Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei:
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată la data de 21.11.2022 pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr. x/90/2022, reclamanții A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N. O, P, Q, R, S, T, U, V, W, X, Y, Z, AA, AB, AC, AD, AE, AF, AG, AH, AI, AJ, AK, AL, AM, AN, AO, AP, AQ, AR, AS și AT, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Judecătoria Craiova, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Olt, Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Craiova și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
1. Recalcularea sporurilor în procent de 45 %, prevăzut în cuprinsul Anexei V la Legea nr. 153/2017, Cap. VIII. Secțiunea I. art. 4 și 5 (15% spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 25% spor de risc și suprasolicitare, 5% spor de confidențialitate), începând cu data de 01.01.2018.
2. Obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale dintre sumele efectiv încasate și cele calculate prin valorificarea procentului menționat anterior, începând cu data de 16.10.2018 și până la data stabilirii și plății efective a drepturilor salariale incluzând sporul de 45%, suma datorată urmând să fie actualizată cu rata inflației la data plății, precum și obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenței fiecărui drept salarial și până la data plății efective.
Prin încheierea de ședință din 2 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/90/2022, s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl privește pe reclamantul AU și crearea unui nou dosar, cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/90/2024.
În ședința publică din 2 februarie 2024, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea de a soluționa cauza.
2.Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.
Prin sentința civilă nr. 143 din data de 02.02.2024, Tribunalul Vâlcea – Secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul AU și pe pârâții Ministerul Justiției, Judecătoria Craiova, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Olt, Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Craiova și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Vâlcea a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., având în vedere calitatea de judecător a reclamantului, ce a învestit instanța la care își desfășoară activitatea cu o cerere ce intră în competența de soluționare a acesteia.
Învestit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Dâmbovița – Secția I civilă a pronunțat sentința civilă nr. 1928 din data de 05.11.2024, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul AU și pe pârâții Ministerul Justiției, Judecătoria Craiova, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Olt, Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Craiova și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Vâlcea.
În motivare, s-a reținut că din probele administrate pentru stabilirea competenței rezultă că reclamantul din prezenta cauză își desfășura activitatea la momentul sesizării instanței (data de 21.11.2022) în cadrul Curții de Apel Craiova, instanță superioară celei competente potrivit normelor de procedură.
Tribunalul Dâmbovița a apreciat că sunt incidente și prevederile alineatului 2 al textului de lege citat mai sus, coroborat cu art. 127 alin. (2 ind. 1) C. proc. civ., referitoare la dreptul reclamantului de a sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, în ipoteza în care instanța competentă în soluționarea cererii de chemare în judecată are calitatea de pârât.
S-a reținut și faptul că reclamantul a înțeles să uzeze de dreptul conferit de lege prin comunicarea acțiunii către Tribunalul Vâlcea, or potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.
Prin urmare, competența Tribunalului Vâlcea era atrasă de prevederile art. 127 alin. (1) și 2 C. proc. civ., reclamantul funcționând ca judecător în cadrul Curții de Apel Craiova și având astfel obligația sesizării unei instanțe de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășura activitatea.
Tribunalul Dâmbovița a constatat că cerințele reglementate de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ la momentul înregistrării acțiunii, neavând relevanță dacă anterior sau ulterior acestui moment reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul instanței competente să soluționeze acțiunea sau a instanței superioare acesteia. Din această perspectivă trebuie avut în vedere că obligația instituită de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. se naște la momentul procesual al sesizării instanței, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor speciale derogatorii de la regula de drept comun.
De asemenea, s-a mai reținut că, în speță, prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu înlătură competența Tribunalului Vâlcea întrucât reclamantul a avut calitatea de judecător în cadrul acestei instanțe în perioada 2014-2021 și ulterior datei de 01.01.2024, or cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 21.11.2022.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.
În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.
Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competența de soluționare a cauzei între Tribunalul Vâlcea – Secția I civilă și Tribunalul Dâmbovița – Secția I civilă, prima instanță reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ., în timp ce Tribunalul Dâmbovița a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la dispozițiile art. 127 alin. (2) și 21, coroborate cu art. 116 C. proc. civ.
Acțiunea introductivă are ca obiect recalcularea și plata unor drepturi salariale, fiind dedus judecății un conflict de muncă, în care reclamantul are calitatea de judecător în cadrul Curții de Apel Craiova, la data introducerii cererii de chemare în judecată (22.11.2022).
