Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 07.03.2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Distribuţie Energie B. Romania - Sucursala Cluj Napoca, să se constate că activitatea prestată de aceasta în cadrul pârâtei, în perioada 07.03.1985 - 31.03.2001, se încadrează în grupa II de muncă în procent de 100% şi să fie obligată pârâta la emiterea unei adeverinţe în acest sens, care să ateste cele solicitate mai sus, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
La 24.04.2023, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare şi cerere de introducere în cauză a pârâtei B. S.A., prin care a arătat că solicită, şi în contradictoriu cu această pârâtă, să se constate că activitatea prestată de aceasta în cadrul pârâtei, în perioada 01.11.1988 - 31.03.2001, se încadrează în grupa II de muncă în procent de 100% şi să fie obligate pârâtele la emiterea unei adeverinţe în acest sens, care să ateste cele solicitate mai sus, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 31.10.2024, instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a B. S.A. şi a prorogat discutarea excepţiei necompetenţei pentru termenul următor, acordat la 02.04.2024.
La 11.12.2023, reclamanta a formulat cerere de introducere în cauză şi a pârâtei B. S.A., prin care a arătat că solicită să se constate că activitatea prestată de aceasta în cadrul pârâtelor, în perioada 07.03.1985 - 31.03.2001, se încadrează în grupa II de muncă în procent de 100%, şi să fie obligate pârâtele la emiterea unei adeverinţe în acest sens, care să ateste cele solicitate mai sus, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 02 aprilie 2024, instanţa a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bihor şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 330/LM/2024 din 02.04.2024, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa s-a raportat la domiciliul reclamantei, aşa cum rezultă din baza de date a DEPABD, interogată din oficiu şi la prevederile art. 269 din Codul muncii, notând, totodată, că şi locul de muncă al reclamantei a fost la Distribuţie Energie B. Romania - Sucursala Cluj Napoca, respectiv tot pe raza judeţului Cluj.
Prin sentinţa civilă nr. 2465/2024 din 21.10.2024, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în faţa Tribunalului Bihor părţile au avut două termene de judecată, competenţa fiind analizata la cel de-al doilea termen, cu depăşirea momentului primului termen de judecată, considerent pentru care Tribunalul Bihor a devenit competent să judece, prin prorogarea de competenţă.
Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, constată şi reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe – Tribunalul Bihor şi Tribunalul Cluj – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte subliniază că prezentul litigiu este iniţiat prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 07 martie 2023, dată la care Legea nr. 62/2011 nu mai era în vigoare.
La rândul său, Legea nr. 367/2022, ce abrogase Legea dialogului social anterioară, nu cuprindea norme de competenţă în ce priveşte litigiile de muncă.
În consecinţă, neexistând o lege specială în raport cu Codul muncii care să reglementeze soluţionarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluţionează în baza prevederilor Codului muncii (Titlul XII, Jurisdicţia muncii: art. 266 – art. 275) şi ale C. proc. civ.
În privinţa competenţei teritoriale, instanţa supremă reţine că, potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) Codul muncii – forma în vigoare la data sesizării primei instanţe, "(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."
Prevederile art. 269 alin. (2) au fost modificate abia ulterior iniţierii prezentului litigiu, prin O.U.G. nr. 42/2023, publicată în Monitorul Oficiul al României – Partea I la data de 25 mai 2023. Ca atare, potrivit normelor de procedură privind aplicarea în timp a legii, cuprinse în art. 25 alin. (2) C. proc. civ., procesele în curs de judecată la data schimbării competenţelor instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe.
Se constată că, în litigiile de muncă în care reclamant este angajatul, competenţa este alternativă, putând fi stabilită în favoarea instanţei de la domiciliul sau de la reşedinţa reclamantului.
Totodată, se reţine că, în materia conflictelor de muncă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei a fost reglementată prin dispoziţii imperative, conform legislaţiei în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv potrivit dispoziţiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003, actualizată, ca o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, ce putea fi invocată şi de instanţă din oficiu.
Prin urmare, necompetenţa teritorială de ordine publică trebuie invocată în condiţiile art. 130 alin. (2) din acelaşi Cod, respectiv la primul termen la care părţile sunt legal citate. Aşadar, dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, aceasta se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.
În speţă, prima instanţă sesizată, Tribunalul Bihor, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale la al doilea termen de judecată acordat în cauză (02.04.2024), după ce, la primul termen de judecată, din 31.10.2023, conform încheierii de la acea dată, cauza a fost amânată pentru a se introduce în cauză pârâta B. S.A.
Cu toate că legiuitorul a prevăzut în mod excepţional posibilitatea ca atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, judecătorul să acorde un singur termen în acest scop, în speţă, motivul invocat la primul termen de judecată de prima instanţă sesizată nu se pliază pe ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ.
Aşadar, în condiţiile în care judecătorul primei instanţe sesizate nu a amânat judecata cauzei pentru a solicita lămuriri/probe suplimentare apreciate ca necesare în vederea stabilirii competenţei ci a amânat judecata cauzei pentru un motiv străin de cel prevăzut de art. 131 alin. (2) C. proc. civ., respectiv pentru introducerea în cauză a unui nou pârât, la cererea reclamantei, Înalta Curte reţine că amânarea judecării cauzei pentru motivul invocat nu se verifică a fi procedural şi corect, astfel încât, la termenul din 31.10.2023 judecătorul era obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.
Aceasta întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 din acelaşi cod.
Prin urmare, la termenul următor (02.04.2024), când Tribunalul Bihor a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, era deja depăşit momentul la care instanţa putea să îşi verifice competenţa.
Aşadar, în măsura în care excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost invocată în mod corespunzător, instanţa rămâne competentă teritorial a soluţiona cauza, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă prin aceasta ar atrage competenţa teritorială a altei instanţe.
În concluzie, Înalta Curte constată că aparţine Tribunalului Bihor competenţa de soluţionare a cauzei.
Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2024.