Şedinţa publică din data de 19 decembrie 2024
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin senţinţa penală nr. 149/P din 21 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie s-au hotărât următoarele:
În baza art. 386 C. proc. pen.., s-a respins ca nefondată cererea inculpatului A., privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 298 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. , la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată.
În baza art. 67 alin. (1), raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) şi alin. (2) C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale a închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita funcţia de executor judecătoresc, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., i s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Tulcea sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile în cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Tulcea sau Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen.., s-a atras atenţia inculpatului A. asupra prevederilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza 65 alin. (3) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi aplicată inculpatului A. nu se execută pe durata termenului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.., raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 1349, art. 1381 şi art. 1385 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile B. şi C. şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 60.490 de euro, cu titlu de daune materiale către fiecare din părţile civile B. şi C., precum şi plata a câte 10.000 de euro, cu titlu de daune morale către fiecare din părţile civile B. şi C. şi s-au respins restul pretenţiilor civile ca nefondate.
În baza art. 397 alin. (2) şi (4) C. proc. pen.., s-a admis cererea părţilor civile B. şi C. şi s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii în vederea recuperării pagubelor cauzate prin infracţiune asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A., constând în teren şi construcţie situate în Municipiul Tulcea, Strada x, nr. 8, judeţul Tulcea - identificate cu numărul cadastral x,2,5 (intabulate în cartea funciară a Municpiului Tulcea sub nr. x), teren şi construcţie situate în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 4, judeţul Tulcea - identificate cu număr cadastral x (intabulate în cartea funciară a Municipiului Tulcea sub nr. x) şi clădire nerezidenţială (garaj) situată în Municipiul Tulcea, Strada x nr. FN, Bl. Spate Bloc 2, judeţul Tulcea, dispoziţia fiind executorie.
În baza art. 273 alin. (4) C. proc. pen.., s-a admis cererea expertului D. privind suplimentarea onorariul de expertiză tehnică imobiliară şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 4.460 RON, cu titlu de diferenţă rămasă de achitat în contul acestui onorariu.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 5.000 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 276 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 9.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă B..
În baza art. 272 C. proc. pen.., onorariile parţiale de avocaţi oficiu E. şi F., în sumă a câte 350 RON, s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa care a judecat fondul cauzei a reţinut că acuzaţia adusă inculpatului A. prin rechizitoriul întocmit sub nr. x/2019 din 09.12.2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa constă în aceea că inculpatul, de profesie executor judecătoresc în cadrul " Biroului executorului judecătoresc A.", în baza acelaiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada noiembrie 2015 - iunie 2018, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor C. civ. privind discuţiunea bunurilor ipotecate - art. 2478 C. civ., precum şi ale C. proc. civ., referitoare la urmărirea bunurilor ipotecate – art. 817 C. proc. civ. şi vânzarea la licitaţie publică – art. 829 şi următoarele C. proc. civ., multiple acte de executare în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2015 deschis la A. în baza cererii formulate de către creditorii G. şi H. împotriva debitorilor B. şi C., întemeiată pe titlul executoriu reprezentat de contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/21.01.2014 la BNP I..
Astfel, deşi titlul executoriu prevedea împrumutarea soţilor B. şi C. cu suma de 3500 euro de către numiţii G. şi H., sumă ce trebuia a fi restituită integral la data de 01.10.2014 şi pentru rambursarea căreia s-a garantat prin constituirea unei ipoteci imobiliare de rang I asupra suprafeţei de 1382 mp teren arabil, situat în intravilanul localităţii Tudor Vladimirescu, judeţul Tulcea, cu nr. cadastral x, înscris în Cartea Funciară sub nr. x Tulcea, executorul judecătoresc a procedat la urmărirea silită a unui alt imobil neipotecat, aparţinând debitorilor, respectiv proprietatea imobiliară - C1 locuinţă cu regim de înălţime D+P+2E+Mansardă şi teren aferent în suprafaţă de 349 mp, situat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea, evaluat la o valoare de piaţă în cuantum de 104.761 euro, imobil care, în cele din urmă, a fost vândut prin licitaţie publică în data de 07.07.2017, fiind adjudecat la preţul de 142.000 RON de către numitul J..
Potrivit rechzitoriului, prin fapta comisă, inculpatul A. ar fi cauzat persoanelor vătămate B. şi C. atât o pagubă materială, reprezentată de diferenţa de preţ a imobilului executat silit între valoarea estimată şi cea adjudecată, cât şi o vătămare morală generată de întreaga procedură execuţională care s-a finalizat cu pierderea locuinţei de domiciliu a debitorilor.
În fapt, la data de 28.11.2019 s-a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa plângerea penală formulată de către numiţii B. şi C. împotriva executorului judecătoresc A., pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C. pen..şi înşelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen., precum şi împotriva numiţilor G. şi H., pentru comiterea faptei de complicitate la infracţiunile anterior menţionate.
În motivarea plângerii, persoanele vătămate au arătat că în anul 2014 au împrumutat de la numiţii G. şi H. suma de 3500 euro, pentru restituirea căreia au garantat cu instituirea unei ipoteci asupra unui teren arabil din localitatea Tudor Vladimirescu, judeţul Tulcea.
Întrucât debitorii nu au rambursat suma la data scadentă convenită, creditorii au demarat executarea silită – având drept titlu executoriu contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/21.01.2014 la BNP I., prin intermediul B.E.J. A., context în care s-a ajuns la valorificarea unui alt imobil aparţinând debitorilor, respectiv un imobil amplasat în Municipiul Tulcea (Strada x nr. 1), care a fost vândut prin licitaţie publică în data de 07.07.2017.
În opinia persoanelor vătămate, creditorii şi executorul judecătoresc au nesocotit dispoziţiile legale privind executarea silită (din cuprinsul C. proc. civ.), în sensul că, deşi împrumutul era garantat cu un anumit imobil, asupra căruia fusese instituită o ipotecă, sus-numiţii au valorificat un alt imobil - ce nu figura în clauzele contractuale, mult mai valoros decât cel dintâi teren, care ar fi fost îndestulător pentru acoperirea creanţei de 3500 euro.
Expunerea situaţiei de fapt.
Prin încheierea din 07.04.2015, A. a admis cererea formulată de creditorii G. şi H., încuviinţând executarea silită solicitată de faţă de debitorii B. şi C..
În cuprinsul acestei încheieri se specifică de către executorul judecătoresc A. faptul că ambii debitori au domiciliul în "Tulcea - x, judeţul Tulcea".
Potrivit verificărilor efectuate în baza de date a Evidenţei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a reieşit că:
În perioada 21.02.1995 – 19.08.2016, numitul B. a domiciliat legal la adresa din: judeţ Tulcea;
În perioada 19.08.2016 – prezent numitul B. a domiciliat legal la adresa din: jud. Tulcea.
În perioada 05.07.2010 - 02.04.2019 numita C. a domiciliat legal la adresa din: jud. Tulcea.
În perioada 02.04.2019 – prezent numita C. a domiciliat legal la adresa din: judeţ Tulcea.
Cu privire la procedura de comunicare a actelor încheiate de către inculpatul A., în exercitarea atribuţiilor specifice profesiei sale, în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2015, s-au remarcat următoarele aspecte:
- comunicarea încheierii de admitere a cererii formulate de creditori şi implicit de încuviinţare a executării silite s-a realizat la data de 07.04.2015 astfel: creditorului G. la domiciliul din Municipiul Tulcea, str. x jud. Tulcea (adresa de domiciliu legal), iar creditoarei H. la sediul procesual ales, respectiv cabinetul de avocatură, deşi ambi creditori au optat pentru adresa din urmă;
- la data de 07.04.2015 este întocmită înştiinţarea debitorului B. cu privire la declanşarea urmăririi silite, în cuprinsul căreia este menţionată adresa debitorului din Mun. Tulcea, str. x, bl. 13.ap. 52, judeţTulcea;
- la data de 07.04.2015 este întocmită înştiinţarea debitoarei C. cu privire la declanşarea urmăririi silite, în cuprinsul căreia este menţionată adresa debitoarei din Mun. Tulcea, str. x, bl. 13.ap. 52, judeţ Tulcea, deşi domiciliul legal al acestei debitoare la data respectivă era Mun. Tulcea, str. x, jud. Tulcea.
S-a menţionat că inculpatul, în cadrul concluziilor sale scrise, a arătat că cei doi debitori ar fi vândut apartamentul din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 26 numiţilor K. şi H. în baza unui contract încheiat în anul 2007, locuind la această adresă fără forme legale, însă instanţa care a judecat fondul cauzei a precizat că această unică împrejurare nu influenţează cu nimic procedura de comunicare a actelor de executare silită, care trebuiau transmise la adresele cu care debitorii figurau în bazele de date oficiale, potrivit unor demersuri pe care executorul ar fi trebuit să le întreprindă.
Inculpatul şi-a motivat această opţiune prin faptul că, potrivit unui proces-verbal de evacuare, cei doi debitori ar fi fost evacuaţi din respectivul apartament la data de 29/30.04.2015 (dosar de executare silită nr. x/2015), însă această împrejurare este lipsită de relevanţă, întrucât respectiva adresă nu a fost stabilită de către debitori ca domiciliu procesual ales şi, prin urmare, nu executorul judecătoresc era cel îndreptăţit să aleagă respectiva adresă ca loc de comunicare a corespondenţei adresate debitorilor.
Faptul că cei doi debitori s-au ascuns mereu, au indus în eroare diferite persoane şi au refuzat să îşi achite obligaţiile financiare nu reprezintă un argument suficient de solid care să justifice efectuarea comunicărilor la o altă adresă decât cea cu care debitorii figurau înregistraţi în evidenţele oficiale, deoarece această modalitate de citare contravine dispoziţiilor art. 155 alin. (1) pct. 6. şi art. 158 C. proc. civ.
La data de 07.04.2015 s-a întocmit somaţia mobiliară adresată ambilor debitori ca în termen de o zi de la primirea acesteia sau de la lăsarea acesteia la domiciliul acestora să achite creditorilor G. şi H. suma de 3500 euro şi 5888.95 RON (cheltuieli de executare silită)".
În cuprinsul somaţiei mobiliare executorul judecătoresc a specificat faptul că ambii debitori locuiesc la adresa din Municipiul Tulcea, str. x, bl. 13.ap. 52, judeţul Tulcea, deşi domiciliul legal al debitoarei C. la data respectivă era Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea.
S-a observat faptul că executorul a indicat dispoziţiile art. 731 alin. (1) din C. proc. civ. drept temei juridic în cuprinsul somaţiei mobiliare (versiunea legislativă de la acea dată), conform căruia Aplicarea sechestrului asupra bunurilor debitorului: "Dacă în termen de o zi de la comunicarea somaţiei însoţite de încheierea de încuviinţare a executării debitorul nu plăteşte suma datorată, executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, în vederea valorificării lor, chiar dacă acestea sunt deţinute de un terţ."
La aceeaşi dată, 07.04.2015, a fost întocmită o adresă către fiecare dintre debitori, indicându-se aceeaşi adresă din Mun. Tulcea, str. x, bl. 13.ap. 52, judeţ Tulcea, la care debitoarea C. nu domicilia, prin care executorul judecătoresc se exprimă în maniera următoare: "aşa cum v-am înştiinţat în data de 07.04.2015, în baza art. 627 alin. (2) C. proc. civ., vă punem în vedere ca în termen de 3 zile să ne comunicaţi în scris toate veniturile şi bunurile dumneavoastră (...), în caz contrar urmează să procedăm la vânzarea prin licitaţie publică a bunurilor pe care le deţineţi şi să poprim veniturile obţinute de dumneavoastră."
S-a observat faptul că deşi actul de procedură prealabil privind însţiinţarea declanşării executării silite nu fusese efectiv comunicat debitorilor, în aceeaşi zi executorul judecătoresc le-a solicitat acestora comunicarea tuturor bunurilor şi veniturilor, accelerând în mod nejustificat procedura execuţională.
Deşi debitorii aveau la dispoziţie un termen de 3 zile pentru a comunica veniturile şi bunurile, la aceeaşi dată, 07.04.2015, executorul judecătoresc, nesocotind aceste dispoziţii legale şi conţinutul propriei adrese emise în aceeaşi zi, a solicitat Serviciului de Impozite şi Taxe Locale Tulcea să îi comunice bunurile cu care debitorii figurează înregistraţi în evidenţele instituţiei.
Prin adresa nr. x/08.05.2015, Serviciul de Impozite şi Taxe Locale Tulcea a comunicat faptul că cei doi debitori fugurează cu următoarele bunuri impozabile: teren situat în str. x, în suprafaţă de 349 mp, teren arabil situat în Tulcea, str. x, în suprafaţă de 1300 mp, teren arabil situat în str. x, în suprafaţă de 1382,60 mp, imobil situat în Tulcea, str. x, teren cu construcţii în suprafaţă de 2800 mp, suprafaţă utilă de 45 mp cu valoarea impozabilă în sumă de 88.357,50 RON, anexă cu suprafaţa utilă de 15 mp cu valoarea impozabilă în sumă de 9759,75 RON.
La aceeaşi dată, 07.04.2015, executorul judecătoresc a înştiinţat ambii debitori la aceeaşi adresă din Mun. Tulcea, str. x, bl. 13.ap. 52, judeţ Tulcea, la care debitoarea C. nu domicilia, cu privire la înfiinţarea popririi asupra tuturor conturilor bancare deţinute de aceştia.
Executorul a indicat ca temei juridic în cuprinsul somaţiei mobiliare dispoziţiile art. 782 C. proc. civ. (versiunea legislativă de la acea vreme).
La aceeaşi dată, 07.04.2015, executorul judecătoresc A. a comunicat tuturor unităţilor bancare măsura de înfiinţare a popririi asupra conturilor deţinute de către debitorii B. şi C. (la dosarul de executare silită există dovezile de înmânare către unităţile bancare).
Dintre toate răspunsurile comunicate de către unităţile bancare, s-a observat faptul că L. a transmis B.E.J. A., prin adresele nr. x/14.04.2015 şi y/14.04.2015 faptul că atât B., cât şi C. figurează cu conturi deschise la L., iar acestea au fost indisponibilizate la dispoziţia A. pentru sumele de 3500 euro şi 5888,95 RON. De asemenea, prin adresa nr. x, M. a comunicat B.E.J. A. faptul că debitorul B. figurează cu sume consemnate în evidenţele M. S.A..
S-a menţionat că, comunicarea transmisă de L. a fost extrem de importantă în economia probelor dosarului, întrucât sumele de bani indisponibilizate la dispoziţia A. erau suficiente pentru a stinge atât debitul principal de 3500 euro, cât şi cheltuielile de executare în sumă de 5888,95 RON, fiind suficient ca executarea silită să poarte asupra acestor sume de bani, fără a mai fi necesară continuarea ei asupra imobilelor.
Că aşa stau lucrurile o dovedeşte conţinutul somaţiei imobiliare din 15.09.2015, pe care inculpatul A. a întocmit-o şi a adresat-o debitorilor – la adresa din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 26, judeţul Tulcea, deşi domiciliul legal al debitoarei C. era la adresa din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţ Tulcea, punându-le în vedere ca în termen de 15 zile de la "primirea sau lăsarea acesteia la domiciliul dumneavoastră", să achite creditorilor suma de 3500 euro şi suma de 5888.95 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită .
Actele de procedură menţionate au fost comunicate doar debitorului B. - la adresa din Mun. Tulcea, str. x, bl. 13.ap. 52, judeţ Tulcea, dovadă fiind procesul-verbal de înmânare încheiat la data de 08.04.2015, de către factorul poştal, în cuprinsul căruia s-a menţionat că actele ce trebuiau înmânate constau în "înştiinţare declanşare executare silită, copie cerere executare silită, copie titlu executoriu, încheiere deschidere dosar şi încuviinţare executare silită, încheiere stabilire cheltuieli executare, somaţie, relaţii bunuri, înştiinţare poprire conturi".
Această comunicare poartă menţiunea că destinatarul este absent, astfel că în lipsa cutiei poştale a fost afişată înştiinţarea, deşi locaţia era un bloc de locuinţe.
Debitoarei C. nu i-au fost comunicate actele menţionate, deşi aceasta avea domiciliul legal, cel puţin la acea vreme, la adresa din Municipiul Tulcea, judeţul Tulcea, locaţie care corespundea cu domiciliul în fapt al debitorului B. şi care, astfel, i-ar fi permis debitoarei C. să ia la cunoştinţă în timp util de respectivele demersuri.
Împrejurarea că debitorii nu au formulat contestaţie la executare, invocând comunicarea nelegală a acestor acte de executare, nu poate fi reţinută în favoarea inculpatului, întrucât, deşi debitorii au avut cunoştinţă de urmărirea silită, formulând chiar cerere de suspendare provizorie a executării, procedura de comunicare trebuia îndeplinită cu respectarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) ptc. 6 şi art. 161 şi următoarele C. proc. civ., prin înmânarea actului de procedură celui citat, la adresa la care domiciliază, dacă aceasta este cunoscută.
S-a mai observat faptul că toate aceste acte au fost comunicate în acelaşi timp, fiind redactate în aceeaşi zi, deşi succesiunea acestora implica o decalare temporală (spre exemplu, la data de 07.04.2015 este întocmită o adresă către fiecare dintre debitori prin care executorul judecătoresc se exprimă în maniera următoare: "aşa cum v-am înştiinţat în data de 07.04.2015, în baza art. 627 alin. (2) C. proc. civ., vă punem în vedere ca în termen de 3 zile să ne comunicaţi în scris toate veniturile şi bunurile dumneavoastră (...), în caz contrar urmează să procedăm la vânzarea prin licitaţie publică a bunurilor pe care le deţineţi şi să poprim veniturile obţinute de dumneavoastră.").
Este adevărat că dispoziţiile art. 6 alin. (2) C. proc. civ. consacră celeritatea procedurii silite, însă această celeritate, impune ca măsurile luate în această fază procesuală să fie dispuse în conformitate cu legea, şi nu în contradicţie cu legea. Prin urmare, s-a precizat că nu pot fi invocate ca temei al încălcării normelor execuţional civile dispoziţiile art. 627 alin. (1) din C. proc. civ. (versiunea legislativă de la data îndeplinirii actelor de procedură), care stipulează rolul activ al executorului judecătoresc în sensul următor: (1) În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.
De asemenea, potrivit Codului Deontologic al Executorilor Judecătoreşti din România, executorii judecătoreşti trebuie să îşi îndeplinească corect şi în timp util atribuţiile profesionale, să fie de bună-credinţă, integri şi să îşi organizeze într-un mod riguros activitatea profesională.
La data de 08.04.2015, executorul judecătoresc A. s-a deplasat la Cabinetul de Avocatură al avocatei N., ales drept domiciliul procesual al creditorilor, încheiind un proces-verbal de înmânare a tuturor actelor de procedură întocmite până la acea data, în atenţia creditoarei H., fiind omis creditorul G..
Prin certificatul nr. x/24.06.2015, BIROUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ TULCEA a comunicat faptul că debitorii C. şi B. figurează cu următoarele imobile:
1. imobil constând în teren în suprafaţă totală de 10.000 mp, situate în T209, 3874 extravilan com. Somova, Jud. Tulcea
2. imobil constând în teren în suprafaţă totală de 1300 mp, situate în intravilan suburbia Tudor Vladimirescu str. x, jud. Tulcea
3. imobil constând în teren în suprafaţă totală de 1383 mp, situat în intravilan suburbia Tudor Vladimirescu, jud. Tulcea (care face obiectul ipotecii imobiliare de rang I inserată în contractul de împrumut ce a reprezentat titlul executoriu)
4. imobil constând în teren în suprafaţă totală de 2800 mp, situate în intravilan suburbia Tudor Vladimirescu, jud. Tulcea.
În consecinţă, la data de 11.09.2015, executorul judecătoresc a solicitat înscrierea în evidenţele Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Tulcea, a somaţiei de plată izvorâtă din dosarul nr. x/2015, în referire la fiecare dintre cele patru imobile menţionate mai sus.
La data de 15.09.2015, inculpatul A. a întocmit somaţia imobiliară prin care le punea în vedere ambilor debitori – la adresa din Municipiul Tulcea, str. x, bl. 13.ap. 52, judeţ Tulcea, deşi domiciliul legal al debitoarei C. era la adresa din Municipiul Tulcea, judeţ Tulcea - ca într-un termen de 15 zile de la "primirea sau lăsarea acesteia la domiciliul dumneavoastră", să achite creditorilor suma de 3500 euro şi suma de 5888.95 RON cu titlu de cheltuieli de executare.
Un fapt deosebit de relevant, pe care chiar inculpatul l-a recunoscut şi care a pus în lumină incosecvenţa apărărilor sale, este acela că, potrivit propriilor susţineri consemnate în concluziile scrise, la data de 15.09.2015 ambii debitori fuseseră deja evacuaţi de la adresa din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 26, judeţ Tulcea (a se vedea filele x din concluziile scrise), or, în aceste condiţii, nu se justifica în niciun mod comunicarea acestor somaţii imobiliare la o adresă la care debitorii nu locuiau şi de la care fuseseră evacuaţi încă din data 30.04.2015.
În cazul în care debitorii nu se conformau, executorul judecătoresc le-a învederat că va proceda la urmărirea silită a imobilului situat în Tudor Vladimirescu - x, judeţul Tulcea înscris în CF x Tudor Vladimirescu, nr. cadastral nr. x, imobil care corespundea poziţiei 4 din lista imobilelor enumerate de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Tulcea, respectiv " imobil constând în teren în suprafaţă totală de 2800 mp, situate în intravilan suburbia Tudor Vladimirescu, jud. Tulcea. " şi care nu făcea însă obiectul ipotecii imobiliare inserate în titlul executoriu.
Cât priveşte dovada comunicării actului mai sus-menţionat, s-a observat la dosarul de executare silită nr. x/2015, faptul că la data de 09.10.2015 factorul poştal s-a deplasat la domiciliul numitului B. din str. x Mun. Constanţa pentru a-i înmâna "somaţie de plată imobiliară CF x; CF x; CF x; CF x, în dosarul nr. x/2015", însă destinatarul absenta, astfel că i-a fost afişată o înştiinţare în acest sens.
Aşadar, cu toate că somaţia imobiliară le-a fost comunicată debitorilor la adresa din Municipiul Tulcea, str. x, bl. 13.ap. 52, judeţ Tulcea, deşi domiciliul legal al debitoarei C. era la adresa din Municipiul Tulcea, judeţ Tulcea, totuşi, în cazul debitorului B. comunicarea actului de procedură menţionat s-a realizat la adresa din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, în timp ce în cazul debitoarei C. această comunicare nu s-a realizat.
Observând numerele de carte funciară menţionate în cuprinsul procesului-verbal de înmânare, Curtea a constatat că somaţiile imobiliare vizau cele patru imobile comunicate de către Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Tulcea, printre care şi imobilul supus ipotecii imobiliare (la poziţia 3 din lista transmisă), cu toate că la dosarul de executare silită nu au fost identificate şi celelalte trei somaţii imobiliare (aferente nr. CF x; CF x; CF x) şi nicio dovadă de comunicare pentru debitoarea C..
În faza judecăţii au fost depuse somaţia imobiliară emisă la data de 15.09.2015 care vizează imobilul ipotecat situat în localitatea Tudor Vladimirescu, judeţul Tulcea, înscris în CF sub nr. x, cu numărul cadastral x, proprietatea debitorilor B. şi C., precum şi dovezile de comunicare a acesteia către debitori, alături de procesul-verbal de înmânare întocmit în 09.10.2015, respectiv înscrierea în cartea funciară în baza cererii de înscriere şi a încheierii nr. x/15.09.2015 emisă de OCPI Tulcea .
După cum se poate lesne constata, aceste cereri, acte şi comunicări nu privesc însă imobilul adjudecat din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, proprietatea debitorilor B. şi C., iar ele nu pot influenţa poziţia subiectivă a inculpatului, care, cu rea-credinţă şi în pofida formalităţilor de executare silită îndeplinite cu privire imobilul adus drept garanţie în contractul de împrumut, nu a executat silit acest bun, ci un alt imobil, încălcând interdicţia prevăzută de art. 2478 C. civ. şi art. 817 alin. (4) C. proc. civ., precum şi regulile de la art. 829 C. proc. civ., care impuneau ca toate formalităţile premergătoare vânzării, şi nu doar o parte din acestea, să aibă ca obiect imobilul adjudecat.
Mai mult, aceste comunicări au fost efectuate la aceeaşi adresă din Municipiul Tulcea, str. x, bl. 13.ap. 52, judeţ Tulcea, de la care debitorii fuseseră evacuaţi încă din data de 30.04.2015, aşa cum inculpatul a afirmat în concluziile sale scrise .
La data de 13.11.2015, inculpatul A. a întocmit somaţia imobiliară prin care le-a pus în vedere ambilor debitori – (B. la adresa din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, iar C. la adresa din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 26, judeţul Tulcea, deşi niciuna dintre adrese nu corespundea domiciliului legal - domiciliul legal al debitoarei C. fiind la adresa din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţ Tulcea) ca într-un termen de 15 zile de la "primirea sau lăsarea acesteia la domiciliul dumneavoastră" să achite creditorilor suma de 3500 euro şi suma de 5888.95 RON cu titlu de cheltuieli de executare.
În cazul în care debitorii nu se conformau, executorul judecătoresc le-a învederat celor doi că va proceda la urmărirea silită a imobilului situat în Tulcea - x, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea, înscris în CF x Tulcea, cu numărul cadastral x.
S-a observat că una dintre comunicări a fost transmisă în mod nelegal, întrucât debitoarea C. nu mai locuia în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 26, bl. 13.ap. 52, judeţ Tulcea, adresă de la care, potrivit susţinerilor inculpatului, fusese evacuată încă din luna aprilie 2015, domiciliul legal al acestei debitoare fiind Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1.
S-a constatat modalitatea nejustificată în care inculpatul a optat pentru executarea imobilului din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, în condiţiile în care acesta trebuia să îşi concentreze executarea silită asupra terenului în suprafaţă de 1383 mp din suburbia Tudor Vladimirescu, obiect al ipotecii imobiliare de rang I, şi nu asupra imobilului din Tulcea, Strada x nr. 1, întrucât în cauză fusese declanşată urmărirea silită imobiliară, titlul executoriu era reprezentat de contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară asupra terenului în suprafaţă de 1383 mp din suburbia Tudor Vladimirescu, iar valoarea celorlalte bunuri imobile şi a sumelor poprite în conturile bancare ale debitorilor permiteau recuperarea debitului principal şi a cheltuielilor de executare.
Cât priveşte comunicarea acestui act, la dosarul de executare silită se regăseşte procesul-verbal de înmânare, completat de factorul poştal, din data de 09.02.2016, prin care se dorea înmânarea următoarelor acte:
- somaţie de plată imobiliară CF x
- încheiere desemnare expert
Destinatarul menţionat în cuprinsul procesului-verbal de înmânare era exclusiv debitorul B., persoană pe care agentul procedural nu ar fi găsit-o la domiciliul indicat - Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea, sens în care a lăsat o înştiinţare.
Procedura de comunicare nu a vizat-o şi pe debitoarea C., conform art. 820 C. proc. civ. care stipula: "Executorul judecătoresc va comunica încheierea de încuviinţare a executării silite prevăzute de art. 666 atât debitorului, cât şi terţului dobânditor, însoţită, în ambele cazuri, de titlul executoriu în copie certificată şi de somaţie, punându-li-se în vedere ca în termen de 15 zile de la primirea acesteia să plătească întreaga datorie, inclusiv dobânzile şi cheltuielile de executare.
Procedura de comunicare a fost reluată chiar de executorul judecătoresc A., care în data de 15.02.2016 s-a deplasat personal la adresa din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea, pentru a înmâna aceleaşi documente (somaţia imobiliară şi încheiere desemnare expert), prilej cu care acesta l-a găsit pe numitul B., care semnat dovada de înmânare .
Deşi la dosarul de executare silită nu s-a identificat cererea de înscriere a somaţiei de plată imobiliară în evidenţele Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Tulcea, cu privire la imobilul situat în Tulcea - judeţul Tulcea înscris în CF Tulcea x, cu numărul cadastral x, în cuprinsul extrasului de carte funciară de informare se face trimitere la încheierea nr. x/13.11.2015, prin care se notează în cartea funciară a imobilului menţionat somaţia emisă de către executorul judecătoresc A. pentru suma de 3500 de euro, reprezentând împrumut în favoarea creditorilor G. şi H., precum şi suma de 5888,95 RON cu titlu de cheltuieli de executare .
După acest prim demers, de notare a somaţiei imobiliare în cartea funciară, executorul judecătoresc A. şi-a concentrat eforturile asupra acestui imobil, în sensul că a solicitat Primăriei Tulcea, prin adresa din data de 27.01.2016, să comunice următoarele acte: plan de urbanism, autorizaţie de construcţie, proiect şi memoriu tehnic.
Aşadar, până în acest moment al executării silite, procedura de comunicare a actelor de executare silită a fost deficitară, în sensul că nu s-au respectat domiciliile legale ale debitorilor, nu s-au avut în vedere ambii debitori, fie nu s-au comunicat toate actele sau chiar s-au întocmit nejustificat de repede unele dintre aceste acte, iar executorul judecătoresc A. a urmărit cu interes valorificarea imobilului amplasat în Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea.
