Şedinţa publică din data de 04 iulie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor constată următoare:
Prin încheierea penală nr. 8/A din data de 23 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 2502 C. proc. pen.., s-a constatat că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., S.C. I. S.R.L. prin Ordonanţa procurorului din data de 03.05.2018 în raport cu infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. până la concurenţa sumei de 12.863.382,07 RON, ale inculpaţilor J. şi S.C. K. S.R.L. până la concurenţa sumei de 1.272.687 RON corespunzător infracţiunii de evaziune fiscală prev de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi ale inculpaţilor L. şi S.C. M. S.R.L. până la concurenţa sumei de 326.316 RON corespunzător infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
S-au menţinut măsurile asiguratorii astfel instituite.
S-au respins ca neîntemeiate cererile formulate de inculpatul J. şi persoana interesată N. de restrângere a măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului J. exclusiv asupra imobilului teren intravilan arabil, situat în localitatea Tulcea, jud. Tulcea, strada x, nr. 1 – 9, zona Viticulturii (fosta solă 67, parcela x) având număr cadastral/topografic x, cartea funciară nr. x Tulcea (nr. C.F. vechi x) proprietatea exclusivă a inculpatului J. şi ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra celorlalte bunuri imobile aparţinând inculpatului J. în proprietate comună devălmaşă cu persoana interesată N..
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a constatat că prin sentinţa penală 204/S/16.10.2023 a Tribunalului Braşov s-a dispus, în baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen.. cu aplicarea art. 153 şi 154 C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen., încetarea procesului penal faţă de inculpatul E. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) şi art. 5 C. pen. întrucât a intervenit prescripţia extinctivă a răspunderii penale;
În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen.. cu aplicarea art. 153 şi 154 C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen., încetarea procesului penal faţă de inculpatul J. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 50/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. (3 acte materiale) întrucât a intervenit prescripţia extinctivă a răspunderii penale.
Împotriva sentinţei penale anterior indicate au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, atât sub aspectul laturii penale cât şi sub aspectul laturii civile [criticând lăsarea nesoluţionată a laturii civile în raport cu infracţiunea de abuz în serviciu precum şi neobligarea inculpaţilor la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere până la momentul recuperării efective a prejudiciului în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală]; inculpatul J., atât sub aspectul laturii penale cât şi sub aspectul laturii civile; inculpatul E., atât sub aspectul laturii penale cât şi sub aspectul laturii civile, ş.a.
La termenul de judecată din data de 13.05.2024, inculpatul J. a solicitat restrângerea măsurii sechestrului asigurător şi a popririi asiguratorii instituite prin Ordonanţa procurorului din 03.05.2018 şi aplicat prin procesul-verbal din 04.05.2018 precum şi prin Ordonanţa procurorului din 05.10.2018 şi aplicat prin procesul-verbal din data de 05.10.2018, solicitând scoaterea de sub sechestru a tuturor bunurilor indisponibilizate cu excepţia bunului constând în teren intravilan arabil, situat în localitatea Tulcea, jud. Tulcea, strada x, nr. 1 – 9, zona Viticulturii (fosta solă 67, parcela x) având număr cadastral/topografic x, cartea funciară nr. x Tulcea (nr. C.F. vechi x), astfel cum acesta este identificat în cuprinsul procesului-verbal din 04.05.2018.
