Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025
Deliberând asupra apelurilor declarate de inculpatul A., partea responsabilă civilmente Cabinet Individual de Avocatură A. şi partea civilă ANAF – AJFP Maramureş, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 130 din data de 24 mai 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori a constatat că legea penală mai favorabilă este Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în forma în vigoare din data de 18.12.2021 (astfel cum a fost modificată de Legea nr. 55/31.03.2021, respectiv O.U.G. nr. 130/17.12.2021), faţă de care:
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen. (17 acte materiale), art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 5 C. pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 10.000 RON (200 zile amendă, stabilind cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 50 RON) pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (17 acte materiale).
În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1) şi art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. şi Decizia nr. 17/2015 din 5 octombrie 2015, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, recurs în interesul legii, a admis în parte acţiunea civilă formulată de Statul român prin ANAF şi, în consecinţă, a obligat pe inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente Cabinetul Individual de Avocatură A., la plata obligaţiilor fiscale accesorii potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală care se vor calcula începând de la data producerii prejudiciului principal în cuantum de 20.532,5 RON (compus din 15.280 RON impozit pe profit şi 5252,5 RON CASS, aferent veniturilor în cuantum de 95.500 RON neînregistrate în contabilitate în perioada 2012-2016) şi până la recuperarea integrală a acestuia, cu luarea în considerare a sumei totale de 45.000 RON achitate până în prezent în cursul procesului, în contul prejudiciului.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. civ..pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 397 alin. (1) şi (2) şi art. 249 alin. (1), (3) şi (5) din C. proc. pen., a instituit faţă de inculpatul A. măsura asigurătorie a sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de acesta până la concurenţa sumelor la plata căreia a fost obligat mai sus, cu titlu de despăgubiri civile, amendă penală, precum şi a cheltuielilor judiciare din prezenta cauză.
Conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a dispus comunicarea, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a copiei dispozitivului sentinţei la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi la cazierul fiscal, potrivit art. 6 din O.G. nr. 75/2001, republicată.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 272 alin. (1) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu, av. B., în cuantum majorat la suma de 2000 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Cluj, rămânând în sarcina statului.
În temeiul art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal (din care 135,40 RON reprezintă cheltuieli aferente urmăririi penale).
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
Prin rechizitoriul din data de 6 mai 2021, emis în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a fost trimis în judecată inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În esenţă, în cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că, în perioada 2012-2016, în calitate de avocat în cadrul Baroului Maramureş, a omis, în parte, să evidenţieze în actele contabile şi în alte documente legale (declaraţia privind veniturile realizate din România - declaraţia 200) operaţiunile desfăşurate în cursul exercitării profesiei şi veniturile realizate, sustrăgându-se în această modalitate de la plata obligaţiilor fiscale, cu consecinţa generării unei pagube la bugetul de stat în sumă totală de 54.802 RON, compusă din 40.703 RON, impozit pe venituri din activităţi independente, şi 14.019 RON contribuţia de asigurări sociale de sănătate, fapta constituind infracţiunea de evaziune fiscală.
Fapta a fost descoperită ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate de către organele de inspecţie fiscală la Cabinetul individual de avocatură "A.", din perioadele 19.02.2018 - 6.03.2018 şi 31.08.2018 - 6.11.2018 şi care s-a finalizat cu întocmirea procesului-verbal nr. x din data de 20.09.2018 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x din data de 11.06.2018, perioada supusă verificărilor fiind cea cuprinsă între anii 2012-2016.
Cu această ocazie, s-a constatat de către inspectorii fiscali faptul că inculpatul A. a desfăşurat activităţi juridice realizând venituri fără a le înregistra în totalitate în evidenţa contabilă, respectiv în registrul jurnal de încasări şi plăţi şi, totodată, fără a declara în totalitate aceste venituri impozabile sau alte sume datorate bugetului general consolidat. Pentru perioada 2012-2015 s-a constatat că veniturile şi cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, respectiv în Registrul jurnal de încasări şi plăţi, nu au fost declarate ca atare prin formularul 200 (declaraţia privind veniturile realizate din România), existând diferenţe între sumele înregistrate în Registrul jurnal de încasări şi plăţi şi declaraţiile de venit depuse la organele fiscale, fiind astfel încălcate prevederile Ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale actelor subsecvente acestuia, unde se precizează că declaraţia de venit se completează pe baza datelor din evidenţa contabilă.
S-a mai constatat şi faptul că nu au fost înregistrate integral în evidenţa contabilă veniturile încasate prin virament bancar, aferente contractelor încheiate cu instituţii publice, precum şi veniturile încasate în numerar, aferente contractelor încheiate cu persoane fizice sau juridice. Astfel, de la instituţii publice s-au identificat încasări prin virament bancar, reprezentând contravaloarea serviciilor de asistenţă juridică facturate către Primăria Strâmtura şi Primăria Săpânţa, sumele fiind plătite de către cele două instituţii într-un cont bancar deschis la C., al cărui titular este D. (soţia inculpatului). Prin neînregistrarea în evidenţele contabile a sumelor încasate prin virament bancar au fost încălcare prevederile art. 48 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi prevederile OMFP nr. 1040/2004 şi OMFP 170/2015, acte normative care reglementează modul de conducere a evidenţei contabile de către persoane fizice.
Organele de control au reţinut, de asemenea, faptul că pe chitanţele emise de către inculpat în baza contractelor de asistenţă juridică încheiate cu persoane fizice sau juridice, nu sunt înscrise seria şi numărul de ordine, fiind încălcate astfel prevederile OMFP nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, precum şi faptul că pentru unele onorarii încasate în baza contractelor de asistenţă juridică nu au fost emise chitanţe.
În cuprinsul actului de sesizare al instanţei s-a învederat însă faptul că, la calculul prejudiciului cauzat de către inculpat bugetului de stat nu a fost avută în vedere suma stabilită prin estimarea veniturilor realizate de inculpat în baza contractelor de asistenţă juridică pentru care nu au fost identificate chitanţe îregistrate în fiecare an verificat de către organele de control fiscal.
Pentru anul 2016 echipa de control a procedat la stabilirea veniturilor realizate şi a obligaţiilor de plată care au rezultat din evidenţa contabilă, documentele de plată trimise de către terţi şi din veniturile estimate pentru documentele constatate lipsă. De asemenea, s-a învederat că nici aceste obligaţii aferente anului 2016 nu au fost avute în vedere la calculul prejudiciului în prezentul dosar penal.
Inspectorii fiscali i-au transmis inculpatului procesul-verbal nr. x/20.09.2018 şi proiectul raportului de inspecţie fiscală, inculpatul fiind invitat pentru discuţia finală în data de 27.09.2018, respectiv în data de 6.11.2018. Inculpatul A. nu a prezentat însă, în scris, un punct de vedere cu privire la constatările organelor de inspecţie fiscală şi nu a notificat că renunţă la acest drept, respectiv la discuţia finală.
În cauză a fost întocmit, de către specialistul în domeniul economic, financiar, fiscal, bancar şi vamal din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, un raport de constatare tehnico-ştiinţifică în vederea stabilirii prejudiciului cert cauzat de către inculpatul A. bugetului de stat, în cuprinsul căruia s-a constatat faptul că în perioada 2012-2016, inculpatul A. a avut un comportament fiscal inadecvat, în sensul că a comunicat organului fiscal competent, prin declaraţia de impunere 200, că în fiecare an din intervalul 2012-2015, a realizat din exercitarea profesiei libere de avocat, aceleaşi venituri si aceleaşi cheltuieli deductibile, obţinând acelaşi venit net din activitatea independentă (respectiv că ar fi obţinut în fiecare an venituri brute în sumă de 25.000 RON, cu cheltuieli deductibile în sumă de 20.000 RON si venituri nete anuale în sumă de 5.000 RON).
În cuprinsul actului de sesizare au fost indicate toate veniturile şi cheltuielile anuale înregistrate în evidentele contabile ale inculpatului care nu au fost declarate integral organelor fiscale de către inculpat, prin declaraţia fiscală de impunere (declaraţia 200) din perioada 2012-2016, învederându-se faptul că din totalul veniturilor brute înregistrate în contabilitate, în sumă de 256.373 RON, acesta a declarat organelor fiscale venituri brute în sumă de 100.000 RON, diferenţa în sumă de 156.373 RON nefiind declarată; totodată, s-a arătat că acesta a declarat organelor fiscale cheltuieli deductibile mai mari cu suma de 521 RON decât cele înregistrate în evidenţa contabilă (cheltuielile declarate fiind de 80.000 RON, iar totalul cheltuielilor deductibile înregistrate în contabilitate, în sumă de 79.479 RON).
În acelaşi raport de constatare tehnico-ştiinţifică au fost indicate, cronologic, toate veniturile realizate şi neevidenţiate în contabilitate şi nici în declaraţia 200, cu precizarea că aceste venituri însumează 95.500 RON şi au fost încasate prin viramente bancare de la două instituţii publice (Primăria Săpânţa - 79.000 RON şi Primăria Strâmtura - 16.500 RON), fiind plătite într-un cont bancar deschis la C., al cărui titular este D. - soţia inculpatului:
1. în data de 20.09.2012, Primăria Strâmtura a plătit inculpatului A. suma de 3.000 RON, sumă neînregistrată în evidenţa contabilă (f 350- 352 d.u.p.), virată cu ordinul de plată nr. x din 20.09.2012, în contul bancar ROI x, deschis la C. pe numele D., reprezentând contravaloarea unor servicii juridice prestate de A. în calitate de avocat si justificată prin următoarele documente: ordinul de plată nr. x din 20.09.2012; factura nr. x din 20.06.2012, emisă de Avocat A. către Primăria Strâmtura; contractul de asistenţă juridică nr. x din 20.06.2012.
2. în luna aprilie 2014, Primăria Strâmtura a plătit inculpatului A. suma totală de 10.000 RON, din care acesta a înregistrat în evidenţa contabilă numai suma de 5.000 RON . Suma de 10.000 RON a fost virată cu ordinele de plată nr. x din 14.04.2014 (5.000 RON) şi nr. 244 din 11.04.2014 (5.000 RON), în contul bancar x, deschis la C. pe numele D., reprezentând contravaloarea unor servicii juridice prestate de inculpatul A. în calitate de avocat şi justificate cu următoarele documente: ordinul de plată nr. x din 11.04.2014, în sumă de 5.000 RON, din care inculpatul a înregistrat în contabilitate numai 2.500 RON (se indică poziţia 10 din registrul jurnal de încasări si plăţi aferent lunii aprilie 2014, d.u.p.); factura nr. x din 09.04.2012, emisă de avocat A. către Primăria Strâmtura în sumă totală de 5.000 RON; contractul de asistenţă juridică nr. x din 06.02.2014; ordinul de plată nr. x din 14.04.2014, în sumă de 5.000 RON, din care inculpatul A. a înregistrat numai 2.500 RON (se indică poziţia 9 din registrul jurnal de încasări si plăţi aferent lunii aprilie 2014, d.u.p.); factura nr. x din 09.04.2012, emisă de avocat A. către Primăria Strâmtura în sumă totală de 5.000 RON; contractul de asistenţă juridică nr. x din 07.03.2014;
3. În luna martie 2015, Primăria Sâpânţa a plătit inculpatului A. suma totală de 25.000 RON, din care acesta a înregistrat în evidenţa contabilă numai suma de 4.000 RON (f 331-342). Suma de 25.000 RON a fost virată cu ordinul de plată nr. x din 17.03.2015 şi a fost încasată în contul bancar x, deschis la C. pe numele D., în data de 18.03.2015, reprezentând contravaloarea unor servicii juridice prestate de inculpatul A. în calitate de avocat şi justificate cu următoarele documente: extrasul de cont bancar x, deschis la C. pe numele D.; ordinul de plată nr. x din 17.03.2015 în sumă de 25.000 RON, din care inculpatul A. a înregistrat în contabilitate numai 2.000 RON în luna martie 2015 şi alţi 2.000 RON în luna aprilie 2015 (indicându-se în acest sens poziţia 4 din registrul jurnal de încasări şi plăţi aferent lunii martie 2015 şi poziţia 1 din registrul jurnal de încasări şi plăţi aferent lunii aprilie 2015 d.u.p.); factura nr. x din 02.03.2015, emisă de avocat A. către Primăria Sapânţa, în suma totală de 3.000 RON; factura nr. x din 02.03.2015, emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 4.000 RON; factura nr. x din 23.02.2015, emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 2.000 RON; factura nr. x din 02.03.2015, emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 2.000 RON; factura nr. x din 02.03.2015, emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 2.000 RON; factura nr. x din 02.03.2015, emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 4.000 RON; factura nr. x din 02.03.2015, emisă de Avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 2.000 RON; factura nr. x din 02.03.2015, emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 2.000 RON; factura nr. x din 02.03.2015, emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 2.000 RON; factura nr. x din 02.03.2015, emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 2.000 RON.
