Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024
Deliberând asupra recursurilor în casaţie formulate de inculpaţii A. şi C. împotriva deciziei penale nr. 452/A din 16 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 452/A din data de 16 iulie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii exercitării căii de atac a apelului declarat de către apelanta B., invocată din oficiu.
În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins ca inadmisibil apelul declarat de apelanta B., împotriva sentinţei penale nr. 93/2024 din data de 23.01.2024 pronunţate de Judecătoria Oradea.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpaţii C. şi A., împotriva sentinţei penale nr. 93/2024 din data de 23.01.2024 pronunţate de Judecătoria Oradea, care a fost desfiinţată, în parte, şi în rejudecare:
A fost înlăturată dispoziţia instanţei de fond de executare în regim de detenţie a pedepsei rezultante de 5 ani închisoare aplicate inculpatului C. . Au fost înlăturată dispoziţiile art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (2) şi (5) C. pen.. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului C. în pedepse componente care au fost repuse în individualitate şi anume: pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoana vătămată D.), prevăzute de art. 197 C. pen. şi pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoana vătămată B.), prevăzute de art. 197 C. pen. şi sporul de 1 an şi 2 luni închisoare, care a fost înlăturat. Au fost înlăturate pedeapsa complementară şi accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen., aplicate pe lângă pedeapsa principală de 3 ani şi 10 luni închisoare. Au fost înlăturate pedeapsa complementară şi accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) Cod, aplicate pe lângă pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare.
A fost reţinută în favoarea inculpatului C. circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată D.), prevăzute de art. 197 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen., de la 3 ani şi 10 luni închisoare, la 2 ani şi 4 luni închisoare.
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată B.) prevăzute de art. 197 din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen., de la 3 ani şi 6 luni închisoare, la 2 ani închisoare.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus şi a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul C. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art. 91 C. pen. şi art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului C. pe un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul C. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen., instanţa de apel a impus inculpatului C. obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul C. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oradea sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, pe o perioadă de 120 de zile.
În baza art. 94 alin. (2) C. pen., instanţa de apel a dispus ca supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului să se efectueze de Serviciul de Probaţiune Bihor, care să sesizeze instanţa de judecată în cazurile prevăzute de art. 94 alin. (4) C. pen.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., instanţa de apel a atras atenţia inculpatului asupra art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
A fost înlăturată dispoziţia instanţei de fond de executare în regim de detenţie a pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicate inculpatei A.. Au fost înlăturate dispoziţiile art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (2) şi (5) C. pen.. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatei A. în pedepse componente pe care le-a repus în individualitate şi anume: pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoana vătămată D.), prevăzute de art. 197 C. pen. şi pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoana vătămată B.), prevăzute de art. 197 C. pen. şi sporul de 1 an închisoare, care a fost înlăturat. Au fost înlăturate pedepsele complementare şi accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) C. pen. aplicate pe lângă cele două pedepse principale de câte 3 ani închisoare.
A fost reţinută în favoarea inculpatei A. circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată D.), prevăzute de art. 197 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen., de la 3 ani închisoare, la 2 ani închisoare.
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată B.), prevăzute de art. 197 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen., de la 3 ani închisoare, la 2 ani închisoare.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 8 luni închisoare, urmând ca inculpata A. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 91 C. pen. şi art. 92 C. pen., instanţa de apel a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei A. pe un termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen., instanţa de apel a impus inculpatei A. obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bihor sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oradea sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, pe o perioadă de 120 de zile.
În baza art. 94 alin. (2) C. pen., instanţa de apel a dispus ca supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatei să se efectueze de Serviciul de Probaţiune Bihor, care sesizează instanţa de judecată în cazurile prevăzute de art. 94 alin. (4) C. pen.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., instanţa de apel a atras atenţia inculpatei asupra art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
A fost înlăturată dispoziţia instanţei de fond de aplicare a art. 557 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 229 alin. (2) C. proc. pen.
A fost redus cuantumul daunelor morale la care au fost obligaţi inculpaţii C. şi A., în solidar, la plata către partea civilă D. de la suma de 60.000 de RON la suma de 50.000 de RON.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
În baza art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., instanţa de apel a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă apelantă D. prin reprezentant Legal C., împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a obligat apelanta B. şi partea civilă apelantă D. prin reprezentant legal C. la plata către stat a sumei de câte 300 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în apel, urmând ca, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel să rămână în sarcina acestuia.
În baza art. 272 raportat la art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 272 raportat la art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul curatorului special, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 12 din 04.03.2024 s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel, a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 93/2024 din data de 23.01.2024 pronunţate de Judecătoria Oradea, I. în temeiul art. 197 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. , pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată D.), la pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare.
În temeiul art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (1) lit. e) şi art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor părinteşti faţă de persoana vătămată minoră D. pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor părinteşti faţă de aceeaşi persoană vătămată pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 197 C. pen. a fost condamnat inculpatul C., pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată B.), la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (1) lit. n), o) şi art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de locuinţa, şcoala sau alte locuri unde persoana vătămată desfăşoară activităţi sociale, pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 3 ani şi 10 luni închisoare şi 3 ani şi 6 luni închisoare, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 10 luni închisoare, la care s-a adăuzgat sporul fix şi obligatoriu, de 1 an şi 2 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultată de 5 ani închisoare, în regim de detenţie.
În temeiul art. 45 alin. (2), (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor părinteşti faţă de persoana vătămată minoră D. şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de locuinţa, şcoala sau alte locuri unde persoana vătămată desfăşoară activităţi sociale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei principale.
II. În temeiul art. 197 C. pen., a fost condamnată inculpata A., pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată D.), la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (1) lit. n), o) şi art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a comunica cu persoana vătămată minoră D. şi de a se apropia de locuinţa, şcoala sau alte locuri unde persoana vătămată desfăşoară activităţi sociale, pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 197 C. pen. a fost condamnată inculpata A., pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (persoană vătămată B.) la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (1) lit. n), o) şi art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a comunica cu persoana vătămată minoră B. şi de a se apropia de locuinţa, şcoala sau alte locuri unde persoana vătămată desfăşoară activităţi sociale, pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse de câte 3 ani închisoare, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul fix şi obligatoriu de 1 an închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpata să execută pedeapsa principală rezultată de 4 ani închisoare, în regim de detenţie.
În temeiul art. 45 alin. (2), (5) C. pen. s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a comunica cu persoanele vătămate minore D. şi B. şi de a se apropia de locuinţa, şcoala sau alte locuri unde persoanele vătămate desfăşoară activităţi sociale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării aceloraşi drepturi faţă de cele două persoane vătămate, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 557 alin. (3) raportat la art. 229 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus încunoştinţarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor despre soluţia pronunţată în privinţa inculpaţilor, în vederea luării, de îndată, a măsurilor legale de ocrotire a minorilor.
În temeiul art. 19, art. 25 alin. (1) şi art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 şi urm. şi art. 1382 C. civ. s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată în procesul penal şi au fost obligaţi inculpaţii C. şi A., în solidar, la plata către persoana vătămată minoră D., a sumei de 60.000 de RON.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) raportat la art. 22 C. proc. pen. s-a constatat că persoana vătămată B., a renunţat la pretenţiile civile formulate în procesul penal.
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul parţial al avocatului din oficiu E., în cuantum de 300 RON, a fost plătit din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor, conform delegaţiei nr. 4560/2022.
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu F., în cuantum de 501 RON, a fost plătit din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor, conform delegaţiei nr. 4561/2022.
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu G., în cuantum de 942 RON, a fost plătit din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor, conform delegaţiei nr. 4605/2022.
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu H., în cuantum de 942 RON, a fost plătit din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor, conform delegaţiei nr. 4606/2022.
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul curatorului special I., în cuantum de 800 RON, a fost plătit din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor, conform delegaţiilor nr. 162/2022 şi 163/2022.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii C. şi A. la plata sumei de câte 4000 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din data de 27.02.2020, emis în dosarul nr. x/2017, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C. , pentru săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută de art. 197 din C. pen. în dauna persoanei vătămate D. şi rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută de art. 197 din C. pen. în dauna persoanei vătămate B. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi A., pentru săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută de art. 197 din C. pen. în dauna persoanei vătămate D. şi rele tratamente aplicate minorului, faptă prevăzută de art. 197 din C. pen. în dauna persoanei vătămate B., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Prin încheierea nr. 889/CP/17.06.2020 a judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Oradea, definitivă prin încheierea nr. 157/CCPF/16.09.2020 a judecătorilor de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii C. şi A..
Prin sentinţa penală nr. 1069/24.09.2021 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2020, s-a dispus condamnarea celor doi inculpaţi.
Prin decizia penală nr. 519/07.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2020, a fost desfiinţată sentinţa penală mai sus menţionată şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Oradea cu privire la infracţiunile de rele tratamente aplicate minorului, art. 197 C. pen., reţinute în sarcina inculpaţilor C. şi A., ţinând cont de considerentele deciziei, cauza fiind înregistrată la data de 12.10.2022 sub dosar nr. x/2020. În considerentele deciziei instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond avea obligaţia de a se asigura că interesele minorilor sunt apărate în mod corect şi loial, respectiv cei doi minori trebuiau să beneficieze de o apărare efectivă prin desemnarea unor avocaţi din oficiu, dar şi un curator special, în condiţiile în care reprezentanţii legali (părinţii) minorilor aveau poziţii procesuale divergente (atât între ei cât şi faţă de minori), iar unul din ei (tatăl) are chiar calitatea de inculpat, corelativ cu calităţile de persoane vătămate ale copiilor.
Ţinând cont de considerentele deciziei instanţei de control judiciar cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa a desemnat avocaţi din oficiu şi curator special pentru cei doi minori persoane vătămate. Pe parcursul procesului minora B., a împlinit vârsta de 18 ani şi a arătat expres că nu doreşte să participe în proces în calitate de persoană vătămată.
Pe fond, s-a reţinut că, existenţa acţiunii de influenţare exercitate de către inculpaţi asupra minorilor, ce realizează elementul material al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, a fost constatată, cu autoritate de lucru judecat, prin senţinţa civilă nr. 5973/24.10.2018, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul civil nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 478/A/03.06.2019 a Tribunalului Bihor, prin care s-a reţinut că cei doi minori sunt influenţaţi în mod negativ de către cei doi inculpaţi în sensul de a nu păstra legături părinteşti cu mama, acesta fiind şi motivul pentru care instanţa nu a ţinut seama de cele relevate de minora B., ci de conduita inculpatului care i-a izolat pe copii de mamă şi a ignorat măsurile luate de justiţie prin hotărâri judecătoreşti.
Tribunalul a mai reţinut că din întreaga probaţiune administrată rezultă că inculpaţii şi-au folosit ascendentul pe care îl aveau ca adulţi asupra celor doi minori pentru a evidenţia în mod subtil, prin comparaţii observabile doar de un alt adult, toate aspectele mai puţin favorabile din comportamentul mamei. În acelaşi timp, fiecare gest minor al tatălui şi al soţiei acestuia era pus în evidenţă în mod pozitiv, lăsându-se minorilor aparenta opţiune în a alege cu cine să rămână, evidenţiind caracterul imperativ al apelării la consiliere psihologică pentru reconstruirea relaţiei dintre copii şi mamă, în mare parte distrusă din cauza manipulării copiilor de către tată şi de soţia acestuia.
Împrejurările anterior relevate, constatate, în prealabil, prin mijloace procesuale adecvate, în considerentele hotărârii definitive a instanţei civile, reprezintă acte materiale ce privesc existenţa infracţiunii de rele tratamente aplicate celor doi minori, deduse judecăţii în prezenta cauză, realizând elementul material din conţinutul constitutiv al acesteia, şi se impun cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, în temeiul art. 52 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., cu referire la decizia nr. 102/17.02.2021 a Curţii Constituţionale (par. 29, 30, 32, 36).
Instanţa a avut în vedere şi atitudinea minorului D. care, auzind vocea mamei a ieşit în curte, plângând că;‚vrea la mama’’, în prezenţa organului de poliţie, moment în care inculpatul l-a luat pe sus şi l-a băgat în casă, susţinând apoi, în faţa organului de poliţie, nu că minorul nu ar fi vrut la mama, astfel cum invocă inculpaţii şi minora B., în apărarea acestora, ci tocmai faptul că refuză să dea copilul mamei pe motiv că aceasta l-ar bate, fără a-i da alte detalii, declaraţiile tuturor martorilor oculari, dintre care se remarcă declaraţiile succesive ale organului de poliţie J., dar şi declaraţia martorei K., care a arătat că înainte ca inculpatul să-l reţină pe minorul D., fiind la locuinţa tatălui, acesta a plâns şi i-a spus martorei că nu doreşte să rămână la tată, fiind relevante în acest sens.
2. O altă acţiune exercitată de către inculpaţii C. şi A. a constat în obstrucţionarea contactului dintre copii şi mamă, sens în care şi expertul psiholog a arătat că lipsa relaţiei fireşti dintre mamă şi copii a determinat înstrăinarea minorilor faţă de mama lor.
Totodată, indiferent de pretinsa voinţă a copiilor ori de opiniile inculpaţilor cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate de către instanţele civile în privinţa minorilor, inculpaţii aveau obligaţia de a le respecta, refuzul de a le pune în executare fiind total nejustificat.
3. De asemenea, inculpaţii C. şi A. nu au permis consilierea psihologică corespunzătoare a acestora, pentru identificarea şi tratarea problemelor emoţionale ale copiilor determinate de lipsa prezenţei materne în viaţa lor şi reconstruirea relaţiei dintre copii şi mamă.
Inculpatul C. nu a respectat hotărârile judecătoreşti cu privire la consilierea psihologică a celor doi minori, nici ordonanţele procurorului prin care s-a dispus efectuarea unor expertize psihologice asupra minorilor şi a adulţilor implicaţi în creşterea copiilor şi nici recomandările repetate formulate de D.G.A.S.P.C. Bihor de consiliere psihologică a acestora, iar inculpata A., care a exercitat, în fapt, autoritatea părintească asupra minorilor, în locul mamei, a refuzat să-i prezinte pe minori în vederea efecuării consilierii psihologice a acestora, deşi cunoştea în mod evident hotărârile judecătoreşti cu privire la obligaţia consilierii psihologice a celor doi minori, astfel cum, de altfel, rezultă şi din declaraţia acesteia din faza de urmărire penală.
4. Conform instanţei, o altă acţiune exercitată de către inculpatul C. asupra minorilor a constat în restricţionarea deliberată a accesului mamei L., la informaţii personale relevante cu privire la cei doi minori, atât legate de activitatea şcolară, cât şi extraşcolară a acestora, în pofida faptului că prin hotărârea definitivă a instanţei civile inculpatul, în calitate de părinte, a fost obligat să o informeze pe mamă cu privire la toate deciziile pe care doreşte să le ia în privinţa copiilor şi să-i permită să participe la procesul decizional în sine, urmând a o implica activ în viaţa minorilor, atât în ce priveşte activităţile şcolare cât şi în cele extracurriculare sau strict personale.
5. De asemenea, s-a relevat faptul că inculpaţii C. şi A. i-au implicat pe copii în conflictul parental, pe de-o parte denigrând-o pe mamă în faţa copiilor, limbajul folosit de către copii, nespecific vârstei acestora, evident copiat de la inculpaţi şi insuflat de aceştia, pe care, uneori, îi şi citează, fiind relevant în acest sens, iar, pe de altă parte, intervenind în discuţiile care au avut loc între minori şi mamă, în perioada imediat următoare formării procesului de înstrăinare între aceştia, adresând mamei cuvinte jignitoare, şi acuzând-o că i-a bătut pe copii, în prezenţa acestora.
Cu privire la modalitatea de operare şi contribuţia fiecărui inculpat la comiterea infracţiunilor, s-a relevat faptul că inculpaţii C. şi A. au acţionat în mod sistematic şi subtil, atât împreună, cât şi separat, hotărârea inculpatului, în calitate de tată, de manipulare a minorilor împotriva mamei şi împiedicare a acesteia să menţină relaţie personală cu copiii ei, luată în contextul în care fosta soţie, L., a început să aibă o relaţie personală cu martorul M., fiind pusă în executare de către partenera/soţia acestuia, inculpata fiind cea care a exercitat, în fapt, autoritatea părintească asupra minorilor, în mod abuziv, în locul mamei.
În drept, s-a reţinut de către instanţă că faptele inculpatului C. care, împreună cu inculpata A., începând din perioada august- septembrie 2016, i-a manipulat emoţional pe minorii B. şi D., influenţând-o pe minora B. să nu mai locuiască cu mama şi determinându-i pe ambii minori să respingă relaţia cu mama, L., pe care au denigrat-o faţă de copii cu privire la situaţia acesteia şi modul în care şi-a exercitat obligaţiile părinteşti, iar începând cu data de 15.06.2017 l-a reţinut abuziv şi nejustificat pe minorul D., la locuinţa inculpaţilor, după care a obstrucţionat contactul dintre copii şi mamă, împiedicând-o în mod constant pe numita L. să aibă legături personale cu copiii ei, pe care i-a retras o perioadă de la frecventarea cursurilor şcolare şi ale grădiniţei, nu a permis consilierea psihologică corespunzătoare a minorilor, pentru identificarea şi tratarea problemelor emoţionale determinate de lipsa prezenţei materne în viaţa lor şi reconstruirea relaţiei dintre copii şi mamă, a restricţionat în mod deliberat accesul mamei L. la informaţii personale relevante cu privire la cei doi minori, i-a implicat pe copii în conflictul parental şi a depus plângere penală împotriva mamei minorilor, pentru a periclita prezenţa ei în viaţa copiilor, afectând în mod grav dezvoltarea morală minorilor B. şi D., realizează conţinutul a două infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, prevăzute de art. 197 din C. pen.
Faptele inculpatei A. care, împreună cu inculpatul C., începând din perioada august- septembrie 2016, i-a manipulat emoţional pe minorii B. şi D., influenţând-o pe minora B. să nu mai locuiască cu mama şi determinându-i pe ambii minori să respingă relaţia cu mama, L., pe care a denigrat-o faţă de copii cu privire la modul în care şi-a exercitat obligaţiile părinteşti, a obstrucţionat contactul dintre copii şi mamă, împiedicând-o în mod constant pe numita L. să aibă legături personale cu copiii ei, a refuzat să-i prezinte pe minori în vederea consilierii psihologice corespunzătoare a minorilor, pentru identificarea şi tratarea problemelor emoţionale determinate de lipsa prezenţei materne în viaţa lor şi reconstruirea relaţiei dintre copii şi mamă, i-a implicat pe copii în conflictul parental şi a formulat plângere penală împotriva bunicii materne, pentru a periclita prezenţa ei în viaţa copiilor, afectând în mod grav dezvoltarea morală a minorilor B. şi D., realizează conţinutul a două infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, prevăzute de art. 197 din C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa a ţinut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv închisoarea de la 3 la 7 ani, stabilind pedepse orientate spre minimul special, de gradul de pericol social concret al faptelor, evidenţiat de conţinutul acestora şi împrejurările în care au fost comise, respectiv natura şi diversitatea acţiunilor exercitate de către fiecare inculpat, vârsta redusă a minorilor în perioada în care au fost manipulaţi emoţional şi intervalul de timp considerabil în care s-a desfăşurat activitatea infracţională dedusă judecăţii, începând din 2016/2017, precum şi natura şi gravitatea rezultatului produs, constând în respingerea totală de către minori a relaţiei cu mama, manifestat de către minora B. sub forma unei traume emoţionale, iar de către minorul D., sub forma lipsei oricărei amintiri personale cu mama şi a percepţiei copilului că mama a avut un comportament abuziv asupra lui, care oricând se poate repeta.
De asemenea, instanţa a avut în vedere contribuţia fiecărui inculpat la comiterea faptelor, respectiv faptul că hotărârea de manipulare a minorilor împotriva mamei şi împiedicare a acesteia să menţină relaţia personală cu copiii ei, a aparţinut fără îndoială inculpatului, în calitate de tată, acesta fiind şi cel care a procedat la separarea ilegală a minorului D. de mama sa, inculpata fiind cea care a contribuit la punerea în executare a hotărârilor partenerului/soţului său.
Totodată, instanţa a avut în vedere determinarea cu care inculpaţii au comis fapta şi atitudinea acestora chiar după trimiterea în judecată, continuând să o împiedice pe mamă să ia legătura cu copii, să decidă în mod unilateral şi arbitrar care sunt măsurile potrivite pentru copii, manifestând o atitudine sfidătoare la adresa organelor judiciare şi dezinteres total în privinţa hotărârilor judecătoreşti. Conform instanţei de fond, pe parcursul procesului, inculpaţii nu au colaborat cu organele judiciare, nu au recunoscut comiterea faptelor şi au încercat să împiedice aflarea adevărului prin opoziţia manifestată, în mod repetat, cu privire la efectuarea unei evaluări psihologice complexe a minorilor şi prin formularea unei plângeri penale împotriva expertului psiholog şi a curatorului numit de instanţă, fiind necesară înlocuirea acestuia.
În aceeaşi măsură, s-a avut în vedere situaţia personală şi familială a celor doi inculpaţi, lipsa antecedentelor penale şi riscul mic de recidivă, stabilit de către consilierul de probaţiune, prin rapoartele de evaluare depuse la dosar, precum şi faptul că activitatea infracţională a fost desfăşurată pe fondul deteriorării relaţiilor dintre părinţi, perioadă în care inculpaţii au contribuit şi la creşterea şi educarea celor doi minori.
În raport de gravitatea faptelor, evidenţiată de conţinutul concret al acestora, perioada considerabilă în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, modul de acţiune al inculpaţilor şi consecinţele infracţiunilor, în cauză, nu se poate reţine incidenţa vreunei circumstanţe atenuante dintre cele prevăzute de art. 75 C. pen.. Mai mult, durata enormă a procedurilor privind punerea în executare hotărârilor judecătoreşti şi lipsa efectivă a legăturilor dintre mamă şi copii a condus la o deteriorare substanţială a acestor legături, fapt ce nu numai că a profitat pe deplin inculpatului, dar a şi transformat această situaţie într-un raport de forţă în care mama, în pofida demersurilor constante, a pierdut orice şansă.
Trecerea timpului în privinţa relaţiilor copiilor minori cu părintele care doreşte să aibă astfel de relaţii, dar acestea îi sunt obstrucţionate de celălalt părinte are consecinţe deosebit de grave asupra dezvoltării emoţionale şi morale a minorului. Ceea ce trebuie sancţionat este aşa cum în mod constant a arătat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile sale, dincolo de "dreptul la opoziţie" al inculpaţilor, perseverenţa cu care au inoculat şi determinat minorii să refuze în a-şi mai vedea mama şi acest fapt trebuie remediat de îndată şi nu poate fi realizat faţă de toate considerentele de fapt şi drept expuse decât prin aplicarea unei pedepse privative de libertate.
Instanţa de fond a constatat că nivelul de afectare a relaţiei mamă-copii a crescut treptat după ce aceştia s-au mutat la tată, încercările mamei de a restabili comunicarea cu copii săi reuşind în proporţie din ce în ce mai redusă, pe măsură ce perioada cât aceştia s-au aflat la domiciliul inculpatului, sub continua sa influenţă care a crescut, iar între părinţi au avut loc incidente generate de dorinţa mamei de a-şi recăpăta copii, şi a inculpatului de a-i împiedica sau, cel puţin, restricţiona, accesul la copii.
Instanţa de fond a apreciat că faţă de specificul cauzei nici măcar trecerea timpului nu a dus la o diluare a pericolului social, care să poată fi reţinută ca o circumstaţă ce să justifice reducerea pedepsei, în condiţiile în care practic acest pericol a crescut odată cu creşterea nivelului de afectare a relaţiei mamă-copii.
Conform instanţei de fond, executarea pedepsei în regim de detenţie îşi găseşte deopotrivă justificarea şi în reglementările internaţionale, unde drepturile copilului sunt stabilite prin Convenţia asupra Drepturilor Copilului adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989 ce a fost asumată şi de România prin adoptarea Legii nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001) şi care defineşte drepturile şi principiile dezvoltării normale a unui copil, garantând printre altele că un copil are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale, că are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament, iar copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia, printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Mama a făcut plângeri la instituţii şi autorităţi, însă toate petiţiile au fost soluţionate lacunar şi nici o autoritate sau instituţie nu a luat o măsură concretă pentru a soluţiona disputa şi a pune capăt alienării parentale făcută de tatăl copiilor şi soţia acestuia în dauna drepturilor mamei şi a interesului superior al copilului.
În cauză, s-a apreciat că pedeapsa complementară (şi accesorie) a interzicerii unor drepturi pentru o perioadă determinată se dovedeşte necesară, fiind singura măsură aptă să asigure scoaterea minorilor de sub autoritatea şi influenţa psihologică a inculpaţilor şi să le ofere o perspectivă obiectivă asupra stării de fapt, în condiţiile atitudinii sfidătoare a inculpatului la adresa tuturor autorităţilor, manifestate prin refuzul său constant de a pune în executare hotărârile judecătoreşti anterioare, precum şi pentru a se asigura consilierea psihologică corespunzătoare a celor doi minori şi a se crea premisele necesare refacerii legăturii distruse dintre copii şi mamă, fiind luată de către instanţă în interesul minorilor şi în acord cu jurisprudenţa CEDO, anterior relevată.
În raport de soluţia dispusă în cauză în privinţa inculpaţilor, în grija cărora se aflau minorii şi având în vedere starea emoţională a acestora, instanţa de fond a dispus încunoştiinţarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor despre soluţia pronunţată în privinţa inculpaţilor, în vederea luării, de îndată, a măsurilor legale de ocrotire a minorilor.
În privinţa acţiunii civile, instanţa de fond a reţinut că la termenul de judecată din 21.02.2023 curatorul special a arătat că se constituie parte civilă pentru minori, la fel ca şi în primul ciclu procesual, solicitând instanţei să dispună obligarea inculpaţilor la plata, în solidar, în favoarea celor doi minori a sumei de câte 100.000 de RON . De asemenea procurorul în temeiul art. 19 alin. (3) C. proc. pen., a arătat că susţine constituirea de parte civilă.
La termenul din data de 08.09.2021 persoana vătămată B., prin avocat, a renunţat la pretenţiile civile formulate în procesul penal, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) raportat la art. 22 C. proc. pen.. De asemenea, după împlinirea vârstei majoratului, aceasta a arătat că nu înţelege să participe în proces în calitate de persoană vătămată, din poziţia ei procesuală rezultând că nu are nici un fel de pretenţii faţă de inculpaţi, astfel că instanţa a luat act de poziţia procesuală a acesteia.
Faţă de cele de mai sus, instanţa de fond, în baza art. 19, 25 şi 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357, 1382 C. civ., i-a obligat pe inculpaţii C. şi A., în solidar, la plata către persoana vătămată minoră D. a sumei de 60.000 de RON, cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, au declarat apeluri partea civilă apelantă D. prin reprezentant legal C., apelanta B. şi inculpaţii apelanţi C. şi A..
Cu relevanţă pentru prezenta cale de atac, cu privire la solicitarea de achitare a inculpatei apelante, s-a arătat că încă din faza de urmărire penală se poate constata cu stupoare faptul că inculpata A., a "căpătat" calitatea de suspect într-un mod arbitrar, fără a exista probe şi fără a exista o acuzaţie în litera legii, practic calitatea sa de soţie a inculpatului C. fiind suficientă pentru organele judiciare pentru a-i instrumenta un dosar de urmărire penală pentru ca mai apoi să fie trimisă în judecată pentru o infracţiune cu al cărei obiect inculpata nu are nicio legătură.
Apărarea a arătat că inculpata A. a fost condamnată pe baza unor probe derivate, indirecte, la dosarul cauzei fiind făcute două sau trei referiri la persoana inculpatei, o dată când, se presupune, ca ar fi stropit-o pe L. cu apa în urma unei vizite, iar mai apoi, în urma unui apel telefonic al numitei L. către B., unde, se presupune, se aude pe fundal vocea inculpatei.
Apărarea a mai arătat că, strict referitor la cele două întâmplări pe care L. le-a înregistrat în scopul de a-şi preconstitui probe, din analiza mijloacelor de probă relevante în cauza, prin descrierea împrejurărilor de fapt, rezultă că probele nu sunt apte de a susţine condamnarea inculpatei, neexistând probe care să o incrimineze în vreun fel, iar cele prezentate de acuzare sunt departe de a genera certitudini din care să rezulte săvârşirea infracţiunilor ce formează obiectul cauzei.
Apărarea a considerat că fapta reţinută în sarcina inculpatei apelante nu există, deoarece în realitate nu a avut loc o activitate susceptibilă să fie plasată în dispoziţiile art. 197 C. pen. sub aspectele esenţiale ale conţinutului infracţiunii imputate, iar dintr-o altă perspectivă, în ipoteza în care s-ar considera că o anumită activitate s-a petrecut, fapta nu este prevăzută de legea penală, deoarece conduita relevată de mijloacele de probă administrate în cauză nu întruneşte cerinţele tipicităţii obiective.
Apărarea a mai arătat că, în plus, inculpata apelantă nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 197 C. pen., având în vedere că nu este o persoană în grija căreia se află minorul, considerându-se că Ministerul Public a inversat rolurile persoanelor implicate, acuzând de comiterea faptei prevăzute în art. 197 C. pen. pe inculpaţii C. şi A., iar nu pe mama copiilor, procedând contrar realităţii.
Apărarea a mai considerat că mijloacele de probă administrate în cauză nu aduc pe plan procesual informaţii relevante relative la existenţa pretinselor "rele tratamente aplicate" de inculpată asupra celor doi copii, întrucât activitatea relevată de probe trebuie să constea, de regulă, în acte de violenţă sau privative de libertate, care să dureze o perioadă considerabilă, comise împotriva unui minor, de către părinte sau persoana în grija căreia minorul se află.
S-a mai arătat că, pe de o parte, nelegalitatea hotărârii instanţei de fond reiese din faptul că instanţa de prim grad jurisdicţional a apreciat că termenul alienare parentală poate fi indus în sfera de aplicare a normei de incriminare (art. 197 C. pen.) cu toate că semantic aceasta nu are un conţinut care ar putea absorbi un atare tip de conduită, de altfel, Colegiul Psihologilor din România şi-a reconsiderat poziţia în ceea ce priveşte această expresie pseudoştiinţifică şi controversată, abrogând, prin Dispoziţia nr. 31/2021, Dispoziţia nr. 2/2016, care o pusese temporar în circulaţie, iar pe de altă parte, sentinţa atacată încearcă, însă fără suport probator, să potrivească situaţia de fapt, arbitrar stabilită, la conţinutul quasi ştiinţificei alienări parentale.
Apărarea a mai arătat că invocarea alienării parentale, în defavoarea părintelui care s-a străduit, cum s-a priceput el mai bine (părintele neavând la dispoziţie proceduri părinteşti sau manual de utilizare), să atenueze traumele suferite de copiii săi, ca urmare a violenţelor exercitate asupra acestora de către celălalt părinte (mama) este una eronată, nelegală şi vădit needucativă, deoarece persoana "alienatului’’ este chiar una şi aceeaşi cu cea a abuzatorului, iar spre deosebire de tată, căruia nu i se poate imputa niciun act de violenţă fizică sau psihică, mama a comis multiple fapte de violenţă fizică şi psihică împotriva copiilor, comportament repetat care impune consecinţa existenţei unor rele tratamente aplicate minorilor din partea acesteia.
Apărarea a susţinut că a accepta contrariul, ar însemna să se inverseze rolurile şi să se confirme o situaţie absurdă şi paradoxală, deoarece dacă, în speţă, mama nu s-ar fi comportat agresiv şi traumatizant cu proprii fiu şi fiică, relaţia între aceştia şi părinţi ar fi putut să se deruleze în continuare civilizat, aşa cum a decurs doi ani de zile, până când B. nu a mai suportat relele tratamente aplicate de mamă atât ei, cât şi fratelui său.
Apărarea a mai arătat că prin sentinţa criticată este deturnată semnificaţia normei de incriminare, întrucât instanţa îl sancţionează pe părintele care a făcut eforturi să îndulcească situaţia emoţională a copiilor săi, generată de către părintele dovedit agresiv. S-a mai arătat că violenţa fostei soţii asupra fiicei sale este probată cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 973/A/2017 a Tribunalului Bihor, care a emis un ordin de protecţie împotriva mamei, stabilind o distanţă minimă de 50 de m, în acest context, luând în considerare conduita violentă a mamei, instanţa a schimbat domiciliul copiilor la inculpatul apelant şi a stabilit un program de vizitare pentru mamă, însă copiii au refuzat contactul cu mama, fapt confirmat de executorul judecătoresc şi organele Primăriei Oradea. În acest sens, apărarea a arătat că se întreabă ce i se poate reproşa inculpatei ca act de conduită care să poată fi încadrat în conţinutul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, respectiv faptul că nu i-a silit pe copii să accepte întoarcerea la mamă sau că nu i-a forţat să accepte consultaţii la psiholog pe care aceştia nu le-au vrut?
S-a opinat că sentinţa atacată abundă de inexactităţi şi afirmaţii fără corespondent în realitate, iar toate acestea au fost posibile din cauza ignorării ultimei declaraţii a expertului psiholog N. şi a preluării conţinutului sentinţei iniţiale.
Inculpatul apelant C. , prin apărătorii aleşi a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, cu relevanţă în cauza de faţă, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru cele două infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) (fapta nu există) şi b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) şi lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile. De asemenea a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 21 C. pen. (există o cauză justificativă) şi lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile.
În motivare, s-a arătat, cu relevanţă în cauza de faţă, că prima instanţă a reţinut că inculpaţii au comis infracţiunea prin următoarele acţiuni principale, şi anume manipularea emoţională a minorilor pentru a-i determina să respingă relaţia cu mama; obstrucţionarea contactului dintre mamă şi copii; nepermiterea consilierii psihologice a celor doi minori pentru identificarea şi tratarea problemelor emoţionale; restricţionarea deliberată a accesului părintelui agresor la informaţiile şi deciziile copiilor; folosirea de către minori a limbajului utilizat de către coinculpaţi şi acuzaţiile acestora din urmă aduse mamei copiilor precum că i-ar fi agresat.
Raportat la această starea de fapt reţinută de către instanţa de fond, aferentă elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 197 C. pen., s-a solicitat achitarea celor doi inculpaţi în temeiul art. 16 lit. a) şi b) teza I C. proc. pen.. Apărarea a considerat că, în primul rând, fapta nu există, deoarece în realitate nu a avut loc o activitate susceptibilă să fie plasată în dispoziţiile art. 197 C. pen. sub aspectele esenţiale ale conţinutului infracţiunii imputate, iar dintr-o altă perspectivă, în ipoteza în care s-ar considera că o anumită activitate s-a petrecut, fapta nu este prevăzută de legea penală, deoarece conduita relevată de mijloacele de probă administrate în cauză nu întruneşte cerinţele tipicităţii obiective.
Apărarea a arătat că Ministerul Public a inversat rolurile persoanelor implicate, acuzând de comiterea faptei prevăzute în art. 197 C. pen. pe inculpaţii apelanţi, iar nu pe mama persoanelor vătămate, procedând contrar datelor realităţii. S-a mai arătat că, potrivit Deciziei nr. 37/2008 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că: "elementul material al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului poate consta, de regulă, în acţiuni care constituie şi elementul material al altor infracţiuni, printre care cele mai frecvent întâlnite sunt: lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală şi lipsirea de libertate în mod ilegal", nici în jurisprudenţa anterioară C. pen. în vigoare şi nici în cea ulterioară acestuia neregăsindu-se speţe în care instanţele să includă în conceptul de rele tratamente aplicate minorului acte de conduită care, fără a realiza conţinutul normelor de incriminare specifice infracţiunilor contra persoanei, ar prezenta un pericol social suficient pentru a atrage incidenţa infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul apelant.
S-a mai arătat că, în acest context, prima instanţă a procedat vădit nelegal atunci când a extins accepţiunea normei de incriminare pentru a include alienarea parentală, un concept evaziv, controversat şi greu de conturat întrucât lasă loc pentru arbitrariu. Apărarea a mai arătat că infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii a fost încadrată în C. pen. la secţiunea "Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii", ori în prezenta cauză, în jurisprudenţa anterioară intrării în vigoare a actualului C. pen. această infracţiune făcând parte din categoria infracţiunilor contra familiei, având alt obiect juridic principal.
S-a mai arătat că, pe de o parte, nelegalitatea sentinţei reiese din faptul că instanţa de prim grad jurisdicţional a apreciat că termenul alienare parentală poate fi inclus în sfera de aplicare a normei de incriminare (art. 197 C. pen.) cu toate că semantic aceasta nu are un conţinut care ar putea absorbi un atare tip de conduită. De altfel, Colegiul Psihologilor din România şi-a reconsiderat poziţia în ceea ce priveşte această expresie pseudoştiinţifică şi controversată abrogând, prin Dispoziţia nr. 31/2021, Dispoziţia nr. 2/2016, care o pusese temporar în circulaţie. Pe de altă parte, sentinţa atacată încearcă, însă fără suport probator, să potrivească (adapteze) situaţia de fapt, arbitrar stabilită, la conţinutul quasi ştiinţificei alienări parentale.
Apărarea a mai arătat că sentinţa ignoră standardul asociat principiului legalităţii incriminării, conform căruia legea penală este ultima ratio, deoarece ea vizează doar cele mai grave comportamente care afectează interesul superior al copilului. Apărarea a susţinut că invocarea alienării parentale, în defavoarea părintelui (inculpatului) care s-a străduit să atenueze traumele suferite de copiii săi, ca urmare a violenţelor exercitate asupra acestora de către celălalt părinte (mama) este una eronată, nelegală şi vădit needucativă, deoarece persoana "alienatului" este chiar una şi aceeaşi cu cea a abuzatorului. S-a mai arătat că spre deosebire de tată, căruia nu i se poate imputa niciun act de violenţă fizică sau psihică, mama a comis multiple fapte de violenţă fizică şi psihică împotriva copiilor, comportament repetat care impune consecinţa existenţei unor rele tratamente aplicate minorilor din partea acesteia, ori, un astfel de comportament o poziţionează în postura de agresor, abuzator sau "alienator" şi nicidecum în aceea de persoană vătămată.
Apărarea a arătat că a accepta contrariul ar însemna să se inverseze rolurile şi să se confirme o situaţie absurdă şi paradoxală, deoarece dacă, în speţă, mama nu s-ar fi comportat agresiv şi traumatizant cu proprii fiu şi fiică, relaţia între aceştia şi părinţi ar fi putut să se deruleze în continuare civilizat, aşa cum a decurs doi ani de zile, până când B. nu a mai suportat relele tratamente aplicate de mamă atât ei, cât şi fratelui său.
Apărarea a susţinut că prin sentinţa criticată este deturnată semnificaţia normei de incriminare, întrucât instanţa de fond l-a sancţionat pe părintele care a făcut eforturi să îndulcească situaţia emoţională a copiilor săi, generată de către părintele dovedit agresiv. S-a mai arătat că atunci când se discută despre interesul minorilor, de lege lata se are în vedere actul normativ destinat să reglementeze protecţia şi promovarea drepturilor copilului (Legea nr. 272/2004), unde la art. art. 2 alin. (6) din Legea nr. 272/2004 se prevede că în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie; b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament."
S-a mai arătat că violenţa fostei soţii asupra fiicei inculpatului este probată cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 973/A/2017 a Tribunalului Bihor, care a emis un ordin de protecţie împotriva mamei, stabilind o distanţă minimă de 50 de m, de altfel, din conţinutul acestei decizii reieşind că L. a recunoscut exercitarea unor violenţe asupra B.. Luând în considerare conduita violentă a mamei, instanţa a schimbat domiciliul copiilor la inculpat şi a stabilit un program de vizitare pentru mamă, însă copiii au refuzat însă contactul cu mama, fapt confirmat de executorul judecătoresc şi organele Primăriei Oradea. S-a mai arătat că, date fiind aceste împrejurări, se impune a fi pusă întrebarea ce i se poate reproşa efectiv inculpatului ca acte de conduită care să poată fi încadrate în conţinutul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, respectiv faptul că nu i-a silit pe copii să accepte întoarcerea la mamă sau că nu i-a forţat să accepte consultaţii la psiholog pe care aceştia nu le-au vrut, întrucât s-a opinat că dacă ar fi procedat prin comportamente constând în răspunsuri afirmative la întrebările de mai sus, atunci se putea discuta de rele tratamente aplicate minorilor, însă inculpatul, în calitate de părinte responsabil, fiind confruntat cu o situaţie ce nu poate fi rezolvată potrivit "manualului părintelui aflat în dificultate" a procedat cum a putut mai bine, acţionând în interesul minorilor şi încercând să atenueze efectele negative ale conflictului dintre copii şi mama lor.
S-a mai arătat că în sentinţa penală atacată s-a ignorat ultima declaraţie a expertei psiholog N. dată în faţa Curţii de Apel Oradea şi s-a preluat conţinutul sentinţei iniţiale, declaraţie în care, cu privire la alienarea parentală, experta a declarat că: "Menţin declaraţia dată în faţa instanţei de fond cu excepţia explicaţiilor date referitoare la termenul de alienare parentală . Definiţia pusă atunci la dispoziţie de procuror conţinea şi expresia de neglijenţă, ori eu nu am găsit nici un document legal care să conţină şi această noţiune drept componentă a alienării parentale." Apărarea a mai arătat că experta nu şi-a menţinut declaraţia cu privire la alienarea parentală pentru două motive: "Definiţia pusă atunci la dispoziţie de procuror conţinea şi expresia de neglijenţă, ori eu nu am găsit nici un document legal care să conţină şi această noţiune drept componentă a alienării parentale", iar între timp, la 28 octombrie 2021 (după soluţionarea cauzei în primă instanţă în primul ciclu procesual - 24 septembrie 2021) a fost abrogată Dispoziţia Colegiului Psihologilor din România (a se vedea Dispoziţia nr. 31/20214). Conform apărării, această scăpare a fost posibilă, deoarece instanţa de prim grad, preluând tale quale considerentele din hotărârea iniţială, nu a analizat probele administrate în faţa instanţei de apel în primul ciclu procesual, care erau câştigate cauzei, fiind totodată ulterioare celor administrate în primă instanţă.
În ceea ce priveşte solicitarea de a se dispune achitarea inculpatului apelant în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., apărarea a învederat că, pentru a reţine existenţa infracţiunii imputate inculpaţilor, prima instanţă a făcut aplicarea prevederilor art. 52 alin. (3) C. proc. pen., privind chestiunile prealabile, apreciind, că acţiunile "...de influenţare exercitate de către inculpaţi asupra minorilor, ce realizează elementul material al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorilor, a fost constatată, cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 5973/24.10.2018 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul civil nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 478/A/2019 a Tribunalului Bihor." Apărarea a învederat că se ignoră prin sentinţa atacată că, tot cu autoritate de lucru judecat, s-a concluzionat că ambii părinţi sunt în egală măsură răspunzători pentru situaţia creată, neputând exista alienare parentală în aceste condiţii, condiţii în care procesul, purtând, între altele, cu privire la stabilirea domiciliului minorilor, a fost câştigat de inculpat, domiciliul minorilor fiind stabilit la acesta. Conform apărării, dacă s-ar pune în discuţie autoritatea de lucru judecat, prin art. 52 alin. (3) C. proc. pen., ar fi trebuit să fie avute în vedere cele stabilite prin decizia civilă nr. 973/A/06.10.2017, prin care s-a emis un ordin de protecţie faţă de B., mama-agresoare, instanţa statuând, cu autoritate de lucru judecat, că "...mama a agresat-o fizic pe minoră în curtea şcolii...", că minora a refuzat să mai meargă la şcoală, afirmând că percepe comportamentul mamei ca o atitudine de intimidare...", instanţa concluzionând că "...sunt explicabile sentimentele de temere şi tensiune trăite de minoră asociate cu prezentarea mamei în unitatea de învăţământ...".
