Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2024
Deliberând asupra apelului declarat de inculpata A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 115 din data de 19 iunie 2024, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 322 alin. (1) din C. pen., a stabilit pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare faţă de inculpata A., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi, în baza art. 83 din C. pen., a amânat aplicarea faţă de inculpată a pedepsei stabilite pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 din C. pen.
În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., a obligat pe inculpată ca, pe durata termenului de supraveghere, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 88 din C. pen. privind revocarea amânării şi executarea pedepsei în cazul comiterii de noi infracţiuni sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere.
În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.
În temeiul art. 25 alin. (6) din C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de B..
În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a desfiinţat înscrisul - contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018.
În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpată la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 2000 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, la data de 12.03.2013, s-a încheiat între Cabinet de Avocat A., în calitate de prestator, şi persoana vătămată C., pentru persoana vătămată B., în calitate de beneficiar, contractul de asistenţă juridică nr. x/12.03.2013, având ca obiect "redactare, reprezentare, depunere acte", în cuprinsul căruia a fost menţionat onorariul în sumă de 1.000 de RON.
S-a reţinut că, urmare a încheierii acestui contract de asistenţă juridică nr. x/12.03.2013, inculpata a promovat o acţiune civilă pentru persoana vătămată B., înregistrată sub nr. x/2013 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o decizie pentru stabilirea unor despăgubiri către persoana vătămată B., aferente unui imobil preluat în mod abuziv în timpul regimului comunist.
Ulterior, dosarul nr. x/2013 a fost declinat la secţia I Civilă a Tribunalului Dolj şi reînregistrat sub nr. x/2013*, fiind suspendat la data de 24.01.2014, suspendare menţinută prin încheierea din 5.09.2014.
S-a mai arătat că, la 4 iulie 2017, inculpata a promovat o altă acţiune pentru persoana vătămată B. având ca obiect validarea dispoziţiei de despăgubire nr. 10444/24.06.2005 a Primăriei Municipiului Craiova, formându-se dosarul nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, iar prin sentinţa civilă nr. 708/5.10.2018 s-a constatat perimată cererea.
Prin Decizia de compensare a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor nr. 18253/12.01.2018, avându-se în vedere Dispoziţia nr. 26608/12.11.2010 emisă de Primarul Municipiului Craiova în ceea ce o priveşte pe B., în legătură cu imobilul situat în mun. Craiova, str. x, jud. Dolj, în dosarul de despăgubiri nr. x/25.08.2008, ca urmare a aprobării de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în şedinţa din data de 28.11.2017, s-a decis validarea dispoziţiei Primarului Municipiului Craiova şi emiterea deciziei de compensare prin 192.000 puncte în favoarea doamnei B., indicându-se că un punct are valoarea de 1 leu, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013. În aceeaşi decizie s-a menţionat că poate fi atacată în condiţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 la secţia civilă a Tribunalului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare şi că decizia poate fi valorificată în condiţiile art. 31 din Legea nr. 165/2013.
La data de 12.07.2019, inculpata A. a depus la Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi D. şi E. o cerere prin care a solicitat executarea silită a persoanei vătămate B. în baza titlului executoriu constituit de contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018, contract ataşat în original cererii de executare silită.
S-a reţinut că, în contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018, încheiat între Cabinet Avocat A., în calitate de prestator, şi persoana vătămată C. (în calitate de fiu, procurator) pentru clientul B., se menţionează că obiectul îl constituie "reprezentare ANRP şi Comisia Naţională pt. compensarea imobilelor, redactare acte, asistenţă şi reprezentare juridică formulare cereri, acţiuni în justiţie, operaţiuni fiduciare, consultaţii juridice, punere în executare, asistare notar", fiind indicat un onorariu în cuantum de 16.000 RON (cu menţiunea "Plata se va efectua în luna mai a anului 2019, respectiv 05.05.2019") precum şi cheltuieli de 1.000 RON.
Prin încheierea din 12.07.2019, executorul judecătoresc D. a admis cererea formulată de Cabinet de Avocat A., a dispus înregistrarea cererii de executare silită în registrul general al B.E.J.A. D. şi E. şi a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2019, împotriva debitorului B., pentru realizarea obligaţiei de plată a sumei de 16.000 RON, reprezentând debit conform titlului executoriu, respectiv contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018, la care se adaugă cheltuielile de executare.
La data de 16.07.2019, prin cererea adresată Judecătoriei Craiova, executorul judecătoresc D. a solicitat încuviinţarea executării silite prin toate formele împotriva debitorului B. pentru realizarea obligaţiei de plată a sumei de 16.000 RON, reprezentând debit conform titlului executoriu şi a cheltuielilor de executare ocazionate în dosarul de executare silită nr. x/2019, ataşând în copii certificate, printre altele, cererea creditorului şi a titlului executoriu, respectiv contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018.
Prin încheierea nr. 6582 din 17.07.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Craiova a admis cererea de încuviinţare a executării silite, a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018 privind pe creditorul Cabinet de Avocat A. şi pe debitorul B. şi a autorizat creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu prin oricare din modalităţile prevăzute de lege.
Ulterior, la data de 29.08.2019, executorul judecătoresc a emis mai multe acte în vederea executării silite a debitoarei B.:
- încheierea din data de 29.08.2019, prin care a stabilit suma de 1.984,00 RON, ca reprezentând cheltuieli de executare silită,
- înştiinţarea de declanşare a urmăririi silite împotriva debitoarei B. în baza titlului executoriu, respectiv contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018 cuprinzând invitaţia de prezentare la sediul executorului;
- somaţia adresată debitoarei B.;
- adresă de înfiinţare a popririi către F. S.A. asupra tuturor conturilor pe care debitoarea B. le avea deschise la unitatea bancară;
- înştiinţare privind măsura popririi adresată debitoarei.
