Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 25.10.2022, reclamantul A în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a solicitat admiterea contestației împotriva Rezoluției nr. C22-1417/07.10.2022 a Inspectorului șef al Inspecției Judiciare, prin care i-a fost respinsă plângerea din data de 26.09.2022, împotriva Rezoluției de clasare nr.1643 din data de 06.09.2022,emisă în dosarul nr. 22-x a Direcției de inspecție pentru judecători, plângere prin care a solicitat continuarea procedurii disciplinare împotriva judecătorului B din cadrul Judecătoriei Râmnicu Sărat; desființarea soluției de clasare dispusa prin Rezoluției nr. 1643 din data de 06.09.2022, data in dosarul nr.22-x; desființarea soluției de respingere a plângerii dispusa prin Rezoluția nr. C22-1417/07.10.2022 a Inspectorului șef al Inspecției Judiciare; trimiterea dosarului la Inspecția Judiciara pentru continuarea procedurii disciplinare judecătorului B din cadrul Judecătoriei Râmnicu Sărat.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința civilă nr.634 din data de 12 aprilie 2023, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.
Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri - Sentința civilă nr.634 din data de 12 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios dministrativ și fiscal - reclamantul A a declarat recurs și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, reținând cauza spre rejudecare, să dispună admiterea cererii sale, astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea criticilor sale a susținut recurentul – reclamant că instanța de fond a pronunțat Sentința Civila nr. 634/12.04.2023, prin încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea a fost data cu aplicarea greșita a normelor de drept material.
Astfel, judecătorul instanței de fond arată, la pagina 7, paragraful 8, din considerente, ca : „ atât controlul exercitat de Inspecția Judiciara in materia răspunderii disciplinare a magistraților, cat si cel al instanței de contencios administrativ, asupra actului autorității adminstrative menționate nu pot pune in discuție soluția dispusa prin actul procesual, acesta putând face doar obiectul cailor de atac prevăzute de lege si exercitate conform dispozițiilor legale,, .
Apreciază astfel recurentul că susținerea instanței de fond este neîntemeiată, întrucat, prin cererea adresată Inspecției Judiciare și ulterior instanței de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel București, nu a solicitat anularea Încheierii nr. 191/01.07.2022 pronunțata de Judecătoria Ramnicu Sărat in dosarul nr. x/287/2022, ci a solicitat ca Inspecția Judiciară să constate că judecătorul B din cadrul Judecătoriei Ramnicu Sărat a săvârșit o abatere disciplinară, întrucât acesta a încălcat prevederile art. 341 Noul C. proc. pen.
Cererea sa adresată instanței de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel București era întemeiată pe prevederile art. 99 din Legea nr. 303/2004 si art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.
Astfel, potrivit alin. (2) al art. 341 Noul C. proc. pen., judecătorul de camera preliminară stabilește termenul de soluționare, care este comunicat, împreuna cu un exemplar al plângerii, procurorului si pârtilor, care pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Or, părțile din proces erau Instituția Prefectului județul Buzău si membrii Comisiei locale de fond funciar Vâlcelele, care erau acuzați de către Instituția Prefectului județul Buzău, că au săvârșit infracțiunile de fals intelectual și abuz in serviciu, membru al acestei comisii fiind introdus și recurentul ca urmare a abuzului săvârșit de către Comisia județeană Buzău.
Invocând considerentele primei instanțe, la pagina 2 paragrafele 7 și 8, conform cărora :„ La art. 341 alin. (5) indice 1, Noul C. proc. pen. se prevede că :„Judecătorul de camera preliminară, soluționând plângerea, verifică soluția atacata pe baza lucrărilor si a materialului din dosarul de urmărire penala si a oricăror înscrisuri noi prezentate,,, recurentul – reclamant susține că plângerile Instituției Prefectului județul Buzău prin care reclamantul și ceilalți membrii ai Comisiei locale erau acuzați de anumite fapte penale, existau la dosarul cauzei nr. x/287/2022. Deci, cadrul procesual era stabilit prin plângerea adresată instanței și nu îl putea schimba judecătorul de camera preliminară, stabilind în mod eronat alt intimat în cauza, și nu pe cei care erau acuzați de săvârșirea unor fapte penale.
