Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025
Deliberând asupra apelurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 101/F/22.05.2024, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2023 s-au hotărât următoarele:
În baza art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a fi administrator, asociat sau acţionar al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 5 ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, care se va executa doar dacă pedeapsa principală devine executabilă.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Ilfov la datele fixate de consilierul de probaţiune;
- va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- va comunica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatului să execute obligaţia de a frecventa două programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Ilfov sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Corbeanca sau a Poliţiei Locale Chiajna.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege, precum şi dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.
În baza art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la bancrută frauduloasă.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a exercita profesia de avocat, pe o perioadă de 5 ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, care se va executa doar dacă pedeapsa principală devine executabilă.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Harghita la datele fixate de consilierul de probaţiune;
- va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- va comunica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatei să execute obligaţia de a frecventa două programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Harghita sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei comunei Sărmaş sau a Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege, precum şi dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.
În baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatei C. , pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit conform art. 84 C. pen.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpata să respecte următoarele masuri de supraveghere:
- se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Ilfov la datele fixate de consilierul de probaţiune;
- va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- va comunica schimbarea locului de munca;
- va comunica informaţii şi documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenţa.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei în caz de nerespectare a masurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse de instanţa ori stabilite de lege, precum şi dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.
În baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului D. , pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, stabilit conform art. 84 C. pen.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele masuri de supraveghere:
- se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de consilierul de probaţiune;
- va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- va comunica schimbarea locului de munca;
- va comunica informaţii şi documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenţa.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei în caz de nerespectare a masurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse de instanţa ori stabilite de lege, precum şi dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune.
În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de persoana vătămată ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri falsificate: angajamentele de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, angajamentul de plată nr. x/01.06.2018, confirmarea de sold debitor din data de 10.05.2019 şi cererea de înscriere la masa credală formulată în numele lui E. în dosarul nr. x/2019.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata 1541,25 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de apel a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2022 din data de 03.08.2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpaţi:
- B., pentru săvârşirea unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi a unei infracţiuni de complicitate la bancrută frauduloasă, ambele în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. şi art. 48 alin. (1) C. pen. rap.la art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen., ambele cu aplic.art. 35 alin. (1) Cp(câte cinci acte materiale) şi art. 38 alin. (1) C. pen.;
- A., pentru săvârşirea a două infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a două infracţiuni de instigarea la bancrută frauduloasă, a unei infracţiuni de bancrută frauduloasă şi a unei infracţiuni de instigare la complicitate la bancrută frauduloasă în formă continuată, prev. de art. 47 alin. (1) C. pen. rap.la art. 322 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1) C. pen., art. 47 rap.la art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen., art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen. şi art. 47 C. pen. rap.la art. 48 alin. (1) C. pen. rap.la art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen. cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplic.art. 38 alin. (1) C. pen.;
- C., pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.;
- D., pentru săvârşirea unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi unei infracţiuni de bancrută frauduloasă, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale) şi art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen., cu aplic.art. 38 alin. (1) C. pen.
În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În cursul lunii septembrie 2019, inculpatul A. i-a instigat pe inculpaţii B. şi D. să falsifice angajamentele de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, angajamentul de plată nr. x/01.06.2018 şi confirmarea de sold debitor din data de 10.05.2019 (care erau antedatate şi nu reflectau datorii reale), fapte care întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 alin. (1) C. pen. rap.la art. 322 alin. (1) C. pen.
În cursul lunii septembrie 2019, inculpatul A. i-a instigat pe inculpaţii D. şi C. să folosească în dosarul nr. x/2019 înscrisurile falsificate (angajamentul de plată nr. x/01.06.2018 şi confirmarea de sold debitor din data de 10.05.2019) pentru a obţine înscrierea la masa credală a S.C. F. a unor creanţe fictive, în nume propriu, respectiv în numele S.C. G., în frauda celorlalţi creditori, fapte care întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de instigare la bancrută frauduloasă, prev. de art. 47 alin. (1) C. pen. rap.la art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.
În cursul lunii septembrie 2019, inculpatul A. a instigat-o pe inculpata B. să ajute la comiterea faptelor de bancrută fraudulosă, prin falsificarea angajamentelor de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, a angajamentului de plată nr. x/01.06.2018 şi confirmării de sold debitor din data de 10.05.2019 şi prin redactarea cererilor de admitere creanţe în numele lui H., E., I., D. şi G., faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la complicitate la bancrută fraudulosă în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap.la art. 48 alin. (1) C. pen. rap.la art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen. cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen.
În cursul lunii septembrie 2019, inculpatul A. a falsificat angajamentul datat 27.07.2018 şi cererea de înscriere la masa credală în dosarul nr. x/2019, ambele în numele lui E., prin contrafacerea semnăturii, şi le-a expediat Tribunalului Ilfov în dosarul nr. x/2019, pentru a obţine înscrierea la masa credală a societăţii F. a unei creanţe fictive, în frauda celorlalţi creditori, fapte care întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi a unei infracţiuni de bancrută frauduloasă, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. şi art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.
La data de 05.09.2019, în calitate de avocat titular al Cabinetului de Avocat B., la instigarea inculpatului A., inculpata B. a redactat şi a antedatat angajamentele de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, angajamentul de plată nr. x/01.06.2018 şi confirmarea de sold din 10.05.2019, prin care F. recunoştea datorii către E., H., I., G. şi D., datorii despre care cunoştea că nu sunt reale, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale).
La data de 05.09.2019, în calitate de avocat titular al Cabinetului de Avocat B., la instigarea inculpatului A., prin redactarea angajamentelor de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, a angajamentului de plată nr. x/01.06.2018 şi a confirmării de sold din 10.05.2019 şi a cererilor de admitere creanţe, inculpata B. a ajutat la înscrierea de creanţe fictive, de către D. şi G., prin C., şi în numele lui H., E., I. în frauda creditorilor, la masa credală în dosarul nr. x/2019 privind insolvenţa F., faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la bancrută frauduloasă în formă continuată, prev. de şi art. 48 alin. (1) C. pen. rap.la art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen. cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale).
În perioada 05-09.09.2019, în calitate de administrator de drept al S.C. G., inculpata C. a folosit angajamentul de plată nr. x, care era antedatat (01.06.2018) şi care cuprindea menţiuni necorespunzătoare adevărului referitoare la relaţia comercială cu F., de care avea cunoştinţă (respectiv existenţa unor prestaţii reale din partea G. şi existenţa unei creanţe faţă de F. SRL) pentru a proba cererea de admitere creanţe formulată de G. în dosarul nr. x/2019 privind insolvenţa F., obţinând înscrierea la masa credală cu suma de 9.151.266,40 RON, în frauda celorlalţi creditori, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.
În perioada 05-09.09.2019, în calitate de administrator de drept al S.C. F., inculpatul D. a semnat angajamentele de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, angajamentul de plată nr. x/01.06.2018 şi confirmarea de sold din 10.05.2019 pentru propria datorie, cunoscând că sunt falsificate prin antedatare şi că nu reflectă debite reale, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale).
În perioada 05-09.09.2019, inculpatul D. a folosit confirmarea de sold din 10.05.2019 pentru a susţine cererea de admitere creanţe pe care o formulase în dosarul nr. x/2019, obţinând înscrierea la masa credală, în frauda celorlalţi creditori, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii bancrută frauduloasă, prev. de şi art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.
În faţa primei instanţe de judecată, la data de 29.12.2023, anterior citirii actului de sesizare, persoana vătămată ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti s-a constituit parte civilă împotriva inculpaţilor B., A., C. şi D. cu suma de 4.148.445 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin săvârşirea faptelor deduse judecăţii, solicitând totodată, în baza art. 249 C. proc. pen., instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale acestora . Totodată, la solicitarea instanţei, partea civilă a depus la dosarul cauzei precizări cu privire la modalitatea de calcul a prejudiciului.
Inculpaţii A., C. şi D. au învederat că nu sunt de acord cu aplicarea procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii, întrucât nu recunosc faptele de care sunt acuzaţi iar inculpata B. nu s-a prezentat în faţa primei instanţe la termenul acordat pentru exprimarea poziţiei procesuale sub acest aspect.
Au fost audiaţi la cererea Ministerului Public şi a inculpaţilor martorii J., K., L., M., H., N., O., I. şi P.. Au fost încuviinţate cererile reprezentantului Ministerului Public şi ale inculpaţilor privind efectuarea unei adrese către Tribunalul Ilfov în vederea ataşării dosarului nr. x/2019 şi a dosarelor asociate, precum şi cererea inculpatului D. privind administrarea probei cu înscrisurile constând în capturi de ecran conversaţii SMS şi Q., înscrisul denumit "Împuternicire delegare prerogative administrative" şi înscrisurile constând în demersurile efectuate de inculpat în dosarul nr. x/2019.
De asemenea, instanţa de fond a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse de inculpatul A., precum şi cererea formulată de către apărătorul inculpatei C. privind emiterea unei adrese către ANAF – Direcţia Generală Antifraudă în vederea înaintării în integralitate a corespondenţei purtate sub numărul de înregistrare x/05.11.2020 şi x/02.11.2020. A încuviinţat cererea inculpatului D. privind administrarea probei cu înscrisuri, constând în capturi de ecran ce conţin conversaţii Q. şi schimburi de emailuri între acest inculpat şi R..
A fost audiat inculpatul D., inculpaţii A., C. rezervându-şi dreptul la tăcere. Inculpata B. a precizat că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei şi că îşi menţine declaraţia pe care a dat-o în cursul urmăririi penale.
Curtea a invocat, din oficiu, necesitatea schimbării încadrării juridice a faptelor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, din infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată într-o singură infracţiune de bancrută frauduloasă pentru fiecare dintre inculpaţii A., C. şi D., respectiv într-o singură infracţiune de complicitate la bancrută frauduloasă pentru inculpata B. şi în conformitate cu disp. 386 alin. (1) C. proc. pen., în interpretarea dată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 250/2019, prin încheierea de şedinţă din data de 08.05.2024, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, după cum urmează:
- în cazul inculpatului A., din două infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 47 alin. (1) C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., două infracţiuni de instigare la bancrută frauduloasă prev. de art. 47 rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen., o infracţiune de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen. şi o infracţiune de instigare la complicitate la bancrută frauduloasă în formă continuată prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., într-o singură infracţiune de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.;
- în cazul inculpatei B., din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi complicitate la bancrută frauduloasă în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., într-o singură infracţiune de complicitate la bancrută frauduloasă prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.;
- în cazul inculpatului D., din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., într-o singură infracţiune de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.
Cât priveşte termenul de introducere a plângerii prealabile, Curtea a reţinut că:
La data de 19.03.2021, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost înregistrată sesizarea numitului D. privind comiterea de către un grup de persoane, printre care şi B., avocat în Baroul Bucureşti, a infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
La data de 22.04.2021 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. rap.la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 2 41/2005 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.
La data de 11.04.2022 s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la şapte infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., opt infracţiuni de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cinci infracţiuni de bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen., o infracţiune de bancrută frauduloasă, prev.de art. 241 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen., patru infracţiuni de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap.la art. 322 alin. (1) C. pen. şi patru infracţiuni de complicitate la bancrută frauduloasă, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap.la art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.
La data de 22.06.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a emis o adresă către ANAF-DGRFP Bucureşti prin intermediul căreia a încunoştinţat această instituţie cu privire la obiectul cercetărilor care se efectuează în cauză, solicitându-i să precizeze dacă formulează plângere penală prealabilă cu privire la infracţiunea de bancrută frauduloasă. În aceeaşi zi, ANAF-DGRFP Bucureşti a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti că înţelege să formuleze plângere prealabilă sub aspectul infracţiunii de bancrută frauduloasă cercetată în cauză, adresa fiind semnată de către directorul executiv juridic al instituţiei, S..
A reţinut prima instanţă că potrivit art. 241 alin. (2) C. pen., în cazul infracţiunii de bancrută frauduloasă acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar potrivit art. 296 alin. (1) C. proc. pen., plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei. Conform art. 297 alin. (2) C. proc. pen., dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de urmărire penală se constată că este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere. În caz afirmativ, organul de urmărire penală continuă cercetarea. În caz contrar, înaintează procurorului actele încheiate şi propunerea de clasare.
Inculpaţii au susţinut că persoana vătămată a aflat despre săvârşirea pretinsei infracţiuni de bancrută frauduloasă cu mai mult de 3 luni anterior datei de 22.06.2022, astfel încât plângerea prealabilă a fost formulată tardiv, cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 296 alin. (1) C. proc. pen. Astfel, inculpaţii au precizat fie că termenul de 3 luni a început să curgă la data de 20.10.2020, când în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă s-a publicat o citaţie în dosarul asociat nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, ce a avut ca obiect o contestaţie formulată de inculpatul D. la tabelul definitiv de creanţe, fie din cursul lunii noiembrie 2020, când acelaşi inculpat a trimis o sesizare pe e-mail către ANAF (înregistrată sub nr. x/05.11.2020), prin care aducea la cunoştinţă acestei instituţii caracterul fictiv al creanţelor în discuţie, fie cel mai târziu la data de 05.02.2021, când au avut loc dezbaterile în dosarul asociat nr. x/2019
S-a reţinut că, în primul rând, trebuie precizat că momentul de la care curge termenul de introducere a plângerii prealabile este unul subiectiv, fiind reprezentat de data la care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei, iar nu unul obiectiv, care să fie reprezentat de data la care persoana vătămată ar fi trebuit să cunoască săvârşirea faptei.
Cu alte cuvinte, pentru determinarea momentului de la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 296 alin. (1) C. proc. pen. nu prezintă relevanţă împrejurarea că persoana vătămată ar fi avut la dispoziţie suficiente elemente pe baza cărora să poată afla că fapta a fost comisă, ci doar dacă aceasta a cunoscut efectiv despre săvârşirea faptei pentru cercetarea căreia este necesară depunerea unei plângeri prealabile. Conform art. 296 alin. (1) C. proc. pen., data la care începe să curgă termenul de introducere a plângerii prealabile nu se stabileşte prin raportare la modelul ideal, abstract, al unei persoane diligente, care ar fi avut posibilitatea să cunoască săvârşirea faptei dacă ar fi efectuat anumite demersuri, ci la situaţia concretă incidentă în speţa dedusă judecăţii. Astfel, trebuie să existe date că persoana vătămată a aflat în mod neîndoielnic despre săvârşirea faptei, pentru că legea penală nu protejează doar persoanele vătămate prudente şi diligente, ci şi pe cele care nu au fost suficient de abile pentru a afla în cel mai scurt timp posibil despre săvârşirea unei infracţiuni care le-a cauzat o vătămare, chiar dacă în mod obiectiv ar fi putut să cunoască acest lucru.
Or, în cauza dedusă judecăţii, aserţiunile inculpaţilor cu privire la momentul de debut al termenului de introducere a plângerii prealabile nu pleacă de la premisa că persoana vătămată ANAF, prin persoanele îndreptăţite să formuleze plângerea, a aflat în concret despre săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, ci de la aceea că, dacă ar fi fost suficient de diligenţi, reprezentanţii persoanei vătămate ar fi putut cunoaşte că fapta a fost săvârşită, întrucât aveau suficiente elemente pe baza cărora să realizeze acest lucru.
Contrar susţinerilor inculpaţilor, Curtea a constatat că la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte că persoana vătămată ANAF-DGRFP Bucureşti a aflat despre săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă dedusă judecăţii anterior datei de 22.06.2022.
Faptul că inculpatul D. a trimis pe mai multe adrese de e-mail ce aparţin ANAF o sesizare în cuprinsul căreia susţinea, printre altele, caracterul fictiv al unor împrumuturi contractate de către S.C. F., nu conduce la concluzia că de la data transmiterii acestor e-mailuri persoana vătămată a aflat despre săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă care face obiectul prezentei cauze. Bancruta frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen. este o infracţiune complexă, care include în conţinutul său constitutiv nu numai înfăţişarea unor datorii inexistente, ci şi condiţia ca această acţiune să fie realizată în frauda creditorilor. Or, din conţinutul sesizării transmise de către inculpatul D. către ANAF nu rezultă că acesta ar fi comunicat suficiente informaţii care să conducă în mod univoc la concluzia săvârşirii unei infracţiuni de bancrută frauduloasă. Totodată, sesizarea respectivă nu a fost însoţită de documente relevante care să probeze veridicitatea susţinerilor sale.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea a reţinut că sintagma persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei din conţinutul art. 296 alin. (1) C. proc. pen. are în vedere împrejurarea că persoana îndreptăţită să formuleze plângere prealabilă cunoaşte existenţa faptei în plenitudinea sa, cu toate elementele sale constitutive descrise de norma de incriminare, iar nu doar a unor aspecte care, privite individual, nu sunt suficiente pentru a contura tipicitatea faptei.
De altfel, din răspunsul transmis de ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală inculpatului D. la data de 11.11.2020 rezultă că reprezentanţii acestei instituţii au apreciat că sesizarea respectivă se circumscrie unor fapte de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală şi nicidecum unei infracţiuni de bancrută frauduloasă, ceea ce nu este deloc surprinzător, în condiţiile în care există o graniţă fină între elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi cel al infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen. (în ambele cazuri fiind vorba despre înfăţişarea unor datorii/cheltuieli fictive), diferenţele dintre aceste fapte fiind mai pronunţate din perspectiva laturii subiective.
De asemenea, transmiterea unei simple petiţii la ANAF de către o persoană fizică, în cuprinsul căreia aceasta face referire, printre altele, la caracterul fictiv al unor creanţe, în lipsa prezentării unor probe care să susţină temeinicia acestei acuzaţii, nu este aptă să constituie momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a plângerii prealabile pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă, cu atât mai mult cu cât nici nu există date în sensul că sesizarea respectivă a fost adusă la cunoştinţa persoanei îndreptăţite să formuleze plângere prealabilă în numele ANAF.
Instanţa de fond a reţinut că, în acest context, trebuie ţinut cont şi de faptul că infracţiunea de bancrută frauduloasă este destul de rar întâlnită în practică, elementele sale constitutive fiind uneori greu de decelat inclusiv de către practicienii dreptului, astfel încât săvârşirea unei astfel de fapte de cele mai multe ori nu reprezintă o împrejurare evidentă pentru persoana vătămată. Inclusiv organele de urmărire penală au realizat că faptele cercetate constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă după aproximativ 1 an de la momentul începerii urmăririi penale in rem, dispunând extinderea urmăririi penale şi cu privire la această faptă şi procedând conform disp. art. 297 alin. (2) C. proc. pen., în condiţiile în care iniţial urmărirea penală a fost începută doar sub aspectul infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Totodată, nici inculpatul D. nu a indicat infracţiunea de bancrută frauduloasă în cuprinsul sesizărilor transmise către ANAF şi către parchet.
Au mai susţinut inculpaţii că D. a înaintat către ANAF cu ocazia formulării sesizării înregistrate sub nr. x/05.11.2020 şi procesul-verbal întocmit de Direcţia Regională Antifraudă 3 Alexandria, din care ar fi rezultat presupusul caracter fictiv al creanţelor în discuţie. Cu toate acestea, Curtea a constatat că procesul-verbal respectiv a fost încheiat la data de 22.07.2019, deci anterior consumării faptelor deduse judecăţii (septembrie 2019).
Deopotrivă, Curtea a apreciat că nu există niciun element factual care să conducă la concluzia că persoana vătămată ANAF ar fi aflat despre săvârşirea faptei de bancrută frauduloasă din momentul formulării de către inculpatul D. a unei contestaţii în cadrul dosarului nr. x/2019 (dosarul de insolvenţă al S.C. F. SRL), împotriva creanţei deţinute de S.C. G. faţă de S.C. F., contestaţie care a format obiectul dosarului asociat nr. x/2019
Faptul că ANAF era la rândul său înscrisă la masa credală a S.C. F. şi, pe cale de consecinţă, parte în dosarul de insolvenţă, nu conduce în mod automat la concluzia că simpla formulare a unei contestaţii împotriva unei creanţe înscrise în tabelul definitiv de creanţe, care de altfel a şi fost respinsă ca tardivă, marchează începerea curgerii termenului de introducere a plângerii prealabile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de bancrută frauduloasă. Dacă instanţa de judecată ar fi admis contestaţia şi ar fi constatat caracterul fictiv al creanţei respective situaţia ar fi fost diferită, întrucât pronunţarea unei astfel de hotărâri ar fi reprezentat un element relevant pe baza căruia ANAF, prin organele sale reprezentative, să realizeze faptul că împrumutul pretins a fi fost acordat de S.C. G. lui S.C. F. este inexistent şi că o astfel de faptă se circumscrie infracţiunii de bancrută frauduloasă. Mai mult decât atât, nu există nicio probă din care să rezulte că vreun reprezentant al ANAF a luat cunoştinţă de conţinutul contestaţiei depuse de către inculpatul D. la tabelul definitiv de creanţe, câtă vreme la şedinţele de judecată din dosarul respectiv nu a participat niciun consilier juridic din partea ANAF, şi nici nu există vreo cerere de studiere a acelui dosar care să fi fost formulată de un angajat al acestei instituţii.
Relevante din perspectiva împrejurării că persoana vătămată ANAF nu a cunoscut săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă dedusă judecăţii până în momentul în care a fost informată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în acest sens sunt şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti de numita P., consilier juridic în cadrul departamentului responsabil cu procedurile de insolvenţă în care ANAF are calitatea de creditor, aceasta relatând că personal nu a avut nicio suspiciune legată de vreo presupusă creanţă fictivă până la momentul la care ANAF a primit adresa de la parchet, în cursul anului 2022, în sensul de a preciza dacă înţelege să formuleze o plângere prealabilă pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă.
Aceasta a mai arătat că, de regulă, ANAF nu-şi trimite reprezentanţi la adunările creditorilor din cauza volumului mare de activitate, precum şi faptul că din câte cunoaşte nu a existat anterior primirii adresei de la parchet vreo sesizare în legătură cu o acţiune frauduloasă în procedura de insolvenţă a F., susţinând că în situaţia în care o astfel de sesizare era primită de vreun alt departament din cadrul ANAF acesta le-ar fi comunicat-o (ceea ce relevă faptul că sesizarea primită de către ANAF din partea inculpatului D. nu a fost interpretată de către reprezentanţii acestei instituţii ca fiind în legătură cu o eventuală infracţiune de bancrută frauduloasă). Totodată, P. a afirmat că nu a participat la nicio discuţie şi nici nu cunoaşte să fi existat vreo discuţie la nivelul instituţiei din care face parte referitoare la pretinse creanţe înscrise în mod fraudulos la masa credală a F..
Curtea a avut în vedere şi faptul că, deşi în cursul cercetării judecătoreşti s-a ataşat în integralitate dosarul nr. x/2019, inculpaţii n-au putut menţiona niciun act din cuprinsul căruia să rezulte în mod neîndoielnic că vreun reprezentant al persoanei vătămate ar fi luat la cunoştinţă în mod nemijlocit de fapte sau împrejurări care să nască o suspiciune rezonabilă privind săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.
Prin urmare, Curtea a constat că persoana vătămată a aflat în mod indubitabil despre săvârşirea faptei de bancrută frauduloasă la data de 22.06.2022, odată cu înştiinţarea primită de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dată la care a şi formulat plângerea prealabilă. Aşadar, plângerea prealabilă a fost formulată în termenul prevăzut de art. 296 alin. (1) C. proc. pen., apărările formulate de către inculpaţi sub acest aspect fiind neîntemeiate.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt reţinută de instanţă şi analiza probatoriului, Curtea a reţinut că:
În cursul lunii septembrie 2019, inculpatul A. i-a determinat pe inculpaţii B. şi D. să falsifice angajamentele de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, angajamentul de plată nr. x/01.06.2018 şi confirmarea de sold debitor din data de 10.05.2019 (care erau antedatate şi nu reflectau datorii reale), iar pe inculpata B. să redacteze cererile de admitere creanţe în numele lui H., E., I., D. şi G.. Totodată, i-a determinat pe inculpaţii D. şi C. să folosească în dosarul nr. x/2019 înscrisurile falsificate (angajamentul de plată nr. x/01.06.2018 şi confirmarea de sold debitor din data de 10.05.2019) şi a falsificat angajamentul datat 27.07.2018 şi cererea de înscriere la masa credală în dosarul nr. x/2019, ambele în numele lui E., prin contrafacerea semnăturii, pe care le-a expediat Tribunalului Ilfov în dosarul nr. x/2019 privind insolvenţa S.C. F.. Toate aceste manopere au fost realizate în scopul obţinerii înscrierii la masa credală a S.C. F. a unor creanţe fictive, în frauda creditorilor.
În data de 05.09.2019, inculpata B. a redactat şi a antedatat angajamentele de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, angajamentul de plată nr. x/01.06.2018 şi confirmarea de sold din 10.05.2019, prin care F. recunoştea datorii către E., H., I., G. şi D., datorii despre care cunoştea că nu sunt reale, şi a redactat cererile de admitere creanţe în numele acestor persoane, în această modalitate ajutând la înscrierea acestor creanţe fictive la masa credală a S.C. F., în frauda creditorilor.
În perioada 05.09.2019-09.09.2019, inculpata C., în calitate de administrator de drept al S.C. G., a folosit angajamentul de plată nr. x, care era antedatat (01.06.2018), şi care cuprindea menţiuni necorespunzătoare adevărului referitoare la relaţia comercială cu F., de care avea cunoştinţă (respectiv existenţa unor prestaţii reale din partea G. şi existenţa unei creanţe faţă de F. SRL), pentru a proba cererea de admitere creanţe formulată de G. în dosarul nr. x/2019 privind insolvenţa F., obţinând înscrierea la masa credală cu suma de 9.151.266,40 RON, în frauda creditorilor.
În perioada 05.09.2019-09.09.2019, inculpatul D., în calitate de administrator de drept al S.C. F., a semnat angajamentele de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, angajamentul de plată nr. x/01.06.2018 şi confirmarea de sold din 10.05.2019 pentru propria datorie, cunoscând că sunt falsificate prin antedatare şi că nu reflectă debite reale şi a folosit confirmarea de sold din 10.05.2019 pentru a susţine cererea de admitere creanţe pe care o formulase în dosarul nr. x/2019, obţinând înscrierea la masa credală a unor creanţe fictive, în frauda creditorilor.
Această situaţie de fapt rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă, administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti: procese-verbale din data de 13.05.2022; notă explicativă din 29.03.2018; proces-verbal nr. x/13.07.2018 DGAF – DRAF3 Alexandria; proces-verbal nr. x/22.07.2019 DGAF – DRAF3 Alexandria; înscrisuri depuse de T. – tabelul preliminar şi tabelul definitiv creanţe în dosarul x/2019, contractele de cesiune creanţă dintre H. şi U. S.R.L. şi V. S.R.L., respectiv W. S.R.L.; proces-verbal din 07.04.2022; mesaje electronice puse la dispoziţie de D., printate; procese-verbale de percheziţie informatică şi de analiză a rezultatelor; declaraţii suspecţi B., H. şi D.; declaraţii martori J., K., O., L., N., M., I.; declaraţii ale reprezentantului persoanei vătămate, P.; acte obţinute de la administratorul judiciar al F., T., referitoare la procedura de insolvenţă, şi documente contabile; acte obţinute de la administratorul judiciar T. cu privire la sume decontate cu titlu de creanţe curente; raportul de constatare criminalistică grafoscopică nr. x/30.05.2023; înscrisuri privind veniturile suspecţilor E., H., I. şi ale inculpatului D.; procese-verbale de ridicare probe de scris şi semnătură; procese-verbale de redare a convorbirilor interceptate; proces-verbal de analiză a informaţiilor obţinute prin punerea în executare a măsurii accesului la un sistem informatic; proces-verbal de analiză a înscrisurilor de la dosarul nr. x/93/2019 şi fotocopii ale documentelor relevante; dosarul nr. x/2019 şi cele asociate (ataşate în cursul cercetării judecătoreşti); precizări depuse de specialistul din cadrul IGPR - INC care a efectuat raportul de constatare criminalistică grafoscopică nr. x/30.05.2023; precizări depuse de către ANAF – Direcţia Generală Antifraudă în legătură cu corespondenţa purtată sub numărul de înregistrare x/05.11.2020 şi x/02.11.2020; înscrisuri depuse de către inculpaţi.
Astfel, Curtea a constatat că societatea F. a fost înfiinţată în anul 2014, având ca obiect principal de activitate prestarea de servicii de pază şi protecţie. Până la data de 25.04.2018 administratorul în drept al acestei societăţi a fost martorul N., ulterior fiind înlocuit, pe fondului controlului derulat de organele fiscale asupra activităţii societăţii şi constatării mai multor deficienţe (detaliate în procesul-verbal nr. x/22.07.2019 DGAF-DRAF 3 Alexandria – filele x DUP) cu inculpatul D., care a devenit şi asociat unic.
Cu toate acestea, probatoriul administrat în cauză demonstrează fără putinţă de tăgadă că societatea a fost controlată în fapt în această perioadă de inculpatul A. (în principal) şi de martorul J. (în secundar). În acest sens, Curtea a avut în vedere declaraţiile inculpatului D., care se coroborează cu declaraţiile martorilor K., N., I., J. şi M..
Astfel, inculpatul D. a arătat în declaraţia dată în faza de judecată că A. şi J. erau cei care controlau F.. Referitor la inculpatul A., inculpatul D. a precizat că acesta dirija, din punct de vedere contabil şi juridic, atât F., cât şi alte societăţi, pe care le-a menţionat în sesizările pe care le-a adresat Serviciului Antifraudă din cadrul ANAF şi parchetului. De asemenea, a susţinut că X., concubina acestuia, deţinea mai multe societăţi, aceasta fiind cea care îi dirija pe I. şi H..
În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, martora K. a relatat că la sediul din str. x îşi desfăşurau activitatea mai multe firme care erau coordonate de A.. Este vorba despre Y., Z., F.. A susţinut că de mai multe ori s-a întâmplat ca A. să-i solicite să retragă sume de bani din contul AA. S.R.L., sume pe care le-a înmânat de fiecare dată lui A.. A precizat că inclusiv după ce inculpatul D. a devenit administratorul F., activitatea societăţii a fost coordonată de către A.. Martora a mai arătat că inculpatul A. era implicat în activitatea contabilă a F., în sensul că întocmea balanţele şi bilanţurile contabile, precum şi faptul că încasările de la F. şi Z. ajungeau la acesta.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorei M., care a arătat în cursul urmăririi penale că inculpatul A. era cel care controla activitatea societăţii F., iar inculpatul D. doar executa activităţile indicate de acesta. În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, martora M. a reiterat faptul că inculpatul A. a coordonat mai multe societăţi, printre care şi F..
Martorul J. a arătat, la rândul său, că inculpatul A. coordona cel puţin 20 de societăţi, printre care G., U. S.R.L. şi F., precizând că inculpatul D. figura în acte ca administrator al F., însă, în fapt, cel care se ocupa de administrarea firmei era A.. În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorei I., care a precizat că, din câte ştie, A. era director în cadrul acestei din urmă societăţi.
Martorul N. a susţinut în faza de judecată că J. era cel care coordona activitatea F. şi că în legătură cu problemele curente ale firmei ţinea legătura mai mult cu J., însă vorbea şi cu A.. De asemenea, martorul N. a arătat că în perioada în care ANAF a efectuat un control la punctul de lucru al firmei din municipiul Galaţi, A. şi J. s-au deplasat la sediul ANAF din această localitate, iar explicaţiile solicitate de către organele de control fiscal au fost oferite de către inculpatul A., ceea ce demonstrează că acesta din urmă era persoana care avea putere de decizie în cadrul societăţii.
Referitor la controlul exercitat de către inculpatul A. asupra S.C. F. prezintă relevanţă şi mesajul electronic din data de 09.08.2017, din care rezultă că acesta impunea modalitatea de efectuare a unor plăţi de către societate, precum şi corespondenţa electronică purtată de A. cu inculpata B. şi martorul J. cu privire la contestarea măsurii sechestrului instituită de organele fiscale asupra bunurilor societăţii (filele x DUP). Totodată, implicarea inculpatului A. în activitatea societăţii F. este dovedită şi de centralizatorul datelor de contact, comunicat la data de 05.10.2017 martorului J. prin intermediul poştei electronice .
De asemenea, inculpatul A. controla activitatea şi a altor societăţi care aveau sediul în acelaşi imobil în care funcţiona S.C. F., printre acestea numărându-se şi S.C. U. S.R.L., firmă care a fost înfiinţată de către martorul H., care a deţinut şi calitatea de administrator, însă care a fost administrată în fapt de inculpatul A., astfel cum rezultă din declaraţia dată de martorul H. în cursul urmăririi penale, din e-mailurile transmise de către inculpatul A. inculpaţilor B. şi D. (filele x DUP – cerere deschidere procedura insolvenţei faţă de F., apel desemnarea administrator judiciar CII BB., contestatie şi note de sedinţă, taxă de timbru), precum şi din declaraţiile martorilor J. şi M..
Probatoriul administrat în cauză relevă faptul că inculpatul A. administra în fapt şi S.C. G., firmă care a fost înfiinţată de către asociaţii CC., Tot DD. şi inculpata C., aceasta din urmă având şi calitatea de administrator din anul 2015. Această împrejurare este demonstrată de mesajele primite prin poşta electronică de la inculpata B. (referitoare la necesitatea achitării taxelor de timbru pentru diferite cereri formulate în procedura insolvenţei filele x DUP, filele x vol. 4 DUP), de mesajul transmis de inculpatul A. numitei EE. pentru printarea în două exemplare a cererii formulate în numele G. privind obligarea reclamantei FF. S.R.L. la depunerea unei cauţiuni în dosarul nr. x/2017 (filele x – 306 vol. 2 DUP), de mesajul primit de la expertul contabil desemnat în dosarul nr. x/2017 (fila x DUP), de mesajele primite de la numitul GG. privind dosarul nr. x/2017 (filele x DUP), precum şi de mesajul primit de la inculpata C. la data de 27.03.2019 având ataşate documente contabile (fila x – 313 vol. 4 DUP).
Relevante în acest sens sunt şi declaraţiile matorului J., dar şi nota explicativă din data de 29.03.2018, dată de inculpat în calitate de manager al societăţii, în cadrul controlului derulat de organele fiscale în perioada 16.03 – 12.07.2018 şi concretizat în procesul-verbal nr. x/13.07.2018 al DGAF – DRAF 3 Alexandria. De altfel, în faţa organelor de control fiscal, G. a fost reprezentată de către inculpaţii A. şi C..
Totodată, convorbirile dintre inculpaţii A. şi B. din datele de 27.06.2018 şi 28.06.2019, relevate cu ocazia percheziţiei informatice a SSD-ului Crucial cu seria x: x al laptopului marca x cu seria x, dovedesc că primul dintre aceştia controla societăţile F., G. şi U. S.R.L., decizând acţiunile acestora în cadrul procedurii insolvenţei societăţii G..
De asemenea, probatoriul administrat în cauză evidenţiază faptul că inculpatul A. a creat circuite comerciale între societăţile pe care le controla cu scopul de a obţine sume mari de bani din patrimoniul acestora. În acest sens, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale martora K. a relatat că inculpatul A. i-a spus să înfiinţeze pe numele său două societăţi comerciale, AA. S.R.L. şi HH. S.R.L.. A arătat martora că în AA. S.R.L. rolul său era pur fictiv şi că în diferite rânduri A. îi cerea să meargă la bancă pentru a efectua diferite retrageri de numerar şi de la casierie din contul acestei firme, sume care erau virate de către F. ori prin circuitul cu bilete la ordin emise de către F. către G., cesionate către Y. S.R.L. şi ulterior cesionate către AA. S.R.L.. Sumele erau retrase în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între F. şi G., contracte care, în fapt, nu au existat. A mai susţinut martora că înainte de depunerea bilanţurilor anuale, A. îi cerea să plece din biroul unde stătea împreună cu M. pentru a-i dicta acesteia ce trebuie să facă în bilanţuri.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorei M., care a relatat că inculpatul A. urmărea înfiinţarea mai multor societăţi pe care să le aducă în situaţia insolvenţei pentru a scoate bani din cadrul acestora, precizând că deşi toate aceste societăţi erau coordonate de către A., acesta scriptic nu apărea nicăieri, ci le controla prin diverse persoane.
Pentru întocmirea documentelor necesare desfăşurării activităţii infracţionale, inculpatul A. avea nevoie de o persoană care să deţină cunoştinţe juridice, astfel încât în cursul anului 2018 a început să colaboreze cu inculpata B., avocat în Baroul Bucureşti. Astfel, inculpata B. redacta acte doar la solicitarea şi doar conform indicaţiilor inculpatului A., într-o manieră care să corespundă planurilor acestuia, pe care le cunoştea, şi acorda asistenţă juridică tuturor societăţilor controlate de el, fiind plătită de către acesta pentru serviciile prestate.