4. În luna mai 2015, Primăria Sâpânţa a plătit inculpatului A. suma totală de 9.500 RON, din care acesta a înregistrat în evidenţa contabilă numai suma de 2.500 RON . Suma de 9.500 RON a fost virată cu ordinul de plată nr. x din 21.05.2015 şi a fost încasată în contul bancar x deschis la C. pe numele D. în data de 25.05.2015, reprezentând contravaloarea unor servicii juridice prestate de inculpatul A. în calitate de avocat şi justificate cu următoarele documente: extrasul de cont bancar x deschis la C. pe numele D.; ordinul de plată nr. x din 21.05.2015 în sumă de 9.500 RON, din care inculpatul A. a înregistrat în contabilitate numai 2.500 RON în luna aprilie 2015 (indicându-se în acest sens poziţia 9 din registrul jurnal de încasări şi plăţi aferent lunii aprilie 2015 de la d.u.p.); factura nr. x din 18.05.2015, emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 4.000 RON; factura nr. x din 18.05.2015, emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 1.500 RON; factura nr. x din 18.05.2015, emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 2.500 RON; factura nr. x din 18.05.2015, emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 1.500 RON.
5. În luna iunie 2015, Primăria Săpânţa a plătit inculpatului A. suma de 4.000 RON, sumă neînregistrată în evidenţa contabilă . Suma de 4.000 RON a fost virată cu ordinul de plata nr. x din 09.06.2015 şi a fost încasată în contul bancar ROI x deschis la C. pe numele D. în data de 10.06.2015, reprezentând contravaloarea unor servicii juridice prestate de inculpatul A. în calitate de avocat şi justificate cu următoarele documente: extrasul de cont bancar x deschis la C. pe numele D.; ordinul de plată nr. x din 09.06.2015 în sumă de 4.000 RON; factura nr. x din 18.05.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 2.000 RON; factura nr. x din 18.05.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 2.000 RON.
6. în luna iunie 2015, Primăria Săpânţa a plătit inculpatului A. suma de 3.000 RON, sumă neînregistrată în evidenţa contabilă . Suma de 3.000 RON a fost virată cu ordinul de plata nr. x din 23.06.2015 şi a fost încasată în contul bancar x deschis la C. pe numele D. în data de 24.06.2015, reprezentând contravaloarea unor servicii juridice prestate de inculpatul A. în calitate de avocat şi justificate cu următoarele documente: extrasul de cont bancar x deschis la C. pe numele D.; ordinul de plată nr. x din 23.06,2015 în sumă de 3.000 RON; factura nr. x din 18.05.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 2.000 RON; factura nr. x din 18.05.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă totală de 1.000 RON.
7. În luna iulie 2015, Primăria Săpânţa a plătit inculpatului A. suma de 4.000 RON din care acesta a înregistrat în evidenţa contabilă numai suma de 2.000 RON . Suma de 4.000 RON a fost virată cu ordinul de plata nr. x din 03.07.2015 şi a fost încasată în contul bancar x deschis la C. pe numele D. în data de 06.07.2015, reprezentând contravaloarea unor servicii juridice prestate de inculpatul A. în calitate de avocat şi justificate cu următoarele documente: extrasul de cont bancar x deschis la C. pe numele D.; ordinul de plată nr. x din 03.07.2015 în sumă de 4.000 RON, din care inculpatul A. a înregistrat în contabilitate numai 2.000 RON în luna mai 2015 (indicându-se în acest sens poziţia 20 din registrul jurnal de încasări şi plăţi aferent lunii mai 2015 de la d.u.p.); factura nr. x din 18.05.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 2.000 RON; factura nr. x din 18.05.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 2.000 RON.
8. În luna iulie 2015, Primăria Săpânţa a plătit inculpatului A. suma de 3.500 RON sumă neînregistrată în evidenţa contabilă Suma de 3.500 RON a fost virată cu ordinul de plată nr. x din 24.07.2015 şi a fost încasată în contul bancar ROI x deschis la C. pe numele D. în data de 27.07.2015, reprezentând contravaloarea unor servicii juridice prestate de inculpatul A. în calitate de avocat şi justificate cu următoarele documente: extrasul de cont bancar x deschis la C. pe numele D.; ordinul de plată nr. x din 24.04.2015 în sumă de 3.500 RON; factura nr. x din 18.05.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.000 RON; factura nr. x din 18.05.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.500 RON; factura nr. x din 18.05.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.000 RON.
9. În luna octombrie 2015, Primăria Săpânţa a plătit avocatului A. suma de 1.000 RON, sumă neînregistrată în evidenţa contabilă . Suma de 1.000 RON a fost virată cu ordinul de plata nr. x din 23.10.2015 şi a fost încasată în contul bancar x deschis la C. pe numele D. în data de 26.10.2015, reprezentând contravaloarea unor servicii juridice prestate de inculpatul A. în calitate de avocat şi justificate cu următoarele documente: extrasul de cont bancar x deschis la C. pe numele D.; ordinul de plată nr. x din 23.10.2015 în sumă de 1.000 RON; factura nr. x din 26.05.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.000 RON.
10. În luna noiembrie 2015, Primăria Strâmtura a plătit avocatului A. suma de 8.500 RON, sumă neînregistrată în evidenţa contabilă . Suma de 8.500 RON a fost virată cu ordinul de plata nr. x din 27.11.2015 şi a fost încasată în contul bancar x deschis la C. pe numele D. în data de 02.12.2015, reprezentând contravaloarea unor servicii juridice prestate de inculpatul A. în calitate de avocat şi justificate cu următoarele documente: extrasul de cont bancar x deschis la C. pe numele D.; ordinul de plată nr. x din 27.11.2015 în sumă de 8.500 RON; factura nr. x din 12.11.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 500 RON; contractul de asistenţă juridică nr. x din 18.09.2014; factura nr. x din 12.11.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 2.000 RON; contractul de asistenţă juridică nr. x din 09.06.2015; factura nr. x din 12.11.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, in sumă de 2.500 RON; contractul de asistenţă juridică nr. x din 04.11.2015; factura nr. x din 12.11.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 2.500 RON; contractul de asistenţă juridică din 04.11.2015; factura nr. x din 12.11.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.000 RON; contractul de asistenţă juridică din 04.11.2015.
11. În luna decembrie 2015, Primăria Săpânţa a plătit inculpatului A. suma de 6.000 RON, sumă neînregistrată în evidenţa contabilă . Suma de 6.000 RON a fost virată cu ordinul de plată nr. x din 21.12.2015 şi a fost încasată în contul bancar ROI x deschis la C. pe numele D. în data de 22.12.2015. Aceste plăţi reprezintă contravaloarea unor servicii juridice prestate de inculpatul A. în calitate de avocat şi justificate cu următoarele documente: extrasul de cont bancar x deschis la C. pe numele D.; ordinul de plată nr. x din 21.12.2015 în sumă de 6.000 RON; factura nr. x din 08.07.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.500 RON; factura nr. x din 08.07.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.500 RON; factura nr. x din 20.07.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.500 RON; factura nr. x din 13.08.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.500 RON.
12. În luna decembrie 2015, Primăria Săpânţa a plătit inculpatului A. suma de 4.500 RON, sumă neînregistrată în evidenţa contabilă d.u.p.). Suma de 4.500 RON a fost virată cu ordinul de plată nr. x din 23.12.2015 şi a fost încasată în contul bancar x deschis la C. pe numele D. în data de 24.12.2015, reprezentând contravaloarea unor servicii juridice prestate de inculpatul A. în calitate de avocat şi justificate cu următoarele documente: extrasul de cont bancar x deschis la C. pe numele D.; ordinul de plată nr. x din 23.12.2015 în sumă de 4.500 RON; factura nr. x din 29.06.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.500 RON; factura nr. x din 03.06.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.000 RON; factura nr. x din 03.06.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.000 RON; factura nr. x din 26.05.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.000 RON.
13. În luna martie 2016, Primăria Săpânţa a plătit inculpatului A. suma de 9.500 RON, sumă neînregistrată în evidenţa contabilă (f 275- 280 d.u.p.). Suma de 9.500 RON a fost virată cu ordinul de plată nr. x din 23.03.2016 şi a fost încasată în contul bancar x deschis la C. pe numele D. în data de 24.03.2016, reprezentând contravaloarea unor servicii juridice prestate de inculpatul A. în calitate de avocat, fiind justificate cu următoarele documente: extrasul de cont bancar x deschis la C. pe numele D.: ordinul de plată nr. x din 23.03.2016 în sumă de 9.500 RON; factura nr. x din 13.08.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 2.500 RON; factura nr. x din 13.08.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.500 RON; factura nr. x din 13.08.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.500 RON; factura nr. x din 28.06.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 4.000 RON.
14. În luna aprilie 2016, Primăria Săpânţa a plătit inculpatului A. suma de 5.000 RON, sumă neînregistrată în evidenţa contabilă . Suma de 5.000 RON a fost virată cu ordinul de plată nr. x din 20.04.2016 şi a fost încasată în contul bancar x deschis la C. pe numele D. în data de 22.04.2016, reprezentând contravaloarea unor servicii juridice prestate de avocatul A., justificate cu următoarele documente: extrasul de cont bancar x deschis la C. pe numele D.; ordinul de plata nr. x din 20.04.2016 în sumă de 5.000 RON; factura nr. x din 27.10.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.000 RON; factura nr. x din 27.10.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.000 RON; factura nr. x din 27.10.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.500 RON; factura nr. x din 27.10.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.500 RON.
15. În luna mai 2016, Primăria Săpânţa a plătit inculpatului A. suma de 5.000 RON, sumă neînregistrată în evidenţa contabilă . Suma de 5.000 RON a fost virată cu ordinul de plată nr. x din 26.05.2016 şi a fost încasată în contul bancar x deschis la C. pe numele D. în data de 27.05.2016, reprezentând contravaloarea unor servicii juridice prestate de inculpatul A. în calitate de avocat şi justificate cu următoarele documente: extrasul de cont bancar x deschis la C. pe numele D.; ordinul de plată nr. x din 26.05.2016 în sumă de 5.000 RON; factura nr. x din 27.10.2015 emisă de avocat A. viu către f Primăria Săpânţa, în sumă de 1.000 RON; factura nr. x din 13.08.2015 emisă de avocat A. viu către Primăria Săpânţa, în sumă de 4.000 RON.
16. În luna iunie 2016, Primăria Săpânţa a plătit inculpatului A. suma de 7.500 RON, sumă neînregistrată în evidenţa contabilă . Suma de 7.500 RON a fost virată cu ordinul de plată nr. x din 10.06.2016 şi a fost încasată în contul bancar x deschis la C. e numele D. în data de 13.06.2016, reprezentând contravaloarea unor servicii juridice prestate de inculpatul A. în calitate de avocat şi justificate cu următoarele documente: extrasul de cont bancar x deschis la C. pe numele D.; ordinul de plată nr. x din 10.06.2016 în sumă de 7.500 RON; factura nr. x din 27.10.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 2.000 RON; factura nr. x din 27.10.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 3.000 RON; factura nr. x din 27.10.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.000 RON; factura nr. x din 27.10.2015 emisă de avocat A. către Primăria Săpânţa, în sumă de 1.500 RON.
Sintetizând cele de mai sus, s-a învederat că totalul veniturilor încasate de la două instituţii publice şi evidenţiate în extrase de cont bancar care nu îl au ca titular pe avocatul A., dar neînregistrate în Registrul jurnal de încasări si plăţi şi nedeclarate organelor fiscale a fost de 95.500 RON, din care 79.000 RON au fost de la Primăria Săpânţa şi 16.500 RON de la Primăria Strâmtura. Totodată, s-a învederat că, în perioada 2012-2016, inculpatul A. a omis, în parte, evidenţierea veniturilor realizate, prin neînscrierea în Registrul jurnal de încasări şi plăţi a unor venituri încasate, precum şi prin neînscrierea acestor venituri, dar şi a unei părţi din veniturile şi cheltuielile efectuate şi înregistrate în Registrul jurnal de încasări şi plăţi, în alte documente legale, adică în Declaraţia privind veniturile realizate din România (declaraţia 200).