Recurentul consideră ca fiind eronate și reținerile instanței de la pagina 8, paragraful 11, conform cărora ” Curtea reține că interpretarea normelor de procedura și de drept material se încadrează în sfera activității jurisdictionale, atribuție exclusivă a instanței de judecata, neputându-se reține existența indiciilor privind încalcarea cu rea credința sau gravă neglijență a unei norme de drept procesual „ .
Instanța de fond vrea astfel să evidențieze faptul că nesocotirea de către instanța Judecătoriei Ramnicu Sărat, cu ocazia soluționării cauzei ce a dus la pronunțarea încheierii nr. 191/01.07.2022, în dosarul nr. x/287/2022, a prevederilor art. 341 alin. (5) indice 1, Noul C. proc. pen., este o fapta care nu trebuie sa fie sancționată ca abatere disciplinară, săvârșita de către judecătorul B, și, deci, judecătorul anterior menționat poate eluda prevederile art. 341 Noul C. proc. pen.
Susține recurentul că acest aspect nu poate fi reținut, întrucât împotriva soluțiilor pronunțate de către judecătorul de camera preliminară nu se poate exercita nici o cale de atac și astfel soluția adoptata nu poate fi cenzurată.
Invocând art. art. 13 din Convenția CEDO, ce reglementează dreptul la un recurs efectiv, mai susține recurentul că instanța de fond a pronunțat sentința criticată prin aplicarea eronată a dispozițiilor art. 341 Noul C. proc. pen. coroborate cu art. 99 din Legea nr. 303/2004 și art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, întrucât a constatat că instanța Judecătoriei Ramnicu Sărat, în speța sus-menționată, judecătorul B, poate pronunța orice fel de hotărâre, chiar daca aceasta este pronunțata fără drept la o cale de atac și nu poate fi cenzurată în nici un fel, contrar principiului statuat de art. 13 din Convenția CEDO.
Cu atât mai mult împotriva judecătorului B nu se '' poate exercita nici procedura cercetării disciplinare pentru eroarea judiciara săvârșită, întrucât asa cum arata instanța de fond la pagina 8, paragraful 11, din considerentele sentinței civile criticate prin prezenta „Curtea retine ca interpretarea normelor de procedura si de drept material se încadrează in sfera activității jurisdictionale, atribuție exclusiva a instanței de judecată ... „ ,iar in continuare se menționează la paragraful 12 că „ In consecința, Curtea nu a putut identifica o greșeala evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare care să fi fost săvârșite de magistratul reclamat…. „.
Recurentul critică această reținere a instanței, ce nu consideră o greșeală evidentă aplicarea eronata a dispozițiilor art. 341 Noul C. proc. pen. coroborate cu art. 99 din Legea nr. 303/2004 și art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, neîndoielnica, căreia ii lipsește orice justificare care sa fi fost săvârșite de magistratul reclamant, în condițiile în care hotărârea pronunțata nu este supusă nici unei cai de atac.
Pentru aceste motive, recurentul – reclamant solicită casarea hotărârii, și, în urma reținerii pentru rejudecare, solicită admiterea cererii sale, astfel cum a fost formulată.
Apărările formulate în cauză
Intimata – pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare la cererea de recurs formulată de reclamantul A, în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică.
Răspunsul la întâmpinare
Recurentul – reclamant A a combătut apărările intimatei -pârâte Inspecția Judiciară în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 4711 alineat 4 C. proc. civ. incidente și în cazul recursului conform art. 490 alineat 2 și art. 494 C. proc. civ.
Procedura de soluționare a recursului
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 art. 490 C. proc. civ.
Prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 01.11.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 10.09.2024, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea ambelor părți, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat terminat controlul judecătoresc, reținând dosarul în pronunțare pe fondul recursului.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 C. proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:
Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurentul – reclamant instanța de control judiciar reține următoarea situație de fapt:
Prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare, reclamantul A a criticat modalitatea de instrumentare a dosarului nr. x/287/2022, susținând, în esență, că judecătorul reclamat, prin gravă neglijență și cu rea credință, i-a încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, prin stabilirea unui cadru procesual nelegal, în sensul că s-a dispus citarea Comisiei locale Vâlcelele și nu a foștilor membrii ai acesteia.
Prin Rezoluția nr. 1643 din 6 septembrie 2022, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării formulate de petent, întrucât în urma verificărilor efectuate, nu au fost identificate indicii care să prefigureze săvârșirea vreunei abateri disciplinare dintre cele reglementate de art. 99 din Legea nr. 317/2004.
Prin Rezoluția nr. C22-1417 din data de 07.10.2022 emisă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare s-a dispus respingerea plângerii formulate împotriva Rezoluției nr. 1643 din 6 septembrie 2022 și menținerea rezoluției atacate.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 25.10.2022 sub nr. x/2/2022, reclamantul A și-a exprimat nemulțumirea față de cele două rezoluții, considerând că acestea sunt nelegale.
Instanța de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins cererea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată, reținând în esență că atât controlul exercitat de Inspecția Judiciară în materia răspunderii disciplinare a magistraților, cât și cel al instanței de contencios administrativ asupra actului autorității administrative menționate nu pot pune în discuție soluția dispusă prin actul procesual, aceasta putând face doar obiectul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. Așadar, nu trebuie confundate atribuțiile ce incumbă pârâtei Inspecția Judiciară în materie disciplinară în referire la magistrați cu desfășurarea controlului judiciar asupra actelor emise în cursul procesului civil.
Altfel spus, partea pârâtă nu are potrivit normelor juridice în vigoare vreo atribuție de exercitare a unui control referitor la modul de purtare a unui proces civil, ci competența limitată se exercitată sub aspectul abaterilor disciplinare expres și limitativ indicate la art. 99 din Legea nr.303/2004 republicată, nerevenindu-i în principiu să aprecieze asupra legalității procedurii desfășurate de judecător sau procuror, inclusiv a soluției dispuse de acesta.
Astfel, prima instanță nu a putut identifica o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare, cu consecințe deosebit de grave în ceea ce privește drepturile procesuale ale părților, care să fi fost săvârșită de către magistratul reclamat, iar afirmațiile petentului privind reaua-credință sau intenția magistratului de vătămare a sa sunt simple alegații speculative care nu au fost justificate în mod rezonabil și nu sunt susținute probator, motiv pentru care a respins contestatația reclamantului.
Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.
Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurentul – reclamant A din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alineat 1 pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că acest motiv de nelegalitate nu poate fi reținut, în contextul în care instanța de fond a făcut o justă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanțe fiind însușite de instanța de control judiciar, după efectuarea propriei examinări a cauzei.
În primul rând, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului ce a fost chemat să instrumenteze o cauză, modul în care acesta interpretează și aplică normele legale incidente, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.
Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi, este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență – aceste din urmă elemente ale răspunderii fiind necesar a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.
În sfera răspunderii disciplinare noțiunea de rea –credință presupune intenția judecătorului de a manipula legea în mod conștient, obținând prin aceasta un avantaj pentru sine sau pentru altul sau o vătămare a intereselor uneia dintre părțile implicate în proces, iar în varianta săvârșirii faptei cu gravă neglijență trebuie să se identifice încălcarea de către judecător a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă.
Totodată, pentru ca fapta să poată fi circumscrisă unor abateri disciplinare, este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale elementare, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare.
Grava neglijență presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijență se apreciază, între altele, de exemplu, și în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanțe. Dincolo de aceste aspecte, sunt și alți factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuții, etc.
Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijență, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.
Mai reține instanța de control judiciar că, în cadrul atribuțiilor inspecției judiciare intră doar o analiză a conduitei judecătorilor, nu și a procesului, această autoritate publică nefiind o instanță extraordinară, cu atribuții în analiza probelor administrate în cauză, nefiind în competența sa a se pronunța asupra soluției din dosar, ci doar a verifica incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.