Aşadar, în contextul în care inculpatul A. administra în fapt toate aceste societăţi, la data de 28.03.2019 acesta i-a transmis inculpatei B. un mesaj prin poşta eletronică, cu titlul "cerere insolv U.-F.", cu menţiunea că a doua zi dorea să depună cererea, astfel cum rezultă din datele obţinute ca urmare a efectuării percheziţiilor informatice. În ataşamentul mesajului a fost anexată cererea de deschidere a procedurii insolvenţei S.C. F., cerere care urma să fie formulată în numele S.C. U. S.R.L. . La aceeaşi dată, inculpata B. i-a restituit lui A., prin intermediul e-mailului, documentele, după ce operase unele corecturi asupra cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, inserând un alineat la pct. 1 şi modificând conţinutul motivării pct. 2 lit. c) .
Din conţinutul cererii rezultă că pretenţia iniţială a societăţii U. S.R.L. era de 1.943.500 RON, reprezentând credit principal în sumă de 130.000 RON, în baza contractului nr. x/22.10.2017 (prin care s-ar fi furnizat o aplicaţie software monitorizare OB), şi penalităţi de 1.813.500 RON. Cererea, în forma editată de inculpata B., a fost depusă la Tribunalul Ilfov la data de 29.03.2019, de către inculpatul A., în baza unei împuterniciri din partea U. S.R.L., fiind înregistrată sub nr. x/2019.
La data de 20.05.2019, Tribunalul Ilfov a admis cererea, dispunând deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de F..
Astfel cum rezultă din procesul-verbal din 22.08.2022 în care au fost consemnate informaţiile obţinute în urma punerii în executare a măsurii accesului la un sistem informatic şi din percheziţia informatică efectuată în cauză, la data de 05.09.2019, inculpata B. a transmis prin intermediul poştei electronice documente în legătură cu procedura insolvenţei F., pe care le redactase anterior, după cum urmează:
- ora 16:06 – către A. – titlu: Declaraţie de creanţă D. – ataşament editabil "Declaraţie de creanţă D." (cerere de înscriere la masa credală pentru suma de 1.014.900 RON);
- ora 04:10 PM – către A. – titlu: declaraţie de creanţă L.+angajament – ataşamente editabile, nesemnate: penalităţi, angajament de plată, declaraţie de creanţă L.;
- ora 04:13 PM – către A. – titlu: declaraţie de creanţă E. +angajament de plată – ataşamente editabile, nesemnate: penalităţi, anagajament de plată, declaraţie de creanţă E.;
- ora 04:15 PM – către A. – titlu: declaraţie de creanţă H. - ataşamente editabile, nesemnate: penalităţi, angajament de plată, declaraţie de creanţă H.;
- ora 16:15 – către A. – titlu: U. Completare cerere – ataşament editabil "Cerere completare declaraţie U." (cerere de completare a creanţei în dosarul x/2019);
- ora 04:41 PM– către A. – titlu: declaraţie de creanţe G. – ataşamente editabile, nesemnate: penalităţi, act adiţional, declaraţie de creanţă; ataşament needitabil, semnat şi ştampilat: contract de vânzare cumpărare G. – F.;
- ora 04:50 PM – către A. şi D. - titlu: declaraţie de creanţă H. - aceleaşi ataşamente, în aceeaşi formă că la mesajul de la ora 04:15 către A.;
- ora 04:49 PM – către D. – titlu: declaraţie de creanţă E. +angajament de plată – aceleaşi ataşamente, în aceeaşi formă ca la mesajul de la ora 04:13 PM către A.;
- ora 05:06 PM – către A. şi D. – titlu: declaraţie de creanţă I. – ataşamente editabile, nesemnate: declaraţie de creanţă I., angajament de plată, calcul penalităţi;
- ora 17:43 – către A. şi D. – titlu: declaraţie de creanţă D. – ataşamente: "declaraţie de creanţă D." (acelaşi trimis lui A. la ora 16:06) şi un fişier word editabil, "recunoaştere debit";
- ora 05:46 PM – către A. şi D. – titlu: declaraţie+angajament H. aceleaşi ataşamente, în aceeaşi formă că la mesajul de la ora 04:50 PM;
- ora 05:50 PM - către A. şi D. - titlu: declaraţie de creanţă E. - aceleaşi ataşamente, în aceeaşi formă ca la mesajul de la ora 04:13 PM către A.;
- ora 05:52 PM - către A. şi D. – titlu: declaraţie de creanţă I. – aceleaşi ataşamente, în aceeaşi formă ca la mesajul de la ora 05:06 PM;
- ora 17:54 – către A. şi D. – titlu: G. declaraţie +angajament – aceleaşi ataşamente, în aceeaşi formă ca cele trimise lui A. la ora 04:41 PM;
- ora 17:56 – către A. şi D. – titlu: "U." – aceleaşi ataşamente ca cele trimise lui A. la ora 16:15;
După primirea e-mailurilor din intervalul 05:46 - 05:56 PM, inculpatul A. le-a redirecţionat către martora M., cu mesajul "3 exemplare" (pentru a fi printate, astfel cum a declarat martora). Fişierele care au fost transmise în intervalul 04:10-05:52 PM către A. şi D. reprezintă:
- cerere de admitere a creanţelor în numele lui D. pentru suma de 1.014.900 RON în dosarul nr. x/2019;
- confirmare sold debitor la data de 10.05.2019 – prin care F. recunoaştea că datorează suma de 1.014.900 RON asociatului D., conform contractului de împrumut asociat din data de 10.05.2019;
- angajament de plată din 25.07.2018 prin care F., reprezentată de inculpatul D., recunoştea datoria de 200.000 RON, sumă acordată cu titlu de împrumut de E., şi se obliga să o achite în termen de 60 de zile, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere de 1,25% pe zi, calculate retroactiv. În finalul actului este menţionată data de 27.07.2018 ca dată a semnării;
- cerere de admitere a creanţelor în numele lui E. la dosarul nr. x/2019
- angajament de plată din 30.07.2018 prin care F., reprezentată de inculpatul D., recunoştea datoria de 160.000 RON, sumă acordată cu titlu de împrumut de H., şi se obliga să o achite în termen de 60 de zile, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere de 1,5% pe zi, calculate retroactiv;
- cerere de admitere a creanţelor în numele lui H. la dosarul nr. x/2019;
- cerere de completare a declaraţiei de creanţă în numele U. S.R.L. în dosarul nr. x/2019, respectiv majorarea pretenţiei la suma de 2.185.300 RON, din care 130.000 RON debit principal şi 2.055.300 RON penalităţi de întârziere (calculate până la data intrării în insolvenţă);
- angajament de plată nr. x/01.06.2018 la contractul de vânzare-cumpărare nr. x/12.01.2017 – prin acest act, F., reprezentată de inculpatul D., recunoştea datoria de 2.328.025,07 RON către G. (1.751.386,87 RON facturi neachitate şi 576.121,43 RON penalităţi) şi se obliga să o achite în 90 de zile sub sancţiunea unor penalităţi de întârziere de 1,5% pe zi, aplicate retroactiv (prin aceste menţiuni a fost modificat contractul nr. x/12.01.2017, care prevedea penalităţi de 0,15% pe zi);
- cererea de admitere a creanţelor formulată de G., prin C., în dosarul nr. x/2019 privind pe F., pentru suma de 9.151.266,40 RON (1.751.386,87 RON debit principal şi 9.151.266,40 RON penalităţi). Creanţa este întemeiată pe contractul nr. x/21.11.2017, dar în motivarea cererii se face referire la contractul nr. x/12.01.2017;
- angajament de plată din 06.08.2018, prin care societatea F., reprezentată de inculpatul D., recunoştea datoria de 140.000 RON, sumă acordată cu titlu de împrumut de I., şi se obliga să o achite în termen de 60 de zile sub sancţiunea penalităţilor de întârziere de 1,5% pe zi, calculate retroactiv. În finalul actului este menţionat numele lui E. la rubrica "împrumutător/creditor".;
- cerere de admitere a creanţelor în numele lui I. la dosarul nr. x/2019.
Unele dintre aceste fişiere au fost corectate – angajamentul de plată pentru E. (data), angajamentul de plată pentru I. (nume) - şi retransmise inculpatului A., respectiv transmise inculpatului D..
Aşadar, în cazul fiecărei creanţe/fiecărui creditor, inculpata B. a comunicat prima dată către inculpatul A. actele pe care le redactase şi, după analizarea acestora de către inculpat şi exprimarea acordului, eventual şi după efectuarea unor corecturi, le-a transmis şi către inculpatul D.. Prin urmare, iniţiativa întocmirii acestor documente a avut-o inculpatul A., cel care controla în fapt S.C. F. şi care avea interesul înscrierii datoriilor respective la masa credală.
Ulterior, angajamentele de plată şi confirmarea de sold au fost semnate de inculpatul D. în numele societăţii F.. Fotocopii ale angajamentelor de plată şi cererile de admitere creanţe în numele G., H., E., I. şi D., precum şi cererea de completare a declaraţiei de creanţă pentru U. S.R.L. au fost depuse, cu acelaşi conţinut ca cel redactat de inculpata B., la dosarul nr. x/2019 şi au fost soluţionate prin înscrierea creanţelor la masa credală a F..
O deosebită relevanţă probatorie o are raportul de constatare criminalistică grafoscopică nr. x/30.05.2023 întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul IGPR, care a concluzionat că:
- angajamentul de plată datat 27.07.2018 şi cererea de admitere creanţe în numele lui E. nu au fost semnate de acesta, ci de inculpatul A., care a realizat şi scrisul olograf de pe plicul în care actele au fost trimise Tribunalului Ilfov. Această concluzie se coroborează cu discuţia din data de 26.11.2020, tip SMS text, dintre martorul E. şi inculpatul A., identificată cu ocazia percheziţiei informatice asupra telefonului mobil marca x, seria x, deţinut de suspect;
- angajamentul de plată datat 30.07.2018 şi cererea de admitere creanţe în numele lui H. nu au fost semnate de acesta;
- nu se poate stabili dacă angajamentul de plată datat 06.08.2018 şi cererea de admitere creanţe în numele lui I. au fost semnate de aceasta. Comparând vizual semnăturile de pe aceste acte şi semnăturile realizate personal de I. pe diferite acte în faţa organelor de urmărire penală, specialistul a constatat că acestea sunt complet diferite;
- inculpata C. a semnat cererea de admitere creanţe în numele S.C. G., însă nu se poate stabili dacă a semnat angajamentul de plată nr. x din 01.06.2018;
- martorul H. nu a semnat, în calitate de reprezentant al U. S.R.L., cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, împuternicirea pentru inculpatul A. şi cererea de completare a declaraţiei de creanţă.
Fiind audiat în calitate de suspect la data de 14.10.2022, H. a precizat că el nu s-a ocupat de administrarea societăţii U. S.R.L., nu a desfăşurat nicio activitate pe această societate, a semnat actele care îi erau prezentate, fără a cere mai multe detalii, nu a împrumutat societatea F. cu bani, pentru că nici nu ar fi avut de unde, şi nu a putut recunoaşte ca fiind ale sale semnăturile olografe de pe cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, împuternicirea pentru A. şi angajamentul de plată din 30.07.2018.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile date de H., în calitate de martor, în cursul cercetării judecătoreşti. Astfel, acesta a relatat că nu a avut nicio activitate în cadrul U. S.R.L., pur şi simplu figura ca administrator şi asociat în acte. A susţinut că nu cunoaşte dacă firma pe care o administra a avut relaţii comerciale cu F.. A arătat că din câte cunoaşte X. (concubina inculpatului A.) se ocupa de coordonarea activităţii firmei, precizând că nu ştie dacă A. a avut vreo implicare în această firmă, însă presupune că a avut, având în vedere relaţia dintre el şi X..
A mai arătat martorul că nu a împrumutat niciodată firma F. şi că nici nu avea resurse financiare pentru a face acest lucru, menţionând că atunci când a fost audiat la parchet a aflat pentru prima oară că există anumite documente care ar atesta că a împrumutat F.. Martorul H. a relatat că nu a participat la întocmirea vreunui document din care să rezulte că ar fi împrumutat F., confirmând însă că la solicitarea X. a semnat anumite documente, fără a le cunoaşte conţinutul. A mai arătat că nu-şi aminteşte să fi semnat vreo împuternicire pentru A. şi nici o cerere de completare a creanţei înregistrată la Tribunalul Ilfov.
Fiindu-i prezentată cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei depusă de către U. S.R.L. împotriva F. şi ataşată la filele x din volumul 2 DUP, martorul a precizat că semnătura aplicată pe această cerere seamănă cu semnătura sa, însă nu crede că-i aparţine. De asemenea, fiindu-i prezentat documentul intitulat "Împuternicire", ataşat la fila x din volumul 5 DUP, în cuprinsul căreia se consemnează că îl împuterniceşte pe A. să depună la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenţei din partea U. în contradictoriu cu F., martorul a arătat că semnătura de pe acest document nu-i aparţine.
În cursul urmăririi penale, inculpatul D. a recunoscut că a semnat angajamentele de plată transmise de inculpata B., deşi erau antedatate, motivând că a procedat astfel întrucât a vrut să-şi păstreze locul de muncă, că i s-a spus că trebuia ca el "şi alte persoane să se înscrie la masa credală" pentru ca cei care împrumutaseră cu bani societatea să şi-i poată recupera.
În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, inculpatul D. a arătat că nu a împrumutat niciodată F.. A confirmat faptul că a semnat mai multe înscrisuri din care rezultă că a creditat F., procedând astfel la solicitarea lui A. şi a lui J.. A susţinut inculpatul că acele contracte de împrumut i-au fost trimise de inculpata B. şi că erau antedatate. De asemenea, a confirmat că a semnat cererea de admitere creanţe U. S.R.L. în numele F. în dosarul nr. x/2019, iar referitor la angajamentele de plată din 27.07.2018, 30.07.2018, 01.06.2018 şi 06.08.2018, confirmarea de sold debitor din 10.05.2019 şi cererile de admitere creanţe în numele lui H., E., I., D. şi G., inculpatul a precizat că aceste înscrisuri au fost redactate pe calculator de către B., care i le-a prezentat lui A. pentru a le verifica, iar apoi aceasta le-a transmis pe email către el şi către A.. A mai arătat inculpatul D. că ulterior a luat legătura cu H. şi I., iar aceştia au negat faptul că ar fi împrumutat S.C. F..
Relevantă este şi declaraţia martorei M., care a relatat că începând cu jumătatea anului 2018 a primit pe e-mail de la A. sau de la B. nişte înscrisuri, pe care i s-a solicitat să le printeze, din care rezulta că D. ar fi împrumutat S.C. F.. A precizat că acele înscrisuri nu au fost redactate de către D., ci doar au fost semnate de către acesta şi că documentele respective nu atestau împrumuturi reale, în condiţiile în care D. nici nu avea resurse financiare pentru a împrumuta societatea. A mai arătat că la solicitarea lui A. şi J., inculpatul D. a retras sume de bani în numerar din contul societăţii, bani pe care i-a remis acestora.
Din procesul-verbal de valorificare a rezultatelor percheziţiei informatice efectuate asupra laptopului deţinut de inculpata B. rezultă că pe acest dispozitiv au fost redactate angajamentele de plată în numele lui E., H. şi I., cererile de admitere creanţă pentru E. şi I., contestaţia la tabelul definitiv al creanţelor în numele lui I. şi tot de pe acest dispozitiv a fost modificată cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de U. S.R.L. faţă de F.. De asemenea, pe laptopul inculpatei B. au fost identificate, în format word editabil, contracte de creditare a F. în numele lui H. (pentru perioada iulie- decembrie 2017), I. (pentru perioada august- octombrie 2017), E. (perioada august- decembrie 2017) şi D. (01.07.2018 – 10.05.2019).
Pe hard-disk-ul extern x cu seria x , ridicat de la inculpata B. la data de 27.06.2022 au fost identificate mai multe documente, în format word editabil: borderou plăţi (referitor la sumele pretins avansatte spre decontare de inculpatul D. – 170.000 RON), declaraţia de creanţa G. (pentru înscrierea la masa credală a F. SRL), iar pe hard-disk-ul extern x cu seria x, ridicat de la inculpata B. la aceeaşi dată a fost identificată, în format word editabil, cererea de înscriere la masa credală în numele inculpatului D..
La dosarul nr. x/2019 nu au fost depuse contractele de împrumut în baza cărora s-a solicitat înscrierea la masa credală şi nu au fost identificate originale sau copii ale acestora, cu excepţia a 12 contracte privind pe I. (ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 27.06.2022 de la locuinţa inculpatului A. şi care sunt semnate doar în numele debitorului). De asemenea, nu au fost identificate originalele angajamentelor de plată.
Din informaţiile comunicate de organele fiscale reiese că numiţii H., E., I. şi D. nu ar fi avut resursele financiare necesare pentru a acorda împrumuturile care au fost înscrise la masa credală a F..
Aşadar, din coroborarea concluziilor raportului de constatare criminalistică grafoscopică nr. x/30.05.2023 cu informaţiile comunicate de organele fiscale privind veniturile împrumutătorilor, cu declaraţiile martorilor M., H. şi ale inculpatului D. şi cu mesajele transmise la data de 26.11.2020 între E. şi A., rezultă fără niciun dubiu că, în realitate, martorii H., E., I. şi inculpatul D. nu au împrumutat societatea F. cu nicio sumă de bani, iar martorii nici nu au solicitat înscrierea la masa credală în dosarul nr. x/2019, creanţele care apar înscrise pe numele celor patru persoane în tabelul de creanţe fiind fictive.
De asemenea, Curtea a constatat că inclusiv creanţa de care s-a prevalat U. S.R.L. pentru deschiderea procedurii insolvenţei faţă de F. are caracter fictiv, în condiţiile în care, în perioada 2017-2019, F. nu a declarat achiziţii de la creditoare (astfel cum reiese din procesul-verbal din 29.03.2023 ataşat la fila x DUP), deşi temeiul cererii a fost contractul nr. x/22.10.2017, pretins executat la data de 04.12.2017, dată la care a fost emisă şi factura fiscală seria x nr. x în valoare de 130.000 RON (filele x vol. 14).
Totodată, S.C. G. este înscrisă la masa credală a F. în baza contractului nr. x/12.01.2017 cu o creanţă a cărei fictivitate rezultă din procesul-verbal nr. x/13.07.2018 al DGAF, în condiţiile în care nu s-a dovedit existenţa în gestiunea vânzătorului (G. SRL) a bunurilor ulterior livrate, iar această societate nu a avut angajaţi specializaţi în execuţia cabinelor de pază şi nici autovehicule în proprietate sau folosinţă pentru a factura servicii de transport . De altfel, chiar dacă G. şi F. ar fi derulat relaţii comerciale reale, G. nu se putea înscrie la masa credală, în condiţiile în care princontractul de cesiune de drepturi şi obligaţii nr. 76/11.03.2017 a cesionat către S.C. AA. S.R.L. toate drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul nr. x/12.01.2017, deci şi dreptul de a pretinde plata creanţei.
Mai mult decât atât, potrivit procesului-verbal nr. x/13.07.2018 întocmit de D.G.A.F. F. a achitat numerar suma de 685.814,85 RON şi, prin virament către AA. S.R.L., suma de 1.289.422,45 RON (în total 1.975.237,3 RON). G. este înscrisă la masa credală cu o creanţă de 2.328.025,07 RON, din care 1.751.386,87 RON facturi neachitate. Or, comparând suma totală achitată de F. cu suma pretinsă de G., având în vedere că temeiul este acelaşi contract, iar creditoarea se prevalează de aceleaşi facturi emise în baza acestuia, este evident că debitoarea a achitat mai mult decât ar fi avut dreptul să încaseze creditoarea. În concluzie, G. nu mai avea nici dreptul de a pretinde creanţa (care fusese cesionată), iar creanţa nici nu mai exista (debitoarea procedând deja la achitarea ei).
Această situaţie era cunoscută atât de inculpata B., care a întocmit acte prin care G. contesta procesul-verbal nr. x/13.07.2018 al DGAF şi care a luat la cunoştinţă de existenţa şi conţinutul contractului nr. x/12.03.2017 (potrivit e-mailului din data de 08.03.2019, relevat de procesul-verbal din data de 22.08.2022 – fila x verso vol. 10 DUP), cât şi de inculpata C., care a reprezentat G. în faţa organelor fiscale, a semnat procesul-verbal nr. x/13.07.2018, formulând obiecţiuni ("nu sunt de acord cu cele prezentate în procesul-verbal şi vom emite un punct de vedere" 25.07.2018 – fila x DUP) şi a semnat contractul nr. x/12.03.2017. Faptul că inculpatele cunoşteau că relaţia comercială dintre F. şi G. era fictivă rezultă şi din împrejurarea că, anterior datei de 05.09.2019, contestaţia la executare şi contestaţia împotriva raportului de inspecţie fiscală au fost soluţionate definitiv .
Totodată, din declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către martorii K. şi N. şi de către inculpatul D. rezultă că inculpata C. avea cunoştinţă de faptul că pretenţiile G., firmă al cărei administrator era, faţă de F. nu aveau temei real.
Aşadar, inculpata B. a redactat şi a antedatat actele indicate de către inculpatul A., în numele persoanelor menţionate, cunoscând că nu reprezentau voinţa acestora, ci a inculpatului, şi fără a avea mandat din partea acestora, iar apoi i le-a transmis lui A., ulterior semnării fiind folosite în faţa instanţei de judecată, în această modalitate ajutând la înscrierea acestor creanţe fictive la masa credală a S.C. F., în frauda creditorilor.
Activitatea de asistenţă juridică a inculpatei B. a vizat toate societăţile controlate de inculpatul A. şi care au fost implicate în dosarul nr. x/2019, cu toate că acestea aveau interese contrare, unele având calitatea de debitor, iar altele de creditor, astfel cum relevă inclusiv datele obţinute ca urmare a efectuării percheziţiilor informatice (conversaţia inculpatului D. din data de 28.04.2021, ora 10:35:24 AM cu "Dl II.": "Azi s-a prezentat B. la procesul dintre G. şi Z.. Tot ea reprezintă F. în litigiul cu Z.. F. care e în litigiu cu G. (...) Tot B. s-a prezentat pentru G. la termenul de ieri de la Y."
Având în vedere modalitatea în care a acţionat, astfel cum a fost descrisă anterior, prin redactarea şi antedatarea unor acte care atestau datorii fictive, precum şi a unor cereri de admitere a creanţelor respective la masa credală, fără a avea mandat din partea persoanelor menţionate în acele documente, apoi prin punerea lor la dispoziţia inculpatului A., este exclus ca inculpata B. să nu fi realizat caracterul infracţional al acţiunilor sale şi scopul urmărit prin întocmirea înscrisurilor în discuţie, cu atât mai mult cu cât asigura asistenţă juridică în perioada respectivă tuturor firmelor controlate de inculpatul A., fiind aşadar în cunoştinţă de cauză în legătură cu demersurile juridice ale acestuia.
Extrem de relevante în privinţa faptului că inculpata B. a acţionat de conivenţă cu inculpatul A. sunt şi procesul-verbal de analiză a informaţiilor obţinute prin punerea în executare a măsurii accesului la un sistem informatic şi procesele-verbale de percheziţie informatică şi de analiză a rezultatelor, care se coroborează cu declaraţiile martorilor J., M. şi cu cele ale inculpatului D., toate aceste mijloace de probă evidenţiind că între cei doi inculpaţi exista o strânsă colaborare.
Astfel, din corespondenţa electronică purtată de inculpatul A. cu inculpata B. rezultă că la data de 04.10.2019 inculpata a transmis draftul votului G. în Adunarea Creditorilor debitoarei F. referitor la desemnarea componenţei Comitetului Creditorilor, iar acesta l-a redirecţionat către inculpata C. pentru a-l semna .
Curtea a avut în vedere sub acest aspect şi conversaţiile purtate între inculpaţii A. şi B., prin intermediul aplicaţiei Q., obţinute ca urmare a percheziţiei informatice a SSD-ului Crucial cu seria x: x al laptopului marca x cu seria x (filele x – 81 vol. 10 DUP) şi a percheziţiei informatică a telefonului mobil marca x cu seria x 1: x, IMEI 2: x (filele x DUP), care au fost redate pe larg, având în vedere relevanţa lor probatorie.
În opinia Curţii, aceste conversaţii demonstrează că inculpata B. redacta în mod curent acte la solicitarea şi conform indicaţiilor inculpatului A., într-o manieră care să corespundă planurilor acestuia, în vederea utilizării lor în cadrul procedurilor desfăşurate în faţa judecătorului sindic şi, în egală măsură, evidenţiază faptul că inculpata a cunoscut caracterul fictiv al creanţelor pretinse în numele lui E., H., I. şi D., precum şi scopul urmărit de către inculpatul A., respectiv înscrierea creanţelor respective la masa credală a S.C. F. S.R.L., pentru a controla Adunarea Creditorilor.
În acest sens, Curtea a avut în vedere şi declaraţiile martorei M., care a arătat că în perioada anilor 2018-2019 B. redacta diferite documente, inclusiv cele referitoare la împrumuturi, pe care le trimitea pe e-mailul de serviciu cu domeniul F., pe care martora trebuia să le printeze şi să i le dea lui A..
A apreciat ca relevante sub acest aspect declaraţiile martorului J. din cursul urmăririi penale, când a relatat că inculpata B. i-a fost prezentată de către inculpatul A. şi, la recomandarea acestuia, a devenit avocata societăţii Y. S.R.L., aflată în insolvenţă, pe care o deţinea martorul, fiind şi avocata societăţii G., creditoare a primei societăţi. Martorul a subliniat că inculpata B. reprezintă/a reprezentat societatea G. în 33 de dosare asociate procedurii insolvenţei societăţii Y. S.R.L., scopul fiind acela de a dobândi proprietatea asupra imobilului din str. x.
Totodată, în declaraţia dată în faza de judecată, acelaşi martor a precizat că inculpata B. a fost adusă de către A. pentru a reprezenta în calitate de avocat F., Y., Z., G. şi probabil şi celelalte societăţi pe care le coordona acesta.
Curtea nu a reţinut apărarea inculpatei B. în sensul că acţiunile sale s-ar circumscrie exercitării profesiei de avocat. Astfel, falsificarea unor înscrisuri prin atestarea necorespunzătoare a adevărului, cu scopul de a ajuta un client să înscrie datorii inexistente într-o procedură de insolvenţă, în frauda celorlalţi creditori, reprezintă o activitate care în mod vădit depăşeşte cadrul legal în care poate fi exercitată profesia de avocat şi care intră în contradicţie nu numai cu legea penală, ci şi cu principiile de bază ale acestei profesii.
De asemenea, inculpata C., administrator de drept al S.C. G., cunoştea că angajamentul de plată nr. x/01.06.2018, care era antedatat, cuprindea menţiuni necorespunzătoare adevărului referitoare la relaţia comercială cu F., folosind acest angajament pentru a proba cererea de admitere creanţe formulată de G. în dosarul nr. x/2019 privind insolvenţa F. şi obţinând înscrierea la masa credală cu suma de 9.151.266,40 RON, în frauda creditorilor. Astfel, S.C. G. nu avea în gestiune bunurile pretins a fi livrate S.R.L. în baza contractului nr. x/12.01.2017 şi nici angajaţi specializaţi în execuţia cabinelor de pază sau autovehicule în proprietate sau folosinţă pentru a factura servicii de transport, aspecte pe care inculpata C. le cunoştea foarte bine. Mai mult decât atât, astfel cum s-a arătat anterior, G. nu se putea înscrie la masa credală, în condiţiile în care prin contractul de cesiune de drepturi şi obligaţii nr. 76/11.03.2017 a cesionat către S.C. AA. S.R.L. toate drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul nr. x/12.01.2017, deci şi dreptul de a pretinde plata creanţei.
Totodată, din declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către martorii K. şi N. şi de către inculpatul D. a rezultat că inculpata C. avea cunoştinţă de faptul că pretenţiile G., firmă al cărei administrator era, faţă de F. nu aveau temei real.
De altfel, din declaraţiile inculpatului D. rezultă că inculpata C. presta activităţi lucrative pentru tot grupul de societăţi controlate de inculpatul A., fiind una dintre persoanele de încredere ale acestuia şi având atribuţii în domeniul resurselor umane, dar şi în ceea ce priveşte facturarea şi emiterea statelor de plată, pe lângă faptul că ocupa funcţia de administrator al S.C. G..
La rândul său, inculpatul D. a cunoscut caracterul fictiv al angajamentelor de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, al angajamentului de plată nr. x/01.06.2018 şi al confirmării de sold din 10.05.2019, cunoscând că acestea sunt antedatate şi că nu reflectă debite reale, fapt pe care l-a recunoscut în cursul urmăririi penale, când a arătat că a procedat astfel din cauza presiunilor la care a fost supus de către J., A., C. şi K. şi pentru a-şi păstra locul de muncă, motive care însă nu sunt apte să-i înlăture răspunderea penală.
A reţinut Curtea că demersurile efectuate de către inculpatul D. începând cu anul 2020, constând în formularea unor contestaţii împotriva creanţelor fictive înscrise în tabelul definitiv al creanţelor şi a unor sesizări adresate ANAF şi parchetului, nu au nicio relevanţă din perspectiva întrunirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, faptă care s-a consumat în cursul lunii septembrie 2019, în momentul depunerii la dosarul de insolvenţă a cererilor de admitere creanţe în numele lui H., E., I., D. şi G.. În mod evident, atitudinea inculpatului de a sesiza organele de urmărire penală cu privire la faptele deduse judecăţii şi de a furniza probe acestora va fi avută în vedere la individualizarea pedepsei, însă nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere penală.
Totodată, a reţinut că este de necontestat faptul că inculpatul D. a cunoscut caracterul fictiv al datoriilor S.C. F. către H., E., I., G., precum şi către propria sa persoană, şi cu toate acestea a ales să semneze în calitate de administrator al societăţii înscrisurile care atestă existenţa acelor datorii, documente care erau antedatate, iar apoi a formulat cererea de admitere creanţe în dosarul nr. x/2019, obţinând astfel înscrierea la masa credală a unor creanţe fictive. Dacă în cazul creanţelor reclamate de celelalte persoane ar fi putut exista, cel puţin teoretic, posibilitatea ca inculpatul D. să nu cunoască caracterul lor fictiv, în privinţa propriei creanţe acesta nu poate invoca o astfel de scuză. Cu toate că inculpatul a susţinut că nu a acţionat cu intenţia de a frauda creditorii reali ai S.C. F., prin depunerea cererii de admitere a propriei creanţe nereale la dosarul de insolvenţă acesta în mod evident a acceptat o astfel de posibilitate, consecinţele acţiunii sale fiind previzibile pentru o persoană cu nivelul său de pregătire.
Referitor la scopul urmărit, respectiv acela de a controla deciziile luate în Adunarea Creditorilor în cadrul insolvenţei S.C. F., în vederea obţinerii de sume de bani din patrimoniul acestei societăţi în frauda celorlalţi creditori, Curtea a avut în vedere, în afara probatoriului analizat în precedent, şi conversaţia purtată de inculpatul A. cu inculpata B. din data de 29.07.2019 (fila x DUP), care relevă că A. încerca să desemneze un administrator judiciar agreat de el.
Relevant în acest sens este şi apelul formulat în numele societăţii U. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1536/20.05.2019 referitor la numirea în calitate de administrator judiciar provizoriu a T., şi nu a CII BB., astfel cum solicitase apelanta, aspect care îl nemulţumea pe inculpatul A. (astfel cum reiese din convorbirea cu inculpata B. din data de 28.05.2019, redată anterior).
Controlând societăţile U. S.R.L. şi G., prin H. şi C., şi pe numiţii H. şi I., inculpatul A. s-a folosit de persoane fizice şi juridice pentru a deschide procedura insolvenţei faţă de F. şi a înscrie creanţe fictive la masa credală (reprezentând 75,43% din totalul creanţelor), interesul fiind acela de a controla deciziile luate în Adunarea Creditorilor şi, implicit, destinaţia patrimoniului.
De altfel, controlul exercitat asupra Adunării Creditorilor i-a şi permis inculpatului A. să-şi atingă, cel puţin în parte, scopul urmărit, în condiţiile în care, la data de 26.07.2021, a depus la administratorul judiciar al F., T., o cerere de plată creanţe curente, prin care a solicitat plata sumei de 3.073.185,3 RON şi a sumei de 452.735,04 RON cu titlu de penalităţi, în baza contractului de comision încheiat la data de 01.02.2018 cu debitoarea, reprezentată de N., având ca obiect identificarea de parteneri comerciali pentru încheierea de contracte, asistarea în etapa negocierii şi reprezentarea în relaţia cu firma parteneră de contabilitate, încasând până în prezent suma de aproximativ 1.500.000 de RON, astfel cum rezultă din actele dosarului de insolvenţă nr. x/2019. Anterior, la data de 19.05.2017, inculpatul a fost împuternicit de administratorul societăţii, N., pe o perioadă de 3 ani, să reprezinte F. în relaţia cu terţii, să conducă operaţional contabil societatea, să gestioneze bugetul de venituri şi cheltuieli, să angajeze societatea comercial şi patrimonial, împuternicire confirmată de inculpatul D. la preluarea mandatului de administrator în aprilie 2018 .
Totodată, inculpatul A. a obţinut sume de bani cu titlu de creanţe curente în baza unor documente doveditoare fictive. Astfel, contul inculpatului D. a fost creditat de administratorul judiciar cu suma de 80.000 RON, pentru acoperirea unor "creanţe curente" - combustibil pentru care acesta ar fi avansat sumele necesare, deşi nu dispunea de resurse financiare în acest sens, sumă care a fost remisă ulterior de către D. lui A. (declaraţia inculpatului D. în acest sens fiind credibilă prin raportare la aspectele prezentate anterior privind controlul exercitat de inculpatul A. asupra F. SRL). De altfel, convorbirea din data de 29.07.2019 dintre inculpaţii A. şi B., redată anterior, conturează suspiciunea că aceste achiziţii au un caracter fictiv (administratorul judiciar era suspicios în legătură cu faptul că bonurile proveneau de la aceeaşi staţie de benzină, cunoscut fiind fenomenul obţinerii contra cost al acestor documente fiscale), cât şi interesul inculpatului A. pentru obţinerea acestei sume de bani.
În acest context, Curtea nu a reţinut apărarea formulată de către inculpatul A., în sensul că nu ar fi îndeplinită condiţia prevăzută în norma de incriminare referitoare la săvârşirea faptei "în frauda creditorilor". Chiar dacă persoana vătămată ANAF avea prioritate în recuperarea creanţelor, înscrierea de datorii fictive ale F. faţă de persoane fizice şi juridice controlate de către inculpatul A. i-au permis acestuia să controleze Adunarea Creditorilor, organ colectiv deosebit de important în procedura insolvenţei, şi, pe cale de consecinţă, decontarea unor sume importante de bani cu titlu de creanţe curente, fără îndeplinirea condiţiilor legale, în detrimentul intereselor celorlalţi creditori, astfel cum s-a arătat în precedent. De altfel, dacă susţinerile apărării ar fi reţinute, ar însemna că în nicio situaţie ANAF nu poate avea calitatea de persoană vătămată în cazul infracţiunii de bancrută frauduloasă, întrucât are prioritate în recuperarea creanţelor în procedura insolvenţei, teză care în mod evident nu poate fi acceptată.
Mai mult decât atât, Curtea a apreciat că infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen. este o infracţiune de pericol, astfel încât pentru consumarea acesteia nu este necesară producerea unei pagube efective în patrimoniul creditorilor. Astfel, infracţiunea în discuţie constă în fapta persoanei care, în frauda creditorilor, înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate. Sintagma "în frauda creditorilor" nu este folosită de către legiuitor cu scopul de a condiţiona existenţa infracţiunii de producerea unui prejudiciu efectiv în patrimoniul creditorilor, infracţiunea fiind una de pericol, a cărei urmare constă "în periclitarea şanselor creditorilor de a-şi satisface creanţele din întreg activul debitorului. Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca aceştia, sau vreunul dintre creditori, să fie efectiv păgubiţi" (Kuglay, în G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F. Vasile, C. pen.. Comentarii pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 515). Totodată, în doctrină s-a arătat că "trăsătura bancrutei frauduloase de a fi o infracţiune contra patrimoniului nu neagă posibilitatea ca aceasta să fie o infracţiune de pericol, şi nu o infracţiune de rezultat" (D. Pârgaru, Infracţiuni în legătură cu procedura insolvenţei, Ed. Beck, Bucureşti, 2019, p. 209).
