Deliberând asupra cauzei de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 decembrie 2024, petenta A a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/283/2021 al Curții de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori, la o altă instanță competentă egală în grad pe motivul existenței suspiciunii rezonabile că imparțialitatea judecătorilor este afectată datorită împrejurărilor cauzei.
În esență, petenta a susținut că nu sunt descoperiți autorii unei fapte de furt, comisă cu privire la o pereche de pantaloni ce i-au fost sustrași din dulapul său, dat de curând în funcțiune, faptă ce a fost sesizată organelor de poliție.
De asemenea, în cuprinsul cererii formulate, petenta invocă și aspecte referitoare la anumite dosare civile în care este parte, la sume de bani pe care Primăria Mioveni i le datorează, precum și faptul că a fost alungată din casa construită în anul 1972.
Potrivit art. 72 alin. (6) C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Curtea de Apel Ploiești- Secția Penală. La data de 14 ianuarie 2025, Curtea de Apel Ploiești a înaintat referatul cu informațiile solicitate și dovezile de încunoștințare a părților, în conformitate cu dispozițiile art. 73 C. proc. pen..
Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de strămutare formulată de petenta A este neîntemeiată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:
Prealabil analizării motivelor invocate de petentă, Înalta Curte amintește că strămutarea este remediul procesual reglementat de Codul de procedură penală în vederea înlăturării situațiilor care pun în pericol normala desfășurare a unui proces penal, datorită unor stări de fapt neconvenabile, existente la locul unde urmează să fie judecată cauza ce face obiectul procesului penal.
Temeiul strămutării, care nu se confundă cu vreuna din cauzele de suspiciune personală, rezultă din atitudinea, din comportarea în mod repetat a unor subiecți procesuali oficiali față de una dintre părți, conduită care nu poate fi încadrată în niciunul dintre cazurile de recuzare, dar care vădește existența unei lipse de obiectivitate și imparțialitate.
Acest remediu procesual nu poate fi folosit, însă, decât în situații vădit contrarii celor în care trebuie să se desfășoare în mod normal procesul penal.
În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat.
Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport cu împrejurările concrete ale cauzelor.
Examinând în aceste coordonate împrejurările invocate în speță drept temeiuri ale cererii de strămutare, respectiv existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, considerând că la Curtea de Apel Ploiești nu se poate realiza o judecată obiectivă a cauzei penale cu respectarea normelor procedurale care reglementează procesul penal, Înalta Curte constată că afirmațiile petentei nu sunt susținute de elemente obiective, care să genereze suspiciuni temeinice asupra imparțialității instanței.
Majoritatea argumentelor invocate de către petentă antamează, în realitate, nemulțumiri ale acesteia fără o legătură efectivă cu situația juridică a dosarului a cărui strămutare o solicită, respectiv împrejurarea că nu au fost descoperiți autorii unei fapte de furt, comisă cu privire la o pereche de pantaloni ce i-au fost sustrași din dulapul dat de curând în funcțiune sau că nu a primit sumele de bani datorate de Primăria Mioveni; or, asemenea temeiuri nu pot fi examinate în procedura de soluționare a cererii de strămutare. În acest din urmă demers procesual, instanța poate evalua doar temeinicia suspiciunilor exprimate de petentă cu privire la imparțialitatea judecătorilor.
Astfel, aspectele invocate de către petentă în susținerea cererii de strămutare nu generează, în mod automat, o suspiciune colectivă de parțialitate a întregii instanțe învestite cu soluționarea cauzei în apel, fiind necesar a se corobora cu alte informații obiective, de natură a da naștere unor îndoieli rezonabile asupra imparțialității tuturor judecătorilor instanței pe rolul căreia se află cauza.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că suspiciunea exprimată cu privire la parțialitatea judecătorilor curții de apel are, în realitate, valoarea unei simple alegații, ce nu este confirmată de un minimum de date obiective care să susțină o atare temere și să legitimeze eventuala strămutare a cauzei.
În lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să coroboreze afirmațiile petentei, simpla susținere că instanța nu ar putea da dovadă de obiectivitate și imparțialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.
Pentru aceste motive, va respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenta A privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr.x/283/2021 al Curții de Apel Ploiești.
Va obliga petenta la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenta A privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr.x/283/2021 al Curții de Apel Ploiești.
Obligă petenta la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2025.