Comunicarea actelor s-a făcut către persoana vătămată B. la adresa din judeţul Dolj, unde aceasta figura cu domiciliul, însă s-a constatat că destinatarul sau alte persoane îndreptăţite la predare nu sunt prezente, iar actele au fost depuse în cutia poştală.
La data de 09.09.2019, executorul judecătoresc a emis o adresă de înfiinţare a popririi către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor asupra sumelor de bani deţinute pentru/datorate persoanei vătămate debitoare B. şi înştiinţare privind măsura popririi adresată debitoarei, comunicarea făcându-se către persoana vătămată la aceeaşi adresă la care s-a constatat, din nou, că destinatarul sau alte persoane îndreptăţite la predare nu sunt prezente, iar actele au fost depuse în cutia poştală.
La data de 09.10.2019, executorul judecătoresc a emis o adresă de înfiinţare a popririi către Ministerul Finanţelor Publice asupra sumelor de bani deţinute pentru/datorate persoanei vătămate debitoare B. şi înştiinţare privind măsura popririi adresată debitoarei, comunicarea făcându-se către persoana vătămată la aceeaşi adresă la care s-a constatat, din nou, că destinatarul sau alte persoane îndreptăţite la predare nu sunt prezente, iar actele au fost depuse în cutia poştală.
La data de 11.11.2019, executorul judecătoresc a emis o adresă de înfiinţare a popririi către G. S.A. asupra tuturor conturilor pe care persoana vătămată debitoare B. le avea deschise la unitatea bancară şi înştiinţare persoană vătămată debitoare privind măsura popririi, comunicarea făcându-se către persoana vătămată la aceeaşi adresă la care s-a constatat, din nou, că destinatarul sau alte persoane îndreptăţite la predare nu sunt prezente, iar actele au fost depuse în cutia poştală.
La datele de 07.01.2020 şi 20.01.2020, executorul judecătoresc a emis alte două adrese înfiinţare poprire către G. S.A. asupra tuturor conturilor pe care persoana vătămată debitoare B. le avea deschise la unitatea bancară.
Potrivit recipiselor de consemnare aflate la dosarul de urmărire penală, ca urmare a popririi, persoanei vătămată debitoare B. i-au fost reţinute următoarele sume de bani: la data de 25.11.2019 a fost reţinută suma de 851,12 RON; la data de 13.12.2019 a fost reţinută suma de 273,63 RON; la data de 13.01.2020 a fost reţinută suma de 273,63 RON; la data de 14.02.2020 a fost reţinută suma de 273,63 RON; iar la data de 26.02.2020, a fost reţinută suma de 16.585,62 RON.
La data de 26.02.2020, Cabinet de Avocat A., reprezentat prin inculpata A., a formulat cerere către Biroul Executorilor Judecătoreşti D. şi E., prin care a solicitat eliberarea sumei de 16.000 RON, recuperată în dosarul de executare nr. 168/E/2019, fiind indicat un cont bancar deschis la H., în care să fie viraţi banii.
La data de 27.02.2020, executorul judecătoresc a emis:
- adresă privind ridicarea/sistarea popririi instituite asupra conturilor debitorului B. către F. S.A.;
- încheierea prin care a dispus eliberarea către creditorul Cabinet Avocat A. a sumei de 16.020,00 RON, urmând ca suma de 273,63 RON, reţinută în plus, să fie eliberată către persoana vătămată debitoare B. la cerere, dispunându-se şi reţinerea sumei totale de 1.964,00 RON, cu titlu de cheltuieli de executare silită neavansate;
- încheierea din data de 27.02.2020, prin care a dispus încetarea executării silite pornite la cererea creditorului Cabinet Avocat A., împotriva persoanei vătămate debitoare B., în dosarul execuţional nr. x/2019, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contract de asistenţă juridică nr. x din data de 22.03.2018, întrucât s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, fiind achitate şi cheltuielile de executare.
Prin ordinul de plată nr. x din 27.02.2020 s-au virat cheltuielile de executare către Biroul Executorilor Judecătoreşti D. şi E., iar prin ordinele de plată nr. x din 27.02.2020 şi 1737 din 27.02.2020 s-au virat sumele reprezentând debitul recuperat şi eliberat către Cabinet de Avocat A..
La data de 22.11.2019, B. şi C. au formulat plângere penală împotriva inculpatei A. invocând, printre altele, că semnătura aplicată pe contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018 nu aparţine persoanei vătămate C., înscrisul fiind fals.
În faza de judecată, inculpata a susţinut, în declaraţia dată, că numitul C. a semnat în faţa sa contractul de asistenţă juridică nr. x din data de 22.03.2018, onorariul consemnat în cuprinsul acestui contract fiind convenit anterior de cei doi şi reflectând activităţile juridice prestate de inculpată atât anterior emiterii Deciziei de compensare a Comisiei Naţionale pentru Compensare Imobilelor nr. 18253/12.01.2018, cât şi ulterior acesteia (constând în demersurile care urmau a fi efectuate pentru primirea efectivă a sumei de bani), precum şi că respectivul contract a fost încheiat ca urmare a înţelegerii anterioare la care au ajuns A. şi C..
În argumentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că situaţia de fapt reiese din coroborarea următoarelor mijloace de probă: raportul de expertiză criminalistică nr. 77/03.08.2021, efectuat de experţi din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova; raportul de expertiză criminalistică grafoscopică nr. 21/28.03.2022, întocmit în cauză de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova, supliment la raportul nr. x/2021; opinia expertului parte I. la raportul de expertiză criminalistică nr. 77 din 03.08.2021 şi suplimentul acestuia; declaraţiile persoanei vătămate C.; declaraţiile inculpatei A.; raportul de constatare criminalistică nr. 141829/3.01.2022.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei A., care, în perioada 2018 - 12.07.2019, în calitate de avocat în cadrul Baroului Dolj, a falsificat, cu prilejul întocmirii, contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018 încheiat între Cabinet de Avocat A., în calitate de prestator, şi persoana vătămată C., mandatar pentru persoana vătămată B., în calitate de beneficiar, având ca obiect servicii de natură juridică într-o procedură privitoare la obţinerea unor despăgubiri pentru proprietăţi confiscate abuziv în timpul regimului comunist, prin contrafacerea semnăturii atribuite cocontractantului C. şi prin atestarea astfel a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la faptul că persoana vătămată C. a fost de acord cu încheierea contractului, inclusiv cu privire la stabilirea unui onorariu fix în sumă de 16.000 RON şi a folosit contractul falsificat într-o procedură de executare silită demarată la data de 12.07.2019, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, în acord cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (reflectată în deciziile penale nr. 407/23.11.2017, nr. 156/2018, nr. 449/8.12.2015 şi nr. 245/30.06.2017), prezentarea mincinoasă a unor aspecte de fapt ori de drept în faţa unei autorităţi (autoritatea judecătorească) iese din sfera relaţiilor sociale ocrotite prin incriminarea faptei de înşelăciune, dar poate face obiect al altor infracţiuni, cum sunt cele de fals (incriminate în Titlul VI al C. pen.), cele contra înfăptuirii justiţiei (incriminate în Titlul IV al C. pen.) sau cele prevăzute în legile speciale (Legea nr. 78/2000, Legea nr. 241/2005, Codul vamal).
Astfel, "inducerea în eroare a unei autorităţi" aduce în discuţie alt tip de relaţii nesocotite şi alte incriminări incidente, acelea care protejează autoritatea, cum ar fi falsul în declaraţii, mărturia mincinoasă, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamală de înscrisuri falsificate etc.
Curtea de apel a reţinut că folosirea înscrisurilor falsificate în faţa executorului judecătoresc sau instanţei de judecată este faptă prevăzută de legea penală subsumată infracţiunii de fals şi/sau uz de fals, iar nu infracţiunii de înşelăciune, obiectul juridic al celor două fapte penale fiind diferit. Sub acest aspect, s-a reţinut că obiectul juridic al infracţiunii de înşelăciune îl constituie protejarea relaţiilor sociale de ordin patrimonial bazate pe încredere, în timp ce obiectul juridic al infracţiunilor de fals se referă la protejarea relaţiilor sociale în legătură cu încrederea publică acordată anumitor categorii de înscrisuri.
S-a mai reţinut că o instanţă de judecată chemată să înfăptuiască actul de justiţie sau un executor judecătoresc chemat să îndeplinească un serviciu de interes public (punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii) nu stabileşte cu părţile aflate în litigiu o relaţie cu caracter patrimonial şi nu i se poate atribui calitatea de persoană indusă în eroare în sensul dispoziţiilor art. 244 din C. pen.. Hotărârea judecătorească pe care o pronunţă instanţa este rezultatul procesului de deliberare în cadrul căruia cererile unei părţi sunt examinate, prin raportare la materialul probator administrat şi prin luarea în considerare a susţinerilor părţilor, în cadrul procedurilor judiciare, iar actul emis de executor reprezintă un act de autoritate publică ce poate fi contestat în condiţiile legii de persoana interesată.
Astfel, s-a apreciat că prezentarea mincinoasă a faptei de către una dintre părţile implicate într-o procedură judiciară desfăşurată în faţa unei instanţe de judecată sau un executor judecătoresc nu generează în mod direct o anumită soluţie în cauza respectivă şi, cu atât mai puţin, un rezultat prejudiciabil pentru partea adversă. Acest rezultat este efectul mediat al derulării procedurii judiciare în ansamblul său, iar nu al poziţiei procesuale incorecte adoptate de un participant procesual şi indiferent dacă instanţa/executorul judecătoresc a descoperit sau nu că înscrisurile depuse de acesta nu corespund adevărului, fiind false.
Curtea de apel a reţinut că, în cauză, acuzaţia adusă constă în aceea că inculpata A. a folosit contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018, falsificat, într-o procedură de executare silită demarată la data de 12.07.2019, la cererea Cabinetului de Avocat A., obţinând în baza acestui înscris fals, dar prezentat ca autentic de către inculpata A., prin inducerea în eroare a executorului judecătoresc şi a instanţei de executare, care a încuviinţat cererea executorului în acest sens, executarea silită a onorariului pretins pentru servicii juridice care nu au fost solicitate şi nici prestate în realitate, la care s-au adăugat cheltuielile de executare, acţiuni care au avut ca rezultat prejudicierea persoanei vătămate B. cu suma de 17.984 RON, sumă reţinută în mai multe tranşe, la datele de 25.11.2019, 13.12.2019, 13.01.2020, 14.02.2020 şi 26.02.2020, prin poprire instituită de executorul judecătoresc, din veniturile realizate de persoana vătămată B., cu titlu de pensie şi din sumele de bani acordate acesteia din urmă cu titlu de despăgubire în baza deciziei de compensare a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor din 12.01.2018.
Curtea de apel a reţinut că, într-o decizie de speţă, întrucât nici executorul judecătoresc şi nici instanţa care a încuviinţat executarea silită nu au stabilit relaţii de natură patrimonială cu vreuna dintre părţile implicate în procedurile judiciare desfăşurate în faţa lor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că în mod greşit s-a reţinut în sarcina inculpatului infracţiunea de înşelăciune, întrucât lipseşte obiectul juridic special al acestei fapte penale.
Conchizând, curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută în art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., motiv pentru care va achita pe inculpata A., în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.
