Şedinţa publică din data de 03 decembrie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă privind pe inculpaţii A. şi B., constată următoarele:
A. FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ
I. Actul de sesizare
1. Situaţia de fapt:
1.1. DATE PRIVIND MODALITATEA DE SESIZARE
La data de 06.06.2019, la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, a fost înregistrat sub numărul 344/P/2019, procesul-verbal de sesizare din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de 321 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. .
În fapt, s-a reţinut că, în perioada ianuarie- decembrie 2017, numitul A., în calitate de ministru al sănătăţii, cu încălcarea dispoziţiilor legale, deşi cunoştea că numita B., angajată în funcţia de consilier al ministrului sănătăţii, nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, a semnat foile colective de prezenţă atestând în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă. În acest mod, pe de o parte, numita B. a obţinut foloase patrimoniale necuvenite, constând în plata drepturilor salariale în sumă de aproximativ 45.386 RON, precum şi operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare, iar pe de altă parte a fost prejudiciat bugetul Ministerului Sănătăţii cu valoarea salariilor încasate de aceasta.
La data de 17.12.2019, dosarul a fost reînregistrat la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – secţia de Combatere a Corupţiei sub nr. x/2019 .
La data de 02.11.2020, în cadrul dosarului nr. x/2019, a fost înregistrat procesul-verbal de sesizare din oficiu cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. .
În fapt, s-a reţinut că, în perioada februarie 2017 - octombrie 2017, numitul A., în calitate de ministru al sănătăţii şi ordonator principal de credite, a falsificat semnăturile numitei B. de pe următoarele trei înscrisuri, în vederea producerii de consecinţe juridice:
- Contract individual de muncă nr. x/07.02.2017 încheiat între persoana juridică Ministerul Sănătăţii, reprezentată legal prin A., în calitate de ministru, şi B.;
- Contract individual de muncă nr. x/29.06.2017 încheiat între persoana juridică Ministerul Sănătăţii, reprezentată legal prin A., în calitate de ministru, şi B.;
- Declaraţie din data de 30.10.2017, înregistrată la Cabinet ministru sub nr. x/30.10.2017, prin care numita B. declară pe propria răspundere că deţine funcţia de bază la Universitatea din Oradea şi este asigurată la Casa de Asigurări de Sănătate BIHOR.
1.2. DESCRIEREA PE SCURT A FAPTELOR
În perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, inculpatul A., în calitate de ministru al sănătăţii, cu încălcarea dispoziţiilor legale, deşi cunoştea că inculpata B., angajată în funcţia de consilier personal al ministrului sănătăţii, nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, a semnat foile colective de prezenţă atestând în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă, fără a lua vreo măsură pentru sancţionarea disciplinară, modalitate prin care, pe de o parte, inculpata B. a obţinut foloase patrimoniale necuvenite, constând în plata drepturilor salariale în sumă de 75.656 RON, din care valoarea netă de 52.561 RON, precum şi operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare, iar pe de altă parte a fost prejudiciat bugetul Ministerului Sănătăţii cu suma de 75.656 RON.
De asemenea, inculpatul A., în perioada februarie - octombrie 2017, în vederea producerii de consecinţe juridice, a falsificat semnăturile inculpatei B. de pe următoarele trei înscrisuri: contract individual de muncă nr. x/07.02.2017 încheiat între persoana juridică Ministerul Sănătăţii, reprezentată legal prin A., în calitate de ministru, şi B.; contract individual de muncă nr. x/29.06.2017 încheiat între persoana juridică Ministerul Sănătăţii, reprezentată legal prin A., în calitate de ministru, şi B.; declaraţie din data de 30.10.2017, înregistrată la Cabinet ministru sub nr. x/30.10.2017, prin care numita B. declară pe propria răspundere că deţine funcţia de bază la Universitatea din Oradea şi este asigurată la Casa de Asigurări de Sănătate BIHOR.
În perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, inculpata B., în calitate de consilier personal al ministrului sănătăţii, în baza contractelor individuale de muncă nr. x din 07.02.2017, respectiv nr. 584/29.06.2017, deşi nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat niciuna din activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, a obţinut foloase patrimoniale necuvenite, constând în încasarea drepturilor salariale în sumă de 75.656 RON, din care valoarea netă de 52.561 RON, precum şi operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare, prejudiciind totodată bugetul Ministerului Sănătăţii cu suma totală de 75.656 RON.
Referitor la descrierea pe larg a faptelor, s-a reţinut că din materialul probator administrat în cauză a rezultat că inculpata B. a fost încadrată în calitate de consilier personal la Cabinetul ministrului sănătăţii A., în baza contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. x/07.02.2017, respectiv a contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. x/29.06.2017, în perioada 08.02.2017-30.01.2018, cu o normă de 4ore/zi, 20 de ore/săptămână .
Potrivit celor două contracte individuale de muncă, activitatea urma să se desfăşoare la un loc de muncă fix, respectiv la Cabinetul ministrului sănătăţii A..
Atribuţiile postului urmau să fie prevăzute în fişa postului, anexă la contractul individual de muncă, fişă a postului care deşi a fost întocmită nu a fost semnată de către inculpata B. deoarece nu s-a prezentat nicio singură zi la locul de muncă.
Potrivit celor două contracte individuale de muncă, salariatul avea obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului.
Potrivit Fişei postului, activitatea inculpatei B. îi este verificată de ministrul sănătăţii şi directorul de cabinet.
După cum s-a arătat, directorul de cabinet nici măcar nu a văzut-o pe inculpata B.. Obiectivele individuale prevăzute în fişa postului erau următoarele: participă la întâlniri şi conferinţe reprezentând Ministerul Sănătăţii; organizează întâlniri şi conferinţe la care participă ministrul; colaborează cu toate structurile din minister, atât din punct de vedere logistic, cât şi al elaborării şi redactării materialelor, în vederea participării, în numele ministrului, la întruniri, conferinţe, delegaţii şi orice tip de eveniment public din domeniul sănătăţii, prin ordin direct al ministrului;
În conformitate cu H.G. nr. 144/2010, a oricăror atribuţii primite de la ministru, atribuţii şi responsabilităţi: Participarea la dezbateri şi conferinţe reprezentând Ministerul Sănătăţii: conferinţe naţionale şi internaţionale în domeniul sănătăţii; informează şi ia parte la dezbateri şi comitete ce au legătură cu probleme legate de sănătate; elaborează, la solicitarea superiorului ierarhic, puncte de vedere, note, informări, scrisori etc, în legătură cu aspectele care fac obiectul proiectelor analizate şi cu demersurile care se impun;
În urma verificărilor efectuate, în cadrul direcţiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, nu au fost identificate ordine de deplasare emise pe numele inculpatei B., în perioada februarie 2017- februarie 2018, după cum rezultă din adresa Ministerului Sănătăţii nr. 7913/21.06.2019 .
De asemenea, au fost solicitate toate ordinele de ministru emise de inculpatul A., în calitate de ministru al sănătăţii, în perioada februarie 2017- februarie 2018, care au legătură cu inculpata B. .
Toate ordinele emise de suspectul A. în perioada menţionată care au legătură cu inculpata B., vizează numirea în funcţie, eliberarea din funcţie, reîncadrarea în funcţie, drepturi salariale . Nu există niciun ordin de ministru prin care inculpatei B. să i se traseze anumite atribuţii în vederea participării, în numele ministrului, la întruniri, conferinţe, delegaţii şi orice tip de eveniment public din domeniul sănătăţii.
În perioada cât a figurat că şi-a desfăşurat activitatea în calitate de consilier personal la cabinetul ministrului sănătăţii, inculpata B. a încasat un venit brut în sumă de 75.656, din care venitul net a fost în sumă de 52.561 RON .
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în perioada în care a figurat că şi-a desfăşurat activitatea în calitate de consilier personal la Cabinetul ministrului sănătăţii A., inculpata B. a activat efectiv în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie, în calitate de asistent universitar, fără a se prezenta la locul de muncă din Ministerul Sănătăţii (Cabinet ministru) nici măcar o singură zi.
Conform adresei nr. x/14.06.2019 a Universităţii din Oradea, de la data de 18.11.2016 şi până la data de 30.09.2017, inculpata B. a prestat activitate didactică remunerată cu ora, în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie, în baza contractului individual de muncă cu timp parţial pentru plata cu ora a activităţilor didactice încheiat şi înregistrat sub nr. PO4 3046/17.11.2016 . Potrivit aceleiaşi adrese din data de 02.10.2017, inculpata B. prestează activitate didactică în calitate de cadru didactic titular prin concurs, în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie, în baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, cu timp integral, înregistrat sub nr. x/29.09.2017.
Programul zilnic de activitate al inculpatei B. în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie, conform orarului pentru anii universitari 2016/2017 şi 2017/2018, se prezintă astfel:
Anul universitar 2016-2017: în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie-AMG, Anul I, Semestrul 1, anul universitar 2016/2017, disciplina Informatică Lp, programul de activitate al inculpatei B. era în fiecare vineri, orele 14-20; în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie-RI I, Semestrul 1, anul universitar 2016/2017, disciplina Informatică curs M2, programul de activitate al inculpatei B. era în fiecare marţi, orele 14-15; în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie-Tehnică Dentară, Anul I, Semestrul 1, anul universitar 2016/2017, disciplina Informatică medicală. Biostatistica. Lp, programul de activitate al inculpatei B. era în fiecare joi, orele 13-17; în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie-BFK I, Semestrul II, anul universitar 2016/2017, disciplina Informatică medicală şi biostatistică, programul de activitate al inculpatei B. era în fiecare marţi, orele 14-15; în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de medicină şi Farmacie-Medicină Dentară, Anul I, Semestrul 2, anul universitar 2016/2017, disciplina Informatică medicală şi biostatistică MD I, programul de activitate al inculpatei B. era în fiecare miercuri, orele 15-19;
Anul universitar 2017-2018: în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie-AMG, Anul I, Semestrul 1, anul universitar 2017/2018, disciplina Informatică Lp, programul de activitate al inculpatei B. era în fiecare vineri, orele 14-20; în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie-BFK I, Semestrul I, anul universitar 2017/2018, disciplina Informatică medicală. Biostatistică, programul de activitate al inculpatei B. era în fiecare joi, orele 15-16; în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie-Tehnică Dentară, Anul I, Semestrul 1, anul universitar 2017/2018, disciplina Informatică medicală. Biostatistica. Lp., programul de activitate al inculpatei B. era în fiecare marţi, orele 14-18; în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie-Specializarea Farmacie, Anul I, Semestrul 1I, anul universitar 2017/2018, disciplina Informatică (seminar/curs), programul de activitate al inculpatei B. era în fiecare joi, orele 16-19 şi vineri, orele 08-18; în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie-Specializarea Farmacie, Anul I ND, Semestrul I1, anul universitar 2017/2018, disciplina Informatică (seminar/curs), programul de activitate al inculpatei B. era în fiecare vineri, orele 14-16,
- în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie-RI I, Semestrul II, anul universitar 2017/2018, disciplina Informatică curs, programul de activitate al inculpatei B. era în fiecare vineri, orele 13-14.
Din analiza programului zilnic de activitate al inculpatei B. în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie, conform orarului pentru anii universitari 2016/2017 şi 2017/2018, s-a reţinut că aceasta avea ore de activitate în fiecare zi a săptămânii, cu excepţia zilei de luni.
Structura anului universitar 2016/2017 în perioada în care inculpata B. a avut şi calitatea de consilier personal al ministrului sănătăţii, a fost următoarea: Semestrul I: 23.01.2017-11.02.2017-sesiune examene; 13.02.2017-17.02.2017-vacanţă; 20.02.2017-25.02.2017-sesiune de restanţe şi măriri de note; Semestrul II: 27.02.2017-14.04.2017-activitate didactică; 17.04.2017-21.04.2017-vacanţă de Paşte; 24.04.2017-09.06.2017-activitate didactică; 12.06.2017-01.07.2017-sesiune de examene; 03.07.2017-08.07.2017-sesiune de restanţe şi măriri de note; 10.07.2017 –practică+vacanţa de vară; 04.09.2017-09.09.2017-sesiune de restanţe şi măriri de note; 11.09.2017-16.09.2017-sesiune de restanţe şi măriri de note
Structura anului universitar 2017/2018 în perioada în care inculpata B. a avut şi calitatea de consilier personal al ministrului sănătăţii, a fost următoarea: Semestrul I: 02.10.2017-22.12.2076-activitate didactică;
25.12.2017-05.01.2018-vacanţă de Crăciun; 08.01.2018-19.01.2018-activitate didactică; 22.01.2018-10.02.2018-sesiune examene
S-a menţionat faptul că începând cu data de 02.10.2017 inculpata B. a prestat activitate didactică în calitate de cadru didactic titular prin concurs, în baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, cu timp integral, de 8ore/zi, 40 ore/săptămână, înregistrat sub nr. x/29.09.2017.
S-a menţionat faptul că inculpata B. nu s-a prezentat la locul de muncă, în calitate de consilier personal al ministrului sănătăţii, rezultă şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, şi anume persoanele care au avut calitatea de consilieri personali ai ministrului sănătăţii, inculpatul A..
S-a făcut referire la declaraţia martorei C. din data de 13.06.2019, care în perioada ianuarie 2017- ianuarie 2018 a deţinut funcţia de director cabinet, având-o în subordine şi pe inculpata B., reaudiată în data de 13.05.2021, în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, martora C., şi-a menţinut integral declaraţia dată anterior în cauză în anul 2019 .
După cum rezultă din declaraţiile martorei C., inculpata B. nu s-a prezentat la locul de muncă nici măcar o singură zi, nici cel puţin pentru a semna fişa postului şi a lua la cunoştinţă de atribuţiunile care îi reveneau în calitate de consilier personal al ministrului sănătăţii.
În continuare s-a făcut referire la declaraţia martorei D., consilier personal al ministrului sănătăţii A., din data de 18.06.2019, fiind reaudiată în data de 14.05.2021, în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, martora D. şi-a menţinut integral declaraţiile date anterior în cauză .
Au mai fost audiaţi în data de 19.06.2019 martora E., consilier personal al ministrului sănătăţii în aceeaşi perioadă, arată că nu a cunoscut-o niciodată pe inculpata B. în perioada în care şi-a desfăşurat activitatea în calitate de consilier personal al ministrului sănătăţii, în data de 20.06.2019, martora F., consilier personal al ministrului sănătăţii în aceeaşi perioadă, a arătat, reaudiată în data de 17.05.2021, în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, martora F. şi-a menţinut integral declaraţia dată anterior în cauză, în data de 20.06.2019 martorul G., consilier personal al ministrului sănătăţii în aceeaşi perioadă, arată, reaudiat în data de 13.05.2021, în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, martorul H. şi-a menţinut integral declaraţia dată anterior în cauză (vol1. fil. 250-254), în data de 21.06.2019, a fost audiat martorul I., consilier personal al ministrului sănătăţii în aceeaşi perioadă, a arătat, reaudiat în data de 17.05.2021, în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, martorul I. şi-a menţinut integral declaraţia dată anterior în cauză (vol1. fil. 241-244), în data de 24.06.2019, a fost audiată martora J., consilier personal al ministrului sănătăţii în aceeaşi perioadă, a arătat, reaudiată în data de 13.05.2021, în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, martora J. şi-a menţinut integral declaraţia dată anterior în cauză, a fost audiată martora K., consilier personal al ministrului sănătăţii în aceeaşi perioadă, a arătat .
Faţă de probele administrate în cauză, s-a constatat că, în perioada februarie 2017- ianuarie 2018, inculpata B. şi-a desfăşurat activitatea de lector/asistent universitar la Universitatea din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie, cu sediul în municipiul Oradea, judeţul Bihor, aceasta nefiind prezentă nici măcar o singură zi la locul de muncă din Ministerul Sănătăţii, respectiv Cabinetul ministrului, unde ar fi trebuit să-şi desfăşoare activitatea de consilier personal al ministrului.
După cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, toţi consilierii personali ai ministrului sănătăţii A. şi-au desfăşurat activitatea efectivă la sediul Ministerului Sănătăţii-Cabinet ministru, fiecare dintre aceştia interacţionând în activitatea profesională cu ceilalţi consilieri, cu excepţia inculpatei B., pe care nu a văzut-o nimeni la minister.
Din probele administrate în cauză a mai rezultat că inculpata B. nu s-a prezentat la locul de muncă din cadrul Ministerului Sănătăţii-Cabinet Ministru nici măcar pentru a depune o declaraţie pe proprie răspundere în care să arate unde îşi desfăşura activitatea cu normă întreagă.
În contextul în care Curtea de Conturi încheiase un raport de control prin care a dispus o măsură conform căreia angajaţilor încadraţi cu jumătate de normă în Ministerul Sănătăţii să nu li se mai plătească concediul de odihnă dacă au un alt angajator unde îşi desfăşoară activitatea cu normă întreagă, a fost necesară solicitarea către această categorie de personal a unei declaraţii pe propria răspundere referitoare la existenţa unui alt angajator.
Acest aspect a fost adus la cunoştinţa inculpatului A. de către martora L., dat fiind că inculpata B. era singurul consilier personal încadrat cu jumătate de normă care nu îndeplinise această formalitate.
Deşi inculpata B. nu se afla la locul de muncă, s-a reţinut că din cercetări a rezultat că aceasta se afla în municipiul Oradea, inculpatul A., la scurt timp după discuţia purtată cu martora L., aproximativ 30-40 minute, i-a transmis, prin intermediul martorei D., declaraţia solicitată în exemplar original.
Aşadar, s-a constatat că inculpatul A. nu doar a atestat în fals prezenţa inculpatei B. la locul de muncă prin întocmirea foilor colective de prezenţă, ci a avut disponibilitatea de a îndeplini personal sarcini care îi reveneau exclusiv acesteia, falsificând semnătura acesteia de pe Declaraţia pe propria răspundere, înregistrată la Cabinet ministru sub nr. x/30.10.2017, prin care inculpata B. declară pe propria răspundere că deţine funcţia de bază la Universitatea din Oradea şi este asigurată la Casa de Asigurări de Sănătate BIHOR.
S-a reţinut că toate aceste aspecte sunt susţinute şi de declaraţiile martorilor L. şi D., declaraţia din data de 25.06.2019 dată de martora L., director general al Direcţiei Generale Economice, reaudiată în data de 18.05.2021, în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, martora L. şi-a menţinut integral declaraţia dată anterior în cauză, aceleaşi aspecte sunt confirmate de martora D., în declaraţia din data de 26.06.2019, reaudiată în data de 14.05.2021, în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, martora D. şi-a menţinut integral declaraţia dată anterior în cauză .
De asemenea, s-a făcut referire la declaraţia martorei M., a cărei semnătură figurează aplicată în registrul de corespondenţă de la Cabinetul ministrului, la numărul x/30.10.2017, unde a fost înregistrată declaraţia inculpatei B.,
După cum rezultă din declaraţia martorei M., chiar dacă în registrul de la Cabinet ministru figurează că aceasta a semnat de primire declaraţia pe propria răspundere, aceasta nu îşi aminteşte dacă a fost chemat cineva la cabinet să ia această declaraţie sau i-a fost adusă la birou.
Din coroborarea declaraţiei martorei L. cu cea a martorei D., s-a reţinut că rezultă cu certitudine că declaraţia pe propria răspundere a inculpatei a fost ridicată de la cabinet de martora D., fiind posibil ca martora M. să fi primit ulterior respectiva declaraţie. Cert este că declaraţia pe propria răspundere a ieşit de la Cabinet ministru, iar persoana care a redactat-o şi i-a contrafăcut semnătura a fost inculpatul A..
De asemenea, din materialul probator administrat în cauză a mai rezultat că inculpatul A. a falsificat semnăturile inculpatei B., nu doar de pe Declaraţia pe propria răspundere, înregistrată la Cabinet ministru sub nr. x/30.10.2017, prin care inculpata B. declară pe propria răspundere că deţine funcţia de bază la Universitatea din Oradea şi este asigurată la Casa de Asigurări de Sănătate BIHOR, ci şi de pe următoarele înscrisuri: contract individual de muncă nr. x/07.02.2017 încheiat între persoana juridică Ministerul Sănătăţii, reprezentată legal prin A., în calitate de ministru, şi B.; contract individual de muncă nr. x/29.06.2017 încheiat între persoana juridică Ministerul Sănătăţii, reprezentată legal prin A., în calitate de ministru, şi B.;
În urma analizării semnăturilor executate de inculpata B. de pe mai multe înscrisuri, din aceeaşi perioadă, aflate la dosarul cauzei, s-a constatat o diferenţă totală între semnăturile de pe aceste înscrisuri cu cele de pe cele două Contracte individuale de muncă şi de pe Declaraţia pe propria răspundere, înregistrată la Cabinet ministru sub nr. x/30.10.2017.
Astfel, semnătura executată de inculpata B. pe următoarele înscrisuri: contract individual de muncă cu timp parţial încheiat între Universitatea din Oradea şi B. la data de 17.01.2017; contract individual de muncă cu timp parţial încheiat între Universitatea din Oradea şi B. la data de 21.02.2018; declaraţie de avere din 26.02.2018; declaraţie de interese din 26.02.2018; declaraţie de avere din 10.04.2017; declaraţie de interese din 10.04.2017 (vol3. fil. 50-51); Fişă individuală a postului – Universitatea din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie, din data de 29.10.2017; Fişă individuală a postului – Universitatea din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie, din data de 29.10.2017; Contract individual de muncă încheiat între Universitatea din Oradea şi B. la data de 29.09.2017, este descifrabilă conţinând numele susnumitei avut înainte de căsătorie "B.", chiar dacă semnătura a fost executată pe înscrisuri întocmite după schimbarea numelui acesteia în B..
S-a precizat că în schimb, semnătura de pe cele două contracte de muncă (Contract individual de muncă nr. x/07.02.2017 şi Contract individual de muncă nr. x/29.06.2017, ambele încheiate între persoana juridică Ministerul Sănătăţii, reprezentată legal prin A., în calitate de ministru, şi B. şi de pe Declaraţia pe propria răspundere, înregistrată la Cabinet ministru sub nr. x/30.10.2017, este indescifrabilă.
Având în vedere declaraţiile martorilor L. şi D., rezultă cu certitudine că inculpatul A. a fost persoana care a falsificat semnătura inculpatei B. de pe Declaraţia pe propria răspundere, înregistrată la Cabinet ministru sub nr. x/30.10.2017.
După cum rezultă din declaraţia martorei N. din data de 18.05.2021, şef Biroul încadrări personal, cele două contracte individuale de muncă au fost ridicate la de la Cabinet ministru semnate la ambele rubrici, atât la rubrica reprezentantului Ministerului Sănătăţii, cât şi la rubrica "salariată", care arată că ar fi văzut-o o singură dată pe inculpata B.. Cât priveşte procedura angajării consilierilor personali ai ministrului, s-a făcut referire martora N., reţinându-se, prin urmare, în condiţiile în care s-a stabilit că inculpata B. nu s-a prezentat la sediul Ministerului Sănătăţii nici măcar o singură zi, şi nu a văzut-o nimeni semnând vreun act, nici măcar şefa Biroului încadrări personal care, dacă cele două contracte individuale de muncă nu ar fi venit de la Cabinet ministru semnate şi la rubrica "salariată", trebuia să o cheme pe inculpată pentru a semna, fapt care nu s-a întâmplat, cele două contracte individuale de muncă nu puteau să fie semnate la rubrica "salariată" decât de singura persoană din cadrul Ministerului Sănătăţii care a venit în contact cu inculpata, respectiv inculpatul A..
Fiind audiat în calitate de suspect, A. nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, arătând totuşi că, în ceea ce priveşte colaborarea cu inculpata B., "a agreat de la bun început faptul că va desfăşura activitatea preponderent la distanţă", iar modul de colaborare a fost telefonic, prin întâlniri faţă în faţă de câte ori se găsea la Oradea, adică aproape în fiecare săptămână, prin materiale pe care i le remitea şi i le dădea personal.
A. a mai arătat că, dacă avea ceva urgent, îi trimitea pe O. sau vorbea personal. A mai precizat că există corespondenţă scrisă pe e-mail între acesta şi inculpata B., cum de altfel există şi dovezi cu privire la participarea acesteia la conferinţe sau în alte împrejurări la care a delegat-o, respectiv la Sălaj la Conferinţa de boli rare, la Timişoara la o conferinţă de Medicină dentară şi că la Sălaj l-a însoţit într-o vizită oficială la Spitalul Judeţean. De asemenea, a mai fost la o conferinţă la Cluj, dar nu a reuşit până în prezent să identifice la ce conferinţă a participat. A. nu a recunoscut că a falsificat semnăturile inculpatei B. de pe cele două contracte individuale de muncă şi de pe declaraţia pe propria răspundere, dar nu a oferit niciun răspuns logic în condiţiile în care toate înscrisurile falsificate au fost înregistrate şi au ieşit de la Cabinet ministru, inclusiv Declaraţia pe propria răspundere, iar inculpata B. nu a călcat nici măcar o singură zi în Ministerul Sănătăţii.
La data de 02.06.2021, inculpatul A. a depus la dosarul cauzei un memoriu în care a precizat atribuţiile concrete ale consilierului personal, inculpata B., în perioada februarie 2017- ianuarie 2018.
În continuare, s-a făcut referire la declaraţia martorului G., din data de 14.05.2021, şi acesta consilier personal al ministrului, în situaţiile în care îl reprezenta pe ministru la vreo conferinţă, nu pregătea vreun material, materialele fiind primite de la direcţiile de specialitate pe care martorul nu făcea altceva decât să le citească.
Martorul a arătat că se informa despre tematica conferinţelor dar, de fiecare dată când trebuia să prezinte un punct de vedere al ministerului, era însoţit şi de un reprezentant al unei direcţii de specialitate din minister iar în cazul în care erau adresate întrebări acesta era cel care răspundea.
În cuprinsul memoriului formulat de inculpatul A. s-a susţinut că inculpata B. a asigurat reprezentarea la congresul cu participare internaţională "Zilele Stomatologiei Bănăţene" de la Timişoara, din 4-6.05.2017.
Inculpatul arată că pentru pregătirea participării la acest congres, a purtat discuţii şi corespondenţă inclusiv în ceea ce priveşte pregătirea discursului introductiv pe care, ca reprezentant al ministrului, urma să îl susţină, ataşând un email din data de 04.05.2017 din care rezultă această corespondenţă.
După cum se poate observa, şi în acest caz inculpata B. nu a făcut altceva decât să citească alocuţiunea scrisă de inculpatul A., alocuţiune care nu avea nicio legătură cu specializarea inculpatei în informatică medicală, biostatistică şi cibernetică.
În cursul urmăririi penale, s-a solicitat Ministerului Sănătăţii să comunice dacă, în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, inculpata B. a fost implicată în vreo activitate de centralizare şi analiză statistică a datelor medicale. De asemenea, s-a mai solicitat să comunice dacă la nivelul Ministerului Sănătăţii au existat întocmite, următoarele: o analiză financiară a programelor de sănătate publică derulate în anii anteriori, o analiză statistică asupra datelor care evidenţiau o serie de produse/servicii achiziţionate de spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii, un proiect de informatică medicală în legătură cu proiectul legii vaccinării.
Prin adresa Ministerului Sănătăţii nr. 862/30.06.2021, s-a comunicat faptul că, potrivit clauzelor contractelor individuale de muncă nr. x/07.02.2017 şi nr. y/29.06.2017, inculpata B. a avut exclusiv activităţi specifice funcţiei de consilier personal la Cabinetul ministrului sănătăţii A..
În conţinutul aceleiaşi adrese s-a mai arătat că la nivelul Agenţiei naţionale de programe de sănătate, în perioada februarie 2017- ianuarie 2018, nu au existat analizele la care se face referire în adresa DNA şi nu a existat un proiect de informatică medicală în legătură cu proiectul legii vaccinării.
Prin urmare, s-a reţinut că afirmaţiile inculpatului făcute în memoriul depus cu privire la aceste aspecte nu sunt confirmate în niciun fel.
S-a reţinut că inculpatul A., în sprijinul apărării sale, a solicitat formularea unei adrese către Ministerul Sănătăţii pentru a transmite procesele-verbale ale şedinţelor Colegiului Ministerului Sănătăţii, din perioada februarie 2017- ianuarie 2018, în care s-a abordat tematica necesităţii centralizării achiziţiilor publice de la nivelul unităţilor medicale din subordinea Ministerului Sănătăţii.
Prin adresa nr. x/15.06.2021 Ministerul Sănătăţii a comunicat că nu a identificat aceste înscrisuri.
În memoriul formulat inculpatul a mai arătat că inculpata B. îi acorda asistenţă pentru elaborarea, în format electronic, a diferitelor prezentări sau documente de lucru necesare întâlnirilor la care participa, sens în care, prin intermediul aplicaţiei electronice P., aceasta accesa în timp real, de la distanţă, şi, respectiv, edita documente aflate pe laptopul său personal, pe care îl utiliza la acel moment. De asemenea, acelaşi consilier prelua documente şi informaţii destinate ministrului sănătăţii de la structuri din teritoriu, din zona de Nord-Vest a ţării. Inculpatul a mai arătat că în toată acea perioadă şi cu privire la toate activităţile menţionate (care în opinia inculpatului au depăşit norma contractuală de 4ore/zi lucrătoare), a comunicat instrucţiuni consilierului personal, atât prin mijloace de comunicare, cât şi în mod nemijlocit, a primit şi, respectiv, transmis informaţii de specialitate.
Analizând susţinerile inculpatului A., s-a constatat că, într-adevăr, inculpata B., a fost prezentă la conferinţa "Europlan 2017" din Sălaj, din 16.11.2017, şi la congresul cu participare internaţională "Zilele Stomatologiei Bănăţene" de la Timişoara, din 4-6.05.2017, unde inculpata a dat citire punctului de vedere al Ministerului Sănătăţii, respectiv scurtului discurs întocmit de ministrul sănătăţii.
În afară de cele două participări la respectivele conferinţe, afirmaţiile inculpatului A. referitoare la celelalte activităţi desfăşurate de inculpata B. s-a reţinut că nu au niciun suport probator.
După cum lasă să se înţeleagă inculpatul, practic inculpata B. lucra de la distanţă, modul de colaborare fiind telefonic, prin întâlniri faţă în faţă de câte ori se găsea la Oradea, adică aproape în fiecare săptămână, prin materiale pe care i le remitea şi i le dădea personal.
De asemenea, conform susţinerilor inculpatului, inculpata B. accesa laptopul acestuia de la acel moment, în timp real, de la distanţă, prin intermediul aplicaţiei electronice P., elaborând, în format electronic, diferite prezentări sau documente de lucru necesare întâlnirilor la care participa. Afirmaţiile inculpatului referitoare la activitatea inculpatei B. în calitate de consilier personal, cu excepţia participării acesteia la cele două conferinţe, nu sunt susţinute de niciun mijloc de probă.
În condiţiile în care s-a stabilit cu certitudine că inculpata B. nu s-a prezentat la locul de muncă nici măcar pentru a semna cele două contracte individuale de muncă şi declaraţia pe proprie răspundere, inculpatul A. încearcă, prin afirmaţii care nu pot fi probate în niciun fel (cu excepţia participării inculpatei la cele două conferinţe), să acrediteze ideea că aceasta a lucrat de la distanţă, îndeplinindu-şi toate însărcinările primite.
După cum a rezultat din probele administrate în cauză, niciun alt consilier personal al ministrului nu a avut acest statut, de a nu se prezenta la locul de muncă nici măcar o singură zi, şi de a-l consilia pe ministru prin intermediul aplicaţiei O..
De asemenea, în lipsa oricăror alte probe privind activitatea desfăşurată de inculpata B. în calitate de consilier personal al ministrului, cu excepţia participării acesteia la cele două conferinţe menţionate, totuşi, potrivit celor două contracte individuale de muncă, activitatea acestui consilier nu se putea rezuma, timp de un an, doar la participarea la aceste conferinţe.
În ceea ce priveşte afirmaţia inculpatului în sensul că modul de colaborare cu inculpata B. "a fost telefonic, prin întâlniri faţă în faţă de câte ori mă găseam la Oradea, adică aproape în fiecare săptămână, prin materiale pe care i le remiteam şi mi le dădea personal. Dacă aveam ceva urgent, îi trimiteam pe O. sau vorbeam personal" e lipsită de orice susţinere probatorie.
Pe de altă parte, dacă inculpata B. ar fi urmat să-şi desfăşoare activitatea de la distanţă şi dacă dispoziţiile legale ar fi permis acest lucru, în cele două contracte individuale de muncă ar fi trebuit să fie stabilite condiţiile clare în care inculpata trebuia să-şi desfăşoare activitatea de la distanţă.
S-a reţuinut că în perioada ianuarie 2017- ianuarie 2018 nu exista pandemia generată de virusul Covid 19, sau nicio altă situaţie de excepţie, care să impună lucrul de la distanţă.
