Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2024
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea de arbitraj înregistrată la 28 septembrie 2021 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu B. S.R.L.:
1. să se constate, în temeiul art. 1.552 din C. civ., îndeplinirea condiţiilor rezilierii unilaterale a contractului de franciză nr. x/15.12.2021 încheiat între părţi, reziliere intervenită în baza declaraţiei unilaterale a reclamantei, comunicată şi recepţionată la data de 03.06.2021;
2. să se dispună obligarea pârâtei la plata soldului restant în cuantum de 28.850,75 RON, reprezentând contravaloarea produselor alimentare şi a unor aparate şi echipamente livrate şi facturate, dar neachitate de pârâtă, precum şi la plata penalităţilor contractuale de întârziere în valoare de 1,5 % din soldul lunar, calculate de la data scadenţei fiecărei facturi neachitate şi până la plata efectivă a debitului;
3. să se dispună obligarea pârâtei la plata redevenţelor lunare în valoare de 5% din cifra de afaceri brută, fără T.V.A., în cazul unor încasări brute de peste 120.000 RON/lună sau de 3% din cifra de afaceri brută, fără T.V.A., în cazul unor încasări situate sub valoarea de 120.000 RON lunar pentru perioada 15.02.2021 - 03.06.2021 şi a penalităţilor contractuale de întârziere în valoare de 0,5 % din valoarea redevenţelor datorate pentru trei luni, calculate de la data de 05.03.2021, 05.04.2021, 05.05.2021 până la plata efectivă;
4. să se dispună obligarea pârâtei la plata taxei de intrare în reţea în valoare de 17.500 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii;
5. să se dispună obligarea pârâtei la încetarea pe o perioada de 3 ani a oricărei activităţi de preparare, comercializare de produse alimentare de tip fast food shaorma în perimetru delimitat de B-dul. 15 noiembrie – Griviţei - Iuliu Maniu - Centrul Civic şi pe teritoriul judeţului Brasov, precum şi la plata unor daune-interese contractuale în valoare de 40.000 euro, pentru nerespectarea obligaţiei de a nu desfăşura în locaţia de pe strada 15 noiembrie şi pe teritoriul judeţului Braşov o activitate similară de preparare şi comercializare produse alimentare de tip fast food-shaorma;
6. să se dispună obligarea pârâtei la depersonalizarea fiecărui element de marcă, logo, siglă, astfel încât să nu mai existe nici o referire directă sau indirectă, verbală sau sonoră ori cromatică la orice element de identificare a DPI sau a reclamantei în general, precum şi la plata daunelor-interese contractuale în cuantum de 20.000 euro, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, pentru încălcarea acestei obligaţii.
Prin cererea reconvenţională, pârâta-reclamantă reconvenţional B. S.R.L. a solicitat constatarea nulităţii relative a contractului de franciză nr. x/15.02.2016 şi obligarea reclamantei la plata sumei de 21.639,25 RON, cu titlu de daune-interese.
Prin hotărârea arbitrală nr. 4 din 29 noiembrie 2022, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov a admis în parte acţiunea arbitrală şi, în consecinţă:
1. A respins petitul 1 al acţiunii reclamantei privind constatarea rezilierii unilaterale a contractului de franciză nr. x/15.02.2021, în baza declaraţiei de reziliere unilaterale a francizorului din 03.06.2021;
2. A obligat pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 27.138 RON, reprezentând: 16.827 RON, produse alimentare şi suma de 10.281 RON, aparate şi echipamente livrate; a respins cererea privind obligarea pârâtei la penalităţi contractuale de întârziere în valoare de 1,5% lunar din sold, ca neîntemeiate.
3. A respins ca neîntemeiate pretenţiile reclamantei privind plata redevenţelor lunare din petitul 3 al acţiunii arbitrale.
4. A respins ca neîntemeiate pretenţiile reclamantei din petitul 4, privind obligarea pârâtei la plata taxei de intrare în reţea în valoare de 17.500 euro, în echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plătii.