La individualizarea sancţiunii, curtea a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele, precum şi criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., perioada de timp pe durata căreia fapta a fost săvârşită şi de lipsa oricăror demersuri ale inculpatei în vederea înlăturării urmărilor faptei coroborat cu împrejurarea că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, vârsta acesteia (42 ani la data epuizării activităţii infracţionale), faptul că are studii superioare, starea civilă, conduita în familie şi comunitate, şi a apreciat că riscul de reiterare a unui comportament infracţional este redus.
Astfel, procedând la individualizarea pedepsei cu privire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei, raportat la criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., curtea a constatat că fapta săvârşită este caracterizată de o gravitate medie, şi, ca atare, pedeapsa cu închisoarea de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., orientată spre limita minimă prevăzută de lege, este aptă de a aduce la îndeplinire scopul coercitiv şi educativ stipulat prin prevederile art. 3 din Legea nr. 254/2013.
În ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare, curtea de apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 83 din C. pen. ce vizează amânarea aplicării pedepsei.
În acest sens, curtea de apel a constatat că pedeapsa stabilită este mai mică de 2 ani, maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpata A. este mai mic de 7 ani închisoare, iar inculpata nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.
Totodată, curtea de apel a reţinut că inculpata nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii şi şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Prin urmare, evaluând elementele care caracterizează persoana acesteia (vârsta sa, integrarea socială şi profesională deosebită, studiile superioare, educaţie suficientă pentru a-i releva consecinţele antisociale ale faptei), ţinând cont şi de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii (lipsa oricăror antecedente penale - potrivit fişei de cazier judiciar aflate la dosarul cauzei), precum şi posibilităţile sale de îndreptare, inculpata prezentând suficiente resurse în acest sens, curtea de apel a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, însă se impune supravegherea conduitei inculpatei pe un termen de supraveghere de 2 ani şi prin impunerea de obligaţii în sarcina acesteia.
Cu privire la latura civilă, curtea de apel a constatat că persoana vătămată B., prin plângerea depusă la 22.11.2019, a invocat că a fost prejudiciată cu suma totală de 17.984 RON, compusă din 16.000 RON constând în onorariul avocaţial la care inculpata nu era îndreptăţită şi 1.984 RON cheltuieli de executare. Prin aceeaşi plângere şi persoana vătămată C. a invocat că este prejudiciat ca urmare a faptului că a fost indicat ca mandatar, deşi nu a existat un mandat şi că sora sa, B., se poate îndrepta împotriva sa, ca urmare a contractului de asistenţă juridică falsificat.
Prin declaraţia din 10.10.2022, persoana vătămată C. a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal pentru B. (care a decedat la 3.11.2021) cu suma de 19.000 RON, arătând că nu a fost parte în vreo procedură succesorală notarială sau judecătorească referitoare la succesiunea surorii sale, B..
Potrivit procesului-verbal din 13.11.2023, persoana vătămată C. a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 17.984 RON, reprezentând debitul nedatorat primit prin executare silită de către inculpată, la care se adaugă cheltuielile de executare care sunt nejustificate, solicitând actualizarea sumei, până la plata efectivă, cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală.
Reţinând dispoziţiile prevăzute de art. 24 şi art. 25 alin. (6) din C. proc. pen., curtea de apel a constatat că, în cauză, persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă la data de 10.10.2022 pentru B., după trecerea unei perioade mai mari de 2 luni de la data decesului acesteia, precum şi faptul că persoana vătămată C. nu a probat că ar avea calitatea de moştenitor al defunctei B., pentru a putea exercita în nume propriu acţiunea civilă cu privire la prejudiciul material provocat acesteia prin infracţiunea comisă de inculpată.
Chiar şi în considerarea faptului că acesta ar avea calitatea de moştenitor al defunctei, declaraţia din data de 10.10.2022 are caracterul unei opţiuni de a continua exercitarea acţiunii civile formulate de B. prin plângerea penală, curtea constatând că, fiind formulată după trecerea termenului de 2 luni prev. de art. 24 din C. proc. pen., opţiunea exprimată este tardivă.
Prin urmare, în temeiul art. 25 alin. (6) din C. proc. pen., instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de B..
În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a desfiinţat înscrisul constând în contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpata A., care a criticat soluţia instanţei de fond pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de apel depuse la dosar, inculpata a solicitat, în principal, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., apreciind că se impune reevaluarea probelor administrate în cursul procesului penal.
În privinţa expertizelor întocmite în cauză, apărarea a arătat că acestea nu au exclus, în mod absolut, posibilitatea ca semnătura aferentă rubricii "client" din cuprinsul contractului de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018 să aparţină numitului C. şi nici nu s-a stabilit cu certitudine dacă apelanta inculpată a executat sau nu semnătura în litigiu.
A mai arătat inculpata că, ulterior încheierii contractului de asistenţă juridică, intimatul a apelat în continuare la serviciile sale de consultanţă în vederea finalizării întregii proceduri ANRP, prin primirea efectivă a despăgubirilor acordate în cauză.
De altfel, din declaraţiile date în cursul procesului penal, intimatul nu a negat niciodată faptul că s-au purtat discuţii cu privire la primirea unei sume de bani drept onorariu de către inculpată, ci doar că suma respectivă este într-un cuantum prea mare.
Ca atare, în opinia apărării, motivul pentru care intimatul C. a executat o semnătură fantezistă pe contractul de asistenţă juridică a fost acela de a nu mai plăti onorariul avocatului pentru serviciile prestate, ulterior emiterii deciziei ANRP, însă de a beneficia de asistenţa juridică a acestuia până la începerea procedurii recuperării primelor tranşe de bani aferente despăgubirii.