Cert este că inculpata B. nu a fost prezentă nici măcar o singură zi la locul de muncă din cadrul Ministerului Sănătăţii şi nu a desfăşurat nicio activitate, nici măcar de la distanţă, aşa cum lasă să se înţeleagă inculpatul A..
Inculpata B. şi-a rezervat dreptul de a nu da vreo declaraţie pe parcursul urmăririi penale , însă la data de 08.06.2021 a depus la dosarul cauzei un memoriu cu privire la activitatea desfăşurată în calitate de consilier personal al ministrului sănătăţii).
Inculpata a arătat că a fost numită în funcţia de consilier personal al Ministrului Sănătăţii, urmând să îl reprezinte pe ministru la conferinţe, congrese, întâlniri; să realizeze analize, rapoarte, opinii, în funcţie de sarcinile care îi erau atribuite de acesta (în special în domeniul statisticii medicale în care există foarte puţini specialişti) precum şi să îi ofere consultanţă cu privire la orice alte aspecte care priveau aria sa de competenţă. Inculpata a arătat că a fost angajată în calitate de consilier personal cu jumătate de normă, acceptând această poziţie cu condiţia să îşi desfăşoare activitatea de la distanţă, având în vedere că sarcinile sale oricum nu necesitau prezenţa fizică la sediul Ministerului Sănătăţii, ministrul fiind de acord să îşi desfăşoare activitatea de la distanţă.
Ca şi inculpatul A., şi inculpata B. a făcut afirmaţii referitoare la activitatea desfăşurată în calitate de consilier personal al ministrului, care nu pot fi probate în niciun mod, mai ales că între cei doi nu exista o comunicare prin e-mail, care ar fi putut să lase eventuale urme ale colaborării dintre cei doi, aşa cum s-a întâmplat în cazul discursului introductiv al ministrului transmis prin e-mail inculpatei la data de 04.05.2017, pe care aceasta urma să îl citească la congresul cu participare internaţională "Zilele Stomatologiei Bănăţene" de la Timişoara, din 4-6.05.2017.
Inculpata a precizat că "doar rareori comunicam prin e-mail cu domnul A., întrucât dl Ministru dorea să evite posibile scurgeri de informaţii care puteau apărea prin utilizarea unor adrese de email nesecurizate", în condiţiile în care fiecare consilier personal al ministrului avea alocată adresă de e-mail de serviciu securizată.
Realitatea este că, dacă inculpata ar fi întocmit anumite analize statistice, aşa cum susţine, ar fi avut posibilitatea transmiterii acestora şi prin intermediul e-mailului de serviciu securizat, dar cum, în realitate, nu au existat astfel de analize, nici nu avea ce să transmită către ministru.
În ceea ce priveşte colaborarea dintre A. şi inculpata B., în declaraţia dată în calitate de suspect, inculpatul a prezentat un scenariu de colaborare, care nu poate fi probat în niciun mod.
După cum se poate observa, colaborarea dintre cei doi, a fost de aşa natură încât să nu lase vreo urmă, fapt care le-a şi reuşit. Nu există vreo urmă a colaborării dintre cei doi, în afară de corespondenţa e-mail din data de 04.05.2017 privind discursul introductiv pe care inculpata urma să-l citească la congresul cu participare internaţională "Zilele Stomatologiei Bănăţene" de la Timişoara, din 4-6.05.2017. Este adevărat că cei doi inculpaţi se întâlneau la Oradea, dar în cadrul unor petreceri private care nu aveau nicio legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatei, aşa cum afirmă martora J. .
Inculpata a mai arătat că îl însoţea pe ministru la numeroase reuniuni profesionale sau vizite de lucru şi că fiecare reuniune organizată în afara judeţului Bihor presupunea alocarea din partea sa a unui număr de ore care depăşea norma sa de 4 ore/zi.
Cu excepţia celor două conferinţe menţionate, afirmaţiile inculpatei în sensul însoţirii ministrului la diferite reuniuni profesionale şi vizite de lucru nu are nicio susţinere probatorie.
Inculpata a susţinut în memoriul formulat că activitatea pe care o desfăşura preponderent consta în consultanţă şi efectuare de analize statistice. Cu titlu de exemplu, inculpata a menţionat că "am lucrat la realizarea unei platforme de achiziţii de medicamente pentru spitalele din Bucureşti în vederea optimizării bugetului, precum şi a uniformizării procedurilor de achiziţii şi asigurării transparenţei, întrucât preţurile de achiziţie aveau diferenţe substanţiale. Menţionez că un astfel de proiect este de amploare şi presupune o analiză de durată în vederea înţelegerii actualului soft, precum şi pentru identificarea mijloacelor utilizate de către Ministere ale Sănătăţii din ţări avansate din punct de vedere medical şi administrativ, urmând apoi culegerea de date, realizarea unui proiect de optimizare şi data miting, obţinerea bugetului necesar şi, în final, realizarea proiectului şi implementarea acestuia. În acest sens, domnul ministru mi-a furnizat informaţiile, datele şi documentele necesare. De-a lungul întregului proces, am comunicat cu dumnealui privind etapele parcurse, concluziile acestora şi direcţia de continuare a proiectului, iar deciziile erau luate împreună".
Probabil că şi de această dată, informaţiile, datele şi documentele necesare realizării platformei de achiziţii de medicamente, i-au fost puse la dispoziţie inculpatei, personal, când se întâlneau la Oradea, aşa cum arată inculpatul în declaraţia dată.
Inculpata a arătat că un astfel de proiect este de amploare şi presupune o analiză de durată în vederea înţelegerii actualului soft, însă nu explică dacă a ajuns să înţeleagă actualul soft, cum a avut acces la el şi alte date tehnice realizării platformei de achiziţii de medicamente pentru spitalele din Bucureşti.
După cum s-a arătat anterior, când a fost analizat memoriul formulat de inculpatul A., nu există nicio dată referitoare la implicarea inculpatei B. într-un astfel de proiect şi nu a existat o analiză statistică asupra datelor care evidenţiau o serie de produse/servicii achiziţionate de spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii, aspect confirmat oficial şi de Ministerul Sănătăţii .
S-a apreciat că afirmaţiile inculpatei sunt făcute în scopul de a arăta că, chiar dacă nu s-a prezentat la locul de muncă, a lucrat de la distanţă şi a fost implicată în proiecte foarte mari, fapt nereal.
Inculpata a mai învederat că, "având în vedere experienţa pe care o aveam în efectuarea de prezentări şi utilizarea programelor de specialitate, pregăteam prezentări ale domnului A. pentru Guvern sau pentru spaţiul public, prezentări care să susţină discursul acestuia şi să conţină informaţii suplimentare".
Inculpata nu a descris în concret cum proceda, însă explică acest lucru inculpatul A. în memoriul formulat de acesta: "fac precizarea, totodată, că dna. B. îmi acorda asistenţă pentru elaborarea, în format electronic, a diferitelor prezentări sau documente de lucru necesare întâlnirilor la care participam, sens în care, prin intermediul aplicaţiei electronice P., aceasta accesa în timp real, de la distanţă, şi, respectiv, edita documente aflate pe laptopul meu personal, pe care îl utilizam la acel moment. De asemenea, acelaşi consilier prelua documente şi informaţii destinate ministrului sănătăţii de la structuri din teritoriu, din zona de Nord-Vest a ţării".
S-a reţinut că şi de această dată, inculpatul încearcă să justifice desfăşurarea unor activităţi de către inculpată, prin modalităţi care nu pot fi probate în niciun fel, care nu au lăsat nicio urmă.
Lucrul de la distanţă a fost strict reglementat abia prin Legea nr. 81 din 30 martie 2018, existând o modalitate de control şi de verificare a activităţii angajaţilor care îşi desfăşurau activitatea de la distanţă:
Art. 2 - În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) telemuncă - forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat şi voluntar, îşi îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei, ocupaţiei sau meseriei pe care o deţine în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor; b) telesalariat - orice salariat care desfăşoară activitatea în condiţiile prevăzute la lit. a).
Art. 3 - (1) Activitatea de telemuncă se bazează pe acordul de voinţă al părţilor şi se prevede în mod expres în contractul individual de muncă odată cu încheierea acestuia pentru personalul nou-angajat sau prin act adiţional la contractul individual de muncă existent. (2) Refuzul salariatului de a consimţi la prestarea activităţii în regim de telemuncă nu poate constitui motiv de modificare unilaterală a contractului individual de muncă şi nu poate constitui motiv de sancţionare disciplinară a acestuia.
Art. 4 - (1) În vederea îndeplinirii atribuţiilor ce le revin, telesalariaţii organizează programul de lucru de comun acord cu angajatorul, în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, regulamentului intern şi/sau contractului colectiv de muncă aplicabil, în condiţiile legii. (2) La solicitarea angajatorului şi cu acordul în scris al telesalariatului cu normă întreagă, acesta poate efectua muncă suplimentară. (3) Angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului în principal prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, în condiţiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern şi/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, în condiţiile legii.
Art. 5 - (1) Contractul individual de muncă se încheie şi se modifică, după caz, pentru salariaţii care desfăşoară activitatea de telemuncă, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În cazul activităţii de telemuncă, contractul individual de muncă conţine, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, următoarele: a) precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă; b) perioada şi/sau zilele în care telesalariatul îşi desfăşoară activitatea la un loc de muncă organizat de angajator; c) *** Abrogată prin O.U.G. nr. 36/2021; d) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului şi modalitatea concretă de realizare a controlului; e) modalitatea de evidenţiere a orelor de muncă prestate de telesalariat; f) responsabilităţile părţilor convenite în funcţie de locul/locurile desfăşurării activităţii de telemuncă, inclusiv responsabilităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în conformitate cu prevederile art. 7 şi 8; g) obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la locul desfăşurării activităţii de telemuncă al materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, după caz; h) obligaţia angajatorului de a informa telesalariatul cu privire la dispoziţiile din reglementările legale, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi/sau regulamentul intern, în materia protecţiei datelor cu caracter personal, precum şi obligaţia telesalariatului de a respecta aceste prevederi; i) măsurile pe care le ia angajatorul pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul angajaţilor şi care asigură acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat; j) condiţiile în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activităţii în regim de telemuncă.
S-a menţionat că la momentul la care inculpata a avut calitatea de consilier personal al ministrului sănătăţii nu exista nicio pandemie de niciun fel şi nu era instituită stare de urgenţă care să impună lucrul de la distanţă.
Pe de altă parte, dacă legislaţia ar fi permis şi dacă inculpatul A. şi-ar fi dorit ca inculpata B. să îşi desfăşoare activitatea de la distanţă, trebuia să emită un ordin/decizie în acest sens, să modifice clauzele contractelor de muncă în care să arate modul în care urma să-şi desfăşoare activitatea inculpata.
S-a precizat că în afară de inculpata B., nu a mai existat niciun alt consilier al ministrului sănătăţii, inculpatul A., care să nu fi venit la locul de muncă.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate nu a existat niciun consilier personal al ministrului sănătăţii care să nu vină la locul de muncă, să stea acasă şi să susţină că îşi desfăşoară activitatea de la distanţă.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 81 din 30 martie 2018, inclusiv în perioada în care şi-a desfăşurat activitatea în calitate de ministru al sănătăţii inculpatul A., nu a existat o asemenea dispoziţie, existând însă dispoziţie expresă în Codul muncii privind lucrul la domiciliu.
Cap. IX Munca la domiciliu - Art. 108 - (1) Sunt consideraţi salariaţi cu munca la domiciliu acei salariaţi care îndeplinesc, la domiciliul lor, atribuţiile specifice funcţiei pe care o deţin. (2) În vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu ce le revin, salariaţii cu munca la domiciliu îşi stabilesc singuri programul de lucru. (3) Angajatorul este în drept să verifice activitatea salariatului cu munca la domiciliu, în condiţiile stabilite prin contractul individual de muncă. Art. 109 - Contractul individual de muncă la domiciliu se încheie numai în formă scrisă şi conţine, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (3), următoarele: a) precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu; b) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului său şi modalitatea concretă de realizare a controlului; c) obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime şi materialelor pe care le utilizează în activitate, precum şi al produselor finite pe care le realizează.
Aşadar, în raport de dispoziţiile legale în vigoare la momentul săvârşirii faptei, dacă inculpatul A. dorea ca activitatea inculpatei B. să se desfăşoare la domiciliu, contractul individual de muncă trebuia să conţină o clauză expresă în acest sens.
Contrar dispoziţiilor legale menţionate, în ambele contracte individuale de muncă încheiate între Ministerul Sănătăţii, reprezentată legal prin inculpatul A., şi inculpata B., se prevede foarte clar locul unde urmează să-şi desfăşoare activitatea, respectiv, un loc de muncă fix: "Cabinetul ministrului sănătăţii A.".
Având în vedere prevederea expresă că locul de muncă este fix-Cabinetul ministrului sănătăţii A., nu s-a completat nimic la următoarea rubrică de punctul D.2. din contract:
În cuprinsul contractului se mai prevede că "În lipsa unui loc de muncă fix salariatul va desfăşura activitatea astfel:…"
Potrivit punctului M.2 din contractele de muncă, salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii: a) obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului; b) obligaţia de a respecta disciplina muncii; c) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu; d) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate; e)obligaţia de a respecta secretul de serviciu.
Potrivit punctului M.3 din contractele de muncă, angajatorul are, în principal, următoarele drepturi: a) să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor; b) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu; c) să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern; d) să stabilească obiectivele de performanţă individuală ale salariatului.
Potrivit punctului N din contractele individuale de muncă
"Prevederile prezentului contract individual de muncă se completează cu dispoziţiile Legii nr. 53/2003-Codul muncii, şi ale contractului colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivelul angajatorului/grupului de angajatori/ramuri/naţional, …".
Potrivit Fişei postului întocmită pe numele B., cerinţele specifice pentru postul ocupat de inculpată, erau:
- ocupantul postului îşi desfăşoară, de regulă, activitatea profesională, la locul de muncă desemnat;
- ocupantul postului poate efectua şi alte activităţi în afara locului de muncă desemnat, dacă se denotă că acestea sunt necesare în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
- disponibilitate pentru lucru în program prelungit, supus factorilor de stres interni şi externi;
- disponibilitate deplasări în ţară şi în afara ţării.
Aşadar, s-a menţionat că, atât prin contractele individuale de muncă, cât şi prin fişa postului, activitatea inculpatei B. trebuia, ca regulă, să se desfăşoare la Cabinetul ministrului.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, acuzarea a reţinut în rechizitoriu că faptele inculpatului A. care, în calitate de ministru al sănătăţii, în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, cu încălcarea dispoziţiilor legale, deşi cunoştea că numita B., angajată în funcţia de consilier personal al ministrului sănătăţii, nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, a semnat foile colective de prezenţă atestând în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă, fără a lua vreo măsură pentru sancţionarea disciplinară, modalitate prin care, pe de o parte, numita B. a obţinut foloase patrimoniale necuvenite, constând în plata drepturilor salariale în sumă de 75.656 RON, din care valoarea netă de 52.561 RON, precum şi operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare, iar pe de altă parte a fost prejudiciat bugetul Ministerului Sănătăţii cu suma de 75.656 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale), şi fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de 321 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
De asemenea, s-a apreciat că faptele inculpatului A. care, în calitate de ministru al sănătăţii, în perioada februarie - octombrie 2017, în vederea producerii de consecinţe juridice, a falsificat semnăturile numitei B. de pe următoarele trei înscrisuri: contract individual de muncă nr. x/07.02.2017 încheiat între persoana juridică Ministerul Sănătăţii, reprezentată legal prin A., în calitate de ministru, şi B.; contract individual de muncă nr. x/29.06.2017 încheiat între persoana juridică Ministerul Sănătăţii, reprezentată legal prin A., în calitate de ministru, şi B.; declaraţie din data de 30.10.2017, înregistrată la Cabinet ministru sub nr. x/30.10.2017, prin care numita B. declară pe propria răspundere că deţine funcţia de bază la Universitatea din Oradea şi este asigurată la Casa de Asigurări de Sănătate BIHOR, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen. (trei infracţiuni), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Referitor la dispoziţiile legale încălcate de către numitul A., s-a reţinut că A. în calitate de ministru al sănătăţii obligaţia legală de a controla aplicarea legilor, inclusiv Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, care impunea obligaţia de a fundamenta, justifica şi utiliza, în condiţii de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate, creditele bugetare repartizate din bugetele lor instituţiilor subordonate şi altor beneficiari ai acestor fonduri, ceea ce presupunea şi neplata drepturilor salariale pentru o persoană care îi era direct subordonată şi care nu se prezenta la locul de muncă.
Pe de altă parte, inculpatul A., în calitate de ministru al sănătăţii, avea obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în desfăşurarea activităţii, aşa cum prevede art. 5 alin. (1) din Ordonanţa nr. 119 din 31 august 1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv.
De asemenea, inculpatul A., pornind de la obligaţia pe care o avea atât în calitate de conducător al unei instituţii publice, cât şi în calitate de ordonator principal de credite, de a utiliza în condiţii de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate, creditele bugetare, avea obligaţia de a sancţiona disciplinar, potrivit dispoziţiilor Codului muncii, persoanele aflate în subordinea sa directă (consilierii personali) care săvârşeau abateri disciplinare, cum ar fi absenţa nejustificată de la locul de muncă.
Legea nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor;
Art. 53 - (1) Miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate următoarele atribuţii generale:
a) organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a operatorilor economici;
(2) Miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate şi alte atribuţii specifice stabilite prin acte normative.
Hotărârea de Guvern nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii;
Art. 7 - (1) Conducerea Ministerului Sănătăţii se exercită de către ministrul sănătăţii.
(2) Ministrul sănătăţii conduce activitatea ministerului şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorităţi şi organizaţii, precum şi cu persoane fizice sau juridice din ţară ori din străinătate.
(3) Ministrul sănătăţii este ordonator principal de credite şi poate delega prin ordin, în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege, această calitate.
- Ordonanţă nr. 119 din 31 august 1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv;
Art. 5 - Buna gestiune financiară
(1) Conducătorii entităţilor publice, precum şi persoanele care gestionează fonduri publice şi/sau patrimoniu public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în desfăşurarea activităţii.
Art. 2 - Definiţii
În înţelesul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
h) economicitate - minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activităţi, cu menţinerea calităţii corespunzătoare a acestor rezultate;
i) eficacitate - gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activităţi şi raportul dintre efectul proiectat şi rezultatul efectiv al activităţii respective;
j) eficienţă - maximizarea rezultatelor unei activităţi în relaţie cu resursele utilizate;
m)entitate publică - autoritate publică, instituţie publică, companie/societate naţională, regie autonomă, societate comercială la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar, cu personalitate juridică, care utilizează/administrează fonduri publice şi/sau patrimoniu public;
n) instituţie publică - Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare a acestora;
o) legalitate - caracteristica unei operaţiuni de a respecta toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării acesteia;
v) regularitate - caracteristica unei operaţiuni de a respecta sub toate aspectele ansamblul principiilor şi regulilor procedurale şi metodologice care sunt aplicabile categoriei de operaţiuni din care face parte.
Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice;
Art. 20 - Categorii de ordonatori de credite
(1) Ordonatorii de credite sunt de 3 categorii: ordonatori principali, ordonatori secundari şi ordonatori terţiari.
(2) Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome.
(3) Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea/coordonarea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz.
(4) Ordonatorii de credite pot delega această calitate înlocuitorilor de drept, secretarului general sau altor persoane împuternicite în acest scop, cu excepţia conducătorului compartimentului financiar-contabil. Prin actul de delegare, ordonatorii de credite vor preciza competenţele delegate şi condiţiile delegării acestora.
(5) În cazurile prevăzute de legi speciale, ordonatorii principali de credite sunt secretarii generali sau persoanele desemnate prin aceste legi.
Art. 21 - Rolul ordonatorilor de credite
(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
(8) Ordonatorii de credite prevăzuţi la alin. (1) şi (3) au obligaţia de a fundamenta, justifica şi utiliza, în condiţii de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate, creditele bugetare repartizate din bugetele lor instituţiilor subordonate şi altor beneficiari ai acestor fonduri.
Art. 22 - Responsabilităţile ordonatorilor de credite
(1) Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
(2) Ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de:
a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare repartizate şi aprobate potrivit prevederilor art. 21;
c) angajarea şi utilizarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de lucrări de investiţii publice.
În perioada în care inculpatul A. a deţinut funcţia de ministru al sănătăţii, acesta şi-a delegat calitatea de ordonator principal de credite prin următoarele ordine: Ordinul ministrului sănătăţii nr. 10/09.01.2017 privind delegarea calităţii de ordonator principal de credite secretarului general Q.;
Ordinul ministrului sănătăţii nr. 526/08.05.2017 privind delegarea calităţii de ordonator principal de credite, în perioada 08-12 mai 2017, secretarului general adjunct R.; Ordinul ministrului sănătăţii nr. 668/15.06.2017 privind delegarea calităţii de ordonator principal de credite secretarului general adjunct S.; Ordinul ministrului sănătăţii nr. 681/20.06.2017 privind delegarea calităţii de ordonator principal de credite secretarului general T.; Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1204/16.10.2017 privind delegarea calităţii de ordonator principal de credite, în perioada 16-20 octombrie 2017, secretarului general adjunct R.; Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1400/07.12.2017 privind delegarea calităţii de ordonator principal de credite secretarului general adjunct R.; Ordinul ministrului sănătăţii nr. 96/26.01.2018 privind delegarea calităţii de ordonator principal de credite secretarului general F.; Ordinul ministrului sănătăţii nr. 181/30.01.2018 privind delegarea calităţii de ordonator principal de credite secretarului general F.;
Prin urmare, în perioada februarie 2017- ianuarie 2018, persoanele care au aprobat statele de plată în calitate de ordonatori principali de credite au fost delegate în acest sens de către inculpatul A., şi anume: Q. - secretar general, care a aprobat statele de plată aferente lunilor februarie, martie şi mai 2017; R. - secretar general adjunct, care a aprobat statele de plată aferente lunilor aprilie, noiembrie şi decembrie 2017; T. - secretar general, care a aprobat statele de plată aferente lunilor iunie, iulie, august, septembrie şi octombrie 2017; F. - secretar general, care a aprobat statele de plată aferente lunilor iunie, iulie, august, septembrie şi octombrie 2017.
În calitate de ordonatori principali de credite delegaţi, numiţii Q., R., T. şi F. aveau toate obligaţiile şi responsabilităţile prevăzute de Legea nr. 500/2002 în sarcina ordonatorilor principali de credite, obligaţii pe care, fără vinovăţia prevăzută de lege, le-au încălcat.
Art. 21 - Rolul ordonatorilor de credite
(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
(8) Ordonatorii de credite prevăzuţi la alin. (1) şi (3) au obligaţia de a fundamenta, justifica şi utiliza, în condiţii de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate, creditele bugetare repartizate din bugetele lor instituţiilor subordonate şi altor beneficiari ai acestor fonduri.
Art. 22 - Responsabilităţile ordonatorilor de credite
(1) Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
(2) Ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de:
a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare repartizate şi aprobate potrivit prevederilor art. 21;
c) angajarea şi utilizarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de lucrări de investiţii publice.
S-a reţinut că fapta numiţilor Q., R., T. şi F., care, în perioada februarie 2017- ianuarie 2018, în calitate de ordonatori principali de credite, cu încălcarea dispoziţiilor legale, au aprobat plata drepturilor salariale ale inculpatei B., deşi aceasta nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat niciuna din activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, modalitate prin care, pe de o parte, inculpata B. a obţinut foloase patrimoniale necuvenite, constând în plata drepturilor salariale în sumă de 75.656 RON, din care valoarea netă de 52.561 RON, precum şi operarea în carnetul de muncă a vechimii în muncă corespunzătoare, iar, pe de altă, parte a fost prejudiciat bugetul Ministerului Sănătăţii cu suma de 75.656 RON, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., deoarece nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
Prin adresa nr. x/17.08.2021 Ministerul Sănătăţii a comunicat faptul că Direcţia financiară efectuează plata drepturilor salariale pe baza pontajelor elaborate şi semnate de către conducătorii structurilor de specialitate.
Prin aceeaşi adresă s-a mai arătat că pentru datele înscrise, privind prezenţa personalului la programul de lucru, conducătorii structurilor de specialitate sunt direct răspunzători. Astfel, statele de salarii au fost întocmite exclusiv pe baza datelor menţionate în foile colective de prezenţă, ordonatorii principali de credite delegaţi neavând nici posibilitatea şi nici obligaţia de a verifica realitatea faptică a datelor înscrise în foile colective de prezenţă, atât timp cât acestea erau semnate de persoana abilitată să le întocmească, respectiv ministrul sănătăţii.
Prin semnarea foilor colective de prezenţă inculpatul A. a atestat faptul că toţi consilierii personali ai ministrului au fost prezenţi la locul de muncă, aspect care nu putea fi verificat de către persoanele implicate în întocmirea şi aprobarea statelor de plată.
Aşadar, ordonatorul principal de credite delegat nu avea posibilitatea de a refuza semnarea statelor de plată atât timp cât, pe de o parte, statele de plată îndeplineau toate condiţiile de formă prevăzute de lege, fiind întocmite pe baza prezenţei consemnate în foile colective de prezenţă, iar, pe de altă parte, însuşi ministrul sănătăţii a atestat prezenţa consilierilor personali, inclusiv a inculpatei B., la locul de muncă-Cabinet ministru, aspect care nu putea fi verificat de către ordonatorul principal de credite delegat.
S-a reţinut şi faptul că persoanele delegate în calitate de ordonator principal de credite deţineau funcţia de secretar general, respectiv secretar general adjunct, persoane care potrivit legii se subordonau direct ministrului sănătăţii.
Potrivit art. 9 din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii: Secretarul general şi secretarul general adjunct sunt înalţi funcţionari publici, sunt subordonaţi ministrului sănătăţii şi îndeplinesc atribuţiile prevăzute prin lege sau stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, precum şi alte sarcini stabilite de acesta.
Practic, prin întocmirea foilor colective de prezenţă şi atestarea în fals a faptului că inculpata B. a fost prezentă la locul de muncă, foi colective de prezenţă care au stat la baza întocmirii statelor de plată, inculpatul A. a determinat persoanele delegate în calitate de ordonator principal de credite să aprobe statele de plată şi, pe cale de consecinţă, plata drepturilor salariale către inculpata B., deşi aceasta nu venise la locul de muncă.
S-a menţionat că această faptă a inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale reprezentând cele 12 salarii încasate în perioada februarie 2017- ianuarie 2018).
Cum autoratul, ca formă principală de participaţie, absoarbe şi participaţia penală improprie la aceeaşi faptă, faţă de inculpatul A. s-a reţinut doar forma de autorat la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale reprezentând cele 12 salarii încasate de inculpata B. în perioada februarie 2017- ianuarie 2018).
De altfel, în conţinutul constitutiv al infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului A. este descrisă şi fapta de participaţie penală la abuz în serviciu, constând în aceea că a semnat foile colective de prezenţă atestând în mod nereal prezenţa inculpatei la locul de muncă, faptă care a avut drept urmare plata drepturilor salariale către inculpat B., plată care nu se putea face fără întocmirea statelor de plată de către Direcţia Generală Economică şi fără aprobarea acestora de către ordonatorul principal de credite.
S-a precizat şi faptul că, chiar dacă inculpatul A., pe perioada mandatului său, a delegat calitatea de ordonator principal de credite unei alte persoane, totuşi, în calitatea de conducător al unei instituţii publice, avea obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară, în sensul de a nu ponta o persoană care nu se prezintă la locul de muncă şi care să aibă ca urmare plata unor drepturi salariale necuvenite.
În concret, chiar dacă inculpatul şi-a delegat calitatea de ordonator principal de credite, avea reprezentarea faptului că odată întocmite foile colective de prezenţă şi atestarea prezenţei la locul de muncă a inculpatei B., urmau a fi întocmite statele de plată de către Direcţia Generală Economică, state care erau ulterior aprobate de către persoana căreia i se delegase calitatea de ordonator principal de credite, persoană care nu avea cum să verifice dacă inculpata B. a fost prezentă la locul de muncă.
Esenţial pentru plata drepturilor salariale ale unui consilier personal al ministrului sănătăţii era întocmirea foilor colective de prezenţă prin care se atesta prezenţa acestuia la locul de muncă. În continuare, pe baza foilor colective de prezenţă se întocmeau statele de salarii de către Direcţia Generală Economică, fără ca această direcţie să aibă posibilitatea să verifice dacă persoanele trecute în foile colective de prezenţă s-au prezentat la locul de muncă.
Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii;
Art. 16 - (4) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă.
Art. 40 - (1) Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi:
a) să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii;
b) să stabilească atribuţiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condiţiile legii;
c) să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor;
d) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;
e) să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern;
f) să stabilească obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării acestora.
Art. 61 - Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:
a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară.
Art. 111 - Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.
Art. 247 - (1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
(2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Art. 248 - (1) Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară sunt:
a) avertismentul scris;
b) retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile;
c) reducerea salariului de bază pe o durată de 1 - 3 luni cu 5 - 10%;
d) reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1 - 3 luni cu 5 - 10%;
e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
(2) În cazul în care, prin statute profesionale aprobate prin lege specială, se stabileşte un alt regim sancţionator, va fi aplicat acesta.
(3) Sancţiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancţiune disciplinară în acest termen. Radierea sancţiunilor disciplinare se constată prin decizie a angajatorului emisă în formă scrisă.
Art. 249 - (1) Amenzile disciplinare sunt interzise.
(2) Pentru aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancţiune.
Art. 250 - Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele:
a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită;
b) gradul de vinovăţie a salariatului;
c) consecinţele abaterii disciplinare;
d) comportarea generală în serviciu a salariatului;
e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Coroborând dispoziţiile menţionate din Codul muncii cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Ordonanţa nr. 119 din 31 august 1999, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, inculpatul A., în calitate de conducător al unei instituţii publice avea obligaţia să exercite toate drepturile pe care Codul muncii i le conferea pentru a împiedica plata drepturilor salariale unei angajate care nu s-a prezentat la locul de muncă, şi pentru a realiza, în acest mod, o bună gestiune financiară şi a nu risipi banul public.
Chiar dacă inculpata B. era consiliera personală a inculpatului A., totuşi drepturile salariale ale acesteia erau plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii, şi nu din buzunarul personal al inculpatului.
Susţinerea inculpatului în sensul că a convenit cu inculpata să nu se prezinte la locul de muncă din cadrul Ministerului Sănătăţii, ci să-şi desfăşoare activitatea de la distanţă, nu au avut aşadar nicio bază legală, iar pe de altă parte, cu excepţia celor două conferinţe la care inculpata a fost prezentă, nu există nicio dovadă că aceasta ar fi desfăşurat vreo activitate potrivit fişei postului şi contractului individual de muncă.
B. CAMERA PRELIMINARĂ
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 30 august 2021, sub dosar nr. x/2021.
În procedura camerei preliminare, prin încheierea nr. 607 din 23 noiembrie 2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii A. şi B.. S-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin rechizitoriul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii A. şi B..
Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondate, a contestaţiilor formulate de inculpaţi, prin încheierea nr. 2/C din 08 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţie penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021.2
C. JUDECATA
I. Cercetarea judecătorească:
La primul termen de judecată, 12 aprilie 2022, apreciind întemeiată cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de apărătorul ales al inculpatului A., în vederea respectării dispoziţiilor art. 10 alin. (2) coroborat cu art. 356 alin. (3) din C. proc. pen., privitoare la garantarea dreptului la apărare, în vederea pregătirii apărării, s-a amânat cauza şi s-a acordat termen la data de 24 mai 2022.
La termenul de judecată din 24 mai 2022, examinând cererile de probe din perspectiva exigenţelor de pertinenţă şi concludenţă ce se desprind din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 97 alin. (1) şi art. 98 din C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen., s-a încuviinţat cererea probatorie formulată de Ministerul Public şi, în parte, cererile probatorii formulate de inculpaţii A. şi B..
S-a dispus audierea martorilor C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., precum şi audierea martorilor noi: U., V., W., T. şi Q..
S-a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de inculpaţii A. şi B. constând în emiterea unor adrese către Ministerul Sănătăţii pentru a comunica următoarele: orice acte ale Colegiului Ministerului din aceeaşi perioadă, în care s-a abordat tematica necesităţii centralizării achiziţiilor publice de la nivelul unităţilor medicale din subordinea Ministerului Sănătăţii, raportat la activitatea prestată de consilierul B. pe această tematică, respectiv, proiectul de ordin de ministru privind constituirea unei platforme de centralizare a achiziţiilor publice de la nivelul unităţilor medicale din subordinea Ministerului Sănătăţii; rapoarte de activitate sau orice alte înscrisuri care atestă activităţile efectuate de consilierii ministrului sănătăţii, în perioada 2017-2018; dacă se identifică delegaţii emise sau deconturi întocmite pe numele consilierei B..
S-a încuviinţat proba cu înscrisuri depuse de inculpata B., la termenul de judecată din data de 24 mai 2022, şi s-a constatat ca fiind administrată prin depunerea acestora la dosarul cauzei.
