie strict interpretate, drept pentru care instanța a constatat că, în cauză, nu este îndeplinită condiția expresă prev. de art. 431 alin. (2) C.proc.pen. pentru a se dispune admiterea în principiu, și anume ca motivele pe care se sprijină contestația să fie dintre cele prev. de art. 426 C.proc.pen., situația de fapt invocată neavând corespondent în temeiul de drept indicat.
Față de considerentele prezentate, în baza art. 431 raportat la art. 426 C.proc.pen., instanța a respins, ca inadmisibile, contestațiile în anulare promovate de contestatorii A și C, zis „D”, împotriva deciziei penale nr. 245 din 01.03.2024 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul penal nr. x/99/2020. Față de acest aspect, instanța a respins și cererile de suspendare a executării pedepsei, nefiind creat cadrul procesual pentru a se dispune o atare suspendare. S-a reținut că suspendarea executării pedepsei definitiv aplicate condamnatului nu poate opera decât pe durata de timp cuprinsă între momentul admiterii în principiu a căii extraordinare de atac și soluționarea definitivă a contestației în anulare. Cum căile de atac nu au trecut filtrul prealabil, procedurile penale vizând pe condamnați nefiind redeschise, nu s-a putut dispune suspendarea executării pedepsei.
Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (4) C.proc.pen. din cuprinsul deciziei penale nr. 567 din 27 iunie 2024 a Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/45/2024, a formulat recurs condamnatul A (zis B).
Prin motivele de recurs, în esență, recurentul A (zis B) a susținut că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, arătând că, în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, a invocat nelegala constituire a completului, întrucât doamna judecător T (fostă U) nu trebuia să se abțină de la judecarea apelului, deoarece nu a îndeplinit funcția de judecător de drepturi și libertăți, ci a exercitat această funcție judiciară doar pentru a pronunța o soluție de declinare a unei cereri, fără a soluționa cauza ori să dispună măsuri sau să efectueze alte acte în dosar.
Drept urmare, s-a solicitat desființarea hotărârii atacate sub aspectul dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar în rejudecare să se dispună sesizarea instanței de contencios constituțional în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 alin. (4) C.proc.pen.
Examinând hotărârea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul A (zis B), Înalta Curte constată următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”.
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerințe:
- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;
- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;
- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;
- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1) 2 și 3, instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.
În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul realizării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.
Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În ceea ce privește existența unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală (nepublicată) s-au reținut următoarele: “Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.
Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a „aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate” (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014).”
Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite următoarele condiții: excepția a fost invocată de recurentul inculpat A (zis B), într-o cauză aflată pe rolul Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori (dosarul nr. x/45/2024), are în vedere neconstituționalitatea prevederilor art. 64 alin. (4) C.proc.pen., iar textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Referitor la condiția ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, instanța constată că dosarul în care a fost invocată excepția are ca obiect contestația în anulare formulată de A (zis B) împotriva deciziei penale nr. 245 din 01.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/99/2020, prin care, printre altele, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. 328 din 05.07.2023 pronunțate de Tribunalul Iași, în dosarul nr. x/99/2020. Prin această din urmă hotărâre s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului A pentru săvârșirea infracțiunilor de falsificare sau substituire de alimente sau alte produse, prev. de art. 357 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 77 lit. a și g C.pen., precum și cu aplicarea art. 79 alin. (2) C.pen., înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) și 2 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (trei acte materiale) cu aplicarea art. 77 lit. a și g C.pen., precum și cu aplicarea art. 79 alin. (2) C.pen., omor calificat prev. de art. 188 alin. (1) raportat la art. 189 alin. (1) lit. f C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a și g C.pen., precum și cu aplicarea art. 79 alin. (2) C.pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. (trei acte materiale), precum și cu aplicarea art. 79 alin. (2) C.pen. și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prev. de art. 342 alin. (6) C.pen., la pedeapsa principală rezultantă de 22 ani și 6 luni închisoare.
În susținerea contestației în anulare, invocându-se cazul prevăzut de art. 426 lit. d C.proc.pen., s-a arătat că nu a fost legal constituit completul care a soluționat apelul. În esență, s-a susținut că, în mod greșit, a fost admisă declarația de abținere a doamnei judecător T, fostă U (desemnată aleatoriu să facă parte din completul de apel), pe motiv că ar fi fost judecător de drepturi și libertăți, întrucât, prin încheierea din 27.04.2020 pronunțată în dosarul nr. y/99/2020 al Tribunalului Iași, care a constituit temei pentru declarația de abținere, s-a dispus o soluție de declinare a unei cereri – nefiind, așadar, soluționată acea cauză.
Înalta Curte reține că dispozițiile art. 64 alin. (4) C.proc.pen., cu privire la care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, au următorul conținut: „Judecătorul de drepturi și libertăți nu poate participa, în aceeași cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac.”.
Cauza în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor indicate anterior are ca obiect o contestație în anulare întemeiată pe cazul reglementat de art. 426 lit. d C.proc.pen., conform căruia împotriva hotărârilor penale definitive se poate formula această cale extraordinară de atac când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.
Este adevărat că dispozițiile cu privire la care a fost formulată excepția de neconstituționalitate se referă la un caz de incompatibilitate și cazul de contestație în anulare reglementat de art. 426 lit. d C.proc.pen. vorbește generic de incompatibilitate, însă această incompatibilitate se limitează la judecătorii care fac parte din completul care a pronunțat decizia împotriva căreia este formulată calea extraordinară de atac.
Or, recurentul a invocat nelegala compunere a instanței de apel din perspectiva faptului că dosarul în care a fost pronunțată hotărârea contestată a fost soluționat de alți judecători decât cei din compunerea completului căruia îi fusese repartizată inițial cauza, prin admiterea greșită a unei declarații de abținere, considerând că în mod nelegal unul dintre judecătorii desemnați a fost înlăturat de la judecarea cauzei prin admiterea acelei declarații de abținere (cu referire la admiterea declarației de abținere formulată de dna judecător T ca membru al completului de apeluri penale de la Curtea de Apel Iași).
Așadar, acesta nu susține că vreunul dintre cei doi judecători care au pronunțat decizia împotriva căreia a fost formulată contestația în anulare a fost incompatibil, ci că în mod greșit s-a admis declarația de abținere formulată de un alt magistrat și că acesta ar fi trebuit să facă parte din complet.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, în mod corect a constatat Curtea de Apel Iași că, în situația în care ar fi declarate neconstituționale dispozițiile art. 64 alin. (4) C.proc.pen., decizia instanței de contencios constituțional nu ar putea produce vreun efect asupra încheierii din 16.08.2023, prin care s-a admis declarația de abținere formulată de dna judecător T, fostă U, ca membru al completului de apeluri penale de la Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/99/2020, având în vedere că acest din urmă dosar a fost soluționat definitiv, iar inculpatul nu a invocat, în acea procedură (în calea de atac a apelului) excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (4) C.proc.pen.
Drept urmare, Înalta Curte constată că prevederile art. 64 alin. (4) C.proc.pen., criticate din perspectiva neconformității cu legea fundamentală, nu au o înrâurire asupra soluționării prezentei cauze.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A (zis B) împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (4) C.proc.pen. din cuprinsul deciziei penale nr. 567 din 27 iunie 2024 a Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/45/2024.
Conform prevederilor art. 275 alin. (2) C.proc.pen., va fi obligat recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A (zis B) împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (4) C.proc.pen. din cuprinsul deciziei penale nr. 567 din 27 iunie 2024 a Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/45/2024.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2024.