Deopotrivă, apărarea a susţinut că prima instanţă a înlăturat în mod greşit concluziile formulate de expertul parte, iar în ceea ce priveşte testul poligraf, a apreciat că acesta nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.
În subsidiar, inculpata a criticat sentinţa atacată sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei şi a solicitat renunţarea la aplicarea pedepsei, conform art. 80 din C. pen.
Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel
În al doilea grad de jurisdicţie, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 iulie 2024, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 03 octombrie 2024, când Înalta Curte a încuviinţat cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apelanta inculpată A. pentru angajarea unui apărător şi pregătirea apărării, a amânat cauza şi a fixat termen de judecată la data de 14 noiembrie 2024.
La termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2024, la interpelarea instanţei de apel, inculpata a precizat că solicită continuarea procesului penal şi că nu doreşte să facă declaraţii, fiind administrată proba cu înscrisuri solicitată de aceasta, motiv pentru care constatând cauza în stare de judecată, Înalta Curte a acordat cuvântul în dezbateri şi a stabilit termen pentru pronunţare, în condiţiile art. 391 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 406 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 12 decembrie 2024.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte reţine următoarele:
Se reţine, în prealabil, că obiectul judecăţii în apel, este limitat la partea care l-a declarat şi vizează exclusiv soluţia de condamnare pronunţată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., hotărârea primei instanţe fiind definitivă în privinţa soluţiei de achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., cât şi în privinţa acţiunii civile aferente.
În ce priveşte acuzaţia adusă inculpatei circumscrisă acestei infracţiuni, aceasta constă în aceea că inculpata A., avocat în cadrul Baroului Dolj, a falsificat, cu prilejul întocmirii, contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018 încheiat cu C., mandatar al persoanei vătămate B., având ca obiect servicii de natură juridică într-o procedură privitoare la obţinerea unor despăgubiri pentru proprietăţi confiscate abuziv în timpul regimului comunist, prin contrafacerea semnăturii cocontractantului C. şi prin atestarea acordului semnatarului cu privire la stabilirea unui onorariu în sumă de 16.000 RON.
Subsecvent, inculpata A. a folosit contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018, având semnătura contrafăcută, pe care l-a depus în procedura de executare silită demarată la data de 12.07.2019, la cererea sa obţinând în baza înscrisului falsificat, executarea silită a onorariului pentru servicii juridice care nu au fost solicitate şi nici prestate, la care s-au adăugat cheltuielile de executare, acţiuni care au avut ca rezultat prejudicierea persoanei vătămate B. cu suma de 17.984 RON.
Premergător analizei temeiniciei soluţiei atacate, Înalta Curte constată incidenţa cazului de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., având în vedere că pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a intervenit prescripţia răspunderii penale, fiind împlinit termenul general de 5 ani, calculat de la data săvârşirii faptei, respectiv data folosirii înscrisului falsificat -12 iulie 2019.
Astfel, în jurisprudenţa obligatorie relevantă a Curţii Constituţionale, concretizată în Deciziile nr. 297/2018 (publicată în M.O. partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) şi nr. 358/2022 (publicată în M.O. partea I nr. 565 din 9 iunie 2022) s-a statuat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022, au avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea", fără a cuprinde vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Ca efect al acestei interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.
Pe de altă parte, Înalta Curte notează că, pe durata soluţionării prezentei cauze în cursul urmăririi penale, Preşedintele României a emis două decrete care au avut ca efect suspendarea termenului de prescripţie a răspunderii penale, respectiv, Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României (publicat în M.Of. nr. 212/16.03.2020) şi Decretul nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României (publicat în M.Of. nr. 311/14.04.2020).
Potrivit art. 43 alin. (2) şi (8) din Decretul nr. 195/2020, respectiv art. 64 alin. (5), (13) din Decretul nr. 240/2020, pe durata stării de urgenţă instituite pe teritoriul României în perioada 16.03.2020 – 14.05.2020, procesele penale aflate pe rolul instanţelor de judecată au fost suspendate de drept, pe aceeaşi durată fiind suspendată şi prescripţia răspunderii penale, suspendare care a operat în baza decretului, fără a fi necesară întocmirea unei încheieri.
Considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, circumscriu caracterul executoriu şi general obligatoriu al decretelor emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor mandatului constituţional, potrivit art. 100 alin. (1) din Legea fundamentală şi cadrului normativ infraconstituţional care reglementează regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă, reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999.
Prin această decizie, instanţa de contencios constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 28 din O.U.G. nr. 1/1999 care reglementa contravenţii şi a O.U.G. nr. 34/2020 prin care s-a modificat şi completat actul normativ menţionat exclusiv sub aspectul dispoziţiilor ce reglementau regimul contravenţional. În considerentele deciziei amintite, parte integrantă a ordinii constituţionale, Curtea Constituţională a statuat asupra naturii juridice a decretelor în discuţie şi a poziţiei acestora în ierarhia actelor normative care consacră materia stării de urgenţă, în sensul că, din perspectiva conţinutului, acestea au rang constituţional şi constituie acte administrative cu caracter normativ, subsecvente legii, dar emise "potrivit legii", care reglementează regimul juridic al stării de urgenţă, respectiv al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, Preşedintele României acţionând ca organ de stat, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.
Cum decretele prezidenţiale nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 au fost încuviinţate de Parlamentul României prin Hotărârea nr. 3 din 19 martie 2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 19 martie 2020, şi, respectiv, Hotărârea nr. 4 din 16 aprilie 2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 16 aprilie 2020, în conformitate cu art. 93 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile instituite de acestea se impun atât pentru autorităţile statului, însărcinate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, cât şi pentru persoanele fizice şi juridice cărora le revine obligaţia de a respecta regulile statuate în cuprinsul lor -în acest sens a se vedea şi Decizia nr. 59/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, par. 74.
