Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2025
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 326/PI din 24 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Belgia - Tribunalul de Primă Instanţă Francofonă Bruxelles la data de 11.12.2024 în dosarul nr. x - x pe numele persoanei solicitate A. precum şi predarea acesteia către organele judiciare din Belgia.
S-a constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Belgia şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.
În baza art. 104 alin. (10) şi alin. (13) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. - cetăţean român pe o durată de 30 (treizeci) de zile, începând cu data de 24.12.2024 şi până la data de 22.01.2025, inclusiv, în vederea predării către autorităţile judiciare din Belgia.
Totodată s-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută 24 de ore din data de 23.12.2024, ora 19:55 şi până la data de 24.12.2024, ora 19:55 prin ordonanţa procurorului nr. 33282/II/5/2024.
În baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus respectarea condiţiei ca în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, de către autorităţile din Belgia, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 24.12.2024, sub numărul x/2024, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a solicitat admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare emis la data de 11.12.2024 de către autorităţile din Belgia, Tribunalul de Primă Instanţă Francofonă Bruxelles, în dosarul nr. x - x, cu privire la persoana urmărită internaţional A. - cetăţean român , arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 zile, în vederea predării către autorităţile judiciare din Belgia precum şi predarea aceleaşi persoane urmărite internaţional către autorităţile judiciare din Belgia.
Analizând dosarul cauzei, instanţa de apel a constatat că mandatul european de arestare a fost emis pe numele persoanei solicitate A. la data de 11.12.2024 de către Tribunalul de Primă Instanţă Francofonă Bruxelles în dosarul nr. x - x.
Din cuprinsul mandatului european de arestare a rezultat că persoana urmărită internaţional A. este căutată în vederea efectuării urmăririi penale, aceasta fiind suspectată de săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzute de art. 432 din C. pen. belgian.
În ceea ce priveşte circumstanţele comiterii faptei, în conţinutul mandatului european de arestare s-au aratat următoarele:
"Reclamantul, domnul B. a întreţinut o relaţie afectivă cu A., din care a rezultat copilul C.. Numiţii s-au separat la data de 04.07.2021. Prin decizia din data de 27.01.2023, Curtea de Apel Bucureşti (România) a dispus întoarcerea copilului minor C., la locul său de reşedinţă obişnuită adică Belgia. Prin decizia din data de 01.02.2023, Curtea de Apel din Bruxelles a declarat jurisdicţiile belgiene competente pentru luarea măsurilor de creştere a copilului comun. Prin decizia din data de 25.10.2023, Curtea de Apel Bruxelles a admis acordul provizoriu al părţilor referitor la dreptul de vizită a doamnei A. cu privire la minorul C.. In aşteptarea expertizei, Curtea de Apel din Bruxelles, prin decizia din data de 25.09.2024, a extins dreptul de vizită al mamei la un weekend din două în weekendurile din săptămânile pare de vineri de la ieşirea de la şcoală până luni la intrarea la şcoală. Conform acestei decizii, doamna Tauber a primit copilul în weekendul din 4 octombrie 2024. Luni, 07.10.2024, minorul C. nu a fost adus la şcoală conform dispozitivului din decizia Curţii de Apel din Bruxelles din data de 25.09.2024. B. a contactat serviciul de poliţie federală din Bruxelles pentru a le explica că se afla în România cu C.. B. a sesizat autorităţile centrale cu o cerere de retur al minorului. El s-a deplasat în România, la domiciliul doamnei Tauber, la Nădrag, unde poliţiştii români l-au informat că aceasta ar fi părăsit domiciliul însoţită de copil şi bagaje (conform imaginilor de supraveghere video)."
În continuare s-a reţinut că potrivit mandatului european de arestare, faptele pentru care este suspectată persoana urmărită internaţional A. reprezintă infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzute de art. 432 din C. pen. belgian, iar durata maximă a pedepsei prevăzută de legea belgiană pentru această infracţiune este de 5 ani închisoare.