5. A respins ca neîntemeiat petitul 5 din acţiunea arbitrală cu privire la încetarea de către pârâtă pe o perioadă de 3 ani, a oricărei activităţi de preparare şi comercializare de produse alimentare de tip fast-food-shaorma, în perimetrul delimitat de B-dul. 15 noiembrie, Griviţei, Iuliu Maniu şi Centru Civic şi pe teritoriul judeţului Braşov, a respins şi petitul accesoriu privind plata sumei de 40.000 euro, pentru nerespectarea obligaţiei de a nu desfăşura în locaţia de pe strada 15 noiembrie şi pe teritoriul judeţului Braşov, o activitate similară de preparare şi comercializare produse alimentare de tip fast-food-shaorma.
6. A respins cererea de obligare a pârâtei să depersonalizeze fiecare element de marcă, logo şi siglă, astfel încât să nu existe nicio referire directă sau indirectă, verbală, sonoră ori cromatică la elementele dreptului de francizor privind franciza Filalei, respectiv marca şi semnul de identificare, precum şi la oricare alte elemente ale know-how-ului cuprins în reţete de fabricaţie respectiv în "Manualul C." aflate sub drept de autor în corespondentul drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială, inclusiv la orice activitate de preparare sau comercializare de produse alimentare de tip fast-foud shaorma cuprinse în marca protejată şi semnele francizorului, a respins ca neîntemeiate şi pretenţiile accesorii legate de plata de daune interese în sumă de 20.000 euro, pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale.
7. A respins restul pretenţiilor reclamantei din acţiunea arbitrală.
8. A respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă împotriva reclamantei A. S.R.L., privind anularea contractului şi cererea accesorie cu privire la pretenţiile de 21.639,25 RON, daune-interese compensatorii;
9. A admis în parte cererea de obligare a pârâtei B. S.R.L. la plata cheltuielilor de arbitrare şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma corespunzătoare pretenţiilor admise: 1.013 RON taxa arbitrală şi suma de 1.338 RON, reprezentând onorariu avocaţial.
10. A compensat între părţi celelalte cheltuieli avocaţiale, a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei A. S.R.L. la plata cheltuielilor de arbitrare (taxa arbitrală).
Prin sentinţa civilă nr. 10/F din 16 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă, a fost respinsă acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 4 din 29 noiembrie 2022, pronunţate de Tribunalul Arbitral – Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs.
În susţinerea cererii de recurs, recurenta arată că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Potrivit recurentei, Curtea de Apel Braşov, soluţionând cererea în anulare a hotărârii arbitrale, a aplicat instituţii de drept care nu sunt incidente în cauză, respectiv a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1.276 – 1.277 C. civ., dispoziţii care nu sunt aplicabile în cauză, a aplicat dispoziţiile art. 400 C. proc. civ., deşi motivele acţiunii în anulare nu priveau ipoteza reglementată de acest articol, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţiile art. 397 alin. (1), dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., pronunţând o hotărâre care nu oferă o dezlegare chestiunii cu care a fost învestită, neexercitând controlul de legalitate asupra hotărârii arbitrale.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta arată că acţiunea în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. f) şi h) C. proc. civ., existând două motive pentru care a solicitat anularea hotărârii arbitrale, unul procedural, cu privire la greşita compunere a tribunalului arbitral, iar celălalt privind greşita aplicare a normelor de drept material, care a condus la pronunţarea unei hotărâri arbitrale cu încălcarea principiului disponibilităţii în ipoteza extra petita - s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut.
În ceea ce priveşte motivul întemeiat pe greşita compunere a tribunalului arbitral, în raport de art. 608 lit. h) C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa arbitrală a pronunţat soluţia de două ori în dosarul nr. x/2021, existând două soluţii diferite, iar supraarbitrul D. a participat la ambele deliberări, fiind incident motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. l C. proc. civ.
