Şedinţa publică din data de 09 ianuarie 2025
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 149/F din data de 20 decembrie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Belgia la data de 28.11.2024, în dosarul nr. x de către Tribunalul de primă instanţă din Flandra de Vest, secţiunea Bruges, Belgia, sub aspectul infracţiunilor de furt prin intrare prin efracţie, escaladare sau folosire de chei false şi participare la o asociaţie criminală, prevăzute de art. 322, 323, 324 alin. (1) şi (3), 461 alin. (1), (46)3, 467 alin. (1) şi (2), 484, 485, 486 şi 487 din C. pen. belgian, cu corespondent procesual în prevederile art. 228 alin. (1) şi 229 din C. pen. român, privind persoana solicitată A..
S-a luat act că persoana solicitată A. nu este de acord să fie predată către autorităţile judiciare din Belgia, conform mandatului european de arestare emis în dosarul nr. x, la data de 28.11.2024 de autorităţile judiciare din Belgia, respectiv Tribunalul de primă instanţă din Flandra de Vest, secţiunea Bruges, Belgia şi că persoana solicitată nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.
S-a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Belgia, conform art. 103 alin. (5)-(6) şi art. 115 din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 27 paragraf 2 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea acesteia, conform art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.
S-a constatat că, în cursul procedurii de executare a prezentului mandat european de arestare, conform art. 100 din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată A. a fost reţinută în baza ordonanţei nr. 32984/II/5/2024, emisă la data de 09 decembrie 2024 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti pentru 24 de ore, începând cu data de 09.12.2024, orele 13:10 până la data 10.12.2024, orele 13:10 şi plasată sub control judiciar prin încheierea nr. 141/F din data de 09 decembrie 2024 pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 09 decembrie 2024 până la data de 23 decembrie 2024, inclusiv.
Conform art. 103 alin. (6) şi (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 20 decembrie 2024 până la data de 18 ianuarie 2025 inclusiv şi predarea acesteia către autoritatea judiciară solicitantă cu respectarea termenelor de predare prevăzute de art. 103 alin. (10) şi art. 111 din aceeaşi lege.
În baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Belgia.
S-a constatat încetată măsura controlului judiciar, dispus prin încheierea nr. 141/F din data de 09 decembrie 2024, definitivă prin necontestare.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că mandatul european de arestare a fost emis de către autorităţile judiciare din Belgia – Tribunalul de primă instanţă din Flandra de Vest, secţiunea Bruges, Belgia, referinţă dosar x din data de 28.11.2024, în vederea luării măsurii arestării faţă de persoana solicitată A., pentru săvârşirea, pe teritoriul acestui stat, a infracţiunii de furt prin intrare prin efracţie, escaladare sau folosire de chei false şi participare la o asociaţie criminală.
Curtea a reţinut că infracţiunea de furt calificat se regăseşte între cele care dau loc la predare între statele Uniunii Europene ce au semnat Decizia cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene, nemaifiind supusă verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.
Din extrasul privind verificările efectuate în baza de date B. Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rezultat că persoana solicitată nu face obiectul unor proceduri penale în curs pentru aceleaşi fapte pentru care a fost emisă semnalarea.
Având în vedere că, în cauză, nu este incident vreunul din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate, dintre cele menţionate în dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea a constatat că sunt întrunite condiţiile legale privind executarea mandatului european de arestare.
Obiecţiile persoanei solicitate, care contestă situaţia de fapt şi de drept, menţionată în mandat, precum şi faptul că deja ar fi dat lămuriri pe email autorităţilor judiciare străine, s-a apreciat că nu pot face obiectul analizei instanţei române.
Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată A. a formulat contestaţie.
În esenţă, a arătat că în cererea formulată de autorităţile judiciare din Belgia nu este indicată nicio probă care să susţină acuzaţia reţinută în sarcina contestatorului, iar în cursul cercetărilor efectuate în Belgia, persoana solicitată a fost audiată în calitate de persoană vătămată, dând declaraţii în acest sens, cooperând cu autorităţile belgiene care i-au permis să părăsească ţara fără să i se aducă vreo acuzaţie.