Totodată, s-a precizat că, în anul 2016, inculpatul A. a încasat şi alte venituri, în sumă totală de 2.500 RON, fără a le înregistra in Registrul jurnal de încasări şi plăţi şi fără a le declara organelor fiscale. Aceste încasări a fost de la doua persoane fizice, respectiv de la E. (suma 1.000 RON, chitanţa nr. x/21.01.2016) şi de la F. (suma de 1.500 RON, chitanţa nr. x/12.09.2016), indicându-se în acest sens poziţiile 7 si 37 din tabelul centralizator privind contractele de asistenta juridica si chitanţele emise de avocat A. aferente anului 2016 (anexa nr. 2, f. x din raport).
Astfel, s-a arătat că prin neînregistrarea în Registrul jurnal de încasări si plăţi şi neraportarea în Declaraţia privind veniturile realizate din România (declaraţia 200) a operaţiunilor prezentate anterior, avocatul A. s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală, cu consecinţa generării unor pagube la bugetul de stat si neplata unor obligaţii fiscale în sumă totală de 54.802 RON, compuse din 40.783 RON impozit pe venituri din activităţile independente si 14.019 RON contribuţia de asigurări sociale de sănătate.
S-a mai precizat, totodată, şi faptul că, sumele reprezentând contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului de stat de către avocatul A. nu sunt supuse regimului de reţinere prin modalitatea de stopaj la sursă.
În acest sens, acuzarea a învederat că modalitatea de percepere a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul profesiilor liberale, inclusiv avocatura, este aceea a declarării şi plăţii contribuţiei, obligaţie stabilită în sarcina contribuabililor care realizează venituri din profesii liberale. Acesta a constituit motivul pentru care conduita inculpatului de a nu declara în întregime veniturile realizate, punând organele fiscale în imposibilitatea de a deţine datele corecte necesare emiterii deciziilor de impunere referitoare la contribuţia de asigurări sociale de sănătate, constituie infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 141/2005 şi nu cea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, articol care de altfel a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 363/2015 a Curţii Constituţionale.
În susţinerea acestei stări de fapt, Parchetul a indicat următoarele mijloace de probă: proces-verbal nr. x din 20.09.2018, întocmit de A.J.F.P. Maramureş - Activitatea de Inspecţie Fiscală; anexe proces-verbal nr. x (registre-jurnal de încasări şi plăţi pe anii 2012-2016, tabel centralizatoare privind contractele de asistenţă juridică şi chitanţele emise de inculpat, copii ordine de plată, copii facturi, copii contracte de asistenţă juridică, extrase de cont, copii declaraţii 200, d.u.p.); raport de constatare tehnico-ştiinţifică: declaraţiile inculpatului; declaraţia martorului G.; proces-verbal din data de 18.03.2021 .
În ceea ce priveste persoana inculpatului, în cuprinsul actului de sesizare s-a învederat faptul că, potrivit fişei de cazier judiciar, acesta a suferit două condamnări la pedeapsa amenzii penale, în vârsta de 61 de ani, căsătorit, având profesia de avocat în cadrul Baroului Maramureş. Totodată, acesta a declarat că nu şi-a achitat până în prezent obligaţiile fiscale, însă intenţionează să facă acest lucru.
Procedura de cameră preliminară
La data de 11 mai 2021, s-a dispus de către judecătorul de cameră preliminară comunicarea către inculpat a copiei certificate a rechizitoriului, conform prevederilor art. 344 C.pr.penală.
Inculpatul A. nu a formulat în termen legal cereri şi excepţii, însă la data de 14 iunie 2021 a înaintat Curţii de Apel Cluj o plângere împotriva legalităţii administrării probelor în dosarul penal cu nr. x/2018, precum şi împotriva Ordonanţelor emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, solicitând admiterea plângerii şi restituirea cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale şi constatarea nelegalităţii administrării probelor.
Această plângere a fost înregistrată sub nr. dosar x/2021, iar la termenul de judecată din data de 30.06.2021, dosarul nr. x/2021 a fost conexat dosarului prezent, apreciindu-se de către judecătorul de cameră preliminară că plângerea astfel cum a fost precizată şi în notele de şedinţă, reprezintă în fapt excepţii formulate de către inculpat în etapa camerei preliminare.
Prin încheierea penală nr. 4/CP/2021, pronunţată la data de 16 iulie 2021 în dosarul nr. x/2021, în procedura camerei preliminare, în baza art. 345 alin. (1), (2) rap. la art. 346 alin. (2) C.pr.penală, au fost respinse cererile şi excepţiile invocate de către inculpatul A. ca neîntemeiate, constatându-se legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj privind pe inculpatul A., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispunându-se începerea judecăţii. Încheierea a rămas definitivă la data de 02.11.2021, ca urmare a respingerii contestaţiei formulate de inculpat.
În cursul judecăţii în cadrul primei instanţe,
Anterior primului termen de judecată, statul român prin Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă, solicitând, prin cererea înregistrată la dosarul cauzei în data de 12.01.2022, obligarea inculpatului la plata sumei de 54.802 RON, reprezentând impozit pe venit şi CASS, conform Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din data de 06.11.2018, reprezentând obligaţii fiscale neachitate şi datorate bugetului de stat, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente calculate până la plata integrală a debitului, conform O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală şi potrivit Legii nr. 207/2015.
Totodată, s-a solicitat instituirea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, în temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, şi introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a Cabinetului Individual de Avocatură A., în temeiul art. 21 alin. (1) C. pen..pr.pen.
La termenul din data de 07.04.2022, inculpatul A. s-a prezentat personal şi a dat declaraţie (aflată la f. x d.i.), prin care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, oferind explicaţii în legătură cu acuzaţiile aduse, a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale, fiind judecat în procedura de drept comun. Totodată, şi-a exprimat acordul în vederea prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii, în situaţia în care se va antrena răspunderea sa penală.
Instanţa de fond a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a Cabinetului Individual de Avocatură A., şi a încuviinţat cererile în probaţiune formulate de inculpat, constând în efectuarea unei expertize contabile cu participarea unui expert parte (fiind depus la data de 24.05.2023 raportul de expertiză contabilă judiciară aflat la f. x d.i.) şi audierea martorei G. (audiată la data de 02.06.2022, f. x d.i.). Totodată, au fost încuviinţate obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de inculpat, fiind formulate răspunsuri de către expertul contabil H., aflate la f. x d.i., respectiv f. x d.i. şi f. x d.i.
După efectuarea raportului de expertiză contabilă, în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, inculpatul a efectuat plăţi în contul prejudiciului aferent infracţiunii de evaziune fiscală ce face obiectul cauzei în cuantum total de 45.000 RON, respectiv:
- suma de 20.000 RON prin chitanţele din 09.06.2023 şi 19.07.2023;
- suma de 5.000 RON prin chitanţa seria x din 23.10.2023;
- suma de 5.000 RON prin chitanţa seria x din 23.10.2023;
- suma de 5.000 RON prin chitanţa seria x din 09.01.2024;
- suma de 5.000 RON prin chitanţa seria x din 20.02.2024;
- suma de 5.000 RON prin chitanţa seria x din 26.03.2024;
Urmare a modificării compunerii completului de judecată, inculpatul A. a fost reaudiat la termenul din data de 21.02.2024 (declaraţie aflată la filele x, vol. II), iar martora G. a fost reaudiată la termenul din data de 15.03.2024 (declaraţia de la f. x vol. II).
Prin încheierea de şedinţă din data de 18.03.2024, instanţa a admis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus în ceea îl priveşte pe inculpatul A. schimbarea încadrării juridice din infracţiunea evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (19 acte materiale).
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor imputate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere perioada de timp în care au fost comise (2012-2016), din care rezultă, punctual, operaţiunile generatorare de venituri desfăşurate în cadrul Cabinetului individual de avocatură şi care, potrivit acuzaţiilor, nu ar fi fost înregistrate (deloc sau parţial) în evidenţele contabile şi în alte documente legale (respectiv: ordinul de plată nr. x/20.09.2012; ordinul de plată nr. x/11.04.2014; ordinul de plată nr. x/14.04.2014; ordinul de plată nr. x/17.03.2015; ordinul de plată nr. x/21.05.2015, ordinul de plată nr. x/09.06.2015; ordinul de plată nr. x/23.06.2015; ordinul de plată nr. x/03.07.2015; ordinul de plată nr. x/24.04.2015; ordinul de plată nr. x/23.10.2015; ordinul de plată nr. x/27.11.2015; ordinul de plată nr. x/21.12.2015; ordinul de plată nr. x/23.12.2015; ordinul de plată nr. x/23.03.2016; ordinul de plată nr. x/20.04.2016; ordinul de plată nr. x/26.05.2016; ordinul de plată nr. x/10.06.2016) în cuantum total de 95.500 RON, precum şi sumele de 1000 RON şi 1500 RON care ar fi fost încasate de la persoanele fizice E. şi F. în baza unor contracte de asistenţă juridică aferente anului 2016 (chitanţele nr. 41/21.01.2016, respectiv nr. 39/12.09.2016).
Instanţa a constatat, aşadar, că suma totală pretins a fi fost neînregistrată şi nedeclarată autorităţilor fiscale de către inculpatul A. în cadrul activităţii desfăşurate în perioada 2012-2016 a fost de 98.000 RON (reprezentând totalul sumelor aferente operaţiunilor descrise în rechizitoriu), sumă în raport de care s-a calculat un prejudiciu principal în cuantum de 54.802 RON (40.783 RON impozit pe venituri şi 14.019 RON contribuţie de asigurări sociale de sănătate).
Prin urmare, inculpatul nu este acuzat de comiterea unei infracţiuni în formă simplă, continuă (constând într-o inacţiune ce s-ar fi desfăşurat o anumită perioadă de timp), ci pentru 19 acte materiale constând fiecare într-o omisiune de înregistrare în actele contabile a unor operaţiuni generatoare de venituri şi care fiecare în parte ar fi întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Ori, spre deosebire de infractiunea continuă care se caracterizează prin prelungirea în chip natural a actiunii/inactiunii ce constituie infractiune, după consumare (săvârşire) până la intervenţia unei forţe contrare (fapt, acţiune, eveniment ce opreşte evoluţia infracţiunii), infracţiunea continuată se defineşte prin săvârşirea de către aceeaşi persoană, la intervale de timp diferite, în realizarea aceleiaşi hotărâri infracţionale, a unor acţiuni/inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. În cazul de faţă, operaţiunile în discuţie au luat naştere la momente diferite în cadrul perioadei 2012-2016, motiv pentru care nu se poate reţine, relativ încadrării juridice a faptei descrise în rechizitoriu, o infracţiune de evaziune fiscală în formă continuă, ci o singură infracţiune în formă continuată, cu un număr de 19 acte materiale.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, în concordanţă cu dispoziţiile art. 393 C. proc. pen.., instanţa de fond a constatat următoarele:
Scurte consideraţii teoretice:
Art. 127 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aflată în vigoare la data săvârşirii faptelor, prevede faptul că " (1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.
(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate".
Dispoziţiile legale menţionate mai sus au fost preluate şi de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal la art. 269 alin. (1) şi alin. (2).
Potrivit considerentelor Deciziei nr. 25/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 936 din 28 noiembrie 2017, o infracţiune de evaziune fiscală poate fi săvârşită atât printr-o inacţiune – omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, ceea ce corespunde modalităţii de la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cât şi printr-o acţiune – evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale a unei operaţiuni fictive ce are ca efect diminuarea veniturilor supuse impozitării sau taxării, ceea ce se suprapune modalităţii de la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. În ambele variante, modalităţile faptice de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală au acelaşi scop, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate statului român. Evaziunea fiscală reprezintă un ansamblu de fapte săvârşite cu intenţie, în scopul reducerii bazei de impozitare, prin îndeplinirea defectuoasa sau neindeplinirea obligatiilor fiscale. Cu toate acestea, în practica judiciara s-a stabilit că nu orice neîndeplinire a obligaţiilor fiscale constituie infracţiune, ci doar în măsura în care a fost realizată în scopul prevăzut de textul incriminator şi anume sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Elementul subiectiv al infracţiunii îl constituie intenţia directă calificată prin scop, fapta fiind săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Prin urmare, cerinţa esenţială care trebuie îndeplinită este ca fapta prin care se realizează elementul material al infracţiunii să aibă drept scop sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Conform art. 19 C. pen., intenţia directă constă în aceea că persoana "prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte". Există această modalitate a intenţiei atunci când făptuitorul îşi reprezintă acţiunea sau inacţiunea sa, modul de înfăptuire, rezultatul socialmente periculos la care conduce fapta şi în aceste condiţii el urmăreşte producerea acelui rezultat.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că organul de urmărire penală a stabilit o situaţie de fapt din care rezultă îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, atât sub aspectul laturii obiective (eludarea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale), cât şi sub aspectul laturii subiective – intenţia directă calificată prin scop, cu referire directă la actele materiale aferente veniturilor realizate şi neevidenţiate în contabilitate şi nici în declaraţiile fiscale (D200), în sumă totală de 95.500 RON, ce au fost încasate în perioada 2012-2016, prin viramente bancare, de la două instituţii publice (Primăria Săpânţa - 79.000 RON şi Primăria Strâmtura - 16.500 RON), prin contul bancar deschis la C., al cărui titular este D. – soţia inculpatului.
