Camera de consiliu
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanțele cauzei
1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 octombrie 2023, pe rolul Tribunalului Mureș – Secția civilă, reclamanții A, B, C și D au solicitat în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării:
(i) obligarea pârâților Curtea de Apel Cluj, respectiv Tribunalul Sălaj la recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamanților prin luarea în considerare a VRS 605,225 lei, neplafonat, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a din Legea nr. 153/2017, a procentelor de creștere aferente vechimii în funcție și în muncă începând cu data de 01.01.2018 (data aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 - respectiv data plafonării salariilor), precum și a sporurilor cuvenite în procent de 45% (respectiv 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 25% a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% a sporului pentru păstrarea confidențialității), aplicate la indemnizația lunară de încadrare, cu aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la ordonatorul principal de credite, Înalta Curte de Casație și Justiție; salariul astfel calculat să fie stabilit la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică, respectiv egal cu salariul unui grefier, respectiv a unui grefier arhivar de la alte curți de apel (București, Constanța, Galați, Târgu Mureș), cu aceeași vechime în muncă și în funcție/specialitate ca și reclamanții;
(ii) obligarea pârâților Curtea de Apel Cluj, respectiv Tribunalul Sălaj la plata pentru fiecare reclamant în parte, pentru fiecare lună până la zi, pentru perioadele trecute în care au lucrat în cadrul Judecătoriei Șimleul Silvaniei, din raza de activitate a Curții de Apel Cluj, a diferenței dintre venitul la care aceștia sunt îndreptățiți potrivit petitului nr. 1 din prezenta acțiune și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective;
(iii) obligarea pârâților Curtea de Apel Cluj, respectiv Tribunalul Sălaj la plata în continuare pentru fiecare reclamant în parte, pentru fiecare lună, a salariului calculat conform petitului 1 din prezenta acțiune; obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților; obligarea pârâtelor Curtea de Apel Cluj, respectiv Tribunalul Sălaj să emită noi decizii de salarizare, cu anexele corecte, corespunzătoare celor menționate la petitul nr. 1 din acțiune, începând cu data de 01.01.2018;
(iv) obligarea pârâților de rândul 1, 2 și 3 la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 3469 din 26 iunie 2024, Tribunalul Mureș - Secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Motivând hotărârea astfel dispusă, Tribunalul Mureș a reținut că litigiul în cauză nu este supus jurisdicției dreptului muncii, ci jurisdicției contenciosului administrativ, întrucât reclamanții contestă deciziile nr. 170/25.04.2023 și nr. 183/03.05.2023 ale Președintelui Curții de Apel Cluj, prin care s-au stabilit unele componente salariale ale angajaților - grefieri arhivari, agent procedural și aprod. Astfel fiind, sunt incidente dispozițiile art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevăd competența instanței de contencios administrativ în contestațiile vizând modalitatea de stabilire a drepturilor salariale prin acte ale angajatorului, calificate de textul de lege ca fiind acte administrative, acest text de lege fiind aplicat tuturor salariaților din sistemul bugetar cărora legea nu le rezervă o procedură de contestare specială.
Tribunalul Mureș a reținut și existența unei reglementări similare a competenței materiale procesuale a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport de prevederile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017.
Totodată, a avut în vedere că această problemă de drept a fost dezbătută și la Întâlnirea președinților secțiilor specializate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel dedicate unificării practicii judiciare în domeniul contencios administrativ și fiscal, de la București, 22-23 mai 2023, stabilindu-se, în unanimitate, că cererile având ca obiect solicitarea de obligarea a pârâților, ordonatori de credite – angajatori, la reîncadrarea și recalcularea drepturilor salariale, respectiv emiterea ordinelor de salarizare și plata sumelor constând în drepturi salariale nerecunoscute sunt de competența instanței de contencios administrativ și fiscal a curții de apel de la domiciliul reclamantului, cu aplicarea, după caz, a art. 127 C. proc. civ..
Această soluție corespunde și Soluției de principiu adoptate de Plenul Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28.02.2023.
