Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. x/103/2022, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea în parte a raportului de evaluare nr. (..)/II/07.11.2022 emis de către Agenția Națională de Integritate prin constatarea inexistenței unei stări de incompatibilitate între funcția de consilier local și funcția publică din cadrul compartimentului de achiziții publice care s-a dorit a-i fi delegată reclamantului, revocată ulterior de către emitent, corelarea sancțiunilor cuprinse în raportul de evaluare, cu gradul de vinovăție și neaplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute la art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.
Reclamantul A a formulat cerere de completare/modificare a obiectului acțiunii, solicitând în plus corelarea sancțiunilor cuprinse în raportul de evaluare cu gradul de vinovăție și efectul acesteia, în contextul în care existența elementelor de incompatibilitate sunt de natură administrativă, nu au prejudiciat sau favorizat persoane sau instituții și permiterea exercitării drepturilor electorale ale subsemnatului, de a alege și a fi ales, respectiv exercitarea unei funcții de ales local, eventual sub dispunerea încetării imediate a stării actuale de incompatibilitate. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 204 C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 87/C din 10.02.2023, Tribunalul Neamț a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.02.2023.
La termenul de judecată din 18 mai 2023, instanța a constatat faptul că prin cererea completatoare nu s-au invocat motive noi de contestație împotriva raportului de evaluare, ci au fost formulate două capete noi de cerere, astfel încât a respins excepția tardivității invocată de către pârâta Agenția Națională de Integritate, apreciind că doar motivele de contestație se subsumează termenului de 15 zile prevăzut de art. 22 din Legea nr. 176/2010, formularea unor capete noi de cerere fiind circumscrisă prevederilor art. 204 C. proc. civ., respectiv putând fi formulate până la primul termen de judecată, cererea completatoare fiind depusă cu respectarea acestor prevederi.
La același termen, instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității capetelor de cerere din cererea principală și din cererea completatoare referitoare la corelarea sancțiunilor cuprinse în raportul de evaluare cu gradul de vinovăție, neaplicarea sancțiunilor disciplinare, corelarea sancțiunilor cuprinse în raportul de evaluare cu gradul de vinovăție și efectul acestea, permiterea exercitării drepturilor electorale, de alege și de a fi ales, respectiv exercitarea unui funcții de ales local.
La termenul de judecată din 15 iunie 2023, instanța a constatat că, la data de 04 mai 2023, s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-40/21 - T.A.C. împotriva Agenției Naționale de Integritate și a pus în discuția părților incidența în cauză a acestei decizii, cu privire la petitele 2 și 3 din cererea principală și cele din cererea completatoare, inclusiv în raport de excepția inadmisibilității invocată de către instanță.
2. Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 95 din 28 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la corelarea sancțiunilor cuprinse în raportul de evaluare cu gradul de vinovăție în ceea ce privește decăderea din dreptul de a ocupa o funcție sau o demnitate publică conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, permiterea exercitării drepturilor electorale de a alege și de a fi ales, respectiv exercitarea unei funcții de ales local, capătului de cerere referitor la neaplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute de art. 25 alin. (3) din Legea 176/2010.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate.
A fost anulat în parte raportul de evaluare cu privire la reținerea stării de incompatibilitate în perioada 01.01.2021 - 15.03.2021 ca urmare a deținerii simultan a funcției de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei B și cea de personal contractual în cadrul compartimentului achiziții publice.
A fost respinsă în rest cererea astfel cum a fost completată ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.
În motivarea recursului, a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază când se menține aplicarea în integralitate a sancțiunilor cuprinse în art. 25 din Legea nr. 176/2010, fără aplicarea principiului proporționalității.
A apreciat recurentul că nu sunt identificate elementele care să ateste nivelul și gravitatea faptei ilicite pentru a determina nivelul sancțiunilor administrate.
A mai arătat recurentul că, prin mai multe decizii, Curtea Constituțională a stabilit că proporționalitatea este un principiu constituțional.
Prin Hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-40/21, s-a solicitat asigurarea unei căi efective de atac și faptul ca instanța de judecată să poată controla și proporționalitatea sancțiunii aplicate. În această etapă instanța are posibilitatea stabilirii limitelor sancțiunilor și/sau întinderea acestora în timp.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurentul-reclamant, Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.
Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței.
Din această perspectivă, recursul este nefondat, considerentele explicând soluția pronunțată în dispozitiv prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.
De asemenea, Înalta Curte reține că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de însușire a argumentelor prezentate de partea reclamantă, ci expunerea clară a raționamentului care fundamentează soluția pronunțată.
Recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în condițiile în care se menține aplicarea în integralitate a sancțiunilor cuprinse în art. 25 din Legea nr. 176/2010, fără aplicarea principiului proporționalității. A apreciat recurentul că nu sunt identificate elementele care să ateste nivelul și gravitatea faptei ilicite pentru a determina nivelul sancțiunilor administrate.