În ceea ce priveşte cele două chitanţe care atestă încasarea sumelor de 1000 RON şi 1500 RON care de la persoanele fizice E., respectiv F., în baza unor contracte de asistenţă juridică aferente anului 2016 (chitanţele nr. 41/21.01.2016, respectiv nr. 39/12.09.2016), raportat la ansamblul operaţiunilor evidenţiate în contabilitatea Cabinetului avocaţial, instanţa de fond a arătat că nu se poate reţine faptul că au fost comise cu intenţie de către inculpat, în vederea eludării obligaţiilor fiscale datorate, fiind vorba despre acte singulare, comise din neglijenţă.
Dubiul cu privire la latura subiectivă nu se poate însă reţine şi în ceea ce priveşte situaţia veniturilor încasate, prin virament bancar, de la Primăria Săpânţa şi Primăria Strâmtura, câtă vreme, atât cu ocazia controlului fiscal efectuat în anul 2018 (după 2 ani de la ultima plată), cât şi cu ocazia raportului de constatare efectuat în cursul urmăririi penale (concluziile de la d.u.p.) şi raportul de expertiză contabilă fiscală judiciară efectuat în cursul judecăţii nr. E2/23.05.2023, a rezultat faptul că în contabilitate au fost efectuate înregistrări parţiale ale acestor operaţiuni, fără nicio explicaţie plauzibilă.
Cu titlu de exemplu, în afara sumelor încasate şi neînregistrate în contabilitate de la cele două unităţi administrativ teritoriale, s-au identificat următoarele:
- înregistrarea în data de 09.04.2014 a sumei de 5000 RON din suma de 10.000 RON încasată de la Primăria Strâmtura, prin virament bancar, în contul soţiei inculpatului, D. (parţial ordinele de plată nr. x din 11.04.2014 şi nr. 243/14.04.2014), astfel cum rezultă din registrul jurnal de încasări şi plăţi electronic (poziţiile 9 şi 10 de la d.u.p.).
- înregistrarea în 04.03.2015 şi 01.04.2015 a sumei de 4000 RON din suma de 25.000 RON încasată de la Primăria Săpânţa prin virament bancar, în contul soţiei inculpatului, D. (ordinul de plată nr. x din 17.03.2015), astfel cum rezultă din registrul jurnal de încasări şi plăţi electronic (poziţia 4 de la f. x şi poziţia 1 de la d.u.p.);
- înregistrarea în data de 09.04.2015 a sumei de 2500 RON din suma de 9500 RON încasată de la Primăria Săpânţa prin virament bancar, în contul soţiei inculpatului, D. (ordinul de plată nr. x din 21.05.2015), astfel cum rezultă din registrul jurnal de încasări şi plăţi electronic (poziţia 9 de la d.u.p.);
- înregistrarea în data de 21.05.2015 a sumei de 2.000 RON din suma de 4000 RON încasată de la Primăria Săpânţa prin virament bancar, în contul soţiei inculpatului, D. (ordinul de plată nr. x din 03.07.2015), astfel cum rezultă din registrul jurnal de încasări şi plăţi electronic (poziţia 20 de la d.u.p.).
Majoritatea sumelor încasate de la cele două unităţi administrativ teritoriale nu au fost însă înregistrate în evidenţa contabilă, nefiind declarate nici cu ocazia întocmirii şi depunerii declaraţiilor anuale privind veniturile obţinute (D200), pentru anii 2012-2016, toate fiind completate cu suma de 25.000 RON (practic sumele declarate organelor fiscale în perioada ce face obiectul analizei – însumând 1000.000 RON au reprezentat aproximativ 39% din cele înregistrate în contabilitate – 256.373 RON, fără a se lua în considerare veniturile neînregistrate).
Însumând sumele încasate prin virament bancar de la Primăriile Săpânţa şi Strâmtura în perioada 2012-2016 (17 ordine de plată nr. x/20.09.2012; nr. 244/11.04.2014; nr. 243/14.04.2014; nr. 367/17.03.2015; nr. 499/21.05.2015, nr. 506/09.06.2015; nr. 604/23.06.2015; nr. 614/03.07.2015; nr. 688/24.04.2015; nr. 855/23.10.2015; nr. 721/27.11.2015; nr. 999/21.12.2015; nr. 1009/23.12.2015; nr. 182/23.03.2016; nr. 255/20.04.2016; nr. 331/26.05.2016; nr. 387/10.06.2016) obţinem valoarea de 109.000 RON, din care s-au înregistrat 6 operaţiuni însumând 13.500 RON, rămânând o diferenţă de 95.500 RON (echivalentul a 87,6% din sumele încasate).
S-a arătat că nu pot fi primite justificările inculpatului, în sensul că nu ar fi cunoscut obligaţia de a înregistra sumele încasate prin virament bancar de la cele două unităţi administrativ teritoriale în baza contractelor de asistenţă juridică motivat de convingerea (lipsită de suport juridic) că acestea din urmă au obligaţia de a reţine la sursă obligaţiile fiscale datorate la stat (stopajul la sursă), fiind vorba despre instituţii publice. De asemenea, dacă motivul neînregistrărilor ar fi constituit de faptul că plăţile s-au efectuat prin virament bancar în contul soţiei (persoană fizică) şi nu în contul bancar al Cabinetului individual de avocatură sau al inculpatului, nu se explică de ce au fost înregistrate în contabilitate sume mai mici decât cele încasate (anterior evidenţiate).
Din declaraţiile date de martora G. cursul procesului, instanţa a reţinut faptul că, în perioada 2012-2016 (ce face obiectul infracţiunii de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost trimis în judecată), aceasta nu a întocmit pentru activitatea desfăşurată de Cabinetul individual de avocatură A. niciun act şi nu a efectuat nicio înregistrare în evidenţa contabilă a veniturilor încasate. Martora a declarat explicit că la jumătatea anului 2018 (aceasta fiind pensionată din 2015) a fost abordată de inculpat pentru a-i ţine evidenţa contabilă, fără a i se comunica faptul că era supus inspecţiei fiscale. Această colaborare a fost de scurtă duurată, finalizându-se la începutul anului 2019. Inculpatul i-a înmânat documente privind activitatea desfăşurată în perioada 2012-2016 (chitanţiere, bonuri fiscale, facturi, bonuri de cheltuieli) şi a însărcinat-o cu întocmirea jurnalelor de încasări şi plăţi, respectiv a evidenţei contabile primare. La sfârşitul colaborării, martora i-a predat inculpatului toate documentele ce i-au fost predate, inclusiv actele întocmite. Martora nu a întocmit însă şi declaraţii rectificative sau alte declaraţii fiscale privind veniturile obţinute şi declarate organelor fiscale. Martora a precizat însă că a centralizat declaraţiile fiscale întocmite anterior de inculpat, ocazie cu care a constatat existenţa unor diferenţe, aspect ce i l-a adus la cunoştinţă. Declaraţiile date în cursul urmăririi penale referitoare la aspectele esenţiale soluţionării cauzei au fost menţinute de martoră şi în cursul cercetării judecătoreşti.
Audiat în calitate de suspect, inculpatul a recunoscut (declaraţia de la fila x) faptul că a emis facturi fiscale în care a menţionat la rubrica privind contul bancar pentru serviciile prestate, codul IBAN al soţiei sale, D..
În drept, Curtea a reţinut că activitatea desfăşurată de inculpat este guvernată de dispoziţiile Codul fiscal, fiind inclusă în categoria activităţilor independente desfăşurate sub forma profesiilor libere, în acord cu dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal care defineşte noţiunea de venituri din profesii libere ca fiind "veniturile obţinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant în plasament de valori, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii".
Conform art. 48 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal coroborate cu prevederile art. 1 alin. (5) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, venitul net anual din activităţile independente se determină pe baza contabilităţii în partidă simplă, în măsura în care contribuabilul nu optează pentru stabilirea acestor venituri pe baza regulilor contabilităţii în partidă dublă.
Astfel, art. 1 alin. (5) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 prevede că "persoanele fizice care desfăşoară activităţi în scopul realizării de venituri au obligaţia să conducă evidenţă contabilă pe baza regulilor contabilităţii în partidă simplă sau, la opţiunea acestora, pe baza regulilor contabilităţii în partidă dublă, potrivit reglementărilor emise în acest sens, cu excepţia în care în legislaţia fiscală se prevede altfel."
Atât veniturile, cât şi cheltuielile ar fi trebuit să fie înregistrate din punct de vedere contabil de către Cabinetul individual de avocatură în evidenţa contabilă, cu scopul respectării prevederilor art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 conform cărora "Orice operaţiune economică - financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel, calitatea de document justificativ", "Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz."
S-a arătat că, din probele administrate rezultă faptul că inculpatul nu a angajat nicio persoană calificată care să procedeze la înregistrarea operaţiunilor economice pe care le-a desfăşurat în perioada 2012-2016, apelând la serviciile martorei G., expert contabil, după momentul controlului fiscal din 2018, aşadar ulterior comiterii infracţiunii de evaziune fiscală ce face obiectul prezentei cauze.
În aceste condiţii, s-a susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (41) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, potrivit cărora: "în cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (5) răspunderea pentru organizarea contabilităţii revine acestora. Conducerea contabilităţii se poate efectua de către aceste persoane, situaţie în care răspunderea pentru conducerea contabilităţii revine acestora. În cazul în care contabilitatea este condusă potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) şi (3) sau pe bază de contracte/convenţii încheiate potrivit C. civ. cu persoane fizice care au studii economice superioare, răspunderea pentru conducerea contabilităţii revine acestor persoane, potrivit legii şi prevederilor contractuale".
Instanţa a avut în vedere şi faptul că inculpatul, având profesie juridică, nu poate susţine că nu deţinea cunoştinţele necesare pentru a identifica obligaţiile legale aplicabile în ceea ce priveşte organizarea contabilităţii, rezultând în mod cert că a urmărit să nu înregistreze veniturile încasate în baza contractelor de asistenţă încheiate cu Primăria com. Săpânţa, respectiv cu Primăria com. Strâmtura, pentru care a emis de altfel facturi fiscale pe care nu le-a înregistrat deloc sau a înregistrat sume mai mici decât cele facturate în contabilitate.
În ceea ce priveşte declaraţiile 200 depuse de inculpat în perioada 2012-2016, Curtea a constatat că au fost declarate de fiecare dată venituri mai mici decât cele real obţinute (suma de 25.000 RON anual), chiar şi prin raportare la sumele care au fost efectiv înregistrate în contabilitate.
Obiectul prezentei cauze nu poate viza însă diferenţa dintre sumele înregistrate în contabilitate şi cele declarate la ANAF (din raportul inspecţiei fiscale rezultând că veniturile declarate au reprezentat circa 39% din cele înregistrate în contabilitate), ci sumele care au fost omise înregistrării contabile.
Pentru a săvârşi infracţiunea de evaziune fiscală, în modalitatea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, raportat la tipul de conduită imputat inculpatului, sunt necesare două tipuri de acţiuni: pe de o parte, omisiunea înregistrării operaţiunilor financiare, iar pe de altă parte, nedeclararea acestora (dacă veniturile ar fi fost declarate, chiar fără a fi înregistrate în evidenţa contabilă, faptele nu ar fi constituit infracţiune).
Astfel cum s-a argumentat anterior, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, prin omisiunea înregistrării veniturilor anterior menţionate, urmărind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, neputându-se reţine faptul că a fost vorba despre o eroare, câtă vreme s-au identificat 6 înregistrări de sume partiale din cele încasate prin virament bancar.
Aşadar, faţă de cele mai sus reţinute, instanţa a constatat că s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul A. a obţinut din profesia de avocat, în perioada 2012-2016, venituri pe care nu le-a înregistrat în evidenţa contabilă, astfel cum au fost indicate în anexele la raportul de expertiză fiscală din faza de judecată, în cuantum total de 95.500 RON, ce au determinat producerea unui prejudiciu principal compus din impozit pe profit (în procent de 16%) şi CASS (în procent de 5,5%).