Astfel cum susţine recurenta, la termenul de arbitraj din data de 08.06.2022 au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, iar tribunalul arbitral a reţinut cauza în pronunţare, aceasta fiind amânată succesiv până la data de 13.07.2022.
La data de 13.07.2022, termenul stabilit pentru pronunţare, tribunalul arbitral, compus din arbitrii E., F. şi supraarbitrul D., s-a întrunit, a deliberat, a pronunţat o soluţie, stabilind în unanimitate ca minuta să fie redactată de supraarbitru.
În seara zilei de 13.07.2022, arbitrului E. i-a fost comunicată pe adresa de e-mail minuta redactată de supraarbitru, însă această minută nu corespundea hotărârii adoptate cu unanimitate în cursul zilei de 13.07.2022. Pentru acest motiv, arbitrul a refuzat semnarea acestei minute.
Tribunalul arbitral a amânat, cu încălcarea dispoziţiilor legale, pronunţarea în cauză pentru data de 20.07.2022.
La data de 20.07.2022, arbitrul E. a formulat declaraţie de abţinere în cauză, relatând evenimentele întâmplate în data de 13.07.2022, dar şi faptul că supraarbitrul cauzei a pledat vehement şi exclusiv poziţia şi interesele unei părţi, adică poziţia intimatei.
La data de 21.07.2022 i s-a comunicat încheierea tribunalului din 20.07.2022, prin care s-a dispus repunerea pe rol a cauzei şi citaţia pentru noul termen de judecată din data de 27.07.2022. La acest termen de judecată i s-a adus la cunoştinţă cererea de abţinere formulată de arbitrul E., iar faţă de motivele invocate în declaraţia de abţinere, recurenta arată că a formulat, la data de 02.08.2022, cerere de recuzare a supraarbitrului D., cerere care a fost respinsă prin încheierea arbitrală din data de 14.09.2022.
Potrivit recurentei, procedura parcursă de tribunalul arbitral în data de 13.07.2022 încalcă normele imperative referitoare la deliberare, luarea hotărârii, întocmirea minutei, dezînvestirea instanţei arbitrale, imposibilitatea revenirii asupra soluţiei odată ce a fost pronunţată.
Recurenta susţine că, în soluţionarea acţiunii în anulare, Curtea de Apel Braşov a confundat motivul de nelegalitate pe care l-a invocat, analizând incomptabilitatea arbitrului de a judeca în aceeaşi cauză după repunerea pe rol a acesteia, aspect care nu a fost invocat, şi a analizat cererea sa din această perspectivă.
Recurenta subliniază că, la data de 20.07.2022, tribunalul arbitral a repus cauza pe rol, deşi în data de 13.07.2022 hotărârea a fost luată, a fost redactată o minută (contrară hotărârii arbitrilor), iar toţi cei trei arbitri şi-au exprimat punctul de vedere în cauză.
Şirul evenimentelor din data de 13.07.2022 a fost relatat chiar de unul dintre arbitri, acesta menţionând în declaraţia de abţinere faptul că supraarbitrul a pledat în mod vehement şi exclusiv poziţia uneia dintre părţi, precum şi faptul că minuta prevederea a altă soluţie decât cea stabilită cu ocazia deliberării.
Potrivit recurentei, deşi arbitrajul are o natură convenţională, în sensul că modul de organizare şi administrare este lăsat la alegerea părţilor, tribunalul arbitral se supune dispoziţiilor imperative ale legii, arbitrii având îndatorirea de a feri părţile de orice abuz, fiind obligaţi să asigure desfăşurarea procesului arbitral cu respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces civil, adică principiul egalităţii părţilor, principiul respectării dreptului la apărare, principiul contradictorialităţii, principiul disponibilităţii, al imparţialităţii arbitrilor şi al libertăţii de decizie.
