Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C.proc.civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”.
Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în data de 27 octombrie 2022, sub nr. x/2/2022, reclamantul A a chemat în judecată pârâta INSPECȚIA JUDICIARA, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să admită contestația și să dispună desființarea Rezoluției de clasare (nr. lucrare 22-2298) din 23.08.2022 și a Rezoluției inspectorului-șef (nr. de lucrare C22-1425/5.10.2022) din data de 7.10.2022 prin care s-a respins plângerea împotriva rezoluției din data de 23.08.2022.
Hotărârea ce face obiectul controlului dedus judecății
Prin Sentința civilă nr. 1125 pronunțată la data de 29 iunie 2023 Curtea de Apel București - Secția a IX-a Contencios Administrativ Și Fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată..
Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei hotărâri - Sentința civilă nr. 1125 pronunțată la data de 29 iunie 2023 de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Contencios Administrativ Și Fiscal - a declarat recurs reclamantul A și, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 488 alineat 1 pct. 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință admiterea contestației formulate împotriva rezoluției inspectorului – șef și a rezoluției de clasare a inspectorului de caz și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a susținut în esență recurentul -reclamant că atât inspectorul judiciar desemnat cât și inspectorul șef nu au făcut nici o verificare efectivă a situației de fapt sesizate, inspectorul judiciar considerând din eroare faptul că recurentul – reclamant și-ar fi exprimat nemulțumirea cu privire la ” modul de efectuare a urmăririi penale în dosarul nr. x/P/2021 DNA ST Bacău, Ordonanța DNA ST Bacău nr. x/P/2021 din 21.10.2021 prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, modul de interpretare de către procuror a noțiunii de ” vechime în activități de gospodărire a apelor, a soluției dispuse și respectiv a respingerii plângerii formulate împotriva soluției de clasare din 15.02.2021 de către procurorul șef serviciu”.
Mai susține recurentul că, raportat la ” reaua credință” a domnilor procurori în exercitarea funcției, aceasta este evidentă și, deși a probat faptul că a depus diligențe procurorul șef a considerat inutilă o adresă către ANAR, afirmând că nici nu ar putea fi considerată probă și aceasta în contextul în care deja DNA ST Bacău făcuse o atare solicitare și primise răspunsul încă din data de 23.11.2021.
Consideră astfel că este de natura evidenței, până și pentru un observator imparțial, fără studii juridice, faptul că domnii procurori DNA au ascuns probe în mod intenționat și au și blocat accesul apărării la aceste probe prin respingerea cererilor de administrare probatorii, fiind cât se poate de evident faptul că, conținutul adresei ANAR D523/23.11.2021 era esențial în aprecierea caracterului penal al faptei pretins săvâdșite de petent, forul tutelar în domeniul ANAR – care asigura, potrivit art. 78 controlul de specialitate cu privire la activitatea de gospodărire a apelor și respectarea Legii nr.107/1996, exprimând o poziție clar favorabilă petentului A.
Revenind la criticile aduse celor două Rezoluții, recurentul – reclamant solicită astfel instanței să contatate faptul că nu au existat verificări prealabile minime, atât inspectorul judiciar desemnat cât și inspectorul – șef ocolind subiectul sesizării și mărginindu-se formal în a constata faptul că nu sunt ” indicii” privind săvârșirea vreuneia din abaterile disciplinare prevăzute de art. 97 din Legea nr.303/2004.
Solicită astfel admiterea contestației așa cum a fost formulată și desființarea rezoluției inspectorului – șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.
Instanța de fond a fost într-o mare eroare atât de fapt cât și de drept, fiind avute în vedere alte temeiuri decât cele indicate în plângere și, deși Curtea de apel constată totuși în mod concret faptul că petentul nu a înțeles să conteste soluția dispusă, ci faptul că procurorii DNA ST Bacău efectiv au ascuns probe din dosar și rezultă fără putință de tăgadă faptul că magistratul fondului a înțeles obiectul sesizării, acesta face o interpretare cu totul nelegală noțiunii de ” probă”, motivarea curții fiind total nelegală, judecătorul de fond teoretizând faptul că atât ordonanța procurorului cât și răspunsul ANAR nu ar fi probe.
Consideră recurentul că, în mod evident, atât demersul DNA către ANAR cât și răspunsul ANAR constituie mijloace de probă într-un dosar civil sau penal, fiind atributul procurorului de a da sau nu eficiență unor mijloace de probă, de a le corobora, dar aceste probe trebuiau să existe la dosar.
Mai mult, decât atât și magistratul de fond omite adevărata succesiune a evenimentelor din dosarul nr. x/D/2021 al DNA ST BACĂU și anume momentul în care atât procurorul de caz cât și procurorul șef resping cererea sa de a se emite o adresă către ANAR, apreciind ca fiind irelevant dacă răspunsul ANAR ar fi condus sau nu la alt temei de clasare a cauzei, fiind însă relevant faptul că procurorii DNA ST BACĂU au ascuns probe cu intenție, invocând astfel dispozițiile art. 97 alineat 2.
Faptul că judecătorul de fond înțelege să creeze o teorie proprie asupra mijloacelor de probă, ignorând obiectul cauzei dedusă judecății, conduce la nelegalitatea hotărârii pronunțate și la netemeinicia acesteia.
În consecință, recurentul – reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii contestației sale, cu consecința trimiterii cauzei în vederea continuării cercetărilor și stabilirii adevărului.