De asemenea, a fost apreciată ca neîntemeiată şi apărarea conform căreia ar fi reale datoriile înfăţişate de angajamentele de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, de angajamentul de plată nr. x/01.06.2018 şi de confirmarea de sold debitor din data de 10.05.2019, în condiţiile în care probatoriul administrat în cauză demonstrează dincolo de orice dubiu rezonabil caracterul fictiv al operaţiunilor atestate de aceste documente, astfel cum s-a arătat în precedent. În egală măsură, falsificarea acestor înscrisuri nu poate fi catalogată ca o simplă simulaţie, fără conotaţie penală, săvârşită prin ascunderea identităţii reale a împrumutătorului, câtă vreme nu există niciun element probator care să conducă la concluzia că sumele înscrise în documentele respective ar fi fost în mod efectiv introduse în societate. Inculpaţii nu au depus niciun înscris din care să rezulte că sumele prevăzute în angajamentele de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, în angajamentul de plată nr. x/01.06.2018 şi în confirmarea de sold debitor din data de 10.05.2019, care ulterior au fost înscrise în tabelul definitiv al creanţelor în dosarul de insolvenţă, ar fi ajuns în patrimoniul S.C. F., astfel încât susţinerile lor în acest sens nu au suport probator.
În altă ordine de idei, Curtea a reţinut că în jurisprudenţă şi în doctrină se acceptă în mod unanim că pot face obiectul probaţiunii şi faptele similare, care sunt acele fapte ce se aseamănă cu faptele ce formează obiectul probaţiunii, fără a se afla însă în raport de cauzalitate cu acestea, fiind relevante din perspectiva stabilirii unui mod de operare al făptuitorului. În prezenta cauză, probatoriul administrat evidenţiază că faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor în prezenta cauză, comise în cursul lunii septembrie 2019, nu au un caracter izolat. Astfel, materialul probator relevă că era o practică a inculpatului A. să falsifice documente pentru a controla modalitatea de derulare a procedurii insolvenţei societăţilor pe care le administra în fapt.
În acest sens, edificatoare este corespondenţa dintre inculpatul A. şi numitul JJ., căruia îi trimite, la data de 07.12.2017, un e-mail cu titlul "DE SEMNAT SI STAMPILAT FACTURA SI RESTUL DOCUNTELOR IN DREPTUL TAU SI AL SOCIETATII", având ataşate trei fişiere (contract de vânzare ESS-RBG, 11 declaraţie de creanta ESS şi factura). Primul fişier conţinea contractul de vânzare-cumpărare nr. x/27.02.2017, dintre KK. S.R.L., reprezentată de JJ., şi Y. S.R.L., reprezentată de J. - având ca obiect "reglementarea cadru" a relaţiilor din cumpărător şi vânzător referitoare la livrarea de bunuri/prestarea de servicii, pe bază de comandă fermă – anexa 1/28.02.2017 (privind livrarea unui sistem antiefracţie 10 senzori+centrală, camere IP şi DVR-uri 8P), proces-verbal de predare primire echipamente nr. x/27.03.2017 şi borderou penalităţi. Al doilea fişier reprezenta cererea de admitere a creanţelor în valore totală de 802.220,65 RON formulată de KK. S.R.L. în dosarul nr. x/2017 privind insolvenţa societăţii Y. S.R.L..
Toate actele menţionate erau în format editabil, nesemnate şi neştampilate. Cel de al treilea fişier conţinea factura fiscală nr. x/29.03.2017, emisă de KK. S.R.L. pentru Y. S.R.L. în valoare de 171.598 RON cu TVA. Inculpatul A. i-a transmis destinatarului şi mesajul "te rog semneaza si stampileaza astea di att, scaneaza si da-mi inapoi pe mail" .
Declaraţiile martorei K. dovedesc şi ele această practică, aceasta relatând că: "în anul 2018 am primit un contract de prestări servicii pe mail de la BE care era antedatat 2016, contract care figura încheiat între AA. şi G., care avea ca obiect publicitate, iar eu când am văzut anul 2016 l-am întrebat pe LL. de ce îl semnez în 2018 din moment ce el este din anul 2016, acesta răspunzându-mi că a uitat să mi-l dea să îl semnăm eu şi C., care era administrator în drept la G.. Împreună cu acest contract eu am primit şi facturile aferente pe care eu şi C. le-am semnat la solicitarea lui LL.. După ce am semnat acest contract şi facturile aferente, aceste documente i le-am dat lui LL.".
În plus, în contextul controlului derulat de organele fiscale cu privire la activitatea societăţii F. (filele x DUP), inculpatul A. i-a solicitat martorei K. şi inculpatei C. să semneze contractul de cesiune de creanţe dintre G., cedent, şi AA. S.R.L., cesionar (contract nr. x/11.03.2017, referitor la drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul nr. x/12.01.2017, încheiat între G. şi F. SRL- filele x DUP), ceea ce s-a întâmplat în apropierea datei de 27.02.2018, dată la care martora l-a scanat şi i l-a trimis pe e-mail inculpatului (proces-verbal acces la sistem informatic 22.08.2022 fila x verso vol. 14 DUP).
Contractul nr. x/11.03.2017 a fost întocmit, în mod fals, pentru a justifica organelor fiscale plăţile efectuate din contul F. în contul AA. S.R.L., în cursul anului 2017, în baza dispoziţiilor inculpatului A. fără a exista o justificare comercială. În plus, în baza contractului nr. x/12.01.2017, G. a solicitat înscrierea la masa credală a F., deşi nu mai deţinea nicio creanţă (teoretic, cesionată către AA. S.R.L. prin contracutl nr. 76/11.03.2017) şi nici nu mai exista vreo creanţă (practic F. achitase către AA. SRL). Acest contract de cesiune este trimis de inculpatul A. inspectorilor fiscali, dar şi inculpatei B. (la data de 08.03.2018) (potrivit rezultatelor punerii în executare a măsurii accesului la un sistem informatic – fila x verso vol. 14 DUP), context în care inculpata a luat la cunoştinţă de cesionarea creanţei şi nu mai poate fi justificată redactarea ulterioară a cererii de admitere a creanţelor în numele G. în dosarul nr. x/2019.
În afară de acestea au fost identificate contracte de împrumut în numele lui L. şi N. pentru F.. În legătură cu contractele de împrumut în numele lui E., H. şi I., martorul N., fost administrator al F. până în aprilie 2018, a declarat că a semnat aceste contracte în perioada ianuarie- februarie 2018 la Galaţi, dar că nu ştie dacă sumele au intrat efectiv în gestiunea societăţii. După preluarea societăţii, în fapt, de J. şi A., martorul a semnat mai multe acte, care i-au fost transmise de aceştia. Alte documente primite erau deja semnate în numele său, astfel că doar le-a arhivat. Martorul a precizat că nu are cunoştinţă de contractul nr. x/12.01.2017 cu G. şi că nu a participat la recepţia bunurilor ce au făcut obiectul acestui acord. N. a subliniat că nu ştie dacă între F. şi inculpatul A. a fost încheiat un contract de comision şi că nu a împrumutat societatea cu nicio sumă de bani.
Martorul L. a declarat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de judecată că nu a împrumutat F., că nu ştie de existenţa acelor contracte şi că nu a semnat niciun astfel de act. Măsura accesului la un sistem informatic a dovedit că, la data de 20.02.2018, inculpatul A. a transmis societăţii de contabilitate, prin e-mail, cu mesajul "Bună ziua, Am ataşat iulie", 17 contracte de împrumut în care martorii L. şi N. apar menţionaţi în calitate de creditor, un astfel de contract pentru H. şi unul pentru E.. La aceeaşi dată, inculpatul A. transmite prin e-mail către martora K. contracte de împrumut, datate august- septembrie 2017, în care calitatea de creditor aparţine suspecţilor I. (14), H. (12), E. (13) şi martorilor N. (4) şi L. (3).
Totodată, la data de 23.09.2019 inculpata B. i-a transmis inculpatului A. contracte de împrumut, datate 06.01 – 30.04.2018 şi 01.07.2018- 10.05.2019, în care calitate de creditori au martorul N. (31) şi inculpatul D. (50), iar debitor – F.. Toate contractele de împrumut menţionate erau în format word editabil, obiectul era suma de 10.000 RON, cu termen de restituire un an de la data semnării.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, Curtea a reţinut că în raport de situaţia de fapt expusă:
- faptele inculpatului A., constând în aceea că în cursul lunii septembrie 2019:
- i-a determinat pe inculpaţii B. şi D. să falsifice angajamentele de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, angajamentul de plată nr. x/01.06.2018 şi confirmarea de sold debitor din data de 10.05.2019 (care erau antedatate şi nu reflectau datorii reale), iar pe inculpata B. şi să redacteze cererile de admitere creanţe în numele lui H., E., I., D. şi G.,
- i-a determinat pe inculpaţii D. şi C. să folosească în dosarul nr. x/2019 înscrisurile falsificate (angajamentul de plată nr. x/01.06.2018 şi confirmarea de sold debitor din data de 10.05.2019),
- a falsificat angajamentul datat 27.07.2018 şi cererea de înscriere la masa credală în dosarul nr. x/2019, ambele în numele lui E., prin contrafacerea semnăturii, pe care le-a expediat Tribunalului Ilfov în dosarul nr. x/2019 privind insolvenţa S.C. F., toate aceste manopere fiind realizate în scopul obţinerii înscrierii la masa credală a S.C. F. a unor creanţe fictive, în frauda creditorilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen.
Fapta inculpatei B., constând în aceea că în calitate de avocat titular al Cabinetului de Avocat B., la data de 05.09.2019, a redactat şi a antedatat angajamentele de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, angajamentul de plată nr. x/01.06.2018 şi confirmarea de sold din 10.05.2019, prin care F. recunoştea datorii către E., H., I., G. şi D., datorii despre care cunoştea că nu sunt reale, şi a redactat cererile de admitere creanţe în numele acestor persoane, în această modalitate ajutând la înscrierea acestor creanţe fictive la masa credală a S.C. F., în frauda creditorilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la bancrută frauduloasă prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen.
Fapta inculpatei C., care în calitate de administrator de drept al S.C. G., în perioada 05-09.09.2019, a folosit angajamentul de plată nr. x, care era antedatat (01.06.2018), şi care cuprindea menţiuni necorespunzătoare adevărului referitoare la relaţia comercială cu F., de care avea cunoştinţă (respectiv existenţa unor prestaţii reale din partea G. şi existenţa unei creanţe faţă de F. SRL), pentru a proba cererea de admitere creanţe formulată de G. în dosarul nr. x/2019 privind insolvenţa F., obţinând înscrierea la masa credală a unor creanţe fictive în sumă de 9.151.266,40 RON, în frauda creditorilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.
Fapta inculpatului D., care în calitate de administrator de drept al S.C. F., în perioada 05-09.09.2019, a semnat angajamentele de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, angajamentul de plată nr. x/01.06.2018 şi confirmarea de sold din 10.05.2019 pentru propria datorie, cunoscând că sunt falsificate prin antedatare şi că nu reflectă debite reale şi a folosit confirmarea de sold din 10.05.2019 pentru a susţine cererea de admitere creanţe pe care o formulase în dosarul nr. x/2019, obţinând înscrierea la masa credală a unor creanţe fictive, în frauda creditorilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.
La individualizarea pedepselor şi a modalităţii de executare, Curtea a ţinut seama de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de periculozitatea inculpaţilor, evaluate după criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale inculpaţilor, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
În privinţa infracţiunii de bancrută frauduloasă dedusă judecăţii, Curtea a apreciat că aceasta prezintă o gravitate sporită, având în vedere importanţa valorilor sociale lezate, complexitatea manoperelor utilizate pentru îndeplinirea rezoluţiei infracţionale, dar şi urmările produse, ţinând cont că vătămarea intereselor celorlalţi creditori înscrişi la masa credală au fost vătămate în mod efectiv, prin controlul exercitat asupra Adunării Creditorilor inculpaţii reuşind scoaterea unor sume de bani din patrimoniul societăţii aflate în insolvenţă cu titlu de creanţe curente, în baza unor documente doveditoare care par a fi la rândul lor fictive.
Cu toate că limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor sunt relativ reduse (închisoarea de la 6 luni la 5 ani), bancruta frauduloasă este o infracţiune a cărei complexitate, inclusiv în cauza dedusă judecăţii, relevă un grad de pericol social ridicat, ea denaturând procedurile de insolvenţă prin afectarea şanselor creditorilor de a-şi satisface creanţele din întreg activul debitorului şi, implicit, a activităţii lor economice.
La individualizarea pedepselor, Curtea a ţinut seama şi de contribuţia concretă a fiecărui inculpat. Din această perspectivă, se remarcă aportul substanţial al inculpatului A., care este protagonistul şi principalul beneficiar al activităţii infracţionale deduse judecăţii. Din actele dosarului rezultă că acesta a creat circuite comerciale între societăţile pe care le controla cu scopul de a obţine sume mari de bani din patrimoniul acestora, înfiinţând mai multe societăţi pe care le-a adus în stare de insolvenţă pentru a le decapitaliza. Deşi toate aceste societăţi erau coordonate de către inculpatul A., acesta nu deţinea nicio funcţie în cadrul lor, exercitând controlul prin diverse persoane, cu scopul de a evita tragerea sa la răspundere. Edificatoare sub aspectul calităţii sale de iniţiator al activităţii infracţionale sunt conversaţiile purtate cu inculpata B. prin intermediul reţelei Q., obţinute ca urmare a percheziţiilor informatice efectuate în cursul urmăririi penale, din care rezultă că acesta dirija şi verifica acţiunile celorlalţi inculpaţi, stabilind în amănunt, după un plan bine pus la punct, manoperele necesare pentru atingerea scopului infracţional, inclusiv din perspectiva evitării unor eventuale sancţiuni aplicate de organele de control fiscal.
De asemenea, a reţinut că o contribuţie esenţială la săvârşirea infracţiunii a avut-o inculpata B., care s-a folosit de calitatea sa de avocat şi de cunoştinţele sale juridice pentru a-l ajuta pe inculpatul A. să-şi atingă scopul infracţional. Astfel, inculpata a falsificat majoritatea înscrisurilor utilizate în vederea înscrierii la masa credală a S.C. F., fiind pe deplin conştientă de consecinţele faptei sale. Acţionând în această manieră, dar şi prin acordarea de asistenţă juridică unor societăţi care aveau interese contrare, inclusiv în cadrul dosarului nr. x/2019, inculpata a încălcat nu numai legea penală, ci şi principiile fundamentale ale profesiei de avocat.
În schimb, Curtea a constatat că inculpaţii C. şi D. au avut o contribuţie mai redusă la comiterea faptei, acţionând ca intermediari ai inculpatului A., cel care controla în fapt S.C. F., precum şi celelalte firme din acelaşi grup. Deşi au acţionat în cunoştinţă de cauză, realizând faptul că înscrisurile depuse la dosarul de insolvenţă atestă creanţe fictive, cei doi au avut un rol mai degrabă secundar în angrenajul pus la cale de inculpatul A., aspect care se va reflecta atât în pedepsele care urmează a fi stabilite, cât şi în forma de executare a acestora.
Deopotrivă, în cazul inculpatului D. Curtea a avut în vedere demersurile pe care acesta le-a efectuat ulterior săvârşirii infracţiunii, care s-au concretizat în formularea unor contestaţii împotriva creanţelor fictive înscrise în tabelul definitiv al creanţelor şi a unor sesizări adresate ANAF şi organelor de urmărire penală, precum şi în furnizarea de probe utile pentru dovedirea faptelor deduse judecăţii, în condiţiile în care unele dintre acestea au contribuit chiar la propria sa incriminare.
Referitor la circumstanţele personale ale inculpatului A., Curtea a constatat că este în vârsta de 39 de ani, nu are antecedente penale, astfel cum reiese din fişa de cazier judiciar, având însă în prezent calitatea de inculpat într-o cauză ce vizează infracţiuni de evaziune fiscală, este necăsătorit şi are un copil minor în întreţinere. Acesta s-a prevalat de dreptul la tăcere pe parcursul procesului penal.
Inculpata B. are vârsta de 36 de ani, nu are antecedente penale, are calitatea de avocat în Baroul Bucureşti şi este căsătorită. Pe parcursul urmăririi penale aceasta a dat declaraţii nesincere, încercând să minimalizeze participarea sa şi condiţiile în care a luat parte la activitate infracţională, iar în faza de judecată s-a prevalat de dreptul la tăcere. Totodată, aceasta a avut o atitudine procesuală necorespunzătoare, încercând să tergiverseze desfăşurarea procedurilor atât în cursul camerei preliminare, cât şi al fazei de judecată, în contextul apropierii împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Inculpata C. are vârsta de 44 de ani, nu are antecedente penale, este necăsătorită şi are studii medii, având profesia de inspector de resurse umane. Acesta s-a prevalat de dreptul la tăcere pe parcursul procesului penal.
Inculpatul D. are vârsta de 41 de ani, nu are antecedente penale, este necăsătorit şi are doi copii minori în întreţinere. Acesta are studii superioare, având profesia de muzeograf, iar în prezent este angajat la MM.. Pe parcursul procesului penal acesta a avut o atitudine cooperantă, a denunţat organelor de urmărire penală faptele ce fac obiectul prezentului dosar şi a recunoscut faptele care i se impută sub aspectul laturii obiective.
Faţă de aspectele reţinute mai sus, având în vedere gravitatea concretă a infracţiunilor, împrejurările comiterii acestora, astfel cum au fost prezentate anterior, limitele de pedeapsă prevăzute de lege (închisoarea de la 6 luni la 5 ani), atitudinea procesuală, necesitatea responsabilizării inculpaţilor şi îndreptării acestora, în vederea atingerii scopului educativ şi preventiv al pedepselor, Curtea a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, iar a inculpatei B. la pedeapsa de 2 ani închisoare, sancţiuni a căror executare a fost suspendată sub supraveghere, fiind îndeplinite condiţiile pozitive prevăzute de art. 91 alin. (1) C. pen., (pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciind că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată), dar şi condiţiile negative prevăzute de art. 91 alin. (3) C. pen.
În privinţa pedepselor complementare, Curtea a reţinut că potrivit art. 67 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
Astfel, raportat la natura şi gravitatea infracţiunii de bancrută frauduloasă dedusă judecăţii, împrejurările cauzei, astfel cum au fost prezentate anterior, contribuţia majoră avută la săvârşirea faptei şi circumstanţele personale, Curtea a apreciat că în cazul inculpaţilor A. şi B. este necesară aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a fi aleşi în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, aceştia fiind nedemni să ocupe funcţii de această natură, care implică un grad ridicat de responsabilitate şi integritate.
De asemenea, în cazul inculpatului A. este necesară şi interzicerea dreptului de a fi administrator, asociat sau acţionar al unei societăţi comerciale, interdicţie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., în condiţiile în care acesta a exercitat în fapt funcţia de administrator al S.C. F., folosindu-se de această calitate pentru a săvârşi infracţiunea.
Totodată, în privinţa inculpatei B. se impune interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat, în baza art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., având în vedere că aceasta s-a folosit de această profesie pentru săvârşirea infracţiunii. Astfel, inculpata a acordat asistenţă juridică în cadrul dosarului nr. x/2019 privind insolvenţa S.C. F., iar în acest context a falsificat mai multe înscrisuri care atestau datorii fictive ale acestei societăţi, documente ce au fost folosite pentru înscrierea la masa credală şi fraudarea intereselor creditorilor reali ai societăţi. Or, săvârşirea unei astfel de fapte atrage în mod evident nedemnitatea inculpatei de a exercita profesia de avocat, aceasta încălcând cele mai elementare principii statuate de Legea nr. 51/1995 şi de Codul deontologic al avocatului.
Exercitarea tuturor aceste drepturi le-a fost interzisă inculpaţilor A. şi B. pe durata maximă prevăzută de art. 66 alin. (1) C. pen., respectiv pe o perioadă de 5 ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În cazul inculpatei C., Curtea a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare, iar în cazul inculpatului D. pedeapsa de 6 luni închisoare, urmând să amâne aplicarea acestor pedepse, având în vedere contribuţia mai redusă a acestora la săvârşirea faptei. Totodată, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile pozitive prevăzute de art. 83 alin. (1) C. pen., (pedeapsa stabilită este închisoarea de cel mult 2 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată), dar şi condiţiile negative prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen., astfel încât nu există niciun impediment legal pentru dispunerea acestei soluţii.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a reţinut că persoana vătămată ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti s-a constituit parte civilă împotriva inculpaţilor B., A., C. şi D. cu suma de 4.148.445 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin săvârşirea faptelor deduse judecăţii. Totodată, la solicitarea instanţei, partea civilă a depus la dosarul cauzei precizări cu privire la modalitatea de calcul a prejudiciului.
Curtea a reţinut că suma solicitată de către ANAF pe latură civilă este aceeaşi sumă cu care această instituţie s-a înscris la masa credală a S.C. F. în dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov. Potrivit art. 371 C. proc. pen., "Judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei". Această dispoziţie legală se repercutează şi asupra acţiunii civile exercitate în procesul penal, astfel încât prejudiciul reclamat de către partea civilă trebuie să fie rezultatul faptei ilicite constând în infracţiunea dedusă judecăţii. În măsura în care prejudiciul solicitat nu derivă din fapta reţinută în actul de sesizare nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate ale acţiunii civile în cadrul procesului penal, referitoare la existenţa unui legături de cauzalitate între fapta ilicită (infracţiunea dedusă judecăţii) şi prejudiciu.
În acest sens, trebuie făcută o distincţie între inexistenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi inexistenţa prejudiciului. Astfel, dacă în primul caz soluţia care se impune este respingerea ca inadmisibilă a acţiunii civile exercitate în procesul penal, în cea de-a doua ipoteză în mod evident acţiunea civilă va fi respinsă ca nefondată. Această distincţie este una logică, deoarece în primul caz prejudiciul reclamat poate să existe, însă el nu izvorăşte din fapta reţinută în actul de sesizare, astfel încât temeinicia acestor pretenţii nu va putea fi analizată de instanţa penală, partea îndreptăţită putând eventual să solicite repararea sa în cadrul unui proces civil, fără a i se putea opune autoritatea de lucru judecat de vreme ce acţiunea civilă nu a fost analizată pe fond în cadrul procesului penal, fiind respinsă ca inadmisibilă.
Este adevărat că infracţiunea de bancrută frauduloasă aduce atingere intereselor creditorului, care îşi vede diminuate şansele de a-şi recupera prejudiciul, deoarece intră în concurenţă la masa credală cu alţi creditori care deţin creanţe fictive, însă din actele dosarului nu rezultă că săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă dedusă judecăţii a cauzat părţii civile ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti pierderea întregii sume cu care s-a înscris la masa credală în cadrul dosarului de insolvenţă.
Mai mult decât atât, astfel cum s-a reţinut şi în precedent, infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen. este o infracţiune de pericol, astfel încât pentru consumarea acesteia nu este necesară producerea unei pagube efective în patrimoniul creditorilor. În acest context, Curtea a apreciat că partea civilă ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti trebuie să-şi valorifice pretenţiile în cadrul dosarului de insolvenţă, unde va veni în concurs la masa credală cu ceilalţi creditori legitimi. În caz contrar, s-ar ajunge la o eludare a prevederilor Legii nr. 85/2014 privind modalitatea în care se realizează satisfacerea creanţelor creditorilor în cadrul procedurii insolvenţei şi la un dublu titlu executoriu, în condiţiile în care suma solicitată pe latură civilă este aceeaşi cu cea înscrisă în tabloul definitiv al creanţelor în dosarul nr. x/2019.
Din această perspectivă, a reţinut că problema de drept este oarecum similară celei dezlegate prin Decizia nr. 43/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că instanta penala investita cu judecarea infractiunilor prevazute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările si completările ulterioare, nu va solutiona actiunea civila alăturata actiunii penale, urmând a pronunta respingerea ca inadmisibilă a actiunii civile. Astfel, instanţa supremă a reţinut că actiunea civila nu este admisibila in fata instantei penale intrucât, pe de o parte, infracţiunile prevazute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 sunt infractiuni de pericol si ca atare nu sunt susceptibile sa producă un prejudiciu material, iar pe de altă parte, cecul refuzat la plată constituie titlu executoriu, astfel încât în cazul admiterii actiunii civile s-ar ajunge în situaţia ca partea să obtină două titluri pentru aceeaşi creanţă.
Practic, şi în cauza dedusă judecăţii este vorba despre o infracţiune de pericol, dar şi despre împrejurarea că partea civilă deţine deja un titlu executoriu, reprezentat de creanţele înscrise în tabelul definitiv al creanţelor în dosarul de insolvenţă. Prin urmare, partea civilă urmează să-şi valorifice creanţele respective în procedura insolvenţei, bineînţeles, cu înlăturarea actelor încheiate în frauda creditorilor reali.
Aşadar, Curtea a constatat că desfiinţarea actelor frauduloase este cea mai adecvată formă de înlăturare a consecinţelor infracţiunii, întrucât conduce la înlăturarea creanţelor fictive din tabelul creanţelor.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de persoana vătămată ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.
În schimb, faţă de prevederile art. 25 alin. (3) C. proc. pen., Curtea a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate, care atestă creanţe fictive şi au fost întocmite în frauda celorlalţi creditori, respectiv a angajamentelor de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, a angajamentului de plată nr. x/01.06.2018, a confirmării de sold debitor din data de 10.05.2019 şi a cererii de înscriere la masa credală formulată în numele lui E. în dosarul nr. x/2019.
*******
Împotriva sentinţei instanţei de fond, nr. 101/F din data de 22 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală, în termen legal, au declarat apeluri partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, inculpaţii D., C., A. şi B..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 04.06.2024, fiind stabilit prim termen de judecată în cauză la data 08.10.2024 prin repartizare aleatorie, termen ce a fost preschimbat pentru şedinţa din data de 18.06.2024.
Astfel, în apel, la primul termen de judecată din data de 18.06.2024, faţă de cererile de amânare a judecării cauzei formulate de apelantele inculpate B. şi C., pentru a da posibilitatea acestora să îşi angajeze un apărător şi pentru pregătirea apărării, şi respectiv de către apărătorul ales al apelantului inculpat D., în vederea pregătirii apărării, având în vedere recenta angajare în cauză, Înalta Curte le-a apreciat întemeiate, cauza aflându-se la primul termen de judecată şi a dispus amânarea cauzei.
În consedinţă, prin încheierea din data de 18.06.2024, s-au încuviinţat cererile de amânare a judecării cauzei formulate de către apelantele inculpate B. şi C., în vederea angajării unui apărător şi pentru pregătirea apărării, şi respectiv de către apărătorul ales al apelantului inculpat D., în vederea pregătirii apărării şi s-a amânat cauza, fiind stabilit termen la data de 10.09.2024, primul termen de judecată al completului, unic termen acordat inculpaţilor în vederea angajării unui apărător şi pentru pregătirea apărării. Totodată, s-a pus în vedere părţilor să depună la dosar motivele de apel şi eventualele cereri de probe, până la termenul de judecată acordat în cauză.
La termenul din 10.09.2024, având în vedere cererea de amânare formulată de apelanta inculpată B., din motive medicale, Înalta Curte a încuviinţat această cerere şi a acordat termen în cauză la data de 24.09.2024.
Prin încheierea din data de 24.09.2024, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul încheierii de şedinţă respective, Înalta Curte, în temeiul art. 100 alin. (4) lit. a) şi b) din C. proc. pen., a respins cererile în probaţiune formulate de apelanţii inculpaţi A. şi B.. Totodată, a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, formulată de inculpatul A., dispunând amânarea cauzei pentru termenul din data de 8 octombrie 2024.
De asemenea, la termenul din 24.09.2024, Înalta Curte, având în vedere consimţământul de a da declaraţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 378 din C. proc. pen., a procedat la audierea apelantului inculpat D.. Conform art. 381 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (2) din C. proc. pen., apelantului inculpat i-au fost adresate întrebări de către preşedintele completului de judecată, răspunsurile date fiind consemnate în cuprinsul declaraţiei. După audierea şi consemnarea declaraţiei, aceasta a fost ataşată la dosarul cauzei, subsecvent citirii şi semnării ei, conform dispoziţiilor art. 382 raportat la art. 110 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen., .
Ulterior, apărătorul ales al apelantei inculpate B. a precizat că şi inculpata ar dori să dea declaraţie la următorul termen de judecată.
Înalta Curte a dispus amânarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 08.10.2024, punând în vedere apelantei inculpate B. să se prezinte pentru a da declaraţie, la termenul acordat, apelanta inculpată B. nefiind prezentă în instanţă pentru a da declaraţie în cauză.
De asemenea, cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 08.10.2024, s-au luat concluziile părţilor pe fondul apelurilor formulate, cauza fiind reţinută în pronunţare şi stabilit termen de pronunţare la data de 05.11.2024, ulterior la data de 17.12.2024, iar apoi la data de 21 ianuarie 2025, concluziile părţilor fiind cuprinse în încheierea din 08.10.2024 de amânare a pronunţării, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Prin motivele de apel formulate de apelanta parte civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, s-a solicitat admiterea apelului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii civile a Statului Român şi, pe cale de consecinţă, obligarea inculpaţilor la achitarea prejudiciului datorat bugetului de stat, astfel cum a fost solicitat prin cererea de constituire parte civilă precum şi admiterea cererii de instituire de măsuri asiguratorii.
A arătat în motivarea apelului declarat că a solicitat instanţei de judecată să dispună obligarea inculpaţilor la plata sumei de 4.148.445 RON, reprezentând prejudiciu adus bugetului consolidat al statului, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii, calculate de la data la care s-a produs prejudiciul până la data plăţii efective a debitului datorat.
Prin sentinţa criticată, instanţa a respins ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată, motivat de faptul că suma solicitată de ANAF pe latura civilă este aceeaşi sumă cu care aceasta s-a înscris la masa credală a F. S.R.L., în dosarul de insolvenţă nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov.
Însă, cererea de constituire ca parte civilă se întemeiază, printre altele, pe ideea reparării prejudiciului ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, respectiv infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 241 C. pen., potrivit căreia "(...) constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă fapta persoanei care, în frauda creditorilor, falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia".
A arătat că acţiunea care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în falsificarea mai multor documente în baza cărora au fost formulate cereri de admitere a creanţelor în dosarul x/2019, creanţe fictive înscrise în tabelul definitiv al creanţelor, în frauda celorlalţi creditori, inclusiv a creditorului bugetar DGRFP Bucureşti. Însă, acţiunea întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, chiar dacă are ca izvor juridic o creanţă bugetară, ce poate fi recuperată sau nu în procedura insolvenţei, este admisibilă tocmai pentru a descuraja săvârşirea infracţiunilor economice şi pentru a repara prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului.
S-a arătat că DGRFP Bucureşti, pentru recuperarea prejudiciului a efectuat mai multe demersuri pentru antrenarea răspunderii juridice a inculpaţilor vinovaţi pentru prejudicierea bugetului de stat, s-a înscris la masa credală în dosarul de insolvenţă nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, cu suma de 4.148.445 RON şi s-a constituit parte civilă şi în prezentul proces penal.
Raţionamentul primei instanţe se bazează pe recuperarea prejudiciului în procedura falimentului, procedură incertă din punctul de vedere al părţii civile, în cadrul căreia recuperarea debitelor este mult îngreunată de lipsa bunurilor societăţii debitoare.
A mai arătat că faţă de existenţa a două reglementări distincte, una specifică procesului penal, alta specifică procedurii insolvenţei, în practica judiciară, sunt exceptate, potrivit art. 75 alin. (1) lit. a) teza finală din Legea insolvenţei, acţiunile civile din procesele penale. Ca urmare, latura civilă în procesul penal este soluţionată în condiţiile dreptului comun, chiar şi atunci când vizează o persoană juridică în insolvenţă. Până la soluţionarea definitivă a acţiunii civite, creanţa părţii civile din penal se înscrie sub condiţie suspensivă prin depunerea unei cereri de recunoaştere, aşa cum prevede art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014.
În acest context, apelanta a susţinut că interpretarea Curţii în sensul că "partea civilă urmează să-şi valorifice creanţele în procedura insolvenţei" este nefondată.
Concluzia instanţei este motivată de faptul că pentru suma pretinsă în prezenta cauză instituţia apelantă este înscrisă şi la masa credală în dosarul de insolvenţă mai sus arătat, însă faptul că s-au desfiinţat înscrisurile falsificate care atestă creanţele fictive, nu echivalează cu inadmisibilitatea acţiunii, cenzurarea în ceea ce priveşte corectitudinea calculelor/modului de stabilire în vederea recuperării creanţei revenind instanţei de insolvenţă, potrivit art. 114 din Legea 85/2006.
De asemenea, s-a precizat în motivare că apelanta nu este de acord cu interpretarea Curţii în ceea ce priveşte infracţiunea de bancrută frauduloasă ca fiind o infracţiune de pericol, întrucât bancruta frauduloasă este, nu numai cea mai frecventă şi titrată faptă de natură penală asociată insolvenţei, ci este şi una dintre provocările dreptului penal, deoarece legiuitorul a fost relativ superficial în reglementare şi, totodată, foarte oscilant în ceea ce priveşte regimul sancţionator, iar sediul materiei şi normele de incriminare au suferit dese modificări de conţinut, motiv pentru care consideră că această infracţiune face parte din genul unităţii legale de infracţiune, încadrându-se în categoria infracţiunilor complexe, fiind o infracţiune de rezultat.
Potrivit art. 35 alin. (2) C. pen.: "Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală" .
Condiţia privind fraudarea creditorilor este realizată numai dacă aceştia sunt prejudiciaţi. Fraudarea, în contextul infracţiunii de faţă, are semnificaţia unei pagube (prejudiciu) în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent, iar faptul că inculpaţii din prezenta cauză au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi, nu face decât să întărească constatarea că la bugetul general consolidat al statului a fost produs un prejudiciu prin înscrierea unor creanţe false la masa credală în frauda creditorilor de bună credintă.
Prin urmare, cuantumul pretenţiilor DGRFP Bucureşti nu poate constitui în niciun caz un motiv pentru respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
De asemenea, a arătat că inculpaţii sunt ţinuţi să răspundă solidar, potrivit art. 1.370 C. civ., care prevede că, "dacă prejudiciul a fost cauzat prin acţiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, după caz, că nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste persoane vor răspunde solidar faţă de victimă". Per a contrario, solidaritatea încetează dacă se poate stabili că prejudiciul a fost cauzat sau, după caz, că nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre persoanele care au acţionat simultan.
C. civ. consacră expres principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat şi care se aplică reparării tuturor prejudiciilor, cu deosebire celor materiale, consacrat expres în art. 1385 noul C. civ., care în alin. (1) dispune: "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel" iar repararea prejudiciului "constă în repunerea celui păgubit în situaţia patrimonială anterioară păgubirii şi reîntregirea patrimoniului acestuia..." astfel încât elementele sale active să atingă valoarea pe care ar fi avut-o dacă fapta ilicită nu ar fi fost săvârşită, s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond este vădit nelegală.
S-a criticat hotărârea Curţii şi în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor B., A., C. şi D., motivat de faptul că existenţa procedurii insolvenţei nu afectează legalitatea instituirii unei măsuri asigurătorii, în procesul penal, întrucât este vorba de două aspecte diferite, cu funcţie diferită, art. 91 din Legea nr. 85/2014 putând fi văzut ca o lege specială, derogatorie, faţă de dispoziţiile art. 249 şi următoarele ale C. proc. pen.
Prin urmare, având în vedere aspectele învederate cu privire la soluţia de respingere a acţiunii civile, apelanta apreciază ca fiind nelegală soluţia de respingere a cererii de luare a măsurilor asiguratorii în cauză.
Pentru toate aceste considerente, apelanta parte civilă ANAF a solicitat admiterea apelului aşa cum a fost formulat şi desfiinţarea sentinţei penale nr. 101/F din data de 22.05.2024 şi a încheierii din data de 29.04.2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în sensul admiterii acţiunii Statului Român prin ANAF - DGRFP Bucureşti şi pe cale de consecinţă să se dispună obligarea inculpaţilor la achitarea prejudiciului datorat bugetului de stat, astfel cum a fost solicitat prin cererea de constituire parte civilă, precum şi instituirea măsurilor asigurătorii, în speţa de faţă, pentru repararea prejudiciului.
Apelantul inculpat D., prin motivele scrise de apel a solicitat achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit, b) teza a II-a C. proc. pen., respectiv fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de legea penală. .