Dovadă este faptul că în momentul în care a comunicat somaţia imobiliară privind acest imobil, executorul deja desemnase un expert pentru evaluarea acelui imobil, deşi teoretic acordase un termen de 15 zile debitorului pentru achitarea debitului.
S-a reiterat faptul că deşi din punct de vedere formal executorul a notat somaţia de plată în cartea funciară a fiecărui imobil deţinut de cei doi debitori, acesta, în mod nejustificat, nu a emis şi implicit nici nu a comunicat ambilor debitori însăşi somaţia imobiliară care viza imobilul ipotecat, respectiv terenul în suprafaţa de 1382 mp, situat în intravilanul localităţii Tudor Vladimirescu, judeţ Tulcea, cu nr. cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x Tulcea. Astfel, iar din înscrisurile depuse în faza de judecată a reieşit că somaţia imobiliară a fost comunicată la adresa din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 26, la care debitoarea C. nu domicilia, întrucât, potrivit concluziilor scrise depuse de inculpat în faza judecăţii, de la respectiva adresă debitoarea fusese evacuată la data de 30.04.2015.
De altfel, în afară de cele două somaţii imobiliare emise pentru terenul intravilan în suprafaţă de 2800 mp din Tudor Vladimirescu şi imobilul din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, inculpatul A. nu a emis somaţii imobiliare pentru restul imobilelor deţinute de cei doi debitori, ceea ce dovedeşte modalitatea discreţionară în care inculpatul a înţeles să procedeze. De altfel, în măsura în care inculpatul a optat pentru efectuarea unor formalităţi de executare silită cu privire la un alt imobil decât cel care făcuse obiectul ipotecii de rang I, firesc ar fi fost ca aceste formalităţi să privească nu doar imobilul din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, ci toate imobilele pe care cei doi debitori le aveau în proprietate.
După deplasarea executorului judecătoresc la adresa de domiciliu a debitorilor, din data de 15.02.2016, pentru a înmâna personal actele menţionate mai sus menţionate, debitorii au luat cunoştinţă de procedura de executare silită desfăşurată împotriva lor şi mai cu seamă de amploarea acelor demersuri care vizau însăşi executarea silită a celui mai valoros imobil pe care îl deţineau şi în care locuiau, împreună cu cei doi copii.
Astfel, se explică faptul că la data de 22.02.2016 debitorii B. şi C. au formulat cerere de suspendare provizorie a executării silite, în cuprinsul căreia au arătat că "trebuia să urmărească în principal imobilul ipotecat, aflat în loc. Tudor Vladimirescu, în suprafaţă de 1382 mp şi abia apoi, dacă nu s-ar fi îndestulat creanţa, să fie urmărite celelalte imobile." S-a precizat că "imobilul este construcţie nefinalizată, neintabulat în cartea funciară." Asupra urgenţei suspendării provizorii a executării, au arătat "că urmărirea şi notarea acestei executări silite asupra acestui imobil în care contestatarii locuiesc, îi împiedică pe aceştia să finalizeze construcţia şi să realizeze intabularea acesteia."
Prin încheierea de şedinţă din data de 02.03.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Tulcea a admis cererea de suspendare provizorie a executării silite în dosarul de executare nr. 55/2015 al B.E.J. " A." până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Tulcea.
Un alt aspect semnificativ în conduita executorului judecătoresc a fost reprezentat de solicitările repetate ale Judecătoriei Tulcea, la adresa acestuia, de a înainta înscrisuri din dosarul de executare silită nr. x/2015, pentru soluţionarea contestaţiei la executare şi a cererii de suspendare a executării silite, sens în care s-au emis multiple adrese în revenire, în intervalul iunie – noiembrie 2016, pentru ca în data de 06.01.2017 Judecătoria Tulcea să respingă ca neîntemeiată contestaţia la executare şi rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Deşi în referire la aceste activităţi de executare silită s-a invocat principiul ne bis in idem, motivându-se că ele au fost deja analizate de instanţa civilă, Curtea a reţinut că toate aceste acte procedurale efectuate cu încălcarea normelor execuţionale civile sunt deosebit de relevante în a sublinia poziţia subiectivă a inculpatului şi atitudinea acestuia de a parcurge o procedură de executare silită cu încălcarea normelor legale în materie, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, într-o modalitate caracteristică formei continuate de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu. Împrejurarea că aceste acte au fost analizate de instanţa civilă nu înlătură răspunderea penală a inculpatului, deoarece îndeplinirea de către inculpat, cu încălcarea legii, a atribuţiile sale de serviciu nu anulează caracterul penal al faptei, doar pentru că părţile interesate ar fi avut la dispoziţie unele remedii prevăzut de legea procesual civilă, reprezentate de suspendarea executării silite şi contestaţia la executare.
Ceva mai mult, aşa cum s-a argumentat în cadrul secţiunii rezervate apărărilor inculpatului, instanţa civilă nu a analizat decât o parte din actele de executare, activităţile examinate de instanţa penală şi care conferă conţinut acuzaţiilor penale nefiind analizate de aceasta.
La data de 23.03.2016, în cadrul dosarului de executare silită a fost efectuat raportul de evaluare nr. x/23.03.2016, întocmit de către S.C. O. S.R.L. Tulcea, pentru proprietatea imobiliară formată din construcţie (D+P+2E+M) şi terenul aferent, situată în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, jud. Tulcea (proprietatea comună a debitorilor B. şi C.).
În prealabil, s-a subliniat faptul că această evaluare nu putea fi efectuată decât cu parcurgerea formalităţilor premergătoare vânzării. Or, la dosarul de executare silită nu s-a identificat existenţa procesului-verbal de situaţie.
În ceea ce priveşte evaluarea imobilului amplasat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, Curtea a reţinut următoarele:
Din cuprinsul raportului de evaluare a reieşit că valoarea de piaţă a imobilului în vederea vânzării este de 104.761 EURO, echivalentul a 468.217 RON (la cursul valutar 4,4694 RON/EUR, valabil pentru data de referinţă a evaluării – 24.03.2016).
Inspecţia imobilului a fost realizată de către evaluator în data de 23.12.2015, "în prezenţa reprezentantului proprietarului dn. A.".
Proprietatea este amplasată în zona mediană a Municipiului Tulcea, zona de case/vile. În zonă se află case/vile, Colegiul Dobrogean Spiru C. Haret.
În legătură cu procedura de evaluare a imobilului, Curtea a reţinut articolul 836 C. proc. civ. (versiunea legislativă de la momentul evaluării imobilului).
Prin încheierea nr. 55 din 03.02.2016, executorul judecătoresc A. a admis cererea creditorilor G. şi H. prin care aceştia ar fi solicitat efectuarea unei expertize în vederea evaluării imobilului amplasat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, cerere pe care ar fi formulat-o în termenul legal prevăzut de art. 836 alin. (4) C. proc. civ. şi la care ar fi ataşat "acte" în susţinerea ei.
Analizând actele de executare silită, Curtea a constatat că deşi executorul judecătoresc a întocmit încheierea prevăzută de art. 836 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cea de stabilire a valorii de circulaţie a imobilului, raportat la preţul mediu de piaţă din localitatea respectivă (în acest sens, a se vedea dosar instanţă), la dosarul de executare silită nu a fost identificată nici cererea creditorilor şi nici actele depuse în susţinerea cererii.
Totodată, deşi la dosarul primei instanţe a fost depusă încheierea de desemnare a expertului, Curtea a reţinut că inculpatul nu a învederat nici un fel de motive obiective pentru care nu a putut evalua el însuşi acel imobil, aşa cum prevede art. 836 alin. (1) C. proc. civ., fiind nejustificată numirea unui expert evaluator, în absenţa unei cereri din partea creditorilor .
În aceste condiţii, inculpatul A. a demarat procedura evaluării imobilului care reprezenta însuşi domiciliul debitorilor, la data de 03.02.2016, dată la care debitorilor nici măcar nu le fusese comunicată somaţia imobilară cu privire la acel imobil.
S-a menţionat faptul că abia la data de 09.02.2016 agentul procedural a încercat să comunice respectivul act, nefiind identificat destinatarul la domiciliu; procedura de comunicare a fost reluată de însuşi executorul judecătoresc A., care în data de 15.02.2016 s-a deplasat personal la adresa din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea, pentru a înmâna aceleaşi documente (somaţia imobiliară şi încheiere de desemnare expert), prilej cu care l-a găsit pe B., cel care a semnat dovada de înmânare .
La dosarul de executare silită se află raportul de evaluare nr. x/11.05.2016, întocmit de către S.C. O. S.R.L. Tulcea, comun pentru următoarele imobile:
1. Teren intravilan – suprafaţă 1382,60 mp, nr. cadastral x, nr. CF nou x, nr. CF vechi x, adresa: loc. Tudor Vladimirescu, sola 17, parcela x, jud. Tulcea. – asupra căruia fusese instituită ipoteca imobiliară de rang I în cuprinsul contractului de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/21.01.2014 la BNP I..
2. Teren intravilan – suprafaţă 878 mp, nr. cadastral x, nr. CF nou 40215, adresa: jud. Tulcea.
3. Teren intravilan – suprafaţă 2800 mp, nr. cadastral x + C1 locuinţă sezonieră, nr. cadastral x, nr. CF nou x, adresa: loc. Tudor Vladimirescu, str. x, jud. Tulcea.
Din cuprinsul raportului de evaluare a reieşit că valoarea de piaţă pentru fiecare imobil era următoarea:
1. Teren intravilan – suprafaţă 1382, 60 mp, adresa: loc. Tudor Vladimirescu, sola 17, parcela x, jud. Tulcea. – asupra căruia fusese instituită ipoteca imobiliară de rang I în cuprinsul contractului de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/21.01.2014 la BNP I.. - 7100 EURO, echivalentul a 31.868 RON.
2. Teren intravilan – suprafaţă 878mp, adresa: loc. Tudor Vladimirescu, str. x, jud. Tulcea. – 4600 EURO, echivalentul a 20.647 RON.
3. Teren intravilan – suprafaţă 2800 mp, locuinţă sezonieră, jud. Tulcea. – 13900 EURO echivalentul a 62.389 RON (pentru teren) şi 2.158 EURO echivalentul a 9.686 RON (pentru locuinţa sezonieră).
În total, s-a estimat că toate cele trei imobile cumulau o valoare de piaţă în sumă de 27.758 EURO echivalentul a 124,590 RON (la cursul valutar de 4, 4884 RON/EUR, valabil pentru data de referinţă a evaluării – 11.05.2016), cu toate putând acoperi debitul principal şi cheltuielile de executare.
În ceea ce priveşte procedura de evaluare a acestor trei imobile aparţinând debitorilor C. şi B., Curtea a reţinut următoarele aspecte:
La întocmirea acestui raport, nu s-au respectat prevederile art. 836 C. proc. civ., mai precis niciuna din etapele premergătoare acestui act de procedură reprezentat de evaluarea imobilului urmărit, neexistând la dosar nicio încheiere emisă de către executorul judecătoresc, aşa cum în mod formal s-a emis pentru evaluarea imobilului ce constituia locuinţa debitorilor din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea. Astfel, neexistând nicio cerere a creditorilor, nicio încheiere de admitere a unei asemenea cereri, respectiv de numire a unui expert, părţile nu au avut cunoştinţă de acest act de procedură.
Potrivit art. 836 alin. (6) C. proc. civ., această încheiere se comunică părţilor şi expertului, însă cum la dosarul de executare silită nu s-a identificat nicio astfel de încheiere, concluzia nu poate fi decât aceea că această evaluare a fost una formală, menită să creeze aparenţa urmăririi tuturor bunurilor debitorilor, pentru a distrage atenţia de la executarea prioritară şi exclusivă, în cele din urmă, a imobilului cel mai valoros şi mai important pentru debitori, reprezentat de locuinţa de domiciliu a acestora din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1.
Însăşi ordinea în care s-au emis cele două rapoarte de evaluare denotă această intenţie, dincolo de toate celelalte deficienţe, fiind întocmit mai întâi raportul de evaluare a imobilului din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, care era imobilul cu valoarea cea mai mare şi care nici nu constituia obiectul ipotecii de rang I, şi abia apoi raportul de evaluare a celorlalte trei imobile aflate în proprietatea debitorilor.
Potrivit dosarul de executare, contravaloarea celor două rapoarte de evaluare a fost suportată de către creditorul G., prin delegatul A..
Comparând valoarea de piaţă a imobilul care făcea obiectul ipotecii şi cea aferentă imobilului din str. x, care a fost, în cele din urmă, supus vânzării prin licitaţie publică, s-a remarcat faptul că cele două valori ale imobilelor sunt complet disproporţionate, prima ridicându-se la nivelul sumei de 7100 EURO, echivalentul a 31.868 RON., iar cea de-a doua la cuantumul de 104.761 EURO, echivalentul a 468.217 RON.
Astfel, cel de-al doilea imobil care reprezenta inclusiv locuinţa debitorilor era de 14 ori mai valoros decât imobilul asupra căruia părţile contractante conveniseră instituirea ipoteticii imobiliare de rangul 1, pentru garantarea restituirii unui împrumut de 3500 euro.
S-a constatat faptul că valoarea imobilului ipotecat - de 7100 de euro ar fi putut acoperi atât creanţa principală a creditorilor - în cuantum de 3500 euro, cât şi cheltuielile de executare – în cuantum de 5957,46 RON (aproximativ 1315 euro, la cursul BNR din luna mai 2017).
Cu toate acestea, cu încălcarea explicită a dispoziţiilor din C. civ., privind discuţiunea bunurilor ipotecate - art. 2478, precum şi ale C. proc. civ., privind urmărirea bunurilor ipotecate – art. 817 şi vânzarea la licitaţie publică – art. 829 şi următoarele, inculpatul A. a demarat procedura de vânzare prin licitaţie publică a imobilului din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea. A menţionat şi art. 2478 şi 2479 din C. civ. referitoare la secţiunea aferentă executării ipotecilor imobiliare.
Prin încheierea nr. 55/24.05.2017, executorul judecătoresc A. a fixat preţul imobilului situat în Strada x nr. 1 din Municipiul Tulcea, adică preţul de pornire a licitaţiei, la valoarea de 468.217,00 RON, astfel cum a fost stabilită prin raportul de evaluare.
De asemenea, a fixat termenul pentru vânzarea la licitaţie a imobilului menţionat pentru data de 16.06.2017, ora 12:00.
Executorul judecătoresc a fixat prin aceeaşi încheiere atât preţul imobilului, cât şi termenul pentru vânzarea imobilului, accelerând nejustificat procedura.
La aceeaşi dată, executorul judecătoresc a emis publicaţia de vânzare imobiliară nr. 1/24.05.2017, cu privire la imobilul din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea.
La dosarul de executare silită se află adresa din data de 25.05.2017 de comunicare a raportului de evaluare imobiliară din 11.05.2016, cu privire la imobilul din Strada x nr. 1 din Tulcea, în atenţia debitorului B..
S-a observat faptul că, deşi executorul judecătoresc stabilise deja preţului imobilului şi termenul pentru vânzarea acestuia prin licitaţie publică la data de 24.05.2017, abia în data de 25.05.2017 a comunicat debitorului respectivul act, practic dupa trecerea unui an de la data la care fusese emis raportul de evaluare. Raportul de evaluare, cu privire la imobilul din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, a fost întocmit la data de 23.03.2016.
S-a mai observat şi faptul că această adresă nu a fost comunicată debitoarei C., ci doar soţului acesteia.
Or, este evidentă intenţia inculpatului de a defaza toate demersurile debitorului astfel încât eventualele contestaţii la executare să fie respinse sau rămase fără obiect.
Nu există nicio justificare pentru care executorul să fi aşteptat un an pentru comunicarea raportului de evaluare, însă a depus toate eforturile pentru a urgenta scoaterea la vânzare prin licitaţie publică a imobilului respectiv.
Apărarea inculpatului, potrivit căreia ar fi permis debitorilor să îşi achite datoria, fapt pentru care a temporizat această procedură, este irelevantă, întrucât dacă ar fi urmărit să le creeze debitorilor un avantaj, acesta nu ar fi executat silit imobilul din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, ci imobilul ipotecat sau orice alt imobil ori sumele de bani poprite în contul bancar deschis la L..
În ceea ce priveşte dovada de comunicare a raportului de evaluare din data de 11.05.2016, la dosarul execuţional se află înscrisul intitulat "dovada de înmânare " întocmită la data de 19.07.2017 din cuprinsul căreia reiese că însuşi executorul judecătoresc s-ar fi deplasat la domiciliul debitorului B. – Strada x nr. 1 din Tulcea, prilej cu care i-ar fi înmânat personal debitorului respectivul act procedural, iar acesta a semnat de primire.
Cu toate acestea, licitaţia imobilului s-a încheiat la data 07.07.2017, imobilul fiind adjudecat de numitul P..
Prin urmare, executorul judecătoresc a comunicat tardiv şi pur formal raportul de evaluare al imobilului care fusese deja vândut.
De altfel, în mod surprinzător, la aceeaşi dată - 19.07.2017, s-au comunicat, tot prin predare personală de către executorul judecătoresc A., la domiciliul debitorului B., şi următoarele acte de procedură: raport evaluare (prezumăm că se referă la cel de-al doilea raport de evaluare); încheiere stabilire termen şi preţ licitaţie; publicaţie vânzare imobiliară termenul 1.
Deşi debitorul a semnat pentru primirea acestor documente, succesiunea comunicărilor întăreşte cele declarate de persoana vătămată B..
De asemenea, s-a menţionat faptul că nu există nicio dovadă de comunicare pentru debitoarea C., aşa cum rezultă şi din declaraţia acesteia.
Nici procedura de comunicare a actelor faţă de creditori nu a fost respectată, câtă vreme deşi inculpatul se prevalează de convorbirile telefonice şi mesajele transmise prin aplicaţia whatsapp, creditoarei H. i-au fost expediate actele la adresa de domiciliu, deşi aceasta a ales adresa de corespondenţă la avocatul ales, iar în privinţa creditorului G. nu există nicio dovadă de comunicare.
În cuprinsul concluziilor sale scrise, inculpatul a susţinut că această situaţie a fost greşit interpretată de către organul de urmărire penală, întrucât pentru actele ridicate de debitor la data de 19.07.2017 procedura comunicării fusese deja îndeplinită, prin înştiinţarea debitorului prin agent procedural PTTR şi că aceste acte au fost ridicate personal de către B. din biroul executorului judecătoresc, aşa cum partea civilă declară, ceea ce contrazice teza autorului rechizitoriului, potrivit căreia executorul judecătoresc s-ar fi deplasat personal la locuinţa debitorului.
Această apărare nu a putu fi reţinută, întrucât procedura de comunicare a acestor acte, aşa cum deja s-a arătat, fusese nelegal îndeplinită cu ambii debitori, din moment ce dovada de comunicare a raportului de evaluare din 11.05.2016 a fost întocmită abia la data de 19.07.2017 .
De asemenea, deşi inculpatul se prevalează de înscrisurile emise în dosarul de executare silită, care atestă că procedura de comunicare către creditori fusese îndeplinită (fila x din concluziile scrise, această apărare nu ar putea să valideze nelegala procedură de comunicare a acestor acte cu debitorii.
Din analiza actelor de la dosarul execuţional a reieşit că inculpatul A. nu a comunicat publicaţiile de vânzare tuturor creditorilor şi debitorilor.
Faptul că inculpatul ar fi purtat discuţii cu creditorii pe diferite aplicaţii telefonice şi că aceştia din urmă ar fi fost la curent cu stadiul executării silite nu suplineşte omisiunea efectuării de către inculpat a unor demersuri legale obligatorii, în conformitate cu regulile executării silite, în condiţiile în care tocmai debitorii vizaţi prin executarea silită nu au fost înştiinţaţi cu privire la etapele parcurse .
S-a menţionat că numai debitorului B. i-a fost comunicată doar prima publicaţie de vânzare şi aceasta abia la data de 19.07.2017, deşi licitaţia se încheiase la data de 07.07.2017. O astfel de comunicare nu a fost identificată în privinţa debitoarei C., iar la dosarul de executare silită nu există dovada afişării publicaţiei de vânzare la locul unde se află imobilul urmărit şi nici procesele-verbale încheiate de către executor cu privire la constatarea îndeplinirii formalităţilor privind afişarea publicaţiei.
La data de 16.06.2017, inculpatul A. a încheiat procesul-verbal privind primul termen al vânzării prin licitaţie publică a imobilului din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea.
În cuprinsul procesului-verbal, s-a menţionat faptul că la data şi la ora stabilite pentru vânzarea imobilului nu s-a prezentat niciun reprezentant al creditorilor şi nici al debitorilor.
Acest aspect pare firesc atâta timp cât debitorul B. a fost înştiinţat în legătură cu licitaţia abia la data de 19.07.2017, iar debitoarea C. nu a fost deloc înştiinţată.
În respectivul proces-verbal s-a menţionat faptul că nu a fost depusă nicio ofertă scrisă de cumpărare şi nici nu s-a prezentat vreo persoană interesată, motiv pentru care s-a stabilit reluarea procedurii de licitaţie, la un termen viitor, când noul preţ de pornire al licitaţiei urma să fie în cuantum de 50% din preţul anterior.
Faptul că nu s-a depus nicio ofertă scrisă şi nici nu s-a prezentat vreo persoană interesată este explicabil, întrucât deşi valoarea imobilului depăşea suma de 250.000 RON, prima publicaţie de vânzare nu a fost făcută într-un ziar de circulaţie naţională şi nici nu a fost publicată în Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite.
Astfel fiind, depăşindu-se formal prima etapă, s-a putut crea cadrul pentru un nou termen la care preţul urma să fie scăzut.
Prin încheierea din 16.06.2017, executorul judecătoresc a fixat al doilea termen al vânzării prin licitaţie a imobilului în data de 07.07.2017, termen la care noul preţ de pornire a licitaţiei urma să fie scăzut cu 25%, respectiv cu suma de 351.162 RON.
În cuprinsul încheierii de la acea dată s-a menţionat că aceasta se comunică creditorilor şi debitorilor, fapt care nu s-a realizat, nefiind identificată nicio dovadă de comunicare în acest sens, în afara de cea adresată creditorului G., dar nu la adresa de corespondenţă solicitată, ci la adresa de domiciliu unde destinatarul nu a fost găsit.
La aceeaşi dată, executorul judecătoresc a emis publicaţia de vânzare imobiliară nr. 2 din 16.06.2017, cu privire la imobilul din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea.
Această publicaţie de vânzare imobiliară a fost publicată în ziarul de circulaţie naţională "România Liberă", precum şi în Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite.
Şi de această dată s-au menţinut viciile de procedură, ca la cea dintâi publicaţie de vânzare imobiliară, respectiv inculpatul A. nu a comunicat publicaţia de vânzare nr. 2 tuturor creditorilor şi debitorilor.
Astfel, debitorului B. i s-a comunicat doar prima publicaţie de vânzare abia la data de 19.07.2017, deşi licitaţia se încheiase la data de 07.07.2017, susţinerea inculpatului potrivit căreia această comunicare s-ar fi realizat prin agentul poştal la data de 23.06.2017 neputându-se verifica din punct de vedere probator.
În plus, nu există dovada afişării publicaţiei de vânzare nr. 2 la locul unde se află imobilul urmărit şi nici procese-verbale încheiate de către executor, cu privire la constatarea îndeplinirii formalităţilor privind afişarea publicaţiei.
Înainte de cel de-al doilea termen al vânzării prin licitaţie a imobilului stabilit pentru data de 07.07.2017, au depus oferte scrise numiţii Q. şi J..
La dosarul de executare silită se află cererea din care rezultă că numitul Q. a oferit suma de 141.000 RON, oferta fiind datată şi înregistrată de către executorul judecătoresc A. la data de 05.07.2017.
De asemenea, la dosarul de executare silită nr. x/2015 se regăseşte oferta numitului J. pentru suma de 142.000 RON, oferta fiind înregistrată de către executorul judecătoresc A. la data de 06.07.2017.
La data de 07.07.2017, executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal privind al doilea termen al vânzării prin licitaţie publică a imobilului din Strada x nr. 1, Mun. Tulcea.
S-a menţionat în cuprinsul procesului-verbal faptul că la data si ora stabilite pentru vânzarea imobilului nu s-a prezentat niciun reprezentant al creditorilor şi nici al debitorilor, aspect firesc cât timp debitorul B. a fost înştiinţat abia la data de 19.07.2017 (despre raport evaluare; încheiere stabilire termen şi preţ licitaţie; publicaţie vânzare imobiliară termenul 1), iar debitoarea C. nu a fost deloc înştiinţată.
În cuprinsul procesului-verbal s-a menţionat faptul că au fost îndeplinite condiţiile stipulate în art. 846 alin. (8) C. proc. civ., respectiv niciunul dintre ofertanţi nu a oferit suma de 351.162,75 RON – care reprezenta preţul de pornire a licitaţiei (75% din valoarea de circulaţie a imobilului), astfel că bunul a fost vândut la cel mai mare preţ oferit, dar nu mai puţin de 30% din preţul de pornire al primei licitaţii, respectiv numitului J. care a oferit suma de 142.000 RON.
Ca şi procurorul, şi instanţa nu poate să nu remarce coincidenţele necesare valorificării art. 846 alin. (8) C. proc. civ., respectiv faptul că înainte de termenul de licitaţie, ofertanţii – chiar doi cum cere norma legală, au oferit fix minumul legal, în contextul în care 30% din preţul de pornire al primei licitaţii reprezenta 140,465.1, iar aceştia au oferit 141.000 RON, respectiv 142.000 RON. De aici, se poate deduce, în mod logic, că sumele oferite nu au fost deloc întâmplătoare, mai ales că participanţii la licitaţie se cunoşteau - cel puţin din perspectiva unei relaţii profesionale, astfel că rezultatul licitaţiei era previzibil.
Prin urmare, cel de-al doilea termen al licitaţiei şi ultimul, de altfel, s-a încheiat cu adjudecarea imobilului amplasat în Strada x nr. 1 din Municipiul Tulcea de către numitul J., pentru suma oferită în cuantum de 142.000 RON.
Astfel, imobilul care fusese evaluat la suma de 468.217 RON, respectiv 104.761 euro, a fost vândut la o treime din valoarea sa, mai exact pentru suma de 142.000 RON, respectiv 31.771 euro.
Potrivit înscrisurilor ataşate la dosarul de executare silită nr. x/2015, mai precis fila x, inculpatul A. a comunicat procesul-verbal de licitaţie din data de 07.07.2017 debitorului B. la data de 19.07.2017, executorul judecătoresc deplasându-se personal la domiciliul destinatarului care a semnat pentru primire.
La aceeaşi data - 19.07.2017, executorul judecătoresc a făcut dovada înmânării mai multor acte de procedură esenţiale pentru debitori: raport de evaluare imobil din str. x, Municipiul Tulcea, încheiere stabilire termen şi preţ licitaţie; publicaţie vânzare imobiliară termenul 1 şi procesul-verbal de finalizare a licitaţiei din data de 07.07.2017.
Deşi în faza de judecată inculpatul a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de înmânare a acestor documente încheiat la data de 26.05.2017, dovada de înmânare poartă data de 19.07.2017, iar aceasta îl priveşte numai pe debitorul B., nicidecum şi pe debitoarea C..
De altfel, toate comunicările efectuate de executorul judecătoresc prin intermediul factorilor poştali au avut ca rezultat "destinatar absent", însă, în unica ocazie în care acesta s-ar fi deplasat personal la adresa din Strada x nr. 1, mun. Tulcea, l-a găsit la domiciliu pe destinatar căruia i-a înmânat cele mai importante acte de executare silită efectuate împotriva sa, dar abia după desăvârşirea executării silite, nicidecum mai înainte de acest moment.
Dincolo de faptul că înmânarea actelor a fost cu mult tardivă, deplasarea fizică a executorului judecătoresc în acea ocazie singulară la domiciliul debitorului este incertă, fiind plauzibilă explicaţia părţii civile B., raportat la tot comportamentul executorului judecătoresc descris mai sus, că i-au fost înmânate mai multe acte când se afla la acesta în biroul profesional, după ce a aflat că imobilul a fost vândut prin licitaţie publică.
Însuşi inculpatul A. a admis această ipoteză cu prilejul audierii sale, în calitate de inculpat.
La data de 14.07.2017, executorul judecătoresc a încheiat actul de adjudecare, act ce a constituit act de proprietate pentru adjudecatarul J., pentru imobilul situat în mun. Tulcea, str. x, jud. Tulcea.
Prin procesul-verbal din data de 14.07.2017, inculpatul a fixat un termen de 10 zile, respectiv data de 25.07.2017, până la care creditorii trebuiau să depună titlurile de creanţă în vederea distribuirii sumei rezultate din vânzarea bunului urmărit.
Cât priveşte reglementarea acestei proceduri, a menţionat articolele 869, 691, 692, 693, 874 alin. (1) din C. proc. civ. (versiunea legislativă aferentă perioadei iulie 2017).
Analizând înscrisurile de la dosarul de executare silită nr. x/2015, instanţa care a judecat fondul cauzei a constatat faptul că anterior valorificării imobilului debitorilor, din str. x, mun. Tulcea nu a existat nicio cerere de intervenţie a vreunui alt creditor, singurii creditori urmăritori în procedura de executare silită rămânând soţii G. şi H..