Ca atare, atât timp cât decretele menţionate, acte administrative normative au beneficiat de prezumţia de legalitate, acestea şi-au produs efectul suspensiv asupra proceselor penale în curs, declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor privind regimul contravenţional cuprinse în actele normative în baza cărora au fost emise decretele respective neavând aptitudinea de a afecta obligaţia organelor judiciare de a respecta măsurile instituite prin acestea.
Prin caracterul lor normativ, executoriu şi general obligatoriu, dispoziţiile din decretele menţionate se circumscriu noţiunii de "dispoziţii legale", atât timp cât sintagma folosită de art. 156 alin. (1) din C. pen. nu restrânge sfera actelor normative la "Legea penală" a cărei definiţie este explicitată de art. 173 din C. pen. şi care are în vedere strict actele normative primare.
Aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dat eficienţă acestor prevederi atât timp cât pe durata stării de urgenţă nu s-au efectuat acte de procedură în prezenta cauză, constatându-se că ea nu face parte din categoria situaţiilor de excepţie, în care, potrivit normelor anterior evocate, nu a operat suspendarea procesului penal. Sub acest ultim aspect trebuie precizat că procurorul de caz i-a adus la cunoştinţă inculpatei A. înştiinţarea din data de 13 martie 2020 (în care sunt menţionate obiectivele expertizei grafoscopice dispuse în cauză) la data de 28 septembrie 2020, întrucât nu s-a reuşit comunicarea acesteia prin poştă, respectiv ulterior perioadei pentru care a fost instituită starea de urgenţă.
Pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 156 alin. (1), (2) din C. pen., în intervalul 16.03.2020 - 14.05.2020, termenul de prescripţie a răspunderii penale a fost suspendat, el reluându-şi cursul începând cu data de 15.05.2020.
Potrivit art. 186 alin. (1) teza finală din C. pen., luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă. Socotirea termenului ca împlinit cu o zi înainte de data corespunzătoare momentului de debut ia în calcul atât ziua de la care începe să curgă termenul, cât şi ziua de împlinire a acestuia.
În acest context factual şi normativ, se constată că termenul general de prescripţie de 5 ani, stabilit conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. a început să curgă la data săvârşirii faptei -12.07.2019 şi s-a împlinit la data de 11.09.2024.
Prin urmare, împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale pentru acuzaţia de fals în înscrisuri sub semnătură privată atrage incidenţa cauzei de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi impune analizarea criticilor pe fondul acuzaţiei şi aplicarea corespunzătoare a soluţiilor alternativ prevăzute de art. 396 alin. (7), (8) din C. proc. pen., în considerarea faptului că inculpata a solicitat continuarea procesului penal.
Înalta Curte constată că, referitor la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată reţinută în sarcina inculpatei, aceasta a vizat întocmirea în fals a unui contract de asistenţă juridică şi punerea sa în executare de către apelanta inculpată, care a cerut executarea silită a debitoarei B., pentru realizarea obligaţiei de plată a sumei de 16.000 RON, reprezentând debit conform titlului executoriu, respectiv contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018, aflat în litigiu, la care se adaugă cheltuielile de executare.
În condiţiile în care obiectul acuzaţiei de fals se rezumă, în speţă, la activitatea de întocmire şi folosire a contractului de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018, succesiunea restului documentelor care au precedat sau succedat înscrisului în litigiu nu va mai fi evidenţiată în prezenta decizie, aceasta fiind amplu reţinută de instanţa de fond şi prezentată ca atare în cele ce preced.
Procedând la reevaluarea probatoriului administrat în cauză în limitele arătate, Înalta Curte reţine ca fiind dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală din C. proc. pen., că, în perioada 2018 - 12.07.2019, inculpata A., în calitate de avocat, a falsificat, cu prilejul întocmirii, contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018 încheiat cu C. în calitate de mandatar al persoanei vătămate B., prin contrafacerea semnăturii atribuite cocontractantului C. şi prin atestarea astfel a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la faptul că acesta din urmă a fost de acord cu încheierea contractului şi cu stabilirea unui onorariu fix în sumă de 16.000 RON.
Subsecvent, inculpata A. a folosit contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018, având semnătura contrafăcută în procedura de executare silită demarată la data de 12.07.2019, la cererea sa.
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că situaţia de fapt descrisă anterior rezultă în mod neechivoc din materialul probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi în apel, respectiv: declaraţiile date de intimat în calitate de persoană vătămată; declaraţiile inculpatei; contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018 – în original; adresă D. şi E. cu înscrisuri din dosarul de executare silită nr. x/2019; raportul de expertiză criminalistică nr. 77 din 03.08.2021 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova; raportul de expertiză criminalistică nr. 21 din 28.03.2022, supliment la raportul nr. x din 03.08.2021 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova; raportul de constatare criminalistică nr. 141829/3.01.2022.
Notând poziţiile antagonice pe care se situează părţile, Înalta Curte reţine, prioritar, că, potrivit art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., "Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză."
Aşadar, aprecierea fiecărei probe se face de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, situaţie în care instanţa este obligată să analizeze toate probele administrate în mod conjugat şi nu independent una de alta.
Deopotrivă, se observă că practica judiciară a statuat în mod constant că mijloacele de probă administrate în cauză nu au o ordine de preferinţă, referitor la forţa probantă, iar în situaţia în care există contradicţii între declaraţiile persoanelor audiate sub diferite calităţi procesuale (inculpat, persoană vătămată, martori), instanţa de judecată este îndrituită să aprecieze fiecare declaraţie în contextul tuturor probelor administrate în cauză, cu care este necesar să se coroboreze şi, pe cale de consecinţă, să reţină motivat ca reprezentând adevărul numai unele dintre acestea.
