Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 februarie 2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, sub numărul de dosar x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., membră a C., a solicitat instanţei să dispună:
(1) constatarea caracterului abuziv al clauzei de comision de administrare stipulată în art. 5 lit. a), art. 6.1 lit. a) din condiţiile convenţiei de credit nr. x din 19.06.2008 şi art. 2.1.2 din actul adiţional nr. x, în consecinţă constatarea nulităţii absolute a acestora;
(2) restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor contractuale nule şi abuzive, şi anume restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, la care se vor adăuga dobânzile legale aferente ca urmare a nerespectării dispoziţiilor contractuale şi legale;
(3) exonerarea reclamantului de la plata comisionului de administrare pentru viitor;
(4) obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii având în vedere evoluţia indicelui Libor, începând cu data încheierii convenţiilor de credit şi până în prezent;
(5) obligarea pârâtei la calcularea şi perceperea pe viitor a dobânzii în funcţie de evoluţia indicelui de referinţa Libor şi marja fixă a băncii, având în vedere procentul de dobândă şi valoarea indicelui Libor CHF de la data încheierii contractului;
(6) stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;
(7) denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională;
(8) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat şi alte cheltuieli ocazionate de rezolvarea prezentului litigiu, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 10454 din 14 octombrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, cauza a fost înregistrată la 9 decembrie 2015, sub acelaşi număr de dosar.
La 11 februarie 2016, reclamantul A. a depus cerere precizatoare, prin care a indicat valoarea obiectelor capetelor de cerere formulate.
Prin sentinţa civilă nr. 80 din 11 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, fiind înaintat dosarul instanţei ierarhic superioare pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 101F din 21 martie 2016, pronunţată în soluţionarea conflictului negativ de competenţă anterior evocat, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin încheierea de şedinţă din 16 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus introducerea în cauză a codebitoarei D..
Prin sentinţa civilă nr. 8107/29.12.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu intervenientul forţat D. şi pârâta B., a fost constatat caracterul abuziv şi nulitatea parţială a clauzei stipulate la art. 6 pct. 1 lit. a) din contractul de credit bancar nr. x/19.06.2008 care prevede că dobânda variabilă va fi "compusă din dobânda de referinţă a băncii la care se adaugă marja de 5,15505%, dobânda fiind revizuibilă în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a băncii", au fost respinse, ca neîntemeiate, celelalte pretenţii ale reclamanţilor şi s-a luat act că reclamanţii au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamantul A., intervenienta D. şi pârâta B.
Prin decizia civilă nr. 406A din 28 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins apelul formulat de reclamanţii A. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 8107 din 29 decembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă; a admis apelul declarat de pârâta B., membră a C., împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzei de la art. 6 pct. 1 lit. a) cu privire la sintagma "dobânda de referinţă a băncii". Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamantul A. şi intervenienta D. au declarat recurs.
Prin decizia nr. 308 din 11 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis recursul antereferit, a casat în parte decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanţii A. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 8107/29.12.2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, numai în ceea ce priveşte comisionul de administrare, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Prin decizia civilă nr. 1401A din 29 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în rejudecare după casare, a admis apelul formulat de reclamanţii D. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 8107 din 29 decembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea clauzei de la art. 5.1 lit. a) din contractul de credit nr. x/19.06.2008 (comision administrare credit) şi s-a dispus restituirea către apelanţi a sumei plătite cu titlu de comision administrare credit, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (24.02.2015) şi până la data plăţii efective, fiind respinsă, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Prin decizia civilă nr. 2724 din 15 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A. şi D. şi de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 1401A/2021 şi a casat decizia atacată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Prin decizia civilă nr. 1563A din 27 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi D., A. împotriva sentinţei civile nr. 8107 din 29 decembrie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Exim B..
Împotriva deciziei civile nr. 1563A din 27 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, recurenţii A. şi D. au formulat recurs.
Recurenţii au invocat incidenţa motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În argumentarea recursului, se susţine, în esenţă, că soluţia pronunţată de instanţa de apel cu privire la comisionul de administrare este nelegală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1092 vechiul C. civ., fiind întrunite cerinţele art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, cu privire la clauza de la art. 5.1 lit. a) din contractul de credit nr. x/19.06.2008.
În opinia recurenţilor, motivarea instanţei în sensul că "nu se poate reţine lipsa negocierii, în condiţiile în care comisioanele au fost aduse la cunoştinţa reclamanţilor încă din faza precontractuală, prin cererea de creditare pe care reclamantul a semnat-o şi în care sunt menţionate clar cele două tipuri de comisioane ce urmau a fi percepute de bancă pentru creditul solicitat, respectiv comision de administrare lunar calculat la soldul creditului şi comision de procesare inclus în credit" cuprinde afirmaţii neadevărate.