A arătat că a fost determinat de inculpatul A. să semneze înscrisurile falsificate antedatate, fiindu-i prezentată o situaţie de fapt falsă şi dându-i-se impresia că prin semnarea acestor documente restabileşte o omisiune culpabilă şi permite returnarea unor creanţe către cei care au împrumutat societatea anterior. Apelantul inculpat a acţionat fără vinovăţie, deoarece acţiunile sale nu au vizat fraudarea creditorilor, ci restabilirea unei situaţii inechitabile. Parţial, inclusiv judecătorul fondului a reţinut această situaţie.
A susţinut că deşi în rechizitoriu se subliniază că inculpatul A. a exercitat de fapt controlul asupra societăţilor F., U. şi G., cu toate acestea, a fost trimis în judecată. Totodată, s-au dispus soluţii de clasare faţă de suspecţii H., I. şi E., aflaţi în aceeaşi situaţie cu a sa, deşi niciunul nu a făcut demersuri de devoalare a adevărului în cauză.
A explicat pe larg în faţa primei instanţe, în declaraţia dată, care a fost poziţia sa psihică în legătură cu semnarea documentelor antedatate în litigiu şi cum i-a fost prezentată situaţia de către inculpatul A. şi martorul J.. Aceştia din urmă i-au spus că acele contracte sunt reale însă nu au fost întocmite la timp, iar semnarea lor ulterioară ajută la restabilirea unei situaţii reale şi la recuperarea banilor învestiţi în societate de terţe persoane. Convingerea inculpatului că aceasta este realitatea a fost întărită şi de faptul că aceste tranzacţii se regăseau în contabilitatea societăţii încă de când preluase mandatul de administrator, astfel încât nu avea motive să pună la îndoială veridicitatea acelor contracte. În ceea ce priveşte confirmarea de sold pentru propria datorie, pretinsa datorie se regăsea în contabilitate încă din timpul mandatului martorului N., astfel încât D. a preluat această datorie o dată cu activele şi pasivele societăţii. Inculpatul A. şi martorul J. i-au spus că aceşti bani au fost investiţi de ei în societate şi dacă nu semnează acel înscris, ei îşi pierd investiţia, lucru care nu ar fi corect.
A susţinut apelantul inculpat că în sentinţa apelată, judecătorul fondului a reţinut o altă situaţie de fapt în ceea ce-l priveşte pe apelantul inculpat, situaţie care nu se sprijină pe mijloace de probă.
În realitate, inculpatul nu a cunoscut fictivitatea contractelor şi angajamentelor semnate de el, ci doar că a cunoscut că acestea erau antedatate, dar i-au fost prezentate ca reale, iar necesitatea semnării i-a fost impusă pentru a îndrepta o stare de fapt care prejudicia nişte creditori reali. A demarat demersurile de îndreptare a situaţiei de fapt şi de împiedicare a inculpatului A. de a-şi duce la bun sfârşit planul infracţional atunci când a realizat că înscrisurile semnate de el erau folosite într-un cu totul alt scop decât cel care îi fusese prezentat.
Inculpatul a acţionat fără vinovăţie deoarece nu cunoştea fictivitatea creanţelor. Creanţa proprie era trecută în contabilitate ca fiind împrumut societate din partea fostului administrator N., iar inculpatul A. a susţinut că banii fuseseră investiţi de el şi de J.. Nu consideră că această situaţie era previzibilă pentru apelantul inculpat doar prin perspectiva studiilor sale superioare, deoarece în prezenţa unor persoane versate în astfel de scheme infracţionale, majoritatea cetăţenilor de bună-credinţă sunt vulnerabili, dacă nu s-au mai confruntat anterior cu astfel de situaţii.
Inculpatul apelant i-a confruntat pe ceilalţi creditori pentru a vedea dacă creanţele lor erau reale, a încercat să-i determine să facă demersuri astfel încât să restabilească situaţia reală şi, în final, a făcut sesizările către ANAF, denunţul către DIICOT, aspecte care sunt susţinute de mijloace de probă.
A depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri din care rezultă eforturile făcute de D. pentru a împiedica fraudarea creditorilor din procedura insolvenţei, demersuri desfăşurate pe mai multe planuri:
1. În dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Ilfov (inclusiv dosarele asociate): contestaţia împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei F. (a12, vol. I şi II - G.), cererea de stabilire a veridicităţii insolvenţei, contestaţia la proces-verbal al adunării comitetului creditorilor debitorei F. - în insolvenţa nr. 5364/02.12.2020 (a19), contestaţie împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei F. (a15- E.), contestaţie împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei F. (a14 - I.), contestaţie împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei F. (a13 - H.);
2. Petiţiile şi sesizările adresate DGRPF şi ANAF prin care aducea la cunoştinţa organelor fiscale ilegalităţile comise de A. în dosarul de insolvenţă;
3. Denunţul adresat DIICOT şi redirecţionat apoi către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ulterior Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a stat la baza acestui dosar penal, plus toate mijloacele de probă conservate cu dificultate de D. şi puse la dispoziţia organelor de urmărire penală (arhiva de mail, laptop, procesul-verbal al organelor de inspecţie de la Alexandria, etc).
În plus, a depus în faţa instanţei de fond înscrisuri constând în capturi ale unor conversaţii dintre inculpatul A. şi inculpatul D. cu referire la încercarea primului de a determina cesionarea societăţii de către cel de-al doilea în decembrie 2019, respectiv dintre inculpatul A. şi martorul J. (transmise lui D. de către inculpatul A.), demersurile făcute de D. pentru a-i convinge pe martorii H., I. de manoperele dolosive folosite de A. şi încercarea de a-i determina să renunţe la creanţele fictive înscrise în tabelul creditorilor.
Totodată, a arătat că a depus capturi ale unor conversaţii purtate între inculpatul A. şi martorul J., transmise de A. lui D. din dorinţa de a-i arăta că martorul J. încearcă să-l îndepărteze pe acesta din firmă şi că inculpatul A. îl sprijină pe D., o conversaţie cu angajatul firmei de IT din luna februarie a anului 2020, prin care se arată dificultatea cu care inculpatul D. a recuperat toate acele emailuri care se regăsesc în dosarul de urmărire penală transmise de către inculpaţii din prezenta cauză, şi care fuseseră şterse de pe serverul societăţii. Înscrisul care este denumit ".împuternicire delegare prerogative administrative", prin care fostul administrator al societăţii N. l-a împuternicit pe J. pe o perioadă de 10 ani cu toate prerogativele unui administrator şi despre care a apreciat că demonstrează faptul că martorul acţiona ca un administrator încă dinainte de înlocuirea lui N. cu D. şi a continuat să facă acest lucru şi pe parcursul mandatului de administrator al inculpatului D..
De altfel, chiar judecătorul fondului a reţinut că bancruta frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen. este o infracţiune complexă, care include în conţinutul său constitutiv nu numai înfăţişarea unor datorii inexistente, ci şi condiţia ca această acţiune să fie realizată în frauda creditorilor. Or, a susţinut că nu s-a probat în niciun moment, ba dimpotrivă, că apelantul inculpat ar fi acţionat în acest scop. Inculpatul nu a conştientizat la momentul semnării înscrisurilor că ar comite o infracţiune, iar acţiunile sale ulterioare arată că este un om onest, care şi-a dat seama că a fost folosit la săvârşirea unor ilegalităţi şi care a încercat, cu orice risc (denunţarea infracţiunilor), să îndrepte această stare de fapt. Drept dovadă stau acţiunile sale, conservarea mijloacelor de probă, predarea lor organelor de urmărire penală, demersurile din dosarul de insolvenţă, conversaţiile purtate cu inculpatul şi cu martorii, sesizările făcute către DGRPF şi ANAF.
Inculpatul a susţinut şi incidenţa în cauză a cazului de împiedicare a tragerii la răspundere penală prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I - fapta nu este prevăzută de legea penală, întrucât acţiunile lui D. nu au fost executate în frauda creditorilor, nici la nivel obiectiv, şi nici la nivel subiectiv.
În consecinţă, apărarea apelantului inculpat D. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza pe fond, să se dispună o soluţie de achitare pentru D. în privinţa săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen. deoarece fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege - art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a C. proc. pen.., respectiv art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. - fapta nu este prevăzută de legea penală.
Prin motivele de apel formulate de apelanta inculpată C., s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 101/F, pronunţată în data de 22.05.2024 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi:
1. În principal, achitarea inculpatei C., în acord cu dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.., având în vedere că fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege;
2. În subsidiar, încetarea procesului penal, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (6) raportat la 16 alin. (1) lit. e) teza I C. proc. pen.., dată fiind lipsa plângerii prealabile;
3. Respingerea acţiunii civile ca inadmisibilă;
În ceea ce priveşte solicitarea de achitare a apelantei inculpate C. în baza art. 16 alin. (1) lit. b), teza a II-a C. proc. pen., în temeiul lipsei formei de vinovăţie cerute de lege pentru comiterea infracţiunii de bancrută frauduloasă, a arătat că din economia art. 241 C. pen., reiese, indubitabil, că infracţiunea de bancrută frauduloasă poate fi comisă doar cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, calificată în mod obligatoriu prin scopul special al fraudării creditorilor.
Prin actul de sesizare a instanţei, inculpatei C. i-a fost imputat că, în calitate de administrator de drept al societăţii G., ar fi folosit angajamentul de plată nr. x, presupus antedatat, pentru a proba cererea de admitere creanţe, în scopul fraudării creditorilor reali, înscrişi la masa credală a societăţii F..
În opinia apărării, ansamblul probatoriu nu este în măsură să demonstreze dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata ar fi urmărit scopul licit, şi nici măcar că ar fi avut cunoştinţă de acesta. Singurele mijloace de probă cu potenţial incriminator sunt neîndestulătoare, lipsite de credibilitate şi de fiabilitate, şi constau în declaraţiile date de coinculpatul D. şi de martora K.. În opinia inculpatei, este evident că declaraţiile coinculpatului sunt subiective, având în vedere că acestea nu au fost făcute sub obligaţia de a spune adevărul şi, prin urmare, nu pot constitui o dovadă obiectivă a poziţiei subiective a inculpatei în raport cu fapta sa.
Cât priveşte declaraţia dată la urmărirea penală (27.06.2022) de K., aceasta a fost infirmată de însăşi martoră în cursul cercetării judecătoreşti, afirmând că respectiva declaraţie a fost dată în condiţii de stres şi oboseală ("la o oră foarte târzie, în jurul orei 01:00 dimineaţa"). Toate celelalte declaraţii de martori o descriu pe inculpata C. drept o prezenţă insesizabilă, neimportantă, un simplu angajat al societăţii F., care nu făcea altceva decât să respecte sarcinile ce îi reveneau.
S-a susţinut că relevante sunt şi concluziile raportului de constatare criminalistică nr. x din data de 30.05.2023, care nu au putut atribui inculpatei C. semnătura olografă de pe angajamentul de plată nr. x/01.06.2018, neexistând, aşadar probe fiabile şi credibile, care să demonstreze că C. ar fi prevăzut şi urmărit în vreun fel fraudarea creditorilor, astfel că se pune întrebarea legitimă dacă aceasta într-adevăr a dispus înscrierea societăţii G. la masa credală, în scop ilicit, sau doar şi-a făcut datoria de administrator şi, luând drept veridic angajamentul de plată nr. x şi a acţionat cu diligenţă în protejarea intereselor societăţii pe care o reprezenta.
Potrivit art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., pentru a se pronunţa o soluţie de condamnare, instanţa trebuie să îşi formeze convingerea dincolo de orice îndoială rezonabilă, întemeiată pe probe certe, cu privire la existenta faptei şi imputabilitatea acesteia iar în caz de dubiu judecătorul are obligaţia de a face aplicarea principiului in dubio pro reo şi de a pronunţa o soluţie absolutorie (art. 4 alin. (2) C. proc. pen..).
În ceea ce priveşte solicitarea de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.., ca urmare a lipsei plângerii prealabile, a arătat că în subsidiar, în cauză se impune pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.., având în vedere tardivitatea formulării plângerii prealabile, care echivalează cu o lipsă a acesteia.
S-a arătat că potrivit art. 241 alin. (2) C. pen., în cazul infracţiunii de bancrută frauduloasă, "Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate" iar potrivit art. 296 alin. (1) C. proc. pen.., termenul de introducere al acesteia este de " (...) 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei "
Tardivitatea plângerii prealabile este echivalentă cu lipsa acesteia şi are drept consecinţă decăderea din dreptul de a solicita tragerea la răspundere penală în conformitate cu art. 268 din C. proc. pen.
În cauză prezintă importanţă momentul la care Statul Român prin ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a luat la cunoştinţă despre săvârşirea pretinsei infracţiuni de bancrută frauduloasă şi, în consecinţă, momentele de la care şi până la care acesta era îndreptăţit să sesizeze organele judiciare.
Este de necontestat faptul că ANAF, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, a luat cunoştinţă de existenţa faptelor reprobate cel târziu la data de 05.11.2020, având în vedere conţinutul răspunsului oferit lui D., la data de 11.11.2020. De altfel, în cuprinsul răspunsului mai-sus menţionat, ANAF admite că a luat la cunoştinţă despre faptele sesizate şi că "evaluează gradul de risc fiscal" al acestora. Cu alte cuvinte, ANAF şi-a rezervat dreptul de a hotărî dacă merită sau nu să apeleze la organele judiciare.
S-a apreciat că este evident că, în urma respectivei evaluări, Statul, prin ANAF, nu a considerat util să sesizeze autorităţile, pierzând acest drept la data de 08.02.2021. La data de 22.06.2022, organele de urmărire penală, potrivit dispoziţiilor art. 297 alin. (2) C. proc. pen.., au întrebat dacă persoana vătămată înţelege să formuleze plângere prealabilă, având în vedere schimbarea de încadrare juridică dispusă în cauză . La aceeaşi dată, ANAF - DRGFPB - Biroul Juridic Penal a înaintat către Parchet plângerea prealabilă, indicând şi contextul în care s-a înscris la masa credală a societăţii S.C. F. cu suma de 4.148.445 RON.
În acest context, plângerea prealabilă nu poate fi considerată ca fiind depusă în termenul legal, având în vedere ANAF, în calitate de reprezentant a luat cunoştinţă de faptă cu mult înainte de înştiinţarea primită de la organele de urmărire penală, după cum am învederat.
În consecinţă, apărarea a susţinut că se impune constatarea lipsei plângerii prealabile şi dispunerea încetării procesului penal, în baza art. art. 396 alin. (6) raportat la 16 alin. (1) lit. e) teza I C. proc. pen.
Tot în cadrul motivelor de apel formulate în scris, apărarea inculpatei a făcut menţiuni în legătură cu inadmisibilitatea acţiunii civile.
A arătat că ANAF s-a constituit parte civilă împotriva apelantei C., pentru un alegat prejudiciu cauzat bugetului de stat de către societatea F., însă, constituirea ca parte civilă vizează o altă faptă ilicită decât cea judecată în prezenta cauză, cu privire la un presupus prejudiciu cauzat de o persoană juridică fără calitate în acest dosar, împotriva inculpatei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni de pericol, care, în mod cert, nu deţine nici calitatea de persoană responsabilă civilmente pentru acţiunile săvârşite de F.. Astfel, se poate concluziona că ANAF - DGRFPB s-a constituit parte civilă împotriva unei persoane fără calitate.
Cererea depusă de partea civilă la data de 03.04.2024 nu îndeplineşte, în opinia apărării, nici două condiţii de formă dintre cele prevăzute de lege, respectiv prezentarea motivelor şi înfăţişarea probelor ce stau la baza pretenţiilor, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 20 C. proc. pen.
A mai solicitat să se constate că, o componentă esenţială a răspunderii civile delictuale, şi anume presupusa faptă ilicită trebuie să fie obligatoriu identică cu fapta dedusă judecăţii, fiind indispensabilă şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciul reclamat. Or, în cererea în discuţie, persoana vătămată solicită repararea unui prejudiciu de 4.148.445 RON, afirmând doar că acesta a fost cauzat bugetului de stat de către F. S.R.L., fără ca măcar să se contureze coordonatele în care ar fi avut loc cele afirmate, astfel încât să se creeze cel puţin o aparentă legătură între fapta dedusă judecăţii şi prejudiciul cauzat.
Urmarea imediată a presupusei infracţiuni de bancrută frauduloasă este concretizată într-o simplă stare de pericol, procedura insolvenţei ce face obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, nefiind încă finalizată.
În plus, lipsa unei legături cu prezenta cauză reiese şi din aceea că suma de 4.148.445 RON reprezintă o creanţă anterioară presupusei săvârşiri a infracţiunii de bancrută frauduloasă, ANAF - DGRFPB înscriindu-se la masa credală şi figurând în tabelul preliminar al creanţelor din 01.10.2019 cu o creanţă având o valoare identică, în dreptul căreia este menţionat expres faptul că aceasta reprezintă o "Creanţă în litigiu la Tribunalul Ilfov, în dosarul nr. x/2018, debitoarea contestând actul administrativ".
A mai arătat şi faptul că nu au fost deloc indicate probele pe care se întemeiază acţiunea civilă, nici măcar printr-o trimitere generală către materialul probator administrat în cursul urmăririi penale. De altfel, nici chiar în cuprinsul rechizitoriului nu a fost indicat vreun posibil rezultat al infracţiunilor trimise în judecată.
O eventuală tragere la răspundere civilă delictuală în procesul penal a inculpatului/părţii responsabile civilmente "ar însemna ca judecătorul de drept penal să fie «chemat» să aplice în mod nemijlocit regulile privind distribuirea activelor conform Legii insolvenţei, împrejurare ce ar contraveni tocmai normelor imperative din această ultimă lege, ce atribuie asemenea competenţe exclusiv judecătorului - sindic."
În al doilea rând, literatura de specialitate reflectă opinia, conform căreia "(...) creditorul care a ales să se constituie parte civilă ar recupera întregul prejudiciu (...), respectiv că lichidatorul ar urma să provizioneze toată această creanţă, (ceea ce s.n.) ar duce la o discriminare între creditori în favoarea celui care a ales să se constituie parte civilă, adică o înfrângere a caracterului concursual şi egalitar al procedurii de insolvenţă, ba chiar ar reprezenta o încălcare a dreptului constituţional de proprietate şi a celui al egalităţii cetăţenilor în faţa legii."
Altfel spus, în situaţia în care este deja deschisă o procedură de insolvenţă, mecanismul exercitării acţiunii civile alături de acţiunea penală ar constitui o modalitate de eludare a dispoziţiilor legale, de natură a crea, pe de-o parte, o nesocotire a atribuţiilor judecătorului sindic şi, pe de alta, prejudicii considerabile celorlalţi creditori înscrişi la masa credală, în special în situaţia în care procesul penal ar fi soluţionat definitiv înainte de procedura insolvenţei.
Prin motivele de apel formulate de apelantul inculpat A., s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, rejudecând fondul cauzei, să se dispună:
A. În principal, pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. datorată lipsei de tipicitate a infracţiunii de bancrută frauduloasă sub aspectul inexistenţei elementului material şi lipsei producerii urmării imediate;
B. În subsidiar, să se constatate cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.. întrucât plângerea prealabilă formulată în cauză a fost depusă tardiv, fiind incidentă astfel cauza de înlăturare a răspunderii penale prevăzute în art. 157 C. pen. - lipsa plângerii prealabile.
În susţinerea celor solicitate, apărarea apelantului inculpat A., cu titlu prealabil a prezentat câteva critici punctuale ale sentinţei penale atacate cu privire la stabilirea situaţiei de fapt de către judecătorul fondului:
1. Utilizarea unor probe care nu pot sta la baza aflării adevărului în cauză
S-a susţinut că pentru stabilirea situaţiei de fapt în prezentul dosar, judecătorul fondului a folosit într-o proporţie majoră declaraţiile inculpatului D. şi ale martorilor M., J., L., K., H..
Cu toate acestea, aceşti martori nu pot fi consideraţi imparţiali şi obiectivi, dând declaraţii neconforme cu adevărul sub multe aspecte în ceea ce priveşte activitatea de la sediul din strada x şi mai ales în ceea ce îl priveşte pe A. şi, din contră, există date cât se poate de clare că aceştia:
- fie au un interes personal direct în această chestiune: D. - care e coinculpat şi din multiplele demersuri făcute de acesta se vede clar duşmănia sa faţă de A. şi J. - despre care chiar şi în sentinţă se reţine că ar fi fost administrator de fapt al F.;
- fie au in interes indirect, datorat relaţiilor cu persoanele de mai sus: M. este concubina lui D. şi, mai mult decât atât, aceasta a dat declaraţii neconforme cu adevărul în prima instanţă, minimizând orice implicare a sa; L. este fiul lui J.; K. este şi în prezent angajata lui J., astfel cum a recunoscut şi la audierea din prima instanţă.
Mai mult decât atât, s-a arătat că martorii menţionaţi se află într-o evidentă stare de duşmănie cu apelantul A.. Martora M. în declaraţia din 10.04.2024 dată la Curtea de Apel Bucureşti, la întrebarea "vă aflaţi în relaţii de duşmănie cu A.?" a oferit următorul răspuns: "da, în sensul că apreciez că şi-a bătut joc de oameni şi îi reproşez acest lucru. Dacă ar fi prezent aici nu l-aş strânge de gât".
Consideră că acest lucru se reflectă de altfel şi în toate declaraţiile, observându-se în mod clar animozitatea martorei faţă de inculpatul A., aspect care reiese şi din declaraţia din 10.04.2024 de la Curtea de Apel Bucureşti.
În ceea ce priveşte pe martorii J., L. şi K., apărarea a arătat că, dincolo de interesul direct pe care J. îl are pentru a proiecta pe inculpatul A. toate activităţile sale şi de interesul indirect avut în acest fel de fiul său L. şi de angajata sa K., sunt foarte relevante declaraţiile martorului N..
Martorul J. a prezentat numeroase informaţii false în legătură cu activitatea sa în cadrul F., încercând în mod constant să proiecteze pe A. tot ceea ce, în fapt, era coordonat de către acest martor personal şi încercând să minimizeze, în toate cele declarate, implicarea sa în activitatea societăţii F. - implicare ce a fost, de altfel, sesizată şi reţinută şi de judecătorul din prima instanţă, fără a fi însă valorificată la aprecierea asupra probelor.
Mai mult decât atât, lipsa de corelare şi sens logic a chestiunilor declarate de martor referitor la activităţile sale lucrative vine în contrast cu multitudinea de cunoştinţe dobândite prin propria percepţie sau din auzite, privitoare la activitatea inculpatului A. şi pe de altă parte cu istoricul şi vechimea lui J. în domeniul afacerilor de pază, cu studiile sale juridice, dar şi cu activitatea sa ulterioară care a continuat în aceeaşi manieră, cu K. şi D., după momentul la care se arată că A. a părăsit sediul din strada x.
Prin urmare, apărarea a solicitat completului de apel să ţină cont de încercarea martorului de a perverti adevărul judiciar în cauză în favoarea sa - pentru a se disculpa de o eventuală acuzaţie cât mai mult posibil - şi să nu valorifice, pentru stabilirea stării de fapt, declaraţiile acestui martor.
În ceea ce îl priveşte pe fiul acestuia L., s-a susţinut că declaraţia acestuia de asemenea vine în contradicţie cu cea a tatălui său – J., putând fi cu uşurinţă remarcată şi în acest caz declararea unor aspecte care fac să pară lipsite de sens şi nejustificate atât activitatea sa profesională, cât şi deciziile luate la locul de muncă de către martor (înfiinţarea periodică de societăţi comerciale şi numirea drept administrator a acestora a doamnei K..
Nu în ultimul rând, s-a susţinut că declaraţia martorei K. nu se coroborează nici măcar cu declaraţiile martorilor din aceeaşi categorie de interes (J. şi L.), existând contradicţii spre exemplu cu privire la activitate Z. S.R.L., dar utilizează acelaşi tip de proiecţii asupra inculpatului A., justificarea acestui fapt fiind că toate aceste persoane sunt direct interesate de poziţia adoptată de către J. şi de existenţa unui dosar penal distinct unde se cercetează inclusiv activitatea societăţii Z., în care J. are calitatea de inculpat, iar K. pe cea de suspect (936/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti).
În acest sens, consideră apărarea că este implicită existenţa unui ascendent moral al lui J. asupra celor doi martori, fundamentat de relaţiile personale cu acesta (tată-fiu şi, respectiv şef-angajată), elementul comun al declaraţiilor celor trei fiind încercarea de a nega implicarea lui J. în activitatea societăţii F..
Ca o concluzie, a arătat apărarea apelantului că se observă că toate aceste declaraţii au un singur element comun, respectiv încercarea de a-l transforma pe inculpatul A. în răspunzător pentru tot ceea ce s-a întâmplat în cadrul societăţii F. şi încercare de a-l pune pe acesta într-o postură cât mai defavorabilă, în speranţa că astfel vor fi trecute cu vederea toate activităţile infracţionale ale acestor aşa zişi martori din prezentul dosar.
2. Includerea unor detalii care nu doar că nu au suport probator ori sunt contrazise de unele probe existente la dosar, precum şi depăşirea limitelor şi obiectului judecăţii, astfel cum au fost stabilite în rechizitoriu
A susţinut apărarea că, în starea de fapt reţinută de prima instanţă este eronată.
S-a reţinut că A. ar fi încasat, în baza contractului de comision încheiat cu F., suma de aproximativ 1.500.000 RON "astfel cum rezultă din actele dosarului de insolvenţă nr. x/2019" (fără a se indica documentul/fila), fiind citate în acest sens şi filele x din DUP. Analizând însă aceste documente, nu reiese de nicăieri că această sumă de bani sau orice altă sumă de bani s-ar fi plătit către inculpatul A.. S-a solicitat plata unor sume de bani în baza contractului de comision, existând o muncă semnificativă prestată de acesta baza acelui contract, însă nu s-a realizat nicio plată în procedura insolvenţei.
Mai mult, prin această reţinere au fost depăşite limitele şi obiectul judecăţii, întrucât în rechizitoriu unde se face vorbire de eventuale sume de bani obţinute nu se menţionează absolut nimic de astfel de sume de bani obţinute de A., chiar dacă este menţionat contractul de comision.
În al doilea rând, consideră că prima instanţă a reţinut că singura plată care a fost descrisă în rechizitoriu, cea de 80.000 RON către inculpatul D. pentru acoperirea unor creanţe curente, ar fi avut la bază cheltuieli fictive şi s-ar fi remis ulterior lui A.. Din perspectiva apărării, nu există absolut nicio probă la dosarul cauzei (mai puţin declaraţia inculpatului D. care în mod evident nu poate fi o probă indubitabilă) din care să reiasă că, pe de-o parte, aceste cheltuieli ar fi fost fictive şi, pe de altă parte, că acei bani ar fi fost remişi lui A..
3. Respingerea solicitărilor de probe
Astfel, s-a arătat că o altă critică faţă de judecata din primă instanţă este respingerea unor probe foarte importante, din perspectiva apărării, pentru două aspecte: stabilirea adevărului în prezenta cauză şi dovedirea interesului pe care martorii menţionaţi supra îl au, proba solicitată fiind audierea martorei EE., solicitare respinsă prin încheierea din 18 aprilie 2024; dovedirea faptului că la nivelul persoanei vătămate DGRFP-B era cunoscută posibila săvârşire a faptelor cu mult anterior depunerii plângerii prealabile în 22.06.2022, sens în care în prima instanţă au fost solicitate prin cererea de probe din 3 aprilie 2024 (şi au fost respinse tot prin încheierea din 18 aprilie 2024, probele:
- emiterea unei adrese către DGRFP-B pentru comunicarea către instanţa de judecată, în vederea audierii ulterioare, a identităţii şefului Biroului Juridic Penal din cadrul DGRFP-B care a reprezentat această entitate în perioada 22.04.2021— 22.03.2022 (interval cuprins între data începerii urmăririi penale in rem şi data stabilită drept ultima zi în care DGRFP-B ar fi putut cunoaşte săvârşirea faptei astfel încât plângerea prealabilă din 22.06.2022 să fie una validă).
- audierea în calitate de martori a persoanei indicate mai sus, cu identitatea aflată prin adresă (şeful biroului juridic penal din perioada 22.04.2021— 22.03.2022) şi a numiţilor S. (director executiv al serviciului juridic din cadrul DGRFP-B la data depunerii plângerii prealabile, căruia i-a fost adresată prin e-mail de către parchet informarea referitoare la posibilitatea depunerii plângerii prealabile) şi NN. (şef al biroului juridic penal al DGRFP-B, care a trimis prin e-mail plângerea prealabilă către unitatea de parchet la data de 22.06.2022).
4. Desfiinţarea înscrisurilor prin sentinţa atacată
A menţionat apărarea apelantului inculpat A. faptul că au fost reale creanţele respective, banii respectivi au fost introduşi în societate, motiv pentru care s-a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile desfiinţării înscrisurilor cu privire la care s-a dispus această soluţie prin sentinţă, nefiind comise fapte prevăzute de legea penală în legătură cu ele.
B. Inculpatul a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare - fapta nu este prevăzută de legea penală.
S-a arătat că în ceea ce priveşte tipicitatea faptei de bancrută frauduloasă, criticile apărării vizează următoarele două aspecte:
1. Creanţele înscrise la masa credală nu erau fictive
După cum s-a susţinut şi în prima instanţă, datoriile cuprinse în cererile de admitere a creanţelor sunt reale, fiind cuprinse în documentele contabile încă din anii 2017 şi 2018, documente care au fost depuse la dosar, împrumuturile respective fiind acordate societăţii, iar sumele de bani introduse efectiv în societate - a se vedea corelarea între Fişele de cont depuse la dosar (nr. x - Creditori diverşi) şi balanţele de verificare din perioada 2018, precum şi bilanţurile depuse de F. în 2017 şi 2018, unde se observă că sumele cu care s-au înscris creditorii persoane fizice la masa credală erau indicate în contabilitatea societăţii încă din anul 2017, de când au fost introduşi în societate respectivii bani prin acele împrumuturi.
Or, chiar şi existenţa unor simulaţii sub aspectul identităţii persoanelor care au introdus sumele respective de bani nu ar schimba cu nimic concluzia realităţii existenţei acelor sume. Din perspectiva apărării, chiar pe baza documentelor contabile indicate pe care le-a avut la dispoziţie judecătorul fondului, se observă în mod clar că acele împrumuturi au fost acordate societăţii în anul 2017, acei bani au existat, operaţiunile (negotium) au fost reale, iar consemnarea ulterioară într-un înscris (instrumentum) pentru înscrierea la masa credală nu ar putea reprezenta o acţiune de falsificare, datoriile respective nefiind fictive.
Susţinerile lui D. în sensul că datoriile înfăţişate nu erau reale şi ar fi cunoscut acest aspect în virtutea activităţii sale în cadrul societăţii F. nu se coroborează cu faptul că acesta a declarat că şi-a continuat activitatea doar în calitate de agent de vânzări, chiar şi în perioada în care a deţinut funcţia de administrator al societăţii.
S-a susţinut că, în aceste condiţii, faptul că D. nu cunoştea existenţa unor datorii (contractele de împrumut prinse în evidenţa contabilă) sau caracterul real al angajamentelor de plată (din perspectiva voinţei societăţii de a-şi asuma respectivele obligaţii) nu schimbă realitatea acestei voinţe.
Astfel, angajamentele de plată reprezentau la acel moment voinţa reală atât a împrumutătorilor sau mandatarilor acestora, cât şi a societăţii F., exprimată doar la nivel scriptic (iar nu la nivel voliţional) prin D., chiar dacă acesta ulterior s-a decis să exercite atribuţii de administrator al societăţii şi să influenţeze concret voinţa societăţii comerciale, conferindu-i o altă direcţie.
În continuare, D. a arătat în declaraţia sa din faza de urmărire penală că i se spunea de către alte persoane că sumele respective de bani ar fi fost introduse în societate, iar abia ulterior ar fi descoperit prin propriile "acţiuni investigative" că transferurile ar fi fost unele fictive.
În concluzie, consideră apărarea că declaraţia unui inculpat bazată pe propriile cercetări efectuate câţiva ani mai târziu după desfăşurarea evenimentelor şi aflat în relaţii de duşmănie cu A., inculpat care se observă că a făcut presiuni asupra unor martori – H., să îi cedeze creanţa sa - şi care declară chiar el în fata instanţei că avea un interes propriu în insolvenţa F., inculpat care iniţial nu a cunoscut voinţa administratorilor de fapt ai unei societăţi în care ocupa funcţia de agent de vânzări, nu poate schimba voinţa juridică a societăţii F. existentă la acel moment.
De asemenea, s-a susţinut că împrejurarea că în timpul derulării procedurii de insolvenţă a societăţii F. singura persoană care a retras lichidităţi din societate a fost D. (chiar dacă ulterior a declarat, fără absolut niciun suport probator, că acei bani au fost remişi lui A.) ridică un semn de întrebare în raport de adevăratele sale intenţii, care sunt conturate şi de acceptarea unui post exclusiv scriptic de administrator de drept a unei societăţi comerciale pe care susţine că nu o administra în fapt, deşi în acelaşi timp susţine că ştia tot ce se întâmplă acolo.
În concluzie, apărarea a solicitat să se constate că acele creanţe nu sunt fictive, ele existând încă din anul 2017 ca negotium, în anul 2019 putându-se susţine că au fost realizate exclusiv instrumentum-urile necesare înscrierii acestora la masa credală.
2. Înscrierea creanţelor la masa credală nu s-a realizat în frauda creditorilor
În prezenta cauză, consideră apărarea că înfăţişarea datoriilor ce formează obiectul acuzaţiei nu s-a realizat "în frauda creditorilor", întrucât niciuna din acţiunile ulterioare din insolvenţă nu a fost realizată în detrimentul creditorilor.
Având în vedere că operaţiunile financiare au existat (negotium iuris), iar potrivit teoriei intelectuale a falsului, instrumentum a fost întocmit ulterior, nefiind vorba despre datorii fictive, nu se poate reţine nici că acţiunea creditorilor de a înfăţişa datorii ar fi fost realizată în frauda altor creditori ai societăţii.
S-a susţinut că acest aspect este susţinut de faptul că, în procedura insolvenţei, nu s-a dovedit nicio acţiune realizată ulterior care să pericliteze şansele de recuperare a creanţei cu care s-a înscris persoana vătămată DGRFP-B ori alţi creditori la masa credală. Plata unor cheltuieli curente în valoare de 80.000 RON (a căror fictivitate, atât de uşor prezumată în rechizitoriu şi sentinţă, nu a fost niciodată dovedită) nu poate reprezenta o dovadă a fraudei creditorilor ori a intenţiei de a fi fraudaţi, astfel încât, chiar dacă suntem de acord că infracţiunea de bancrută ar fi una de pericol, această stare de pericol nu se realizează, deoarece înfăţişarea datoriilor nu s-a făcut în frauda creditorilor.
Chiar prin înscrierea la masa credală a F., aflată deja în procedura insolventei, a unor creanţe pretins fictive, concluzia nu se schimbă în lipsa unor acţiuni care să dovedească intenţia de fraudare ori fraudarea.
Aşa cum rezultă chiar din cererea de înscriere la masa credală cu modificările ulterioare, creanţa ANAF are rangul de preferinţă prevăzut de art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, fiind o creanţă bugetară.
În concluzie, chiar şi în ipoteza în care ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, creanţele ar fi dovedite drept fictive, şansele de recuperare a sumelor de bani ce constituie creanţă bugetară a DGRFP-B nu ar fi în niciun fel reduse ori periclitate întrucât această creanţă este prevăzută la pct. 5 din articolul menţionat supra, iar pretinsele creanţe fictive la pct. 9, fiind vorba despre creanţe chirografare - după cum rezultă şi din cererile de admitere a acestora la masa credală.
Aşadar, s-a susţinut că lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii de bancrută frauduloasă este dată de lipsa producerii urmării imediate, impusă de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv crearea unei stări de pericol pentru şansele creditorilor de a-şi recupera creanţele, prin realizarea unor acţiuni de înfăţişare a unor datorii fictive în frauda acestora, literatura de specialitate opinând în aceeaşi direcţie: "Infracţiunea este una de pericol, urmarea constând în periclitarea şanselor creditorilor de a-şi satisface creanţele din întreg activul debitorului" .
Astfel, a arătat că ordinea de preferinţă şi de satisfacere a creditorilor F. prevăzută de textul de lege citat mai sus impunea cu întâietate îndestularea ANAF înaintea creditorilor chirografari, aspect care a făcut ca în cauză să nu fie ab initio posibilă o acţiune de fraudare a creditorilor prin înfăţişarea unor datorii fictive bazate pe creanţe chirografare.
C. Solicitarea subsidiară - pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal - plângerea prealabilă formulată în cauză a fost depusă tardiv.