Totodată, s-a constatat că sumele calculate în raportul de constatare fiscală efectuat în cursul urmăririi penale de specialistul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj cuprind nu doar sumele neînregistrate în contabilitate, cuprinzând şi cele care au fost înregistrate şi nu au fost declarate. De asemenea, în cadrul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză s-au calculat obligaţiile fiscale aferente tuturor veniturilor obţinute de Cabinetul individual de avocatură în perioada 2012-2016, incluzând operaţiunile neînregistrate şi urmare a deducerii cheltuielilor deductibile.
Având însă în vedere obiectul cauzei, Curtea a arătat că se va raporta în determinarea prejudiciului, exclusiv la suma de 95.500 RON (care nu a fost înregistrată în contabilitate de către inculpat) şi care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală ce face obiectul prezentei cauze. Pentru restul sumelor datorate bugetului de stat (diferenţa dintre sumele înregistrate în contabilitate şi cele declarate), partea civilă le poate recupera potrivit dispoziţiilor procesual fiscale, în termenul de prescripţie (prin emiterea deciziilor fiscale de impunere), nefăcând obiectul infracţiunii de evaziune fiscală.
Astfel, instanţa de fond a arătat că prejudiciul aferent infracţiunii de evaziune fiscală comisă de inculpat este de 20.532,5 RON (compus din 15280 RON impozit pe profit – 16% din suma de 95.500 RON şi 5252,5 RON CASS – 5,5% din suma de 95.500 RON).
Totodată, Curtea a constatat că spre finalul cercetării judecătoreşti, inculpatul a achitat mai mult decât prejudiciul principal aferent infracţiunii de evaziune fiscală mai sus stabilite, respectiv suma totală de 45.000 RON, fiindu-i acordate mai multe termene în acest sens.
Apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că fapta dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, s-a arătat că, în cauză, urmează a opera răspunderea penală a inculpatului faţă de infracţiunea comisă.
În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă,
De la data săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit o serie de modificări, prin legi succesive, ale legii speciale de incriminare, Legea nr. 241/2005.
Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., aplicarea legii penale mai favorabile în cursul procedurii judiciare este obligatorie.
În acest sens, prin decizia nr. 1470 din 08.11.2011 a Curţii Constituţionale, s-a statuat că, în măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speţă dedusă judecăţii, indiferent de ramura de drept căreia îi aparţine aduce o schimbare cu privire la condiţiile de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidenţa legii penale mai favorabile. În aceeaşi decizie instanţa de control constituţional a mai arătat că determinarea caracterului mai favorabil are în vedere o serie de elemente cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Aşa fiind, criteriile de determinare penale mai favorabile au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă, determinarea legii penale mai favorabilă trebuind realizată in concreto.
Având în vedere faptul că partea introductivă a alin. (1) din Articolul 9, Capitolul II a fost modificată de punctul 2 din LEGEA nr. 55 din 31 martie 2021, publicată în M.Of. nr. 332 din 01 aprilie 2021, în sensul prevederii pedepsei amenzii penale în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală cu un prejudiciu mai mic de 50.000 euro achitat în cursul procesului, precum şi a cauzei de nepedepsire prev. de art. 10 alin. (1)1, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile (putând fi achitate obligaţiile fiscale accesorii şi penalitatea de 20% din prejudiciul principal inclusiv în calea de atac a apelului), Curtea a reţinut că legea penală mai favorabilă este Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în forma în vigoare la data de 18.12.2021 (astfel cum a fost modificată de Legea nr. 55/31.03.2021, respectiv O.U.G. nr. 130/17.12.2021).
Pe de altă parte, instanţa de fond a arătat că nu pot fi reţinute ca fiind mai favorabile dispoziţiile actuale ale Legii nr. 241/2005, ca urmare a modificărilor recente aduse prin Legea nr. 126 din 10 mai 2024 privind unele masuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, precum şi pentru modificarea si completarea unor acte normative, în vigoare din data de 16 mai 2024, potrivit cărora limitele legale de pedeapsă au fost majorate (în prezent astfel de infracţiuni fiind sancţionate cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă).
În cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în forma în vigoare din data de 18.12.2021 (astfel cum a fost modificată de Legea nr. 55/31.03.2021, respectiv O.U.G. nr. 130/17.12.2021), potrivit cărora: "(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni prevăzute la art. 6^1, 8 sau 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.".
Individualizarea pedepsei
Luând în considerare că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, instanţa a procedat la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, cu observarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului evaluate după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa actelor materiale, antecedentele penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Punctul de plecare în analiza gravităţii faptei îl oferă legiuitorul prin stabilirea obiectului juridic al infracţiunii (infracţiune de evaziune fiscală) şi a limitelor de pedeapsă. Totodată, instanţa a avut în vedere faptul că perioada infracţională reţinută în cuprinsul rechizitoriului (2012-2016) este una considerabilă, faptele fiind sesizate de organele judiciare ca urmare a controlului fiscal din anul 2018 şi nu ca urmare a manifestării de voinţă a inculpatului, existând posibilitatea ca astfel de operaţiuni să nu fi fost descoperite.
Nu în ultimul rând, instanţa a avut în vedere şi poziţia procesuală exprimată de inculpat în cauză, situaţia din cazierul judiciar, precum şi faptul că, începând din luna iunie 2023 şi până în prezent a achitat suma de 45.000 RON din prejudiciu (mai mult decât valoarea prejudiciului stabilit în cauză), ceea ce reprezintă cel puţin un indiciu că a înţeles să se conformeze rigorilor legii.
Chiar dacă inculpatul a plătit mai mult decât valoarea prejudiciului principal stabilit în cauză, având în vedere faptul că plăţile au fost efectuate după circa 7 ani de la data comiterii faptei, instanţa nu a reţinut în sarcina acestuia circumstanţa atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. - eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, având în vedere cuantumul ridicat al obligaţiilor fiscale accesorii datorate în continuare părţii civile potrivit dispoziţiilor Codul fiscal (având în vedere că prin Decizia nr. 17/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a decis cu titlu obligatoriu că "în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală").
Evaluând toate aceste aspecte, Curtea a aplicat inculpatului pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa amenzii penale orientate spre minim, fără a-l atinge, având în vedere că sumele datorate cu titlu de impozit pe profit şi CASS au fost achitate în integralitate, fiind întrunite condiţiile art. 10. alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare din data de 18.12.2021 - lege penală mai favorabilă.
La stabilirea numărului de zile amendă, Curtea a avut în vedere faptul că limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 180 şi 300 zile, iar la stabilirea sumei corespunzătoare zilei amendă se are în vedere situaţia materială şi familială a inculpatului.
Pe de altă parte, la acest moment procesual, al soluţinării cauzei sub aspectul laturii penale şi laturii civile în primă instanţă, Curtea nu a putut constata ca fiind stinse obligaţiile fiscale accesorii aferente prejudiciului principal şi nici reţine cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare din data de 18.12.2021 (astfel cum a fost modificată de Legea nr. 55/31.03.2021, respectiv O.U.G. nr. 130/17.12.2021).
În consecinţă, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen. (17 acte materiale), art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 5 C. pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 10.000 RON (200 zile amendă, stabilind cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 50 RON) pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (17 acte materiale).
Având în vedere perioada considerabilă care a trecut de la data epuizării infracţiunii (2016), Curtea nu a aplicat inculpatului pedepse complementare, apreciind că acestea nu mai sunt necesare.
Conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, instanţa de fond a dispus comunicarea, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a copiei dispozitivului sentinţei la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi la cazierul fiscal, potrivit art. 6 din O.G. nr. 75/2001 republicată.
În ceea ce priveşte latura civilă cauzei, Curtea a reţinut că, potrivit art. 1357 C. civ., răspunderea civilă delictuală se angajează dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: există o faptă ilicită, comisă cu vinovăţie, există un prejudiciu, care se află în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită comisă. Persoana prejudiciată poate cere despăgubiri pentru prejudiciul patrimonial şi nepatrimonial ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.
Fapta inculpatului prin care a produs un prejudiciu bugetului de stat, urmare a neînregistrării şi nedeclarării veniturilor din activitatea de avocat constituie o faptă ilicită, a fost comisă cu vinovăţie, a produs un prejudiciu material, aflat în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită, motiv pentru care sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Astfel cum s-a reţinut anterior, prejudiciul aferent infracţiunii de evaziune fiscală comise de inculpat este de 20.532,5 RON (compus din 15280 RON impozit pe profit – 16% din suma de 95.500 RON şi 5252,5 RON CASS – 5,5% din suma de 95.500 RON). Inculpatul a achitat mai mult decât prejudiciul principal aferent infracţiunii de evaziune fiscală mai sus stabilită (respectiv suma totală de 45.000 RON, fiindu-i acordate mai multe termene în acest sens).
Ţinând cont de aceste aspecte, Curtea a admis în parte acţiunea civilă formulată de Statul român prin ANAF şi în baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1) şi art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. şi Decizia nr. 17/2015 din 5 octombrie 2015, pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, recurs în interesul legii, a obligat pe inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente Cabinetul Individual de Avocatură A., la plata obligaţiilor fiscale accesorii potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală care se vor calcula începând de la data producerii prejudiciului principal în cuantum de 20.532,5 RON (compus din 15.280 RON impozit pe profit şi 5252,5 RON CASS, aferent veniturilor în cuantum de 95.500 RON neînregistrate în contabilitate în perioada 2012-2016) şi până la recuperarea integrală a acestuia, cu luarea în considerare a sumei totale de 45.000 RON achitate până în prezent în cursul procesului, în contul prejudiciului.
Măsuri asiguratorii
Potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută în acest act normativ, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Având în vedere soluţia de condamnare dispusă pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, precum şi împrejurarea că inculpatul A. a fost obligat la plata unor despăgubiri civile, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. civ..pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 397 alin. (1) şi (2) şi art. 249 alin. (1), (3) şi (5) din C. proc. pen., Curtea a instituit faţă de acesta măsura asigurătorie a sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de acesta până la concurenţa sumelor la plata cărora a fost obligat mai sus, cu titlu de despăgubiri civile, amendă penală, precum şi a cheltuililor judiciare din prezenta cauză.
Totodată, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a dispus comunicarea, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a copiei dispozitivului sentinţei la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi la cazierul fiscal, potrivit art. 6 din O.G. nr. 75/2001 republicată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legal, inculpatul A., partea responsabilă civilmente Cabinet Individual de Avocatură A. şi partea civilă ANAF – AJFP Maramureş.
În conţinutul motivelor de apel depuse la dosar de A., în calitate de inculpat şi de reprezentant al părţii responsabile civilmente Cabinet Individual de Avocatură A., s-a arătat, în esenţă, că hotărârea pronunţată este supusă nulităţii relative, pe de o parte, iar, pe de altă parte, este nelegală, astfel că a solicitat instanţei de apel ca, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen.:
-să admită apelul, să desfiinţeze hotărârea instanţei de fond şi, rejudecând cauza, să dispună, în principal, achitarea, în temeiul art. 16 lit. a) din C. proc. pen., întrucât fapta nu există, sau în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, lipsind intenţia. În subsidiar, a solicitat instanţei să dispună încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005, modificat prin Legea nr. 55/2021, şi să constate că întreg prejudiciul a fost recuperat plus 20 % din valoarea acestuia, iar potrivit O.U.G. nr. 69/2020 accesoriile sunt amnistiate. În terţiar, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 din C. pen., solicitând instanţei să aibă în vedere cauza de nepedepsire prev. de art. 741 alin. (2) C. pen. de la 1969 prin aplicarea unei sancţiuni administrative cu înscrierea în cazierul fiscal.
- să respingă cele două apeluri ale părţilor civile.
- să desfiinţeze sechestrul asigurător, ca urmare a achitării integrale a prejudiciului.
- să desfiinţeze sentinţa penală atacată în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare datorate statului, arătând că acestea sunt nejustificate în măsura în care la urmărirea penală au fost stabilite 135,40 RON, iar instanţa de judecată nu a dispus din oficiu administrarea vreunei probe.
- să constate că infracţiunea reţinută prin actul de inculpare şi de către instanţa de fond, comisă în perioada 2012 – 2016, nu este continuată, pentru că veniturile pentru anul 2013 au fost toate înregistrate în contabilitate, aşa cum reiese din raportul de expertiză contabil.
- să constate că la data de 14.02.2024, Curtea Constituţională a României a constatat că art. 8 alin. (4) din O.U.G. nr. 74/2013 este neconstituţional.
- să constate că raportul de expertiză contabil este nul.