Apărarea a apreciat că prezenta cauză nu trebuie să fie soluţionată prin art. 52 alin. (3) C. proc. pen. privind chestiunile prealabile, raporturile dintre copii şi părinţi fiind într-o dinamică constantă, fiind posibil ca aceste să se modifice de-a lungul timpului. De altfel, din sentinţa atacată nu rezultă dacă prima instanţă a soluţionat cauza administrând probe pe care le-a analizat separat, prin ignorarea chestiunii prealabile invocate, dar nepusă în discuţie.
Apărarea a arătat că înainte de a discuta despre existenţa sau inexistenţa alienării parentale ca modalitate de comitere a faptei este necesar să se prezinte elementele de tipicitate ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorilor, întrucât pentru a fi incidentă această infracţiune este necesar să fie îndeplinită condiţia "punerii în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale", ori, în cauză, conform apărării, această cerinţă nu este îndeplinită în condiţiile în care, din rapoartele de expertiză psihologică nr. 23 şi 24/31.03.2021 întocmite pentru fiecare minor în parte şi din toate probele administrate în cauză a rezultat că dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a minorilor nu au fost puse în primejdie.
Apărarea a mai arătat că alienarea parentală face doar obiectul acţiunii civile, nicidecum obiectul acţiunii penale, şi asta pentru că nu întruneşte condiţie esenţială aferentă acestei infracţiuni, şi anume "punerea în primejdie gravă". Ca atare, s-a considerat că trebuie avut în vedere principiul ultima ratio, principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea valorii sociale. S-a mai arătat că în ceea ce priveşte instituţia alienării parentale, toate litigiile sunt de drept civil, aşa cum se poate observa, nicidecum în materie penală.
Conform apărării, instanţa de fond a luat în considerare din rapoartele de expertiză care îi vizează pe minori doar aspectele care sunt în defavoarea coinculpaţilor, fiind omise toate aspectele care erau în favoarea acestora, ori, o astfel de interpretare este inadmisibilă. Totodată, apărarea a arătat că instanţa de fond a reţinut faptul că tatăl a împiedicat contactul şi menţinerea legăturilor minorilor cu mama, or, contactul acestora nu a fost împiedicat de către coinculpat, aspect care rezultă, fără putinţă de tăgadă, şi din concluziile raportului final de monitorizare nr. 32251 din data de 10.10.2017, unde este inserat faptul că: "domnul C. nu a împiedicat legăturile persoanele ale copilului cu celălalt părinte", voinţa de a nu lua legătura cu mama-agresor aparţinând în exclusivitate copiilor, care au refuzat menţinerea oricărei legături cu aceasta. S-a mai arătat că instanţa de fond a făcut trimitere, în mod greşit, la ideea de alienare prin manipulare, reţinând în acelaşi timp şi faptul că respectă libertatea copiilor de a-şi exprima dorinţa (aşa cum reţine expertul), or, cele două componente, manipularea şi libertatea de voinţă sunt incompatibile a fi reţinute împreună, fie este voinţa ta liberă, fie este voinţa ta manipulată.
În ceea ce priveşte solicitarea de achitare potrivit art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 21 C. pen., apărarea a arătat că, întrucât potrivit prevederilor art. 18 C. pen., dispoziţiile privind cauzele justificative produc efecte in rem, efectele extinzându-se asupra tuturor participanţilor la comiterea unei infracţiuni, toate cele ce succed, în măsura în care se va face referire doar la inculpatul C. în calitate de părinte al minorilor, acestea se vor aplica şi în privinţa coinculpatei A., care face parte din familia substitutivă.
Conform apărării, spre deosebire de exercitarea unui drept, care este facultativă, îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege are caracter imperativ şi, pe cale de consecinţă, fapta persoanei care îndeplineşte o obligaţie în condiţiile şi limitele prevăzute de lege este justificată, necontravenind ordinii publice; activităţile efectuate nu trebuie să fie doar prevăzute de lege, ci şi să urmărească un scop legitim şi să fie şi necesare şi proporţionale cu scopul urmărit, în concret, inculpatul C., în calitate de părinte al minorilor şi inculpata A., în calitate de soţie a tatălui minorilor [componentă a familiei substitutive, în sensul prevăzut de art. 4 lit. d) din Legea nr. 272/2004] şi-au îndeplinit obligaţiile impuse prin Legea nr. 272/2004, cât şi cele prevăzute în art. 487 şi următoarele C. civ., ca atare, fapta imputată acestora nu contravine ordinii publice, dobândind caracter justificativ.
Conform apărării, trebuie definit înţelesul noţiunii de interes superior al copilului, pentru că în sentinţa atacată se face trimitere, în mod formal, la interesul superior al acestuia, sens în care se menţionează, în mod constant, faptul că interesul superior al copilului primează. S-a mai arătat că inculpatul, în calitate de părinte, nu a făcut altceva decât să promoveze interesul copilului prin raportare la ascultarea opiniei copiilor săi, la istoricul lor (aceştia fiind supuşi unor acte de violenţe din partea celuilalt părinte), precum şi potenţialele situaţii de risc care se pot ivi în viitor şi a răspuns nevoilor concrete ale acestora, adică a respectat dispoziţiile legale.
Apărarea a susţinut că inculpatul nu a făcut altceva decât să respecte drepturile şi interesul copiilor săi şi implicit să-şi exercite obligaţiile stabilite de legiuitor, iar între dreptul copilului şi obligaţia unui părinte există o legătură indisolubilă, deoarece dreptul copilului naşte în sarcina părintelui o obligaţie, în sensul că părintele este obligat să ducă la îndeplinire dreptul copilului. Apărarea a arătat că, în opinia primei instanţe, dacă un părinte îşi bate copilul în public, în faţa şcolii, aplicându-i lovituri în zona feţei şi spărgându-i ochelarii, celălalt părinte trebuie să oblige copilul nu doar să reia legătura cu celălalt părinte, ci să şi impună copiilor emoţiile/sentimentele de afecţiune şi ataşament pe care ar trebui să le aibă vizavi de celălalt părinte, în speţă celălalt părinte fiind părintele agresor. S-a considerat că o astfel de solicitare, pe lângă că este imorală, ar fi şi nelegală, contravenind prevederilor art. 2 alin. (6) din Legea nr. 272/2004. Apărarea a învederat că inculpatul a fost elementul de siguranţă pentru minori, rămânând alături de ei şi de deciziile lor, iar acesta, în calitate de părinte al minorilor (aceleaşi raţiuni fiind valabile şi în privinţa inculpatei A.), nu poate fi tras la răspundere penală fiindcă există o cauză justificativă, şi anume, exercitarea unor obligaţii stabilite în sarcina sa, ca reprezentant legal al minorilor.
Conform apărării, în concret, inculpaţii apelanţi nu au făcut altceva decât să-şi îndeplinească obligaţiile impuse prin Legea nr. 272/2004, cât şi cele prevăzute în art. 487 şi următoarele C. civ.. Astfel, s-a precizat că art. 6 din Legea nr. 272/2004 prevede principii cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului, art. 28 şi art. 29 din Legea nr. 272/2004 prevede dreptul copilului la libertate de exprimare, această libertate nereferindu-se doar la capacitatea de exerciţiu, care este o stare de drept, ci la existenţa discernământului, ori, în prezenta cauză, inculpatul apelant doar a respectat opinia şi deciziile copiilor săi cu privire la evenimentul petrecut în legătura cu mama lor, neinfluenţând deciziile acestora, art. 33 din Legea nr. 272/2004 care prevede dreptului copilului la respectarea personalităţii şi individualităţii sale, iar acesta nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante, măsurile de disciplinare a copilului neputând fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub niciun motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului, art. 34 din Legea nr. 272/2004, potrivit căruia copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale şi să fie informat de către părinte/reprezentant legal asupra drepturilor şi îndatoririlor ce îi revin, precum şi asupra modalităţilor de exercitare şi îndeplinire a acestora, art. 37 din Legea nr. 272/2004, potrivit căruia copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, art. 47 din Legea nr. 272/2004, potrivit căruia copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială; corelativ, părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor legali, le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor, părinţii fiind obligaţi să asigure copiilor locuinţă, precum şi condiţiile necesare pentru creştere, educare, învăţătură, pregătire profesională, precum şi un mediu de viaţă sănătos, art. 89 din Legea nr. 272/2004, potrivit căruia copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migraţiei ilegale, răpirii, violenţei, pornografiei prin internet, precum şi a oricăror forme de violenţă, indiferent de mediul în care acesta se află şi art. 90 din Legea nr. 272/2004, potrivit căruia copilul sau, după caz, alt reprezentant legal al acestuia, autorităţile publice şi furnizorii privaţi au obligaţia să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a facilita readaptarea fizică şi psihologică şi reintegrarea socială a oricărui copil care a fost victima oricărei forme de neglijenţă, exploatare sau abuz, de tortură sau pedeapsă ori tratamente crude, inumane sau degradante, persoanele menţionate având obligaţia de a asigura condiţiile necesare pentru ca readaptarea şi reintegrarea să favorizeze sănătatea, respectul de sine şi demnitatea copilului.
Examinând sentinţa atacată, curtea de apel a constatat că în mod corect a reţinut instanţa de fond starea de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpaţilor C. şi A. pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către aceştia încadrarea juridică corespunzătoare.
Cu relevanţă în prezenta cauză, în ceea ce priveşte caracterul nedeterminat sau îndoielnic al acuzaţiei privind momentul în care se consumă sau se epuizează infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, Curtea de apel a reţinut că în încheierea nr. 889/CP/17.06.2020 a judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Oradea, definitivă prin încheierea nr. 157/CCPF/16.09.2020 a judecătorilor de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor în actul de sesizare rezultă a fost menţionat intervalul de timp concret în care s-ar fi desfăşurat activitatea infracţională care a făcut obiectul urmăririi penale, respectiv începând cu luna august- septembrie 2016 până la data de 27 februarie 2020 (data emiterii rechizitoriului).
Cu relevanţă pentru cauza de faţă, curtea de apel reţine şi că prin ordonanţa de extindere a acţiunii penale din data de 11.02.2020 inculpaţii au fost puşi sub acuzare privind săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorilor, art. 197 C. pen. (ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem privind această infracţiune a fost emisă la data de 09.01.2018), fiind descrise acţiunile de natură penală ale inculpaţilor comise până la acea dată, motiv pentru care activitatea infracţională a inculpaţilor (chiar dacă ar fi continuat pe parcursul procesului penal pendinte) se consideră că s-a epuizat la data de 11.02.2020.
În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii C. şi A. din art. 197 C. pen. privind rele tratamente aplicate minorului în art. 379 C. pen. privind nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului şi din două infracţiuni în concurs real într-o singură infracţiune, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., Curtea de apel a apreciat că aceasta este neîntemeiată, fiind respinsă prin încheierea din data de 15 aprilie 2024 pentru următoarele considerente:
Elementele de tipicitate ale celor două infracţiuni sunt diferite, în primul caz obiectul juridic principal constă în relaţii referitoare la integritatea morală şi sănătatea minorului, respectiv cel secundar în relaţii referitoare la creşterea şi educarea acestuia, elementul obiectiv constând în rele tratamente aplicate minorului cu caracter continuat astfel cum au fost descrise în actul de acuzare, iar în al doilea caz sunt ocrotite doar relaţiile referitoare la creşterea şi educarea minorului, elementul obiectiv constând fie în reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, fie în împiedicarea, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.
Una dintre modalităţile reţinute în actul de acuzare în privinţa infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului prev. de art. 197 C. pen. constă în împiedicarea în mod constant a numitei L. să aibă legături personale cu minorii B. şi D., însă această acţiune nu s-a limitat doar la atât, ci inculpaţii au exercitat asupra minorilor acţiuni de abuz psihologic şi de alienare parentală grave, manipulându-i împotriva mamei sub diverse pretexte, interzicându-le să îşi vadă mama, i-au retras o perioadă de la frecventarea cursurilor şcolare şi ale grădiniţei, nu au permis consilierea psihologică corespunzătoare a minorilor, implicându-i pe copii în conflictul parental, demersuri care au avut consecinţe negative asupra dezvoltării copiilor şi au pus în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală şi morală a minorilor.
Curtea de apel a reţinut că doar prin acţiunile exercitate cu caracter continuat de ambii inculpaţi asupra minorilor s-ar fi produs urmarea socialmente periculoasă prevăzută de art. 197 C. pen.. În schimb, în cazul infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, prevăzute de art. 379 alin. (1) C. pen., urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru creşterea şi educarea minorului. Mai mult, pentru una dintre acţiunile exercitate de către inculpatul C. (în data de 15.06.2017, acesta a refuzat să-l predea pe minorul D. mamei sale conform convenţiei notariale nr. 602/2014, minorul fiind reţinut de către tată, fără un motiv întemeiat), acesta a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, prevăzute de art. 379 alin. (1) C. pen., însă instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
În consecinţă, conform instanţei de apel, stării de fapt prezentate în actul de acuzare şi confirmate în cursul cercetării judecătoreşti îi corespunde în drept elementele de tipicitate ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, motiv pentru care Curtea va respinge prima solicitare a inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice.
În ceea ce priveşte cea de doua cerere a acestora privind reţinerea formei continuate a infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului prevăzute de art. 197 C. pen., Curtea reţine că dacă în aceleaşi împrejurări sau prin aceleaşi fapte au fost vătămate mai multe persoane, se vor reţine atâtea infracţiuni în concurs câţi subiecţi pasivi sunt - pluralitatea de persoane vătămate atrage în mod necesar existenţa unei pluralităţi de infracţiuni.
Deşi inculpata A. a susţinut că nu poate fi subiect activ al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorilor prevăzute de art. 197 din C. pen., se reţine că în sfera subiecţilor activi nemijlociţi ai acestei infracţiuni, se include orice persoană care are în grijă un minor, astfel încât faptul că inculpatei A. nu i s-a încredinţat în mod legal creşterea şi educarea copiilor nu constituie un impediment pentru tragerea acesteia la răspundere penală, în condiţiile în care inculpata a exercitat, în fapt, în locul mamei, autoritatea părintească asupra minorilor, care s-au aflat în grija celor doi inculpaţi, împrejurare care rezultă din probatoriul administrat în cauză.
De altfel, minora a afirmat că inculpata reprezintă un model de mamă bună şi, în discuţia telefonică dintre numita L. şi D., a intervenit inculpata, afirmând că aceasta vrea să îl cumpere cu un cadou şi mai apoi aceasta a aruncat pe trotuar cadourile lăsate pe gard minorului, iar cu altă ocazie, când a venit să îşi vadă copiii, inculpata a udat-o cu furtunul, determinând-o să plece, aspecte care, conform instanţei de apel, dovedesc că inculpata avea un rol activ în viaţa celor doi minori şi decidea cu privire la situaţia acestora.
În acest sens, psihologul N., numită în faza de urmărire penală pentru a efectua expertiza psihologică a copiilor, a menţionat că după ce a luat legătura telefonic cu inculpatul C. , acesta a propus ca soţia, numita A., să continue discuţia cu psihologul. Inculpata a menţionat că, întrucât se află în a 40-a săptămână de sarcină, nu are cum să aducă minorii B. şi D. la o evaluare psihologică, nici ea, nici inculpatul, deoarece nu poate fi lăsată singură, iar după spitalizare, acesta va sta în spital cu ea până la naşterea copilului şi că "acum nu se poate". Inculpata, pe un ton ridicat, a mai răspuns: "nu faceţi dumneavoastră programul nostru de vară. Dacă doriţi să evaluaţi copiii atunci după 15 septembrie să ne căutaţi".
Conform instanţei de apel, deşi expertul psiholog O., numit expert în cauză de instanţa de apel în primul ciclu procesual, a stabilit un calendar de desfăşurare a şedinţelor şi o metodologie de lucru, inculpata A. s-a opus utilizării uneia dintre probele psihologice propuse în metodologia de lucru (chestionarul de alienare parentală), după care inculpata i-a trimis prin aplicaţia P. mai multe mesaje, prin care o acuza că nu respectă legea în ceea ce priveşte modul de realizare a expertizei psihologice.
Minora B. a considerat că, în mod nejustificat mama a formulat plângere penală pentru rele tratamente, cu toate că ea era abuzatorul şi că a făcut un proces penal împotriva unor oameni care îi cresc, îi educă şi îşi fac griji pentru ei, aspect care dovedeşte implicit implicarea inculpatei în creşterea şi educarea celor doi copii.
Instanţa de apel a reţinut că din înregistrarea audio-video realizată la locuinţa minorilor, de către inculpată, rezultă implicit manipularea acesteia, prin adresarea de întrebări tendenţioase minorului D., care priveau indirect obiectul cauzei, motiv pentru care implicarea acesteia în săvârşirea infracţiunilor care formează obiectul acuzaţiei este probată.
Cu relevanţă în cauza de faţă, instanţa de apel a reţinut că numiţii L. şi C. au fost căsătoriţi în perioada august 2002 - iulie 2014, iar din căsătoria acestora au rezultat minorii B., şi D.. În anul 2014 părţile au divorţat în mod amiabil, iar prin convenţia încheiată în procedura divorţului cu copii minori, autentificată sub nr. x/03.07.2014 la Biroul Individual Notarial Q. (certificat de divorţ nr. x/03.07.2014), părţile au căzut de acord ca pârâta să păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei, autoritatea părintească să fie exercitată în comun, locuinţa ambilor copii minori B. şi D. să fie stabilită la mama L., iar în favoarea numitului C. s-a stabilit un program de legături personale cu minorii, cu drept de vizitare de 15 zile pe lună, stabilite prin acordul părţilor, precum şi jumătate din durata vacanţelor.
Din probatoriul administrat în cauză, conform instanţei de apel, rezultă că în perioada 2014 - august 2016, tatăl şi-a exercitat cu regularitate programul de vizitare, având legături personale cu ambii copii, fără să existe discuţii directe pe acest subiect sau chiar adiacente acestuia. În anul şcolar 2015-2016, minora B. a fost inclusă într-un program de consiliere psihopedagogică, solicitat de mama L., întrucât potrivit susţinerii acesteia, ori de câte ori minora revenea acasă din vizitele de la tată, era furioasă şi relaţia dintre acestea era tensionată.
Din discuţiile purtate cu persoana vătămată minoră şi din observarea comportamentului acesteia în acea perioadă, a reieşit că aceasta a descris relaţia cu mama ca fiind una bună, bazată pe afecţiune reciprocă, însă, când se enerva, mama ridica tonul la minoră şi se certau. Din clasa a VI-a nu a mai dorit să participe la program, arătând că tatăl ei nu este de acord şi că nu o ajută cu nimic.
Conform instanţei de apel, într-una din zilele lunii august 2016, ştiind că numita L. nu se afla acasă, inculpaţii C. şi A. împreună cu minora au venit la domiciliul acesteia şi au încercat să deschidă uşa apartamentului cu cheia B., însă numita L., fiind în apartament a apelat numărul de urgenţă 112, fiindu-i frică de ei. Ulterior, inculpaţii s-au deplasat la locuinţa numitei L. împreună cu B., iar aceasta, când i-a văzut pe vizor, fiindu-i frică, l-a sunat mai întâi pe fratele său şi apoi a deschis uşa, însă când a deschis uşa apartamentului, aceştia se îndreptau deja spre lift, fapt confirmat atât prin declaraţia numitei L., cât şi a inculpatei. După ce au plecat, numita L. a sunat-o pe minoră de mai multe ori, dar aceasta nu i-a răspuns, iar din acel moment B. nu a mai rămas la domiciliul mamei, inculpaţii insuflându-i ideea că mama nu a vrut să o primească acasă. Apoi, numita L. s-a deplasat în localitatea Camăr, judeţul Sălaj, la bunicii paterni ai B., însă minora nu a vrut să meargă acasă cu mama, reproşându-i că a bătut-o, a terorizat-o şi că nu a primit-o în casă, fapt confirmat atât prin declaraţia numitei L., cât şi a inculpatei.
Conform instanţei de apel, în perioada următoare, numita L. a încercat în mod repetat să ia legătura cu fetiţa telefonic, vizitând-o şi în satul Camăr, unde se afla la bunici, dar nu a putut să o convingă să locuiască la domiciliul ei, împreună cu minorul D.. Ulterior, a văzut-o pe B. la festivitatea de deschidere a anului şcolar 2016-2017, când minora a refuzat să vorbească cu mama ei. Pentru a-şi vedea fetiţa, numita L. mergea la şcoala acesteia, ocazie cu care îi ducea pacheţele cu mâncare, pe care le lăsa în bancă în jurul orei 07:30, dar minora refuza în continuare să discute cu mama. În data de 01 noiembrie 2016, numita L. a organizat o petrecere aniversară pentru D., la împlinirea vârstei de 4 ani, ocazie cu care, fiind însoţită de martora R., minora B. a fost la locuinţa mamei sale unde a adus diverse reproşuri atât mamei, cât şi celorlalţi adulţi cărora le-a reproşat că îşi bat copiii şi că nu recunosc.
Instanţa de apel reţine şi că în luna decembrie 2016, cu ocazia zilei de Moş Nicolae, mama s-a deplasat din nou la şcoala B. pentru a-i duce un cadou, dar minora l-a luat şi 1-a aruncat în coşul de gunoi, adresându-i mamei sale cuvinte jignitoare (ex. "vacă proastă, infractoare, puşcăria te mănâncă!...te mai prostituezi?"), moment în care numita L. şi-a pierdut cumpătul şi a lovit-o pe fiica sa cu palma peste faţă, iar B. a ripostat, lovind-o cu palma pe mama ei, incident care a fost observat de către martorii R., colega minorei şi S., diriginta minorei. Ulterior, numita L. a încercat să o viziteze pe B. la locuinţa inculpaţilor, însă fie aceştia nu i-au permis accesul în locuinţă, spunându-i că fetiţa nu vrea să o vadă, fie minora a refuzat categoric orice contact cu aceasta.
În ceea ce îl priveşte pe minorul D., instanţa de apel reţine că până la începutul lunii iunie 2017 acesta a locuit cu mama lui, L., perioadă în care tatăl C. şi-a exercitat dreptul de vizitare de 15 zile pe lună, conform programului de vizitare convenit de către părţi. Prin convenţia notarială autentificată prin încheierea nr. 565/08.05.2017 inculpatul şi-a dat acordul pentru ca minorul D. să plece în vacanţă în Grecia cu mama sa şi ulterior, la data de 31.05.2017, i-a comunicat în scris fostei soţii L. că merge el la grădiniţă pentru a-l lua pe D. la domiciliul acestuia pentru două săptămâni, deşi copilul nu era pregătit să rămână la tată, iar din acea zi inculpaţii nu au mai dus copilul la grădiniţă, fără a o înştiinţa pe mamă şi deşi aceasta a aflat şi i-a solicitat tatălui să aducă copilul la serbarea din data de 08.06.2017, inculpatul nu s-a conformat.
Instanţa de apel reţine că, în baza programului de vizitare, inculpatul urma să-l predea pe minor mamei sale, în data de 15.06.2017, dar la acea dată, i-a trimis mesaj că nu i-l mai dă pe D., sub pretextul că minorul nu mai vrea să stea cu mama, pentru că l-ar fi bătut, iar când numita L. s-a deplasat la domiciliul inculpatului să-şi ridice copilul, inculpatul nu i-a permis copilului să meargă la mama lui, refuzând să-l predea pe minor acesteia. Numita L. s-a deplasat împreună cu martorul J., organ de poliţie, la domiciliul fostului soţ, loc în care inculpaţii au ieşit în curte, nu le-a permis accesul în locuinţă, iar inculpatul i-a spus fostei soţii că nu i-l mai dă pe D., pentru că acesta nu vrea să locuiască la mama, deoarece i-ar fi povestit că mama îl bătea.
Conform instanţie de apel, copilul a auzit vocea mamei şi a ieşit din proprie iniţiativă în curte, plângând că vrea la mama, iar în prezenţa organului de poliţie inculpatul l-a luat pe sus, l-a băgat în casă, apoi copilul a ieşit din nou, plângând după mama. Inculpatul 1-a băgat din nou în casă şi l-a invitat în casă doar pe poliţist, care i-a spus mamei că tatăl refuză să dea copilul. După ce inculpatul a refuzat predarea minorului, numita L. a vorbit cu D. la telefon, iar acesta i-a spus: "nu vreau să vin la tine că eşti bătăuşă", acceptând însă, ca mama să-l viziteze. În discuţie a intervenit inculpata A., spunând "ce faci acuma, îl cumperi?", apoi a intervenit tatăl, zicând "vrei să spui că nici pe ăsta nu l-ai bătut, nenorocită ce eşti!" şi a închis telefonul. Ulterior, numita L. s-a deplasat la domiciliul inculpatului cu un cadou pentru copil, dar inculpaţii au ieşit din casă şi i-au spus că minorul nu vrea să o vadă. Numita L. a lăsat cadourile pe gard, dar inculpata A. le-a aruncat pe trotuar, menţionând că nu îi dă nimic copilului.
Conform instanţei de apel, la data de 15.06.2017, numita L. s-a prezentat la Biroul de Executori Judecătoreşti "T.", unde a solicitat încuviinţarea executării convenţiei civile privind încredinţarea minorului. În urma cererii depuse la Biroul de Executori judecătoreşti "T.", inculpatul C. a fost somat în scris de către executorul judecătoresc să predea copilul minor mamei, dar acesta a refuzat.
Ulterior, în data de 04.07.2017, numita L. s-a deplasat la locuinţa inculpatului, împreună cu executorul judecătoresc T., fiind însoţiţi de către martora U., mama acesteia, dar şi de această dată a refuzat să-i încredinţeze copilul minor, permiţând accesul în locuinţă doar executorului judecătoresc, care a ieşit din locuinţă fără copil. Din procesul-verbal al T. din data de 04.07.2017, încheiat în dosarul execuţional nr. x/2017, rezultă că minorul D., în prezenţa executorului judecătoresc, a arătat că nu doreşte să plece cu mama, motivând că a fost bătut de mamă şi de prietenul acesteia. În luna noiembrie 2017, când numita L. s-a deplasat la locuinţa inculpatului pentru a-şi vedea copiii, inculpata A. a ieşit în curte, a scos furtunul cu apă, l-a îndreptat spre aceasta şi a udat-o cu apă, determinând-o să plece. Începând cu anul şcolar 2017 - 2018 inculpaţii nu i-au permis minorului D. să frecventeze cursurile grădiniţei, acesta fiind retras prin neprezentare de la grădiniţă la data de 11.12.2017, tocmai pentru a o împiedica pe mamă să-şi vadă copilul în acest cadru instituţional. Din adeverinţa nr. x/23.11.2017 emisă de Grădiniţa cu program prelungit nr. 45 Oradea, reiese că minorul D. nu a frecventat cursurile de la începutul anului şcolar 2017, însă din adeverinţa nr. x/08.12.2016 reiese că în anul şcolar 2016-2017 a frecventat cursurile până la data eliberării documentului. Din adresa din data de 29.01.2020 emisă de Grădiniţa cu program prelungit nr. 45 Oradea, reiese că minorul D. a fost retras prin neprezentare de la grădiniţă la data de 11.12.2017.
Revenind la situaţia minorei B., instanţa de apel reţine că urmare a sesizării nr. 544/S/17.11.2016, la data de 08.12.2016 a fost evaluată psihologic de către un psiholog din cadrul D.G.A.S.P.C. Bihor - V., întocmindu-se raportul de evaluare psihologică nr. 4268/2016, unde s-a consemnat că înainte de divorţ mama i-a spart de trei ori gura, şi în prezent aceasta a bătut-o de mai multe ori, respectiv a bătut-o în ultimul hal, însă nu a primit îngrijiri medicale şi nu i-au rămas urme pe corp. La solicitarea mamei a fost nevoită să facă lucruri inadecvate vârstei sale, de exemplu să facă curat, să spele geamurile pe interior şi exterior la etajul IV.
Instanţa de apel reţine că minora a afirmat că nu ştie cauza divorţului, dar îşi aminteşte că între părinţii săi au existat neînţelegeri (se înjurau reciproc) care s-au intensificat după naşterea fratelui său D., iar în prezent mama aduce cuvinte jignitoare la adresa tatălui, a iubitei acestuia, iar la fel procedează şi bunicii materni. Fetiţa a mai povestit evenimentul din ziua anterioară evaluării, când mama s-a prezentat la şcoală pentru a-i aduce un cadou şi, din cauza faptului că a refuzat, mama a jignit-o şi a lovit-o, rupându-i ochelarii. Minora a lovit-o înapoi pe mamă, această reacţie a sa considerând-o justificată: "eu i-am spus bine vacă proastă, a meritat să îi spun pentru câte mi-a făcut", întrucât "tati mi-a spus că dacă mă loveşte cineva să nu stau să primesc, să dau înapoi". Copilul a mai arătat că nu doreşte sub nici o formă să locuiască cu mama, nu doreşte nici să mai menţină legătura cu ea. În ceea ce priveşte relaţia cu tatăl, minora a afirmat că aceasta este foarte bună, acesta se preocupă de creşterea, îngrijirea şi educaţia sa, asigurându-i atât nevoile materiale, cât şi cele emoţionale. Despre iubita tatălui său a afirmat că are o relaţie foarte bună, aceasta fiind preocupată mai mult de bunăstarea sa decât propria mamă: "unui străin îi pasă mai mult". Minora a arătat că mama consumă alcool, că merge în cluburi şi a că a luat timp de doi ani tratament psihiatric, deţinând aceste informaţii de la tatăl său ("nu ştiu cum arată mama beată, dar mi-a zis tata că a văzut-o în club", "tata mi-a spus că mama a luat doi ani tratament"). În situaţia în care are un comportament neadecvat sau încalcă regulile, atunci aceasta stă în colţul camerei, timp în care tata discută cu ea despre ceea ce a greşit sau face genoflexiuni. A menţionat că o urăşte pe mama sa: "nu simt nimic, simt ură pentru mama", "ea primeşte bani de la tata să aibă grijă de noi", "ea urmăreşte un scop, vrea să mă vrăjească".
Instanţa de apel a reţinut că, din punct de vedere al dezvoltării cognitive, procesele senzorial-perceptive sunt normale, orientarea spaţio-temporală este adecvată, copilul prezentând o inteligenţă nonverbală situată deasupra nivelului mediu. La nivel afectiv, copilul prezintă legături de ataşament faţă de tată, fratele mai mic şi concubina acestuia, iar faţă de mamă prezintă emoţii negative disfuncţionale, de teamă, furie şi de respingere totală a acesteia. Copilul respinge orice tentativă de apropiere emoţională venită din partea mamei, considerând că aceasta are o finalitate financiară şi nu sentimente reală faţă de ea.
Instanţa de apel constată că a fost identificat un nivel ridicat al distresului afectiv, existenţa la nivel ridicat atât a emoţiilor negative funcţionale cât şi disfuncţionale, cele mai frecvente fiind stări de îngrijorare, nelinişte, încordare, stări pe care copilul le asociază de multe ori cu probleme legate de şcoală, dar şi cu ideea separării de tatăl, lucru pe care copilul nu îl doreşte şi pe care încearcă să îl împiedice prin diverse mijloace (exacerbarea emoţiilor negative legate de mamă, acuze somatice, plâns, provocarea unui comportament agresiv al mamei prin comportamente opozante). A fost evidenţiat un nivel scăzut al stimei de sine, nemulţumirile copilului legate de propria persoană fiind asociate cu şcoala, cu modul de îndeplinire a sarcinilor şcolare sau a celor de acasă. În urma evaluării psihologice nu au fost identificate simptome ale abuzului emoţional asupra copilului de către tatăl acesteia, fiind evidenţiat un nivel crescut al distresului emoţional pe fondul dorinţei copilului de a rămâne în familia tatălui şi a temerii că există posibilitatea ca acest lucru să nu se întâmple. A fost recomandată înscrierea copilului într-un program de consiliere psihologică individuală în vederea ameliorării stării psiho-emoţionale, adoptării unor mecanisme eficiente de a face faţă situaţiei cu care se confruntă, menţinerea copilului într-un mediu social propice dezvoltării armonioase a personalităţii.
În baza ordonanţei Poliţiei Municipiului Oradea, la data de 09.02.2018 a fost întocmit de către DGASPC Bihor - psiholog W., după efectuarea unui interviu tată-fiu şi a unei evaluări a minorului, raportul de evaluare psihologică a minorului D. nr. 3903/01.02.2018, din conţinutul acestuia reiese că dezvoltarea fizică este normală raportat la vârsta biologică, că minorul îi iubeşte pe tata, pe x (referire la noua soţie a tatălui) şi pe sora lui, pe mama nu o iubeşte pentru că îl bate şi nu frecventează grădiniţa pentru că vine mama să îl ia şi să îl bată. Copilul nu-şi aminteşte incidentul de agresiune fizică din partea mamei, la baza căruia stă refuzul lui de a locui cu mama, ştie că i-a spus cineva că a fost bătut de mama, dar nu ştie cine. Minorul a arătat că nu a fost lovit niciodată de către tată, care îl pedepseşte punându-l la colţ, fapt care se repetă cu sora lui care mai face şi genoflexiuni. La data evaluării, copilul prezintă tulburări psiho-emoţional stabile în raport cu tatăl şi soţia acestuia, la aceasta contribuind două variabile independente, respectiv experimentarea în trecut de către D. a unui eveniment de agresiune fizică din partea mamei şi ataşamentul afectiv faţă de sora mai mare care prezintă un suport emoţional, variabile care sunt folosite în mediul familial în care trăieşte copilul pentru menţinerea deciziei lui D. de a-l alege pe tatăl în defavoarea mamei, însă manipularea emoţională în acest caz poate îmbrăca - dat fiind caracterul de agresiune fizică din partea mamei -, o formă de grijă parentală din partea tatălui.
În relaţiile interfamiliale, minorul a cărui familie proiectată are ca membri acceptaţi x, tata, X. şi acesta, respectiv persoana mamei lipseşte din comportamentul familiei, face o delimitară clară între calitatea de mamă şi cea de prietenă, fapt care conduce la ideea că problema dintre D. şi mamă este în fapt o problemă nerezolvată, dar care nu dizolvă în sine relaţia mamă-copil.
S-a concluzionat că refuzul minorului de a locui cu mama stă incidentul de agresiune fizică din partea acesteia, incident care a rămas în memoria afectivă a copilului atât ca acţiune realizată, cât şi ca potenţial viitor de acţiune, psihologul recomandând pentru copil şi mamă înscrierea într-un program de consiliere psihologică în vederea depăşirii blocajului în relaţia acestora, precum şi pentru adaptarea copilului la noua realitate familială având în vedere sentimentul de neputinţă exprimat de copil în testarea proiectivă.
Instanţa de apel reţine că, potrivit raportului de monitorizare a Serviciului Protecţia Copilului nr. 26067/28.08.2017, minora nu a dorit ca mama ei să aibă acces în curtea locuinţei, aceasta răspunzând la unele întrebări pe care minora le avea scrise şi pregătite, dar răspunsurile nu au fost pe placul fetiţei, motiv pentru care minora nu a mai dorit să discute cu mama, iar la întâlnirea din ziua următoare minora a avut aceeaşi atitudine de respingere a accesului mamei sale în locuinţă sau în curtea imobilului şi după ce au discutat câteva minute, minora a refuzat să mai discute cu aceasta şi a intrat în casă. La data de 09.09.2017 minora a refuzat să o primească pe mamă în locuinţă şi orice contact cu aceasta, respectiv nu a dorit să iasă afară, să o vadă sau să vorbească cu aceasta.
Potrivit raportului de monitorizare a Serviciului Protecţia Copilului nr. 27807/11.09.2017, minora B. a declarat că nu doreşte să comunice cu mama care prezentă la domiciliul acesteia, iar tatăl nu a împiedicat în vreun fel întâlnirea dintre mama şi minoră, iar raportul de monitorizare a Serviciului Protecţia Copilului nr. 29972/25.09.2017 a consemnat că la data de 23.09.2017 minora a refuzat să iasă afară sau să vorbească cu mama acesteia, refuz care s-a manifestat şi în ziua următoare, precum şi în data de 07.10.2017 (raportul de monitorizare a Serviciului Protecţia Copilului nr. 32017/09.10.2017).
Raportul final de monitorizare a Serviciului Protecţia Copilului nr. 32251/10.10.2017, a concluzionat că tatăl nu a împiedicat legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte şi având în vedere că relaţiile dintre foştii soţi sunt tensionate, cu discuţii tensionate care s-au menţinut şi pe parcursul întâlnirilor care au avut la locuinţa d-lui C. la care au asistat consilierii din cadrul Administraţiei Sociale Comunitare Oradea, s-a recomandat evitarea relaţiilor conflictuale dintre părinţi în prezenţa copilului. Discuţiile dintre părinţi care se desfăşoară în prezenţa copilului trebuie să fie amiabile, concentrate doar asupra copilului, discuţiile dificile nu trebuie să aibă loc, niciodată în prezenţa acestuia, iar orice neînţelegeri dintre părinţi trebuie soluţionate pe cale amiabilă. În vederea îmbunătăţirii relaţiilor dintre minoră şi mama acestuia s-a recomandat consiliere psihologică a celor doi părinţi şi a copilului pentru îmbunătăţirea relaţiilor personale dintre copil şi părintele la care nu locuieşte.
Potrivit procesului-verbal de şedinţă nr. x/06.12.2017 întocmit de mediator Y., minorii fiind sunaţi telefonic de către tatăl acestora au declarat că refuză să se întâlnească cu mama la Biroul de mediere.
Potrivit evaluării psihopedagogică nr. 187/29.01.2020 efectuată de un profesor consilier şcolar din cadrul Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Municipiul Oradea în anul şcolar 2015-2016, minora B. a fost inclusă într-un program de consiliere psihopedagogică, solicitat de mama L., întrucât, ori de câte ori minora revenea din vizitele la tata, era furioasă şi relaţia dintre ele era disfuncţională. Din discuţiile purtate cu persoana vătămată minoră şi din observarea comportamentului acesteia, a reieşit că aceasta a descris relaţia cu mama ca fiind una bună, bazată pe afecţiune reciprocă. A menţionat că eleva a fost încântată şi entuziasmată de şedinţele de consiliere, ea fiind cea care se deplasa la cabinet înainte de programare, pentru a se asigura că vor avea loc. Din clasa a VI-a nu a mai dorit să participe în program, întrucât tatăl ei nu era de acord şi că "oricum nu o ajută cu nimic". Psihopedagogul a învederat că această afirmaţie nu aparţine copilei. A constatat că minora a început să lipsească de la şcoală după ce s-a mutat la tata. Cunoştea faptul că mama L. a lăsat într-o dimineaţă în banca fetiţei, cu jumătate de oră înainte de ora ajungerii ei la şcoală, tocmai pentru a nu-i cauza un disconfort, un pacheţel cu mâncare, dar minora s-a manifestat isteric, cu furie şi crize de plâns, apreciindu-se hârţuită, iar timp de trei săptămâni nu a mai urmat cursurile şcolare.
Instanţa de apel reţine că prin ordonanţa din data de 18.06.2019 s-a dispus de către organele de poliţie efectuarea unei expertize psihologice judiciare privind pe minorii D. şi B., pentru a se verifica dacă aceştia prezintă manifestări ale exercitării vreunei forme de abuz asupra lor, dacă acestea au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a copiilor, consecinţele exercitării vreunor forme de abuz şi dacă inculpaţii îi influenţează pe copii pentru a nu avea legături personale cu mama lor, alienându-i de aceasta.
Psihologul N., numită să efectueze expertiza psihologică a copiilor, a menţionat faptul că a luat legătura telefonic cu tatăl C. în data de 01.07.2019, la ora 15:40, comunicându-i faptul că doreşte să efectueze expertizarea psihologică a minorilor. Inculpatul a propus ca soţia dânsului, numita A., să continue discuţia cu psihologul. Inculpata a menţionat că, întrucât se află în a 40-a săptămână de sarcină, nu are cum să aducă minorii B. şi D. la o evaluare psihologică, nici ea, nici inculpatul, deoarece nu poate fi lăsată singură, iar după spitalizare, acesta va sta în spital cu ea până la naşterea copilului şi că "acum nu se poate". Inculpata a fost întrebată cu cine vor fi lăsaţi copiii dacă soţul va fi cu dânsa în spital. S-a propus ca evaluarea psihologică să fie efectuată în perioada în care doamna A. va fi în spital sau să se stabilească o dată după perioada de spitalizare. Inculpata, pe un ton ridicat, a răspuns: "Nu faceţi dumneavoastră programul nostru de vară. Dacă doriţi să evaluaţi copiii atunci după 15 septembrie să ne căutaţi".
De asemenea, psihologul N. a precizat în raport faptul că, la data de 03.12.2019, s-a deplasat la domiciliul copiilor care locuiau la tată în vederea evaluării psihologice a acestora. Întâlnirea a durat 10-12 minute, minora B. nedorind să fie evaluată, întrucât i s-a spus anterior de către psihologi că este normal să fie pusă de mamă să spele geamurile de la apartament (dar ea a considerat că i-a fost pusă viaţa în primejdie) şi că nu este o problemă atât de gravă faptul că a fost pălmuită de mama ei. Nici minorul D. nu a dorit să se joace şi să povestească cu psihologul, răspunzând timid că nu vrea acest lucru.
Curtea de apel a constatat că, până la data soluţionării prezentei cauze penale, inculpatul C. a refuzat să pună în executare hotărârea judecătorească, nu a asigurat consilierea psihologică a minorilor, nu a informat-o pe numita L. cu privire la vreo decizie luată în privinţa acestora şi împreună cu inculpata nu i-au permis acesteia să aibă o relaţie personală cu minorii.
Se mai reţine că pentru soluţionarea dosarului civil nr. x/2016 instanţa a dispus efectuarea unei expertize psihologice a celor doi minori, fiind numită, la termenul de judecată din data de 19.04.2017, expertul psiholog Z., care să verifice, printre altele, dacă inculpaţii influenţează copiii pentru a nu păstra relaţii cu mama. Numitul C. nu a fost de acord cu efectuarea unei evaluări complexe a minorilor, care includea şi evaluarea sa şi a partenerei sale. La data de 17.10.2017 Cabinetul Individual de Psihologie Z. a înaintat instanţei de judecată un răspuns la obiecţiunile formulate de inculpat, precizând că pentru efectuarea expertizei psihologice este necesară investigarea relaţiei dintre toate persoanele implicate (ex. relaţia tata-fiu/fiica, mama-fiu/fiica, concubina tatei/minori), fiind necesar a fi evaluat şi contextul familial si cadrul parental în care aceştia se dezvoltă. A învederat faptul că, pentru a putea emite opinii de specialitate profesionale, pertinente si utile, este obligatorie evaluarea psihologica a părinţilor copiilor minori si a inculpatei A., întrucât aceştia vin în relaţia cu copiii cu propria personalitate, cu experienţe şi aşteptări izvorâte din tendinţe afective şi comportamentale, scheme de gândire, uneori puţin conştientizate, la care psihologul poate avea acces numai prin evaluare riguroasă. În lipsa evaluării celor trei adulţi, psihologul poate obţine doar date trunchiate, care pot scădea astfel valabilitatea si utilitatea raportului de expertiza psihologică.