Cu privire la încetarea procesului penal, în esenţă, s-a arătat că persoana vătămată Statul Român - ANAF - DGRFP Bucureşti a cunoscut săvârşirea faptei de bancrută frauduloasă împotriva sa cu mai mult de trei luni anterior depunerii plângerii prealabile. În acest sens, a arătat inclusiv faptul că prin intermediul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, persoana vătămată a purtat o corespondenţă cu inculpatul D. în anul 2020 (prin care a arătat că evaluează gradul de risc al celor semnalate), iar acesta din urmă a pus la dispoziţia ANAF în repetate rânduri, în anii 2020 - 2021 toate informaţiile necesare cunoaşterii săvârşirii faptei.
Trebuie observat că prin email-ul intitulat "Re: răspuns petiţie nr. x/2020" din data de 17 noiembrie 2020, ora 11:06 EET şi cel intitulat "Re: ref Petiţie nr. x/05.11.2020, x/02.11.2020" din data de 20 ianuarie 2021 la 14:15 EET (existente la dosarul de fond), au fost transmise către mai multe adrese de email aparţinând ANAF o serie de documente legate de acuzaţiile din acest dosar.
Mai mult decât atât, prin emailul intitulat "Confirmare proces-verbal — caracatiţa A." din data de 10 februarie 2021, ora 11:03 EET şi email intitulat "Re? Confirmare proces-verbal — caracatiţa A." din data de 10 februarie 2021, ora 11:06 EET şi ulterior prin alte email-uri transmise, D., folosind adresa de email x@x.com a trimis documente prin care a sesizat ANAF cu privire la posibila fictivitate a creanţelor din acest dosar, pe mai multe adrese de email, respectiv: x@x.ro, x@x.ro, x@x.ro, x@x.ro.
S-a precizat că toate aceste dovezi de transmitere se regăsesc la dosarul de cameră preliminară, unde au fost depuse ca înscrisuri de către inculpatul D. şi la dosarul de fond, unde au fost redepuse de către apelant, din ele reieşind în mod clar că ANAF a avut la dispoziţie încă din anul 2021 informaţii suficiente privind posibilul caracter fals al creanţelor înscrise la masa credală, astfel încât plângerea prealabilă formulată în data de 22 iunie 2022 este tardivă, fiind depusă cu mult după împlinirea termenului de trei luni.
Astfel, s-a susţinut că plângerea formulată în cauză de către persoana vătămată, Statul Român, prin intermediul ANAF (DGRFP-B) la 22 iunie 2022 a fost depusă cu mult timp după cunoaşterea de către persoana vătămată a posibilei săvârşiri a unor infracţiuni împotriva sa, cunoaştere care a avut loc prin desfăşurarea evenimentelor prezentate supra.
Consideră apărarea că solicitarea plângerii de către procurorul din cadrul PCAB nu poate avea valoarea unei repuneri în termenul de formulare a plângerii deoarece raţiunea normei de drept la momentul reglementării de către legiuitor a fost de a acoperi situaţiile în care se impune schimbarea încadrării juridice ori când organele de urmărire penală intră în posesia unor noi date sau informaţii referitoare la o nouă faptă penală. Totuşi, datele şi informaţiile respective în baza cărora s-a extins in rem urmărirea penală cu privire la infracţiunea de bancrută frauduloasă prin ordonanţa procurorului din data de 11.04.2022, au fost cuprinse şi în ordonanţa de începere a urmăririi penale pentru infracţiunea de fals cu un an înainte, la data de 22.04.2021.
Prin urmare, s-a susţinut că se poate constata că la momentul extinderii urmăririi penale in rem referitor la fapta de bancrută frauduloasă (11.04.2022), în lipsa oricăror acte de urmărire penală relevante efectuate între timp în acest sens, au fost folosite aceleaşi indicii cu privire la săvârşirea acesteia existente la dosar de aproape un an (22.04.2021).
În cauză excepţia tardivităţii plângerii prealabile şi solicitarea de încetare a cauzei au fost respinse de către judecătorul fondului în considerarea faptului că deşi DGAF a cunoscut săvârşirea faptei de bancrută frauduloasă împotriva Statului Român - ANAF (aspect dovedit prin corespondenţa purtată cu inculpatul D.), informaţia nu a ajuns la direcţia îndreptăţită (şi implicit la un anumit funcţionar public cu funcţie de conducere din cadrul departamentului respectiv) să solicite tragerea la răspundere penală - DGRFP Bucureşti, ale cărei interese în recuperarea creanţei bugetare fuseseră efectiv posibil fraudate prin posibila săvârşire a faptei.
Din perspectiva apărării, o persoană juridică de drept public poate să afle despre săvârşirea unei fapte penale prin oricare dintre departamentele/direcţiile sale, adresa cu nr. x/02.11.2020 a Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF ar reprezenta în cauză dovada cunoaşterii săvârşirii faptei de bancrută frauduloasă de către ANAF în calitate de persoană vătămată (şi implicit DGRFP Bucureşti), cu mult timp înaintea depunerii plângerii prealabile de către DGRFP-B, aspect care ar duce la încetarea procesului penal fată de apelantul A..
În acest sens, s-a subliniat că este de observat că relaţiile funcţionale dintre cele două structuri ale ANAF: DGAF şi DGRFP Bucureşti sunt de colaborare potrivit art. 45 al capitolului 11 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - în vigoare în anul 20203 (având acelaşi conţinut şi în perioada următoare, inclusiv în prezent), iar DGAF are conform dispoziţiilor din acelaşi regulament inclusiv următoarele atribuţii:
- art. 5 alin. (7): "sesizează organele de urmărire penală, cu respectarea cadrului procedural stabilit la nivelul Agenţiei, în cazurile în care se constată existenţa împrejurărilor privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul evaziunii fiscale, fraudei vamale şi fiscale";
- art. 32 alin. (3): "propune, pe baza analizelor proprii, structurilor direcţiei generale acţiuni de verificare şi control pe linia prevenirii şi combaterii fraudei fiscale şi informează/sesizează alte instituţii/entităţi atunci când se conturează aspecte de competenţa acestora";
- art. 32 alin. (20): "gestionează şi propune spre soluţionare petiţiile adresate direcţiei generale, în conţinutul cărora sunt prezentate împrejurări care pot constitui fapte prevăzute de legea penală, altele decât cele în domeniul evaziunii fiscale, fraudei vamale sau fiscale, potrivit repartizării directorului general".
În oglindă, DGRFP Bucureşti are de asemenea obligaţia de a susţine relaţii de colaborare cu DGAF, astfel cum se arată prin dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare al DGRFP Bucureşti referitoare la atribuţiile directorului general al acestei instituţii:
- art. 10 alin. (39): "asigură colaborarea cu Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei prin: a) analizarea, împreună cu conducerea Direcţiei generale antifraudă fiscală a riscurilor de neconformare din partea contribuabililor şi adoptarea de măsuri comune sau complementare la nivel regional; b) primirea de la Direcţia generală antifraudă fiscală şi punerea la dispoziţia acesteia a oricăror informaţii/date necesare desfăşurării activităţii fiscale la nivel regional" (subl. ns.).
Aşadar, cele două direcţii se află pe acelaşi palier în cadrul ANAF (reprezentată a Statului, persoana vătămată prin săvârşirea presupusei fapte de bancrută frauduloasă), ambele unităţi fiind subordonate acesteia, obligate prin regulamentele de funcţionare să desfăşoare o relaţie de colaborare şi informare reciprocă în baza căreia se poate presupune în mod rezonabil că informarea uneia dintre acestea cu privire la săvârşirea unei fapte penale împotriva ANAF produce efecte depline în ceea ce priveşte cunoaşterea acestei împrejurări de fapt de către ANAF în calitate de persoană juridică de drept public.
Mai mult decât atât, s-a susţinut că informarea DGAF de către D. în anul 2020 cu privire la săvârşirea unei fapte penale împotriva Statului Român (raport juridic în care ANAF este implicat ca reprezentant persoană vătămată) este aptă să ducă la începerea curgerii termenului de trei luni pentru depunerea plângerii prealabile de către ANAF prin DGRFP Bucureşti, deoarece DGAF reprezintă o structură a ANAF specializată tocmai în prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală, care în mod obişnuit sesizează organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea de infracţiuni împotriva persoanei vătămate ANAF.
Întrucât cele reţinute în prima instanţă diferă de cele susţinute de către apărare, s-a arătat că totodată s-a solicitat Înaltei Curţi, în apel, sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu această chestiune, cerere ce a fost depusă separat la dosar, odată motivele de apel.
Astfel, având în vedere toate aceste aspecte, apărarea apelantului inculpat A. a solicitat în subsidiar instanţei de apel să pronunţe soluţia de încetare a procesului penal, având în vedere tardivitatea plângerii prealabile formulate în cauză.
Prin motivele de apel formulate de apelanta inculpată B., în esenţă, s-au susţinut următoarele critici:
Judecata în primă instanţă a fost efectuată în regim de urgenţă, iar acest aspect a condus la încălcarea dreptului fundamental la apărare şi nu a fost asigurat un proces echitabil.
A arătat apelanta că, începând cu camera preliminară a invocat şi formulat mai multe cereri şi excepţii în temeiul art. 344 alin. (2) din C. proc. pen. cu raportare la art. 346 alin. (3) lit. a) din C. proc. pen., care au fost analizate în regim de urgenţă şi respinse ca atare. Astfel, a invocat:
- excepţia de nulitate (relativă) a rechizitoriului ce decurge din nerespectarea prevederilor art. 6 paragraful (3) lit. a) din CEDO cu referire la dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 286 alin. (2) lit. c) şi d), respectiv art. 328 alin. (1) teza I din C. proc. pen. privind standardul de claritate a acuzaţiilor de natură penală reţinute în sarcina inculpatei B..
- excepţia de nulitate relativă a rechizitoriului decurge şi din nerespectarea prevederilor art. 327 lit. c) din C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 285 alin. (1) din C. proc. pen., în sensul că sesizarea instanţei prin rechizitoriu s-a produs fără ca urmărirea penală să aibă caracter complet, procurorul neadministrând toate probele necesare. În plus, a arătat că în faza de urmărire penală i-a fost încălcat şi dreptul la apărare, întrucât i-a fost îngrădit dreptul de a avea acces la probele administrate, în special la convorbirile sau imaginile rezultate din supravegherea tehnică.
- durata excesivă a urmăririi penale in rem, deşi autorii erau cunoscuţi ab initio, iar fuseseră administrate din faza de debut a anchetei penale
- anumite lipsuri ale plângerii formulate de partea civilă, arătând că plângerea DGRFP Bucureşti la 22 iunie 2012 nu are semnătură electronică. În plus, aceasta este tardivă, întrucât partea civilă s-a înscris la masa credală în luna sesptembrie 2022 şi deci, avea cunoştinţă de tabelul de creanţe întocmit în procedura insolvenţei. În acest sens, a invocat nulitatea ordonanţei de extindere a urmăririi penale pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă, neexistând plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
- aspecte de nelegalitate a percheziţiei domiciliare efectuate în apartamentul său din Popeşti Leordeni, fiind ridicate înscrisuri care nu aveau legătură cu cauza, cea mai mare parte a acestora fiind documente ale cabinetului său de avocat, nerestituite nici până în prezent. În continuare, au fost invocate şi alte aspecte ale nelegalităţii procedurii percheziţiei.
- aspecte de nelegalitate privind modalitatea de obţinere a probelor, făcând referire la dispoziţiile art. 139 alin. (4) C. proc. pen.. potrivit cărora, raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice, decât dacă există date că avocatul săvârşeşte sau pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. (2).
- aspecte privind vicierea procedurii de citare în faza de cameră preliminară, nefiind legal citată pentru primul termen din 25.10.2023.
Pe lângă aspectele care au vizat nelegalitatea urmăririi penale, apelanta inculpată a invocat, pe fondul cauzei, faptul că falsul nu a fost probat cu niciun mijloc de probă, întrucât din raportul de expertiză grafoscopică a rezultat că actele au fost semnate de D., scrisul şi semnătura apelantei nefiind pe niciun document ce face obiectul prezentei cauze. În opinia inculpatei, s-a reţinut greşit în actul de sesizare că inculpata a falsificat în procedura insolvenţei documente, prin antidatare şi contrafacere a semnăturii.
A mai arătat că din probele administrate rezultă că inculpatul A. s-a implicat în activitatea societăţii F. începând cu anul 2017, iar convorbirile dintre B. şi A. sunt din iunie 2018 şi iunie 2019. Inculpata nu a făcut altceva decât să realizeze activităţi de asistenţă juridică şi respectiv, consultanţă, să redacteze contracte, iar aceste activităţi nu au fost efectuate la indicaţiile inculpatului A., aşa cum s-a reţinut de acuzare, ci, inculpata a respectat în activitatea desfăşurată principiul legalităţii.
Inculpata a susţinut şi că, latura subiectivă a infracţiunii reţinute în sarcina sa nu a fost analizată.
În acest sens, a precizat că, potrivit art. 106 din Legea nr. 85/2014, după deschiderea procedurii insolventei, toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, iar conform art. 106 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege, administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri şi a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe în vederea îndeplinirii atribuţiei prevăzute la alin. (1), administratorul judiciar va putea solicita explicaţii de la debitor, va putea să poarte discuţii cu fiecare debitor, solicitându-i, dacă consideră necesar, informaţii şi documente suplimentare.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 110 alin. (1) din Legea nr. 85/2004 ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar va întocmi şi va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva averii debitorului, precizând că sunt chirografare, garantate, cu priorităţi, sub condiţii sau nescadente şi arătând pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor şi suma acceptată de administratorul judiciar.
În acest sens, completarea tabelului preliminar şi confirmarea listei creditorilor prevăzute de Legea nr. 85/2014 s-a făcut de reprezentanţii societăţii F., respectiv de către administratorul statutar D., iar nu de apelanta B..
A susţinut că în niciun moment nu s-a verificat modalitatea de prejudiciere, respectiv dacă există sau nu prejudiciu efectiv zis suferit de către ANAF-DGFP Ilfov - AJFP Ilfov, aceasta îndeplinindu-şi obligaţia legală de a se înscrie la masa credală a debitoarei F., în baza declaraţiilor depuse de către F..
Mai mult decât atât, a arătat că aceasta s-a înscris, reconfirmând debitele, respectiv impozitele şi contribuţiile datorate de către contribuabili, şi la masa creadală a societăţii G., ANAF-DGFP Ilfov - AJFP Ilfov nedovedind, în niciun moment, în ce constă calitatea acesteia de persoană vătămată, calitate care nu se justifică în prezenta cauză.
A solicitat apelanta admiterea cererii de probe în condiţiile în care, în prima instanţă, i s-au respins toate probele solicitate, dosarul a fost analizat superficial, nefiind administrate probe suficiente, justificându-se cunoaşterea de către apelantă, în calitate de avocat, a inexistenţei datoriilor.
A mai menţionat apelanta că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi prin aceea că judecătorul de fond, a încălcat prevederile legale în materie de parcurgere a procedurii simplificate prin aceea că, inculpata apelantă B. nu am fost întrebată în mod nemijlocit de către instanţă dacă înţelege să beneficiez de drepturile prevăzute în cazul urmării acestei proceduri, neacordând termen în acest sens, solicitând audierea sa în apel pentru a aduce elemente noi în aflarea adevărului în cauză.
Inculpata a solicitat şi să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale, întrucât ultimul act material al pretinsei activităţi infracţionale a fost la 5 septembrie 2019, şi prin urmare, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta de care este acuzată, complicitate la bancrută frauduloasă în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. al art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. Prin urmare, a solicitat să se dispună încetarea procesului penal în baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În final, apelanta inculpată B. a solicitat admiterea apelului în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) şi urm. din C. proc. pen., în sensul de a desfiinţa sentinţa primei instanţe şi a dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, respectiv trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti.
v
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată şi reţine următoarele:
Fără a relua acuzaţiile din actul de sesizare a instanţei care au fost deja redate anterior, Înalta Curte reţine că toţi inculpaţii din prezenta cauză au fost trimişi în judecată şi cercetaţi pentru bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen., exceptând pe inculpata B., care a fost trimisă în judecată şi cercetată pentru participaţie sub forma complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen.
În esenţă, activitatea infracţională de care au fost acuzaţi inculpaţii a constat în aceea că, în luna septembrie 2019, au falsificat prin antedatare/şi sau au folosit, după caz, angajamente de plată şi confirmări de sold, despre care au cunoscut că au un caracter nereal, atestând creanţe fictive, în baza cărora s-au înscris la masa credală a S.C. F., aflată în insolvenţă, în frauda altor creditori.
În mod particular, în ceea ce o priveşte pe inculpata B., s-a reţinut că aceasta, ca avocat titular al Cabinetului de Avocat B., la instigarea inculpatului A., a redactat şi a antedatat angajamente de plată şi confirmări de sold, prin care F. recunoştea datorii nereale şi a redactat cereri de înscriere a acestor creanţe la masa credală în dosarul nr. x/2019 privind insolvenţa F., în frauda creditorilor.
În prealabil, Înalta Curte, anterior examinării criticilor formulate pe fondul cauzei, reţine că un motiv comun de apel al inculpaţilor A., C. şi B. îl reprezintă nelegalitatea sentinţei primei instanţe care nu a constatat lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate, în raport de data formulării acesteia.
În esenţă, s-a arătat de către inculpaţii apelanţi că persoana vătămată Statul Român - ANAF - DGRFP Bucureşti a cunoscut săvârşirea faptei de bancrută frauduloasă împotriva sa cu mai mult de trei luni anterior depunerii plângerii prealabile, întrucât prin intermediul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, persoana vătămată a purtat o corespondenţă cu inculpatul D. în anul 2020, prin care a arătat că evaluează gradul de risc al celor semnalate, iar acesta din urmă a pus la dispoziţia ANAF în repetate rânduri, în anii 2020 - 2021 toate informaţiile necesare cunoaşterii săvârşirii faptei.
În acest sens, au solicitat să se constate că prin email-ul intitulat "Re: răspuns petiţie nr. x/2020" din data de 17 noiembrie 2020, ora 11:06 şi cel intitulat "Re: ref Petiţie nr. x/05.11.2020, x/02.11.2020" din data de 20 ianuarie 2021 la 14:15 (existente la dosarul de fond), au fost transmise către mai multe adrese de email aparţinând ANAF o serie de documente legate de acuzaţiile din acest dosar.
Mai mult decât atât, prin emailul intitulat "Confirmare proces-verbal — caracatiţa A." din data de 10 februarie 2021, ora 11:03 şi emailul intitulat "Re: Confirmare proces-verbal — caracatiţa A." din data de 10 februarie 2021, ora 11:06 şi ulterior prin alte email-uri transmise, D. folosind adresa de email x@x.com a trimis documente prin care a sesizat ANAF cu privire la posibila fictivitate a creanţelor din acest dosar, pe mai multe adrese de email, respectiv: x@x.ro, x@x.ro, x@x.ro, x@x.ro.
S-a precizat că toate aceste dovezi de transmitere se regăsesc la dosarul de cameră preliminară, unde au fost depuse ca înscrisuri de către inculpatul D. şi la dosarul de fond, unde au fost redepuse de către apelant, din ele reieşind în mod clar că ANAF a avut la dispoziţie încă din anul 2021 informaţii suficiente privind posibilul caracter fals al creanţelor înscrise la masa credală, astfel încât plângerea prealabilă formulată în data de 22 iunie 2022 este tardivă, fiind depusă cu mult după împlinirea termenului de trei luni.
Înalta Curte apreciază criticile ca fiind nefondate.
Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termenul de trei luni din ziua în care persoana vătămată a cunoscut despre săvârşirea faptei. Prin cunoaşterea faptei se înţelege cunoaşterea completă, directă şi precisă a acesteia, nefiind suficientă o cunoaştere incompletă, o simplă bănuială sau o informare primită de la un terţ. Cunoaşterea faptei pentru care este necesară formularea plângerii prealabile necesită în anumite cazuri, cum este cea de faţă, deţinerea informaţiilor necesare, corecte şi complete, inclusiv sub aspectul conturării conţinutului tipic al infracţiunii, întrucât numai într-o atare situaţie persoana vătămată poate aprecia asupra utilizării mecanismului procedural de învestire a organului judiciar competent să efectueze cercetări asupra faptei.
Împrejurarea că partea civilă DGRFP a participat în calitate de creditor în procedura insolvenţei societăţii F. şi a consultat dosarul de insolvenţă nr. x/2019, dosar la care s-au depus mai multe cereri formulate de inculpatul D. începând cu data de 5 martie 2020, prin care a solicitat, în calitate de administrator special al societăţii, stabilirea veridicităţii insolvenţei societăţii, cu referiri la "contracte fabricate", "insolvenţe orchestrate", "tabele de creanţe constituite pe baza unor creditori inventaţi", nu este de natură a face dovada că partea civilă a cunoscut existenţa infracţiunii de bancrută frauduloasă, atâta vreme cât, în dosarul de insolvenţă nu s-au făcut şi probe sub acest aspect, simpla afirmaţie a unui participant la procedura insolvenţei, în speţă, a administratorului special D., inculpat în cauza de faţă, nefiind în măsură să furnizeze părţii civile datele necesare pentru a putea cunoaşte complet, la nivel obiectiv şi subiectiv, că s-a comis o infracţiune de bancrută frauduloasă, devreme ce, pentru stabilirea fictivităţii creanţelor a fost necesară o amplă probaţiune, inclusiv, efectuarea de expertize grafoscopice, procedee inaccesibile părţii.
Nici împrejurarea că inculpatul D. ar fi adresat mai multe memorii DGRFP şi Direcţiei Antifraudă, începând cu luna noiembrie 2020, pe adresele de email, nu conduce la concluzia că partea civilă a avut datele necesare pentru a cunoaşte săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, întrucât, înscrisurile pe care inculpatul le-a anexat relevau indicii ale unor eventuale infracţiuni de evaziune fiscală. Drept dovadă stă şi adresa de răspuns a ANAF- Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, din 11.11.2020, prin care s-a comunicat inculpatului D. că urmare a petiţiei sale "se evaluează gradul de risc fiscal al situaţiei pe care a semnalat-o" şi că "sunt prioritizate resursele necesare efectuării verificărilor specifice necesare prevenirii, combaterii şi descoperirii faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală".
Aceste înscrisuri s-au coroborat şi cu declaraţia martorei P., consilier juridic în cadrul departamentului din cadrul ANAF responsabil cu procedurile de insolvenţă, martora declarând că nu au existat suspiciuni cu privire la potenţiale creanţe fictive în cadrul dosarului de insolvenţă a debitoarei S.C. F., până la momentul la care s-a primit adresa emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea de bancrută frauduloasă.
Ca urmare, numai în urma verificărilor efectuate de organele de urmărire penală partea civilă a luat cunoştinţă despre săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, ca urmare a extinderii urmăririi penale în cauză. Aşa cum a reţinut şi prima instanţă de judecată, Înalta Curte constată că în cauză, organele de urmărire penală au dispus începerea urmăririi penale prin ordonanţa din 22.04.2021 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 şi a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 C. pen. Abia după extinderea urmăririi penale prin ordonanţa din 22.06.2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu privire la infracţiunile de bancrută frauduloasă şi complicitate la bancrută frauduloasă, la data de 22.06.2022, ANAF-DGRFP Bucureşti a fost înştiinţată cu privire la posibilitatea formulării plângerii prealabile sub aspectul infracţiunii de bancrută frauduloasă şi în aceeaşi zi, partea civilă a comunicat organului de urmărire penală că formulează plângere prealabilă pentru infracţiunea mai sus menţionată.
Dispoziţiile art. 241 alin. (2) C. pen. prevăd că în cazul infracţiunii de bancrută frauduloasă acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate iar potrivit art. 296 alin. (1) C. pen., plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei. Aşa cum s-a arătat anterior, persoana vătămată a avut iniţial numai datele necesare privind săvârşirea unei potenţiale infracţiuni de evaziune fiscală, iar despre săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă a aflat la la momentul încunoştinţării sale de organul de urmărire penală, respectiv, la data de 22.06.2022, moment la care a şi formulat plângerea.
Înalta Curte reţine, în acord cu prima instanţă de judecată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 297 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora, dacă într-o cauză în care s-au efectuat acte de urmărire penală se constată că este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere. În caz afirmativ, organul de urmărire penală continuă cercetarea, iar în caz contrar, se va dispune clasarea.
Se apreciază astfel că plângerea prealabilă a persoanei vătămate a fost formulată în termenul prevăzut de lege, iar criticile formulate de inculpaţi în sensul în care prima instanţă de judecată nu a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile, în baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.., este nefondată.
*
În ceea ce priveşte apelurile declarate de inculpaţi, pe fondul cauzei, se constată că inculpaţii A., C. şi B. au criticat soluţia şi sub aspectul situaţiei de fapt reţinute de prima instanţă de judecată, motiv pentru care, Înalta Curte va face propriul examen al acestei situaţii.
În urma propriului examen analitic efectuat asupra cauzei, constată că prima instanţă a stabilit, în baza evaluării probelor administrate în cauză, o situaţie de fapt corectă, reţinând în mod just toate împrejurările de fapt legate de intrarea societăţii F. în insolvenţă şi formularea unor declaraţii de creanţă fictive din partea unor creditori în vederea înscrierii la masa credală.
Înalta Curte reţine din coroborarea probelor administrate în cauză că urmare a unui control efectuat de organele fiscale la societatea F., în anul 2018, administrată la acel moment de martorul N., control cu ocazia căruia s-au constatat mai multe deficienţe (potrivit procesului – verbal nr. x/22.07.2019 al DGAF Alexandria), s-a luat decizia înlocuirii acestuia cu inculpatul D., de către inculpatul A. care administra în fapt această societate.
Împrejurarea că inculpatul A. era cel care în fapt administra societatea este dovedită cu numeroase probe administrate în cauză, între acestea fiind: declaraţia martorului J., care a arătat că societatea F. era manageriată în fapt de către inculpatul A.; declaraţia martorei K. care a arătat că a lucrat pentru societatea F., în cadrul căreia s-a ocupat de clienţii vechi şi de identificarea unor potenţiali clienţi şi unde "l-a recunoscut de şef pe Bogdan", ale cărui ordine le respecta, şi că, înainte de depunerea bilanţurilor anuale, A. îi cerea martorei să plece din birou, pentru a-i dicta martorei M., cea care se ocupa de contabilitate, ce trebuie să facă în bilanţuri, A. dându-i ordine acesteia; declaraţia martorului N., fost administrator al F., potrivit căreia, de activitatea societăţii din municipiul Bucureşti s-au ocupat J. şi A.; declaraţia martorei M. care a declarat că în cursul anului 2018, D. a devenit administrator al S.C. F., la solicitarea lui A., acesta din urmă fiind cel care a controlat în fapt societatea, martora, la rândul acesteia, desfăşurând o serie de activităţi în cadrul S.C. F., sub directa coordonare a lui A.; declaraţiile inculpatului D., care, în faţa instanţei de fond precum şi a instanţei de apel a arătat că inculpatul A. şi martorul J. erau cei care au controlat activitatea F., arătând cu privire la inculpatul A. că acesta dirija mai multe societăţi.
Controlul societăţii F. de către inculpatul A. rezultă nu doar din declaraţiile persoanelor audiate în cauză ci şi din corespondenţa electronică purtată între cei implicaţi. Astfel, se observă că prin corespondenţa electronică din data de 9 august 2017, inculpatul A. a ordonat efectuarea unor plăţi din conturile F. către societatea AA., martorilor J. şi N.; prin corespondenţa electronică purtată de inculpatul A. cu inculpata B. şi cu martorul J., inculpatul a dat indicaţii cu privire la contestarea sechestrului asigurator dispus asupra bunurilor F.; din redarea corespondenţei electronice dintre inculpaţii A. şi B., obţinută ca urmare a percheziţiei informatice asupra laptopului inculpatei B., rezultă că aceşti au dezbătut numeroase aspecte privind activitatea S.C. F., inclusiv aspecte referitoare la insolvenţa acestei societăţi, cu privire la care inculpatul A. şi-a exprimat intenţia de a o "manevra juridic" . Totodată, toate documentele întocmite în procedura insolvenţei F. au fost comunicate de inculpata B. inculpatului A. pe adresa acestuia de email. De pildă, din examinarea corespondenţei electronice dar şi a mesajelor transmise prin aplicaţia Q. a rezultat că: la data de 16.07.2018, A. îi scrie inculpatei B. că "trebuie să facem corespondenţa cu finanţele la F.", răspunsul inculpatei fiind, Da. Îţi trimit azi. Şi trimitem mâine cerere.."; sau, la data de 02.08.2018, inculpatul A. îi comunică inculpatei B. că "s-a terminat leasingul la 3 maşini pe F.. Cum facem să le înmatriculăm să şi să ajungă direct în proprietatea Z. sau altei societăţi? iar răspunsul inculpatei B. a fost: "faceţi direct contract de pe F. cu cealaltă societate şi se înmatriculează direct"; sau, la data de 28.08.2018, inculpatul A. îi scrie inculpatei B.: "legat de F., tu zici să depunem cererea în septembrie?", răspunsul inculpatei B. fiind, Da, şi ne luptăm din insolvenţa cu ANAF"; tot astfel, la data de 28.03.2019, inculpatul A. îi transmite inculpatei B.:, te rog, uită-te pe cererea de insolvenţă U.-F.", răspunsul inculpatei B. fiind, da"; sau la 10.04.2019, inculpatul A. îi comunică inculpatei B., trebuie să edităm şi să depunem azi cererea din partea F., de fapt acceptare de intrare în insolvenţă".
Se constată astfel că în urma percheziţiilor informatice a rezultat o corespondenţă consistentă, cu durată în timp, între inculpaţii A. şi B., din care se desprinde concluzia certă că primul era cel care decidea şi trasa acţiunile ce urmau a fi întrerprinse pe palierul juridic cu privire la societatea F..
În acelaşi timp, aşa cum a reţinut prima instanţă, a rezultat din probele administrate că inculpatul A. a controlat în fapt şi alte societăţi, în afara S.C. F., precum S.C. U. S.R.L., administrată doar formal de martorul H., S.C. G., administrată formal de inculpata C., AA. S.R.L., înfiinţată de martora K. la solicitarea inculpatului A., precum şi societatea OO. S.R.L. administrată de PP..
Astfel, din declaraţiile martorului J. a rezultat că societatea G. era a inculpatului A., împrejurare pe care o cunoştea chiar de la acesta din urmă şi că a aflat că în acte figurează ca administrator inculpata C., despre care însă martorul a arătat că a ajutat-o să îi facă mutaţie la adresa din strada x, întrucât nu avea unde să locuiască. Tot din declaraţiile acestui martor a rezultat că l-a cunoscut pe administratorul de drept al S.C. U. S.R.L., societate care era înscrisă la masa credală a S.C. F., în persoana martorului H. şi care, în prezenţa martorului X şi a inculpatului D. a afirmat că nu cunoaşte nimic despre societatea al cărei administrator era, de aceasta în fapt ocupându-se numita X., concubina inculpatului A. de la care martorul H. primea suma de 1500 RON pe lună pentru a-şi cumpăra mâncare. Martorul a arătat că inculpatul J. controla cel puţin 20 de societăţi, printre care G., U. S.R.L. şi F..
Tot astfel, administrarea societăţii G. de către inculpatul A. rezultă şi din declaraţia martorei K. care, a arătat că a înfiinţat societatea AA. S.R.L. în anul 2018 la solicitarea martorei X., iar ulterior, la solicitarea inculpatului A. a încheiat în numele acestei societăţi un contract antedatat (anul 2016) cu societatea G., tot la solicitarea inculpatului A. completând şi o declaraţie de înscriere la masa credală a societăţii G.. Din declaraţia aceleiaşi martore a mai rezultat că în aceeaşi locaţie din strada x îşi mai desfăşurau activitatea şi alte societăţi, între care Y. S.R.L. şi Z. S.R.L. şi QQ. S.R.L., toate administrate în drept de martorul J., dar în fapt de inculpatul A..
Controlul pe care inculpatul A. îl deţinea asupra societăţilor G. şi U. S.R.L. rezultă nu doar din declaraţiile martorilor audiaţi, ci şi din corespondenţa electronică purtată de inculpatul A. cu inculpata B. şi martorul J., corespondenţă ce a rezultat în urma percheziţiei informatice a laptopului inculpatei B. . Astfel, inculpatul A. s-a implicat în apelul pe care societatea U. S.R.L. l-a declarat împotriva hotărârii de desemnare a administratorului judiciar provizoriu a S.C. F., aşa cum rezultă din corespondenţa electronică din 14 iunie 2019; a fost informat de inculpata B. în legătură cu plata taxei de timbru în legătură cu apelul mai sus menţionat, astfel cum rezultă din corespondenţa electronică din data de 27 iunie 2019; i-a fost comunicată de către inculpata B. o cerere completatoare a declaraţiei de creanţă a societăţii U., creanţă cu care această societate s-a înscris la masa credală a societăţii F. S.R.L., la data de 5 septembrie 2019; i-a fost comunicată de către inculpata B. o adresă redactată de aceasta pentru societatea U. S.R.L. în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, prin care se confirma faptul că martorul H. este persoana care a semnat contestaţia şi notele de şedinţă înregistrate la un termen anterior de judecată în acest dosar.
Şi în cazul societăţii G. există la dosarul cauzei corespondenţă electronică precum şi alte înscrisuri care susţin declaraţiile martorilor mai sus menţionaţi şi care confirmă controlul pe care inculpatul A. îl exercita asupra societăţii G., administrată în drept de inculpata C., din anul 2015. Relevante din acest punct de vedere sunt: corespondenţa electronică purtată la data de 4.10.2019 între inculpata B. şi inculpatul A., prin care cea dintâi îi transmite celui de-al doilea, draftul votului G. în Adunarea creditorilor debitoarei F., referitor la desemnarea componenţei Comitetului Creditorilor, iar inculpatul A. îl direcţionează către inculpata C. pentru a-l semna; corespondenţa electronică purtată la data de 17.12.2019 prin care inculpatul A. i-a transmis inculpatei B., raportul de expertiză contabilă întocmit în dosarul nr. x/2017 referitor la creanţa FF. S.R.L.; convorbirile telefonice purtate între inculpatul A. şi inculpata B. prin intermediul aplicaţiei Q., din care rezultă cum inculpatul îi dădea indicaţii inculpatei B. cu referire la modalitatea în care să acţioneze pentru rezolvarea problemelor juridice ale societăţii G., de pildă ce fel de contestaţii la creanţe trebuie să facă în procedura insolvenţei G. (28.06.2018), sau cum îi comunică acesteia intenţia de a schimba prin decizia creditorului majoritar OO. S.R.L., administratorul judiciar RR. desemnat în insolvenţa G., întrucât acesta s-a întâlnit "pe la spatele său" cu SS. (28.06.2019). În plus, cu ocazia controlului efectuat de organele fiscale la societatea G., aşa cum rezultă din procesul-verbal de control nr. x/13.07.2018 al DGAF – DRAF 3 Alexandria, în faţa organelor de control societatea a fost reprezentată de inculpaţii A. şi C..
Probele administrate au dovedit că inculpatul mai exercita control şi asupra societăţii AA. S.R.L., înfiinţată de martora K., la solicitarea inculpatului A., martora ocupându-se de activitatea societăţii doar "de faţadă", aşa cum chiar aceasta a declarat, dar şi asupra societăţii OO. S.R.L. administrată de PP., împrejurare ce a rezultat din corespondenţa electronică purtată de inculpaţii A. şi B..
Reţine Înalta Curte că sunt corecte susţinerile acuzării referitoare la modalitatea prin care inculpatul A. a preluat controlul de fapt al acestor societăţi, apelând la persoane asupra cărora avea un ascendent financiar. Astfel, inculpaţii D., C. şi martora K. erau angajaţii societăţii F., în cadrul căreia, potrivit declaraţiilor martorilor N. şi J., inculpatul se ocupa, printre altele, de partea financiară şi a fost implicat în angajarea acestor persoane, în acelaşi sens fiind şi declaraţiile martorelor M. şi K.. De asemenea, martora I. era plătită de martora X., concubina inculpatului A. pentru diverse servicii, iar martorul H. primea o sumă lunară de 1500 de RON de la concubina inculpatului, în acest sens fiind declaraţiile martorilor J. şi H. precum şi procesul-verbal de redare a convorbirii din 22.06.2022, .