Astfel, recurenţii-reclamanţi au arătat că aducerea la cunoştinţă a condiţiilor de creditare nu înseamnă negociere; după cum se poate observa din scrisoarea de aprobare a creditului, comisionul de analiză şi comisionul de monitorizare lunar sunt 0,00, aceste două tipuri de comisioane nefiind specificate în contractul de credit şi nefăcându-se referire la acestea; din scrisoarea de aprobare a creditului rezultă că nu a existat niciun fel de negociere a condiţiilor contractului de credit; intimata pârâtă nu a depus probe în sensul că au fost negociate condiţiile creditului respectiv; în tabelele cu dobânzile care se aplică creditelor în derulare, afişate la avizierul băncii din 2008, 2009 şi 2010, acest tip de credit are denumirea exactă de "credit de consum cu garanţie imobiliară şi comision de administrare şi poate fi identificat după moneda CHF şi marja fixă 5,155%; la dosar nu a fost depusă cererea de credit de către intimata pârâtă; într-o cerere de credit nu sunt trecute caracteristicile creditului respectiv; caracteristicile creditului puteau fi verificate de către instanţă prin consultarea fişei de produs şi prin verificarea broşurii prin care banca îşi promova produsul de credit respectiv.
Din punct de vedere al publicităţii nu a fost depus la dosar niciun document, iar din punct de vedere al informaţiilor, documentul principal nu a fost luat în considerare, acesta fiind documentul care dovedeşte că pârâta a folosit practici comerciale incorecte, în ceea ce priveşte comisionul de administrare, conform pct. 20 al anexei nr. 1 din legea nr. 363/2007, nici în fişa de produs nefiind enumerate sau detaliate prestaţiile efectuate.
Au mai arătat recurenţii că, faptul că acest comision de administrare a creditului se achita din credit la data efectuării primei utilizări din credit, nu este considerat comision de administrare nici de către pârâtă, rezultă din adresa nr. x/02.09.2010, la care a fost ataşat actul adiţional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, prin care le-au fost aduse la cunoştinţă modificările contractului de credit.
Recurenţii au indicat prevederile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, arătând că prin punctul de vedere nr. 19878 din 14.07.2015 depus de bancă la ANPC s-a susţinut că acest comision este de acordare, rezultând astfel caracterul ascuns al perceperii acestui comision.
Au precizat recurenţii că acest comision se reţine din credit la data acordării acestuia, nefiindu-i permis consumatorului să achite acest comision din surse proprii, situaţie de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Făcând o analiză a definiţiei legale a dobânzii, a comisioanelor aplicate şi a modului de calcul al acestora, recurenţii au concluzionat că acestea reprezintă practică comercială înşelătoare, sancţionată de art. 6 din Legea nr. 363/2007, care sancţionează, totodată, şi omisiunile înşelătoare, în contract constatându-se lipsa unor informaţii esenţiale.
Totodată, recurenţii au precizat că refuzul acestora de a accepta actul adiţional propus de intimata-pârâtă în vederea alinierii la prev. O.U.G. nr. 50/2010, cât şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1656/2010 au fost ignorate de instanţe.
Au mai susţinut că în speţa de faţă, dobânda variabilă a băncii, compusă din marja fixă de 5,155%+dobânda de referinţă a băncii este valabilă şi în prezent, marja fixă nu se schimbă pe timpul derulării contractului, majorarea acesteia fără acceptul consumatorului este ilegală. Partea variabilă a dobânzii, (dobânda de referinţă a băncii) a fost constatată ca fiind abuzivă, datorită netransparenţei acesteia şi urmează a fi eliminată din contract, ca urmare şi plăţile efectuate în baza acestei clauze necesitând a fi restituite cu dobânda legală penalizatoare de la data reţinerii acestora până la restituire.
În opinia recurenţilor, sunt incidente şi prevederile O.U.G. nr. 174/2008, act normativ cu caracter imperativ, care se aplică şi creditelor în derulare, publicat în Monitorul Oficial în noiembrie 2008, cu aplicabilitate din decembrie 2008. În contractul de credit x/19.06.2008 primele 6 rate achitate au fost cu dobândă fixă (5,9%), prima rată formată din marja fixă plus dobânda de referinţă a băncii a fost achitată în luna ianuarie 2009. Cu alte cuvinte, chiar cu prima rată achitată cu o dobândă variabilă, aceasta trebuia să fie raportată la indici de referinţă variabili, verificabili, independenţi de voinţa băncii. Singura variantă în care banca putea folosi "dobânda de referinţa a băncii" era - conform punctului 2, lit. g), art. 9 indice 3 din O.U.G. nr. 21/1992 - astfel cum a fost modificată de O.U.G. nr. 174/2008 "dobânda poate varia în funcţie de dobânda de referinţă a furnizorului de servicii financiare, cu condiţii aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv şi să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract". Din tabelul cu modificarea dobânzilor afişat la avizierul băncii în trimestrul IV al anului 2009 (anexat la prezenta) este evident faptul că apelanta pârâtă nu a respectat prevederile legale, nu a modificat dobânzile în funcţie de indici de referinţă verificabili, independenţi de voinţa băncii, ci a folosit în continuare "dobânda de referinţă a băncii", omiţând însă că aceasta trebuie să fie unică pentru toate produsele de credit din portofoliu, nefiind unică nici măcar pentru creditele acordate în aceeaşi monedă.