La termenul de judecată din data de 12.09.2018 instanţa de apel a constatat că C. a refuzat să ducă copiii la evaluare, apoi a recuzat psihologul propus de instanţă şi a renunţat la efectuarea expertize propuse de el. La data de 29.11.2017 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea plângerea penală nr. 6629/P/2017 formulată de numitul C. împotriva numitei Z. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals şi uz de fals. Prin încheierea din data de 14.02.2018, dată în dosarul civil nr. x/2018 al Judecătoriei Oradea, instanţa a admis cererea formulată de D.G.A.S.P.C. Bihor pentru obligarea inculpatului la consilierea psihologică a minorului D.. A numit în cauză, în vederea consilierii minorului, pe psiholog AA.. La data de 24.04.2018 psiholog AA. a informat Judecătoria Oradea, secţia Civilă, despre faptul că inculpatul a refuzat colaborarea cu aceasta. A precizat că la data de 20.03.2018 a contactat în scris tatăl în vederea evaluării minorului, iar acesta a răspuns că se pregăteşte pentru Sărbătorile Pascale şi că o va contacta după data de 12.04.2018.
Psihologul i-a solicitat să-i comunice programul copilului, urmând a stabili întâlnirile după sărbători. Nu a mai primit niciun răspuns, nu a fost contactată nici după sărbători, motiv pentru care a revenit în scris cu solicitarea de programare pentru data de 16.04.2018. Tatăl nu a răspuns în niciun fel solicitării, ignorând mesajul.
La data de 27.02.2018, numita L. a solicitat efectuarea unei expertize psihologice a minorului D.. Din procesul-verbal întocmit la data de 28.08.2018 de către organele de poliţie rezultă că inculpatul C. a fost înştiinţat despre faptul că va trebui să se prezinte în data de 10.09.2018, orele 10:00, la sediul Poliţiei Municipiului Oradea, în vederea stabilirii obiectivelor propuse de către organul de cercetare penală pentru efectuarea expertizei psihologice a minorului D., declarând verbal că se va prezenta la data şi ora stabilită pentru stabilirea obiectivelor, în vederea efectuării expertizei psihologice a minorului.
Din procesul-verbal întocmit la data de 07.09.2018 de către organele de poliţie rezultă că inculpatul C. a fost contactat telefonic pentru a nu uita să se prezinte la data de 10.09.2018 pentru stabilirea obiectivelor în vederea efectuării expertizei psihologice a minorului, dar acesta a declarat verbal că nu se va mai prezenta pe data 10.09.2018 la sediul Poliţiei Municipiului Oradea pentru stabilirea obiectivelor şi, totodată, nu este de acord cu efectuarea expertizei psihologice a minorului D., fapt pentru care nu se va prezenta cu minorul la nicio expertiză.
În primul ciclu procesual, Curtea de Apel Oradea a încuviinţat cererea de probaţiune formulată de curatorul persoanelor vătămate minore B. şi D., BB., (cerere la care inculpaţii nu s-au opus) şi a dispus efectuarea unei expertize psihologice de către doamna psiholog O., urmând ca expertiza să aibă următoarele obiective: să se stabilească dacă au existat situaţii de abuz fizic şi/sau emoţional, neglijare, exploatare exercitat de vreunul dintre inculpaţi sau de către ambii; să se stabilească dacă, în raport de memoria autobiografică a minorilor, descrierile relatate de aceştia reprezintă experienţe trăite nemijlocit; să se stabilească dacă dezvoltarea intelectuală sau morală a minorilor a fost pusă în primejdie gravă, iar în caz afirmativ să se precizeze cauza; să se stabilească dacă, în raport de trăsăturile psiho-emoţionale ale inculpaţilor, aceştia au urmărit sau nu, ori au acceptat posibilitatea puneri în primejdie gravă a dezvoltării intelectuale sau morale a minorilor; să se identifice modalităţile concrete în care, din punct de vedere psihologic, s-ar putea crea contextul reluării relaţiilor dintre minori şi mama acestora; să se stabilească relaţia mamă-copii, tată-copii, soţia tatălui şi copii, abilităţile parentale ale acestora, inclusiv stilul parental; să se stabilească legăturile existente între fiecare dintre părinţi şi copii, precum şi stilul de ataşament; să se stabilească legătura dintre soţia tatălui şi copii, precum şi stilul de ataşament; să se identifice dacă inculpaţii sunt blocaţi într-un comportament de alienare al copilului/copiilor.
Raportat la împrejurarea că în faza de urmărire penală când s-a încercat desemnarea unui expert au fost constatate mai multe situaţii de incompatibilitate în raport de experţii psihologi de pe raza Curţii de Apel Oradea, iar ceilalţi care nu au fost în situaţii de incompatibilitate fie au refuzat să facă expertiza, fie au făcut-o în cauză, instanţa de apel a ales un expert de pe raza Curţii de Apel Timişoara, respectiv psihologul O. care are competenţe în expertiza psihologică a adultului aflat în situaţii judiciare, expertiza psihologică clinică în procesul judiciar penal, expertiza psihologică clinică a suspecţilor, martorilor, victimelor, învinuiţilor, inculpaţilor şi suspecţilor, urmând ca la termenul de judecată din data de 16.03.2022 să se constate că inculpaţii C. şi A. au desemnat ca expert parte pe d-ul CC..
Deşi expertul psiholog O. a stabilit un calendar de desfăşurare a şedinţelor (14.04.2022) şi o metodologie de lucru, inculpata A. s-a opus utilizării uneia dintre probele psihologice propuse în metodologia de lucru (chestionarul de alienare parentală), astfel că la termenul din data de 27.04.2022 instanţa de apel a comunicat expertului că acesta stabileşte modalitatea de evaluare.
La data de 16.05.2022 inculpata A. a informat expertul, prin aplicaţia P., că expertul parte nu poate participa la programul de lucru stabilit pentru perioada 19.05.2022-20.05.2022, motiv pentru care expertul a solicitat instanţei să comunice părţilor noul program de şedinţe care urmează să se desfăşoare în perioada 02.06-03.06.2022.
Prin adresa nr. x/09.05.2022 expertul psiholog O. a încunoştinţat că expertul parte, inculpaţii şi persoanele vătămate nu s-au prezentat la sediul cabinetului, cu excepţia numitei L. şi că inculpata i-a trimis prin aplicaţia P. mai multe mesaje prin care o acuza că nu respectă legea în ceea ce priveşte modul de realizare a expertizei psihologice, astfel că la termenul de judecată din data de 15.06.2022, Curtea a revenit asupra dispoziţiei privind efectuarea expertizei, apreciind că fiabilitatea acestei probe este afectată de conduita subiecţilor ce trebuiau expertizaţi.
Prin ordonanţa de clasare din 07.10.2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dată în dosarul nr. x/2022, s-a dispus clasarea cauzei întrucât faptele penale invocate nu există faţă de curatorul BB. şi expertul psiholog O. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 206, art. 207, art. 268, art. 271, art. 272, art. 297, art. 298, art. 300, art. 301, art. 321, art. 322, art. 323, art. 367 C. pen. în legătură cu dosarul nr. x/2020, plângere care a fost formulată de către inculpaţii C. şi A. .
Prin ordonanţa de clasare din 07.10.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, dată în dosarul nr. x/2022, s-a dispus clasarea cauzei faţă de C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, prevăzută de art. 287 C. pen. pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., ca urmare a faptului că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 912 alin. (2) C. proc. civ., respectiv dispoziţiile art. 913 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd o altă procedură de urmat. Se reţine că fapta reclamată a constat în împrejurarea că C. s-ar fi opus executării silite a convenţiei încheiate în procedura divorţului autentificată sub nr. x/03.07.2014 la Q..
Curtea de apel a reţinut că, urmare a faptului că numita L. nu a mai putut să păstreze vreun contact cu proprii copii, între părinţi au avut loc numeroase procese civile care au privit în esenţă păstrarea legăturilor de familie a mamei cu minorii B. şi D.. Totodată, trimiterile la hotărârile judecătoreşti pronunţate după sesizarea instanţei penale şi de care toate părţile au cunoştinţă (din moment ce aceştia figurează ca părţi în respectivele procese civile) se face doar pentru a evidenţia că situaţia conflictuală între părţi persistă şi în prezent.
Curtea de apel arată că, prin sentinţa civilă nr. 4802 din 22.06.2017 pronunţată de Judecătoria Oradea, dosar nr. x/2016, rămasă definitivă prin neapelare, s-a admis în parte cererea-reconvenţională formulată şi completată de reclamanta-reconvenţională L., împotriva pârâtului-reconvenţional C. şi s-a stabilit în favoarea reclamantei-reconvenţionale următorul program de vizitare a minorei B.: în al doilea şi în al patrulea sfârşit de săptămână din lună, sâmbăta şi duminica între orele 14:00 şi 18:00, ca măsură provizorie până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii dedusă judecăţii pe calea dreptului comun, care formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Oradea. Instanţa a apreciat că programul de vizită solicitat de reclamanta-reconvenţională (în al doilea şi în al patrulea sfârşit de săptămână din lună, de vineri începând cu ora finalizării programului la unitatea şcolară până duminica la ora 18:00; în anii pari, în prima şi a doua zi de Paşti; în anii pari, ajunul Crăciunului şi prima zi de Crăciun; două săptămâni în luna iulie, în perioada vacanţei de vară sau o săptămână în luna iulie şi prima săptămână din august, la alegerea sa; ziua de naştere a minorei să fie petrecută împreună cu ambii părinţi) ar avea menirea să o traumatizeze pe minoră, deoarece aceasta "respinge orice tentativă de apropiere emoţională venită din partea mamei", respectiv relaţia mamă-fiică trebuie treptat refăcută, cu mult tact de pârâtă cu sprijinul reclamantului şi prin înscrierea minorei într-un program de consiliere psihologică, aşa cum recomandă şi psihologului DD. în raportul de audiere psihologică a minorei B..
Curtea de apel reţine şi că, prin sentinţa nr. 2342/19.09.2017 pronunţată de Judecătoria Oradea, dosar nr. x/2017, a fost respinsă cererea privind emiterea unui ordin de protecţie împotriva numitei L., însă prin decizia civilă nr. 973/06.10.2017 pronunţată de Tribunalul Bihor a fost admis apelul numitului C. şi a fost emis un ordin de protecţie împotriva numitei L., prin care aceasta a fost obligată să păstreze o distanţă minimă de 50 de m faţă de şcoala minorei B. (nu şi faţă de domiciliul acesteia). Instanţa a reţinut că incidentul din data de 06.12.2016 poate fi calificat ca acte de violenţă psihică, însă refacerea relaţiei presupune o abordare cu mult tact din partea mamei şi chiar o consiliere psihologică a minorei, astfel că raportat la evenimentele din trecut şi stadiul actual al relaţiei sunt explicabile sentimentele de teamă şi tensiune trăite de minoră asociat cu prezentarea mamei la unitatea de învăţământ, care o fac să refuze categoric să se prezinte la cursuri. S-a arătat că este imperios necesar ca tatăl minorei să ia de urgenţă măsurile care se impun în vederea asigurării consilierii psihologice a minorei în vederea echilibrării emoţionale a acesteia şi a refacerii relaţiei cu mama.
Instanţa de apel reţine şi că prin sentinţa civilă nr. 6466 din 05.10.2017 pronunţată de Judecătoria Oradea, dosar nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2/A/08 ianuarie 2018 a Tribunalului Bihor, s-a admis cererea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială de reclamanta L., împotriva pârâtului C. şi s-a stabilit locuinţa minorului D. la domiciliul mamei sale L., ca măsură provizorie până la soluţionarea definitivă a cererii ce formează obiectului dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea. În acest sens, s-a avut în vedere că, potrivit probelor administrate în cauză, nu se poate reţine faptul că aceasta l-ar fi agresat pe minor, că nu ar avea condiţii prielnice pentru creşterea copilului şi nici că nu ar deţine abilităţi parentale pentru educarea lui, iar martorul J., poliţistul care a însoţit-o pe reclamantă la domiciliul pârâtului a constatat personal că minorul dorea să vină la ea, plângea după ea, însă apelantul nu i-a permis intimatei să vină să îl ia pe copil.
Prin decizia civilă nr. 1066/A/30.10.2017 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosarul nr. x/2017, (apelul declarat de către pârâtul C. a fost respins ca fiind inadmisibilă prin decizia civilă nr. 964/A/29.11.2017 a Curţii de Apel Oradea), s-a respins cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 6466 din 05.10.2017, pronunţate de Judecătoria Oradea, până la soluţionarea apelului formulat de C., în contradictoriu cu L.. Coroborând probele administrate în cauză, inclusiv declaraţiile martorilor audiaţi, instanţa a reţinut că aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei atâta timp cât nu s-a probat faptul că aceasta l-ar fi agresat pe minor, că nu ar avea condiţii prielnice pentru creşterea copilului şi nici că nu ar deţine abilităţi parentale pentru educarea lui.
Curtea de apel a avut în vedere şi încheierea nr. 5529/2017 din 09.11.2017 a Judecătoriei Oradea, dosar nr. x/2017, prin care s-a încuviinţat executarea silită demarată în dosarul execuţional nr. x/2017 având ca obiect cererea formulată de creditoarea L., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 6466/2017, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. x/2017 şi s-a autorizat creditoarea să treacă la executarea silită a dispoziţiei privind stabilirea locuinţei minorului D., la domiciliul creditoarei, şi anume în loc. Oradea, str. x, jud. Bihor, ca măsură provizorie până la soluţionarea definitivă a cererii ce formează obiectului dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Oradea, precum şi a obligaţiei de plată a sumei de 720 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea creditoarei, în baza titlului executoriu menţionat anterior.
Tot astfel, Curtea de apel are în vedere sentinţa civilă nr. 1862/23 martie 2018 pronunţată de Judecătoria Oradea, dosar nr. x/2018, rămasă definitivă prin neapelare, prin care s-a admis cererea de conexare a executărilor formulată de petentul C. în contradictoriu cu intimata L., s-a dispus conexarea dosarului execuţional nr. x/2017 al B.E.J. EE. la dosarul execuţional nr. x/2017 al T., urmând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc T. şi trimiterea dosarului execuţional nr. x/2017 al B.E.J. EE. la T., pentru continuarea procedurii de executare silită, precum şi încuviinţarea în parte a cheltuielilor de executare silită stabilite în dosarul execuţional nr. x/2017, respectiv în limita sumei de 667,59 RON TVA inclus (onorariu executor judecătoresc).
Prin încheierea civilă nr. 399/14.02.2018, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul civil nr. x/2018, rămasă definitivă prin neapelare, instanţa a admis cererea formulată de către petenta D.G.A.S.P.C. Bihor şi a dispus consilierea psihologică a minorului D., pentru o perioadă de 2 luni, precum şi numirea în cauză în vederea consilierii minorilor a d-nei psiholog AA.. Având în vedere probatoriul administrat în cauză şi constatând refuzul minorului de a merge la mama lui, instanţa a admis cererea şi a dispus consilierea psihologică a acestuia pentru o perioadă de 2 luni.
Instanţa de apel mai reţine că, prin sentinţa civilă nr. 2233/05 aprilie 2018 a Judecătoriei Oradea, dosar nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 483/16.05.2018 a Tribunalului Bihor, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta L., cu privire la capătul de cerere având ca obiect stabilirea domiciliului minorului D. la reclamantul C., s-a respins emiterea ordonanţei preşedinţiale în privinţa capătului de cerere având ca obiect stabilirea domiciliului minorului D. la reclamantul C., pentru existenţa autorităţii de lucru judecat şi s-a respins emiterea ordonanţei preşedinţiale în privinţa capătului de cerere având ca obiect suplinirea consimţământului pârâtei L. în vederea obţinerii paşaportului şi ieşirii din ţară a minorilor D. şi B., ca inadmisibil.
S-a reţinut că schimbări ale situaţiei de fapt nu au existat, depunerea unui nou raport psihologic efectuat de Direcţia de Protecţie a Copilului Bihor nereprezentând un astfel de element de noutate, întrucât analizează exact aceleaşi acte ale mamei care au fost avute în vedere odată cu pronunţarea primei ordonanţe preşedinţiale. Nici refuzul minorului de a se duce la mamă cu ocazia noii executări nu este un element de noutate, pentru că s-a constatat acest refuz şi anterior de către instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr. 6466/05.10.2017 a Judecătoriei Oradea, menţinută prin decizia civilă nr. 2/A/08.01.2018 a Tribunalul Bihor.
Cu privire la suplinirea consimţământului mamei pentru eliberarea paşapoartelor pentru minori şi scoaterea acestora din tară, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile vremelniciei şi neprejudecării fondului, întrucât atât eliberarea paşapoartelor, cât şi scoaterea minorilor din ţară sunt măsuri definitive, respectiv dacă s-ar admite cererea privind aceste capete de cerere, s-ar soluţiona definitiv fondul problemei, iar măsura dispusă de instanţă nu s-ar mai putea revoca. De altfel, minorul D. are paşaport, aspect recunoscut de ambele părţi, iar ceea ce se contestă fiind refuzul pârâtei intimate de a-l restitui. Or, instanţa nu a fost investită cu o cerere de restituire a actelor de stare civilă ale minorului.
Prin sentinţa civilă nr. 2805/03.05.2018 a Judecătoriei Oradea, dosar nr. x/2017, s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul C. în contradictoriu cu intimata L. şi, în consecinţă, s-a menţinut ca legală şi temeinică executarea silită demarată împotriva contestatorului, implicit toate actele şi formele de executare silită ce fac obiectul dosarului execuţional nr. x/2017 al Biroului Executor Judecătoresc (B.E.J.) EE..
Prin încheierea nr. 7097/2018 din 18.12.2018 a Judecătoriei Oradea s-a încuviinţat executarea silită demarată în dosarul execuţional nr. x/2018 având ca obiect cererea formulată de creditoarea L. şi s-a autorizat punerea în executare silită a obligaţiei cuprinse în titlu executoriu reprezentant de sentinţa civilă nr. 5973/2018 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. x/2016.
Prin sentinţa civilă nr. 6530 din data de 14.11.2018 a Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 348/A/17.04.2019 a Trib. Bihor, s-a admis în parte acţiunea formulata de reclamanta L., în contradictoriu cu pârâta A., şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta a achita reclamantei suma de 1000 RON cu titlu de daune morale, plus suma de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. În fapt s-a reţinut că reclamanta a fost stropită de pârâtă, soţia fostului său soţ, cu furtunul cu apă în mijlocul unui drum public, în timp ce s-a deplasat pentru a-şi vizita copilul, faptă ilicită de natură a îi aduce prejudicii imaginii si reputaţiei personale, prin lezarea demnităţii umane.
Prin sentinţa civilă nr. 1238 din 01.03.2019 pronunţată de Judecătoria Oradea, dosar nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 258/A/27.03.2019 a Tribunalului Bihor, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. , în contradictoriu cu pârâta L., s-a luat act că pârâta s-a obligat să se prezinte în data de 04.03.2019 la unitatea de învăţământ la Şcoala Gimnazială, Oltea Doamna" în vederea înscrierii minorului D., în clasa pregătitoare, pentru anul şcolar 2019-2020, s-a respins emiterea ordonanţei preşedinţiale în privinţa capătului de cerere având ca obiect suplinirea consimţământului pârâtei L. în vederea obţinerii cărţii de identitate pentru minora B., ca inadmisibil, şi s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta – reclamant L. în contradictoriu cu reclamantul – pârât C. , ca inadmisibilă. Instanţa a luat act de poziţia pârâtei, respectiv de faptul s-a obligat să se prezinte în data de 04.03.2019 la unitatea de învăţământ la Şcoala Gimnazială "Oltea Doamna" în vederea înscrierii minorului D., în clasa pregătitoare, pentru anul şcolar 2019-2020, nefiind necesară pronunţarea unei hotărâri de suplinire a consimţământului.
În privinţa solicitării ambelor părţi privind pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să suplinească consimţământul celuilalt în vederea obţinerii cărţii de identitate pentru minora B., instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile de admisibilitate impuse de lege, respectiv condiţiile vremelniciei şi prejudecării fondului
Prin sentinţa civilă nr. 2619/25.04.2019, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul civil nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare, instanţa a admis cererea formulată de către petenta DGASPC Bihor şi a dispus consilierea psihologică a minorilor B. şi D., pentru o perioadă de 3 luni, precum şi numirea în cauză, în vederea consilierii minorilor, a d-nei psiholog AA.. Având în vedere probatoriul administrat în cauză şi constatând refuzul minorilor de a merge la mama lor, refuz exprimat de minora B. şi cu ocazia ascultării sale în cameră de consiliu, instanţa a admis cererea şi a dispus consilierea psihologică a minorilor intimaţilor pentru o perioadă de 3 luni.
Instanţa de apel reţine şi că, prin sentinţa civilă nr. 3999/27 iunie 2019 a Judecătoriei Oradea, dosar nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta L. având ca obiect plata daunelor morale în cuantum de 5.000 de RON, pentru lezarea demnităţii umane a reclamantei. Instanţa a reţinut că fapta sesizată a constat în aceea că în data de 28.08.2017, în timp ce pârâta îşi exercita dreptul de vizită al minorei B., i s-a adresat reclamantei pe un ton foarte ameninţător, însă aceasta nu a fost dovedit şi totodată nu are caracter ilicit.
Prin senţinţa civilă nr. 5973/24.10.2018, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul civil nr. x/2016, instanţa a stabilit locuinţa minorului D. la domiciliul mamei, ca măsură provizorie până la soluţionarea definitivă a cererii ce formează obiectului dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea.
Prin decizia civilă nr. 478/A/03.06.2019 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosarul civil nr. x/2016, s-a admis apelul inculpatului împotriva sentinţei civile nr. 5973/24.10.2018 a Judecătoriei Oradea pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis cererea formulată şi precizată de C. în contradictoriu cu L. în dosar nr. x/2016, a admis în parte cererea reconvenţională formulată şi completată de L. în contradictoriu cu C. în dosar nr. x/2016, a admis în parte cererea formulată şi completată de C. în contradictoriu cu L. în dosar nr. x/2017 şi a stabilit locuinţa minorilor B. şi D. la domiciliul tatălui lor.
A fost stabilit în favoarea minorei B. şi a intimatei L. următorul program de păstrare al relaţiilor personale: - în perioada 03.06.2019 – 03.06.2020 – în primul şi al treilea week-end din lună, duminica de la ora 10 la ora 19, în prima zi de Paşti, în a doua zi de Crăciun, de la ora 10 la ora 19:00, iar la data de 01.04.2020, ziua de naştere a minorei de la orele 16:00 la orele 18:00; - după data de 03.06.2020: - în primul şi al treilea week-end din lună, de vineri de la ora 17 până duminică la ora 19:00; - a doua zi de Paşti şi prima zi de Crăciun în anii pari şi respectiv prima zi de Paşti şi a doua zi de Crăciun în anii impari, de la ora 10:00 dimineaţa până a doua zi la ora 10 dimineaţa; - în vacanţa de vară, luna iulie în anii pari, respectiv luna august în anii impari, din prima zi a lunii la ora 10:00 şi până în ultima zi a lunii la ora 19:00; - în vacanţa de iarnă, prima săptămână în anii pari şi a doua săptămână în anii impari, de luni la ora 10:00 şi până duminică la ora 19:00; - din doi în doi ani cu ocazia zilei de naştere a minorei, la 01.04, de la ora 14:00 până la ora 19:00, dacă este în timpul săptămânii şi de la ora 10:00 la ora 21:00 daca este week-end; În fiecare din aceste ocazii, intimata va prelua minora de la domiciliul tatălui şi o va preda la domiciliul tatălui.
Instanţa a obligat intimata L. la plata în favoarea minorilor B. şi D. a unei pensii în cuantum de câte 1/6 din venitul net realizat, lunar, pentru fiecare copil, începând cu data de 10.07.2017 şi până la majoratul fiecăruia dintre minori sau noi dispoziţii ale instanţei. A respins ca neîntemeiată cererea formulată de L. în contradictoriu cu C. în dosar nr. x/2017.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în sinteză, că starea de fapt actuală în care ambii minori au refuzat orice contact cu mama rezidă din culpa comună a ambilor părinţi, dar a determinat o modificare a măsurilor privind minorii în sensul art. 403 C. civ.
Tribunalul a reţinut că nu s-a făcut dovada regularităţii acestor violenţe din partea mamei asupra copiilor, însă chiar şi un comportament ocazional de această natură nu poate fi tolerat într-o societate modernă, al cărei preocupări primordiale sunt protejarea minorilor împotriva oricărui abuz, fiind contrar prevederilor art. 489 C. civ.. În acelaşi timp, însă, tribunalul a reţinut ca fiind corecte toate susţinerile intimatei şi ale instanţei de fond cu privire la atitudinea culpabilă a tatălui, care a utilizat aceste episoade izolate pentru a manipula minorii şi a-i îndepărta complet şi iremediabil de mamă. S-a mai reţinut faptul că, deşi eforturile mamei de refacere a relaţiei cu cei doi copii au fost avute în vedere, tribunalul a dat totuşi prevalenţă interesului superior al celor doi minori, analizat la momentul pronunţării hotărârii şi a stabilit locuinţa ambilor la tată, în exclusivitate pentru a le permite celor doi să locuiască împreună şi pentru a le asigura o continuitate în status-quo-ul preexistent şi cu care sunt obişnuiţi. S-a reamintit părţilor că această soluţie nu reprezintă o încurajare a atitudinii sfidătoare a apelantului la adresa tuturor autorităţilor, refuzul său de a pune în executare cele mai multe din hotărârile judecătoreşti anterioare fiind mai mult decât evident, ci are în vedere în mod exclusiv binele celor doi copiii şi liniştea lor sufletească.
Tribunalul a evidenţiat din nou caracterul imperativ al apelării la consiliere psihologică pentru reconstruirea relaţiei dintre copii şi mamă, care a fost deteriorată de 3 ani, aspect rezultat din raportul de audiere a celor doi minori efectuat de psiholog DD., în sensul că copiii nu au avut ocazia să interacţioneze cu mama lor, iar tatăl nu a încurajat relaţia cu mama lor, lăsând la latitudinea copiilor dacă vor sau nu să meargă cu mama lor. Totodată, tribunalul a încuviinţat ca mama şi minora să reia relaţiile personale, conform unui program gradual, care să asigure întâi refacerea acestor relaţii şi apoi dezvoltarea lor în timp, în sensul vindecării rănilor sufleteşti existente de ambele părţi şi apoi a recreării unei afecţiuni reale între cele două. Tribunalul a luat act că nu a fost învestit şi cu stabilirea unui program de relaţii personale între mamă şi minorul D., însă a recomandat părţilor să colaboreze şi în acest sens, fiind dreptul celor doi de a reface relaţia, tocmai pentru că soţia actuală a tatălui copiilor nu o poate înlocui pe mamă, cu toate aspiraţiile sale în acest sens.
Prin încheierea nr. 4888/2019 din 09.08.2019 a Judecătoriei Oradea, dosar nr. x/2019, s-a încuviinţat executarea silită demarată în dosarul execuţional nr. x/2019 având ca obiect cererea formulată de creditoarea L. şi s-a autorizat punerea în executare silită a obligaţiilor cuprinse în titlu executoriu reprezentant de sentinţa civilă nr. 6466/05.10.2017 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. x/2017, sentinţa civilă nr. 5742/13.09.2017 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. x/2017, decizia civilă nr. 2/A/08.01.2018 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. x/2017, decizia civilă nr. 478/A/03.06.2019 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. x/2016 şi s-a autorizat creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlurile executorii menţionate mai sus.
Prin sentinţa civilă nr. 4831/19.09.2019 a Judecătoriei Oradea, dosar nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C. şi s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. în contradictoriu cu pârâta L., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, având ca obiect plata daunelor morale în cuantum de 5.000 de RON, pentru lezarea demnităţii umane a minorei B.. În fapt, s-a arătat că pârâta a obligat-o pe minora B. să cureţe geamurile pe exterior, acestea fiind situate la etajul 4, punându-i astfel viaţa în pericol. De asemenea, s-a învederat că pârâta a bătut-o pe minoră de nenumărate ori, fapt ce a determinat-o pe aceasta să îşi dorească să locuiască cu reclamantul şi actuala soţie a acestuia. S-a mai susţinut că în data de 06.12.2016, în vreme ce minora se afla la cursuri, a fost vizitată de pârâtă, care i-a cerut explicaţii legate de banii din puşculiţă, ocazie cu care pârâta s-a enervat şi a lovit-o pe minoră atât de puternic încât i-a spart ochelarii, apoi a refuzat să îi returneze, continuând să o bată, fiind nevoie ca diriginta să extragă minora din mâinile mamei.
Prin sentinţa civilă nr. 200/16 ianuarie 2020 a Judecătoriei Oradea, dosar nr. x/2019, rămasă definitivă prin neapelare, s-a admis în parte cererea formulată şi precizată de către reclamanta L., în contradictoriu cu pârâtul C. şi s-a stabilit în favoarea reclamantei L. un program de legături personale cu minorul D., după cum urmează: în perioada 16.01.2020– 03.06.2020 – în primul şi al treilea week-end din lună, duminica de la ora 10:00 la ora 19:00, în prima zi de Paşti, de la ora 10 la ora 19:00, după data de 03.06.2020: în primul şi al treilea week-end din lună, de vineri de la ora 17:00 până duminică la ora 19:00; a doua zi de Paşti şi prima zi de Crăciun în anii pari şi respectiv prima zi de Paşti şi a doua zi de Crăciun în anii impari, de la ora 10:00 dimineaţa până a doua zi la ora 10:00 dimineaţa; în vacanţa de vară, luna iulie în anii pari, respectiv luna august în anii impari, din prima zi a lunii la ora 10:00 şi până în ultima zi a lunii la ora 19:00; în vacanţa de iarnă, prima săptămână în anii pari şi a doua săptămână în anii impari, de luni la ora 10:00 şi până duminică la ora 19:00; în anii pari cu ocazia zilei de naştere a minorului la 01.11, de la ora 14:00 până la ora 19:00, dacă este în timpul săptămânii şi de la ora 10:00 la ora 21:00 daca este week-end; în fiecare din aceste ocazii, reclamanta va prelua minorul de la locuinţa tatălui şi îl va preda ulterior la această locuinţă. S-az respins celelalte pretenţii ale reclamantei.
Instanţa a apreciat că stabilirea unui program de vizitare a minorului şi luarea acestuia la domiciliul reclamantei nu sunt de natură a primejdui dezvoltarea fizică sau psihică a copilului, ci dimpotrivă acest program va duce la stabilirea unor relaţii normale între acesta şi mama sa, atât reclamanta, cât şi celelalte rude care inevitabil vor relaţiona cu minorul având obligaţia legală să depună toată diligenţa pentru a asigura minorului confortul fizic şi psihic necesar pe întreaga perioadă a programului de relaţionare a acestora cu minorul. Instanţa a mai avut în vedere că programul de relaţii personale se impune a fi stabilit de o aşa manieră încât să fie în interesul superior al minorului, dar în acelaşi timp să favorizeze dezvoltarea unei vieţi de familie a minorului D. cu ambii părinţi, precum şi alături de sora sa minora B., cu respectarea dreptului egal al părinţilor faţă de copii, prezenţa mamei în viaţa fiului său trebuind să fie una efectivă, concretă, iar nu formală.
Prin încheierea din 02.06.2021 a Judecătoriei Oradea, dosar nr. x/2020, s-a suspendat acţiunea civilă formulată de reclamanta L., în contradictoriu cu pârâtul C., având ca obiect stabilire locuinţă minor, exercitare autoritate părintească, pensie întreţinere până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2020 al Judecătoriei Oradea în care se administrează probe cu privire la copii părţilor.
Prin încheierea nr. 1004 din 03.03.2023 a Judecătoriei Oradea, dosar nr. x/2023, s-a încuviinţat executarea silită în dosarul execuţional nr. x/2023, având ca obiect cererea formulată de creditoarea L. împotriva debitorului C. şi s-a autorizat creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 6493/2021 din data de 23.12.2021 pronunţată de Judecătoria Oradea, în dosar nr. x/2021, definitivă prin decizia civilă nr. 1058/A/2022 din data de 28.12.2022 pronunţată de Tribunalul Bihor şi sentinţa penală nr. 1069/2021 din data de 24.09.2021 pronunţată de Judecătoria Oradea, în dosar nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 519/A/2022 din data de 07.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, pentru realizarea obligaţiei stabilită prin titlul executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare ce se vor ivi până la ultimul act de executare.
Prin încheierea din 27.03.2024 a Judecătoriei Oradea, dosar nr. x/2023, s-a suspendat judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C., în contradictoriu cu pârâta L., având ca obiect alte cereri - suplinire acord în vederea obţinerii paşaportului pentru minorul D., precum şi pentru deplasarea în străinătate a acestuia în vederea efectuării unor călătorii în scop turistic, educaţional ori în cadrul unor competiţii pe o perioadă de 3 ani, până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2020
Prin sentinţa civilă nr. 5399/23 noiembrie 2023 a Judecătoriei Oradea, dosar nr. x/2023, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 63/31.01.2024 a Tribunalului Bihor, s-a respins cererea privind emiterea unei ordonanţe preşedinţiale formulată de reclamantul C., în contradictoriu cu pârâta L., instanţa de fond, din acel dosar, reţinând că reclamantul nu a probat că, anterior demarării procesului, i-ar fi solicitat pârâtei să îşi dea acordul în vederea emiterii paşaportului şi pentru a călători în străinătate cu reclamantul, iar aceasta să fi refuzat, în mod nejustificat. S-a arătat de instanţa civilă că, nu se poate prezuma că, faţă de starea conflictuală existentă între părinţi în ultimii ani, este cert că pârâta nu va fi de acord cu emiterea actului sau cu nicio călătorie a copilului în afara ţării, şi prin urmare să îi fie suplinit consimţământul în mod automat, pentru că astfel s-ar ajunge la prezumarea relei-credinţe a acestei părţi, contrar dispoziţiilor legale, şi sancţionarea ei inclusiv prin reţinerea culpei procesuale, ceea ce nu poate fi admis.
În cursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti au fost administrate mai multe probe, iar omisiunea audierii persoanelor vătămate B. şi D. în faza de urmărire penală a fost complinită în faza de judecată, instanţa interpretând coroborat probele administrate în interesul aflării adevărului şi a dezlegării raportului dedus judecăţii.
L. a arătat, în cursul urmăririi penale, că a fost căsătorită cu C. în perioada august 2002- iulie 2014, rezultând minorii B., şi D., iar fiindcă au apărut neînţelegeri, în anul 2014 au divorţat amiabil la notar. A mai arătat că în urma divorţului, locuinţa copiilor a fost stabilită la ea, iar tatăl avea program de vizitare stabilit de comun acord între aceasta şi el, acesta având legături personale cu ambii copii, îi lua la el şi îi aducea înapoi sau mergea ea după ei, fără să aibă certuri pe această temă, fără ca ea să îi impună un anumit program. A mai arătat că la sfârşitul lunii august sau începutul lunii septembrie 2016, fostul soţ împreună cu B. şi cu iubita acestuia pe nume A. au venit la ea acasă într-o zi de duminică să i-o aducă pe B., iar aceasta când a văzut pe vizor că B. este însoţită de cei doi, primul instinct a fost sa îl sune pe fratele ei şi doar după aceea a deschis uşa. Când a deschis uşa, aceştia se îndreptau spre lift, B. a ezitat să plece şi x a împins-o în lift. A mai arătat că reacţia sa de a-şi suna fratele când a văzut că B. este însoţită de fostul soţ şi de partenera acestuia o pune pe seama faptului că a fost şi este terorizată de cei doi (fostul soţ şi partenera sa), nu mai poate să ducă un dialog cu ei, aceştia mereu sunt puşi pe ceartă şi mereu sunt împreună şi o domină în discuţii. A mai arătat că atunci nu exista o justificare să vină şi ei în apartament, B. avea 12 ani, se descurca să urce singură scările la bloc, avea cheie de la apartament la ea, ba, mai mult, cu o zi înainte, fostul soţ cu iubita lui au venit la ea la uşă, au încercat să deschidă uşa cu cheia B., ei ştiind că ea trebuia să fie plecată, dar de fapt era în apartament şi a sunat la poliţie pentru că îi era frică de ei. L. a mai arătat că din acel moment, B. nu a mai rămas la domiciliul său, fiindcă tatăl ei i-a implementat ideea că, de fapt, nu a deschis uşa fiindcă nu voia să o primească pe B.. L. a susţinut că B. i-a reproşat că nu a vrut să o primească în casă, în acea zi de duminică, dar aşa cum a arătat, reacţia sa a fost determinată de teroarea la care este supusă de fiecare dată când se întâlneşte cu fostul soţ şi concubina acestuia, fără ca ea să dea seama că fiica sa poate să perceapă gestul său ca având legătură cu ea. A considerat că, în fapt, ea nici nu crede că l-a perceput astfel, dar aşa i-a fost implementat de tatăl ei. A mai arătat că după ce au plecat, a încercat s-o contacteze telefonic pe B. de mai multe ori, dar aceasta nu i-a răspuns, astfel că în următoarea săptămână a fost în localitatea Camăr, judeţul Sălaj, la foştii socrii ca să stea de vorbă cu B., însă aceasta nu a vrut să vină acasă cu ea, începând să îi reproşeze că a bătut o şi că a terorizat-o şi că nu a primit-o în casă.
L. a mai arătat că următoarea dată când a văzut-o pe B. a fost la festivitatea de deschidere a anului şcolar în 2016, unde a refuzat din nou să vorbească cu ea, iar în toată această perioada, de când a plecat de la domiciliul său, în acea duminică şi până s-au văzut la festivitate, a încercat mereu să ia legătura cu ea telefonic şi a vizitat-o şi în satul Camăr, unde se afla la bunici, dar nu a putut să o convingă să vină să locuiască la domiciliul său, cu ea şi cu D.. A mai arătat că B. nu îi răspundea la telefon, decât la mesaje, prin care o învinuia de tot felul de lucruri, în sensul că nu a avut grijă de ea, că o punea să facă lucruri neadecvate vârstei, că nu făcea de mâncare, respectiv că nu îi ducea la medic când erau bolnavi. Conform celor declarate de L., din acea duminică, fiica sa nu a mai rămas la domiciliul său, iar relaţia dintre ele a început să aibă de suferit, în sensul că a fost manipulată de tatăl ei şi de iubita acestuia ca să se îndepărteze de ea. A mai arătat că este sigură că atitudinea ei vizavi de ea este influenţată de ei pentru că limbajul pe care îl folosea când se raporta la ea nu era cel specific vârstei, ea folosea un limbaj specific unui adult.
L. a mai arătat că pentru că nu putea să ia legătura cu fiica sa la domiciliul soţului, a ales să meargă la scoală să o vadă şi să îi ducă mâncare, săptămânal, o dată sau de două ori/săptămână, dar aceasta refuza în continuare să discute cu ea, în sensul că atunci când o vedea începea să îi reproşeze acele lucruri menţionate mai sus. A mai arătat că în decembrie 2016, de Moş Nicolae, s-a dus la ea la şcoală să îi ducă cadou, aceasta l-a luat şi l-a aruncat în coşul de gunoi, începând din nou să enumere acele reproşuri si la sfârşit zicându-i "Vaca proastă, puşcăria te mănâncă! ", iar în acel moment şi-a ieşit din fire şi a lovit-o cu palma peste ochelari, aceştia cazându-i pe jos, B. a încercat să o lovească cu mâinile, moment în care a prins-o de mâini, de faţă fiind o colegă a ei pe nume FF., iar când a încercat ea să o lovească, venea şi diriginta pe hol, evenimentul având loc pe holul şcolii. A mai arătat că a încercat să mai ia legătură cu ea prin mesaje, dar îi răspundea cu reproşurile obişnuite, chemând-o în excursie în Grecia, dar a refuzat-o spunându-i să îi dea biletul că îşi găseşte ea un adult care să o însoţească. A mai arătat că în octombrie 2016, fostul soţ a cerut prin ordonanţă preşedinţială să îi stabilească domiciliul B. la el, cerere care i s-a respins, iar ei i s-a stabilit program de vizită cu B., vizite care efectiv nu putea să le aibă cu fiica sa deoarece nu îi permiteau accesul în locuinţă, decât la gardul casei, nici măcar în curte.
Totodată, L. a afirmat că a fost şi cu A.S.C.O. de câteva ori, iar prin gard B. a venit cu o serie de întrebări, unde este bluza ei, de ce i-a vândut hainele etc., menţionând că hainele care rămâneau mici B. şi lui D., o parte le-a dat la prieteni şi la rude, iar vreo trei plase le-a dus la un magazin second-hand de unde a primit o sumă modică, aproximativ 30 RON. A mai arătat că la un moment dat, B. a zis că nu mai merge la şcoală fiindcă este terorizată de vizitele sale la şcoală, fapt pentru care fostul soţ a cerut ordin de protecţie, pe care l-a şi obţinut, în sensul că nu are voie să se apropie de şcoala fiicei sale, dar vizite la domiciliul tatălui putea să îi facă, doar în zona şcolii nu avea voie. A mai arătat că a înţeles de la colegele de clasă şi de la dirigintă că B. nu avea pachet cu mâncare la şcoală, fapt pentru care s-a gândit să îi ducă ea zilnic pacheţel cu mâncare la şcoală, în sensul că mergea şi îi lăsa pachetul pe bancă în jurul orei 07:30, înainte să ajungă ea la şcoală, iar în prima zi după ce a dus pachetul, în jurul orei 15:00, a sunat-o diriginta că B. a plecat de la scoală în jurul orei 10:00 şi că x l-a sunat pe directorul şcolii că B. nu mai merge la şcoală până nu primeşte ordin de protecţie cu privire la persoana sa.
L. a declarat că a încercat să o viziteze pe B. la domiciliul tatălui, unde ieşea x şi îi spunea că fetiţa nu vrea să vină să o vadă şi o striga să îi spună ea, iar B. striga din casă că nu vrea să o vadă. A mai arătat că după emiterea ordinului de protecţie, în luna noiembrie 2017, când a încercat să îşi vadă copilul, x a ieşit în curte, iar ea era pe şosea, aceasta a scos furtunul cu apă şi l-a îndreptat spre ea şi a udat-o toată, spunându-i că o terorizează cu vizitele sale, astfel că nu a putut să se mai întâlnească singură cu fiica sa. A mai arătat că în octombrie sau noiembrie 2016, a sesizat Protecţia Copilului pentru abuzul emoţional exercitat de tată asupra B., aceasta din urmă fiind evaluată, stabilindu-se că nu există abuz emoţional, persoana vătămată nefiind chemată, ci doar a primit raportul de evaluare. A mai arătat că B. a mai fost în locuinţa sa de ziua fratelui ei, în noiembrie 2016, când a venit însoţită de o colegă FF., însă nu a vorbit cu ea, ci a stat vreo 5 minute cu D. şi s-a dus în camera ei, şi-a împachetat câteva lucruri, după care a mâncat ceva şi în timp ce se afla în bucătărie a început să o întrebe "De ce ne-ai bătut? De ce ne-ai vândut hainele? De ce nu ne-ai făcut de mâncare? De ce nu ne-ai dus la doctor când eram bolnavi?", aspectele pe care i le reproşa de obicei. A arătat că, cu acea ocazie, nu a încercat să o convingă să rămână la ea fiindcă nu crede că ar fi auzit ce îi spunea, deoarece de fiecare dată când încerca să vorbească cu ea începea cu aceleaşi reproşuri pe care le spunea ca pe o poezie. L. a declarat că, atunci când a ieşit din apartament s-a adresat adulţilor prezenţi în apartament "recunoaşteţi, toţi vă bateţi copiii!", acea situaţie descrisă mai sus privind relaţia cu B. cuprindea momentul plecării de la domiciliul său (acea duminică din august 2016) şi până în prezent.