Aşa cum s-a reţinut în actul de acuzare precum şi în hotărârea instanţei de fond, între societăţile mai sus menţionate, pe care le controla, inculpatul A. a creat circuite fictive, pentru a scoate sume mari de bani din acestea. Relevante în acest sens sunt declaraţia martorei M. care a precizat în mod expres că inculpatul A. înfiinţa societăţi pe care apoi le aducea în stare de insolvenţă, pentru a scoate bani din acestea, precum şi declaraţia martorei K., care, la solicitarea inculpatului A. a înfiinţat două societăţi, AA. S.R.L. şi HH. S.R.L., din conturile cărora retrăgea adesea bani, la solicitarea aceluiaşi inculpat, sume care erau virate de F..
În acest context factual şi juridic anterior descris, inculpatul A. a colaborat cu inculpata B., avocat de profesie, din Baroul Bucureşti, întrucât avea multe acţiuni pe rolul instanţelor în legătură cu societăţile pe care le controla, dovadă în acest sens fiind bogata corespondenţă electronică purtată între cei doi şi rezultată în urma percheziţiei informatice efectuate în cursul urmăririi penale.
În urma unui control desfăşurat de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală în perioada 26.06.2018-22.07.2019 la F., s-a constatat că societatea datorează bugetului de stat suma de 1.104.084 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit aferente relaţiilor comerciale fictive derulate cu G..
Inculpatul A. este cel care a decis la data de 28.03.2019, iniţierea procedurii de insolvenţă a S.C. F., sens în care i-a trimis inculpatei B., un mesaj prin corespondenţă electronică de la adresa de email x@x.ro, având ca subiect – cerere insolvenţă a societăţii F., la solicitarea societăţii U. S.R.L.. În urma accesării documentelor ataşate acestui email, s-a constatat că inculpatul A. i-a transmis inculpatei B., la data mai sus menţionată: cererea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei S.C. F., solicitând înscrierea societăţii U. pe tabelul creanţelor cu suma de 1.943.500 RON, din care 130.000 RON reprezintă facturi emise în baza contractului nr. x/22.10.2017 iar suma de 1.813.500 RON, penalităţi de întârziere calculate până la data de 27.03.2019, conform contractului, cererea fiind semnată şi purtând ştampila U.; contractul de vânzare cumpărare nr. x/22.10.2017 încheiat între U. S.R.L., prin administrator H. şi F., prin administrator N., contract încheiat pentru 36 de luni, purtând şampilele ambelor societăţi, respectiv U. S.R.L. şi F. şi fiind semnat atât din partea vânzătorului, cât şi din partea cumpărătorului; anexa nr. 1/22.10.2017, prin care cele două societăţi au convenit vânzarea de produse şi servicii în cuantum de 130.000 RON; proces-verbal de recepţie din 4.12.2017 din care rezultă recepţionarea de către F. a produselor livrate de U. S.R.L.; factura fiscală emisă la 4.12.2017, pentru valoarea de 130.000 RON, document semnat şi ştampilat la rubricile vânzător şi cumpărător.
Având în vedere că atât F. cât şi S.C. U. S.R.L. sunt administrate în fapt de A., coroborat cu modul de operare şi succesiunea evenimentelor, se poate lesne trage concluzia că scopul pentru care U. a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei F., a fost fraudarea creditorului bugetar, statul român prin ANAF.
După transmiterea şi înregistrarea cererii în forma editată de inculpata B., Tribunalul Ilfov, prin încheierea din 20.05.2019 a admis cererea şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de societatea F., în dosarul nr. x/2019.
La acest dosar de insolvenţă au fost transmise ulterior, la 05.09.2019, mai multe declaraţii de creanţă, redactate anterior de inculpata B. în coordonare cu inculpatul A., din partea mai multor creditori, respectiv, în numele S.C. G., H., E., I. şi D..
Tabelul preliminar al creanţelor F. publicat în BPI nr. 18384/02.10.2019 relevă că G., U. S.R.L., H., E., I. şi D. sunt înscrişi la masa credală cu sumele solicitate, reprezentând 75,43% din totalul creanţelor, ceea ce asigură controlul asupra Adunării creditorilor, în baza unor creanţe fictive.
În ceea ce priveşte înscrierea societăţii G. la masa credală a debitoarei F., Înalta Curte reţine că prima instanţă a stabilit o situaţie de fapt corectă cu privire la fictivitatea creanţei declarate. Se constată, astfel, că această societate s-a înscris la masa credală în procedura insolvenţei S.C. F., în baza contractului nr. x/12.01.2017, cu o creanţă în valoare de 2.328.025,07 RON, din care, suma de 1.751.386,87 RON reprezintă facturi neachitate. Fictivitaea creanţei societăţii G. fusese deja stabilită prin procesul-verbal nr. x/13.07.2018 încheiat de DGAF cu ocazia controlului efectuat, întrucât G. nu avusese în gestiune bunurile care apăreau livrate în acte către S.C. F. iar G. nici nu avusese angajaţi specializaţi în execuţia cabinelor de pază şi nici autovehicule care să presteze servicii de transport . În plus, exista şi un impediment legal pentru care G. s-ar fi putut înscrie la masa credală cu această creanţă, întrucât, anterior, prin contractual nr. x/11.03.2017 (vo. 2, u.p..) G. cesionase către S.C. AA. S.R.L. drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul nr. x/2017. De remarcat este faptul că potrivit procesului – verbal de percheziţie informatică din 22 august 2022 întocmit de IGPR, ultima persoană care a salvat contractul de cesiune de creanţă este inculpatul A. .
Din procesul-verbal întocmit de organele fiscale a rezultat că S.C. F. plătise deja AA. S.R.L., cea care preluase creanţa, în numerar, suma de 685.814,85 RON şi prin virament, suma de 1.289.422,45 RON, în total deci, suma de 1.975.237,3 RON. Comparând suma totală achitată de F. cu suma pretinsă de G., având în vedere că temeiul creanţei sunt aceleaşi facturi fiscale, rezultă că debitoarea achitase deja mai mult decât datora creditoarei.
Martora K., cea care a înfiinţat două societăţi la solicitarea inculpatului A., a confirmat la rândul acesteia, fictivitatea contractelor încheiate între societăţile F. şi G., arătând că în mai multe rânduri a retras sume de bani de la bancă, la solicitarea inculpatului A., sume care erau retrase în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între G. şi F., contracte care în fapt nu au existat, decât pe hârtie, ele fiind fictive.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, Înalta Curte reţine la rândul său, că inculpaţii A. şi B. cunoşteau fictivitatea creanţei, întrucât inculpata B. se ocupase de contestarea în instanţă a procesului-verbal întocmit de organele fiscale şi în plus, avea cunoştinţă şi de contractul de cesiune creanţă, care i-a fost comunicat, aşa cum a rezultat din corespondenţa electronică purtată de inculpaţi . Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că la data de 8 august 2019, de pe adresa de email a inculpatei B. a fost comunicată inculpaţilor A. şi D. contestaţia formulată împotriva procesului – verbal încheiat de ANAF, prin care se reţinuse fictivitatea creanţei G. .
În acelaşi timp, reţine că fictivitatea creanţei a fost cunoscută şi de inculpata C. întrucât inculpata a reprezentat societatea G. în faţa organelor fiscale cu ocazia controlului efectuat şi cu ocazia întocmirii procesului – verbal nr. x/13.07.2018 al DGAF. În acelaşi timp, inculpatul D. a declarat că C. era omul de bază al inculpatului A. şi administratorul G., ea ocupându-se de sectorul de resurse umane pentru toate societăţile pe care le administra A. şi era cea care emitea facturi atât reale, cât şi fictive, în modalitatea impusă de A..
Mai mult, se reţine că după intrarea S.C. G. în procedura insolvenţei, această societate, prin chiar inculpata C., în calitate de administrator special, în corespondenţa purtată cu F., prin administrator judiciar T., la data de 05.04.2021, a recunoscut fictivitatea creanţei împotriva F., punând la dispoziţia administratorului judiciar al acesteia un număr de opt factururi, prin care au fost stornate celelalte opt facturi emise în 2017, despre care a recunoscut că sunt fictive şi nu au o bază reală, fiind emise, sub influenţa administratorului real" A., şi că, au fost operate contabil de F., tot la îndemnul inculpatului A., acesta fiind cunoscut la vremea respectivă de către firma de contabilitate TT. S.R.L., ca director dezvoltare F.. În acelaşi timp, s-a arătat că serviciile şi produsele menţionate în facturi nu au fost prestate sau livrate către F. .
La masa credală a societăţii F. a fost înscris şi martorul H., în baza declaraţiei de creanţă prin care acesta a solicitat înscrierea creanţei sale în rândul creanţelor chirografare ale S.C. F., în valoare de 812.715 RON, din care suma de 150.000 RON reprezintă debit principal neachitat de societatea debitoare în baza contractelor de împrumut iar suma de 662.715 RON reprezintă penalităţi de întârziere calculate până la data de 20.05.2019 conform angajamentelor de plată încheiate cu F..
Documentele referitoare la această creanţă au fost transmise de inculpata B. de pe adresa acesteia de email inculpaţilor A. şi D. la data de 5 septembrie 2019. Împreună cu declaraţia de creanţă a fost transmis la dosar şi un angajament de plată din 30.07.2018 încheiat între numitul H. în calitatea de împrumutător şi S.C. F. în calitate de împrumutat. Angajamentul de plată a avut ca obiect recunoaşterea de către împrumutat a debitului restant în dumă de 160.000 RON, obligarea acestuia la achitarea debitului în 60 de zile de la semnarea angajamentului respectiv, până la 30.09.2018, în caz contrar, aceasta se obligă la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 1,5% pe zi de întârziere calculate la valoarea totală a soldului până la plata integrală a debitului.
Martorul H. a declarat că nu a împrumutat niciodată societatea S.C. F. pentru că, de altfel, nici nu ar fi avut de unde, susţinerea martorului fiind confirmată de raportul de constatare grafoscopică nr. x/30.05.2023 întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică din care a rezultat că angajamentul de plată din 30.07.2018 şi cererea de admitere de creanţe în numele martorului H. nu au fost semnate de acesta. De altfel, acesta a declarat că nu a desfăşurat niciun fel de activitate în cadrul societăţii U., al cărei administrator de fapt era inculpatul A..
De altfel, din adresa comunicată de ANAF – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj rezultă veniturile pe care martorul H. le-a realizat în perioada 2015-2018, fiind vorba despre venituri foarte mici (1632 RON – 2015,0 RON- 2016, 11891 RON- 2017, 1731 RON – 2018), care nu i-ar fi permis să împrumute societatea cu sume atât de mari.
O altă declaraţie de creanţă formulată în dosarul de insolvenţă al F. a fost aceea a numitului E.. Documentele ce au stat la baza înscrierii creanţei lui E. la masa credală au fost redactate de inculpata B. şi transmise prin email inculpatului A. la data de 5 septembrie 2019, fiind vorba despre o declaraţie de creanţă şi un angajament de plată. Astfel, prin declaraţia de creanţă numitul E. a solicitat înscrierea sa la masa credală a debitoarei F. cu o creanţă în valoare de 887500 RON, din care suma de 200.000 RON reprezintă debit principal neachitat de societatea debitoare în baza contractului de împrumut iar suma de 687.500 RON reprezintă penalităţi de întârziere calculate până la 20.05.2019 conform angajamentului de plată încheiat cu societatea F..
Prin angajamentul de plată din 25.07.2018, E. în calitate de împrumutător şi S.C. F. în calitate de împrumutat, s-a recunoscut de către societatea F. debitul restant de 200.000 RON, cu obligaţia de achitare a acestuia în termen de 60 de zile de la semnarea angajamentului, respectiv până la 25.09.2018, în caz contrar, debitoarea s-a obligat la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 1,25% pe zi de întârziere calculat la valoarea totală a soldului şi până la plata integrală a debitului începând cu data semnării prezentului angajament de plată. Cu ocazia percheziţiei informatice a fost descoperit şi un alt angajament de plată din 25.07.2018, având parţial aceeaşi formă şi acelaşi conţinut, singura modificare fiind data încheierii care a fost schimbată din 25.07.2018, în 27.07.2018, respectiv, data termenului de plată, care a fost schimbată din 25.09.2018, în 27.09.2018.
Cu privire la cererile formulate de către numitul E., prin raportul de constatare criminalistică nr. x/30.05.2023 întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică s-a stabilit că semnătura în litigiu de la rubrica împrumutător/creditor E. a cărei imagine este reprodusă cu copia angajamentului de plată din data de 27.07.2018 a fost executată de inculpatul A.. De asemenea, s-a stabilit şi că, scrisul de mână ce conţine numele şi adresa expeditorului şi ale destinatarului precum şi menţiunile "Dosar nr. x/2019" şi, Termen procedură: 20.09.2019" depuse la rubrica Destinatar de pe plicul adresat Tribunalului Ilfov, având ca expeditor pe numitul E., au fost executate de inculpatul A..
În acelaşi timp, şi în privinţa numitului E. organele fiscale au comunicat situaţia veniturilor acestuia care nu i-ar fi permis să împrumute societatea F. cu suma de bani menţionată în declaraţia de creanţă (de pildă, în anul 2017 având un venit de 82.977 RON, iar în anul 2018, de 27.660 RON).
O altă declaraţie de creanţă formulată în dosarul de insolvenţă al S.C. F. a fost aceea a martorei I.. Aşa cum a rezultat din exploatarea informaţiilor obţinute în urma percheziţiei informatice, de pe adresa de email a inculpatei B. a fost comunicată la data de 05.09.2019 pe adresele de email ale inculpaţilor A. şi D., declaraţia de creanţă a martorei I., prin care solicita înscrierea la masa credală a societăţii F. cu suma de 692.110 RON, din care suma de 130000 RON reprezintă debit principal neachitat de societatea debitoare în baza contractelor de împrumut iar suma de 562.110 RON reprezintă penalităţi de întârziere calculate până la data de 20.05.2019 conform angajamentului de plată încheiat cu societatea F.. A fost ataşat declaraţiei de creanţă un angajament de plată din 06.08.2018 încheiat între martora I., în calitate de împrumutător/creditor şi S.C. F. în calitate de împrumutat/debitor, angajament de plată care are ca obiect recunoaşterea de către împrumutat a debitului restant în cuantum de 140,000 RON, obligarea debitoarei la achitarea debitului în 60 de zile de la semnarea angajamentului, respectiv, până la 6.10.2018, în caz contrar debitoarea urmând a plăti penalităţi de întârziere în cuantum de 1,5% pe zi de întârziere calculat la valoarea totală a soldului şi până la plata integrală a debitului începând cu data semnării angajamentului de plată.
Cât priveşte cererea şi angajamentul de plată presupus semnate de martora I. se constată că raportul de constatare criminalistică a concluzionat că nu se poate stabili dacă cele două documente au fost semnate de aceasta, însă, comparând cele două semnături de pe aceste acte cu semnăturile realizate personal pe alte acte necontestate, specialistul criminalist a constatat că acestea sunt complet diferite.
Înalta Curte constată că întrebată fiind asupra semnăturilor aplicate pe cele două documente, martora s-a prevalat de dreptul la tăcere în faţa instanţei de judecată, având în vedere că anterior aceasta a avut calitate de suspectă în această cauză, în aplicarea dispoziţiilor art. 118 C. proc. pen.. În schimb, martora a susţinut că a împrumutat societatea cu suma de 130.000 RON.
Cu toate acestea, pe lângă concluzia specialistului criminalist în sensul că semnătura de pe cele două acte diferă de semnătura necontestată a martorei aplicată pe alte acte, Înalta Curte are în vedere şi celelalte probe administrate în cauză, şi care, coroborat, conduc la concluzia că şi creanţa pretinsă de această martoră prin înscrierea sa la masa credală a societăţii F. este una fictivă.
Constată astfel că inculpatul D., cel care a administrat în drept societatea F. a declarat în faţa instanţei de fond că ştie faptul că documentele de înscriere la masa credală, respectiv declaraţia de creanţă a martorei şi angajamentul de plată au fost redactate de B., trimise spre verificare inculpatului A. şi după verificare au fost transmise şi lui. Ulterior primirii documentelor pe email, inculpatul D. a luat legătura cu martora I., care a negat faptul că a împrumutat societatea cu vreo sumă de bani. În acelaşi timp, din relaţiile comunicate de ANAF sector 2 rezultă că veniturile martorei nu i-ar fi permis acesteia să acorde împrumutul de 130.000 RON (de pildă, în anul 2017 a obţinut venituri din salarii de 12.304 RON iar în anul 2018 nu a obţinut decât 226 RON).
În fine, o altă creanţă înscrisă la masa credală a societăţii F. a fost aceea declarată de inculpatul D..
Astfel, rezultă din datele obţinute în urma percheziţiei informatice că la data de 05.09.2019, au fost transmise de pe adresa de email a inculpatei B., x@x.com către inculpaţii D. şi A., declaraţia de creanţă formulată de inculpatul D. şi declaraţia de recunoaştere debit prin care F. recunoştea că datorează lui D., în calitate de asociat suma de 1.014.900 RON, pe care acesta ar fi împrumutat-o societăţii.
Inculpatul D. a arătat în declaraţiile date pe parcursul procesului penal că nu a împrumutat societatea F. cu sumele de bani menţionate în declaraţia de creanţă, recunoscând că a semnat angajamentele de împrumut antedatate, pe care i le-a trimis inculpata B.. Apărările inculpatului în raport cu motivele şi împrejurarea în care a semnat aceste angajamente de plată vor fi analizate în cadrul motivelor de apel formulate de inculpat, având legătură cu latura subiectivă a infracţiunii de care este acuzat.
Prin urmare, Înalta Curte reţine ca fiind dovedite faptele în materialitatea lor, rezultând dintr-un probatoriu complex şi coroborat că potrivit planului infracţional conceput de inculpatul A., în cursul lunii septembrie 2019, au fost declarate în dosarul de insolvenţă al societăţii F., administrată în drept de inculpatul D. şi de facto de inculpatul A., creanţe fictive, reprezentând datorii inexistente ale S.C. F., rezultate din contracte fictive şi angajamente de plată fictive, antedatate şi semnate de inculpaţii D., C. precum şi de martorii H. şi I. şi numitul E.. Redactarea documentelor fictive, antedatarea lor precum şi integrarea lor în circuitul juridic al procedurii de insolvenţă a fost posibilă prin acţiunile directe şi repetate ale inculpatei B., avocat, aflată în coordonare directă şi permanentă cu inculpatul A..
*
Având în vedere situaţia de fapt reţinută de Înalta Curte, ca urmare a propriului examen asupra cauzei, vor fi analizate în continuare, punctual, criticile formulate de apelanţii inculpaţi A., C., B. şi D. şi apelanta parte civilă Statul Român prin ANAF.
Fără a relua criticile formulate de inculpatul A., deja expuse, Înalta Curte reţine că acesta a criticat sentinţa instanţei de fond, pentru aceea că în mod greşit s-a dispus condamnarea sa, întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, solicitând achitarea sa, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
În acest sens, a arătat că hotărârea instanţei de fond s-a bazat pe probe care, în majoritatea acestora au fost subiective, fiind vorba despre declaraţiile unor persoane care au fost interesate în cauză, direct sau indirect, fiind stabilită o situaţie de fapt eronată, fără analizarea tuturor probelor, şi în acelaşi timp, prin respingerea altor probe importante, precum şi prin depăşirea limitelor şi a obiectului judecăţii. În acelaşi timp, a susţinut că datoriile cuprinse în cererile de admitere a creanţelor sunt reale, fiind cuprinse în actele contabile ale societăţii din anii 2017 şi 2018 iar înscrierea creanţelor la masa credală nu s-a realizat în frauda creditorilor.
Inculpatul a susţinut lipsa de tipicitate a faptei de bancrută frauduloasă şi prin aceea că nu s-a realizat urmarea imediată a infracţiunii, respectiv, pereclitarea şanselor celorlalţi creditori ai societăţii de a-şi recupera creanţele, atâta vreme cât, statul are o creanţă cu rang preferenţial, îndestulându-se înaintea creditorilor chirografari, cum sunt şi cei înscrişi la masa credală, cu creanţele ce fac obiectul trimiterii în judecată.
Totodată, inculpatul a arătat şi că, în mod greşit s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor prin sentinţa atacată, întrucât creanţele constatate prin acele înscrisuri au fost reale iar sumele de bani au fost introduse în societate.
Criticile inculpatului sunt apreciate ca nefondate.
Aşa cum deja s-a arătat mai sus, cu ocazia prezentării situaţiei de fapt reţinute de Înalta Curte, este mai presus de orice îndoială că datoriile înscrise la masa credală a S.C. F., sub directa coordonare şi ca urmare a deciziilor inculpatului A., sunt fictive, neavând suport în realitate, fiind vorba despre datorii inexistente.
S-a arătat deja anterior, că înscrierea societăţii G. la masa credală a debitoarei F., cu o creanţă în valoare de 2.328.025,07 RON, reprezentând facturi neachitate, a avut în vedere o datorie inexistentă, fapt ce a rezultat dintr-un probatoriu solid, respectiv, procesul-verbal nr. x/13.07.2018 încheiat de DGAF cu ocazia controlului fiscal efectuat, din care a rezultat că G. nu avusese în gestiune bunurile care apăreau livrate în acte către S.C. F. iar G. nici nu avusese angajaţi specializaţi în execuţia cabinelor de pază şi nici autovehicule care să presteze servicii de transport. În plus, creanţa societăţii G. fusese deja cedată prin contractul nr. x/11.03.2017, către S.C. AA. S.R.L., această din urmă societate procedând la plata acesteia, respectiv, în numerar suma de 685.814,85 RON şi prin virament, suma de 1.289.422,45 RON, în total deci, suma de 1.975.237,3 RON, astfel încât, S.C. F. nu mai datora nimic în baza contractului încheiat, chiar şi dacă acesta ar fi fost real.
Inculpatul A. a reprezentat G. în faţa organelor fiscale, aşa cum a rezultat din procesul-verbal de control şi a decis contestarea acestui proces-verbal în instanţă, acţiune realizată împreună cu inculpata B., contestaţie ce a fost respinsă.
Cât priveşte creanţa cu care martorul H. s-a înscris la masa credală a S.C. F., s-a analizat şi s-a arătat cu ocazia prezentării situaţiei de fapt că în numele acestuia s-a formulat declaraţie de creanţă pentru o datorie inexistentă, respectiv un împrumut, de 150.000 RON, la care au fost adăugate penalităţi de întârziere, în realitate martorul H. neacordând un astfel de împrumut, neavând de altfel nici resursele financiare necesare şi nesemnând angajamentul de plată depus odată cu declaraţia de creanţă la dosarul de insolvenţă, fapt dovedit prin expertizarea scrisului şi semnăturii aflate pe documentele depuse.
Fictivitatea creanţei a fost confirmată şi de declaraţia martorului H. care a arătat că nu a împrumutat niciodată S.C. F., precum şi de relaţiile comunicate de ANAF din care au rezultat veniturile acestuia.
S-a dovedit cu probele administrate şi fictivitatea creanţei numitului E., tatăl inculpatului A.. Din datele rezultate ca urmare a punerii în exploatare a percheziţiei informatice a rezultat că documentele ce au stat la baza înscrierii creanţei lui E. la masa credală au fost redactate de inculpata B. şi transmise prin email inculpatului A. la data de 5 septembrie 2019, fiind vorba despre o declaraţie de creanţă şi un angajament de plată, pentru o sumă de 887500 RON, din care suma de 200.000 RON reprezintă debit principal neachitat de societatea debitoare în baza unui contract de împrumut presupus încheiat la 25.07.2018, iar suma de 687.500 RON reprezintă penalităţi de întârziere calculate până la 20.05.2019.
Deşi E. s-a prevalat de dispoziţiile art. 117 C. proc. pen.., făcând parte din categoria persoanelor care pot refuza să depună mărturie datorită relaţiei de filiaţie cu inculpatul, cu toate acestea, probele obiective administrate în cauză au demonstrat fictivitatea creanţei acestuia. Aşa cum s-a arătat deja mai sus, prin raportul de constatare criminalistică nr. x/30.05.2023 întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică s-a stabilit că semnătura de pe contractul de împrumut şi de pe angajamentul de plată întocmite în numele lui E. au fost realizate de inculpatul A.. De asemenea, organele fiscale au comunicat situaţia veniturilor acestuia care nu i-ar fi permis să împrumute societatea F. cu suma de bani menţionată în declaraţia de creanţă (de pildă, în anul 2017 având un venit de 82.977 RON, iar în anul 2018, de 27.660 RON).
În ceea ce priveşte fictivitatea creanţei numitului E., relevantă este în acest sens convorbirea între acesta şi inculpatul A. ce a avut loc la data de 26.11.2020, în contextul în care existau suspiciuni asupra creanţelor înscrise la masa credală, pe fondul reclamaţiilor realizate de inculpatul D.. Astfel, se constată că în cadrul convorbirii din data de mai sus, E. îi spune fiului său, inculpatul A., Te ROG renunţă la creanţa IN şi PE numele meu. Nu-ţi complica existenţa inutil", răspunsul inculpatului A. fiind acela, mă tu ai numai filme în cap.. şi e clar doar intenţii rele în ceea ce mă priveşte. Te-ai dat cu duşmani necunoscuţi de doi RON. Dă-i-o lui. Ca să scapi, că aşa ai fost sfătuit..".
În cauză s-a dovedit, aşa cum deja s-a arătat şi fictivitatea creanţei martorei I., aceasta solicitând înscrierea la masa credală a societăţii F. cu suma de 692.110 RON, din care suma de 130000 RON reprezintă debit principal neachitat de societatea debitoare în baza unor contracte de împrumut presupus încheiate cu martora anterior menţionată iar suma de 562.110 RON reprezintă penalităţi de întârziere calculate până la data de 20.05.2019 conform angajamentului de plată încheiat cu societatea F.. Aşa cum a rezultat din raportul de constatare criminalistică, semnăturile executate pe cererea formulată şi pe angajamentul de plată nu sunt aceleaşi cu semnăturile (necontestate) executate de martoră pe alte documente, acestea fiind complet diferite. La întrebările vizând semnăturile aplicate pe documentele în litigiu, martora s-a prevalat de dreptul la tăcere, faţă de calitatea de suspectă deţinută anterior în cauză, iar din relaţiile comunicate de organele fiscale a rezultat că aceasta nu ar fi avut posibilităţi să împrumute societatea cu acele sume de bani. La acestea se adaugă şi informaţiile rezultate din declaraţia inculpatului D., acesta din urmă arătând că martora a negat în faţa sa că ar fi împrumutat societatea cu vreo sumă de bani.
În fine, Înalta Curte a reţinut şi fictivitatea creanţei inculpatului D., potrivit înscrisurilor aflate la dosar, acesta înscriindu-se la masa credală a societăţii F. cu o sumă de 1.014.900 RON, provenind dintr-un presupus împrumut pe care acesta l-ar fi acordat societăţii. Inculpatul D. a arătat în declaraţiile date pe parcursul procesului penal că nu a împrumutat societatea F. cu sumele de bani menţionate în declaraţia de creanţă, recunoscând că a semnat contractele de împrumut antedatate, pe care i le-a trimis inculpata B., la presiunea pe care cei din jurul său (A., J., C. şi K.) o făceau asupra sa, cu argumentul că ei toţi au împrumutat societatea şi că trebuie să-şi recupereze banii, dar ei nu pot apărea ca împrumutători, aşa încât trebuie ca el şi alte persoane să se înscrie la masa credală. Susţinerile inculpatului D. cu referire la creanţa sa nereală au fost susţinute şi de martora M., care a arătat că inculpatul D. nu a împrumutat niciodată societatea, neavând nici resursele financiare necesare în acest sens.
Fostul administrator al S.C. F., martorul N. a declarat că unele contracte erau trimise de la punctul de lucru din Bucureşti deja semnate în numele său, fără să poată preciza cine era persoana care semna aceste contracte, iar în momentul în care i-a cerut explicaţii martorului J. în legătură cu acest aspect, martorul l-a asigurat că este totul în regulă. A precizat că angajamentele de plată şi contractele de împrumut societate cu privire la numiţii I., H. şi E. i-au fost prezentate de inculpatul A. şi martorul J., care i-au spus că trebuie să le semneze, astfel încât, le-a semnat în biroul contabilei din municipiul Galaţi, în luna ianuarie - februarie 2018, din câte îşi aminteşte, explicaţia acestora fiind aceea că banii împrumutaţi urmează să fie folosiţi pentru achiziţionarea unor sisteme de alarmă şi supraveghere video.
Înalta Curte reţine că fictivitatea creanţelor înscrise la masa credală a societăţii F. a fost dovedită în cauză mai presus de orice îndoială, scopul urmărit fiind acela al asigurării controlului creditorilor înscrişi asupra adunării creditorilor şi comitetului creditorilor.
Însăşi societatea U. S.R.L., administrată în drept de martorul H., creditoarea care a solicitat insolvenţa debitoarei F., era administrată în fapt tot de inculpatul A., fapt demonstrat prin chiar poziţia debitoarei F. în dosarul de insolvenţă, de recunoaştere a creanţei . De altfel, cererea creditoarei U. S.R.L. pentru deschiderea insolvenţei F. a fost depusă la Tribunalul Ilfov de chiar inculpatul A., care a primit împuternire de la această societate.
După deschiderea procedurii insolvenţei F. tabelul preliminar al creanţelor F. publicat în BPI sub nr. x/02.10.2019 relevă că G., U. S.R.L., H., E., I. şi D. sunt înscrişi la masa credală cu 75,43% din totalul creanţelor, procent de natură a asigura control asupra adunării creditorilor şi comitetului creditorilor.
Maniera de a lichida în interes propriu şi în frauda creditorilor propriile societăţi rezultă cu elocvenţă din convorbirea înregistrată dintre inculpaţii A. şi B., din data de 28.06.2019, în cadrul căreia, inculpatul A. afirmă că, bag şi Z. în insolvenţă", " fie prin F., fie prin G., fie prin U.". Rezultă cu claritate că inculpatul a recunoscut că toate societăţile sunt ale sale şi le foloseşte una împotriva alteia, în cadrul acţiunilor în justiţie, în funcţie de propriul interes. Relevantă este şi convorbirea din data de 25.07.2019 în cadrul căreia, inculpatul A. o întreabă pe inculpata B. dacă îl poate ajuta "cu contractele de împrumut", recomandându-i acesteia să folosească draftul pe care l-a întocmit atunci când a făcut pentru sine un contract de împrumut, şi în acelaşi timp, să aibă grijă şi să ţină cont la întocmirea contractului de împrumut dintre F. şi "D." (inculpatul D.) de data schimbării sediului social (când de altfel, a şi fost schimbat fostul administrator cu noul administrator D.).Totodată, i-a recomandat inculpatei B., să pregătească borderoul cu contractele de împrumut şi pentru T. (lichidatorul judiciar), " justificarea fiind că numerarul a fost utilizat conform bonurilor de carburant din tabel".
Convorbirile numeroase dintre cei doi inculpaţi mai sus menţionaţi dovedesc şi împrejurarea că aceştia erau prevăzători în relaţia cu administratorul judiciar T., având anumite temeri în raport de împrejurarea că urmează ca acestuia să-i fie prezentate un număr mare de contracte de împrumuturi, inculpata B. spunânându-i înculpatului A. că l-a anunţat pe administratorul judiciar T. cu privire la faptul că mai au şapte contracte de împrumut, inculpatul A. recunoscând dificultatea situaţiei (ştiu că e delicat", "îţi spun în 20 de minute cum trebuie pusă problema acolo").
Deşi inculpatul A. a susţinut că fictivitatea creanţelor a fost stabilită în baza unor probe care, în majoritatea acestora au fost subiective, Înalta Curte reţine că fictivitatea creanţelor a fost stabilită din coroborarea unui probatoriu complex, iar declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi cea a inculpatului D. au fost susţinute şi confirmate de o multitudine de probe obiective, între acestea, raportul de constatare grafoscopică, relaţii comunicate de organele financiare privind veniturile persoanelor despre care s-a pretins că au împrumutat societatea, dar mai ales, corespondenţa electronică şi convorbirile ce au avut loc între inculpaţii A. şi B., descoperite cu ocazia percheziţiei informatice efectuate.
În plus, circumstanţele faptice obiective în care au fost comise faptele sunt prin ele însele elocvente pentru dovedirea intenţiilor frauduloase ale inculpatului A.. Se remarcă din actele aflate la dosar că modalitatea în care a acţionat inculpatul A. se regăseşte şi în cazul insolvenţei societăţii G., fiind un adevărat modus operandi al inculpatului. Astfel, rezultă că în luna aprilie 2018 a fost deschisă procedura insolvenţei G. iar creditori ai acesteia, au fost, în afară de DGRFP Bucureşti, numai societăţi controlate de A. – UU. S.R.L., VV. S.R.L., U. S.R.L. şi AA. S.R.L., adică creanţe care însumează 84,7% din valoarea totalului creanţelor. Ca urmare, scopul inculpatului a fost unul suficient de clar şi anume fraudarea creditorului bugetar.
Tot astfel, F., la rândul acesteia, a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei societăţii Z., administrată, de asemenea, tot de inculpatul A. .
Nici apărarea inculpatului A. potrivit căreia datoriile nu sunt fictive deoarece au fost înregistrate în contabilitatea societăţii nu poate fi primită, având în vedere că însăşi înregistrarea acestor datorii în contabilitate a fost o operaţiune viciată, ce nu poate căpăta relevanţă probatorie în sensul inexistenţei faptei, probele administrate în cauză dovedind că inculpatul A. s-a ocupat inclusiv de înregistrarea operaţiunilor în contabilitate, având grijă ca aceste înregistrări să fie în sensul intereselor acestuia.
Este de menţionat, în primul rând, că inculpatul A. a fost cel care s-a ocupat personal de selectarea contabililor societăţii F., aşa cum a declarat martorul J., schimbând contabilele care nu i-au convenit acestuia, apoi selectând şi angajând alte două contabile pentru trei din societăţile sale, respectiv, M. (concubina inculpatului D.) şi WW..
Martora K. a arătat că în anul 2017, martora M. a fost angajată contabilă la societatea F., însă aceasta se ocupa şi de contabilitatea celorlalte societăţi controlate de inculpatul A., respectiv, Z. S.R.L., Y. S.R.L. şi că, inculpatul A. îi dicta acesteia ce trebuie să facă în bilanţurile contabile, dându-i ordine directe acesteia, înainte de depunerea bilanţurilor anuale cerându-i martorei K. să plece din birou, pentru a rămâne singur cu martora M..
Martora M., cea care a ţinut contabilitatea primară a societăţii, a declarat că nu are cunoştinţă de împrumuturile operate în cadrul F., însă, începînd cu anul 2018 au venit mai multe documente de la Galaţi, iar în cadrul unei balanţe a observat că figurau nişte împrumuturi pe numele martorilor H. şi ale numiţilor A. şi E.. Despre aceste împrumuturi fostul administrator N. a declarat că nu ştie nimic, ci doar a semnat contractele ce i-au fost trimise de A. şi J.. Cât priveşte împrumutul acordat lui D., martora a arăta că acesta nu a împrumutat niciodată societatea F., neavând banii respectivi, însă acesta nu a făcut decât să execute ordinele inculpatului A..
Cu referire la acest aspect, inculpatul D. a declarat că în perioada în care N. era administratorul societăţii, inculpatul A. era cel care a ţinut relaţia cu societatea care s-a ocupat de contabilitatea S.C. F., respectiv, TT. S.R.L., şi el era cel care transmitea la contabilitate facturile diferiţilor furnizori. În acest fel a introdus în contabilitate împrumuturile pe numele martorilor H., I., E., facturi de vânzări din partea G., U. S.R.L., toate fiind fictive, întrucât nimic din ceea ce s-a facturat nu a existat fizic în gestiunea acestora.
Ca atare, se reţine că şi în condiţiile în care în bilanţurile depuse de F. în 2017 şi 2018, sumele cu care s-au înscris creditorii persoane fizice la masa credală erau indicate în contabilitatea societăţii, aceste operaţiuni contabile au fost la rândul lor denaturate, nereflectând operaţiuni economice reale.
O altă critică formulată de inculpatul A. a fost aceea că înscrierea la masa credală a creditorilor menţionaţi, cu acele creanţe rezultând din operaţiunile de împrumut, nu s-a realizat în frauda creditorilor, nefiind pereclitate şansele de recuperare a creanţei persoanei vătămate DGRFP Bucureşti, atâta vreme cât, creanţa acesteia are rangul de preferinţă stabilit prin dispoziţiile art. 161 alin. (5) din legea nr. 85/2014, fiind o creanţă bugetară, spre deosebire de creanţele despre care se pretinde a fi fictive, şi care sunt chirografare.
S-a susţinut, aşadar, de către inculpatul A., că fapta de bancrută frauduloasă care i se impută nu este tipică, dat fiind faptul că lipseşte urmarea imediată, respectiv, crearea unei stări de pericol pentru şansele celorlalţi creditori de a-şi recupera creanţele.
