Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025
Deliberând, asupra cauzei penale de fată, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 61/F din data de 29 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 226 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare a vieţii private (faptă din data de 07.04.2022, în dauna persoanei vătămate B.)
În baza art. 67 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a se apropia de persoanele vătămate), pe o perioadă de 1 an începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a se apropia de persoanele vătămate), aceasta urmând a se executa în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.
În baza art. 226 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 lună şi 20 de zile închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de violare a vieţii private (fapte din datele de 04.04.2022 şi 09.12.2022, în dauna persoanei vătămate C.).
În baza art. 67 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a se apropia de persoanele vătămate), pe o perioadă de 1 an începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a se apropia de persoanele vătămate), aceasta urmând a se executa în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.
În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. în prezenta cauză în pedeapsa cea mai grea, de 1 luna şi 20 de zile închisoare, la care s-a adăugat un spor de 10 zile închisoare (o treime din pedeapsa de 1 luna închisoare), în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 luna şi 30 de zile închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost aplicată pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a se apropia de persoanele vătămate), pe o perioadă de 1 an începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a se apropia de persoanele vătămate), aceasta urmând a se executa în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.
În baza art. 91 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 luna şi 30 de zile închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, termen stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. s-au stabilit, în sarcina inculpatului, pe durata termenului de încercare, următoarele obligaţii:
• Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;
• Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
• Să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
• Să comunice schimbarea locului de muncă;
• Să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen. s-a impus inculpatului să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 3 Bucureşti sau în cadrul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.
În baza art. 94 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a pus inculpatului în vedere dispoziţiile art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 19 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 7000 RON cu titlu de daune morale către partea civila C..
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 19 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., admite in parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 6000 RON cu titlu de daune morale către partea civila B..
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a camerei x, cu seria x , însoţită de un selfie stick, ambele de culoare neagră, în care se află un card de memorie micro SDHC, marca x, cu seria x , cu capacitate 16 GB.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 3000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 453 C. proc. civ. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecata către partea civila C..
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2023 din 16.05.2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru comiterea a două infracţiuni de violare a vieţii private, prin modalitatea fotografierii, captării sau înregistrării de imagini, fără drept, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 226 alin. (1) C. pen. (faptă din data de 07.04.2022, în dauna persoanei vătămate B.), respectiv art. 226 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (acte materiale din datele de 04.04.2022 şi 09.12.2022, în dauna persoanei vătămate C.), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că:
a) la data de 07.04.2022, în intervalul orar 23:21-23:30, cu ajutorul camerei x, de aproximativ 7cm/5cm, cu seria identificată x, însoţită de un selfie-stick, ambele de culoare neagră, în care se afla cardul de memorie microSDHC, marca x, cu seria x , cu capacitate 16 GB, inculpatul A. a efectuat, fără consimţământul persoanei vătămate B., două înregistrări audio video, în dormitorul apartamentului nr. x, situat pe Intrarea Monolitului nr. 16 - D. 7, proprietatea persoanei vătămate, aceasta din urmă fiind surprinsă în locuinţa sa, în ipostaze intime (dezbrăcată, în timp ce întreţinea relaţii sexuale), înregistrarea audio-video a persoanei vătămate, în propria locuinţă, fără consimţământ, producând o atingere nejustificată a vieţii private a acesteia,
b) la data de 04.04.2022, în jurul orei 23:05 inculpatul A. s-a urcat pe terasa blocului, situat pe str. x, bl. D., de unde, cu ajutorul camerei x, de aproximativ 7cm/5cm, cu seria identificată x, însoţită de un selfie-stick, ambele de culoare neagră, în care se afla cardul de memorie microSDHC, marca x, cu seria x , cu capacitate 16 GB, fără consimţământul persoanei vătămate C., a efectuat o înregistrare audio video, în baia apartamentului nr. x, situat la etajul 10 al blocului menţionat mai sus, care o prezintă pe persoana vătămată C., în timp ce se spăla pe mâini, după efectuarea necesităţilor fiziologice, înregistrarea audio-video a persoanei vătămate, în propria locuinţă, fără consimţământul acesteia, producându-i o atingere nejustificată a vieţii private.
La data de 09.12.2022, în jurul orei 21:00 inculpatul A. s-a urcat pe terasa blocului, situat pe str. x nr. .13A, bl. D., de unde, cu ajutorul unei camere video, însoţită de selfie stick şi de card de memorie, cu caracteristicile tehnice menţionate anterior, fără consimţământul persoanei vătămate C. a efectuat un număr de 11 înregistrări audio-video, în baia apartamentului nr. x, situat la etajul 10 al blocului menţionat mai sus, acolo unde se afla numita C., înregistrări video care o prezintă pe persoana vătămată dezbrăcată, în timpul efectuării igienei corporale, înregistrarea audio-video a persoanei vătămate, în propria locuinţă, fără consimţământul acesteia, producându-i o atingere nejustificată a vieţii private.
Procedura în faţa primei instanţe.
Prin încheierea din data de 6.09.2023, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2023, s-a constatat legalitatea sesizării Curţii de Apel Bucureşti prin rechizitoriul nr. x/2023 din 16.05.2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecăţii cauzei.
În cursul judecăţii, Curtea de Apel Bucureşti a audiat pe inculpatul A., care a recunoscut, în totalitate, faptele reţinute în sarcina sa şi a cerut ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor pe care le-a depus la dosarul cauzei.
Au fost audiaţi şi martorii E., F., G..
Pentru părţile civile a fost încuviinţată proba cu înscrisurile pe care acestea le-au depus la dosarul cauzei.
Prima instanţă de judecată, analizând întregul material probator administrat în cauză, a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpatului întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de violare a vieţii private, prin modalitatea fotografierii, captării sau înregistrării de imagini, fără drept, prevăzute şi pedepsite de art. 226 alin. (1) C. pen. (faptă din data de 07.04.2022, în dauna persoanei vătămate B.), respectiv art. 226 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (acte materiale din datele de 04.04.2022 şi 09.12.2022, în dauna persoanei vătămate C.), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 C. pen., reţinând că inculpatul este la primul conflict cu legea penala, are studii superioare juridice, este divorţat şi are un copil minor, precum şi vârsta tânără a acestuia, posibilităţile de reintegrare în societate, de conştientizare a caracterului grav al infracţiunii, înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei atestând că este o persoană integrată în societate.