S-a identificat, totuşi, la dosarul de executare silită adresa nr. x/2016 din data de 08.11.2016 emisă de B.E.J. "R. şi S.", prin care s-a solicitat să se ia act de înscrierea la distribuţia preţului rezultat din vânzarea la licitaţie a bunurilor imobile, proprietatea debitorului B., până la concurenţa sumei de 5230 RON (sumă care reprezenta creanţa creditoarei S.C. T. SRL).
Această adresă nu respectă exigenţele normative privind intervenţia altor creditori. Cu toate acestea, la distribuirea preţului rezultat din vânzarea la licitaţie a imobilului debitorilor B. şi C. s-au înscris, după adjudecarea imobilului respectiv, în intervalul 14.07.2017 – 19.07.2017, creditori care nu au fost creditori urmăritori – titulari/iniţiatori ai procedurii de executare silită şi nici creditori intervenienţi, respectiv:
- B.E.J.A "R. şi S." - pentru suma de 412 RON care reprezintă cheltuieli de executare din dosarul de executare nr. 789/2015 al B.E.J.A "R. şi S.". (adresa din 14.07.2017)
- B.E.J.A "R. şi S." - pentru suma de 730 RON care reprezintă cheltuieli de executare din dosarul de executare nr. 42/2016 al B.E.J.A "R. şi S.". (adresa din 14.07.2017)
- B.E.J.A "R. şi S." - pentru suma de 981 RON care reprezintă contravaloare debit şi cheltuieli de executare din dosarul de executare nr. 789/2015 al B.E.J.A "R. şi S.". (adresa din 19.07.2017).
Invocând dispoziţiile art. 869 alin. (4) C. proc. civ., din înscrisurile aflate la dosarul de executare silită a reieşit că executorul judecătoresc nu a constatat prin proces-verbal afişarea la sediul Judecătoriei Tulcea (filele x denotă comunicarea către el a înscrisului intitulat " înştiinţare depunere titluri de creanţă" ceea ce era facil, spre deosebire de afişarea la sediul instanţei de executare, pe care a omis-o).
Potrivit dovezilor de comunicare de la dosarul de executare, B.E.J.A "R. şi S." i-a fost înmânat înscrisul intitulat "înştiinţare depunere titluri de creanţă" în data de 18.07.2017 numitei S., deşi B.E.J.A "R. şi S." s-a înscris la distribuirea preţului încă din data de 14.07.2017, aşa cum s-a arătat mai sus, exact în ziua în care acesta a fost fixat, astfel că nu s-au respectat dispoziţiile art. 869 alin. (3) C. proc. civ.
Cât priveşte comunicarea aceluiaşi act de procedură debitorilor B. şi C., celui din dintâi i s-ar fi comunicat personal în data de 19.07.2017 la adresa din mun. Tulcea, chiar de către executorul judecătoresc, iar celui din urmă la data de 18.07.2017 - la adresa din str. x, mun. Tulcea, unde destinatarul nu a fost găsit, deşi potrivit datelor furnizate de D.E.P.A.B.D. debitoarea C. avea domiciliul legal la adresa din str. x, mun. Tulcea (până în data de 02.04.2019).
La data de 25.07.2017, executorul judecătoresc a încheiat proiectul de distribuire a preţului obţinut de pe urma vânzării locuinţei debitorilor B. şi C..
Din preţul de 142.000 RON obţinut în urma vânzării imobilului, s-au alocat sume pentru acoperirea:
- cheltuielilor de executare în cuantum total de 14.875,68 RON;
- creanţei creditorilor urmăritori K. şi H. (în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 356/06.02.2015) în cuantum de 2000 RON;
- cheltuielilor de executare solicitate de B.E.J.A "R. şi S.", în referire la alte dosare de executare silită, în cuantum total de 1.142 RON;
- creanţei creditorilor G. şi H., în speţă suma de 3500 euro, respectiv 15.969,80 RON, pentru recuperarea căreia s-a iniţiat procedura de executare silită din prezenta cauză, înregistrată sub nr. x/2015 de către B.E.J. A.;
- creanţei bugetare în cuantum de 509,31 RON reprezentând creanţa creditorului urmăritor Serviciul Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Tulcea.
În urma distribuirii acestor sume, debitorilor B. şi C. li se cuvenea diferenţa rămasă, respectiv suma de 107.503,21 RON.
La dosarul de executare silită nu există niciun înscris privitor la creanţa creditorilor urmăritori K. şi H. (în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 356/06.02.2015) în cuantum de 2000 RON, implicit nicio cerere de intervenţie şi nici titlul executoriu invocat.
La dosarul de executare silită s-a regăsit, la fila x, dovada de înmânare din data de 27.07.2017 a proiectului de distribuire a preţului către debitorul B., acesta semnând pentru primirea actului.
Cu privire la debitoarea C., nu s-a identificat dovada de comunicare a aceluiaşi act de procedură.
Nefiind formulate obiecţiuni scrise, proiectul de distribuire a preţului a rămas definitiv.
În consecinţă, prin încheierea nr. 55 din 25.06.2018 s-a dispus de către executorul judecătoresc A. încetarea executării silite pornite la cererea creditorilor G. şi H. împotriva debitorilor B. şi C..
S-a menţionat că în faza urmăririi penale, procurorul a procedat la audierea următorilor martori: G. şi H. şi, deşi martorii şi-au nuanţat depoziţiile în cursul judecăţii, înscrisurile depuse de către aceştia, cu privire la actele de executare silită, nu dovedesc faptul că aceste înscrisuri au fost comunicate creditorilor potrivit normelor execuţionale civile la momentul îndeplinirii lor.
Declaraţiile concordante ale celor doi martori creditori atestă, independent de aspectele relatate în faza judecăţii, îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către inculpatul A., dincolo de procedura de comunicare deficitară şi, în mare parte, absentă, a actelor întocmite în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2015.
Aşa cum a reliefat în cele ce preced, o dovadă în sprijinul vinovăţiei inculpatului este abordarea complet discreţionară în urmărirea şi executarea silită a locuinţei debitorilor, imobil care nu fusese ipotecat şi care nu avea întâietate în această procedură de executare silită, dar şi a cărui valoare era complet disproporţionată de valoarea creanţei creditorilor.
Însăşi creditoarea H. şi-a arătat în faza urmăririi penale indignarea faţă de opţiunea executorului judecătoresc de a proceda la vânzarea imobilului din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea.
Chiar dacă s-ar admite ipoteza invocată de martora H., conform căreia terenul ipotecat din localitatea Tudor Vladimirescu nu era atractiv, nefiind persoane interesate de achiziţionarea acestuia, dispoziţiile C. civ., privind discuţiunea bunurilor ipotecate - art. 2478 C. civ. şi cele din C. proc. civ., privind urmărirea bunurilor ipotecate – art. 817 şi vânzarea la licitaţie publică – art. 829 şi urm. erau imperative şi trebuiau respectate şi îndeplinite de către executorul judecătoresc A..
Normele menţionate, ce instituiau şi o interdicţie, impuneau executorului judecătoresc, învestit de către creditori să recupereze creanţa, să depună diligenţe pentru valorificarea cu prioritate a terenului asupra căruia se instituise ipoteca imobiliară de rang I şi numai în situaţia în care această ipotecă nu era îndestulătoare, se putea proceda la urmărirea silită a altor imobile neipotecate.
Art. 817 alin. (4) C. proc. civ. prevede, art. 2478 C. civ. şi art. 2479 C. civ., în mod formal, fac referire la obligaţiile legale ale creditorului, dar, având în vedere că prerogativele creditorului au fost transferate executorului judecătoresc, prin încuviinţarea executării silite, executorul judecătoresc este singurul abilitat să recurgă la toate modalităţile prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor creditorilor, în procedura specială a executării silite astfel cum este ea reglementată de C. proc. civ.. De altfel, dacă aceste dispoziţii legale ar putea fi nesocotite de către executor şi s-ar impune numai creditorului, ele ar fi lipsite de orice eficienţă juridică, putând fi nesocotite în procedura de executare silită, contrar scopului urmărit de legiuitor.
Inculpatul A. a ocolit această interdicţie expresă, acţionând în contra unor prevederi legale explicite, ce nu puteau genera interpretări contrare şi cu toate că a îndeplinit câteva formalităţi de urmărire silită a terenului ce făcea obiectul ipotecii, în sensul că a notat în cartea funciară a imobilului somaţia de executare şi a procedat la evaluarea acestuia, aceste singure acte au fost insuficiente pentru a demonstra faptul că intenţia sa reală a fost în sensul valorificării acelui teren, câta vreme întreaga procedură execuţională a fost defectuoasă şi nu s-a concentrat asupra imobilului cu care s-a garantat împrumutul.
Terenul în suprafaţă de 1382 mp (teren arabil), situat în intravilanul localităţii Tudor Vladimirescu, judeţ Tulcea, cu numărul cadastral x, înscris în Cartea Funciară cu nr. x Tulcea, asupra căruia fusese constituită ipotecă imobiliară de rang I, nu a fost scos niciodată la vânzare, nu s-a efectuat publicitatea vânzării acestuia şi automat nu s-a organizat vânzarea prin licitaţie publică a acestuia, deşi valoarea sa, respectiv 7100 euro era îndestulătoare pentru acoperirea creanţei de 3500 de euro şi a cheltuielilor de executare. Faptul că asupra acestui teren au fost efectuate anumite formalităţi legate de întocmirea somaţiei imobiliare, de comunicarea ei şi de notarea în cartea funciară este lipsit de relevanţă, câtă vreme aceste formalităţi nu au fost finalizate.
În cauză au fost audiaţi în calitate de martori cei doi participanţi la licitaţie, în persoana numiţilor Q. şi J. şi au fost audiate persoanele vătămate B. şi C..
Audiate fiind în cursul judecăţii, părţile civile şi-au menţinut în esenţă declaraţiile, fără a face afirmaţii contrare celor de la urmărirea penală, cu singura deosebire că partea civilă B. a precizat că accidentul de muncă suferit în Germania se datorează sechelelor de ordin psihic generate de pierderea locuinţei şi destrămarea familiei.
Analiza apărărilor inculpatului.
Cu prilejul audierii în calitate de suspect, executorul judecătoresc A. a uzat de dreptul la tăcere.
Fiind audiat ca inculpat, numitul A. a invocat faptul că a respectat procedura de comunicare a actelor întocmite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, că a respectat formalităţile de publicitate privind vânzarea imobilului din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1 şi că executarea silită a acestui imobil s-a datorat cuantumului total al creanţelor pe care trebuia să le acopere.
Inculpatul A., prin apărările invocate în faza judecăţii, nu a recunoscut comiterea faptei, chiar dacă, din punct de vedere formal, nu a dorit a da declaraţii.
Apărările inculpatului A. sunt nefondate, avându-se în vedere întreaga argumentaţie expusă mai sus, inclusiv normele legislative menţionate care impuneau o cu totul altă conduită din partea acestuia în exercitarea profesiei, conduită abuzivă, în sensul art. 297 alin. (1) din C. pen., finalizată cu vătămarea materială şi morală a persoanelor vătămate B. şi C..
De altfel, apărările inculpatului A. - care în lipsa unor depoziţii date în faţa instanţei, sunt evidenţiate, în principal, în conţinutul concluziilor scrise - se bazează pe modul personal de interpretare şi aplicare a normelor execuţionale civile, însă o astfel de abordare nu poate fi primită, întrucât inculpatul nu doar că a acţionat într-o altă modalitate decât cea impusă de lege, dar mai mult decât atât, acesta a nesocotit o interdicţie legală expresă, instituită şi în favoarea debitorului, de la care nu se putea abate, decurgând din încheierea de către părţile contractante a unei convenţii de împrumut cu ipotecă (art. 2478 C. civ. şi art. 817 alin. (4) C. proc. civ.).
Deşi în faza urmăririi penale inculpatul a precizat că urmărirea imobilului din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1 s-a datorat cuantumului total al creanţelor pe care trebuia să le acopere, acesta omite un lucru esenţial şi anume acela că executarea silită începută la cererea soţilor Ion urmărea doar recuperarea unui împrumut acordat de aceştia celor doi debitori, nicidecum îndestularea mai multor creanţe. Mai mult, în pofida somaţiilor şi comunicărilor efectuate într-o primă fază a executării silite cu privire la toate imobilele aflate în proprietatea debitorilor, inculpatul şi-a concentrat ulterior eforturile asupra imobilului din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, cu toate că nu putea anticipa viitoarele creanţe ce se puteau îndestula din preţul obţinut în urma vânzării imobilului la licitaţie publică, motiv pentru care argumentul invocat în apărare nu se susţine din punct de vedere logic şi probator.
Simpla împrejurare invocată de inculpat în sensul că nu a fost învestit cu o cerere de executare a imobilului, ci o cerere de recuperare a creanţei, este, la rândul său, lipsită de relevanţă, deoarece interdicţia prevăzută de art. 2478 C. civ. şi art. 817 alin. (4) C. proc. civ. funcţionează independent de obiectul cererii de executare silită, fiind specifică urmăririi silite imobiliare.
Indiferent de obiectul cererii de executare silită, odată demarată urmărirea silită imobiliară, o astfel de cerere nu poate genera o permisiune pentru creditor sau pentru executor de a solicita scoaterea la vânzare silită sau urmărirea altui bun decât cel ipotecat, mai înainte ca preţul obţinut din urmărirea silită a bunului ipotecat să fie neîndestulător pentru recuperarea creanţei.
Această interdicţie nu poate fi înlăturată ca efect al principiului disponibilităţii, ce guvernează şi executarea silită, invocat de către inculpat (art. 664 C. proc. civ.), deoarece învestirea inculpatului cu o cerere de executare silită nu poate fi invocată ca temei al exonerării de răspundere în caz de încălcare a legii.
Prin urmare, creditorul nu ar putea pretinde ca executorul să efectueze executarea silită cu încălcarea unor comandamente legale exprese, tot astfel cum nici executorul nu poate fi apărat de răspundere, prin invocarea unui drept de opţiune al creditorului cu privire la bunurile urmărite.
Deşi dispoziţiile art. 664 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. impun ca cererea ce i se adresează executorului să cuprindă şi modalităţile de executare solicitate de creditor, întrucât executarea silită are loc în oricare din formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, potrivit art. 622 alin. (3) din acelaşi Cod, aceste dispoziţii de generală aplicare nu anulează interdicţia specială prevăzută de art. 2478 C. civ. şi art. 817 alin. (4) din C. proc. civ., care are un caracter specific, fiind caracteristică urmăririi silite a imobilelor ipotecate.
Indicarea de către creditor a bunului şi modalităţii de executare este de la sine înţeleasă, în raport cu conţinutul dispoziţiilor art. 624 C. proc. civ., care enumeră modalităţile în care executarea poate avea loc, însă o astfel de menţiune impusă de art. 664 alin. (3) lit. b) şi c) C. proc. civ. nu atribuie executorului posibilitatea de a eluda acele dispoziţii speciale din materia executării silite, care derogă de la normele generale şi care se bucură de acceaşi forţă obligatorie, în virtutea principiului legalităţii executării silite, consacrat de art. 625 C. proc. civ.
Deşi creditorii nu au solicitat urmărirea silită a unui anumit bun mobil sau imobil, cerând ca executarea să se desfăşoare în toate modalităţile prevăzute de lege, o astfel de împrejurare nu îl îndreptăţea pe inculpat să procedeze la încălcarea interdicţiilor de mai sus, sub argumentul că executarea nu se putea limita la imobilul ipotecat.
O astfel de interpretare, bazată şi pe faptul că interdicţia prevăzută de art. 817 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 2478 C. civ. nu s-ar impune executorului, ci numai creditorului, ar goli de orice conţinut o normă legală, care s-ar putea eluda prin simpla voinţă a executorului sau creditorului, care ar putea solicita ca urmărirea silită să desfăşoare în toate modalităţile prevăzute de lege, deşi această soluţie nu a fost în intenţia legiuitorului.
În mod evident, o astfel de interpretare nu poate fi primită nici în lumina unui alt argument invocat de către inculpat, anume acele că executarea silită a vizat dreptul de creanţă şi nu dreptul de ipotecă imobiliară, deoarece în măsura în care urmărirea silită ar fi privit recuperarea împrumutului, adică dreptul de creanţă, executorul nu ar fi avut niciun motiv să execute imobilul din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, în condiţiile în care celelalte venituri şi bunuri urmărite era suficiente pentru îndestularea creanţei, iar vânzarea la licitaţie publică a celui mai valoros imobil al creditorilor devenea inutilă.
S-a subliniat faptul că toate actele de procedură prealabile vânzării prin licitaţie publică a imobilului din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, arătau în preambul faptul că se urmăreşte o creanţă în cuantum de 3500 euro şi cheltuieli de executare în cuantum de 6085,98 RON (la nivelul datei de 07.07.2017 când a avut loc adjudecarea imobilului respectiv), or aceste sume, în mod indiscutabil, se încadrau în valoarea terenului ipotecat.
Mai mult, inclusiv cheltuielile de executare de la finalul procedurii de executare silită, cuantificate la suma de 14.875,68 RON, respectiv 3263 euro, se puteau acoperi din valoarea acelui teren, distinct de faptul că la începutul executării ele puteau fi acoperite chiar din sumele aflate în contul bancar deschis la L..
S-a menţionat că în urma adresei de înfiinţare a popririi din 07.04.2015, mai multe unităţi bancare au indisponibilizat la dispoziţia A. veniturile deţinute de debitori până la concurenţa sumelor de 3500 de euro şi 5888,95 de RON, or, executorul judecătoresc nu doar că nu i-a îndestulat pe creditori din aceste sume, dar nici nu a procedat la emiterea unor forme de executare cu privire la toate imobilele deţinute de debitori, astfel cum era firesc, ci, dimpotrivă, acesta şi-a concentrat demersurile asupra imobilului din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, şi nu asupra bunului ipotecat, deşi titlul executoriu era reprezentat de contractul de împrumut cu ipotecă.
Chiar în concluziile scrise, inculpatul a susţinut că atât debitorii, cât şi creditorii erau pe deplin conştienţi că executarea silită nu privea urmărirea imobilului ipotecat şi că măsura de înfiinţare a popririi pe conturile debitorilor nu fusese niciodată contestată, or, în condiţiile în care executarea silită fusese demarată în toate modalităţile prevăzute de lege, deci inclusiv prin poprirea veniturilor debitorilor, nu există nici un argument pentru ca executorul să fi procedat la urmărirea unui imobil, chiar mai mult, a unui imobil neipotecat, fără ca urmărirea imobilului ipotecat să fi condus la neîndestularea creditorului ipotecar în limita sumelor datorate.
Un fapt nu lipsit de importanţă şi pe care executorul nu îl putea ignora este acela că, solicitând urmărirea silită în temeiul contractului de împrumut cu ipotecă, creditorii nu au acţionat în calitate de creditorii chirografari, ci în calitate de creditori ipotecari, astfel că interdicţia urmăririi unui alt imobil decât cel ipotecat nu putea fi nesocotită de către executor.
Această concluzie este susţinută mai presus de orice dubiu de menţiunile existente în preambulul somaţiei imobiliare adresată debitorilor la data de 15.09.2015, din cuprinsul căreia a rezultat că în urma admiterii cererii de executare silită formulată de creditori a fost încuviinţată şi declanşată urmărirea imobiliară cu privire la imobilul situat în Tudor Vladimirescu – x, judeţul Tulcea, înscris în CF x, număr cadastral x, proprietatea debitorilor B. şi C., în baza titlului executoriu constând în contract de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/24.01.2014 .
Aceleaşi menţiuni referitoare la declanşarea urmăririi silite imobiliare figurează şi în cuprinsul somaţiei imobiliare adresate celor doi debitori la data de 13.11.2015, ce are ca obiect imobilul din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, dar asupra căruia nu fusese instituită ipoteca imobiliară prin contractul de împrumut autentificat sub nr. x/2014, specificat ca titlu de executoriu .
Prin urmare, executarea declanşată împotriva debitorilor în temeiul contractului de împrumut a fost o urmărire silită imobiliară, astfel că inculpatul nu poate invoca argumentul creditorului diligent, căruia nu i se poate restrânge dreptul de a urmări bunurile neipotecate ale debitorului său.
Un astfel de beneficiu nici nu a fost invocat de soţii Constantin, care aveau calitatea de creditori, deoarece între aceştia şi cei doi debitori nu fusese intervenise nicio înţelegere, sub supravegherea executorului judecătoresc, în sensul ca urmărirea silită să se realizeze numai asupra veniturilor băneşti sau asupra altor bunuri ale debitorului, ca vânzarea bunurilor urmărite să se facă prin bună învoială ori ca plata obligaţiei să se facă în alt mod admise de lege, potrivit art. 630 C. proc. civ.
Nu lipsită de relevanţă este şi împrejurarea că, din perspectivă cronologică, executorul judecătoresc nu poate anticipa ce alţi creditori vor interveni pe parcursul procedurii de executare silită a aceluiaşi debitor, prin urmare el nu poate urmări silit şi valorifica prin vânzare un imobil de o valoare considerabilă, când există alte imobile îndestulătoare, în considerarea unor intenţii viitoare, necunoscute.
Deşi nu a respectat procedura de "intervenţie" sau înscriere a altor creditori, executorul judecătoresc a inclus la distribuirea preţului obţinut prin vânzarea imobilului şi alţi creditori (persoane fizice, alţi executori judecătoreşti, instituţii publice), care au intervenit în această procedură la un moment la care imobilul fusese deja vândut, prin urmare creanţele lor nu au influenţat alegerea imobilului ce a fost executat silit.
Indiferent de modalitatea în care aceste creanţe au fost satisfăcute, ca urmare a cererilor de înscriere sau a unor cereri de "intervenţie" la distribuţia preţului rezultat din vânzarea la licitaţie a bunului imobil, executorul judecătoresc nu putea opta pentru executarea imobilului din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, cu încălcarea interdicţiei impuse de art. 817 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 2478 C. civ., în condiţiile în care fusese învestit de către creditorii ipotecari, în baza titlului executoriu reprezentat de un contract de împrumut cu ipotecă.
Vânzarea imobilului ce reprezenta însăşi locuinţa debitorilor, fără nicio justificare legitimă şi fără nicio bază legală, a asigurat executorului judecătoresc recuperarea rapidă şi completă a cheltuielilor de executare ce s-au ridicat la o sumă considerabilă, această conduită neputându-se întemeia nici pe natura convenţiei debitorilor cu creditorii, care ar fi înglobat un contract de împrumut şi un contract de ipotecă şi nici pe cererea creditorilor care ar fi solicitat recuperarea creanţei, iar nu executarea garanţiei imobiliare.
Apărarea bazată pe faptul că prin încheierea din 06.01.2017 a Judecătoriei Tulcea au fost validate toate actele de executare efectuate până la data de 22 februarie 2016 (dosar civil nr. x/2016) nu poate fi nici ea primită, deoarece contestaţia la executare formulată de către debitorii B. şi C. a fost respinsă ca neîntemeiată fără a sa analiza legalitatea actelor de executare examinate în prezenta cauză penală.
Astfel, în motivarea acestei soluţii, instanţa civilă reţine că "....prin somaţia imobiliară din 13.11.2015 nu s-a procedat la o vindere a bunului ipotecat (din Tulcea, str. x), ci somaţia întocmită este doar un act de executare incipient, specific urmăririi silite imobiliare, şi care precede cu mult vinderea, care are loc prin organizarea licitaţiei publice.
Prin urmare, interdicţia instituită prin disp. 2478 C. civ. nu vizează urmărirea unui bun neipotecat, ci interdicţia priveşte doar posibilitatea vinderii unui astfel de bun, în cazul în care bunurile care sunt ipotecate nu sunt suficiente pentru plata creanţei. În atare condiţii, se constată că prin întocmirea somaţiei imobiliare din 13.11.2015 nu au fost încălcate dispoziţiile mai sus amintite, motiv pentru care instanţa va respinge contestaţia la executare ca neîntemeiată."
Aşadar, chiar instanţa civilă reţine că deşi interdicţia instituită de art. 2478 C. civ. nu vizează urmărirea bunului imobil ipotecat, aceasta priveşte vânzarea unui asemenea bun, or, inculpatul a încălcat această interdicţie expresă prin faptul că nu s-a limitat la urmărirea bunului ipotecat, ci şi la valorificarea acestuia.
Mai mult, în considerentele încheierii din 06.01.2017, instanţa civilă reţine că "imobilul din Strada x nu a făcut obiectul contractului de împrumut şi de ipotecă ce reprezintă titlu executoriu . . . . . . . . . ." deoarece în speţă nu este incidentă ipoteza în care valoarea bunului ipotecat, terenul în suprafaţă de 1.382 mp din localitatea Tudor Vladimirescu, să nu fie îndestulătoare pentru plata creanţei.
Or, acest început de analiză din partea instanţei civile denotă fără putinţă de tăgadă că executarea silită era nelegală din moment ce aceasta fusese începută în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut şi de ipotecă, situaţie în care în nici un caz ea nu putea avea obiect imobilul din Strada x nr. 1, care nu făcuse obiect al contractului, în condiţiile în care nu era incidentă nici în ipoteza în care valoarea bunului ipotecat să fie neîndestulătoare pentru plata creanţei.
De altfel, acest aspect fusese avut în vedere de către instanţa civilă chiar la momentul soluţionării cererii de suspendare provizorie a executării silite, în considerarea argumentului invocat de către debitori, care au arătat, în esenţă, că împrumutul contractat a fost garantat prin instituirea unei ipoteci imobiliare de rang I asupra unui imobil situat în localitatea Tudor Vladimirescu, iar executarea silită s-a pornit prin urmărirea unui alt imobil, neipotecat.
În acest sens, instanţa civilă a avut în vedere faptul că "prin contestaţia la executare se aduc critici pertinente cu privire la titlul executoriu şi întinderea creanţei, precum şi cu privire la legalitatea actelor de executare silită, dar şi împrejurarea că prin continuarea executării silite se pot produce consecinţe în plan financiar cu un impact semnificativ asupra contestatorilor" şi că "cel puţin în aparenţă, eventualul prejudiciu pe care l-ar încerca intimaţii creditori ca urmare a întârzierii executării silite ar putea fi acoperit cu mai multă uşurinţă decât prejudiciul pe care l-ar suferi contestatorii în condiţiile continuării executării silite."
Cu toate că apărarea a susţinut că debitorul B. a încercat în mod intenţionat să acrediteze ideea că executarea imobilului din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1 ar fi fost premeditată de executorul judecătoresc, ceea ce inculpatul omite este tocmai faptul că în pofida somaţiilor imobiliare despre care pretinde că le-au fost comunicate debitorilor în condiţii procedurale, nici unul din imobilele specificate nu a fost urmărit şi valorificat.
Argumentul legal invocat de inculpat, potrivit căruia a procedat la executarea silită a unui imobilul neipotecat, în virtutea dispoziţiilor art. 622 alin. (3) C. proc. civ. - care prevăd că executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum şi a cheltuielilor de executare - nu a fost reţinut, în lumina aceloraşi motive expuse anterior.
Pe de o parte, aceste dispoziţii au caracter general, fiind inserate în Titlul I al Cărţii a V-a din C. proc. civ., reglementând scopul şi obiectul executării silite, în timp ce dispoziţiile art. 817 alin. (4) C. proc. civ. au caracter special, fiind aplicabile în materia urmăririi imobiliare, reglementată în capitolul II al Titlului II din Cartea a V-a. S-a menţionat că, aceste dispoziţii generale nu pot prevala asupra celor speciale, iar ele nu pot fi invocate de inculpat ca temei al nerespectării interdicţiei prevăzute de art. 817 alin. (4) C. proc. civ.
Pe de altă parte, odată declanşată urmărirea silită imobiliară, în cadrul executării efectuate asupra imobilelor, inculpatul era obligat să respecte în integralitate dispoziţiile cu caracter special prevăzute de art. 813 – art. 863 C. proc. civ., motiv pentru care, acesta nu putea nesocoti interdicţia impusă de art. 817 alin. (4), pe motiv că obiect al urmăririi silite îl constituia dreptul de creanţă, că obiect al urmăririi silite îl reprezentau şi veniturile debitorilor, ca efect al popririi sau că obiect al urmăririi silite îl reprezentau şi alte imobile.
Chiar dacă urmărirea imobiliară privea mai multe bunuri aparţinând debitorilor, toate aceste executări silite erau supuse normelor prevăzute de art. 813 – art. 817 C. proc. civ., referitoare la bunurile imobile care pot fi urmărite, motiv pentru care executorul şi creditorii nu puteau solicita vânzarea silită a bunurilor ipotecate, decât dacă urmărirea silită a bunurilor imobile ipotecate nu a condus la îndestularea creditorului ipotecar în limita sumelor totale datorate.
Dispoziţiile art. 813 - art. 817 C. proc. civ. au o deosebită importanţă în procedura de executare silită, întrucât acestea se referă la bunurile imobile care pot fi urmărite. În mod similar, în cadrul capitolului destinat urmăririi mobiliare, există o serie de dispoziţii referitoare la bunurile mobile care nu se pot urmări, prevăzute de art. 727 – art. 730 C. proc. civ., ambele categorii de norme fiind obligatorii pentru organul de executare.