Persoana interesată N. a solicitat ridicarea măsurii sechestrului asigurător şi a popririi asiguratorii instituite prin Ordonanţa procurorului din 03.05.2018 şi aplicat prin procesul-verbal din 04.05.2018, precum şi prin Ordonanţa procurorului din 05.10.2018 şi aplicat prin procesul-verbal din data de 05.10.2018, solicitând scoaterea de sub sechestru a tuturor bunurilor indisponibilizate respectiv: teren intravilan în suprafaţă de 496 mp, cu nr. cadastral/nr. topografic x şi construcţia situată în localitatea Tulcea, Al. Simfoniei, nr. 11, jud. Tulcea cu nr. cadastral/nr. topografic x – C1, conform extras de carte funciară nr. x Tulcea; teren intravilan în suprafaţă de 1946 mp, cu nr. cadastral/nr. topografic x situat în localitatea Tulcea, judeţul Tulcea, conform Extras de carte Funciară nr. x Tulcea; teren intravilan în suprafaţă de 2450 mp situat în localitatea Tulcea, conform Extras de Carte Funciară nr. x Tulcea şi respectiv restrângerea măsurii sechestrului asigurător exclusiv asupra terenului intravilan arabil, situat în localitatea Tulcea, jud. Tulcea, strada x, nr. 1 – 9, zona Viticulturii (fosta solă 67, parcela x) având număr cadastral/topografic x, cartea funciară nr. x Tulcea (nr. C.F. vechi x), astfel cum acesta este identificat în cuprinsul procesului-verbal din 04.05.2018
Instanţa de apel a analizat cu prioritate cererea formulată de inculpatul J. la care au achiesat şi persoana interesată N., precum şi inculpaţii F., G., S.C. I. S.R.L., A., B., D., H., L., E., S.C. K. S.R.L. şi S.C. M. S.R.L. prin care a solicitat să se constate că măsurile asiguratorii dispuse au încetat de drept ca urmare a faptului că acestea nu au fost verificate în termen de 1 an în cursul judecăţii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen.
Cum hotărârea primei instanţe a fost pronunţată la data de 16.10.2023, iar prezenta verificare are loc în cursul lunii mai 2024 este evident că termenul de 1 an referit de dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen.. nu s-a împlinit.
În ceea ce priveşte termenul de 1 an prevăzut de art. 2502 C. proc. pen.., instanţa de apel apreciază că prin instituirea acestui termen legiuitorul a instituit o obligaţie pozitivă în sarcina organelor judiciare de a analiza periodic, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurilor asiguratorii, inclusiv din perspectiva proporţionalităţii lor raportat la ingerinţa adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată şi de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.
Cu toate acestea, instanţa constată că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres nicio consecinţă, în sens de sancţiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurii asiguratorii care să se răsfrângă asupra celor potenţial neverificate în intervalul de timp impus iar dispoziţiile art. 241 C. proc. pen.. – aplicabil în materia măsurilor preventive nu poate fi aplicat prin analogie în materia măsurilor asiguratorii.
De asemenea, instanţa de apel a observat că, deşi legea enumeră soluţiile pe care organul judiciar le poate pronunţa cu ocazia analizării subzistenţei temeiurilor care au justificat luarea sau menţinerea măsurilor asiguratorii, în cuprinsul art. 2502 C. proc. pen.. nu se face referire şi la cea a constatării încetării de drept, indicând expres doar posibilitatea menţinerii, restrângerii, extinderii sau ridicării acestora. În acelaşi sens pledează şi faptul că legiuitorul a prevăzut o singură ipoteză în care măsurile asiguratorii încetează de drept, respectiv în cazul în care în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, persoana vătămată nu a introdus acţiune la instanţa civilă.
Ca urmare, solicitarea inculpaţilor şi a persoanei interesate N. de constatare a încetării de drept a măsurilor asiguratorii ca urmare a neverificării lor în termenul de 1 (un) an prevăzut de 2052 C. proc. pen.. este neîntemeiată şi din această perspectivă.
Curtea a avut în vedere Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015), a Curţii Constituţionale, Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016), Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017, dar şi jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului, care statuează că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei.
Pentru menţinerea măsurilor asiguratorii, fiind necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii, formale şi substanţiale, instanţa de apel a constatat că există un proces penal în curs – cauza aflându-se în faza soluţionării apelurilor declarate în cauză împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond; au fost respectate normele de competenţă şi procedura prevăzută de art. 249 alin. (1) teza I C. proc. pen.. şi măsurile asiguratorii au fost instituite asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor în raport cu infracţiunile pentru care fiecare dintre aceştia au fost trimişi în judecată şi în raport cu sumele pentru care în cauză au fost formulate acţiuni civile.
Condiţiile substanţiale ţin de temeinicie şi impun un triplu test: de necesitate, de oportunitate şi de proporţionalitate. Acest triplu test este argumentat tocmai de intruziunea pe care măsurile asiguratorii o interferează în dreptul de proprietate al persoanei/persoanelor vizate şi, în aceeaşi timp, impune organului judiciar să îşi motiveze decizia adoptată.