Analizând sesizarea formulată şi actele depuse, prima instanţă a constatat că sunt respectate dispoziţiile articolului 87 din Legea 302/2004 referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare.
Curtea de apel a reţinut că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speţă cea română, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru, respectiv Belgia, a unei persoane solicitate, care se execută în baza principiului recunoaşterii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, cât şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât şi în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.
Conform Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
Potrivit art. 89 alin. (1) lit. a) din Legea 302/2004 şi în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Decizia – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, mandatul european de arestare poate fi emis şi în vederea efectuării urmăririi penale, acesta fiind şi cazul mandatului european emis în cauză de către Tribunalul de Primă Instanţă Francofonă Bruxelles.
Verificând condiţia dublei incriminări în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea 302/2004, instanţa de apel a reţinut că faptele care fac obiectul mandatului european de arestare sunt incriminate şi de legislaţia română, deoarece faptele pot întruni elementele de tipicitate ale infracţiunii de nerespectare măsurilor privind încredinţarea minorului prev. şi ped. de art. 379 C. pen. precum şi faptul că infracţiunea ce face obiectul mandatului european de arestare este descrisă, în detaliu, atât sub aspectul circumstanţelor (de loc, timp, grad de participare al persoanei solicitate), cât şi sub aspectul naturii şi încadrării juridice a acestora.
De asemenea, prima instanţă a apreciat că în speţă nu sunt incidente motive imperative de refuz al executării MEA reglementate de art. 99 alin. (1) lit. a) – c) din Legea nr. 302/2004 [din informaţiile existente nu reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent; infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare nu este acoperită de amnistie în România; persoana solicitată poate răspunde penal, prin prisma vârstei sale] sau motive facultative de refuz al executării reglementate de art. 99 alin. (2) lit. a) – i) din Legea nr. 302/2004 [nu este incidentă situaţia prevăzută la art. 97 alin. (2) din lege, după cum s-a arătat mai sus; persoana solicitată nu este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul; mandatul nu a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea; persoana solicitată nu a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene; mandatul nu se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României; mandatul european nu cuprinde infracţiuni care să fi fost comise în afara teritoriului statului emitent; conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare nu s-au prescris; organele judiciare române nu au decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare şi nici nu au pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte]. Totodată s-a constatat că nu este incidentă nici vreo cauză de amânare a predării, conform art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1), (2) din aceeaşi lege.
Sub cel din urmă aspect, prima instanţă a apreciat, pe de o parte, că, potrivit fişei de cazier judiciar, persoana solicitată nu are antecedente penale în România, iar, pe de altă parte, că Parchetul nu a furnizat informaţii din care să rezulte că, în prezent, aceasta ar fi cercetată penal de către autorităţile judiciare române în vreo cauză.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că în prezenta cauză nu este incident niciunul din motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării mandatului european de arestare.
Pentru aceste motive, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale mai sus amintite şi că nu este incident în cauză niciunul din motivele obligatorii sau opţionale de refuz al executării, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, prima instanţă a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A., fără a indica motivele căii de atac exercitate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 10 ianuarie 2025, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 15 ianuarie 2025.
În data de 14 ianuarie 2025, contestatoarea A., a depus la dosarul cauzei, motivele contestaţiei formulate la care au fost ataşate înscrisuri în probaţiune, constând, în esenţă, în faptul că acesta solicită respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare belgiene şi implicit predarea acesteia, invocând în acest sens faptul că acesta nu a săvârşit nicio infracţiune, întrucât nu şi-a răpit şi privat de libertate copilul, şi doreşte să rămână în România pentru a avea grija de copilul său ce necesită o atenţie sporită având în vedere vârsta foarte fragedă dar mai ales problemele medicale de care suferă ca urmare a violenţelor exercitate asupra sa de tatăl acestuia.