Prin urmare, s-a considerat că pedeapsa rezultantă de 1 lună şi 30 zile este de natură să corespundă tuturor criteriilor prevăzute de lege şi reprezintă un mijloc adecvat de constrângere şi reeducare a inculpatului pentru activitatea infracţională desfăşurată.
Cu privire la pedeapsa complementară, prima instanţă a constatat că fapta comisă de inculpat, îl face nedemn să exercite drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a se apropia de persoanele vătămate pe o perioadă de 1 an începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi ca pedeapsă accesorie, care ar urma a se executa în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.
Referitor la latura civilă a cauzei, Curtea a reţinut că persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă şi a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale, precum şi a sumei de 30.000 euro cu titlu de daune materiale, iar persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 90.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune materiale.
Partea civilă B. a precizat că valoarea daunelor materiale, în cuantum de 30.000 euro acoperă plăţile anticipate pentru lichidarea creditului, iar suma de 18.000 euro, restul rămas de achitat la bancă, dobânzile şi comisioanele de rambursare anticipate, conform extraselor bancare depuse in cadrul probei cu înscrisuri.
În motivarea pretenţiilor materiale, partea civilă a precizat că, din cauza traumei prin care a trecut, se simte în pericol şi este nevoită să îşi caute o altă locuinţă pentru a se îndepărta de inculpat, astfel încât a trebuit să suporte lichidarea creditului bancar contractat pentru achiziţionarea apartamentului în care locuieşte în prezent (18.000 euro), comisioanele agenţiilor imobiliare, diferenţa de preţ pentru cumpărarea unui nou apartament, etc.
Prima instanţă a reţinut că, din probatoriul administrat, nu a rezultat că prejudiciul material invocat de partea civilă B., în sumă de 30.000 de euro, s-ar afla în legătură directă cu fapta pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată în aceasta cauza, iar cu privire la partea civilă C., probatoriul administrat nu a confirmat prejudiciul material invocat de aceasta.
Cu toate acestea, s-a apreciat de către Curtea de Apel Bucureşti că probatoriul administrat a confirmat faptul ca părţile civile B. şi C. au fost victimele infracţiunilor comise de inculpat, astfel cum acestea au fost descrise, suferind atingeri ale vieţii private ocrotite de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, viaţa celor doua părţi civile a fost afectată în sens negativ de faptele inculpatului, acestea având stări de panică şi disconfort, accentuate de împrejurarea că inculpatul le este vecin.
Este însă sarcina instanţei să cuantifice daunele morale suferite de părţile civile, raportat la toate suferinţele produse acestora prin faptele inculpatului.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere şi faptul că daunele morale acordate trebuie să fie proporţionale cu prejudiciul suferit de victimă, să nu se transforme în adevărate "amenzi civile", sursă de îmbogăţire a uneia din părţi în detrimentul celeilalte.
Chiar dacă nu există un criteriu obiectiv pentru a cuantifica aceste suferinţe, Curtea a apreciat că, raportat la suferinţele psihice prin care au trecut părţile civile B. şi C., suma de 6000 RON pentru prima şi suma de 7000 RON pentru cea de-a doua, reprezintă sume suficiente pentru a le ajuta să depăşească trauma emoţională şi pentru a repara prejudiciul moral încercat.
Totodată, având în vedere că bunurile (cameră x însoţită de un selfie stick, ambele de culoare neagră, în care se află un card de memorie micro) au fost folosite în vederea săvârşirii infracţiunilor deduse judecatii in aceasta cauza, s-a dispus confiscarea lor.
În ceea ce priveşte solicitarea părţii civile C., de obligare a inculpatului la plata sumei de 7500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate de procesul penal, în raport cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil în prezenta cauză în baza art. 2 alin. (2) C. proc. civ., s-a arătat că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.
Prin urmare, având în vedere cuantumul solicitat de partea civilă C., prima instanţă a apreciat că vor fi acordate doar parţial, în sumă de 4000 RON (onorariu avocat), proporţional cu admiterea pretenţiilor exprimate de partea civilă.
***
Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă B..
Motive de apel
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că hotărârea apelată este nelegală sub aspectul neindividualizării în concret a conţinutului pedepsei complementare prev. de art. 66 lit. o) C. pen. constând în interzicerea dreptului de a se apropia de persoanele vătămate, nefiind precizată de către instanţă o anumită distanţă de la care operează interdicţia.
De asemenea, s-a considerat că este netemeinică hotărârea sub aspectul neaplicării, pe lângă fiecare pedeapsă principală, a pedepsei complementare şi a celei accesorii prevăzute de art. 66 lit. n) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica cu persoana vătămată.
Partea civilă B. a criticat sentinţa apelată, în ceea ce priveşte latura penală, sub aspectul individualizării pedepsei, faţă de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen., cu raportare la dispoziţiile art. 226, alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., solicitând condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoarea de 6 luni şi stabilirea unui termen de supraveghere de cel puţin 3 ani, calculat de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.
De asemenea, în acord cu motivul de apel nr. 1 formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a solicitat individualizarea în concret a pedepsei complementare prevăzută de art. 66, lit. o) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a se apropia de persoanele vătămate la o distanţă de minim 200 metri, pentru protejarea intereselor persoanelor vătămate.
Referitor la motivul de apel nr. 2 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat aplicarea, pe lângă fiecare pedeapsă principală, a pedepsei complementare şi a celei accesorii prevăzută de art. 66 lit. n) C. pen. constând în interzicerea dreptului de a comunica cu persoanele vătămate, aplicarea acesteia având ca scop întregirea efectului pedepsei principale, completarea rolului represiv, preventiv şi educativ al acesteia, fiind îndeplinite cerinţele de proporţionalitate cu scopul urmărit.