În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (4) lit. a) şi b) din C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de inculpaţii A. şi B. privind administrarea probei cu înscrisuri constând în emiterea unei adrese către Ministerul Sănătăţii - Agenţia Naţională de Programe de Sănătate, pentru a comunica data înfiinţării Agenţiei Naţionale de Programe de Sănătate, dacă în cadrul acestei structuri activează funcţionari publici şi/sau personal contractual, precum şi numele/atribuţiile consilierilor personali ai Ministrului Sănătăţii care au prestat activităţi în cadrul acestei structuri în perioada 2017-2018, precum şi atribuţiile de serviciu îndeplinite de aceste persoane, în cazul unui răspuns afirmativ.
S-a amânat judecarea cauzei la data de 06 septembrie 2022.
La termenul de judecată din 06 septembrie 2022, având în vedere împrejurarea că inculpata, deşi a fost prezentă în sala de judecată până la ora 16:50, a fost nevoită să se întoarcă la Oradea, întrucât are doi copii minori în îngrijire, iar zborul de plecare este la ora 17:55, precum şi faptul că inculpata B. doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de judecată, apreciind întemeiată cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de apărătorul ales al inculpatei B., în vederea respectării dispoziţiilor art. 379 alin. (1) din C. proc. pen., privitoare la audierea coinculpaţilor şi a dreptului la apărare, s-a amânat cauza la data de 18 octombrie 2022.
La termenul de judecată din 18 octombrie 2022, în conformitate cu dispoziţiile art. 108 alin. (2) rap. la art. 83 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte a adus la cunoştinţa inculpaţilor că au dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-le atenţia că ceea ce declară poate fi folosit atât în favoarea, cât şi împotriva lor. După care, în conformitate cu dispoziţiile art. 378 şi art. 382 din C. proc. pen., cu referire la art. 110 alin. (1)-(4) din C. proc. pen., s-a procedat la audierea inculpaţilor.
Totodată, verificând măsura asiguratorie dispusă faţă de inculpatul A., în conformitate cu dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen. În temeiul art. 2502 din C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurii sechestrului asigurator luată faţă de inculpatul A. prin ordonanţa din data de 26.08.2021 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în dosarul nr. x/2019.
Pe fondul cauzei, s-a dispus amânarea judecarea cauzei şi s-a acordat termen la data de 29 noiembrie 2022, pentru când s-a dispus citarea martorelor C. şi D., la adresele indicate în actele dosarului.
La termenul de judecată din 29 noiembrie 2022, în conformitate cu dispoziţiile art. 122 coroborate cu art. 119-120 şi art. 381 din C. proc. pen., s-a procedat la audierea martorei D. şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti, constând în audierea martorelor E. şi F., precum şi faţă de imposibilitatea de prezentare a martorei C., s-a amânat judecarea cauzei şi s-a acordat termen la data de 17 ianuarie 2023.
La termenul de judecată din 17 ianuarie 2023, s-a procedat la audierea martorelor E. şi F. şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti, constând în audierea martorilor G. şi H., s-a acordat termen de judecată la data de 28 februarie 2023.
La termenul de judecată din 28 februarie 2023, s-a procedat la audierea martorilor H. şi G., iar în vederea continuării cercetării judecătoreşti constând în audierea martorilor J., K., L. şi M., judecarea cauzei a fost amânată şi s-a acordat termen la data de 11 aprilie 2023.
La termenul de judecată din 11 aprilie 2023, s-a procedat la audierea martorilor J., L. şi M. şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti, constând în audierea martorilor J., K., L. şi M., s-a amânat judecarea cauzei şi s-a acordat termen la data de 11 aprilie 2023.
Faţă de lipsa nejustificată a martorei K., având în vedere precizările de la acest termen de judecată, s-a dispus efectuarea de verificări în baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, cu privire la domiciliul actual al martorei, şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti, constând în audierea martorilor J., C., I. şi N., s-a amânat judecarea cauzei şi s-a acordat termen la data de 06 iunie 2023.
La termenul de judecată din 06 iunie 2023, s-a procedat la audierea martorilor I., N. şi conform dispoziţiilor art. 381 alin. (7) din C. proc. pen., s-a dat citire declaraţiei dată de martora K. în cursul urmăririi penale. Totodată, apărătorul ales al inculpatei B. a formulat o cerere de completare a probatorului, având în vedere aspectele care au rezultat din declaraţiile martorilor.
Înalta Curte a prorogat punerea în discuţie a cererii de completare a probatoriului formulată de inculpata B. şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti, constând în audierea martorilor C., U., V., W., s-a dispus amânarea judecarea cauzei la data de 19 septembrie 2023.
La termenul de judecată din 19 septembrie 2023, s-a procedat la audierea martorilor C., V. şi W..
Totodată, asupra cererii de completare a probatoriului formulată la termenul anterior de inculpata B., Înalta Curte, a încuviinţat proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de inculpata B., considerând-o administrată prin depunerea acestora la dosarul cauzei. În raport cu dispoziţiilor art. 97 alin. (1) şi art. 98 din C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen., a încuviinţat cererea probatorie formulată de inculpata B., apreciind ca fiind necesară soluţionării cauzei şi a încuviinţat emiterea adreselor către Ministerul Finanţelor şi Secretariatul General al Guvernului, astfel cum s-a solicitat în cererea formulată, precum şi audierea martorei X., având în vedere că tezele probatorii invocate prezintă o relevanţă suficientă pentru a legitima administrarea acestor probe noi.
Verificând măsura asigurătorie dispusă faţă de inculpatul A., în conformitate cu dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurator luată faţă de inculpatul A. prin ordonanţa din data de 26.08.2021 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în dosarul nr. x/2019.
În vederea continuării cercetării judecătoreşti, constând în audierea martorilor T., Q. şi U., s-a amânat cauza la data de 31 octombrie 2023.
La termenul de judecată din 31 octombrie 2023, s-a procedat la audierea martorilor Q. şi X., şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti, constând în audierea martorilor U. şi T., s-a amânat judecarea cauzei la data de 12 decembrie 2023.
La termenul de judecată din 12 decembrie 2023, s-a procedat la audierea martorilor U. şi T. şi constatând că părţile nu mai au alte cereri de formulat, în temeiul art. 387 din C. proc. pen. s-a constatat terminată cercetarea judecătorească şi s-a acordat termen de judecată pentru dezbateri la data de 13 februarie 2024.
La termenul de judecată din 13 februarie 2024, prealabil acordării cuvântul în dezbateri, reprezentantul Ministerului Public a arătat că înţelege să formuleze o cerere de schimbare a încadrării juridice, anume din cele trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în trei infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, subliniind că în rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatului A. săvârşirea a trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât ar fi contrafăcut subscrierea inculpatei B. pe trei înscrisuri, respectiv declaraţia din 30 octombrie 2017, contractul individual de muncă nr. x din 29 iunie 2017 şi contractul individual de muncă nr. x din 07 februarie 2017.
Înalta Curte a dispus reluarea cercetării judecătoreşti ca urmare a solicitării reprezentantului Ministerului Public şi, în raport de prevederile art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a lua act de cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. din cele trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 din C. pen., în trei infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (2) din C. pen., respectiv art. 320 alin. (1) din C. pen.. De asemenea, a încuviinţat cererile de amânare pentru pregătirea apărării formulate de apărătorii aleşi ai inculpaţilor A. şi B.
S-a dispus amânarea judecării cauzei şi s-a acordat termen la data de 26 martie 2024, în vederea pregătirii apărării de către inculpaţi, prin apărători aleşi, în ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice.
La termenul de judecată din 26 martie 2024, Înalta Curte a respins cererea de schimbarea încadrării juridice formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie din cele două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art. 322 din C. pen. reţinute în sarcina inculpatului A. în două infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale prev de art. 320 alin. (1) şi (2) din C. pen.. În esenţă, s-a reţinut că în privinţa contractelor individuale de muncă, acestea nu reprezintă acte emise de Ministerul Sănătăţii în realizarea atribuţiilor sau puterilor sale de putere publică, neputând fi calificate înscrisuri oficiale, ci reprezintă înscrisuri sub semnătură privată, câtă vreme se situează în plan contractual, impunând întrunirea unui acord de voinţă al părţilor, iar nu un raport de putere publică.
S-a amânat judecarea cauzei şi s-a acordat termen la data de 23 aprilie 2024, pentru când s-a pus în vedere inculpaţilor A. şi B. să se prezinte la termenul următor pentru a li se consemna poziţia procesuală vizavi de o eventuală prestare a muncii în folosul comunităţii, precum şi inculpatei B. ca, în ipoteza în care doreşte să dea un supliment de declaraţie, faţă de aspectele menţionate în memoriul depus la data de 07 decembrie 2023, să se prezinte la termenul acordat.
La termenul de judecată din 23 aprilie 2024 s-a procedat la audierea inculpaţilor A. şi B. şi s-a acordat cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei, fiind depuse la acel termen, cât şi ulterior concluzii scrise prin apărători aleşi.
II. Apărările inculpaţilor la acuzaţiile aduse prin rechizitoriu (sinteză):
Inculpatul A. a solicitat achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., ambele teze, în opinia acestuia, faţă de întregul probatoriu administrat, se impune concluzia că nu există şi nu se pot reţine în sarcina inculpatului niciun fel de acte materiale care să se suprapună acţiunii/inacţiunii care constituie elementul material al normei de incriminare şi, totodată, nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii subiective, iar în subsidiar, art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu există probe în sensul comiterii faptelor de către inculpat.
Cu privire la presupusa infracţiunea de abuz în serviciu, în esenţă, acesta a susţinut că:
- nu se identifică atribuţii de serviciu concrete care să fi revenit inculpatului A. şi să fi fost încălcate de către acesta, în rechizitoriu fiind invocate numai texte de lege generale, care fie nu reglementează atribuţii concrete de serviciu, fie reglementează atribuţii de serviciu care, în concret, au fost exercitate de alte persoane decât inculpatul sau reveneau altor persoane decât acesta din urmă;
- acuzarea a eşuat în a proba că inculpata B. nu a prestat munca la care s-a obligat prin contractul individual de muncă şi, dimpotrivă, probatoriul administrat relevă că aceasta a prestat activităţile în calitate de consilier personal al ministrului sănătăţii.
- de asemenea, nu se identifică, în speţă, decât eventuale vicii de formă ale contractelor individuale de muncă, aspecte care ţin exclusiv de jurisdicţia muncii şi cărora le sunt asociate sancţiuni specifice de drept civil, astfel cum sunt stabilite de legislaţia muncii în interpretarea obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- nu este probată, în speţă, vinovăţia în forma specifică a intenţiei, neidentificându-se niciun mobil pentru comiterea presupusei fapte.
- prejudiciul, ca element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, este stabilit în mod discreţionar, iar nu pe bază de probe şi, mai mult, nu îndeplineşte criteriul caracterului serios, astfel cum a fost stipulat în jurisprudenţa constituţională.
Pe cale de consecinţă, inculpatul a susţinut că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi II C. proc. pen.., iar în subsidiar, art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Pe larg, în conţinutul concluziilor depuse, a susţinut că, preliminar oricărei alte analize, din chiar conţinutul rechizitoriului, se constată că acuzaţia de abuz în serviciu imputată inculpatul A. este construită de către procuror în mod defectuos, fără indicarea textelor de lege care reglementează atribuţii de serviciu concrete care să incumbe inculpatului, ci, dimpotrivă, atât prin indicarea unor norme legale cu caracter de generalitate, care nu reglementează atribuţii concrete de serviciu ale ministrului sănătăţii, ci obligaţii generale, fie prin raportare la atribuţii de serviciu pe care acesta din urmă nu le-a îndeplinit, fie, după caz, fără indicarea vreunei norme legale care să reglementeze presupusa atribuţie de serviciu.
Inculpatul a susţinut că, atunci când a prezentat textele de lege pretins încălcate, Ministerul Public s-a raportat, în construcţia acuzaţiilor la dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 90/2001, reglementând atribuţiile generale ale miniştrilor, respectiv, prerogativa generală de a controla aplicarea legilor în domeniul lor de activitate la prevederile art. 7 din H.G. nr. 144/2010 potrivit cu care ministrul sănătăţii asigură conducerea Ministerului Sănătăţii, precum şi la dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, care reglementează obligaţia generală de conformare la reglementările legale în materia gestiunii financiare, fără ca niciunul dintre aceste texte de lege să reglementeze atribuţii de serviciu concrete ale ministrului sănătăţii.
Inculpatul a susţinut că Ministerul Public s-a raportat la textele de lege care reglementează ordonatorii de credite, rolurile şi responsabilităţile acestora, despre care în acelaşi rechizitoriu s-a reţinut că nu au fost în concret exercitate de către inculpatul A. în calitate de ministru al sănătăţii, ci au fost delegate prin ordine de ministru, acte administrative cu caracter normativ aflate în ordinea de drept, şi îndeplinite în concret de alte persoane, funcţionari publici în cadrul ministerului . În ceea ce-l priveşte, în opinia sa nu s-a indicat în rechizitoriu niciun text de lege care să fi reglementat atribuţia de serviciu concretă a inculpatului de a semna ştate de plată întocmite la nivelul Ministerului Sănătăţii, fiind invocate de către acuzare prevederi generale ale Codului Muncii care nu reglementează atribuţii de serviciu specifice ale ministrului sănătăţii, ci reglementează instituţii precum vechimea în muncă, drepturile angajatorului, timpul de muncă, sancţiunile disciplinare de dreptul muncii şi, respectiv, concedierea.
Or, potrivit art. 297 alin. (1) din C. pen., astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016, neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act în exercitarea atribuţiilor de serviciu trebuie analizată exclusiv prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară (legi şi ordonanţe ale Guvernului), fiind imperativă, conform jurisprudenţei constituţionale, stabilirea unor garanţii împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare şi predictibile. Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege, neputând fi dedus prin raţionamente ale magistratului de natură a se substitui normei juridice.
Pe cale de consecinţă, pentru a se putea reţine infracţiunea de abuz în serviciu, în opinia apărării, trebuie să se stabilească în sarcina funcţionarului neîndeplinirea sau îndeplinirea cu încălcarea unei legi primare a atribuţiilor de serviciu concrete, respectiv, ce verbum regens a fost săvârşit, ceea ce nu se poate retine în speţă.
Chiar abstracţie făcând de această construcţie defectuoasă din perspectivă juridică a presupusei faptei imputate, s-a arătat că Ministerul Public a eşuat în a proba aspectul central al acuzaţiilor aduse inculpatului, respectiv, susţinerea că inculpata B. "nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul de muncă şi fişa postului". Dimpotrivă, nu numai că atare probă nu a fost făcută, cu atât mai puţin dincolo de orice dubiu rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 4 alin. (2) C. proc. pen., ci, dimpotrivă, probatoriul administrat relevă o stare de fapt contară celei reţinute în acuzare, şi anume, în mod indubitabil, prestarea muncii în calitate de consilier personal al Ministerului Sănătăţii de către inculpata B..
În acest sens, chiar în conţinutul rechizitoriului sunt reţinute, pe bază de surse publice (articole de presă) o serie de activităţi concrete probate a fi fost prestate de către inculpată, în calitate de consilier personal al Ministrului Sănătăţii, constând în reprezentarea ministrului în cadrul unor evenimente de specialitate.
Împrejurarea că în rechizitoriu s-a încercat a se minimiza activitatea prestată de către inculpată este rodul confuziei în care se află acuzarea, întreţinută atât în actul de sesizare, cât şi în concluziile verbale în faţa instanţei de judecată, cu privire la activitatea şi atribuţiile consilierilor personali ai demnitarului, astfel cum aceasta este reglementată de legislaţia specială aplicabilă, şi anume, Ordonanţa Guvernului României nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală (M.O. nr. 42 din data de 30 ianuarie 1998, în vigoare până la data de 5 iulie 2019), aprobată prin Legea nr. 760/2001 ("O.G. nr. 32/1998").
Acest act normativ reglementează funcţia de consilier personal al ministrului ca fiind o funcţie politică, iar nu o funcţie de administraţie publică ("de carieră"). În conformitate cu expunerea de motive a Legii de aprobare, nr. 760/2001, prin actul normativ s-a urmărit separarea funcţiilor politice de cele administrative, prin "reglementarea funcţionării unui compartiment nou în structura organizatorică" a administraţiei, respectiv, cabinetul demnitarului, consilierul personal fiind o funcţie politică în cadrul acestui cabinet, constituit în scopul mai bunei definiri şi implementării politicilor demnitarului. în cadrul cabinetului demnitarului, "este clar definit rolul şi responsabilitatea directorului de cabinet", prin lege primară. Însă "pentru celelalte funcţii din cadrul cabinetului demnitarului Ordonanţa se limitează la a stabili numărul maxim de posturi". De asemenea, s-a reglementat "modalitatea de numire sau de eliberare din funcţie a membrilor cabinetului, precizând astfel diferenţele fată de sistemul de carieră" (i.e., funcţionari publici) respectiv, "numit sau eliberat din funcţie numai la propunerea demnitarului" (art. 5 alin. (1) O.G. nr. 32/1998), fiind consacrată astfel o prerogativă discreţionară a demnitarului.
Deopotrivă, atribuţiile consilierilor personali ai demnitarului, încadraţi la Cabinetul ministrul sănătăţii în calitate de personal civil contractual, iar nu de funcţionari publici, erau reglementate de prevederile art. 16 alin. (3) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Ministerului Sănătăţii (anexa la OMS nr. 636/2017), inclusiv, fără limitare, "coordonarea activităţilor de protocol" (cum ar fi reprezentarea ministrului la diferite evenimente, art. 16, alin. (3) lit. 1) "redactarea unor lucrări în conformitate cu dispoziţiile ministrului" şi, nu în ultimul rând, "îndeplinirea altor sarcini trasate de către ministrul sănătăţii".
Astfel, reprezentarea ministrului prin consilieri personali concretiza o reprezentare politică de protocol, conform art. 16 alin. (3) lit. 1) din ROF (OMS nr. 636/2017), menită să susţină activitatea politică a demnitarului, iar nu una de specialitate, de funcţie publică. Ca atare, toţi consilierii personali încadraţi la cabinetul ministrului care au fost şi audiaţi ca martori în prezenta cauză şi care au asigurat reprezentarea ministrului la diferite evenimente "se limitau" la a "transmite punctul de vedere al ministrului sănătăţii", aşadar, poziţia politică a acestuia din urmă, întrucât acesta era rolul şi atribuţia lor. Ca atare, reprezentarea la diferite evenimente nu marca decât susţinerea politică acordată de către Ministrul Sănătăţii unor arii de specialitate ori subiecte din domeniul sănătăţii, precum drepturile pacienţilor, tratamentul bolilor rare sau sănătatea dentară.
Pretenţia acuzării ca atribuţiile de reprezentare conferite consilierilor personali să fi fost stabilite la nivel de ordin de ministru contravine legislaţiei aplicabile, întrucât prin ordine de ministru se îndeplinesc (inclusiv în varianta delegării) atribuţii de putere publică aferente funcţiei ori demnităţii publice, care nu pot fi exercitate de către personalul civil contractual şi, cu atât mai puţin, delegate în mod legal acestuia din urmă, întrucât ar echivala cu uzurparea funcţiei în sensul art. 300 din C. pen.
Aceasta deoarece spre deosebire de funcţionarul public, care nu încheie cu autoritatea publică un contract individual de muncă în accepţiunea legislaţiei muncii, ci numirea sa în funcţia publică se face în realizarea unui contract de drept public sau administrativ de funcţie publică, în cadrul căruia libertatea contractuală a părţilor este suplinită în cea mai mare parte de către legiuitor, prin acte normative la momentul 2017-2018, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în prezent abrogată, Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, etc.), în ce priveşte personalul civil contractual dreptul comun este reprezentat de dispoziţiile Codului Muncii (Legea nr. 53/2003), iar executarea unui contract individual de muncă este în sine incompatibilă cu emiterea de acte în regim de putere publică, cum ar fi ordinele de ministru.
Aceeaşi confuzie asupra cadrului legal aplicabil determină acuzarea să facă aprecieri inclusiv asupra criteriilor - exclusiv politice - de selecţie a consilierilor personali, pentru a insinua că inculpata B. nu ar fi fost "calificată" pentru poziţia de consilier personal al ministrului sănătăţii, deşi conform O.G. nr. 32/1998, decizia de numire în această poziţie este exclusiv una de oportunitate politică.
Cu privire la prestarea muncii de către inculpata B., în opinia inculpatei aceasta a fost probată prin declaraţiile martorilor J., C., în sensul că inculpata B. asigura reprezentarea ministrului la evenimente din zona de vest a ţării, iar martora C. i-a transmis inclusiv instrucţiuni telefonice în acest scop la fel cum toţi consilierii personali audiaţi în cauză au arătat că primeau de la ministru, direct sau indirect, prin directorul de cabinet), X., funcţionar public în cadrul Ministerului Sănătăţii, care a însoţit-o pe inculpata B. la asemenea conferinţe, W., care a relatat despre vizita la spitalul din Sălaj, efectuată în calitate de senator, însoţit de ministrul sănătăţii şi consiliera acestuia din urmă (inculpaţii din prezenta cauză), Y., care a relatat despre prestaţia inculpatei B. la conferinţa de specialitate din Timişoara, planşele foto depuse la dosarul cauzei şi, nu în ultimul rând, declaraţiile inculpaţilor, care se coroborează sub acest aspect.
De asemenea, a apreciat că a fost probată activitatea inculpatei B. în legătură cu proiectul-pilot de centralizare a achiziţiilor publice ale spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii la nivelul acestui minister, un proiect politic al Guvernului de la acel moment de diminuare a costurilor instituţionale.
Derularea proiectului, inclusiv participarea inculpatul A., a fost probată prin probe directe, respectiv, atât din surse publice, cât şi prin înscrisurile comunicate de Secretariatul General al Guvernului la dosarul cauzei, prin declaraţiile inculpatei şi explicaţiile detaliate asupra activităţii complexe de ordin tehnic derulate (analiză statistică, comparaţii pe baze de date, calcule, operaţiuni informatice de prelucrare date etc), cu referire la proiectul-pilot de centralizare a achiziţiilor publice ale spitalelor incluse în memoriul depus la dosarul cauzei de către inculpata B., precum şi printr-o serie de probe indirecte, şi anume, declaraţiile martorului Q., ale tuturor consilierilor personali ai ministrului audiaţi în cauză, care au arătat că nu au prestat nicio activitate în legătură cu respectivul proiect, precum şi cu adresele de răspuns transmise de către Ministerul Sănătăţii, prin Agenţia Naţională de Programe de Sănătate la solicitarea Ministerului Public, în cursul urmăririi penale.
Cu privire la aceste din urmă adrese, s-a subliniat şi împrejurarea că ele sunt, din nou, sunt rodul confuziei acuzării în ce priveşte atribuţiile consilierilor personali, care nu puteau uzurpa competenţele de funcţie publică ale Agenţiei Naţionale de Programe de Sănătate (ci puteau presta muncă exclusiv în Cabinetul demnitarului). Cu toate acestea, ele reprezintă probe indirecte în sensul prestării de către inculpata B. a activităţilor în legătură cu proiectul pilot, odată ce nicio altă persoană din cadrul Cabinetului Demnitarului ori, după caz, din alte structuri de specialitate, nu a prestat această muncă, iar ministrul sănătăţii a derulat proiectul pilot. Astfel, nu se identifică niciun mijloc de probă care să contrazică declaraţiile inculpaţilor sub aspectul prestării acestei activităţi, ci, dimpotrivă, se identifică atât probe directe, cât şi probe indirecte care le coroborează.
De asemenea, sunt confirmate prin declaraţiile tuturor consilierilor personali audiaţi în cauză apărările inculpaţilor sub aspectul comunicării prin mijloace la distanţă (O., telefon, email) cu ministrul sănătăţii în exercitarea atribuţiilor de serviciu care le reveneau.
În aceste condiţii, susţinerile acuzării că inculpata B. nu ar fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul de muncă şi din fişa postului nu sunt probate şi, cu atât mai puţin, probate dincolo de orice dubiu rezonabil în sensul normei penale ci, dimpotrivă, este probată starea de fapt contară, şi anume că inculpata B. a prestat activităţi în calitate de consilier personal al ministrului sănătăţii.
În ceea ce priveşte "neprezentarea la serviciu", respectiv, la sediul Ministerului Sănătăţii a inculpatei, în contextul probat al prestării muncii, inculpatul a susţinut că acuzarea a descris o simplă neregulă de drept civil.
Aşadar, acuzarea impută, în realitate, împrejurarea completării greşite a contractelor individuale de muncă în ceea ce priveşte locul prestării muncii, cu privire la care Codul Muncii stabileşte o sancţiune specifică de natură civilă, conform art. 57 din Codul Muncii, potrivit cu care nerespectarea unei condiţii legale pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă (inclusiv, spre exemplificare, indicarea greşită a locului muncii) atrage nulitatea acestuia, care poate produce efecte numai pentru viitor, care poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege, în măsura în care nu contravine unor dispoziţii legale imperative (situaţia din speţă, unde munca la domiciliu era reglementată. nefiind, în mod vădit, contrară vreunor dispoziţii legalei şi care, mai mult, poate fi constatată numai în perioada de valabilitate a contractelor individuale de munca. Sancţiunea specifică de dreptul muncii care intervine în aceste situaţii, precum şi efectele sale pentru viitor, prin excepţie de la regula consacrată în materia nulităţii, este confirmată şi prin Decizia (HP) nr. 6/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă.
La fel de evident, s-a arătat că înţelegerea dintre ministrul A. şi consiliera B. în sensul prestării muncii la distanţă de către aceasta din urmă nu era în niciun fel ilicită. Din probatoriul administrat în cauză (declaraţia martorei J. din 11.04.2023 rezultă că la nivelul Ministerului Sănătăţii era cunoscută inclusiv la nivelul directorului de cabinet care coordona si supraveghea consilierii personali şi care, totodată, avea atribuţia de serviciu a întocmirii fişei postului, împrejurarea că inculpatul B. desfăşoară activitatea la distanţă, astfel încât, atare înţelegere nu a avut la niciun moment caracter ocult. Astfel, controversa în cauză nu poartă asupra substanţei, ci asupra formei pe care înţelegerea trebuia să o îmbrace.
Cu toate acestea, raportul stabilit între demnitar şi persoanele încadrate la cabinetul demnitarului în funcţia de consilierii personali în baza O.G. nr. 32/1998 reprezintă un raport de muncă ce se desfăşoară în baza unui contract individual de muncă, indiferent pe ce perioadă a fost încheiat, şi nu poate intra decât sub incidenţa prevederilor legale de dreptul muncii. Există raporturi de muncă ce nu intră sub incidenţa dreptului muncii, fiind reglementate de legi speciale, cum ar fi Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, însă în speţă, conform legii speciale (O.G. nr. 32/1998), consilierii personali nu au calitatea de funcţionari publici.
În consecinţă, în opinia inculpatului A. împrejurarea că în contractul de muncă nu s-a prevăzut în mod corect locul muncii este inaptă a concretiza un act material al infracţiunii de abuz în serviciu, câtă vreme Codul Muncii reglementează în mod expres situaţiile în care încălcarea dispoziţiilor în materie reprezintă infracţiuni (la art. 264 şi 265), la fel cum reglementează şi situaţiile supuse jurisdicţiei civile a muncii, între care, conform art. 266, orice conflicte privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă.
Totodată, inculpatul a susţinut că greşita completare a unor rubrici din contractul individual de muncă nu-i poate fi în niciun caz imputată acestuia, câtă vreme nu avea nicio atribuţie de serviciu reglementată de legea primară în sensul întocmirii actelor de angajare, inclusiv a contractelor individuale de muncă, ci asemenea atribuţii de serviciu reveneau departamentului de Resurse Umane din cadrul Ministerului Sănătăţii, conform probatoriului administrat şi legii aplicabile. Conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Ministerului Sănătăţii (anexa la OMS nr. 636/2017), Compartimentului de încadrări Personal din cadrul Direcţiei Generale Juridic, Resurse Umane şi Salarizare (art. 30, alin. (4), lit. bl), pct. 8: "întocmeşte proiecte de contracte individuale de muncă pentru personalul contractual angajat în aparatul Ministerului Sănătăţii", respectiv, pct. 17: "întocmeşte dosarul profesional al (...) personalului contractual (...)".
Similar, nu poate fi imputată inculpatului A. nici omisiunea întocmirii ori semnării fişei postului pentru inculpata B., întrucât această atribuţie nu revine ministrului sănătăţii, ci revine, conform OMS 636/3017, dar şi disp. art. 6 din O.G. nr. 32/1998, directorului de cabinet, în concret, martora C., care, potrivit propriilor declaraţii, a redactat respectiva fişă a postului pe baza altor fişe de post ale consilierilor personali şi a propriei aprecieri şi înţelegeri asupra instrucţiunilor primite, dar nu a comunicat-o spre semnare deşi, tot potrivit propriilor declaraţii, lua legătura cu inculpata B. pentru semnarea a diferite documente ori pentru a-i transmite instrucţiuni privind reprezentarea ministrului la diferite evenimente.
Potrivit cadrului legal aplicabil [O.G. nr. 32/1998 şi, în completare, Codul Muncii, dacă nu conţine dispoziţii contrare, respectiv, art. 16, alin. (3) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Ministerului Sănătăţii - anexa la OMS nr. 636/2017], instrucţiunile, chiar verbale, ale Ministrului erau obligatorii pentru consilierii personali.
Inculpatul a susţinut că nu i se poate reproşa împrejurarea că nu a atribuit consilierilor personali cu studii de specialitate [jurişti, ori profesori universitari, aşa cum este inculpata B.] acelaşi gen de atribuţii secretariale care reveneau consilierilor fără asemenea calificări, aflaţi la început de carieră. Este probat în cauză că aceste persoane de specialitate, deşi aveau în fişa postului şi atribuţii secretariale, nu le îndeplineau în fapt, ci îndeplineau alte sarcini complexe, pe măsura pregătirii şi experienţei profesionale, precum redactare propuneri de acte normative în domeniul medical, participare la comitete/comisii ori evenimente.
În aceste condiţii, inculpatul a susţinut că nu au fost indicate în concret care anume atribuţii de serviciu ale inculpatei B. (astfel cum i-au fost trasate de către Ministrul Sănătăţii, conform ROF aplicabil) nu ar fi fost îndeplinite, în condiţiile în care inculpatul avea dreptul de a stabili munca la distanţă (la domiciliu) pentru consilierul personal, cât şi de a da orice fel de dispoziţii instrucţiuni sau sarcini acestor consilieri.
Cu privire la semnarea foilor colective de prezenţă de către inculpatul A., prezentată de acuzare drept un act material al presupusei infracţiuni de abuz în serviciu şi, totodată, drept o presupusă infracţiune distinctă de fals intelectual, acesta a invocat că niciun text de lege primară sau secundară emisă în aplicarea sau detalierea unei prevederi din legislaţia primară nu reglementează atribuţiile Ministrului Sănătăţii de a semna foi de prezenţă. Concret, asemenea atribuţii nu se regăsesc nici în dispoziţiile art. 53-34, privind atribuţiile miniştrilor, din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, şi nici măcar în legislaţia secundară, respectiv, H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii (cu modificările ulterioare, în redactarea în vigoare în perioada 2017-2018), adoptată în baza Legii nr. 90/2001 şi care reglementează atribuţiile Ministrului Sănătăţii în cadrul art. 7. De altfel, nici acuzarea, în rechizitoriu sau în concluziile susţinute în faţa instanţei, nu a fost în măsură să indice vreun text de lege primară sau, cel puţin, secundară, care să reglementeze o presupusă atribuţie de serviciu a Ministrului Sănătăţii de a semna foi de prezenţă întocmite la nivelul Cabinetului Demnitarului.
Mai mult, din probatoriul administrat nu a rezultat vreo faptă personală a inculpatul A. cu privire la întocmirea acestor înscrisuri, fiind identificate persoanele care le-au întocmit (martora D., martorul G.), potrivit propriilor depoziţii, conform propriei aprecieri şi înţelegeri, iar odată întocmite, fişele colective de prezenţă erau lăsate spre semnare la mapa ministrului sănătăţii, invocându-se o simplă cutumă fără izvor legal care exista la nivelul instituţiei.
Deopotrivă că atribuţia de primire, studiere, prezentare spre analiză a documentelor adresate ministrului de către structurile interne ale ministerului, precum şi supravegherea personalului din subordine, respectarea şi îndeplinirea întocmai a prevederilor legale şi instrucţiunilor în vigoare se identifică la nivelul directorului de cabinet, potrivit contractului individual de muncă nr. x/29.06.2017 şi fişei postului din 26.01.2017, dar şi prevederilor art. 6 din O.G. nr. 32/1998, potrivit cu care activitatea cabinetului demnitarului este coordonată de către directorul de cabinet".