Potrivit art. 322 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
În ceea ce priveşte latura obiectivă, Înalta Curte reţine că elementul material constă în acţiunea alternativă de contrafacere a scrierii ori a subscrierii unui înscris sub semnătură privată, prin producerea unui alt înscris menit să îl reproducă pe cel original sau de alterare a acestuia în orice mod, prin efectuarea de modificări, ştersături, adăugiri asupra înscrisului original.
Pentru întregirea elementului material trebuie îndeplinite în mod necesar şi două cerinţe esenţiale: înscrisul falsificat să fie folosit de autorul falsului sau să fie încredinţat de acesta unei alte persoane coroborat cu împrejurarea ca înscrisul să fie apt a produce efecte juridice.
În acest context normativ şi interpretativ, instanţa de control judiciar reţine că, esenţial în speţă, este, aşadar, a se stabili, prioritar, dacă numitul C. a semnat personal contractul de asistenţă juridică aflat în litigiu, care atestă asumarea obligaţiei de plată a unui onorariu în sumă de 16.000 RON către inculpată.
Astfel, cu privire la semnătura de la rubrica "client" din contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018, atribuită lui C., probele tehnice administrate pe parcursul procesului penal au conchis cu certitudine că semnătura contestată nu a fost executată de către numitul C..
Sub acest aspect, se reţine că în cuprinsul raportului de expertiză criminalistică nr. 77 din 03.08.2021 întocmit în cauză de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova, expertul criminalist a concluzionat că semnătura de la rubrica "client/reprezentant" de pe contractul de asistenţă juridică aflat în litigiu nu a fost executată de către C., semnătura reprezentând o "execuţie din fantezie". Totodată, a precizat că nu se poate stabili dacă inculpata a executat sau nu semnătura în litigiu.
Raportul de expertiză criminalistică grafoscopică nr. 21 din 28.03.2022, întocmit în cauză de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova, supliment la raportul nr. x/2021, a exclus ipoteza efectuării semnăturii de către C., având în vedere deosebirile marcante între cele două categorii de grafisme contestate, reliefând următoarele:
- "semnătura în litigiu relevă o alcătuire semilaterală, executată cu un nivel de evoluţie mediu, cu viteză moderată, presiune variabilă, continuitate maximă, linia de bază ascendentă; se remarcă supraînălţarea majusculei şi a depasantei superioare; constructiv, semnătura debutează cu o majusculă "C" cu debut în croşet, din partea inferioară, formând aproape un oval prelung pe verticală; această majusculă este urmată de şase ghirlade, o minusculă "t" cu triunghi la bază şi o parafă scurtă, descendentă.
- grafismul de comparaţie, executat de C., este de nivel mediu, rapid, atât arcadat, cât şi ghirlandat, executat cu presiune variabilă,în general moderată, de dimensiune medie, cu continuitate redusă şi linie de bază orizontală.".
Expertul criminalist a constatat că examinarea comparativă a semnăturii în litigiu cu grafismele numitului C. relevă deosebiri, astfel: "dintre caracteristicile generale diferă continuitatea, mai ridicată la litigiu, supradimensionarea de la litigiu nu se regăseşte la grafismele de comparaţie, iar linia de bază este ascendentă la litigiu, pe când la comparaţie este orizontală".
Deopotrivă, a arătat că se identifică deosebiri şi la modul de construcţie al semnelor grafice componente, precum:
- Majuscula "C":
Litigiu: un croşet simplu în debut şi rotunjită în partea inferioară.
Comparaţie: debut bătătorit şi unghiular în partea inferioară.
- Minuscula "n":
Litigiu: ghirlandată.
Comparaţii: arcadată sau zigzagată.
- Minuscula "t":
Litigiu: depasanta dublată şi triunghi cu bucletă la bază.
Comparaţii: executată în două variante: cu depasanta dublată şi bara orizontalătrasată separat sau cu depasanta simplă şi triunghi de bază.
Înalta Curte constată că proba tehnică se coroborează cu declaraţiile constante ale numitului C. care, atât prin plângerea penală formulată la data de 22.11.2019, cât şi în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond, a susţinut că semnătura aplicată pe contractul de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018 nu îi aparţine, înscrisul fiind fals, precum şi cu concluziile raportului de constatare criminalistică nr. 124049/31.05.2022, prin care s-a reţinut că răspunsurile numitului C. la întrebările relevante nr. 4 şi 7 ("Dumneata ai fost de acord cu încheierea contractului de asistenţă juridică nr. x din 22.03.2018" - răspuns: "NU" şi "Dumneata eşti persoana care a aplicat semnătura de la rubrica Client/Reprezentant de pe contractul de asistenţă juridică nr. x din 22.03.2018" - răspuns: "NU") nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat – subiect sincer.
Pe de altă parte, raportul de constatare criminalistică a evidenţiat că răspunsurile la întrebările relevante adresate inculpatei au provocat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat, fapt de natură a genera îndoială asupra sincerităţii susţinerilor acesteia.
Ca atare, raportul de constatare oferă indicii privind nesinceritatea inculpatei apte să fundamenteze înlăturarea declaraţiilor sale şi oferă date privind sinceritatea numitului C..
Teza apărării, în sensul că numitul C. şi-ar fi modificat voluntar forma scrisului este nepertinentă prin raportare la concluzia certă a expertizelor de specialitate criminalistică cu privire la metoda de contrafacere utilizată în speţă şi concordantă cu celelalte probe menţionate anterior.
Înalta Curte observă, de altfel, absenţa oricărei motivaţii logice a pretinsei încercări a C. de a crea aparenţa contrafacerii propriei scrieri, contrar celor susţinute de inculpată.