Modalitatea de interpretare și aplicare a normelor legale incidente fiecărui litigiu reprezintă atributul exclusiv al intanței de judecată chemată să analizeze respectiva cauză, neputând face obiectul unei acțiuni disciplinare.
Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, neputând fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.
Inspecția Judiciară nu exercită atribuții de verificare a legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești, neavând prerogative specifice controlului jurisdicțional, nefiind posibilă efectuarea unui control administrativ asupra legalității și temeiniciei, modul de aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerate o abatere de la îndatoririle de serviciu sau o faptă care să afecteze prestigiul justiției.
În plus, trebuie reținut că reclamantul unei acțiuni împotriva rezoluțiilor Inspecției Judiciare nu se află într-o cale de atac specială, ci, raportat la alin. (5) al art. 45 ind. 1 din Legea nr. 317/2004 și la art. 1 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, controlul de legalitate al rezoluțiilor emise în cauză de inspectorul judiciar este unul specific (dacă rezoluțiile sunt clare și complete) și general (dacă au vicii externe sau interne de neregularitate comune, verificabile conform legii contenciosului administrativ). Astfel, soluțiile pe care le poate pronunța Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, potrivit prevederilor art. 451 alin. (3) și 4 din Legea nr. 317/2004, republicată, sunt respingerea contestației sau admiterea contestației însoțită de desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare, însoțită de trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, ceea ce nu se impune în speță, reținându-se că verificările prealabile au fost complete, iar Inspecția Judiciară a răspuns tuturor aspectelor vizate de sesizarea disciplinară.
Pornind de la cele sesizate de către petiționar, inspectorul judiciar în mod corect a indicat, iar instanța fondului a confirmat că nu se conturează indiciile săvârșirii niciunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, explicitând argumentele avute în vedere, circumscrise dispozițiilor legale aplicabile, sentința fondului conținând elemente de fapt și de drept care să permită destinatarului, pe de o parte, să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs.
Or, ceea ce critică recurentul este, în fapt, interpretarea dată de inspectorul judiciar normei disciplinare, soluția clasării fiind rezultatul unui raționament argumentativ, conținând motive de fapt și de drept detaliate în concret de către emitent;
Instanța de fond, în mod judicios a analizat legalitatea rezoluțiilor atacate cu contestație în limitele de competență stabilite de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, constatând că rezoluția atacată conține, după o prezentare a premiselor activității desfășurate de Inspecția Judiciară, prezentarea situației de fapt, precum și argumentarea soluției administrative, inclusiv raportat la dispozițiile legale relevante, și că însăși analiza efectuată în conținutul actului administrativ litigios indică faptul că verificările efectuate de inspectorul judiciar au fost unele corespunzătoare, permițându-i să deceleze atât aspectele sesizate, cât și contextul judiciar corespunzător.
În acord cu cele reținute de instanța de fond și Înalta Curte subliniază că, raportat la motivele sesizării formulate de recurentul – reclamant, interpretarea normelor de procedură și de drept material se încadrează în sfera activității jurisdicționale, atribuție exclusivă a instanței de judecată, neputându-se reține existența indiciilor privind încălcarea cu rea-credință sau gravă neglijență a unei norme de drept procesual.
Analiza prezentei acțiuni în contencios administrativ se limitează la a aprecia dacă există indicii privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare, ceea ce presupune un control sumar, în aparență, în baza unui probatoriu minimal, fiind exclusă antamarea unor chestiuni litigioase ce au făcut obiectul cercetării dosarului în legătură cu care sunt sesizate abaterile disciplinare.
Așadar, criticile reclamantului ce vizează modalitatea de apreciere a instanței referitoare la stabilirea cadrului procesual în dosarul nr.x/287/2022, respectiv modalitatea de interpretare și aplicarea a dispozițiilor art. 341 C. proc. pen. de către judecătorul de cameră preliminară, nu pot fi apreciate drept o eroare evidentă, căreia să îi lipsească chiar și cea mai slabă justificare, de natură să atragă luarea unor măsuri de competența inspecției judiciare.