L. a susţinut că, în ce priveşte situaţia lui D., acesta este la tatăl său din data de 31.05.2017, în fapt, atunci se afla în vizita stabilită prin convenţia civilă de la notar, urmând ca în 15.06.2017 să îl ia să meargă cu el în Grecia, dar după ce fostul soţ i-a făcut împuternicirea pentru a-1 scoate din ţară pe D., acesta i-a spus în data de 15.06.2017, ora 10:00 că nu i-1 mai dă pe D. deoarece acesta i-ar fi povestit că îl bătea. A mai arătat că l-a sunat pe sectoristul J. care cunoştea situaţia lor şi care a însoţit-o la domiciliul fostului soţ, pentru a vedea care este situaţia reală, iar inculpaţii au ieşit în curte, însă nu le-au permis accesul în locuinţă, spunându-i din nou că D. nu vrea să mai stea la ea, a insistat să îl scoată pe D. în curte să îl vadă, copilul a ieşit din proprie iniţiativă, probabil când i-a auzit vocea, a spus că vrea la mama şi plângea că vrea la mama, martor fiind şi poliţistul menţionat mai sus. L. a arătat că inculpatul l-a luat pe sus, l-a băgat în casă, a mai stat vreo 5 minute, după care iar a ieşit copilul plângând că vrea la mama, inculpatul l-a băgat din nou în casă, după care a ieşit din nou. L-a invitat pe doar pe poliţist în casă, ea rămânând la poartă, iar după vreo 5 minute a ieşit şi poliţistul şi i-a spus că el nu este competent să îl ia pe copil cu forţa şi că tatăl refuză, îndrumând-o să deschidă acţiune în instanţă în acest sens. A mai arătat că, din acel moment până în momentul audierii sale, nu l-a mai văzut pe D.. L. a mai precizat că în 01.11.2017 a cerut să vorbească cu copilul la telefon, ocazie cu care copilul a început să îi spună direct: "nu vreau să vin la tine că eşti bătăuşă", dar în final a acceptat să se ducă la el să îl vadă, dar a intervenit inculpata spunându-i că: "ce faci, acuma, îl cumperi?" după care a intervenit şi tatăl care i-a spus: "vrei să spui că nici pe ăsta nu l-ai bătut nenorocită ce eşti!" şi a închis, convorbire care a fost înregistrată.
L. a mai arătat că în acea zi s-a deplasat la poarta lor cu cadou pentru copil şi a ieşit x, apoi şi x, care i-au spus că D. nu vrea să o vadă. A susţinut că a pus cadourile pe gard, însă inculpata le-a aruncat pe trotuar, spunând că nu îi dă nimic copilului, iar aceasta a plecat pentru că şi-a dat seama că nu are cum să îl vadă pe D..
L. a mai arătat că s-a emis ordonanţă preşedinţială în sensul că locuinţa lui D. este la ea, fără a se stabili program de vizită în favoarea tatălui, însă nu a putut pune în executare nici cu executor, existând plângere penală la poliţie pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti. L. a susţinut că D. nu este dus la grădiniţă, pentru ca ea să nu poată să aibă legături personale cu copilul, acesta fiind înscris la Grădiniţă nr. 45, dar ştie sigur că nu frecventează. A mai arătat că toate acţiunile inculpatului de a nu o lăsa să aibă legături personale cu copiii săi şi de a le inocula ideea că nu este o mama bună pentru ei le afectează dezvoltarea psiho-emoţională.
În cursul cercetării judecătoreşti în primul ciclu procesual, L. a arătat că îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală întrucât acestea corespund adevărului. Instanţa reţine că, în esenţă, a arătat că nu a mai purtat discuţii de aproximativ 5 ani cu B., nici nu s-a mai întâlnit cu aceasta, decât întâmplător, pentru un timp foarte scurt, ultima oară intersectându-se cu aceasta cu ocazia efectuării expertizei în cauză, în luna martie 2021, aceasta fiind ultima dată când a văzut-o. A mai arătat că ea cobora de la cabinetul doamnei psiholog, în faţa blocului, loc în care a văzut-o pe B. însoţită fiind de inculpată şi de fiul acesteia, ocazie cu care a întrebat-o pe B. de ce spune că o bate, iar aceasta nu i-a răspuns, şi-a continuat deplasarea spre cabinetului psihologului, fără a-i acorda vreo atenţie, percepând-o pe B. ca fiind crispată, agitată, nu a simţit să o cuprindă vreo stare de panică, şi-a continuat deplasarea normal, ţinând-o însă de braţ pe x. L. a declarat că pe D. l-a văzut ultima oară în anul 2017, din acel moment nu s-a mai întâlnit cu el nici măcar întâmplător, necunoscând altceva cu privire la situaţia copiilor săi decât faptul că B. este la Liceul Mihai Eminescu din Oradea, în clasa a X-a, iar D. în clasa I, la Şcoala Oltea Doamna. A mai arătat că cunoaşte de la medicul comun de familie faptul că D. nu a fost vaccinat cu cele două doze de vaccin pentru vârsta de 5, respectiv 6 ani, nu ştie însă dacă nu a fost vaccinat în altă parte, însă figurează în evidenţele aceluiaşi medic de familie.
L. a arătat că nu poate să aibă o discuţie calmă, civilizată cu B. pentru că e foarte revoltată, o contrazice permanent, fiind ostilă la adresa sa, ţinând legătura cu B. doar prin mesaje, ultima dată în urmă cu două săptămâni, când a informat-o cu privire la suma de bani existentă în contul la care ar avea acces dacă ar primi cardul pe care l-a făcut pentru aceasta şi pe care a refuzat să-1 primească de două ori. A mai arătat că nu ştie sigur însă dacă B. este cea care răspunde la mesaje, B. are un telefon mobil, iar ea folosesc acelaşi număr pentru a comunica cu aceasta.
L. a declarat că l-a văzut pe D. în anul 2018, când fostul soţ i-a trimis mesaj noaptea că a doua zi să se ducă să ia copii de la locuinţa acestuia, pe motiv că a fost inculpat şi că i-ar fi dat 10.000 euro doamnei procuror pentru a-1 inculpa. A mai arătat că la ora 08:30 a doua zi a fost sunată de către organul de poliţie care i-a comunicat faptul că ar fi fost sunat de către familia x şi i s-ar fi spus că ea nu vrea să meargă să ia copii. A mai arătat că, în aceeaşi zi la ora 12:00 s-a deplasat la locuinţa inculpatului cu executorul judecătoresc, fiind însoţit şi de către părinţii săi, a sunat la poartă, inculpatul a venit, a deschis poarta, şi a strigat "X., D. a venit mama.", iar în acel moment i-a auzit pe ambii copii urlând. Inculpatul l-a întrebat pe executor ce caută acolo, a încercat să-i strige şi să aibă un dialog cu copii, ea fiind afară în curte, copii fiind în casă, inculpatul i-a spus să intre în casă să încerce să îi convingă, a intrat în casă împreună cu executorul judecătoresc şi a văzut două persoane care filmau cu telefonul şi pe cei doi copii care urlau în continuu, fără să spună altceva. A încercat să-i liniştească, să stea de vorbă cu ei, a atins-o pe B. pe picior, moment în care aceasta a început să urle şi mai tare şi să dea din picioare, spunându-i să nu mai pună mâna pe ea, chiar şi D. zbătându-se mai tare. A mai arătat că după aproximativ 1 minut inculpatul i-a cerut să iasă din casa lui, ceea ce a şi făcut, aceasta fiind ultima dată când l-a văzut pe D., din acel moment nu a mai purtat nicio discuţie cu el, nici nu ştia ca acesta să aibă telefon mobil, mai aflând despre D. la ce învăţătoare este la şcoală şi s-a mai interesat despre situaţia lui de la învăţătoare.
L. a mai arătat că în tot acest timp nu a mai putut să aibă o legătură personală cu copiii, din cauza fostului său soţ. Mama copiilor a declarat că nu ştie ce le face inculpatul copiilor şi ce le spune acestora, cum îi manipulează, pentru că, în opinia sa, de fapt, este vorba de o manipulare, dar că, cert, nu este normală reacţia copiilor. A mai arătat că a avut o relaţie foarte apropiată cu ambii copii, a încercat să le ofere timp amândurora atât împreună, cât şi separat şi că B. o însoţea la salonul de cosmetică, la magazine, la plimbare, peste tot unde considera că se poate deplasa la vârsta ei, i-a organizat acesteia petreceri, avea două prietene care locuiau la 20 km pe care le aducea cu maşina sau o lăsa pe ea la acestea. De asemenea a declarat că a avut o relaţie apropiată cu B. până în vara anului 2016, când a plecat la fosta sa soacră în vacanţă şi a rămas pe tot timpul verii la fosta sa soacră, timp în care ţinea legătura cu ea şi cu fosta soacră, chiar de două ori pe zi, s-a oferit să se ducă să o aducă acasă, însă i-a spus să îl lase pe tatăl ei să o ia, deoarece el a dus-o. Nu i-a dat de înţeles în niciun fel că ar fi avut vreo problemă, până în acel moment.
Mama a arătat că a făcut anumite demersuri pentru a purta o discuţie calmă cu B., sens în care a cerut consiliere psihologică de două ori, pe calea unor acţiuni civile, a solicitat sprijinul GG., în mod repetat, a fost la locuinţa lor, de mai multe ori, inclusiv cu doi executori judecătoreşti, cu reprezentanţi DGASPC, cu organe de poliţie, adică tot ce a putut să facă în mod legal, astfel că atitudinea B. faţă de ea este justificată doar de faptul că este manipulată de către fostul său soţ, cu precizarea că îl cunoaşte pe inculpat, cu care a trăit 15 ani, cunoaşte felul lui de a fi, reacţiile lui, iar acesta încearcă să manipuleze pe toată lumea, inclusiv pe ea, încercând în mod repetat să deformeze adevărul în favoarea acestuia, acesta fiind şi unul dintre motivele de divorţ.
L. a declarat că inculpatul nu o consultă în vreun fel în privinţa deciziilor pe care le ia cu privire la copii, nu o înştiinţează despre situaţia lor, nu-i spune nimic despre aceştia. Până în anul 2018, aproximativ, l-a întrebat pe fostul său soţ despre situaţia copiilor prin mesaje telefonice sau prin discuţii personale, fără să primească un răspuns clar, astfel că ulterior a renunţat, iar nici în prezent nu are o relaţie de comunicare firească cu acesta, în privinţa creşterii copiilor.
Mama copiilor a mai precizat că s-a ajuns în această situaţie din cauza faptului că nu a funcţionat nimic din ceea ce a făcut pentru a-şi putea vedea copii, de circa 5 ani, şi indiferent de locuinţa copiilor, aceasta vrea să-şi vadă copii şi să aibă o relaţie firească cu aceştia. A mai arătat că, în privinţa lui D., pe acesta i l-a luat în mod agresiv, la vârsta de 4 ani şi jumătate, iar după 4 ani copilul spune că nu vrea să o vadă, deoarece nici nu mai are amintiri cu ea. Mama a arătat că înţelege situaţia copiilor, reacţiile B. la vârsta adolescenţei, faptul că este rebelă, că se revoltă asupra unor situaţii pe care poate nu le înţelege, care poate ar fi trebuit să fie explicate de către un adult, dar indiferent de aceste circumstanţe, ea trebuie să îşi vadă copii, considerând că adulţii nu pot lăsa în seama copiilor deciziile importante, care îi privesc pe aceştia.
Cu privire la persoanele care au împiedicat-o în toată această perioadă să se întâlnească cu copii, mama copiilor a arătat că în primul rând este vorba de fostul său soţ, tatăl copiilor, iar în privinţa inculpatei, aceasta intervenea nejustificat şi răutăcios, în favoarea soţului, considerând că ambii inculpaţi i-au manipulat pe copii împotriva sa, mama copiilor. Contribuţia A., în opinia mamei copiilor, este una semnificativă mai ales în considerarea vârstei acesteia, mai apropiată de cea a B., căreia îi repeta că este prietena ei, iar ea era mama. A mai arătat că există o înregistrare audio-video din locuinţa inculpaţilor în care x îl întreabă pe D. ce face mama de mâncare, D. îi răspunde că de toate, după care x îl întreabă pe copil despre diverse lucruri, iar din modul în care adresează întrebări şi răspunsuri, este evidentă încercarea acesteia de a manipula copilul, la sfârşitul înregistrării copilul întrebând dacă se poate juca sau merge pe stradă.
L. a arătat că până în anul 2016 inculpatul i-a adus anumite reproşuri, dar niciodată nu i-a reproşat că ar fi agresat fizic pe vreunul dintre copii, şi a precizat şi faptul că, până la momentul divorţului, fostul soţ nu s-a implicat deloc în creşterea şi educarea copiilor, toate deciziile în privinţa acestora lăsând-o pe ea să le ia, fără vreun reproş şi nici în prezent nu se implică, pe cei doi copii văzându-i doar în prezenţa inculpatei. Mama copiilor a declarat că a fost dificil să îngrijească doi copii, unul de 2 ani şi jumătate şi altul de 9 luni, o perioadă mai mare de timp şi pe fondul divorţului şi a faptului că o perioadă nu a avut un loc de muncă, trebuind să îngrijească copii, astfel că au mai existat situaţii în care a ridicat vocea, le-a atras atenţia asupra modului în care se comportă, le-a aplicat anumite pedepse (B. i-a luat telefonul, a prins-o de mână, atrăgându-i atenţia asupra a ceea ce a greşit), însă fără acte violente, cu excepţia situaţiei de la şcoală, când a lovit-o cu palma peste faţă pe B.. Conform declaraţiei mamei copiilor, astfel de situaţii au existat şi din partea inculpatului în perioada căsătoriei şi că este convinsă că există şi în prezent deoarece nu este uşor să creşti trei copii.
L. a arătat că au existat mai multe situaţii în care nu i s-a deschis poarta sau nu i s-a răspuns, sau situaţii în care ambii inculpaţi i-au cerut să plece, iar o dată A. a stropit-o cu apă, deşi era iarnă şi că nu au mai fost situaţii în care i s-a permis să intre în locuinţă, cu excepţia situaţiei anterior relatate când a fost însoţită de executorul judecătoresc. Conform declaraţiei mamei copiilor, în anul 2016, după episodul anterior relatat, B. a venit la locuinţa sa însoţită de către cei doi inculpaţi, au intrat în locuinţă, B. şi-a împachetat nişte lucruri, i-a spus că vrea să meargă la tatăl ei, ea a întrebat-o despre modul în care va frecventa şcoala în apropierea locuinţei sale, i-a răspuns că nu este treaba sa, ea a crezut şi atunci că este doar un episod trecător, au existat anumite discuţii între mama persoanei vătămate şi x în privinţa lui D., după care cei trei au plecat, fără a exista alte discuţii între ei. Conform mamei copiilor, nu este adevărat că în luna septembrie 2016 minora a fost adusă la locuinţa mamei pregătită pentru şcoală cu bagaje şi rechizite, întrucât inculpaţii încearcă din nou să deformeze adevărul. Au fost într-adevăr la ea, dar nicidecum cu intenţia de lăsa copilul la locuinţa sa, scopul pentru care au făcut cele două deplasări la locuinţa sa a fost cel anterior relatat şi nu pentru a o lăsa pe B. la locuinţa mamei. Din declaraţie rezultă că nu este adevărat că a existat o perioadă de aproximativ 50 zile când împreună cu minorul D. s-au ascuns de tată, pentru ca acesta să nu-1 poată vizita, fiind de fapt o perioadă de maximum o săptămână, în care l-a dus pe D. la locuinţa părinţilor săi, fără să ştie inculpatul, sens în care acesta s-a adresat organelor de poliţie, fiind contactată telefonic de către acestea şi fiind nevoită să prezinte copilul la secţia de poliţie.
Mama copiilor a declarat că nu este adevărat că în respectiva perioadă, în care inculpatul avea obligaţia de a o prezenta pe minoră la domiciliul mamei, aceasta nu a fost găsită, întrucât ea a fost plecată cu D. la părinţii săi în perioada sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie 2016, iar referitor la notificarea făcută de către ea pentru a o aduce pe B. în locuinţa sa, a precizat că în altă perioadă, decât cea în care a fost plecată la părinţii săi, în timp ce ea se afla la cumpărături la HH., a contactat-o telefonic B., i-a spus că este în faţa uşii sale, cerându-i să deschidă, i-a spus că ajunge în aproximativ 5-7 minute, însă când a ajuns plecase, aceasta aflând de la vecina sa că îi văzuse pe B. şi pe fostul său soţ, împreună cu un alt bărbat în faţa blocului. Mama a arătat că, după 5 ani de separare, nu înţelege cum se va reuşi efectuarea consilierii psihologice pentru a putea îmbunătăţi relaţia sa cu copiii, deteriorată de acţiunile fostului său soţ. A făcut toate demersurile anterior relatate pentru a-şi putea vedea copii, pentru a-şi reface relaţia cu aceştia, iar în prezent speră că se va rezolva această problemă. Mama copiilor a declarat că a suferit mult în toată această perioadă pentru că nu putea să-şi vadă copiii, era revoltată, tristă, supărată, momente în care a fost furioasă, zile în care nu putea să facă nimic, să vorbească la telefon, iar în prezent încearcă să gestioneze situaţia cât de bine poate, îşi doreşte să poată să vorbească, să se întâlnească cu copii săi, să petreacă timp cu aceştia într-o atmosferă calmă, relaxată, apoi îşi doreşte în funcţie de ceea ce vor vrea copii, fără să-şi impună voinţa în defavoarea acestora, urmând a proceda la fel ca în anul 2016, când şi-a manifestat acordul ca B. să rămână la locuinţa tatălui ei, pentru că asta i-a spus că îşi doreşte.
Totodată mama copiilor a declarat că, în primăvara anului 2017, i-a relatat fostului soţ că vrea să se ducă în concediu în Grecia cu D. şi i-a solicitat să îi facă o împuternicire pentru a-l putea scoate din ţară. La începutul lunii mai 2017 i-a făcut împuternicirea, iar în data de 31.05.2017 i-a scris că merge el la grădiniţă pentru a-1 lua pe D. la domiciliul acestuia pentru mai multe zile. I-a spus că D. nu era pregătit, nu avea haine la el, dar inculpatul i-a răspuns că are tot ce e nevoie, după care ea a fost de acord să-l ia pe D. pentru două săptămâni. A mai arătat că din acea zi inculpatul nu a mai dus copilul la grădiniţă, fără a-i spune motivul şi fără a o înştiinţa, aflând ulterior de la educatoare, iar la data de 08 iunie a fost serbarea la grădiniţă a copilului şi i-a solicitat acestuia să aducă copilul la serbare, dar nu l-a adus, fără să-i spună motivul. La data de 14 iunie a avut loc o şedinţă de judecată civilă, fiind prezent în sala de judecată, mama copiilor a arătat că inculpatului nu i-a plăcut modul în care s-a derulat şedinţa, astfel că seara i-a trimis mesaj că a doua zi la ora 10:30 merge să-l ia pe D. pentru a se putea deplasa în Grecia în vacanţă, însă a doua zi la 10:20 i-a trimis mesaj că nu i-1 mai dă pe D., că D. nu mai vrea să vină cu ea, pentru că l-a bătut şi pentru alte acuze. A mai arătat că s-a deplasat la locuinţa lui, a contactat organul de poliţie, doi agenţi de poliţie au însoţit-o la locuinţa inculpatului, D. era la uşa imobilului, inculpaţii erau în curte, ea era în stradă cu organul de poliţie, D. urla "vreau la mama", organul de poliţie a cerut inculpatului să deschidă poarta, unul dintre inculpaţi a luat copilul şi l-a băgat în casă, a existat un schimb de replici între ei, între timp copilul a ieşit din nou din casă, a început din nou să urle că vrea la mama, x l-a luat pe sus şi l-a băgat în casă, inculpatul a invitat organul de poliţie în locuinţă, fără a-i permite şi ei accesul, ea rămânând cu al doilea agent de poliţie în stradă.
În cursul cercetării judecătoreşti în primul ciclu procesual din apel, L. şi-a menţinut declaraţiile date.
B., audiată pe parcursul cercetării judecătoreşti în primul ciclu procesual, a arătat că locuieşte împreună cu inculpaţii din anul 2016, iar înainte de acest an a locuit împreună cu mama sa la locuinţa acesteia. A arătat că în anul 2015 a reclamat-o pe mama sa la poliţie, deoarece îi bătea, pe ea şi pe fratele său, nu îi îngrijea, nu-şi făcea datoria de mamă, îi umilea, spunându-le să ţină mâinile pe lângă corp când îi bătea, copiii fiind permanent îngrijiţi de către bone şi de către bunica maternă, context în care în anul 2015 a luat hotărârea să nu se mai întoarcă la mama sa şi să o reclame la poliţie, însă, după ce a stat o lună la tatăl său, acesta ar fi convins-o să se întoarcă la mama, să poarte discuţii cu aceasta, sperând că poate s-a schimbat, astfel că a locuit cu mama sa până în vara anului 2016, deşi aceasta şi-a ţinut promisiunea anterior menţionată doar circa 2-3 săptămâni, după care nu i-a mai îngrijit, a început să îi bată din nou şi să îi neglijeze. În vara anului 2016, când o dată a fost în vizită la tatăl său, i-a spus acestuia că mama continuă să îi bată şi să îi neglijeze şi că nu mai vrea să se întoarcă la aceasta, însă acesta a convins-o să se întoarcă din nou la mama, sens în care s-au deplasat la locuinţa mamei, împreună cu inculpaţii şi cu un prieten al tatălui său, mama era acasă, a încercat să deschidă cu cheia pe care o avea, dar schimbase yala, nu se mai potrivea cheia şi a sunat la uşă, a cerut să îi deschidă, mama i-a răspuns din interior că nu îi deschide uşa, fără a-şi aminti să-i fi spus motivul, iar de supărare că nu-i deschide uşa i-a spus tatălui său că nu vrea să mai locuiască cu mama, ci doreşte să se întoarcă şi să rămână la locuinţa lui.
Minora a ţinut să precizeze că în vara anului 2016, când a fost la bunica paternă, mama nu s-a interesat deloc de ei (deşi D. era la mamă în acea perioadă), iar când a venit cu maşina după ea, mama a încercat să o convingă să locuiască în continuare cu ea, dar minora nu a fost de acord şi s-a speriat, crezând că mama o va lua cu forţa. Conform declaraţiei, cu ocazia zilei de naştere a fratelui său a fost la locuinţa mamei cu o prietenă, fiindu-i frică să meargă singură, ocazie cu care a discutat cu mama şi i-a pus întrebări, respectiv de ce îi bate, de ce nu îi îngrijeşte, de ce nu le dă banii de alocaţie, de ce îi lasă singuri noaptea, iar ea s-a enervat, a ridicat vocea şi i-a spus acolo de faţă cu toată lumea că "îi trage una", iar când le-a spus invitaţilor că mama o bate şi că unii dintre ei chiar au asistat la scene de agresiune fizică şi verbală, aceştia i-au spus că nu este adevărat, context în care atât mama şi unchiul său i-au cerut să plece.
Cu ocazia participării sale la expertiza psihologică, fiind însoţită de către inculpată şi fiul acesteia II., aflându-se lângă blocul în care este situat cabinetul psihologului, s-au întâlnit întâmplător cu mama, când a văzut-o s-a speriat, iar aceasta a văzut şi i-a spus "stai liniştită X. că acum nu te bat pentru că suntem în public". A mai declarat că, referitor la incidentul din data de 06.12.2016, în timp ce se afla la şcoală, pe hol, împreună cu o colegă, mama a venit la ea şi i-a adus un cadou de Sfântul Nicolae, ca să o "cumpere", deoarece a doua zi urma să participe la o evaluare psihologică la D.G.A.S.P.C, iar cu ocazia acelei întâlniri a întrebat-o din nou de ce îi bate, de ce nu îi îngrijeşte, etc., mama evitând răspunsurile şi spunându-i că nu pleacă până nu acceptă cadoul, astfel că s-a supărat foarte tare, a luat cadoul şi l-a aruncat la coşul de gunoi, în clasă, în prezenţa mamei. După ce s-a întors pe hol, ulterior gestului descris anterior, mama a luat-o la rost, după care a prins-o agresiv de braţul drept, s-a înfuriat, i-a spus că este momentul să tacă şi să plece în clasă, astfel că a încercat să se elibereze din mâna ei şi a întrebat-o dacă iar încearcă să o intimideze, spunându-i că a reuşit pentru că tremură şi i-a răspuns că dacă mai pune mâna pe ea, referindu-se la faptul că dacă o mai loveşte, "o mănâncă puşcăria". În acel moment s-a înfuriat foarte tare, i-a tras o palmă peste faţă de i-au căzut ochelarii pe jos, iar ea fiind frustrată, s-a adresat acesteia folosind apelativul "vacă proastă", moment în care a vrut să o lovească din nou, dar a intervenit diriginta şi s-a oprit. În următoarea pauză l-a sunat pe tatăl său şi i-a spus ce s-a întâmplat, cerându-i să o ia acasă, sens în care s-a deplasat la şcoală un prieten de-al inculpatului care era în apropiere.
B. a mai arătat că, având un program de vizitare impus de instanţă, mama a venit la poarta casei tatălui său de mai multe ori, a sunat, a răspuns cine era mai aproape, adică inculpaţii sau chiar ea şi le-a spus că nu vrea să aibă de a face cu mama, nu dorea să vorbească cu ea, să se întâlnească cu ea şi nici să intre în casă, iar când inculpaţii au intenţionat să deschidă poarta ca să intre mama ei în curte, le-a zis că dacă deschid poarta ea pleacă în casă, după care a purtat anumite discuţii cu mama, care era în stradă, adresându-i aceleaşi întrebări. A mai arătat că la una dintre vizitele efectuate de mama la locuinţa lor, fiind însoţită şi de către reprezentanţii A.S.C.O., mama i-a spus că o iartă că minte cu privire la faptul că ar fi bătut-o, mereu venind cu scandal şi încercând să-l denigreze pe tatăl său, exemplificând că o dată i-a cerut să meargă cu ea la o îngheţată, fără să o întrebe dacă doreşte, deşi ea nu are curajul să iasă cu ea nicăieri, deoarece îi este frică să nu o bată în continuare. Din întâmplare s-a întâlnit cu mama sa la medicul de familie, iar în momentul în care a văzut-o brusc s-a speriat foarte tare şi a fugit la maşină, aceasta nespunându-i nimic, însă simpla ei prezenţă a înspăimântat-o. B. a declarat că din cauza mamei sale a lipsit o lună de la şcoală în clasa a VII-a, deoarece, deşi directorul i-a promis că nu i se va mai permite mamei sale să intre în şcoală, după episodul relatat din clasa a VI-a, aceasta a intrat în continuare în şcoală, i-a lăsat un sandwich în bancă, ea nefiind în clasă în acel moment, astfel că, de frică să nu se mai întâlnească cu mama şi să o mai bată, a lipsit o lună de la şcoală şi a obţinut un ordin de protecţie împotriva ei. B. a mai menţionat că prin comportamentul acesta mama îi îndepărtează, iar când tatăl său a fost reţinut, inculpata i-a cerut să-şi ia copiii la locuinţa ei, însă mama a plecat, nefiind interesată să îi ia de la locuinţa tatălui.
Fiind întrebată de către instanţă cu privire la alte situaţii în care a fost agresată de către mamă, B. a arătat că se afla fie acasă, fie la bunicii din partea mamei, fie la prieteni, minora prezentând câte două episoade de agresiune fizică asupra fiecărui copil, când mama i-a lovit cu palma peste corp, precizând că nu îşi aminteşte altele, deşi au fost mai multe, devenind o obişnuinţă să o bată mama, cu palma, de obicei în zona superioară a corpului, de regulă de mai multe ori pe săptămână. Acasă în acele momente se afla ea, mama şi D., a precizat că îşi aminteşte, cu precădere, agresiunile de după data de la care s-au despărţit părinţii săi, dar asemenea incidente au avut loc şi înainte, când părinţii locuiau împreună, însă amintirile sale din acea perioadă sunt foarte vagi. B. a arătat că îşi aminteşte un episod în care mama a lovit-o cu palma peste faţă şi i-a spart buza, având urme de sânge, iar în momentul în care venea de la birou nervoasă şi nu găsea totul cum se aştepta, îşi descărca tensiunea asupra sa, adică o lovea. A declarat că, la o agresiune din partea mamei asupra lui D., au asistat şi două colege de-ale ei care se aflau în vizită, ocazie cu care mama l-a certat pe D. şi l-a lovit cu palma în zona corpului, sens în care l-a şi zgâriat, că îşi aminteşte o agresiune verbală, când mama i-a ameninţat de vreo două ori că îi aruncă de la etaj, iar o altă agresiune fizică a constat în faptul că mama, nefiind mulţumită de faptul că dansa atunci când spăla pe jos, a lovit-o mai întâi cu palma şi după aceea cu mopul. A mai arătat că un alt episod de agresiune verbală a avut loc la bunica sa, care a făcut vinete în loc de cartofi prăjiţi, iar aceasta fiind nemulţumită, mama sa i-a spus că dacă comentează vreodată "mă bate de mă bagă în spital". B. a mai arătat că înainte de a fi agresată fizic ea şi D., mama le adresa de fiecare dată şi injurii, folosind cuvinte obscene pe care le-a repetat apoi D..
B. a declarat că ea şi-ar dori să reia relaţia personală cu mama, însă nu este posibil în condiţiile în care aceasta nu recunoaşte că a greşit şi ce a făcut, pentru că mama spune că s-a comportat normal, nu recunoaşte că i-a bătut, iar ea nu poate trece peste faptul că mama nu recunoaşte cum s-a comportat, are o frustrare în legătură cu acest fapt, aşteptând din partea ei o schimbare de atitudine, deoarece ea este persoana adultă. A mai arătat că nici D. nu a avut o relaţie apropiată cu mama în perioada în care locuia cu aceasta, deoarece nu se ocupa nici de el, stând mai mult cu bona şi nu are o relaţie nici în prezent cu mama lui, deoarece, deşi îşi aminteşte că l-a bătut, nu-şi aminteşte episodic, concret, situaţiile în care a fost agresat efectiv, iar cu ocazia evaluării efectuate de către expertul psiholog la care a participat D., acesta i-a cerut surorii sale să-i povestească despre acele agresiuni, însă ea nu i-a povestit despre agresiuni decât foarte puţin, inculpaţii sfătuind-o să nu povestească situaţiile în care a fost bătut de către mamă, iar în cadrul familiei au avut loc discuţii despre agresiunile exercitate de către mamă doar între ea şi inculpaţi, fără ca D. să asiste la aceste discuţii.
B. a susţinut că în acea perioadă mama sa nu avea serviciu, tatăl fiind cel care îi întreţinea, inclusiv ea primind bani personal de la tata pentru a-i înmâna mamei, precum şi bani de buzunar, iar după ce s-a mutat la tata, fiind în clasa a VI-a, a primit alt telefon, mai multe haine, a fost dusă în vacanţă în Barcelona şi ulterior de două ori la mare. B. a mai declarat că a înţeles, cu adevărat, că mama ei nu a fost mamă bună, începând cu vârsta de 12-13 ani, mai ales când a văzut cum se comportă soţia tatălui cu ei, în comparaţie cu modul în care se comporta mama cu ei, inculpata oferind un model de mamă bună. A precizat că inculpaţii manifestă înţelegere, îi dau libertatea de a decide, aceasta lăsându-se însă, sfătuită de ei şi că nu a avut vreodată o întâlnire cu mama sa, fără ca ea să-i adreseze acesteia respectivele întrebări. Conform declaraţiei lui B., inculpaţii au fost de acord să lase copiii la mamă până în anul 2016, respectiv 2017, pentru că mama spunea de fiecare dată că nu îi va mai bate, minora protejând-o pe mamă, însă s-a săturat în momentul în care i-a spus că va fi neglijată de ei când vor avea copilul lor, iar deşi în prezent au un copil împreună, situaţia ei nu s-a schimbat în relaţia cu inculpaţii, continuând cu precizarea faptului că, în perioada dintre momentul în care nu a fost primită de către mamă în apartament, adică înainte de a începe clasa a VI-a, şi momentul 06 decembrie din acelaşi an, când a refuzat cadoul de Moş Nicolae, a început să se simtă nedorită de către mamă, apoi a fost dată afară din casă de ziua fratelui său şi s-a săturat văzând că nu s-a schimbat, a zis că nu mai vrea să locuiască cu ea.
Ulterior, fiind întrebată de la ce vârstă îşi aminteşte că a fost agresată de către mamă, a răspuns că de la 4 ani, relatând primul episod de agresiune fizică, de când se afla în clasa mijlocie la grădiniţă. Referitor la loviturile aplicate de mamă cu palma, a arătat că erau puternice, resimţind durere, însă nu rămâneau urme pe piele, iar până în anul 2015 nu a povestit despre aceste agresiuni, iar în anul 2015 a povestit tatălui, precum şi unei colege de clasă, JJ. şi mamei acesteia. B. a arătat că a urmat o perioadă de consiliere la şcoală, în clasa a V-a, când a înscris-o mama, crezând că a fost afectată de divorţul părinţilor, o perioadă scurtă, precizând că nu îşi aminteşte motivul pentru care a întrerupt programul de consiliere psihologică, o explicaţie fiind, probabil, că s-a terminat anul şcolar, iar cu privire la faptul că de 5 ani mama încearcă prin diverse procese, prin diverse acţiuni să reia relaţia cu copiii, a precizat că ea nu încearcă să reia cu adevărat relaţia cu ei, ci vrea să apară în faţa celorlalţi într-o lumină favorabilă faţă de tatăl ei. Cu privire la faptul că mama a făcut pentru copii carduri bancare, pe care se virează pensia de întreţinere, a arătat că nu le-a acceptat din două motive: instanţa a obligat-o să facă plata pensiei de întreţinere prin poştă ca să existe dovadă că s-a făcut sau nu plata, iar al doilea motiv, erau nişte carduri x, adică aferente unui cont bancar al cărei titular era mama, care putea manevra după cum dorea tranzacţia bancară, adică ar fi putut să spună instanţei că a plătit pensia de întreţinere, însă în fapt să nu o fi plătit.
Referitor la ultima vizită a mamei la locuinţa lor, B. a mai arătat că a avut loc la data de 25 noiembrie, când era în clasa a VIII-a, a venit cu scandal ca de obicei, ea nu a ieşit din casă, în schimb a ieşit inculpata care i-a cerut să plece şi pentru că n-a plecat, a udat-o cu furtunul cu apă. De asemenea a arătat că a fost de faţă în momentul în care D. i-a spus tatălui că nu vrea să se mai întoarcă la mama şi că vrea să rămână şi el cu B. la tată, iar când mama a sunat la poartă, D. a început să plângă, spunând că nu mai vrea să se întoarcă la mama şi că mama să plece. Conform declaraţiei, inculpaţii l-au rugat pe D. să iasă din casă, ca să-i spună mamei să plece, că poate astfel va pleca, D. a ieşit din casă, i-a zis mamei lui să plece, moment în care mama a început să-i spună că îl iubeşte, D. i-a spus că nu vrea să plece cu mama, după care D. a intrat în casă.
B. a mai menţionat că a avut o relaţie bună cu bunica din partea mamei, unchiul, fratele mamei şi cu bona, până când au început să-i ţină partea mamei, bunica să-i spună ei că este o mincinoasă, că joacă teatru, cu bona a avut o relaţie bună, petrecea mult timp la ea, inclusiv cu săptămânile, şi bonei spunându-i că mama o bate, însă în prezent nu păstrează legătura decât cu bunicii care îi scriu mesaje, la care uneori răspunde, dar o susţin pe mama ei, deşi ştiu adevărul: de exemplu, cu ocazia unei executări silite, a fost lăsată mama sa în casă, contrar voinţei lor, ca să se convingă că ei nu doresc să se întoarcă la aceasta, fapt pe care l-a auzit bunicul şi i-a scris un mesaj spunându-i "vai ce spectacol ai făcut, ce bună actriţă eşti".
În cursul cercetării judecătoreşti în al doilea ciclu procesual, B. a arătat că nu doreşte să participe în procesul penal în calitate de persoană vătămată, astfel că a fost audiată în calitate de martor. Astfel, B. a arătat că ceea ce a determinat-o să îşi dorească să locuiască împreună cu tatăl au fost condiţiile de acasă, mai exact faptul ca mama îi bătea des pentru că era nervoasă, pentru că comenta, stăteau mai mult pe la bonă sau pe la bunici si deşi avea doar 10 ani, mama o lăsa acasă noaptea cu D. pentru ca să plece în oraş, iar atunci când era foarte răcită, avea febră, însă mama era pregătită să plece în oraş, i-a luat tatăl lor, care i-a cumpărat medicamente şi în 3 zile s-a simţit mai bine. B. a arătat că pe la vârsta de 10-11 ani mama sa juca x pe laptop, cu muzica mergând în fundal, şi pe ea a pus-o să spele pe jos, iar când a început sa danseze pe lângă mop, mama a plesnit-o pentru că nu s-a mişcat destul de repede cu munca, i-au căzut ochelarii pe jos, iar când s-a aplecat să îi ridice, mama a lovit-o cu mopul peste spate, sub pretextul că l-a scăpat. De asemenea, conform declaraţiei lui B., mama a pus-o să şteargă geamurile, inclusiv pe exterior, deşi stăteau la etajul 4 şi nu aveau balcon închis. Aceste aspecte s-au întâmplat în clasa a 5-a şi mama ştia că dorea să se mute la liceul Eminescu de la o şcoală de cartier, însă îi spunea ca nu este în stare şi îi dădea treburi casnice ca să nu aibă timp să se pregătească. Conform declaraţiei, în clasa a 5-a, la prima teza de matematica, a luat nota 3, iar mama sa i-a spus că, dacă mai ia note sub 7, o bate de îi sar capacele, astfel că, martora a susţinut că tatăl a luat hotărârea să îi dea ore private pe care le plătea el. La un moment dat, a plecat şi a stat o luna cu tatăl său, care a convins-o să discute cu mama, ea promiţând că nu o va mai bate şi nu o va mai pune la treburi casnice, ceea ce a durat doar o săptămână. Atunci mama i-a spus că tatăl a adus-o înapoi, că nu o vrea şi că, după ce va avea un copil cu A., nu o să mai ţină legătura cu ea. Martora amia relatat o altă situaţie când se juca cu D., fratele său, de-a fantomele, iar mama nervoasa l-a luat şi l-a pus în cada de la baie cu cearşaful pe el, apoi a luat cearşaful, a dat cu apă rece pe el şi i-a dat o palmă, astfel că D. s-a dezechilibrat şi era să se lovească cu capul de perete sau de chiuveta, dar ea a băgat mâna.
Martora a relatat o altă situaţie, când mama fiind într-o videoconferinţă, iar D. striga insistent după ea, întrucât i s-a pornit microfonul toată lumea a auzit cum striga D., iar mama nervoasă a mers în baie şi l-a lovit, l-a zgâriat, după care a ieşit din casă spunându-le să doarmă până vine ea că altfel îi ia dracul, ea fiind nevoită sa îl scoată pe D. din apa, să îi pună scutec şi să îl îmbrace. Prietena sa FF. era la ei în acel moment, însă prezenţa unei terţe persoane nu a împiedicat-o pe mama să îl lovească pe D., când s-a enervat.
B. a mai arătat că şi-a dorit foarte mult să restabilească o relaţie cu mama, însă nu a avut cu cine, pentru că mama nu a înţeles că a greşit, nu a fost o mamă buna, ci dimpotrivă îi spune "te iert B. ca minţi", încercând să îi inoculeze că totul este o minciună de parcă nu ea ar fi trăit toate situaţiile. A mai arătat că ea este cea care i-a solicitat tatălui să nu o lase pe mama să intre în casă şi, când a trecut peste cuvântul său, la o executare, atât ea, cât si D. au început sa plângă, pentru că nu voiau sa fie luaţi de acolo cu forţa. Ulterior, a primit mesaj de la bunic că a jucat bine teatru.
Martora a declarat că a urmat câteva luni consiliere psihologica în clasa a cincea, la şcoală, fiind înscrisă de mamă, întrucât divorţaseră, dar era o consiliere de grup, unde a considerat că nu se poate exprima liber, deoarece erau prezenţi şi alţi copii, care ar fi bârfit ulterior prin şcoală, ca atunci când mama sa a lovit-o la şcoală, iar copii au ironizat-o. Martora a mai arătat că a fost la o consiliere psihologica la Protecţia copilului, dar a refuzat să mai meargă, pentru că a considerat că este o pierdere de vreme, deoarece îi spusese mamei sale care sunt condiţiile în care ar relua relaţia cu ea, respectiv să recunoască tot ce le-a făcut şi să îşi ceară scuze. Odată la programul de vizită a spus scuze, fără însă să spună pentru ce, ci doar formal. Nu a vrut să se întâlnească cu mama sa la următoarea sedinţă de consiliere psihologică, pentru că era nervoasă pe ea, fiindu-i şi frică pentru că o ameninţa cu bătaia.
Martora a declarat că D. nu a fost la consiliere psihologică pentru că nu îşi aminteşte decât fragmente din cele întâmplate, iar când a trebuit să meargă la expertiza a plâns, fiindu-i frică pentru că dacă nu ar fi ştiut ce să spună va ajunge la mama sa, astfel că martora i-a povestit unele întâmplări care îl priveau. Conform martorei, D. a refuzat să meargă la expertiză, pentru că ştia că la un moment dat trebuie să se întâlnească cu mama sa, lucru pe care ea i l-a spus. Martora a menţionat că D. o imită în tot ceea ce face, el raportându-se foarte mult la ea, ca model. Dacă ea spune că nu îi place o anumită mâncare, nici D., fratele său, nu ar mai vrea să mănânce, chiar dacă lui i-ar plăcea.
B. a declarat că, la ziua lui D., fiind frustrată că nu primeşte răspunsuri la întrebările sale de ce a fost bătută, de ce mama s-a comportat umilitor cu ea, de ce nu a îngrijit-o, i-a cerut mamei explicaţii, însă ea s-a enervat şi a ameninţat-o cu bătaia de faţă cu toata lumea, iar când i-a spus că nu o poate bate că merge la poliţie, a scos-o afara din casă. Totodată, B. a precizat că şi inculpaţii îi ceartă, pe ea şi pe fratele său, însă niciodată nu i-au lovit. La locuinţa tatălui îndeplineşte treburi gospodăreşti atât ea, cât si D., însă ele au fost progresive şi nu multe o dată, astfel că nu ocupă timpul de joacă sau de pregătire şcolară. B. a arătat că, după ce a stat cu tatăl său şi a văzut că la el lucrurile se desfăşurau normal, şi-a dat seama că nu are o relaţie buna cu mama, relaţie care era total diferită şi faţă de cea pe care prietenele si colegele sale o aveau cu mama lor. Ea şi D. nu au avut o relaţie apropiată de mama lor pentru că au petrecut cel mai mult timp cu bona. B. a declarat că, deşi cel mai puţin timp într-o săptămână îl petrecea cu mama, pentru ca era la tată, la bunici, la bonă, şi aşa mama îi bătea cel mai des, astfel că şi în prezent are acest sentiment de frică faţă de mamă, pentru că i-a rămas senzaţia că nu s-ar putea apăra. Chiar când iese cu prietenii în oraş îi este frica să nu se întâlnească cu mama sa pentru că face scandal şi nimic nu ar opri-o, dacă s-ar enerva, să o lovească. Acasă la tatăl său lucrurile se întâmplă total diferit, iar pedepsele sunt în sensul că nu mai primeşte telefonul sau nu mai iese afară. Conform declaraţiei, sentimentele pe care le trăieşte faţă de mama sunt între frustrare, tristeţe, supărare şi frica, astfel că nu îşi mai doreşte nicio relaţie cu mama sa, chiar ar pleca în alt oraş şi regretă chiar legătura de sânge. Au purtat discuţii despre reluarea relaţiei cu mama, iar tatăl i-a încurajat să discute cu ea, dar ei nu au dorit. B. a arătat că starea conflictuală a fost creată şi de mamă din cauza numeroaselor procese în care au fost târâţi, expertize psihologice, faptul ca a refuzat sa îi dea acordul pentru paşaport, faptul că nu i-a răspuns la aceleaşi întrebări pe care de 7 ani le are.
