Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții De Apel București – Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 07.11.2022, sub nr. x/2/2022, reclamanta A S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, anularea Deciziei nr. (...)/ (...) 2022 și, pe cale de consecință, anularea sancțiunii primite, respectiv somația publică de intrare în legalitate aplicată societății în temeiul dispozițiilor art. 91 alin. (1) și 2 din Legea audiovizualului nr. 504/2002.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința civilă nr.375/2023 pronunțată în data de 27 februarie 2023, Curtea de Apel București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, ca neîntemeiată.
Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate
Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A S.R.L a exercitat calea de atac a recursului și, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, urmare a rejudecării cauzei, să se admită acțiunea și să se anuleze Decizia CNA nr.(...) din (...) 2022.
A susținut în esență recurenta – reclamantă că nici paratul și nici măcar instanța de fond nu au ținut cont de faptul că invitații din emisiunea analizată sunt persoane angajate politic, persoane care, din aceasta poziție pot foarte ușor sa influențeze discuția purtată și care știu foarte bine cum sa se „atace" reciproc si mai ales cum sa se apere, pe diferite subiecte de interes public, acest lucru facandu-1 mult mai simplu decât ar fi putut sa-1 facă moderatoarea emisiunii.
In legătură cu obligația moderatoarei de a solicita probarea afirmațiilor acuzatoare, susține, de asemenea, recurenta – reclamantă, că nici pârâtul și nici instanța de fond nu au tinut cont de faptul ca înșiși invitații, în cadrul emisiunii analizate, s-au acuzat si s-au aparat reciproc si, mai ales, nici pârâta și nici instanța de fond nu au tinut cont de faptul ca fiecare invitat a solicitat dovezi ale acuzațiilor aduse de către celalalt invitat și a motivat, la rândul sau, acuzațiile formulate, redând, cu titlu de exemplu, pasaje din Raportul de monitorizare întocmit de către Direcția monitorizare - Serviciul monitorizare mass-media audiovizuale din cadrul CNA.
Arată recurenta că, din transcriptul emisiunii ce a fost redat, este vorba de un schimb de replici între doi oameni politici care s-au acuzat și s-au aparat reciproc, sens în car apreciază ca fiind relevantă și concluzia serviciului monitorizare, făcută în același raport menționat: „În cadrul raportului a fost transcris un dialog, care a avut loc în contextul în care se discuta despre transferul ambulanței de la Ministerul de Interne către Ministerul Sănătății. Dialogul respectiv a fost menționat de petentul B, care a putut să-și exprime punctul de vedere în studio, fiind invitat în emisiune."
Nu in ultimul rând, mai susține recurenta că prevederile art. 40 alin. (4) invocate de către autoritate ca fiind incalcate, ar fi fost aplicabile doar în măsura în care un invitat (interlocutor) ar fi adus acuzații unei persoane care nu s-ar fi aflat prezentă în emisiune. In aceasta situație, moderatorul ar fi avut rolul de a „suplini" prezenț acesteia, solicitând în numele acesteia probe în susținerea acuzațiilor formulate. Insă, sesizarea a fost făcută chiar de către domnul B care a fost prezent în emisiunea reclamata la CNA. Astfel, domnul B, fiind prezent în emisiune, a purtat un dialog cu domnul C și a avut posibilitatea de a-i solicita acestuia, în mod direct, sa probeze acuzațiile aduse, nefiind necesară intervenția moderatorului.
Astfel, consideră că art. 40 alin. (4) trebuie aplicat in spiritul indicat de legiuitor prin raportare la celelalte alineate ale art. 40 care precizează faptul că persoana căreia i se aduc acuzații nu este prezentă în emisiune la momentul la care i se aduc aceste acuzații:
- persoanele acuzate trebuie contactate și invitate să intervină pentru a-și exprima pimctul de vedere. In situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt" - art. 40 alin. (1)
- în cazul în care acuzațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; (...) în situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt; - art. 40 alin. (2)
- Orice material înregistrat în care se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale trebuie să conțină și opinia acesteia. în situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt; - art. 40 alin. (3)
Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca legală și temeinică.
