Şedinţa publică din data de 08 ianuarie 2025
Deliberând asupra contestaţiei formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 116/FCJI din data de 16 decembrie 2024, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis cererea formulată de Parchetul din Graz Austria în dosarul nr. x St 122/24/t privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 15.11.2024.
A dispus predarea, cu respectarea beneficiului regulii specialităţii, a persoanei solicitate A., către autoritatea judiciară solicitantă în vederea cercetării penale pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prin efracţie prevăzut de art. 129 alin. (1) nr. 1 şi nr. 3, art. 130 alin. (2) din C. pen. austriac, cu corespondent în art. 228, art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen. român.
A constatat că persoana solicitată A. nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.
În temeiul art. 104 din Legea nr. 302/2004 s-a menţinut arestarea preventivă luată prin încheierea din data de 26.11.2024 a Curţii de Apel Iaşi faţă de persoana solicitată A., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16.12.2024 şi până la 14.01.2025, inclusiv, în vederea predării către autoritatea solicitantă.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevăzute expres şi limitativ de către art. 97 şi următoarele din Legea 302/2004 cu privire la specificul infracţiunii pentru care a fost emis şi pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru sancţionarea acestora.
S-a arătat că infracţiunea de furt calificat prevăzut de C. pen. austriac prin modalitatea expusă în mandatul european de arestare constituie infracţiunea similară conform legii penale române, respectiv infracţiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228, art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen. român.
De asemenea, s-a constatat că infracţiunea de furt calificat prin efracţie este pedepsită de C. pen. austriac conform art. 129 cu pedeapsa închisorii de până la 3 ani, astfel încât este îndeplinită cerinţa pedepsei minime de 3 ani închisoare instituită de art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 privind faptele care permit predarea persoanelor solicitate în temeiul unui mandat european de arestare.
În ceea ce priveşte posibila incidenţă a unor motive obligatorii sau facultative de refuz a executării mandatului european de arestare, prima instanţă a constatat că nu a reieşit existenţa unor cauze de nepedepsire sau justificative de prescripţie a răspunderii penale, autoritate de lucru judecat sau orice alt impediment privind punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale faţă de infracţiunea de furt calificat în formă continuată.
Curtea a mai reţinut că desfăşurarea procedurii privind punerea în executare a mandatului european de arestare s-a desfăşurat cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei solicitate care a fost asistată de apărător din oficiu şi ulterior avocat ales, a primit mandatul european de arestare tradus în limba română, a fost informată în legătură cu drepturile care îi revin în cadrul acestei proceduri judiciare, inclusiv cu privire la exercitarea acordului pentru predare şi respectarea principiului specialităţii.
Referitor la atitudinea procesuală adoptată de către persoana solicitată în cursul procedurii desfăşurate în faţa Curţii de Apel Iaşi, s-a constatat că opoziţia acestuia la executarea mandatului european de arestare emis în cursul urmăririi penale de către autorităţile judiciare austriece şi la transferarea în statul solicitant nu poate împiedica finalizarea procedurii de punere în aplicare a mandatului menţionat.
Curtea a menţinut măsura arestului luat faţă de persoana solicitată, apreciind că o măsură preventivă alternativă mai uşoară, restrictivă de drepturi şi libertăţi sau de lăsare în stare de libertate deplină, prezintă un risc justificat de sustragere de la procedura de executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile austriece şi de transfer către statul solicitant.
Sub aspectul proporţionalităţii şi necesităţii măsurii arestului preventiv, prima instanţă a constatat că infracţiunile pentru care a fost emis mandatul european de arestare prezintă un grad ridicat de pericol social, ar fi produs pagube materiale importante persoanelor vătămate, ar fi fost comise prin cooperarea mai multor persoane şi pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană.
De asemenea, s-a considerat că luarea unor măsuri preventive alternative, mai uşoare faţă de numitul A., ar putea îngreuna activitatea de punere în executare a mandatului european de arestare deoarece acesta este şi cetăţean al Republicii Moldova care nu este stat membru al Uniunii Europene şi căruia nu îi sunt aplicabile procedurile specifice de cooperare judiciară caracterizate prin celeritate şi recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti sau mandatelor de arestare emise de către organele judiciare competente.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A..
A solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puţin restrictivă de drepturi, respectiv măsura arestului la domiciliu.
În susţinerea contestaţiei s-a arătat că persoana solicitată nu are antecedente penale pe teritoriul României, iar la dosarul cauzei se regăseşte o caracterizare din care reiese că este o persoană bine integrată în societate, este căsătorit şi are doi copii, dintre care unul este minor.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată: "Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate".
Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că: "Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.
Din dispoziţiile art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.
În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că în cauza de faţă, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis în data de 15.11.2024 de Parchetul din Graz Austria în dosarul nr. x St 122/24/t faţă de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat prin efracţie, prevăzut de art. 129 alin. (1) nr. 1 şi nr. 3, art. 130 alin. (2) din C. pen. austriac
Deopotrivă, Înalta Curte reţine că infracţiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări.
În acord cu instanţa de fond, se constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a)-c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.
De asemenea, Înalta Curte notează că din actele şi lucrările existente la dosar rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autorităţile judiciare române pentru aceleaşi fapte care fac obiectul mandatului european de arestare.
În raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Austria şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.
În ceea ce priveşte măsura arestării în vederea predării, Înalta Curte reţine că aceasta este obligatorie în situaţia dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio alternativă.
Astfel, sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, potrivit cărora: "După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."
Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât şi cu ocazia soluţionării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) şi (13) din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie şi se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea şi s-a dispus predarea. În acest sens, instanţa de control judiciar notează că dispoziţiile art. 104 alin. (9) – (11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării.
În raport de cele ce preced, se constată că datele ce caracterizează persoana contestatorului invocate cu ocazia dezbaterilor nu pot fi evaluate la acest moment pentru a se dispune o măsură preventivă mai blândă faţă de acesta.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 110 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată B. împotriva sentinţei penale nr. 228/F din data de 25 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2024.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 116/FCJI din data de 16 decembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1.163 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 ianuarie 2025.