La termenul de judecată din 15 ianuarie 2025 s-au luat concluziile apărării persoanei solicitate şi ale reprezentantului Ministerului Public în sensul admiterii contestaţiei formulate şi respingerii sesizării punerii în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare belgiene, acestea fiind redate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 4251 C. proc. pen.. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, în limitele şi pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.
Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen.
La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi întruneşte condiţiile speciale prevăzute de art. 98 din aceeaşi lege şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.
Verificând actele dosarului, în acest context normativ, Înalta Curte constată că, în cauză, faţă de persoana solicitată A. a fost emis, la data de 11.12.2024, un mandat european de arestare de către Tribunalul de Primă Instanţă Francofonă Bruxelles, în dosarul nr. x - x, persoana solicitată fiind căutată în vederea efectuării urmăririi penale, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzute de art. 432 din C. pen. belgian.
Sub aspectul situaţiei de fapt, în cuprinsul mandatului s-a arătat că "reclamantul, domnul B. a întreţinut o relaţie afectivă cu A., din care a rezultat copilul C.. Numiţii s-au separat la data de 04.07.2021. Prin decizia din data de 27.01.2023, Curtea de Apel Bucureşti (România) a dispus întoarcerea copilului minor C., la locul său de reşedinţă obişnuită din Belgia. Prin decizia din data de 01.02.2023, Curtea de Apel din Bruxelles a declarat jurisdicţiile belgiene competente pentru luarea măsurilor de creştere a copilului comun. Prin decizia din data de 25.10,2023, Curtea de Apel Bruxelles a admis acordul provizoriu al părţilor referitor la dreptul de vizită a doamnei A. cu privire la minorul C.. În aşteptarea expertizei, Curtea de Apel din Bruxelles, prin decizia din data de 25.09.2024, a extins dreptul de vizită al mamei la un weekend din două în weekendurile din săptămânile pare de vineri de la ieşirea de la şcoală până luni la intrarea la şcoală. Conform acestei decizii, doamna Tauber a primit copilul în weekendul din 4 octombrie 2024. Luni, 07.10.2024, minorul C. nu a fost adus la şcoală conform dispozitivului din decizia Curţii de Apel din Bruxelles din data de 25.09.2024. B. a contactat serviciul de poliţie federală din Bruxelles pentru a le explica că se afla în România cu C.. B. a sesizat autorităţile centrale cu o cerere de retur al minorului. El s-a deplasat în România, la domiciliul doamnei Tauber, la Nădrag, unde poliţiştii români l-au informat că aceasta ar fi părăsit domiciliul însoţită de copil şi bagaje (conform imaginilor de supraveghere video)."
În raport de cele menţionate cu privire la situaţia de fapt descrisă în cuprinsul mandatului european de arestare, Înalta Curte constată că, în legislaţia română, aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 379 alin. (1) C. pen., respectiv nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului. Potrivit art. 379 alin. (1) C. pen., reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Astfel, se reţine că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menţionate toate informaţiile enumerate în acest text de lege, iar faptele imputate se numără printre cele la care se referă art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (fiind întrunită cerinţa dublei incriminări, aşa cum s-a arătat în cele ce preced), însă Înalta Curte punând în balanţă, în cauză, interesul superior al persoanei solicitate constând în respectarea dreptului la familie (art. 8 CEDO) şi cel al interesului superior al minorului C. şi cel urmărit prin emiterea mandatului european de arestare, constând în aducerea imediată a acesteia în faţa autorităţilor judiciare din Belgia apreciază că, la acest moment, interesul minorului în vârstă de doar 4 ani primează.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate şi se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 (art. 84 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată).
Principiul recunoaşterii reciproce, care constituie, potrivit considerentului (6) al acestei decizii-cadru, "piatra de temelie" a cooperării judiciare în materie penală, îşi găseşte expresia la articolul 1 alin. (2) din decizia-cadru menţionată, care consacră regula potrivit căreia statele membre sunt obligate să execute orice mandat european de arestare pe baza acestui principiu şi în conformitate cu dispoziţiile aceleiaşi decizii-cadru.
