Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Blaj la 4 martie 2022, sub nr. de dosar x/191/2022, contestatorul A a solicitat, în contradictoriu cu intimații B IFN S.A, în calitate de creditor, C S.R.L. și D S.R.L., în calitate de terți popriți, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să dispună anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în cadrul dosarului execuțional nr. x/D/2022 al B.E.J. E, inclusiv a dispoziției de poprire din data de 10.02.2022. În subsidiar, a solicitat ca instanța să constate că debitul pentru care s-a emis biletul la ordin de către C S.R.L., în realitate nu mai există; cu cheltuieli de judecată.
La 31 martie 2022, contestatorul a depus o completare la acțiune (fila...), prin care a solicitat anularea încheierii executorului judecătoresc din 28.02.2022, prin care s-au stabilit cheltuieli de executare silită în sumă de 150,67 lei, precum și anularea procesului-verbal de sechestru asigurător din data de 15.03.2022.
La 5 aprilie 2022, contestatorul a depus o nouă completare la acțiune (fila...), prin care a solicitat ca instanța să constate lipsa de efecte juridice cu privire la somația din 28.03.2022 și anularea acestei somații, emise pentru suma totală de 205.953,44 lei.
Prin sentința civilă nr. 684/2022 din 29 noiembrie 2022, pronunțată de Judecătoria Blaj, instanța a admis excepția tardivității formulării contestației la executare, cu privire la toate actele de executare silită întocmite până la data de 28.02.2022; a respins ca tardiv formulate, toate apărările cu privire la lipsa somației prevăzute de art. 61 din Legea nr. 58/1934 și la inexistența debitului pus în executare silită; a respins, în rest, ca neîntemeiată, contestația la executare silită, formulată de către contestatorul A.
Prin decizia nr. 303/A/2023 din 5 aprilie 2023, pronunțată de Tribunalul Alba – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ, Fiscal și de Insolvență, a fost admis apelul declarat de contestatorul A împotriva sentinței civile nr. 684/2022 din 29 noiembrie 2022, pronunțate de Judecătoria Blaj în dosarul nr. x/191/2022.
A fost schimbată în parte sentința atacată, și, în consecință: a respins excepția tardivității formulării contestației la executare cu privire la actele de executare silită efectuate în dosar execuțional nr. x/D/2022 al B.E.J. E; a respins ca neîntemeiată contestația la executare silită, formulată de contestatorul A, precum și cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată, atât în fond, cât și în apel; a dispus comunicarea din oficiu a hotărârii, rămasă definitivă, de îndată, B.E.J. E.
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 10 mai 2023, pe rolul Tribunalului Alba, inițial sub dosar nr. x/107/2023, apoi disjunsă de restul capetelor și înregistrată sub dosar nr. x/107/2023, revizuentul A a solicitat revizuirea deciziei nr. 303/A/2023 din 5 aprilie 2023, pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/191/2022, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea acestei hotărâri.
Prin decizia nr. 383 din 19 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.
Împotriva acestei decizii, revizuentul a declarat recurs.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât, pe deoparte, instanța a reținut că, deși nu a solicitat în apel judecarea pricinii în temeiul prevederilor legale referitor la autoritatea de lucru judecat, instanța de apel s-a pronunțat implicit asupra acestui aspect, iar, pe de altă parte, a reținut condițiile care trebuie îndeplinite pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Mai arată recurentul că instanța de revizuire a reținut că, față de această împrejurare, nu are căderea să aprecieze care din hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, însă, aceste considerente sunt contrare însuși principiului enunțat în decizia atacată, instanța arătând ca normele de procedură civilă sunt de strictă interpretare.
În aceeași ordine de idei, potrivit recurentului, deși prin decizia atacată instanța de revizuire a apreciat că nu se mai poate pronunța asupra motivului pe care l-a invocat privind autoritatea de lucru judecat, întrucât Tribunalul Alba s-a pronunțat implicit asupra acestui aspect, în considerentele deciziei sunt reținute condițiile în care autoritatea de lucru judecat poate fi invocată, respectiv existența triplei identități de elemente: părți, obiect, cauză.