Înalta Curte apreciază critica formulată ca fiind nefondată, statuările primei instanţe din acest punct de vedere fiind corecte.
În acord cu cele reţinute de prima instanţă de judecată, Înalta Curte reiterează natura infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., aceea de infracţiune de pericol, urmarea imediată a acesteia fiind pereclitarea şanselor creditorilor de a-şi satisface creanţele din fructificarea întregului activ al debitorului, legea nedistingând în funcţie de rangul de prioritate al creditorilor reali şi necondiţionând consumarea infracţiunii de vătămarea efectivă a acestora. Cu alte cuvinte, pentru consumarea infracţiunii de bancrută frauduloasă în această variantă normativă nu este necesară producerea unei pagube efective în patrimoniul persoanei vătămate, infracţiunea consumându-se la momentul declarării acestor creanţe fictive, cu potenţial de prejudicire a intereselor celorlalţi creditori.
De, altfel, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, inculpatul A. a reuşit să încaseze sume de bani în procedura insolvenţei, solicitând administratorului judiciar T. al debitoarei F., în conformitate cu dispoziţiile care reglementează insolvenţa societăţilor, efectuarea unor plăţi curente din activul debitoarei, respectiv, suma de 1500 000 RON, în baza unui contract de comision pe care inculpatul l-a încheiat cu S.C. F. reprezentată de N., la vremea semnării contractului (01.02.2018); de asemenea, tot în timpul procedurii insolvenţei, s-a solicitat şi s-a încasat în contul inculpatului D. suma de 80.000 RON, cu justificarea de creanţe curente rezultate din achiziţionarea de combustibil, sumă care ulterior a fost remisă inculpatului A.. Inculpatul D. a arătat în declaraţiile sale că a retras o sumă de 80.000 RON cu titlu de împrumut, sumă pe care a predat-o inculpatului A.. Se reţine că la data de 26.07.2021 inculpatul A. a depus la administratorul judiciar al F., T., o cerere de plată creanţe curente, solicitând plata sumei de 3.073.185,3 RON şi a sumei de 452.735,04 RON, cu titlu de penalităţi, în baza contractului de comision încheiat la 01.02.2018 cu debitoarea F., reprezentată de N. .
În legătură cu contractul de comision încheiat de societate cu inculpatul A., martorul N., cel care a administrat societatea anterior, a arătat că nu ştie dacă între F. şi inculpatul A. s-ar fi încheiat un contract de comision.
Prin urmare, în raport de cele anterior menţionate, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de bancrută atât din perspectiva laturii obiective, cât şi a laturii subiective. Din perspectiva laturii obiective, infracţiunea s-a realizat prin înfăţişarea de către inculpat, ca administrator de fapt, pentru societatea F., aflată în insolvenţă, a unor datorii inexistente, datorii care au fost prezentate în dosarul de insolvenţă, administratorului judiciar şi au fost înscrise în tabelul de creanţe. Înscrierea datoriilor fictive s-a făcut în frauda creditorului bugetar, înscrierea creanţelor fictive generând riscul pereclitării situaţiei acestui creditor.
Din perspectiva laturii subiective infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie directă, inculpatul solicitând insolvenţa societăţii, şi coordonându-şi acţiunile cu inculpata B., în vederea deschiderii procedurii insolvenţei societăţii, în scopul de a frauda creditorul bugetar, prin înscrierea cu ştiinţă la masa credală a unor datorii nereale, fictive, după ce în prealabil au încheiat contracte de împrumut false şi angajamente de plată false.
În continuare, inculpatul A. s susţinut şi că, operaţiunile de împrumut fiind unele reale, iar înscrierea la masa credală a creditorilor fiind una justificată, nu se impunea, în opinia sa, desfiinţarea înscrisurilor falsificate întrucât acestea erau valabile şi ca instrumentum, atâta vreme cât au fost reale ca negotium.
Înalta Curte reţine că prima instanţă de judecată, prin sentinţa apelată, a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen.., desfiinţarea înscrisurilor falsificate anume menţionate în dispozitivul precum şi în considerentele hotărârii.
Trecând peste aspectul controversat în doctrină, anume dacă desfiinţarea înscrisurilor reprezintă sau nu o componentă a acţiunii civile, a răspunderii civile delictuale, faţă de modul de reglementare a dispoziţiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen.., potrivit cu care, instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, se reţine că desfiinţarea înscrisurilor este o măsură de restabilire a ordinii încălcate prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, prin înlăturarea din circuitul juridic a acelor înscrisuri care produc efecte juridice şi sunt falsificate. În cauza de faţă, având în vedere obiectul judecăţii, respectiv, o infracţiune de bancrută frauduloasă, care absoarbe în mod legal infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, având în vedere varianta alternativă de comitere a elementului material al acestei infracţiuni - înfăţişarea de datorii inexistente sau prezentarea în registrele debitorului, în alte acte sau în situaţia financiară a unor sume nedatorate -, instanţa penală verifică nu doar realitatea înscrisului, ca instrumentum probationem, ci şi operaţiunea juridică care l-a generat, în senul de act juridic, de negotium.
În cauza de faţă a rezultat dintr-un probatoriu complex, bazat pe mărturii, pe redarea unor conversaţii care au avut loc între cei implicaţi, dar şi pe informaţiile care au rezultat din relaţiile furnizate de organele financiare, că operaţiunile de împrumut ce au stat la baza întocmirii ulterioare a contractelor de împrumut şi a angajamentelor de plată, nu au fost reale, fiind falsificate încă de la momentul introducerii acestora în contabilitate.
Prin urmare, în raport de caracterul nereal, plăsmuit al operaţiunilor de împrumut şi al înscrisurilor în care acestea au fost consemnate, în aplicarea principiilor quod nullum este, nullum producit effectum şi resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, se apreciază că în mod corect prima instanţă de judecată a dispus şi desfiinţarea înscrisurilor subsecvente, cu referire la angajamentele de plată întocmite în baza acelor contracte de împrumut şi a cererii de înscriere la masa credală a numitului E., care nu a fost semnată de acesta.
În raport de considerentele anterior expuse criticile formulate de inculpatul A. împotriva hotărârii apelate au fost apreciate ca nefondate.
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpata C., Înalta Curte, fără a relua motivele de apel, deja expuse, reţine că aceasta a solicitat în principal, achitarea sa, în acord cu dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.., având în vedere că fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege; în subsidiar, încetarea procesului penal, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (6) raportat la 16 alin. (1) lit. e) teza I C. proc. pen.., dată fiind lipsa plângerii prealabile; respingerea acţiunii civile ca inadmisibilă.
Inculpata a susţinut că nu a comis fapta de bancrută frauduloasă cu intenţie directă, nu a urmărit fraudarea creditorilor iar singurele probe pe care se întemeiază acuzarea sunt lipsite de credibilitate şi de fiabilitate, şi constau în declaraţiile date de coinculpatul D. şi de martora K..
Înalta Curte apreciază criticile formulate de inculpata C. ca fiind neîntemeiate.
Inculpatei C. i s-a imputat că, în calitate de administrator de drept al societăţii G., ar fi folosit angajamentul de plată nr. x, presupus antedatat, pentru a proba cererea de admitere creanţe, în scopul fraudării creditorilor reali, înscrişi la masa credală a societăţii F.. Această creanţă îşi avea temeiul în contractul nr. x/12.01.2017, încheiat între G., în calitate de vânzător şi F., cumpărător, în baza căruia G. ar fi livrat F. birouri, scaune şi mese, sisteme antiefracţie, senzori, cabine de pază, corpuri de depozitare, server dispecerat, produse IT.
Din probele administrate, rezultă că urmare a unui control efectuat de Direcţia Naţională Antifraudă, s-a concluzionat că relaţiile dintre cele două societăţi sunt fictive, deoarece în gestiunea vânzătorului nu au existat bunurile pe care le-a livrat, în acest sens fiind procesul-verbal de control nr. x/13.07.2018. În timpul controlului, societatea G. a fost reprezentată atât de către inculpatul A., cât şi de către inculpata C., ambii precizând în notele explicative pe care le-au dat echipei de control că s-au ocupat efectiv de activitatea societăţii. Şi martorul N., cel care a administrat anterior societatea F., a arătat că nu are cunoştinţă de contractul nr. x/12.01.2017 care apare încheiat cu G. şi că nu a participat la recepţia bunurilor ce au făcut obiectul acestui contract.
În acelaşi timp, se reţine că prin contractul nr. x/11.03.2017, G. a cesionat către AA. S.R.L. drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul de vânzare cumpărare nr. x/12.01.2017, pentru suma de 10.000 RON, încetând orice drept şi obligaţie a cedentului G. în relaţia cu F. .
Declaraţiile martorei K. dovedesc implicarea inculpatei C. în activitatea infracţională, precum şi faptul că nu era străină de acţiunile inculpatului A.. Martora a arătat că în anul 2018 a primit prin email de la inculpatul A., un contract de prestări servicii, care era antedatat 2016, contract care figura încheiat între AA. şi G., având ca obiect publicitate. A arătat că în momentul în care a observat data contractului (2016) l-a întrebat pe inculpatul A. de ce a primit contractul după 2 ani, acesta răspunzându-i că a uitat să i-l dea pentru semnat. Împreună cu contractul a primit şi facturile aferente pe care atât martora cât şi inculpata C. le-au semnat la solicitarea inculpatului XX.. În plus, în contextul controlului efectuat de organele fiscale cu privire la activitatea societăţii F., inculpatul i-a cerut martorei şi în acelaşi timp, inculpatei C. să semneze contractul de cesiune de creanţe dintre G., cedent, şi AA. S.R.L., cesionar (contract nr. x/11.03.2017 . Contractul nr. x/2017 a avut rolul de a justifica în faţa organelor fiscale plăţile efectuate din contul F. în contul AA. S.R.L..
Din declaraţiile inculpatului D. rezultă că inculpata C. îl ajuta pe inculpatul A., fiind cea care s-a ocupat de resurse umane şi de facturarea încrucişată pentru societăţile controlate de inculpatul A., fiind descrisă de inculpatul D. ca, om de încredere" al inculpatului A..
Înalta Curte reţine şi că, raportul de expertiză criminalistică grafoscopică efectuat în cauză a concluzionat că semnătura de pe cererea de admitere a creanţei formulată de G. aparţine inculpatei C., iar în condiţiile în care această cerere este ulterioară controlului realizat de organele fiscale, cu ocazia căruia s-a stabilit că relaţia comercială dintre societăţi a fost una fictivă, control la care inculpata a participat şi a dat notă explicativă, apărarea inculpatei că nu a avut cunoştinţă de activitatea infracţională şi nu a acţionat cu intenţia de a frauda creditorii, nu poate fi primită.
Acceptând să înscrie societatea G. la masa credală a societăţii F., prin formularea unei cereri adresate judecătorului sindic, în condiţiile în care ştia că nu deţine o creanţă împotriva debitoarei, intenţia inculpatei C. în comiterea faptei rezultă din însăşi modalitatea în care a acţionat, iar apărarea acesteia că a considerat, veridic" angajamentul de plată, în condiţiile în care susţine, în acelaşi timp, că nu l-a semnat, nu face decât să întărească concluzia de mai sus, rezultând astfel că inculpata era parte a mecanismului infracţional şi era la curent cu modul de operare conceput şi coordonat de inculpatul A., în legătură cu schema frauduloasă în care erau implicate toate societăţile controlate de acesta.
De altfel, inculpata a fost implicată şi pe parcursul derulării procedurii insolvenţei F., întrucât aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, la data de 04.10.2019, după ce inculpatul A. a primit prin email de la inculpata B., draftul votului G. în Adunarea Creditorilor F., l-a direcţionat inculpatei C. pentru a-l semna .
Mai mult, după intrarea S.C. G. în procedura insolvenţei, această societate, prin chiar inculpata C., în calitate de administrator special, în corespondenţa purtată cu F., prin administrator judiciar T., la data de 05.04.2021, a recunoscut fictivitatea creanţei împotriva F., recunoscând că facturile emise sunt fictive şi nu au o bază reală, fiind emise, sub influenţa administratorului real" A., şi că, au fost operate contabil de F., tot la însemnul inculpatului A., acesta fiind cunoscut la vremea respectivă de către firma de contabilitate TT. S.R.L., ca director dezvoltare F.. .
Ca atare, solicitarea inculpatei de desfiinţare a sentinţei apelate şi de pronunţare a unei soluţii de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 396 alin. (5) rap.la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.., este neîntemeiată.
Critica inculpatei referitoare la faptul că se impune pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, întrucât plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată Statul Român prin ANAF este tardivă, a fost analizată deja, cu prioritate, fiind o critică comună a tuturor inculpaţilor.
Tot în cadrul motivelor de apel formulate în scris, apărarea inculpatei s-a referit la inadmisibilitatea acţiunii civile, susţinând, în esenţă, că: acţiunea civilă împotriva sa este inadmisibilă, atâta vreme nu deţine nicio calitate în societatea F.; infracţiunea este una de pericol; cererea de constituire ca parte civilă din 03.04.2024 nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege, respectiv, prezentarea motivelor şi înfăţişarea probelor pe care se întemeiază pretenţiile; nu există o legătură între fapta dedusă judecăţii şi prejudiciul cauzat; cu aceeaşi creanţă partea civilă s-a înscris şi la masa credală în procedura insolvenţei ce face obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, nefiind încă finalizată.
Cu prioritate, Înalta Curte reţine că inculpata C. a invocat faptul că acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF împotriva sa este inadmisibilă întrucât aceasta nu a deţinut nicio calitate în societatea F..
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de inculpată faţă de acţiunea civilă alăturată în cauză celei penale este neîntemeiată, întrucât, aşa cum rezultă din actul de sesizare a instanţei, inculpata nu a fost trimisă în judecată pentru că ar fi comis o faptă de natură penală în calitate de reprezentant sau de persoană care a exercitat o activitate în cadrul F., ci pentru că, în calitate de reprezentant legal al G. a înscris o creanţă fictivă a acestei societăţi la masa credală a societăţii F., în frauda celorlalţi creditori. Infracţiunea de bancrută frauduloasă de care este acuzată inculpata constă în aceea că în perioada 05-09.09.2019, folosind angajamentul de plată nr. x care era antedatat (01.06.2018) şi care cuprindea menţiuni necorespunzătoare adevărului referitoare la relaţia comercială dintre G. şi F., pentru a proba cererea de admitere a creanţei formulată de G. în dosarul nr. x/2019 privind insolvenţa F., a obţinut înscrierea la masa credală a societăţii G. pe care o reprezenta cu suma de 9.151.266,40 RON, în frauda creditorilor.
Prin urmare, în raport de varianta normativă a infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv, înfăţişarea de datorii inexistente în frauda creditorilor, inculpata are calitate procesuală pasivă în raport de acţiunea civilă formulată de partea civilă.
În ceea ce priveşte restul susţinerilor inculpatei, Înalta Curte constată că acestea s-ar putea constitui, mai degrabă, în note de concluzii, în apărări, faţă de apelul părţii civile, iar nu în critici faţă de sentinţa apelată, întrucât prin sentinţa primei instanţe, s-a respins ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de persoana vătămată ANAF- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti. În consecinţă, pentru inculpata C. nu există interesul procesual în a aduce critici sentinţei din perspectiva modului de soluţionare a laturii civile.
În plus, se constată şi faptul că, în cauză a fost declarat apel şi de către partea civilă, iar susţinerile inculpatei vor fi avute în vedere la analizarea acestui apel.
Faţă de considerentele anterior menţionate, criticile inculpatei împotriva sentinţei apelate sunt apreciate ca nefiind neîntemeiate.
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpata B., se constată, ca un prim aspect, că apărarea acesteia a formulat în cadrul motivelor de apel numeroase critici care se subsumează competenţelor judecătorului de cameră preliminară, referindu-se în cadrul acestor motive la: nulitatea rechizitoriului rezultând din lipsa de claritate a acuzaţiilor şi la trimiterea sa în judecată fără ca urmărirea penală să fie completă; încălcarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale, întrucât nu a avut acces la probele de la dosar; durata excesivă a urmăririi penale in rem; lipsa semnăturii electronice a plângerii prealabile a părţii civile; tardivitatea plângerii părţii civile, cu consecinţa nulităţii ordonanţei de extindere a urmăririi penale pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă; nelegalitatea percheziţiei domiciliare efectuate la apartamentul său din Popeşti Leordeni, întrucât au fost ridicate, în majoritatea lor, documente care erau ale cabinetului său de avocat; nelegalitatea obţinerii probelor, făcând referire la dispoziţiile art. 139 alin. (4) C. proc. pen.. potrivit cărora, raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice, decât dacă există date că avocatul săvârşeşte sau pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. (2); vicierea procedurii de citare în faza de cameră preliminară, nefiind legal citată pentru primul termen din 25.10.2023.
În ceea ce priveşte critica referitoare la tardivitatea plângerii prealabile formulate de partea civilă ANAF-DGRFP Bucureşti, aceasta a fost deja analizată cu prioritate, constituind un motiv comun de apel al inculpaţilor.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate şi care se referă la nelegalitatea urmăririi penale şi a obţinerii probelor, în contextul separării funcţiilor judiciare, astfel cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 3 din C. proc. pen., acestea nu pot fi examinate în faza de judecată, în fond sau în apel, ci, potrivit dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen.., numai în cursul procedurii de cameră preliminară.
Cu toate acestea, având în vedere Hotărârea din 21 octombrie 2021 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în cauza ZX (C-282/20), Înalta Curte reţine că aspectele privind neclaritatea acuzaţiei pot fi analizate în cursul judecăţii, şi prin urmare, şi în cadrul prezentului apel, întrucât, în măsura în care ar fi găsite ca fiind justificate, acest fapt ar presupune că neclarificarea acuzaţiei în primul ciclu procesual ar fi fost de natură să răpească celui acuzat un grad de jurisdicţie.
Curtea de Justiţie, soluţionând o cerere de decizie preliminară la solicitarea autorităţilor judiciare bulgare, a statuat că art. 6 alin. (3) din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul de informare în cadrul procedurilor penale şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislaţii naţionale care nu prevede o cale procedurală ce permite să se remedieze după şedinţa preliminară într-o cauză penală, neclarităţile şi lacunele din conţinutul rechizitoriului care aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informaţii detaliate cu privire la acuzare.
Curtea a decis, de asemenea, că art. 6 alin. (3) din Directiva 2012/13 şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că instanţa de trimitere este obligată să efectueze în măsura posibilului, o interpretare conformă a legislaţiei naţionale privind modificarea acuzării care să permită procurorului să remedieze neclarităţile şi lacunele din conţinutul rechizitoriului în cadrul şedinţei de judecată, protejând, în acelaşi timp, în mod activ şi real, dreptul la apărare al persoanei acuzate. Numai în cazul în care consideră că o interpretare conformă în acest sens nu este posibilă, instanţa de trimitere trebuie să lase neaplicată dispoziţia naţională care interzice suspendarea procedurii judiciare şi trimiterea cauzei la procuror pentru ca acesta să întocmească un nou rechizitoriu.
Din acest punct de vedere Înalta Curte apreciază că în cauză acuzaţia adusă inculpatei B. este destul de clară, din conţinutul rechizitoriului putând fi stabilite cu precizie obiectul şi limitele judecăţii, şi având în vedere şi calitatea acesteia de profesionist al dreptului, claritatea acuzaţiei aduse acesteia apare cu şi mai multă evidenţă. Din modul în care sunt descrise faptele care i se impută, rezultă că nu este afectat sub nicio formă dreptul de apărare al inculpatei, acuzaţia putând fi decelată cu uşurinţă de către aceasta şi fiind astfel respectat dreptul de informare al acesteia cu privire la natura şi cauza acuzaţiei.
Din actul de acuzare rezultă cu suficientă acurateţe că, ceea ce i se impută inculpatei B. este că, în calitatea sa de avocat, la data de 5 septembrie 2019, la instigarea inculpatului A., ar fi redactat şi antedatat angajamentele de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018 şi 06.08.2018, angajamentul de plată nr. x/01.06.2018 şi confirmarea de sold din 10.05.2019, prin care F. recunoştea datorii către E., H., I., G. şi D., datorii despre care cunoştea că nu sunt reale, a redactat cereri de admitere creanţe şi a ajutat la înscrierea creanţelor fictive ale celor mai sus menţionaţi la masa credală a debitoarei F., aflată în procedura insolvenţei în dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, în frauda creditorilor.
Rezultă astfel că inculpatei i-au fost făcute cunoscute atât actele materiale de care aceasta este acuzată cât şi contextul în care acestea ar fi fost săvârşite iar din acest punct de vedere critica inculpatei nu poate fi primită.
Separat, inculpata a criticat procedura desfăşurată în faţa primei instanţe, arătând că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi prin aceea că judecătorul de la instanţa de fond, a încălcat prevederile legale în materie de parcurgere a procedurii simplificate prin aceea că, inculpata apelantă B. nu a fost întrebată în mod nemijlocit de către instanţă dacă înţelege să beneficieze de drepturile prevăzute în cazul urmării acestei proceduri, neacordând termen în acest sens. Totodată, a arătat că procedura în faţa primei instanţe s-a desfăşurat în regim de urgenţă, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil.
Înalta Curte constată criticile inculpatei ca nefiind nefondate.
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului de fond, pentru primul termen de judecată din data de 9 martie 2024, inculpata B. a formulat cerere de amânare a cauzei, justificată de motive medicale, cerere care i-a fost încuviinţată de prima instanţă iar cauza a fost amânată pentru un termen următor, acordat la data de 03.04.2024.
Pentru următorul termen de judecată acordat, 03.04.2024, inculpata B. a formulat o nouă cerere de amânare a cauzei, arătând că asigură apărarea unui client al acesteia într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Dolj. În acelaşi timp, a solicitat instanţei să-i fie comunicate la adresa de reşedinţă cererea prin care ANAF s-a constituit parte civilă precum şi cererea prin care ANAF a solicitat instituirea sechestrului în cauza de faţă, arătând că aceste înscrisuri nu i-au fost comunicate. Totodată, prin cererea de amânare a cauzei a formulat şi o solicitare de efectuare a unei expertize, care să determine momentul la care creanţele deţinute de H., I., E., D. şi G. au fost înscrise în contabilitatea S.C. F..
Instanţa de fond a respins cererea inculpatei privind amânarea cauzei, cu argumentul că activităţile profesionale ale inculpatei nu constituie un temei pentru amânarea cauzei, şi că, inculpata a fost încunoştinţată telefonic despre faptul că prezenţa acesteia la termenul acordat este necesară pentru a-şi exprima poziţia cu privire la procedura în care înţelege să fie judecată. Drept urmare, la acest termen de judecată s-a dat citire actului de sesizare a instanţei.
Înalta Curte constată astfel că, împrejurarea că inculpata nu şi-a exprimat poziţia procesuală cu privire la procedura de judecare a cauzei, simplificată, sau, dimpotrivă, procedura comună, nu poate fi imputată judecătorului fondului, care, a apreciat în mod corect că inculpata, în ciuda faptului că avea cunoştinţă despre importanţa şi semnificaţia momentului procesual de la care a lipsit, acela al citirii actului de sesizare, a ales să lipsească, deşi îşi putea asigura substituirea în cauza pe care o avea, în conformitate cu dispoziţiile statutului profesiei de avocat (art. 234 din Statut). Având în vedere că inculpata a lipsit de la momentul la care trebuia să-şi exprime poziţia procesuală, până la începerea cercetării judecătoreşti, conform dispoziţiilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen.., se constată că aceasta nu îşi poate invoca propria culpă pentru a susţine încălcarea dreptului acesteia la apărare şi la un proces echitabil. În plus, solicitând probe prin cererea de amânare formulată (expertiză contabilă), acest fapt nu poate semnifica decât că inculpata îşi exprimase implicit poziţia procesuală cu privire la procedura aleasă, aceea de drept comun, întrucât, numai într-o atare procedură se pot administra probe.
Cât priveşte încălcarea dreptului la apărare prin respingerea probatoriilor solicitate, se constată că la acelaşi termen de judecată, instanţa a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor şi a procurorului, cererile de probatorii ale tuturor inculpaţilor şi le-a admis sau le-a respins motivat, cu argumente solide prin încheierea motivată din 03.04.2024. Cu referire strict la cererea inculpatei, de administrare a probei cu expertiză contabilă, pentru a se determina momentul înregistrării în contabilitate a creanţelor despre care acuzarea a susţinut că sunt fictive, se constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu este utilă şi relevantă pentru cauză, nefiind necesare cunoştinţele de specialitate ale unui expert în acest sens, fiind un aspect ce se poate dovedi cu înscrisuri. Mai mult, la termenul de judecată mai sus menţionat, apărătorul inculpatei a achiesat la cererile de probatorii ale celorlalţi inculpaţi, având posibilitatea să dezbată aceste cereri, precum şi cererea proprie a inculpatei.
Faţă de aspectele mai sus menţionate, se constată că dreptul la apărare al inculpatei a fost respectat, în cauză fiind vorba despre modul în care inculpata a ales să-şi exercite drepturile procesuale proprii, iar nu despre nerespectarea dreptului la apărare.
Cât priveşte criticile formulate pe fondul cauzei, aşa cum s-a arătat în dezvoltarea pe larg a motivelor de apel, acestea se referă la faptul că: falsul nu a fost probat cu niciun mijloc de probă, întrucât din raportul de expertiză grafoscopică a rezultat că actele au fost semnate de D., iar scrisul şi semnătura apelantei nu se află pe niciun document ce face obiectul prezentei cauze, în opinia inculpatei reţinându-se greşit că aceasta a falsificat în procedura insolvenţei documente, prin antidatare şi contrafacere a semnăturii; totodată, inculpata nu a făcut altceva decât să realizeze activităţi de asistenţă juridică şi respectiv, consultanţă, să redacteze contracte, iar aceste activităţi nu au fost efectuate la indicaţiile inculpatului A., aşa cum s-a reţinut de acuzare, ci, inculpata a respectat în activitatea desfăşurată principiul legalităţii.
Inculpata a susţinut şi că, latura subiectivă a infracţiunii reţinute în sarcina sa nu a fost analizată.
Înalta Curte apreciază criticile inculpatei ca fiind nefondate, prima instanţă reţinând corect participarea inculpatei la activitatea infracţională şi încadrând corect contribuţia inculpatei ca fiind complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă.
În primul rând, Înalta Curte constată că inculpata nu a fost acuzată de Ministerul Public şi nici nu i-a fost angajată răspunderea penală de către instanţa de judecată pentru că ar fi falsificat documentele în discuţie prin contrafacerea de către aceasta a semnăturii executate pe acele documente, astfel încât, critica inculpatei din acest punct de vedere este străină de natura cauzei, neavând legătură cu obiectul judecăţii şi cu acuzaţia concretă care i-a fost adusă. Falsificarea de care a fost acuzată inculpata nu s-a referit la falsificarea înscrisului prin contrafacerea scrierii sau subscrierii de către aceasta, ci prin înserarea unor date sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, referitoare la realitatea creanţelor din angajamentele de plată şi la data convenţiilor de împrumut.
În al doilea rând, Înalta Curte apreciază, că urmare a administrării unui probatoriu complex şi coroborat s-a dovedit în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata, ca avocat, a fost în mod semnificativ implicată în activitatea infracţională desfăşurată în legătură cu insolvenţa societăţii F., inculpata realizând o serie de demersuri ilicite care nu au legătură cu modul onest şi legal în care avocaţii trebuie să îşi exercite profesia.
Există la dosarul cauzei un probatoriu solid din care rezultă că inculpata B. a cunoscut activităţile infracţionale ale inculpatului A. şi l-a sprijinit în acest sens, dând curs fără ezitare tuturor solicitărilor acestuia de întocmire a unor documente în baza cărora creanţe nereale, fictive, să fie înscrise la masa credală a societăţii, aceasta în condiţiile în care inculpata cunoştea situaţia juridică exactă, nu doar a societăţii intrate în procedura insolvenţei, F., ci a tuturor celorlalte societăţi ale inculpatului şi a circuitului creat între acestea, întrucât a asigurat servicii de asistenţă juridică pentru toate aceste societăţi.
În urma perchiziţiilor informatice efectuate asupra laptopului inculpatei B. şi asupra telefoanelor mobile ale inculpaţilor, a rezultat că inculpaţii A. şi B. au purtat o corespondenţă îndelungată din care rezultă că inculpata B. a fost implicată în redactarea tuturor documentelor privind societăţile inculpatului A., cunoscând realitatea sau fictivitatea relaţiilor dintre acestea. Din această corespondenţă a rezultat că inculpatul A. decidea, trasa acţiunile ce urmau a fi întreprinse de inculpata B. pe palierul juridic, în privinţa societăţilor acestuia.
Inculpata B. a cunoscut că inculpatul A. era administratorul de fapt al societăţii F., din redarea corespondenţei electronice dintre inculpaţii A. şi B., rezultând că aceştia au dezbătut numeroase aspecte privind activitatea S.C. F., inclusiv aspecte referitoare la insolvenţa acestei societăţi, cu privire la care inculpatul A. şi-a exprimat intenţia de a o "manevra juridic" . Totodată, toate documentele întocmite în procedura insolvenţei F. au fost comunicate de inculpata B. inculpatului A. pe adresa acestuia de email. De pildă, din examinarea corespondenţei electronice dar şi a mesajelor transmise prin aplicaţia Q. a rezultat că: la data de 16.07.2018, A. îi scrie inculpatei B. că "trebuie să facem corespondenţa cu finanţele la F.", răspunsul inculpatei fiind, Da. Îţi trimit azi. Şi trimitem mâine cerere.."; la data de 28.03.2019, inculpatul A. îi transmite inculpatei B.: "te rog, uită-te pe cererea de insolvenţă U.-F.", răspunsul inculpatei B. fiind "da"; sau la 10.04.2019, inculpatul A. îi comunică inculpatei B. "trebuie să edităm şi să depunem azi cererea din partea F., de fapt acceptare de intrare în insolvenţă"; etc.
Inculpata B. a fost implicată în întreaga procedură de insolvenţă a societăţii F. şi a cunoscut situaţia creanţelor declarate împotriva acesteia. Aşa cum a rezultat din corespondenţa electronică, la data de 28 martie 2019 inculpatul A. i-a transmis inculpatei B. un mesaj de la adresa de email x@x.ro, având ca subiect cerere insolvenţă F. la solicitarea societăţii U. S.R.L..
După declararea procedurii insolvenţei, prin încheierea din 20 mai 2019 a Tribunalului Ilfov, în dosarul nr. x/2019, au fost redactate ulterior de inculpata B., ca urmare a indicaţiilor inculpatului A., declaraţii de creanţă din partea mai multor creditori ai S.C. F., respectiv, G., E., I., H. şi D. având la bază creanţe fictive rezultând din contracte şi facturi nereale (în cazul societăţii G.) sau contracte de împrumut nereale, în cazul creditorilor persoane fizice.
Inculpata B. a cunoscut caracterul fictiv al acestor creanţe, aşa cum a rezultat din probele administrate.
În ceea ce priveşte creanţa G., se reţine că încă de la început inculpata B. a cunoscut fictivitatea acesteia, întrucât în calitate de avocat a contestat în instanţă procesul-verbal nr. x/13.07.2018 al DGAF, în care s-a reţinut că între G. şi F. nu au existat raporturi reale şi a luat cunoştinţă şi de conţinutul contractului de cesiune creanţă nr. x/12.03.2017, potrivit emailului din 08.03.2019, relevant fiind procesul-verbal din 22.08.2022 . Aşa cum rezultă din dosarul cauzei, la data de 8 august 2019, de pe adresa de email a inculpatei B. a fost comunicată inculpatului A. contestaţia formulată de aceasta împotriva procesului-verbal întocmit de organele fiscale prin se constatase fictivitatea creanţei.
Cât priveşte fictivitatea celorlalte creanţe, din probele administrate a rezultat, de asemenea, că inculpata B. a cunoscut caracterul nereal al datoriilor societăţii F. către creditorii E., I., H. şi D..
Ca urmare a percheziţiei informatice efectuate asupra laptopului x pe care l-a folosit inculpata a rezultat că toate angajamentele de plată au fost redactate de aceasta, după cum urmează: angajamentul de plată datat 30.07.2018 prin care S.C. F. recunoştea datoria către H. şi se obliga să-i plătească debitul restant în termen de 60 de zile, în caz contrar, penalităţi de întârziere de 1,5% pe zi, documentul fiind creat la 05.09.2019; angajamentul de plată datat 27.07.2018, prin care F. recunoştea datoria către E. şi se obliga să-i plătească debitul restant în termen de 60 de zile, în caz contrar, penalităţi de 1,25% pe zi de întârziere, documentul fiind creat la 05.09.2019; angajamentul de plată datat 06.08.2018, prin care F. recunoştea datoria către I. şi se obliga să-i plătească acesteia debitul în termen de 60 de zile, în caz contrar penalităţi de 1,5 % pe zi de întârziere, documentul fiind creat la 05.09.2019.
Tot inculpata a redactat şi cererea prin care U. S.R.L., prin administrator H., a solicitat deshiderea procedurii insolvenţei debitoarei F. şi plata de către debitoare a sumei de 1.943.500 RON, documentul fiind creat de autor A. şi modificat, potrivit metadatelor documentului, de B..
În urma aceleiaşi percheziţii informatice a rezultat că inculpata B. a redactat şi contractele de creditare societate, după cum urmează:
- 15 contracte de creditare societate, datate iulie- decembrie 2017, părţile contractelor fiind H. şi F., suma din fiecare contract fiind de 10.000 RON, potrivit datelor obţinute ultimul autor al acestor documente fiind A.;
- 14 contracte creditare societate, datate august- octombrie 2017, părţile contractelor fiind I. şi S.C. F., suma pentru care s-a realizat creditarea fiind de câte 10.000 RON/contract; potrivit datelor, ultima modificare a documentelor a fost februarie 2018 iar ultimul autor A.;
- 20 de contracte creditare societate, datate august – decembrie 2017, părţile contractelor fiind E. şi F., suma pentru care s-a realizat creditarea fiind de 10.000 RON/contract, ultima modificare a documentelor fiind februarie 2018, ultimul autor A.;
- mai multe contracte creditare societate datate 01.07.2018-10.05.2019, părţile contractelor fiind D. şi S.C. F., suma pentru care s-a realizat creditarea fiind de 10.000 RON/contract.
Se constată astfel, că atât contractele de creditare cât şi angajamentele de plată, au fost redactate de inculpată având date de încheiere cu mult anterioare (un an sau doi), în condiţiile în care, din percheziţia informatică efectuată a rezultat data de creare a documentului, cu mult ulterioară.
De asemenea, inculpata a redactat cereri de admitere a creanţelor pentru D., I., E. şi G..
A fost identificată şi corespondenţa electronică purtată între inculpaţii B. şi A., din care se poate constata modalitatea în care aceştia au convenit întocmirea contractelor de creditare societate şi justificarea acestora în faţa administratorului judiciar T.. Astfel, la data de 25.07.2019, inculpatul A. i-a transmis inculpatei B., să aibă în vedere draftul contractului de împrumut pe care inculpatul însuşi l-a avut, şi să facă contractele de împrumut "la datele din excel, cu scadenţa în 30 de zile"; în ceea ce priveşte contractul dintre "D. şi F.", inculpatul A. i-a transmis inculpatei B. să ţină cont de data schimbării sediului social; de asemenea, să facă un borderou pentru T., " de solicitare returnare împrumut asociat pe cele 9 contracte", "justificarea fiind ca numerarul a fost utilizat conform bonurilor de carburant din tabel", "pentru alimentare auto, pentru patrulă, intervenţie, personal societate". În aceeaşi zi, 25.07.2019, inculpatul A. i-a transmis inculpatei B., să facă şi celelalte contracte de împrumut, "că acestea sunt doar cele pentru decont" (cele ale inculpatului D.).
Convorbirile numeroase dintre cei doi inculpaţi mai sus menţionaţi dovedesc şi împrejurarea că aceştia erau prevăzători în relaţia cu lichidatorul judiciar T., având anumite temeri în raport de împrejurarea că urmează ca acestuia să-i fie prezentate un număr mare de contracte de împrumuturi. În corespondenţa electronică purtată în data de 29.07.2019, inculpata B., care se pregătea pentru o întâlnire cu administratorul judiciar S.C. T., i-a comunicat inculpatului A. că "partea cu împrumutul asociat e delicată" şi că i-a transmis administratorului judiciar T. că "mai avem alte şapte contracte"; totodată, i-a comunicat inculpatului A. că este nevoie "de o explicaţie solidă şi pentru bonurile de carburanţi", întrucât administratorul judiciar a observat "că majoritatea sunt de la aceeaşi benzinărie".