Înalta Curte reține că dispozițiile legale care reglementează competența teritorială în materia litigiilor de muncă sunt de ordine publică, iar nu privată, întrucât tind să protejeze partea considerată vulnerabilă în raportul juridic dedus judecății, și anume salariatul. Aceste norme sunt instituite, astfel, în considerarea unui interes public, părțile neavând posibilitatea de a deroga.
Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă, iar conform alin. (3) al aceluiași art., dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.
Reclamantul din prezenta cauză își desfășura activitatea la momentul sesizării instanței (data de 21.11.2022) în cadrul Curții de Apel Craiova. Cererea a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vâlcea, aflat în circumscripția Curții de Apel Pitești, care este o curte de apel învecinată cu cea în cadrul căreia reclamantul își desfășura activitatea la acel moment.
De asemenea, astfel cum în mod corect a reținut și Tribunalul Dâmbovița, cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/90/2022 a fost formulată de mai mulți reclamanți, printre care și reclamantul din prezenta cauză, situație față de care devin incidente dispozițiile art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă.
Pentru a se reține competența instanței sesizate era necesar ca aceasta să fie competentă din punct de vedere teritorial în raport de cel puțin unul dintre reclamanți, competență ce a fost constatată de altfel, cu privire la cererea de chemare în judecată, cu excepția celei formulate de reclamantul AU. Atât timp cât Tribunalul Vâlcea a constatat că are competența teritorială de a soluționa cererea reclamanților înregistrată în dosarul nr. x/90/2022, tot astfel trebuia să-și rețină competența de soluționare și în privința cererii reclamantului AU, în conformitate cu art. 269 alin. (3) C. muncii.
Totodată, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal, „în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii”. Conform art. 127 alin. (2 ind. 1) C. proc. civ.: „dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz”.
Aplicând aceste dispoziții legale situației din speță, se constată că stabilirea competenței teritoriale a instanței se realizează prin raportare la situația existentă la data introducerii cererii de chemare în judecată, dată la care reclamantul nu activa în cadrul Tribunalului Vâlcea, ci în cadrul unei curți de apel învecinate. În acest context, în aplicarea prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., este pe deplin legală alegerea reclamantului de a sesiza instanța competentă din cadrul unei curți de apel învecinate, respectiv din cadrul Curții de Apel Pitești.
De asemenea, întrucât cererea a fost introdusă la Tribunalul Vâlcea, instanță care are și calitatea de pârât în cauză, sunt relevante dispozițiile art. 127 alin. (2) și 2 ind. 1 C. proc. civ., care reglementează o competență teritorială facultativă, lăsată la alegerea reclamantului, iar nu o competență obligatorie precum în ipoteza de la alin. (1) a art. 127 C. proc. civ.
Așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 C. proc. civ. că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului „poate”, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.»
Art. 127 alin. (2 ind. 1) C. proc. civ. face trimitere la dispozițiile alin. (2) al aceluiași art., care este astfel aplicabil în situația în care cererea de chemare în judecată este introdusă împotriva unei instanțe de judecată.
Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate.
Utilizarea predicatului „poate”, în cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ., relevă că reclamantul este cel care decide dacă se prevalează sau nu de posibilitatea de a se adresa unei instanțe de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă.
Reclamantul a înțeles să uzeze de dreptul conferit de art. 127 alin. (2) și alin. (2 ind. 1) C. proc. civ., învestind cu soluționarea litigiului Tribunalul Vâlcea.
Prin urmare, atât timp cât prima instanță s-a declarat competentă să judece cererea de chemare în judecată formulată de ceilalți reclamanți, în condițiile unei coparticipări procesuale, atât timp cât reclamantul din cauza de față își desfășura activitatea, la data introducerii cererii de chemare în judecată, în cadrul unei curți de apel învecinate și atât timp cât reclamantul a făcut alegerea competenței instanței în favoarea instanței care are și calitatea de pârât în cauză, nu se poate reține lipsa de competență a Tribunalului Vâlcea.
Așa fiind, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și alin. (3) C. muncii., coroborate cu art. 127 alin. (1) alin. (2) și alin. (2 ind. 1) C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili, în baza art. 135 alin. (2) și 4 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea – Secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea – Secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2025.