Recurenta afirmă că instanţa nu a analizat motivul invocat, cu privire la existenţa minutei redactate în data de 13.07.2022, în considerente făcându-se referire la "presupusa minută". Or, o hotărâre judecătorească trebuie să reflecte adevărul, iar nu presupuneri.
Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinicie şi legale.
Recurenta susţine că incompatibilitatea tribunalului arbitral a fost pusă la îndoială chiar de unul dintre arbitri, iar instanţa de judecată, a cărei rol este de a asigura respectarea dispoziţiilor imperative ale legii, a ignorat acest motiv, pronunţând o hotărâre întemeiată pe alte motive decât cele invocate, care lasă loc de interpretări şi creează îndoieli cu privire la imparţialitatea tribunalului arbitral, vorbind despre "presupuse" acte emise de acesta.
În opinia recurentei, Curtea de Apel Braşov trebuia să clarifice această chestiune, respectiv să stabilească cu autoritate de lucru judecat dacă în data de 13.07.2022 a fost scrisă sau nu o minută a hotărârii arbitrale.
Neclarificând această chestiune, instanţa de judecată a încălcat principiul aflării adevărului consacrat de art. 22 C. proc. civ. şi s-a pronunţat pe alte motive decât cele invocate, încălcând regulile stabilite de art. 397 alin. (1) C. proc. civ.
Mai mult decât atât, recurenta susţine că instanţa nu a exercitat controlul de legalitate asupra hotărârii arbitrale, lăsând să planeze dubiul cu privire la incompatibilitatea şi imparţialitatea arbitrilor.
Ca atare, recurenta apreciază că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin hotărârea dată, instanţa încălcând regulile de procedură prevăzute de art. 22 alin. (2) şi de art. 397 alin. (1) din acelaşi Cod, nerespectarea acestora atrăgând sacţiunii nulităţii hotărârii.
Sub un alt aspect, recurenta arată că cel de-al doilea motiv al acţiunii în anularea hotărârii arbitrale a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. f), tribunalul arbitral pronunţându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut, iar Curtea de Apel Braşov, soluţionând cererea în anulare, a confundat instituţia rezilierii unilaterale cu instituţia denunţării unilaterale a contractului.
Reiterând parţial obiectul cererii arbitrale, al cererii reconvenţionale şi soluţia tribunalului arbitral, recurenta precizează că instanţa arbitrală a constatat că a intervenit denunţarea unilaterală a contractului de franciză nr. x/15.02.2021, "contractul fiind încetat de fiecare dintre părţi", deşi nu a fost învestit cu o astfel de cerere şi făcând o gravă confuzie între noţiunile de denunţare unilaterală/declaraţie unilaterală de reziliere.
În aceeaşi ordine de idei, recurenta susţine că, în soluţionarea acţiunii în anulare, Curtea de Apel Braşov a confirmat eroarea de raţionament a tribunalului arbitral, aplicând în cauză dispoziţiile art. 1.276-1.277 C. civ., deşi cererea arbitrală nu a fost întemeiată pe aceste dispoziţii, ci pe dispoziţiile art. 1.552 C. civ. privind instituţia rezilierii.
Potrivit recurentei, analizând condiţiile denunţării unilaterale a contractului de franciză, constatând incidenţa acestei instituţii, tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, iar Curtea de Apel Braşov a reţinut în mod greşit că tribunalul arbitral a răspuns petitelor pe care le-a formulat.
În opinia recurentei, în situaţia în care s-ar fi constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile rezilierii unilaterale, soluţia corectă ar fi fost aceea de respingere în tot a cererii introductive. Tribunalul arbitral, însă, a respins primul capăt de cerere, dar a admis în parte capătul de cerere privind restituirea echipamentelor, întrucât, în considerente, a constatat că a intervenit denunţarea unilaterală a contractului de franciză.