Prin contractul individual de muncă nr. x/29.06.2017, încheiat între Ministerul Sănătăţii, în calitate de angajator, şi doamna C., în calitate de angajat, aceasta din urmă a fost încadrată în funcţia de director de cabinet la Cabinetul Ministrului Sănătăţii, având, potrivit fişei postului, între altele, atribuţiile de serviciu constând în: "coordonarea întregii activităţi a Cabinetului Ministrului; supravegherea personalului din subordine, instruirea acestuia şi stabilirea responsabilităţilor fiecăruia" . Astfel cum se reţine şi în rechizitoriu, "potrivit fişei postului, activitatea inculpatei B. este verificată de ministrul sănătăţii şi directorul de cabinet".
Sub acest aspect, inculpatul a susţinut că întreaga construcţie a acuzării intră în contradicţie cu ce i s-a imputat relativ la pretinsa încălcare a legislaţiei privind gestiunea financiară, câtă vreme procurorul a reţinut că A. avea atât calitatea de ordonator principal de credite (atribuţie delegată) în exercitarea căreia se aprobau plăţi pe baza fişelor colective de prezenţă, cât şi atribuţia de a semna respectivele fişe de prezenţă, care stăteau la baza plăţilor. Or, în opinia inculpatului această interpretare este greşită, contrară filosofiei în materie de gestiune bugetară care presupune separarea atribuţiilor de ordonanţare plăţi de atribuţiile de execuţie.
Cu referire la aceste atribuţii de ordonator de credite, pe lângă delegarea constatată chiar de procuror în rechizitoriu, efectuată de această dată prin Ordin de ministru, act administrativ normativ pe care procurorul alege să îl ignore, şi care presupune îndeplinirea lor concretă de către un secretar de stat, din nou, s-a menţionat că acuzarea nu indică niciun text de legislaţie primară care să reglementeze atribuţii de serviciu specifice, ci numai norme având caracter de generalitate despre buna gestiune financiară, care nu sunt apte a concretiza elementul material al infracţiunii imputate.
În ce priveşte aşa-zisa omisiune de a lua măsuri de sancţionare disciplinară a inculpatei B. conform Codului Muncii, pentru că nu s-ar fi prezentat la serviciu şi nu ar fi prestat munca, suplimentar celor probate în sensul prestării muncii la distanţă de către inculpata B., inculpatul A. s-a raportat la cadrul legal special aplicabil consilierilor personali ce nu le conferă nivelul de protecţie acordat de Codul Muncii salariaţilor, ci conţine prevederi derogatorii, care fac inaplicabile respectivele prevederi.
Astfel, fiind vorba despre o funcţie politică, raportul de muncă începe, se derulează şi încetează la discreţia demnitarului, din nou, pe criterii de oportunitate, după cum consilierul este perceput de către demnitar a susţine sau nu activitatea politică a demnitarului. Or, acuzarea a pretins a se substitui demnitarului într-o decizie de oportunitate politică, pentru a aprecia că inculpata B. ar fi "trebuit" sancţionată disciplinar.
Dimpotrivă, sancţionarea consilierilor personali, funcţionari politici, se putea realiza prin simpla decizie a demnitarului de eliberare din funcţie (art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 32/1998), fără să fie necesară parcurgerea procedurilor disciplinare prevăzute de Codul Muncii şi care sunt altfel aplicabile funcţionarilor publici sau altor angajaţi civili din cadrul Ministerului Sănătăţii, exclusiv pentru protecţia acestora din urmă. Acuzarea pretinde a se substitui ministrului sănătăţii în cenzurarea unei decizii nu de legalitate, ci de oportunitate, şi anume, dacă activitatea inculpatei B., în maniera în care a fost derulată, a susţinut sau nu activitatea politică a inculpatului A., apreciere care revine, conform legii, exclusiv acestuia din urmă.
Nu în ultimul rând, în apărarea sa inculpatul a susţinut că pretinsa faptă de abuz în serviciu imputată nu se susţine şi nu este probată nici sub aspectul prejudiciului imputat, constând, conform actului de sesizare, din contravaloarea drepturilor salariale realizate de inculpata B., aferente perioadei februarie 2017 - ianuarie 2018, în condiţiile în care, atât din conţinutul rechizitoriului, cât şi din probele administrate (declaraţiile inculpaţilor, coroborate cu declaraţiile martorilor J., C., W., Z., X., probele indirecte constând în adresele Agenţiei pentru Programe de Sănătate şi documentele Secretariatului General al Guvernului etc.) rezultă că inculpata B. a prestat activităţi în calitate de consilier al ministrului sănătăţii, fiind contrazisă chiar premisa acuzaţiilor în sensul că aceasta din urmă nu ar fi prestat nicio activitate.
Astfel, în opinia sa, prejudiciul invocat a fost stabilit în mod discreţionar, nu numai în lipsa oricărei probe de natură să susţină existenţa şi întinderea acestuia, dar şi în contra probatoriului administrat, care susţine existenţa de prestaţii în executarea contractului de muncă, în condiţiile în care, conform art. 57 alin. (6) Codul Muncii, persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă, chiar şi nul, are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu.
Nu în ultimul rând, pentru a se reţine infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, este necesar ca fiecare act material imputat să întrunească toate elementele de tipicitate ale infracţiunii, iar în cauza de faţă se impută prin rechizitoriu x presupuse acte materiale, fiecare dintre ele având asociat un pretins prejudiciu în cuantum de 4380 RON reprezentând suma netă achitată lunar cu titlul de salariu inculpatei B..
În continuare s-a făcut referire la jurisprudenţa, invocându-se Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 650/2018, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 238/2023, susţinând că instanţa de judecată poate remedia, pe cale de interpretare, cu luarea în considerare a deciziilor instanţei de contencios constituţional, inconsistentele şi incongruentele existente în textele de incriminare.
S-a solicitat să se constate, prin raportare inclusiv la principiul "ultima ratio", că, în sine, prejudiciul imputat de acuzare, de 4380 RON/act material, nu concretizează un caracter serios al pagubei de natură a reprezenta un element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu.
Nu în ultimul rând, inculpatul A. a susţinut că elementele constitutive ale infracţiunii imputate nu sunt întrunite nici din perspectiva laturii subiective, respectiv, a vinovăţiei în forma intenţiei, în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust, aspect sub care nu există niciun mijloc de probă şi, mai mult, niciun mobil pentru comiterea presupusei infracţiuni.
Prin rechizitoriu s-a reţinut că inculpatul A. avea dreptul, prevăzut de Codul Muncii şi de formatul contractului individual de muncă, de a stabili locul muncii la domiciliu, sens în care în speţă s-a şi reglementat timpul de muncă, în sensul reducerii la 4 ore pe zi, astfel încât să fie compatibil cu această formă de executare a contractului individual de munca, fiind exclusiv în prezenţa unor nereguli contractuale care ţin de forma de redactare a contractului individual de munca. Astfel, în opinia apărării, nu se identifică niciun fel de cauze interne care să fi declanşat intenţia comiterii vreunei infracţiuni, pentru că nu exista nicio motivaţie şi este absurd a se susţine că ar fi comis infracţiunea în lipsa oricărui mobil.
Cu privire la presupusele infracţiuni de fals, în esenţă, s-a solicitat achitarea sub aspectul tuturor presupuselor infracţiuni de fals imputate, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi II din C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive nici sub aspectul laturii obiective, nici al laturii subiective şi, în subsidiar, art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Într-o a doua teză subsidiară, în măsura în care se va considera că nu se impune soluţia de achitare, s-a solicitat să se constate că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi să se dispună încetarea procesului penal, urmând a fi reţinută împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, în condiţiile Deciziilor Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018, 358/2022 şi Deciziei (HP) nr. 67/2022, după cum urmează:
- cu privire la cele două contracte individuale de muncă din 7.02.2017, respectiv, 29.06.2017, termenele de prescripţie a răspunderii penale s-au împlinit la data de 07.02.2022, respectiv, 30.10.2022;
- cu privire la declaraţia din 30.10.2017, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la data de 30.10.2022.
De asemenea, s-a susţinut că nu pot fi reţinute ca aplicabile prevederile din Decretele Preşedintelui României nr. 195/2020 din 16.03.2020, respectiv, nr. 240/14.04.2020, în privinţa acestora susţinându-se că nu constituie cauze de suspendare a prescripţiei răspunderii penale, în condiţiile art. 165 din C. pen., întrucât aceste acte administrative cu caracter normativ nu se încadrează în noţiunea de dispoziţie legală, ca şi cauză de suspendare a prescripţiei răspunderii penale, având în vedere calificarea dată Decretelor Preşedintelui României de către Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 152/6.05.2020 de act administrativ cu caracter normativ, cu forţă juridică inferioară legii, care nu poate să deroge, să se substituie sau să adauge la lege.
S-a susţinut că nu poate fi reţinută drept aplicabilă nici Hotărârea CJUE din 5.12.2017, MAS şi MB, referitoare la previzibilitatea legii penale, întrucât prin această jurisprudenţă, CJUE a înlăturat standardul de protecţie referitor la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile numai în măsura în care: a) ar privi infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE sau de corupţie (nu infracţiuni simple de fals), respectiv, b) numai în măsura în care ar permite neutralizarea efectului de întrerupere a prescripţiei a unor acte de procedură efectuate chiar înainte de 25.06.2018. Or, în prezenta speţă, nu există acte de procedură efectuate înainte de 25.06.2018, ci sesizarea organelor de urmărire penală a avut loc prin Procesul-verbal de sesizare din oficiu din 6.06.2019.
S-a solicitat în teză subsidiară să se dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., respectiv, intervenţia prescripţiei.
În concluziile scrise, în ceea ce priveşte presupusele fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată privind cele două contracte individuale de muncă imputate, apărarea a învederat, cu titlu preliminar, că nu există nicio contestare, nici măcar din partea acuzării, asupra conţinutului respectivelor contracte, la fel cum nicio contestare nu există în raport de manifestarea de voinţă a persoanelor cărora le sunt atribuite semnăturile, inculpaţii din prezenta cauză. O astfel de contestare ar fi, de altfel, în contradicţie deplină cu acuzaţia de abuz în serviciu, astfel cum ea a fost construită de către acuzare, respectiv că inculpata B. nu ar fi prestat "munca la care s-a obligat prin contractul individual de muncă". Astfel, în opinia apărării se impune constatarea că, pe de o parte, acuzarea defăimează cele două înscrisuri ca false, iar pe de altă parte, se raportează, în construcţia acuzaţiilor, tocmai la conţinutul lor, ceea ce este un paradox, întrucât dacă admitem caracterul fals al înscrisurilor, ele nu ar putea produce niciun fel de efecte juridice, cu atât mai puţin ar putea sta la baza construcţiei acuzaţiei de abuz în serviciu.
Ca atare, se impune constatarea că, nici acuzarea, şi nici apărarea nu contestă conţinutul şi manifestarea de voinţă a părţilor semnatare, care nu atestă nicio împrejurare necorespunzătoare adevărului, nefiind identificat niciun mobil pentru presupusa falsificare a semnăturii inculpatei B. pe respectivele contracte de către inculpatul A., care să conducă la reţinerea vinovăţiei acestuia, în forma specifica a intenţiei.
De asemenea, în construcţia acuzaţiilor de fals cu privire la cele două înscrisuri la adresa inculpatului A., Ministerul Public a ignorat probatoriul administrat, cu referire la declaraţia martorei N., redată la fila x din rechizitoriu şi menţinută în fata instanţei de judecată, care relatează că în cel puţin o ocazie, inculpata B. s-a prezentat la sediul Ministerului Sănătăţii, la Direcţia de Resurse Umane, unde a semnat contractul individual de muncă, dar ignorată în totalitate de către procuror.
În egală măsură, s-a arătat că nu se identifică niciun mijloc de probă care să ateste că respectivele semnături de pe contractele individuale de muncă în discuţie ar fi fost falsificate, dincolo de simpla opinie a procurorului, expusă în rechizitoriu, pe baza propriei examinări a semnăturilor.
În mod esenţial, cu privire la aceste acuzaţii de fals aduse inculpatului A., nu sunt probate nici data, locul, mijloacele şi scopul în care se pretinde că inculpatul ar fi comis faptele, respectiv, nu se identifică niciun mijloc de probă în susţinerea tezei că inculpatul A. ar fi autorul presupuselor falsuri.
După cum a rezultat din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, încadraţi la Cabinetul Demnitarului, semnătura ministrul sănătăţii era ultima semnătură aplicată pe actele lăsate la mapa ministrului, după ce fuseseră verificate de către directorul de cabinet, inclusiv sub aspectul că pe aceste acte figurau toate avizele şi semnăturile necesare. Similar, din declaraţia martorei N., rezultă ca salariaţii nu semnau contractele individuale de muncă în Cabinetul Demnitarului, ci semnarea se făcea la nivelul Direcţiei de Resurse Umane a Ministerului Sănătăţii.
În ceea ce priveşte declaraţia pe proprie răspundere din 30.10.2018, înregistrată la Cabinet Ministru sub nr. x/30.10.2017, în rechizitoriu se invocă declaraţia martorei L. din data de 25.06.2019, declaraţie care nu corespunde adevărului, fiind contrazisă atât de declaraţiile martorelor M., care a ridicat personal acest înscris de la Cabinetul Demnitarului, cât şi ale martorei D., precum şi de înregistrările din registrul de evidenţă intrări-ieşiri de la Cabinetul ministrului sănătăţii, din care rezultă în mod indubitabil ridicarea declaraţiei în discuţie de către martora M., aşa cum şi aceasta relatează, iar nu de către martora D. pentru a fi înmânat martorei L., conform susţinerilor acesteia din urmă martore.
Ca atare, se impune concluzia că teza reţinută în rechizitoriu este fundamentată exclusiv pe susţinerile martorei L., susţineri contrare declaraţiilor altor doi martori şi evidenţelor scriptice de la nivelul Ministerului Sănătăţii, în condiţiile în care, aşa cum a rezultat în cadrul audierii sale în faţa instanţei de judecată, martora L. nu este obiectivă, ci se află în relaţii contondente cu inculpatul, persoană care, spre nemulţumirea martorei (evidentă în cadrul audierii sale în instanţă) a decis, în perioada în care exercita demnitatea de ministru, delegarea martorei în afara Ministerului Sănătăţii. Aşadar, susţinerile martorei L. sunt necredibile pentru un observator obiectiv şi, mai mult, sunt contrazise în mod expres de celelalte probe administrate.
Inculpatul A. a susţinut că nici cu privire la acest înscris nu există vreo probă că respectiva semnătură ar fi fost falsificată, cu atât mai puţin că ar fi fost falsificată de către inculpatul A., ci, dimpotrivă, în condiţiile în care declaraţia în discuţie corespunde adevărului, neexistând niciun mobil pentru falsificarea sa, apărarea a prezentat o construcţie alternativă cât se poate de rezonabilă cu privire la comunicarea documentelor semnate de către inculpata B. prin poştă, aşa cum şi în trecut s-a mai întâmplat.
De altfel, furnizarea declaraţiei în discuţie, privind existenţa unui angajator primar pentru salariaţii cu jumătate de normă ai Ministerului, reprezentă o cerinţă internă a Ministerului Sănătăţii, pe baza unei interpretări a Curţii de Conturi, iar nu o obligaţie legală. Nu exista, de altfel, niciun mobil pentru falsificarea acestui înscris, cu atât mai puţin de către inculpatul A., nefiind nici măcar indicate, cu atât mai puţin probate împrejurările de loc şi timp în care ar fi intervenit presupusa falsificare, în contextul în care înscrisul nu îl privea, iar singura sa finalitate era să asigure că inculpata B. nu primeşte beneficii în forma concediului de odihnă de la Ministerul Sănătăţii, ci de la angajatorul principal.
Or, inculpata B. nici nu a solicitat şi nici nu a beneficiat de concediu de odihnă ori sume de bani aferente acestuia de la Ministerul Sănătăţii, astfel încât, din perspectiva elementelor de tipicitate ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a solicitat să se constate că înscrisul în discuţie nu a produs niciun fel de efect juridic.
În ceea ce priveşte presupusa infracţiune de fals intelectual constând în semnarea, de către inculpatul A., a fişelor de pontaj, suplimentar argumentelor anterior expuse în cadrul acuzaţiei de abuz în serviciu, în sensul că aceste fişe erau întocmite de alte persoane şi lăsate la mapa ministrului în baza unei cutume, după ce fuseseră anterior verificate de persoana care avea atribuţia coordonării administrative a Cabinetului, respectiv, directorul de cabinet, s-a solicitat să se constate că finalitatea acestor documente era de a atesta dacă personalul a prestat muncă, or, aşa cum a fost probat, inculpata a prestat munca asumată.
Mai mult, în privinţa personalului care presta muncă de la distanţă, dispoziţiile Codului Muncii nu prevăd întocmirea fişelor de pontaj, aşa încât acestea nu puteau produce efecte juridice în situaţia inculpatei B., nefiind întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii obiective, dar nici subiective, pentru considerentele arătate în concluziile asupra presupusei infracţiuni de abuz în serviciu.
Asupra laturii civile a cauzei, raportat la temeiul de achitare invocat, respectiv de achitare în baza art. 16 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. şi temeiul subsidiar de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a solicitat respingerea acţiunii civile asociate acţiunii penale în temeiul art. 25 C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, ridicarea măsurilor asigurătorii instituite în cauză.
Inculpata B. a solicitat achitarea sub aspectul presupusei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale, reprezentând cele 12 salarii încasate în perioada februarie 2017- ianuarie 2018), în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., cu trimitere la ambele teze ale textului de lege invocat, întrucât nici elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu nu sunt întrunite şi nici vinovăţia în forma specifică a intenţiei cerute de legea penală nu se poate reţine, astfel cum, în aprecierea apărării, rezultă din probatoriul administrat. De asemenea, a solicitat că prin prisma temeiului de achitare invocat, se impune respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii civile şi ridicarea măsurilor asigurătorii.
În concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, s-a învederat că aspectele reţinute în rechizitoriu nu au suport în realitatea probatorie a cauzei, respectiv, starea de fapt aşa cum rezultă din probatoriul administrat care, în opinia apărării, confirmă dincolo de orice dubiu rezonabil că nu suntem în prezenta unui raport de munca fictiv, ci a unui raport cât se poate de real, care a şi fost executat ca atare, singurele aspecte în discuţie putând fi, eventual, nereguli de forma ale contractelor individuale de muncă, astfel cum au fost întocmite de către angajator, Ministerul Sănătăţii, care nu au şi nu pot avea însă relevanţă penală.
S-a precizat, cu titlu preliminar, că, potrivit art. 5 din O.G. nr. 32/1998, demnitarii, inclusiv la nivel de ministru, au posibilitatea de a selecta şi desemna consilieri personali pe considerente exclusiv politice, aceasta reprezentând o prerogativă exclusivă a demnitarului pe criteriul posibilităţii de sprijinire a activităţii politice a acestuia, conform aprecierii personale asupra oportunităţii. Fiind vorba despre o decizie politică, acuzarea nu poate formula nici critici de oportunitate şi nici, astfel cum s-a procedat în rechizitoriu, impune ori pretinde criterii suplimentare de selecţie, în afara cadrului legal aplicabil.
Cu toate acestea, în cauza de faţă, nu se poate trece peste realitatea că inculpata B. este profesor universitar, cu studii la prestigioase universităţi din România şi din Statele Unite ale Americii, autor consacrat de studii de specialitate în domeniul inovator al biostatisticii, care permite utilizarea aplicată a ştiinţei şi tehnologiilor digitale în plan medical. Tocmai aceste calificări au determinat propunerea din partea ministrului A. de a face parte din echipa sa de consilieri personali la nivelul anului 2017-2018, pentru a sprijini activitatea sa politică, respectiv, proiectul politic pe care ministrul urmărea a-l implementa, constând în modificarea sistemică a procedurilor de achiziţii a spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii, în sensul centralizării acestor achiziţii.
Acceptând această propunere de a face parte din echipa de consilieri personali, inculpata B. nu a acceptat însă ca locul muncii să fie la sediul Ministerului Sănătăţii. În fapt, aşa cum ambii inculpaţi au declarat, fără să existe nicio probă contrară, de la bun-început inculpata B. a informat că nu poate accepta decât în măsura în care lucrează de la distantă, din cauza celorlalte angajamente profesionale pe care le avea la nivelul municipiul Oradea. Din aceleaşi raţiuni a solicitat încheierea unui contract de muncă pentru jumătate de normă, iar nu unul cu normă întreagă, ceea ce denotă de la bun început intenţia de a executa contractul, iar nu de a obţine în mod artificial beneficii de natură salarială, astfel cum susţine acuzarea.
Un aspect incontestabil al cauzei, recunoscut ca atare şi în Rechizitoriu, este cel conform căruia dispoziţiile Codului Muncii, astfel cum erau în vigoare în perioada 2017-2018, permiteau executarea contractelor de muncă la distanţă, respectiv, fără a fi necesară prezenţa salariatului la sediul angajatorului. Aşadar, în discuţie nu este substanţa acordului contractual, ci exclusiv forma în care acest acord trebuia consemnat, existând două posibilităţi: a) fie o menţiune în acest sens în chiar contractul individual de muncă (al cărui formular, aşa cum este depus la dosarul cauzei, permitea menţiunea privind munca la domiciliu), fie b) încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă, pentru a preciza locul muncii.
Este adevărat că la nivelul departamentului de resurse umane al Ministerului Sănătăţii, departament care, aşa cum şi Ministerul Public a arătat, inclusiv la termenul de judecată din 24.03.2024, a elaborat/întocmit contractele individuale de muncă, s-a întocmit şi utilizat pentru toţi consilierii personali ai ministrului sănătăţii unul şi acelaşi format standard de contract, la fel cum standard, formal, au fost redactate şi fişele de post pentru aceşti consilieri, inclusiv fişa de post a dnei. B., de către persoana cu atribuţii în acest sens, martora C., director de cabinet, pe baza altor fişe de post ale consilierilor personali şi a propriei aprecieri şi înţelegeri a martorei asupra instrucţiunilor primite de la ministrul sănătăţii.
Inculpata B. s-a prezentat şi a semnat la sediul Ministerului Sănătăţii contractele individuale de muncă, aşa cum a declarat martora N., astfel cum le-a primit, fără a solicita modificări şi fără a cunoaşte detalii despre circuitul documentelor între direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii. I se poate imputa că nu a observat sau nu a dat importanţă lipsei menţiunilor exprese privind munca la distanţă, dar apărarea nu vede cum o asemenea imputare ar avea relevanţă penală.
Astfel, inculpata B. nu are studii juridice ori alte studii de specialitate în materia resurselor umane, la fel cum nu avea nicio competenţă cu privire la întocmirea acestor contracte de muncă, o atribuţie de serviciu ce revenea structurilor specializate din Ministerul Sănătăţii, respectiv, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare - ROF al Ministerului Sănătăţii (anexa la OMS nr. 636/2017), Compartimentului de încadrări Personal din cadrul Direcţiei Generale Juridic, Resurse Umane şi Salarizare (art. 30, alin. (4), lit. bl), pct. 8 şi pct. 17)
De asemenea, din punct de vedere juridic, omisiunea consemnării corecte a locului muncii nu poate avea alte implicaţii decât cele expres reglementate de legislaţia muncii.
S-a făcut referire la dispoziţiile art. 57 din Codul Muncii, Decizia HP 61/2019 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile privind modul de interpretare a dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
În orice moment pe durata angajării inculpatei B. la Ministerul Sănătăţii se putea încheia un act adiţional care să precizeze că locul muncii este la Oradea. Nu s-a încheiat, dar în opinia apărării, simpla omisiune a încheierii unui act adiţional la contractul individual de muncă nu transformă un raport de muncă într-o faptă penală.
Dimpotrivă, în considerarea legislaţiei speciale a muncii şi a jurisprudenţei interpretative a instanţei supreme, nicio controversă nu poate exista cu privire la efectele omisiunii consemnării corecte a locului muncii în contractele individuale de muncă în speţă, omisiune constatată abia după încetarea raportului de muncă - şi anume, inaplicabilitatea sancţiunii speciale de natură civilă a nulităţii, singura sancţiune care ar fi putut fi eventual aplicată.
De asemenea, nu poate fi omis din analiză nici faptul - probat în speţă - că prestarea muncii la distanţă de către inculpata B. nu a reprezentat în niciun caz o înţelegere ocultă între inculpaţi.
Dimpotrivă, la nivelul Cabinetului Ministrului Sănătăţii, acolo unde consilierii funcţionau, era notoriu, fiind anunţat chiar de către ministru, inculpatul A., faptul că inculpata desfăşoară activitatea la distanţă, atât la nivelul Directorului de cabinet (martora C.), cât şi a celorlalţi consilieri, în acest sens, s-a făcut trimitere la declaraţia martorei C. din 16.09.2023, a martorei J. din 11.04.2023.
Inculpata B. a susţinut că, din declaraţiile martorilor audiaţi atât în etapa de urmărire penală, cât şi nemijlocit de instanţa de judecată - cu trimitere spre exemplificare la declaraţiile martorilor H., AA., J., a rezultat că, în fapt, atribuţiile pe care consilierii le exercitau erau diferite, distingându-se două categorii de consilieri: persoane tinere, la început de carieră, care îndeplineau în general atribuţii secretariate, muncă de birou pentru organizarea şi susţinerea activităţii miniştrilor, şi o serie de specialişti, jurişti sau profesori universitari, care nu făceau muncă secretarială, ci îndeplineau alte sarcini complexe, pe măsura pregătirii şi specializării, de exemplu, redactare propuneri de acte normative în domeniul medical, participare la comitete/comisii, ori alte proiecte alocate de ministru, deşi în fişa postului aveau, formal, şi atribuţii secretariale.
Nici acest lucru nu era nelegal, orice instrucţiune a angajatorului fiind obligatorie pentru angajat, dar este cât se poate de evident că ministrul A. nu folosea specialiştii pentru a presta muncă de secretară, ci de specialist, munca intelectuală care, prin specificul ei, putea fi prestată inclusiv la distanţă.
S-a mai reţinut de către acuzare neîntocmirea unui ordin de ministru care să-i traseze atribuţiile inculpatei B.. S-a probat ca pentru niciun consilier personal angajat la Cabinetul Ministrului Sănătăţii nu s-a întocmit niciodată ordin de ministru, căci atribuţiile consilierilor personali ai demnitarului, încadraţi la Cabinetul ministrul sănătăţii, nu erau reglementate prin această categorie de acte juridice. Dimpotrivă, ele erau reglementate de prevederile art. 16 alin. (3) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Ministerului Sănătăţii (anexa la OMS nr. 636/2017), inclusiv, fără limitare, "coordonarea activităţilor de protocol" (cum ar fi reprezentarea ministrului la diferite evenimente, art. 16, alin. (3) lit. 1); "redactarea unor lucrări în conformitate cu dispoziţiile ministrului" (id., lit. n); şi, nu în ultimul rând, "îndeplinirea altor sarcini trasate de către ministrul sănătăţii" (lit. t).
În special, între aceste atribuţii prevăzute de OMS nr. 636/2017, respectiv, de contractul individual de muncă, pe care le îndeplineau consilierii personali ai demnitarilor nu se regăsesc cele pretinse de acuzare în rechizitoriu inculpatei B., respectiv, "în legătură cu specializarea inculpatei în informatică medicală, biostatistică şi cibernetică", astfel cum pretinde procurorul .
S-a susţinut că acuzarea a făcut o confuzie în rechizitoriu între reprezentarea ministrului sănătăţii în exercitarea atribuţiilor de putere publică şi reprezentarea ministrului sănătăţii ca şi acţiune de protocol. În esenţă, reprezentarea ministrului de către consilierii personali concretiza o activitate de protocol, iar nu o delegare de atribuţii ale Ministrului Sănătăţii, adică un act de putere publică, aşa cum se întâmpla în cazul secretarilor de stat, pentru care există la dosarul cauzei ordine de ministru emise în mod corespunzător, enumerând competenţele delegate.
De altfel, un raport de muncă, aşadar, de drept civil, cum a fost cel din speţă, nici nu poate fi îndeplinit prin acte de putere publică - ordine de ministru, ci exclusiv prin acte de dreptul muncii, conform Codului muncii şi legislaţiei specifice, inclusiv instrucţiuni ale angajatorului.
S-a mai reţinut în sarcina inculpatei B. că nu a întocmit rapoarte de activitate care să ateste prestaţiile profesionale. Din declaraţiile tuturor consilierilor personali audiaţi în prezenta cauză rezultă că asemenea rapoarte nu se întocmeau la nivelul cabinetului demnitarului, ca şi practică, ele nefiind întocmite de niciun alt consilier personal. De altfel, întocmirea de rapoarte de activitate nu este, din nou, specifică raporturilor de muncă, ci este specifică prestaţiilor profesioniştilor independenţi, nu salariaţilor. Niciun mijloc de probă din care să rezulte, eventual, că i s-ar fi cerut vreodată să întocmească un asemenea raport şi nu a făcut-o nu a fost administrat în cauză nici în cursul urmăririi penale, nici al cercetării judecătoreşti.
Cu privire la fişa postului, pe care inculpata B. nu a semnat-o niciodată, aspect pe care acuzarea, de asemenea, i-o impută, este probat în cauză faptul că martora C., directorul de cabinet cu atribuţii de coordonare a activităţii Cabinetului şi a consilierilor angajaţi acolo, nu i-a comunicat niciodată aceasta fişă. Relevant, martora a declarat de asemenea (declaraţia din 19.09.2023) că nu s-a consultat cu ministrul sănătăţii atunci când a întocmit această fişă de post, ci s-a inspirat din fişele celorlalţi consilieri. Realitatea probată a cauzei este că inculpatei, aşa cum se întâmplă în practică în cazul multor salariaţi, nu i-a fost comunicată fişa postului şi, nefiindu-i comunicată, nu a fost în situaţia de a o semna.
Posibil au existat unele deficienţe formale în ce priveşte întocmirea şi circuitul documentelor de angajare în cadrul ministerului, dar aceste aspecte nu au relevanţă penală, ţinând strict de jurisdicţia muncii, şi nici nu pot fi imputate salariatului.
Cu privire la foile de prezenţă, nu există niciun mijloc de probă din care să rezulte că inculpata B. avea cunoştinţă că asemenea fişe se întocmeau la nivelul Ministerului Sănătăţii, cu atât mai puţin că ar fi figurat în respectivele documente.
Conform declaraţiilor martorilor audiaţi, de exemplu G., consilierii cu atribuţii secretariale întocmeau aceste foi formal, fără niciun fel de verificare ori cel puţin control din partea persoanei cu atribuţii directe de coordonare, directorul de cabinet, C., care, din nou, conform propriilor declaraţii, nu a luat nicio măsura referitor la lipsa fizică din Ministerul Sănătăţii a inculpatei B., tocmai pentru că, aşa cum s-a precizat, era cunoscut la nivelul cabinetului că aceasta lucrează de la distanţă.
Referitor la aspectul că inculpata B. a prestat munca, raportul de muncă fiind unul real, iar nu fictiv, s-a susţinut că, deşi teza principală a rechizitoriului este că nu ar fi prestat nicio activitate, nici măcar procurorul nu a putut să ignore probele din surse publice, depuse la dosar încă din timpul urmării penale, respectiv, articole de presă şi înregistrări video publicate de organizatorii de evenimente medicale şi de specialitate, în care inculpata B. fie este menţionată, fie este înregistrată desfăşurând activităţi profesionale în calitate de consilier al ministrului sănătăţii.
Nu se poate face abstracţie de declaraţiile martorilor J. şi C. că inculpata B., la fel ca şi alţi consilieri personali, asigura reprezentarea Ministrului Sănătăţii la diferite evenimente de specialitate, în special în zona de Vest a ţării. În acest scop, martora C. a declarat că i-a transmis instrucţiuni telefonice de serviciu, senatorul W., a relatat în declaraţia sa circumstanţele vizitei la spitalul din Sălaj, împreună cu ministrul sănătăţii şi consiliera acestuia, inculpata B.; martora X., angajată a Ministerului Sănătăţii, a declarat că a însoţit-o pe inculpată la un asemenea eveniment, martorul Z. a relatat despre participarea inculpatei B. la evenimentele de specialitate din Timişoara. Mai mult, inculpata asigura aceste activităţi fără decontarea costurilor de deplasare la nivelul Ministerului Sănătăţii.
În opinia inculpatei, a fost probată în cauză, atât prin documente publice, inclusiv prin documentele înaintate de Secretariatul General al Guvernului, cât şi prin declaraţia martorului Q., derularea proiectului-pilot de centralizare a achiziţiilor spitalelor din subordine la nivelul Ministerului Sănătăţii, derulat la nivel guvernamental, în legătură cu care inculpata B. a desfăşurat activităţi de natură tehnică - analiză statistică, comparaţii pe baze de date, calcule etc, pe care aceasta a descris-o în detaliu în memoriul depus la dosarul cauzei.
În rechizitoriu s-au invocat o serie de adrese trimise în cursul urmăririi penale la Agenţia Naţională de Sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii, în sensul că inculpata B. nu a participat la activităţi în cadrul acestei agenţii, care nu a prestat asemenea activităţi.