Cu privire la latura civilă, partea civilă a arătat că, sub aspectul temeiului juridic aplicabil, trimiterea la dispoziţiile art. 1533 C. civ. este greşită, întrucât se referă la răspunderea civilă delictuală. În cauza dedusă judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile din Cartea a V-a - Despre obligaţii, capitolul IV- Răspunderea civilă, cu referire în principal la secţiunea a 6-a - Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale.
De asemenea, s-a susţinut că din probele administrare în cauză rezultă indubitabil că partea civilă a luat decizia vânzării apartamentului în care a fost filmată fără drept fiind traumatizată de fapta inculpatului având stări de panică, frica de a rămâne singură în apartament, accentuată de împrejurarea că inculpatul îi este vecin.
S-a apreciat de partea civilă că sunt îndeplinite cerinţele legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, relevante fiind următoarele dispoziţiile legale art. 1357 alin. (1) şi (2), art. 1381 alin. (1) şi (2), art. 1385 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. civ.
Din analiza situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor legale aplicabile, în opinia părţii civile, a rezultă existenţa prejudiciului material, acesta fiind o consecinţă directă a faptei inculpatului, între faptă şi prejudiciul injust cauzat victimei existând un raport de cauzalitate, adică o legătură de la cauză la efectul ei, fiind îndeplinită, totodată, şi condiţia caracterului cert al prejudiciului. S-a mai arătat că se constată o tendinţă de atenuare a condiţiei certitudinii prejudiciului, fiind dezdăunate victimele care au suferit prejudicii ce rezultă din pierderea unei şanse sau posibilităţii de a realiza un câştig ori de a evita o pierdere.
Astfel, partea civilă a susţinut că ar pierde şansa de a fructifica avansul ipotecar unui credit contractat anterior cu o dobândă de 8,23% şi o durată de creditare de 181 luni, îşi utilizează toate resursele băneşti pentru plata anticipată şi urmează să achite o diferenţă de preţ de peste 50.000 euro. Prin contractarea unui credit bancar mai mare şi în condiţii de plată mult mai oneroase, a considerat că este evidentă paguba ce nu poate fi evitată ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei, aceasta fiind reală şi serioasă, consecinţă directă a faptei ilicite.
Prin urmare, neacordarea daunelor materiale echivalează cu o condamnare a victimei obligată să rămână în locuinţa aflată în proximitatea locuinţei inculpatului, ori mutarea într-o locuinţă cu suportarea pagubei, ceea ce încalcă dispoziţiile legale privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
Referitor la prejudiciul patrimonial sau daunele morale, s-a arătat că acestea sunt consecinţele dăunătoare suferite de o persoană, constând în suferinţe fizice sau psihice, urmarea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea umană în tripla sa dimensiune: personalitatea fizică, personalitatea afectivă şi personalitatea socială.
În opinia părţii civile, fapta inculpatului a adus atingere demnităţii şi onoarei persoanelor vătămate, au încălcat dreptul la propria imagine şi au adus atingere vieţii private, instanţa de fond ignorând, însă, faptul că aceasta este o persoană publică, lucrează în Ministerul Dezvoltării Regionale, fiind cunoscută de mii de persoane, colegi de serviciu sau colaboratori, situaţia sa a fost expusă public de presa naţională, ceea ce i-a creat suferinţe suplimentare.
Urmează ca instanţa de apel sa aibă în vedere că nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat.
În consecinţă, s-a solicitat acordarea daunelor materiale în cuantum de 30000 euro şi a daunelor morale în cuantum de 30000 euro.
S-a mai solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat în cuantum de 4760 RON + TVA, conform facturii nr. x/02.09.2024 şi a chitanţei nr. 245/02.09.2024, reprezentând dovada achitării onorariului de avocat.
***
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 22 mai 2024, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2, cu prim termen de judecată la data de 10 septembrie 2024.
În cursul cercetării judecătoreşti, în faza procesuală a apelului, la termenul de judecată din data de 10 septembrie 2024, în temeiul dispoziţiilor art. 420 alin. (5) din C. proc. pen., instanţa supremă a încuviinţat proba cu înscrisuri şi proba cu înregistrări video transcrise pe un suport material, solicitate de apelanta-parte civilă B., termen la care, de asemenea, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, a fost acordat cuvântul în dezbaterea apelurilor.
Ulterior, în data de 05 noiembrie 2024, când a fost stabilit termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii, inculpatul a transmis, prin email, o cerere prin care a solicitat repunerea în termenul de apel, motivat de faptul că până în prezent nu i s-a comunicat sentinţa penală. Totodată a arătat că înţelege să formuleze întâmpinare şi apel incident, cerere care cuprinde 4 puncte referitoare la pedeapsele (principale şi complementare) aplicate de prima instanţă. La cerere, intimatul-inculpat a ataşat şi biletele de avion pentru data de 10 septembrie 2024, precizând că a fost în imposibilitate de prezentare la termen. În raport de aceste cereri formulate, instanţa supremă a dispus repunerea cauzei pe rol şi a acordat termen la data de 03 decembrie 2024, când, după ce s-a dispus respingerea cererii de repunere în termenul de apel întrucât nu s-a invocat nicio cauză temeinică de împiedicare pentru a declara apelul în termen şi nemaifiind cereri de formulat, a fost acordat cuvântul în dezbaterea apelurilor declarate de parchet şi de apelanta partea civilă B., precum şi pe excepţia tardivităţii apelului declarat de inculpatul A., invocată de procuror.
***
Examinând, cu prioritate, apelul declarat de inculpatul A. Înalta Curte reţine că, potrivit art. 410 alin. (1) C. proc. pen., "Pentru procuror, persoana vătămată şi părţi, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, şi curge de la data comunicării hotărârii, în cazurile prevăzute la art. 406 alin. (1), sau, după caz, de la data comunicării copiei minutei, în celelalte cazuri.".