Sub acest aspect, se constată că în mod judicios a reţinut instanţa de fond că executarea din fantezie a unei semnături de către C. nu ar fi avut nicio logică în condiţiile în care aceasta ar fi putut refuza pur şi simplu semnarea unui contract de asistenţă juridică ulterior emiterii deciziei nr. 18253/12.01.2018, prin care se stabilise deja suma de bani care urma a fi compensată, astfel încât nu ar fi avut niciun interes să mai încheie un astfel de contract.
În schimb, Înalta Curte reţine că doar inculpata A. justifica interesul prezentării unui înscris de tipul celui falsificat în procedura executării silite a debitorului.
Cât priveşte opinia exprimată de expertul parte în cursul urmăririi penale, Înalta Curte constată că aceasta nu se coroborează cu nicio altă probă administrată mai mult, aprecierile expertului nu sunt susţinute de argumente convingătoare, nefiind identificate, în mod convingător, suficiente elemente de identitate între grafisme, ca în cazul celor menţionate în probele tehnice şi expuse pe larg în cele ce preced.
În privinţa autorului contrafacerii semnăturii contestate din cuprinsul contractului de asistenţă juridică nr. x/22.03.2018, din coroborarea probatoriului testimonial cu raportul de expertiză criminalistică nr. 77/03.08.2021 efectuat de experţi din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova, raportul de expertiză criminalistică nr. 21 din 28.03.2022, supliment la raportul nr. x din 03.08.2021 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice – Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova, prin care s-a stabilit cu certitudine că numitul C. nu a executat semnătura în litigiu, raportul de constatare criminalistică nr. 141829/3.01.2022 prin care nu s-au relevat modificări specifice comportamentului simulat la întrebările relevante relativ la intimat, a rezultat că semnătura contestată din cuprinsul contractului de asistenţă juridică a fost efectuată de către inculpata A..
Astfel, prin raportul de expertiză criminalistică nr. 77/03.08.2021 efectuat de experţi din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova, expertul criminalist a arătat, în esenţă, că asemănările dintre semnătura în litigiu şi grafismul de comparaţie nu sunt definitorii pentru a afirma că semnătura în litigiu a fost executată de către inculpată, dar nici "nu o poate exclude pe aceasta ca posibil autor".
În declaraţia dată în calitate de inculpat în faţa Curţii de Apel Craiova, la data de 11.04.2024, apelanta a arătat următoarele: "(...) am încheiat cu C. contractul de asistenţă juridică din data de 13.03.2013, acesta fiind primul contract încheiat cu C. în calitate de mandatar al surorii sale. (...). Precizez că iniţial C. mi-a dat o sumă modică de 1000 RON, stabilind cu acesta ca în momentul recuperării sumelor de bani pentru sora sa, în funcţie de volumul muncii depuse, să încheiem un nou contract de asistenţă juridică în care să menţionăm că voi fi remunerată cu un procent între 8% şi 10% din suma recuperată.(...) În data de 22.03.2018 când am încheiat contractul de asistenţă juridică, C. s-a prezentat împreună cu fiul său la cabinetul meu (...)Contractul a fost completat de mine şi semnat personal de către C. (...). (...) în luna octombrie (2018-n.n.) în urma verificărilor făcute de mine am observat că s-a emis titlul către B. (...) ".
Prin declaraţia dată în calitate de persoană vătămată la data de 17.02.2020, în cursul urmăririi penale, intimatul C. a arătat următoarele: "(...) Fac precizarea că în luna ianuarie 2018, după ce s-a emis decizia de compensare, am fost sunat de către doamna avocat A. care mi-a solicitat să mă prezint la cabinetul acesteia din Craiova pentru a încheia un nou contract de asistenţă juridică în baza căruia să îi plătesc pe lângă prestaţia la care m-am obligat prin contractul din cursul anului 2016 încă 10% din valoarea sumei obţinute ca despăgubire. (...) Eu nu am fost de acord. (...) Nu am mai purtat discuţii până în cursul lunii octombrie 2018, când am fost sunat încă o dată de către doamna A. care mi-a solicitat iar să vin să încheiem un al doilea contract de asistenţă juridică prin care să îi plătesc ca onorariu 10% din suma obţinută ca despăgubire. (...) Eu am refuzat şi atunci să dau curs solicitării acesteia. (...) Arăt că eu nu am participat la încheierea contractului nr. x din 22.03.2018, nu cunosc în ce împrejurări a fost redactat şi în mod cert semnătura aplicată pe acesta care îmi este atribuită mie nu îmi aparţine."
Acesta a declarat şi în faţa instanţei de fond, la data de 25.04.2024, că nu a semnat contractul de asistenţă juridică în litigiu.
În acest context factual, declaraţia dată de inculpată la instanţa de fond generează dubii serioase cu privire la credibilitatea acesteia, fiind contrazisă atât de probe obiective - rapoartele de specialitate întocmite în cauză, cât şi de probe indirecte - declaraţiile constante ale intimatului care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cursul procesului penal infirmă apărarea inculpatei referitoare la semnarea contractului de asistenţă juridică aflat în litigiu de către C. şi confirmă, dincolo de orice îndoială rezonabilă că aceasta este cea care a semnat la rubrica "Client/reprezentant", de pe contractul de asistenţă juridică nr. x din data de 22.03.2018, încheiat între Cabinet Avocat A. şi C. - în calitate de mandatar pentru persoana vătămată B..
Astfel, falsificarea contractului de asistenţă juridică aflat în litigiu cu prilejul întocmirii acestuia de către inculpată prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului şi folosirea lui în vederea producerii de consecinţe juridice, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., impunându-se soluţia de încetare a procesului penal, conform prevederilor art. 396 alin. (8) din C. proc. pen.
Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 2) lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 115 din data de 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 115 din data de 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12 decembrie 2024.