- să încuviinţeze efectuarea unei noi expertize fiscale, cu obiectivele precizate în conţinutul motivelor de apel.
În ceea ce priveşte solicitarea de achitare, pentru că fapta nu există, inculpatul a arătat că toate actele cabinetului au fost predate martorei G., care are calitatea de expert contabil autorizat membru CECAR, iar aceasta avea obligaţia să le înregistreze în contabilitate, susţinând că actele cabinetului, contracte de asistenţă juridică, chitanţe, facturi, ordine de plată se regăsesc în cele 17 dosare predate contabilei.
A susţinut inculpatul că nu au fost luate în considerare de către expert acte ale cabinetului din care rezultă un total de 29.000 RON, iar numai din aceste documente justificative înregistrate rezultă suma de 107.000 RON; dacă se calculează impozitul la această sumă, rezultă 17.120 RON, care diminuează despăgubirile civile sub forma impozitului şi are consecinţă fundamentală sub raportul laturii civile; a precizat, totodată că, la acest moment, despăgubirile civile nu sunt certe.
A arătat că martora G. a declarat că primăriile erau obligate să facă stopajul la sursă, potrivit art. 52 Codul fiscal, şi că experta martoră a ţinut evidenţa contabilă, iar potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991 răspunde pentru înregistrarea sau neînregistrarea documentelor justificative în contabilitate.
Cu privire la solicitarea de încetare a procesului penal, inculpatul a susţinut că a achitat în întregime despăgubirile civile, iar instanţa de judecată a constatat că faţă de suma de 20.532,5 RON datorată, s-a achitat 45.000 RON, precizând că valoarea de 20% reprezintă 5.252 RON, iar accesoriile sunt amnistiate în baza O.U.G. nr. 69/2020.
A susţinut că, în baza Ordinului M.F.P. cu nr. 198 din 8.09.2021, publicat în M. Of. cu nr. 938 din 01.10.2021, în art. 1 alin. (5) se arată că în categoria debitorilor care beneficiază de amnistia fiscală intră şi persoanele cărora li s-a stabilit răspunderea solidară potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, inclusiv cei cercetaţi penal pentru obligaţiile accesorii aferente perioadei anterioare datei de 31.03.2020, iar aceste dispoziţii se aplică şi persoanelor care au calitatea de subiect pasiv în procesul penal, având ca obiect evaziunea fiscală, cum este cazul de faţă.
Astfel că, a solicitat instanţei să constate că impozitul şi CASS sunt stinse prin plată potrivit art. 22 din Codul de procedură fiscală; prin urmare, dacă debitul principal este stins prin orice modalitate prevăzută de lege, ar constitui un non sens juridic ca accesoriile să fie stinse doar prin plată.
Aşadar, a susţinut că soluţia instanţei de condamnare este nelegală şi se impune a fi reformată în baza legii arătate mai sus.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, a arătat că, potrivit art. 741 C. pen. de la 1969, în cazul săvârşirii infracţiunilor de (...) ori a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul şi limitele acestuia sunt până la 50.000 EURO, se aplică o sancţiune administrativă care se înscrie în cazierul judiciar.
A susţinut inculpatul că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală de condamnare faţă de această prevedere, astfel că urmează a fi desfiinţată şi aplicată amenda administrativă, constatându-se că prejudiciul este achitat integral.
În ceea ce priveşte infracţiunea reţinută pentru perioada 2012-2016, a arătat că aceasta nu este continuată pentru că raportul de expertiză arată că veniturile anului 2013 sunt înregistrate în integralitate în contabilitate, astfel că pentru anul 2012 este împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi sub acest aspect instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre nelegală.
A solicitat instanţei de apel să schimbe încadrarea juridică din infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată într-o singură infracţiune continua, să facă aplicarea Deciziei nr. 5/2019 pronunţate de I. C. civ..J. în R.I.L., să constate că data săvârşirii infracţiunii este anul 2014, dată de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale, şi să constate că fapta este prescrisă.
De asemenea, a solicitat instanţei să constate că în şedinţa din 14.02.2024, CCR a constatat că art. 8 alin. (4) din O.U.G. nr. 74/2013 este neconstituţional în ce priveşte sintagma "care au valoare probatorie de înscrisuri în procesul penal". Astfel, Raportul de inspecţie fiscală care a stat la baza întocmirii rechizitoriului şi Raportul de constatare a specialistului fiscal din cadrul parchetului nu sunt probe în procesul penal, iar sub acest aspect instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală care trebuie reformată.
Totodată, a solicitat instanţei să constate că raportul de expertiză contabil este nul pentru că expertiza trebuia efectuată de un consultant fiscal şi nu de către un expert contabil.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 71/2001, activitatea de consultanţă fiscală constă în calculul impozitului, a taxelor şi contribuţiilor, a dobânzilor şi penalităţilor prin realizarea de expertize fiscale la solicitarea organelor judecătoreşti.
Pentru atribuirea calităţii de consultant fiscal candidatul trebuie să îndeplinească condiţiile prev. de art. 4 lit. a)-e) şi promovarea examenului de consultant fiscal. Persoana care a promovat examenul este datoare să se înregistreze în registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor comerciale de consultanţă fiscală în termen de 60 de zile de la comunicarea rezultatului examenului conform art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 7/2001.
Activitatea de consultanţă fiscală şi expertiza fiscală se poate efectua numai de către aceste persoane; cum expertiza în prezentul dosar s-a efectuat de contabil, a susţinut că raportul de expertiză este nul.
Prin motivele de apel depuse la dosar, partea civilă ANAF – AJFP Maramureş, în esenţă, a solicitat admiterea apelului şi, pe cale de consecinţă, instanţa de apel sa modifice sentinţa atacată, în sensul obligării inculpatului A. la plata sumei de 54.802 RON, reprezentând impozit pe venit şi CASS, conform Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din data de 06.11.2018, reprezentând obligaţii fiscale neachitate şi datorate bugetului de stat, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente calculate până la plata integrală a debitului, conform O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală şi conform Legii nr. 207/2015.
Cu privire la concluzia instanţei, cum că până la momentul pronunţării hotărârii atacate, în cursul procesului, inculpatul A. ar fi achitat suma de 45.000 RON, partea civilă a arătat faptul că, potrivit evidentei Serviciului Fiscal Sighetu Marmaţiei, de la ultima precizare - adresă depusă la dosarul cauzei (nr. x/05.12.2023), prin care a arătat plăţile efectuate de inculpat, acesta figurează în evidenţele fiscale cu plăţi efectuate aferente anului 2024 în sumă de 15.000 RON, astfel că plăţile efectuate de către inculpat însumează în total 40.000 RON, şi nu 45.000 RON, aşa cum susţine instanţa de fond.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17.06.2024, sub nr. x/2021.
La termenul de judecată din data de 18.09.2024, instanţa de apel a încuviinţat cererea de amânare formulată de inculpatul apelant A., în vederea angajării unui avocat.
La termenul de judecată din data de 16.10.2024, Înalta Curte, după deliberare, a respins cererea inculpatului privind efectuarea unei expertize fiscale ca nefiind utilă cauzei, pentru motivele indicate în practicaua încheierii de la acea dată.
La acelaşi termen de judecată, instanţa a admis cererea formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a dispus emiterea unei adrese către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în vederea comunicării informaţiilor cu privire la indicarea obligaţiilor fiscale accesorii corespunzătoare prejudiciului aferent infracţiunii de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatului, precum şi indicarea modului de calcul al accesoriilor, ţinând seama de sumele datorate pe fiecare an, datele de la care sunt datorate accesoriile pe fiecare an, respectiv datele la care inculpatul a efectuat plăţi în contul prejudiciului aferent infracţiunii de evaziune fiscală ce face obiectul cauzei.
La termenul de judecată din data de 13.11.2024, faţă de lipsa comunicării informaţiilor solicitate de către instanţă părţii civile ANAF - AJFP Maramureş cu privire la indicarea obligaţiilor fiscale accesorii corespunzătoare prejudiciului aferent infracţiunii de evaziune fiscală, instanţa a dispus amânarea cauzei.
La termenul de judecată din data de 11.12.2024, fiind transmis la dosarul cauzei răspunsul din partea ANAF – AJFP Maramureş cu privire la indicarea obligaţiilor fiscale accesorii corespunzătoare prejudiciului aferent infracţiunii de evaziune fiscală, cauza a rămas în pronunţare, fiind stabilit termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 15.01.2025.
Examinând cauza, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte reţine următoarele:
Analizând întregul material probator administrat în cauză, se constată că situaţia de fapt a fost în mod corect stabilită de către prima instanţă, în sarcina inculpatului A. reţinându-se şi de către Înalta Curte, contrar solicitării inculpatului, de achitare a sa, în temeiul art. 16 lit. a) din C. proc. pen., întrucât fapta nu există, că, în perioada 2012-2016, în calitate de avocat în cadrul Baroului Maramureş, a omis, în parte, să evidenţieze în actele contabile şi în alte documente legale (declaraţia privind veniturile realizate din România - declaraţia 200) operaţiunile desfăşurate în cursul exercitării profesiei şi veniturile realizate, sustrăgându-se în această modalitate de la plata obligaţiilor fiscale, cu consecinţa generării unei pagube la bugetul de stat.
Cu privire la infracţiunea imputată inculpatului, instanţa de apel reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, modificată, "(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amenda următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: (...) b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;".
Reţine, totodată, că obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl reprezintă relaţiile sociale privind activităţile economico-financiare a căror normală naştere, desfăşurare şi dezvoltare depind de apărarea împotriva oricăror atingeri aduse stabilirii corecte a stării de fapt fiscale, colectării taxelor, impozitelor şi contribuţiilor şi îndeplinirii obligaţiilor fiscale prin acţiuni de neevidenţiere în documentele legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Se constată că omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate - art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare - constă în neînregistrarea în aceste documente a unor surse impozabile ori taxabile realizate de către contribuabil.
Din analiza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 rezultă că prin incriminarea faptei de a omite evidenţierea corectă în documentele legale s-a urmărit asigurarea stabilirii unei situaţii fiscale reale, care să asigure o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a celorlalte obligaţii fiscale ce revin contribuabililor.
Scopul infracţiunii trebuie dovedit independent de forma de vinovăţie. Cerinţa esenţială care trebuie îndeplinită este ca fapta prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii să aibă drept scop sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Inculpatul a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, lipsind intenţia, acesta susţinând că nu ar fi cunoscut obligaţia de a înregistra sumele încasate prin virament bancar de la cele două unităţi administrativ teritoriale în baza contractelor de asistenţă juridică şi că acestea din urmă aveau obligaţia de a reţine la sursă obligaţiile fiscale datorate la stat (stopajul la sursă), fiind vorba despre instituţii publice.
Înalta Curte constată că apărarea inculpatului este neîntemeiată. Deşi existenţa infracţiunii nu este condiţionată şi de realizarea efectivă a scopului, şi anume de existenţa producerii efective a unui prejudiciu bugetului de stat (fiind suficient ca acest scop să fie urmărit de subiect), în concret, în cauza de faţă, prin comiterea infracţiunii, bugetul a fost prejudiciat, astfel că autorul infracţiunii nu numai că a urmărit să se sustragă de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, dar a şi realizat această sustragere. În consecinţă, se reţine că fapta care constituie elementul material al infracţiunii a fost săvârşită cu vinovăţie sub forma intenţiei, în forma cerută de lege pentru existenţa acestei infracţiuni.
Se reţine că există intenţie, ca formă a vinovăţiei, atunci când subiectul prevede, în momentul săvârşirii faptei, rezultatul socialmente periculos al acesteia şi urmăreşte producerea acelui rezultat sau, deşi nu îl urmăreşte, acceptă totuşi eventualitatea producerii lui. Caracteristic intenţiei este prevederea rezultatului faptei, reprezentarea mentală a acestui rezultat, şi nu doar posibilitatea reprezentării lui. Proba reprezentării rezultatului se face analizându-se modul şi împrejurările în care a acţionat subiectul, ţinând seama de experienţa sa profesională. Dacă subiectul nu a avut reprezentarea rezultatului faptei sale sau nu a putut avea reprezentarea acelui rezultat, din cauza unei erori de fapt sau unei întâmplări imprevizibile (caz fortuit), nu există intenţie, ci, eventual, culpă sau lipsă de vinovăţie.
Intenţia directă există atunci când subiectul îşi reprezintă acţiunea sau inacţiunea sa, modul de înfăptuire, rezultatul socialmente periculos la care conduce fapta şi, în aceste condiţii, el urmăreşte producerea acelui rezultat. Constatarea că subiectul a voit fapta şi că a prevăzut rezultatul ei socialmente periculos constituie dovada că a urmărit producerea acelui rezultat.