Amintește Înalta Curte că modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material ori procesual în procesul interpretării și aplicării legii nu poate fi considerat o „abatere de la îndatoririle de serviciu" sau o „faptă care afectează prestigiul justiției", iar cenzurarea acestuia în cadrul contenciosului disciplinar al funcției de magistrat nu poate fi realizată.
Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabili ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificări trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esența activității de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situațiile și condițiile cumulative mai sus expuse.
Însă, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.
Așadar, nemulțumirile exprimate de recurentul – reclamant în cuprinsul sesizării excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecției Judiciare în ceea ce privește modalitatea de apreciere a instanței referitoare la stabilirea cadrului procesual al cauzei și modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 341 C. proc. civ., neputând fi analizate pe calea prezentului demers judiciar din perspectiva propusă de acesta.
De asemenea, aspectele care vizează raționamentul juridic al judecătorilor nu sunt susceptibile de analiză în procedura verificărilor administrative de competența Inspecției Judiciare. Abaterea disciplinară conținută de dispozițiile art. 99 lit. t din Legea nr. 303/2004 republicată, privind statutul judecători or și procurorilor, constând în exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, vizează exclusiv acele aspecte, exterioare raționamentului logico-juridic construit de instanța de judecată cu ocazia soluționării cauzei, care au avut drept urmare nesocotirea normelor de drept substanțial sau procedural într-o modalitate lipsită de cea mai slabă justificare.
Inspecția Judiciară nu poate realiza o cenzură de legalitate și temeinicie a soluțiilor dispuse de magistrați în exercitarea atribuțiilor specifice, a modului cum aceștia au interpretat normele legale, probele administrate și au aplicat legea la situația de fapt, întrucât o asemenea activitate ar putea aduce atingere principiului independenței judecătorului, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României. O analiză din perspectiva solicitată de recurentul - reclamant ar presupune formularea de către inspectorul judiciar, a unor aprecieri asupra modului în care instanțele trebuie să interpreteze și să aplice legea, sau, mai mult decât atât, o analiză proprie a cererii cu care a fost investită instanța, a raportului juridic dedus judecății sau a probelor administrate în cauze, fapt nepermis cât timp Inspecția Judiciară nu îndeplinește prerogative jurisdicționale.
Înalta Curte reține că Inspecția Judiciară nu îndeplinește rolul unei ” suprainstanțe” de control judiciar care să intervină în activitatea parchetelor sau a instanțelor de judecată, în ipoteza în care petiționarii nu sunt mulțumiti de modalitatea în care s-au interpretat și aplicat normele materiale sau procedurale.
Soluțiile pronunțate de instanțele de judecată nu pot face obiect al unei acțiuni disciplinare, ci doar acele aspecte exterioare acestora, în care s-a săvârșit o greșeală gravă, neîndoielnică și căreia îi lipsește cea mai slabă justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale.
Rezultă astfel că, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al judecătorului chemat să judece/instrumenteze o cauză. Opinia pe care acesta și-o formează în juridic nu poate fi cenzurată decât în căile de atac și nu poate forma obiectul unei verificări disciplinare.
Față de această soluție, ce nu poate fi cenzurată în procedura verificărilor administrative de competența Inspecției Judiciare, criticile recurentului privind aplicarea eroată a dispozițiilor art. 341 coroborate cu art. 99 din Legea nr. 303/2004, li art. 451 alineat 3 din Legea nr. 371/2004, nu pot fi reținute.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispozițiile art. 97 și art. 99 din Legea nr.303/2004, republicată, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, argumentele invocate de recurentul- reclamant A în cadrul motivelor de recurs, nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alineat 1 pct.8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul A împotriva Sentinței civile nr. 634 din data de 12 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 396 raportat la art. 402 C. proc. civ., astăzi, 10 septembrie 2024.