Deliberând asupra contestației de față;
Prin sentința penală nr. 162 din data de 29 august 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/54/2024, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul A (fost B), ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că munca prestată pe durata detenției într-un penitenciar din Franța de către contestatorul condamnat nu poate constitui cauză de micșorare a pedepsei ce se execută după transferarea acestuia într-un penitenciar din România.
Împotriva sentinței penale a declarat contestație, în termen legal, contestatorul condamnat A (fost B).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală la data de 23 octombrie 2024, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. x, cu prim termen de judecată la data de 03 decembrie 2024.
Analizând contestația formulată de persoană condamnată A (fost B), în raport de dispozițiile legale în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., „contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei”.
Instanța supremă reține că acesta se află în executarea unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată de autoritățile judiciare din Franța, prin sentința nr. 23/1781 pronunțată la 21.09.2023 de Tribunalul Judiciar din Rennes, definitivă la 26.12.2023, hotărâre recunoscută prin sentința penală nr. 209/2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori, rămasă definitivă prin necontestare la 04.01.2024.
Potrivit hotărârii de recunoaștere, din durata pedepsei s-au dedus durata arestării preventive în statul de condamnare, de la 30.06.2021 la 10.06.2022 (11 luni și 20 zile închisoare) și perioada reținerii și arestării preventive în procedura mandatului european de arestare emis de autoritățile franceze, respectiv de la 28.11.2023 la 27.12.2023.
Totodată, se observă că prin aceeași sentință s-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanța străină.
Pentru a fi incidentă instituția contestației la executare, cu referire la deducerea din pedeapsa aplicată a zilelor câștigate în baza muncii prestate, ca urmare a executării pedepsei în penitenciarul din Franța, era necesar ca, în raport cu dispozițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, instanța să fie învestită cu o cerere din partea statului emitent, prin care să i se recunoască contestatorului reducerea de pedeapsă, situație care nu este incidentă în prezenta cauză, sens în care dispozițiile art. 96 din Legea nr. 254/2013 raportat la art. 100 alin. (3) și (4) C. pen. nu își găsesc aplicabilitate în prezenta cauză.
Pe de altă parte, sentința penală împotriva căreia s-a formulat contestație la executare beneficiază de autoritate de lucru judecat, iar susținerile contestatorului privind reducerea pedepsei nu pot fi valorificate în contestația la executare.
Din acest punct de vedere, art. 430 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., incident în cauză în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din același Cod, reglementează autoritatea de lucru judecat, stipulând în sensul că aceasta se atașează automat hotărârii prin care se soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului, precum și atunci când se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural, cât și asupra unei chestiuni litigioase dezlegate în cuprinsul considerentelor.
Astfel, în mod expres se recunoaște autoritatea de lucru judecat, alături de dispozitiv, și considerentelor pe care se sprijină soluția din dispozitiv, aceasta putând fi înțeleasă numai prin prisma rațiunilor de fapt și de drept care au condus la adoptarea respectivei soluții.
Prin urmare, în ipoteza în care s-ar adopta o altă soluție în prezenta cauză în sensul solicitat de către contestator, se ajunge la negarea dezlegării jurisdicționale care a fundamentat soluția dată prin sentința penală nr. 209/2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori, rămasă definitivă prin necontestare la 04.01.2024, prin care a fost recunoscută hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare franceze.
În plus, întrucât autoritățile judiciare franceze nu au acordat contestatorului o reducere de pedeapsă pe baza muncii prestate pe durata detenției sale într-un penitenciar din Franța, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pronunțarea unei astfel de hotărâri ar fi contrară hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 8 noiembrie 2016 în cauza Cauza C-554/14, constituind o interpretare neconformă dreptului uniunii.
Pentru aceste considerente, constatând legală și temeinică hotărârea pronunțată, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A (fost B) împotriva sentinței penale nr. 162 din data de 29 august 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/54/2024.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul-persoană condamnată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 lei, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana condamnată A (fost B) împotriva sentinței penale nr. 162 din data de 29 august 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/54/2024.
Obligă contestatorul-persoană condamnată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 lei, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 decembrie 2024.