Însă, cu privire la acest aspect, Înalta Curte arată faptul că în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie se regăsesc situaţii în care s-a stabilit că în timp ce executarea mandatului european de arestare constituie principiul, refuzul executării este conceput ca o excepţie care trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte.(Hotărârea din 18 aprilie 2023, E. D. L. C-699/21).
Astfel, potrivit dispoziţiilor articolul 1 alin. (3) din Decizia-cadru 2002/584, procedura de emitere şi de punere în executare a unui mandat european de arestare nu poate avea ca efect modificarea obligaţiei de respectare a drepturilor fundamentale garantate de convenţia europeană a drepturilor omului, printre care şi cele anterior menţionate, respectiv dreptul la familie şi interesul superior al minorului prevăzute atât de art. 8 din Convenţia europeană pentru drepturile omului cât şi de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.
În acest context argumentativ, Înalta Curte, analizând solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare faţă de persoana solicitată, din perspectiva respectării drepturilor fundamentale garantate, reţine faptul că, din actele dosarului rezultă că în eventualitate în care s-ar da eficienţă solicitării autorităţilor judiciare din Belgia, prin predarea acesteia ar avea loc o încălcare a dreptului său la respectarea vieţii de familie, dar mai ales al interesului superior al copilului său, C., în vârstă de doar 4 ani şi care se află în România. De altfel, se constată că la dosarul cauzei, au fost depuse de persoana solicitată, în acest sens, înscrisuri medicale emise atât de instituţii medicale din Belgia cât şi din România din care rezultă ca minorul C. a fost, în mod repetat, victima agresiunilor verbale dar mai ales fizice din partea tatălui său B., motiv pentru care, conform controlului medical din 06 noiembrie 2024 efectuat la spitalul din mun. Lugoj, acestuia i s-a recomandat un tratament medicamentos cât şi asigurarea unui mediu protectiv de către mama sa prin evitarea factorilor de stres.
În plus, se observă că, fiind audiată de către Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, persoana solicitată A. a declarat că nu este de acord să fie predată autorităţilor judiciare din Belgia, că nu renunţă la regula specialităţii şi înţelege efectele consimţământului la predare, precum şi că nu a comis nicio infracţiune, ci doar a încercat să îşi protejeze copilul de violenţele verbale şi fizice exercitate asupra sa de către tatăl acestuia, B..
Înalta Curte reţine că articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene consacră dreptul oricărei persoane la respectarea vieţii sale private şi de familie şi că, pe de altă parte, articolul 24 alin. (2) tot din cartă prevede că, în toate acţiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorităţi publice sau de instituţii private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial, astfel încât, în cauză, interesul superior al minorului C. este să continue să întreţină cu regularitate relaţii personale şi contacte directe cu mama sa.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a abordat problema refuzului executării unui mandat european de arestare (MEA) în contextul interesului superior al copilului în cauza C-261/22, GN. În această speţă, o mamă a doi copii mici, condamnată în Belgia pentru trafic de persoane, a fost arestată în Italia. Autorităţile italiene au solicitat informaţii privind condiţiile de detenţie pentru mamele cu copii mici în Belgia, dar, neprimind un răspuns satisfăcător, au refuzat predarea.
CJUE a statuat că simplul fapt că persoana căutată este mama unor copii mici care locuiesc cu ea nu constituie, în sine, un motiv suficient pentru a refuza executarea unui MEA, însă, autoritatea judiciară de executare poate să evalueze, în fiecare caz, dacă predarea ar aduce atingere interesului superior al copilului, ţinând cont de condiţiile specifice din statul emitent şi de situaţia personală a persoanei solicitate.