În consecință, Tribunalul Mureș a constatat că, fiind chemați în judecată pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel Cluj, având în vedere rangul acestora, competența de soluționare a cauzelor în primă instanță aparține instanțelor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv Curții de Apel Târgu Mureș.
2.2. Prin sentința civilă nr. 151 din 28 noiembrie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș – I Civilă și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, instanța a reținut că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, întrucât reclamanții nu solicită anularea actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale, față de care ar fi formulat contestație administrativă în temeiul acestor dispoziții legale speciale, un astfel de litigiu fiind promovat de reclamanți într-o altă cauză, respectiv dosarul nr.x/2/2023 al Curții de Apel București.
În realitate, a considerat Curtea că în speță se solicită obligarea la plata drepturilor salariale, în mod retroactiv, începând cu data de 01.01.2018, fiind aplicabilă Decizia nr. 9/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, în considerentele căreia s-a reținut că nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, și nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situații fiind aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părți, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite.
În acest context, a concluzionat Curtea de Apel Târgu Mureș că obiectul acțiunii se circumscrie jurisdicției muncii, competența de soluționare a cauzei revenind Tribunalului Mureș – Secția civilă.
3. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cel două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reține că reclamanții sunt încadrați ca grefieri-arhivari, respectiv aprod și agent procedural, în cadrul Judecătoriei Șimleul Silvaniei.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat în esență recalcularea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 lei neplafonat, la care să se adauge o serie de majorări începând cu data de 01.01.2018, prin raportare la nivelul maxim aflat în plată din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale; au mai solicitat stabilirea sporurilor salariale în cuantum de 45%, precum și plata diferențelor salariale rezultate în urma recalculării, precum și obligarea la asigurarea fondurilor corespunzătoare și emiterea de noi decizii de salarizare în sensul celor solicitate.
Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze prezenta cauză este curtea de apel, temeiul de drept fiind însă dat de dispozițiile legii generale a contenciosului administrativ - Legea nr. 554/2004, iar nu de prevederile legii speciale, respectiv art. 37 raportat la art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, cum eronat a reținut Tribunalul Mureș.
Potrivit art. 3 alin. (2) și (4) din Legea nr. 567/2004 „(2) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT. (...) (4) Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.”, iar potrivit art. 60 alin. (4) din Legea nr. 567/2004 (în vigoare la data promovării litigiului), „Salarizarea personalului auxiliar de specialitate, a funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul Ministerului Justiției, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri se stabilește prin lege specială”.
În aplicarea acestor prevederi legale, personalul conex și auxiliar al instanțelor judecătorești beneficiază de salarizarea stabilită conform Anexei V – „Familia ocupațională Justiție”, Cap. VIII – „Reglementări specifice personalului din sistemul justiției”, Secțiunea a 4-a – „Salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate și ale personalului conex” din Legea-cadru nr. 153/2017.
Conform art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017, text legal valorificat de Tribunalul Mureș, „(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare, a sporurilor, a creșterilor salariale, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite. (2) Contestația poate fi depusă în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. (3) Ordonatorii de credite soluționează contestațiile în termen de 30 de zile calendaristice. (4) Împotriva modului de soluționare a contestației persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației. Instanța se pronunță de urgență și cu precădere.”.
Potrivit art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 „(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.”.
În consecință, contrar celor reținute de Tribunalul Mureș, nu sunt incidente prevederile art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017, câtă vreme, în cazul personalului salarizat în condițiile cap. VIII din Anexa V din acest act normativ, legiuitorul a înțeles să edicteze dispoziții speciale de competență, înscrise în art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017.
Este de observat că atât dispozițiile art. 37 cât și dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează procedura de contestare și competența instanței de judecată pentru situații similare, respectiv pentru cazul în care angajatul salarizat potrivit dispozițiilor acestui act normativ contestă modul de stabilire a drepturilor salariale prin acte administrative emise de angajator. Însă, prevederile art. 7 din Cap. VIII se referă la categoria specială a personalului din sistemul justiției, având caracter special față de dispozițiile art. 37 din Legea nr. 153/2017, care, astfel, sunt înlăturate de la aplicare în situația în care contestatorul/reclamantul se înscrie în această categorie profesională.