Analizând conținutul sentinței recurate, instanța de control judiciar observă că instanța de fond a apreciat că urmează a stabili în primul rând dacă subzistă excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la corelarea sancțiunilor cuprinse în raportul de evaluare cu gradul de vinovăție în ceea ce privește decăderea din dreptul de a ocupa o funcție sau o demnitate publică conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, permiterea exercitării drepturilor electorale de a alege și de a fi ales, respectiv exercitarea unei funcții de ales local, capătului de cerere referitor la neaplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, iar ulterior, în ipoteza în care această excepție este nefondată, dacă sancțiunile prevăzute de lege respectă principiul proporționalității în raport de cele expuse de către CJUE în cauza C - 40/12 TAC împotriva ANI.
Referitor la excepția inadmisibilității, judecătorul fondului a apreciat că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere faptul că interdicția prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 (persoana față de care s-a constatat (...) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului) operează ope legis neputând fi contestată în mod separat astfel încât, în raport de cele expuse de către CJUE în cauza C - 40/12 TAC împotriva ANI, pentru asigurarea unei căi efective de atac se impune ca instanța să poată controla și proporționalitatea sancțiunii aplicate.
A reținut instanța de fond că imposibilitatea de contestatare în mod separat a acestei sancțiuni a fost de altfel premisa de la care CJUE a plecat în raționamentul adoptat, indicându-se expres în paragraful 67 faptul că: În aceste condiții, împrejurarea că durata interdicției respective nu este însoțită de nicio posibilitate de individualizare, așa cum ar confirma jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (România), nu permite să se excludă ca, în anumite cazuri excepționale, această sancțiune să se poată dovedi disproporționată în raport cu încălcarea pe care o sancționează, iar în paragraful 88 faptul că: În speță, dreptul la o cale de atac efectivă consacrat la art. 47 din cartă presupune, așa cum a arătat domnul avocat general la punctul 100 din concluzii, ca instanța de trimitere să poată controla legalitatea raportului de evaluare al ANI care îl privește pe reclamantul din litigiul principal și, dacă este cazul, să anuleze raportul respectiv, precum și sancțiunile aplicate în temeiul acestuia.
Instanța de fond a constatat că, în urma analizei aprofundate realizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C- 40/21 T.A.C. vs. ANI, s-a stabilit că interdicția cuprinsă în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 este adecvată, necesară și în principiu proporțională, doar în cazuri excepționale putându-se constata caracterul disproporțional al sancțiunii complementare.
Reținând faptul că interdicția cuprinsă în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 este adecvată și necesară scopului urmărit, judecătorul fondului a constatat că, în cazul de față, nu se conturează nici o împrejurare concretă de natură să constituie un caz excepțional – în sensul arătat în cuprinsul cauzei C- 40/21 T.A.C. vs. ANI, prin Hotărârea pronunțată în cauza C- 40/21, în care sancțiunea ar fi vădit disproporțională față de obiectul urmărit.
În acest sens, judecătorul fondului a observat că, prin acțiunea (completată), reclamantul nu a reliefat nici o împrejurare sau circumstanță personală care să conducă la concluzia nerespectării principiului invocat, instanța apreciind că fapta ilicită prezintă un element de gravitate, nefiind probat faptul că, în speță, consecințele sancțiunilor asupra situației personale, profesionale și economice a persoanei în cauză ar fi deosebit de grave.
Cu privire la dreptul de a alege (dreptul de vot), judecătorul fondului a reținut că legiuitorul nu a instituit nicio sancțiune, neputându-se dispune asupra unei sancțiuni ce nu este prevăzută de lege.
Cu privire la sancțiunea prevăzută de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 - fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective, a constatat instanța de fond că se solicită neaplicarea acestora.
În raport de prevederile alin. (4) care stipulează faptul că, prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârșirii unor abateri dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment, a apreciat instanța de fond că nu se poate dispune neaplicarea niciunei sancțiuni disciplinare, legiuitorul evaluând în abstract gradul de pericol social ca fiind unul ridicat, astfel încât nu se impune aplicarea unor sancțiuni de natură morală (cum sunt mustrarea și avertismentul).
Mai mult, a reținut judecătorul fondului că nu s-a făcut nicio dovadă referitoare la modalitatea în care eventuale sancțiuni ar afecta situația personală, profesională și economică a reclamantului, iar aplicarea efectivă a sancțiunilor disciplinare se realizează printr-un act administrativ separat ce se poate contesta, astfel că a apreciat instanța de fond că nu ar putea stabili o corelare între sancțiune și gradul de vinovăție.
Având în vedere cele expuse, Înalta Curte apreciază că pretinsa deficiență în motivare imputată de partea recurentă sentinței recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținută ca fiind fondată, întrucât hotărârea instanței de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conținând analiza complexă și detaliată a motivelor de nelegalitate invocate.
Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ..
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A împotriva sentinței nr. 95 din 28 septembrie 2023 a Curții de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul A împotriva sentinței nr. 95 din 28 septembrie 2023 a Curții de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.