În conformitate cu dispoziţiile art. 264 alin. (1) rap. la 259 alin. (1) C. proc. pen., comunicarea hotărârii (sentinţă penală) se face la adresa unde locuieşte inculpatul, iar potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. pen., dacă inculpatul nu se află acasă, agentul înmânează comunicarea soţului, unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu acesta ori care în mod obişnuit îi primeşte corespondenţa.
În cauza de faţă, în procesul-verbal întocmit de factorul poştal cu ocazia îndeplinirii procedurii de comunicare a sentinţei penale nr. x/F din 29 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I penală se regăsesc menţiunile "a fost afişată înştiinţarea şi returnez restul de acte la instanţa emitentă, deoarece destinatarul, soţul, o rudă, o persoană care locuieşte cu destinatarul ori îl primeşte corespondenţa, administratorul clădirii, portarul sunt absenţi".
În procesul-verbal întocmit de către factorul poştal cu ocazia efectuării procedurii de comunicare nu este făcută nicio menţiune cu privire la o imposibilitate de comunicare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 2611 C. proc. pen.
Prin urmare, au devenit incidente dispoziţiile art. 264 alin. (1) rap. la art. 261 alin. (4) teza a II-a C. proc. pen., în sensul că s-a procedat la afişarea înştiinţării pe uşa locuinţei inculpatului.
Termenul stabilit de către instanţa de judecată, potrivit art. 261 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., în care inculpatul era în drept să se prezinte la sediul instanţei pentru a i se comunica sentinţa este de 7 zile şi curge de la data afişării înştiinţării, respectiv 02 mai 2024.
Conform art. 261 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., sentinţa penală se consideră comunicată la data de 10 mai 2024.
În cazul prevăzut de art. 406 alin. (1) C. proc. pen., termenul de apel de 10 zile stabilit de art. 410 C. proc. pen., curge de la data comunicării sentinţei penale.
Plecând de la aceste date şi calculând cele două termene procedurale succesive în raport cu art. 269 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. (de 7 zile, în care inculpatul era în drept să se prezinte la sediul instanţei pentru a i se comunica sentinţa şi de 10 zile, în care inculpatul era în drept să formuleze apel) rezultă, pe de o parte, că procedura de comunicare a sentinţei penale a fost îndeplinită în conformitate cu dispoziţiile procesual penale, la data de 10 mai 2024, iar, pe de altă parte, că ultima zi în care inculpatul avea posibilitatea de a declara apel este 21 mai 2024.
Susţinerea inculpatului în sensul că nu i-ar fi fost comunicată sentinţa penală ori că nu ar fi găsit-o pe uşa locuinţei sau în cutia poştală ori că nu a fost menţionat niciun martor asistent în procesul-verbal de comunicare, sunt contrazise, aşa cum s-a arătat mai sus, de procesul-verbal de predare întocmit de factorul poştal şi care se află la dosarul primei instanţe. Potrivit dispoziţiilor procesual penale, citaţia nu se introduce în cutia poştală în ipoteza în care destinatarul nu este găsit la domiciliu (singura ipoteză în care se depune citaţia în cutia poştală fiind reglementată de art. 163 alin. (3) C. proc. civ. - dacă destinatarul refuză să primească citaţia, agentul o va depune în cutia poştală - dispoziţii care nu au aplicabilitate în prezenta cauză în raport cu art. 2 alin. (2) C. proc. civ.), ci se procedează la afişarea înştiinţării pe uşa locuinţei destinatarului [art. 264 alin. (1) rap. la art. 261 alin. (4) C. proc. pen..], fapt ce rezultă fără echivoc din actele dosarului. Totodată, dispoziţiile procesuale penale nu impun, pentru legala îndeplinire a procedurii de comunicare, ca la efectuarea acestei proceduri să participe un martor asistent, fiind suficient să se regăsească menţiunile prevăzute la art. 262 C. proc. pen.
Astfel fiind, apelul declarat în cauză de către inculpat la data de 05 noiembrie 2024 a fost introdus cu depăşirea termenului de 10 de zile prevăzut de 410 C. proc. pen., iar inculpatul nu se regăseşte în niciuna din situaţiile prevăzute de art. 270 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Conform 268 alin. (1) C. proc. pen., nerespectarea acestui termen, atrage decăderea din exerciţiul dreptului de a mai formula apel şi nulitatea actului făcut peste termen.
În consecinţă, Înalta Curte, în baza 421 pct. 1 lit. a) teza I din C. proc. pen., va respinge, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 61/F din data de 29 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, în dosarul nr. x/2023.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma motivelor invocate de procuror şi de partea civilă B., cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, supuse verificărilor potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prioritar, Înalta Curte reţine că soluţionarea cauzei în primă instanţă, s-a făcut în procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii, fiind respectate toate condiţiile prevăzute în art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1) şi art. 377 C. proc. pen., inculpatul A. declarând personal (conform celor menţionate în încheierea de şedinţă din data de 10 noiembrie 2023), anterior începerii cercetări judecătoreşti, că recunoaşte faptele reţinute în actul de sesizare în sarcina sa şi solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a înscrisurilor în circumstanţiere prezentate .
Se reţine, deopotrivă, că inculpatul şi-a exprimat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cazul în care va fi găsit vinovat de săvârşirea faptelor imputate.
Ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, Înalta Curte reţine că au mai fost administrate alte probe, respectiv proba testimonială constând în audierea martorei F. (în ceea ce priveşte starea psihică a părţii civile – filele x) şi extras H. (referitor la pretenţiile civile – dosar primă instanţă), probe solicitate de partea civilă B. pentru dovedirea acţiunii civile.