În ceea ce priveşte testul de necesitate, instanţa a constatat că inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., S.C. I. S.R.L. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea în calitate de autori respectivi complici a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., Consiliul Judeţean Braşov constituindu-se în cauză parte civilă cu suma de 12.863.382,07 RON, iar potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea 78/2000, dispunerea măsurilor asiguratorii nu este lăsată la aprecierea organului judiciar, ea decurgând direct din lege.
Similar în ceea ce priveşte infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii G., S.C. I. S.R.L., L. şi S.C. M. SRL), respectiv prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii G., S.C. I. S.R.L., J. şi S.C. K. SRL) potrivit art. 11 din Legea 241/2005, dispunerea măsurilor asiguratorii nu este lăsată la aprecierea organului judiciar, ea decurgând direct din lege.
Cu privire la proporţionalitatea măsurilor asiguratorii, s-a constatat că măsurile asiguratorii au fost instituite exclusiv în limita cuantumului acţiunilor civile formulate pentru fiecare dintre infracţiunile ce fac obiect al cauzei, chiar dacă, în aceste limite grefează totalitatea bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor.
S-a constatat, de asemenea, că măsurile preventive au fost instituite în cursul anului 2018 prin Ordonanţe ale procurorului şi că în raport de complexitatea cauzei (raportat la numărul persoanelor inculpate şi a problematicii vizate de urmărirea penală şi cercetarea judecătorească), natura faptelor şi prejudiciile afirmativ produse, cu faptul că nu au existat perioade de inactivitate în derularea procedurilor judiciare, presupusele prejudicii nu au fost recuperate şi nu s-a depăşit un termen rezonabil în derularea procedurilor judiciare, astfel încât nu a fost încălcat art. 1 Protocolul nr. 1 din CEDO.
Totodată, instanţa de fond a constatat că în privinţa niciunuia dintre inculpaţi nu există temeiuri de achitare, pronunţându-se soluţii de încetare a procesului penal ca urmare a prescripţiei răspunderii penale respectiv ca urmare a decesului inculpatei C.. Instanţa de apel a apreciat că soluţia instanţei de fond, deşi nu este definitivă, nu poate fi ignorată în analiza efectuată din perspectiva dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen.. în condiţiile în care considerente primei instanţe au avut în vedere probele administrate cauzei.
În ceea ce priveşte cererile formulate de inculpatul J. şi persoana interesată N. prin care aceştia solicită restrângerea măsurilor asiguratorii exclusiv asupra imobilului teren intravilan arabil, situat în localitatea Tulcea, jud. Tulcea, strada x, nr. 1 – 9, zona Viticulturii (fosta solă 67, parcela x) având număr cadastral/topografic x, cartea funciară nr. x Tulcea (nr. C.F. vechi x) şi ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra celorlalte bunuri imobile aparţinând inculpatului în proprietate comună devălmaşă cu persoana interesată N., instanţa de apel a constată că, potrivit extrasului de CF eliberat la data de 21.02.2023 (cel mai recent dintre cele depuse la dosarul cauzei) acesta este într-adevăr proprietatea exclusivă a inculpatului J., fiind însă notate atât dreptul de ipoteca pentru valoarea de 300.000 euro şi celelalte obligaţii de plată aferente unui contract de credit încheiat cu O. S.A. – în anul 2008 dar şi că, în anul 2014, s-a notat urmărirea silită imobiliară în dosar de executare silită nr. x/2014 emis de executor judecătoresc P. pentru suma de 297.346,90 euro plus 20.110 RON reprezentând contravaloare credit restant, cheltuieli de executare în favoarea creditoarei O. S.A. precum şi, că în anul 2023, s-a notat urmărirea silită imobiliară în dosar de executare silită nr. x/2014 emis de executor judecătoresc P. pentru suma de 123.880,30 CHF plus 14.622,92 RON reprezentând contravaloare credit restant, cheltuieli de executare plus dobânda penalizatoare în favoarea creditoarei O. S.A. prin mandatar S.C. Colectare Recuperare Creanţe Crc S.R.L.
Conform Raportului de evaluare întocmit la data de 15.03.2021 de expert tehnic judiciar Q., valoarea evaluată a imobilului teren era, la acel moment, de 579.744 euro echivalent 2.831.819 RON (curs valutar 4,8846 RON/EUR);
Prin sentinţa penală 204/S/16.10.2023 a Tribunalului Braşov, nedefinitivă, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă DGRFP Braşov, fiind obligaţi inculpaţii G., S.C. I. S.R.L., J. şi S.C. K. S.R.L. la plata sumei de 2.631.832 RON (din care debit principal în cuantum de 1.376.367 şi accesorii în cuantum de 1.255.465 RON).