B. a declarat că la începutul clasei a şasea după ce stătuse peste vară la tată şi la bunici, a mers la locuinţa mamei cu rechizite, haine şi nu a reuşit să intre în casă pentru că schimbase yala şi i-a spus prin uşă că nu poate deschide. A mai fost o dată la locuinţa mamei înainte de ziua lui D. şi atunci voia sa rămână la ea şi au vorbit la telefon pentru ca era la HH., i-a spus că vine în 10-15 minute, iar după circa 20-25 minute s-a supărat şi a plecat. Atunci când a venit după D., mama a invitat-o la ziua lui, iar tatăl a convins-o că ar fi normal să fie cu fratele ei. Tatăl a consiliat-o în sensul că, fiind o petrecere cu mai multă lume, mama nu o va bate, însă ea a mers cu prietena ei pentru a avea mai multa siguranţă.
A mai arătat că mult timp a crezut că ea poartă vina pentru bătăile aplicate de mamă, astfel că, această recunoaştere a mamei este importantă, pentru a ajunge la următoarea etapa de a-şi cere iertare şi de a fi iertată şi să îşi asume răspunderea pentru ce a făcut, cu atât mai mult cu cât a făcut proces penal împotriva unor oameni care îi cresc, îi educă şi îşi fac griji pentru ei. A. este un străin, însă comportamentul ei a făcut-o să se apropie de ea, în timp ce tocmai mama sa s-a comportat dezagreabil. În declaraţia sa a arătat că nu a perceput-o pe A. ca pe o figură materna, ci a văzut-o ca pe o prietenă, ca pe o soră. Tatăl i-a spus mamei să nu îi mai bată şi să meargă la box dacă vrea sa îşi descarce nervii şi a vorbit cu bunica maternă să încerce să o mai tempereze ca să nu îi mai bată.
A mai arătat că inculpaţii nu i-au sugerat vreodată să nu vorbească sau să nu se întâlnească cu mama, din contră, tatăl a insistat şi atunci la prima întâlnire de vizitare să iasă ca să vorbească. A fost o situaţie în care mama deşi nu venise de o lună la programul de vizită a venit exact de ziua lui A. şi a refuzat să meargă pentru că aveau musafiri. A considerat că, în mod nejustificat, mama sa a formulat plângere penală pentru rele tratamente, cu toate că ea era abuzatorul. A mai arătat că mama sa nu a vrut să reconcilieze relaţia mamă-fiică, în termenii ei, în condiţiile în care ea greşise, ori dacă şi-ar fi dorit cu adevărat ar fi făcut-o în orice fel de termeni si condiţii.
Persoana vătămată minoră D., în cursul cercetării judecătoreşti în al doilea ciclu procesual, a arătat că a mers la grădiniţă unde avea o doamna pe nume KK., însă nu şi-a amintit dacă, după ce s-a mutat la tatăl său, a mers la altă grădiniţă. Nu îşi aminteşte să fi avut alte doamne educatoare în afară de KK. şi altă doamna a cărei nume nu îl ştie. A mai arătat că, după ce părinţii s-au despărţit, o perioadă a stat şi la mama şi la tata, după care s-a mutat la tată pentru că mama îl bătea şi mai era un motiv pe care nu şi-l aduce aminte. D. a declarat că nu-şi aminteşte o anumita situaţie în care l-a bătut, dar ştie ca îl bătea şi din acest motiv nu o iubeşte. D. a precizat că mama a venit de mai multe ori la poartă şi atunci fugea în camera B., pentru că îi era frica să nu-l ia, deşi mama nu i-a spus niciodată că îl ia de la tatăl său. A mai arătat că bunica maternă a venit la şcoală, dar nu a recunoscut-o şi a întrebat-o cine este, iar ea i-a spus ca e Ica, însă nu vrut să vorbească cu ea pentru că, mai demult, l-a bătut cu un băţ, numit Sfântul Nicolae.
D. a declarat că, acasă la inculpat, este foarte fericit, iar dacă face prostii este pedepsit (este pus la colţ şi trebuie să facă genoflexiuni sau i se ia telefonul sau nu are voie să stea pe playstation). A mai arătat că şi el contribuie la treburile casnice, face curat în camera sa, aspiră covorul, spală pe jos în baie şi o mai ajută pe B.. D. a susţinut că nu doreşte să se întâlnească cu mama, decât dacă ar fi prezentă şi B..
Din mesajele purtate de minora B. cu mama ei în perioada 25.06.2017-23.12.2017, instanţa de apel a reţinut că rezultă următoarea conversaţie:
"...Ţi-a cumpărat tata facultate, nici număra nu stii, nu mă mir ca nu te angajează nimeni în fine, ma bucur ca esti tu deşteaptă, nu prea pricepi nimic, vad ca. A zis x ca sigur esti derutata de la palme (emoji smile ...) unde imi este alocaţia.... Am auzit ca ţi-a umflat ăla cu care stai ochii. Sa stii ca ma bucur. Păcat ca cu ocazia aia l-a bătut şi pe D. ca aşa în rest pare a fi om de treabă.
Am fost la psiholog si spune ca problema nu ii la mine, ca eu sunt normala ca nu te pot ierta si ca sunt mereu nervoasa pe tine, pentru ca niciodată nu ti-ai cerut iertare pentru nimic ce mi-ai făcut. Sigur nu o sa merg cu tine nici unde pana ce nu reuşesc sa trec peste frustrările, ura ce mi le-ai făcut si nu sunt sigura ca nu esti acelaşi animal care te ştiu. Dacă vrei sa îmi ceri iertare si esti dispusă să-mi dai tot ce mi-ai furat atunci te astent în vizita ...cum a spus... banii, paşaportul lui D. si certificatul de naştere în original ca sa îl poată duce tata la medic în Ungaria, văd ca esti ca si un animal, nu ţi-a pasat niciodată de noi, mai rău ne-ai bătut, ne-ai terorizat, ne-ai furat banii si multe altele, le ştii tu. A zis x ca esti foarte de treaba, docilă si mult mai tăcută de când îţi umfla ochii "LL.". Ne bucurăm ca în sfârsit cineva te educa după propriile tale metode.
Hai ca m-ai distrat si azi si nu am timp sa îţi cada fisa şi nici sa aştept mântuirea sufletului tău. Trimite-mi mesaj când mai produci ceva. Singura atracţie la tine ar fi si atunci chiar m-as gândi sa merg la tine dacă mi-ar promite ăla cu care stai o reprezentaţie Live cum îti umflă ochii.
Lucrurile stau la fel, amnezie tot nu am, bataile si maltratările nu le-am uitat nici eu nici D., nici ca ne-ai furat banii si ne-ai vândut hainele si obiectele si ca ne-ai ţinut bolnavi; flămânzi si murdari nu le-am uitat. Deci cel mai frumos cadou care mi-l poti face este sa nu vii la poarta mea, cu toate ca tata îmi spune ca te-ai schimbat în bine nu a putut sa îmi spună exact la ce se refera, deci faptele tale nu se pot cumpăra cu nişte obiecte din plastic frumos ambalate în hârtie cu ocazia Crăciunului si nici cu alta ocazie. Te anunţ de pe acum ca nu am de gand nici eu nici D. sa ieşim la tine, iar cadourile tale vor ajunge din nou la gunoi, acolo unde este si locul tau."
Instanţa a constatat că mesajele minorei la adresa mamei sale sunt pline de ură, iar fetiţa foloseşte un limbaj care nu este specific vârstei sale, de 12 ani la acea dată, fiind în mod evident copiat de la cei doi inculpaţi şi insuflat de aceştia, pe care, de altfel, i-a citat.
Din procesul-verbal încheiat de organele de poliţie la data de 27.03.2019, de redare rezumativă a înregistrărilor depuse de numita L. pe compact disc la dosarul cauzei, conţinând un fişier audio cu durată de 4 minute şi 48 secunde (denumit conversaţie D.) şi două fişiere video, reies, în esenţă, următoarele:
"D.: "io, să stii că nu mai vreau să vin la tine că esti batausă. L.: Da" cine-o zis asta iubire? .. .Cine zice asta, că nu te-am bătut eu niciodată. D.: Ba da. L.: Nu te-am bătut eu niciodată şi vreau să îti cumpăr un cadou mare de ziua ta. Si mi-e dor de tine, mi-e dor să dorm cu tine. D.. Nimic nu imi trebe de la tine. D.: ..da" de ce nu dai toate jucăriile şi gata, am terminat,... nu mai trebe (neinteligibil).L.: Da" iubire, de ce nu vorbeşti cu mama, numai cinci minute, că la mama îi e dor de tine şi te iubeşte. Cum te iubeşte mama? Până la cer şi .. .înapoi. D.: Eu nu. L.: Cum ?D.: Eu niciun pic. L.: Niciun pic nu ti-e dor de mama? Da" mie mi-e dor tare, tare de tine şi vreau să citim poveşti şi să mergem în parc şi să mergem la (neinteligibil) şi să îti iau jucărie mare. mare de ziua ta, şi mie mi-e dor de tine, să te văd. D.: Stiu ce, stiu ce cadou vrei...L.: Ce cadou?D.: Bătaie. L.: Nu iubire, nu iubire. Da" niciodată nu s-a întâmplat asta. D.: neinteligibil L.: Vrei să vezi ..că nu se întâmplă, îţi cumpăr un cadou mare, mare. îti promit! De ziua ta!D.: De ce nu îmi dai toate jucăriile şi după aia aduc aici şi...gata. L.: Dacă vrei să îţi dau jucăriile tale atunci ti le dau. Da" eu ţi-am trimis două jucării, ti-am trimis cisterna. Ti-o dat x cisterna?D.: Nu, încă nu mi-a dat-o.L.: Păi de ce? Cisterna ţi-o trimis mama. Pe fundal se aude o voce feminină care spune: a trimis două jucării şi ...D....neinteligibil...am nevoie de x să îmi fac o maşinuţă..L.: Bine, da" vrei să vii după ele?D.: Nu. ..adu-le tu. L.: Să ţi le aduc eu?D.: Da. L.: Da" o să ieşi afară să ţi le dea mama. D.: Nu. ..da....Eu nu o sa ies afară că mă bati. L.: Eu nu te bat. Cum să te bat, nu te-am bătut niciodată, iubire. D.: Ba da. L.: Nu te bate mama. D.: Bine Bine! Aia bine. L.: O sa ieşi afară iubire? D.: Dacă nu mă duci, ies afară dacă nu mă duci. Pe fundal se aude o voce feminină care spune: Acuma ce faci? îl cumperi cu cadouri? Pe fundal se aude o voce feminină care spune: Vrei să vină mama sau nu? D.: Nu vreau, dar vreau jucăriile. Pe fundal se aude o voce feminină care spune:Noh! Ai auzit! L.: Bine! Dar vreau să ieşi? C.: neinteligibil să iasă la tine, ce nu înţelegi? L.: Vreau, vreau să vorbesc cu copilul şi să stau 10 minute cu copilul. C.: Auzi...deja are lacrimi în ochi, îi spui şi lu asta că nu l-ai bătut? Băh, eşti o nenorocită proastă, du-te dracu să te ia. Ceau!"
Al doilea fişier denumit "ziua lui D." conţine o înregistrare audio-video şi are o durată de 3:14 minute, în care este surprinsă numita L. şi inculpatul C., în timp ce aceasta se află în faţa locuinţei inculpatului. Pe înregistrare se observă numita L. aşteptând la uşa de acces în imobil, în timp ce o altă persoană, aflată în spatele acesteia filmează. La un moment dat la balconul situat la etajul locuinţei apare inculpatul C.. L.: Te rog frumos să-mi aduci copilul să-i dau C.: Ce să fac? Să aduc copilul ţi-am mai spus, nu vrea. L.: Nu, nu aşa a zis că dacă nu-1 duc, D.? A zis că dacă nu-1 duc,vrea. Te rog frumos să-i duci cadou de ziua lui. Îi promit că nu-1 duc, vreau să stau 10 minute cu copilul, să- ţin în braţe. C.: neinteligibil....vrut să iasă. L.: Da mai înainte am vorbit cu copilul şi a zis clar copilul că dacă nu îl duc. C.: Aşa ai înţeles tu clar. L.: Aha, deci nu mă laşi să-mi văd copilul? Este sentinţă executorie li respins cererea, mă laşi să-mi văd copilul? Te întreb încă o dată: mă laşi să-mi văd copilul?C.: Nu e vorba de lăsat. L.: Nu-i adevărat! Nu mă laşi tu. C.:... .cerere... .ţi-am şi scris, ai vorbit cu el...L.: MM.! Nu-mi araţi copilul. C.: Ţi-a explicat şi Poliţia. L.: Nu mi-a comunicat nicio Poliţie. C.: Nu este un obiect. Te rog frumos să te duci din faţa porţii mele, acuma. L.: MM., te rog frumos deci nu mă laşi să-mi văd copilul!?C.: Te rog frumos să te duci din faţa porţii mele. L.: deci nu mă laşi să-mi văd copilul!? C.: Te rog frumos să te duci din faţa porţii mele. L.: bine....bine...ok!
L. se deplasează către un autoturism parcat în apropierea imobilului alături de persoana care continua să filmeze. L. revine în faţa imobilului, moment în care se pot observa rezemate de gardul imobilului două plase mari, posibil cadourile. Ajungând lângă intrarea în imobil, numita L. începe o discuţie la început cu o persoană de sex feminin aflată în curtea imobilului. L.: Deci nu le iei?! Cadourile de ziua copilului meu. C.: Ţi-a spus că nu le vrea. Te rog frumos să te duci din faţa porţii mele.
L. introduce prin gard în curtea imobilului una dintre plase, pe care A. o ia şi o scoate tot prin gard afară din curte, timp în care L. îi spune persoanei care filmează să meargă din acel loc, iar în fundal se aude remarca lui C.: Copiii nu se cumpără....neinteligibil L.: Se iubesc copiii. C.: Exact! A.: Şi se bat, cum i-ai bătut tu cu mă-ta. L.: Să-ţi fie ruşine! A.: Nu mi-e ruşine, eu nu ţi-am bătut copiii, tu ţi-ai bătut copiii. Ia spune! Neinteligibil....dar fata ta ce îi? E o prostituată de doi bani C.: Ah, îi o prostituată, n-aţi ştiut? L.: Să-ţi fie ruşine! Să-ţi fie ruşine!
Martora U., mama lui L., în cursul urmăririi penale a declarat că la început, C. nu a luat copiii, decât după ce fiica ei a început să aibă şi ea o relaţie cu M.. Din acest moment au început şicanele din partea lui C. cu privire la fiica sa, folosindu-se de cei doi copii. C. s-a folosit foarte mult de incidentul petrecut la scoală când L. a lovit-o cu palma peste faţă pe B., fiind provocată, întrucât B. i s-a adresat: "Vacă proastă! O sa înfunzi puşcăria! Te mai prostituezi?"
Martora a arătat că B. a fost ultima dată la locuinţa sa în vara anului 2016, în vacanţă şi a venit cu multe haine, spunând că rămâne toată vacanţa la bunici, dar a doua zi a sunat-o tatăl său, iar inculpata A. a venit relativ repede după ea şi a luat-o, martora nefiind de faţă la discuţia telefonică. Martora a declarat că pe D. l-a văzut ultima dată în 31.05.2017, copilul fiind foarte afectat, spunându-i bunicii sale că la tata nu are voie să plângă şi îi cerea să vorbească în şoaptă, ca să nu-l audă "NN.", fiindcă "NN. spune tot ce se întâmplă aici, la x şi la tata". A luat-o de mână şi a dus-o pe scările interioare ale casei, ca să îi spună, în şoaptă, că B. a plâns în baie, în timp ce se afla la tata acasă, spunându-i lui D. că nu cumva să afle tata.
Martora a declarat că, de ziua lui D., în noiembrie 2017, s-a deplasat împreună cu mama copiilor şi cu soţul său să îi ducă un cadou lui D., însă a ieşit inculpatul la balcon şi nu le-a dat voie să vadă copilul şi să îi ducă cadou, sub pretextul că ei îl bat şi nu vrea să expună copilul. Au lăsat cadoul agăţat de poartă, iar peste o oră, când au trecut din nou prin zonă, cadoul era tot agăţat în poartă. De prin luna aprilie 2017, D. îi spunea frecvent bunicii sale materne că tata îi spune că aceasta şi bunica îl agresează fizic. Martora îl întreba dacă este adevărat, iar el îi spunea că nu este adevărat şi îi zâmbea. Martora a arătat că nu şi-a bătut vreodată nepoţii, nici soţul său, iar fiica sa îi iubeşte foarte tare şi luptă să îşi recupereze copiii, fiind foarte afectată de faptul că nu îi vede. A declarat că, de multe ori când inculpata venea după D., acesta plângea, se urca în pat şi nu voia să plece, dar ea încerca să îl convingă, trebuind să aibă o relaţie bună cu ambii părinţi. La un moment dat, B. i-a spus că mama nu mai are bani şi nu o să poată să o întreţină, observând la B. că foloseşte un limbaj de adult, necaracteristic vârstei ei. Martora a mai arătat că în data de 04.07.2017, în jurul orei 12:00, s-a deplasat împreună cu fiica ei L. şi executorul judecătoresc la locuinţa lui C., pentru a-şi vedea nepoţii şi pentru a-l lua pe minorul D., însă inculpatul a permis accesul în locuinţă doar executorului judecătoresc, motivat de faptul că L. şi martora îl lovesc pe minor, iar acesta refuză să le vadă.
Martora a precizat şi faptul că, în data de 27.08.2017, în jurul orei 14:00, împreună cu fiica ei L. şi doi angajaţi din cadrul Administraţiei Social Comunitare Oradea, s-au deplasat la locuinţa lui C., pentru a vedea dacă este bine minorul D. şi pentru a sta de vorbă cu el. Au fost întâmpinaţi la poartă de către partenera acestuia, A., care le-a refuzat accesul în locuinţă, fără a le spune un motiv anume, iar pe cei doi copii minori nu i-a văzut.
În cursul cercetării judecătoreşti la fond, martora a arătat că nu şi-a văzut nepoţii de 6 ani. Într-o zi a mers la şcoală la D., iar când a văzut-o acestuia i s-a luminat faţa, au stat de vorba şi au făcut poze. La un moment dat D. a rugat-o folosind o formulă de politeţe "vă rog să plecaţi", nefiind adevărat că a întrebat-o cine este întrucât a recunoscut-o, iar după 3 zile dorind să creeze o relaţie cu D., a mers din nou la şcoală, dar când a văzut-o D. era foarte timorat, speriat şi a vrut să se bage sub scaun. A mai arătat că deşi la prima întâlnire învăţătoarea nu i-a spus nimic, când a mers următoarea dată a rugat-o să plece, să nu le facă probleme, astfel că nu a mai mers.
A mai arătat că, întrucât copilul nu a mai fost dus la grădiniţă după ce l-a luat tatăl său, a fost în imposibilitate să-l mai vadă, nici măcar instituţionalizat, însă s-a întâmplat o dată, când venind la instanţă cu mama copiilor, să se întâlnească cu inculpata, care era cu cei doi copii şi care l-a acoperit cu mâna pe D. ca să nu o vadă pe martoră şi inculpata a mers la jandarmi cărora le-a spus că nu sunt în siguranţă din cauza bunicii copiilor şi aceştia au fost duşi într-o încăpere.
Martora a declarat că pe B. a văzut-o ultima dată când ieşea de la scoală pe strada x ocazie cu care i-a spus că nu îi face nicio plăcere să vorbească cu ea, deşi înainte să fie luată de tată a avut o relaţie foarte buna cu B., care o iubea foarte mult, martora neştiind ca vreunul din părinţi să fi exercitat violenţe fizice asupra copiilor. Martora a precizat că a asistat la discuţiile dintre inculpaţi şi copii, însă atunci când a încercat să vadă copiii, nu le-au dat voie, invocând că aceştia din urmă nu vor să-i vadă. A mai arătat că nu aveau dreptul să stea în dreptul casei lor, ci mai încolo şi când ieşeau afara le spuneau că minorii nu vor să-i vadă. A fost la locuinta inculpaţilor cu un executor, dar nici atunci nu a văzut copiii pentru că nu au fost lăsaţi, a intrat doar executorul. A auzit un plâns prefăcut al B., iar la D. i-a auzit vocea din când în când, dar nu i-a văzut, după care executorul le-a spus că minorii nu vor să vină.
Martora K., în cursul urmăririi penale, a arătat că din anul 2009 până în anul 2016, a fost bona copiilor familiei x, iar aceştia erau foarte ataşaţi de ambii părinţi şi nu au manifestat frică faţă de niciunul dintre ei, neobservând vânătăi pe corpul copiilor sau alte urme de violenţă. Martora s-a arătat uimită de comportamentul B., întrucât a iubit-o foarte mult pe mama ei, aspect pe care l-a constatat în perioada petrecută cu cei doi copii, D. fiind ataşat de ambii părinţi.
În cursul cercetării judecătoreşti, martora a declarat că nu a asistat personal şi nici cei doi minori nu i-au spus vreodată că mama ar fi exercitat violenţe fizice asupra lor şi nu au sesizat vreo reacţie de frică a copiilor faţă de mamă, însă atunci când tatăl îl lua pe D. de la ea, copilul plângea şi nu voia să meargă. A mai arătat că, în percepţia sa, B. i-a fost frică de tatăl ei, întrucât niciodată nu ieşea din cuvântul lui, nu îi răspundea obraznic, iar când făcea prostii, o ruga să nu îi spună tatălui ce a făcut. Din ceea ce a văzut, B. a avut o relaţie foarte buna cu mama ei şi o suna de multe ori la telefon.
Anterior momentului în care copii au fost luaţi de tată, a fost împreună cu fiul său la domiciliul inculpatului, care i-a solicitat să stea mai mult cu copii, că mama nu este capabilă şi a înţeles că el vrea să ia copii de la mamă, dar nu a fost de acord cu propunerea lui. Cu acea ocazie, l-a văzut pe D. jucându-se singur în hol, acesta i-a sărit în braţe, iar când a plecat, a fost nevoită să îl ia acasă la ea, pentru că plângea foarte tare şi nu voia să rămână.
Martora OO., mama inculpatului, în cursul urmăririi penale, a declarat că s-a ocupat şi ea de creşterea fetiţei B., până s-a născut D. şi a văzut-o, o dată, pe mamă că a lovit-o pe copilă cu palma peste fund, punând-o la colţ şi nu a lăsat-o să-şi ia rămas bun de la fetiţă. A mai arătat că după ce s-a născut D., aceasta nu prea a mai stat cu copiii de care se ocupa bona PP. şi cuscra care se pensionase şi aceştia nu vor să meargă la mama lor întrucât îi bate şi îi închide în cameră. A precizat că a purtat discuţii cu fiul său, inculpatul C., cu privire la situaţia copiilor lui, dar acesta nu vrea să îi permită mamei să aibă relaţii cu copiii deoarece a fost ascuns D. de fiul ei o perioadă de 3 luni. A mai arătat că spre binele copiilor este ca aceştia să fie lăsaţi la tatăl lor, deoarece îi simte pe copii că sunt liniştiţi şi că le este bine, spre deosebire de perioada în care se plimbau de la un părinte la altul. A mai arătat că îi simte pe copii îngroziţi de ideea că trebuie să plece la mama lor.
În cursul cercetării judecătoreşti la fond, în primul ciclu procesual, martora a arătat că nu este adevărat că sunt opriţi copiii pentru a se întâlni cu mama lor, întrucât cu ocazia sărbătorilor de Crăciun în anul 2020, martora a discutat cu cei doi copii şi le-a propus să se întâlnească cu mama lor, iar aceştia au răspuns că doar dacă martora vrea să nu o mai viziteze, doar în aceste condiţii să o sune pe mama lor, refuzând categoric să-şi vadă mama. A mai arătat că în perioada verii anului 2020 i-a auzit pe cei doi copii, fiind în curtea locuinţei sale, în calitate de bunică, că vor să meargă acasă, asta însemnând locuinţa tatălui. A mai arătat că a înţeles de la B. că îi este frică de mama ei pentru că a fost bătută de aceasta şi nu vrea s-o mai întâlnească.
Martora a declarat că cei doi copii au un cămin călduros, se simt bine la locuinţa inculpaţilor şi refuză categoric să o vadă pe mama lor, iar B. îi este frică de mama ei, martora asistând, la un moment dat, la o situaţie în care fetiţa a fost luată din braţele ei de către mamă, lovită cu palma pe corp şi pusă la colţ, în prezenţa sa, fără a asista la alte momente de agresiune fizică sau fără ca minoră să-i relateze despre vreun alt episod de agresiune fizică din partea mamei la care martora să nu fi asistat.
Martora a precizat că, după desfacerea căsătoriei, a fost sunată de mama copiilor, care i-a cerut să vorbească cu fiul său, inculpatul, pentru a-i cere o anumită sumă de bani pentru a-i îngriji pe copii, astfel că a doua zi a mers la mamă şi la copii şi le-a dat 300 RON până ajung banii de la fiul său. A mai arătat că B. s-a plâns de la vârsta de 2 ani - 2 ani şi jumătate că, dacă nu merge acasă, mama ei o bate, iar la vârsta de 5 ani minorul i-a spus că nu vrea să meargă la mamă pentru că îl închide în debara şi îl bate.
În cursul cercetării judecătoreşti la fond în al doilea ciclu procesual, martora a arătat că inculpatul a fost întotdeauna de acord ca mama să se întâlnească cu copii, dar aceştia nu au vrut, iar el nu îi putea forţa. Martora a declarat că mama ar fi putut să menţină legăturile personale cu copii în situaţia în care nu s-ar fi prezentat tot timpul însoţită de alte persoane, cu scandal, fapt ce îi speria pe copii. A mai arătat că înainte să se despartă părinţii în fapt, mama venea tot timpul supărată de la locul de muncă, exercita violenţe asupra fetiţei, astfel că i-a creat o stare de temere şi nu a oferit afecţiune copiilor, D. crescând mai mult cu bona. Copii se înţeleg foarte bine cu inculpaţii, se simt în siguranţă, au un comportament corespunzător. Martora a precizat că, în timp ce B. era în vacanţă la ea, în sat, a venit mama, iar când a văzut-o B. a început să plângă şi cele doua au stat de vorba circa o oră jumătate, mama încercând să o convingă să se întoarcă acasă. Discuţiile dintre ele au vizat o situaţie în care mama a schimbat yala de la uşa apartamentului şi B. nu a mai putut intra în casă, fiind nevoită să stea pe scări până ce l-a sunat pe tatăl ei să o ia.
Martora a mai arătat că întrucât ea a fost împotriva divorţului, inculpatul s-a supărat, dar nu i-a interzis verbal să vadă copiii, iar în acea perioadă a văzut copiii la şcoală, acasă la mama copiilor sau lua legătura cu bona copiilor şi plătea taxiul ca să îi aducă la ea, în perioada aceea nefiind la locuinţa inculpatului să vadă copiii. Martora a precizat că ştie de la copii că, circa un an de zile după ce D. a mers la tată, mama nu s-a interesat deloc de ei şi nu a mers la tată pentru a lua legătura cu copiii. Martora a declarat că nu ştie dacă mama a intrat vreodată în locuinţa inculpatului pentru a discuta situaţia copiilor, însă acest fapt s-a datorat pentru că nu a vrut ea să intre, ci doar a vrut să ia copilul. A mai arătat că nu ştie dacă inculpaţii au făcut demersuri pentru ca acei doi copii să reia relaţia cu mama, însă atunci când copiii erau la ea le-a propus să o sune pe mama, iar ei spuneau că daca o sună nu o să mai vină la ea.
Martora a precizat că, din discuţiile cu D., ştie că acesta avea o stare de temere faţă de mamă spunând că dacă nu aduna jucăriile îl băga în debara. A mai arătat că, din cauză că era lăsat noaptea cu sora lui, singuri, acesta nu putea să doarmă şi chiar când era la ea se trezea strigând "nu mă bate, nu mă bate.", martora nevăzând ca mama să îl bată, dar când l-a întrebat cine îl bate, D. a spus că mama.
Martora S., diriginta minorei B., a declarat, în cursul urmăririi penale, faptul că în clasa a V-a a cunoscut-o pe elevă, iar aceasta nu a manifestat un comportament care să îi dea de gândit că mama ar agresa-o fizic sau psihic. La şedinţele cu părinţii participa doar mama, iar pe tatăl B. nu l-a văzut niciodată în acel an şcolar, nu s-a interesat de situaţia şcolară a fiicei lui şi nu a contactat-o niciodată telefonic sau direct. A mai arătat că în clasa a V-a B. a participat la câteva şedinţe de consiliere la psihologul şcolii dar nu cunoaşte detalii. La începutul clasei a VI-a fetiţa a venit la festivitatea de deschidere a anului şcolar însoţită de tatăl ei şi de partenera acestuia, spunându-i că B. a ales să locuiască cu ei. Ca persoană de legătură, B. i-a oferit numărul de telefon al inculpatei A., iar în curte a fost şi mama fetei, însă nu şi-au vorbit cel puţin în prezenţa acesteia. A mai arătat, că, în clasa a VI-a, a avut loc un incident între B. şi mama acesteia, în sensul că, în ziua de Sf. Nicolae, L. a venit la şcoală să îi dea cadou B., dar aceasta l-a aruncat la coşul de gunoi şi a început să o jignească pe mama ei spunându-i "vacă proastă" "infractoare" şi "o sa te mănânce puşcăria", moment în care L. a lovit-o pe fiica cu palma peste faţă, iar B. lovit-o şi ea pe mama ei. A arătat că a văzut doar faza în care şi-au aplicat palme reciproc, jignirile pe care B. i le-a adresat mamei ei i le-a adus la cunoştinţă eleva R., care se afla cu B. pe hol. Ulterior acestui incident au fost invitaţi la scoală ambii părinţi, dar s-a prezentat doar mama. Totodată, după acest incident, B. i-a spus că tatăl ei i-a solicitat directorului să nu o mai lase pe mamă în incinta şcolii.
Ulterior, după ce B. a locuit la tatăl ei, lucrurile s-au agravat. Martora a declarat că la începutul clasei a VII-a L. i-a spus că intenţionează să îi ducă sandwich B. la scoală, fiindcă aflase de la alţi colegi că B. nu are pacheţel cu mâncare la scoală. Aceasta a dus sandvişul la ora 07:30, l-a pus în banca B., iar B. a ajuns la 07:55, deci nu s-au întâlnit. La ora 09:00 minora B. a fost luată de la şcoală de către inculpata A., pe atunci logodnica tatălui, fără a anunţa vreun profesor. A absentat apoi aproximativ trei săptămâni, iar când a revenit la şcoală a aflat că s-a obţinut un ordin de protecţie împotriva mamei sale, aceasta trebuind să păstreze o distanţă minimă de 50 de metri faţă de şcoală. Martora a arătat că, deşi a lipsit trei săptămâni, B. nu i-a fost scăzută nota la purtare, chiar dacă tatăl nu a completat cererea tip pentru motivarea absenţelor, care se completează în situaţia în care copilul absentează 3 zile consecutiv din motive personale, iar la 10 absenţe nemotivate se scade nota la purtare cu un punct. Martora a precizat că a ales să nu-i scadă nota la purtare pentru că a considerat că B. este victima războiului dintre părinţi, însă, atunci când i-a înmânat fetei cererea pentru motivarea absenţelor pentru a o completa tatăl ei, la scurt timp la şcoală a fost depusă de A. în numele inculpatului o adresă prin care s-a arătat că, dacă i se scădea nota la purtare, vor sesiza Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul şcolar cu o plângere împotriva conducerii şi a ei. A mai arătat că A. a sesizat Inspectoratul şcolar întrucât era nemulţumită că B. a primit nora 8 la sport în clasa a VI-a, considerând că a fost subevaluată, alegând să se adreseze direct forului superior fără a încerca să discute cu profesorul de sport sau cu aceasta în calitate de dirigintă.
Martora a mai constatat uneori că B. este pusă să îşi refacă caietele sau să înveţe la ore târzii, pentru că s-a întâmplat să stea cu capul pe bancă şi i-a spus o dată că a pus-o tatăl să îşi refacă caietul de biologie la ora 01:00 - 02.00 am. După ce a început să stea la tatăl ei, B. plângea la obţinerea unor note sub nota 9, conform martorei, probabil, ca să îl determine pe profesor să o reasculte sau de frica reacţiei de acasă. Martora a afirmat cu convingere că cei doi inculpaţi nu îşi dau silinţa şi nu depun niciun efort ca B. să îşi refacă relaţia cu mama, încercând s-o îndepărteze de mamă. Totodată, martora s-a interesat despre situaţia elevei B., luând legătura şi cu învăţătoarea acesteia, numita QQ., care i-a relatat că nu a constatat nimic în comportamentul B. care să îi dea indicii că ar fi fost agresată fizic sau psihic de mamă, în contextul în care la vârstă de 8-10 ani copiii încă povestesc tot ce se întâmplă în casă.
Martora a mai arătat că, la începutul clasei a VIII-a, cu ocazia unei întâlniri cu C., în prezenţa profesoarei de limba română, l-a întrebat pe acesta de ce nu a informat-o în clasa a VI-a de problemele dintre B. şi mama acesteia şi cum de a fost de acord în urma divorţului ca cei doi copii să fie lăsaţi în grija mamei, dacă e atât de nepotrivită în creşterea acestora.
În cursul cercetării judecătoreşti în primul ciclu procesual, martora a arătat că a preluat clasa a V-a a B. în toamna anului 2015 şi nu a auzit de la învăţătoare că ar fi existat anumite probleme între copil şi părinţi, B. participând în clasa a V-a la toate cursurile, lipsind o singură dată pentru motive medicale. A mai arătat că în acea perioadă copilul locuia cu mama sa, aceasta fiind singura care a participat la şedinţa cu părinţii, pe tatăl acesteia nici măcar cunoscându-l.
Martora a declarat că totul a decurs normal până în data de 6 decembrie când mama a venit la şcoală pentru a-i duce un cadou B. cu ocazia Sf. Nicolae, iar din acel moment au început problemele pentru ea ca diriginte întrucât B. a refuzat un cadou, l-a aruncat la coşul de gunoi, i-a vorbit foarte urât mamei, aspecte pe care le cunoaşte de la colega B. care era de faţă, iar mama i-a tras o palmă B. peste faţă, în clipa următoare, B. ripostând şi lovind-o pe mama sa cu palma, fapt văzut chiar de martoră. A mai arătat că ulterior incidentului de la şcoală, în clasa a VI-a nu a participat nimeni la şedinţele cu părinţii, dar mama B. se interesa telefonic cu privire la situaţia copilului, a mai fost la şcoală cu alte ocazii, iar din partea tatălui a fost sunată mai degrabă de către inculpată. Martora a precizat că imediat după incidentul anterior relatat, părinţii au fost chemaţi la şcoală, s-a prezentat doar mama, iar inculpatul a sunat-o în aceeaşi zi, a avut o conversaţie telefonică cu acesta, din care şi-a amintit faptul că i-a spus că regretă că minora nu a lovit-o mai tare pe mama ei. Martora a mai declarat că în perioada clasei a VIII-a minora a fost în continuare la tată, astfel încât cu ocazia zilei de 6 decembrie mama i-a dat un cadou pentru a-l remite minorei, însă aceasta aflând de la cine este a refuzat să-l primească, la şedinţele cu părinţii nu a venit nimeni, la sfârşitul clasei a VIII-a opţiunile pentru repartizarea computerizată pentru liceu au fost completate cu încuviinţarea tatălui, iar după clasa a VIII-a nu a mai interacţionat cu copilul sau cu părinţii acestuia. Martora a precizat că, deşi părinţii erau divorţaţi, totul a fost în regulă, în faţa sa B. nu s-a plâns de vreunul de părinţii şi nici părinţii nu i-au comunicat ceva în legătură cu celălalt părinte, degradarea relaţiei dintre mamă şi fiică şi înstrăinarea fetiţei faţă de mamă producându-se brusc din momentul stabilirii locuinţei acesteia la tată, menţionând şi faptul că profesoara de sport i-a relatat că le-a perceput pe cele două, mamă şi fiică, ca fiind mai degrabă două prietene, decât în relaţie de mamă-fiică, aceasta fiind impresia pe care au lăsat-o, deoarece se înţelegeau foarte bine. Martora a relatat că a purtat anumite discuţii cu minora despre acel incident şi a înţeles că era nemulţumită că din cauza mamei ar fi răcit şi că aceasta nu i-ar fi dat bani, deşi în clasa a V-a avea bani la ea, pe care îi ţinea în penar, fără să se plângă de altceva, fără a-i spune că ar avea anumite probleme, iar martora nu a constatat vreodată ca minora să prezinte urme de leziuni corporale.
Referitor la relaţia B. cu tatăl ei şi cu logodnica lui, martora nu a purtat discuţii, însă a aflat de la psihologul şcolii că minora nu s-a plâns de comportamentul mamei ei, ci dimpotrivă, mai degrabă de comportamentul tatălui, care ar fi fost prea sever cu ea.
În cursul cercetării judecătoreşti în al doilea ciclu procesual, martora, în completare, a arătat că B. a urmat şedinţe cu psihologul şcolii în clasa a 5-a, iar din discuţiile purtate cu psihologul a înţeles că B. era entuziasmata de întâlnirile cu ea, însă la un moment dat tatăl i-ar fi interzis să mai urmeze acele şedinţe. A mai declarat, în legătură cu reacţia minorei după ce a fost lovită cu palma de către mamă în acel incident de la şcoală, că minora se considera un erou, era plină de ea, ca şi cum a făcut o faptă bună, nicidecum nu a avut o reacţie de frică. Martora a relatat că la plecarea într-o excursie, B. a venit la gară cu tatăl şi actuala soţie, iar când i-a verificat carnetul de elev, tatăl a văzut un număr scris cu creionul pe carnet şi a întrebat pe un ton sever cui aparţine numărul, în acel moment B. începând să tremure, iar inculpata a intervenit şi a spus că este numărul profesoarei de educaţie tehnologică. Martora a precizat că, la finalul clasei a 8-a, la festivitatea de final la un moment dat B. fiind împreuna cu colegii, tatăl i-a făcut semn că trebuie să plece si fără să vorbească nimic, B. s-a conformat gesturilor făcute de acesta.
Martorul RR., fratele lui L., a menţionat, în cursul urmăririi penale, faptul că, în data de 01 noiembrie 2016, L. a organizat o petrecere aniversară pentru D., la împlinirea vârstei de 4 ani, la care a participat şi B., care, în perioada respectivă, locuia la tatăl său. Minora a întrebat-o pe mama ei de ce i-a bătut, de ce nu i-a iubit, de ce i-a umilit, apoi a plecat acasă la tatăl ei, fiind evident că B. a venit acolo dorind să o provoace pe mama sa cu întrebările pe care i le-a adresat şi chiar celorlalţi adulţi de faţă le-a spus că îşi bat copiii şi că nu recunosc. L. a încercat să o liniştească pe B., l-a sunat pe inculpat, dar acesta nu a răspuns. A mai arătat că dacă B. a venit acolo dorind s-o provoace pe mama sa cu întrebările pe care i le-a adresat, le-a spus chiar şi celorlalţi adulţi, care erau de faţă, că-şi bat copii şi că nu recunosc. Martorul a învederat faptul că B. nu vrea să-şi vadă mama, întrucât este influenţată de tatăl ei în mod negativ. Şi D. este privat de a petrece timp cu mama lui, într-un mod abuziv, şi a constatat personal că inculpatul le influenţează copiilor comportamentul în sens negativ, încercând să îi îndepărteze de mamă. A mai arătat că partenerul surorii sale a avut o relaţie bună cu D., era foarte grijuliu cu copilul, iar cu B. nu prea a apucat să interacţioneze pentru că era plecată la tatăl ei din noiembrie 2016.
În cursul cercetării judecătoreşti în primul stadiu procesual, martorul a arătat că în cursul lunii decembrie 2020, se afla împreună cu soţia sa în hypermarket-ul x unde s-a întâlnit întâmplător cu cei doi copii şi inculpata, B. recunoscându-i şi venind să-i salute, părând încântată, însă doar pentru câteva secunde, după care s-a retras repede. A mai declarat că, la data de 15.06.2017, în timp ce se afla în Ungaria, a fost apelat telefonic de către sora sa, care i-a spus, plângând, că fostul soţ nu vrea să-i dea copilul, pe D., să meargă la mare, astfel cum s-au înţeles, deşi copilul plângea şi striga că vrea să meargă la mama lui, însă nu a fost lăsat de către tată. A menţionat că a fost un şoc pentru familia lor că fostul soţ nu a mai lăsat copilul la mamă. A mai precizat că a aflat de la sora sa, el nefiind de faţă, că în acea zi copilul plângea şi striga că vrea să meargă la mama lui, însă nu a fost lăsat de către tată.
Martorul a relatat că în perioada 2018-2019 a însoţit-o pe sora sa la locuinţa tatălui copiilor, a văzut că din casă a ieşit inculpata A., după care inculpatul C., iar ulterior B., şi a auzit când inculpatul a întrebat-o pe sora sa "pentru ce ai venit aici?", după care au avut loc discuţii între aceasta şi cei doi inculpaţi, în urma cărora surorii sale nu i s-a permis să intre în curte. Cu privire la motivele pentru care în toată această perioadă sora sa, în calitate de mamă, nu a avut legătură personală cu copiii ei, în privinţa lui D., martorul a arătat că în mod evident nu a fost lăsat de către tatăl lui, poate din răzbunare, iar în privinţa B. a considerat că este vorba de influenţa psihică exercitată de către tată asupra fiicei sale. Martorul a mai declarat că locuia în vecinătate în perioada în care cei doi copii au locuit cu mama lor şi ştie că exista o relaţie bună între mamă şi copii, mai ales între mamă şi D., care era foarte ataşat de mama lui, fără să fi constatat sau să fi aflat că mama ar fi exercitat agresiuni fizice asupra copiilor, cu excepţia unui episod de la şcoală, despre care a aflat de la sora sa.
În cursul cercetării judecătoreşti în al doilea stadiu procesual, martorul a menţionat că el nu a purtat discuţii cu copiii după ce au fost luaţi de tată, ştiind doar că există un conflict cu mama copiilor care nu a fost lăsată să îi vadă, dar nu s-a implicat în această problemă şi nu a insistat la inculpat să îi vadă pe copii. A mai arătat că a făcut afirmaţia că tatăl a influenţat negativ minora în relaţia cu mama, întrucât B. se înţelegea foarte bine cu mama ei şi brusc aceasta si-a schimbat comportamentul fără vreun motiv, în prezenţa sa niciodată mama neavând vreun comportament violent faţă de B. şi nici minora nu i s-a plâns niciodată în acest sens.
Martorul J. a declarat, în cursul urmăririi penale, că în urmă cu doi ani a fost sunat pe telefonul mobil de L. care i-a solicitat sprijinul întrucât fostul soţ ar fi refuzat să-i dea copilul să-l ducă în vacanţă la mare deşi anterior ar fi fost de acord în acest sens. A arătat că se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciul împreună cu colegul său SS. şi după ce a ajuns la faţa locului, L. i-a relatat cele întâmplate şi după ce a sunat la uşă i-a deschis C. care era împreună cu fiul, un băieţel de aproximativ 3 - 4 ani, care la vederea mamei a început să plângă şi să strige "Mami, mami!", afirmând fără dubiu că băieţelul plângea după mama lui şi că, în mod cert, copilul nu plângea de frica mamei. A menţionat că el însuşi are doi copii şi poate să îşi dea seama când un copilaş plânge după un părinte sau de frica părintelui. Martorul a precizat că, atunci, tatăl copilului l-a băgat repede în casă, iar pe el l-a invitat înăuntru, fără prezenţa mamei L., spunându-i că nu lasă minorul la mamă, întrucât aceasta îl bate,după aproximativ 5 minute a ieşit din imobil, iar mama minorului se afla afară, dar pe aceasta a refuzat categoric s-o primească în imobil. Martorul i-a explicat mamei că poliţia nu poate să ia copilul şi că are posibilitatea de a se adresa unui executor judecătoresc.