Înalta Curte reţine că raportat la profesia inculpatului, aceea de avocat, dar şi la circumstanţele comiterii faptei, în cauza de faţă forma de vinovăţie cu care a fost comisă fapta este intenţia directă, scopul fiind anticipat de către persoana acuzată, iar conduita persoanei acuzate adaptată acestui scop.
Instanţa de apel arată că nu poate fi primită apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi cunoscut obligaţia de a înregistra sumele încasate prin virament bancar în contul soţiei, de la Primăria Săpânţa şi Primăria Strâmtura, în baza contractelor de asistenţă juridică, şi că acestea din urmă ar fi avut obligaţia de a reţine la sursă obligaţiile fiscale datorate la stat (stopajul la sursă), fiind vorba despre instituţii publice, pentru simplul motiv că o astfel de argumentaţie apare ca fiind lipsită de logică, atât timp cât inculpatul a înregistrat în contabilitate sume mai mici decât cele încasate, după cum a rezultat în urma controlului fiscal efectuat în anul 2018, din raportul de constatare efectuat în cursul urmăririi penale şi din raportul de expertiză contabilă fiscală judiciară efectuat în cursul judecăţii nr. E2/23.05.2023; or, dacă ar fi real faptul că inculpatul s-ar fi aflat în eroare cu privire la obligaţia care îi revenea, atunci nu exista vreun motiv pentru care acesta să înregistreze în contabilitate sumele parţiale.
Aşadar, faptul că inculpatul a efectuat înregistrări parţiale ale acestor operaţiuni dovedeşte în mod indubitabil faptul că acesta a acţionat cu intenţie, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Referitor la cele două chitanţe care atestă încasarea sumelor de 1000 RON şi 1500 RON care de la persoanele fizice E., respectiv F., în baza unor contracte de asistenţă juridică aferente anului 2016 (chitanţele nr. 41/21.01.2016, respectiv nr. 39/12.09.2016), instanţa de apel constată, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, că, raportat la ansamblul operaţiunilor evidenţiate în contabilitatea Cabinetului avocaţial, nu se poate reţine faptul că au fost comise cu intenţie de către inculpat, în vederea eludării obligaţiilor fiscale datorate, fiind vorba despre acte singulare, comise din neglijenţă.
În dovedirea infracţiunii de evaziune fiscală comise de inculpat, instanţa de apel are în vedere următoarele mijloace de probă: raport de constatare tehnico-ştiinţifică; declaraţiile inculpatului; declaraţia martorului G.; proces-verbal din data de 18.03.2021; raportul de expertiză contabilă fiscală judiciară efectuat în cursul judecăţii în apel nr. E2/23.05.2023 şi răspunsurile la obiecţiunile raportului de expertiză formulate de inculpat (aflate la f. x d.i., f. x d.i. şi f. x d.i.).
Cu privire la declaraţiile date de martora G. în cursul procesului, aceasta a declarat explicit că la jumătatea anului 2018 (martora fiind pensionată din 2015) a fost abordată de inculpat pentru a-i ţine evidenţa contabilă, fără a i se comunica faptul că era supus inspecţiei fiscale. Această colaborare a fost de scurtă duurată, finalizându-se la începutul anului 2019. Inculpatul i-a înmânat documente privind activitatea desfăşurată în perioada 2012-2016 (chitanţiere, bonuri fiscale, facturi, bonuri de cheltuieli) şi a însărcinat-o cu întocmirea jurnalelor de încasări şi plăţi, respectiv a evidenţei contabile primare. La sfârşitul colaborării, martora i-a predat inculpatului toate documentele ce i-au fost predate, inclusiv actele întocmite.
Martora nu a întocmit însă şi declaraţii rectificative sau alte declaraţii fiscale privind veniturile obţinute şi declarate organelor fiscale. Martora a precizat că a centralizat declaraţiile fiscale întocmite anterior de inculpat, ocazie cu care a constatat existenţa unor diferenţe, aspect ce i l-a adus la cunoştinţă.
Înalta Curte constată că declaraţiile date în cursul urmăririi penale referitoare la aspectele esenţiale soluţionării cauzei au fost menţinute de martoră şi în cursul cercetării judecătoreşti în fond; în apel, nu a existat o cerere de readministrare a acestei probe testimoniale din partea inculpatului, iar instanţa nu a considerat că se impune reascultarea acestui martor în calea de atac ordinară a apelului.
În ceea ce o priveşte pe martora G., Înalta Curte reţine faptul că, în perioada 2012-2016 (ce face obiectul infracţiunii de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost trimis în judecată), aceasta nu a întocmit pentru activitatea desfăşurată de Cabinetul individual de avocatură A. niciun act şi nu a efectuat nicio înregistrare în evidenţa contabilă a veniturilor încasate. Prin urmare, instanţa de apel nu poate primi susţinerile inculpatului, în sensul că experta martoră a ţinut evidenţa contabilă, iar potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, răspunde pentru înregistrarea sau neînregistrarea documentelor justificative în contabilitate, întrucât acestea nu corepund realităţii, martora fiind angajată de către inculpat în anul 2018, după comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevăd că "constituie venituri din profesii libere veniturile obţinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant în plasament de valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii", iar art. 1 alin. (5) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 prevede că "persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venit (...) au obligaţia să conducă evidenţă contabilă pe baza regulilor contabilităţii în partidă simplă sau, la opţiunea acestora, pe baza regulilor contabilităţii în partidă dublă, potrivit reglementărilor contabile emise în acest sens, cu excepţia situaţiei în care în legislaţia fiscală se prevede altfel."
Prin urmare, toate veniturile şi cheltuielile erau necesare a fi înregistrate de către Cabinetul individual de avocatură în evidenţa contabilă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, respectiv "Orice operaţiune economică - financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel, calitatea de document justificativ", "Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz."
Astfel cum rezultă din probatoriul administrat, inculpatul nu a angajat o persoană calificată care să procedeze la înregistrarea operaţiunilor economice pe care le-a desfăşurat în perioada 2012-2016, astfel că, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (4)1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, răspunderea îi revine acestuia, prevederile anterior menţionate arătând că: "În cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (5) răspunderea pentru organizarea contabilităţii revine acestora. Conducerea contabilităţii se poate efectua de către aceste persoane, situaţie în care răspunderea pentru conducerea contabilităţii revine acestora. În cazul în care contabilitatea este condusă potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) şi (3) sau pe bază de contracte/convenţii civile încheiate potrivit C. civ. cu persoane fizice care au studii economice superioare, răspunderea pentru conducerea contabilităţii revine acestor persoane, potrivit legii şi prevederilor contractuale".
Referitor la declaraţiile 200 depuse de inculpat în perioada 2012-2016, Înalta Curte reţine că au fost declarate de fiecare dată venituri mai mici decât cele real obţinute (suma de 25.000 RON anual), chiar şi prin raportare la sumele care au fost efectiv înregistrate în contabilitate.
Însă, astfel cum în mod corect a subliniat instanţa de fond, obiectul cauzei nu poate viza diferenţa dintre sumele înregistrate în contabilitate şi cele declarate la ANAF (din raportul inspecţiei fiscale rezultând că veniturile declarate au reprezentat circa 39% din cele înregistrate în contabilitate), ci sumele care au fost omise înregistrării contabile.
Instanţa de fond s-a raportat la determinarea prejudiciului, exclusiv la suma de 95.500 RON (care nu a fost înregistrată în contabilitate de către inculpat), care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală ce face obiectul prezentei cauze, şi a apreciat în mod just că pentru restul sumelor datorate bugetului de stat (diferenţa dintre sumele înregistrate în contabilitate şi cele declarate), partea civilă le poate recupera potrivit dispoziţiilor procesual fiscale, în termenul de prescripţie (prin emiterea deciziilor fiscale de impunere), nefăcând obiectul infracţiunii de evaziune fiscală, astfel că acest prejudiciu nu poate fi acoperit în acţiunea civilă ce însoţeşte acţiunea penală având ca obiect această infracţiune.
Aşadar, prejudiciul aferent infracţiunii de evaziune fiscală comise de inculpat, în sumă de 20.532,5 RON (compus din 15280 RON impozit pe profit – 16% din suma de 95.500 RON şi 5252,5 RON CASS – 5,5% din suma de 95.500 RON), a fost temeinic şi legal stabilit de către instanţa de fond.
Înalta Curte, faţă de toate cele anterior reţinute, constată, aşadar, că fapta inculpatului întruneşte atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul celei subiective, elementele de tipicitate ale infracţiunii continuate de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
Cu privire la solicitarea inculpatului, de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea de evaziune fiscală în forma continuată, într-o singură infracţiune continuă de evaziune fiscală, având în vedere că veniturile anului 2013 sunt înregistrate în integralitate în contabilitate, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiată această solicitare.
Instanţa de apel reţine că infractiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în mod natural a actiunii/inactiunii ce constituie infractiune, după consumare şi până la intervenţia unei forţe contrare care îi pune capăt, în timp ce infracţiunea continuată se defineşte prin săvârşirea de către aceeaşi persoană, la intervale de timp diferite, dar în realizarea aceleiaşi hotărâri infracţionale, a unor acţiuni/inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Faptele inculpatului de eludare de la plata obligaţiilor fiscale au luat naştere la momente diferite în cadrul perioadei 2012-2016, iar chiar dacă pentru anul 2013 inculpatul a înregistrat în contabilitate veniturile realizate, infracţiunea a fost comisă în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, astfel că unitatea legală de infracţiune formată din mai multe acte materiale nu a fost afectată.
În ceea ce priveşte critica inculpatului, în sensul că art. 8 alin. (4) din O.U.G. nr. 74/2013 a fost declarat neconstituţional în ce priveşte sintagma "care au valoare probatorie de înscrisuri în procesul penal", prin decizia Curţii Constituţionale nr. 80/2024, astfel că Raportul de inspecţie fiscală care a stat la baza întocmirii rechizitoriului şi Raportul de constatare a specialistului fiscal din cadrul parchetului nu sunt probe în procesul penal, iar sub acest aspect instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală care trebuie reformată, Înalta Curte reţine că prin decizia anterior menţionată, articolul respectiv a fost parţial declarat constituţional cu privire la sintagma "care au valoare probatorie de înscrisuri în procesul penal," în ceea ce priveşte procesul-verbal şi actul de control încheiat potrivit art. 8 alin. (3) din acelaşi act normativ; or, decizia CCR nu face referire şi la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, iar din considerentele hotărârii instanţei de fond nu rezultă că judecătorul şi-ar fi întemeiat soluţia pe procesul-verbal nr. x din 20.09.2018, întocmit de A.J.F.P. Maramureş - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi că i-ar fi acordat vreo valoare probatorie; aşadar, critica inculpatului apare ca fiind neîntemeiată.
Totodată, inculpatul a solicitat instanţei să dispună încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005, modificat prin Legea nr. 55/2021, şi să constate că întreg prejudiciul a fost recuperat plus 20% din valoarea acestuia, iar potrivit O.U.G. nr. 69/2020 accesoriile sunt amnistiate.
Solicitarea inculpatului nu poate fi primită, având în vedere că nu sunt îndeplinite dispoziţiile prevăzute de art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (în forma în vigoare din data de 18.12.2021), dispoziţii care prevăd că, în cazul în care prejudiciul produs prin comiterea faptelor de la art. 61, 8 sau 9 nu depăşeşte valoarea de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, iar în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, acesta, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se pedepseşte, aplicându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a beneficia de aceste dispoziţii, iar fapta să nu fie pedepsită, era necesar ca, pe lângă prejudiciu, majorat cu 20% din baza de calcul, să fie plătite şi dobânzile şi penalităţile; or, astfel cum rezultă din adresa nr. x/06.12.2024 a ANAF – AJFP Maramureş, acestea nu au fost achitate, afirmaţiile inculpatului în sensul că obligaţiile accesorii au fost amnistiate nefiind reale. De altfel, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca inculpatul să beneficieze de amnistia obligaţiilor accesorii prevăzute de această ordonanţă, una dintre condiţiile prevăzute cumulativ fiind şi aceea de stingere a obligaţiilor bugetare principale rezultate din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală până la data de 30.06.2020, obligaţie pe care inculpatul şi-a respectat-o abia în anul 2023.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului, de a avea în vedere cauza de nepedepsire prev. de art. 741 alin. (2) C. pen. de la 1969 prin aplicarea unei sancţiuni administrative cu înscrierea în cazierul fiscal, instanţa de apel constată că aceste dispoziţii nu se aplică şi în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, ci doar infracţiunilor enumerate în mod expres în acest text de lege.