S-a apreciat că aceste relaţii nu au relevanţă probatorie, întrucât inculpata B., încadrată ca şi consilier personal al ministrului, nu putea uzurpa atribuţii de specialitate ale funcţionarilor de carieră din cadrul agenţiei sus-menţionate, la fel cum nu putea presta alte activităţi în cadrul respectivei structuri a ministerului, unde erau încadraţi funcţionari publici.
Este probat, de asemenea, prin declaraţiile celorlalţi consilieri, faptul că niciunul nu a derulat activităţi în legătură cu lucrările în materie derulate la nivelul Guvernului, ceea ce în opinia apărării, confirmă că inculpata B. este persoana care îndeplinea aceste sarcini, aşa cum inculpaţii au declarat, iar în memoriul depus, a detaliat inculpata activităţile tehnice, de statistică, pe care le-a executat conform specializărilor sale profesionale.
De asemenea, este probată şi coroborată pe deplin, inclusiv prin declaraţiile martorilor audiaţi, poziţia inculpatei B. în sensul că primea instrucţiuni de la Ministrul Sănătăţii prin mijloace de comunicare la distanţă, aşa cum primeau de altfel şi ceilalţi consilieri personali, conform propriilor declaraţii.
Pornind de la această stare de fapt, s-a solicitat să se constate că prin rechizitoriu se impută inculpatei B. o presupusă infracţiune comisă în forma complicităţii respectiv, în accepţiunea art. 48 din C. pen., o contribuţie intenţionată, indirectă, secundară, de ajutorare ori înlesnire la săvârşirea actelor de executare propriu-zisă a presupusei infracţiuni de abuz în serviciu imputate inculpatului A., subordonată şi accesorie actelor de executare propriu-zise de executare.
Această pretinsă contribuţie este caracterizată în rechizitoriu într-o singură frază, unde se susţine că "ajutorul oferit autorului infracţiunii" ar fi constat în faptul că "deşi era angajată (...) şi era obligată a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, (...) nu s-a prezentat nicio zi la locul de muncă (...) şi a încasat salariul lunar".
Actele propriu-zise de executare imputate autorului prezumatei infracţiuni de abuz în serviciu constau, conform tezei acuzării, expuse în rechizitoriu, în semnarea foilor colective de prezenţă şi în omisiunea luării de măsuri pentru sancţionarea disciplinară a inculpatei B. .
Cu privire la semnarea foilor de prezenţă, inculpata B. a menţionat în apărarea sa că nu există vreo probă care să susţină cel puţin presupunerea că inculpata B. ar fi avut cunoştinţă la vreun moment despre existenţa şi conţinutul acestora, respectiv, despre menţionarea ei în aceste foi, la fel cum nici în rechizitoriu nu se reţine vreo acţiune cu caracter contributiv care să poată fi atribuită acesteia.
În ceea ce priveşte "omisiunea luării de măsuri pentru sancţionarea disciplinară", nici măcar rechizitoriul nu descrie – şi cu atât mai puţin a probat acuzarea în cursul procesului – în ce ar consta presupusele acţiuni/inacţiuni de sprijinire sau ajutor ale faptei comisive prin omisiune imputate autorului.
Teza pe care o prezintă rechizitoriul, şi anume teza ajutorului dat de inculpata B. să nu fie sancţionată disciplinar prin faptul că "nu s-a prezentat la serviciu" s-a apreciat că este contrară în sine logicii formale, odată ce se afirmă că inculpata B. ar fi ajutat să nu fie sancţionată prin chiar comiterea faptei pentru care se pretinde de către acuzare sancţionarea, care nu reprezintă, chiar probată să fi fost, decât o eventuală abatere de dreptul muncii care nu poate fi în niciun caz încadrată penal drept pretins act de complicitate.
Construcţia acuzării este, totodată, nejuridică deoarece nu are suport în legislaţia specială aplicabilă consilierilor personali ai demnitarilor, legislaţie despre care s-a precizat că nu a fost nici măcar superficial analizată în actul de sesizare.
Conform acestei legislaţii speciale, consilierii personali ai miniştrilor nu beneficiază de protecţia acordată salariaţilor de Codul Muncii care impune parcurgerea procedurilor disciplinare pentru sancţionarea unui salariat.
Consilierii personali sunt supuşi dispoziţiilor O.G. nr. 32/1998, respectiv, sunt încadraţi pe funcţii politice, aşa cum expres se menţionează în expunerea de motive a Legii de aprobare nr. 760/2001, iar numirea şi eliberarea din funcţie se fac în mod discreţionar de către demnitar. Conform art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 32/1998, consilierul personal este "numit sau eliberat din funcţie numai la propunerea demnitarului".
Cu alte cuvinte, nu era nevoie ca inculpata B. să fie supusă vreunei proceduri disciplinare, deoarece Codul Muncii se aplică numai în completarea legii speciale şi în măsura în care nu contravine acestei legi. Inculpata B. putea fi eliberată din funcţie fără preaviz prin ordin al ministrului care o numise, fără să fie protejată de această procedură prealabilă, la simpla apreciere a demnitarului că activitatea consilierului personal nu îi sprijină activitatea politică. Din nou, s-a menţionat că, raportat la prevederile O.G. nr. 32/1998, acuzarea nu poate cenzura aprecierea demnitarului că reprezentarea pe plan local, în zona de Vest a ţării, la nivel de consilier personal era de natură să sprijine activitatea politică derulată. Or, dacă nu beneficia ab initio de protecţia conferită salariatului de procedura disciplinară din dreptul muncii, inculpata B. ştiind de la bun început că ar putea fi concediată în mod discreţionar, la aprecierea demnitarului, nu se poate vorbi în mod logic despre vreun "ajutor" sau "sprijin" pentru evitarea unei proceduri disciplinare nici măcar la nivel principial. Cu atât mai puţin se poate vorbi în cazul concret despre atare "ajutor" sau "sprijin", cu cât acuzarea nu este în măsură să precizeze nici la acest moment al procedurii care sunt acţiunile/inacţiunile în care pretinsul "ajutor" sau "sprijin" dat presupusului autor s-ar fi concretizat.
Astfel cum s-a stabilit în doctrină, "participaţia penală este definită ca fiind cooperarea la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală a unui număr de persoane superior celui cerut de lege, în baza unei voinţe comune, dintre care cel puţin una a acţionat cu intenţie" (V. Păvăleanu, "Drept penal general", p. 282), dispoziţiile art. 48 din C. pen. impunând în cazul complicelui forma de vinovăţie a intenţiei. Este, aşadar, imperativ să existe o înţelegere (coeziune psihică) între autor şi cel care ajută, ceea ce presupune ca cel din urmă să fi cunoscut ce urmărea autorul acţiunii pe care înţelege să o sprijine.
Dimpotrivă, nu poate realiza complicitate, ca formă a participaţiei penale, simpla asistare la săvârşirea acţiunii de către presupusul autor, fără existenţa unei legături subiective, întrucât legea penală nu sancţionează aşa-zisa "complicitate negativă", prin rămânerea în pasivitate, aşa cum susţine acuzarea, decât în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de lege în care complicitatea negativă este sancţionată ca o infracţiune de sine-stătătoare (de ex. nedenunţarea unor infracţiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare etc).
În realitate, acuzarea nu expune altceva decât o serie de vicii de formă ale contractelor individuale de muncă, de natură sa atragă, eventual, incidenţa art. 57 din Codul Muncii în condiţiile legii civile – adică o sancţiune civilă care, la data sesizării organelor judiciare, era inaplicabilă – şi care sunt şi rămân supuse jurisdicţiei civile a muncii.
Din această perspectivă, dispoziţiile art. 264 şi 265 din Codul Muncii reglementează expres şi limitativ încălcările de dreptul muncii care pot constitui infracţiuni, între care fapta imputată în rechizitoriu nu se regăseşte. Potrivit art. 266 din Codul Muncii, încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă sunt supuse jurisdicţiei muncii.
Concluzia care se impune, în opinia apărării, în raport de întregul probatoriu administrat, este că nu există şi nu se pot reţine în sarcina inculpata B. niciun fel de acte de complicitate materială, respectiv, acte de natură fizică prin care să înlesnească sau să ajute la comiterea presupusei fapte imputate autorului, la fel cum nu există nici acte de complicitate intelectuală, respectiv, eventuale acţiuni de întărire sau întreţinere a intenţiei autorului de a comite fapta, precum furnizare de informaţii, instrucţiuni, sfaturi, încurajări, îndemnuri, promisiuni de a sprijini pe autor în vederea evitării consecinţelor infracţiunii etc, astfel încât fapta imputată nu constituie infracţiune, câtă vreme nu se identifică acţiunea ori inacţiunea care constituie elementul material al normei de incriminare şi chiar dacă o anumită acţiune sau inacţiune există, ea excedează elementului material al infracţiunii.
Neexistând acţiune sau inacţiune care să se suprapună elementului material al infracţiunii, nu se poate vorbi mai departe nici de latură subiectivă, dar în subsidiar, din probele administrate rezultă că inculpata B. nu a făcut altceva decât să îndeplinească atribuţiile trasate de ministrul sănătăţii, că nu a refuzat nicio sarcină trasată, şi că nu există niciun element care să contureze vreo intenţie infracţională proprie faptei imputate.
S-a subliniat faptul încheierii contractelor de muncă pentru durată redusă, de numai 4 ore, iar nu cu normă întreagă, aspect care confirmă o dată în plus buna-credinţă şi faptul că nu s-a urmărit încasarea fără drept de sume de bani.
De asemenea, ca şi apărare subsidiară, nici măcar la nivel teoretic prejudiciul imputat nu poate fi reţinut ca fiind cert şi probat, câtă vreme inculpata B. a prestat muncă, chiar şi în rechizitoriu se recunosc o serie de activităţi prestate. Dimpotrivă, prejudiciul că a fost stabilit în mod discreţionar de către acuzare, în contra probatoriului administrat încă din etapa de urmărire penală şi consolidat în etapa de judecată şi a dispoziţiilor Codului Muncii, care reglementează dreptul salariatului la salariu (art. 57 alin. (6) pentru munca depusă şi efectele pentru viitor ale nulităţii.
În opinia apărării, însă, nici nu există vreun prejudiciu, odată ce munca a fost întocmai prestată, iar din această perspectivă, având în vedere considerentele şi temeiul soluţiei de achitare solicitate, se impune şi respingerea acţiunii civile ca neîntemeiate, respectiv, ridicarea măsurilor asigurătorii.
III. Starea de fapt reţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Analiza probatoriului, a criticilor şi argumentelor aduse de acuzare şi de apărare în acest dosar.
Înalta Curte va proceda în cele ce urmează la o redare cronologică a stării de fapt, prin raportare la cele două contracte individuale de muncă pe care inculpata B. le-a semnat, în calitate de angajată, cu Ministerul Sănătăţii, reprezentat de ministrul sănătăţii, inculpatul A..
1. La data de 17.11.2016 a fost încheiat între Universitatea din Oradea, în calitate de angajator, şi B., în calitate de salariat, contractul individual de muncă cu timp parţial pentru plata cu ora a activităţilor didactice înregistrat sub nr. PO4 3046/17.11.2016 .
În baza acestui contract, "de la 18.11.2016 [...] dna B. a prestat activitate didactică la plata cu ora [...]" (adresa nr. x/14.06.2019 a Universităţii din Oradea, fila x d.u.p.).
Structura semestrului I pentru anul universitar 2016/2017 a fost următoarea:
- de la 03.10.2016 pană la 23.12.2016 activitate didactică;
- de la 26.12.2016 până la 06.01.2017 vacanţă de Crăciun;
- de la 09.01.2017 până la 20.01.2017 activitate didactică;
- de la 23.01.2017 până la 11.02.2017 sesiune de examene;
- de la 13.02.2017 până la 17.02.2017 vacanţă;
- de la 20.02.2017 până la 25.02.2017 sesiune de restanţe şi măriri de note .
În cadrul semestrului I al anului universitar 2016/2017, în perioada de activitate didactică, inculpata B. a avut următorul program de activitate:
- marţea de la orele 14-15, în cadrul Universităţii din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie-RI I, disciplina Informatică curs M2;
- joia de la orele 13-17, în cadrul Universităţii din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie-Tehnică Dentară, disciplina Informatică medicală Biostatistica Lp;
- vinerea de la orele 14-20, în cadrul Universităţii din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie-AMG, disciplina Informatică Lp .
Structura semestrului II pentru anul universitar 2016/2017 a fost următoarea:
- de la 27.02.2017 pană la 14.04.2017 activitate didactică;
- de la 17.04.2017 până la 21.04.2017 vacanţă de Paşti;
- de la 24.04.2017 până la 09.06.2017 activitate didactică;
- de la 12.06.2017 până la 01.07.2017 sesiune de examene;
- de la 03.07.2017 până la 08.07.2017 sesiune de restanţe şi măriri de note;
- de la 10.07.2017 practică şi vacanţa de vară;
- de la 04.09.2017 până la 09.09.2017 sesiune de restanţe şi măriri de note;
- de la 11.09.2017 până la 16.09.2017 sesiune de restanţe şi măriri de note .
În cadrul semestrului II al anului universitar 2016/2017, în perioada de activitate didactică, inculpata B. a avut următorul program de activitate:
- marţea de la orele 14-15, în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie-BFK I, disciplina Informatică medicală şi biostatistică
- miercurea de la orele 15-19, în cadrul Universităţii din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie, Medicină Dentară, Anul I, disciplina Informatică medicală şi biostatistică MD I .
Înalta Curte reţine că, potrivit adresei nr. x/14.06.2019 a Universităţii din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie, "[...] pentru perioadele de vacanţă [...] nu este activitate didactică" .
Faţă de aspectele de fapt de mai sus, Înalta Curte constată eronată menţiunea făcută de procuror în actul de sesizare (pagina 8 a rechizitoriului) în sensul că, pentru anul universitar 2016/2017, "[...] din analiza programului zilnic de activitate al inculpatei B. în cadrul Universităţii din Oradea – Facultatea de Medicină şi Farmacie, conform orarului pentru anii universitari 2016/2017 şi 2017/2018, aceasta avea ore de activitate în fiecare zi a săptămânii, cu excepţia zilei de luni (sublinierea Înaltei Curţi)".
2. De la începutul lunii ianuarie 2017, inculpatul A. a ocupat funcţia de ministru al sănătăţii în cadrul Guvernului României. Deţinerea acestei demnităţi rezultă din parcurgerea Hotărârii nr. 55/21.04.2021 prin care Senatul României a cerut "urmărirea penală a domnului senator A., fost ministru al sănătăţii [...]" .
3. Având în vedere dispoziţiile Ordonanţei nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală [art. 2 alin. (1), art. 3 şi art. 5 alin. (1) şi (2)], potrivit cărora
- "în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în aparatul ministerelor, […] se organizează şi funcţionează, în subordinea demnitarului, cabinetul demnitarului […]"
- "cabinetul demnitarului […] poate cuprinde următoarele funcţii […] consilier personal [...]",
- "personalul din cadrul cabinetului demnitarului este numit sau eliberat din funcţie numai la propunerea demnitarului în subordinea căruia funcţionează" şi "îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat în condiţiile legii, pe durata mandatului demnitarului", inculpatul A., în calitate de ministru şi reprezentant al Ministerului Sănătăţii, în vederea formării cabinetului demnitarului, a încheiat mai multe contracte individuale de muncă prin care mai multe persoane au fost numite pentru a face parte din acest compartiment – "[...] am început să-mi organizez cabinetul de ministru şi să-mi selectez consilierii, atribuţie care aparţine exclusiv ministrului [...]".
În acest sens, în luna ianuarie 2017, Ministerul Sănătăţii, în calitate de angajator şi reprezentat de A., în calitate de ministru, a încheiat mai multe contracte individuale de muncă cu
- D.,,
- E.,
- F.,
- I., cu menţiunea că, în data de 24.03.2017 a fost încheiat un alt contract individual de muncă,
- H., toate aceste persoane având calitatea de martor în prezenta cauză.
Înalta Curte reţine că aceste contracte au fost identice în ceea ce priveşte clauzele, prin utilizarea unui formular standard, urmând a fi menţionate acele clauze care interesează în soluţionarea prezentului conflict de drept penal, după cum urmează:
- la obiectul contractului (lit. B), s-a menţionat "activităţi specifice funcţiei de consilier personal la Cabinetul ministrului sănătăţii";
- în ceea ce priveşte locul de muncă (lit. D), "Activitatea se desfăşoară la Cabinetul ministrului sănătăţii A." (D.1.), "În lipsa unui loc de muncă fix salariatul va desfăşura activitatea astfel: . . . . . . . . . ." (D.2.), părţile contractante nefăcând nicio menţiune, alegând să bareze (să tragă o linie) la rubrica dedicată acestui aspect;
- cu privire la atribuţiile postului a fost inserată menţiunea că acestea "sunt prevăzute în fişa postului, anexă la contractul individual de muncă" (lit. F), anexele la aceste contracte regăsindu-se la filele x d.u.p;
- referitor la durata muncii (lit. H), conţinutul clauzei viza "o normă întreagă, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, 40 de ore/săptămână" (H.1.), cu excepţia contractului individual de muncă încheiat cu F., respectiv a celui încheiat în data de 24.03.2017 cu I., unde s-a menţionat că aceasta era de 4 ore/zi, 20 de ore/săptămână (H.2.) – a se vedea fila x d.u.p.
De asemenea, reţinem că fiecare dintre anexele la aceste contracte individuale de muncă (fişa postului) au fost semnate de părţi, iar până la data numirii martorei C. în funcţia de director de cabinet (a se vedea infra), fişele postului au fost întocmite şi semnate de către inculpatul A. în calitate de ministru al sănătăţii.
4. Din data de 26 ianuarie 2017, martora C. a fost numită în calitate de director de Cabinet al ministrului sănătăţii A. (a se vedea fişa postului de la filele x d.u.p.).
Dată fiind această calitate, martora era cea care întocmea fişele de post aferente contractelor individuale de muncă încheiate cu consilierii personali ai inculpatului A..
Astfel, în ceea ce priveşte atribuţiile consilierilor menţionaţi mai sus, martora C. a menţionat în declaraţia sa că "La consilierii pe care i-am cunoscut personal, la întocmirea fişei postului fiecăruia m-am raportat la specializarea fiecăruia, la studiile şi experienţa din activitatea profesională anterioară", respectiv "[...] am ştiut de la ministru ce se doreşte de la fiecare în parte" (declaraţie martor, fila x d.u.p.).
5. Potrivit contractului individual de muncă nr. x/07.02.2017, începând cu data de 08.02.2017, inculpata B. a fost încadrată în calitate de consilier personal în cadrul cabinetului ministrului sănătăţii.
Această alegere a inculpatului A. a avut la bază faptul că "am lucrat şi înainte cu doamna B. în cadrul Universităţii din Oradea" şi "datorită faptului că îi cunoşteam atât CV-ul, cât şi activitatea şi am considerat că am nevoie de un astfel de om în cabinetul meu" (declaraţie A., fila x d.u.p.).
Clauzele referitoare la locul de muncă şi atribuţiile postului au fost identice cu cele menţionate supra la pct. 3 – a se vedea în acest sens contractul individual de muncă nr. x/07.02.2017, excepţia constituind-o durata muncii pe care B. urma să o presteze, în cuprinsul clauzei care o reglementa menţionându-se că aceasta era de 4 ore/zi, 20 de ore/săptămână (H.2.).
Ca urmare a încheierii contractului individual de muncă nr. x/07.02.2017, inculpatul A., în calitate de ministru, a emis Ordinul nr. 138/08.02.2017 .
După cum se va dezvolta infra, acest contract individual de muncă a încetat la data de 30.06.2017, "în temeiul art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 32/1998" .
Contractul individual de muncă nr. x/07.02.2017 a fost semnat atât de inculpatul A., cât şi de către inculpata B..
Deşi parchetul a susţinut că inculpatul A., în vederea producerii de consecinţe juridice, a falsificat semnătura inculpatei B. pe contractul individual de muncă nr. x/07.02.2017 (sublinierea Înaltei Curţi), iar singurul argument oferit în susţinerea acuzaţiei de fals în înscrisuri sub semnătură privată – infracţiunea pretins comisă în data de 07.02.2017 – a fost că inculpata nu s-a prezentat la locul de muncă "nici măcar o singură zi", Înalta Curte nu poate trece cu vederea faptul că, potrivit clauzei de la lit. C) ce reglementează durata contractului, s-a menţionat că "salariata B." urmează "să înceapă activitatea la data de 08.02.2017" (sublinierea Înaltei Curţi), deci a doua zi după încheierea acestui contract.
De asemenea, după cum s-a arătat supra, în structura semestrului I pentru anul universitar 2016/2017 în cadrul Universităţii din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie, perioada cuprinsă între 23.01.2017 şi până la 11.02.2017 a fost dedicată sesiunii de examene.
Or, data de 07.02.2017 (data încheierii contractului individual de muncă nr. x) s-a situat în intervalul de timp destinat sesiunii de examene, iar Universitatea din Oradea nu a comunicat – ca urmare a solicitării procurorului "să ne comunicaţi [...] programul zilnic de activitate al acesteia în cadrul universităţii" – că aceasta ar fi fost implicată în procesul de examinare a studenţilor. De altfel, neimplicarea inculpatei în sesiunea de examene rezultă şi din parcurgerea adresei nr. x/14.06.2019 unde se pot observa prin comparaţie veniturile acesteia încasate în lunile în care a fost activitate didactică pe tot parcursul lunii (" martie 2017 – venit net încasat în sumă de 814 RON" şi "mai 2017 – venit net încasat în sumă de 776 RON"), faţă de cele aferente lunilor cu vacanţă (parţial sau integral) când veniturile au fost mai mici sau chiar inexistente (" februarie 2017 – venit net încasat în sumă de 37 RON", " aprilie 2017 – venit net încasat în sumă de 511 RON", " iulie 2017 – nu realizează venit").
Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu există. Cazul este incident atât atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă – nefiind incidentă această situaţie în prezentul raport de conflict, cât şi atunci când nu există conduita pe care norma de incriminare o descrie în verbum regens. Cazul de împiedicare a acţiunii penale rămâne incident şi atunci când există o anume conduită, dar ea nu este cea prevăzută ca element material al infracţiunii.
În aceste condiţii, neexistând conduita solicitată de norma de incriminare, urmează a se pronunţa, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., achitarea inculpatului A. sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen., constând în falsificarea semnăturii inculpatei B. de pe contractul individual de muncă nr. x/07.02.2017 încheiat între persoana juridică Ministerul Sănătăţii, reprezentată legal prin A., în calitate de ministru, şi B., în calitate de salariată.
Înalta Curte reţine că, în aceeaşi zi, a fost încheiat şi contractul individual de muncă nr. x/07.02.2017, prin care, începând cu data de 08.02.2017, martorul G. urma să-şi desfăşoare activitatea de consilier personal în cadrul cabinetului ministrului sănătăţii, clauzele contractului fiind identice cu cele menţionate supra la pct. 3.
În ceea ce priveşte fişa postului, aceasta a fost întocmită în data de 08.02.2017 şi a fost semnată de C., în calitate de şef al cabinetului ministrului, respectiv de către martorul G. .
6. În ceea ce priveşte fişa postului anexă la contractul individual de muncă nr. x/07.02.2017 încheiat cu inculpata B., Înalta Curte reţine că aceasta nu a fost semnată de niciunul dintre inculpaţi.
Fiind audiată în legătură cu împrejurările în care inculpata B. şi-a desfăşurat activitatea în calitate de consilier personal la cabinetul ministrului sănătăţii A., martora C. a învederat în declaraţiile sale că "[...] fişa postului pentru doamna B. am redactat-o, dar nu am avut niciodată posibilitatea de a i-o înmâna spre semnare, deoarece nu am întâlnit-o niciodată. Proiectul de document îl deţin doar în format electronic şi îl voi pune la dispoziţia organelor de urmărire penală" (declaraţie din data de 13.06.2019, fila x d.u.p.).
Ca urmare a celor menţionate de martora C. în declaraţia din care s-a citat în alineatul precedent, aceasta a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală un draft al fişei postului anexă la contractul individual de muncă nr. x/07.02.2017 încheiat cu inculpata B., conform procesului-verbal de la fila x d.u.p.
Tot referitor la fişa postului, aceeaşi martoră, în cuprinsul declaraţiei din data de 13.05.2021, a menţionat că "În cazul doamnei B., fiind singurul consilier pe care nu l-am cunoscut personal şi al cărui CV nu l-am avut la dispoziţie (sublinierea Înaltei Curţi), am preluat atribuţiile generale din regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Sănătăţii [...] Despre doamna B. nu m-a informat nimeni cu privire la activitatea ce urma să o desfăşoare şi în ce condiţii aceasta va lucra în minister" [declaraţie martor C. filele x d.u.p.].
Înalta Curte a reţinut aspectele din alineatul precedent, respectiv că atribuţiile inculpatei au fost preluate din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Sănătăţii, prin raportare la faptul că, în privinţa celorlalţi consilieri, martora C. a ştiut "de la ministru ce se doreşte de la fiecare în parte", pe lângă faptul că s-a putut raporta "la specializarea fiecăruia, la studiile şi experienţa din activitatea profesională anterioară" pe care le regăsea în CV-urile acestora care "erau ataşate ordinului de numire şi se regăseau la Departamentul de resurse umane" [declaraţie martor C., fila x d.u.p.].
Potrivit fişei postului – ce a fost redactată de către martora C. încă din data de 13.02.2017, inculpata B. avea
- ca obiective individuale: (i) participarea la întâlniri şi conferinţe reprezentând Ministerul Sănătăţii, (ii) organizarea de întâlniri şi conferinţe la care participă ministrul, (iii) colaborarea cu toate structurile din minister, atât din punct de vedere logistic, cât şi al elaborării şi redactării materialelor, în vederea participării, în numele ministrului, la întruniri, conferinţe, delegaţii şi orice tip de eveniment public din domeniul sănătăţii, prin ordin direct al ministrului, precum şi (iv) orice alte atribuţii primite de la ministru, în conformitate cu H.G. nr. 144/2010;
- ca atribuţii şi responsabilităţi: 1. Participarea la dezbateri şi conferinţe reprezentând Ministerul Sănătăţii - conferinţe naţionale şi internaţionale în domeniul sănătăţii; - informează şi ia parte la dezbateri şi comitete ce au legătură cu probleme legate de sănătate; - elaborează, la solicitarea superiorului ierarhic, puncte de vedere, note, informări, scrisori etc, în legătură cu aspectele care fac obiectul proiectelor analizate şi cu demersurile care se impun; 2. Verificarea şi supervizarea demersurilor în curs – propune transmiterea observaţiilor identificate către direcţiile iniţiatoare; elaborează analize, note, puncte de vedere, propuneri, scrisori, la solicitarea superiorului ierahic; elaborează materiale cu privire la notele şi informaţiile primite; asistă, participă şi sprijină, dacă este desemnată de superiorul ierarhic, la întâlnirile de nivel înalt reprezentând Ministerul Sănătăţii; participă, dacă este desemnată de superiorul ierarhic, la grupuri de lucru pentru soluţionarea problemelor identificate; colaborează şi solicită puncte de vedere, acte sau informaţii celorlalte structuri din cadrul Ministerului Sănătăţii, în scopul îndeplinirii atribuţiilor specifice prevăzute de H.G. nr. 144/2010, cu modificările şi completările ulterioare; răspunde la orice altă solicitare punctuală, formulată de superiorul ierarhic, care se referă la efectuarea unor activităţi în legătură cu atribuţiile postului; ia parte la şedinţe, oferă puncte de vedere, propune soluţionări;
- iar ca cerinţe specifice: - ocupantul postului îşi desfăşoară, de regulă, activitatea profesională, la locul de muncă desemnat; - ocupantul postului poate efectua şi alte activităţi în afara locului de muncă desemnat, dacă se denotă că acestea sunt necesare în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; - disponibilitate pentru lucru în program prelungit, supus factorilor de stres interni şi externi; - disponibilitate deplasări în ţară şi în afara ţării.
7. Ulterior angajării inculpatei B., în cadrul cabinetului ministrului sănătăţii au mai fost angajaţi, în calitate de consilieri, J. (martor în cauză) şi BB..
Astfel, martora J., anagajată din luna martie 2017 în baza contractului individual de muncă nr. x/14.03.2017, a declarat următoarele:
"Referitor la B. declar că nu am întâlnit-o niciodată în minister. Personal am cunoscut-o după ce am fost numită în funcţia de consilier al ministrului A., fiindu-mi prezentată chiar de acesta în municipiul Oradea, la o masă cu ocazia unei petreceri private, posibil de ziua de nume a domnului ministru. Îmi amintesc că la această masă, când mi-a prezentat-o pe B., domnul ministru mi-a spus că este şi ea consilier în cadrul cabinetului său. De asemenea, domnul ministru mi-a mai spus că lucrează şi în cadrul Facultăţii de Medicină din Oradea şi eu am reţinut că este profesor pe parte de IT.
De la acest eveniment am mai întâlnit-o pe B. de două sau trei ori, numai în oraşul Oradea şi numai la mese organizate de domnul ministru. Niciuna dintre aceste întâlniri nu a fost cu scop de lucru. Precizez că toate aceste întâlniri au avut loc numai în week-end, în afara orelor de program şi am participat în contextul în care eu sunt din Oradea şi la sfârşit de săptămână mergeam acasă.
Nu m-am întâlnit cu B. în alte împrejurări decât cele menţionate" .
8. Cu privire la activitatea pe care inculpata B. ar fi trebuit s-o desfăşoare, conform contractului individual de muncă nr. x/07.02.2017, în calitate de consilier personal al ministrului sănătăţii începând cu data de 08.02.2017 şi până în data de 30.06.2017 [când acesta a încetat în temeiul art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 32/1998 – a se vedea menţiunea de la finalul contractului, fila x d.u.p.], prin actul de sesizare procurorul a susţinut că "numita B., angajată în funcţia de consilier personal al ministrului sănătăţii, nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului".
Cu privire la aceste aspecte, după cum se va dezvolta infra, Înalta Curte reţine că inculpata:
- (i) nu s-a prezentat la locul de muncă, cu excepţia zilei de 29.06.2017, după cum se va dezvolta cu ocazia analizării infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată ce vizează contractul de muncă înregistrat sub nr. x/29.06.2017
- şi (ii) nici nu a prestat activităţile la care aceasta era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, cum au fost dezvoltate supra, cu excepţia asigurării reprezentării la congresul "Zilele Stomatologiei Bănăţene" de la Timişoara, în zilele de 4 şi 5 mai 2017 şi a celor desfăşurate ca urmare a prezenţei sale la sediul Ministerului Sănătăţii din data de 29.06.2017.
8.1. Premergător analizării susţinerilor acuzării şi a celor formulate de inculpaţi în apărarea lor, Înalta Curte va face o analiză a naturii raportului juridic existent între consilierii personali din cadrul cabinetului demnitarului şi ministerul/ministrul în serviciul căruia se află.
În primul rând, Înalta Curte îmbrăţişează – doar sub acest aspect – punctul de vedere expus de inculpaţi prin concluziile scrise, respectiv faptul că, potrivit expunerii de motive, prin Ordonanţa Guvernului nr. 32/1998 "s-a urmărit, în primul rând, aplicarea în practica organizării şi funcţionării organelor administraţiei publice a principiului separării funcţiunilor politice de cele administrative", fiind evident că funcţia de consilier personal al ministrului este o funcţie politică.
În al doilea rând, prin expunerea de motive s-a arătat că "se reglementează, în sensul celor de mai sus, modalitatea de numire sau de eliberare din funcţie a membrilor cabinetului demnitarului precizând, astfel, diferenţele faţă de sistemul de carieră, ce funcţionează, în acest moment în cadrul administraţiei din România", astfel că prevalenţa dispoziţiilor acestei ordonanţe – în ceea ce priveşte numirea, respectiv eliberarea din funcţie a consilierilor personali – faţă de dispoziţiile Codului Muncii este determinată de principiul de drept specialia generalibus derogant, Ordonanţa Guvernului nr. 32/1998 fiind norma specială doar sub aceste aspecte, în rest Codul muncii aplicându-se ca normă generală.
Înalta Curte nu îmbrăţişează punctul de vedere expus în apărare de către inculpata B. în cuprinsul concluziilor scrise prin care s-a susţinut că, potrivit acestei legislaţii speciale, "consilierii personali ai miniştrilor nu beneficiază de protecţia acordată salariaţilor de Codul muncii care impune parcurgerea procedurilor disciplinare pentru sancţionarea unui salariat" (pct. 47, pagina 9 a concluziilor scrise). Or, Înalta Curte reţine ca adevărată susţinerea inculpatei în sensul că "eliberarea din funcţie" se poate face "în mod discreţionar de către demnitar" (pct. 48, pagina 9 a concluziilor scrise), dar nu mai puţin adevărat este şi faptul că sancţiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă nu este singura sancţiune ce poate fi aplicată în legislaţia muncii.