Astfel cum susţine recurenta, în temeiul principiului disponibilităţii, tribunalul arbitral nu s-ar fi putut pronunţa decât în limita învestirii de către părţi, potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., în sensul verificării condiţiilor intervenirii rezilierii unilaterale a contractului de franciză, iar soluţia pronunţată ar fi trebuit să reflecte analiza doar a condiţiilor rezilierii unilaterale.
Potrivit recurentei, instituţia denunţării unilaterale a contractului, reglementată de dispoziţiile art. 1.276-1.277 C. civ., nu este aplicabilă contractului de franciză nr. x/15.02.2021.
Potrivit capitolului VII din contractul de franciză nr. x/15.02.2021, acesta a intrat în vigoare la data semnării, 15.02.2021 şi va avea o durată de 6 ani, fiind un contract cu durată determinată.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 1.276 şi 1.277 C. civ., rezultă că dreptul legal de a denunţa unilateral un contract există numai în cazul contractelor cu executare succesivă, încheiate pe perioadă nedeterminată.
În cazul contractelor cu executare succesivă încheiate pe o durată determinată, dreptul de a denunţa unilateral contractul are doar natură convenţională, există numai dacă părţile prevăd în mod expres acest drept de denunţare.
Acest drept de denunţare unilaterală a contractului nu a fost recunoscut niciuneia dintre părţi prin contractul de franciză nr. x/15.02.2021.
Ca atare, recurenta apreciază că, atât tribunalul arbitral, cât şi Curtea de Apel Braşov au confundat denunţarea unilaterală cu rezilierea contractului.
Potrivit recurentei, rezilierea nu se poate obţine de către o parte decât pe temeiul unei neexecutări însemnate a obligaţiilor contractuale de către cealaltă parte; în schimb, denunţarea unilaterală reprezintă o manifestare de voinţă discreţionară din partea autorului său care reprezintă exercitarea unui drept potestativ de a înceta raporturile contractuale independent de vreo neexecutare din partea celeilalte părţi contractuale.
Or, astfel cum arată recurenta, cererea arbitrală a vizat verificarea îndeplinirii condiţiilor intervenirii rezilierii contractului de franciză nr. x/15.02.2021 în baza declaraţiei de reziliere unilaterală a francizorului din data de 03.06.2021, iar nu constatarea intervenirii denunţării unilaterale a contractului.
Mai susţine recurenta că, deşi Curtea de Apel Braşov a reţinut că pe calea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale nu se pot ataca considerentele acesteia, nu există nicio dispoziţie din cuprinsul Cărţii a IV-a C. proc. civ. - Despre arbitraj care să excludă aplicarea dispoziţiilor art. 461 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora obiect al căii de atac îl reprezintă atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele acesteia.
Ca atare, recurenta apreciază că, excluzând de la controlul legalităţii raţionamentul tribunalului arbitral expus în considerente, Curtea de Apel Braşov a încălcat un drept fundamental, acela al dreptului la apărare în componenţa accesului la o instanţă.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din Codul de procedură civilă.
Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte 06 februarie 2024.
La 07 martie 2024, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 08 aprilie 2024. Prin încheierea din 21 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2023 a fost respinsă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de recurenta-reclamantă.
Prin încheierea din 12 iunie 2024 a fost încuviinţată cererea de amânare a cauzei formulată de intimata-pârâtă pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales din motive medicale, fiind acordat termen la data de 30 octombrie 2024.
Înalta Curte, analizând hotărîrea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la cadrul judecăţii, că obiectul prezentului recurs îl constituie sentinţa prin care a fost respinsă acţiunea recurentei în anularea unei hotărâri arbitrale, cale de atac supusă unei duble limitări.
Pe de o parte, rămâne supusă exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi act normativ şi obligă recurentul să prezinte critici concrete împotriva sentinţei, obiect al recursului, numai acestea fiind admisibile şi având vocaţia de a fi examinate de instanţa de recurs, în condiţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Pe de altă parte, motivele care pot întemeia o acţiune în anulare conform art. 608 C. proc. civ. sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind, ca atare, de strictă interpretare şi vizează condiţii de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înţelegerea părţilor concretizată în convenţia arbitrală, precum şi cauze de nelegalitate expres stabilite, fără să poată fi valorificate motive referitoare la situaţia de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie.