În cursul cercetării judecătoreşti în primul stadiu procesual, martorul a arătat că, în calitate de poliţist, la solicitarea numitei L., s-a prezentat, la data de 15.06.2017, la locuinţa inculpaţilor, împreună cu mama lui D., de la care a aflat că fostul soţ refuză să-i dea copilul, ocazie cu care a fost întâmpinat de către inculpat care ţinea de mână un copil ce a început să plângă după mama lui. Copilul plângea şi spunea "mami, mami!", percepţia martorului din comportamentul copilului fiind că vrea să meargă la mama lui, nicidecum nu plângea de frica mamei. Inculpatul a introdus copilul în casă, după care l-a invitat pe martor înăuntru, mama copilului rămânând în stradă, acesteia nepermiţându-i-se accesul nici măcar în curte. După ce a intrat în locuinţă nu a mai văzut copilul în interior, acesta fiind dus în altă încăpere, ocazie cu care inculpatul i-a spus că refuză să dea copilul mamei copilului deoarece îl bate, fără a-i da alte detalii cu privire la presupusele agresiuni. A mai arătat că nu îşi aminteşte să o fi întrebat pe mama copilului despre motivele prezentate de inculpat cu privire la nepredarea minorului, în mare parte cunoştea situaţia dintre cei doi soţi ca urmare a plângerilor formulate de aceştia anterior.
În cursul cercetării judecătoreşti în al doilea stadiu procesual, martorul a arătat că şi-a menţinut declaratiile date în cursul urmăririi penale, precum si declaratia data în primul ciclu procesual, reluând fără contradicţii aspectele mai sus relevate, precizând că, deşi nu cunoştea copilul, nu a observat la acesta vreo reacţie de retragere la vederea mamei, de respingere si nici nu s-a exprimat verbal în acest sens.
Martorul M. a declarat, în cursul urmăririi penale, că, la data de 15.06.2017, în jurul orelor 10:30 - 11.00, s-a deplasat împreună cu L. şi doi agenţi de poliţie la locuinţa lui C., pentru ca mama să primească copilul D. de la tată, conform înţelegerii notariale încheiate între părţi, dar inculpatul a scos copilul la uşa imobilului şi a spus că "copilul nu vrea să meargă la mama". Minorul a început să plângă şi să strige "vreau la mama", însă inculpatul a luat copilul pe sus şi l-a băgat în casă. A mai arătat că L. a apelat la un executor judecătoresc fără să reuşească să-şi vadă copilul.
În cursul cercetării judecătoreşti în primul ciclu procesual, martorul a arătat că, în data de 15.06.2017, s-a deplasat împreună cu L. la locuinţa inculpaţilor, ocazie cu care l-a auzit pe minorul D. strigând "vreau la mama", după ce anterior L. primise un mesaj pe telefon de la inculpat potrivit căruia copilul nu ar mai fi dorit să meargă la mamă, deoarece martorul i-ar fi bătut atât pe copil, cât şi pe mama lui.
Martorul a precizat că a locuit circa 6-7 luni înainte de data de 15.06.2017 împreună cu L. şi cu minorul D., perioadă în care nu a avut certuri cu mama copilului în prezenţa acestuia, nu a agresat-o pe mama copilului, nu a agresat în niciun fel copilul şi nu l-a certat niciodată, nu a asistat niciodată la vreun act de agresiune fizică sau simplă corecţie fizică aplicată de către mamă minorului D., ci doar la o situaţie sau două în care mama a ridicat vocea la copil, ca urmare a faptului că acesta nu a făcut ceva bine, explicându-i ce a greşit. A mai arătat că, anterior datei de 15.06.2017, nu a existat vreo acuzaţie sau reproş adus de către inculpaţi la adresa sa sau a mamei în sensul că s-ar fi exercitat violenţe asupra copilului şi nici nu a avut nicio discuţie vreodată cu inculpatul. A mai relatat că mama îi iubeşte pe cei doi copii, doreşte să aibă relaţii personale cu ei, D. se simţea bine, fericit împreună cu mama lui, aveau activităţi împreună şi nu a manifestat niciodată vreo reticenţă în a locui în continuare cu mama lui, în atitudinea copilului neintervenind nicio schimbare, ci pur şi simplu acesta nu a mai fost lăsat de către inculpat să se întâlnească cu mama lui.
Martorul a declarat că la petrecerea ocazionată de ziua de naştere a minorului D. în noiembrie 2016, B. a fost însoţită de o colegă, venind cu motivaţia de a-şi lua hainele, însă a iniţiat o ceartă căreia mama ei nu i-a dat curs, reproşându-i acesteia că tot timpul vrea să o bată, după care a plecat. Totodată martorul a precizat că, începând cu anul 2016, mama a făcut toate demersurile legale pentru a-şi putea vedea copiii, s-a adresat autorităţilor, s-a deplasat la locuinţa copiilor şi inculpaţilor de nenumărate ori, împreună şi cu părinţii acesteia, însă nu i s-a permis să se întâlnească cu copii, iar ulterior datei de 15.06.2017 nu a existat niciodată vreun moment în care mama să rămână singură cu copiii ei. A mai arătat că, având în vedere faptul că nu şi-a mai văzut copiii de 4 ani, a cerut instanţei să dispună efectuarea unei consilieri psihologice a copiilor în considerarea impactului emoţional pe care l-ar putea avea în prezent o întâlnire dintre mamă şi copii, s-a încuviinţat consilierea psihologică a minorilor, însă hotărârea judecătorească nu a fost pusă în executare. Aceasta este nemulţumită de faptul că nu poate să-şi vadă copiii şi că hotărârile judecătoreşti nu s-au putut pune în aplicare nici până în prezent, suferind că nu s-a întâlnit cu copiii ei pentru o perioadă mare şi dorind să locuiască în viitor cu ambii copii.
În cursul cercetării judecătoreşti în al doilea ciclu procesual, martorul a arătat că nu ştie ca mama să-l fi băgat pe D. în debara, de altfel nici nu exista debara sau dressing la locuinţa de pe strada x A mai arătat că existau unele tensiuni pentru că B. nu mai venea la ei, însă o perioadă părţile au respectat programul de vizitare, în ce îl privea pe D.. A mai menţionat că situaţia s-a agravat în ziua în care trebuiau să plece cu D. la mare când inculpatul la ora 10:00 a trimis un mesaj că copilul nu va mai merge cu mama, deoarece l-a bătut". S-au deplasat la locuinţa inculpatului care le-a spus că minorul nu vrea să meargă cu mama. Mama nu a fost chemată înăuntru şi nici nu i s-a adus copilul afara. A fost chemat sectoristul să concilieze părţile. La un moment dat a ieşit copilul si l-a auzit strigând "vreau la mama", doar poliţistul a intrat în casă, dar nu s-a rezolvat nimic. Martorul a declarat că, ulterior, mama a făcut toate demersurile legale posibile, dar nu a mai reuşit să ia legătura personala cu copilul, văzându-l doar sporadic pe la instanţă. Martorul a mai precizat că, din câte cunoaşte, s-au făcut cereri şi la Protecţia Copilului, dar copiii nu au fost duşi, nu au avut finalitate, ci doar ceva expertize s-au făcut din dispoziţia organelor judiciare. A mai arătat că nu au existat niciun fel de întâlniri la care să fie aduşi copii cu persoane pregătite profesională în reluarea relaţiei cu mama. Martorul a relatat că a fost de mai multe ori cu mama copiilor la locuinţa inculpaţilor şi a rămas în maşină, dar cu geamurile deschise, mama mergea întotdeauna doar în programul de vizită, de regula duminica, iar mama se ducea la gard şi spunea că vrea să vadă copii. A mai arătat că acesteia nu i se deschidea poarta de acces în curte şi i se spunea că minorii nu vor să o vadă şi nu are ce căuta acolo. Martorul a precizat că atunci când a fost arestat inculpatul x au trecut pe strada locuinţei lor şi a oprit la capătul străzii, iar inculpata a venit la ei si le-a adresat cuvinte jignitoare, iar într-o altă zi de vizitare mama a plecat împreuna cu tatăl ei, iar când s-a întors acasă era udă şi i-a spus că a udat-o inculpata cu apă şi exista filmare cum îi spunea că nu are ce căuta acolo.
Martora TT. şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi a arătat că L. nu mai are nicio relaţie cu copii, nu şi-a văzut copii de mai mulţi ani, deşi a încercat în mod repetat să ţină legătura cu aceştia. A menţionat faptul că în perioada 2016-2017 a luat legătura cu C. şi l-a invitat cu copii la ziua de naştere a fiicei sale, însă inculpatul a refuzat spunându-i că nu-i aduce de teama ca mama, L., care participa la eveniment, să nu-l ia pe D.. În continuare, a arătat faptul că în virtutea relaţiei apropiate avute cu familia x şi cu cei doi copii, nu a constatat niciodată vreun indiciu că vreunul dintre cei doi copii ar fi fost agresat de către vreunul dintre părinţi, nici măcar verbal şi nu i-a auzit vreodată pe aceştia să se plângă că ar fi fost agresaţi de către vreunul dintre părinţi, iar înainte ca cei doi copii să fie reţinuţi de către tată nu a existat vreo acuză din partea inculpatului la adresa mamei cu privire la relaţia acesteia cu copii, ulterior începând să apară asemenea acuzaţii. Referitor la relaţia anterioară dintre copii şi mamă, martora a precizat că B. se înţelegea bine cu ambii părinţi, nu se plângea nici de mamă nici de tată, fiind ataşată mai mult de mamă cu care petrecea mai mult timp, iar D. era un copil fericit, îngrijit, vesel, sociabil, comunicativ, fiind mai ataşat de mamă decât de tată.
În cursul cercetării judecătoreşti în al doilea ciclu procesual, martora a arătat că, potrivit înţelegerii dintre părinţi care luau copii alternativ câte o săptămână sau două, au programat un concediu în Grecia în care mama urma să vină împreuna cu D.. Biletele erau cumpărate, bagajele făcute şi urmau să se întâlnească în Timişoara, însă pe parcursul zilei a aflat că inculpatul nu îi mai dădea mamei copilul, s-au certat şi din acel moment au început tensiunile între ei. A mai arătat, ulterior mama nu şi-a mai văzut copiii, s-a ajuns la ceartă, la poliţie, aceasta relatându-i că soţii x i-au spus că copii nu vor să o vadă, tot mama spunându-i că a mers la şcoală să o vadă pe B., iar aceasta i-a spus că nu vrea să o vadă. Martora a declarat că bunica din partea mamei suferă foarte mult pentru că nu îşi poate vedea nepoţii, iar aceştia s-au întâlnit o dată, dar copiii nu au vorbit cu bunica. A mai arătat că ştie că mama copiilor s-a adresat mai multor instituţii, dar fără niciun rezultat, iar, de asemenea, a văzut un film cu un incident în care inculpata ar fi scos furtunul cu apă la L..
Martora UU., audiată în cursul cercetării judecătoreşti în primul ciclu procesual, a arătat că a fost educatoarea minorului D. în perioada 2015-2017 la Grădiniţa nr. 45 Oradea, perioadă în care a perceput copilul ca fiind foarte vesel, zâmbitor, jucăuş, un copil echilibrat, foarte bine îngrijit, având tot ce era nevoie. Era o fire sociabilă, plăcută, avea prieteni şi era căutat de ceilalţi copii pentru anumite jocuri, martora percepând faptul că D. avea o relaţie foarte bună cu ambii părinţi. Martora ţinea legătura cu mama, copilul fiind adus şi luat de la grădiniţă mai mult de către mamă în grupa mică, iar în grupa mijlocie de către ambii părinţi. În toată această perioadă nu a constatat ca D. să fi prezentat vreun semn de violenţă/agresiune fizică sau emoţională, niciodată nu i-a spus că ar fi fost agresat fizic sau verbal de către vreunul dintre părinţi şi nici nu a povestit acest lucru altor copii din grupă. În toamna anului 2016, D. a lipsit o perioadă de 2-3 săptămâni de la grădiniţă, cunoscând de la mamă că a fost bolnav, iar în perioada anului 2017 D. era luat de la grădiniţă succesiv de către mamă şi de către tată, iar la un moment dat, în perioada mai- iunie 2017, după ce copilul a fost luat vinerea de către tată şi luni trebuia să-l aducă tatăl, D. nu a mai venit la grădiniţă, iar martora nu a fost anunţată de către părinţi cu privire la lipsa minorului. Ulterior a fost sunată de către mamă, care s-a interesat dacă D. este prezent la grădiniţă în perioada în care locuia la tată, ocazie cu care i-a adus la cunoştinţă că nu s-a prezentat la grădiniţă, iar ulterior a aflat de la mamă că D. este la tatăl lui care refuză să-l aducă la grădiniţă. În perioada septembrie - octombrie 2017 a aflat din nou de la mama copilului că tatăl refuză în continuare să aducă copilul la grădiniţă, astfel că D. a fost retras de la grădiniţă. Martora a arătat că a fost şi educatoarea B. timp de 3 ani, de la grupa mică până la grupa mare, aceasta fiind o fire veselă, independentă, prietenoasă, acomodându-se uşor la grădiniţă şi având o relaţie foarte bună cu părinţii, fără a exista momente care să-i atragă atenţia cu privire la vreo problemă între copil şi părinţi, fiind apropiată de ambii părinţi. Nu a constatat vreodată că B. ar fi fost agresată fizic sau verbal de către vreunul dintre părinţi şi, deşi era o persoană volubilă, nu i-a spus vreodată că ar asemenea aspecte. A precizat că tatăl lui D. nu a sunat-o niciodată pentru a se interesa despre situaţia copiilor ori ca să-i spună motivul pentru care D. nu a mai fost adus la grădiniţă.
În cursul cercetării judecătoreşti în al doilea ciclu procesual, martora a reiterat aceleaşi aspecte cu precizarea că după ce părinţii s-au despărţit a existat acordul lor ca să ia copilul alternativ şi veneau cu bagajul la grădiniţă. A mai arătat că starea copilului nu era una din care să rezulte ca ar fi fost afectat de despărtirea părinţilor şi nu a avut elemente din care să rezulte că ar fi fost agresat fizic de vreunul din părinţi şi nici copilul nu s-a plâns în acest sens, din ceea ce a constatat nici mama într-o prima fază nu ştia de ce copilul nu a mai fost adus la grădiniţă şi ea a venit să vadă dacă este prezent.
Martora R., prietenă a minorei B., în cursul cercetării judecătoreşti în primul ciclu procesual, şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi a arătat că a aflat de la B. faptul că locuieşte cu tatăl ei şi că nu se mai întâlneşte ca mama şi nici nu mai vorbeşte cu aceasta, fără a-i comunica motivul pentru care nu mai doreşte să vorbească cu mama. Referitor la incidentul de la şcoală a relatat că a fost de faţă când a venit mama B. să-i dea acesteia un cadou şi să vorbească despre situaţia ei şi a fratelui, dar B. a refuzat să vorbească cu mama ei, i-a spus că nu are nevoie de cadou de la ea, folosind un ton respingător la adresa mamei, i-a cerut mamei să plece, a folosit cuvinte obscene în faţa mamei, care s-a enervat şi i-a dat o palmă peste faţă, incidentul fiind văzut şi de către dirigintă care se afla pe coridor, fără a fi intervenit cineva între mamă şi fiică cu ocazia incidentului. Nu a asistat niciodată la vreo altă agresiune fizică sau verbală asupra B. şi nu cunoaşte să fi existat situaţii în care D. să fi rămas peste noapte în grija B., însă ştie că pe timpul zilei au mai fost momente, pentru scurt timp, când mama a trebuit să plece de acasă, iar B. a rămas cu D.. Martora a precizat că a avut o relaţie apropiată cu B. din clasa a V-a până în clasa a VIII-a, aceasta avea încredere în martoră şi simţea nevoia să îi spună ce se întâmplă cu ea. În clasele a V-a şi VI-a nu i-a spus că ar avea probleme cu părinţii, iar începând cu clasa a VII-a a adus vorba că a avut certuri cu mama ei, care nu i-ar mai acorda destulă atenţie şi că doreşte să locuiască cu tatăl şi cu actuala soţie. Până în clasa a VII-a nu i-a spus că ar fi fost bătută de către vreunul dintre părinţi şi nici în clasa a VIII-a când era deja mutată la tatăl ei nu i-a spus că ar fi fost agresată fizic sau verbal de către părinţi sau că i-ar fi frică de vreunul dintre părinţi.
În cursul cercetării judecătoreşti în al doilea ciclu procesual, martora a precizat că B. nu i-a spus niciodată, cu cuvinte clare, că ar fi fost lovita de către mamă, ci că a ridicat palma la ea şi că se mai certau. A mai arătat că în afara de incidentul de la şcoală nu a văzut personal alte situaţii în care mama să ridice mâna la B.. A mai arătat că a asistat la un incident când D. făcea baie şi a început să strige că vrea să iasă, iar mama a mers în baie, a ridicat tonul la el, dar nu ştie ce i-a spus, după care a ieşit, întrucât muncea ceva, D. a strigat în continuare că vrea să iasă, iar B. a mers să îl scoată din cadă şi când a venit în camera a văzut că era zgâriat în zona coastelor dar nu ştie în ce împrejurări s-a zgâriat. Martora a declarat că a asistat la un incident în care mama le-a atras atenţia copiilor că strigau când se jucau si B. a reacţionat şi i-a întors vorba, între ele a existat o divergenţă, iar mama s-a supărat din cauza tonului în care B. a vorbit şi s-a exprimat în sensul că "vă arunc de la etaj", martora mai precizând că, asistând la discuţii ale B. cu mama, a constatat că aceasta vorbea flegmatic cu mama ei. Martora a relatat că la ziua lui D. a existat o ceartă între B. şi mamă, iar B. a vrut să plece pentru că nu se mai simţea comod. În ce priveşte relaţia mamei cu D. nu a văzut aspecte ieşite din comun, doar i s-a părut că nu comunicau foarte mult şi nu aveau o relaţie apropiată. L-a văzut pe D. şi când era la tată şi părea mai lejer, mai pus pe veselie. Martora a relatat că B. i-a spus că mama a vrut să o vadă şi după ce s-a mutat la tatăl ei, însă ea nu a vrut, dar nu cunoaşte motivele. A mai arătat că nu a văzut ca mama B. să se comporte urât, doar că se mai enerva în anumite situaţii şi actiona impulsiv, ceea ce denota lipsa de răbdare şi oboseală, vizitând-o pe B. şi la locuinţa tatălui, însă nu a asistat niciodată la divergenţe, erau reguli în casă care se respectau şi se înţelegeau foarte bine.
Martora VV., mama inculpatei a arătat pe parcursul cercetării judecătoreşti în al doilea ciclu procesual că a cunoscut-o pe B. în mai 2017 când deja locuia cu tatăl ei, în timp ce D. era la mamă şi l-a cunoscut în octombrie 2017. A legat o relaţie frumoasă cu cei doi copii, iar pe B. a încercat să o influenţeze să reia relaţia cu mama, însă B. i-a povestit că mama o bătea atât pe ea cât şi pe D. şi că de fiecare dată când erau aduşi acasă de la tată minunea ţinea 2 – 3 zile, după care îi bătea din nou şi îi punea să stea cu mâinile pe lângă corp ca să îi poată bate. A mai arătat că tot B. i-a spus că atunci când tatăl îi ducea înapoi la mamă, aceasta îi spunea "vezi că nu te vrea, de aia te-a adus înapoi, o să-şi facă copilul lor şi atunci nu te va mai vrea nici atât", martora încercând să o consilieze să poarte discuţii telefonice cu mama sau să iasă în oraş, dar B. i-a spus că nu mai are încredere în ea pentru că nu şi-a ţinut promisiunile. Martora a declarat că şi D. i-a povestit că mama l-a bătut şi că l-a bătut şi WW. (prietenul mamei) care a bătut-o şi pe mama, iar când el a strigat, WW. l-a pus într-o încăpere în care era întuneric şi îi era frică. Martora a relatat că B. i-a povestit că mama o punea să aibă grijă de cel mic, să-i facă baie şi să doarmă cu el în timp ce ea pleca cu prietenele în oraş seara şi o punea să spele geamuri în afara balconului, acţiuni pe care nu le-a considerat adecvate pentru vârsta ei. A mai arătat că atunci când l-a întâlnit prima dată pe D. a venit în vizită şi cumpărase o sticlă de x şi una de x, iar când a văzut sucurile pe masa, D. i-a spus A. să meargă acasă că apoi îi bate ca şi mama. Martora a mai arătat că B. i-a povestit că mama încearcă sa îi viziteze, dar vine cu certuri, iar bunica maternă încearcă să îi spele creierul că nu este adevărat ca mama ar fi bătut-o, deşi ea ştie ce a trăit, B. având o personalitate bine conturată, ştie ce vrea, te contrazice şi nu poate fi influenţată. Martora a precizat că din discuţiile cu B. a înţeles că bătăile erau pentru lucruri fără importanţă, de exemplu, B. i-a spus că mama a pus-o să spele cu mopul pe jos, iar ea dansa pe o muzica pe lângă mop, iar mama i l-a luat din mână şi a lovit-o peste spate, iar când D. făcea baie, s-a dezechilibrat dintr-un scaun şi mama, care stătea pe laptop şi fuma, a trimis-o pe ea sa vadă de ce plânge, însă ea nu l-a putut linişti şi atunci a intervenit mama copiilor, care l-a lovit. Martora a declarat că inculpatei i-a fost foarte greu la început, când s-a trezit cu doi copii şi financiar şi gătit după preferinţe, însă i-a fost milă de copii, mai ales ca B. insista foarte mult să nu mai fie dusă la mama ei pentru ca era sătulă de umilinţe. Martora a relatat că, de când a început procesul, a purtat discuţii cu B. să se întâlnească cu mama ei şi să lămurească situaţia, dar B. a spus că nu mai are încredere în ea, că nu a recunoscut niciodată ce a făcut şi suferea că ea nu ar fi iubită de mamă, asa cum sunt colegele ei. A întrebat-o pe B. cum se simte în locuinţa inculpaţilor şi i-a spus, referindu-se la x "unui străin îi pasa de noi", spunându-i că uneori x şi tata o mai ceartă pentru mici greşeli, dar nu au bătut-o niciodată şi atmosfera este una plăcută, bucurându-se că părinţii s-au despărţit, pentru că acasă erau numai scandaluri.
Martorul XX., a arătat pe parcursul cercetării judecătoreşti în al doilea ciclu procesual că este vecin cu inculpaţii, cu care se înţelege bine şi a constatat că soţii x nu fac diferenţe între copii, sunt foarte educaţi şi atmosfera familială este una paşnică. La un moment dat a fost foarte indignat de un incident în care s-a prezentat o maşină de politie cu doi agenţi, a existat o ceartă între inculpată şi mama celor doi copii, a văzut că cineva filma, se adresau înjurături, iar copii plângeau în curte. Au fost mai multe incidente în care s-a produs scandal şi la un moment dat nu a mai ieşit. Din câte a înţeles discuţiile priveau custodia copiilor şi dreptul de vizitare. D. avea vreo 7 ani, se juca pe strada cu copii, inculpata le aducea mâncare la toţi si copilul era foarte mulţumit de şederea lui acolo şi era speriat de ideea de a pleca de acolo.
Martorul RR. a arătat pe parcursul cercetării judecătoreşti în al doilea ciclu procesual că era în vizită la inculpat când L. a venit să îi viziteze pe copii şi a constatat personal că aceştia au fugit la etaj. Fiind în apropiere de poarta de acces în curte s-a apropiat de L. să o salute şi cu acea ocazie i-a spus că a venit să viziteze copiii, între cei doi foşti soţi existând un schimb de replici ironice, iar inculpatul i-a spus fostei soţii că copii nu vor să o vadă "că au fugit la etaj şi că nu îi poate aduce cu forţa." A mai arătat că mama nu a fost invitată înăuntru şi nu au purtat alte discuţii, dar A. a urcat la etaj să vorbească cu copii. A mai arătat că soţia sa a urcat şi ea la etaj şi a auzit o parte din conversaţie în sensul că x încerca să îi convingă să coboare, spre seară copiii coborând şi i-a întrebat de ce nu au venit măcar până la poartă, amândoi spunându-i că le este frică să nu îi bată. A mai arătat că inculpatul i-a povestit că L. i-ar bate pe copii şi i-a adus un raport de evaluare psihologică de la Curtea de Apel Oradea, pe care martorul l-a citit pentru că inculpatul tot îi cerea opinia, deşi martorul i-a spus că nu se pricepe. Martorul a declarat că nu a asistat niciodată la vreun act de violenţă faţă de copii, ştiind că între cei doi foşti soţi exista o stare conflictuală destul de accentuată şi că mama ar fi refuzat ca tatăl să îl ducă pe D. la medic în Ungaria.
Inculpatul C. , fiind audiat în calitate de suspect şi inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului, nu a dorit să dea declaraţii.
Fiind audiat în calitate de inculpat pentru infracţiunea de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, a arătat în cursul urmăririi penale că minorii B. şi D. refuză orice contact cu mama, întrucât aceasta a maltratat fizic şi psihic ambii copii fără ca cineva să aibă interesul copilului. A mai arătat că atât acesta, cât şi x au încercat să-i convingă pe minori să meargă la mamă, însă aceştia refuză pe motiv că aceasta, concubinul M. şi mama acesteia îi agresează fizic, fiindu-le frică de aceştia. A mai arătat că de fiecare dată când a venit la domiciliul său executorul judecătoresc, minorul a fost acela care a spus că nu doreşte ca mama lui să intre în locuinţă, iar deşi autorităţile au încercat să-l lămurească pe copil să-i permită mamei accesul în imobil acesta a refuzat categoric.
Inculpata A., audiată în cursul urmăririi penale, a declarat că de la sfârşitul anului 2013 are o relaţie de prietenie cu inculpatul, în timp ce acesta era separat în fapt de soţia lui, iar divorţul a avut loc în 2014 la notar. A mai arătat că 13.10.2017 s-a căsătorit cu C., acesta preluându-i numele. În anul 2015, luna septembrie, B. le-a povestit că mama sa L. a bătut-o de mai multe ori cu palmele, că a lovit-o cu coada de la mop peste spate, că o punea să ţină mâinile pe lângă corp, că nu îi îngrijea, nu îi spăla, că mâncarea nu era adecvată vârstei, în sensul că le dădea pâine goală, macaroane cu ulei, pâine prăjită cu usturoi şi compot de ananas, peşte şi supă în plic.
În pofida declaraţiilor inculpatei, aceasta nu a observat urme vizibile de lovituri pe corpul fetiţei, nici atunci, nici cu alte ocazii şi nu a fost depusă o plângere penală împotriva mamei şi nu s-a mers la medicul legist. A mai arătat că în acea zi, inculpatul a fost împreună cu B. la poliţie, iar poliţistul a sunat-o pe L., dar nu a fost înregistrată vreo plângere, nici inculpatul nedorind asta, ci doar să fie atenţionată de organele de poliţie ca aceasta să înceteze cu comportamentul violent faţă de copii.
Inculpata a relatat că, urmare a acestui fapt, minora a fost cea care a solicitat să locuiască la ei, fapt pentru care ambii copii au locuit cu ei aproximativ o lună. La acea data (septembrie 2015) L. a spus că îi respectă B. decizia de a sta cu tatăl o perioadă, iar D. era la ei acasă, însă mama nu a solicitat să îl ia, motiv pentru care, atunci, ambii copii au stat la inculpaţi aproximativ 1 lună. După aproximativ o lună, x a avut o discuţie cu L., acestuia nu i se părea firesc ca pe mamă să nu o intereseze de copii, iar după discuţie, B. si D. au locuit din nou cu mama. Câteva luni după acea discuţie, lucrurile s-au desfăşurat normal, le făcea mâncare, curăţenie, mai exact aceasta se ocupa de copii. A mai arătat că la sfârşitul lunii iunie 2016, a dus-o pe B. în Sibiu la prietenii lor, YY. şi ZZ., B. fiind prietena cu fetiţa lor AAA., având aceeaşi vârstă, iar ea şi x trebuiau să meargă la Bucureşti la un curs de mediator, pentru o săptămână. La întoarcerea de la Bucureşti au luat-o pe B. din Sibiu, moment în care aceasta le-a spus că nu doreşte să meargă la mama ei, ci la bunica paternă, inculpatul ducând-o la aceasta, unde a stat 2-3 săptămâni. Inculpata a arătat că ştie că L. a vizitat-o pe B. la bunici în Camăr, dar B. nu a vrut să vorbească cu ea, ştiind asta fiindcă B. l-a sunat pe x şi i-a spus că este mama ei acolo, şi să meargă x după ea, deoarece îi este frică de mamă. A mai arătat că la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august 2016, B. a revenit din Camăr, la domiciliul inculpaţilor, spunându-le că nu mai doreşte să meargă la mama ei. Din luna august 2016 B. a locuit cu inculpaţii, dar, în final tatăl a convins-o pe B. să se întoarcă acasă, promiţându-i că va discuta cu L. ca să nu o mai bată, astfel că la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie, inculpaţii au dus-o pe B., cu bagajele şi rechizitele cumpărate pentru şcoala, la domiciliul mamei. Când B. a intenţionat să descuie uşa de acces, a realizat că era schimbată yala. Inculpata a auzit-o pe numita L. strigând din casă "Spune-i la x şi la tata să plece! îmi este frică, MM.!", apoi a sunat la 112 şi i-a spus telefonic fratelui ei: "Vino cu BBB. că e aicea MM.!". Inculpata a mai arătat că L. nu a deschis uşa cu acea ocazie, fapt pentru care toţi trei au părăsit scara blocului şi s-au deplasat la poliţie, ca x sa depună plângere pentru faptul că L. nu o lasă pe fată să intre în locuinţă, iar din acel moment B. nu a mai locuit niciun moment la domiciliul mamei, pentru că L. nu i-a permis acesteia accesul în locuinţă.
Inculpata a mai declarat că, urmare a acestui fapt, x a deschis acţiune în instanţă pentru stabilire domiciliului B., la adresa la care locuiesc inculpaţii, dosar nr. x/2016, dosar de fond la care au mai fost reunite şi alte dosare, solicitându-se şi ordonanţa preşedinţială pentru stabilirea domiciliului B. la ei şi ca D. să frecventeze grădiniţă întrucât x a constatat că L. nu îl mai duce pe D. la grădiniţă şi că s-au mutat de la adresă. Inculpata a mai arătat că x nu a putut să îl vadă pe D. aproximativ 50 zile, fapt pentru care acesta a solicitat sprijinul poliţiei, iar după introducerea acţiunii în instanţă, pentru stabilirea domiciliului minorei, L. i-a permis lui x să îl vadă şi să îl ridice pe D. şi a început din nou să îl ducă la grădiniţă, în perioada următoare D. rămânând la inculpaţi şi la L. conform convenţiei notariale. Inculpata a precizat că nu s-a opus niciodată că B. să aibă legături personale cu mama sa, nici ea, nici inculpatul.
În legătură cu evenimentul din data de 15.06.2017, a menţionat că era acasă, când la poartă a sunat L., însoţită de un poliţist J.. Copilul a fost cel care nu a vrut să iasă din casă şi a început să plângă că nu vrea să plece. Inculpata i-a explicat lui D. că nu trebuie să plece dacă nu vrea să plece, dar trebuie să iasă să îl salute pe domnul poliţist. Copilul nu a scos niciun cuvânt, în schimb s-a apucat de un plâns isteric, deoarece L. a început să plângă şi să strige "Moare mama fără tine!". Nu l-a auzit pe D. spunând "Vreau la mama!". Inculpata a declarat că nu crede că este normală situaţia în care se află cei doi minori şi că nu este normal să nu aibă legături personale cu mama lor, considerând că dacă L. şi-ar fi cerut scuze de la minora B. în momentul în care a primit programul de vizitare al fetei, B. ar fi iertat-o în timp, iar relaţia mamă - fiică s-ar fi îmbunătăţit considerabil, apreciind că s-a ajuns la această stare de fapt din cauza comportamentului mamei şi al faptului că aceasta nu a încercat niciodată să îşi refacă relaţia cu fiica sa, mereu venind cu scandal la poartă. A mai arătat că nu poate aprecia în ce măsura poate să le afecteze sau nu dezvoltarea morală a minorilor faptul că nu au legături personale cu aceasta, neavând studii în acest domeniu, dar este de acord că trebuie ca minorii să ţină legătură şi cu mama şi cu tata, dar nici ea şi nici inculpatul nu s-au opus, copiii fiind cei care au refuzat să îşi vadă mama.
Inculpata a arătat că a intervenit în discuţia telefonică dintre D. şi mama sa din data de 01.11.2017, de ziua acestuia, spunând: "Ce faci acum, îl cumperi?" pentru că nu i s-a părut normal ca mama să încerce să influenţeze copilul cu un cadou, de genul "baţi un câine după care îi arăţi o coajă de pâine...normal că vine să o ia". Inculpata a relatat că minorii B. şi D. nu au fost niciodată lăsaţi în grija sa, de către părinţi sau autorităţi, însă D. este în grija lui x, din 31.05.2017, când D. nu a mai dorit să plece de la locuinţa tatălui. A mai arătat că minorul D. nu a frecventat grădiniţa, întrucât copilul este cel care a susţinut că îl va lua mama de la grădiniţă şi îl va duce la locuinţa sa, cum a mai făcut şi în trecut. Cunoaşte faptul că minorii au probleme oftalmologice de la naştere, fiind diagnosticaţi ambii minori cu strabism convergent şi amblioptie, fiind duşi, sau de ea sau de ea împreună cu x, la oftalmolog în Cluj şi în Oradea, pentru exerciţii orto-optice şi consultaţii, existând la domiciliul lor documente medicale în acest sens. A mai precizat că s-a dispus de către instanţă efectuarea unei consilieri psihologice a minorului D., dar nu ştia că este în scopul restabilirii relaţiei cu mama şi nu cunoaşte motivele pentru care nu s-a realizat, inculpatul luând legătura cu psihologul, dar nu a avut discuţii cu inculpatul pe această temă.
Inculpata a relatat că i-a povestit lui D. despre un personaj NN., un fel de îngeraş care îl ocroteşte şi care le spune adulţilor ce fapte face copilul, cunoscând că şi B. când a fost mică a avut un personaj, pe nume CCC..
Totodată, inculpata a recunoscut faptul că a udat-o cu furtunul cu apă pe L., instanţa obligând-o să îi plătească pretenţii de 1000 RON, făcând asta pentru că o stresează, o urmăreşte, a încercat să o lovească cu maşina în data de 28.10.2016, oprindu-se la câţiva centrimetri de ea, fapt pentru care a depus sesizare împotriva acesteia, fiind sancţionată contravenţional. A mai arătat că în ziua în care a udat-o cu furtunul era data de 25.11.2017, adică ziua sa de naştere şi înainte de acea zi nu şi-a căutat aproximativ o lună copiii, considerând că atunci a venit doar să o deranjeze.
A mai arătat că în august 2017 L. a ameninţat-o în prezenţa A.S.C.O. Oradea cum că o să o caute un interlop, motiv pentru care, la momentul respectiv, a sesizat din nou poliţia, aceasta fiind sancţionata atunci cu avertisment. Inculptata a relatat că şi mama L., numita U., îi adresează jigniri, auzindu-l şi pe tatăl L., numitul DDD. cum i-a adresat B., expresia "Mucoasă, mincinoasă!", "Te-am şters la cur, cum poţi să minţi!?", expresiile adresându-i-le în luna iulie 2017, în faţa casei unde locuiesc, însoţind-o pe L. când aceasta încerca să îşi exercite programul de vizitare minorei dat prin hotărârea 4802/2017, hotărâre prin care mama a cerut diminuarea programului de vizitare al minorei.
Audiată în cursul cercetării judecătoreşti la fond, inculpata a arătat că în anul 2015 B. şi D. au locuit la ei circa o luna şi jumătate, timp în care mama nu i-a căutat deloc. La un moment dat, prin septembrie- octombrie 2015, după începerea scolii, C. a dus-o pe B. la şcoală şi au urcat împreună la domiciliul mamei unde se afla şi bunica maternă, unde au discutat cu mama termenii şi condiţiile în care copii s-ar întoarce la domiciliul ei, respectiv să nu mai fie bătuţi, să fie îngrijiţi, să aibă răbdare cu ei si să nu fie lăsaţi pe la bunici şi pe la bonă, unde aveau camera lor. Copii s-au întors la domiciliul mamei, dar au păstrat legăturile personale cu părinţii. În această perioadă din discuţiile cu B. a concluzionat că ea era în continuare agresata de mamă şi ajunsese să creadă că a meritat să fie lovită, B. fiind făcută responsabilă pentru orice i se întâmpla lui D.. Conform inculpatei, la un moment dat B. a început să îşi exprime dorinta să locuiască la tata, dar ei erau plecaţi foarte mult din cauza firmei. A fost o situaţie în care B. a întrebat de ce ea şi D. nu ar avea loc sa stea cu ei, că aşa i-a zis mama care, de asemenea, îi indusese ideea că de aceea tatăl a dus-o înapoi in 2015 la domiciliul mamei, că vrea să se scape de ea. Spunându-i tatălui despre aceasta situaţie, acesta a purtat discuţii cu B., care i-a relatat multiplele aspecte ce s-au întâmplat acasă, indicate de ea în declaraţie, astfel că tatăl a fost de acord ca ea să rămână la ei cât doreşte. În acea vara B. a mers şi la bunicii paterni, unde mama s-a dus să discute cu ea să o convingă să meargă acasă. În aceeaşi vară şi D. a locuit împreună cu ei o perioada.
Inculpata a mai declarat că în luna septembrie, înainte cu câteva zile să înceapă şcoala, tatăl a dus-o pe B. la locuinţa mamei, cu rechizite şi cu toate lucrurile pe care i le cumpărase pentru începerea scolii, însă mama nu i-a deschis uşa, iar când B. a încercat să deschidă cu cheile ei, a constatat că nu se mai potrivesc. Mama striga de dincolo de uşă să spună lui x şi lui MM. să plece. Reacţia ei nu a înţeles-o pentru că, în luna aprilie a acelui an, doamna x i-a invitat la ziua B. şi au fost prezenţi amândoi şi nu au fost niciun fel de discuţii. După incidentul în care B. nu a putut deschide uşa, s-a întors la locuinţa lor şi la scurt timp mama l-a luat pe D. de la grădiniţă şi au dispărut circa 50 de zile pentru că tatăl nu a reuşit să îl mai contacteze şi nici nu l-a găsit la domiciliul mamei, astfel că a formulat sesizare la politie, de unde a primit la un moment dat o adresă că mama s-a prezentat cu minorul la politie şi nu doreşte să comunice adresa la care se află cu minorul. Tatăl a făcut notificări şi din acel moment, posibil înainte de 01 noiembrie, a început să se respecte programul de vizitare în privinţa lui D., în sensul că stătea două săptămâni la mamă şi două la tată. În perioada în care mama era dispărută cu D., tatăl a primit de la executor o notificare, ca B. să fie dusă, într-un termen indicat, la locuita mamei. De îndată, deşi B. nu a vrut să plece, tatăl i-a explicat şi a convins-o, astfel că împreună cu doi martori, s-au deplasat la locuinţa mamei unde au aşteptat-o peste 20 minute, dar nu a venit, iar aspectele invocate că s-ar fi aflat la HH. nu corespund realităţii pentru că era dispărură cu D. şi nu voia să se ştie unde se află. Invitată de mamă la ziua lui D., B. a invocat că nu vrea să meargă, că îi este frică şi prin discuţii, tatăl a convins-o să meargă, cu precizarea că nu i-a impus un anumit program. Din discuţiile cu B. la petrecere a avut loc un incident cu mama în care s-au certat şi s-au făcut reproşuri, iar B. a spus că a fost ameninţată că o loveşte, fapt pe care l-a interpretat în sensul că a fost dată afară.
Inculpata precizat că, ulterior mama a formulat o sesizare la DGASPC legat de situaţia B., care, în 07 decembrie 2016, urma să fie prezentată la o evaluare. În 6 decembrie mama s-a deplasat la şcoală cu un cadou, pe care B. l-a refuzat interpretând gestul ei ca şi cum ar dori să o cumpere şi a avut loc incidentul în care mama a lovit-o cu palma. Cu acea ocazie, B. fost luata de la şcoală de un colaborator al lor, EEE.. Inculpata a precizat că a primit acasă evaluarea psihologică, care nu a evidenţiat vreun abuz din partea tatălui, ci dimpotrivă, din partea mamei. Ulterior, nici în decembrie si nici în lunile care au urmat până în iunie 2017, mama nu a mai căutat-o pe B.. Între timp, prin ordonanţa presedinţială s-a modificat programul de vizitare şi mama a venit, împreună cu bunicul matern, fratele şi rude, la locuinţa lor. Au iesit la poartă, însă B. a refuzat să plece, mama a insistat să meargă la o îngheţată, tatăl nu s-a împotrivit, dar fata nu a vrut să meargă şi până la urma tatăl a spus să rămână să discute, în condiţiile hotărârii judecătoreşti, fără ridicare, urmând ca mama să discute cu fata prin gardul cu bare de fier, care permitea acest lucru. Tatăl nu a deschis uşa, dar a invitat-o pe mama înăuntru, însă B. a spus că nu, că dacă se deschide poarta ea pleacă în camera ei. În această împrejurare, bunicul i-a făcut diverse reproşuri B.. Inculpata a arătat că mama a făcut o sesizare la GG. şi reprezentanţii de acolo urmau să vină să supravegheze acel program de vizitare de 4 ore. Astfel, mama s-a prezentat cu cei doi reprezentanţi, dar B. a refuzat din nou ca mama să intre în curte, astfel că au rămas pe domeniul public. S-au purtat discuţii circa 2-3 ore, iar la unele din ele a stat şi ea pentru că aşa a vrut B. şi a stat si soţul. Discuţiile s-au purtat tot la gard pentru că B. nu a vrut să iasă afara si nici să meargă pe terasă, deşi era o căldură de 40 de grade. Discuţia s-a încheiat cu condiţia, pusă de B., că a doua zi iese la programul de vizitare, dacă mama îi aduce paşaportul şi banii de puşculită. A doua zi mama nu a adus bunurile, astfel că B., după circa 10 minute, a intrat în casă şi a refuzat să mai discute cu ea. Reprezentanţii GG. au luat întotdeauna legătura cu B., pentru că în cele din urma la alte întâlniri au intrat în casă şi au verificat chiar şi că D. dormea, constatând că B. nu voia să iasă la mama sa. În urma mai multor vizite reprezentanţii GG. au întocmit un raport şi au constatat că tatăl nu a influenţat copiii.
Inculpata a relatat că, în perioada celor 2 săptămâni în care D. se afla la mamă, aceasta nu îi permitea tatălui şi nici B. să vorbească cu D. telefonic, deşi când D. era la ei, era lăsat să vorbească cu mama daca suna. D. îşi dorea de mult să stea la ei, iar în vara anului 2017 după programul de vizitare legal, D. a refuzat să se mai întoarcă la mamă. Inculpata a precizat că, dacă B. nu ar fi stat cu ea şi tatăl său, nici D. nu şi-ar fi dorit acest lucru. La un moment dat, când ştia că mama trebuie să vină după copil, tatăl i-a spus că refuză să plece. Ulterior, mama a venit însoţită de 2 poliţişti să ridice copilul, dar D. a refuzat sa meargă. Un poliţist, J. a intrat înăuntru, iar D. a indicat motivele pentru care nu vrea să meargă, întrucât a fost bătut de mama, de partenerul acesteia şi de bunica maternă, cu un băţ numit Moş Nicolae. Cu această ocazie copilul nu a ieşit deloc în curte, ci doar pe balconul situat deasupra porţii, moment în care mama a început să strige că "moare mama fără tine" şi atunci copilul a început să plângă şi a intrat în casă, fără a fi introdus de nimeni, ea fiind lângă copil, în timp ce tatăl era la poartă. Nici un moment copilul nu a strigat că vrea la mama. Ulterior acestui incident, mama a plecat în concediu în Grecia şi, după circa o lună, a venit cu executorul. şi D. nu a vrut să meargă. În cele din urmă, executorul a intrat pe terasa şi a stat de vorba cu D., timp în care mama striga la poarta că o să moară. Deşi tatăl copiilor a trimis sume consistente de bani, la un moment dat de 4400 RON lunar şi plătea întreţinerea apartamentului, rata la bancă şi orele în particular şi haine, mama l-a denigrat constant, inclusiv în faţa prietenilor de familie, spunând că nu are ce mânca cu copiii.
