Camera de Consiliu
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la 13.02.2024, sub nr. x/3/2024, reclamantii A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, Q, R, S, T, U, V, W, X, Y, Z, AA, AB, AC, AD, AE, AF, AG, AH, AI și AJ, prin Sindicatul AK, au formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, solicitând obligarea pârâtului la:
- recalcularea, pentru o perioadă de 3 ani anterior formulării cererii, a drepturilor bănești cuvenite pe perioadele de concediu medical, concediu de odihnă, concediu de odihnă suplimentar, alte concedii și învoiri plătite, în cuantumul prevăzut de art. 37 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prin includerea cuantumului sporului pentru condiții muncă;
- plata diferenței dintre drepturile bănești acordate efectiv în perioadele de concediu medical, concediu de odihnă, alte concedii și învoiri plătite și cele cuvenite în mod legal, ca urmare a recalculării potrivit petitului 1;
- plata în continuare, a drepturilor bănești cuvenite pe perioadele de concediu medical, concediu de odihnă, alte concedii și învoiri plătite, ca urmare a recalculării potrivit petitului 1, pe toată durata raporturilor de serviciu;
- actualizarea sumelor datorate potrivit petitelor 1, 2 și 3 cu rata inflației și dobânzile legale, de la data scadenței fiecăreia până la data efectuării plății; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 5754 din 5 septembrie 2024, Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.
În justificarea soluției pronunțate, Tribunalul București a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:
„(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.
(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.”
În speță, având în vedere că reclamantii au domiciliul în circumscripția Tribunalului Harghita, instanța a constatat că Tribunalul Harghita este competent teritorial să soluționeze prezenta cauză..
2.2. Prin sentința civilă nr. 58 din 29 ianuarie 2025, Tribunalul Harghita – Secția civilă a admis, la rându-i, excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.
Pentru a pronunța hotărârea indicată mai sus, Tribunalul Harghita – Secția civilă a avut în vedere că membrii sindicali au domiciliul în circumscripția Tribunalului Harghita, însă partea reclamantă, Sindicatul, are sediul în circumscripția Tribunalului București.
Astfel, a reținut că sunt aplicabile mutatis mutandis considerentele Deciziei pronunțate în interesul legii nr. 1/2013. Deși acea decizie s-a pronunțat în interpretarea unitară a disp. Legii nr. 54/2003 privind sindicatele, care a fost abrogată, dispoziția legală conținută în art. 28 alin. (2) este reluată în conținutul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.
Or, potrivit acestui articol, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, la cererea scrisă a membrilor lor. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune, respectiv renunță la judecată în mod expres.(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.
Prin instituirea dreptului organizațiilor sindicale de a formula acțiuni în justiție în numele membrilor lor, cu păstrarea însă a drepturilor de dispoziție procesuală din partea titularilor drepturilor subiective, textul art. 28 alin. (2) din Legea dialogului social a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizații, depășind astfel limitele unui simplu drept de reprezentare legală.
Prin urmare, instanța a apreciat că este competentă să soluționeze prezenta cauză instanța de la sediul reclamantului Sindicat, care deține în baza legii o calitate procesuală activă extraordinară.
3. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, față de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține următoarele.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
În ceea ce privește cadrul procesual, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtului la acordarea unor drepturi bănești reclamanților, cuvenite pe perioadele de concediu medical, concediu de odihnă, concediu de odihnă suplimentar, alte concedii și învoiri plătite, în cuantumul prevăzut de art. 37 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prin includerea cuantumului sporului pentru condiții muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 367/2022 a dialogului social:
„(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.
(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, la cererea scrisă a membrilor lor. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune, respectiv renunță la judecată în mod expres.
(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.”
În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamanții sunt funcționari publici cu statut special, sunt aplicabile dispozițiile art. 536 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ conform cărora ”Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.
Fiind un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care statuează în mod expres că: „Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)”.
Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.
De asemenea, Înalta Curte constată incidența în cauză și a dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora: „(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces”.
Or, în cauza de față, prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi salariale în favoarea membrilor de sindicat, însă Sindicatul AK nu are calitate de reclamant care să atragă competența Tribunalului București, ci are calitate de reprezentant al membrului de sindicat, calitatea de reclamant revenind membrilor de sindicat, titularii dreptului pretins, precum și ai interesului promovării acțiunii.
În acest context, Înalta Curte reține că normele de competență instituite de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt norme de ordine publică de la care nu se poate deroga și, având în vedere că reclamanții au solicitat plata unor drepturi bănești, izvorâte din raporturi de serviciu, precum și faptul că aceștia au domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Harghita, constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.
4. Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Harghita– Secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, Q, R, S, T, U, V, W, X, Y, Z, AB, AC, AA, AD, AE, AF, AG, AH, AI și AJ prin Sindicatul AK în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, în favoarea Tribunalului Harghita – Secția Civilă.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 27 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.