Chiar şi atunci când organul de executare, învestit fiind cu cererea creditorilor, purcede atât la efectuarea urmăririi mobiliare, cât şi a celei imobiliare, acesta este obligat să respecte ambele categorii de reguli aplicabile bunurilor urmăribile, neputând nesocoti o interdicţie prevăzută în materia urmăririi silite imobiliare, pe motiv că ar efectua în mod concomitent o urmărire mobiliară.
Ceva mai mult decât atât, cum orice urmărire silită are ca obiect bunurile mobile sau imobile ale debitorului, iar nu creanţa creditorului, organul de executare are obligaţia de a respecta regulile specifice tipului de urmărire silită efectuată, pe care le poate numai completa cu regulile generale. În consecinţă, normele generale nu pot fi invocate ca temei al nesocotirii normelor speciale, mai ales dacă în discuţie se ridică problema bunurilor care pot fi urmărite şi a celor care nu se pot urmări, întrucât, în cadrul Titlului I al Cărţii a V-a din C. proc. civ., aceste bunuri nu sunt reglementate, iar normele de executare silite nu reglementează urmărirea dreptului de creanţă al creditorului, ci numai urmărirea bunurilor debitorului, obiect al executării silite.
S-a precizat că, inculpatul nu se poate prevala de faptul că după formularea contestaţiei la executare iniţiale, debitorii puteau uza de un asemenea remediu până la desăvârşirea urmăririi silite, dar şi ulterior, potrivit art. 849 alin. (2) C. proc. civ., deoarece un astfel de instrument procesual nu reprezintă decât o cale de atac pusă la îndemâna părţii interesate, de care aceasta poate uza, în funcţie de şansele unui eventual succes, nicidecum o cauză exoneratoare de răspundere penală pentru autorul faptei. Un astfel de remediu urmăreşte anularea de către instanţa civilă a efectelor procesului-verbal de licitaţie şi a celorlalte acte de executare nelegale potrivit legii civile, neputând funcţiona sub forma unui motiv de nerespectare a legii de către autorul faptei. Dimpotrivă, un asemenea remediu nu înlătură răspunderea penală a autorului, în măsura în care fapta sa îmbracă mai multe forme ilicite, ceea ce înseamnă că sancţiunea nulităţii prevăzută de legea civilă se poate întrepătrunde cu orice sancţiune de drept penal.
Situaţia de fapt redată mai sus este dovedită prin următoarele mijloace de probă: declaraţiile persoanelor vătămate B. şi C.; înscrisurile extrajudiciare depuse de persoana vătămată B.; dosarul de executare silită nr. x/2015 pus la dispoziţia organelor de urmărire penală de către Biroul Executorului Judecătoresc A. (compus din 580 file); diferite înscrisuri predate de avocat U.; declaraţiile martorilor G., H., Q. şi J., fişa de cazier judiciar a inculpatului, declaraţiile formulate de inculpatul A. în faza urmăririi penale.
În drept, constituie infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., fapta inculpatului A., de profesie executor judecătoresc, care, în perioada 13 noiembrie 2015 – 14 iulie 2017, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a efectuat în mod nelegal, în principal cu încălcarea dispoziţiilor art. 2478 din C. civ., privind discuţiunea bunurilor ipotecate şi art. 817 – art. 829 C. proc. civ., privind urmărirea bunurilor ipotecate şi vânzarea la licitaţie publică, dar şi a altor dispoziţii legale ce reglementează executarea silită, multiple acte de executare în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2015 deschis la A., în baza unei cereri formulate de creditorii G. şi H. împotriva debitorilor B. şi C., întemeiate pe titlul executoriu reprezentat prin contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară, autentificat sub nr. x/21.01.2014 la BNP I., cu consecinţa producerii unei pagube materiale în dauna persoanelor vătămate B. şi C., constând în diferenţa de preţ a imobilului situat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea, executat silit, între valoarea estimată a imobilului şi cea adjudecată, dar şi a unei vătămări morale generată de întreaga procedură execuţională finalizată cu pierderea locuinţei de domiciliu a debitorilor.
În acest sens, deşi titlul executoriu prevederea împrumutarea debitorilor cu suma de 3500 de euro de către creditori, care trebuia restituită integal la data de 01.10.2014 şi pentru rambursarea căreia a fost constituită ipotecă imobiliară de rang I asupra terenului arabil în suprafaţă de 1382 mp, situat în intravilanul localităţii Tudor Vladimirescu, judeţul Tulcea, cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x Tulcea, inculpatul, în calitatea sa de executor judecătoresc, a procedat la urmărirea silită a unui alt imobil neipotecat, aparţinând debitorilor, reprezentată de locuinţa în suprafaţă de 349 mp, situată în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea, evaluată la o valoare de piaţă de 104.761 euro, care a fost vândută la licitaţie publică la data de 07.07.2017 şi adjudecată la preţul de 142.000 RON de către numitul J..
Curtea a constatat pe deplin întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, reţinută în sarcina inculpatului A., prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 C. pen., activitatea infracţională săvârşită în baza aceleiaşi rezoluţii fiind alcătuită din următoarele acte materiale:
- la data de 13.11.2015, inculpatul A. a întocmit somaţia imobiliară cu privire la urmărirea silită a imobilului neipotecat (situat în Tulcea - x, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea) – fiind încălcat art. 817 din C. proc. civ., privind urmărirea imobilelor ipotecate, în coroborare cu art. 2478 din C. civ., privind discuţiunea bunurilor ipotecate (în contextul în care executorul judecătoresc nu a comunicat în mod legal însăşi somaţia imobiliară care viza imobilul ipotecat, respectiv suprafaţa de 1382 mp teren arabil, situat în intravilanul localităţii Tudor Vladimirescu, judeţ Tulcea).
Somaţia imobiliară cu privire la imobilul din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea, a fost comunicată debitorilor la o altă adresă decât cea la care aceştia domiciliau, întrucât potrivit propriilor susţineri ale inculpatului, redate în concluziile scrise, cei doi debitori fuseseră evacuaţi din apartamentul situat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 26 încă din luna aprilie 2015, aspect cunoscut la acea dată de către inculpat, care a transmis totuşi respectiva somaţie la vechea adresă a debitorilor;
În condiţiile în care urmărirea silită imobiliară privea imobilul din Tudor Vladimirescu, judeţul Tulcea, cu număr cadastral x, asupra căruia fusese instituită ipoteca prin contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/24.01.2014, iar cu privire la acest imobil inculpatul a emis somaţii imobiliare către ambii debitori la data de 15.09.2015 (transmise tot la vechea adresă de la care debitorii fuseseră evacuaţi – dosar instanţă), nu se justifica emiterea unei noi somaţii imobiliare cu privire la imobilul din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, fie şi în condiţiile în care, aşa cum instanţa civilă a reţinut, această somaţie nu putea fi asimilată unui act de executare de natură să conducă la valorificarea bunului.
- omisiunea întocmirii de către executorul judecătoresc a procesului-verbal de situaţie, fiind încălcate dispoziţiile art. 829 C. proc. civ. privind procesul-verbal de situaţie;
- prin încheierea nr. 55/03.02.2016, executorul judecătoresc A. a admis cererea creditorilor G. şi H. prin care aceştia ar fi solicitat efectuarea unei expertize în vederea evaluării imobilului amplasat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, cerere pe care ar fi formulat-o în termenul legal prevăzut de art. 836 alin. (4) C. proc. civ. şi la care ar fi ataşat " acte" în susţinerea ei.
Analizând actele de executare silită efectuate, instanţa a constatat că deşi executorul judecătoresc a întocmit încheierea prevăzută de art. 836 alin. (1) C. proc. civ., la dosarul cauzei nu a fost identificată nici cererea creditorilor şi nici actele depuse în susţinerea cererii, aşa cum s-a reţinut în cele ce preced. Mai mult, această încheiere nu a fost comunicată decât creditoarei H., în timp ce adresa destinată debitorilor nu este însoţită de nicio dovadă de comunicare .
Ceva mai mult decât atât, inculpatul A. a iniţiat procedura de evaluare a imobilului, care reprezenta însuşi domiciliul debitorilor, la data de 03.02.2016, dată la care debitorilor nici măcar nu le fusese comunicată somaţia imobiliară cu privire la acel imobil şi cu toate că acel imobil nu era cel ipotecat şi adus drept garanţie prin contractul de împrumut, în temeiul căruia fusese demarată executarea silită. Practic, deşi urmărirea era una imobiliară, fiind începută în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut, încheierea de evaluare întocmită de către executor nu a avut ca obiect imobilul ipotecat, ci un alt imobil, fără ca cei doi creditori să se fi aflat în poziţia de nu se fi îndestulat din valorificarea bunului ipotecat.
- în opinia instanţei, nu s-a respectat art. 836 C. proc. civ., mai precis niciuna dintre etapele premergătoare întocmirii raportul de evaluare nr. x/11.05.2016, în ceea ce priveşte cele trei terenuri ale debitorilor: Terenul intravilan – în suprafaţă de 1382,60 mp, localitatea Tudor Vladimirescu, sola 17, parcela x, judeţul Tulcea. – asupra căruia fusese instituită ipoteca imobiliară de rang I în cuprinsul contractului de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/21.01.2014 la BNP I.; Terenul intravilan – în suprafaţă de 878 mp, localitatea Tudor Vladimirescu, Strada x nr. 9, judeţul Tulcea; Terenul intravilan – în suprafaţă de 2800 mp, localitatea Tudor Vladimirescu, Strada x nr. 58, judeţul Tulcea, neexistând la dosarul de executare nicio cerere a creditorilor şi nici vreo încheiere de admitere a unei asemenea cereri, respectiv de numire a unui expert, părţile neavând cunoştinţă de acest act de procedură;
- potrivit art. 836 alin. (6) C. proc. civ., încheierea se comunică părţilor şi expertului, însă cum la dosarul de executare silită nu s-a identificat nicio încheiere, în cauză nu se poate concluziona decât faptul că evaluarea celor trei imobile menţionate a fost un act formal, menit să creeze aparenţa urmăririi tuturor bunurilor debitorilor, pentru a distrage atenţia de la executarea prioritară şi exclusivă, în cele din urmă, a imobilului cel mai valoros şi important pentru debitori, locuinţa de domiciliu a acestora din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1;
- comparând valoarea de piaţă a imobilului care făcea obiectul ipotecii şi cea aferentă imobilului din Strada x nr. 1, care a fost, în cele din urmă, supus vânzării prin licitaţie publică, Curtea a reţinut faptul că cele două valori sunt complet disproporţionate, prima fiind de 7100 EURO, echivalentul a 31.868 RON., iar cea de-a doua ridicându-se la 104.761 EURO, echivalentul a 468.217 RON;
- astfel, cel de-al doilea imobil care reprezenta inclusiv locuinţa debitorilor era de 14 ori mai valoros decât imobilul asupra căruia părţile conveniseră instituirea ipoteticii imobiliare de rang 1 pentru garantarea restituirii unui împrumut de 3500 euro;
- s-a constatat faptul că valoarea imobilului ipotecat - de 7100 euro ar fi putut acoperi atât creanţa principală a creditorilor- în cuantum de 3500 euro, cât şi cheltuielile de executare – în cuantum de 5957,46 RON (aproximativ 1315 euro, la cursul BNR din luna mai 2017).
- cu toate acestea, în mod abuziv şi cu încălcarea explicită a dispoziţiilor C. civ., privind discuţiunea bunurilor ipotecate - art. 2478, precum şi ale normelor C. proc. civ. privind urmărirea bunurilor ipotecate - art. 817, inculpatul A. a demarat procedura de vânzare prin licitaţie publică a imobilului din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea, prin încheierea nr. 55/24.05.2017;
- practic, declanşarea procedurii de vânzare prin licitaţie publică a imobilului din Municipiul Tulcea, care era a priori nelegală şi care s-a materializat prin încheierea nr. 55 din 24.05.2017, a afectat toate actele succesive privind însăşi desfăşurarea vânzării, cu menţiunea că anumite acte de executare succesive punerii în vânzare au fost nelegale şi prin ele însele.
S-a reamintit că somaţia imobiliară comunicată celor doi debitori a avut ca obiect imobilul ipotecat din Tudor Vladimirescu, cu număr cadastral x, înscris în CF x, astfel încât nu exista nicio justificare legală din partea executorului ca mai devreme de eventuala îndestulare a creditorilor din preţul de vânzare a acestui imobil să fi trecut la evaluarea locuinţei debitorilor din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1.
Deşi vânzarea prin licitaţie publică a imobilului (prin încălcarea art. 817 C. proc. civ. şi art. 2478 C. civ.) se putea desfăşura potrivit normelor procesual civile incidente (secţiunea a IV-a privind vânzarea la licitaţie publică din C. proc. civ., cuprinsă între art. 829 - art. 856), însăşi procedura de vânzare, prin anumite acte specifice, a fost abuzivă, fiind încălcate prevederi legale specifice.
Având în vedere că executorul judecătoresc nu a procedat el însuşi la evaluarea imobilului, ci a numit un expert în acest scop, conform art. 836 alin. (1) C. proc. civ., acesta trebuia să emită de îndată o încheiere, prin care să stabilească valoarea de circulaţie a imobilului după primirea raportului de expertiză, încheiere pe care trebuia să o comunice apoi părţilor.
- deşi raportul de evaluare nr. 71 întocmit de către S.C. O. S.R.L. Tulcea pentru imobilul din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea, a fost finalizat în data de 23.03.2016, fapt care presupunea emiterea de îndată a unei încheieri privind stabilirea valorii de circulaţie a imobilului, ce trebuia a fi comunicată părţilor, executorul nu a emis o asemenea încheiere, ci doar a comunicat însuşi raportul de evaluare abia la data de 25.05.2017, întocmind adresa din aceeaşi dată, pentru care s-a identificat dovada de înmânare din data de 19.07.2017;
- licitaţia imobilului s-a încheiat la data 07.07.2017, acesta fiind adjudecat de numitul P.. Prin urmare, executorul judecătoresc a comunicat tardiv şi pur formal raportul de evaluare al imobilului care fusese deja vândut;
- pe cale de consecinţă, a fost încălcat şi art. 838 C. proc. civ., privind punerea în vânzare a imobilului urmărit, care instituia obligaţia legală a executorului ca, în decurs de 5 zile de la emiterea încheierii privind stabilirea preţului imobilului – în acord cu dispoziţiile art. 836 C. proc. civ., să emită o nouă încheiere prin care să fixeze termenul pentru vânzarea imobilului;
- în fapt, contrar prevederilor legale menţionate anterior, inculpatul printr-o încheiere singulară şi tardivă, respectiv încheierea nr. 55/24.05.2017, a fixat preţul imobilului situat în Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea, respectiv preţul de pornire a licitaţiei, la valoarea de 468.217,00 RON, astfel cum a fost stabilită prin raportul de evaluare. De asemenea, acesta a fixat termenul pentru vânzarea la licitaţie a imobilului menţionat pentru data de 16.06.2017, ora 12:00;
- la aceeaşi data, executorul judecătoresc a emis publicaţia de vânzare imobiliară nr. 1/24.05.2017, cu privire la imobilul din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea, pe care nu a afişat-o conform art. 839 C. proc. civ., privind publicitatea vânzării, neexistând dovada afişării publicaţiei de vânzare la locul imobilului urmărit şi nici procese-verbale încheiate de către executor cu privire la constatarea îndeplinirii formalităţilor privind afişarea publicaţiei;
- de asemenea, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 839 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că publicaţia de vânzare imobiliară nr. 1/24.05.2017 nu a fost făcută într-un ziar de circulaţie naţională şi nu a fost publicată în Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite. Astfel, depăşindu-se formal prima etapă, s-a putut crea cadrul pentru un nou termen la care preţul urma să fie scăzut cu 25%, respectiv suma de 351.162 RON;
- din analiza actelor de la dosarul execuţional reiese că inculpatul A. nu a comunicat publicaţiile de vânzare tuturor creditorilor şi debitorilor, fiind încălcat art. 840 alin. (1) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât debitorului B. i-a fost comunicată doar prima publicaţie de vânzare abia la data de 19.07.2017, deşi licitaţia se încheiase la data de 07.07.2017;
- prin încheierea din data de 16.06.2017, executorul judecătoresc a fixat al doilea termen al vânzării prin licitaţie a imobilului în data de 07.07.2017, termen la care noul preţ de pornire a licitaţiei urma să fie scăzut cu 25%, respectiv suma de 351.162 RON;
- în cuprinsul acestei încheieri s-a menţionat că aceasta se comunică creditorilor şi debitorilor, fapt care nu s-a realizat, nefiind identificată nicio dovadă de comunicare în acest sens, în afara de cea adresată creditorului G., dar nu la adresa de corespondenţă solicitată, ci la adresa de domiciliu unde destinatarul nu a fost găsit;
- la aceeaşi dată, executorul judecătoresc a emis publicaţia de vânzare imobiliară nr. 2/16.06.2017, cu privire la imobilul din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea, în raport cu care se menţin aspectele de nelegalitate, ca la cea dintâi publicaţie de vânzare imobiliară, prin încălcarea art. 839 C. proc. civ., privind publicitatea vânzării şi a art. 840 alin. (1) C. proc. civ., privind comunicarea publicaţiilor de vânzare, respectiv inculpatul A. nu a comunicat publicaţia de vânzare nr. 2 tuturor creditorilor şi debitorilor şi nu există dovada afişării publicaţiei de vânzare nr. 2 la locul unde se află imobilul urmărit şi nici procese-verbale încheiate de către executor cu privire la constatarea îndeplinirii formalităţilor privind afişarea publicaţiei;
- având în vedere încălcarea art. 839 C. proc. civ., s-a reţinut în cauză şi încălcarea art. 846 alin. (8) C. proc. civ. privind efectuarea licitaţiei, conform căruia "în cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, în condiţiile art. 839";
- la data de 14.07.2017, executorul judecătoresc a încheiat actul de adjudecare pentru imobilul situat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea, act prin care persoanele vătămate au fost vătămate în mod iremediabil, pe latură materială, fiind astfel deposedate de proprietatea locuinţei lor, urmare a încălcării flagrante a dispoziţiilor legale art. 817 alin. (4) C. proc. civ.
Acest act de executare reprezintă momentul la care infracţiunea continuată de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., s-a epuizat.
Un fapt deosebit de important în economia executării silite şi pe care inculpatul, în calitatea sa de executor judecătoresc, nu îl putea ignora este acela că, solicitând urmărirea silită în temeiul contractului de împrumut cu ipotecă, creditorii nu au acţionat în calitate de creditorii chirografari, aşa cum inculpatul pretinde, ci în calitate de creditori ipotecari, astfel că interdicţia urmăririi unui alt imobil decât imobilul ipotecat nu putea fi nesocotită de către executorul judecătoresc.
Această concluzie este susţinută mai presus de orice dubiu de menţiunile existente în preambulul somaţiei imobiliare adresată debitorilor la data de 15.09.2015, din cuprinsul căreia rezultă că, în urma admiterii cererii de executare silită formulată de creditori, a fost încuviinţată şi declanşată urmărirea imobiliară cu privire la imobilul situat în Tudor Vladimirescu – x, judeţul Tulcea, înscris în CF x, număr cadastral x, proprietatea debitorilor B. şi C., în baza titlului executoriu constând în contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/24.01.2014.
Aceleaşi menţiuni referitoare la declanşarea urmăririi silite imobiliare figurează şi în cuprinsul somaţiei imobiliare adresate celor doi debitori la data de 13.11.2015, ce are ca obiect imobilul din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, dar asupra căruia nu fusese instituită ipoteca imobiliară prin contractul de împrumut autentificat sub nr. x/2014, specificat ca titlu de executoriu .
Prin urmare, executarea declanşată împotriva debitorilor în temeiul contractului de împrumut a fost o urmărire silită imobiliară, nicidecum o urmărire silită îndreptată împotriva unei universalităţi de bunuri, care să îi permită executorului să opteze asupra modalităţii de executare, potrivit manifestării de voinţă a creditorilor.
Astfel fiind, în calitate de executor judecătoresc, inculpatul a acţionat în contra unei interdicţii legale exprese, nesocotind, totodată, şi alte norme de executare silită, ceea ce face ca acţiunea acestuia să capete o vădită conotaţie penală, datorită îndeplinirii unor acte cu încălcarea unor dispoziţii legale.
Deşi apărarea inculpatului a susţinut că anumite acte materiale pe care acuzarea le-a explicitat cu prilejul lămuririlor solicitate în etapa de cameră preliminară nu ar corespunde limitelor sesizării, reprezentând o depăşire a obiectului învestirii, Curtea a reţinut că aceste activităţi au fost descrise prin rechizitoriu, constituind obiect al urmăririi penale şi, implicit, al analizei procurorului de caz, autorul rechizitoriului nefăcând decât să expliciteze actele materiale înglobate formei continuate de săvârşire a faptelor cu care a înţeles să sesizeze instanţa, delimitându-le de activităţile de executare premergătoare executării silite propriu-zise şi de cele ulterioare adjudecării.
Condiţiile formei continuate de săvârşire a faptei sunt întrunite în cazul fiecărui act material descris anterior, întrucât infracţiunea de abuz în serviciu presupune nu doar producerea unei pagube, ci şi a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen.. Or, din această perspectivă, fiecare din actele materiale descrise au condus la producerea unei vătămări - constând în lezarea drepturilor debitorilor de a contesta actele de executare silită îndeplinite cu încălcarea legii, datorită omisiunii executorului judecătoresc de a-i încunoştinţa cu privire la actele pe care le-ar fi putut anula - iar în final la producerea unei pagube materiale, constând în diferenţa de preţ a imobilului executat silit dintre valoarea estimată şi cea adjudecată, precum şi a unei vătămări morale generată de întreaga procedură execuţională care s-a finalizat cu pierderea locuinţei de domiciliu a debitorilor.
Faptul că debitorii au aflat de existenţa unor acte îndeplinite în prima fază a executării silite, pe care le-au contestat la data de 22.02.2016 în faţa Judecătoriei Tulcea nu reprezintă o împrejurare care să îi profite inculpatului, deoarece abuzul săvârşit în exerciţiul atribuţiilor de serviciu subzistă independent de existenţa remediilor procesuale puse de lege la îndemâna părţilor interesate. De altfel, aceste remedii nu au mai putut fi utilizate de către debitori după respingerea contestaţiei la executare prin sentinţa civilă a Judecătoriei Tulcea din 06.01.2017 (dosar civil nr. x/2016), câtă vreme debitorii nu au mai fost încunoştinţaţi în mod legal cu privire la executarea imobilului din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1.
Lipsită de relevanţă este şi împrejurarea că debitorii nu au formulat o acţiune în anularea actului de adjudecare a acestui imobil şi a actelor de executare premergătoare, întrucât utilizarea acestui remediu juridic este numai o opţiune pentru partea interesată, de care aceasta poate uza atunci când doreşte şi care nu îi răpeşte acesteia dreptul de a formula plângere penală şi de a se adresa instanţei penale cu o acţiune civilă alăturată acţiunii penale.
Cu alte cuvinte, părţilor civile din prezenta cauză nu li se poate reproşa că nu au uzat de instrumentele puse la îndemână de legea civilă pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a inculpatului, iar existenţa acestor remedii nu poate funcţiona ca o cauză exoneratoare de răspundere penală pentru inculpat, care poate răspunde atât pe teren delictual, cât şi din punct de vedere penal, dacă fapta sa ilicită constituie infracţiune.
Vinovăţia sub forma intenţiei derivă din faptul că inculpatul A., deşi a îndeplinit câteva formalităţi de urmărire silită a terenului ce făcea obiectul ipotecii - respectiv a notat în cartea funciară a imobilului somaţia de executare şi a procedat la evaluarea acestuia – a efectuat aceste singure acte în mod formal, fără a se urmări cu adevărat să le valorifice, prin valorificarea efectivă a acelui bun.
Inculpatul nu a iniţiat niciodată vânzarea prin licitaţie publică a terenului care făcea obiectul ipotecii, chiar dacă a întocmit publicaţii de vânzare şi cu privire la acest demers şi nici nu a organizat niciun termen al licitaţiei propriu-zise cu privire la acest bun. Altfel spus, acesta nu a îndeplinit obligaţiile legale pentru a se asigura că urmărirea silită a imobilului ipotecat nu ar fi condus la îndestularea creditorilor ipotecari în limita sumelor totale datorate, fapt care trebuia constatat prin toate formalităţile impuse de C. proc. civ.
Aspectele ulterioare adjudecării imobilului de către numitul J. - privind distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului urmărit, intervenţia altor creditori şi întocmirea proiectului de distribuire - au fost analizate şi prezentate pentru a se verifica şi, subsecvent, pentru a se înlătura apărările inculpatului.
Deşi nu a respectat procedura de intervenţie a altor creditori, executorul judecătoresc a inclus la distribuirea preţului obţinut prin vânzarea imobilului şi alţi creditori (persoane fizice, alţi executori judecătoreşti, instituţii publice), însă aceştia au intervenit când imobilul fusese deja vândut, ca urmare creanţele lor nu au influenţat alegerea imobilului ce a fost executat silit.
Acest aspect este relevant în dovedirea formei de vinovăţie a inculpatului, respectiv intenţia, care nu este condiţionată nici de existenţa vreunui anumit scop sau mobil.
Tocmai de aceea, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de existenţă ale neglijenţei în serviciu, deoarece această infracţiune presupune, potrivit art. 298 alin. (1) din C. pen., forma de vinovăţiei a culpei, care este exclusă în raport cu premeditarea faptei de către inculpat.
În egală măsură, lipsa oricărei conivenţe, pe care procurorul să o fi demonstrat, între inculpat şi dobânditorii bunului imobil adjudecat sau între inculpat şi creditorii urmăritori, nu reprezintă o probă în sprijinul concluziei că inculpatul ar fi acţionat din culpă, iar nu cu intenţie.
De asemenea, Curtea a mai observat şi diferenţa de conţinut juridic al infracţiunilor prevăzute de art. 297 şi art. 298 C. pen., întrucât dispoziţiile legale ce incriminează abuzul în serviciu se referă la un act îndeplinit în exerciţiul acestor atribuţii, pe când dispoziţiile art. 298 C. pen. se referă la o îndatorire de serviciu încălcată, din culpă, de către un funcţionar public.
Într-o analiză particulară a acestei speţe, Curtea a remarcat şi faptul că apărarea inculpatului, care a reiterat cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei şi prin cererea depusă la data de 18.10.2023, nu a indicat îndatoririle de serviciu pretins încălcate de către inculpat, spre a motiva reţinerea art. 298 C. pen. în raport cu fapta dedusă judecăţii, deşi acuzarea se referă în cuprinsul rechizitoriului la o activitate de executare silită şi la conformitatea acestei activităţi cu regulile execuţionale şi substanţiale civile, iar nu la încălcarea de către inculpat a unor îndatoriri de serviciu.
Faţă de inculpat au fost reţinute dispoziţiile art. 5 C. pen., având în vedere că prin Legea nr. 200/2023 asupra art. 297 alin. (1) C. pen. au fost operate o serie de modificări care să asigure punerea de acord a normei de incriminare cu Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016, or, textul normativ modificat prin această lege este mai favorabil inculpatului, asigurând o mai mare claritate şi precizie, prin indicarea tipului de legislaţie primară a cărei încălcare intră în aria de reglementare a infracţiunii de abuz în serviciu.
Astfel cum s-a arătat, cu ocazia executării silite ce a format obiectul dosarului de executare silită nr. x/2015, inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, nu a respectat dispoziţiile legale analizate în cadrul secţiunilor rezervate situaţiei de fapt şi încadrării juridice a faptei, cu consecinţa producerii unei pagube materiale în dauna persoanelor vătămate B. şi C., constând în diferenţa de preţ a imobilului situat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea, executat silit, între valoarea estimată a imobilului şi cea adjudecată, dar şi a unei vătămări morale generată de întreaga procedură execuţională finalizată cu pierderea locuinţei de domiciliu a debitorilor.
Pentru aceste considerente, în rezolvarea laturii penale a procesului penal, Curtea, în baza art. 386 C. proc. pen.., a respins, ca nefondată, cererea inculpatului A., privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 298 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.
Latura civilă.
Prejudiciul material.
Curtea a menţionat că, în ceea ce priveşte paguba materială cauzată prin săvârşirea infracţiunii, este lesne de înţeles că aceasta a existat, atâta timp cât locuinţa debitorilor, evaluată iniţial la suma de 104.761 de euro, a fost adjudecată pentru mai puţin de o treime din valoarea sa – 142.000 RON (aproximativ 31.838 euro – fila x rechizitoriu), debitorii beneficiind de suma de 107.503,21 RON.
În mod cert, Curtea nu a avut în vedere suma indicată de părţile civile cu titlu de despăgubiri materiale în constituirea de parte civilă iniţială şi cererea precizatoare depusă în cursul judecăţii, respectiv 422.500 euro, deoarece părţile civile nu au indicat modalitatea de calcul a acestei sume, care este excesivă, depăşind până şi valoarea imobilului stabilită prin raportul de expertiză întocmit în faza judecăţii. Suma de 422.500 euro este excesivă şi prin raportare la faptul că în urma adjudecării părţile civile au beneficiat de suma de 107.503,21 RON, rămasă după distribuirea preţului între creditori şi după acoperirea cheltuielilor de executare.
