Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.Obiectul cererii introductive
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă reclamanta A. S.A. a solicitat anularea Acordului de consorţiu nr. B. C9/M din 7 iunie 2020 şi, în subsidiar, obligarea pârâtei C. S.A. la plata daunelor-interese lezionare, constând în reducţiunea obligaţiilor A. faţă de C., precum şi angajarea răspunderii civile delictuale a C. şi obligarea la plata unor daune materiale în cuantum de 295.700 euro.
C. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea A. la plata sumei de 356.474,94 Euro, la care se adaugă TVA în sumă de 334.868,90 RON reprezentând valoarea facturilor B. nr. x din 13 decembrie 2021 şi B. nr. x din 15 decembrie 2022 emise de B. în baza art. 5 al Acordului de consorţiu, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x din 10 septembrie 2021, facturi pe care A. nu le-a achitat, precum şi obligarea la plata dobânzii legale aferente, calculate pentru întârzierea culpabilă în executarea obligaţiei de plată.
B.Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 1274 din 19 mai 2023, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A. S.A. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C. S.A., ca neîntemeiată; a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă C. S.A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. S.A., astfel cum a fost precizată; a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 285.129,33 Euro în echivalent RON la data plăţii, plus TVA în sumă de 268.109,96 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x din 13 decembrie 2021, la care se adaugă dobânda legală calculată de la scadenţă (21 decembrie 2021) la data formulării cererii (3 mai 2022), care se ridică la suma de 6.186,92 Euro în echivalent RON la data plăţii, precum şi dobânda legală calculată în continuare, de la data de 4 mai 2022 până la data plăţii efective; a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 71.345,61 Euro în echivalent RON la data plăţii, plus TVA în sumă de 66.758,94 RON reprezentând contravaloarea facturii nr. x din 15 decembrie 2022, la care se adaugă dobânda legală calculată de la scadenţă (20 decembrie 2022) la data de 1 februarie 2023, care se ridică la suma de 551,22 Euro în echivalent RON la data plăţii, precum şi dobânda legală calculată în continuare de la data de 2 februarie 2023 până la data plăţii efective; a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 46.643,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
C. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta-pârâtă A. S.A., prin care a solicitat schimbarea în tot a acesteia şi rejudecarea cauzei, în sensul anulării contractului de asociere şi/sau a actelor adiţionale pentru inexistenţa cauzei juridice, iar în subsidiar, interpretând contractul ca fiind unul de asociere în participaţiune, menţinerea contractului în tot sau în parte, însă sub calificarea corectă de asociere în participaţiune.
D. Hotărârea instanţei de apel.
Prin decizia civilă nr. 417/A din 8 martie 2024, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins apelul declarat de apelanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1274 din 19 mai 2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata C. S.A., ca nefondat; a obligat apelanta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 17.764,68 RON onorariu avocat în etapa apelului.
E. Considerentele deciziei pronunţate în apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:
Prin cererea de apel nu sunt formulate critici concrete legate de respingerea solicitării de constatare a nulităţii acordului de consorţiu 07/12 iunie 2020 şi a actelor adiţionale nr. x din 10 februarie 2021, nr. 2 din 10 septembrie 2021 şi nr. 3 din 21 septembrie 2021 pentru vicii de consimţământ - violenţă, temere reverenţiară şi imoralitatea cauzei juridice, motiv pentru care considerentele tribunalului sub aceste aspecte au intrat în autoritate de lucru judecat, prin neapelare.
Nu au fost criticate, pe calea apelului, nici soluţiile pronunţate de tribunal potrivit încheierii de şedinţa publică din 8 decembrie 2022 prin care s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte capătul 1 din cererea de chemare în judecată (având ca obiect anularea acordului de consorţiu din 07/12 iunie 2020 pentru viciu de consimţământ leziune), excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a actelor adiţionale nr. x, 2 şi 3 la acordul de consorţiu pentru leziune, precum şi excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere nr. x şi 3 din acţiunea principală.
Referitor la pretinsa inexistenţă a cauzei actului juridic, Curtea notează că, în raport de prevederile art. 1235 C. civ., cauza sau scopul actului juridic civil a fost definită ca reprezentând obiectivul urmărit la încheierea actului, respectiv raţiunile care au determinat fiecare parte să încheie contractul, răspunzând la întrebarea "de ce" ori "pentru ce" s-a încheiat actul juridic.