Recurentul solicită instanței de recurs să observe că, în dosarul în care s-a judecat apelul său, instanța, nici prin încheiere (la cererea unei părți sau din oficiu), nici prin hotărârea dată în apel, nu a făcut vreo referire la cercetarea și judecarea cererii sale în temeiul art. 430 C. proc. civ., ci doar s-a pronunțat asupra apărărilor sale privind inexistența creanței sub două aspecte, respectiv: prin sentința civilă nr. 157/F/2022, pronunțată în dosar nr. x/107/2021/al, Tribunalul Alba a stabilit că, urmare a nerespectării prevederilor legale privind stabilirea prejudiciului de către creditorul S.C. B S.A., valoarea creanței pe care ar mai datora-o S.C. C S.R.L., este imposibil de stabilit și că societatea creditoare a încheiat un precontract de vânzare-cumpărare cu S.C. D S.R.L., prin care a evaluat fiecare bun restituit, valoarea fiind cu mult mai mare decât cea pretinsă prin biletul la ordin pus în executare împotriva recurentului.
Potrivit recurentului, instanța de apel nu s-a pronunțat nici măcar implicit asupra autorității de lucru judecat, din considerentele sentinței 303/A/2023 reieșind că a reținut numai independența biletului la ordin față de stabilirea creanței prin hotărârea judecătorului sindic și independent de faptul că F – creditoare - nu a reușit să se înscrie la masa credală a debitorului pentru care a garantat apelantul.
Recurentul susține că instanța de apel nu a motivat, nici în fapt, nici în drept cu privire la autoritatea de lucru judecat, motiv pentru care instanța învestită cu cererea de revizuire nu era oprită a se pronunța.
Din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (l) pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurentul apreciază că, în situația în care instanța ar fi judecat cererea de revizuire, trebuia să aibă în vedere încălcarea normelor de drept material.
Astfel, recurentul susține că, potrivit prevederilor art. 123 alin. (11) lit. b) din Legea nr. 85/2014, dar și a art. 15 din O.G. nr. 51/1997, în contractele de leasing, în situația rezilierii contractului și a restituirii bunurilor de către utilizator, în ceea ce privește cuantumul creanței sub forma despăgubirilor datorate de către utilizator către proprietar, se face scăderea din valoarea datoriilor la care este obligat utilizatorul a valorii de piață a bunurilor restituite către proprietar, bunuri evaluate de un expert evaluator independent, aceasta fiind unica modalitate legală de determinare a creanței.
Mai arată recurentul că, prin sentința civilă nr. 157/F/2022, pronunțată în dosarul nr. x/107/2021/al de Tribunalul Alba, rămasă definitivă prin respingerea apelului promovat de către creditoarea B IFN S.A, s-a reținut că valoarea creanței solicitate de creditor este imposibil de determinat, motiv pentru care cererea de înscriere a creanței în tabelul creditorului a fost respinsă.
Totodată, recurentul precizează că, potrivit art. 104 pct. 2 din Legea nr. 58/1934, biletul la ordin reprezintă obligația de a plăti necondiționat o sumă determinată la termenul convenit, însă, se află în situația de a fi obligat la plata sumei înscrise în biletul la ordin fără ca aceasta să poată fi determinată ca urmare a culpei exclusive a creditorului, prin nerespectarea procedurii de stabilirea a creanței, iar pe de altă parte, în urma intrării în insolvență a utilizatorului și a determinării creanței prin diferența între activ și pasiv, biletul la ordin care are mențiunea obligației de plată a unor rate scadente este fără obiect.
Potrivit recurentului, conform art. 35 alin. (1) din Legea nr. 58/1934, avalistul (în speță, recurentul) este ținut în același mod cu acela pentru care a garantat, deci având și dreptul de a invoca orice excepție ca și debitorul pentru care a garantat.
Recurentul apreciază că este relevant și faptul că, prin contractul de leasing nr. DF 55688/22.11.2018, în calitate de semnatar al avalului, a constituit o garanție personală privind plata ratelor scadente și neachitate de utilizator, însă, în cauză este vorba despre despăgubiri, iar prin hotărâre definitivă s-a stabilit că valoarea prejudiciului este imposibil de determinat.