În mod cert, dauna materială cauzată părţilor civile prin comiterea faptei o reprezintă diferenţa de preţ a imobilului urmărit între valoarea estimată şi cea adjudecată, cu menţiunea că în stabilirea acestei deferenţe de preţ nu se va avea în vedere valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit în faza executării silită, ci valoarea imobilului stabilită de expertul tehnic evaluator în faza judecăţii, care are valoarea unui mijloc de probă judiciar.
Raportul de expertiză întocmit în faza judecăţii prevalează faţă de raportul de evaluare depus ca mijloc de probă în cursul urmăririi penale, care, pe lângă faptul că are valoarea unui înscris extrajudiciar, nu a fost întocmit în condiţii de contradictorialitate şi nici nu exprimă în concluziile şi constatările sale opinia unui expert, aşa cum o impun dispoziţiile art. 172 alin. (1) C. proc. pen.
În aceste condiţii, Curtea a avut în vedere valoarea de piaţă a imobilului din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea, stabilită prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cursul judecăţii de 152.818 euro (respectiv 682.195 RON), din care s-a dedus suma de 31.838 euro, cu care imobilul a fost adjudecat, rezultând o valoare a despăgubirilor în cuantum de 120.980 euro.
Deşi inculpatul şi părţile civile au formulat obiecţiuni cu privire la modalitatea evaluării imobilului de către expertul tehnic desemnat de instanţă, Curtea a respins ca neîntemeiate aceste obiecţiuni, observând că expertul şi-a motivat punctul de vedere, indicând reperele de natură tehnică pe care şi-a întemeiat opinia, procedând la evaluarea imobilului în raport cu suprafaţa desfăşurată şi cea construită a fiecărui nivel al imobilului, ţinând seama de menţiunile existente în actul de adjudecare şi eliminând valoarea investiţiilor efectuate de către adjudecatarul şi cumpărătorul subsecvent.
Obiecţiunile formulate de inculpat, aşa cum s-a arătat şi în cuprinsul încheierii de şedinţă din 27.04.2023, nu pot influenţa modalitatea de calcul a valorii imobilului, întrucât:
- în stabilirea valorii imobilului s-a avut în vedere că valoarea de circulaţie a construcţiei este influenţată de intrarea în legalitate prin demolarea totală a mansardei şi demolarea parţială a etajului 3, prin revenirea la proiectul autorizat şi respectarea reglementărilor urbanistice autorizate, sens în care actualul proprietar urmează a reproiecta imobilul, aspect care nu îl poate prejudicia pe inculpat şi care a fost explicat de către expert în secţiunea descriptivă a lucrării;
- identificarea imobilului s-a realizat pe baza mai multor documente ataşate raportului de evaluare, respectiv planurile de situaţie, relevee, autorizaţiile de construire, certificatul de urbanism, înscrisuri ce au stat la baza actului de adjudecăre şi actele cadastrale, din care rezultă dimensiunile exacte ale imobilului indicate la fila x din raport, potrivit situaţiei de la momentul adjudecării; aceste dimensiuni nu au impus efectuarea unor noi măsurători din partea expertului, în condiţiile în care, nici la data întocmirii şi nici ulterior emiterii documentelor, inculpatul în calitatea acestuia de executor judecătoresc şi debitorii nu au contestat dimensiunile imobilului în cursul executării silite;
- refacerea calcului valorii imobilului, în sensul evidenţiat prin obiecţiunile de la filele x (respectiv 117-119, Vol. 2 dosar de instanţă), nu se impune, întrucât: suprafaţa mansardei contribuie la sporirea valorii imobilului, chiar dacă aceasta este edificată în mod nelegal şi chiar dacă aceasta nu a beneficiat de şarpantă şi învelitoare pentru o lungă perioadă de timp, având în vedere că din valoarea totală a imobilului au fost deduse costurile necesare intrării acestei construcţii în legalitate; eliminarea procentului de 25% din valoarea instalaţiilor electrice şi de încălzire nu se impune, în condiţiile în care modalitatea în care deprecierea valorii imobilului este influenţată de accesoriile ce deservesc imobilului ţine de aprecierea proprie de calcul din partea expertului, iar aceasta modalitate de calcul a fost indicată în cuprinsul tabelelor de la filele x (pct. 7 şi 12); nu este obligatoriu ca expertul să aibă în vedere alte imobile comparabile decât cele date ca exemplu în cuprinsul raportului şi nici ca acesta să recurgă în mod obligatoriu la valorile indicate în cuprinsul obiecţiunilor (a se vedea dosar instanţă), putându-se orienta şi către alte valori indicate în cuprinsul raportului; costurile de intrare în legalitate au fost stabilite prin consultarea buletinelor statistice, buletinelor CET, buletinelor ANEVAR şi cataloagelor de reevaluare a construcţiilor, anexate raportului, fiind indicate în tabelul de la fila x.
Obiecţiunile formulate de partea civilă nu pot conduce nici ele la stabilirea unei alte valori de circulaţie a imobilului, întrucât:
- la momentul adjudecării imobilul nu era finalizat, iar etajul 3 al clădirii era edificat cu încălcarea prevederilor AC 841/28.11.2008, fiind necesară demolarea totală a mansardei şi parţială etajului 3 al clădirii, fapt de natură să genereze costuri suplimentare (inclusiv de reproiectare şi expertizare) şi nu venituri suplimentare; în sprijinul acestei concluzii sunt menţiunile existente în cuprinsul cererii formulate la 22.02.2016, prin care V. au formulat cerere de suspendare provizorie a executării silite, în cuprinsul căreia au arătat că executorul trebuia să urmărească în principal imobilul ipotecat, aflat în localitatea Tudor Vladimirescu, în suprafaţă de 1382 mp şi abia apoi, dacă nu s-ar fi îndestulat creanţa, să fie urmărite celelalte imobile. Cei doi au precizat că imobilul urmărit este construcţie nefinalizată, neintabulat în cartea funciară. Asupra urgenţei suspendării provizorii a executării, cei doi arată că urmărirea şi notarea acestei executări silite asupra acestui imobil în care contestatarii locuiesc, îi împiedică să finalizeze construcţia şi să realizeze intabularea ei în cartea funciară;
- identificarea imobilului s-a realizat pe baza mai multor documente ataşate raportului de evaluare, respectiv planurile de situaţie, relevee, autorizaţiile de construire, certificatul de urbanism, înscrisuri ce au stat la baza actului de adjudecăre şi actele cadastrale, din care rezultă dimensiunile exacte ale imobilului la data adjudecării, indicate la fila x din raport şi care, nefiind contestate la data efectuării lor nici de către inculpat şi nici de către debitori, nu au mai impus din partea expertului refacerea măsurătorilor;
- în cuprinsul raportului de expertiză au fost identificate zona urbanistică, nivelul de înălţime, structura imobilului, bunurile accesorii ce deservesc imobilul şi care contribuie la determinarea valorii acestuia, valorile de referinţă a unor imobile comparabile şi elementele de calcul avute în vedere, iar simplul fapt că rezultatele la care a ajuns expertul sunt contestate nu justifică refacerea modului de calcul, în sensul celor precizate prin notele scrise depuse la dosar .
De asemenea, obiecţiunile părţii civile şi cele ale inculpatului, referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, deşi amplu documentate, nu sunt de natură să conducă la stabilirea unei alte valori de circulaţie a bunului, deoarece la stabilirea acestei valori trebuie luată în considerare starea imobilului de la momentul adjudecării, caracteristicile sale tehnice de la acea dată, amplasamentul şi situaţia tehnică a construcţiei, care a fost afectată în timp de factorii de mediu, întrucât imobilul nu a beneficiat de şarpantă timp de 11 ani, find supus intemperiilor fără nicio protecţie, iar reţeaua de încălzire a fost deteriorată, fiind necesară refacerea ei în tot imobilul .
Expertul tehnic a argumentat motivele pentru care în procesul de evaluare nu se putea folosi de date comparabile, aşa cum partea civilă pretinde, întrucât la nivelul anului 2016 pe piaţă s-au găsit foarte puţine proprietăţi imobiliare oferite la vânzare, terenurile şi construcţiile astfel identificate fiind exemplificate în tabelele de la filele x din raport.
Metodele de evaluare au fost bine argumentate de expertul tehnic, în cadrul capitolului 4 al raportului de expertiză, folosindu-se metoda comparaţiei de piaţă şi abordarea bazată pe costuri, în vederea determinării valorii de piaţă a construcţiei la stadiul din luna martie 2016, neterminată, depreciată de trecerea timpului şi de lipsa de conservare.
Aceste costuri, necesitate şi de intrarea în stare de legalitate, au fost identificate şi indicate în cuprinsul mai multor tabele aflate la filele x din raport, iar ele includ şi costurile de finalizare a imobilului.
Toate aceste costuri se bucură de un calcul matematic precis, fiind amplu detaliate, cu indicarea cantităţii şi tipului materialelor necesare finalizării construcţiei, indicându-se şi tipul de instalaţii şi de finisaje, precum şi criteriile avute în vedere la estimarea deprecierii fizice datorate trecerii timpului, stagnării lucrărilor din 2008 până în 2016 şi lipsei lucrărilor de punere în conservare .
În aceste condiţii, simpla împrejurare că părţile contestă modalitatea de stabilire a valorii imobilului nu poate conduce la concluzia că opinia expertului este nefundamentată ori incorectă din punct de vedere ştiinţific, întrucât expertul este independent în formularea concluziilor şi se bucură, la rândul său, de libertatea de apreciere a unor date comparative sau a unor elemente, ce pot determina costul de piaţă al imobilului şi de efectuare a unor calcule matematice, care pot fi influenţate de deprecierile valorice determinate de trecerea timpului sau de neluarea unor măsuri de conservare.
Suma stabilită cu titlu de daune materiale de 120.980 euro a fost defalcată în cote egale a câte 1/2, neputând fi acordată global, în condiţiile în care, prin efectul sentinţei de divorţ pronunţate la data de 17.08.2020 (dosar civil nr. x/2019 al Judecătoriei Tulcea), părţile civile B. şi C. nu mai deţin un patrimoniu comun, fiecare fiind îndreptăţită la obţinerea unei sume distincte cu titlu de reparaţie bănească .
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor materiale, Curtea a apreciat că părţile civile nu au avut nicio contribuţie la producerea prejudiciului, pentru a li se putea reţine o culpă de natură să conducă la diminuarea sumei solicitate cu titlu de despăgubire, daunele provocate fiind cauzate în mod nemijlocit prin fapta exclusivă a inculpatului, unicul responsabil de modul în care executarea silită a fost efectuată şi finalizată. Prin urmare, simplul fapt că părţile civile nu au procedat la achitarea debitului în intervalul de timp avut la dispoziţie, nu poate reprezenta o dovadă în sprijinul propriei culpe în apariţia sau evoluţia prejudiciului materiale.
Deşi părţile civile, prin cererea precizatoare depusă la data de 11.10.2023 au solicitat pretenţii materiale în cuantum de 70.700 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului executat, calculată de la data adjudecării acestuia şi până la data de 30.09.2023, potrivit modalităţii de calcul stabilită prin raportul de evaluare extrajudiciară întocmit la data de 02.10.2023, Curtea nu a putut avea în vedere această solicitare.
Pe de o parte, aşa cum o arată înscrisurile depuse la dosar şi expertiza tehnică efectuată în faza judecăţii, imobilul edificat nu era finalizat la data adjudecării şi nu era funcţional, pentru a putea fi închiriat încă de la data adjudecării şi intabulat, iar pe de altă parte, la dosarul cauzei nu au fost depuse nici un fel de oferte anterioare sau ulterioare adjudecării imobilului care să permită sau să ateste concluzia că bunul ar fi fost susceptibil de a fi închiriat în starea în care se găsea la momentul executării silite.
S-a reamintit că la data de 22.02.2016 cei doi debitori B. şi C. au formulat cerere de suspendare provizorie a executării silite efectuată în dosarul nr. x/2015, în cuprinsul căreia au arătat că executorul trebuia să urmărească în principal imobilul ipotecat, aflat în localitatea Tudor Vladimirescu, în suprafaţă de 1382 mp şi abia apoi, dacă nu s-ar fi îndestulat creanţa, să fie urmărite celelalte imobile. A precizat că imobilul este construcţie nefinalizată, neintabulat în cartea funciară. Asupra urgenţei suspendării provizorii a executării, cei doi au arătat că urmărirea şi notarea acestei executări silite asupra acestui imobil în care contestării locuiesc, îi împiedică să finalizeze construcţia şi să realizeze intabularea ei în cartea funciară.
Pe cale de consecinţă, modalitatea de calcul, stabilită potrivit metodelor şi criteriile de analiză amplu dezvoltate prin raportul de evaluare extrajudiciară depus de partea civilă la dosar nu reprezintă decât rezultatul unei analize teoretice, ce nu poate face dovada unui prejudiciu cert şi actual, susceptibil de reparaţie în procesul penal. Această modalitate de calcul nu poate justifica acordarea unei sume echivalente folosului nerealizat, întrucât nu partea civilă este cea care a contribuit la finalizarea imobilului şi la sporirea valorii sale de circulaţie, ci dobânditorii subsecvenţi, care au adus îmbunătăţiri acestui imobil. Aceste îmbunătăţiri, care sunt consecinţa investiţiilor suportate de terţii dobânditori, nu pot profita părţii civile, întrucât ele ar conduce la o îmbogăţire fără justă cauză a părţii civile şi la acordarea unui beneficiu material care nu se află în legătură directă de cauzalitate cu fapta. Acest beneficiu nici nu poate fi privit ca parte a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, cu atât mai mult cu cât lipsa de folosinţă este solicitată cu începere de la data adjudecării imobilului şi până la data de 30.09.2023, deşi în cuprinsul acestei perioade de timp partea civilă nu a mai făcut nici un fel de intervenţii asupra imobilului, care să îi sporească valoarea.
Cum la momentul de faţă imobilul adjudecat a beneficiat de multiple îmbunătăţiri din partea actualilor proprietari, fără ca părţile civile să îşi aducă o minimă contribuţie la aducerea vechiului imobil în stare de exploatare, Curtea a apreciat că cererea acestora de a beneficia de o sumă lunară de 955 euro reprezentând contravaloarea mediei lunare a lipsei de folosinţă, cu începere de la data de 01.10.2023 şi până la data la care dreptul de proprietate al imobilului se va reîntoarce în patrimoniului părţilor civile sau până la o nouă actualizare, este nefondată.
Sub acest aspect, s-a avut în vedere şi împrejurarea că partea civilă nu a solicitat anularea actului de adjudecare şi a actelor de înstrăinare subsecvente, iar instanţa nu a dispus repararea în natură a prejudiciului, cu consecinţa revenirii imobilului în patrimoniului fostului proprietar, astfel încât suma lunară solicitată cu titlu de lipsă de folosinţă a imobilului nici nu ar putea fi determinată, în absenţa unui moment maxim până la care contravaloarea lipsei de folosinţă să poată fi determinată cu exactitate.
Întrucât partea civilă B. nu făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită, accidentul de muncă suferit în Germania şi afecţiunea ce ar fi condus la diminuarea capacităţii de muncă şi la pierderea câştigurilor realizate în Germania şi România, făcând numai dovada accidentului de muncă produs în străinătate, Curtea a respins şi solicitarea părţii civile de acordare a sumei de 48.958 euro şi a sumei lunare de 3972 RON, cu titlu de pierderi aferente acestor câştiguri din muncă.
De altfel, potrivit precizărilor scrise, partea civilă B. a suferit accidentul de muncă în Germania în lunile ianuarie şi martie 2019, după o perioadă de timp considerabilă de la data adjudecării imobilului, fără a face dovada că acest eveniment s-ar fi datorat stării sale psihice sau fizice pricinuite de pierderea locuinţei. Mai mult, înscrisurile medicale depuse nu fac dovada că partea civilă şi-a pierdut temporar capacitatea de muncă şi că accidentul de muncă produs l-ar fi afectat într-o asemenea măsură încât acesta nu a mai putut presta nici un fel de activităţi lucrative pe teritoriul Germaniei şi României.
Relevante în formarea convingerii instanţei sunt şi menţiunile existente în raportul de externare emis la data de 13.01.2019 şi raportul medical întocmit la data de 14.03.2019. Nici unul din cele două rapoarte medicale şi nici celelalte înscrisuri medicale depuse la dosar nu menţionează că partea civilă şi-ar fi pierdut capacitatea de muncă, pentru a fi îndreptăţită la acordarea sumelor solicitate cu titlu de pretenţii materiale, distinct de suma ce reprezintă diferenţa dintre valoarea estimată a imobilului şi cea adjudecată.
Prejudiciul moral.
În rezolvarea laturii civile a cauzei, Curtea a constatat că prin fapta ilicită a inculpatului părţilor civile le-a fost cauzat un prejudiciu moral, ca urmare a pierderii locuinţei, ceea ce face ce cerinţele condiţiilor răspunderii civile delictuale să fie pe deplin întrunite şi cu privire daunele de ordin psihic susceptibile de reparaţie bănească în procesul penal.
Potrivit art. 1357 alin. (1) C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.
În stabilirea întinderii despăgubirilor, Curtea a reamintit şi faptul că, spre deosebire de daunele materiale, despăgubirile morale nu sunt condiţionate de existenţa unui probatoriu foarte riguros, putând fi cuantificate şi pe baza unor evaluări proprii ale instanţei, ţinând seama de suferinţele fizice sau morale provocate de fapta inculpatului şi putând fi acordate chiar dacă partea civilă nu a administrat un probatoriu foarte riguros pentru a le dovedi întinderea.
Aşa cum practica judiciară constantă o ilustrează, daunele morale pot fi cenzurate de către instanţă, fiind necesară motivarea întinderii lor în cazul admiterii, în funcţie de anumite criterii, dar indiferent de sumele acordate, acestea trebuie să ofere victimei o anumită satisfacţie pentru uşurarea suferinţelor îndurate sau pentru a diminua întrucâtva frustrările resimţite de victimă.
Curtea a reamintit înţelesul noţiunii de "prejudiciu moral", ce constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană.
Prejudiciul moral, fiind indisolubil legat de persoana umană, lezează direct şi nemijlocit sentimente de dragoste şi afecţiune, posibilităţile reacreative şi de adaptare socială ale persoanei vătămate prin infracţiune, capacitatea de muncă şi posibilităţile de afirmare pe plan social.
În ceea ce priveşte sumele solicitate cu titlu de daunele morale, acestea sunt mult mai greu de cuantificat, greutate care rezidă mai ales din imposibilitatea de a le privi ca pe un pretium dolores, ca o compensare a pierderii suferite de părţile civile.
Totuşi, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost, sunt şi, mai ales, vor fi percepute consecinţele, măsura în care părţile civile au fost afectate emoţional şi familial.
Acest prejudiciu poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, potrivit regulilor aplicabile răspunderii civile delictuale, iar în absenţa administrării unor probe, prejudiciul moral generat prin pierderea unei persoane apropiate este lăsat la libera apreciere a judecătorului, care îi poate stabili întinderea în funcţie de principiile de echitate şi normele de convieţuire socială, care guvernează relaţiile interumane existente în orice etapă istorică.
Aceste sume trebuie să fie rezonabile ca întindere şi să răspundă nevoilor de despăgubire efectivă. Între sancţiunea civilă şi sancţiunea penală trebuie să existe o minimă corespondenţă, iar gravitatea faptei săvârşite impune o reacţie echilibrată atât în plan civil, cât şi în plan penal, pentru ca ambele tipuri de sancţiuni să poată fi executate, pentru ca sumele acordate cu titlu de daune să nu devină o sarcină excesivă pentru cel obligat la plată, iar sumele consfinţite cu acest titlu să asigure o justă reparaţie a prejudiciului, fără a conduce la o îmbogăţire fără just temei.
În alţi termeni, aceste sume nu pot conduce la o îmbogăţire fără justă cauză a persoanei păgubite, devenind sursa altor inechităţi la adresa celor obligaţi la plată, ci trebuie să contribuie la sprijinirea victimei, pentru ca aceasta să depăşească mai uşor dificultăţile de adaptare din viaţa cotidiană, prin asigurarea unui tip de confort, având şi un rol de prevenire şi de descurajare a unor fapte ilicite similare.
Din înscrisurile medicale depuse la dosar, a reieşit că numitul B. a suferit o tulburare depresivă reactivă, aflându-se în tratament cronic psihiatric începând cu data de 18.09.2017. Potrivit declaraţiei sale, familia sa s-a dezintegrat datorită acestei pierderi şi executării silite, iar el a rămas cu sechele.
Inclusiv persoana vătămată C. a specificat că:
"Menţionez că în urma executării silite am avut de suferit întreaga familie, în sensul că soţul meu s-a îmbolnăvit neuropsihic, relaţiile de familie sau deteriorat, astfel că în luna decembrie 2019 am fost nevoită să înaintez actele de divorţ. Totodată cei doi copii au fost afectaţi din punct de vedere emoţional şi nu în ultimul rând eu, personal, am suferit mai multe afecţiuni cauzate de stres."
Aspecte similare celor evocate sunt ilustrate şi de martorii W. şi X., care au precizat că familia soţilor Zaharencu s-a destrămat, că partea civilă B. nu a mai putut ieşi din casă, fiind încercat de sentimentul ruşinii, dar şi şocul generat de pierderea locuinţei, alegând mai apoi să plece în Germania la muncă.
Martorul W. a declarat că tatăl său a devenit foarte închis, inclusiv în relaţia cu cei doi fii, iar susţinerea financiară a fost suportată de mama sa, care l-a sprijinit pe martor în timpul facultăţii, ocupându-se în paralel şi de cel de-a doilea copil. La rândul său, martorul X. a susţinut că s-a întâlnit după acel eveniment cu B. care era vizibil afectat, stresat, incoerent şi care fusese nevoit să consulte un psihiatru pentru a depăşi situaţia depresivă pe care o traversa.
Chiar şi martorul J. confirmă suferinţa produsă părţilor civilă atunci când afirmă că în vara anului 2018 s-a întâlnit cu B., care plecase în Germania şi care i-a propus să cumpere înapoi imobilul, făcând anumite scene încât i-a speriat şi fata, în genul că plângerea şi îşi smulgea părul din cap.
În cazul de faţă, sumele solicitate cu titlu de daune morale, astfel cum au fost majorate prin cererea precizatoare depusă la data de 11.10.2023, în cuantum de 200.000 de euro, sunt excesive ca întindere, neputând fi acordate cu titlu de reparaţie a prejudiciului moral încercat.
Pe de o parte, daunele morale nu se impun a fi acordate în cuantumul solicitat, întrucât părţile civile ar fi putut solicita, imediat ce au aflat de executarea silită a imobilului, anularea actului de adjudecare şi a actelor de procedură anterioare şi ulterioare, potrivit art. 849 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât evoluţia prejudiciului moral a fost influenţată în mod firesc şi de rămânerea lor în pasivitate, dar şi de atitudinea pe care ele au înţeles să o adopte faţă de o activitate procedurală nelegală şi pe care ar fi putut-o anula într-o procedură ulterioară iniţiată la instanţa civilă.
Părţile civile ar fi putut să îşi recupereze locuinţa şi prin încheierea unui act translativ de proprietate cu noul dobânditor, martorul J., care s-a oferit chiar să îi acorde părţii civile B. un interval de timp rezonabil pentru recuperarea bunului imobil, pe care l-a înstrăinat abia în anul 2020.
Prin urmare, raportat la această situaţie de fapt ce reiese din probe, Curtea a apreciat că părţile civile sunt îndreptăţite la câte 10.000 euro cu titlu de daune morale, urmând a-l obliga pe inculpat la plata acestor sume către fiecare din părţile civile B. şi C..
Asupra cererilor de repunere a părţilor în situaţia anterioară.
Potrivit art. 25 alin. (3) C. proc. pen.., instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
Aşa cum s-a reţinut prin actul de sesizare şi astfel cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar, la cererea părţii civile B. şi terţului interesat, adjudecatarul imobilului din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, martorul J. a revândut imobilul, obţinând suma de 65.000 euro, ce reprezintă un profit considerabil faţă de preţul achitat în urma licitaţiei.
În cauză nu s-a reţinut că terţul dobânditor J. şi dobânditorul subsecvent S.C. Y. S.R.L. ar fi fost de rea-credinţă cu ocazia încheierii actelor translative de proprietate, în condiţiile în care faţă de persoanele care au participat la procedura de executare silită în calitate de executor judecătoresc şi creditori a fost dispusă o soluţie de clasare, care nu a fost contestată la judecătorul de cameră preliminară, în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen.
Astfel, privitor la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., sesizată de către persoanele vătămate B. şi C., s-a constatat că aceasta nu subzistă, neexistând probe care să conducă la existenţa acesteia în sarcina inculpatului A.. În mod corelativ, nici presupusa participaţie penală la săvârşirea acestei infracţiuni din partea creditorilor G. şi H. nu s-a confirmat în cauză, tot astfel cum în cauză nu s-a confirmat nici participaţia penală a celor doi creditori la infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina executorului judecătoresc A..
Chiar dacă preţul de adjudecare a imobilului a fost unul mult mai mic decât valoarea de piaţă indicată chiar prin raportul de evaluare întocmit în faza executării silite, această unică împrejurare, în lipsa oricăror probe pe care părţile civile să le fi produs, nu face ca în sarcina adjudecatarului să subziste reaua-credinţă, fie şi în condiţiile în care imobilul a fost înstrăinat ulterior de acesta cu o sumă mult mai mare. Cu atât mai mult, reaua-credinţă nu poate fi reţinută faţă de terţul dobânditor S.C. Y. S.R.L., deoarece buna credinţă la dobândirea oricărui bun se prezumă, acest principiu fiind ridicat la rang constituţional, potrivit art. 44 alin. (8) din Constituţia României.
De altfel, cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, potrivit regulilor de probaţiune aplicabile în materia acţiunii civile, potrivit art. 19 alin. (5) C. proc. pen.. şi art. 249 C. proc. civ., or, dincolo de faptul că părţile civile nu au solicitat nici la instanţa civilă şi nici la instanţa penală anularea actului de adjudecare şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.12.2020, încheiat de J. şi S.C. Y. S.R.L., acestea nici nu au administrat probe care să dovedească că reaua-credinţă a terţilor interesaţi în dobândirea bunului executat.
O astfel de cerere de anulare a actelor subsecvente şi de întoarcere a executării a fost formulată de părţile civile abia prin concluziile scrise, după finalizarea dezbaterilor şi luarea cauzei în pronunţare, fără administrarea de probe şi fără a da posibilitatea părţilor adverse de a formula apărări.
Nici înscrisurile administrate în cauză nu dovedesc reaua-credinţă a terţului interesat S.C. Y. S.R.L., deoarece extrasul de carte funciară emis la data de 16.12.2020 şi depus la termenul de judecată din 22.11.2023 nu cuprinde nici un fel de menţiuni cu privire la vreun eventual litigiu asupra bunului, ci doar numele noului proprietar al imobilului în persoana numitului J. şi a titlului de proprietate reprezentat de procesul-verbal de licitaţie din 07.07.2017 emis în dosarul de executare silită înregistrat pe rolul A., ce a consfinţit adjudecarea
S-a observat că aceste extras de carte funciară, depus la termenul de judecată din 22.11.2023, a fost eliberat la data de 16.12.2020, cu puţin înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului executat silit, a cărui autentificare a avut loc la data de 21 decembrie 2020 şi că acest extras are acelaşi conţinut ca şi cel obţinut la data de 05.10.2023, cu singura excepţie a denumirii actualului proprietar al bunului imobil, care este S.C. Y. S.R.L..
Distinct de elementele de fapt arătate mai sus, Curtea a avut în vedere şi dispoziţiile art. 901 C. civ., privind dobândirea cu bună-credinţă a unui drept tabular.
Din conţinutul principalelor acte depuse la dosar - contractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.12.2020, extrasele de carte funciara, în principal cel emis la data de 16.12.2020 pentru efectuarea vânzării şi extrasul de carte funciară actual, a rezultat, în esenţă, că extrasele de carte funciară atestă fără echivoc faptul că, nici înainte de vânzare şi nici în prezent, nu există litigii înscrise în cartea funciară, având ca obiect o contestaţie la executare sau o acţiune în rectificarea cărţii funciare ori altă acţiune care ar fi putut sa ne ridice un semn de întrebare, cu privire la buna credinţă a dobânditorului.
În lipsa acestor menţiuni, terţul interesat S.C. Y. S.R.L. a dobândit cu bună credinţa imobilul din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1 Bis, conduita acestuia fiind una tipică pentru a fi încadrată în conceptul de bună-credinţă pe care Noul C. civ. îl reglementează la art. 14 alin. (1), statuând asupra faptului că orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.
Ocrotirea bunei-credinţe este ridicată şi la rang de principiu constituţional, iar principiul ocrotirii bunei-credinţe este consacrat şi recunoscut în mai multe materii ale dreptului civil.
Mai mult, doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime în susţinerea ideii că buna-credinţa se prezumă, indiferent de materia căreia acest principiu i se aplică.