Analizând conţinutul concret al convenţiei părţilor, se observă clar scopul urmărit la încheierea acestui act juridic, astfel cum l-au declarat şi părţile: art. 2.1- "constituirea unei asocieri bazate pe cooperarea dintre părţi pentru distrugerea muniţiilor şi explozivilor, în cadrul licitaţiei organizate de Trezoreria Republicii Cipru, publicată pe site-ul următor.(...)" iar "aplicabilitatea acordului se limitează la licitaţia menţionată mai sus şi la activităţile rezultate din atribuirea contractului în cazul câştigării licitaţiei."
La data de 2 noiembrie 2020, a fost încheiat Acordul cadru între Ministerul Apărării din Cipru, în calitate de autoritate contractantă, şi Consorţiul B. - A., în calitate de contractant.
La data de 10 septembrie 2021 a fost încheiat Actul adiţional nr. x la Acordul de consorţiu, prin care s-a convenit că obligaţiile prevăzute la art. 4.1 din acord vor fi preluate integral de apelanta iar potrivit art. 2 din actul adiţional, în considerarea obligaţiilor şi responsabilităţilor asumate de fiecare parte, intimata va avea o cotă parte de 12% din valoarea totală a Contractului, iar apelanta va avea o cotă parte de 88% din valoarea Contractului.
Apelanta avea obligaţia să achite cota parte de 12% a B. în termen de 5 zile de la data plăţii sumelor de către autoritatea contractantă din Cipru
Ca urmare a câştigării de către Consorţiul B. - A. a minicompetiţiei organizate de autoritatea contractantă cu semnatarii Acordului cadru, a fost încheiat Contractul x din 28 septembrie 2021, având ca obiect prestarea serviciilor de distrugere a muniţiei convenţionale, pieselor şi altor materiale explozive conexe.
Contrar susţinerilor apelantei vizând executarea prestaţiilor ce au făcut obiectul contractului de distrugere a muniţiei convenţionale, pieselor şi altor materiale explozive conexe încheiat cu Guvernul Republicii Cipru, se reţine, din expunerea situaţiei de fapt astfel cum rezultă atât din actele juridice încheiate, dar şi din întregul material probator, că preluarea ulterioară, prin actul adiţional nr. x din 10 septembrie 2021 a obligaţiilor decurgând din art. 4.1 din acord a intervenit practic după semnarea acordului cadru între Ministerul Apărării din Cipru, în calitate de autoritate contractantă, şi Consorţiul B. - A., în calitate de contractant în data de 2 noiembrie 2020.
Critica apelantei care vizează pretinsul refuz al tribunalului de calificare a acordul de consorţiu drept un contract de asociere în participaţiune, cu aplicarea tuturor consecinţelor juridice impuse de această calificare, cu implicaţii în ceea ce priveşte facturarea între părţi, nu poate fi primită.
Contrar apelantei, se reţine că tribunalul a analizat natura juridică a contractului dedus judecăţii, cu examinarea corespunzătoare a conţinutului clauzelor, potrivit voinţei reale a părţilor, concluzionând în sensul că părţile nu au semnat un contract de asociere în participaţie, în sensul art. 1949-1954 C. civ., ci un Acord de asociere de tip Consortium şi că toate afirmaţiile reclamantei legate de aplicabilitatea prevederilor legale din materia asocierii în participaţie sunt lipsite de suport, în paragrafele destinate analizării temeiniciei cererii principale, instanţa arătând motivele pentru care nu a dat curs solicitării de calificare a contractului drept asociere în participaţie.
Din modul de reglementare a clauzelor art. 2 din actul adiţional nr. x din 10 septembrie 2021, art. 2.2, art. 2.3 din actul adiţional nr. x din 21 septembrie 2021 la acordul de consorţiu coroborat cu clauza art. 2.1 din acordul de consorţiu, este exclusă dualitatea interpretării, specifică clauzelor echivoce, clauzele fiind apte, prin claritatea conduitei edictate, să producă efectele specifice contractului bilateral, contrar susţinerilor apelantei sub acest aspect.
Deşi acordul de consorţiu încheiat între părţi nu este un contract de asociere în participaţie, fiind realmente un contract nenumit (nu corespunde unei figuri juridice consacrate legislativ), care se apropie într-adevăr, cel mai mult cu trăsăturile contractului de asocierea în participaţiune, trebuie subliniat că acesta conţine clauze clare, neechivoce, precise, care se aplică cu prioritate, în acord cu voinţă părţilor. În acest sens, sunt şi prevederile art. 1168 C. civ., contractelor nereglementate de lege li se aplică cu prioritate prevederile legale referitoare la obligaţii, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, se aplică regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult, ceea ce nu este cazul în speţă.