După cum reiese din articolul 3 alin. (1) din Convenţia cu privire la drepturile copilului, la care se referă în mod expres Explicaţiile cu privire la articolul 24 din cartă, alin. (2) al acestui din urmă articol se aplică şi unor decizii care, precum un mandat european de arestare emis în privinţa mamei unor copii de vârstă mică, nu au ca destinatari aceşti copii, dar au consecinţe importante pentru aceştia din urmă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 martie 2021, État belge (Returnarea părintelui unui minor), C-112/20, EU:C:2021:197, punctele 36 şi 37]. Or, posibilitatea unui părinte şi a copilului său de a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieţii de familie (Hotărârea din 14 decembrie 2021, Stolichna obshtina, rayon "Pancharevo", C-490/20, EU:C:2021:1008, punctul 61). Astfel, articolul 24 alin. (3) din cartă prevede dreptul oricărui copil de a întreţine cu regularitate relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia cazului în care acestea sunt contrare interesului său. (...) stabilirea interesului superior al copilului ţine de o apreciere care trebuie să ia în considerare toate împrejurările speţei [a se vedea prin analogie Hotărârea din 26 martie 2019, SM (Copil plasat sub kafalah algeriană), C-129/18, EU:C:2019:248, punctul 73, Hotărârea din 14 ianuarie 2021, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Returnarea unui minor neînsoţit), C-441/19, EU:C:2021:9, punctele 46 şi 60, precum şi Hotărârea din 11 martie 2021, État belge (Returnarea părintelui unui minor), C-112/20, EU:C:2021:197, punctul 27].
Deşi revine înainte de toate fiecărui stat membru, pentru a garanta deplina aplicare a principiilor încrederii şi recunoaşterii reciproce care susţin funcţionarea mecanismului mandatului european de arestare, sarcina de a asigura, sub controlul final al Curţii, protejarea cerinţelor inerente drepturilor fundamentale garantate la articolul 7 din cartă, precum şi la articolul 24 alin. (2) şi (3) din aceasta, abţinându-se de la orice măsură susceptibilă să le aducă atingere, existenţa unui risc real ca persoana care face obiectul unui mandat european de arestare şi/sau copiii săi să sufere, în cazul predării acestei persoane către autoritatea judiciară emitentă, o încălcare a acestor drepturi fundamentale poate totuşi să permită autorităţii judiciare de executare să se abţină, în mod excepţional, să dea curs acestui mandat european de arestare în temeiul articolului 1 alin. (3) din Decizia-cadru 2002/584 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 februarie 2022, Openbaar Ministerie (Instanţă constituită prin lege în statul membru emitent), C-562/21 PPU şi C-563/21 PPU, EU:C:2022:100, punctul 46, precum şi Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi şi alţii, C-158/21, EU:C:2023:57, punctele 72 şi 96].
Articolul 8 din CEDO garantează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. Orice ingerinţă în acest drept trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să fie prevăzută de lege; să urmărească un scop legitim; să fie necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit.
Deşi punerea în executare a unui MEA urmăreşte un scop legitim (cooperarea internaţională în materie penală), aceasta nu este automată şi trebuie să fie proporţională cu respectarea drepturilor fundamentale. În speţă, executarea mandatului ar presupune separarea persoanei solicitate de copilul său minor şi preluarea minorului de către celălalt părinte cu privire la care s-au depus înscrisuri din care ar rezulta că l-a agresat în mod repetat fizic şi verbal pe minor, ceea ce reprezintă o ingerinţă gravă şi disproporţionată în dreptul la viaţa de familie precum şi existenţa unui risc real şi serios ca minorul să fie supus unor tratamente incompatibile cu interesele sale, posibil dăunătoare sănătăţii şi dezvoltării sale fizice, psihice sau morale.