Apărările formulate în cauză
Împotriva recursului promovat de reclamantul A a formulat apărări intimata – pârâtă Inspecția Judiciară, în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispozițiile art. 471 ind. 1 alineat 3 C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alineat 2 și art. 494 din același act normativ, aceasta solicitând a se constata nulitatea recursului, pe considerentul că aspectele redate în considerentele căii de atac reprezintă o reiterare a criticilor inițiale analizate de magistratul Curții de Apel București în limita competențelor date de lege.
În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Răspunsul la întâmpinare
Deși întâmpinarea intimatei – pârâte Inspecția Judiciară i-a fost comunicată recurentului – reclamant A în termenul legal, acesta nu a combătut apărările intimatei printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471 ind. 1 alineat 4 C. proc. civ. incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alineat 2 și art. 494 C. proc. civ.
Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispozițiilor art. 490 alineat 2, coroborat cu art. 471 ind. 1 și art. 201 alineatele 5 și 6 C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data 01.11.2023 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 10.09.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, pronunțându-se cu privire la probatoriul solicitat de recurentul – reclamant, prin raportare la dispozițiile art. 492 C. proc. civ., constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, luând act de solictarea intimatei-pârâte, de judecare a cauzei în lipsă, a reținut cauza în pronunțare, urmând ca, în temeiul art. 248 alineat 1 C. proc. civ., să analize mai întâi excepția nulității recursului, invocată de către intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, în cadrul întâmpinării și întemeiată pe dispozițiile art. 489 alineatele 1 și 2 C. proc. civ..
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, în cadrul întâmpinării, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alineat 2 C. proc. civ., reținând următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d C. proc. civ.,
„(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.
Articolul 487 alin. (1) C. proc. civ., republicat, prevede că: „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs.”
Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3) iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat: „Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alineat 1 din C. proc. civ.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca respectivele critici de nelegalitate să poată fi circumscrise motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale pretins încălcate, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C.proc.civ.
Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.
În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părții prin care este exprimată nemulțumirea față de soluția adoptată în fond se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Prin urmare, recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alineat 1 din C. proc. civ.
Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că recurentul, deși formal invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alineat 1 pct.8 C. proc. civ., ce reglementează situația când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în dezvoltarea criticilor sale acesta nu a indicat nici o normă de drept material încălcată sau aplicată greșit de către prima instanță, ci s-a limitat a relua criticile inițiale la adresa celor doi procurori, deși parte din acestea au fost analizate de către judecătorul fondului, în limita competențelor date de lege.
Totodată, se impune a se preciza că, în principiu, critica privind respingerea de către instanța de fond a unor probe, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii. Aprecierea utilității, pertinenței și concludenței probelor este atributul primei instanțe, conform art. 254 din C. proc. civ., și acestea conferă temeinicie hotărârii. Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie.
Modul în care instanța de fond a apreciat cu privire la utilitatea și pertinența probelor, modul cum a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare, instanța de recurs nemaiavând competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care prima instanță o constată.
Prin urmare, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483 coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie.
În atare situație, criticile referitoare la greșita stabilire a situației de fapt sau modul de administrare și interpretare a probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate și nu de temeinicie.
Amintește însă Înalta Curte că, în calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecății îl constituie doar legalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurentul nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În alți termeni, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.
Reține Înalta Curte dispozițiile art. 488 alineat 1 C. proc. civ., conform cărora „ 1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate”, acestea fiind enumerate în mod limitativ la pct. 1-8 din același act normativ.
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.
Așadar, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 alineat 1 C . proc. civ.
Or, în condițiile în care prin calea de atac promovată reclamantul s-a limitat a relua situația de fapt, fără a combate raționamentul juridic al instanței de fond, Înalta Curte constată că susținerile acestuia nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 alineat 1 C. proc. civ.
Această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nefiind suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, având în vedere că, din ansamblul criticilor formulate nu se desprind argumentele ce susțin nelegalitatea hotărârii de fond, instanța de control judiciar neputând încadra susținerile recurentului în vreunul din motivele de nelegalitate strict și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Constată, așadar, Înalta Curte că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor formulate, în raport cu soluția primei instanțe, iar motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse hotărârii instanței de fond, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanță la situația concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susțineri generale, pur teoretice, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.
Înalta Curte reține că pentru exercitarea căii de atac a recursului nu este suficientă simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea atacată, ci se impune ca toate criticile formulate să se întemeieze și să se încadreze într-unul dintre motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 – 8 C.p. civ. și să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.
Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.
În speța de față, însă, Înalta Curte constată că recurentul- reclamant nu au formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alineat 1 C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.
Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, recurentul nu au indicat niciun element de natură a contura incidența cel puțin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menționată.
Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alineat 1 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alineat 2 C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.
Soluția de anulare a recursului nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par.1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la ,,recursˮ neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de ,,remediuˮ.
Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanță la situația concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susțineri generale, pur teoretice, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, reținând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, constatând ca fiind întemeiată excepția invocată de intimata – pârâtă Inspecția Judiciară, în cadrul întâmpinării, o va admite, aplicând sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C.proc.civ. și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C.proc.civ., va constata nul recursul exercitat de reclamantul A împotriva sentinței de fond, pe care o va menține, ca legală, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității, invocată de intimata – pârâtă Inspecția Judiciară.
Constată nul recursul formulat de reclamantul A împotriva Sentinței civile nr. 1125 din 20 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 10 septembrie 2024.