În virtutea acestui principiu fundamental al dreptului civil, al cărui conţinut este dat de faptul că buna-credinţă este întotdeauna prezumată şi ocrotită în raporturile juridice civile, părţile civile sunt cele care ar fi trebuit să facă proba contrară, or, în prezenta cauză, părţile civile nu numai că nu au făcut proba contrară, ba mai mult, dobânditorul S.C. Y. S.R.L. a adus dovezi care să întărească buna sa credinţă.
Împotriva sentinţei penale nr. 149/P din 21 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, inculpatul A. şi părţile civile C. şi B. au declarat apeluri.
Motivele de apel.
I. Inculpatul A. a criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru următoarele motive:
- a făcut referire la autonomia caracterului executoriu al contractului de credit în comparaţie cu contractul de ipotecă, prin raportare la: principiul disponibilităţii în faza executării silite; convenţiile privind obiectul urmăririi silite încheiate între creditor şi debitor; faptul că, contractul de împrumut există necondiţionat de contractul de ipotecă, care reprezintă doar o garanţie suplimentară faţă de alţi creditori; prioritatea în rang între creditori prin prisma ipotecii; autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în urma soluţionării contestaţiei la executare întrucât vizează şi considerentele; nelegalitatea primei instanţe de a stabili elementul intenţional prin interpretarea in extenso a hotărârii de suspendare a executării silite;
- a menţionat că debitorul a avut pe tot parcursul executării silite o cale de atac disponibilă, iar faptul că nu s-a folosit de ea, nu relevă niciun element intenţional al inculpatului şi nici vreo încălcare de către inculpat a normelor;
- lipsa elementului intenţional din cadrul infracţiunii de abuz in serviciu prin prisma lipsei rezoluţiei infracţionale si a formei de vinovăţie cerute de lege, ce reiese şi din demersurile procesuale utilizate si utilizabile de către debitori împotriva actelor de executare. Lipsa oricărei probe în acest sens nu poate fi suplinita cu o interpretare în contra puterii de lucru judecat a Judecătoriei Tulcea.
A solicitat:
În principal, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., iar, în subsidiar, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte latura civila, a solicitat: în principal, respingerea pretenţiilor civile ca nefondate, iar, în subsidiar, reducerea pretenţiilor civile până la un cuantum care să nu constituie o îmbogăţire fără justă cauză a părţilor civile.
În concluziile scrise a mai făcut unele precizări, arătând că:
- o manifestare importantă a principiului disponibilităţii în faza de executare silită este dreptul creditorului de a urmări simultan mai multe bunuri ale debitorului, chiar de naturi diferite, astfel încât poate demara concomitent mai multe forme de executare silita prevăzute de lege;
- creditorii au solicitat încuviinţarea executării silite în toate modalităţile prevăzute de lege şi nu vânzarea imobilului ipotecat, fiind interesaţi de recuperarea sumei de bani, acest aspect reieşind din modalitatea de formulare a cererii de începere a executării silite dar si din declaraţiile date în fata instanţei de judecata;
- creditorii nu au cerut urmărirea silită a unui anumit bun mobil/imobil;
- beneficiul garanţiei ipotecii nu poate reprezenta în acelaşi timp o limitare a caracterului executoriu al titlului de creanţa al creditorului,
- autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în urma soluţionării contestaţiei la executare vizează şi considerentele. Actele de executare analizate până în acel moment de către instanţa de executare au fost vizate de controlul de legalitate, iar prima instanţa era ţinută de acestea, neputând fi contestată legalitatea lor. Prima instanţă a stabilit în mod nelegal elementul intenţional prin interpretarea in extenso a hotărârii de suspendare a executării silite;
- lipsa elementului intenţional din cadrul infracţiunii de abuz in serviciu.
II. Părţile civile C. şi B. au criticat hotărârea atacată, în esenţă, pentru următoarele motive:
- au arătat că soluţia pronunţată în cauză de către instanţa fondului sub aspectul laturii civile este netemeinică raportat la cuantumul daunelor materiale pe care îl consideră mult sub valoarea reală a imobilului, precum şi a valorii daunelor morale stabilite.
Au solicitat:
- admiterea apelului, rejudecarea cauza şi, în urma rejudecării, să se dispună obligarea inculpatului A. la plata daunelor materiale; a daunelor morale în cuantum de 100.000 euro şi la plata cheltuielilor de judecată.
În cursul cercetării judecătoreşti efectuate în apel, Înalta Curte a procedat la audierea inculpatului A., declaraţia acestuia din 23 mai 2024 fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.
A fost încuviinţată, la cererea inculpatului, audierea martorilor G. şi H., însă, în condiţiile în care cei doi erau plecaţi din ţară la adrese necunoscute, aşa cum rezultă din procesul-verbal din 14 mai 2024 întocmit de către lucrători din cadrul Poliţiei Mun. Tulcea, instanţa a revenit asupra dispoziţiei, la termenul din 24 mai 2024, constatând imposibilitatea de audiere a martorilor.
Examinând actele dosarului şi sentinţa penală atacată, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen.., cu majoritate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Starea de fapt
S-a reţinut că, în perioada 13 noiembrie 2015 – 14 iulie 2017, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul A. în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a efectuat în mod nelegal, în principal cu încălcarea dispoziţiilor art. 2478 din C. civ., privind discuţiunea bunurilor ipotecate şi art. 817 – art. 829 C. proc. civ., privind urmărirea bunurilor ipotecate şi vânzarea la licitaţie publică, dar şi a altor dispoziţii legale ce reglementează executarea silită, multiple acte de executare în cadrul dosarului nr. x/2015 deschis la A., în baza unei cereri formulate de creditorii G. şi H. împotriva debitorilor B. şi C., întemeiate pe titlul executoriu reprezentat prin contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară, autentificat sub nr. x/21.01.2014 la BNP I., cu consecinţa producerii unei pagube materiale în dauna debitorilor- persoane vătămate, constând în diferenţa de preţ a imobilului situat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea, executat silit, între valoarea estimată a imobilului şi cea adjudecată, dar şi a unei vătămări morale generată de întreaga procedură execuţională finalizată cu pierderea locuinţei de domiciliu a debitorilor.
S-a reţinut că, deşi titlul executoriu prevederea împrumutarea debitorilor cu suma de 3500 de euro de către creditori, care trebuia restituită integral la data de 01.10.2014 şi pentru rambursarea căreia a fost constituită ipotecă imobiliară de rang I asupra terenului arabil în suprafaţă de 1382 mp, situat în intravilanul localităţii Tudor Vladimirescu, judeţul Tulcea, cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x Tulcea, inculpatul, în calitatea sa de executor judecătoresc, a procedat la urmărirea silită a unui alt imobil neipotecat, aparţinând debitorilor, reprezentată de locuinţa în suprafaţă de 349 mp, situată în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea, evaluată la o valoare de piaţă de 104.761 euro, care a fost vândută la licitaţie publică la data de 07.07.2017 şi adjudecată la preţul de 142.000 RON de către numitul J..
Actele materiale care reprezintă acţiuni specifice elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului sunt constituite din următoarele:
- emiterea somaţiei din data de 13.11.2015, prin care s-a întocmit situaţia imobiliară cu privire la urmărirea silită a imobilului neipotecat (situat în Tulcea - x, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea) – fiind încălcat art. 817 din C. proc. civ., privind urmărirea imobilelor ipotecate, în coroborare cu art. 2478 din C. civ., privind discuţiunea bunurilor ipotecate.
Somaţia imobiliară cu privire la imobilul din Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea, a fost comunicată debitorilor la o altă adresă decât cea la care aceştia domiciliau, întrucât potrivit propriilor susţineri ale inculpatului, redate în concluziile scrise, cei doi debitori fuseseră evacuaţi din apartamentul situat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 26 încă din luna aprilie 2015, aspect cunoscut la acea dată de către inculpat, care a transmis totuşi respectiva somaţie la vechea adresă a debitorilor;
- omisiunea întocmirii de către executorul judecătoresc a procesului-verbal de situaţie, fiind încălcate dispoziţiile art. 829 C. proc. civ. privind procesul-verbal de situaţie;
- admiterea cererii creditorilor G. şi H. prin care aceştia ar fi solicitat efectuarea unei expertize în vederea evaluării imobilului amplasat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, cerere pe care ar fi formulat-o în termenul legal prevăzut de art. 836 alin. (4) C. proc. civ. şi la care ar fi ataşat " acte" în susţinerea ei;
- încălcarea prevederilor art. 836 C. proc. civ., cu privire la întocmirea raportului de evaluare nr. x/11.05.2016, în ceea ce priveşte cele trei terenuri ale debitorilor: Terenul intravilan – în suprafaţă de 1382,60 mp, localitatea Tudor Vladimirescu, sola 17, parcela x, judeţul Tulcea. – asupra căruia fusese instituită ipoteca imobiliară de rang I în cuprinsul contractului de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/21.01.2014 la BNP I.; Terenul intravilan – în suprafaţă de 878 mp, localitatea Tudor Vladimirescu, Strada x nr. 9, judeţul Tulcea; Terenul intravilan – în suprafaţă de 2800 mp, localitatea Tudor Vladimirescu, Strada x nr. 58, judeţul Tulcea, neexistând la dosarul de executare nicio cerere a creditorilor şi nici vreo încheiere de admitere a unei asemenea cereri, respectiv de numire a unui expert, părţile neavând cunoştinţă de acest act de procedură;
- demararea procedurii cu încălcarea dispoziţiilor C. civ., privind discuţiunea bunurilor ipotecate - art. 2478, precum şi ale normelor C. proc. civ. privind urmărirea bunurilor ipotecate - art. 817, inculpatul A. a demarat procedura de vânzare prin licitaţie publică a imobilului din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea, prin încheierea nr. 55/24.05.2017;
- prin încheierea nr. 55/24.05.2017, inculpatul a fixat preţul imobilului situat în Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea, respectiv preţul de pornire a licitaţiei, la valoarea de 468.217,00 RON, astfel cum a fost stabilită prin raportul de evaluare;
- la aceeaşi data, executorul judecătoresc a emis publicaţia de vânzare imobiliară nr. 1/24.05.2017, cu privire la imobilul din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea, pe care nu a afişat-o conform art. 839 C. proc. civ., privind publicitatea vânzării, neexistând dovada afişării publicaţiei de vânzare la locul imobilului urmărit şi nici procese-verbale încheiate de către executor cu privire la constatarea îndeplinirii formalităţilor privind afişarea publicaţiei;
- de asemenea, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 839 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că publicaţia de vânzare imobiliară nr. 1/24.05.2017 nu a fost făcută într-un ziar de circulaţie naţională şi nu a fost publicată în Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite. Astfel, depăşindu-se formal prima etapă, s-a putut crea cadrul pentru un nou termen la care preţul urma să fie scăzut cu 25%, respectiv suma de 351.162 RON;
- inculpatul A. nu a comunicat publicaţiile de vânzare tuturor creditorilor şi debitorilor, fiind încălcat art. 840 alin. (1) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât debitorului B. i-a fost comunicată doar prima publicaţie de vânzare abia la data de 19.07.2017, deşi licitaţia se încheiase la data de 07.07.2017;
- prin încheierea din data de 16.06.2017, executorul judecătoresc a fixat al doilea termen al vânzării prin licitaţie a imobilului în data de 07.07.2017, termen la care noul preţ de pornire a licitaţiei urma să fie scăzut cu 25%, respectiv suma de 351.162 RON;
- în cuprinsul acestei încheieri s-a menţionat că aceasta se comunică creditorilor şi debitorilor, fapt care nu s-a realizat, nefiind identificată nicio dovadă de comunicare în acest sens, în afara de cea adresată creditorului G., dar nu la adresa de corespondenţă solicitată, ci la adresa de domiciliu unde destinatarul nu a fost găsit;
- la aceeaşi dată, executorul judecătoresc a emis publicaţia de vânzare imobiliară nr. 2/16.06.2017, cu privire la imobilul din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea, prin încălcarea art. 839 C. proc. civ., privind publicitatea vânzării şi a art. 840 alin. (1) C. proc. civ., privind comunicarea publicaţiilor de vânzare. Inculpatul A. nu a comunicat publicaţia de vânzare nr. 2 tuturor creditorilor şi debitorilor şi nu există dovada afişării publicaţiei de vânzare nr. 2 la locul unde se află imobilul urmărit şi nici procese-verbale încheiate de către executor cu privire la constatarea îndeplinirii formalităţilor privind afişarea publicaţiei;
- având în vedere încălcarea art. 839 C. proc. civ., s-a reţinut în cauză şi încălcarea art. 846 alin. (8) C. proc. civ. privind efectuarea licitaţiei, conform căruia "în cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, în condiţiile art. 839";
- la data de 14.07.2017, executorul judecătoresc a încheiat actul de adjudecare pentru imobilul situat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea, act prin care persoanele vătămate au fost vătămate în mod iremediabil, pe latură materială, fiind astfel deposedate de proprietatea locuinţei lor, urmare a încălcării flagrante a dispoziţiilor legale art. 817 alin. (4) C. proc. civ.
Inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 2478 C. civ., privind discuţiunea bunurilor ipotecate şi art. 817 – art. 829 C. proc. civ., în special cu încălcarea explicită a dispoziţiilor C. civ., privind discuţiunea bunurilor ipotecate - art. 2478, precum şi ale normelor C. proc. civ. privind urmărirea bunurilor ipotecate - art. 817, prin demararea procedurii de vânzare prin licitaţie publică a imobilului din Strada x nr. 1, Municipiul Tulcea, prin încheierea nr. 55/24.05.2017.
În aprecierea Înaltei Curţi, cu majoritate, fapta reţinută în sarcina inculpatului A. nu se încadrează în tiparul normei de incriminare de la art. 297 C. pen., prin raportare la elementele care contribuie la configurarea infracţiunii de abuz în serviciu, în interpretarea dată acestor dispoziţii legale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, respectiv Decizia nr. 283/2023.
Curtea de Apel Constanţa, cu toate că a făcut referire la Decizia nr. 405/2016, reţinând corect incidenţa acesteia din perspectiva stabilirii conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, a considerat în mod greşit că activitatea de executare silită desfăşurată în cauza privind pe debitorii C. şi B. a avut loc cu încălcarea unor dispoziţii legale.
Se reţine că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016), în analiza constituţionalităţii normei de incriminare privitoare la abuzul în serviciu, s-a stabilit că dispoziţiile art. 246 C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a statuat că "neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului."
De asemenea, pornind de la faptul că persoana care are calitatea de funcţionar în sensul legii penale trebuie să poată determina fără echivoc care este comportamentul ce poate avea semnificaţie penală, instanţa de contencios constituţional a constatat că sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor art. 246 C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează "prin încălcarea legii".
În principal, s-a menţionat că îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu a fost realizată prin încălcarea dispoziţiilor art. 2478 din C. civ. şi art. 817 - art. 829 C. proc. civ.
Astfel, s-a arătat că toată procedura execuţională a fost viciată ca urmare a încălcării flagrante a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 817 alin. (4) C. proc. civ. care stipulează faptul că "creditorul ipotecar nu poate cere scoaterea la vânzare silită a bunurilor neipotecate ale debitorului său decât în cazul în care urmărirea silită a bunurilor imobile ipotecate nu a condus la îndestularea creditorului ipotecar în limita sumelor totale datorate" şi ale art. 2478 C. civ., conform cărora "creditorul nu poate urmări în acelaşi timp vânzarea imobilelor care nu sunt ipotecate decât în cazul când bunurile care îi sunt ipotecate nu sunt suficiente pentru plata creanţei sale".
La baza declanşării procedurii de executare silită a stat contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/21.01.2014 la BNP I., prin care V. Aurel şi C. au împrumutat suma de 3500 euro de la numiţii G. şi H., sumă ce trebuia a fi restituită integral la data de 01.10.2014 şi pentru rambursarea căreia s-a garantat prin constituirea unei ipoteci imobiliare de rang I asupra suprafeţei de 1382 mp teren arabil, situat în intravilanul localităţii Tudor Vladimirescu, judeţ Tulcea, cu numărul cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x Tulcea.
Se menţionează că încălcarea art. 817 alin. (4) C. proc. civ. s-a datorat faptului că inculpatul, în calitatea sa de executor judecătoresc, a procedat la urmărirea silită a unui alt imobil neipotecat, aparţinând debitorilor, reprezentată de locuinţa în suprafaţă de 349 mp, situată în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea, evaluată la o valoare de piaţă de 104.761 euro, cu toate că trebuia urmărit silit terenul arabil în suprafaţă de 1382 mp, situat în intravilanul localităţii Tudor Vladimirescu, judeţul Tulcea, cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x Tulcea pentru care se instituise ipoteca imobiliară de rang I.
Potrivit art. 817 alin. (4) C. proc. civ. creditorul ipotecar nu poate cere scoaterea la vânzare silită a bunurilor neipotecate ale debitorului său decât în cazul în care urmărirea silită a bunurilor imobile ipotecate nu a condus la îndestularea creditorului ipotecar în limita sumelor totale datorate.
Din interpretarea textului nu rezultă că pentru urmărirea silită a celorlalte bunuri imobiliare ale debitorului este necesar ca bunul ipotecat să se fi vândut efectiv la licitaţie publică, ci este suficient să se observe că urmărirea silită a bunului ipotecat nu va conduce la îndestularea creditorului ipotecar în limita sumelor totale datorate.
În acest sens, se constată că la dosarul de executare silită se află raportul de evaluare nr. x/11.05.2016 întocmit de către S.C. O. S.R.L. Tulcea, iar din cuprinsul raportului rezultă că valoarea de piaţă a imobilului teren intravilan – suprafaţă 1382, 60 mp, adresa: loc. Tudor Vladimirescu, sola 17, parcela x, jud. Tulcea, asupra căruia fusese instituită ipoteca imobiliară de rang I în cuprinsul contractului de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/21.01.2014 la BNP I., a fost stabilită la 7100 EURO, echivalentul a 31.868 RON.
Cum art. 817 alin. (4) C. proc. civ. prevede că se poate cere scoaterea la vânzare silită a bunurilor neipotecate în cazul în care urmărirea silită a bunurilor imobile ipotecate nu a condus la îndestularea creditorului ipotecar în limita sumelor totale datorate, inculpatul, evaluând prin prisma valorii de piaţă a imobilului ipotecat stabilită prin raportul de evaluare, existenţa şi a altor creditori, faptul că terenul ipotecat era greu vandabil putând duce la prelungirea excesivă a executării silite, a considerat că urmărirea silită a bunului ipotecat evaluat la suma de 7100 EURO, echivalentul a 31.868 RON, prin raportul de evaluare nr. x/11.05.2016 întocmit de către S.C. O. S.R.L. Tulcea nu va conduce la îndestularea creditorului ipotecar în limita sumelor totale datorate în cuantum de 3500 euro creanţa principală a creditorilor cât şi cheltuielile de executare – în cuantum de 5957,46 RON (aproximativ 1315 euro, la cursul BNR din luna mai 2017).
Or, atunci când din punct de vedere valoric, bunurile ipotecate sunt considerate insuficiente pentru acoperirea creanţei, beneficiul dispare, cu consecinţa faptului că va fi permisă creditorului urmărirea şi a bunurilor neipotecate, pentru a se asigura plata creanţei sale, pentru a se realiza scopul economic al executării silite.
Ipoteca este o garanţie utilizată pentru asigurarea restituirii sumei împrumutate, o măsură de protecţie pentru creditor împotriva eventualei insolvabilităţi a împrumutatului.
Considerată un drept real, ipoteca conferă titularului său atât un drept de urmărire, cât şi unul de preferinţă. Dreptul de urmărire conferă creditorului ipotecar posibilitatea de a urmări bunul şi de a-l valorifica în mâinile oricui s-ar afla, iar dreptul de preferinţă semnifică prioritatea creditorului ipotecar faţă de creditorii chirografari sau chiar faţă de alţi creditori ipotecari, aşadar îi asigură protecţie în concurs cu alţi creditori.
Obligaţia de garantare asumată de debitori nu restrânge dreptul creditorului ipotecar de a putea demara doar executarea silită imobiliară cu privire la imobilul indicat în titlul executoriu întrucât nimic nu-i împiedică pe creditorii ipotecari să opteze pentru urmărirea altor bunuri ale debitorilor şi chiar să nu-şi valorifice creanţa ipotecară. A considera contrariul, în sensul că un creditor ipotecar nu ar avea acest drept de opţiune, ar echivala cu plasarea acestuia într-o situaţie defavorabilă în raport cu creditorii chirografari care pot avea acces la bunurile mobile sau imobile ale debitorului.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 817 alin. (4) C. proc. civ. şi nici ale art. 2438 din C. civ.
Drept urmare, se constată că fapta reţinută în sarcina apelantului-inculpat în legătură cu dosarul execuţional nr. x/2015, privind părţile civile B. şi C., nu se încadrează în tiparul normei de incriminare de la art. 297 C. pen., astfel cum a fost redefinită urmare Deciziei CCR nr. 283/2023.
În considerentele sentinţei atacate, instanţa de fond a reţinut că analiza tuturor actelor de executare (din care o parte corespund tipicităţii infracţiunii continuate de abuz în serviciu, iar altele pot ridica o suspiciune privind rigurozitatea profesională a executorului judecătoresc, fără să corespundă laturii obiective a infracţiunii) trebuie redată ca atare şi în cuprinsul hotărârii, pentru buna înţelegere a activităţii desfăşurate de către inculpatul A. în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2015.
Astfel, instanţa de fond a făcut trimitere la diferite acţiuni conexe sau complementare, privitoare la anumite activităţi procedurale înglobate executării silite desfăşurate, care nu corespund acuzaţiei propriu-zise, demersul fiind justificat de necesitatea întregirii tabloului faptic, de a arăta exigenţele privind desfăşurarea procedurii de executare silită şi de a contura toate împrejurările în care s-a consumat, respectiv epuizat, infracţiunea continuată de abuz în serviciu.
Înalta Curte reţine că astfel de completări făcute de către instanţa de fond depăşesc limitele sesizării şi încalcă principiul separării funcţiilor judiciare în procesul penal. Astfel, potrivit art. 371 C. proc. pen.., judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare, iar potrivit art. 3 C. proc. pen.., exercitarea unei funcţii judiciare, cum este aceea de urmărire penală, este incompatibilă cu funcţia de judecată. În cursul judecăţii, completul învestit cu soluţionarea cauzei penale verifică temeinicia acuzaţiilor exclusiv în limitele şi termenii actului de sesizare, neputând să-i aducă completări în fapt sau drept, fără să încalce principiul legalităţii incriminării.
Cu privire la primul act de executare reţinut, Înalta Curte constată că la data de 13.11.2015, în dosarul nr. x/2015, executorul judecătoresc A. a întocmit somaţia imobiliară prin care soma contestatorii-debitori să achite în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei suma de 3.500 Euro, reprezentând împrumut şi suma de 5.888,95 RON, cheltuieli de executare, în caz contrar debitorii fiind înştiinţaţi că se va proceda la urmărirea silită a imobilului din Tulcea, str. x, jud. Tulcea.
Cât priveşte critica că somaţia imobiliară din data de 13.11.2015 a fost comunicată doar debitorului B. la data de 15.02.2016, Înalta Curte constată că în considerentele încheierii din 06.01.2017 a Judecătoriei Tulcea pronunţată în dosarul nr. x/2016 s-a reţinut că în lipsa unei comunicări a somaţiei către contestatoarea C. termenul de 15 zile prev. de art. 714 C. proc. civ., nu a început să curgă, iar faţă de comunicarea din data de 15.02.2016, pentru B. rezultă că ultima zi pentru formularea contestaţiei este data de 02.03.2016, motiv pentru care a respins excepţia tardivităţii contestaţiei la executare formulate de către contestatorii B. şi C. prin care s-a solicitat anularea formelor de executare ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 al A..
Prin urmare, debitorii C. şi B. nu au fost lipsiţi de dreptul de a exercita calea de atac a contestaţiei la executare împotriva somaţiei imobiliare din data de 13.11.2015.
Se constată că prin cererea de executare creditorii G. şi H. au solicitat executarea silită sub toate formele prevăzute de lege, fiind opţiunea creditorilor de a solicita demararea executării în toate formele.
Se reţine că, pentru a fi protejate interesele creditorului ipotecar şi pentru ca patrimoniul debitorul să nu se micşoreze, imobilele neipotecate ale debitorului ar putea fi indisponibilizate, în sensul notării în cartea funciară ca o măsură preventivă, urmărire ce se va putea continua numai în caz de neacoperire a întregii creanţe şi a cheltuielilor ocazionate cu executarea silită a imobilului ipotecat.
Dispoziţiile alin. (4) al art. 817 C. civ. sunt în sensul că efectuarea oricărui act de executare, anterior scoaterii la vânzare a imobilului neipotecat, cum ar fi o somaţie imobiliara, este legală. Aşadar, un creditor diligent va face demersurile legale necesare pentru a-şi conserva posibilitatea de recuperare a creanţei integral, aceasta presupunând atât obţinerea încuviinţării executării silite cât şi înscrierea în cartea funciară a somaţiei.
Or, prin încheierea din 06.01.2017 a Judecătoriei Tulcea pronunţată în dosarul nr. x/2016, instanţa a constatat că prin somaţia imobiliară din 13.11.2015 nu s-a procedat la o vindere a bunului ipotecat (din Tulcea, str. x), ci somaţia întocmită este doar un act de executare incipient, specific urmăririi silite imobiliare, şi care precede cu mult vinderea, care are loc prin organizarea licitaţiei publice.
Pornind de la considerentele Deciziei CCR nr. 405/2016, conform cărora "unei persoane nu i se poate imputa încălcarea standardului obiectiv prin constatarea neîndeplinirii de către aceasta a unor prescripţii implicite, nedeterminabile la nivel normativ", cât şi faptul că pentru orice acţiune/inacţiune prin care se încalcă atribuţii de serviciu de către funcţionarii publici, altele decât cele care pot fi circumscrise ilicitului penal, legiuitorul a reglementat o răspundere juridică extrapenală, este interzis ca, pe cale de interpretare, să se adauge la lege prin reţinerea unor acte/activităţi cu o sferă de cuprindere mai largă decât incriminarea în vigoare.
Relevante în acest sens sunt paragrafele 77 şi 78 din aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale, respectiv:
"77. Astfel, Curtea observă că, potrivit art. 247 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, "abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici". Totodată, Curtea constată că, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată". De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. 1349 alin. (1) şi (2) din C. civ., care reglementează răspunderea delictuală, "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
78. Analizând comparativ reglementarea infracţiunii de abuz în serviciu cu dispoziţiile legale expuse mai sus, ce instituie alte forme ale răspunderii decât cea penală, Curtea reţine că, deşi nu sunt identice, acestea se aseamănă într-o măsură care determină posibilitatea ca în cazul săvârşirii unei fapte să poată fi incidentă atât răspunderea penală, cât şi alte forme de răspundere extrapenală, cum este cea disciplinară, administrativă sau civilă. Aceasta este posibil, având în vedere că, astfel cum s-a arătat, legiuitorul nu a precizat necesitatea existenţei unei anumite valori a pagubei sau a unei anumite intensităţi a vătămării rezultate din comiterea faptei."
Art. 45 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti reglementează răspunderea civilă a acestora şi condiţiile în care poate fi angajată pentru prejudiciile cauzate prin încălcarea obligaţiilor profesionale. Prin urmare, activităţile procedurale desfăşurate în cadrul executării silite pot face obiectul unui alt tip de răspundere, în condiţiile legii civile, în măsura în care cei vătămaţi probează elementele necesare angajării acesteia.
Astfel, în majoritate, Înalta Curte subliniază că actele emise în procedura de executare silită sunt supuse controlului de legalitate, pe calea contestaţiei la executare, la cererea persoanei interesate.
Potrivit art. 711 alin. (1) C. proc. civ., "Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.
Or, se reţine că debitorii C. şi B. din dosarul execuţional nr. x/2015 au declarat iniţial contestaţie la executare împotriva somaţiei imobiliare din data de 13.11.2015 aşa cum rezultă din încheierea din 06.01.2017 a Judecătoriei Tulcea pronunţată în dosarul nr. x/2016, iar faptul că ulterior debitorii nu au mai exercitat vreo contestaţie la executare demonstrează lipsa de interes, părţile civile nefiind în măsură a invoca propria lipsă de diligenţă.
Formularea unei plângeri penale împotriva funcţionarului public pentru sau în legătură cu modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu sau a actelor emise în exercitarea competenţelor profesionale nu conduce automat la angajarea răspunderii penale prin considerarea că orice neregularitate săvârşită în activitatea de serviciu realizată de acesta se circumscrie ilicitului penal, în lipsa existenţei elementelor care caracterizează fapta ca infracţiune, astfel cum au fost redefinite prin deciziile CCR nr. 405/2016 şi nr. 283/2023.
În asemenea situaţii, alte forme de răspundere asigură restabilirea ordinii juridice şi repararea pagubelor cauzate prin actul de serviciu neregulat îndeplinit.