În al treilea rând, având în vedere prevederile art. 5 alin. (2) din O.G. nr. 32/1998 potrivit cărora "Personalul din cadrul cabinetului demnitarului îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat în condiţiile legii, pe durata mandatului demnitarului", Înalta Curte reţine că raportul de serviciu al consilierului personal al ministrului, astfel cum acesta se conturează din cuprinsul actului normativ menţionat, constituie o formă tipică a unui raport juridic de muncă, contractul individual de muncă constituindu-se în arhetipul raportului juridic de muncă.
Or, după cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 37/2016, de esenţa contractului individual de muncă este prestarea muncii de către angajat pentru şi sub autoritatea angajatorului.
Aşadar, prestarea muncii (activităţii) şi salariul constituie reciproc obiect şi, respectiv, cauză în ce priveşte contractul individual de muncă, inclusiv în cazul consilierului personal al ministrului.
8.2. În ceea ce priveşte primul aspect învederat de parchet în susţinerea acuzaţiilor formulate în cauză şi care vizează neprezentarea inculpatei B. la locul de muncă (la serviciu), poziţia celor doi inculpaţi nu a fost una de nerecunoaştere a acestui fapt, însă a fost nuanţată în sensul că
- "am agreat de la bun început faptul că va desfăşura activitatea preponderent de la distanţă" (declaraţie A., fila x d.u.p.), respectiv "[...] am avut o discuţie cu persoanele de la Direcţia Resurse Umane care mi-au spus că am posibilitatea să angajez cu jumătate de normă şi că legea permite şi activitatea la distanţă. În săptămâna următoare i-am propus dnei B. acest aranjament şi a acceptat (declaraţie A., 18.10.2022, cercetare judecătorească);
- "am fost angajată în calitate de consilier personal cu jumătate de normă, acceptând această poziţie cu condiţia să-mi desfăşor activitatea de la distanţă. [...] Domnul Ministru a fost de acord să îmi desfăşor activitatea de la distanţă" [memoriu din data de 07.06.2021, B., fila x d.u.p.], respectiv "[...] d-nul ministru mi-a comunicat că aş putea să îmi desfăşor activitatea la distanţă, dar cu jumătate de normă. Am acceptat propunerea de colaborare a d-nului ministru de a lucra la distanţă, acceptând să mă deplasez atunci când era cazul" [declaraţie B., 18.10.2022, cercetare judecătorească].
Înalta Curte va înlătura apărările celor doi inculpaţi, în sensul că s-ar fi înţeles ca inculpata B. să lucreze de acasă, reţinându-le ca fiind unele pro causa.
Astfel, pe lângă faptul că inculpata B. nu era singura care avea un program de lucru cu jumătate de normă – sens în care facem trimitere la contractele individuale de muncă ale martorilor F. şi I. –, nu mai puţin din declaraţiile acestor 2 martori rezultă că
- "Deşi lucram cu jumătate de normă, mă prezentam la sediul ministerului sănătăţii", respectiv "Au fost situaţii de excepţie când domnul ministru nu era în minister, fiind în delegaţie şi cu acordul acestuia rămâneam acasă şi lucram la ce aveam de lucrat. Astfel de situaţii au fost rare, regula (sublinierea Înaltei Curţi) fiind prezenţa la serviciu" (declaraţie martor F. fila x d.u.p.);
- "în perioada cât am deţinut funcţia de consilier al ministrului sănătăţii, mi-am desfăşurat activitatea în incinta ministerului" (declaraţie I. fila x d.u.p.).
Faptul că inculpata B. nu s-a prezentat la locul de muncă din cadrul Ministerului Sănătăţii rezultă şi din declaraţiile de martor ale celorlalţi consilieri din cadrul cabinetului ministrului sănătăţii din perioada respectivă, după cum urmează:
- C., directorul cabinetului ministrului sănătăţii: " Referitor la activitatea desfăşurată de doamna B. în cadrul cabinetului ministrului, declar că nu am cunoscut-o personal niciodată pe această doamnă, dar am vorbit la telefon cu dânsa de două sau de trei ori";
- D., consilier personal al ministrului sănătăţii în aceeaşi perioadă: "[...] nu am întâlnit-o niciodată.[...]. Personal nu am interacţionat niciodată cu B. nici măcar telefonic. [...] este singurul consilier personal al ministrului A. pe care nu l-am întâlnit în perioada menţionată";
- E., consilier personal al ministrului sănătăţii în aceeaşi perioadă: "[...] doamna B. este singurul consilier personal al ministrului A. pe care nu l-am întâlnit, nu l-am cunoscut, nu mi s-a făcut cunoştinţă şi nici nu am interacţionat în perioada menţionată";
- F., consilier personal al ministrului sănătăţii în aceeaşi perioadă: "Numele de B. îmi este necunoscut. Nu am întâlnit o astfel de persoană şi nici nu am ştiut că, în acceaşi perioadă cu mine, ar fi avut şi aceasta calitatea de consilier al ministrului sănătăţii";
- H., consilier personal al ministrului sănătăţii în aceeaşi perioadă: "Numele de B. îmi este necunoscut şi nu am avut reprezentarea că aceasta a fost consilier personal al ministrului A. în aceeaşi perioadă cu mine" (fila x d.u.p.). Chiar dacă, în continuare, martorul a precizat că "nu avea acces la documente [...] privind componenţa cabinetului şi, implicit, a consilierilor personali", reţinem că acelaşi martor, anterior şi în cuprinsul aceleiaşi declaraţii i-a indicat pe toţi consilierii ministrului sănătăţii din perioada menţionată în acuzarea inculpatului A. – "[...] fiind în birou cu alt consilier [...] dl. Prof. I. [...] ministrul [...] mai avea [...] consilieri personali [...] pe J., F., K., CC. şi un tânăr consilier având prenumele G. [...], director de cabinet fiind doamna C."
După cum s-a arătat supra, în cuprinsul contractului individual de muncă nr. x/07.02.2017 încheiat cu inculpata B., în ceea ce priveşte locul de muncă unde aceasta urma să-şi desfăşoare activitatea, s-a menţionat în mod expres că "Activitatea se desfăşoară la Cabinetul ministrului sănătăţii A." (D.1.), iar "În lipsa unui loc de muncă fix salariatul va desfăşura activitatea astfel: . . . . . . . . . ." (D.2.), părţile contractante nefăcând nicio menţiune, alegând să bareze (să tragă o linie) la rubrica dedicată acestui aspect .
Spre deosebire de inculpata B., ceilalţi consilieri şi-au desfăşurat activitatea la locul de muncă menţionat în contractele individuale de muncă:
- D., fiind întrebată dacă "v-aţi desfăşurat activitatea şi de acasă, consiliindu-l pe ministru prin intermediul telefonului, aplicaţiei O. sau emailului?", a răspuns "Nu";
- E. – "Am desfăşurat activitatea doar de la birou, niciodată de acasă";
- F. – "Personal mi-am desfăşurat activitatea doar la locul de muncă (la sediul ministerului) [...]", respectiv "Au fost situaţii de excepţie când domnul ministru nu era în minister, fiind în delegaţie, şi cu acordul acestuia rămâneam acasă şi lucram la ce aveam de lucrat. Astfel de situaţii au fost rare, regula fiind prezenţa la serviciu";
- H. - "[...] mi-am desfăşurat activitatea la sediul ministerului sănătăţii", "zilnic mă prezentam la birou" respectiv "De regulă, activitatea impunea prezenţa la sediul ministerului. Dar au fost situaţii în care, dacă mă aflam în altă localitate decât Bucureşti (fiind în delegaţie cu treburi de serviciu), transmiteam online, prin email sau O.. Nu au existat situaţii în care să-mi desfăşor activitatea de acasă" .
Din cele menţionate în alineatul precedent, rezultă fără echivoc faptul că locul de muncă al consilierilor ministrului sănătăţii a fost la sediul ministerului sănătăţii,
- numai în situaţii de excepţie unul dintre aceştia indicând că a muncit de acasă, dar cu acordul inculpatului şi numai dacă acesta din urmă se afla în delegaţie (F.),
- respectiv când consilierii se aflau în delegaţie, fiind de esenţa delegaţiei ca fiind o exercitare temporară de către salariat, din dispoziţia angajatorului, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă (H.).
Înalta Curte, subliniind că o faptă poate fi circumscrisă în acelaşi timp atât ilicitului civil, cât şi celui penal – iar de aici o acţionare concomitentă a răspunderii civile cu cea penală, va înlătura apărările prin care cei doi inculpaţi au susţinut că împrejurarea completării greşite a contractelor individuale de muncă în ceea ce priveşte locul prestării muncii se circumscrie unei "nereguli de drept civil" cu privire la care Codul muncii stabileşte o sancţiune specifică de natură civilă, conform art. 57 din Codul muncii, "potrivit cu care nerespectarea unei condiţii legale pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă (inclusiv, spre exemplificare, indicarea greşită a locului muncii) atrage nulitatea acestuia, produce efecte doar pentru viitor şi poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege, în măsura în care nu contravine unor dispoziţii legale imperative". Or, inculpaţii au susţinut că "munca la domiciliu era reglementată, nefiind, în mod vădit, contrară vreunor dispoziţii legale" (pct. 24 din concluziile scrise ale inculpatului A.).
8.3. În ceea ce priveşte al doilea aspect din acuzaţia formulată de procuror, respectiv că inculpata B. nu a prestat activităţile la care aceasta era obligată prin contractul individual de muncă nr. x/07.02.2017 şi fişa postului, Înalta Curte va reţine această perioadă, cu excepţia asigurării reprezentării la congresul "Zilele Stomatologiei Bănăţene" de la Timişoara în zilele de 4 şi 5 mai 2017 şi prezenţa acesteia la sediul Ministerului Sănătăţii din data de 29.06.2017, după cum urmează:
(i) în privinţa celorlalţi consilieri, potrivit fişei postului anexă la contractele individuale de muncă ale acestora, dar şi declaraţiilor date în calitate de martor, s-a prevăzut ce activităţi urmau a fi desfăşurate de aceştia în funcţie de specializarea fiecăruia;
(ii) dată fiind relaţia de subordonare faţă de ministru, consilierii personali îi raportau inculpatului A. activitatea depusă în această calitate, folosind şi serviciul de poştă electronică (e-mail), acest din urmă serviciu fiind folosit şi în comunicarea sarcinilor de către ministru către consilierii săi:
- "Punctul meu de vedere pentru acel draft de proiect i l-am transmis ministrului sănătăţii, în format electronic urmând să fie integrat în forma finală a proiectului aferent legii sănătăţii" (declaraţie martor H., fila x d.u.p.);
- "[...] îl informam fie verbal, fie prin email în situaţia în care nu puteam să vorbesc cu dânsul" (declaraţie martor F., fila x d.u.p.), respectiv "[...] de regulă corespondam pe email atât cu membrii grupului, cât şi cu ministrul sănătăţii", aceasta folosind "adresa de email personală" deoarece "Nu am avut alocată adresă de email de serviciu deoarece nu am solicitat";
- răspunzând întrebării "Cum vă trasa domnul ministru sarcinile de serviciu?", martora E. a răspuns "Verbal, telefonic, prin aplicaţia O., pe email, în funcţie de împrejurări şi de locul unde se afla acesta [...]", iar la întrebarea "În comunicarea cu ministrul foloseaţi adresa de email de serviciu sau cea personală?", a răspuns "Am folosit doar adresa de email de serviciu"
(iii) fiecare dintre consilieri era specializat pe un anumit domeniu şi îşi desfăşurau activitatea în conlucrare cu alte persoane sau chiar cu alţi consilieri:
- "am făcut parte şi din grupul de lucru pentru elaborarea legii sănătăţii alături de consilierii J. şi F.. În acest sens, deşi ne-am împărţit pe domenii, ţineam legătura cu ceilalţi consilieri, prin telefon sau email, ministrul A. fiind periodic informat de stadiul proiectului. Pentru elaborarea proiectului am avut întâlniri atât cu ceilalţi consilieri, cât şi cu persoane din cadrul ministerului sau specialişti din afara instituţiei" (declaraţie martor H., fila x d.u.p.);
- "Pentru elaborarea acestor proiecte de lege trebuia să colaborez cu ceilalţi membrii ai grupului de lucru, desemnaţi de ministru, dar şi să ne întâlnim cu personal din cadrul ministerului, în funcţie de domeniul de reglementare" (F., fila x d.u.p.);
- "Pentru acest proiect am avut foarte multe şedinţe de lucru cu colegii mei F. şi H." (delaraţie martor J., fila x d.u.p.).
În condiţiile expuse în alineatul precedent, Înalta Curte va înlătura apărările formulate în cauză de inculpaţii A. şi B. sub acest aspect.
Astfel, deşi inculpata a susţinut pe parcursul procedurii judiciare desfăşurate împotriva sa – prin memoriile depuse în cursul urmăririi penale, declaraţia din cursul cercetării judecătoreşti şi concluziile scrise – că a primit "instrucţiuni de la Ministrul Sănătăţii prin mijloace de comunicare la distanţă, aşa cum primeau de altfel şi ceilalţi consilieri", potrivit declaraţiei martorei J., "[...] în primăvara sau vara anului 2017 domnul ministru urma să mă trimită la o conferinţă la Timişoara, iar eu l-am rugat să mă înlocuiască cu altcineva pentru că aveam o şedinţă de lucru pe proiectul de lege a sănătăţii. Îmi amintesc că în prezenţa mea a sunat-o pe B. şi a întrebat-o ce program are şi dacă poate să participe la acea conferinţă (sublinierea Înaltei Curţi)" .
Or, în raport de elementele de fapt redate şi subliniate în alineatul precedent, Înalta Curte nu poate să nu observe că nu s-a pus problema unor "instrucţiuni" pe care ministrul sănătăţii A. să le dea consilierului său personal B., ci, de fapt, s-a pus în discuţie disponibilitatea inculpatei (deşi aceasta era obligată, astfel că nu se putea pune în discuţie termenul de disponibilitate) de a participa la Conferinţa de la Timişoara.
Referitor la această conferinţă, reţinem că a fost vorba de "Congresul de medicină dentară cu participare internaţională. A XXII-a ediţie a Zilelor Stomatologice Bănăţene, Timişoara, 4-6 mai 2017" (a se vedea fotografiile de la dosar instanţă), în aceste fotografii regăsindu-se şi inculpata B..
Inculpatul A. a susţinut că "pentru pregătirea participării la acest congres, am purtat discuţii şi corespondenţă inclusiv în ceea ce priveşte pregătirea discursului introductiv pe care, ca reprezentant al ministrului, urma să îl susţină (email din 4.05.2017)" .
Deşi în apărarea sa inculpatul A. a susţinut că a purtat discuţii şi corespondenţă cu inculpata cu privire la acest congres, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că această apărare nu rezultă din niciun alt mijloc de probă administrat în cauză, iar pe de altă parte, în ceea ce priveşte pregătirea discursului introductiv, analizând conţinutul acestui din urmă mesaj trimis prin intermediul poştei electronice, Înalta Curte reţine că este vorba de un mesaj pe care inculpata l-a primit de la inculpat chiar în prima zi a congresului (la ora 00:29) şi care nu necesita o "muncă intelectuală care, prin specificul ei putea fi prestată inclusiv de la distanţă" (pct. 22, pagina 5 din concluziile scrise), acest mesaj referindu-se la:
- mulţumirile pentru invitaţia de participare – "Vă mulţumesc pentru invitaţie şi regret faptul că nu pot fi alături de dvs.";
- felicitările adresate organizatorului – "Doresc în primul rând să felicit organizatorii pentru iniţiativa lăudabilă de a aduce aici la Timişoara colegi din ţară şi străinătate pentru a face schimb de idei, experienţă şi rezultate în folosul pacienţilor şi a cercetării medicale";
- faptul că ministrul sănătăţii este preocupat de asistenţa medicală stomatologică – "Ministerul sănătăţii acordă o atenţie deosebită asistenţei medicale stomatologice atât în ceea ce priveşte prevenţia cât şi în ceea ce priveşte componenta terapeutică. Cunosc problemele asistenţei medicale stomatologice şi îmi doresc să contribui la rezolvarea lor.";
- intenţia Guvernului României de iniţia un proiect legislativ în domeniul sănătăţii şi un nou contract cadru cu Casa naţională de asigurări de sănătate – "Guvernul României şi-a propus elaborarea unui pachet de legi pe sănătate, una din componente fiind legea profesiilor medicale. În acelaşi timp ne dorim şi vom demara elaborarea unui nou contract cadru cu casa naţională de asigurări de sănătate.";
- urările de final – "Doresc să vă mulţumesc sincer pentru invitaţie şi să vă asigur de întreaga mea consideraţie. Mult succes lucrărilor dvs. A., Ministrul Sănătăţii".
Tot în referire la participarea inculpatei B. la acest congres, martora U. a declarat că "Dnul ministru a anunţat cu 2 zile înainte că nu poate să vină şi că trimite o dna în calitate de ministru secretar de stat care va ţine discursul pregătit de dânsul. Dna B. a venit cu maşina, în ajunul deschiderii congresului, s-a cazat la hotel [...], iar a doua zi dimineaţa la ora 09 fără 10 s-a prezentat la [...] unde a avut loc deschiderea festivă a congresului. A luat loc în prezidiu şi a luat şi cuvântul, ţinând discursul din partea Ministerului Sănătăţii. După discurs au început lucrările unde a rămas şi după-amiază a plecat. Am interacţionat cu dna B. pe parcursul lucrărilor, atât eu, cât şi medicii specialişti de la congres, mai ales pe probleme de prevenţie dentară" .
Nu în ultimul rând, Înalta Curte ţine a sublinia că acuzarea a susţinut, după cum s-a menţionat chiar la începutul acestui punct de analiză (8.3.), că inculpata nu ar fi prestat nicio activitate la care aceasta era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, acestea fiind înlăturate în ceea ce priveşte participarea la Conferinţa de la Timişoara pentru următoarele considerente:
- la pagina 5 a rechizitoriului, sunt redate de către procuror atribuţiile şi responsabilităţile inculpatei, printre acestea regăsindu-se şi cele prin care aceasta "participă la întâlniri şi conferinţe, reprezentând Ministerul Sănătăţii – conferinţe naţionale şi internaţionale în domeniul sănătăţii";
- la pagina 50 din rechizitoriu s-a prevăzut că una dintre cerinţele specifice postului inculpatei a fost "disponibilitate deplasărilor în ţară şi în afara ţării";
- la fila x din rechizitoriu, procurorul a reţinut că, exceptând cele două conferinţe, "afirmaţiile inculpatei în sensul însoţirii ministrului la diferite reuniuni profesionale şi vizite de lucru nu au nicio susţinere probatorie".
Or, în contextul în care procurorul admite că inculpata a participat la cele două conferinţe, iar printre atribuţiile sale era şi cea care avea ca obiect "Participarea la dezbateri şi conferinţe reprezentând Ministerul Sănătăţii - conferinţe naţionale şi internaţionale în domeniul sănătăţii", şi cum inculpata a participat la "Congresul de medicină dentară cu participare internaţională. A XXII-a ediţie a Zilelor Stomatologice Bănăţene, Timişoara, 4-6 mai 2017" reprezentând Ministerul Sănătăţii, este mai mult decât evident că din acuzaţia formulată va fi înlăturată perioada celor două zile de 4 şi 5 mai 2017.
Tot în ceea ce priveşte prestarea muncii de către inculpata B., deşi inculpatul A. a făcut trimitere la declaraţiile martorilor C., J., W. şi U., susţinând că inculpata asigura reprezentarea ministrului la evenimente din zona de vest a ţării, inculpata primind instrucţiuni în acest sens, Înalta Curte nu poate să nu observe că "evenimentele" la care apărarea a făcut trimitere au fost doar 2, unul aferent contractului individual de muncă nr. x/07.02.2017 (cel de la Timişoara), iar celălalt aferent contractului individual de muncă nr. x/29.06.2017 (Sălaj) ce va fi analizat infra.
În ceea ce priveşte susţinerea că martora C. "i-a transmis inclusiv instrucţiuni telefonice în acest sens" (pagina 5 din concluziile scrise), Înalta Curte reţine că nu martora i-ar fi dat instrucţiuni, ci "ministrul îi trasa sarcini telefonic doamnei B., solicitându-i să participe în locul său la anumite conferinţe, întâlniri, simpozioane. [...] nu pot preciza la câte astfel de discuţii am asistat" .
Deşi apărarea inculpatului A., prin concluziile scrise, a susţinut că, din declaraţia martorei C. dată în cursul cercetării judecătoreşti, "rezultă că la nivelul Ministerului Sănătăţii era cunoscut inclusiv la nivelul directorului de cabinet care coordona şi supraveghea consilierii personali [...] împrejurarea că inc. B. desfăşoară activitatea la distanţă" (pct. 25, pagina 7 din concluziile scrise), Înalta Curte reţine că martora nu a declarat în acest sens.
Astfel, martora C. a relatat în declaraţia sa că "[...] ştiam că va activa şi (sublinierea Înaltei Curţi) în afara cabinetului, nefiind singura care activa în afara cabinetului, în sensul de participare la întâlniri, simpozioane, mese rotunde în afara sediului instituţiei (sublinierea Înaltei Curţi)" . Or, pe lângă faptul că martora a folosit conjuncţia copulativă "şi" – ceea ce conduce la concluzia că activitatea inculpatei trebuia să se desfăşoare la sediul ministerului sănătăţii, în continuarea relatării acestui aspect martora a precizat şi ce trebuie să se înţeleagă prin activitatea "în afara cabinetului", respectiv participare la întâlniri, simpozioane, mese rotunde în afara sediului instituţiei.
În ceea ce priveşte trimiterea făcută prin concluziile scrise ale inculpatului A. (pct. 25, pagina 7 concluzii scrise) la declaraţia martorei J. prin care aceasta a menţionat, referitor la inculpata B., că "mi s-a spus ca ea va fi reprezentantul dlui ministru în Oradea şi în evenimentele care aveau loc în zona de vest", Înalta Curte nu va lua în considerare aceste aspecte de fapt din declaraţia martorei, în considerarea celor ce urmează.
Astfel, audiată în cursul urmăririi penale, martora J. a menţionat că, după ce a cunoscut-o pe inculpată în municipiul Oradea "la o masă cu ocazia unei petreceri private, posibil de ziua de naştere a domnului ministru", în continuarea declaraţiei a precizat că "Nici domnul ministru şi nici B. nu mi-au precizat ce atribuţiuni avea sau urma să aibă aceasta ca şi consilier al ministrului" .
Înalta Curte reaminteşte că mărturia, ca proces sau act de cunoaştere a realităţii, depinde de capacitatea fiecărei persoane de a recepta faptele, de a le prelucra în funcţie de subiectivismul şi selectivitatea sa psihică, de a le memora în funcţie de percepţia fiecăruia relativ la ce este şi ce nu este important, cât şi de aptitudinea fiecărei persoane în a reda faptele pe care le-a perceput. Altfel spus, este o probabilitate foarte mare ca, atât acelaşi fapt principal, cât şi existenţa sau inexistenţa unor fapte sau împrejurări (fapte probatorii) de a căror constatare depinde existenţa sau inexistenţa faptului principal, să fie percepută şi redată în mod diferit, uneori chiar şi de aceeaşi persoană, la diferite intervale de timp.
Or, în condiţiile în care martora J., în declaraţia dată în cursul urmăririi penale în data de 24.06.2019 – aşadar la un interval de timp mai apropiat de data faptelor obiect al prezentei judecăţi (aproximativ 2 ani) – a declarat că "Nici domnul ministru şi nici B. nu mi-au precizat ce atribuţiuni avea sau urma să aibă aceasta ca şi consilier al ministrului", Înalta Curte va reţine subiectivismul martorei cu privire la aspectele menţionate în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, la un interval de aproximativ 6 ani de la data faptelor, în sensul că "mi s-a spus ca ea va fi reprezentantul dlui ministru în Oradea şi în evenimentele care aveau loc în zona de vest", în condiţiile în care aceeaşi martoră a menţionat că îl cunoaşte pe inculpat din anul 2003 când, în calitate de medic, a operat-o "ca urmare a unui accident de circulaţie", l-a reprezentat pe inculpat "în calitate de avocat al său în diverse litigii civile" şi a participat "la mese organizate de domnul ministru" .
Tot în ceea ce priveşte acuzaţia formulată de procuror referitoare la neprestarea de către inculpata B. a activităţilor la care era obligată prin contractul individual de muncă nr. x/07.02.2017 şi fişa postului, Înalta Curte are în vedere partea din declaraţia martorei C. prin care aceasta din urmă a relatat că, "Din câte îmi amintesc, doamna B. făcea parte dintr-un grup de lucru constituit prin ordin al ministrului care avea ca scop modificarea Legii sănătăţii nr. 9/2006. Din acest grup îmi amintesc că mai făceau parte H., doamna secretar de stat W., doamna J., directorul de la juridic DD. şi alte persoane pe care nu mi le mai amintesc" .
Or, în declaraţia sa, martorul H. a menţionat că "am făcut parte şi din grupul de lucru pentru elaborarea legii sănătăţii", însă nu a menţionat-o pe inculpata B. al cărei nume îi era "necunoscut", menţionându-i în schimb pe consilierii J. şi F., după cum acesta a mai relatat sub acelaşi aspect că "ţineam legătura cu ceilalţi consilieri, prin telefon sau email, ministrul A. fiind periodic informat de stadiul proiectului" şi că "am avut întâlniri atât cu ceilalţi consilieri, cât şi cu persoane din cadrul ministerului sau specialişti din afara instituţiei" .
9. Deşi inculpatul A. a cunoscut că inculpata B. era angajată în funcţia de consilier personal în cadrul propriului cabinet de ministru, dar nu s-a prezentat la serviciu (cu excepţia zilei de 29.06.2017, a se vedea infra pct. 10) şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului pentru perioada 08.02 – 30.06.2017 (5 luni), cu excepţiile arătate supra la pct. 8.3., acesta a semnat foile colective de prezenţă, atestând în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă, fără a lua vreo măsură pentru sancţionarea disciplinară a acesteia.
Dat fiind că prin actul de sesizare inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată (12 acte materiale), urmează a fi făcută o analiză completă infra la pct. 13 din prezenta hotărâre.
10. Ca urmare a remanierii guvernamentale din anul 2017 şi în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) teza finală din O.G. nr. 32/1998 care prevăd că durata contractului de muncă este una determinată (pe durata mandatului demnitarului), în urma reînvestirii inculpatului A. în funcţia de ministru al sănătăţii a fost încheiat un nou contract de muncă între Ministerul Sănătăţii (în calitate de angajator), reprezentat de ministru, şi inculpata B. (în calitate de salariată), acest nou contract fiind înregistrat sub nr. x/29.06.2017 şi încetând cu data de 30.01.2018 în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 32/1998
Parchetul a susţinut că inculpatul A. a falsificat semnătura inculpatei B. de pe acest din urmă contract individual de muncă, acuzându-l de comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen.
În acuzare, procurorul s-a raportat la analiza semnăturilor executate de inculpata B. pe mai multe înscrisuri din aceeaşi perioadă, susţinând că există o diferenţă totală între semnăturile de pe aceste din urmă înscrisuri şi semnătura de pe contractul individual de muncă ce a fost înregistrat la Ministerul Sănătăţii sub nr. x/29.06.2017.
În apărarea sa, inculpatul A. a susţinut că acuzarea nu a contestat conţinutul contractului şi nici manifestarea de voinţă a persoanelor cărora le sunt atribuite semnăturile, iar dacă s-ar admite caracterul fals al înscrisurilor, ele nu ar produce niciun fel de efecte juridice şi nici nu ar putea sta la baza construcţiei acuzaţiei de abuz în serviciu. De asemenea, a susţinut că nu poate fi identificat niciun mobil pentru presupusa falsificare a semnăturii inculpatei B., după cum în construcţia acuzaţiei pe acest palier Ministerul Public a ignorat probatoriul administrat, făcând trimitere la declaraţia martorei N. ce a şi fost redată la fila x din rechizitoriu, aceasta arătând că inculpata B. s-a prezentat la sediul Ministerului Sănătăţii, la Direcţia Resurse Umane, unde a semnat contractul individual de muncă. Mai mult, în opinia apărării, nu a fost administrat niciun mijloc de probă care să ateste că respectiva semnătură de pe contractul individual de muncă ar fi falsificată, fiind o simplă opinie a procurorului, expusă în rechizitoriu pe baza propriei examinări a semnăturilor.
Referitor la acuzaţia de fals ce vizează semnătura inculpatei de pe acest contract, Înalta Curte nu îmbrăţişează teza oferită de apărare care a susţinut că, dacă s-ar admite caracterul fals al înscrisurilor, ele nu ar produce niciun fel de efecte juridice şi nici nu ar putea sta la baza construcţiei acuzaţiei de abuz în serviciu, respectiv nu poate fi identificat niciun mobil pentru presupusa falsificare a semnăturii inculpatei B..
Astfel, reţinem că, pe de o parte, pentru a se putea angaja la Ministerul Sănătăţii în calitate de consilier al ministrului sănătăţii, inculpata B. trebuia să încheie cu angajatorul un contract individual de muncă în formă scrisă, ceea ce solicita semnarea acestui contract din partea sa în calitate de angajat [anterior adoptării Legii nr. 40/2011 de modificare a Codului muncii, care dispunea în cuprinsul art. 16 alin. (1) că forma scrisă a contractului individual de muncă este cerută ad probationem, după modificare, forma scrisă a contractului individual de muncă este solicitată ad validitatem – pct. 53 din Decizia nr. 37/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept], iar pe de altă parte nu infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost infracţiunea mijloc pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu (conexitatea etiologică), ci infracţiunea de fals intelectual.
Trecând peste aceste aspecte, Înalta Curte reţine că,
- potrivit adresei nr. x/14.06.2019 a Universităţii din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie, "Programul zilnic de activitate al doamnei B. s-a desfăşurat conform orarului pentru semestrele I şi II, ani universitari 2016/2017 şi 2017/2018. Anexăm prezentei conform cu originalul, orarul pentru cele două semestre şi cei doi ani universitari",
- iar în raport de conţinutul adresei nr. x/11.12.2015 ce prevedea structura semestrului II al anului universitar 2016/2017, rezultă că data de 29.06.2017 (data încheierii contractului înregistrat la Ministerul Sănătăţii sub nr. 5584) a fost în perioada 12.06.2017-01.07.2017 aferentă sesiunii de examene .
În condiţiile în care
- "Programul zilnic de activitate al doamnei B. s-a desfăşurat conform orarului pentru semestrele I şi II [...]"
- în cadrul semestrului II al anului universitar 2016/2017, inculpata B. a avut program de activitate marţea de la orele 14-15, în cadrul Universităţii din Oradea-Facultatea de Medicină şi Farmacie-BFK I, disciplina Informatică medicală şi biostatistică şi miercurea de la orele 15-19, în cadrul Universităţii din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie, Medicină Dentară, Anul I, disciplina Informatică medicală şi biostatistică MD I, reţinem că 29.06.2017 a fost într-o zi de joi, zi în care inculpata B. nu ar fi avut program de activitate în cadrul Universităţii din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie.
Mai mult decât atât, 29.06.2017 s-a situat în intervalul de timp destinat sesiunii de examene, iar Universitatea din Oradea nu a comunicat, ca urmare a solicitării procurorului – "să ne comunicaţi [...] programul zilnic de activitate al acesteia în cadrul universităţii", că aceasta ar fi fost implicată în procesul de examinare a studenţilor. De altfel, neimplicarea inculpatei în sesiunea de examene rezultă şi din parcurgerea adresei nr. x/14.06.2019 unde se pot observa prin comparaţie veniturile încasate în lunile în care a fost activitate didactică pe tot parcursul lunii (" martie 2017 – venit net încasat în sumă de 814 RON" şi "mai 2017 – venit net încasat în sumă de 776 RON"), faţă de cele aferente lunilor cu vacanţă când veniturile au fost mai mici sau chiar inexistente (" februarie 2017 – venit net încasat în sumă de 37 RON", " aprilie 2017 – venit net încasat în sumă de 511 RON", " iulie 2017 – nu realizează venit").
De asemenea, Înalta Curte nu poate trece peste elementele de fapt ce se desprind din declaraţia martorei N., aceasta menţionând în declaraţia din cursul urmăririi penale că, "Personal am văzut-o pe doamna B. o singură dată, dar nu îmi amintesc dacă la semnarea primului contract individual de muncă sau la cel de-al doilea. Ştiu că a venit o singură dată la noi la birou însoţită de o colegă de-a dânsei de cabinet [...]", cât şi a poziţiei exprimate de inculpata B. care a declarat că "Nu aveam niciun motiv să nu semnez contractele individuale de muncă". Chiar dacă în cuprinsul actului de sesizare procurorul, analizând declaraţia martorei N., a susţinut că partea din declaraţia acestei martore nu poate fi reţinută "în condiţiile în care cele două persoane indicate, C. sau D., au arătat că nu au văzut-o niciodată pe inculpată" (pagina 28 din rechizitoriu), Înalta Curte reţine că, lucrând într-un alt departament, există posibilitatea ca martora să fi fost în eroare asupra persoanei care a însoţit-o pe inculpată, în condiţiile în care, în cursul cercetării judecătoreşti a făcut vorbire de un alt moment când ar fi cunoscut-o pe inculpată, nu cu ocazia semnării primului sau celui de-al doilea contract individual de muncă, ci "când dna B. a venit pentru a depune declaraţiile de avere şi de interese" când a fost însoţită "de directorul de cabinet sau, posibil, de unul dintre consilierii dnului ministru" .