Cu alte cuvinte suma dintre cuantumul presupusului prejudiciu (aproximativ 530.000 euro) la care se adaugă cuantumul sumelor aflate în executare silită în dosarele execuţionale nr. x/2014 şi y/2014 al Executorului judecătoresc P. (297.346,90 euro plus 20.110 RON reprezentând contravaloare credit restant, cheltuieli de executare în favoarea creditoarei O. S.A., respectiv 123.880,30 CHF plus 14.622,92 RON reprezentând contravaloare credit restant, cheltuieli de executare plus dobânda penalizatoare în favoarea creditoarei O. S.A. prin mandatar S.C. Colectare Recuperare Creanţe CRC S.R.L.) depăşeşte valoarea evaluată a imobilului teren cu privire la care se solicită restrângerea măsurii asiguratorii, astfel încât, în situaţia în care măsurile asiguratorii ar fi instituite exclusiv asupra acestui bun, executarea silită conform menţiunilor din extrasul CF ar fi finalizată, iar acţiunea civilă formulată în prezenta cauză s-ar admite, există posibilitatea ca partea civilă să nu poată proceda la recuperarea creanţei sale, motiv pentru care instanţa de apel apreciază că cererea formulată de inculpatul J. şi persoana interesată N. de restrângere a măsurii asiguratorii exclusiv asupra imobilului teren intravilan arabil, situat în localitatea Tulcea, jud. Tulcea, strada x, nr. 1 – 9, zona Viticulturii (fosta solă 67, parcela x) având număr cadastral/topografic x, cartea funciară nr. x Tulcea (nr. C.F. vechi x) şi ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra celorlalte bunuri imobile aparţinând inculpatului în proprietate comună devălmaşă cu persoana interesată N. este neîntemeiată motiv pentru care o va respinge.
În ceea ce priveşte susţinerea persoanei interesate N., potrivit căreia prin instituirea măsurilor asiguratorii şi asupra bunurilor aflate în proprietatea sa devălmaşă i s-a încălcat dreptul de proprietate în cel mai real şi efectiv mod, instanţa de apel a constatat că atât la data instituirii măsurilor asiguratorii cât la acest moment bunurile la care acesta face referire se află şi în proprietatea devălmaşă a inculpatului J., fostul său soţ, iar dispoziţiile legale în materia măsurilor asiguratorii nu exceptează de la aplicarea acestor măsuri bunurile proprietate devălmaşă a soţilor, astfel încât acolo unde legea nu distinge nici interpretul nu o poate face. Ca urmare, instanţa de apel a apreciat că cererea formulată de persoana interesată N., având ca obiect ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor proprietate comună devălmaşă cu inculpatul J. este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o ca atare.
Împotriva încheierii penale nr. 8/A din data de 23 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au formulat contestaţii inculpaţii J. şi E. şi persoana interesată N..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, fiind acordat termen aleatoriu la data de 04 iulie 2024.
În dezbateri, apărătorul ales al contestatorului inculpat J. a solicitat încetarea măsurilor asigurătorii, în temeiul dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen.., care statuează, cu titlu imperativ, asupra termenului de cel mult 1 an în care măsura asigurătorie trebuie verificată. Astfel, a arătat că verificarea măsurii asigurătorii a fost efectuată, iniţial, la data de 13 mai 2024, data ultimei verificări fiind 20 martie 2023, motiv pentru care a susţinut că aprecierea instanţei de fond, în sensul că sunt aplicabile dispoziţiile art. 397 alin. (5) teza a II-a C. proc. pen.., întrucât reprezintă unica prevedere legală referitoare la încetarea măsurilor asigurătorii, nu este corectă, textul făcând referire, în mod explicit, la situaţia în care instanţa, pronunţând o hotărâre, a lăsat nesoluţionată latura civilă şi a dispus o soluţie cu privire la măsurile asigurătorii. Concluziile apărării s-au referit şi la contestatoarea persoană interesată N., având în vedere bunurile aflate în devălmăşie.