În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 1/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 284/24.03.2022.
Consecutiv acestor statuări, Înalta Curte subliniază că vor fi analizate numai criticile care sunt îndreptate împotriva sentinţei recurate, nu şi acelea care se raportează la sentinţa arbitrală şi a celor referitoare la fondul litigiului.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. instituie condiţia existenţei unei neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea, potrivit art. 174 din Codul de procedură civilă. Nulitatea reprezintă principala sancţiune care se resfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.
Înalta Curte observă că, în susţinerea acestui motiv de casare, recurenta a precizat că a solicitat, în raport de dispoziţiile art. 608 lit. h) Cod procedură civilă, anularea hotărârii arbitrale ca urmare a greşitei compuneri a tribunalului arbitral, iar Curtea de Apel Braşov, soluţionând cererea, a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (2), art. 397 alin. (1).
De asemenea, a invocat încălcarea art. 461 alin. (2) C. proc. civ., critică circumscrisă, motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă.
În argumentarea criticilor, recurenta a arătat că tribunalul arbitral a pronunţat soluţia de două ori în dosarul nr. x/2021, soluţiile fiind diferite, iar supraarbitrul D. a participat la ambele deliberări, fiind incident motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Totodată, potrivit recurentei, Curtea de Apel Braşov a confundat motivul de nelegalitate pe care l-a invocat, analizând incompatibilitatea arbitrului de a judeca în aceeaşi cauză, după repunerea pe rol a acesteia (400 C. proc. civ.), acest aspect nefiind invocat în acţiunea în anulare.
În esenţă, recurenta a afirmat că, la data de 20 iulie 2022, tribunalul arbitral a repus cauza pe rol, deşi la 13 iulie 2022 s-a luat o hotărâre, a fost redactată o minută contrară hotărârii arbitrilor, iar toti arbitrii şi-au exprimat punctul de vedere în cauză.
Analizând criticile recurentei, Înalta Curte porneşte de la a observa că, potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ., "Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare".
Aceste dispoziţii procedurale se aplică şi arbitrilor, astfel cum impune art. 562 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte subliniază că, pentru a deveni incompatibili, în cauză, arbitrii trebuia să fi pronunţat hotărârea prin care să se dezînvestească tribunalul arbitral, în toate cazurile, astfel cum impun dispoziţiile art. 602 alin. (1) C. proc. civ., pronunţarea trebuind să fie precedată de deliberarea în secret a arbitrilor, în modalitatea stabilită de convenţia arbitrală sau, în lipsă, de tribunalul arbitral.
Relavant este şi faptul că, în raport de dispoziţiile art. 602 alin. (4) C. proc. civ., după deliberare, se va întocmi o minută, care va cuprinde pe scurt conţinutul dispozitivului hotărârii şi în care se va arăta, când este cazul, opinia minoritară.
Or, în cauză, astfel cum a constatat Curtea de Apel Braşov, nu există o minută întocmită la data de 13 iulie 2021, care să cuprindă soluţia pronunţată de arbitri, astfel cum susţine recurenta, motiv pentru care cazul de incompatibilitate invocat de aceasta nu a putut fi reţinut.
Înalta Curte observă că analiza Curţii de Apel Braşov răspunde criticilor formulate de parte în acţiunea în anulare, iar faptul că soluţia pronunţată nu este în acord cu cele afirmate de parte nu poate duce la concluzia încălcării dispoziţiilor art. 22 alin. (2) Cod procedură civilă, respectiv a art. 397 alin. (1) din acelaşi Cod.
Totodată, nu poate fi reţinută nici nelegalitatea hotărârii invocată de recurentă în sensul că instanţa a aplicat greşit art. 400 C. proc. civ. care nu a fost invocat de parte, întrucât Curtea de Apel Braşov a reţinut incindenţa în cauză a acestei dispoziţii procedurale.
Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că, în soluţionarea acţiunii în anulare, instanţa nu poate proceda la o devoluare a litigiului, neputând fi reţinută încălcarea art. 461 alin. (2) Cod procedură civilă.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa, în soluţionarea acţiunii în anulare, a aplicat greşit dispoziţiile art. 1.276-1.277 C. civ., în condiţiile în care cererea arbitrală s-a fundament pe prevederile art. 1.552 C. civ.
Totodată, potrivit recurentei, Curtea de Apel Braşov, în soluţionarea acţiunii în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., a confundat denunţarea unilaterală cu rezilierea contractului.
Analizând această critică, se impune a se arăta cu prioritate că hotărârea arbitrală are o natură mixtă, fiind un act jurisdicţional cu o pronunţată componentă contractuală, nereprezentând o hotărâre judecătorească, ci un act jurisdicţional asimilat hotărârilor judecătoreşti. Chiar dacă, în limbajul curent, se poate spune că hotărârea arbitrală este supusă "căii de atac" a acţiunii în anulare, aceasta nu înseamnă că sunt împrumutate regulile căilor de atac, cât timp legiuitorul a prevăzut expres cazurile în care se poate introduce acţiunea în anulare, termenul, instanţa competentă, modul de judecată şi regimul hotărârii pronunţate asupra acţiunii în anulare.
Instanţa de judecată nu poate interveni în judecata arbitrală decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Aşadar, pe calea acţiunii în anulare se poate cerceta respectarea condiţiilor de formă ale arbitrajului, existenţa unei convenţii arbitrale legale şi posibilitatea ca litigiul să fie soluţionat pe această cale, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la apărare a părţilor, redactarea hotărârii arbitrale şi respectarea dispoziţiilor imperative ale legii şi a normelor care asigură ordinea publică şi bunele moravuri.
Notează Înalta Curte că instanţa învestită în acţiunea în anulare nu este o instanţă de control judiciar în sensul dispoziţiilor procedurale aplicabile unui litigiu dedus spre soluţionare instanţei de judecată; soluţionând acţiunea în anulare, curtea de apel nu este îndreptăţită a proceda precum o instanţă de apel, devoluând litigiul, ci este obligată să se rezume la verificarea desfăşurării procedurii arbitrale prin prisma motivelor limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 608 din C. proc. civ.
Transpunând aceste consideraţii de principiu la recursul de faţă, Înalta Curte ia act că recurenta reia, de fapt, fondul litigiului arbitral, ceea ce nu este permis prin exerciţiul acţiunii în anulare, deoarece cazurile pentru care instanţa de judecată poate dispune desfiinţarea unei sentinţe arbitrale sunt restrictiv prevăzute de lege, acest lucru fiind cu atât mai puţin în calea extraordinară de atac a recursului.
Ca atare, argumentele dezvoltate de parte în susţinerea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot face obiectul analizei.
În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta recurenta-reclamantă A. S.R.L.
Totodată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său".
Este notoriu că, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, partea care a câştigat procesul nu poate obţine rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune şi în dreptul intern.
Realitatea şi necesitatea cheltuielilor ţin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă şi indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia şi au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obţine serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanţie a succesului său.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputaţia celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.
Văzând prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa apreciază că, în raport de complexitatea cauzei şi activitatea concretă desfăşurată de avocatul intimatei-pârâte B. S.R.L. nu se impune reducerea cuantumului onorariului avocaţial.
Motivat de aceste considerente, va respinge cererea de reducere a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-reclamantă privind reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.
În raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 18.000 RON către intimata-pârâtă B. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 10/F din 16 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă, ca nefondat.
Respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă privind reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.
Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 18.000 RON către intimata-pârâtă B. S.R.L., cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 octombrie 2024.