Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. x/2024, la data de 20.02.2024, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Tulcea, cu citarea, Consiliului Naţional pentru Combterea Discriminării, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
1.recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alţi angajaţi din cadrul Ministerului Justiţiei (consilierii de probaţiune în Direcţia Naţională de Probaţiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale sale raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.07.2021 la zi;
2.repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa, salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu 01.07.2021 până la zi, şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare reprezentat de neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze;
3.obligarea pârâţilor Curtea de Apel Constanţa şi Ministerul Justiţiei la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare prin obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţit şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 01.07.2021 şi pentru viitor,
4.actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariate, calculate începând cu data scadenţei plătii sumelor ce ar fi trebuit să-i fie achitate (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.
Prin sentinţa civilă nr. 297 din 08.05.2024 Tribunalul Teleorman a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.
În fundamentarea acestei sentinţe, în aplicarea art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., reţinându-se şi Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 22 iunie 2016, s-au arătat, în esenţă, următoarele considerente:
Art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti."
Din modul în care sunt redactate şi faţă de importanţa pe care legiuitorul o acordă aparenţei de imparţialitate a instanţelor, rezultă că prevederile alin. (1) al art. 127 din C. proc. civ., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol instituie o competenţă de ordine publică, aplicabilă numai cererilor formulate de către judecători, grefieri, asistenţi judiciari, care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece respectiva cerere.
Fiind o normă de competenţă specială, este de strictă interpretare şi se aplică numai personalului instanţelor care îşi desfăşoară efectiv activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza în prima instanţă, în apel sau recurs.
Prin urmare, nu se aplică grefierilor din cadrul judecătoriei pentru cauzele care sunt de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul judecătoriei în cauză, cum este cazul reclamantului, în funcţia de grefier la Judecătoria Măcin, interpretarea textului normativ respectiv, neputând fi extinsă în afara cadrului legal.
Prezenta cerere a fost înregistrată la Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal, astfel că, în cauză sunt incidente prevederile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, rep., cu modificările şi completările aduse prin O.U.G. nr. 42/2023, în care se arată:,,(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul."
Prin urmare, instanţa a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile de ordine publică cuprinse în art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., rep., care conţin o derogare de la normele de competenţă teritorială, reglementând o situaţie excepţională, reclamantul are domiciliul în mun. Tulcea şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Judecătoriei Măcin, în raza teritorială a Tribunalului Tulcea, instanţa competentă să se pronunţe asupra acţiunii care face obiectul prezentei cauze.
Pe rolul Tribunalului Tulcea dosarul a fost înregistrat la data de 19 iunie 2024.
Prin sentinţa civilă nr. 1242/2024 din data de 25 octombrie 2024, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Tulcea; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect calcul drepturi salariale, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Constanţa, Ministerul Justiţiei, Tribunalul Tulcea, şi citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Teleorman; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Tulcea şi Tribunalului Teleorman şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă; totodată, a suspendat din oficiu orice altă procedură în cauză.
În fundamentarea acestei sentinţe s-a reţinut că în discuţie sunt regulile de competenţă teritorială stabilite de art. 127 din C. proc. civ. şi că reclamantul este grefier în cadrul Judecătoriei Măcin, judecătorie subordonată ierarhic Tribunalului Tulcea, tribunal care, în litigiul de muncă deschis, a fost chemat în judecată ca pârât.
Reclamantul s-a adresat cu cerere în aceste condiţii Tribunalului Teleorman în considerarea calităţii de parte a angajatorului său care este în acelaşi timp şi instanţa competentă material să soluţioneze cauza.
S-a reţinut că sunt aplicabile în acest caz prevederile art. 127 alin. (2) coroborat "corespunzător" cu cele ale alin. (2) indice 1 ale art. 127 C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, reclamantul a ales să se judece într-un litigiu de muncă, în care pârât este Tribunalul Tulcea, la un alt tribunal dintr-o curte de apel învecinată Curţii de Apel Constanţa.
Prin urmare, Tribunalul Teleorman era competent teritorial să judece cauza potrivit alegerii realizate de reclamant, astfel că declinarea dispusă încalcă competenţa dobândită a acestei instanţe.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Teleorman – secţia Conflicte de Muncă Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal, complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanşat de către reclamantul A., care are calitatea de grefier în cadrul Judecătorie Măcin; de asemenea, constată că reclamantul s-a adresat Tribunalului Teleorman, împrejurări ce impun verificarea incidenţei vreuneia dintre normele prevăzute de art. 127 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018.
Potrivit alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".
Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul grefierilor, potrivit normei de trimitere din art. 127 alin. (3) C. proc. civ.
Întrucât cauza dedusă judecăţii nu este de competenţa judecătoriei la care reclamantul îşi desfăşoară activitatea şi nici nu există o instanţă inferioară acesteia, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile prevederile legale examinate mai sus.
Pe de altă parte, potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.", iar potrivit alin. (2) indice 1, aceste dispoziţii, împreună cu cele ale alin. (1), se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.
În speţă, Tribunalul Tulcea are calitatea de pârât, împrejurare care atrage incidenţa art. 127 alin. (2) indice 1 C. proc. civ., iar utilizarea, în cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ., a verbului "poate" relevă că reclamantul este cel care decide dacă se prevalează sau nu de posibilitatea de a se adresa unei instanţe de acelaşi grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă.
Reclamantul a înţeles să se îndrepte în faţa unei asemenea instanţe, şi a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Teleorman.
Aşa fiind, instanţa supremă constată că reclamantul şi-a manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială a Tribunalului Teleorman în soluţionarea cererii de chemare în judecată.
În aceste condiţii, faţă de considerentele expuse în precedent, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Teleorman – secţia Conflicte de Muncă Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal, complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman – secţia Conflicte de Muncă Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal, complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2024.