Răspunsul la întâmpinare
Deși întâmpinarea intimatului – pârât Consiliul Național al Audiovizualului i-a fost comunicată recurentei – reclamante A, în termenul legal, aceasta nu a combătut apărările intimatului printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 4711 alineat 4 C. proc. civ.incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alineat 2 și art. 494 C. proc. civ.
Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispozițiilor art. 490 alineat 2, coroborat cu art. 4711 și art. 201 alineatele 5 și 6 C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data 01.11.2023 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 10.09.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, luând act de solicitarea ambelor părți, de judecare a cauzei și în lipsa lor, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale litigiului, în baza art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul în pronunțare pe fondul recursului ce face obiectul judecății.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 C. proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.
În cauză, reclamanta A S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, anularea Deciziei CNA nr. (...) din (...) 2022 și, pe cale de consecință, a sancțiunii dispuse, respectiv a Somației publice de intrare în legalitate aplicată societății în temeiul dispozițiilor art. 91 alin. (1) și 2 din Legea audiovizualului nr. 504/2002.
Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, iar împotriva sentinței de fond a formulat recurs recurenta-reclamantă A S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin decizia emisă de CNA s-a reținut încălcarea de către recurenta-reclamantă a prevederilor art. 40 alin. (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit cărora:
”(4) Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.”.
Prima instanță a constatat caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată și a dispus respingerea acțiunii, reținând, în esență, că a fost încălcat art. 40 alin. (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, norma legală protejând în primul rând dreptul publicului de a fi informat cu privire la fapte probate.
Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut că în speță este vorba de o încălcare a prevederilor Codului audiovizualului.
Astfel, în concordanță cu reglementările de mai sus, legiuitorul a instituit în cuprinsul Legii audiovizualului nr. 504/2002, la art. 3 principii cu caracter general, ce se impun a fi respectate de către radiodifuzori, care prevăd că prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului, cu respectarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale omului, precum și obligația furnizorilor de servicii media audiovizuale să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor si evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.
În scopul protejării dreptului publicului la o informare corectă, Codul audiovizualului a delimitat cadrul în care poate să acționeze libertatea de exprimare a ideilor și libertatea de comunicare a informațiilor, pentru ca acestea să nu dobândească un caracter vătămător pentru interesele legale ale cetățenilor.
În același timp, dispozițiile Codului audiovizualului, aplicate de Consiliu în speță – art. 40 alin. (4) - impun moderatorilor programelor obligația de a solicita ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.
În speță, sancțiunea a fost aplicată pentru acuzațiile reciproce privind presupuse fapte și comportamente imorale sau ilegale formulate de cei doi invitați în cadrul dialogului în contradictoriu.
Din această perspectivă, prima instanță a reținut în mod corect că moderatoarea nu a intervenit ferm pentru a solicita invitaților probarea afirmațiilor acuzatoare, această obligație legală revenindu-i indiferent dacă persoana vizată de acuzații era sau nu prezentă în cadrul emisiunii.
Intervențiile moderatoarei, reproduse chiar de către recurenta-reclamantă în cererea de recurs, nu fac nicidecum dovada atitudinii ferme a acesteia față de afirmațiile invitaților din emisiune, în sensul de a le solicita probarea afirmațiilor acuzatoare.
Înalta Curte, nu poate primi punctul de vedere al recurentei-reclamante, care, interpretând alin. (4) al art. 40 din Codul audiovizualului, apreciază că moderatorul unei emisiuni ar avea obligația de a solicita probarea afirmațiilor cu privire la fapte doar în absența din emisiune a persoanei în legătură cu care se fac respectivele afirmații.
Sub acest aspect, în mod judicios a constatat prima instanță că art. 40 alineat 4, reținut ca incident prin decizia ce face obiectul litigiului, nu protejează în primul rând dreptul la imagine al persoanei acuzate, ci dreptul publicului de a fi informat cu privire la fapte probate, intenția normei legale fiind aceea de a asigura informarea corectă și obiectivă a publicului care nu poate lua o decizie cu privire la cât de justificate pot fi sau nu anumite acuzații cu privire la fapte, decât dacă acestea sunt însoțite de dovezi în susținerea lor.