Inculpata a mai arătat că tatăl a vrut să înscrie copilul la Şcoala Oltea Doamna, dar nu a avut acordul mamei pentru că, din câte ştie a existat un proces pe această tema, în care mama s-a obligat prin instanţă să meargă la şcoală, inculpata neavând niciun rol în luarea deciziilor în ceea ce priveşte copiii, tatăl fiind cel care s-a ocupat de copii, informând-o şi pe mamă în anumite privinţe, cum ar fi spre exemplu când i-a dus la medic la Cluj. Inculpata a mai declarat că, în situaţia în care soţul o ruga să îi ducă undeva, evident că îi ducea, dar nu pentru că ea lua decizia. În hotărârea definitivă din 2019, în care a fost stabilit domiciliul copiilor la tată, crede că s-a recomandat o consiliere a părinţilor si a copiilor. Au mai fost situaţii în care mama a apelat şi la alţi executori judecătoreşti, iar executorul EE. a venit împreuna cu politia, cu DGASPC-ul şi le-a solicitat să stea deoparte la parter, în timp ce au discutat cu copii la etaj şi s-a întocmit proces-verbal. Inculpata a relatat că a mai fost o executare în care mama a intrat în locuinţa în 2019, când tatăl a insistat ca ea să intre să constate situaţia, să nu mai fie acuzat el pe nedrept si atunci mama a intrat în casă, iar în momentul în care l-a atins pe unul din copii, aceştia au început să strige şi să plângă, împrejurări în care executorul a solicitat mamei să iasă afară. În opinia inculpatei, copiilor le era frică că vor fi luaţi de către mamă şi că nu vor mai putea să ţină legătura cu tatăl şi să vină la ei.
Inculpata a relatat că, înainte ca B. să se mute la ei, nu a văzut leziuni pe corpul ei, însă nici nu aveau cum să fie de la o palmă, un mop peste spate sau tras de urechi, de păr. A mai arătat că după ce s-a mutat la ei a sfătuit-o pe B. să ţină legătura cu mama, explicându-i că nu e obligată să locuiască cu ea, dar măcar să se întâlnească temporar, însă aceasta a refuzat constant pentru că mama nu a dorit să îşi ceara scuze de la ea punctual pe anumite aspecte pe care B. invocă că le-a trăit. Într-adevăr, D. o copiază foarte mult pe B. şi ascultă de ceea ce ea îi spune, chiar şi în contra argumentelor altor persoane.
Inculpata a menţionat că B. avea 12 ani când a venit mama, la acea primă întâlnire la gard, şi, chiar dacă ea si tatăl nu s-au împotrivit ca mama şi fiica să stea, chiar şi în casă, la discuţii, au acceptat decizia B. pentru că au apreciat că ar fi o soluţie pentru o negociere în viitor, în timp ce, dacă B. ar fi impus o barieră şi ar fi mers în camera ei, spulberau şansa unor viitoare discuţii cu mama.
Inculpata a arătat că nu a încercat să o suplinească pe mama copiilor, însă le-a fost alături când a fost nevoie şi consideră că este prietenă cu ei. A mai declarat că D. ştie cine este mama lui şi i-au explicat că nu trebuie să îi spună ei mamă, copiii de pe strada întrebându-l pe D. de ce i se adresează cu numele x şi nu mama, iar el le-a explicat situaţia familială.
În apel, inculpata a arătat că îşi menţine declaraţiile date pe parcursul procesului penal şi nu mai doreşte să dea declaraţii suplimentare.
Prin raportul de expertiză psihologică nr. 23/31.03.2021 întocmită de expert psiholog N. în primul ciclu procesual, în privinţa minorei B., s-a arătat, în esenţă, că în situaţia în care este în apropierea fizică a mamei, adolescenta prezintă semne de agitaţie psihomotorie, plâns isteric, un nivel mare de stres psihologic. S-a indicat că adolescenta prezintă semne de abuz psihic şi emoţional în raport cu acţiunile mamei, L., şi, în percepţia acesteia, mama ar fi trebuit să se comporte altfel, atât cu ea, cât şi cu fratele ei. Acţiunile mamei de a se apropia de B. sunt percepute de ea ca nişte comportamente egoiste ale mamei şi nu simte dragostea ei, respectiv aceasta doreşte să fie înţeleasă de mamă, enumerând câteva condiţii în care ar fi dispusă să o întâlnească pe mama, dar nu are nicio speranţă că acestea se vor realiza vreodată.
S-a arătat că B. nu a depăşit situaţiile percepute ca traumă şi din acest motiv evită relaţia cu mama, iar acest comportament anxios-evitant va rămâne pe termen lung dacă nu se va găsi o cale de remediere a relaţiei dintre minoră şi mama ei.
Minora B. afirmă că nu a fost influenţată nici de tatăl ei, C., nici de soţia tatălui, A., când a luat decizia de a nu o mai întâlni pe mama ei, L.. Fiind o adolescentă raţional-logică, B. caută motive logice pentru care ar fi bine să reia relaţia cu mama ei, dar aceste motive nu le are în prezent şi nu se poate afirma că aceste raţionamente ar fi fost insuflate de tatăl sau soţia tatălui.
Conform expertei, probabil prin atitudinea de indiferenţă a tatălui în legătură cu sentimentele mamei minorei, precum şi nevoia de a îşi apăra fiica în urma relatărilor minorei, la care se adaugă încurajarea exprimării voinţei personale, s-a format înstrăinarea/alienarea relaţiei mamă-fiică (părinte-copil). S-a mai arătat că nu există dovezi care să susţină determinarea directă a atitudinii minorei B. de respingerea a relaţiei cu mama ei şi că, într-un mod indirect, tensiunea dintre tatăl şi mama minorei, precum şi indiferenţa tatălui faţă de sentimentele mamei au susţinut, dar nu au determinat procesul de înstrăinare.
Expertul a arătat că minorul D. nu prezintă semne de abuz fizic, psihic sau emoţional în raport cu acţiunile mamei, L., sau acţiunile tatălui, C., sau soţia tatălui, A.. În percepţia copilului mama a avut comportamente abuzive asupra lui şi oricând acestea se pot repeta, dar aceste gânduri nu sunt susţinute de amintiri personale, ci de relatările surorii lui, în care are încredere deplină.
Minorul D. prezintă semne de agitaţie psihomotorie, plâns, un nivel mare de stres psihologic, în situaţia în care mama este în apropierea lui fizică şi manifestă un ataşament foarte puternic faţă de sora lui, B., relaţie caracterizată de o încredere totală. În aceste condiţii copilul nu pune sub semnul întrebării ideile, gândurile, opiniile surorii sale, respectiv dacă sora i-a spus că mama l-a bătut şi l-ar bate dacă se duce cu ea acasă, atunci copilul acceptă aceste idei, pentru că vin din partea unei persoane de încredere. Nu există dovezi care să susţină faptul că tatăl copiilor, C. şi/sau soţia tatălui, A. ar fi manipulat-o pe B. de a-l influenta pe D. împotriva mamei lor.
Expertul a precizat că nu există dovezi care să susţină determinarea directă din partea tatălui sau a soţiei tatălui a atitudinii minorului D. de respingere a relaţiei cu mama lui, dar opinia, ideile, gândurile surorii lui, B., l-au influenţat pe minorul D. în atitudinea de respingere a relaţiei cu mama. Într-un mod indirect, tensiunea dintre tatăl şi mama minorului, precum şi indiferenţa tatălui faţă de sentimentele mamei au susţinut, dar nu au determinat procesul de înstrăinare.
S-a concluzionat că minorul nu prezintă semne de abuz fizic, psihic sau emoţional, astfel că dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală nu sunt puse în primejdie, însă dată fiind asimilarea unor idei, conform cărora mama este o persoană periculoasă, idei preluate de la sora lui, pot pune în pericol pe termen lung, posibilitatea reabilitării relaţiei dintre mamă-fiu.
În urma audierii în şedinţa publică din data de 19.05.2021, expertul psiholog N. a prezentat, în sinteză, următoarele elemente relevante în cauză:
1. Cu privire la starea emoţională a minorilor, a arătat că ambii copii suferă de alienare parentală faţă de mama lor, L., respingând relaţia cu mama, atitudine care se manifestă diferit, după cum urmează:
- minora B.: prezintă o traumă emoţională constând în evitarea aproape totală a prezenţei mamei în viaţa ei, reacţii emoţionale exagerate (plâns isteric, agitaţie psihomotorie, ridicarea tonului vocii, dorinţa de a evita întâlnirea cu mama, stare depresivă, manifestând regrete în privinţa lipsei unei relaţii normale cu mama), invocând pe de-o parte faptul că nu este înţeleasă de către mamă (nu înţelege trăirile ei, modul în care gândeşte, necesităţile şi atitudinile ei), a fost agresată şi a avut certuri cu aceasta (exemplificând situaţia în care a fost lăsată să-l îngrijească pe D. ori când mama îi aducea fiicei un pachet la şcoală, care era percepută de către B. un atac la persoana ei, un gest de egoism din partea mamei, punând-o într-o lumină defavorabilă, fiindu-i ruşine faţă de ceilalţi colegi, percepţia B. fiind cauzată de vârsta adolescenţei şi de pachetul de nemulţumiri acumulate în relaţia cu mama), iar pe de altă parte criticând modul în care aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile părinteşti (ex. au existat situaţii în care a fost lăsată să-l îngrijească pe fratele ei, D., în locul mamei, se vede ca o mamă surogat), minora intensificând efectele traumei;
- minorul D.: având în vedere perioada însemnată de aproximativ 4 ani în care minorul nu a avut nicio relaţie cu mama, în prezent nu are nicio amintire cu aceasta, copilul a crescut şi trăieşte în prezent cu acest sentiment de respingere relaţiei cu mama, care a devenit între timp o atitudine percepută ca fiind firească de către copil, în sensul de a nu avea o relaţie cu mama lui, lipsa relaţiei cu mama de circa 4 ani fiind una dintre cauzele alienării parentale a minorului faţă de mamă. Pe de altă parte, este foarte mult influenţat de sora lui, fără ca el să conştientizeze acest fapt, iar pe fondul relaţiei foarte apropiate dintre cei doi fraţi, D. nu pune la îndoială ceea ce îi spune sora lui, este pentru el adevărul suprem, atitudinea de respingere a copilului faţă de mamă fiind preluată şi de la sora sa.
În cazul B., respingerea relaţiei cu mama este rezultatul unui mecanism, în sensul că aceasta trăieşte trauma emoţională, iar în cazul lui D., acesta nu respinge relaţia cu mama în urma unei traume, ci în urma preluării unui model de la o persoană de încredere, respectiv sora acestuia.
2. Cu privire la cauzele care au determinat atitudinea minorilor de respingere a relaţiei cu mama, alături de factorii personali, anterior menţionaţi, strict legat de copii şi de personalitatea acestora, modul de gândire şi emoţiile acestora, se adaugă factorii contextuali, respectiv indiferenţa tatălui faţă de sentimentele şi dorinţele mamei în privinţa existenţei unei relaţii fireşti dintre copii şi mamă.
Expertul a arătat că tatăl a manifestat indiferenţă, dezinteres cu privire la relaţia copiilor cu mama, fără a încerca să medieze şi să remedieze relaţia fiică-mamă, lăsând libertate de decizie copiilor şi neglijând relaţia acestora cu mama, apreciind că a acţionat în conformitate cu convingerile acestuia, indiferent de importanţa deciziilor cu privire la viaţa copiilor.
Atitudinea tatălui este de a susţine alegerea copiilor, adică dacă B. nu vrea să se întoarcă sau să se întâlnească cu mama, acceptă că nu vrea, fără a încerca să remedieze relaţia, însă în privinţa lui D., acesta poate să decidă, doar că acesta decide ceea ce decide B..
În acest sens, expertul psiholog a precizat faptul că "abuzul psihologic" are un caracter general, iar în conţinutul acestuia intră orice formă de abuz psihic, emoţional, motivaţional, comportamental, inclusiv indiferenţa părintelui, care este un element socio-comportamental determinat pentru copil, iar din punct de vedere psihologic, "indiferenţa", are efecte mai grave decât o atitudine conflictuală în relaţia dintre tată şi mama copiilor şi prin neglijenţa tatălui, manifestată sub forma indiferenţei prezentate, acesta a exercitat o influenţă asupra minorei B. pentru ca aceasta să evite relaţia cu mama ei, iar contextul a creat mediul propice de dezvoltare a alienării parentale a B. faţă de mamă, expertul concluzionând faptul că alienarea minorei faţă de mamă nu ar fi avut loc fără comportamentul tatălui care nu a susţinut-o în refacerea relaţiei cu mama.
Pe de altă parte, expertul a menţionat că în evaluarea psihologică efectuată nu a găsit vreun indiciu că cei doi minori, care prezintă în intelect raţional ridicat, ar fi fost influenţaţi în mod direct de către tatăl şi soţia tatălui în privinţa respingerii relaţiei cu mama, influenţa exercitată de către inculpaţi asupra copiilor, pentru a determina respingerea relaţiei cu mama, fiind mai degrabă indirectă, în condiţiile anterior precizate. De asemenea, a precizat că lipsa relaţiei fireşti dintre mamă şi copii a determinat alienarea parentală a minorilor faţă de mama lor.
Expertul a arătat că B. are amintiri despre relaţia cu mama, şi tatăl este perceput ca persoana care îi oferă protecţie şi nu autoritate parentală, însă D. nu are în prezent amintiri în relaţia cu mama, tatăl fiind perceput ca o persoană democratică care îl susţine.
Expertul a stabilit că atitudinea tatălui, atât de protector cât şi permisiv, nu a determinat o responsabilizare prematură a adolescentei, însă în cazul minorului acesta s-a produs, existând o dependenţă emoţională între cei doi fraţi.
3. Expertul a ajuns la concluzia că, referitor la efectele alienării parentale a celor doi minori faţă de mama lor, în cazul minorei B. lipsa relaţiei fireşti dintre fiică şi mamă afectează în prezent dezvoltarea emoţională, sănătoasă a B. şi va afecta şi în viitor sănătatea emoţională a acesteia. Doar când (şi dacă) B. va ajunge în situaţia de a renunţa la condiţii în relaţia cu mama, atunci vor exista premisele depăşirii traumei şi va putea să dezvolte o oarecare relaţie cel puţin neutră cu mama.
Conform expertului, în cazul minorului D., lipsa relaţiei fireşti dintre fiu şi mamă afectează în prezent dezvoltarea emoţională, sănătoasă a copilului, iar cu privire la consecinţele viitoare ale alienării parentale în relaţia cu mama lui, acestea vor depinde de impactul adolescenţei asupra personalităţii copilului, care va putea determina fie căutarea mamei şi încercarea de a restabili relaţia cu aceasta, fie alienarea parentală în relaţia cu mama se va agrava.
În continuare, expertul psiholog a precizat faptul că a făcut o evaluare a relaţiei copii - mamă fără a avea interviu cu mama, strict din perspectiva minorilor, deoarece obiectivele au vizat percepţia copiilor despre situaţia în care se află, dezvoltarea lor emoţională, scopul expertului nefiind să caute adevărul, ci să evalueze starea emoţională a copiilor din prezent, adică să evidenţieze ce simt în prezent copii, unde se află, ce trebuie făcut pentru a se depăşi situaţia în care se află, fără a putea evalua ce au simţit copiii în urmă cu 3 - 4 ani, ci doar ceea ce simt acum vizavi de amintirile legate de evenimente trecute, percepţia lor actuală despre acestea, percepţie care însă, poate fi distorsionată parţial în mod inconştient de către copii.
Expertul a arătat că cei doi copii nu trebuiau pregătiţi emoţional cu privire la faptul că urmează să o întâlnească pe mama lor întrucât nu se află într-o situaţie terapeutică, ci una de evaluare în care urma să se constate reacţia copiii în privinţa întâlnirii cu mama. Expertul psiholog a indicat faptul că o consiliere psihologică a minorilor în această perioadă, de 3-4 ani, i-ar fi ajutat pe aceştia să menţină ori să refacă relaţia cu mama lor şi i-ar ajuta şi în viitor, însă tatăl copiilor a refuzat consilierea psihologică a acestora pentru motivul că minorii nu vor consiliere psihologică. În acest sens a precizat că refuzul de consiliere psihologică începe de regulă cu vârsta adolescenţei, în această situaţie fiind recomandată negocierea părintelui cu adolescentul în aşa fel încât părintele să îl determine pe minor să urmeze cel puţin o şedinţă, poate împreună cu acesta, după care să ia o decizie cu privire la continuarea terapiei, iar înainte de vârsta adolescenţei copii de regulă nu refuză şi, oricum, ei nu sunt capabili să decidă dacă trebuie sau nu să urmeze program de consiliere psihologică.
Expertul a concluzionat că, în cauză, suntem în prezenţa fenomenului de alienare parentală astfel cum acesta este definit de dispoziţia nr. x/2016 a Colegiului Psihologilor din România, ca fiind o formă de abuz psihologic sever asupra copilului exercitat de către părintele rezident în sensul manipulării copilului de către părintele rezident împotriva celuilalt.
Expertul a arătat că părintele trebuie să acţioneze întotdeauna în conformitate cu convingerile acestuia, indiferent de importanţa deciziilor cu privire la viaţa copiilor.
Experta N., audiată în cursul cercetării judecătoreşti în primul ciclu procesual în apel, a arătat că, îşi menţine declaraţia dată în faţa instanţei de fond cu excepţia explicaţiilor date referitoare la termenul de alienare parentală, întrucât definiţia pusă atunci la dispoziţie de procuror conţinea şi expresia de neglijenţă, ori aceasta nu a găsit niciun document legal care să conţină şi această noţiune drept componentă a alienării parentale.
A indicat că în cazul persoanei vătămate minore B. nu a constatat semne de abuz din partea tatălui sau a soţiei acestuia, în schimb a constatat existenta unei relaţii tensionate între minoră şi mama sa L., această relaţie tensionată fiind cauzată de conduita mamei faţă de minoră în perioada preadolescentei, când avea vârsta de 10-12 ani, episoadele pe care i le-a relatat minora fiind suficient de detaliate pentru a o convinge pe martoră de realitatea acelor întâmplări, iar în cazul în care i s-ar fi indus ideea că acele evenimente s-ar fi petrecut aceasta nu ar fi putut oferi o descriere atât de amănunţită.
Expertul a precizat că nu crede că inculpaţii au avut un rol în generarea acestei relaţii tensionate, dar crede că odată exprimată opţiunea minorei de a refuza să se întâlnească cu mama comportamentul indiferent al tatălui i-a întărit această idee. A declarat că i s-a părut că tatăl oferă libertate de decizie ambilor copii, iar odată exprimată dorinţa lor acesta adoptă o atitudine de genul "dacă nu vrei nu te poate obliga nimeni". A mai precizat că nu a constatat nicio influenţă negativă a inculpatei A. asupra minorei, dimpotrivă, i s-a părut că relaţia lor este una normală, de susţinere.
Expertul a menţionat că, atunci când minora a fost la cabinetul său şi i-a spus că mama este afară şi că doreşte să vadă, aceasta a început să plângă şi a refuzat, calmându-se abia atunci când i-a spus că o va trimite pe mamă. A mai arătat că minora ar accepta reluarea relaţia cu mama, dar doar în condiţiile ei, şi anume ca aceasta să-şi ceară iertare şi să-şi recunoască greşelile, relatându-i printre altele că este ruşinată de conduita mamei în public, povestind nişte evenimente petrecute la şcoală. Expertul a relatat că minora recunoaşte faptul ca a avut o exprimare agresivă, însă încearcă să justifice aceasta prin faptul că nu mai dorea să se întâlnească cu mama şi era deranjată ca aceasta se foloseşte de mediul şcolar pentru a încerca să reia legătura. Expertul a precizat că B., faţă de fratele ei, D., are o atitudine protectoare, oarecum maternă, se simte responsabilă faţă de acesta, i-a influenţat atitudinea faţă de mamă prin relatarea unor potenţiale fapte negative, "ne bate", " ne fură" (prin aceasta copilul înţelegând de fapt răpirea), iar din relatările minorei, ştie că atunci când mama pleca şi îi lăsa singuri, B. avea grijă de fratele său.
Expertul a mai arătat că refuzul minorei de a avea contact cu mama este determinat de o situaţie de înstrăinare, înstrăinare care crede că este consecinţa a trei factori: amintirile legate de acele întâmplări negative dintre mamă şi fiică în perioada copilăriei, vârsta adolescenţei şi indiferenţa tatălui în legătură cu poziţia exprimată de minoră faţă de reluarea sau reconcilierea cu mama. Expertul nu consideră că această indiferenţă poate fi considerată ca o formă de abuz asupra copilului, deoarece niciunul dintre minori nu i-a relatat dacă a existat o influenţă activă a tatălui asupra copiilor, ci dimpotrivă, cele spuse de aceştia se referă la legătura pe care au avut-o cu mama şi evenimentele care au dus la tensiune în cazul persoanei vătămate B., iar în cazul persoanei vătămate D. refuzul acestuia de a-şi vedea mama se datorează relatării surorii lui.
A mai arătat că, având în vedere refuzul minorilor de a se întâlni cu mama în cursul evaluărilor martora a avut doar o discuţie scurtă cu aceasta de 10-15 minute în care i-a explicat situaţia, însă alte discuţii cu ea nu a avut având în vedere că obiectivele expertizei nu vizau şi evaluarea adulţilor şi nici relaţia dintre tată şi mamă, Din cadrul acelei discuţii martora a constatat că mama dorea să-şi vadă copiii şi să se întâlnească cu ei. Expertul a făcut evaluarea psihologică a lui B. la aproximativ la 3-4 ani, precizând că, având în vedere că minora a perceput evenimentele respective ca pe nişte traume, este absolut firesc ca detaliile să-i rămână în memorie, spre deosebire de amintirile cotidiene care se şterg relativ uşor, evenimentele traumatice sunt uşor de rememorat, mai ales în situaţia în care se cer explicit relaţii legate de timp, loc, prezenţa altor persoane, mirosuri, vreme, lumină. A mai arătat că memoria afectivă se fixează prin apariţia acelor flash-uri, trauma tocmai aşa este definită de literatura de specialitate ca apariţia unor imagini fragmente din evenimentul emoţional trăit, iar aceasta nu poate fi influenţată din exterior.
Expertul a precizat că traumele la care a făcut referire ar fi putut fi remediate dacă copiii erau implicaţi în terapie psihologică, precizând că ştie că persona vătămată B. a fost la câteva şedinţe de consiliere psihologică în cadrul şcolii în urma evenimentului petrecut acolo. A mai arătat că a constatat că numărul de şedinţe a fost foarte mic şi, întrebând-o de ce nu a participat la altele, răspunsul ei a fost acela că psihologul a fost de acord cu mama şi că trebuie să accept că, în anumite situaţii, trebuie să îi aplice şi sancţiuni fizice.
Expertul a mai arătat că a fost desemnată să efectueze evaluări ale minorilor şi pe parcursul urmăririi penale, în anul 2019, însă atunci nu a putut face evaluarea, deoarece, din discuţiile avute cu tatăl, a înţeles că minorii refuză discuţia cu psihologii, lucru pe care i l-a confirmat ulterior şi minora B., care îi spusese că nu mai doreşte să discute cu psihologi. Conform expertului, la prima întâlnire cu B., atunci când familia inculpaţilor a primit-o în locuinţa lor pentru prima întrevedere, fetiţa s-a poziţionat chiar în faţa expertului şi a refuzat categoric orice discuţie, în schimb, minorul D. s-a aşezat mai retras, şi-a urmărit sora, nu s-a uitat nici la tată, nici la soţia acestuia şi a făcut exact ce a zis sora sa. A mai arătat că i-a cerut la un moment dat minorului să se uite la ea şi să îi răspundă aşa, însă s-a uitat timid şi a spus că vrea să meargă sus în camera sa, prin urmare, martora crede că D. face ceea ce îi spune sau vede la sora sa. Conform expertului, atunci când s-a deplasat la casa inculpaţilor pentru evaluarea minorilor, întâlnirea având loc în 03.12.2019, inculpaţii au avut un comportament civilizat faţă de expert, inculpata FFF. nu a stat tot timpul în sufrageria în care au primit expertul, a ieşit la bebeluşul pe care îl aveau, tatăl a fost prezent, dar în momentul în care minorii şi-au exprimat refuzul de a participa la evaluare, a spus că el nu are ce să facă, că nu-i poate forţa. Expertul a arătat că, în ceea ce o priveşte pe B., la vârsta de 12-14 ani, crede că avea deja maturitatea pentru a decide dacă îşi întâlneşte mama ori dacă merge la terapie, însă în cazul lui D. nu se aplică această situaţie. Expertul a considerat că reacţia B. este un răspuns firesc şi proporţional la cele pe care le percepe ea ca fiind comportamente inadecvate ale mamei, nu doar la eventualele acte de agresiune ale mamei, ci şi la faptul că nu i-a permis să meargă într-o excursie, a apărut la şcoală, voia să se întâlnească cu ea pe stradă, cele mai relevante fiind cele referitoare la agresiune, celelalte având doar rolul de a susţine relaţia tensionată dintre mamă şi fiică.
Conform expertei, lipsa mamei generează efecte negative în comportamentul minorei, iar asupra lui D. nu a observat nicio formă de abuz, martora constatând că acesta este un copil echilibrat, inteligent şi că se simte foarte bine în mediul în care trăieşte. În ceea ce priveşte refuzul acestuia de a lua legătura cu mama, a considerat că este influenţat de sora sa şi nu de către inculpaţi. D. îşi justifică refuzul de a se întâlni cu mama sa pentru că îi este frică că î1 va bate sau îl va fura (că va fi răpit). Atunci când i s-a cerut să relateze un eveniment pe care el l-a perceput direct, în care mama să fie exercitat un act de agresiune împotriva sa, acesta nu poate, arătând că tot ceea ce ştie cunoaşte din relatările surorii sale. Din relatările lui D., modul în care percepe acesta viaţa împreună cu inculpaţii şi fraţii săi, este acela al unei familii normale, povestindu-i martorei cum îşi petrec după-amiezile, cum interacţionează cu tatăl, cu soţia acestuia căreia uneori îi spune mamă, cu sora şi cu fratele său. Influenţa B. este mai mare asupra comportamentului lui D. decât a adulţilor, dat fiind timpul mai îndelungat petrecut împreună, martora precizând că este firesc ca pentru un copil aşa mic ca sora să fie figura centrală a vieţii sale, întrucât B. a devenit figura centrală chiar de la început, ea fiind implicată efectiv în îngrijirea lui D. încă din fragedă pruncie (îi dădea de mâncare, îi schimba scutecul, îl spăla), prin urmare şi în momentul în care s-au mutat la tată şi-a păstrat acest loc.
În prealabil, Curtea de apel a constatat existenţa unei identităţi între aspectele care formează obiectul prezentei cauze şi cele care au format obiectul analizei din partea instanţei civile (senţinţa civilă nr. 5973/24.10.2018 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul civil nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 478/A/03.06.2019 a Tribunalului Bihor) şi care au stabilit că cei doi minori sunt influenţaţi în mod negativ de către ambii inculpaţi (tatăl şi actuala lui soţie) în sensul de a nu păstra legături părinteşti cu mama.
Instanţa civilă a reţinut, în sinteză, că starea de fapt actuală în care ambii minori au refuzat orice contact cu mama rezidă din culpa comună a ambilor părinţi şi nu s-a făcut dovada regularităţii acestor violenţe din partea mamei asupra copiilor, însă chiar şi un comportament ocazional de această natură nu poate fi tolerat într-o societate modernă, a cărei preocupări primordiale sunt protejarea minorilor împotriva oricărui abuz, fiind contrar prevederilor art. 489 noul C. civ.
În acelaşi timp însă, tribunalul a reţinut ca fiind corecte toate susţinerile intimatei şi ale instanţei de fond cu privire la atitudinea culpabilă a tatălui, care a utilizat aceste episoade izolate pentru a manipula minorii şi a-i îndepărta complet şi iremediabil de mamă şi deşi eforturile mamei de refacere a relaţiei cu cei doi copii au fost avute în vedere, tribunalul a dat totuşi prevalenţă interesului superior al celor doi minori, analizat la momentul pronunţării hotărârii şi a stabilit locuinţa ambilor la tată, în exclusivitate pentru a le permite celor doi să locuiască împreună şi pentru a le asigura o continuitate în status-quo-ul preexistent şi cu care sunt obişnuiţi.
Din întreaga probaţiune administrată, s-a reţinut de către Tribunal că tatăl şi actuala soţie a acestuia şi-au folosit ascendentul pe care îl aveau ca adulţi asupra celor doi minori pentru a evidenţia în mod subtil prin comparaţii observabile doar de un alt adult, toate aspectele mai puţin favorabile din comportamentul mamei. În acelaşi timp, fiecare gest minor al tatălui şi al soţiei acestuia era pus în evidenţă în mod pozitiv, lăsându-se minorilor aparenta opţiune în a alege cu cine să rămână. Acest comportament este vădit în ambele înregistrări video depuse la dosarul cauzei, cea cu interviul minorului D. şi cea cu încercarea mamei de a pune în executare sentinţa pronunţată la fondul dosarului de faţă, din aprilie 2019.
De asemenea, Tribunalul a mai reţinut că, din interviul luat de tată şi concubina acestuia minorului D., în vara anului 2017, depus în format video la dosar, rezultă caracterul vădit interesat al întrebărilor puse şi a modului profund imoral al administrării acestui set de întrebări – răspunsuri, prin compararea permanentă a actualei soţii a tatălui cu mama, pentru a o pune pe prima într-o lumină favorabilă în detrimentul celeilalte. S-a arătat de către Tribunal că el este de asemenea vădit din procesul-verbal de audiere a minorei B. din iunie 2019, când aceasta a refuzat categoric orice altă perspectivă asupra realităţii, care să nu fie conformă cu cea prezentată anterior de apelant sau de actuala sa soţie, care în opinia fetei, sunt deţinătorii adevărului suprem.
Tribunalul a stabilit că acesta este şi motivul pentru care apelantul a refuzat orice examinare psihologică de durată a minorilor, respectiv cele două expertize psihologice încuviinţate în dosarul de faţă şi în dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, precum şi consilierea psihologică. Tribunalul a evidenţiat din nou caracterul imperativ al apelării la consiliere psihologică pentru reconstruirea relaţiei dintre copii şi mamă, care a fost deteriorată de trei ani, aspect rezultat din raportul de audiere a celor doi minori efectuat de psiholog DD., în sensul că cei doi copii nu au avut ocazia să interacţioneze cu mama lor, iar tatăl nu a încurajat relaţia cu mama lor, lăsând la latitudinea copiilor dacă vor sau nu să meargă cu mama lor.
În acest sens, se reţine că, prin Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) şi ale art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., precum şi ale art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, publicat în Monitorul Oficial nr. 357 din 7 aprilie 2021, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii" din cuprinsul dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din C. proc. pen. este neconstituţională.
S-a arătat că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea astfel pronunţată este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, această regulă având ca scop administrarea uniformă a justiţiei.
Respectarea principiului autorităţii de lucru judecat are ca finalitate asigurarea securităţii raporturilor juridice, componentă a principiului securităţii juridice, ca standard al dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 6 din Convenţie. Acest principiu exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi "contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze". Principiul securităţii raporturilor juridice a apărut şi s-a dezvoltat pe cale pretoriană, mai exact în practica instanţelor internaţionale, dobândind rang de principiu al ordinii juridice europene.
Referitor la acelaşi principiu, prin Hotărârea din 8 iulie 2019 pronunţată în Cauza Mihalache împotriva României, paragraful 22, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat existenţa a trei criterii care trebuie îndeplinite pentru a putea considera că o decizie este definitivă: decizia trebuie să blocheze definitiv urmărirea penală, trebuie să fi fost precedată de o investigaţie amănunţită şi trebuie să se bazeze pe o evaluare a fondului cauzei.
Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, a plasat principiul securităţii raporturilor juridice în rândul exigenţelor statului de drept, raportând, acest principiu la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie (Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 etc.). În Cauza Lungu şi alţii împotriva României, hotărârea din 21.10.2014, s-a statuat că dreptul reclamanţilor la un proces echitabil a fost încălcat în sensul art. 6.1 din Convenţie arătându-se că: "Însă, derularea simultană şi în paralel a două proceduri independente cu privire la aceleaşi fapte, care a condus secţia penală a Curţii de Apel la o nouă apreciere a acestor fapte, radical diferită de hotărârea anterioară a secţiei comerciale de la aceeaşi Curte de Apel, a adus atingere principiului securităţii juridice (...) În consecinţă, prin aceea că a revenit asupra unui punct al litigiului care a fost deja tranşat şi care a făcut obiectul unei hotărâri definitive, şi în absenţa unui motiv întemeiat, Curtea de Apel a înfrânt principiul securităţii raporturilor juridice. Din acest motiv, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 par. 1 din Convenţie a fost încălcat" (par. 46-47).
Susţinerea inculpaţilor că prezenta cauză nu trebuie să fie soluţionată prin prisma prevederilor art. 52 alin. (3) C. proc. pen. privind chestiunile prealabile, ca urmare a faptului că raporturile dintre copii şi părinţi sunt într-o dinamică constantă, fiind posibil ca aceste să se modifice de-a lungul timpului, nu poate fi acceptată în condiţiile în care situaţia privind persoanele vătămate persistă şi în prezent. Faţă de aceste împrejurări, se apreciază că instanţa penală nu mai poate examina aspectele care au fost dezlegate de către instanţa civilă, însă, întrucât decizia civilă a intervenit pe parcursul procesului penal, unde au fost administrate probe de natură diferită, Curtea constată că acestea din urmă confirmă cele arătate mai sus.
În acest context nu trebuie omisă atitudinea minorului D. manifestată imediat ce tatăl a refuzat înapoierea acestuia la mamă în anul 2017 care, atunci când a auzit vocea mamei a ieşit în curte, plângând că vrea la aceasta, moment în care inculpatul, în prezenţa poliţiei (care confirmă acest aspect), l-a luat pe sus şi l-a băgat în casă, susţinând apoi că minorul nu ar fi vrut la mama.
Tot cu titlu preliminar, Curtea de apel face trimitere la legislaţia aplicabilă în cauză, respectiv interpretarea art. 8 din CEDO privind luarea măsurilor în vederea asigurării reunirii părintelui cu copilul său şi a art. 7 din Convenţia de la Haga din 19 octombrie 1996 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor care cuprinde mai multe măsuri ce trebuie luate de state pentru a asigura înapoierea rapidă a copilului, inclusiv iniţierea procedurilor judiciare, a fost aplicată fără rezerve de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea de la Strasbourg reiterează faptul că posibilitatea părintelui şi copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt constituie un element fundamental al "vieţii de familie" în sensul art. 8 din Convenţie, chiar şi atunci când relaţia dintre părinţi s-a destrămat (Keegan împotriva Irlandei, 26 mai 1994, pct. 50, seria x nr. x; Eberhard şi M., pct. 125; şi Monory împotriva României şi Ungariei, nr. 71099/01, pct. 70, 5 aprilie 2005).
În ceea ce priveşte obligaţia statului de a dispune măsuri pozitive, Curtea a hotărât că art. 8 include pentru părinţi dreptul de a beneficia de măsuri din partea statului pentru a fi alături de copiii lor şi obligaţia autorităţilor naţionale de a înlesni reîntregirea familiei (Ignaccolo-Zenide împotriva României, nr. 31679/96, pct. 94, CEDO 2000-I; Nuutinen împotriva Finlandei, nr. 32842/96, pct. 127, CEDO 2000-VIII; şi Eberhard şi M., pct. 127).
Curtea a considerat anterior că desfăşurarea ineficientă şi, în special, cu întârziere, a acţiunilor de încredinţare poate determina o încălcare a art. 8 din Convenţie, respectiv o măsură este apreciată ca fiind adecvată în funcţie de celeritatea cu care este pusă în aplicare, deoarece trecerea timpului poate avea consecinţe ireparabile asupra relaţiilor dintre copii şi părintele care nu locuieşte cu ei .
Durata procedurilor în care sunt implicaţi copii capătă o importanţă deosebită, deoarece există întotdeauna pericolul ca orice întârziere procedurală să aibă efect asupra soluţionării de facto a problemei în faţa instanţei (H. împotriva Regatului Unit, 8 iulie 1987, pct. 89-90, seria x nr. x; şi P.F. împotriva Poloniei, nr. 2210/12, pct. 56, 16 septembrie 2014). Datoria autorităţilor de a lua măsuri pentru a înlesni reîntregirea familiei nu este absolută, deoarece reunirea unui părinte cu copiii care locuiesc de mai mult timp împreună cu celălalt părinte nu poate avea loc imediat şi poate necesita luarea de măsuri pregătitoare. Natura şi amploarea acestei pregătiri depind de circumstanţele fiecărui caz în parte, însă înţelegerea şi cooperarea tuturor părţilor implicate constituie întotdeauna o componentă importantă. Deşi autorităţile naţionale trebuie să facă tot posibilul pentru a facilita o astfel de cooperare, orice obligaţie de a aplica măsuri coercitive în această privinţă trebuie să fie limitată, întrucât trebuie luate în considerare atât interesele, cât şi drepturile şi libertăţile tuturor părţilor implicate, în special interesul superior al copilului şi drepturile sale în temeiul art. 8 din Convenţie.
După cum a hotărât anterior Curtea, deşi în acest domeniu delicat nu sunt de dorit măsuri coercitive în privinţa copiilor, nu trebuie exclusă recurgerea la sancţiuni atunci când părintele cu care locuiesc copiii are un comportament ilegal. Chiar dacă este posibil ca unele sancţiuni mai severe să nu fi putut schimba poziţia generală a părintelui respectiv, acest lucru nu scuteşte autorităţile naţionale de obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a înlesni legăturile de familie (Kuppinger împotriva Germaniei, nr. 62198/11, pct. 103 şi 107, 15 ianuarie 2015).
În cele din urmă, Curtea consideră că este important să reitereze faptul că, deşi jurisprudenţa sa impune luarea în considerare a opiniilor copiilor, aceste opinii nu sunt neapărat imuabile, iar obiecţiile lor, cărora trebuie să li se acorde atenţia cuvenită, nu sunt neapărat suficiente pentru a fi puse deasupra intereselor părinţilor, în special atunci când este vorba de legături periodice cu copiii lor. Dreptul unui copil de a-şi exprima propriile opinii nu ar trebui interpretat ca oferind un drept de veto necondiţionat copiilor, fără a lua în considerare alţi factori şi a efectua o examinare în scopul determinării interesului superior al copilului; în mod normal, acest interes impune menţinerea legăturilor personale ale copilului, cu excepţia cazurilor în care acest lucru ar dăuna sănătăţii şi dezvoltării copilului (Raw şi alţii împotriva Franţei, nr. 10131/11, pct. 94, 7 martie 2013).
Curtea reiterează că lipsa de cooperare dintre părinţi nu scuteşte autorităţile de luarea tuturor măsurilor care pot contribui la menţinerea sau restabilirea legăturilor de familie (Nicolo Santili împotriva Italiei, nr. 51930/10, pct. 73, 17 decembrie 2013, cu trimiterile suplimentare).
În cauza R.I. şi alţii împotriva României (abuzul psihologic sub forma alienării parentale exercitate de tată confirmat în raportul psihologului), s-a concluzionat că, având în vedere timpul scurs de la începutul convieţuirii cu tatăl lor şi, în prezent, refuză orice legătură cu mama, prezenta hotărâre nu ar trebui interpretată în niciun fel ca sugerând că autorităţile trebuie să ia măsuri pentru a realiza reunirea primei reclamante cu copiii săi, fără a lua măsuri pregătitoare adecvate (E.S. împotriva României şi Bulgariei, nr. 60281/11, pct. 82, 19 iulie 2016).
Curtea de apel reţine că probele administrate în cauză au evidenţiat că, deşi inculpatul C. a fost obligat, prin mai multe hotărâri judecătoreşti de natură civilă, să asigure consilierea psihologică a minorilor, iar instituţiile în materie şi experţii psihologi care au interacţionat cu minori au recomandat această formă de terapie, totuşi acesta împreună cu inculpata A. s-au opus sub orice formă la consilierea psihologică cu scopul de a evita scoaterea minorilor de sub influenţa psihologică a acestora şi de a nu se putea oferi o perspectivă obiectivă asupra stării de fapt dintre părţi, după care s-a continuat cu absenţa informării mamei L. cu privire la deciziile luată în privinţa minorilor şi niciun moment nu i s-a permis acesteia să aibă o relaţie personală cu minorii.
Chiar şi în situaţiile în care mama a încercat într-un cadrul instituţional să aibă un contact cu minorii, relaţiile dintre foştii soţi au fost încordate, cu discuţii tensionate la care au asistat şi consilierii din cadrul Administraţiei Sociale Comunitare Oradea, astfel încât, conflictul parental desfăşurat pe mai multe paliere, a dus la distanţarea aproape iremediabilă a minorilor faţă de mamă, cu toate că păstrarea şi dezvoltarea legăturii părinteşti cu mama era în mod cert în interesul superior al minorilor.
Înstrăinarea persoanelor vătămate minore, B. şi D. faţă de mama lor, rezultă din respingerea totală de către aceştia a relaţiei cu mama, în cazul minorei B. manifestându-se sub forma unei traume emoţionale, constând în reacţii emoţionale exagerate (plâns isteric, agitaţie psihomotorie, ridicarea tonului vocii, dorinţa de a evita întâlnirea cu mama, panică, stare depresivă), iar în cazul minorului D., sub forma lipsei oricărei amintiri personale cu mama şi a percepţiei copilului că mama a avut un comportament abuziv asupra lui care se poate repeta oricând.
De altfel, anterior incidentului din vara anului 2016, minora B. a susţinut că, din varii motive, de două ori (în anii 2015 şi 2016), a luat hotărârea de a nu se mai întoarce la mama, însă inculpatul a convins-o de fiecare dată să se întoarcă la mamă, aspect care dovedeşte că puterea de decizie şi de consiliere a inculpatului era evidentă şi putea evita formarea acestui dosar penal, în măsura în care o dorea. Chiar şi atunci când minora a decis să plece la ziua fratelui său D. care, la acea dată, se afla la mamă, tata a consiliat-o spunându-i că, fiind o petrecere cu mai multă lume, mama nu o va bate.
Înstrăinarea parentală rezultă şi din declaraţia minorei, care a arătat că nu îşi mai doreşte nicio relaţie cu mama, chiar ar pleca în alt oraş si regretă chiar legătura de sânge pe care o au, iar în ceea ce-l priveşte pe D. acesta nu îşi mai aminteşte nimic din agresiunile presupus comise de mamă asupra lui, iar instanţa de fond a constatat că, prezent în sala de judecată, acesta nu a schiţat niciun gest faţă de mama sa şi bunica maternă.