Odată stabilit că dispozițiile art. 37 din Legea nr. 153/2017 nu sunt incidente în nicio ipoteza în situația reclamanților care fac parte din categoria personalului auxiliar și conex al Judecătoriei Șimleul Silvaniei, Înalta Curte are de stabilit dacă în speță instanța de judecată a fost sesizată cu o acțiune reglementată de prevederile art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Or, cererea reclamanților nu are drept obiect plângerea formulată împotriva actelor administrative emise de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Cluj, prin care să fi fost soluționate contestațiile formulate împotriva deciziilor de salarizare emise de Președintele Curții de Apel Cluj sub nr. 170/25.04.2023 și nr. 183/03.05.2023. Prin pretențiile deduse judecății în prezenta cauză, reclamanții urmăresc să obțină recalcularea drepturilor lor salariale, precum și emiterea unor acte administrative corespunzătoare în raport de prevederile art. 38 alin. (3) lit. a și alin. (6) cu aplicarea art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, susținând o pretinsă discriminare în raport de situații similare din aceeași familie ocupațională, sens în care se prevalează de existența unui alt mod de calcul a acestor drepturi, prin decizii ale altor președinți de curți de apel.
Deși reclamanții fac trimitere la deciziile Președintelui Curții de Apel Cluj nr. 170/25.04.2023 și nr. 183/03.05.2023 și arată că împotriva acestor decizii au formulat contestație, soluționată prin hotărârea nr. 58/05.07.2023, aceștia nu solicită nici anularea acestor decizii și nici a hotărârii de soluționare a contestației. Totodată, astfel cum s-a reținut și de către Curtea de Apel Târgu Mureș, reclamanții au formulat o acțiune distinctă, înregistrată sub nr.x/2/2023 pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anularea hotărârii nr. 58/05.07.2023, aflată în curs de soluționare.
Nefiind, așadar, contestat un act administrativ de stabilire a drepturilor salariale sau o hotărâre emisă în soluționarea contestației salariale, Înalta Curte reține că în speță nu sunt incidente nici dispozițiile art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, care sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor.
Astfel fiind, competența de soluționare a prezentei cauze, în primă instanță, aparține instanței de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care se aplică cu titlu de drept comun, având în vedere solicitările care deduc verificării acte administrative asimilate în forma pretinsului refuz nejustificat, respectiv rangul central al uneia dintre autoritățile pârâte chemate în judecată, anume Înalta Curte de Casație și Justiție.
Așadar, de esența acțiunii analizate nu reiese a fi doar problema plății unor drepturi salariale, pentru a constitui o acțiune specifică litigiilor de muncă, ci mai ales modul de stabilire a acestora prin act administrativ solicitat a fi emis, precum și alocarea de fonduri în acest sens, de către ordonatorii de credite.
Înalta Curte arată în acest sens că obiectul cauzei este reprezentat inclusiv de cererea de emitere a actului administrativ individual, respectiv a deciziei privind încadrarea și stabilirea drepturilor salariale, în baza cărora să se procedeze la achitarea acestor drepturi. Totodată, inclusiv în contradictoriu cu Înalta Curte de Casație și Justiție este pretinsă de reclamanți o anumită conduită în legătură cu atribuția administrativă specifică ordonatorului principal de credite vizând alocarea unor fonduri publice. Așadar, prezentul litigiu nu se circumscrie jurisdicției dreptului muncii, ci are natura contenciosului administrativ.
În sensul celor expuse s-a statuat și prin Soluția de principiu adoptată de Plenul Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28.02.2023, potrivit căreia, în litigiile având ca obiect emiterea de noi ordine de încadrare, acte administrative prin care reclamanților să le fie recunoscut un anumit drept salarial, competența de soluționare a cauzelor aparține instanței de contencios administrativ stabilită în raport cu dispozițiile prevăzute de norma generală în materia contenciosului administrativ, respectiv Legea nr. 554/2004, nefiind incidente prevederile speciale de competență ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea-cadru nr. 153/2017.
În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze prezenta cauză este curtea de apel, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dintre cele două instanțe aflate în conflict de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A, D, B, C, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Înalta Curte de Casație și Justiției, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 5 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.