Totodată, s-a mai arătat că persoana solicitată suferă de afecţiuni medicale, este unicul întreţinător al familiei sale, are un copil minor în întreţinere şi 30 de persoane angajate în subordinea sa şi a făcut toate demersurile pentru a acoperi prejudiciul cauzat prin marfa furată.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A. în conformitate cu art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată: "Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate." Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că: "Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.
Din dispoziţiile art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.
În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte, efectuând propriul examen al cererii de executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Belgia, constată că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, care sunt aceleaşi cu cele din decizia cadru, respectiv mandatul european de arestare a fost emis la data de 28 noiembrie 2024 în dosarul nr. x de către Tribunalul de Primă instanţă din Flandra de Vest, secţiunea Bruges, Belgia, pe numele persoanei solicitate A., cetăţean român, în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt prin intrare prin efracţie, escaladare sau folosire de chei false şi participare la o asociaţie criminală, prevăzute de art. 322, 323, 324 alin. (1) şi (3), 461 alin. (1), (46)3, 467 alin. (1) şi (2), 484, 485, 486 şi 487 din C. pen. belgian.
În fapt, autorităţile judiciare solicitante au reţinut că persoana solicitată este suspectată că ar fi finanţat călătoria numitului C. cu scopul ca acesta să fure încărcătura de cupru din camionul D., cu număr românesc de înmatriculare x şi remorca E., cu număr românesc de înmatriculare x, încărcat cu 24.882 kg, aflate în parcarea F. de pe autostrada A10-E40 la data de 27 august 2024.
Aşadar, Înalta Curte constată că în cuprinsul mandatului european de arestare este suficient de clar descrisă fapta pentru care autorităţile judiciare ungare efectuaează cercetări şi pentru care solicită predarea persoanei A., de aşa manieră încât aceasta să înţeleagă acuzaţiile care i se aduc.
Deopotrivă, Înalta Curte reţine că infracţiunea ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări.
În acord cu instanţa de fond, se constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a)-c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.
Motivele de ordin medical, familial şi demersurile efectuate pentru a acoperi prejudiciul cauzat prin marfa furată, invocate de persoana solicitată în susţinerea contestaţiei sale nu se încadrează printre cele prevăzute de lege şi, prin urmare, nu pot fi valorificate în scopul refuzului la predare.
De altfel, faptele sunt incriminate şi de legea penală română, circumscriindu-se infracţiunii de furt calificat, prevăzut de art. art. 228 alin. (1) şi art. 229 din C. pen., sancţionat cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
În considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 100 din Legea 302/2004 republicată, Înalta Curte notează că din actele şi lucrările existente la dosar rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autorităţile judiciare române într-o altă cauză penală.
Persoana solicitată A., prin apărătorul din oficiu, a invocat faptul că nu sunt indicate probe care să susţină acuzaţia reţinută în sarcina sa şi că în cursul cercetărilor efectuate în Belgia a fost audiată în calitate de persoană vătămată şi nu i s-a adus nicio acuzaţie.
Înalta Curte aminteşte că mandatul european de arestare a fost emis tocmai pentru efectuarea de cercetări de către autorităţile judiciare din Belgia, unde persoana solicitată are posibilitatea să-şi facă apărările ce le consideră de cuviinţă pentru combaterea acuzaţiilor care i se aduc.
Se mai reţine că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, astfel cum rezultă din declaraţia dată în faţa primei instanţe în şedinţă publică, însă se constată că în astfel de situaţii, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea, ceea ce s-a şi întâmplat în speţă.
În concluzie, reţinând în baza propriului examen că în speţă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, prevăzut de art. 99 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
Aşadar, se constată că instanţa de fond a analizat mandatul european de arestare, reţinând îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi a dispus în mod corect arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la data punerii în executare, inclusiv, aceasta reprezentând singura măsură oportună pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiul recunoaşteri şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Decizei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Înalta Curte aminteşte că în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, în cazul unei soluţii de admitere, prin sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare, se dispune întotdeauna arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziţie fiind în concordanţă cu natura acestui mijloc specific de cooperare internaţională. Predarea, ca o consecinţă directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive de predare pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 110 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 149/F din data de 20 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1.163 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 149/F din data de 20 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1.163 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 ianuarie 2025.