Cu privire la solicitarea inculpatului, de a se constata că raportul de expertiză contabil este nul pentru că expertiza trebuia efectuată de un consultant fiscal şi nu de către un expert contabil, Înalta Curte reţine că nu poate fi primită o atare critică, având în vedere că la sfârşitul raportului de expertiză scrie că domnul expert contabil I., care a realizat această expertiză, deţine şi carnetul de consultant fiscal nr. 7344/2021.
Stabilirea legii penale mai favorabile
La data de 17.06.2024, a fost pronunţată Decizia nr. 37, în dosarul nr. x/2024, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că:
1. Instanţele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a).
2. Dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condiţiile stabilite de aceasta, şi actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.
Decizia menţionată a fost publicată în Monitorulul Oficial nr. 697 din 18 iulie 2024, moment din care dezlegarea oferită de Înalta Curte problemei de drept care vizează aplicarea standardului naţional superior de protecţie pe care îl implică principiul mitior lex a devenit obligatorie.
În raport cu aspectele expuse referitor la incidenţa deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, respectiv a Deciziei nr. 67/2022 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale.
Prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că "Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".
Din conţinutul deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, se desprind următoarele:
- anterior deciziilor instanţei de control constituţional, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următorul conţinut: "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză";
- prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31). Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (paragraful 61), Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen.. Referirea din considerentele Deciziei nr. 297/2018 la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);
- de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);
- ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următorul conţinut: "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea"(Decizia nr. 358/2022, paragraful 76);
- prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75) şi, aşa cum s-a arătat anterior, a fost lămurită natura şi semnificaţia Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018;
- prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în M. Of. nr. 531 din 30 mai 2022, au fost modificate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., prevăzându-se "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".
În raport cu efectele deciziilor Curţii Constituţionale, astfel cum sunt prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţia României, Înalta Curte reţine că între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (a cărei natură a fost lămurită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022) şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea" şi nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.
Având în vedere că regimul juridic al prescripţiei răspunderii penale, configurat în urma deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, este unul mai favorabil potrivit C. pen. în vigoare, Înalta Curte constată că, în cauză, determinarea legii penale mai favorabile aplicabilă inculpatului prin prisma dispoziţiilor art. 5 C. pen. trebuie făcută prin raportare la acesta din urmă.
În raport cu cele expuse anterior referitor la pronunţarea Deciziei nr. 37/2024, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. privind întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin raportare la deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi la Decizia nr. 67/2022 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În raport cu cele anterior expuse, se impune a se stabili care este data de la care începe a curge termenul de prescripţie a răspunderii penale în cauza de faţă.
Astfel cum s-a reţinut în doctrină, "infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este o infracţiune omisivă proprie, ceea ce înseamnă că aceasta se consumă la momentul expirării termenului în care obligaţia de evidenţiere trebuia îndeplinită şi nu este necesar ca pentru consumare să se constate neplata taxelor şi impozitelor datorate (Infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2021, de J.)".
Totodată, în practica instanţei supreme s-a arătat că, a raţiona în sens contrar, respectiv că fapta are un caracter continuu, ar însemna să admitem că prelungirea în timp a acţiunii sau inacţiunii care constituie elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală după întrunirea elementelor de tipicitate ale acesteia este rezultatul voinţei făptuitorului. Or, ceea ce se prelungeşte este efectul pe care îl generează omisiunea de a evidenţia în totalitate veniturile realizate, respectiv cel de diminuare a creanţei fiscale. (d.p. nr. 171/A din 08.05.2023 a ICCJ, pronunţată în dosarul nr. x/2020).
Infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. b) din legea nr. 241/2005 presupune omisiunea evidenţierii anumitor operaţiuni comerciale sau venituri realizate. Elementul material constă, deci, în inacţiunea de a înregistra operaţiuni comerciale în documentele contabile sau alte documente legale, conform dispoziţiilor legale aplicabile. În concret, omisiunea se materializează atunci când autorul ar fi avut obligaţia legală de a înregistra o operaţiune comercială sau un venit, dar nu a făcut-o. Această obligaţie intervine la momentul prevăzut de legislaţia fiscal-contabilă pentru înregistrarea operaţiunii respective (e.g., emiterea facturii, înregistrarea în registrele contabile). Infracţiunea prevăzută la art. 9 lit. b) are caracter de infracţiune instantanee (nu continuă), întrucât omisiunea evidenţierii operaţiunii se consumă la momentul în care autorul avea obligaţia să efectueze înregistrarea conform normelor fiscale. Neînregistrarea produce efecte juridice imediate şi asupra obligaţiei de declarare şi plată a taxelor, dar infracţiunea este consumată chiar în acel moment, în care a expirat termenul legal de evidenţiere a operaţiunilor sau veniturilor omise. Activitatea ulterioară acestui moment (întocmirea şi depunerea declaraţiilor fiscale) nu rămâne fără relevanţă penală şi poate fi avută în vedere pentru verificarea laturii subiective (scopul sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor legale) sau ca o modalitate de împiedicare a producerii prejudiciului.
Prin urmare, momentul consumării infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 coincide cu momentul în care autorul avea obligaţia legală de a înregistra operaţiunea comercială sau venitul în documentele contabile şi nu a făcut-o. Acest moment este determinat în funcţie de termenele legale pentru întocmirea şi depunerea documentelor contabile, iar intenţia de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale se deduce din circumstanţele faptice ale cazului.
Şi instanţa de apel învestită cu soluţionarea prezentei cauze consideră că momentul în care începe să curgă termenul de prescripţie în cazul infracţiunii de evaziune fiscală comise de inculpatul A. este acela al omisiunii înregistrării în contabilitate a operaţiunii, şi nu al expirării termenului în care declaraţia fiscală trebuia depusă. Însă, în cauza de faţă, având în vedere că pentru anul 2016 (ultima sumă neînregistrată în contabilitate fiind cea din iunie 2016), inculpatul nu a depus declaraţia fiscală, termenul de prescripţie a răspunderii penale nu poate începe să curgă decât de la data la care s-a produs ultimul act material de omisiune a înregistrării veniturilor în evidenţa contabilă, respectiv iunie 2016.
În consecinţă, în raport cu data comiterii faptei reţinute în sarcina inculpatului, respectiv iunie 2016, instanţa de apel constată că, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripţie de 8 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 s-a împlinit în luna iunie 2024.
În raport cu aspectele expuse, având în vedere că termenul de prescripţie s-a împlinit, iar potrivit art. 153 alin. (1) C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală, Înalta Curte constată că în cauză se impune dispunerea unei soluţii în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. şi soluţionarea laturii civile a cauzei.
Faţă de cele anterior menţionate, Înalta Curte urmează a admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva hotărârii atacate.
În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă ANAF – AJFP Maramureş, Înalta Curte constată că latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată de instanţa de fond, mai puţin în ceea ce priveşte cuantumul sumei reţinute a fi fost achitate de inculpat; prin urmare, apelul părţii civile este fondat şi va fi admis exclusiv cu privire la critica vizând suma achitată de inculpat în contul prejudiciului, cu privire la care partea civilă a susţinut că este în cuantum de 40.000 RON şi nu de 45.000, astfel cum a reţinut instanţa de fond.
Într-adevăr, contrar celor reţinute de prima instanţă, care a arătat că inculpatul a achitat mai mult decât prejudiciul principal aferent infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv suma totală de 45.000 RON, dar şi celor comunicate instanţei de apel de ANAF – AJFP Maramureş prin adresa nr. x/06.12.2024, unde s-a arătat că plăţile efectuate de inculpat au fost în cuantum de 35.000 RON, Înalta Curte constată, în urma verificărilor efectuate, că inculpatul a achitat, până la data pronunţării în prezenta cauză, suma de 40.000 RON, şi nu de 45.000, cum din eroare a reţinut instanţa de fond, care a calculat de două ori suma de 5.000 RON, achitată prin chitanţa seria x din 23.10.2023 .
Astfel, Înalta Curte reţine că inculpatul a efectuat plăţi în contul prejudiciului aferent infracţiunii de evaziune fiscală ce face obiectul cauzei în cuantum total de 40.000 RON, respectiv:
- suma de 20.000 RON prin chitanţele din 09.06.2023 şi 19.07.2023;
- suma de 5.000 RON prin chitanţa seria x din 23.10.2023;
- suma de 5.000 RON prin chitanţa seria x din 09.01.2024;
- suma de 5.000 RON prin chitanţa seria x din 20.02.2024;
- suma de 5.000 RON prin chitanţa seria x din 26.03.2024;
Cu privire la cealaltă critică adusă hotărârii instanţei de fond de apelanta parte civilă, în sensul obligării inculpatului A. la plata sumei de 54.802 RON, reprezentând impozit pe venit şi CASS, conform Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din data de 06.11.2018, reprezentând obligaţii fiscale neachitate şi datorate bugetului de stat, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente calculate până la plata integrală a debitului, conform O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală şi conform Legii nr. 207/2015, Înalta Curte constată că este neîntemeiat acest motiv de apel, având în vedere cele dezvoltate mai sus cu privire la corecta stabilire a prejudiciului de către instanţa de fond şi argumentele aduse în acest sens.
Instanţa de apel reţine că, prin Decizia nr. 17/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a hotărât cu titlu obligatoriu că "în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală".
Prin urmare, având în vedere că, prin adresa nr. x/06.12.2024 a ANAF – AJFP Maramureş, înaintată la dosarul cauzei, au fost calculate obligaţiile fiscale accesorii corespunzătoare prejudiciului aferent infracţiunii de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatului, urmează ca inculpatul să fie obligat la plata sumei de 66.320 RON, reprezentând obligaţii fiscale accesorii, cu luarea în considerare a sumei totale de 40.000 RON achitate până în prezent în cursul procesului, în contul prejudiciului; în consecinţă, faţă de suma pe care inculpatul o mai are de achitat pentru plata obligaţiilor fiscale accesorii, solicitarea inculpatului, de desfiinţare a sechestrului asigurător, ca urmare a achitării integrale a prejudiciului, este neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse anterior, constată că apelul părţii civile este fondat şi va fi admis, iar pentru aceleaşi considerente constată că apelul părţii responsabile civilmente Cabinet Individual de Avocatură A. este nefondat şi va fi respins.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 130 din data de 24 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând:
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen., va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen. penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Va admite apelul declarat de partea civilă ANAF – AJFP Maramureş împotriva aceleiaşi sentinţe şi va obliga pe inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente Cabinetul Individual de Avocatură A., la plata obligaţiilor fiscale accesorii potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, în cuantum de 66.320 RON, astfel cum au fost calculate prin adresa nr. x/06.12.2024 a ANAF – AJFP Maramureş, de la data producerii prejudiciului principal în cuantum de 20.532,5 RON (compus din 15.280 RON impozit pe profit şi 5252,5 RON CASS, aferent veniturilor în cuantum de 95.500 RON neînregistrate în contabilitate în perioada 2012-2016) şi până la data de 09.12.2024, cu luarea în considerare a sumei totale de 40.000 RON achitate până în prezent în cursul procesului, în contul prejudiciului.
Va respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente Cabinet Individual de Avocatură A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpat şi partea civilă vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta parte responsabilă civilmente Cabinet Individual de Avocatură A. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 998 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 130 din data de 24 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând:
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen. penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
II. Admite apelul declarat de partea civilă ANAF – AJFP Maramureş împotriva aceleiaşi sentinţe şi obligă pe inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente Cabinetul Individual de Avocatură A., la plata obligaţiilor fiscale accesorii potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, în cuantum de 66.320 RON, astfel cum au fost calculate prin adresa nr. x/06.12.2024 a ANAF – AJFP Maramureş, de la data producerii prejudiciului principal în cuantum de 20.532,5 RON (compus din 15.280 RON impozit pe profit şi 5252,5 RON CASS, aferent veniturilor în cuantum de 95.500 RON neînregistrate în contabilitate în perioada 2012-2016) şi până la data de 09.12.2024, cu luarea în considerare a sumei totale de 40.000 RON achitate până în prezent în cursul procesului, în contul prejudiciului.
III. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente Cabinet Individual de Avocatură A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpat şi partea civilă rămân în sarcina statului.
Obligă apelanta parte responsabilă civilmente Cabinet Individual de Avocatură A. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 998 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, conform art. 405 alin. (1) din C. proc. pen., prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 23 ianuarie 2025.