Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 30 iunie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 4392 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de debit restant; obligarea pârâtei la aplicarea dobânzii legale calculate de la data scadenţei fiecărei facturi restante şi până la data achitării efective, dobânda legală urmând a fi calculată conform dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat pentru redactare cerere în sumă de 980 de RON, taxă judiciară de timbru, onorariu avocat pentru reprezentare la termenele de judecată şi alte cheltuieli ce se vor efectua.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1164, art. 1170, art. 1240, art. 1270, art. 1272, art. 1350, art. 1516, art. 1530, art. 1531, art. 1535, art. 1548 din C. civ. art. 192, art. 194, art. 223 alin. (3), art. 411, art. 451-453 din C. proc. civ. O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Prin sentinţa nr. 5576 din data de 4 aprilie 2024, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în favoarea Judecătoriei Piteşti.
În considerentele acestei sentinţe, instanţa, analizând competenţa internaţională a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1070 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. şi, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 1072 din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 108 din acelaşi act normativ, a considerat că Judecătoria Piteşti este competentă să soluţioneze prezenta cauza, sens în care a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 5820/2024 din 9 septembrie 2024, Judecătoria Piteşti – secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, astfel cum s-a reţinut prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 7 octombrie 2024 şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. Totodată, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului de competenţă.
În motivarea acestei sentinţe, instanţa a evocat dispoziţiile art. 129 alin. (1) şi alin. (2), ale art. 132 alin. (2) şi cele ale art. 108 din C. proc. civ. şi a reţinut că reclamanta a efectuat alegerea de competenţă conform criteriului reprezentantului pârâtei, doamna C., declarată PFA, cu sediul în Bucureşti, aleea x, mansardă, dat fiind faptul că plicul conţinând comunicarea actelor de procedură cu pârâta B., cu menţiunea adresă incompletă, ceea ce echivalează cu sediul necunoscut la care se referă dispoziţiile art. 180 din C. proc. civ.
Totodată, reţinând dispoziţiile 155 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., a considerat că şi procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la data de 16 octombrie 2024.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 4392 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de debit restant, la plata dobânzii legale calculate de la data scadenţei fiecărei facturi restante şi până la data achitării efective, calculată conform dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, nefiind contestate competenţa instanţelor române în soluţionarea litigiului dintre părţi şi, din perspectiva celei materiale, competenţa judecătoriei.
Având în vedere faptul că sediul pârâtei este în Statele Unite ale Americii, New York, Varick St 126-128, litigiul are un element de extraneitate, urmând a se aplica regulile prevăzute în Cartea a VII – a C. proc. civ., intitulată "Procesul civil internaţional".
În aceste condiţii, pentru stabilirea competenţei teritoriale, relevante sunt dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ. potrivit cărora (1) când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale.
Prin urmare, în cauză, odată stabilită competenţa internaţională a instanţelor române, competenţa materială şi teritorială pentru soluţionarea cauzei se determină pe baza regulilor C. proc. civ.
Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.
Astfel, potrivit textelor legale evocate, în cazul necompetenţei teritoriale relative, ca şi în pricina de faţă, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Or, în cauză, excepţia de necompetenţă teritorială a fost admisă din oficiu chiar de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, fără a fi invocată de către pârât printr-o eventuală întâmpinare şi fără a fi pusă în discuţia reclamantei.
Reţine Înalta Curte că, prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acţiunii coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, iniţial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.
Prin urmare, se constată că excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, astfel încât, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, căreia i se va trimite dosarul spre soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2024.