Apărătorul ales al contestatorului inculpat E. a solicitat admiterea contestaţiei şi desfiinţarea hotărârii atacate, susţinând că a fost depăşit termenul de 1 an de la ultima verificare a măsurilor, iar în subsidiar, a solicitat restrângerea măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor contestatorului.
Examinând încheierea atacată, în temeiul art. 2502 C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele:
Prealabil, faţă de solicitarea inculpaţilor J. şi E. şi a persoanei interesate N., prin apărători aleşi, de a se constata încetarea de drept a măsurilor asiguratorii dispuse prin Ordonanţa din data de 03.05.2018, emisă în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Braşov, constată următoarele:
Apărarea a susţinut că verificarea măsurii asigurătorii a fost efectuată, iniţial, la data de 13 mai 2024, data ultimei verificări fiind 20 martie 2023, iar referirea instanţei de fond la dispoziţiile art. 397 alin. (5) teza a II-a C. proc. pen.. nu este corectă, textul făcând referire, în mod explicit, la situaţia în care instanţa, pronunţând o hotărâre, a lăsat nesoluţionată latura civilă şi a dispus o soluţie cu privire la măsurile asigurătorii.
Înalta Curte reţine că prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată şi completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 2502 C. proc. pen.. în materia măsurilor asigurătorii.
Potrivit acestui text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."
Se observă că voinţa legiuitorului a fost aceea de a crea o obligaţie pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii, inclusiv din perspectiva proporţionalităţii lor raportat la ingerinţa adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată şi de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări. Legiuitorul nu a instituit însă, în mod expres, şi o consecinţă, în sens de sancţiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurilor asigurătorii, care să se răsfrângă asupra celor potenţial neverificate în intervalul de timp impus.
În speţă, solicitarea inculpaţi de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii ca urmare a neverificării lor în termenul de 1 (un) an prevăzut de art. 2502 C. proc. pen.. este neîntemeiată.
În primul rând, se constată că prin sentinţa penală nr. 204/S/16.10.2023 a Tribunalului Braşov, în baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen.. cu aplicarea art. 153 şi 154 C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul J. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) alin. (2) din Legea nr. 241/2005, forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 50/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. (3 acte materiale), întrucât a intervenit prescripţia extinctivă a răspunderii penale.
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Braşov prin preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu.
În baza art. 404 lit. c) rap. la art. 249 şi art. 2502 C. proc. pen.., s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii luate prin ordonanţa procurorului din data de 03.05.2018 faţă de inculpaţi, printre care şi J..
Prin urmare, data de la care începe să curgă termenul de 1 an este data pronunţării hotărârii de către instanţa de fond (respectiv, 16.10.2023), acesta fiind, ultimul moment în care instanţa a deliberat asupra subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea şi, ulterior menţinerea măsurilor asigurătorii, înăuntrul termenului de 1 an prevăzut de dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen.
În al doilea rând, în speţă, nu se poate discuta de aplicabilitatea, prin analogie, în materia măsurilor de siguranţă, a prevederilor art. 241 C. proc. pen.., care reglementează încetarea de drept a măsurilor preventive. Natura juridică şi consecinţele fundamental distincte ale celor două categorii de măsuri procesuale asupra drepturilor individuale se repercutează şi asupra temeiurilor şi regimurilor juridice ale celor două instituţii şi exclud posibilitatea aplicării prin analogie a instrumentelor proprii unei instituţii în cadrul celeilalte. De aceea, câtă vreme o asemenea reglementare nu se regăseşte în codificarea procesual penală şi în privinţa măsurilor asigurătorii, situaţiile de încetare de drept a măsurilor preventive prev. de art. 241 C. proc. pen.. nu pot fi extinse, prin analogie, şi în privinţa celor dintâi.
În cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe durata căruia pot fi luate şi menţinute şi nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal. Mai mult, art. 2502 C. proc. pen.. penală nu face referire şi la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menţinerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.
În continuare, analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză, se constat că, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) şi (5) C. proc. pen.., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora (alin. (5).
Totodată, există şi situaţii în care legea prevede obligativitatea luării măsurilor asigurătorii, cu este cazul dispoziţiilor din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, respectiv Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (în vigoare de la 21 iulie 2019) potrivit cărora, în cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului se aplică dispoziţiile din C. pen. privind confiscarea bunurilor, iar pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de C. proc. pen.