Faptul că invitatul acuzat era prezent în studio, iar celălalt invitat avea posibilitatea de a-i solicita să probeze acuzațiile aduse, nu are nici o relevanță, având în vedere că norma nu face distincție și nu impune această obligație în sarcina invitaților, legiuitorul stabilind această obligație exclusiv în sarcina moderatoarei atunci când unul dintre invitați aduce acuzații unei persoane, chiar prezentă în studio, de a proba afirmațiile acuzatoare pentru ca publicul să evalueze când de justificate sunt acestea.
În acord cu instanța de fond și Înalta Curte constată că moderatoarea emisiunii avea obligația de a cere ferm interlocutorilor probarea afirmațiilor acuzatoare.
Or, după cum rezultă din raportul de monitorizare, din modul de desfășurare al dialogului, moderatoarea emisiunii ”(...) " nu a fost destul de convingătoare în intervențiile sale și nu a avut o atitudine fermă, prin care să solicite celor doi invitați să-și susțină cu dovezi afirmațiile acuzatoare formulate în cadrul dialogului purtat în respectiva emisiune.
Înalta Curte nu poate reține argumentul recurentei – reclamante, conform căruia nici pârâtul CNA și nici instanța de fond nu au ținut cont de faptul că invitații din emisiune analizată sunt persoane angajate politic și, din această poziție pot foarte ușor să influențeze discuția purtată și știu foarte bine cum să se ” atace” reciproc și cum să se apere pe diferite subiecte de interes public.
Contrar susținerilor recurentei – reclamante, instanța de control judiciar are în vedere faptul că, indiferent de statutul unei persoane invitate în cadrul unei emisiuni, recurenta – reclamantă, în calitate de radiodifuzor, răspunde pentru conținutul emisiunilor difuzate, în conformitate cu prevederile art. 3 alineat 3 din Legea audiovuzualului, având anumite obligații prevăzute de legislația audiovizuală.
Moderatoarea emisiunii avea obligația de a nu permite încălcarea normelor din Codul audiovizualului și de a solicita interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a-i da posibilitatea publicului de a evalua cât de justificate sunt acestea, intenția legiuitorului prin implementarea art. 40 alineat 4 fiind aceea de a asigura informarea corectă și obiectivă a publicului, care nu poate lua o decizie cu privire la cât de justificate pot fi sau nu anumite acuzații cu privire la fapte, decât dacă se prezintă dovezi în susținerea acestora.
Or, aceste obligații nu au fost respectate de către recurenta-reclamantă care se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale menționate în decizia dedusă judecății.
Deopotrivă, nici faptul că în raportul de monitorizare s-a precizat că ” În cadrul raportului a fost transcris un dialog, care a avut loc în contextul în care se discuta despre transferul ambulanței de la Ministerul de Interne către Ministerul Sănătății. Dialogul respectiv a fost menționat de petentul B, care a putut să-și exprime punctul de vedere în studio, fiind invitat în emisiune." nu prezintă relevanță, întrucât recurenta – reclamantă nu a fost sancționată pentru că respectivul invitat nu și-a putut exprima punctul de vedere, faptă ce s-ar fi circumscris altor prevederi legale.
Referitor la jurisprudența CEDO, Înalta Curte reține că, potrivit acesteia, libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din cerințele prioritare ale progresului societății. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenție, exercitarea libertăților cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.
CEDO a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, își asumă „îndatoriri și responsabilități” a căror întindere depinde de situația concretă în discuție. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea „îndatoririlor și responsabilităților” ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).
Calitatea de formator de opinie a moderatorului emisiunii presupune o respectare riguroasă a principiilor de etică și deontologie profesională și trebuie să fie în concordanță cu obligațiile expres prevăzute de legislația audiovizuală la art. 40 din Codul audiovizualului.
Moderatorul este cel care conduce cu imparțialitate o dezbatere publică, fixează limitele discuțiilor în abordarea subiectelor emisiunii și constituie un reper, un lider de opinie, rolul acestuia fiind de a echilibra discuția, de a interveni atunci când într-o emisiune se aduc acuzații unei persoane ( chiar prezentă în emisiune) și de a solicita probe în susținerea acestora, pentru ca publicul să evalueze cât de justificate sunt acestea, aceasta fiind, de altfel, și esența reglementării art. 40 alineat 4 din Codul audiovizualului.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, hotărârea atacată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat reclamanta A S.R.L., ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta A S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 375/2023 din 27 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform
art. 402 C. proc. civ., astăzi, 10 septembrie 2024.