În aceste condiţii, Înalta Curte nu a identificat niciun mijloc de probă care să releve că semnătura inculpatei B. din conţinutul contractului individual de muncă înregistrat sub nr. x/29.06.2017 la Ministerul Sănătăţii este una falsificată, câtă vreme s-a reţinut că inculpata B. a fost prezentă în data de 29.06.2017 în sediul Ministerului Sănătăţii şi a semnat acest contract individual de muncă.
Pe cale de consecinţă, prin raportare la principiul de drept in dubio pro reo, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., va fi pronunţată o soluţie de achitare faţă de inculpatul A. relativ la acuzaţia comiterii de către acesta, în data de 29.06.2017, a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen., ce vizează falsificarea semnăturii inculpatei B. de pe contractul individual de muncă nr. x/29.06.2017.
11. Cu privire la activitatea pe care inculpata B. ar fi trebuit s-o desfăşoare, conform contractului individual de muncă nr. x/29.06.2017, în calitate de consilier personal al ministrului sănătăţii începând cu data de 30.06.2017 şi până în data de 30.01.2018 [când acesta a încetat în temeiul art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 32/1998 – a se vedea menţiunea de la finalul contractului, fila x verso, vol. II d.u.p.], Înalta Curte reţine că aceasta
- (i) nu s-a prezentat la locul de muncă,
- şi (ii) nici nu a prestat activităţile la care aceasta era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, cum au fost dezvoltate supra, cu excepţia asigurării reprezentării la Conferinţa Europlan 2017, la Zalău, din 16 noiembrie 2017, după cum se va arăta infra.
11.1. În ceea ce priveşte primul aspect învederat de parchet în susţinerea acuzaţiilor formulate şi care vizează neprezentarea inculpatei B. la locul de muncă (la serviciu), poziţia celor doi inculpaţi nu a fost una de nerecunoaştere a acestui fapt, însă a fost nuanţată în sensul celor reţinute supra la pct. 8.2.
Înalta Curte va înlătura apărările celor doi inculpaţi, în sensul că s-ar fi înţeles ca inculpata B. să lucreze de acasă, reţinându-le ca fiind unele pro causa, considerentele menţionate cu privire la contractul anterior fiind valabile şi în cazul acestuia din urmă, nemaifiind necesar a fi reluate.
11.2. În ceea ce priveşte al doilea aspect din acuzaţia formulată de procuror, respectiv că inculpata B. nu a prestat activităţile la care aceasta era obligată prin contractul individual de muncă nr. x/29.06.2017 şi fişa postului, Înalta Curte va reţine această perioadă, exceptând data de 16 noiembrie 2017 când inculpata a asigurat reprezentarea la Conferinţa Europlan 2017 ce a avut loc în municipiul Zalău.
Referitor la această conferinţă, prezenţa inculpatei reiese din declaraţiile martorilor:
- W. – "După ce colegii mei din teritoriu şi-au manifestat intenţia de a-l invita pe dnul ministru la Spitalul Judeţean Sălaj, dnul ministru a venit însoţit de dna B. [...] cei doi au efectuat vizita în cadrul spitalului";
- V. – "În anul 2017 dnul ministru a desemnat-o pe dna B. să participe la conferinţa la Zalău Europlan [...] Cu ocazia respectivă, dna B. a avut un mesaj din partea dlui ministru, mesaj care a apărut în toată presa naţională" .
Deşi acuzarea a susţinut că inculpata B. nu a prestat activităţile la care aceasta era obligată prin contractul individual de muncă nr. x/29.06.2017 şi fişa postului, Înalta Curte va constata că, în chiar cuprinsul actului de sesizare, procurorul redactor a menţionat relativ la această acuzaţie următoarele: "Cu excepţia celor două conferinţe menţionate, afirmaţiile inculpatei în sensul însoţirii ministrului la diferite reuniuni profesionale şi vizite de lucru nu au nicio susţinere probatorie" (pagina 43 din rechizitoriu).
Potrivit fişei postului (supra pct. 6), printre atribuţiile şi responsabilităţile inculpatei B. este şi cea prin care aceasta "participă la întâlniri şi conferinţe, reprezentând Ministerul Sănătăţii – conferinţe naţionale şi internaţionale în domeniul sănătăţii", iar ca cerinţe specifice "disponibilitate deplasări în ţară şi în afara ţării", concluzia fiind aceea că, prin asigurarea prezenţei din data de 16 noiembrie 2017 la conferinţa de la Zalău, aceasta şi-a îndeplinit atribuţiile de consilier al ministrului sănătăţii în acea zi.
Prin raportare la foile colective de prezenţă ce au stat la baza acordării drepturilor salariale, Înalta Curte reţine că, pentru luna noiembrie 2017, din totalul de 21 de zile pontate şi pentru care Ministerul Sănătăţii a făcut plata sumei de 4.655 RON net (din suma de 6.637 brut), trebuia pontată doar ziua de 16 noiembrie, ceea ce conduce la concluzia că inculpata B. trebuia plătită doar cu suma de 221,66 RON net (316,05 RON brut).
În ceea ce priveşte proiectul ce viza centralizarea achiziţiilor, potrivit declaraţiei martorului T., acesta a fost însărcinat cu iniţierea unui act normativ, a avut mai multe întâlniri cu managerii de la Institutul Fundeni, la şedinţele organizate la nivelul Guvernului României participa ministrul sănătăţii, iar dintre persoanele implicate, martorul i-a enumerat pe directorii de la cabinetul ministrului sănătăţii şi cele cu funcţie de conducere din minister, precizând sub acelaşi aspect că "nu-mi aduc aminte dacă dna B. a participat la aceste colegii, nu cred că am întâlnit-o vreodată" .
Nu pot fi primite apărările celor doi inculpaţi care au susţinut, tot în referire la acelaşi proiect de centralizare a achiziţiilor, că inculpata B. ar fi "desfăşurat activităţi de natură tehnică – analiză statistică, comparaţii pe baze de date, calcule, etc.", aceasta detaliind aceste aspecte în memoriul depus la dosarul cauzei.
Analizând acest memoriu, Înalta Curte nu poate să nu observe că cele menţionate de inculpata B. nu sunt decât simple afirmaţii, subiective, determinate de calitatea procesuală, fără nicio susţinere probatorie ce ar putea fi extrasă din alte mijloace de probă, iar după cum s-a menţionat cu două alineate supra, martorul T. a declarat cu privire la proiectul ce viza centralizarea achiziţiilor că "nu-mi aduc aminte dacă dna B. a participat la aceste colegii, nu cred că am întâlnit-o vreodată".
De asemenea, trebuie avut în vedere că inculpata a oferit în acest memoriu aspecte care se contrazic.
Astfel, în aceeaşi frază, aceasta a susţinut,
- pe de o parte, că "întreaga perioadă am lucrat pe laptopul propriu pe care nu îl mai deţin (sublinierea Înaltei Curţi), având în vedere perioada de 5 ani care a trecut, acestea fiind depăşit de stadiul tehnicii",
- iar pe de altă parte, la finalul frazei, a menţionat că "informaţiile stocate nu au mai putut fi recuperate".
Or, în condiţiile în care inculpata a afirmat că nu mai deţinea acel laptop, Înalta Curte nu poate să nu pună sub semnul îndoielii afirmaţia acesteia că "informaţiile stocate nu au mai putut fi recuperate" câtă vreme, pentru a încerca recuperarea informaţiilor, era necesar ca inculpata să aibă acel laptop.
Mai mult decât atât, în referire la afirmaţia "laptopul propriu pe care nu îl mai deţin, având în vedere perioada de 5 ani care a trecut", Înalta Curte reţine că perioada celor 5 ani s-a făcut în raport de data depunerii memoriului, respectiv în data de 12 decembrie 2023. În aceste condiţii, dacă este adevărat că până în data de 12 decembrie 2023 trecuse o perioadă de peste 5 ani şi jumătate de la data faptelor de care inculpata a fost acuzată, Înalta Curte nu poate să nu aibă în vedere că o persoană rezonabilă – pentru realitatea activităţii căreia organele de urmărire penală declanşaseră o anchetă penală la un interval de nici 1 an şi jumătate – va păstra acele dispozitive. În acest sens, Înalta Curte are în vedere ca Direcţia Naţională Anticorpuţie a declanşat procedurile judiciare încă din 2019 când s-a formulat cerere "de urmărire penală a domnului senator A., fost ministru al sănătăţii" (Hotărârea nr. 41/23.09.2019 a Senatului României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 774/24.09.2019, Partea I – filele x d.u.p.).
12. În ceea ce priveşte declaraţia pe propria răspundere din data de 30.10.2017.
Înalta Curte reţine că, potrivit acuzării, Curtea de Conturi încheiase un raport de control prin care a dispus o măsură conform căreia angajaţilor încadraţi cu jumătate de normă în cadrul Ministerului Sănătăţii să nu li se mai plătească concediul de odihnă dacă au un alt angajator unde îşi desfăşoară activitatea cu normă întreagă, astfel că a fost necesară solicitarea către această categorie de personal a unei declaraţii pe propria răspundere referitoare la existenţa unui alt angajator, iar acest aspect ar fi fost adus la cunoştinţa inculpatului A. de către martora L. care deţinea funcţia de director general al Direcţiei Generale Economice, dat fiind că inculpata B. era singurul consilier personal încadrat cu jumătate de normă care nu îndeplinise această formalitate.
Acuzarea a susţinut că discuţia dintre inculpatul A. şi martora L. ar fi avut loc în data de 30.10.2017 şi, deşi inculpata B. nu se afla la locul de muncă, ci în municipiul Oradea, inculpatul ar fi falsificat semnătura inculpatei. Ulterior, la un interval de 30-40 de minute după ce a discutat cu martora L., inculpatul i-ar fi transmis acesteia, prin intermediul martorei D., declaraţia solicitată în original ce a fost înregistrată la Cabinetul ministrului sub nr. x/30.10.2017.
Relativ la această acuzaţie, Înalta Curte reţine că:
- ziua de 30.10.2017 a fost într-o zi de luni şi era încadrată în intervalul aferent semestrului I al anului universitar 2017/2018;
- începând cu data de 02.10.2017, inculpata a prestat activitate didactică la Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie, în calitate de cadru didactic titular prin concurs (conform adresei nr. x/14.06.2019 a Universităţii din Oradea, fila x d.u.p.);
- conform foii colective de prezenţă aferentă lunii octombrie 2017, pentru data de 30.10.2017 inculpata B. a fost pontată (pct. 27) cu 8 ore de muncă, ceea ce denotă prezenţa acesteia la locul de muncă unde deţinea funcţia de bază, respectiv la Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie, chiar dacă, fiind o zi de luni, aceasta nu avea niciun curs, conform orarului comunicat de instituţia de învăţământ amintită: "orar AMG – anul I – sem. I – an universitar 2017/2018 LUNI" , respectiv "ORAR BFK – anul I, an universitar 2017/2018 – Sem. I LUNI" .
Cu toate acestea, Înalta Curte nu poate să nu aibă în vedere faptul că, potrivit declaraţiilor martorei D. date pe parcursul procesului penal,
- "[...] domnul ministru mi-a dat o hârtie şi mi-a solicitat să o duc la etajul patru, la Direcţia Economică, la doamna director L.. Este foarte posibil să fi primit atunci de la domnul ministru declaraţia ce mi-a fost prezentată astăzi de organele de urmărire penală" (declaraţie 26.06.2019, fila x d.u.p.);
- "[...] am primit de la domnul ministru A. un document şi cred că la momentul respectiv mi-a cerut să duc acel document doamnei L.. Nu îmi amintesc la ce se referea sau ce privea acel document. Este posibil să fi fost declaraţia pe proprie răspundere a doamnei B., dar nu pot afirma cu certitudine acest lucru" (declaraţie 14.05.2021, fila x d.u.p.);
- "În ceea ce priveşte declaraţia pe propria răspundere [...] nu îmi aduc aminte să fi dus acel document la această direcţie. Ulterior am verificat [...] şi s-a putut vedea că documentul a fost ridicat de colega M., căreia i-am recunoscut şi semnătura"
Fiind audiată, martora M. a menţionat în declaraţiile sale că "recunosc semnătura din registrul de corespondenţă de la Cabinetul ministrului, aplicată la nr. x/30.10.2017, unde a fost înregistrată declaraţia doamnei B., la care se face referire, dar nu îmi amintesc împrejurările în care am semnat [...] semnătura aplicată de mine atestă faptul că eu am luat/primit această declaraţie de la cabinet. [...] Nu îmi amintesc dacă m-a chemat cineva de la cabinet să iau această declaraţie sau mi-a fost adusă la birou [...] Nu îmi amintesc dacă iniţiativa obţinerii acestui document a fost personală, de la mine, de la altcineva de la Direcţia Economică sau această declaraţie a fost dată de către doamna B. din proprie iniţiativă. Este posibil ca această declaraţie să fi fost dată ca urmare a schimbării numelui" . Totodată, reţinem că, despre această declaraţie, martora a luat la cunoştinţă "când m-au chemat cei de la DNA. Nu îmi aduc aminte cine mi-a adus acea declaraţie, ştiu că era semnătura mea în registrul de la cabinet ministru şi am luat o copie a declaraţiei pentru că am adus o modificare din luna respectivă şi sunt sigură că era vorba de modificarea buletinului şi a numelui"
În contextul în care:
- inculpatul A. a susţinut că nu i-a falsificat semnătura inculpatei B.,
- aceasta din urmă a susţinut că "Nu aveam niciun motiv să nu semnez [...] declaraţia pe propria răspundere",
- martora D. a declarat că "Este posibil să fi fost declaraţia pe proprie răspundere a doamnei B., dar nu pot afirma cu certitudine acest lucru",
- martora M. a menţionat că "Nu îmi amintesc dacă iniţiativa obţinerii acestui document a fost personală, de la mine, de la altcineva de la Direcţia Economică sau această declaraţie a fost dată de către doamna B. din proprie iniţiativă. Este posibil ca această declaraţie să fi fost dată ca urmare a schimbării numelui",
- în conţinutul foilor colective de prezenţă pentru lunile iunie- septembrie 2017, inculpata a fost menţionată sub numele de "B.", pentru ca, începând cu luna octombrie 2017 – pentru care foaia colectivă de prezenţă a fost întocmită la începutul lunii noiembrie ("La începutul fiecărei luni, fiecare direcţie [...] prezintă pontajul [...] pe luna anterioară", M., fila x d.u.p.), deci după data de 30.10.2017 – aceasta a fost menţionată sub numele de B.,
- iar relaţiile dintre inculpatul A. şi martora L., ca urmare a detaşării acesteia de la Ministerul Sănătăţii la Ministerul Turismului, nu au rămas unele cordiale, inculpatul spunându-i acesteia că "dacă nu plec şi mă detaşez, se va proceda la reorganizarea Direcţiei Economice din cadrul ministerului, consecinţa ar fi fost în sensul desfiinţării direcţiei" (declaraţie martor L., dosar instanţă),
Înalta Curte, dând expresie principiului in dubio pro reo, va reţine că declaraţia pe propria răspundere din data de 30.10.2017 a fost semnată de inculpata B., aşa cum aceasta a susţinut.
În ceea ce priveşte modalitatea în care înscrisul a ajuns să fie înregistrat la cabinetul ministrului sănătăţii, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că inculpata a susţinut că a comunicat documente prin poştă, nefiind exclusă această variantă, iar pe de altă parte, după cum rezultă atât din declaraţiile celor doi inculpaţi, cât şi ale unora dintre martori, ambii inculpaţi erau din Oradea şi se întâlneau la sfârşit de săptămână, putând să-i fie remis inculpatului în Oradea pentru a fi înregistrat ulterior la Ministerul Sănătăţii când ministrul se prezenta la sediul ministerului.
Pe cale de consecinţă, prin raportare la principiul de drept in dubio pro reo, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., va fi pronunţată o soluţie de achitare faţă de inculpatul A. relativ la acuzaţia comiterii de către acesta, în data de 30.10.2017, a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen., ce vizează falsificarea semnăturii inculpatei B. de pe declaraţia pe propria răspundere înregistrată sub nr. x/30.10.2017 la Cabinetul ministrului sănătăţii.
13. Deşi inculpatul A. a cunoscut că inculpata B. era angajată în funcţia de consilier personal în cadrul propriului cabinet de ministru, dar nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului pentru perioada 30.06.2017 - 30.01.2018, cu excepţia menţionată supra la pct. 11.2., acesta a semnat foile colective de prezenţă, atestând în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă, fără a lua vreo măsură pentru sancţionarea disciplinară a acesteia.
13.1. Înalta Curte reţine că, potrivit declaraţiei martorei D., "În ceea ce priveşte întocmirea foilor colective de prezenţă declar că acestea erau tehnoredactate din dispoziţia domnului ministru A. pe baza datelor puse la dispoziţie de dânsul, întrucât dânsul era singurul care coordona şi monitoriza activitatea fiecărui consilier în parte. Deşi nu aveam atribuţii de serviciu conform fişei postului în sensul tehnoredactării foilor colective de prezenţă, totuşi am tehnoredactat şi eu astfel de foi de prezenţă la solicitarea ministrului, la fel ca şi ceilalţi colegi ai mei. [...] În ceea ce mă priveşte, după ce tehnoredactam aceste foi de prezenţă, le lăsam la mapă pentru a fi ulterior verificate şi semnate de ministru. Precizez că domnul ministru A. citea şi verifica fiecare lucrare în parte, fiind foarte meticulos şi implicat în activitatea cabinetului" . De asemenea, aceeaşi martoră a declarat că "[...] ministrul ştia exact ce consilieri sunt angajaţi, ce a făcut fiecare şi verifica exactitatea datelor trecute de mine. Din activitatea desfăşurată, am observat că domnul ministru era foarte meticulos şi verifica fiecare document pe care îl semna [...] Domnul ministru ne-a adus la cunoştinţă, atât mie, cât şi colegilor mei, numele persoanelor care făceau parte din echipa dânsului şi la acest lucru m-am referit când am spus că am întocmit foile de prezenţă pe baza datelor puse la dispoziţie de ministru" .
Tot în referire la foile colective de prezenţă, din declaraţia martorului G. reţinem că acesta a fost solicitat "de către ministrul A. să întocmesc foaia de prezenţă pentru consilierii personali, din perioada respectivă [...] Acea foaie de prezenţă am prezentat-o ministrului care verifica exactitatea datelor înscrise şi în cazul în care nu erau modificări de făcut, o aproba. Personal nu am făcut nicio verificare privind prezenţa zilnică a consilierilor, pentru că ministrul A. era implicat în activitatea consilierilor, ştiind cu ce se ocupă aceştia şi era cel mai în măsură să stabilească exactitatea datelor din tabel", respectiv "domnul ministru mi-a solicitat personal să întocmesc foi colective de prezenţă" . Fiind întrebat de ce a trecut-o prezent pe inculpata B. dacă nu a văzut-o niciodată, răspunsul martorului a fost că "Nu aveam atribuţii de a ţine prezenţa consilierilor. Eu am trecut prezent pe toată lumea pentru că aşa am găsit modelul documentului" .
În condiţiile expuse în alineatele precedente, Înalta Curte va respinge ca nefondate susţinerile formulate de inculpatul A. în apărare în sensul că "nu rezultă vreo faptă personală [...] cu privire la întocmirea acestor înscrisuri", câtă vreme elementele de fapt menţionate pun în lumină solicitările formulate de acesta către consilierii săi personali de a întocmi aceste foi colective de prezenţă, faptul că ştia "cu ce se ocupă fiecare", "verifica exactitatea datelor trecute", "era cel mai în măsură să stabilească exactitatea datelor din tabel", "fiind foarte meticulos şi implicat în activitatea cabinetului".
După cum s-a menţionat supra la pct. 9, dat fiind că prin actul de sesizare inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată –12 acte materiale – ce vizează ambele contracte individuale de muncă (5 acte materiale aferente contratului individual de muncă nr. 571/07.02.2017 şi 7 acte materiale aferente contractului individual de muncă nr. x/29.06.2017), urmează a fi făcută aici o analiză completă sub acest aspect.
Astfel, ca urmare a semnării de către inculpatul A. a foilor colective de prezenţă, inculpata B. a primit salariul aferent lunilor februarie 2017 – ianuarie 2018,
- pentru luna februarie 2017 – suma de 4.978 RON (brut), respectiv 3.491 RON (net) [fila x d.u.p.];
- pentru luna martie 2017 – suma de 6.637 RON (brut), respectiv 4.655 RON (net)[fila x d.u.p.];
- pentru luna aprilie 2017 - suma de 6.637 RON (brut), respectiv 4.655 RON (net) [fila x d.u.p.];
- pentru luna mai 2017 - suma de 6.637 RON (brut), respectiv 4.655 RON (net) [fila x d.u.p.];
- pentru luna iunie 2017 - suma de 6.637 RON (brut), respectiv 4.655 RON (net) [fila x d.u.p.],
- pentru luna iulie 2017 – suma de 6.637 RON (brut), respectiv 4.655 RON (net) [fila x d.u.p.],
- pentru luna august 2017 - suma de 6.637 RON (brut), respectiv 4.655 RON (net) [fila x d.u.p.],
- pentru luna septembrie 2017 - suma de 6.637 RON (brut), respectiv 4.655 RON (net) [fila x d.u.p.],
- pentru luna octombrie 2017 - suma de 6.637 RON (brut), respectiv 4.655 RON (net) [fila x d.u.p.],
- pentru luna noiembrie 2017 - suma de 6.637 RON (brut), respectiv 4.655 RON (net) [fila x d.u.p.],
- pentru luna decembrie 2017 - suma de 6.637 RON (brut), respectiv 4.655 RON (net) [fila x d.u.p.],
- pentru luna ianuarie 2018 - suma de 4.308 RON (brut), respectiv 2.520 RON (net) [fila x d.u.p.], aceste drepturi de natură patrimonială fiind unele necuvenite, exceptând zilele de 4 şi 5 mai 2017, 29.06.2017 şi 16 noiembrie 2017.
După cum s-a reţinut supra la pct. 8.3., inculpata B. nu a prestat activităţile la care aceasta era obligată prin contractul individual de muncă nr. x/07.02.2017 şi fişa postului, cu excepţia asigurării reprezentării la congresul "Zilele Stomatologiei Bănăţene" de la Timişoara în zilele de 4 şi 5 mai 2017, respectiv prezenţa la sediul Ministerului Sănătăţii din data de 29.06.2017, aceasta neprestând nici activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă nr. x/29.06.2017 şi fişa postului, cu excepţia asigurării reprezentării la Conferinţa Europlan 2017 de la Zalău din data de 16.11.2017, după cum s-a reţinut supra la pct. 11.
Prin raportare la foile colective de prezenţă ce au stat la baza acordării drepturilor salariale, Înalta Curte reţine că
- pentru luna mai 2017, din totalul de 23 de zile pontate şi pentru care Ministerul Sănătăţii a făcut plata sumei de 4.655 RON net (din suma de 6.637 brut), doar zilele de 4 şi 5 mai trebuiau pontate, ceea ce conduce la concluzia că inculpata B. trebuia plătită doar cu suma de 404,78 RON net (577,13 RON brut) aferentă celor 2 zile;
- pentru luna iunie 2017, din totalul de 22 de zile pontate şi pentru care Ministerul Sănătăţii a făcut plata sumei de 4.655 RON net (din suma de 6.637 brut), doar ziua de 29.06.2017 trebuia pontată, ceea ce conduce la concluzia că inculpata B. trebuia plătită doar cu suma de 211,59 RON net (301,68 RON brut) aferentă unei zile – 29.06.2017 când această a fost prezentă la sediul Ministerului Sănătăţii.
- pentru luna noiembrie 2017, din totalul de 22 de zile pontate şi pentru care Ministerul Sănătăţii a făcut plata sumei de 4.655 RON net (din suma de 6.637 brut), doar ziua de 16.11.2017 trebuia pontată, ceea ce conduce la concluzia că inculpata B. trebuia plătită doar cu suma de 211,59 RON net (301,68 RON brut) aferentă unei zile.
În aceste condiţii, inculpata B. trebuia să primească pentru intervalul 08.02.2017 – 30.01.2018 suma netă de 827,96 RON dintr-un brut de 1.180,49 RON.
13.2. În ceea ce priveşte semnarea foilor colective de prezenţă, deşi a fost prezentată de acuzare drept un act material al infracţiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte va înlătura această susţinere dată fiind, pe de o parte, natura celor două infracţiuni (una de pericol, iar alta de rezultat), iar pe de altă parte infracţiunea de fals intelectual a fost mijlocul (conexitatea etiologică) prin care, ulterior, s-a comis infracţiunea de abuz în serviciu, după cum se va dezvolta infra. Astfel, semnarea foilor colective de prezenţă avea loc la începutul fiecărei luni ulterioare celei pentru care urma a se face plata drepturilor de natură salarială, iar paguba adusă Ministerului Sănătăţii se realiza, din punct de vedere temporal, ulterior semnării acestora când se făcea plata salariului inculpatei B..
13.3. Potrivit declaraţiei martorei M., "La începutul fiecărei luni, fiecare direcţie din minister, inclusiv Cabinetul ministrului, prezintă pontajul personalului propriu pe luna anterioară" .
Acuzaţia formulată în cauză de către procuror este în sensul că inculpatul A., "în calitate de ministru al sănătăţii, în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, cu încălcarea dispoziţiilor legale, deşi cunoştea că numita B., angajată în funcţia de consilier personal al ministrului sănătăţii, nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, a semnat foile colective de prezenţă atestând în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă, fără a lua vreo măsură pentru sancţionarea disciplinară".
Chiar dacă,
- în raport de declaraţia martorei M. ce a menţionat că prezentarea pontajului pe luna anterioară se făcea la începutul fiecărei luni, concluzia fiind aceea că pontajul pe luna ianuarie 2018 a fost prezentat la începutul lunii februarie 2018,
- iar acest pontaj nu putea fi întocmit mai devreme de 01 februarie 2018, dată la care se ştia dacă angajaţii fuseseră la locul de muncă în data de 31 ianuarie 2018 (o zi de miercuri),
Înalta Curte, în raport de modalitatea în care procurorul a formulat acuzaţia – "în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018" –, va reţine data de 31 ianuarie 2018 ca ultimă dată de semnare de către inculpatul A. a foii de pontaj aferentă lunii ianuarie 2018, data de 31 ianuarie nedepăşind intervalul de timp indicat de procuror pentru comiterea, în formă continuată, a infracţiunii de fals intelectual.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în cauză, pentru această faptă constând în semnarea de către inculpatul A., în calitate de ministru al sănătăţii, a foilor colective de prezenţă prin care acesta a atestat în mod nereal prezenţa inculpatei B. la locul de muncă, deşi cunoştea că aceasta, angajată în funcţia de consilier personal al ministrului sănătăţii, nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Astfel, din conţinutul Deciziilor Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 se desprind următoarele:
- art. 155 alin. (1) din C. pen., supus controlului de constituţionalitate, a avut următorul conţinut: "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză";
- prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31);
- Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 are în raport de interpretarea Curţii Constituţionale natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);
- de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);
- ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următorul conţinut: "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea"(Decizia nr. 358/2022, paragraful 76);
- prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75);
- prin O.U.G. nr. 71/2002, publicată în M. Of. nr. 531 din 30 mai 2022 au fost modificate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., prevăzându-se "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".
În raport cu aspectele expuse şi având în vedere efectele deciziilor Curţii Constituţionale, astfel cum sunt prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţia României, se reţine că, în ceea ce priveşte întreruperea termenului prescripţiei răspunderii penale prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen., a existat următoarea succesiune de legi:
- de la data intrării în vigoare a C. pen. (1 februarie 2014) şi până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză" şi s-a bucurat de prezumţia de constituţionalitate;
- între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (a cărei natură a fost lămurită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022) şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea" şi nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie;
- de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. are următorul conţinut "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".
Întrucât în dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), acestea sunt supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen.
În sensul celor de mai sus este şi Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală.
În aceste coordonate, Înalta Curte reţine că
- din data de 31.01.2018 a început să curgă termenul prescripţiei răspunderii penale;
- conform dispoziţiilor art. 321 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de fals intelectual se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani;
- potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, astfel că termenul prescripţiei penale pentru această faptă s-ar fi împlinit în data de 30.01.2023, calculat potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) teza a II-a din C. pen.
Înalta Curte reţine că în perioada 16 martie – 14 mai 2020, ca urmare a pandemiei de COVID-19, a fost declarată stare de urgenţă pe întreg teritoriul ţării prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 din 16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16.03.2020, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 3/2020 din 19.03.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 224 din 19 martie 2020 şi Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020 din 14.04.2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14.04.2020 aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/2020 din 16.04.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 320 la 16.04.2020.
Cu privire la aceste decrete, Înalta Curte constată că nu a intervenit suspendarea cursului prescripţiei penale, întrucât Decretul Preşedintelui României nu se încadrează în noţiunea de dispoziţie legală, ca fiind cauză de suspendare a prescripţiei răspunderii penale (art. 156 C. pen.), având în vedere calificarea dată Decretelor Preşedintelui de Curtea Constituţională prin decizia nr. 152 din 06.05.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 387 din 13.05.2020, aceea de act administrativ cu caracter normativ, cu forţă juridică inferioară legii, care nu poate să deroge, să se substituie sau să adauge la lege.
De asemenea, Curtea Constituţională a mai arătat că, "90. Odată stabilită natura juridică a decretului şi poziţia sa în ierarhia actelor normative care consacră materia stării de urgenţă, apare evident faptul că atât măsurile care urmează a fi luate, cât şi restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu sunt reglementate de Preşedintele României, ci sunt prevăzute de legea a cărei executare cade în sarcina acestei autorităţi publice. Ca atare, transpunând normele legale, prin actul administrativ de aplicare a legii, Preşedintele nu face decât să identifice acele măsuri de primă urgenţă, prevăzute de lege, dar care sunt adaptate situaţiei concrete care a generat starea excepţională, precum şi acele drepturi şi libertăţi fundamentale al căror exerciţiu urmează a fi restrâns pe durata stării de urgenţă. Având în vedere forţa juridică inferioară legii, decretul Preşedintelui nu poate să deroge, să se substituie sau să adauge la lege, deci nu poate conţine norme de reglementare primară."
Cu privire la împrejurarea că aceste decrete au fost aprobate prin lege, Curtea Constituţională a reţinut: "91. În continuare, pornind de la realitatea că decretul de instituire a stării de urgenţă este actul administrativ emis în exercitarea unei atribuţii constituţionale, deci având rang constituţional, Curtea constată că acesta este emis sub condiţia rezolutorie de a fi aprobat prin hotărâre a Parlamentului, neîndeplinirea condiţiei atrăgând revocarea de îndată a decretului şi încetarea aplicabilităţii măsurilor dispuse. În vederea obţinerii încuviinţării, Preşedintele are obligaţia de a formula solicitarea în termenul stipulat de Constituţie, cel mult 5 zile de la data luării măsurii. Parlamentul funcţionează pe toată durata stării de urgenţă, iar dacă nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de urgenţă."
În continuare, Curtea Constituţională a arătat că Parlamentul nu şi-a exercitat a rolul de a verifica aceste decrete, reţinând: "105. Pe de altă parte, Curtea observă că, încuviinţând instituirea stării de urgenţă, Parlamentul României avea obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor constituţionale şi legale pe care decretul Preşedintelui trebuia să le respecte. Or, prin articolul unic al Hotărârii nr. 3 din 19 martie 2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, Parlamentul s-a limitat să încuviinţeze măsura, fără a-şi îndeplini obligaţia de a verifica respectarea exigenţelor pe care Constituţia şi legea le impun decretului Preşedintelui şi de a sancţiona exercitarea ultra vires a competenţelor legale.
106. Prin Hotărârea nr. 4 din 16 aprilie 2020 privind încuviinţarea prelungirii stării de urgenţă, Parlamentul a prevăzut expres la art. 2 modul în care poate fi restrâns exerciţiul drepturilor şi al libertăţilor fundamentale în starea de urgenţă, respectiv "numai prin acte normative cu putere de lege", restrângerea trebuie să fie determinată exclusiv de prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19, să fie temeinic motivată şi cu respectarea strictă a exigenţelor art. 53 alin. (2) din Constituţie. De asemenea art. 3 din hotărâre prevede că "modificările, abrogările sau completările actelor normative cu caracter legal, motivate de prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, se pot dispune numai prin acte normative cu caracter legal". Cu toate acestea, anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, intitulată Măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă, prin care s-au adoptat, de asemenea, derogări de la legislaţia în vigoare la momentul prelungirii stării de urgenţă, nu a fost supusă controlului parlamentar.".