Indiferent de caracterul lor obligatoriu sau facultativ, prin noile dispoziţii procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea respectivelor măsuri, putându-se dispune, în raport de particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse. În cadrul acestui examen, instanţa trebuie să se raporteze atât la dispoziţiile legale care vizează condiţiile în care poate fi dispusă măsura, la jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţiei (Decizia nr. 19/2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii) dar şi la principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii.
Sub acest din urmă aspect, în jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei. Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanţe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 şi 87).
Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 C. proc. pen.. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.
În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 19/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a reţinut că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.
Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."
În cauză, se constată că prin Ordonanţa din data de 03.05.2018, emisă în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Braşov şi menţinute de Tribunalul Braşov, au fost instituite măsuri asigurătorii, constând în sechestrul asigurator şi poprirea asiguratorie asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie aparţinând, printre alţii, şi inculpatului J., până la concurenţa sumei de 1.272.687 RON .
Prin sentinţa penală nr. 204/S/16.10.2023 a Tribunalului Braşov, în baza art. 404 lit. c) rap. la art. 249 şi art. 2502 C. proc. pen.., s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii luate prin ordonanţa procurorului din data de 03.05.2018 faţă de inculpaţi, printre care şi J..
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, atât sub aspectul laturii penale cât şi sub aspectul laturii civile [criticând lăsarea nesoluţionată a laturii civile în raport cu infracţiunea de abuz în serviciu precum şi neobligarea inculpaţilor la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere până la momentul recuperării efective a prejudiciului în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală], inculpatul J., atât sub aspectul laturii penale cât şi sub aspectul laturii civile; ş.a.
Prin sentinţa penală nr. 78 din 21.02.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, pronunţată în Dosar nr. x/2024 al acestei instanţe, s-a dispus strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Braşov la Curtea de Apel Tg. Mureş.
Investită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Tg. Mureş a dispus întocmirea dosarului nr. x/2018 în vederea verificării, în temeiul art. 2501 C. proc. pen.., pentru verificarea subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea respectiv menţinerea măsurii asiguratorii.
Înalta Curte, evaluând actele dosarului din perspectiva dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen.., constată că, la acest moment, subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii. Deşi prin raportare la primele măsuri dispuse în cauză, durata pare una excesivă, acesta nu este unicul element de analiză. Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, natura acuzaţiilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii J. şi E., dar şi complexitatea ridicată a cauzei şi stadiul de debut al cercetării judecătoreşti în apel, astfel că la momentul procesual actual se poate aprecia rezonabil că în privinţa măsurilor asigurătorii menţinute, precum şi a celor instituite prin sentinţa apelată se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul personal al acuzaţilor de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).
Critica apărătorului ales al contestatorului inculpat J. privind modul de soluţionare a laturii civile nu poate fi evaluată la acest moment procesual, iar împrejurarea că prin sentinţa penală pronunţată instanţa a avut în vedere valoarea bunului nu conduce la o lipsă de proporţionalitate, aceste aspecte reprezentând un motiv de analiză al instanţei de apel. Totodată, se constată că apărarea inculpatului E. nu a adus nicio critică concretă privind menţinerea măsurilor asigurătorii, iar pentru restrângerea acestor măsuri, aşa cum s-a solicitat, trebuie avut în vedere scopul legitim urmărit odată cu impunerea măsurilor asiguratorii şi valoarea prejudiciului presupus a fi cauzat.
În ceea ce priveşte cererea formulată de contestatoarea persoană interesată N., potrivit căreia instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aflate în proprietate devălmaşă i-ar încălca dreptul de proprietate, se constată că dispoziţiile legale în materia măsurilor asigurătorii nu exclud această categorie de bunuri, iar scopul acestei măsuri şi funcţionalitatea sa nu sunt reparatorii, ci asigurătorii, prin aceasta nefiind încălcat dreptul de proprietate, consacrat constituţional.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii J. şi E. şi persoana interesată N. împotriva încheierii penale nr. 8/A din data de 23 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat E., în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii J. şi E. şi persoana interesată N. împotriva încheierii penale nr. 8/A din data de 23 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.
Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat E., în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iulie 2024.