Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2024
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 21.01.2022, sub nr. x/2022, reclamanta U.A.T. Comuna Lumina a chemat-o în judecată pe pârâta Serviciul Local De Salubrizare Lumina, solicitând instanţei:
- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 202.597 RON, decontată şi plătită nelegal acesteia, urmare a facturării eronate a unor servicii prestate, în neconcordanţă cu documentele justificative aferente;
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, dobândă calculată de la momentul încasării sumelor şi până la restituirea efectiva a acestora;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Pârâta SERVICIUL LOCAL DE SALUBRIZARE LUMINA a formulat cerere de chemare în garanţie a pârâtei A., solicitând ca, în eventualitatea admiterii cererii principale, să se admită şi cererea de chemare în garanţie, cu consecinţa obligării terţului la plata despăgubirilor ce fac obiectul pretenţiei principale deduse judecăţii.
În termen legal, reclamanta a formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată în sensul modificării cadrului procesual pasiv, prin introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei A..
Pârâta A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi a invocat nulitatea cererii de chemare în judecată, excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei, excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
La 29.09.2022, reclamanta a formulat precizări, prin care a arătat că temeiul cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 1349 şi urm. C. civ.
Prin încheierea din 05.12.2022, instanţa a unit excepţia inadmisibilităţii cu fondul cauzei, iar pârâta A. nu a mai insistat în excepţia nulităţii, în raport de precizările făcute de reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 525/11.05.2023, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulată de pârâta A., ca neîntemeiată.
A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată şi a obligat reclamanta U.A.T. Comuna Lumina să plătească pârâtei Serviciul Local de Salubrizare Lumina suma de 7.140 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat. A obligat reclamanta U.A.T. Comuna Lumina să plătească pârâtei A. suma de 5.355 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA LUMINA, care a fost respins prin decizia civilă nr. 33/LP din 7 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi. În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligată apelanta în favoarea intimatei A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 RON (onorariu avocat).
Împotriva acestei decizii, reclamanta U.A.T. COMUNA LUMINA a formulat recurs, prin care a solicitat casarea în tot a deciziei recurate, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta susţine că decizia instanţei de apel este vădit nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material incidente.
În concret, arată că, în urma controlului efectuat de către Curtea de Conturi în anul 2020, au fost sesizate o serie de nereguli, printre care şi aceea că, în perioada iunie 2019- noiembrie 2019, pârâtele au emis în mod eronat o serie de facturi pentru serviciile prestate, facturarea având loc în neconcordanţă cu documentele justificative aferente, fapt ce a avut drept efect încasarea de la reclamantă, în mod nedatorat/nelegal a sumei de 202.597 RON.
Arată că, cele învederate rezultă din cuprinsul Procesului-verbal de constatare întocmit de Curtea de Conturi, document înregistrat de U.A.T. Lumina sub nr. x/03.11.2020, filele x, precum şi din cuprinsul Raportului de audit financiar întocmit de Curtea de Conturi, document înregistrat de U.A.T. Lumina sub nr. x/03.11.2020, filele x, fila x.
Mai arată recurenta că, în cuprinsul Deciziei nr. 45/27.11.2020 înregistrata la U.A.T. Lumina sub nr. x din 02.12.2020, în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicata, se dispune, la punctul 7, ca ordonatorul principal de credite să ia masurile legale ce se impun pentru: "stabilirea întinderii prejudiciului cauzat de plata nelegală a serviciilor de salubrizare (curăţare la bordura aluviuni) aferent anilor 2019, 2020, recuperarea acestuia în integralitate, inclusiv a foloaselor necuvenite, în termenele legale de prescripţie". De asemenea, deosebit de important în economia soluţionării problematicii puse în discuţie, consideră că este şi faptul că, Curtea de Conturi stabileşte prin aceeaşi decizie ca termen pentru complinirea obligaţiei de cuantificare a întinderii prejudiciului data de 31.05.2021.
Astfel, prin Procesului-verbal de cercetare administrativă cu nr. x/28.12.2020 s-a stabilit faptul ca întinderea prejudiciului cauzat reclamantei de către părăte este de 202.597 RON.
Recurenta susţine că, în mod contrar celor reţinute de către instanţa de judecată în prezenta cauză, fapta ilicită a pârâtelor, cauzatoare de prejudicii reclamantei, este reprezentată de faptul că, în perioada iunie 2019- noiembrie 2019, pârâtele au emis în mod eronat o serie de facturi pentru serviciile prestate, facturarea având loc în neconcordanţă cu documentele justificative aferente.
Din documentele depuse la dosarul cauzei opinează că rezultă cu evidenţă că lucrările executate şi cantităţile menţionate în documentele de recepţie nu corespund cu cele facturate, cauzându-se astfel un prejudiciu în patrimoniul reclamantei în cuantum total de 202.597 RON.
Aşadar, arată că este evident faptul ca Serviciul Local de Salubrizare Lumina a încasat suma de bani menţionată anterior pentru prestarea unor servicii de curăţare la bordură aluviuni, aferentă unor suprafeţe ce depăşesc dimensiunile străzilor astfel cum au fost prevăzute în inventarul domeniului public, precum şi în neconcordanţă cu cantitatea şi tipul serviciilor prevăzute în documentele justificative şi în regulamentul de salubrizare.
Cu alte cuvinte, susţine că instanţa de judecată ar fi trebuit sa observe că prejudiciul înregistrat în patrimoniul reclamantei-recurente a fost cauzat de către pârâtă prin facturarea, respectiv încasarea, atât cu încălcarea normelor legale edictate în materie, cât şi fără a fi dublată de prestarea efectivă a unor servicii care să justifice perceperea acestor sume.
Având in vedere cele arătate, consideră că, în cauză, sunt îndeplinite toate condiţiile angajării răspunderii civile delictuale ale paratelor, în temeiul art. 1349, art. 1357 C. civ., sens în care solicită să se dispună admiterea cererii de recurs, casarea în tot a hotărârii recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată.
Recursul a fost comunicat intimaţilor-pârâţi. La 7 iunie 2024, intimata-pârâtă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingere a recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 2.380 RON.
Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante, care nu a depus răspuns la întâmpinare.
La 4 decembrie 2024, intimata-pârâtă A. a depus dovada cheltuielilor de judecată şi a solicitat judecata cauzei lipsă.
Înalta Curte, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi Cod, analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi Cod, constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurenta din prezenta cauză.
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.
Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.
Înalta Curte constată că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs a reluat, integral, criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.
Susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.
Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.
Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor ei, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.
De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.
Astfel, se observă că, instanţa de apel, în analizarea aceluiaşi material probator la care recurenta face referire în cadrul memoriului de recurs (înscrisuri), a reţinut că lucrările au fost efectuate conform notelor de comandă ale beneficiarului, au fost facturate la tariful aprobat pentru cantităţile comandate şi prestate conform situaţiilor confirmate de beneficiar. Or, recurenta nu a adus nicio critică efectivă acestui raţionament ci, prin reluarea aceloraşi argumente, urmăreşte reanalizarea materialului probator în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt cu privire la constatarea existenţei faptei ilicite săvârşite de pârâte şi a producerii unui prejudiciu de către acestea.
Or, recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, stabilirea situaţiei de fapt prin administrarea şi interpretarea probatoriului fiind atributul instanţelor devolutive.
Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.
Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.
Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA LUMINA împotriva deciziei civile nr. 33/LP din 7 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.
În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă recurenta la plata către intimata A. a sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA LUMINA împotriva deciziei civile nr. 33/LP din 7 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.
Obligă recurenta la plata către intimata A. a sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2024.