Or, în contextul evaluării rolului ipotecii, acela de mijloc de protecţie al creditorului împotriva unei eventuale insolvabilităţi a debitorului sau de a-i conferi preferinţă în concursul cu creditorii chirografari sau chiar cu alţi creditori ipotecari, fapta executorului judecătoresc de a supune executării silite imobiliare, la cererea creditorului ipotecar, a unui alt bun imobil decât cel ipotecat, în scopul asigurării îndestulării creanţei sale, în lipsa altor elemente obiective pe baza cărora să se poată stabili că prin activitatea desfăşurată executorul judecătoresc a urmărit distorsionarea legii, cu majoritate, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine fapta de abuz în serviciu, în interpretarea dată normei de incriminare prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.
Faţă de soluţia ce se va pronunţa în latura penală a cauzei, aceea de achitare a inculpatului pe motiv că faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu nu sunt prevăzute de legea penală, Înalta Curte nu va mai lua în examinare criticile din apel vizând fondul pretenţiilor civile formulate în cauză şi nici susţinerile în apărare ale părţilor civile, urmând ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., să lase nesoluţionate acţiunile civile exercitate în procesul penal de părţile civile.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, cu majoritate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., va admite apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 149/P din 21 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.
Va desfiinţa sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., achită pe inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen.. va lăsa nesoluţionate acţiunile civile exercitate în procesul penal de părţile civile C. şi B..
Va înlătura obligaţiile de plată a cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpatului A., către stat în sumă de 5.000 de RON şi către partea civilă B. în sumă de 9.000 RON.
Va menţine măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A., constând în teren şi construcţie situate în Municipiul Tulcea, Strada x, nr. 8, judeţul Tulcea - identificate cu numărul cadastral x,2,5 (intabulate în cartea funciară a Municipiului Tulcea sub nr. x), teren şi construcţie situate în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 4, judeţul Tulcea - identificate cu număr cadastral x (intabulate în cartea funciară a Municipiului Tulcea sub nr. x) şi clădire nerezidenţială (garaj) situată în Municipiul Tulcea, Strada x nr. FN, Bl. Spate Bloc 2, judeţul Tulcea, măsură care, potrivit art. 397 alin. (5) teza a II-a din C. proc. pen., încetează de drept dacă persoanele vătămate nu introduc acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei decizii.
Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de către apelanţii părţi civile C. şi B..
Conform, art. 272 alin. (1) raportat la art. 275 alin. (6) C. proc. pen.. suma de 4.460 RON solicitată de expertul D. privind suplimentarea onorariului de expertiză tehnică imobiliară, reprezentând diferenţa rămasă de achitat în contul acestui onorariu, se va deconta din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 276 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga apelantele-părţi civile la plata a câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 276 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul A. vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu majoritate,
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., admite apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva senţinţei penale nr. 149/P din 21 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021.
Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., achită pe inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen.. lasă nesoluţionate acţiunile civile exercitate în procesul penal de părţile civile C. şi B..
Înlătură obligaţiile de plată a cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpatului A., către stat în sumă de 5.000 de RON şi către partea civilă B. în sumă de 9.000 RON.
Menţine măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului A., constând în teren şi construcţie situate în Municipiul Tulcea, Strada x, nr. 8, judeţul Tulcea - identificate cu numărul cadastral x,2,5 (intabulate în cartea funciară a Municipiului Tulcea sub nr. x), teren şi construcţie situate în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 4, judeţul Tulcea - identificate cu număr cadastral x (intabulate în cartea funciară a Municipiului Tulcea sub nr. x) şi clădire nerezidenţială (garaj) situată în Municipiul Tulcea, Strada x nr. FN, Bl. Spate Bloc 2, judeţul Tulcea, măsură care, potrivit art. 397 alin. (5) teza a II-a din C. proc. pen., încetează de drept dacă persoanele vătămate nu introduc acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei decizii.
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de către apelanţii părţi civile C. şi B..
Suma de 4.460 RON solicitată de expertul D. privind suplimentarea onorariului de expertiză tehnică imobiliară, reprezentând diferenţa rămasă de achitat în contul acestui onorariu, se va deconta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Obligă apelantele -părţi civile la plata a câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul A. rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19 decembrie 2024.
Cu opinia separată a domnului judecător Z., în sensul respingerii apelurilor declarate de către apelantul inculpat A. şi apelanţii părţi civile C. şi B. împotriva senţinţei penale nr. 149/P din 21 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2021, ca nefondate.
Motivarea opiniei separate
În dezacord cu opinia majoritară, consider că se impunea pronunţarea unei soluţii de respingere a apelurilor declarate de către inculpatul A. şi de către părţile civile B. şi Zaharencu, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, din care rezultă atât existenţa faptei pentru care apelantul a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acesteia cu vinovăţie, în forma cerută de lege.
Din punctul de vedere al stării de fapt, consider că aceste statuări nu necesită vreo modificare în condiţiile în care, pe de o parte, nu au fost contestate de către apelant, iar, pe de altă parte, nu au fost administrate probe suplimentare în cursul judecării prezentului apel, cu excepţia audierii inculpatului A., la termenul din 23 mai 2024
Rezultă din acest probatoriu că inculpatul, în perioada 13 noiembrie 2015 – 14 iulie 2017, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a efectuat în mod nelegal, în principal cu încălcarea dispoziţiilor art. 2478 din C. civ., privind discuţiunea bunurilor ipotecate şi art. 817 – art. 829 C. proc. civ., privind urmărirea bunurilor ipotecate şi vânzarea la licitaţie publică, dar şi a altor dispoziţii legale ce reglementează executarea silită, multiple acte de executare în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2015 deschis la A., în baza unei cereri formulate de creditorii G. şi H. împotriva debitorilor B. şi C., întemeiate pe titlul executoriu reprezentat prin contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară, autentificat sub nr. x/21.01.2014 la BNP I., cu consecinţa producerii unei pagube materiale în dauna persoanelor vătămate B. şi C., constând în diferenţa de preţ a imobilului situat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea, executat silit, între valoarea estimată a imobilului şi cea adjudecată, dar şi a unei vătămări morale generată de întreaga procedură execuţională finalizată cu pierderea locuinţei de domiciliu a debitorilor.
Constatat că încadrarea juridică a faptei comise de apelantul inculpat A. este legală, iar soluţia de condamnare a acestuia pentru infracţiunea ce constituie obiectul sesizării instanţei este justă, fiind în întregime confirmată prin mijloacele de probă legal administrate în decursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti.
Toate acţiunile sau inacţiunile menţionate anterior reprezintă fiecare în parte elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen., în condiţiile în care inculpatul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fie a îndeplinit cu încălcarea prevederilor legale anterior menţionate, cuprinse în C. proc. civ. aceste atribuţii, fie nu a îndeplinit anumite atribuţii dintre cele prevăzute în acelaşi act normativ, cu toate că acestea erau obligatoriu de realizat.
În realizarea acţiunilor sau inacţiunilor imputate inculpatului acesta din punct de vedere subiectiv a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, intenţia, iar urmare a acestor activităţi a fost produsă şi urmare imediată prevăzută de norma de incriminare, respectiv vătămarea intereselor legitime ale persoanelor vătămate şi o pagubă în patrimoniul acestora.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond în mod legal şi temeinic a reţinut în sarcina inculpatului comiterea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
De asemenea, faţă de criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., judecătorul fondului a procedat la o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât din punct de vedere al cuantumului acesteia, cât şi a modalităţii de executare, fiind valorificate toate elementele care ţin atât de gravitatea faptei comise, cât şi cele care vizează conduita inculpatului, anterioară şi ulterioară comiterii infracţiunii, precum şi circumstanţele personale ale acestuia.
Criticile formulate de către apelantul inculpat A., cu privire la modul de soluţionare a laturii penale a cauzei, sunt privite ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
I. Prima critică formulată de către acesta vizează eronata interpretare de către instanţa de fond a autonomiei caracterului executoriu al contractului de credit în comparaţie cu contractul de ipotecă, precum şi a principiului disponibilităţii în cursul procedurii executării silite.
Susţine acesta că prevederile art. 9 din C. proc. civ. consacra principiul dreptului de dispoziţie al părţilor, care se manifestă şi în cursul urmăririi penale, creditorul fiind liber să pornească executarea silită asupra oricăror dintre bunurile debitorului său, putând alege forma de urmărire silită pe care o doreşte. Mai mult acesta poate urmări simultan mai multe bunuri ale debitorului, chiar de naturi diferite, deci poate demara concomitent mai multe forme de executare silită.
Învederează apelantul că în prezenta cauză creditorii au solicitat încuviinţarea executării silite în toate modalităţile prevăzute de lege, fiind interesaţi de recuperarea sumei de bani, aspect ce rezultă din modul de formulare a cererii de începere a executării silite, precum şi din declaraţiile date în faţa instanţei de judecată.
Precizează acesta că, deşi aveau posibilitatea, creditorii nu au solicitat executarea silită a contractului de ipotecă, ci au solicitat ca executarea să se desfăşoare în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, renunţând în mod implicit la beneficiul determinat de ordinea de urmărire, reprezentat de constituirea ipotecii asupra bunului imobil.
Cu privire la această critică, reţin că apelantul porneşte de la o modalitate eronată de interpretare a prevederilor legale incidente în cauză, aspect care a fost de altfel analizat şi de către Curtea de Apel Constanţa.
Reţin că în prezenta cauză creditorii au avut o creanţă împotriva debitorilor în cuantum de 3500 euro, creanţă care a fost consemnată în contractul de împrumut cu ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/21.01.2014 la BNP I..
În condiţiile în care debitorii nu şi-au îndeplinit obligaţia asumată prin contract, de a restitui suma împrumutată la termenul stabilit, 01 octombrie 2014, creditorii G. şi H. s-au adresat A. cu o cerere de executare silită, care a fost admisă prin încheierea din 07 martie 2015.
Cu privire la cererea de executare silită formulată de către creditori, notez că aceasta avea o formulare generală, în sensul precizat de către apelant, în sensul că aceştia au solicitat ca executarea silită să aibă loc în toate modalităţile prevăzute de lege, aspect care reprezintă o consacrare a principiului disponibilităţii invocată de către apelant.
Cu toate acestea, consider că acest principiu al disponibilităţii, nu trebuie înţeles şi aplicat într-un mod care este de natură a vătăma interesele legitime ale debitorilor, precum şi, mai ales, aplicarea sa nu se poate face împotriva prevederilor legale.
Principul disponibilităţii aşa cum acesta este consacrat prin prevederile art. 9 din C. proc. civ., semnifică dreptul părţilor de a îşi alege modul în care sesizează organul judiciar, determinând existenţa cauzei, pretenţiile prezentate, cadrul procesual în privinţa părţilor, obiectului şi cauzei, precum şi etapele pe care aceasta le parcurge. În mod evident acest principiu este incident şi în faza de executare silită, caracterele sale fiind adaptate acestei etape a procesului civil, creditorul stabilind modalităţile de executare a titlului executoriu, bunurile supuse executării, putând chiar şi renunţa la executarea silită.
Acest principiu nu are însă un caracter absolut, fiind susceptibil de limitări, însă acestea sunt unele de strictă interpretare şi prevăzute expres de legea civilă.
În materia executării silite o astfel de excepţie este prevăzută de art. 817 alin. (4) din C. proc. civ., text legal care prevede: "Creditorul ipotecar nu poate cere scoaterea la vânzare silită a bunurilor neipotecate ale debitorului său decât în cazul în care urmărirea silită a bunurilor imobile ipotecate nu a condus la îndestularea creditorului ipotecar în limita sumelor totale datorate.".
Se remarcă faptul că acest text legal instituie o limitare expresă, dar punctuală. Legea nu interzice formularea de către creditorul care are o ipotecă înscrisă asupra unui imobil a unei cereri de executare silită cu privire la toate bunurile debitorului şi în toate modalităţile prevăzute de lege, aşa cum s-a întâmplat în prezenta cauză, însă, impune ca executarea silită să se realizeze în principal cu privire la bunul ipotecat, creditorul putând cere scoaterea la vânzare şi a altor bunuri ale debitorului doar în măsura în care "urmărirea silită a bunurilor imobile ipotecate nu a condus la îndestularea creditorului ipotecar în limita sumelor totale datorate".
Acest text din procedura civilă reprezintă transpunerea în plan procesul al unui drept subiectiv al debitorului consacrat în prevederile art. 2478 din C. civ.: "Creditorul nu poate urmări în acelaşi timp vânzarea imobilelor care nu sunt ipotecate decât în cazul când bunurile care îi sunt ipotecate nu sunt suficiente pentru plata creanţei sale."
Rezultă din coroborarea textelor legale menţionate faptul că limitarea dreptului la dispoziţie al creditorilor, aşa cum acesta este consacrat în art. 9 din C. proc. civ., este determinată de interesul de a proteja drepturile debitorilor, iar această opţiune a legiuitorului vine cu anumite garanţii pentru creditor. În măsura în care executarea silită a bunului imobil nu conduce la acoperirea integrală a creanţei, se poate proceda la scoaterea la vânzare şi a altor bunuri imobile ale debitorului, cu privire la care nu a fost instituită ipoteca.
De asemenea, rezultă din textele legale menţionate şi faptul că cererea de executare silită poate viza toate bunurile imobile ale debitorului, indiferent dacă acestea sunt sau nu ipotecate, ceea ce interzice legiuitorul, fixând implicit o ordine de realizare a executării silite, fiind vânzarea bunurilor neipotecate anterior celor ipotecate.
În aceste condiţii, chiar dacă cererea formulată de către creditorii G. şi H. a vizat toate bunurile debitorilor B. şi C., inculpatul A. nu putea proceda la executarea silită în forma solicitată de către creditori, prevederile legale anterior menţionate impunându-i să procedeze întâi la vânzarea bunului imobil ipotecat, iar abia ulterior la vânzarea altor bunuri imobile ale creditorilor.
În mod evident, din interpretarea prevederilor legale rezultă că executorul judecătoresc putea efectua toate formalităţile prevăzute de lege pentru executarea titlului executoriu, inclusiv cu privire la bunurile imobile care nu erau ipotecate, aşa cum acestea sunt prevăzute de C. proc. civ., însă ceea ce îi era interzis acestuia de norma de procedură era finalizarea executării prin vânzarea mai întâi a bunurilor neipotecate. Putea proceda în acest sens doar după vânzarea bunului ipotecat, în măsura în care creanţa nu era acoperită.
A mai susţinut apelantul că şi cei doi creditori nu au solicitat vânzarea bunului ipotecat, ci au solicitat prin cererea de executare silită, în temeiul art. 664 alin. (3) din C. proc. civ., ca procedura de executare silită să se desfăşoare împotriva debitorilor şi nu au cerut urmărirea silită a unui anumit bun mobil sau imobil. Pe cale de consecinţă, creditorii nu au solicitat executarea contractului de ipotecă, în conformitate cu prevederile art. 819 din C. proc. civ., ci au solicitat, astfel cum este permis de art. 622 alin. (3) din C. proc. civ., ca executarea silită să se desfăşoare în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan, sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut de titlul executoriu.
Această susţinere a apelantului nu poate fi primită în condiţiile în care chestiunea eminamente de drept a fost soluţionată cu caracter general obligatoriu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a dispus prin Decizia nr. 60/2017 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, că " În interpretarea dispoziţiilor art. 2.431 din C. civ. raportat la art. 632 din C. proc. civ. este posibilă executarea silită a unei creanţe garantate printr-un contract de ipotecă valabil încheiat, ce constituie titlu executoriu, chiar dacă dreptul de creanţă însuşi nu este constatat printr-un înscris care să constituie, potrivit dispoziţiilor legale, titlu executoriu."
În considerentele obligatorii ale acestei decizii se precizează că: "textul art. 2.431 din C. civ. instituie caracterul executoriu al contractului de ipotecă, fără a trimite la natura creanţei ipotecare şi fără a lega executorialitatea acestui contract de nicio altă condiţionare.
Efectul imediat al acestei norme este consacrarea principiului legalităţii caracterului executoriu al contractului de ipotecă. Consecinţa juridică – ipoteca este titlu executoriu per se şi permite realizarea creanţei în limita valorii bunului ipotecat.
Concluzionând, pentru restul creanţei, dacă aceasta nu izvorăşte dintr-un titlu executoriu, creditorul este doar chirografar şi trebuie să obţină alt titlu executoriu pentru a urmări alte bunuri ale debitorului. În ipoteza în care şi creanţa derivă dintr-un alt titlu executoriu, atunci creditorul poate urmări direct alte bunuri. Altfel spus, atunci când contractul principal nu este titlu executoriu, creditorul garantat printr-un contract calificat de lege ca titlu executoriu nu va putea urmări decât bunurile ce fac obiectul garanţiei reale sau, după caz, persoana care aduce în garanţie totalitatea bunurilor sale mobile şi imobile. Dimpotrivă, bunurile şi veniturile debitorului, dacă nu fac obiectul contractului de garanţie căruia legea îi recunoaşte caracterul de titlu executoriu, nu vor putea fi supuse executării silite, dacă legea nu recunoaşte contractului principal natura de titlu executoriu."
În cauza de faţă, titlul executoriu este reprezentat de un contract de ipotecă, fiind în situaţia expres prescrisă de hotărârea anterior menţionată, astfel încât cu certitudine creditorii nu puteau urmări alte bunuri decât cele ce făceau obiectul contractului de ipotecă.
Deci, susţinerile apelantului inculpat sunt nefondate, indiferent de modul de formulare a cererii de executare silită, acesta era obligat să procedeze la executarea silită a bunului imobil asupra căruia era instituită ipoteca, fără a putea proceda la executarea silită a altor bunuri ale debitorului anterior realizării vânzării acestui bun şi doar în măsura în care sumele obţinute nu erau suficiente pentru a îndestula creditorii.
Pe de altă parte, cealaltă susţinere a apelantului, vizând autonomia caracterului executoriu al contractului de credit în comparaţie cu contractul de ipotecă, nu poate fi primită, în condiţiile în care considerentele anterior citate din decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie lămureşte faptul că în cazul creanţei constatate prin intermediul unui contract de ipotecă, această creanţă nu are un caracter autonom până la momentul executării silite a garanţiei imobiliare, doar ulterior acestui moment putându-se discuta de existenţa sa autonomă, situaţie în care creditorul devine un simplu creditor chirografar ce se poate îndrepta pentru îndestularea sa şi împotriva celorlalte bunuri ale debitorului.
În privinţa susţinerilor apelantului cu privire la convenţiile privind obiectul urmăririi silite încheiate între creditor şi debitor, constatat că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, neexistând vreo astfel de înţelegere dovedită prin probele dosarului.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 13/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, invocată de către apelant, constatat că aceasta vizează o situaţie diferită de cea existentă în prezenta cauză.
În ipoteza avută în vedere prin decizia menţionată suntem în prezenţa unui contract de credit, care are natura unui titlu executoriu, în temeiul art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, care are ca accesoriu şi un contract de ipotecă, ce reprezintă, de asemenea, tot titlu executoriu, situaţie în care apare ca fiind întemeiată concluzia extrasă de completul învestit cu recursul în interesul legii, respectiv "că cele două titluri pot fi puse, deopotrivă, în executare, creditorul ipotecar având posibilitatea valorificării ipotecii pe cale de executare silită (drept la acţiune executorie ipotecară) de îndată ce obligaţia garantată a devenit exigibilă, cu condiţia să nu fi intervenit prescripţia executării creanţei principale, în considerarea principiului accesorialităţii ipotecii, care nu poate fi disociat de regimul dreptului personal de creanţă căruia îi este ataşat.".
În cauza de faţă, însă, creditorii au un singur titlu executoriu, respectiv contractul de ipotecă, iar în această situaţie Decizia nr. 60/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este pe deplin aplicabilă, aşa cum anterior s-a precizat.
De altfel, apelantul invocă această decizie în susţinerea argumentaţiei sale, însă, paragrafele citate de acesta nu justifică susţinerea sa referitoare la caracterul autonom al creanţei constatate prin contractul de ipotecă, în sensul executării acesteia indiferent de modul în care este constatată creanţa principală.
Contrar susţinerilor apelantului decizia menţionată nu consacră posibilitatea executării unei creanţe care nu este consacrată printr-un titlu executoriu distinct de ipoteca instituită pentru garantarea acesteia, ci stabileşte condiţiile în care se execută contractul de ipotecă, singurul titlu executoriu existent, respectiv limitele acestei executări, în sensul anterior menţionat, respectiv asupra bunului asupra căruia este instituită garanţia imobiliară.
În fine, celelalte consideraţii teoretice invocate de către apelant, vizând beneficiul garanţiei imobiliare, nu pot fi acceptate pentru considerentele anterior menţionate, respectiv pentru împrejurarea că în cauză este pe deplin aplicabilă Decizia nr. 60/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
II. O altă critică formulată de către apelantul inculpat A. vizează nerespectarea de către prima instanţa a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate de către Judecătoria Tulcea în soluţionarea cererii de suspendare a executării silite si a contestaţiei la executare formulată de către debitorii B. şi C..
Susţine apelantul că instanţa de fond, cu încălcarea prevederilor art. 52 din C. proc. pen., aşa cum acesta a fost reflectat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, a interpretat extins şi fără nici o bază legală încheierea prin care Judecătoria Tulcea a încuviinţat, în dosarul nr. x/2016, la data de 02 februarie 2016, suspendarea executării silite începute în dosarul de executare nr. 55/2015 al Biroului executorului judecătoresc "A.", până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite în dosarul nr. x/2016.
De asemenea, judecătorul fondului nu a respectat autoritatea de lucru judecat ataşată încheierii din 06 ianuarie 2016 pronunţată de către Judecătoria Tulcea, prin care a fost respinsă contestaţia la executare formulată de cei doi debitori, obiectul contestaţiei şi considerentele hotărârii civile fiind ignorate.
Precizează, de asemenea, apelantul că interpretarea pe care instanţa de fond o dă încheierii pronunţate de către Judecătoria Tulcea este eronată, iar analiza actelor de executare în contra celor constatate de instanţa de executare, care nu a anulat nici un asemenea act, contravine autorităţii de lucru judecat.
Analizând aceste critici, astfel rezumate constatat că acestea sunt nefondate.
Aspectul esenţial invocat de către apelant, nerespectarea prevederilor art. 52 alin. (3) din C. proc. pen., presupune ca instanţa civilă să fi soluţionat, în mod definitiv, chestiuni prealabile în procesul penal.
Analizând încheierile pronunţate de către Judecătoria Tulcea atât în dosarul nr. x/2016, în care s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite, cât şi în dosarul nr. x/2016, prin care a fost respinsă contestaţia la executare, se constată că instanţa civilă nu a soluţionat nici o chestiune prealabilă care să intereseze cauza penală de faţă.
Încheierea de suspendare a executării, în mod evident, nu putea să rezolve în mod definitiv chestiuni care să influenţeze soluţia din prezentul dosar.
Procedura urgentă implicată de soluţionarea cererii impunea judecătorului care soluţiona cauza civilă să facă doar o cercetare preliminară şi doar cu privire la motivele ce justificau o suspendare a executării silite până la soluţionarea cauzei în fond. Considerentele încheierii analizate nu statuează cu privire la elemente ce ţin de legalitatea procedurii iniţiate, stipulându-se doar că sunt formulate critici pertinente cu privire la titlul executoriu şi întinderea creanţei, precum şi cu privire la legalitatea actelor de executare silită.
Rezultă că această încheiere nu intră în sfera de cuprindere a prevederilor art. 52 alin. (3) din C. proc. pen., neexistând o hotărâre civilă care să fi soluţionat chestiuni prealabile importante pentru modul de soluţionare a prezentei cauze.
În privinţa încheierii din 06 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Tulcea, reţin că pe de o parte singurul act de executare silită analizat prin această hotărâre este somaţia imobiliară din 13 noiembrie 2015, iar prisma din care acest act a fost cercetat vizează în ce măsură emiterea acestui act de executare este interzis de prevederile art. 2478 din C. civ.
A stabilit instanţa învestită cu respectiva contestaţie la executare că "imobilul din str. x nu a făcut obiectul contractului de împrumut şi de ipotecă ce reprezintă titlu executoriu. De asemenea, în speţă nu suntem în ipoteza în care valoarea bunului ipotecat, terenul în suprafaţă de 1.382 mp din localitatea Tudor Vladimirescu, să nu fie îndestulătoare pentru plata creanţei.
Constat că prin somaţia imobiliară din 13.11.2015 nu s-a procedat la o vindere a bunului ipotecat (din Tulcea, str. x), ci somaţia întocmită este doar un act de executare incipient, specific urmăririi silite imobiliare, şi care precede cu mult vinderea, care are loc prin organizarea licitaţiei publice.
Prin urmare, interdicţie instituită prin disp. 2478 C. civ. nu vizează urmărirea unui bun neipotecat, ci interdicţia priveşte doar posibilitatea vinderii unui astfel de bun, în cazul în care bunurile care sunt ipotecate sunt suficiente pentru plata creanţei."
Acestea sunt singurele elemente pe care Judecătoria Tulcea le-a constatat şi în raport de ele a dispus respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată în condiţiile în care întocmirea somaţiei nu încalcă prevederile art. 2478 din C. civ.
Analizând hotărârea atacată, constatat că judecătorul fondului nu a încălcat prevederile art. 52 alin. (3) din C. proc. pen. în condiţiile în care acesta a reţinut exact ceea ce instanţa civilă a dispus în încheierile menţionate, în condiţiile în care au fost invocate în apărare de către inculpat, şi a extras esenţa acestor încheieri, respectiv aceea că prevederile art. 2478 din C. civ. nu interzic urmărirea unui bun imobil ce nu este ipotecat, ci doar vânzarea acestuia dacă bunurile ipotecate acoperă valoarea creanţei pretinse de creditor.
Reţin că instanţa civilă nu a analizat toate actele de executare silită efectuate până la momentul sesizării sale şi nu a statuat cu privire la legalitatea acestora, ci a analizat doar un singur act de executare, cu privire la care a stabilit că este unul legal, prin prisma momentului în care acesta era analizat şi în raport de criticile formulate de către contestatori
A reţinut instanţa civilă că imobilul din str. x nu a făcut obiectul contractului de împrumut şi de ipotecă ce reprezintă titlul executoriu, că imobilul ipotecat are o valoare îndestulătoare pentru acoperirea creanţei şi că prin somaţia criticată nu s-a procedat la vânzarea bunului neipotecat, ci aceasta este doar un act de executare incipient, specific urmăririi silite imobiliare, şi care precede cu mult vinderea bunului.
Prin sentinţa atacată, judecătorul fondului a analizat celelalte acte de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. x/2015 al A., în privinţa acestora stabilind prin raportare la probele dosarului în ce măsură sunt legale, iar cu referire la somaţia imobiliară din 13 noiembrie 2015, prima instanţă a analizat-o din alte puncte de vedere decât cele avute în vedere de instanţa civilă.
A stabilit judecătorul de la Curte de Apel Constanţa că elementele de nelegalitate ale acestei somaţii sunt unele extrinseci actului, vizând comunicarea acestei somaţii la adrese la care debitorii nu locuiau, element faptic pe care inculpatul îl cunoştea anterior, lucru pe care l-a şi recunoscut prin concluziile scrise depuse la prima instanţă. A mai apreciat acesta că nu se impunea emiterea acestei somaţii, dar acest lucru nu este reţinut la condiţiile care conduc la nelegalitatea somaţiei, precizând că se au în vedere elementele stabilite prin încheierea instanţei civile.
Concluzionând, faţă de cele anterior menţionate, judecătorul fondului a respectat elementele statuate de către instanţa civilă învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare, nefiind încălcate prevederile art. 52 alin. (3) din C. proc. pen.
III. O altă critică a apelantului A. vizează faptul că instanţa penală, în mod nelegal, a cercetat modalitatea de derulare a executării silite, aceasta în condiţiile în care au fost respectate toate drepturile debitorului, care avea prezervat dreptul de a formula căile de atac prevăzute de lege.
De asemenea, precizează acesta că răspunderea penală trebuia angajată cu respectarea principului ultima ratio, la dispoziţia debitorilor existând remediul civil, precum şi răspunderea pluridisciplinară, civilă, disciplinară.
Susţine apelantul că, în calitatea sa de executor judecătoresc, nu era obligat să verifice veridicitatea adresei debitorilor, aşa cum aceasta i-a fost indicată de creditori, iar începând cu data de 09 octombrie 2015, dată la care debitorului B. i-au fost comunicate actele de executare, la domiciliul acestuia, se consideră că procedura de citare a fost îndeplinită faţă de acesta, chiar dacă faţa de debitoarea C. această procedură nu a fost legal îndeplinită.
În condiţiile în care B. a formulat contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării silite, iar la momentul respectiv era căsătorit cu C., susţine apelantul că nu se poate reţine că debitorii nu aveau cunoştinţă despre executarea silită demarată împotriva lor, precum şi cu privire la faptul că aceasta viza imobilul situat în str. x.
Deci, aceştia aveau la dispoziţie o serie de acţiuni prin care să anuleze actele de executare silită, dar cu toate acestea, chiar dacă cunoşteau de procedurile de executare silită, nu au uzitat de căile de atac reglementate de legiuitor.
Mai susţine apelantul că în conformitate cu prevederile art. 60 – 61 din Legea nr. 188/2000, actele executorilor judecătoreşti sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti, iar cei interesaţi pot formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de C. proc. civ.