Mai susține recurentul că aceste prevederi legale și contractuale trebuie văzute și prin prisma dispozițiilor art. 1.325, coroborate cu art. 1.235 C. civ., în temeiul cărora, cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul, situație care se aplică și contractelor unilaterale, în aceeași măsură fiind relevante și prevederile art. 1.517 C. civ. privind neexecutarea imputabilă creditorului din culpa exclusivă a acestuia, astfel cum a arătat.
Referitor la autoritatea de lucru judecat, recurentul precizează că, în considerentele hotărârii atacate s-a reținut eronat că instanța care a judecat apelul s-a pronunțat motivat asupra acestui aspect.
Recurentul susține că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi reținută autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr 157/F/2022, raportat la decizia nr 303/A/2023 a Tribunalului Alba, față art. 431 alin. (1) și 2 C. proc. civ., având în vedere că a avut calitatea de reprezentant al societății debitoare S.C. C S.R.L., în calitate de administrator, fiind semnatar al contractului de leasing și al biletului la ordin.
Invocând dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 58/1934, precum și art. 105 alin. (1) și art. 111 din Legea nr. 85/2014, în sensul că determinarea creanței este în competența judecătorului sindic, recurentul arată că, prin sentința nr 157F/2022 pronunțată în dosar x/107/2022/al, rămasă definitivă în urma respingerii apelului creditoarei, s-a stabilit imposibilitatea determinării creanței ca urmare a înstrăinării bunurilor returnate de utilizator fără ca, în prealabil, creditorul să fi evaluat prețul de piață a acestora printr-un expert evaluator independent.
Mai susține recurentul că, în calitate de reprezentant al societății C S.R.L., a participat indirect la procedura de insolvență a spcietății, iar sentința civilă nr. 157/F/2022, sub aspectul existenței creanței sau a câtimii, are autoritate de lucru judecat asupra valorii înscrise în biletul la ordin, cât și asupra titlului pentru care se solicită executarea acestuia, fiind opozabilă creditorului în procesul de executare a creanței, în raport de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, creditorul nu mai putea pune în executare o creanță inexistentă, respectiv, nu mai putea solicita plata unor rate scadente în condițiile intrării în insolvență a societății debitoare, a rezilierii contractului de leasing și a restituirii bunurilor către creditor.
Cererea de recurs a fost comunicată intimatelor C S.R.L. și D S.R.L. la 8 aprilie 2024 și intimatei B IFN S.A la 10 aprilie 2024.
La 30 aprilie 2024, intimata C S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că recursul declarat în cauză este întemeiat.
Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 22 mai 2024, iar acesta nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.
Pentru a fi în prezența unor considerente contradictorii, este necesar ca din unele considerente să rezulte temeinicia pretențiilor deduse judecății, iar din altele netemeinicia acestora.
Înalta Curte reține că, în susținerea acestui motiv de casare, recurentul a invocat, sub un prim aspect, că instanța de revizuire, deși a arătat că nu poate cenzura modalitatea în care cea de a doua instanță a valorificat puterea de lucru judecat a primei hotărâri, a procedat la analiza condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În raport de această critică, Înalta Curte arată că aspectele teoretice expuse de instanța de revizuire, urmate de analiza îndeplinirii în cauză a condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire nu se circumscrie motivului de casare invocat de recurent, această analiză fiind impusă de dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ.
A mai susținut recurentul-revizuent că, deși instanța de revizuire a reținut că instanța de apel s-a pronunțat cu privire la autoritatea de lucru judecat, în considerentele hotărârii a expus condițiile triplei identități, respectiv: părți, obiect și cauză.
Nici această critică nu poate fi reținută, instanța de revizuire, prin considerentele expuse, trasând o linie de demarcație între autoritatea de lucru judecat sub aspectul efectului negativ și, respectiv, pozitiv.