Recurenţii apreciază că acest contract de credit nu mai poate continua, chiar şi în cazul eliminării clauzelor abuzive, deoarece în urma eliminării clauzei abuzive referitoare la dobânda (dobânda de referinţă a băncii), contractul de credit ar urma să continue cu dobânda formată din marja fixă, iniţială a contractului, de 5,155%, devenind un contract cu dobândă fixă, contrar înţelegerii dintre părţi.
De asemenea, în cazul constatării nulităţii contractului de credit, consumatorul nu este prejudiciat, deoarece până la data prezentei s-a restituit intimatei pârâte peste 107.000 CHF, faţă de suma de 88.200 CHF cât a fost efectiv împrumutată, peste 30% din sumele restituite fiind sume nedatorate.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Intimata-pârâtă EXIM B. (în calitate de succesoare legală a pârâtei B.) a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând admiterea excepţiei şi, în consecinţă, anularea acestuia; pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.
Prin încheierea de şedinţă din 15 octombrie 2024, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; atât recurenţii, cât şi intimata au depus punct de vedere la raport.
În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 26 noiembrie 2024.
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.
Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.
Înalta Curte constată că recurenţii au indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.
În speţă, Înalta Curte apreciază că se impune a se avea în vedere decizia C.J.U.E. în cauza C-621/17 din 03 octombrie 2019 prin care instanţa europeană a statuat că "aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale se efectuează luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul şi raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanţele care însoţesc încheierea contractului şi la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde".
Or, din perspectiva menţionatei decizii se constată că trimiterile recurenţilor la aspectul negocierii, respectiv criticile privind comisionul de administrare, sunt chestiuni ce necesită o reevaluare a situaţiei de fapt existentă la momentul încheierii contractului de creditare, elemente ce vizează netemeinicia şi nu mai pot fi reanalizate în această etapă procesuală.
Stabilirea existenţei sau inexistenţei negocierii clauzelor contractuale, reprezintă o chestiune legată de situaţia de fapt, a cărei evaluare intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive, ceea ce exclude posibilitatea instanţei de recurs de a o reaprecia, Înalta Curte nefiind în măsură să procedeze la verificarea modului în care instanţa de apel a apreciat asupra elementului de fapt al negocierii.
De asemenea, chestiunile legate de refuzul recurenţilor de a accepta actul adiţional propus de intimată în vederea alinierii la prev. O.U.G. nr. 50/2010, nu pot fi analizate, întrucât reprezintă aspecte de fapt, iar nu de drept, excedând limitelor analizei instanţei de casaţie.
De altfel, susţinerile recurenţilor se constituie într-o înşiruire de aprecieri personale care nu au valenţa unor critici de nelegalitate, relevând, în realitate, doar nemulţumirea acestora faţă de soluţia dată de instanţa de apel.
În speţa de faţă recurenţii nu arată care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, în motivele de recurs neregăsindu-se consideraţii cu privire la modalitatea în care instanţa de apel a justificat menţinerea soluţiei primei instanţe, ci aprecieri generale şi factuale legate de comisionul de administrare şi de negocierea clauzelor contractuale.
Aşadar, având în vedere limitele examenului pe care instanţa de recurs îl poate realiza, restrâns la analiza criticilor de nelegalitate, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., criticile menţionate anterior nu pot fi examinate.
De asemenea, invocarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 nu este susţinută de argumente prin care să se demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a acestor dispoziţii legale de către instanţa de apel.
Se reţine că, deşi recurenţii indică anumite norme de drept material, pe care le consideră greşit interpretate şi aplicate (ex: art. 1092 vechiul C. civ., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, etc.), criticile formulate aduc, în realitate, în discuţie doar chestiuni vizând probele administrate, situaţia de fapt, evaluarea comportamentului părţilor, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenţii nu s-au conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenţii A. şi D. împotriva deciziei civile nr. 1563 A din 27 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenţii A. şi D. împotriva deciziei civile nr. 1563 A din 27 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2024.