Or, în condiţiile în care Curtea Constituţională a constatat că:
I. Măsurile de primă urgenţă cu aplicabilitate directă dispuse prin cele două decrete ale Preşedintelui (printre care şi suspendarea de plin drept a cauzelor civile fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop, întreruperea termenele de exercitare a căilor de atac, limitarea activităţii de urmărire penală şi cea a judecătorilor de drepturi şi libertăţi, suspendarea de drept a proceselor penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv a celor aflate în procedură în camera preliminară), nu sunt prevăzute de art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 şi constituie, în mod expres [art. 32, art. 37, art. 41] sau implicit, derogări de la legislaţia în vigoare la momentul instituirii stării de urgenţă, dar Preşedintele a dispus, pe de o parte, suspendarea sau neaplicarea unor dispoziţii legale sau, pe de altă parte, modificarea şi completarea unor legi, dispoziţiile sale având impact asupra unor drepturi şi libertăţi fundamentale (dreptul la muncă, libertatea economică, accesul liber la justiţie etc.)."- paragraful 101, dar şi că,
II. Parlamentul s-a limitat să încuviinţeze măsura, fără a-şi îndeplini obligaţia de a verifica respectarea exigenţelor pe care Constituţia şi legea le impun decretului Preşedintelui şi de a sancţiona exercitarea ultra vires a competenţelor legale (paragraful 105), deşi Preşedintele şi-a exercitat atribuţia constituţională prin depăşirea cadrului legal (paragraful 104),
Înalta Curte constată că cele două decrete ale Preşedintelui nu se încadrează în noţiunea de dispoziţie legală drept cauză de suspendare a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale.
Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că, în cauza de faţă, în perioada stării de urgenţă (16 martie – 14 mai 2020) nu s-au efectuat acte de urmărire penală având în vedere restricţiile de circulaţie pe care starea pandemică le-a impus, situaţie în care cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale a fost suspendat.
Suspendarea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale îşi găseşte motivarea în împrejurarea că organele judiciare nu au stat pasive, ci au fost împiedicate, potrivit legii ori unei stări de fapt, să acţioneze.
O categorie de cauze care determină suspendarea cursului prescripţiei, potrivit art. 156 alin. (1) din C. pen., priveşte împrejurări de neprevăzut, cum ar fi: cutremur, catastrofă, epidemie. În astfel de situaţii, din cauza izolării ori a faptului că primordiale sunt acţiunile de salvare, activitatea judiciară este îngreunată.
Existenţa vreuneia dintre cauzele de suspendare are ca efect oprirea cursului prescripţiei din ziua în care a apărut şi până în ziua în care a încetat acea cauză.
Se observă că procesul penal în faza urmăririi penale nu s-a putut desfăşura în intervalul 16 martie – 14 mai 2020, pe perioada stării de urgenţă, intervenind o împrejurare de neprevăzut şi de neînlăturat în sensul art. 156 alin. (1) din C. pen.
În concluzie, cursul prescripţiei a fost suspendat cel puţin în intervalul de 60 de zile în care activitatea organelor judiciare a fost limitată prin decretele Preşedintelui României, reluându-se ulterior, cu consecinţa prelungirii termenului de prescripţie generală cu 60 de zile.
Acest interval de timp nu este luat în considerare la calcularea termenului de prescripţie, urmând ca prescripţia să-şi reia cursul după încetarea cauzei de suspendare. Dacă au avut loc mai multe suspendări, în cursul aceluiaşi termen de prescripţie, durata fiecărei suspendări este scoasă din calcul, considerându-se câştigate prescripţiei toate intervalele de timp de dinaintea apariţiei cauzei de suspendare.
În aceste condiţii, termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de fals intelectual în forma unităţii legale a infracţiunii continuate prevăzută de art. 321 din C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale) s-a împlinit în data de 31.03.2023.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., va fi încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul comiterii infracţiunii de fals intelectual în forma unităţii legale a infracţiunii continuate prevăzută de art. 321 din C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale), ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
14. În condiţiile deja expuse, ştiind că inculpata B. nu s-a prezentat la locul de muncă şi nici nu a prestat activităţile la care aceasta era obligată prin cele două contracte individuale de muncă nr. x/07.02.2017 şi nr. y/29.06.2017, respectiv din fişa postului (cu excepţiile menţionate supra), inculpatul A., în calitate de ministru al sănătăţii în Guvernul României şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu a luat nicio măsură pentru sancţionarea disciplinară a acesteia, astfel că inculpata B. a obţinut foloase patrimoniale necuvenite, constând în plata drepturilor salariale în cuantum de 74,461.14 RON brut, din care valoarea netă de 51,722.97 RON, Ministerul Sănătăţii fiind prejudiciat cu suma de 74,461.14 RON brut.
Deşi inculpatul A. a susţinut în apărarea sa că prejudiciul – ca element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu – a fost stabilit de procuror în mod discreţionar, iar nu pe bază de probe, Înalta Curte va reţine ca parţial fondate aceste susţineri, însă doar în ceea ce priveşte cuantumul acestuia, acuzarea raportându-se, în mod corect, la foile colective de prezenţă şi statele de plată. Astfel, prejudiciul indicat de procuror – 75.656 RON brut, din care valoarea netă de 52.561 RON –
s-a diminuat în raport de zilele de 4 şi 5 mai 2017, 29.06.2017 şi 16.11.2017 pentru care Înalta Curte a reţinut supra că au fost singurele care trebuiau pontate în ceea ce o priveşte pe inculpata B..
14.1. Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, în modalitatea prevăzută de art. art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
Potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din C. pen., constă în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Conform pct. 2 al dispozitivului deciziei nr. 405/2016 pronunţată de Curtea Constituţională a României, textul art. 132 din Legea nr. 78/2000 nu a fost declarat neconstituţional.
Înalta Curte reţine că infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 nu este o infracţiune de abuz în serviciu în sensul dreptului comun (cel prevăzut de art. 297 din C. pen.).
În sensul comun, infracţiunea de serviciu, faptă incriminată de art. 297 din C. pen., constă în aceea că funcţionarul public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea legii şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, deci fără a se urmări obţinerea pentru sine ori pentru altul a unui folos material.
Spre deosebire de art. 297 din C. pen., în cazul faptei incriminate de art. 132 din Legea nr. 78/2000, funcţionarul public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea legii şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, urmăreşte obţinerea pentru sine ori pentru altul a unui folos material, ceea ce a constituit pentru legiuitor motiv de considerare a acestei fapte şi, respectiv, de incriminare ca "infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie".
Procedând la interpretarea textului art. 297 din C. pen. prin prisma deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, ar rezulta următorul text de lege:
Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea legii şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
În considerentele aceleiaşi decizii a instanţei de contencios constituţional – obligatorii pentru instanţele de judecată – se precizează că fapta funcţionarului public trebuie examinată prin prisma legislaţiei primare (legi, O.U.G. şi O.G.).
În consecinţă, Înalta Curte a examinat dispoziţiile din legi, O.U.G. şi O.G. care au fost încălcate de inculpatul A. în funcţia pe care o îndeplinea la data faptelor care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză penală.
14.2. Contrar celor invocate de către inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu determinate de calitatea de demnitate publică deţinută la data săvârşirii faptei, aceea de ministru al sănătăţii, avea sarcina de a coordona şi controla aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.
În conformitate cu textul de lege menţionat, miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate, între alte atribuţii generale, pe aceea de a organiza, a coordona şi a controla aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a operatorilor economici.
După cum s-a reţinut, inculpata B. nu s-a prezentat la locul de muncă şi nici nu a prestat activităţile la care aceasta era obligată prin cele două contracte individuale de muncă nr. x/07.02.2017 şi nr. y/29.06.2017, respectiv din fişa postului (cu excepţiile menţionate supra), situaţie ce reclama din partea inculpatului A., în calitate de ministru al sănătăţii în Guvernul României şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să ia măsuri pentru sancţionarea disciplinară a acesteia.
Deşi în apărare s-a susţinut că, "nu era nevoie ca inc. B. să fie supusă vreunei proceduri disciplinare, deoarece Codul Muncii se aplică numai în completarea legii speciale (O.G. nr. 32/1998 – nota Înaltei Curţi) şi în măsura în care nu contravine acestei legi", iar "Inc. B. putea fi eliberată din funcţie fără preaviz prin ordin al ministrului care o numise, fără să fie protejată de această procedură prealabilă" (pct. 49 din concluziile scrise), Înalta Curte, după cum a reţinut şi supra la pct. 8.1., nu îmbrăţişează această apărare câtă vreme sancţiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă – pentru care, într-adevăr, nu era necesară procedura prealabilă – nu este singura sancţiune ce putea fi aplicată inculpatei B.. Astfel, sancţiunile disciplinare sunt reglementate în mod gradual, iar potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), "Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară sunt: a) avertismentul scris; b) retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile; c) reducerea salariului de bază pe o durată de 1 - 3 luni cu 5 - 10%; d) reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1 - 3 luni cu 5 - 10%;e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă".
Or, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, "Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi: e) să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern;", iar potrivit dispoziţiilor art. 247 din aceeaşi lege, "Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară" [alin. (1)], "Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici"[alin. (2)].
În aceste condiţii, prin încălcarea legii (a dispoziţiilor precitate din Legea nr. 53/2003), inculpatul A. nu a acţionat în sensul sancţionării disciplinare a inculpatei B.. Sub acest aspect, Înalta Curte face trimitere la paragraful nr. 56 din decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale în materia abuzului în serviciu, instanţa de contencios constituţional statuând că "raportarea la prescripţia normativă trebuie realizată şi în ipoteza analizei neîndeplinirii unui act, cu atât mai mult cu cât, în domeniul penal, o inacţiune dobândeşte semnificaţie ilicită doar dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese care obligă la un anumit comportament într-o situaţie determinată".
Totodată, inculpatul A. a încălcat şi dispoziţiile Ordonanţei nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv care, prin dispoziţiile art. 5 ce are denumirea "Buna gestiune financiară" are următorul conţinut: "Conducătorii entităţilor publice, precum şi persoanele care gestionează fonduri publice şi/sau patrimoniu public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în desfăşurarea activităţii". Or, inculpatul A. avea calitatea de ministru (conducător) în cadrul Ministerului Sănătăţii (entitate publică/instituţie publică), calitate ce-i impunea să exercite toate drepturile pe care Codul muncii i le conferea pentru a împiedica plata drepturilor salariale unei angajate care nu s-a prezentat la locul de muncă, şi pentru a realiza, în acest mod, o bună gestiune financiară şi a nu risipi banul public.
Prin actul de sesizare, acuzarea a susţinut că inculpatul a încălcat şi dispoziţiile Legii nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice, făcând trimitere la art. 20 – Categorii de ordonatori de credite, art. 21 – Rolul ordonatorilor de credite alin. (1) şi (8) şi art. 22 – Responsabilităţile ordonatorilor de credite alin. (1) şi alin. (2) lit. a), c) şi f).
Înalta Curte reţine că, potrivit adresei nr. x/17.08.2021 a Direcţiei financiare din cadrul Ministerului Sănătăţii, "[...], Direcţia financiară efectuează plata drepturilor salariale pe baza pontajelor elaborate şi semnate de către conducătorii structurilor de specialitate", respectiv "pentru datele înscrise, privind prezenţa personalului la programul de lucru, conducătorii structurilor de specialitate sunt direct răspunzători".
În perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, inculpatul A. şi-a delegat calitatea de ordonator de credite prin ordine de ministru, după cum urmează:
- prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 10/09.01.2017, calitatea de ordonator principal de credite a fost delegată secretarului general Q.;
- prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 526/08.05.2017, calitatea de ordonator principal de credite, în perioada 08-12 mai 2017, a fost delegată secretarului general adjunct R.;
- prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 668/15.06.2017, calitatea de ordonator principal de credite a fost delegată secretarului general adjunct S.;
- prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 681/20.06.2017, calitatea de ordonator principal de credite a fost delegată secretarului general T.;
- prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1204/16.10.2017, calitatea de ordonator principal de credite, în perioada 16-20 octombrie 2017, a fost delegată secretarului general adjunct R.;
- prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1400/07.12.2017, calitatea de ordonator principal de credite a fost delegată secretarului general adjunct R.;
- prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 96/26.01.2018, calitatea de ordonator principal de credite a fost delegată secretarului general F.;
- prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 181/30.01.2018, calitatea de ordonator principal de credite a fost delegată secretarului general F. .
Înalta Curte constată că, faţă de persoanele menţionate în alineatul precedent, prin rechizitoriu a fost adoptată o soluţie de clasare sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. întemeiată pe dispoziţiile art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.
Sub acest aspect, procurorul a reţinut că inculpatul A. a determinat persoanele delegate în calitate de ordonator principal de credite să aprobe statele de plată şi, pe cale de consecinţă, plata drepturilor salariale către inculpata B., deşi aceasta nu venise la locul de muncă, în condiţiile în care persoanele delegate aveau toate obligaţiile şi responsabilităţile prevăzute de Legea nr. 500/2002 în sarcina ordonatorilor principali de credite, însă aceştia le-au încălcat fără vinovăţia prevăzută de lege. Cu privire la această formă de participaţie (una improprie) la abuz în serviciu, acuzarea a făcut precizarea că este absorbită de autorat – ca formă principală de participaţie – în sarcina inculpatului A..
De asemenea, tot în actul de sesizare s-a mai reţinut că ordonatorul principal de credite delegat nu avea posibilitatea de a refuza semnarea statelor de plată atât timp cât, pe de o parte, statele de plată îndeplineau toate condiţiile de formă prevăzute de lege, fiind întocmite pe baza prezenţei consemnate în foile colective de prezenţă, iar, pe de altă parte, însuşi ministrul sănătăţii a atestat prezenţa consilierilor personali, inclusiv a inculpatei B., la locul de muncă – Cabinet ministru, aspect care nu putea fi verificat de către ordonatorul principal de credite delegat.
Înalta Curte reţine că, urmare a semnării foilor colective de prezenţă, prin încălcarea de către inculpatul A. a dispoziţiilor art. 21 alin. (8) şi art. 22 alin. (1) şi (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, nu s-a realizat o bună gestiune financiară câtă vreme o persoană care nu s-a prezentat la locul de muncă [inculpata B.] şi nici nu a prestat activităţile la care era obligată a încasat sume de bani cu titlu de drepturi de natură salarială, acestea fiind unele necuvenite.
Este mai mult decât evident că, fiind întocmite foile colective de prezenţă care erau semnate de către inculpatul A., acesta din urmă avea reprezentarea că Direcţia Generală Economică urma a întocmi statele de plată care, ulterior, erau aprobate de către persoana căreia i se delegase calitatea de ordonator principal de credite, inculpatul urmărind obţinerea pentru inculpata B. a unui folos material constând în plata unor drepturi de natură salarială necuvenite, în cuantum de 51.733,04 net, dintr-un brut de 74.475,51 RON (ca urmare a scăderii sumelor de 827,96 RON net dintr-un brut de 1.180,49 RON, astfel cum au fost reţinute supra la pct. 13.1.).
În ceea ce o priveşte pe inculpata B., aceasta a susţinut în concluziile scrise că, pe de o parte, acuzarea nu a precizat care au fost acţiunile/inacţiunile în care pretinsul ajutor sau sprijin a fost dat autorului infracţiunii de abuz în serviciu, iar pe de altă parte, în raport de probatoriul administrat în cauză, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. (cu trimitere la ambele teze ale textului de lege invocat), a solicitat achitarea sa, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu sub forma complicităţii, după cum nici activităţile ce au fost circumscrise de procuror ilicitului penal nu ar fi fost comise cu vinovăţia în forma specifică a intenţiei cerute de norma de incriminare.
Înalta Curte va respinge apărările inculpatei, reţinând că acuzarea a menţionat în actul de sesizare că "Încasarea salariului lunar, fără să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă şi fişa postului, deşi cunoştea că nu presta nicio activitate la locul de muncă, este un aspect caracteristic participării inculpatei, în calitate de complice, la săvârşirea faptei de către autor, prin atitudinea avută înlesnind realizarea faptei prin întărirea şi menţinerea hotărârii autorului de a săvârşi infracţiunea de abuz în serviciu" (pagina 82 din rechizitoriu).
Tot sub acelaşi aspect, Înalta Curte va face trimitere la declaraţia martorei J. care a relatat că "Referitor la B. declar că nu am întâlnit-o niciodată în minister. Personal am cunoscut-o după ce am fost numită în funcţia de consilier al ministrului A., fiindu-mi prezentată chiar de acesta în municipiul Oradea, la o masă cu ocazia unei petreceri private, posibil de ziua de nume a domnului ministru. Îmi amintesc că la această masă, când mi-a prezentat-o pe B., domnul ministru mi-a spus că este şi ea consilier în cadrul cabinetului său". .
De asemenea, Înalta Curte va reţine şi dispoziţiile art. 247 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) care prevăd că "Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici".
Or, inculpata B., în calitatea sa de salariat, a încălcat normele legale şi pe cele din contractele individuale de muncă nr. x/07.02.2017 şi nr. y/29.06.2017 ce impuneau prezenţa acesteia la sediul Ministerului Sănătăţii şi îndeplinirea activităţilor menţionate în acestea (cu excepţiile deja menţionate), încasând astfel, în mod necuvenit, sumele de bani menţionate supra la pct. 13.1. În aceste condiţii, este evident că activitatea inculpatei B. se circumscrie participaţiei penale sub forma complicităţii morale, aceasta acţionând cu intenţia cerută de textul de lege care incriminează abuzul în serviciu.
Ca urmare a activităţilor circumscrise ilicitului penal de către inculpatul A., inculpata B. a încasat, în mod necuvenit, suma de 51.722,97 RON net – dintr-un brut de 74,461.14 RON – cu titlu de drepturi de natură salarială, Ministerul Sănătăţii fiind prejudiciat astfel cu suma de 74.461,14 RON.
Cu privire la apărările prin care s-a solicitat a se constata, prin raportare inclusiv la principiul "ultima ratio", că, în sine, prejudiciul imputat de acuzare, de 4.380 RON/act material, nu ar concretiza un caracter serios al pagubei de natură a reprezenta un element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.
Astfel,
- pe de o parte, la calcularea prejudiciului nu trebuie avută în vedere doar suma netă încasată lunar de inculpata B. cu titlu de salariu [care, exceptând lunile februarie 2017 şi ianuarie 2018, a fost de 4.655 RON], ci suma brută, deoarece partea civilă, pe lângă salariul net, a plătit şi contribuţiile pentru pensie, asigurările sociale de sănătate şi impozitul pe venit,
- iar pe de altă parte, cu excepţia lunilor februarie 2017 (4.978 RON) şi ianuarie 2018 (4.308), salariul brut al inculpatei a fost de 6.637 RON, iar această din urmă sumă reprezenta, la nivelul anului 2017, dublul sumei de 3.131 RON care a fost salariul mediu brut pe ţară avut în vedere la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Or, în condiţiile în care inculpata B. a încasat, în mod necuvenit, suma de 51.722,97 RON net – dintr-un brut de 74,461.14 RON – cu titlu de drepturi de natură salarială, nu se poate susţine că atingerea adusă în prezenta cauză valorilor sociale ocrotite prin incriminarea abuzului în serviciu nu ar prezenta gradul de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală, inculpata încasând pentru o perioadă de aproximativ un an, fără a presta activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, aproximativ 24 de salarii medii brute pe ţară.
IV. În drept
În lumina aspectelor de mai sus, Înalta Curte reţine că, în drept, fapta inculpatului A. care, în calitate de ministru al sănătăţii în Guvernul României şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, cu încălcarea dispoziţiilor legale, deşi cunoştea că numita B., angajată în funcţia de consilier personal al ministrului sănătăţii, nu s-a prezentat la locul de muncă (sediul Ministerului Sănătăţii unde era Cabinetul ministrului sănătăţii) şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractele individuale de muncă şi fişa postului (exceptând reprezentarea la congresul "Zilele Stomatologiei Bănăţene" de la Timişoara în zilele de 4 şi 5 mai 2017, prezenţa la sediul Ministerului Sănătăţii din data de 29.06.2017 şi reprezentarea la Conferinţa Europlan 2017 de la Zalău din data de 16.11.2017), nu a luat nicio măsură pentru sancţionarea disciplinară a acesteia, cu consecinţa încasării, în mod necuvenit, de către inculpata B. a sumei de 51.722,97 RON net – dintr-un brut de 74,461.14 RON – cu titlu de drepturi de natură salarială, Ministerul Sănătăţii fiind prejudiciat astfel cu suma de 74,461.14 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale).
Fapta inculpatei B., care, în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, în calitate de consilier personal al ministrului sănătăţii, în baza contractelor individuale de muncă nr. x din 07.02.2017, respectiv nr. 584/29.06.2017, deşi nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului (exceptând reprezentarea la congresul "Zilele Stomatologiei Bănăţene" de la Timişoara în zilele de 4 şi 5 mai 2017, prezenţa la sediul Ministerului Sănătăţii din data de 29.06.2017 şi reprezentarea la Conferinţa Europlan 2017 de la Zalău din data de 16.11.2017), obţinând în acest fel suma de 51.722,97 RON net – dintr-un brut de 74,461.14 RON – cu titlu de drepturi de natură salarială, Ministerul Sănătăţii fiind prejudiciat astfel cu suma de 74,461.14 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, sub forma complicităţii în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale).
V. Individualizarea judiciară a pedepsei
Înalta Curte precizează că individualizarea judiciară a pedepsei reprezintă operaţiunea juridică de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi a periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a acestuia în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.
Infracţiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală şi ordinii juridice instituite într-un sistem de drept. Pentru înlăturarea acestor consecinţe negative ale infracţiunii este necesar să se reacţioneze din partea societăţii, să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârşesc asemenea fapte, iar pentru restabilirea ordinii juridice este necesar ca persoanele care au săvârşit infracţiuni să fie traşi la răspundere penală cât mai aproape de data comiterii acestora.
Pedeapsa constituie criteriul principal prin care legea penală, evaluează, determină şi diferenţiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracţiuni în parte.
Aplicarea şi executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de o parte, în scopul prevenirii săvârşirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora şi din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniştii sociale şi al reintegrării ordinii juridice.
Faţă de aceste considerente teoretice, la individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpaţilor, Înalta Curte va avea în vedere gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea celor doi inculpaţi, evaluate în raport de criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv:
a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite – prin îndeplinirea sarcinilor de serviciu cu încălcarea legii;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită – în raport de valorile sociale încălcate prin activitatea infracţională, respectiv relaţiile sociale a căror normală formare, desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibilă fără asigurarea bunului mers al instituţiilor publice împotriva abuzurilor funcţionarilor public;
c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii – prejudicierea bugetului Ministerului Sănătăţii cu suma de 74,461.14 RON;
d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit – pentru încasarea de către inculpată a unor sume de bani fără a se prezenta la locul de muncă şi fără a presta activităţile la care aceasta era obligată;
e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului – nu este cazul;
f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal – inculpatul A. a depus extrasul contului bancar nr. x, având IBAN x deschis pe numele său la EE., în care a consemnat suma de 75.741,25 RON;
g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială – bine integraţi în societate, studii superioară, căsătoriţi.
Totodată, la individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpaţilor, Înalta Curte va reţine incidenţa dispoziţiilor care reglementează circumstanţele atenuante, dată fiind trecerea unui interval de peste 6 ani şi jumătate de la data epuizării activităţii infracţionale şi aproape de împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale (dreptul la un proces echitabil în componenta duratei procedurilor şi cu remediul reducerii cuantumului pedepsei) – art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.
În aceste condiţii, inculpatul A., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale) şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., având în vedere şi dispoziţiile art. 76 şi art. 79 din C. pen., va fi condamnat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., va aplica inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 1 an.
În baza art. 66 alin. (1) din C. pen., va aplica inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., ce urmează a se executa în situaţia anulării sau revocării suspendării sub supraveghere.
În privinţa modalităţii de executare, Înalta Curte apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă chiar şi fără executarea acesteia, iar condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, astfel că, în baza art. 91 din C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., impune inculpatului A. obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei municipiului Oradea sau Protopopiatul Ortodox Român Oradea.
În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., va atrage atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere.
În ceea ce o priveşte pe inculpata B., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, sub forma complicităţii în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale) şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., având în vedere şi dispoziţiile art. 76 şi art. 79 din C. pen., va fi condamnată la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., va aplica inculpatei B. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 1 an.
În baza art. 66 alin. (1) din C. pen., va aplica inculpatei B. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., ce urmează a se executa în situaţia anulării sau revocării suspendării sub supraveghere.
În privinţa modalităţii de executare, Înalta Curte apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă chiar şi fără executarea acesteia, iar condamnata nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, astfel că, în baza art. 91 din C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatei B. pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata B. va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., va impune inculpatei B. obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata B. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei municipiului Oradea sau Protopopiatul Ortodox Român Oradea.
În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., va atrage atenţia inculpatei B. asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere.
VI. Latura civilă
În privinţa acţiunii civile exercitate de partea civilă Ministerul Sănătăţii, Înalta Curte reţine că aceasta s-a constituit de parte civilă în procesul penal, solicitând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale în cuantum de 75.656 RON (a se vedea adresa nr. x/06.07.2021, filele x d.u.p.).
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre atât asupra acţiunii penale, cât şi asupra acţiunii civile. De asemenea, art. 19 din C. proc. pen. prevede că acţiunea civilă exercitată în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile, potrivit legii civile, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, repararea prejudiciului material şi moral realizându-se potrivit dispoziţiilor legii civile.
Prin dispoziţiile art. 1357 din C. civ. a fost reglementată răspunderea pentru fapta proprie, iar prin dispoziţiile art. 1382 din C. civ. este concretizat caracterul solidar al răspunderii persoanelor cărora le este imputabilă cauzarea prejudiciului (respectiv cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat).
Astfel, conform art. 1357 din C. civ., "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.", iar potrivit art. 1382 din C. civ., "Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat".
Din dispoziţiile legale precitate se desprind condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane şi, pe cale de consecinţă, pentru a putea fi acordate despăgubiri unei persoane păgubite printr-un fapt ilicit, respectiv: a) existenţa unei fapte ilicite, b) săvârşite cu vinovăţie, c) care să fi provocat părţii civile un prejudiciu, d) între faptă şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate.
Fapta ilicită reprezintă o acţiune sau o inacţiune contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. În cauza de faţă, fapta ilicită este reprezentată de activităţile de natură penală comise de cei doi inculpaţi şi care sunt circumscrise ilicitului penal incriminat prin dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., după cum s-a stabilit mai sus.
Prejudiciul reprezintă rezultatul dăunător, de natură patrimonială sau morală, consecinţă a încălcării sau vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane. Pentru a fi reparabil, orice prejudiciu trebuie să fie cert, direct, personal şi să rezulte din încălcarea sau atingerea unui drept ori a unui interes legitim.
Verificând condiţiile anterior menţionate în speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată existenţa unui raport juridic obligaţional de natură civilă delictuală între partea civilă Ministerul Sănătăţii, pe de o parte, şi inculpaţii A. şi B., pe de altă parte. Astfel, prin faptele lor ilicite ce au fost comise cu vinovăţie, inculpaţii A. şi B. au cauzat Ministerului Sănătăţii un prejudiciu de 74,461.14 RON, reprezentând venitul brut încasat de inculpata B., după cum s-a menţionat supra, iar între faptele lor şi acest prejudiciu există o legătură de cauzalitate aceste.
În consecinţă, în baza art. 25 din C. proc. pen., art. 397 din C. proc. pen., art. 1357 şi art. 1382 din C. civ., Înalta Curte va admite, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Sănătăţii şi va dispune obligarea în solidar a inculpaţilor A. şi B. la plata către partea civilă a sumei de 74,461.14 RON, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale.
În ceea ce priveşte măsura sechestrului asigurator, Înalta Curte are în vedere că prin ordonanţa din data de 26.08.2021 emisă în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător, până la concurenţa sumei de 75.656 RON, asupra sumelor de bani existente în contul bancar nr. x, având IBAN x deschis pe numele inculpatului A. la EE., în care s-a consemnat suma de 75.741,25 RON, măsura fiind adusă la îndeplinire prin procesul-verbal din data de 26.08.2021.
Prin încheierea din 18 octombrie 2022, în baza art. 2502 din C. proc. pen., Înalata Curte a menţinut măsura sechestrului asigurator luată faţă de inculpatul A. prin ordonanţa din data de 26.08.2021 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în dosarul nr. x/2019.
Prin încheierea din 19 septembrie 2023, s-a dispus menţinerea menţine măsura sechestrului asigurator luată faţă de inculpatul A. prin ordonanţa din data de 26.08.2021 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în dosarul nr. x/2019.
Având în vedere de scopul pentru care au fost instituite măsurile asigurătorii, în vederea acoperirii pagubei cauzată părţii civile, Înalta Curte, în baza art. 249 alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) din C. proc. pen., art. 397 din C. proc. pen., va menţine măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din data de 26.08.2021 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în dosarul nr. x/2019 până la concurenţa sumei de 74,461.14 RON.
VII. Desfiinţare înscrisuri
În raport de dispoziţiile art. 25 alin. (3) şi art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen. – "dispozitivul trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanţă cu privire la rezolvarea oricărei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei – Înalta Curte va dispune desfiinţarea foilor colective de prezenţă pentru lunile februarie 2017 – ianuarie 2018 în partea ce o vizează pe inculpata B., cu excepţia zilelor de 4 şi 5 mai 2017, 29.06.2017 şi 16.11.2017, urmând a fi efectuate modificările corespunzătoare şi în cuprinsul statelor de plată aferente lunilor februarie 2017- ianuarie 2018.
VIII. Cheltuieli judiciare
În baza art. 274 alin. (1) şi (2) şi art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) teza finală şi alin. (3) din C. proc. pen., obligă inculpatul A. la plata sumei de 2.500 de RON, iar inculpata B. la plata sumei de 1.000 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi judecată, celelalte cheltuieli judiciare rămânând în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
I. A.
1. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., achită inculpatul A. sub aspectul comiterii a 3 (trei) infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 din C. pen. (ce vizează contractul individual de muncă nr. x/07.02.2017, contractul individual de muncă nr. x/29.06.2017 şi declaraţia pe propria răspundere înregistrată sub nr. x/30.10.2017).
2. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul comiterii infracţiunii de fals intelectual în forma unităţii legale a infracţiunii continuate prevăzută de art. 321 din C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale), ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
3. În baza art. art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale) şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., având în vedere şi dispoziţiile art. 76 şi 79 din C. pen., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, condamnă inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., aplică inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 1 an.
În baza art. 66 alin. (1) din C. pen., aplică inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., ce urmează a se executa în situaţia anulării sau revocării suspendării sub supraveghere.
În baza art. 91 din C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., impune inculpatului A. obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei municipiului Oradea sau Protopopiatul Ortodox Român Oradea.
În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere.
II. B.
În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale), art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 şi 79 din C. pen., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit sub forma complicităţii în formă continuată, condamnă inculpata B. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., aplică inculpatei B. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 1 an.
În baza art. 66 alin. (1) din C. pen., aplică inculpatei B. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., ce urmează a se executa în situaţia anulării sau revocării suspendării sub supraveghere.
În baza art. 91 din C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatei B. pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata B. va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., impune inculpatei B. obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata B. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei municipiului Oradea sau Protopopiatul Ortodox Român Oradea.
În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., atrage atenţia inculpatei B. asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere.
III. În baza art. 25 din C. proc. pen., art. 397 din C. proc. pen., art. 1357 şi art. 1382 din C. civ., admite în parte acţiunea civilă şi obligă în solidar inculpaţii A. şi B. la plata către partea civilă Ministerul Sănătăţii a sumei de 74,461.14 RON, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale.
În baza art. 249 alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) din C. proc. pen., art. 397 din C. proc. pen., menţine măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din data de 26.08.2021 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în dosarul nr. x/2019 până la concurenţa sumei de 74,461.14 RON.
IV. În baza art. 25 alin. (3) şi art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen., dispune desfiinţarea foilor colective de prezenţă pentru lunile februarie 2017 – ianuarie 2018 în partea ce o vizează pe inculpata B., cu excepţia zilelor de 4 şi 5 mai 2017, 29.06.2017 şi 16.11.2017, urmând a fi efectuate modificările corespunzătoare şi în cuprinsul statelor de plată aferente lunilor februarie 2017 – ianuarie 2018.
În baza art. 274 alin. (1) şi (2) şi art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) teza finală şi alin. (3) din C. proc. pen., obligă inculpatul A. la plata sumei de 2.500 de RON, iar inculpata B. la plata sumei de 1.000 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi judecată, celelalte cheltuieli judiciare rămânând în sarcina statului.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunţată astăzi, 03.12.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului, inculpaţilor şi părţii civile prin mijlocirea grefei instanţei.