Efectuând propria analiză a probatoriului ce a fundamentat trimiterea în judecată, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt, constând în aceea că:
- la data de 07.04.2022, în intervalul orar 23:21-23:30, cu ajutorul camerei x, de aproximativ 7cm/5cm, cu seria identificată x, însoţită de un selfie-stick, ambele de culoare neagră, în care se afla cardul de memorie microSDHC, x, seria x , cu capacitate 16 GB, inculpatul A. a efectuat, fără consimţământul persoanei vătămate B., două înregistrări audio video, în dormitorul apartamentului nr. x, situat pe Intrarea Monolitului nr. 16 - D. 7, proprietatea persoanei vătămate, aceasta din urmă fiind surprinsă în locuinţa sa, în ipostaze intime (dezbrăcată, în timp ce întreţinea relaţii sexuale), înregistrarea audio-video a persoanei vătămate, în propria locuinţă, fără consimţământ, producând o atingere nejustificată a vieţii private a acesteia,
- la data de 04.04.2022, în jurul orei 23:05 inculpatul A. s-a urcat pe terasa blocului, situat pe str. x, bl. D., de unde, cu ajutorul camerei x, de aproximativ 7cm/5cm, cu seria identificată x, însoţită de un selfie-stick, ambele de culoare neagră, în care se afla cardul de memorie microSDHC, marca x, cu seria x , cu capacitate 16 GB, fără consimţământul persoanei vătămate C., a efectuat o înregistrare audio-video, în baia apartamentului nr. x, situat la etajul 10 al blocului menţionat mai sus, care o prezintă pe persoana vătămată C., în timp ce se spăla pe mâini, după efectuarea necesităţilor fiziologice, înregistrarea audio-video a persoanei vătămate, în propria locuinţă, fără consimţământul acesteia, producându-i o atingere nejustificată a vieţii private.
- la data de 09.12.2022, în jurul orei 21:00 inculpatul A. s-a urcat pe terasa blocului, situat pe str. x, bl. D., de unde, cu ajutorul unei camere video, însoţită de selfie stick şi de card de memorie, cu caracteristicile tehnice menţionate anterior, fără consimţământul persoanei vătămate C. a efectuat un număr de 11 înregistrări audio-video, în baia apartamentului nr. x, situat la etajul 10 al blocului menţionat mai sus, acolo unde se afla numita C., înregistrări video care o prezintă pe persoana vătămată dezbrăcată, în timpul efectuării igienei corporale, înregistrarea audio-video a persoanei vătămate, în propria locuinţă, fără consimţământul acesteia, producându-i o atingere nejustificată a vieţii private.
Totodată, Înalta Curte constată că prima instanţă a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, din care rezultă atât existenţa faptelor imputate inculpatului, cât şi săvârşirea acestora cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectivele mijloace de probă coroborându-se cu susţinerea inculpatului consemnată în încheierea din 10 noiembrie 2023, în care a arătat că recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa.
Dispoziţiile art. 226 alin. (1) din C. pen. referitoare la violarea vieţii private prezintă următorul conţinut:
(1) Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
Raţiunea incriminării este redată în expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., unde se arată că, în capitolul IX intitulat Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private din titlul I, Partea specială, sunt grupate infracţiunile ce aduc atingere domiciliului, vieţii private şi corespondenţei, iar între acestea violarea vieţii private constituie o incriminare nouă, necesară a întregi cadrul protecţiei penale a valorilor garantate de art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Identificarea explicită de către legiuitor a valorilor comune garantate de art. 8 din Convenţie, respectiv dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei oricărei persoane şi protejarea lor penală în cadrul aceleiaşi grupe de infracţiuni, implică interpretarea unitară a termenilor comuni din normele juridice de incriminare a violării de domiciliu şi a violării vieţii private.
În cauza de faţă, sub aspectul laturii obiective, instanţa supremă reţine că elementul material al infracţiunii constă în atingerea adusă vieţii private, care s-a realizat prin modalitatea fotografierii, captării sau înregistrării audio-video cu ajutorul camerei x, însoţită de selfie stick şi de card de memorie, a celor două părţi civile aflate într-un mediu privat (imobilele mai sus indicate). De asemenea, se observă că este îndeplinită şi cerinţa esenţială ataşată acestui element material, atingerea adusă vieţii private realizându-se fără drept.
Urmarea imediată a constat într-o stare de pericol la adresa vieţii private a celor două părţi civile, care este, de altfel, specifică unei infracţiuni de pericol, nu de rezultat, astfel încât protecţia legii penale să nu fie în mod nejustificat limitată prin producerea efectivă a suferinţelor psihice.
Aşadar, fiind vorba de o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate rezultă în mod nemijlocit din comiterea faptelor.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, se reţine că inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., respectiv intenţie indirectă, întrucât acesta a prevăzut că prin acţiunea sa s-ar putea pune în pericol viaţa privată a persoanelor vătămate şi, deşi nu a urmărit, a acceptat producerea acestui rezultat.
Aşadar, instanţa de apel reţine că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele există, constituie infracţiuni, sub aspectul laturii obiective şi subiective, şi au fost săvârşite de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, întrunind astfel elementele de tipicitate ale infracţiunilor de violare a vieţii private, prin modalitatea fotografierii, captării sau înregistrării de imagini, fără drept, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 226 alin. (1) C. pen. (faptă din data de 07.04.2022, în dauna persoanei vătămate B.), respectiv art. 226 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (acte materiale din datele de 04.04.2022 şi 09.12.2022, în dauna persoanei vătămate C.), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.
***
Referitor la apelurile formulate, Înalte Curte constată că atât Ministerul Public, cât şi partea civilă B. au criticat soluţia primei instanţe sub aspectul neindividualizării în concret a conţinutului pedepsei complementare prev. de art. 66 lit. o) C. pen. constând în interzicerea dreptului de a se apropia de persoanele vătămate, nefiind precizată de către instanţă o anumită distanţă de la care operează interdicţia şi sub aspectul neaplicării, pe lângă fiecare pedeapsă principală, a pedepsei complementare şi a celei accesorii prevăzute de art. 66 lit. n) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica cu persoana vătămată.
Partea civilă a mai citicat, suplimentar, şi individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, solicitând condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoarea de 6 luni şi stabilirea unui termen de supraveghere de cel puţin 3 ani, calculat de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.
Sub aspectul individualizării pedepselor complementare şi accesorii, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, potrivit art. 66 alin. (5) C. pen., când se dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) lit. n) şi lit. o), instanţa individualizează în concret conţinutul acestei pedepse, ţinând seama de împrejurările cauzei.