Poziţia intimatei C. S.A. în ceea ce priveşte natura juridică a acordului şi calificarea lui, nu este în sensul invocat de apelantă, aceasta a afirmat invariabil că emiterea celor două facturi fiscale care stau la baza formulării cererii reconvenţionale reprezintă valorificarea dreptului său contractual stabilit prin acordul de consorţiu, de a beneficia de o cotă parte de 12% - contraprestaţia pentru obligaţiile asumate şi executate de C. S.A. în vederea aducerii la îndeplinire a Contractului D. încheiat cu E..
Descrierea serviciilor prestate de intimată, în cuprinsul facturilor "comision 12% din valoarea serviciilor facturate aferente contractului x din 28 septembrie 2021" nu poate conduce la calificarea invocată, o simplă menţiune "improprie" potrivit susţinerilor apelantei, din cuprinsul documentului fiscal emis în baza unui contract asumat de părţi în care sunt redate în mod clar, explicit drepturile şi obligaţiile părţilor, nu schimbă în sine natura juridică a convenţiei.
Curtea constată că modul de construire al raţionamentului instanţei de fond nu este unul contradictoriu sau insuficient conturat cum pretinde apelanta, de vreme ce reflectă mecanismul logico juridic prin care şi-a format convingerea astfel încât să determine soluţia din dispozitiv, iar faptul că apelanta este nemulţumită de soluţia adoptată nu este natură a conduce la schimbarea sentinţei apelate.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de tribunal referitoare la cererea reconvenţională, Curtea reţine că motivul de apel prin care se susţine, în esenţă, că schema de facturare adoptată de intimata ar încălca prevederile legislaţiei fiscale, este nefondat, în condiţiile în care, prin art. 2.2, art. 2.3 din actul adiţional nr. x din 21 septembrie 2021 la acordul de consorţiu, părţile au detaliat cu precizie modalitatea de facturare între cei doi cocontractanţi, precizând că suma ce reprezintă 12%, este fără TVA.
Faptul că apelanta era scutită de plata TVA-ul aferent sumei decurgând din executarea contractului D. încheiat cu E., nu presupune concluzia automată că nu se aplică clauza expresă din acordul de consorţiu încheiat cu intimata, câtă vreme chiar prestaţiile care decurg din cele două convenţii sunt diferite. Astfel, apelanta s-a obligat către E., prin contractul D., la servicii de demilitarizare (operaţiuni cu regim fiscal special în privinţa tva-ului), în timp ce potrivit acordului de consorţiu, apelanta s-a obligat către intimata la plata prestaţiilor cuprinse în art. 4 din acord: stabilirea şi dezvoltarea relaţiei cu reprezentanţii beneficiarilor din partea autorităţilor din Cipru, întocmirea şi obţinerea tuturor autorizaţiilor/permiselor, documentelor necesare pentru îndeplinirea contractului cu Cipru, coordonarea tuturor activităţilor legate de procesul de transport, cu supravegherea tuturor activităţilor legate de procesul de demilitarizare.
În baza acordului de consorţiu modificat prin actul adiţional nr. x din 21 septembrie 2021, intimata C. S.A. a emis două facturi fiscale: nr. x din 13 decembrie 2021 în valoare de 285.129,33 Euro şi nr. x din 15 decembrie 2022 în valoare de 71.345,61 Euro, ambele refuzate la plată de către apelantă.
Trimiterea realizată de către apelantă la prevederile art. 269 din Codul fiscal, cu precizările din pct. 10 alin. (4) şi (5) din Normele Metodologice nu poate fi primită, în condiţiile în care acestea vizează repartizarea pe bază de decont a veniturilor asociaţiei, situaţie care nu se regăseşte în speţă.
Curtea subliniază că, indiferent de modul în care înţeleg părţile să califice contractul sau să îl denumească, conţinutul concret al Acordului de consorţiu relevă în mod clar, precis drepturile şi obligaţiile asumate de părţile contractante, pe care acestea sunt obligate să îl respecte.
În concluzie, Curtea reţine că sentinţa atacată este temeinică şi legală, iar motivele de apel invocate sunt neîntemeiate.