Potrivit apelantului, trecerea în sfera ilicitului penal se poate realiza doar în măsura în care aspectele invocate în plângerea penală vizează elemente care depăşesc cenzura actelor întocmite de către executorii judecătoreşti, prin exercitarea cu rea credinţă a funcţiei deţinute, provocând sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
De asemenea, susţine apelantul că instanţa civilă este competentă a analiza şi a se pronunţa în ceea ce priveşte respectarea sau nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispoziţiilor privind executarea civilă.
Mai mult, principiul ultima ratio, aşa cum acesta a fost reţinut în practica obligatorie a Curţii Constituţionale, susţine apelantul că impune ca intervenţia legii penale să survină atunci când protejarea valorii sociale nu se poate realiza eficient prin intermediul normelor juridice extrapenale.
În cauză, precizează apelantul că se puteau exercita căile de atac prevăzute de lege împotriva actelor de executare silită, căi pe care debitorii nu le-au utilizat, aspect care nu îi poate fi imputat.
Cu privire la aceste critici, remarc în primul rând faptul că legea nu limitează dreptul instanţei penale de a analiza actele realizate de către inculpat în funcţia pe care acesta o exercită, pentru a stabili dacă aceste acţiuni întrunesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii ce face obiectul sesizării sale.
În mod cert, aplicarea principiului ultima ratio, invocat de către apelant, aşa cum acesta rezultă din Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, implică realizarea unei analize de către instanţa penală pentru a stabili în ce măsură fapta imputată inculpatului prezintă gradul de gravitate specific pericolului social al unei infracţiuni, iar în măsura în care nu este întrunită această caracteristică a infracţiunii soluţia este una de achitare a persoanei faţă de care a fost exercitată acţiunea penală.
Rezultă că analiza pe care o face instanţa penală este diferită de cea pe care ar putea să o facă instanţa civilă sesizată prin căile de atac prevăzute de lege împotriva actelor de executare silită.
În cadrul acesteia, pe lângă elementele care vizează încălcarea de către inculpat a unor prevederi legale în exercitarea atribuţiilor pe care i le conferă legea, elemente care pot fi analizate şi sancţionate în cazul contestaţiei la executare împotriva actelor de executare silită, când acestea sunt realizate cu încălcarea legii, instanţa penală trebuie să stabilească dacă inculpatul a acţionat cu intenţie în încălcarea prevederilor legale, precum şi în ce măsura vătămarea produsă intereselor legale ale persoanelor realizează gradul de pericol social al infracţiunii.
În aceste condiţii, contrar susţinerilor apelantului, reţin că instanţa de fond a procedat în mod legal la analizarea conduitei inculpatului în cadrul procedurii de executare silită pe care a exercitat-o acesta împotriva debitorilor, aceasta şi în condiţiile în care au fost respectate prevederile art. 52 alin. (3) din C. proc. pen., în sensul respectării autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile pronunţate în cauză, aşa cum s-a arătat anterior.
În al doilea rând, instanţa civilă este limitată de principiul disponibilităţii în analiza pe care o realizează, fiind obligată a se pronunţa doar cu privire la obiectele menţionate expres în contestaţia la executare formulată de către debitor şi prin raportare la momentul la care acesta a formulat cererea.
În cauză, debitorii au formulat contestaţie la executare silită, aceasta fiind soluţionată prin încheierea din 06 ianuarie 2017 pronunţată de către Judecătoria Tulcea.
Contestaţia la executare a vizat unul dintre actele preparatorii ale executării silite, respectiv somaţia imobiliară din 13.11. 2015 întocmită de către inculpat, prin intermediul căreia acesta soma debitorii să achite creditorilor suma de împrumutată în termen de 15 zile.
A stabilit instanţa civilă că actul de executare contestat este unul incipient, prin acesta nerealizându-se vânzarea bunului indicat în cuprinsul somaţiei, iar prin raportare la acest element, nu a fost încălcată interdicţia instituită prin prevederile art. 2478 din C. proc. civ., de a se proceda la vinderea unui bun neipotecat în condiţiile în care bunul ipotecat este îndestulător pentru acoperirea creanţei.
Rezultă că instanţa civilă, sesizată la momentul incipient al executării silite a analizat actul de executare silită contestat şi a apreciat că la întocmirea acestuia nu au fost încălcate prevederile legii procesuale civilă, prin raportare la momentul la care acesta a fost întocmit.
Acestea au fost limitele sesizării instanţei civile, iar în cadrul acestor limite a fost pronunţată soluţia menţionată.
Este de remarcat faptul că, din considerentele încheierii menţionate, rezultă elemente pe care inculpatul ar fi trebuit să le respecte în procedura de executare silită, toate acestea cu autoritate de lucru judecat.
Astfel, instanţa civilă a respins contestaţia la executare formulată, însă, considerentul esenţial avut în vedere de aceasta este acela că somaţia imobiliară nu reprezintă un act prin care se realizează vânzarea bunului menţionat în cuprinsul ei, nefiind încălcată astfel interdicţia instituită prin prevederile art. 2478 din C. proc. civ., menţionându-se expres că vânzarea acestui bun imobil neipotecat se poate realiza în măsura în care bunul ipotecat nu este suficient pentru a se satisface creanţa creditorilor.
Rezultă din încheierea menţionată că inculpatul era obligat a proceda la executarea bunului imobil ipotecat, iar doar în măsura în care suma de bani obţinută din această executare nu era suficientă pentru îndestularea creditorilor putea executa alte bunuri ale debitorilor.
În al treilea rând, este de remarcat faptul că probatoriul pe care instanţa penală îl are la dispoziţie este unul mai amplu decât cel care pe care instanţa civilă îl poate analiza, elementele supuse analizei în cauza penală fiind diferite de cele pe care le analizează într-o eventuală contestaţie la executare instanţa civilă.
Această împrejurare determină administrarea unui probatoriu care nu se află la dispoziţia instanţei civile pentru a determina dacă acţiunile inculpatului au conotaţie penală, respectiv dacă încălcarea eventuală a normelor civile provoacă o încălcare a drepturilor legale ale debitorilor de intensitatea necesară a conduce la angajarea răspunderii penale a inculpatului, ori dacă suntem în prezenţa unei încălcări de o gravitate redusă, ce poate angaja doar răspunderea civilă sau disciplinară.
În cauza de faţă, în acord cu prima instanţă, consider că nu suntem în prezenţa unei nerespectări minore a legii civile care a condus la încălcarea drepturilor debitorilor persoane vătămate, astfel încât acţiunile inculpatului să poată fi circumscrise unor abateri disciplinare, eventual, ori pentru ca remedierea acestor vătămări să poată fi realizată pe calea unui proces civil.
Pentru a fi în prezenţa unei încălcări minore a legii este necesar, pe de o parte, ca încălcarea unor prevederi legale prin acţiunile inculpatului să fie de o importanţă redusă, fără consecinţe majore în planul legalităţii activităţii desfăşurate, iar pe de altă parte, ca toate consecinţele activităţii realizate să fie unele ce nu afectează grav interesele persoanelor vătămate.
Aşa cum a reţinut prima instanţă, modul în care a fost realizată executarea silită asupra imobilului situat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, judeţul Tulcea relevă multiple încălcări ale prevederilor C. proc. civ., încălcări care au condus la rezultatul vătămător în privinţa intereselor persoanelor vătămate.
Încă de la momentul iniţial al procedurii, inculpatul a încălcat prevederile art. art. 155 alin. (1) pct. 6. şi art. 158 C. proc. civ. realizând înştiinţarea debitorilor cu privire la executarea silită la alte adrese decât cele menţionate în evidenţele legale, element care a condus la lipsa de procedură cu debitoarea C..
Acest aspect este recunoscut de către inculpat, inclusiv prin concluziile scrise depuse în prezenta cale de atac, însă în opinia sa nu se poate vorbi de o lipsă de procedură cu debitoarea în condiţiile în care aceasta era căsătorită cu B., iar acesta a luat la cunoştinţă de executarea silită, împrejurare ce justifică presupunerea că şi C. cunoştea despre această procedură.
Or, lipsa de procedură cu debitoare nu poate fi suplinită pe baza unor simple presupuneri, iar această împrejurare a lipsei de procedură cu unul dintre debitori conducea cu certitudine la obligaţia inculpatului de a stabili, prin mijloacele legale ce îi erau la dispoziţie, a adresei unde aceasta putea fi citată şi încunoştinţată cu privire la executarea silită ce se realiza împotriva sa.
Ulterior, inculpatul a continuat să trimită comunicările prevăzute de lege a actelor de executare silită în ceea ce o priveşte pe debitoare la adrese la care aceasta nu avea domiciliul, comunicarea somaţiilor imobiliare din 15.09.2015 şi 13.11.2015 fiind realizată la adresa din Municipiul Tulcea, judeţ Tulcea, deşi debitoarea avea adresa de domiciliu în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1 şi în condiţiile în care în privinţa celuilalt debitor comunicarea s-a realizat la adresa acestuia de domiciliu legal.
La data de 15.02.2016 inculpatul s-a deplasat personal la adresa din str. x, Municipiul Tulcea, pentru a înmâna aceleaşi documente (somaţia imobiliară şi încheiere desemnare expert), prilej cu care acesta l-a găsit pe numitul B., care semnat dovada de înmânare, fără ca debitoare să fi primit actele de executare silită menţionate anterior.
De asemenea, inculpatul a încălcat prevederile art. 829 C. proc. civ., în condiţiile în care a procedat la realizarea evaluării imobilului ce a făcut obiectul executării silite, situat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, fără a realiza în prealabil procesul-verbal de situaţie impus de textul legal anterior menţionat.
Mai mult acesta a procedat la evaluarea imobilului menţionat în condiţiile în care nu comunicase somaţia imobiliară cu privire la acesta debitorilor, încheierea prin care a fost dispusă expertizarea bunului imobil fiind întocmită la 03.02.2016, iar comunicarea somaţiei realizând-se la 15.02.2016 de către inculpat personal, după ce comunicarea prin intermediul agentului procedural la 09.02.2016 a eşuat.
Cea mai importantă încălcare a prevederilor legii procesual civile a reprezentat-o, evident, executarea silită a imobilului situat în Municipiul Tulcea, Strada x nr. 1, imobil care nu făcea obiectul contractului de ipotecă prin care a fost consemnată creanţa debitorilor, în condiţiile în care imobilul asupra căruia fusese instituită garanţia acoperea prin valoarea sa, aşa cum aceasta a fost stabilită prin raportul de evaluare nr. x/11.05.2016, întocmit de către S.C. O. S.R.L. Tulcea, creanţa pe care o aveau creditorii, precum şi cheltuielile de executare silită.
În condiţiile în care dispoziţiile din C. civ., privind discuţiunea bunurilor ipotecate - art. 2478, precum şi cele din C. proc. civ., privind urmărirea bunurilor ipotecate – art. 817 şi vânzarea la licitaţie publică – art. 829 şi următoarele, interzic executarea silită a unor bunuri care nu fac obiectul contractului de ipotecă dacă bunul ipotecat asigură integral acoperirea creanţei creditorului, iar acest aspect a fost statuat în mod expres în încheierea din 06 ianuarie 2017 pronunţată de către Judecătoria Tulcea, constituind motivul pentru care instanţa civilă a dispus respingerea contestaţiei la executare, inculpatul a procedat la vânzarea unui bun care nu constituia obiectul contractului de ipotecă, chiar dacă valoarea bunului care era ipotecat, conform raportului de expertiză întocmit în cursul executării silite, era suficient pentru îndestularea creditorilor.
În mod cert această încălcare a normelor legale edictate pentru realizarea procedurii de executare silită, norme care instituie un echilibru între creditor şi debitor, este una de gravitate deosebită, în condiţiile în care pentru un împrumut cu o valoare relativ redusă a fost realizată executarea silită cu privire la un bun mult mai valoros, principalul bun imobil din patrimoniul debitorilor, iar vânzarea acestuia în condiţiile executării silite a condus la stabilirea şi adjudecarea sa la un preţ mult diminuat faţa de valoarea sa reală.
Pe de altă parte, este de remarcat faptul că normele legale menţionate instituie o interdicţie pentru creditorul ipotecar de a solicita executarea silită a unor bunuri imobile care nu sunt incluse în garanţia sa, în anumite condiţii, interdicţie care naşte în favoarea debitorului dreptul de a solicita pe cale judecătorească sancţionarea creditorului abuziv.
Cu toate acestea, faţă de modul de formulare a normelor legale, ce au un conţinut similar atât în dreptul substanţial, cât şi în cel procesual, legea reglementând expres interdicţia în sarcina creditorului, nu dreptul debitorului de a invoca beneficul reglementat de lege în favoarea sa, consider că inculpatul, care în procesul executării silite este reprezentantul statului, mandatat să asigure respectarea legii, trebuia din oficiu să procedeze în modul prescris prin textul legal, fără a mai aştepta intervenţia instanţei civile. Mai mult, în condiţiile în care instanţa sesizată cu contestaţia la executare a menţionat expres care sunt condiţiile în care s-ar putea executa silit un alt bun imobil din patrimoniul debitorilor, modul în care inculpatul a procedat apare ca fiind în mod evident unul nelegal.
După emiterea încheierii de stabilire a preţului de vânzare a imobilului, la 25.05.2017, şi emiterea publicaţiei de vânzare imobiliară nr. 1/24.05.2017, inculpatul a procedat la comunicarea raportului de evaluare întocmit a imobilului cu fusese întocmit în urmă cu un an, însă efectiv această comunicare, realizată doar faţă de debitorul B., nu şi faţă de debitoarea C., s-a realizat ulterior finalizării vânzării bunului la licitaţie publică, respectiv la 19.07.2017, vânzarea având loc la 07.07.2017. Mai mult şi celelalte acte vizând executarea silită a imobilului situat în Tulcea, str. x, au fost comunicate tot la aceeaşi dată, aceluiaşi debitor, fără a se realiza o comunicare şi către debitoare.
Toate aceste acţiuni ale inculpatului, reprezintă încălcări ale prevederilor art. 839-840 din C. proc. civ., după cum au fost încălcate prevederile art. 846 din acelaşi cod, normă ce reglementează modul de efectuare a licitaţiei publice de vânzare a bunurilor imobile.
Concluzionând, reţin că aceste încălcări ale prevederilor legale edictate pentru desfăşurarea activităţii de executare silită reprezintă neregularităţi suficient de grave astfel încât activitatea inculpatului să fie analizată din punct de vedere al incidenţei legii penale.
Pe de altă parte, vătămarea produsă intereselor legale ale persoanelor vătămate este una importantă în condiţiile în care valoarea imobilului proprietatea acestora inclus în procedura de executare silită era una extrem de importantă, potrivit raportului de evaluare întocmit în cursul executării silite de 104761 euro, în vreme ce valoare de adjudecare a fost de mai puţin de o treime din valoarea sa, respectiv 142 000 RON, aproximativ 31838 euro.
În mod evident, privind valoarea creanţelor pentru care s-a pornit această executare silită, de 3500 euro, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, în cuantum de 5888,95 RON, având în vedere şi faptul că imobilul executat nu constituia obiectul contractului de ipotecă prin care a fost constatată creanţa, precum şi faptul că imobilul ipotecat, prin valoarea sa acoperea integral creanţa şi cheltuielile de executare silită, apreciez că vătămarea produsă persoanelor vătămate apare cu atât mai importantă.
În condiţiile în care legea protejează în mod expres debitorul unei creanţe garantate prin instituirea unui drept de garanţie reală imobiliară împotriva unei executări abuzive, iar executorul judecătoresc, care acţionează ca reprezentant al statului în relaţia dintre debitor şi creditor, rolul acestuia fiind de a asigura respectarea legalităţii în procesul de executare silită, realizează această activitate cu încălcarea prevederilor legale imperative, drepturile debitorilor sunt cu atât mai mult vătămate, reprezentatul statului acţionând în contra intereselor ce le sunt protejate prin lege.
De asemenea, alături de pierderea financiară suferită de către debitori, aşa cum anterior s-a menţionat, au intervenit şi daune de ordin moral, imobilul executat silit reprezentând domiciliul debitorilor, iar prin evacuarea lor din bunul respectiv s-au creat condiţiile pentru distrugerea vieţii de familie a acestora, precum şi pentru îmbolnăvirea unuia dintre debitori, şi, pe cale de consecinţă, vătămarea produsă apare ca fiind una cu atât mai importantă, element care justifică analiza conduitei inculpatului prin prisma legii penale.
Este de remarcat şi faptul că, în cauză, mijloacele puse la dispoziţia persoanelor vătămate de legea procesual civilă pentru înlăturarea vătămărilor suferite ca urmare a acţiunilor inculpatului nu mai sunt de actualitate, iar din punct de vedere al unei proceduri disciplinare, beneficiile pe care aceştia le-ar avea nu ar exista.
În privinţa atacării actelor de executare silită prin intermediul contestaţiei la executare, potrivit procedurii civile, este de remarcat faptul că debitorii au utilizat această cale în faza incipientă a procedurii, iar prin încheierea pronunţată de către Judecătoria Tulcea, cu toate că le-a fost respinsă contestaţia, s-au stabilit liniile directoare în care se putea proceda la executarea creanţei constatate prin contractul de ipotecă.
Instanţa a precizat că respingerea contestaţiei este urmare a faptului că actele de executare întocmite până la acel moment nu reprezentau acte de executare silită a unui imobil care nu făcea obiectul ipotecii, fiind acte permise de lege, însă că pe viitor executarea silită trebuie să se realizeze asupra bunului imobil ce reprezintă garanţia reală imobiliară, iar în măsura în care valoarea acestui bun nu este suficientă pentru îndestularea creditorilor să se procedeze la utilizarea altor modalităţi de executare silită.
Cu toate acestea inculpatul a continuat executarea silită cu nerespectarea dispoziţiilor clare ale instanţei de judecată, executând un alt bun imobil decât cel menţionat în contractul de ipotecă, cu încălcarea prevederilor legale amintite anterior.
E drept că ulterior debitorii nu au mai exercitat vreo contestaţie la executare, însă, consider că această conduită nu le poate fi imputată. În condiţiile în care prin hotărâre judecătorească definitivă s-au stabilit elementele pe care trebuie să le respecte executorul judecătoresc în activitatea sa, a impune debitorilor formularea unor cereri ulterioare pentru protejarea intereselor lor legitime apare ca fiind una excesivă.
Pe de altă parte, aceste considerente sunt valabile în cazul persoanei vătămate B., cu privire la acesta fiind oarecum realizată procedura de comunicare a actelor de executare silită, cu întârziere, la mult timp după realizarea actelor de executare silită importante, deci în condiţii complet nelegale. Cu toate acestea debitorul ar fi putut exercita calea de atac prevăzută de lege împotriva actelor de executare silită, cu o finalitate îndoielnică în condiţiile în care aceasta ar fi survenit ulterior întocmirii actului de adjudecare.
În schimb, în privinţa persoanei vătămate C., aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, aspect recunoscut şi de către inculpat, procedura de comunicare a actelor de executare nu a fost realizată în niciun mod, actele de procedură fiind expediate la altă adresă decât aceea la care locuia debitorul.
În aceste condiţii, dreptul acesteia de a exercita vreo cale de atac împotriva actelor de executare silită apare ca fiind unul iluzoriu, iar aceasta este consecinţa acţiunilor nelegale ale inculpatului, care a procedat la comunicarea actelor de executare silită la o altă adresă decât cea la care locuia debitoarea şi era menţionată în evidenţele de stare civilă.
Rezultă că din punct de vedere al legii procesual civile, remediile împotriva conduitei nelegale a inculpatului erau cu certitudine ineficiente, astfel încât incidenţa legii penale în cauză pentru a sancţiona abaterile de la legalitate apare ca fiind una justificată, fiind în prezenta unui remediu ultim aflat la dispoziţia persoanelor vătămate.
În fine, consider că procedura disciplinară invocată de către inculpat ca fiind un alt remediu pus la dispoziţia debitorilor nu poate avea niciun efect în prezenta cauză, eventuala sancţionare a inculpatului de către organele profesiei nefiind de natură să înlăture vătămarea intereselor legitime ale debitorilor, în condiţiile în care aceştia au suferit ca urmare a acţiunilor nelegale ale inculpatului o importantă pagubă materială, precum şi un prejudiciu moral.
Concluzionând, consider că nu se poate reţine în cauză aplicabilitatea principiului ultima ratio, încălcările grave ale legislaţiei primare comise de către inculpat, intensitatea vătămării intereselor legitime ale persoanelor vătămate, concretizate în prejudiciul material şi moral suferit, precum şi inexistenţa unor remedii de natură civilă sau disciplinară care să înlăture pagubele suferite de către aceştia justificând reţinerea ca ultim remediu aplicabil în cauză a prevederilor legii penale, conduita inculpatului fiind sancţionabilă doar în ultimă instanţă în conformitate cu prevederile vizând incriminarea infracţiunii de abuz în serviciu.
IV. În fine, apelantul inculpat A. a criticat sentinţa pronunţată de către Curtea de Apel Constanţa, susţinând că judecătorul fondului a reţinut în mod eronat forma de vinovăţie prevăzută de lege în comiterea faptei, în condiţiile în care aceasta a lipsit cu certitudine, nerezultând din nicio probă existentă la dosarul cauzei.
Susţine apelantul că în analiza laturii subiective a infracţiunii trebuie să se realizeze o distincţie clară între simpla eroare şi fapta intenţionată, acţiunile sale, aşa cum rezultă din realizarea lor cronologică, nerelevând existenţa unei intenţii în comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Cu privire la aceste critici, consider că acestea sunt nefondate, instanţa de fond realizând o amplă analiză a probelor existente la dosarul cauzei, iar pe baza acestora a stabilit în mod just împrejurare că inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege în comiterea infracţiunii, fără a fi în prezenţa unei fapte comise din culpă, aşa cum acesta încearcă să sugereze.
Analiza actelor de executare silită realizate de către inculpat, în cronologia acestora, precum şi insistenţa acestuia în executarea celui mai important bun imobil din patrimoniul debitorilor, chiar dacă pentru realizarea acestei acţiuni se încălcau mai multe prevederi legale incidente, demonstrează comiterea faptelor cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.
Suplimentar faţă de elementele menţionate în cuprinsul sentinţei atacate, pe care le consider ca fiind unele pertinente, esenţială în reţinerea formei de vinovăţie a intenţiei în comiterea infracţiunii este conduita inculpatului ulterior pronunţării încheierii din 06.01.2017 pronunţată de către Judecătoria Tulcea.
Aşa cum anterior s-a menţionat prin respectiva hotărâre judecătorească s-au stabilit în mod definitiv coordonatele în care trebuia să se realizeze executarea silită a bunurilor debitorilor, fiind indicat expres că bunul asupra căruia trebuia să se realizeze această activitate este imobilul asupra căruia fusese instituită ipoteca.
Cu toate acestea, inculpatul deşi evaluează bunul menţionat, iar raportul de evaluare stabileşte că acesta are o valoare care depăşeşte creanţa şi cheltuielile de executare silită, nu desfăşoară nici un act de executare silită cu privire la acesta, limitându-se la emiterea unei somaţii imobiliare cu privire la acest bun, dar anterior pronunţării încheierii judecătoriei.
Ulterior respingerii contestaţiei la executare formulată de către debitori, activitatea inculpatului s-a canalizat, fără nicio justificare şi cu nerespectarea prevederilor legale incidente, precum şi în contra celor statuate de către instanţa civilă, spre executarea imobilului situat în str. x, Municipiul Tulcea, fără a se iniţia vreo procedură în vederea executării imobilului ipotecat.
Apreciez că această conduită dovedeşte fără tăgadă intenţia inculpatului în comiterea infracţiunii ce îi este reţinută în sarcină, iar o explicaţie ce justifică insistenţa sa în executarea unui imobil cu privire la care legea dispunea şi Judecătoria Tulcea stabilise că se poate executa doar după bunul imobil ipotecat, transpare din declaraţia martorei creditoare, potrivit căreia terenul ipotecat din localitatea Tudor Vladimirescu nu era atractiv, fiind unul inundabil, nefiind persoane interesate de achiziţionarea acestuia.
De asemenea, împrejurarea că inculpatul a executat silit respectivul bun, chiar dacă cunoştea că unul dintre debitori nu fusese încunoştinţat cu privire la executarea silită desfăşurată împotriva sa în condiţiile legii, constituie un argument suplimentar în reţinerea formei de vinovăţie menţionate.
Ca atare, pentru toate argumentele anterior prezentate, consider că se impune respingerea ca nefondate a criticilor formulate de către apelantul A. în privinţa modului de soluţionare a laturii penale a cauzei.
Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale, readministrate în cursul cercetării judecătoreşti, rezultă întreaga activitate pe care inculpatul a realizat-o, acţiunile prin care acesta a încălcat prevederile legii procesuale civile edictate pentru disciplinarea activităţii de executare silită a titlurilor de creanţă garantate printr-o ipotecă asupra unui bun imobil,
Apelanţii persoane vătămate părţi civile B. şi C. au criticat sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Constanţa doar în privinţa laturii civile susţinând în esenţă ca prima instanţa a pronunţat o soluţie netemeinică sub acest aspect, în condiţiile în care a respins în mod nejustificat obiecţiunile pe care le-au formulat cu privire la raportul de expertiză, apreciind în mod eronat că nu au fost depuse la dosarul cauzei care să justifice necesitatea reevaluării imobilului care a făcut obiectul executării silite.
Susţin aceştia că din înscrisurile comparative pe care le-au depus la dosarul cauzei rezultă care este valoarea unor imobile asemănătoare cu cel care a fost executat silit, iar aceasta este mai mare decât cea care a fost stabilită prin expertiza realizată în faţa instanţei de fond.
Pentru aceste motive au solicitat apelanţii administrarea de către instanţa de apel a unei noi expertize tehnice imobiliare, iar prin raportare la concluziile acesteia să se dispună majorarea cuantumului daunelor materiale stabilite prin sentinţa atacată.
În privinţa daunelor morale acordate, apelanţii au învederat că prejudiciul moral pe care l-au suferit ca urmare a comiterii infracţiunii de către inculpatul A. a fost în mod eronat cuantificat de către prima instanţă, aceasta stabilind un cuantum mult prea redus prin raportare la traumele psihice suferite ca urmare a pierderii locuinţei, domiciliu conjugal, împrejurare ce a afectat viaţa copiilor familiei şi a condus ulterior la destrămarea căsătoriei.
De asemenea, apelantul B. a precizat că ulterior pierderii locuinţei a suferit un şoc emoţional şi traume psihice care au condus la grave consecinţe asupra sănătăţii sale psihice, în prezent fiind sub tratament psihiatric.
Raportat la aceste elemente apelanţii au solicitat admiterea căii de atac şi majorarea atât a daunelor materiale, cât şi a celor morale, până la cuantumurile precizate în motivele de apel.
Apelantul inculpat A., în privinţa modalităţii de soluţionare a laturii civile a precizat că solicită în principal respingerea pretenţiilor civile ca nefondate, iar în subsidiare reducerea acestora până la un cuantum care să nu constituie o îmbogăţire fără justă cauză.
În privinţa cererii de readministrare a probei cu expertiza tehnică imobiliară, la termenul din 11 aprilie 2024 Înalta Curte a dispus respingerea cererii apreciind că motivele invocate în susţinerea solicitării nu justifică o asemenea măsură, proba administrată în cursul judecăţii în fond a cauzei fiind clară.
De altfel, prin sentinţa atacată au fost prezentate argumente legale şi temeinice în justificarea respingerii obiecţiunilor părţilor civile cu privire la concluziile raportului de expertiză tehnică, acestea fiind avute în vedere şi de către Înalta Curte atunci când a respins cererea de readministrare a probei.
Ca atare, în analiza criticilor formulate de către apelanţii B. şi C., va fi avută în vedere expertiza efectuată în faţa primei instanţe, valoarea imobilului stabilită prin această lucrare tehnică, de 152 818 euro, fiind cea care a condus şi judecătorul fondului la stabilirea daunelor materiale.
Întreg raţionamentul cuprins în sentinţa atacată apare ca fiind unul just, prima instanţă identificând în mod corect prejudiciul suferit de către părţile civile, reprezentat de diferenţa dintre valoarea de piaţă a imobilului, aşa cum aceasta a fost determinată prin lucrarea de specialitate şi valoarea la care a fost adjudecat imobilul în cadrul procedurii de executare silită.
Aceasta a fost suma stabilită prin sentinţa penală atacată, iar instanţa de apel nu poate admite criticile apelanţilor în privinţa daunelor materiale, nici în sensul majorării, în condiţiile în care valoarea imobilului a fost stabilită printr-o probă ştiinţifică, concluziile expertului fiind unele temeinic argumentate, nici în sensul reducerii acestora, suma stabilită nereprezentând o îmbogăţire fără justă cauză, ci acoperirea prejudiciului material suferit de către părţile civile ca urmare a comiterii infracţiunii.
În privinţa daunelor morale stabilite prin hotărârea atacată, consider că acestea au fost în mod just cuantificate, judecătorul fondului prezentând argumente convingătoare pentru a justifica cuantumul stabilit, iar în faţa instanţei de apel nu au fost indicate alte elemente care să conducă la majorarea cuantumului acestor daune, consideraţiile prezentate în sentinţa apelată fiind însuşite de instanţa de apel.
Pe cale de consecinţă, consider ca fiind nefondate toate criticile formulate de către apelanţi cu privire la modul de soluţionare a laturii civile.