Se observă, aşadar, că prima instanţă, deşi a dispus interzicerea dreptului inculpatului de a se apropia de persoanele vătămate, în concret nu a precizat distanţa de la care operează interdicţia impusă inculpatului de a se apropia de cele două persoane vătămate. În acest context, Înalta Curte apreciază că interzicerea dreptului de a se apropia de persoanele vătămate la o distanţă mai mică de 100 metri este suficientă pentru protejarea intereselor acestora.
O altă eroare strecurată în sentinţa penală apelată, este aceea că s-a apreciat că interdicţia de a se apropia de persoana vătămată se încadrează la disp. art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen., când, în realitate, această interdicţie este menţionată la art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen., text care are următoarea formulare: "dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea". La lit. o) este prevăzută interdicţia de a se apropia de anumite locuri frecventate de persoana vătămată, indiferent de prezenţa acesteia în locurile respective, şi anume: "locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale.
Totodată, pentru întregirea efectului pedepsei principale, completarea rolului represiv, preventiv şi educativ al acesteia, instanţa supremă consideră necesară aplicarea, pe lângă fiecare pedeapsă principală, a pedepsei complementare şi a celei accesorii prevăzute de art. 66 lit. n) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica cu persoanele vătămate.
Astfel, în acord cu susţinerile apelanţilor din prezenta cauză, se impune aplicarea pedepsei complementare şi accesorii din raţiuni de protecţie a persoanelor vătămate, pentru a împiedica inculpatul să ia legătura, în orice fel, cu acestea, pe durata de 1 an, având în vedere natura şi modalitatea de comitere a faptelor, inculpatul săvârşind împotriva celor două persoane vătămate infracţiuni de violarea vieţii private, prin incriminarea cărora se urmăreşte protejarea intimităţii vieţii private a persoanei fizice şi relaţiile sociale ce se nasc şi se dezvoltă în jurul acestei valori sociale.
În legătură cu pedepsele complementare şi accesorii aplicate, instanţa supremă constată o altă eroare strecurată în sentinţa penală apelată, aceea că, în momentul în care se aplică pedeapsa compelmentară şi accesorie, pe lângă fiecare dintre cele două infracţiuni, se menţionează dreptul de a se apropia de "persoanele vătămate", deşi fiecare infracţiune s-a reţinut a fi comisă în dauna unei singure persoane vătămate, neputându-se interzice, ca pedeapsă complemetară, dreptul inculpatului de a se apropia de o persoană, care nu are nicio legătură cu infracţiunea în virtutea căreia se aplică acea pedeapsă complementară.
Abia în momentul aplicării pedepsei complementare pe lângă pedeapsa principală rezultantă, în dispozitiv se va regăsi interdicţia de a se apropia de ambele persoane vătămate, dar în temeiul alin. (2) al art. 45 C. pen., care va fi precizat pe lângă art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., fiind vorba despre pedepse complemetare de aceeaşi natură, dar cu conţinut diferit.
În ceea ce priveşte motivul de apel al părţii civile privind individualizarea pedepsei principale, Înalta Curte constată că acesta este nefondat şi nu se impune aplicarea pedepsei de 6 luni închisioare, maximul prevăzut de lege pentru infracţiunea de violare a vieţii private, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, aşa cum solicită apelanta parte civilă.
Pe de altă parte, aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare ar fi nelegală, atâta vreme cât maximul care ar putea fi aplicat pentru infracţiunea săvârşită în raport cu această parte civilă este de 4 luni, în condiţiile în care inculpatul a beneficiat de reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 în virtutea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Astfel, în procesul de individualizare, judecătorul fondului a făcut în mod corect aplicarea prevederilor art. 74 alin. (1) C. pen., ţinând seama atât de împrejurările concrete în care au fost comise faptele, de rezultatul produs, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o conduită constantă de recunoaştere şi regret a faptelor comise şi care este o persoană bine integrată în comunitate. În acest sens, instanţa supremă reţine că pedeapsa aplicată inculpatului în prezenta cauză este o pedeapsă orientată spre un cuantum mediu, dându-se eficienţă prevederilor art. 396 alin. (10) Cod procedură, motiv pentru care o atare pedeapsă satisface exigenţele individualizării judiciare a pedepsei.
În raport de aceste aspecte, nu pot fi primite nici susţinerile inculpatului formulate atât oral, cu ocazia dezbaterilor, cât şi prin cererea de apel şi care au fost solicitate a fi avute în vedere de instanţa supremă drept concluzii scrise.
În ceea ce priveşte apelul exercitat de partea civilă B. sub aspectul laturii civile, criticile aduse hotărârii pronunţate de prima instanţă sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Conform art. 1357 din C. civ., "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă."
Din această normă legală se desprind condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane şi, pe cale de consecinţă, pentru a putea fi acordate despăgubiri unei persoane păgubite printr-un fapt ilicit, respectiv: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.
Verificându-le în speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că fapta ilicită este reprezentată de acţiunea inculpatului de a efectua două înregistrări audio-video, fără consimţământul persoanei vătămate B., în dormitorul apartamentului nr. x, situat pe Intrarea Monolitului nr. 16 - D. 7, proprietatea persoanei vătămate, aceasta din urmă fiind surprinsă în ipostaze intime (dezbrăcată, în timp ce întreţinea relaţii sexuale), prejudiciul constă în atingerea nejustificată vieţii private a persoanei vătămate, legătura de cauzalitate rezultă din probatoriului administrat în cauză şi reţinut de prima instanţă, iar fapta ilicită a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie sub forma intenţiei.
În atare situaţie, persoana vătămată este îndrituită să primească despăgubiri pentru prejudiciile produse, iar inculpatul este ţinut să acopere prejudiciul cauzat prin fapta sa.
Persoana vătămată B., constituită parte civilă, a solicitat în faţa primei instanţe obligarea inculpatului la plata sumei de 30.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, iar prima instanţă i-a acordat 6.000 de RON, sumă contestată de partea civilă.