F. Calea de atac împotriva deciziei Curţii de Apel.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta-pârâtă A. S.A. criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază: instanţa de apel a refuzat sau a omis să califice din punct de vedere juridic un contract de consorţiu plecând de la analiza pe fond a obligaţiilor asumate de părţi, şi astfel nu a fost în măsură să examineze cauza sa juridică, pe care doar a prezumat-o – art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material: art. 1238 C. civ., teza a doua – Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepţia cazului în care contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice. Un contract de "Consorţiu" ce nu a fost nicicum calificat şi căruia nu îi sesizăm sinalagmatismul nu poate avea o cauză juridică valabilă la semnare care să justifice facturarea reciprocă la nivelul unei cote brute din încasarea clientului extern. Doar calificarea sa ca asociere în participaţie (1949 C. civ.), o opţiune subsidiară ce nu a reprezentat nici un moment un motiv nou de apel, ar fi permis menţinerea contractului, cu toate consecinţele ce ar fi decurs pentru părţi constând în adoptarea unei conduite contractuale diferite: respectiv decontarea beneficiilor pe bază de decont şi nu prin facturare reciprocă şi cu atât mai puţin prin facturare cu TVA local – art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Instanţa nu a indicat nicăieri în considerente care ar fi motivele de apel "noi" expuse în răspunsul la întâmpinare sau prin cuvântul pe fondul apelului.
Contractul încheiat între părţi putea fi valabil ca o asociere în participaţie, ori ca unul de comision, însă în modalitatea în care a fost întocmit şi mai ales modificat prin actele adiţionale, cauza sa juridică valabilă lipsea.
Cu toate acestea, cauza juridică a contractului de consorţiu (neidentificată) a fost validată în baza unei prezumţii simple, şi în lipsa oricărui raţionament juridic.
Instanţa de apel nu a detectat şi nu a numit nici un folos urmărit şi procurat de fiecare parte, dar mai ales de A., prin încheierea contractului şi a trecut, în lipsa oricărui argument substanţial propriu, la validarea soluţiei de fond pronunţate de Tribunal.
Prin hotărârea recurată nu se stabileşte natura juridică a convenţiei de Consorţiu, ci doar că nu e nici asociere în participaţie, dar nici comision. Cu toate acestea, cei doi asociaţi în consorţiu îşi asumă obligaţii şi prestează împreună doar în interesul unui terţ – Ministerul Apărării din Cipru şi se facturează reciproc cu TVA local, ca şi cum ar presta reciproc servicii.
Contractul nu a fost găsit anulabil pentru lipsa cauzei în contextul unei asocieri în participaţie, în contextul în care instanţa de apel nu a examinat sinalagmatismul şi a reţinut că este un contract sui generis, nenumit.
Instanţa de apel nu identifică şi nu reţine nici o prestaţie livrată de C. către A., deşi numai în acest context facturile pretinse pe cale reconvenţională ar fi avut sens economic şi fiscal, întrucât acestea erau purtătoare de TVA, element indicativ pentru o prestare locală de servicii.
Argumentul vizând scutirea specială de TVA pentru prestaţii în legătură cu activităţi NATO, ce reprezenta esenţa prestaţiilor consorţiului A. + B. în executarea contractului D. încheiat cu E., a fost înlăturat facil cu considerentul deopotrivă greşit cum că "nu presupune concluzia automată că nu se aplică clauza expresă din acordul de consorţiu încheiat cu intimata, câtă vreme chiar prestaţiile care decurg din cele două convenţii sunt diferite".
Dezlegarea prezentei cauze obligă judecătorul să procedeze la calificarea naturii juridice a acordului de asociere pe baza unei analize de fond a drepturilor şi obligaţiilor asumate de părţi şi nu prin prezumţii facile întemeiate tocmai pe prevederile contractuale contestate.
A. concepe contractul ca pe o asociere în participaţie, iar C. ca pe un contract de comision, iar cele două posibile încadrări juridice ale acestui Consortium Agremeent conduc la tratamente juridice, economice şi fiscale foarte diferite.
Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
G. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat şi acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
În cauză, instanţa de apel a arătat în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii şi susţinerile părţilor, situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, astfel că au fost respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Motivarea hotărârii recurate se înfăţişează într-o manieră care corespunde imperativelor logicii, iar motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative, ci oferă o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.
În realitate, recurenta este nemulţumită de calificarea dată de instanţă din punct de vedere juridic contractului de consorţiu încheiat între părţi şi susţine că instanţa nu a examinat cauza juridică a acestui contract.
Această critică este neîntemeiată. În considerentele hotărârii se reţine scopul urmărit la încheierea actului juridic, respectiv "constituirea unei asocieri bazate pe cooperarea dintre părţi pentru distrugerea muniţiilor şi explozivilor, în cadrul licitaţiei organizate de Trezoreria Republicii Cipru, iar aplicabilitatea acordului se limitează la licitaţia menţionată mai sus şi la activităţile rezultate din atribuirea contractului în cazul câştigării licitaţiei".
Instanţa de apel a analizat Acordul de consorţiu şi actele adiţionale încheiate de părţi, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Acest motiv presupune că instanţa de fond a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.