Împrejurarea că inculpata B. cunoştea şi era de acord cu practica semnării documentelor întocmite în legătură cu societăţile controlate de inculpat, de alte persoane decât cei în drept, rezultă din conţinutul mesajelor pe care şi le-au trimis cei doi inculpaţi, B. şi A.. De pildă, în data de 25.07.2019, inculpata B. i-a comunicat inculpatului A., că i-a trimis apelul pentru Simplu Credit şi l-a întrebat dacă i-l restituie semnat pentru ca inculpata să-l depună la poştă, fiind ultima zi de declarare a apelului şi întrucât inculpatul i-a comunicat că nu este în Bucureşti, inculpata B. l-a întrebat dacă semnează ea. Răspunsul inculpatului A. a fost acela "fă semnătura gen C." (inculpata C.).
Tot astfel, la data de 30.10.2020, inculpata B. i-a comunicat inculpatului A. că finalizează întâmpinările şi le trimite şi că "pentru tatăl tău (E.) o păstrez eu să o semnezi şi să o depun la poştă."
De asemenea există numeroase convorbiri între cei doi inculpaţi, din care rezultă că îşi făceau calcule în sensul ca pentru societăţile controlate de inculpatul A., aflate în insolvenţă, celelalte societăţi ale sale sau angajaţii săi să aibă majoritate în Adunarea creditorilor pentru a-şi putea impune deciziile.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că inculpata B. a redactat şi antedatat contractele de împrumut şi angajamentele de plată în numele persoanelor menţionate, cunoscând că atestau operaţii fictive, fără a avea vreun mandat din partea acestor persoane, iar ulterior semnării acestor documente (multe dintre acestea nefiind nici măcar semnate de persoanele în drept), au fost folosite în faţa judecătorului sindic şi au avut drept urmare, înscrierea creanţelor la masa credală a F..
Inculpata B. realizat astfel de activităţi pentru toate societăţile controlate de inculpatul A., chiar şi în situaţia în care unele dintre acestea aveau interese contrare în aceeaşi cauză, de pildă în dosarul de insolvenţă al F., în care F. este debitoare iar G. este creditoare, inculpata redactând cereri şi documente pentru ambele societăţi, contrar dispoziţiilor art. 45 din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, potrivit cărora, avocatul nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva părţii care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii.
Apărările inculpatei în sensul că nu avea atribuţii de verificare a creanţelor şi de înscriere a acestor creanţe în tabelul creanţelor, arătând că astfel de atribuţii reveneau administratorului judiciar, în acest sens invocând dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 85/2014, sunt neîntemeiate, întrucât atribuţiile administratorului judiciar în procedura de cercetare a acestor creanţe se exercită în baza documentelor puse la dispoziţie de creditori şi debitoare, or tocmai aceste documente le-a preconstituit inculpata B..
Susţinerile inculpatei că nu a făcut altceva decât să efectueze servicii de asistenţă juridică sunt contrazise de probele administrate, din care rezultă conivenţa infracţională cu inculpatul A., relaţia strânsă de colaborare dintre aceştia fiind confirmată şi de declaraţiile martorilor J. şi M., precum şi de declaraţiile inculpatului D..
Se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, "Avocatul va oferi clientului o opinie legală onestă cu privire la consecinţele de fapt şi juridice ale cazului investigat, în limitele informaţiilor furnizate de client" iar potrivit alin. (2) "Avocatul este obligat să se abţină de la asistarea şi sfătuirea conştientă a unui client în activităţi infracţionale". Potrivit art. 139 alin. (3) din statut "Un avocat este îndreptăţit să se retragă imediat şi să renunţe la asistarea şi reprezentarea clientului în cazul în care acţiunile şi scopurile clientului, deşi aparent legale la începutul asistenţei şi/sau a reprezentării, se dovedesc pe parcursul acesteia ca fiind infracţionale".
Intenţia inculpatei în săvârşirea faptelor de care este acuzată rezultă din întreg mecanismul infracţional, fiind vorba despre o activitate infracţională cu durată în timp pusă în practică conform unui plan convenit cu inculpatul A., de natură a răspunde intereselor exclusive ale acestuia din urmă.
În aprecierea Înaltei Curţi, prima instanţă a reţinut corect săvârşirea faptelor de către inculpată în maniera descrisă şi a stabilit în mod just că în raport de baza factuală expusă, contribuţia pe care şi-a adus-o inculpata în vederea înscrierii creanţelor fictive la masa credală a societăţii F. întruneşte cerinţele de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen.
Inculpata a solicitat şi să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale, întrucât ultimul act material al pretinsei activităţi infracţionale a fost la 5 septembrie 2019, şi prin urmare, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta de care este acuzată.
Înalta Curte urmează să analizeze această cauză de împiedicare a exercitării acţiunii penale, şi anume prescripţia răspunderii penale, în raport cu data comiterii faptelor pentru toţi inculpaţii, după epuizarea examinării pe fond a tuturor apelurilor acestora.
În final, apelanta inculpată B. a solicitat admiterea apelului în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) şi urm. din C. proc. pen., în sensul de a desfiinţa sentinţa primei instanţe şi a dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, respectiv trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti.
Înalta Curte reţine că apărarea inculpatei nu a argumentat această solicitare. Potrivit dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., instanţa de apel desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.
În cauză nu a fost identificat niciunul dintre cazurile în care se impune desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi rejudecarea cauzei de aceeaşi instanţă.
Ca urmare, faţă de toate considerentele expuse, criticile inculpatei formulate împotriva sentinţei apelate sunt apreciate ca fiind neîntemeiate.
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul D., apelantul inculpat D., prin motivele scrise de apel a solicitat achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.., respectiv fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de legea penală.
Fără a relua criticile inculpatului, redate deja pe larg, se reţine că inculpatul D. a susţinut că a fost determinat de inculpatul A. să semneze înscrisurile falsificate antedatate, fiindu-i prezentată o situaţie de fapt falsă şi dându-i-se impresia că prin semnarea acestor documente restabileşte o omisiune culpabilă şi permite returnarea unor creanţe către cei care au împrumutat societatea anterior. A susţinut apelantul inculpat că a acţionat fără vinovăţie, deoarece acţiunile sale nu au vizat fraudarea creditorilor, ci restabilirea unei situaţii inechitabile.
A mai arătat că tranzacţiile în baza cărora a semnat acele angajamente de plată se regăseau în contabilitatea societăţii încă din timpul mandatului martorului N., ceea ce i-a întărit convingerea că acestea atestă operaţiuni reale, ştiind doar că erau antedatate de inculpatul A. şi martorul J..
Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile inculpatului cu referire la neîntrunirea cerinţelor de tipicitate subiectivă în ceea ce priveşte fapta săvârşită de acesta, atitudinea sa psihică în raport de actele materiale realizate rezultând din înlănţuirea tuturor demersurilor ulterioare pe care acesta le-a întreprins pentru a împiedica consecinţele întregii activităţi infracţionale desfăşurate în legătură cu procedura insolvenţei societăţii F..
Acuzaţia care i-a fost adusă inculpatului D. constă în aceea că în perioada 05.09-09.09.2019, în calitatea sa de administrator de drept al societăţii F., a semnat angajamentele de plată datate 30.07.2018, 27.07.2018, 06.08.2018 şi angajamentul nr. x/01.06.2018 prin care F. recunoştea datorii către E., H., I. şi G. precum şi confirmarea de sold din 10.05.2019 pentru propria creanţă, cunoscând că sunt falsificate prin antedatare şi că nu reflectă debite reale; totodată, s-a reţinut că a folosit confirmarea de sold din 10.05.2019 pentru a susţine cererea de admitere a creanţei sale pe care o formulase în dosarul nr. x/2019, obţinând înscrierea la masa credală în frauda celorlalţi creditori.
Înalta Curte a expus anterior în cuprinsul prezentelor considerente situaţia de fapt pe care a reţinut-o în cadrul examenului propriu al probatoriului administrat în cauză, reţinând că într-adevăr, angajamentele de plată care confirmau recunoaşterea creanţelor numiţilor E., H., I. şi ale societăţii G., au fost semnate de inculpatul D., cel care reprezenta în drept societatea la data respectivă. Totodată, a rezultat din probe că inculpatul a semnat şi confirmarea de sold prin care a recunoscut datoria societăţii faţă de sine.
Conform declaraţiilor date de inculpatul D. pe parcursul procesului penal, acesta a semnat angajamentele de plată respective, redactate de inculpata B. şi trimise lui şi inculpatului A., ca urmare a presiunii pe care o făceau asupra sa J., A., C. şi K., care îi spuneau că ei toţi au împrumutat societatea şi că trebuie să îşi recupereze banii. Inculpatul a explicat şi de ce nu a renunţat la propria creanţă după ce a descoperit frauda, arătând că a fost sfătuit de administratorul judiciar al F. că ar fi mai bine să rămână înscris întrucât numai aşa mai poate influenţa ceva.
Se reţine că apărarea inculpatului în sensul că a găsit acele debite înregistrate în contabilitatea societăţii F., la momentul la care acesta a preluat funcţia de administrator al societăţii, inclusiv propria creanţă, care era înregistrată în contabilitate ca fiind împrumut acordat de fostul administrator N., este confirmată de declaraţiile acestui martor, care a arătat că i-au fost aduse de către A. şi J., contractele de împrumut societate ale numiţilor I., H. şi E., pe care le-a semnat în biroul contabilei din Galaţi, în ianuarie/ februarie 2018 şi că, acele împrumuturi aveau ca scop achiziţionarea unor sisteme de alarmă şi supraveghere video şi cabine de pază, dar nu cunoaşte dacă acestea au fost sau nu cumpărate.
De asemenea, martorul a arătat şi că a primit pentru semnat de la numiţii A. şi J. un contract de împrumut redactat în numele său, însă nu poate preciza suma menţionată în contract. I-a cerut explicaţii numitului J. în legătură cu acel contract, iar acesta i-a spus că a învestit bani în societate şi nu-i poate justifica, de aceea a fost necesară încheierea contractului de împrumut pe numele martorului.
În continuare, se reţine că după înscrierea la masa credală a creanţelor respective, dându-şi seama că în fapt era vorba despre o fraudă săvârşită de inculpatul A., inculpatul D. a realizat o serie de demersuri prin care a adus această situaţie la cunoştinţa tuturor celor pe care i-a considerat îndreptăţiţi să ia măsuri, încercând să înlăture consecinţele activităţii frauduloase.
Se reţine astfel, că în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Ilfov, inculpatul D., în calitate de administrator special, a formulat mai multe contestaţii împotriva tabelului definitiv de creanţe întocmit de administratorul judiciar.
La data de 03.11.2020 a contestat tabelul de creanţe întocmit de administratorul judiciar T., adresându-se în acest sens judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Ilfov, cu o cerere prin care a solicitat înlăturarea din tabel a creanţei creditorului E. în sumă de 887.500 RON, descriind în cuprinsul cererii modul în care inculpatul A. a manipulat contabilitatea societăţii F., introducând contracte de împrumut care nu au existat în realitate şi despre care fostul administrator N. nu cunoaşte absolut nimic, neprimind vreo sumă de bani de la E..
În aceeaşi manieră a contestat înscrierea creanţei martorului H., în tabelul de creanţe, adresându-se judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Ilfov, solicitând înlăturarea din tabel a creanţei acestuia, menţionând în cuprinsul cererii că martorul H. nu a împrumutat niciodată societatea, şi că, inculpatul, în calitate de administrator special l-a contactat personal pe martor, acesta mărturisindu-i că nu cunoaşte faptul că a fost înscris în tabelul de creanţe. De asemenea, a precizat că fostul administrator N. i-a spus că nu a primit niciodată bani de la martor cu titlu de împrumut.
Totodată, inculpatul a contestat şi creanţa martorei I., arătând în cererea formulată că în calitate de administrator special a luat legătura cu martora, aceasta arătând că nu are cunoştinţă despre faptul că ar fi fost înscrisă în tabelul creanţelor, şi în plus, martora i-a mărturisit inculpatului D. că nu a deţinut de sume de bani pentru a împrumuta societatea, ea fiind menajeră. A arătat că deşi martora a promis sprijin în vederea clarificării situaţiei, ulterior aceasta nu a mai putut fi contactată.
Se reţine că inculpatul a realizat şi alte demersuri în dosarul de insolvenţă aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, cu scopul de a împiedica consecinţele activităţii frauduloase desfăşurate în legătură cu insolvenţa F.. Astfel, la data de 06.03.2020, a formulat în dosarul nr. x/2019, în calitate de administrator special al F., o cerere de stabilire a veridicităţii insolvenţei, prin care a cerut instanţei să verifice autenticitatea acţiunilor şi documentelor aflate la dosar, în cererea formulată descriind reţeaua de societăţi administrate în fapt de inculpatul A. şi activitatea infracţională desfăşurată de acesta din urmă, cu ajutorul numiţilor C., B., X., H.. În aceeaşi cerere a precizat faptul că administratorul societăţii U. S.R.L., martorul H., nu a introdus niciun moment cerere de intrare în insolvenţă a S.C. F., deoarece acesta din urmă nu deţine niciun document şi nici măcar ştampila societăţii U. S.R.L., acestea aflându-se în posesia numitei X., concubina inculpatului A.. Totodată, a făcut precizări şi în legătură cu fictivitatea creanţei martorei I..
În cererea de mai sus, inculpatul D., în calitate de administrator special al F., a învederat judecătorului sindic şi atitudinea administratorului judiciar T., despre care a arătat că, deşi a fost încunoştinţat despre fraudele săvârşite în legătură cu societatea F., nu a primit susţinere din partea acestuia, ci dimpotrivă, inculpatul a fost ameninţat cu răspunderea penală şi ridiculizat.
În acelaşi timp, s-a adresat în nenumărate rânduri administratorilor judiciari YY. şi II., cărora le-a adus la cunoştinţă situaţia reală a creanţelor din dosarul de insolvenţă, în acest sens existând la dosar dovada corespondenţei pe care inculpatul D. a purtat-o cu aceştia . Relevante pentru cauză sunt următoarele:
Convorbirea dintre D. şi II., din 20.05.2020 având următorul conţinut: "D.: Cum credeţi că ar trebui făcut cu soldul acela de la F.? Facturile alea nu sunt întocmite în baza unor contracte reale. Sunt jonglerii de - ale lui Bogdan şi J..
II.: Finalizăm o acţiune pentru judecător. Să vedem apoi soluţia.
D.: Eu am probleme mari la momentul ăsta. La masa credală am pe G., U., H., I., E.. Toţi sunt A..
II.: Da, trebuie să ne întâlnim. După 1 iunie fac cumva şi ajung la Bucureşti.
D.: Ok.
II.: Ar trebui să facem o hartă a relaţiilor dintre societăţile lui şi să vedem, cum descurcăm iţele. Ar trebui depuse acţiuni pentru desfiinţarea contractelor care stau la baza creanţelor. Acum depunem pentru Y., dar ar trebui să vedem şi la tine cum e şi să se facă.
În aceeaşi zi, inculpatul D. primeşte un mesaj de la administratorul judiciar II., prin care acesta din urmă îi transmite că "Rolul meu este de supraveghere a procedurii, activitatea societăţii şi răspunderea aparţine administratorului special. Nu am dreptul să acord sfaturi juridice nimănui cu interese contrare intereselor procedurii. De asta trebuie să vorbiţi cu un avocat"
La data de 04.06.2020, între inculpatul D. şi administratorul judiciar II. are loc următoarea conversaţie:
, D.: Bună ziua. Astăzi am stat şi eu de vorbă cu ZZ.. I-am povestit în mare despre ce este vorba. Dacă nu facem cumva să unim speţele, eu sunt o victimă sigură.
II.: Vin săptămâna viitoare la Bucureşti şi vorbim.
D.: Vă rog! Eu am termen pe mâine. Şi trebuie să cer amânare din lipsă de apărare. Pe o altă cale, prin H., persoană fizică (administrator U.) cere să fiu decăzut din dreptul de administrare. Ca motiv pot depune contractul cu B. care este un fals? Semnătura nu e a fostului administrator al F.. A fost semnată în numele lui N. de către Bogdan.
II.: Trebuie să vorbiţi cu un avocat, pentru că sunt multe de făcut şi vă trebuie sprijin. Eu vin săptămâna viitoare şi putem vorbi, dar vă trebuie cineva acolo. Oricum nu pot să vă acord asistenţă juridică dacă doriţi să mă propuneţi administrator judiciar.
D.: Am înţeles asta deja."
O altă convorbire relevantă între cei de mai sus a avut loc la data de 11.06.2020, cu următorul conţinut:
"D.: Ce posibilitate există pentru a înlocui pe cei de la T.?
II.: Să aveţi creditorii cu majoritatea creanţelor care să voteze înlocuirea şi să existe motive de înlocuire.
D.: E clar. E imposibil. Creditorii însemnând Bogdan e cam greu să pot face asta.
II.: De asta v-am spus că vă trebuie un avocat. Dacă se anulează contractele lui LL., atunci iese din schemă".
Convorbirea din data de 24.07.2020:
"D.: În ce stadiu sunteţi cu AAA.? Spuneţi-mi dacă aveţi nevoie să vă mai pun ceva la dispoziţie.
II.: Bună dimineaţa! Deocamdată i-am atras răspunderea la una din societăţi. Vedem şi la restul. Toate bune!
D.: În egală măsură trebuie să plătească şi B. pentru mizeriile create. O zi frumoasă!
II.: Asemenea. Cele bune!"
Convorbirea din 28.04.2021:
, D.: Bună dimineaţa! Sunt uimit de răsturnarea de situaţie de la BBB.. Dacă nu ne unim forţele nu în vom doborî. Trebuie să îl doborâm cu G.. Azi s-a prezentat B. la procesul dintre G. şi Z.. Tot ea reprezintă şi F. în litigiul cu Z.. F. care e în litigiu cu G.. Trebuie să cadă mizeriile astea.
II.: Acolo e un pic de conflict de interese în ce o priveşte.
D.: O să fac tot posibilul să duc speţa la F.. Problema mea majoră e că T. îmi este ostil. Tot B. s-a prezentat pentru G. la termenul de ieri pentru Y.."
Relevant pentru cauză este şi mesajul pe care inculpatul D. l-a trimis administratorului judiciar YY., la data de 14.08.2021, având următorul conţinut: "Bună ziua! Ar trebui să vă luaţi măsuri cu privire la G.. Le-a fost admisă cererea de înscriere în tabel. Oamenii ăştia vor fi cercetaţi penal iar mai apoi condamnaţi. Trebuie să găsiţi o soluţie vizavi de ei. Ştiu că e greu...X are putere prin F.. Dar o să cadă şi acolo. Nu vă lăsaţi constrânşi de un parvenit."
Reţine Înalta Curte că inculpatul D. i-a contactat şi pe martorii H. şi I., încercând să îi determine să renunţe la creanţe şi să adopte o atitudine corectă, demers care nu s-a finalizat însă cu succes.
Astfel, în urma percheziţionării telefonului mobil al martorului H. au fost identificate o serie de convorbiri cu relevanţă pentru cauză, purtate între acesta şi inculpatul D. .
La data de 18.03.2021, inculpatul D. i-a transmis martorului H. un mesaj cu următorul conţinut:, Mai există şansa de a te elibera de povara mizeriei în care ai fost băgat. În cazul în care eşti destul de matur să înţelegi că eu nu mă voi opri până nu va plăti fiecare persoană implicată în tărăşenia F., îţi propun pentru ultima dată să ne întâlnim şi să reparăm împreună ce a mai rămas de reparat. Gândeşte-te bine! O să îşi ia mâna de pe tine la prima strigare şi A. şi X. şi C. şi av. B., iar prietenul tău J., crede-mă că nu te poate ajuta cu mare lucru. Să vii şi să spui apoi că ai fost introdus în toată tărăşenia asta fără voia ta, nu mai merge, fiindcă în numele tău s-au depus la dosar documente în care afirmi că ai împrumutat societatea cu bani. Când situaţia asta va ţine strict de penal, tot ce ai afirmat acolo va trebui demonstrat. Nu uita că situaţia nu o ai sub control deloc fiindcă nu a fost creată de tine, ci doar acceptată. Îţi propun să ne vedem astăzi pentru a încheia amiabil. Fii cu capul pe umeri şi păstrează doar pentru tine ceea ce ţi-am scris. Nu mai raporta la aşa-zişii prieteni. Fii smart!"
Inculpatul D. revine cu un nou mesaj către martorul H. şi în data de 27 martie 2021, cu următorul conţinut: "Baza! Puşcăriabila X. împreună cu A. şi C. o să răspundă pentru faptul că te-a înscris în tabel iar eu o să te chem în prima linie ca să ne povesteşti despre ei. (...)Cum ţi-am mai spus. Ai dat bani la F.. Demonstrează. Că de altfel eu te caut cu toată lumea şi cu justiţia până te mănâncă pentru fals şi uz de fals. Mă.. pe inima lui Bogdan. Dă-i de ştire. Să îmi zici când ai dat bani la F.. O să plăteşti pentru că ai tăcut. Pentru X., A., C.. Ne vedem la parchet. Ciao!".
Alte convorbiri stocate în telefonul mobil al martorului H. au pus în evidenţă faptul că inculpatul D. a luat legătura inclusiv cu tatăl acestui martor, prin care l-a informat despre plângerea formulate la parchet.
Înalta Curte reţine că inculpatul D. este cel care a sesizat organele de urmărire penală, formulând mai multe denunţuri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (17.03.2021), Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (11 februarie 2021), DIICOT (11 februarie 2021), în care a relatat despre fictivitatea relaţiilor dintre societăţile controlate de inculpatul A. şi a indicat persoanele pe care le consider vinovate, denunţurile formulate fiind însoţite de înscrisuri doveditoare.
În vederea probării activităţii infracţionale inculpatul D. a formulat mai multe solicitări la societatea CCC. S.R.L. care administrează poşta electronica, în vederea recuperării mesajelor transmise de pe adresa de email a societăţii F.. Totodată, a pus la dipoziţia organelor de urmărire penală şi o serie de documente contabile.
În acelaşi timp, rezultă din înscrisurile aflate la dosar că inculpatul D. a sesizat în mai multe rânduri şi organele fiscale, în februarie 2021, expediind pe adresele de email ale instituţiilor fiscale mai multe sesizări în care a adus la cunoştinţă activitatea frauduloasă ce are legătură cu societăţile administrate de inculpatul A. (x@x.ro, x@x.ro, x@x.ro, x@x.ro), sesizări cărora le-a ataşat şi o serie de documente.
În raport de toate considerentele expuse, Înalta Curte reţine ca fiind veridice apărările inculpatului D., în sensul că nu a cunoscut la momentul semnării angajamentelor de plată, în calitatea sa de administrator al S.C. F., caracterul fictiv, fraudulos, al creanţelor rezultate din contractele de împrumut societate, susţinerile sale fiind confirmate de declaraţiile martorilor M. şi N., fostul administrator al societăţii, dar mai ales, de toate acţiunile ulterioare ale acestuia, prin care a încercat să demonstreze plăsmuirea tuturor documentelor care au stat la baza insolvenţei societăţii F. şi ilegalităţile săvârşite în relaţiile patrimoniale existente între societăţile administrate în fapt de inculpatul A..
În acest sens, Înalta Curte constată că declaraţia inculpatei B., care a susţinut că inculpatul D. este cel care i-a dictat conţinutul angajamentelor de plată şi că, personal, nu cunoaşte care era scopul încheierii acestor angajamente, este nesinceră şi contrazisă de probele administrate în cauză, în special de probele obiective, obţinute în urma accesării conţinutului convorbirilor dintre aceasta şi inculpatul A.. Aşa cum s-a reţinut cu ocazia analizării motivelor de apel ale inculpatei B., aceasta s-a aflat într-o permanentă coordonare cu inculpatul A., punând în aplicare toate deciziile acestuia şi acordându-i ajutor nemijlocit, în vederea realizării planului de fraudare a creditorilor. Împrejurarea că unele documente au fost comunicate de inculpata B. şi inculpatului D. se datorează exclusiv faptului că era nevoie de semnătura acestuia din urmă pe respectivele documente, având în vedere calitatea sa de administrator de drept al societăţii. Însă, conţinutul documentelor era întotdeauna stabilit de inculpatul A., aşa cum a rezultat neîndoielnic din conversaţiile acestuia cu inculpata B., aflate la dosar.
În raport de situaţia de fapt reţinută, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a angajat în mod greşit răspunderea penală a inculpatului D., întrucât în ceea ce-l priveşte există o cauză care împiedică tragerea la răspundere penală, şi anume inculpatul nu a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. În cauză, aşa cum a rezultat din probele administrate, inculpatul, deşi a cunoscut că semnează angajamente de plată antedatate şi a semnat confirmarea de sold a propriei creanţe, având reprezentarea faptei sale, nu a urmărit rezultatul socialmente periculos, respectiv, fraudarea creditorilor S.C. F., ci doar a avut convingerea că îndreaptă anumite omisiuni ce ar fi fost păgubitoare pentru alte persoane care nu şi-ar mai fi putut recupera sumele de bani împrumutate societăţii.
Potrivit art. 16 C. pen., fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea penală. Faptele comise din culpă constituie infracţiune numai atunci când legea o prevede în mod expres. Prin urmare, având în vedere că infracţiunea de bancrută frauduloasă pentru care a fost trimis în judecată inculpatul se poate comite numai cu forma de vinovăţie a intenţiei, şi că în cauză această intenţie nu a fost dovedită, Înalta Curte apreciază că se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.., întrucât nu a comis fapta cu vinovăţia prevăzută de lege.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen..va admite apelul inculpatului D., va desfiinţa sentinţa apelată şi rejudecând, va dispune achitarea inculpatului D. pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen., fapta nefiind săvârşită cu vinovăţia prevăzută de legea penală.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A., B. şi C., deşi criticile aduse de aceştia sentinţei apelate au fost apreciate ca neîntemeiate, cu toate acestea, şi apelurile acestora urmează a fi admise, întrucât în cauză răspunderea penală a acestora s-a prescris.
Astfel, se reţine că infracţiunile de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. de care au fost acuzaţi inculpaţii au fost comise în perioada 05-09.09.2019. Termenul de prescripţie a răspunderii penale, în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de lege, închisoarea de la 6 luni la 5 ani, acela de 5 ani, calculat în raport cu dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a împlinit la data de 08.09.2024.
Înalta Curte reţine că prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 297 din 26 aprilie 2018 s-a constatat că soluţia legislativă care prevedea întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională deoarece dispoziţiile legale sunt lipsite de previzibilitate şi totodată, contrare principiului legalităţii incriminării şi pedepsei, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (pct. 31).
Ulterior, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate, şi a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale în ansamblul lor. Pentru a decide astfel, instanţa de contencios constituţional a reţinut că Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a sancţionat unica soluţie legislativă pe care textul de lege criticat o conţinea, astfel că, aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative, ci, prin efectele pe care le produce, împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, Curtea a sancţionat unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau.
În absenţa intervenţiei active a legiuitorului, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu a mai conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale. A rezultat aşadar, din considerentele obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, că Decizia nr. 297/2018 a alterat activitatea substanţială a normei unice prevăzute de lege, în sensul că, până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen., prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, respectivul text normativ nu a reglementat un caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale. Contextul în care fondul normativ intern privind întreruperea prescripţiei răspunderii penale a fost reconfigurat prin cele două decizii ale Curţii Constituţionale, a fost urmat de pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen.
Instanţa supremă a reţinut prin decizia mai sus-menţionată, că în dreptul român, potrivit jurisprudenţei obligatorii a Curţii Constituţionale, prescripţia răspunderii penale este considerată o instituţie de drept material şi întrucât produce efecte asupra regimului răspunderii penale, aceasta este supusă exigenţelor care derivă din principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, în acest sens făcând trimitere la Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale care a inclus în mod explicit în domeniul de aplicare a principiului legalităţii incriminării şi pedepsei, normele care reglementează prescripţia răspunderii penale, reţinând astfel că standardul naţional de protecţie circumscris exigenţelor ce derivă din acest principiu este superior celui consacrat prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Or, potrivit art. 20 din Constituţia României, republicată, şi astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1092 din data de 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 67 din 31 ianuarie 2013) "este indiscutabil recunoscut în teoria juridică că regula generală de soluţionare a conflictelor de legi în timp, în materie penală, impune aplicarea normelor mai puţin severe şi că, dincolo de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care din această perspectivă este mai restrictivă, Constituţia României dispune în art. 20 alin. (2) că, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte şi legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de câte ori conţin dispoziţii mai favorabile". În acelaşi timp, "consecinţa includerii în dreptul naţional a normelor în materia prescripţiei răspunderii penale în domeniul de aplicare a principiului legalităţii incriminării rezidă în obligaţia autorităţilor judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezultă acestea din conţinutul art. 7 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special sub aspectul cerinţei ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă şi neretroactivă.
Constatând că legea mai favorabilă inculpaţilor, de la data săvârşirii faptelor şi până la soluţionarea definitivă a cauzei este legea care nu a conţinut vreo normă care să întrerupă prescripţia răspunderii penale, inculpaţilor nu le este aplicabilă prescripţia specială, ci prescripţia generală. Ca urmare, luând în calcul termenul de prescripţie generală, acela de 5 ani, se constată că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Ca urmare, soluţia care se impune în cauză faţă de inculpaţii A., B. şi C., este aceea a încetării procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte apelul formulat de apelanta parte civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, fără a relua motivele de apel care au fost expuse pe larg, se reţine că partea civilă a solicitat admiterea apelului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii civile a Statului Român şi, pe cale de consecinţă, obligarea inculpaţilor la achitarea prejudiciului datorat bugetului de stat, astfel cum a fost solicitat prin cererea de constituire parte civilă precum şi admiterea cererii de instituire de măsuri asiguratorii.
În esenţă, partea civilă a susţinut că latura civilă în procesul penal este soluţionată în condiţiile dreptului comun, chiar şi atunci când vizează o persoană juridică în insolvenţă şi că, până la soluţionarea definitivă a acţiunii civite, creanţa părţii civile din penal se înscrie sub condiţie suspensivă prin depunerea unei cereri de recunoaştere, aşa cum prevede art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014.
În acest context, apelanta a susţinut că interpretarea primei instanţe în sensul că partea civilă urmează să-şi valorifice creanţele în procedura insolvenţei este nefondată.
În acelaşi timp, a criticat hotărârea apelată şi în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor B., A., C. şi D., motivat de faptul că existenţa procedurii insolvenţei nu afectează legalitatea instituirii unei măsuri asigurătorii.
Prealabil, Înalta Curte reţine că faţă de soluţia pronunţată asupra laturii penale, respectiv, achitarea inculpatului D. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. şi încetarea procesului penal faţă de inculpaţii A., B. şi C., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. – prescripţia răspunderii penale, se impune soluţionarea acţiunii civile, nefiind unul dintre cazurile prevăzute de art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., în care acţiunea civilă rămâne nesoluţionată.
Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de prima instanţă asupra acţiunii civile este legală şi temeinică, iar criticile formulate de partea civilă sunt neîntemeiate.
Partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a solicitat instanţei de judecată să dispună obligarea inculpaţilor la plata sumei de 4.148.445 RON, reprezentând prejudiciu adus bugetului consolidat al statului, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii, calculate de la data la care s-a produs prejudiciul până la data plăţii efective a debitului datorat.
Prima instanţă de judecată a reţinut în mod corect că suma pretinsă drept reparaţie a prejudiciului în prezenta cauză este aceeaşi cu suma de bani cu care partea civilă s-a înscris la masa credală a debitoarei S.C. F. şi ulterior, şi pe tabelul definitiv al creanţelor întocmit de administratorul judiciar.
În varianta normativă din cauza de faţă, infracţiunea de bancrută frauduloasă constând în înfăţişarea unor datorii inexistente sau prezentarea unor sume nedatorate, bancruta este o infracţiune de pericol, întrucât nu este prevăzută necesitatea producerii unei urmări materiale, fiind evidentă starea de pericol pentru desfăşurarea normală a relaţiilor dintre profesionişti. Legătura de cauzalitate este, în această modalitate normativă, prezumată de lege şi nu este necesar ca să fie dovedită. În această situaţie, creditorul îşi vede diminuat dreptul de gaj general deoarece debitorul se află în situaţia vădită de incapacitate de plată a datoriilor certe, lichide şi exigibile cu sumele de bani disponibile.
Acţiunea de a înfăţişa datorii inexistente sau sume nedatorate este un act comisiv şi înseamnă mărirea fictivă a pasivului debitorului, în scopul reducerii proporţionale a recuperării creanţelor de către creditori, activul urmând a acoperi nu doar pasivul real, ci şi pe cel fictiv, astfel că fictivitatea profită debitorului şi în acelaşi timp, îi fraudează pe creditori. În această modalitate infracţiunea de bancrută frauduloasă este una de pericol, consumarea ei având loc atunci când are loc acţiunea de alterare a situaţiilor financiare prin adăugarea de datorii inexistente.
Dispoziţiile invocate de partea civilă, cele ale art. 102 alin. (8) din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, care arată că, Creanţa unei părţi vătămate din procesul penal se înscrie sub condiţie suspensivă, până la soluţionarea definitivă a acţiunii civile în procesul penal în favoarea părţii vătămate, prin depunerea unei cereri de admitere a creanţei. În cazul în care acţiunea civilă în procesul penal nu se finalizează până la închiderea procedurii insolvenţei, fie ca urmare a reuşitei planului de reorganizare, fie ca urmare a lichidării, eventualele creanţe rezultate din procesul penal vor fi acoperite din averea persoanei juridice reorganizate sau, dacă este cazul, din sumele obţinute din acţiunea în atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor ce au contribuit la aducerea persoanei juridice în stare de insolvenţă, potrivit prevederilor art. 169 şi următoarele" sunt aplicabile situaţiei în care persoana juridică în insolvenţă este şi răspunzătoare de repararea prejudiciului în procesul penal, fie în calitate de inculpată, fie în calitate de parte responsabilă civilmente. Or, în cauza de faţă, nu societatea debitoare se află în această situaţie, cei chemaţi să răspundă de partea civilă fiind alţi creditori.
Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă de judecată creditoarea partea civilă ANAF -DGRFP îşi va îndestula creanţa în procedura concursuală derulată în cauza de insolvenţă, după regulile şi prioritatea anume stabilite de lichidatorul judiciar, sub supravegherea judecătorului sindic, iar desfiinţarea înscrisurilor falsificate în cauza de faţă va permite înlăturarea stării de pericol ce a fost cauzată prin infracţiunea de bancrută frauduloasă, fiind cea mai potrivită modalitate de înlăturare a urmării imediate a infracţiunii, prin înlăturarea creanţelor fictive de la masa credală.
Nefondată este şi critica privind soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor B., A., C. şi D., motivat de faptul că existenţa procedurii insolvenţei nu afectează legalitatea instituirii unei măsuri asigurătorii.
Potrivit dispoziţiilor art. 249 C. proc. pen.., măsurile asigurătorii sunt acele măsuri procesuale, de constrângere şi cu caracter real prin care organele judiciare indisponibilizează anumite bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea, sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
În cauza de faţă partea civilă a solicitat instituirea sechestrului asigurator în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune. Întrucât prin infracţiunea de bancrută frauduloasă săvârşită de către inculpaţi nu s-a produs o pagubă efectivă în patrimoniul părţii civile, ci doar o stare de pericol pentru recuperarea creanţei de către aceasta, prima instanţă a apreciat în mod corect prin încheierea din 29.04.2014 că nu sunt întrunite condiţiile pentru instituirea de măsuri asiguratorii.
Ca urmare, criticile formulate de partea civilă sunt nefondate în ansamblul acestora, urmând astfel ca apelul părţii civile să fie respins, potrivit art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., va admite apelurile declarate de inculpaţii D., A., B. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 101/F din data de 22 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.
Va desfiinţa sentinţa apelată şi rejudecând în fond, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.., va dispune achitarea inculpatului D. pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen. şi în baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., va dispune încetarea procesului penal împotriva inculpaţilor A. şi C. pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen. şi a inculpatei B. pentru complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., va respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe şi împotriva încheierii din data de 29.04.2024.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. admite apelurile declarate de inculpaţii D., A., B. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 101/F din data de 22 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.
Desfiinţează sentinţa apelată şi rejudecând în fond:
În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.. dispune achitarea inculpatului D. pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. dispune încetarea procesului penal împotriva inculpaţilor A. şi C. pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. pen. şi a inculpatei B. pentru complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 241 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe şi împotriva încheierii din data de 29.04.2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2025.