Sub aspectul întinderii despăgubirilor acordate de instanţa de fond pentru prejudiciile morale suferite de partea civilă, Înalta Curte reţine că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral, nepatrimonial este greu de realizat, greutate care rezidă mai ales din imposibilitatea de a le privi ca pe un pretium dolores, ca o compensare a suferinţelor suportate de partea civilă şi include o doză de aproximare din partea instanţelor judecătoreşti, întrucât legea nu stabileşte niciun criteriu vizând determinarea cuantumului daunelor morale, acestea fiind lăsate la aprecierea instanţei de judecată, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze în parte.
Însă, pe cale jurisprudenţială (naţională, dar şi europeană) s-au stabilit unele criterii ce se verifică într-o astfel de acţiune, respectiv persoanele îndreptăţite la despăgubiri morale, consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, echitatea.
Chiar dacă legiuitorul nu a stabilit criterii legale sau repere obiective pentru determinarea prejudiciului moral, totuşi, în lipsa acestora, instanţele au obligaţia de a asigura un echilibru între prejudiciul moral suferit care nu va putea fi înlăturat niciodată în totalitate şi despăgubirile acordate, în aşa fel încât să permită celui prejudiciat să beneficieze de o reparaţie de natură a atenua suferinţele morale, fără a se ajunge însă la situaţia îmbogăţirii fără just temei.
Criteriul echităţii aplicat în materia despăgubirilor morale, astfel cum rezultă din jurisprudenţa CEDO, are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Pentru a aprecia, la rândul său, asupra cuantumului daunelor morale, Înalta Curte are în vedere faptul că probele, constând în declaraţiile martorilor audiaţi de prima instanţă sub acest aspect, precum şi înscrisurile depuse, constând în extrase de pe site-ul online I. şi înregistrări audio-video din cadrul unor emisiuni TV, sunt de natură a releva intensitatea şi durata suferinţelor psihice resimţite de partea civilă, ca şi impactul în viitor al evenimentului produs asupra acesteia.
Astfel, Înalta Curte observă că a existat, într-adevăr, o mediatizare a cazului, care însă nu a fost excesivă. În acelaşi timp, partea civilă nu a fost scoasă nici din mediul familial şi nici din cel social, aceasta având un loc de muncă, la care s-a prezentat şi după comiterea faptei.
În toată această perioadă, deşi partea civilă a fost supusă suferinţelor psihice, aceasta a putut să desfăşoare activităţile curente pe care le desfăşura şi înainte, chiar dacă au existat unele rezerve iniţiale, care, de altfel, sunt normale având în vedere că a fost victima unei infracţiuni.
Prin urmare, vătămarea părţii civile a avut consecinţe negative asupra acesteia legate de normala desfăşurare a vieţii sale sociale pe o anumită durată de timp, însă nu se poate susţine că există în continuare un prejudiciu atât de însemnat încât să conducă la majorarea cuantumului daunelor morale.
Pe de altă parte, însă, Înalta Curte trebuie să ia în considerare şi finalitatea instituirii daunelor morale, faptul că aceste daune morale se acordă într-un cuantum suficient pentru a realiza o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, dar în acelaşi timp nu trebuie să se transforme într-o sursă de venit nejustificată, respectiv într-o îmbogăţire fără just temei.
În raport cu toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că valoarea despăgubirilor civile pentru acoperirea prejudiciului moral acordate părţii civile de prima instanţă, alături şi de stabilirea unei sancţiuni penale, respectiv pedeapsa închisorii în cuantum de o lună şi 30 de zile, cu un termen de supraveghere de 2 ani, la care se adaugă şi pedeapsa complementară şi cea accesorie impuse prin prezenta decizie, aplicată inculpatului pentru infracţiunea săvârşită, constituie o reparaţie adecvată, echitabilă şi suficientă a prejudiciului moral cauzat părţii civile la acest moment.
Înalta Curte nu a putut reţine susţinerea părţii civile în sensul că se impune majorarea despăgubirilor civile acordate pentru daune morale, întrucât, aşa cum s-a reţinut anterior, prima instanţă a evaluat în mod corect împrejurările cauzei şi a acordat un cuantum echitabil, care respectă întrutotul atât jurisprudenţa naţională şi europeană, cât şi realităţile socio-economice actuale.
Partea civilă B., în faţa primei instanţe, a mai solicitat şi obligarea inculpatului la plata sumei de 30.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, solicitare respinsă de prima instanţă şi contestată de partea civilă în apel.
Sub acest aspect, al despăgubirile pentru daune materiale neacordate de prima instanţă şi contestate de partea civilă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit în mod just şi temeinic faptul că nu se impune acordarea de daune materiale, întrucât între fapta ilicită dedusă judecăţii şi prejudiciul material reclamat de partea civilă nu există legătură de cauzalitate, condiţie necesară pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a inculpatului.
Astfel, conform art. 1349 alin. (2) din C. civ. "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral."
În dovedirea despăgubirilor pentru daune materiale, partea civilă a depus la dosar, în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel înscrisuri privind achitarea anticipată a unui credit contractat pentru 20 de ani, pentru a putea vinde apartamentul şi a cumpăra o nouă locuinţă.
Înalta Curte reţine ca find corectă aprecierea primei instanţe în sensul că nu este probată legătura de cauzalitate între fapta inculpatului care o priveşte pe partea civilă B. şi decizia acesteia de a rambursa anticipat creditul care i-a permis achiziţionarea apartamentului în care locuia la momentul consumării activităţii ilicite. Astfel, se constată că, deşi partea civilă menţionează, inclusiv în motivele scrise de apel, că în anul 2022 a făcut plăţi anticipate de 28.000 RON, în momentul în care detaliază această informaţie, face referiri la plăţi efectuate începând cu luna iulie a anului 2023. Intervalul de timp de la data la care partea civilă a luat cunoştinţă de acţiunea ilicită (06 aprilie 2023, când a fost informată de organele de poliţie) şi până la momentul la care s-a început efectuarea acestor plăţi anticipate (totalul plăţilor anticipate este de 28.000 RON) impiedică instanţa să concluzioneze în sensul existenţei unui raport cert de cauzalitate între fapta inculpatului şi decizia de rambursare anticipată a creditului, în scopul înstrăinării apartamentului. De altfel, aceasta a mai efectuat plăţi anticipate, anterior momentului de la care a luat cunoştinţă de acţiunea ilicită, spre exemplu, în data de 20.12.2021 suma de 22.700 RON, iar în data de 31.10.2022 suma de 10.000 RON, conform extrasului aflat la dosarul primei instanţe. Nefiind probată această legătură de cauzalitate, Înalta Curte nu va mai analiza dacă există un prejudiciu material pe care partea civilă l-a suferit în acest context.