Recurenta susţine că în mod greşit nu s-a aplicat art. 1238 C. civ., teza a doua, arătând că un contract de consorţiu ce nu a fost nicicum calificat nu poate avea o cauză juridică valabilă la semnare care să justifice facturarea reciprocă la nivelul unei cote brute din încasarea clientului extern. De asemenea, susţine că numai calificarea contractului ca fiind asociere în participaţie ar fi permis menţinerea contractului cu toate consecinţele ce ar fi decurs pentru părţi.
Nemulţumirea recurentei este aceea că instanţa nu a calificat contractul ca fiind asociere în participaţie.
Instanţa de apel a analizat natura juridică a contractului dedus judecăţii şi a examinat conţinutul clauzelor, potrivit voinţei reale a părţilor, ajungând la concluzia corectă că acest contract are clauze clare, apte să producă efectele specifice contractului bilateral, fiind în realitate un contract nenumit.
Dispoziţiile clauzelor cuprinse în Acordul de consorţiu modificat prin cele trei acte adiţionale prescriu părţilor o conduită specială, diferită de cea prescrisă în cadrul reglementărilor privind asocierea în participaţiune.
Critica privind faptul că Acordul de consorţiu putea fi valabil ca o asociere în participaţie, ori ca unul de comision, însă cauza sa juridică valabilă lipseşte este nefondată.
Faptul că în cuprinsul facturilor este consemnat "comision 12% din valoarea serviciilor facturate aferente contractului x din 28 septembrie 2021" nu conduce în mod automat la calificarea contractului ca fiind contract de comision.
Emiterea facturilor s-a efectuat direct în baza clauzelor acordului de consorţiu şi în modalitatea concretă stabilită de către părţi.
Astfel, potrivit prevederilor art. 2.2 din actul adiţional nr. x din 21 septembrie 2021 la Acordul din iunie 2020, recurenta A. a facturat către Ministerul Apărării al Republicii Cipru suma aferentă contractului D., iar potrivit art. 2.3 din acelaşi act adiţional, concomitent cu transmiterea facturii emise de recurentă către Ministerul Apărării din Cipru, intimata C. S.A. a emis, la rândul său, factura către recurentă pentru cota sa parte de 12% fără TVA, aplicat la suma facturată de recurentă.
Potrivit dispoziţiilor art. 1238 alin. (1) C. civ.: "Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepţia cazului în care contractul a fost greşit calificat şi produce alte efecte juridice".
Aceste dispoziţii legale nu au aplicabilitate în prezentul litigiu instanţa de apel reţinând în mod corect care este cauza Acordului de consorţiu încheiat de părţi.
Este neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia cauza juridică a contractului a fost validată pe baza unei prezumţii simple şi în lipsa oricărui raţionament juridic.
Evaluarea contractului s-a realizat potrivit regulilor de interpretare stabilite prin lege, care conferă prioritate voinţei reale şi concordante a părţilor şi care impun interpretarea contractului în mod sistematic, adaptată ansamblului şi naturii lui, în sensul de a se da efect acestuia ca realitate juridică.
Mecanismul contractual agreat de comun acord de către părţi prin Acordul de consorţiu modificat prin actele adiţionale presupunea încasarea de către recurentă a tuturor drepturilor de creanţă de la autoritatea contractantă în baza contractului de servicii încheiat cu aceasta, urmând ca ulterior, în baza acordului de consorţiu, aceasta să procedeze la plata sumelor datorate intimatei, după achitarea lor de Guvernul Republicii Cipru.
În ceea ce priveşte scutirea recurentei de la plata TVA aferent sumei decurgând din executarea contractului D. încheiat cu E., aceasta rezultă din contract, serviciile de demilitarizare fiind operaţiuni cu regim fiscal special în privinţa TVA potrivit Directivei TVA 2006/112/CE şi Directivei 2008/118/CE.
Regimul fiscal cu privire la TVA între părţile acordului de consorţiu poate fi diferit, iar facturile emise de intimată s-a reţinut că sunt emise de o societate înregistrată ca plătitoare de TVA.
S-a reţinut în mod corect prin hotărârea recurată faptul că, în condiţiile în care apelanta şi-a asumat obligaţia de a plăti intimatei o sumă fără TVA, iar intimata este o societate comercială înregistrată ca fiind plătitoare de TVA, în mod clar putea să previzioneze aplicarea TVA-ului la suma ce urma să fie facturată.
Faţă de aceste considerente, în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 417A/2024 din 8 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a civilă, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă A. S.A. la plata sumei de 14.806,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă C. S.R.L.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 31 octombrie 2024.