În raport de această analiză, instanța de revizuire a concluzionat că, ceea ce a invocat, de fapt, revizuentul este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, reținând că, în speță, în al doilea proces, deși nu a fost învestită formal cu soluționarea excepției autorității de lucru judecat a sentinței nr. 157/F/2022 pronunțate de judecătorul sindic al Tribunalului Alba în dosar nr. x/107/2021/a1, instanța de apel a pronunțat decizia atacată cu revizuire, având în vedere și sentința menționată, ceea ce demonstrează faptul că litigiul a fost soluționat inclusiv prin luarea în considerare a dezlegării anterioare cu autoritate de lucru judecat a chestiunii în litigiu.
Criticile recurentului-revizuent vizează, așadar, în esență, faptul că, în mod nelegal instanța, în soluționarea cererii de revizuire, a reținut că autoritatea de lucru judecat a fost analizată în cauză, în condițiile în care instanța de apel nu s-a pronunțat în raport de art. 430 C. proc. civ.
Așadar, potrivit recurentului-revizuent, în mod nelegal instanța de revizuire a concluzionat în sensul că problema autorității de lucru judecat a fost dezlegată în mod definitiv și a intrat astfel în autoritate de lucru judecat, astfel încât aceasta nu mai poate fi repusă în discuție în baza cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., repunerea în discuție a acesteia echivalând cu exercitarea unui control judiciar, ceea ce nu se poate realiza prin intermediul revizuirii.
Înalta Curte arată că, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Astfel, invocarea normei de drept arătate mai sus presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.
Prin urmare, hotărârile pretins contradictorii trebuie să fi fost pronunțate în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.
În ipoteza în care, însă, în litigiul în care a fost dată cea din urmă hotărâre, instanța s-a pronunțat asupra autorității de lucru judecat, acest aspect nu mai poate fi reanalizat de către instanța de revizuire. Această condiție se explică prin aceea că instanța de revizuire, învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., trebuie, la rândul său, să respecte autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită.
Autoritatea de lucru judecat, respectiv efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 430 C. proc. civ., iar rațiunea acestei reglementări o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv.
În consecință, Înalta Curte, contrar argumentelor recurentului, constată că, în litigiul finalizat cu decizia a cărei revizuire se solicită, a fost analizată autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 157/F/2022 din 10 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul Alba – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ, Fiscal și de Insolvență în dosar nr. x/107/2021/a1, instanța răspunzând criticilor formulate chiar de apelantul A, astfel că soluția de respingere a cererii de revizuire este legală.
Înalta Curte subliniază că instanța de revizuire nu putea să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către instanța de apel, așa cum tinde să solicite recurentul.
Înalta Curte arată că, verificând numai condițiile de admisibilitate a revizuirii, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, Curtea de Apel Alba Iulia nu putea realiza un control judiciar asupra legalității și temeiniciei deciziei supuse revizuirii. În caz contrar, s-ar fi deschis o cale de reformare a hotărârii atacate, ceea ce este inadmisibil în raport cu caracterul definitiv al deciziei civile nr. 303/A/2023 din 5 aprilie 2023.
În cauză, câtă vreme autoritatea de lucru judecat cu efect pozitiv a sentinței nr. 157/F/2022, pronunțate de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/107/2021/a1 a fost supusă analizei instanței în cel de-al doilea proces, în care s-a pronunțat decizia nr. 303/A/2023 din 5 aprilie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia în mod legal a respins cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, formulată în baza dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte subliniază că nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Din moment ce instanța de apel s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții s-ar putea realiza exclusiv într-o cale de atac de reformare, iar nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze asupra eventualei incidențe a acestei instituții, iar nu să cenzureze o judecată anterioară.
Ca atare, criticile recurentului-revizuent dezvoltate în susținerea motivul de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței nr. 157/F/2022 din 10 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul Alba – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ, Fiscal și de Insolvență în dosar nr. x/107/2021/a1, precum și în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi analizate nici în recurs.
Prin urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A împotriva deciziei nr. 383 din 19 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul A împotriva deciziei nr. 383 din 19 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 octombrie 2024.