În concluzie, Înalta Curte, constatând că despăgubirile acordate de prima instanţă sunt stabilite în mod legal, dar şi echitabil, în conformitate cu criteriile desprinse pe cale jurisprudenţială şi se încadrează în cuantumul despăgubirilor acordate de instanţele judecătoreşti în situaţii similare, reţine ca fiind nefondat apelul declarat de partea civilă sub aspectul laturii civile a cauzei.
***
Pentru toate considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, Înalta Curte, în baza 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 61/F din data de 29 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, în dosarul nr. x/2023.
Va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată, numai în ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii aplicate pe lângă cele principale şi, rejudecând:
În baza art. 67 C. pen. va aplica inculpatului, pe lângă pedeapsa principală de o lună închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 de metri; dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 100 de metri, de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde persoana vătămată B. desfăşoară activităţi sociale), pe o perioadă de 1 an începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului, pe lângă pedeapsa principală de o lună închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 de metri; dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 100 de metri, de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde persoana vătămată B. desfăşoară activităţi sociale), aceasta urmând a se executa, conform art. 65 alin. (3) C. pen., în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.
În baza art. 67 C. pen., va aplica inculpatului, pe lângă pedeapsa principală de 1 lună şi 20 de zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată C. şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 de metri; dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 100 de metri, de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde persoana vătămată C. desfăşoară activităţi sociale), pe o perioadă de 1 an începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului, pe lângă pedeapsa principală de 1 lună şi 20 de zile închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată C. şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 de metri; dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 100 de metri, de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde persoana vătămată C. desfăşoară activităţi sociale), aceasta urmând a se executa, conform art. 65 alin. (3) C. pen., în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.
În baza art. 45 alin. (2) şi (3) lit. a) C. pen., pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 1 lună şi 30 de zile închisoare, va aplica inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoanele vătămate B. şi C. şi de a se apropia de acestea la o distanţă mai mică de 100 de metri; dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 100 de metri, de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde persoanele vătămate B. şi C. desfăşoară activităţi sociale), pe o perioadă de 1 an începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., va aplica inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 1 luna şi 30 de zile închisoare, pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoanele vătămate B. şi C. şi de a se apropia de acestea la o distanţă mai mică de 100 de metri; dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 100 de metri, de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde persoanele vătămate B. şi C. desfăşoară activităţi sociale), aceasta urmând a se executa, conform art. 65 alin. (3) C. pen., în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.
Nefiind invocate şi Înalta Curte nesesizând alte aspecte de nelegalitate sau netemeincie, va menţine restul dispoziţiilor setinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 300 RON.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuielile judiciare, ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de parchet şi de partea civilă B., vor fi lăsate în sarcina statului.
În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga pe inculpatul A. la plata sumei de 4760 RON, conform facturii nr. x/02.09.2024 şi a chitanţei nr. 245/02.09.2024, reprezentând dovada achitării onorariului de avocat, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civila B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza I din C. proc. pen., respinge, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 61/F din data de 29 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, în dosarul nr. x/2023.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 61/F din data de 29 aprilie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, în dosarul nr. x/2023.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, numai în ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii aplicate pe lângă cele principale şi, rejudecând:
În baza art. 67 C. pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală de 1 lună închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 de metri; dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 100 de metri, de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde persoana vătămată B. desfăşoară activităţi sociale), pe o perioadă de 1 an începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală de 1 lună închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 de metri; dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 100 de metri, de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde persoana vătămată B. desfăşoară activităţi sociale), aceasta urmând a se executa, conform art. 65 alin. (3) C. pen., în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.
În baza art. 67 C. pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală de 1 lună şi 20 de zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată C. şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 de metri; dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 100 de metri, de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde persoana vătămată C. desfăşoară activităţi sociale), pe o perioadă de 1 an începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală de 1 lună şi 20 de zile închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoana vătămată C. şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 de metri; dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 100 de metri, de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde persoana vătămată C. desfăşoară activităţi sociale), aceasta urmând a se executa, conform art. 65 alin. (3) C. pen., în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.
În baza art. 45 alin. (2) şi (3) lit. a) C. pen., pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 1 lună şi 30 de zile închisoare, aplică inculpatului pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoanele vătămate B. şi C. şi de a se apropia de acestea la o distanţă mai mică de 100 de metri; dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 100 de metri, de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde persoanele vătămate B. şi C. desfăşoară activităţi sociale), pe o perioadă de 1 an începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 1 lună şi 30 de zile închisoare, pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a comunica cu persoanele vătămate B. şi C. şi de a se apropia de acestea la o distanţă mai mică de 100 de metri; dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 100 de metri, de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde persoanele vătămate B. şi C. desfăşoară activităţi sociale), aceasta urmând a se executa, conform art. 65 alin. (3) C. pen., în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.
Menţine restul dispoziţiilor setinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. obligă pe apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 300 RON.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., celelalte cheltuielile judiciare, ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de parchet şi de partea civilă B., rămân în sarcina statului.
În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă pe inculpatul A. la plata sumei de 4760 RON, conform facturii nr. x/02.09.2024 şi a chitanţei nr. 245/02.09.2024, reprezentând dovada achitării onorariului de avocat, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civila B..
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 21 ianuarie 2025, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi Ministerului Public, prin mijlocirea grefei instanţei.