Conform jurisprudenţei CEDO (ex. Neulinger şi Shuruk c. Elveţia), interesul superior al copilului este primordial şi trebuie luat în considerare cu prioritate în orice decizie judiciară. Separarea copilului de principalul său îngrijitor poate avea un impact negativ semnificativ asupra dezvoltării şi bunăstării copilului, ceea ce contravine atât art. 8 din CEDO, cât şi art. 3 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.
CEDO a stabilit că, în cazul în care există o relaţie de dependenţă între persoana solicitată şi membrii familiei, instanţele naţionale trebuie să efectueze un test de proporţionalitate detaliat înainte de a dispune măsuri care ar putea duce la separare (Maslov c. Austria). În speţă, predarea persoanei solicitate ar crea o ingerinţă disproporţionată, având în vedere dependenţa copilului faţă de părinte precum şi relaţia dintre celălalt părinte şi copilul minor, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar şi consecinţele posibil ireparabile asupra copilului.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speţă, există un risc real ca atât persoana solicitată A. care face obiectul mandatului european de arestare cât şi copilul său să sufere, în cazul predării acesteia către autoritatea judiciară emitentă, o încălcare a drepturilor fundamentale anterior precizate, fiind permis astfel autorităţii judiciare de executare să se abţină, în mod excepţional, să dea curs acestui mandat european de arestare în temeiul articolului 1 alin. (3) din Decizia-cadru 2002/584 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 februarie 2022, Openbaar Ministerie, C-562/21 PPU şi C-563/21 precum şi Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi şi alţii, C-158/21].
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă s-ar produce încălcarea drepturilor fundamentale garantate de art. 8 CEDO cât şi de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.
Totodată, se constată că în cauză este incident şi motivul facultativ de refuz al punerii în executare a mandatului prevăzut de art. 4 pct. 7 lit. a) din decizia cadrul 2002/584/JAI, transpus în legislaţia română în art. 99 alin. (1) lit. e) din legea nr. 302/2004, fapta fiind în parte comisă şi pe teritoriul României.
Pentru aceste motive, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 326/PI din data de 24.12.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia Penală, în dosarul nr. x/2024, pe care o va desfiinţa, şi, rejudecând, va respinge sesizarea formulată pentru executarea mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Belgia - Tribunalul de Primă Instanţă Francofonă Bruxelles la data de 11.12.2024 în dosarul nr. x - x pe numele persoanei solicitate A. precum şi predarea acesteia către organele judiciare din Belgia.
În consecinţă, va revoca măsura arestării persoanei solicitate A. - cetăţean român .
Totodată, va dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului de arestare nr. x/PI/ME din data de 24.12.2024 emis în baza sentinţei penale nr. 326/PI din data de 24.12.2024 de către Curtea de Apel Timişoara – secţia penală, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză.
În baza art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, dispune Biroului SIRENE naţional întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă în baza mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Belgia - Tribunalul de Primă Instanţă Francofonă Bruxelles la data de 11.12.2024 în dosarul nr. x - x pe numele persoanei solicitate A..
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulată de persoana solicitată vor rămâne în sarcina statului, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în cuantum de 1163 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 326/PI din data de 24.12.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia Penală, în dosarul nr. x/2024.
Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
Respinge sesizarea formulată pentru executarea mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Belgia - Tribunalul de Primă Instanţă Francofonă Bruxelles la data de 11.12.2024 în dosarul nr. x - x pe numele persoanei solicitate A. precum şi predarea acesteia către organele judiciare din Belgia.
Revocă măsura arestării persoanei solicitate A. - cetăţean român .
Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului de arestare nr. x/PI/ME din data de 24.12.2024 emis în baza sentinţei penale nr. 326/PI din data de 24.12.2024 de către Curtea de Apel Timişoara – secţia penală, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
În baza art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, dispune Biroului SIRENE naţional întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă în baza mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Belgia - Tribunalul de Primă Instanţă Francofonă Bruxelles la data de 11.12.2024 în dosarul nr. x - x pe numele persoanei solicitate A..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1163 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2025.