Cu toate acestea, se constată lipsa oricăror reproşuri de această natură din partea inculpaţilor şi minorei la adresa mamei anterior perioadei în care minora şi-a stabilit locuinţa împreună cu inculpaţii, precum şi lipsa oricărei plângeri anterioare împotriva acesteia, respectiv lipsa vreunei urme de leziune fizică pe corpul acesteia.
În schimb, martorii audiaţi (prieteni de familie, bonă, bunici, dirigintă, inclusiv cea mai bună prietenă a minorei) au confirmat relaţia apropiată dintre minoră şi mama ei, faptul că cei doi copii erau bine îngrijiţi de către mamă, care se implica în activităţile şcolare şi extraşcolare pe care le desfăşurau minorii, precum şi faptul că minorii nu s-au plâns vreodată cuiva de faptul că ar fi fost agresaţi fizic de către părinţi.
S-a constatat că, deşi minorul D. îşi dorea să se întâlnească cu mama în perioada respectivă şi să primească cadouri de la aceasta, în prezenţa inculpaţilor este timorat, i se adresează mamei folosind cuvinte nespecifice vârstei sale, de 4 ani, la acea dată, evident copiate ori insuflate de către aceştia, acuzând-o că este bătăuşă, iar în momentele în care oscilează, intervin inculpaţii, care îl determină pe copil să refuze întâlnirea cu mama, pe care o jignesc, denigrează şi acuză, în prezenţa acestuia, că l-a bătut pe copil, (fără ca minorul să-şi amintească vreun incident de agresiune fizică din partea mamei, ştiind doar că i-a spus cineva, că a fost bătut de către mamă) inculpata A. refuzând să-i dea copilului cadourile trimise de către mamă.
S-a mai constatat că ambii inculpaţi au împiedicat-o pe L. să păstreze relaţia personală cu minorii şi au refuzat să primească de la mamă cadourile pentru copil.
În condiţiile în care inculpaţii nu şi-au controlat reacţiile negative respingătoare şi au alimentat conflictul parental, este evident că ei au transmis copiilor un mesaj că aceste reacţii sunt normale, iar copiii, în dorinţa lor de a rămâne la locuinţa tatălui, au adoptat acelaşi comportament, de respingere dus la extremă, întrucât nu au mai acceptat nici măcar să o vadă pe mamă şi nu au înţeles, în lipsa unei consilieri reale de specialitate, că ar putea menţine legătura cu aceasta, chiar dacă locuiesc în continuare la tată.
De fiecare dată când mama s-a prezentat să vadă copiii, conform programului de vizitare, şi chiar atunci când au intervenit autorităţile, explicaţia inculpatului a fost argumentată de refuzul minorilor de a avea legături personale cu mama, însă refuzul acestora a fost generat de modul în care au reacţionat inculpaţii şi de atitudinea pe care aceştia au adoptat-o când mama venea la copii, de mesajul pe care inculpaţii îl transmit copiilor, respectiv acela de temere de mamă, care ar fi, bătăuşă, şi ar exercita violeţe asupra acestora.
Contribuţia inculpatei A. trebuie avută în vedere în considerarea vârstei sale, respectiv mai apropiată de cea a minorilor, în comparaţie cu mama acestora, care a permis inculpatei să insufle copiilor ideea unei relaţii de prietenie şi încredere, diferită de cea pe care o aveau cu mama lor, mai ales în condiţiile în care inculpatul nu s-a implicat în mod semnificativ în creşterea şi educarea copiilor, minorii aflându-se preponderent în prezenţa inculpatei cu care au desfăşurat activităţi zilnice (de exemplu, acasă, la plimbare, la cumpărături, la psiholog etc.), interacţiunea dintre minori şi inculpată fiind similară celei specifice unei relaţii mamă-copii, iar minorul D. i se adresa uneori cu apelativul "mami", astfel cum rezultă din constatările expertului psiholog.
A întrerupe, ca tată, un efort al mamei şi al educatoarei de integrare în colectivul grădiniţei, la o vârstă când minorul trebuie să se adapteze cerinţelor învăţământului preşcolar, doar pe considerentul că vine mama să-l vadă sau să-l ia, denotă că inculpatul nu a întreprins niciun efort în ceea ce priveşte relaţia mamă-fiu.
Chiar dacă L. a aplicat anumite corecţii celor doi minori, se reţine că acestea au avut un caracter izolat şi redus ca intensitate şi nu justificau o întrerupere definitivă a legăturilor dintre acestea decât dacă sentimentul de respingere era întreţinut şi amplificat de către cei doi inculpaţi care au spulberat orice încercare a mamei realizată fie pe cont propriu, fie într-un cadru legal (în care au fost implicaţi organele de poliţie, consilierii din cadrul Administraţiei Sociale Comunitare Oradea, D.G.A.S.P.C. Bihor, executori judecătoreşti, psihologi, instanţele civile etc.) de a-şi relua legătura cu proprii copii.
Sarcina de creştere şi educare implică pentru părintele sau persoana care îndeplineşte această sarcină un drept de corijare faţă de minor. Exerciţiul abuziv al acestui drept este încriminat sub denumirea de rele tratamente aplicate minorului. Aşadar, creşterea şi educarea subiectului pasiv trebuie să apară ca o îndreptăţire legală, iar dacă lipseşte această condiţie fapta nu va constitui infracţiunea de rele tratemante aplicate minorului, ci eventual o altă infracţiune.
Existenţa situaţiei premisă relevă caracterul special al încriminării şi al ocrotirii penale, deoarece acceptarea autorităţii pe care minorul trebuie să o păstreze faţă de părinte sau persoana căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, este impusă în interesul său şi al familiei, iar posibilitatea pe care o are părintele sau persoana căreia minorul i-a fost încredinţat de a adresa mustrări şi dojenirea minorului, nu poate fi considerată decât un mijloc de educare a minorului şi de manifestare a griji faţă de minor.
De altfel, mama nu a acceptat această situaţie niciun moment şi a apelat, pe parcursul mai multor ani, la toate căile legale pe care le avea la dispoziţie pentru a putea relua legăturile personale cu minorii, conform unui program gradual, care să asigure întâi refacerea acestor relaţii şi apoi dezvoltarea lor în timp, în sensul vindecării rănilor sufleteşti, existente de ambele părţi, şi, apoi, a recreării unei afecţiuni reale între cele două.
Însă lipsa de consiliere sau de sfătuire a minorei din partea tatălui şi a psihologilor, precum şi starea tensionată existentă în familia inculpaţilor a dus la perceperea eronată a realităţii, minora considerând că în mod nejustificat mama a formulat plângere penală pentru rele tratamente cu toate că ea era abuzatorul şi că a făcut un proces penal împotriva unor oameni care îi cresc, îi educă şi îşi fac griji pentru ei.
Mai mult, Curtea constată că minora făcea anumite aprecieri şi judecăţi de valoare raportat la vârsta acesteia şi la atmosfera existentă în familia inculpaţilor, afirmând că starea conflictuală a fost creată şi de mamă din cauza numeroaselor procese în care au fost târâţi, expertize psihologice şi că nu i-a răspuns la aceleaşi întrebări pe care le are de 7 ani. În realitate demersul judiciar, cu toate formele de probaţiune pe care le presupunea, era firesc, în condiţiile în care inculpatul se opunea oricărui contact dintre mamă şi copii.
Punerea opiniei minorilor mai presus de orice alt criteriu în luarea de decizii, este în parte apreciabil, însă are efecte negative grave, întrucât aceştia nu au, din punct de vedere psihologic, înţelepciunea şi maturitatea pentru a lua deciziile optime în ceea ce îi priveşte.
Această împrejurare denotă că, prin acceptarea unei decizii luată de copii referitor la o îndatorire ce revine părinţilor, inculpaţii nu au urmărit interesul superior al copiilor, ci doar propriul lor interes, acela al înstrăinării copiilor de mama lor.
Instanţa de control judiciar reţine credibilitatea relatărilor L., care reiese din probatoriul administrat în cauză, inclusiv concluziile rapoartelor de evaluare psihologică privind situaţia minorilor, din care rezultă că atitudinea de indiferenţă a tatălui în legătură cu sentimentele mamei minorilor, precum şi nevoia de a îşi apăra copiii în urma relatărilor acestora, la care se adaugă încurajarea exprimării voinţei personale, inclusiv a inculpatei, a dus indirect, dar cert la înstrăinarea parentală.
În schimb, declaraţiile inculpatei A. care, reţine curtea de apel, urmărea să se victimizeze, acuzarea mamei de comiterea aceleiaşi infracţiuni asupra minorilor şi justificarea refuzului de participare a minorilor la efectuarea expertizelor psihologice în cauză ca urmare a folosirii în cadrul acuzaţiei a termenului de alienare parentală şi a metodologiei aferente acesteia, alături de apărările acestora, realizate în toate etapele procesuale, nu au reuşit să demonstreze netemeinicia actului de acuzare.
Curtea de apel reţine că, deşi probatoriul a demonstrat că minorii foloseau un limbaj jignitor, care nu era firesc vârstei acestora (minora s-a adresat mamei făcând-o "vacă proastă" "infractoare" şi "o sa te mănânce puşcăria", te mai prostituezi?" "am auzit ca ţi-a umflat ăla cu care stai ochii. Să ştii că mă bucur, văd că esti ca şi un animal, a zis x că esti foarte de treabă, docilă şi mult mai tăcută de când îţi umfla ochii "LL.", m-aş gândi să merg la tine, dacă mi-ar promite ăla cu care stai o reprezentaţie Live cum îti umflă ochii..., cadourile tale vor ajunge din nou la gunoi, acolo unde este şi locul tău"), totuşi această conduită defectuoasă este cauzată de faptul că aceştia au copiat cuvintele insultătoare folosite de la inculpaţi care le insuflau în mod real (cuvinte nespecifice vârstei acestora, pe care le-au auzit de la inculpaţi şi le-au reprodus), cât şi educaţiei defectuoase din partea inculpaţilor în această privinţă eşuând în încercarea de a asigura creşterea, educarea şi dezvoltarea armonioasă a minorilor.
De altfel, reţine curtea de apel, incidentul din data de 06.12.2016 s-a declanşat ca urmare a percepţiei greşite a minorei faţă de gestul mamei care i-a oferit un cadou de Sfântul Nicolae, aceasta percepând că mama doreşte să o "cumpere, deoarece a doua zi urma să participe la o evaluare psihologică realizată de către D.G.A.S.P.C. Bihor, însă, în realitate, mama L. nu a făcut altceva decât să o surprindă cu un cadou firesc, care se oferea cu ocazia acelui eveniment, iar evaluarea psihologică se înscria în rândul demersurilor pe care aceasta le-a formulat, pentru a putea relua legătura parentală cu ambii copii.
Mai mult, minora a declarat că mama ei nu încearcă să reia cu adevărat relaţia cu ei, ci, prin procesele şi diversele acţiuni desfăşurate, aceasta voia să apară în faţa celorlalţi într-o lumină favorabilă în comparaţiei cu tatăl ei, percepţie care este una evident eronată. Totodată, minora a arătat că a avut o relaţie bună cu bunica maternă, unchiul şi cu bona acesteia până când au început să ţină partea mamei şi aceasta din urmă a încercat să îi inoculeze că totul este o minciună, aspecte care dovedesc imaturitatea acesteia şi lipsa unui sprijin real, obiectiv şi familial din partea partea tatălui şi a inculpatei care trebuiau să o încurajeze să depăşească aceste obstacole şi să păstreze legătura cu persoanele apropiate acesteia (membrii familiei şi bona acesteia).
În plus, minora a arătat că după ce a stat cu tata şi a văzut că lucrurile se desfăşurau normal, şi-a dat seama că nu are o relaţie bună cu aceasta, împrejurare care dovedeşte că problema avută cu mama putea fi depăşită în măsura în care era sfătuită şi consiliată în mod firesc şi corect fie de către tată împreună cu inculpata, fie de către un psiholog, aşa cum s-a dispus de către D.G.A.S.P.C. Bihor sau instanţele civile. Libertatea de acţiune şi decizie a minorilor era folosită de inculpaţi în defavoarea mamei, cu scopul de a fi înlăturată din viaţa propriilor copii.
Martora S., diriginta minorei, a afirmat că cei doi inculpaţi nu şi-au dat silinţa şi nu au depus niciun efort pentru ca minora să îşi refacă relaţia cu mama, încercând să o îndepărteze de mamă şi că minora era nemulţumită pentru că mama nu i-ar fi dat bani, aspect care nu are de-a face deloc cu reproşurile minorilor la adresa mamei.
Aceeaşi martoră a arătat că psihologul şcolii a înţeles că B. era entuziasmată de întâlnirile cu aceasta, însă la un moment dat tatăl i-ar fi interzis să mai urmeze acele sedinţe, ipoteză care este confirmată de evaluarea psihopedagogică realizată de profesorul consilier şcolar de la Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, probe care însă sunt contrazise de declaraţiile minorei care a arătat că nu a mai urmat consilierea de grup întrucât nu se putea exprima liber, fiind prezenţi şi alţi copii care ulterior bârfeau prin şcoală, însă instanţa apreciază că declaraţiile acesteia din urmă sunt nesincere şi au fost făcute pro cauza cu scopul pentru a justifica motivul pentru care nu a mai participat la programul de consiliere psihologică.
Manipularea psihologică a copiilor rezultă evident din declaraţia minorului D., care a arătat că nu îşi aminteşte o anumită situaţie în care a fost bătut de către mama, însă ştie că îl bătea şi din acest motiv nu o iubeşte, ceea ce nu era firesc în condiţiile în care se afirma că îndepărtarea faţă de mamă se datorează doar agresiunii fizice, manifestate de mamă, faţă de ambii copii.
Minora a arătat că, atunci când fratele său D. urma să meargă la expertiză, a plâns pentru că îi era frică că, dacă nu ştie ce să spună, va ajunge la mama, aspect care justifică demersul inculpaţilor care s-au opus tuturor formelor de consiliere psihologică, cu unele excepţii, cu scopul de a evita scoaterea copilului de sub influenţa psihologică a acestora şi de a nu se putea oferi o perspectivă obiectivă asupra stării de fapt dintre părţi.
Importanţa consilierii psihologice a minorilor a fost ignorată şi chiar negată de către inculpată care, la un moment dat, a încercat să îl responsabilizeze doar pe inculpat în această privinţă, susţinând, pueril, că nu ştia că efectuarea unei consilieri psihologice a minorului D. este în scopul restabilirii relaţiei cu mama şi nu cunoaşte motivele pentru care nu s-a realizat, inculpatul fiind cel care a luat legătura cu psihologul. În realitate aceasta ştia scopul pentru care s-a recomandat şi s-a dispus consilierea psihologică, fiind cea care a ţinut legătura efectivă cu experţii psihologi şi s-a opus sub diverse forme efectuării acesteia.
Lipsa unei consilieri psihologice şi a înţelegerii corecte a semnificaţiei şi a scopului acesteia rezultă şi din declaraţia minorei care a mai arătat că mama nu a vrut să reconcilieze relaţia mamă-fiică în termenii ei în condiţiile în care ea greşise, ori dacă şi-ar fi dorit cu adevărat ar fi făcut-o în orice fel de termeni si condiţii, însă declaraţia acesteia dovedeşte că există posibilitatea refacerii relaţiei cu mama, desigur doar în măsura în care se acceptă consilierea psihologică.
Mama inculpatului, OO., a declarat în faza de urmărire penală că a avut discuţii cu fiul său, care i-a comunicat că nu vrea să permită mamei să aibă relaţii cu minorii, întrucât a fost ascuns D., de fiul ei, o perioadă de 3 luni, însă odată cu formularea rechizitoriului aceasta şi-a schimbat depoziţia şi a arătat că fiul ei a fost de acord întotdeauna ca mama să se întâlnească cu copiii, aspect care este contrazis de probatoriul administrat în cauză.
Martora R., prietena minorei B., a declarat că minora a folosit cuvinte obscene în faţa mamei care s-a enervat şi i-a dat o palmă şi că, începând cu clasa a VII-a, aceasta a adus vorba că a avut certuri cu mama ei, care nu i-a acordat destulă atenţie şi că doreşte să locuiască cu tatăl şi partenera acestuia, iar cu alte ocazii a constatat că aceasta vorbea flegmatic cu mama ei, împrejurare care dovedeşte că atitudinea minorei nu era corespunzătoare vârstei acesteia şi era influenţată de limbajul utilizat de inculpaţi în prezenţa acesteia.
Curtea de apel nu a acceptat susţinerile inculpatei A. care a arătat că s-a ajuns la această situaţie din cauza comportamentului mamei care niciodată nu a încercat să îşi refacă relaţia cu fiica sa, mereu venind la poartă cu scandal, în condiţiile în care deplasarea acesteia la locuinţa inculpaţilor s-a făcut exclusiv cu scopul pentru a se putea relua legătura cu minorii, inculpaţii opunându-se prin diverse mijloace care au fost descrise mai sus.
Se reţine că inculpata A. a recunoscut existenţa personajului imaginar NN., care era un înger păzitor pentru D., care îl ocrotea şi spunea adulţilor ce fapte face copilul, respectiv B. având un personaj pe nume CCC., împrejurare care dovedeşte că inculpaţii doreau să controleze integral psihicul minorilor şi că nimic nu se putea întâmpla în viaţa copiilor, fără ştirea sau voia acestora, ceea ce nu era firesc.
Totodată, curtea de apel apreciază că acţiunile inculpaţilor nu s-au circumscris unor situaţii excepţionale sau normale, dar întemeiate în care aceştia trebuiau să împiedice permanent contactul minorilor cu mama considerând că acesta este în interesul superior al acestora, a educării şi a dezvoltării armonioase, în absenţa confirmării unui asemenea demers de către instanţa de judecată, iar conduita necorespunzătoare a mamei a constat în simple corecţii întâmplătoare, izolate determinate cel mai probabil de o greşeală a minorilor, însă această stare a fost reluată aproape în mod permanent şi a fost amplificată în aşa măsură de către inculpaţi încât şi după mai mulţi ani minorii acuzau traume, respingere şi manifestau teamă faţă de mamă.
Curtea de apel reţine că nu se poate afirma că mama nu ar deţine abilităţi parentale necesare pentru creşterea şi educarea copiilor. Prezenţa mamei în viaţa copiilor nu este de natură a primejdui dezvoltarea fizică sau psihică a acestora, ci, dimpotrivă, aceasta ar duce la stabilirea unor relaţii normale între aceştia şi mamă. Mai mult, stabilirea legăturii mamei cu copiii presupune în primul rând respectarea dreptului egal al părinţilor faţă de copii, prezenţa mamei în viaţa copiilor săi trebuie să fie una efectivă, concretă, iar nu formală, cu atât mai puţin cu cât copiii nu au avut ocazia să interacţioneze cu mama lor, iar tatăl acestora alături de inculpată nu au încurajat relaţia cu mama lor, lăsând, eronat, la latitudinea copiilor, dacă vor sau nu să meargă cu mama lor. În realitate, inculpaţii trebuiau să ajute minorii să treacă peste această stare şi să asigure păstrarea relaţiilor personale a acestora cu mama lor, luând măsuri pregătitoare adecvate începând cu solicitarea sau permisiunea realizării unei consilieri psihologice, continuând cu desfăşurarea unor întâlniri în prezenţa acestora, după care legăturile personale puteau să se realizeze liber, în acord cu interesele tuturor părţilor.
Prin urmare, se apreciază că relaţia mamă-fiică-fiu trebuie refăcută treptat, presupunând o abordare cu mult tact din partea mamei, cu sprijinul inculpaţilor şi prin înscrierea minorilor într-un program de consiliere psihologică, întrucât raportat la evenimentele din trecut, contribuţia denigratoare a inculpaţilor şi stadiul actual al relaţiei sunt explicabile sentimentele de teamă, respingere şi tensiune trăite de minori, asociate cu prezentarea mamei la unitatea de învăţământ, la cabinetul psihologului sau la imobilul unde aceştia locuiesc.
Se reţine că inculpaţii au exercitat în mod repetat acte de natură diferită care au dus atât la denigrarea mamei din partea propriilor copii, cât şi la îndepărtarea minorilor faţă de aceasta, producându-se astfel în mod cert suferinţe morale care sunt de natură să pună în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală şi morală a celor doi copii. Altfel spus, negarea relaţiei cu mama, ponegrirea şi întreruperea oricărui contact cu aceasta, este nejustificată şi disproporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate duce la o dezvoltare morală armonioasă a minorului, cu atât mai mult cu cât niciun organ judiciar (cu o singură excepţie şi aceea pronunţată pentru un termen limitat) nu a constatat existenţa de motive temeinice din partea mamei de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a celor doi copii.
Lipsa relaţiei fireşti dintre mamă şi copii a determinat înstrăinarea minorilor faţă de mama lor. În plus, retragerea minorilor o anumită perioadă de timp de la frecventarea cursurilor şcolare şi ale grădiniţei s-a făcut în mod evident cu scopul ca mama să nu poate să îşi vadă copiii chiar şi în cadrul instituţional unde cadrele didactice asigură procesul de predare-învăţare la adăpost de orice ingerinţă nedorită. De altfel, această acţiune aduce atingere în mod cert procesului educativ de care toţi copiii trebuie să beneficieze în mod constant şi continuu şi orice întrerupere trebuie să aibă la baza o cauză justificată, însă în prezenta cauză nu există o astfel de excepţie.
Mai mult, inculpaţii au formulat plângeri penale împotriva mai multor persoane care au avut calitate oficială în prezenta cauză sau în cauzele civile (curator, experţi psihologi etc.) întrucât, se pare, că nu erau mulţumiţi de activitatea desfăşurată de către acestea, însă, prin acest mod de abordare, urmăreau să îi discrediteze şi să fie înlăturată apărările efectuate şi probele administrate, în acest mod. Curtea de apel reţine că dreptul la acţiune, la exercitarea unei căi de atac, sau la sesizarea un organ judiciar, sunt garantate prin Constituţie, însă acestea trebuie exercitate cu bună credinţă şi în acord cu ordinea publică şi nu abuziv, în caz contrar titularul este pasibil la aplicarea unor sancţiuni de natură diferită.
Totodată, din probatoriul administrat, a rezultat că minora B. "cerea" note mai bune de la profesori pentru a-şi mulţumi părintele, iar la un moment dat au existat nemulţumiri cu privire absenţele nejustificate ale minorei, precum şi cu privire la notele primite, inculpaţii ameninţând cadrele didactice cu diverse sesizări, ceea ce nu era firesc.
Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante care afectează starea emoţională a copilului - art. 28 din Legea nr. 272 din 21 iunie 2004. Faţă de mamă a fost emis un ordin judecătoresc provizoriu de protecţie faţă de minoră ca urmare a unui incident agresiv petrecut la data de 06.12.2017, totuşi, alte conduite ilicite, cu unele excepţii care au avut caracter izolat anterior anului 2017, nu au fost dovedite în cauză, pentru a justifica un asemenea blocaj sau impas, în relaţiile mamei cu cei doi copii.
În acest sens, se reţine că Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevede că interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie, respectiv părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte - art. 18 alin. (3), deziderat greu de atins, ca urmare a tensiunilor acumulate, a frustrărilor şi a reproşurilor reciproce între adulţi, însă în mod cert această obligaţie a fost încălcată în mod constant şi grav de către ambii inculpaţi.
Interesul superior al copilului implică menţinerea unor legături afective, care să conducă la existenţa unei vieţi de familie, cu ambii părinţi. Atingerea acestui deziderat presupune în mod necesar coabitarea copilului cu fiecare dintre părinţi pe o durată de timp suficient de îndelungată. Astfel, odată ce ambii copii au întrerupt orice contact cu mama şi nu mai voiau să menţină relaţiile personale cu aceasta, ca urmare conduitei constante şi manipulatoare a celor doi inculpaţi, situaţie care continuă şi în prezent, Curtea apreciază că dezvoltarea psihică, intelectuală şi morală a celor doi copii a fost afectată în mod grav.
Prin urmare, trimiterile inculpaţilor la faptul că condiţia "punerii în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale", nu este îndeplinită în condiţiile în care, din rapoartele de expertiză psihologică nr. 23 şi 24/31.03.2021 şi din toate probele administrate în cauză a rezultat că dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a minorilor nu au fost puse în primejdie sunt eronate, întrucât probatoriul administrat în cauză, inclusiv opiniile experţilor psihologi, precum şi succesiunea evenimentelor ce au urmat care se încadrează într-un şir logic al împrejurărilor demonstrează indubitabil că conduita activă şi pasivă a inculpaţilor a avut un impact esenţial asupra psihicului persoanelor vătămate, punând în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală sau morală a acestora. De altfel, în speţa de faţă se reţine nu doar că le-a fost pusă în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală sau morală a persoanelor vătămate, ci chiar au fost afectate serios aceste atribute esenţiale umane.
În continuare, curtea de apel reţine că legea mai prevede pentru copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii, că are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului când instanţa judecătorească poate limita exercitarea acestui drept. În prezenta cauză nu există motive temeinice, perpetue, privind conduita mamei de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Curtea de apel a avut în vedere că legătura personală dintre părinte şi copilul său constituie atât un drept al copilului, cât şi un drept al părintelui la care nu locuieşte copilul. Acest drept este consacrat atât în legislaţia naţională (art. 262 (2), art. 375 (2), art. 401 (1), art. 438 (1), art. 492, art. 496 (5), art. 512 (2) C. civ., art. 919 (1) lit. a) C. proc. civ., art. 17-22 din Legea nr. 272/2004 republicată), cât şi în legislaţia europeană (Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copii, ratificată de ţara noastră prin Legea nr. 87/2007).
Curtea de apel a reţinut că este nefondată solicitarea inculpatului de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 21 C. pen. întrucât ar exista o cauză justificativă în sensul că acesta şi-a îndeplinit obligaţiile impuse prin Legea nr. 272/2004, cât şi cele prevăzute în art. 487 şi următoarele C. civ., în condiţiile în care acesta nu doar că a încălcat dispoziţiile legale menţionate mai sus, interpretând normele legale după bunul plac, ci nu a respectat nici hotărârile judecătoreşti în materie civilă, care făceau trimitere la aceste texte de lege şi care urmăreau refacerea legăturilor parentale între copiii şi mamă.
Curtea de apel a motivat şi că este eronată susţinerea inculpatului în sensul că, în calitate de părinte, nu a făcut altceva decât să promoveze interesul copilului prin raportare la ascultarea opiniei copiilor săi, la istoricul lor (aceştia fiind supuşi unor acte de violenţe din partea celuilalt părinte), precum şi potenţialele situaţii de risc care se pot ivi în viitor şi a răspuns nevoilor concrete ale acestora, întrucât pe de o parte acesta nu poate să îşi facă singur dreptate şi să îşi crească proprii copii aşa cum consideră acesta, inclusiv retrăgându-i temporar de la formele de educaţie şcolară atunci când aprecia necesar, iar, pe de altă parte, instanţele civile au confirmat succesiv reluarea relaţiilor părinteşti cu mama, context şi cadru în care inculpatul trebuia să aibă un rol activ de un bun părinte în raport cu principiul egalităţii drepturilor şi obligaţiilor între ambii părinţi. Conform Curţii de apel, conduita inculpatului nu face altceva decât să dovedească că acesta nu a urmărit interesul superior al copilului său, ci doar propriul său interes, acela al alienării copiilor de mama lor, transformând într-o luptă personală demersurile mamei, în condiţiile în care avea obligaţia legală şi personală să îşi exercite drepturile părinteşti alături de aceasta.
Curtea de apel reţine că, în mod cert, inculpatul împreună cu soţia sa au făcut tot ce le-au stat în putinţă ca să-i îndepărteze pe minori de mamă, inoculându-le tot felul de stări de temere şi îndoială de natură să îi determine să-şi respingă mama, aşezând interesul şi orgoliul personal mai presus de interesul superior al minorului şi nu le-a păsat niciun moment că ar putea să îi traumatizeze pe minori pentru tot restul vieţii lor. Se mai reţine că inculpaţii au încercat să minimalizeze, prin orice fel de demersuri, rolul L. în creşterea şi educarea minorilor şi i-au privat, prin atitudinea lor, pe minori, de prezenţa mamei, într-una din cele mai importante etape din viaţa acestora, respectiv atunci când au mai mare nevoie de prezenta mamei în viaţa lor.
Curtea de apel a motivat că inculpaţii au pus interesul lor mai presus de orice şi au transformat o situaţie care trebuia să-i favorizeze pe amândoi părinţii într-un război personal, ignorând toate hotărârile instanţelor civile care au dat câştig de cauza mamei. Inculpaţii au folosit în apărarea lor refuzul minorului D. de a se reîntoarce la mamă, care, până la momentul la care au refuzat să îl înapoieze pe minor, a crescut şi locuit cu aceasta, şi au folosit acest refuz al minorului la care aceştia au contribuit pe deplin ca un "drept de veto necondiţionat" şi care îi conferea puteri absolute. Conform Curţii de apel, durata enormă a procedurilor privind punerea în executare a dispoziţiilor civile şi lipsa efectivă a legăturilor dintre mamă şi minor au condus la o deteriorare substanţială a acestor legături, fapt ce nu numai că a profitat pe deplin inculpaţilor, dar a şi transformat această situaţie într-un raport de forţă, în care L., în pofida demersurilor constante, a pierdut orice şansă.
Deşi instanţele şi autorităţile implicate au făcut tot posibilul pentru a respecta drepturile procedurale ale inculpatului, nu au reuşit până la acest moment să rezolve în niciun fel această situaţie şi nu numai pentru mamă, ci şi pentru copiii ei care a fost ţinuţi departe de ea în toată această perioadă. Trecerea timpului în privinţa relaţiilor copiilor minori cu părintele care doreşte să aibă astfel de relaţii, dar acestea îi sunt obstrucţionate de părintele înstrăinător are consecinţe deosebit de grave asupra copiilor şi conduce la lezarea interesului superior al acestora, or în speţă inculpaţii nu numai că au urmărit acest scop, dar au făcut şi tot ce le-a stat în putinţă să îşi atingă scopul fără să le pese că de fapt persoana care a pierdut cel mai mult sunt copii.
În continuare, curtea de apel reţine că interesul copiilor prezintă un dublu aspect: pe de o parte să se garanteze copiilor o evoluţie într-un mediu sănătos, stabil pe cât posibil, pe de altă parte să se menţină legăturile cu familia, din dezideratul de a creşte un copil echilibrat emoţional. Posibilitatea părintelui şi a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt, reprezintă un element fundamental al vieţii de familie (chiar în condiţiile în care relaţia dintre părinţi s-a rupt), iar măsurile naţionale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerinţa nejustificată în dreptul protejat de art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Susţinerea că mama ar fi comis fapte de violenţă fizică şi psihică împotriva copiilor, comportament repetat, care impune consecinţa existenţei unor rele tratamente aplicate minorilor din partea acesteia nu poate fi analizată, întrucât pe de o parte, excede obiectului cauzei, iar pe de altă parte, inculpatul a formulat o plângere penală împotriva acesteia privind această infracţiune unde s-a dat o soluţie de clasare.
Se concluzionează că în cauză există un caz clasic de înstrăinare parentală din partea inculpaţilor, ce îmbracă sfera penalului, pentru că dincolo de modul în care aceştia au procedat, au perseverat într-un mod nepermis la deteriorarea relaţiei mamă-copii, în dauna drepturilor mamei şi a interesului superior al copiilor, refuzând să susţină şi să sprijine apropierea minorilor de mamă şi au accentuat starea de nelinişte a acestora, atunci când în preajma lor se afla şi mama acestora.
Curtea de apel a stabilit că întrucât există probe certe de vinovăţie privind săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorilor B. şi D. de către inculpaţii C. şi A., potrivit standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, în sensul că fapta există şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, şi a înlăturat apărarea inculpaţilor care au solicitat achitarea - art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) teza I C. proc. pen.. În consecinţă, probele administrate în cursul urmăririi penale şi a judecăţii susţin dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta pentru care inculpaţii A. şi C. au fost trimişi în judecată întruneşte toate elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 197 C. pen.
Elementul material al laturii obiective al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 197 C. pen., constă în manipularea emoţională a minorilor, determinându-i pe aceştia să respingă relaţia cu mama, susţinând că decizia le aparţine; în obstrucţionarea contactului dintre copii şi mamă; în nepermiterea consilierii psihologice corespunzătoare a acestora, pentru identificarea şi tratarea problemelor emoţionale ale copiilor determinate de lipsa prezenţei materne în viaţa lor şi reconstruirea relaţiei dintre copii şi mamă; în necomunicarea de informaţii personale relevante cu privire la cei doi minori, atât legate de activitatea şcolară, cât şi extraşcolară a acestora; în retragerea minorilor o anumită perioadă de timp de la frecventarea cursurilor şcolare şi ale grădiniţei cu scopul ca mama să nu poate să îşi vadă copiii; în implicarea copiilor în conflictul parental, denigrând-o pe mamă în faţa copiilor, limbajul folosit de către copii, nespecific vârstei acestora, fiind copiat în mare parte de la inculpaţi şi insuflat de aceştia, inculpaţii intervenind în discuţiile care au avut loc între minori şi mamă, adresând acesteia cuvinte jignitoare, şi acuzând-o că i-a bătut pe copii, în prezenţa acestora, acţiuni care au caracter de repetativitate şi care au pus în primejdie gravă dezvoltarea morală şi intelectuală a acestora.
Deşi se face trimitere la Decizia nr. 37/2008 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, unde Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că elementul material al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului poate consta, de regulă, în acţiuni care constituie şi elementul material al altor infracţiuni, printre care cele mai frecvent întâlnite sunt: lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală şi lipsirea de libertate în mod ilegal, totuşi, enumerarea este una exemplificativă putând cuprinde şi alte fapte care fie îmbracă alte forme infracţionale (viol, act sexual cu un minor etc.), fie au o natură civilă ilicită, însă produc urmarea socialmente periculoasă prevăzută de art. 197 C. pen.
Curtea de apel motivează că în jurisprudenţa anterioară intrării în vigoare a actualului C. pen. (rele tratamente aplicate minorului era prevăzută de art. 306 C. pen. din 1968), infracţiunea făcea parte din categoria infracţiunilor contra familiei, având alt obiect juridic principal, însă reprezintă opţiunea legiuitorului de a include infracţiunile în diferite categorii în funcţie de importanţa obiectului juridic principal lezat apreciată la un moment dat.
Faptul că organul de urmărire penală şi instanţa de prim grad jurisdicţional au apreciat că termenul alienare parentală poate fi inclus în sfera de aplicare a normei de incriminare (art. 197 C. pen.), chiar dacă acest termen folosit de Colegiul Psihologilor din România în Dispoziţia nr. 2/2016 pentru recunoaşterea fenomenului alienării parentale/părinteşti şi prevederilor Protocolului privind recunoaşterea alienării parentale, încheiat între Institutul de Psihologie Judiciară şi GGG. (fenomenul alienării parentale/părinteşti ca formă de abuz psihologic (emoţional) sever asupra copilului, a fost definit ca fiind activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia alienării (înstrăinării) copilului de către celălalt părinte), a fost abrogat prin Dispoziţia nr. 31/2021, legiuitorul folosind în prezent noţiunea de înstrăinare parentală (Legea nr. 123 din 30 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 414 din 7 mai 2024 care a modificat legea nr. 272 din 21 iunie 2004), nu are relevanţă atât timp cât conţinutul acestei noţiuni sau definiţia acestui termen s-a păstrat, astfel că nu se poate susţine că suntem în prezenţa unei dezincriminări.
În concret, prin Legea nr. 123 din 30 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 414 din 7 mai 2024) s-a introdus noţiunea de înstrăinare părintească care constă în formă a violenţei psihologice prin care unul dintre părinţi sau persoanele prevăzute la lit. c) şi d), în mod intenţionat, urmărit sau asumat şi apropriat, generează, acceptă sau foloseşte o situaţie în care copilul ajunge să manifeste reţinere sau ostilitate, nejustificată sau disproporţionată faţă de oricare dintre părinţi, urmând ca respectarea şi garantarea drepturilor copilului să se realizează inclusiv prin ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate şi asigurarea protecţiei împotriva abuzului, neglijării, exploatării, înstrăinării părinteşti sau a oricărei forme de violenţă asupra copilului.
Prin urmare, înstrăinarea părintească este definită, în esenţă, ca fiind o formă de violenţă psihologică prin care unul dintre părinţi, în mod intenţionat, urmărit sau asumat ori apropiat, generează sau acceptă şi foloseşte o situaţie în care copilul ajunge să manifeste reţinere sau ostilitate nejustificată sau disproporţionată faţă de celălalt părinte. Aşadar, atât din punct de vedere legal, cât şi din punct de vedere moral, înstrăinarea părintească încalcă majoritatea drepturilor recunoscute ale copilului pentru că produce o traumă severă, cu consecinţa imposibilităţii unei dezvoltări normale la maturitate.
Înstrăinarea parentală este formă de abuz emoţional, întrucât copilul este responsabilizat prematur, acestuia i se pretinde să memoreze o mare varietate de neajunsuri suferite din partea celuilalt părinte, să aducă acestuia false acuzaţii de abuz, intervine supraprotecţia copilului, cel mic e făcut să creadă că orice contact cu părintele este periculos şi creează anxietate copilului şi accentuează dependenţa acestuia de părintele înstrăinător. Practic, înstrăinarea (alienarea) parentală este o tulburare a copilului, în contextul divorţului sau a separării dintre părinţi, acesta devine excesiv de preocupat de criticarea unuia dintre părinţi, denigrările fiind exagerate sau nejustificate.
Deşi inculpaţii au susţinut că alienarea parentală poate face doar obiectul acţiunii civile, nicidecum obiectul acţiunii penale, întrucât nu este întrunită condiţia esenţială aferentă acestei infracţiuni, şi anume "punerea în primejdie gravă", aspectele arătate mai sus au demonstrat contrariul, în sensul că noţiunea de abuz psihic sau înstrăinarea parentală are o conotaţie penală. Altfel spus, noţiunea de înstrăinare părintească şi semnificaţia acesteia privite izolat nu intră în câmpul infracţionalităţii, ci al delictului civil, însă în speţă acţiunile sistematice ale inculpaţilor descrise mai sus privind conţinutul elementului material al laturii obiective al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzute de art. 197 C. pen., consumă această infracţiune, adică produc urmările socialmente periculoase ale acestei fapte şi impun aplicarea unei sancţiuni de natură penală. Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a minorilor, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptelor.
Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au comis faptele cu intenţie directă, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., prevăzând şi urmărind producerea rezultatului socialmente periculos al faptelor acestora.
Întrucât la momentul actual, instanţele civile au avut în vedere situaţia actuală a celor doi copii care resping orice contact cu mama şi au stabilit domiciliul acestora la tată, acuzându-i pe ambii părinţii de situaţia în care au ajuns cei doi minori, şi văzând împrejurările atenuante de mai sus, Curtea a apreciat că se impune reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. în favoarea ambilor inculpaţi.
Această circumstanţă cu efecte atenuante nu reprezintă o încurajare a atitudinii sfidătoare a inculpaţilor la adresa tuturor autorităţilor, refuzul de a pune în executare cele mai multe din hotărârile judecătoreşti anterior menţionate fiind mai mult decât evident, ci are în vedere în mod exclusiv binele celor doi copii şi liniştea lor sufletească care impun prezenţa activă a inculpaţilor în viaţa lor.
Totodată, subiecţii pasivi ai infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului sunt doar copiii şi nu mama acestora, iar consecinţele negative asupra dezvoltării intelectuale şi morale a acestora pot fi atenuate, printr-un efort comun al tuturor persoanelor implicate în cauză, care trebuie să accepte concursul psihologilor în vederea consilierii psihologice care să aibă ca scop optimizarea vieţii personale, dar şi abordarea problemelor emoţionale, cognitive şi comportamentale.
Curtea de apel reţine că, de altfel, cauza s-a format ca urmare a plângerii penale formulate de către mama L., care nu are calitatea de persoană vătămată în raport de infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, calitate pe care a avut-o doar în raport de infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, prevăzute de art. 379 alin. (1) din C. pen. (fapta constând în aceea că, inculpatul, la data de 15.06.2017, a refuzat să-l lase pe minorul D., mamei sale, L., conform convenţiei notariale nr. 602/2014, încheiate intre părţi la Biroul individual notarial Q., reţinându-l pe minor în mod abuziv, fără consimţământul mamei şi în pofida dorinţei minorului de a fi lăsat la mama lui), care a fost soluţionată definitiv, prin decizia penală pronunţată în primul ciclu procesual.
Chiar dacă situaţia mamei pare să fie cea mai gravă şi greu de anticipat cum va decurge în viitor relaţia mamă-copii, totuşi, se reţine că aceasta s-a limitat doar la introducerea unei plângeri penale privind refuzul de a pune în executare o hotărâre judecătorească, deşi au existat mai multe refuzuri de a pune în executare mai multe din hotărârile judecătoreşti anterior menţionate.
Curtea de apel a motivat individualizarea pedepselor aplicate incupatului C. , prin criteriile enumerate de art. 74 C. pen., respectiv gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea infractorului, modul şi mijloacele variate de comitere a acestora, motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit - denigrarea mamei, natura şi frecvenţa acestora, lipsa de antecedente penale, situaţia socială şi familială a acestuia - recăsătorit cu inculpata, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia vulnerabilă a persoanelor vătămate care erau dependente material, locativ şi moral faţă de susţinătorul familiei - tatăl, suferinţa psihică la care au fost expuse persoanele vătămate în diferite perioade de timp, fără să îşi dea seama considerând că negarea contactului cu mama este ceva normal, conduita procesuală a inculpatului care a negat comiterea faptelor încercând să găsească o scuză pentru conduita pe care a adoptat-o faţă de minori cărora le-a atribuit o valoare absolută în puterea de acţiune şi de decizie privind situaţia mamei, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Bihor.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei A., instanţa a avut în vedere criteriile enumerate de art. 74 C. pen., respectiv gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea infractoarei, modul şi mijloacele multiple de comitere a acestora, motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit - denigrarea fostei soţii a partenerului acesteia, natura şi frecvenţa acestora, lipsa de antecedente penale, situaţia socială şi familială a acesteia - căsătorită cu inculpatul, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia vulnerabilă a persoanelor vătămate care erau dependente material, locativ şi moral faţă de susţinătorul familiei - tatăl, suferinţa psihică la care au fost expuse persoanele vătămate în diferite perioade de timp, fără să îşi dea seama considerând că negarea contactului cu mama este ceva normal, conduita procesuală a inculpatei care a negat comiterea faptelor încercând să găsească o scuză pentru conduita pe care a adoptat-o faţă de minori cărora le-a atribuit o valoare absolută în puterea de acţiune şi de decizie privind situaţia mamei, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Bihor.
Curtea de apel a considerat că regimul sancţionator care trebuie impus celor doi inculpaţi nu trebuie să urmărească numai gravitatea infracţiunilor comise, ci şi efectul pe care faptele acestora îl produc asupra publicului. Astfel, exemplaritatea pedepselor produce efecte şi asupra altor persoane care, constatând constrângerea la care sunt supuşi inculpaţii, vor evalua dintr-o altă perspectivă costurile şi beneficiile implicării într-o activitate infracţională îndreptată împotriva persoanei. Pe de altă parte însă, raportând conduita inculpaţilor la faptele săvârşite, în modalităţile descrise mai sus, se apreciază că acestea au produs o atingere semnificativă a valorilor ce definesc personalitatea umană, atingând un nivel cert de gravitate apt să producă consecinţe negative în plan moral persoanelor vătămate. În plus, împrejurările şi mijloacele caracteristice comiterii infracţiunilor de către inculpaţi au produs un pericol concret, apreciabil pentru demnitatea, sănătatea şi integritatea morală a persoanelor vătămate, astfel că pedepsele aplicate sub limita minimă specială sunt apreciate ca suficiente în vederea realizării scopului pentru care acestea au fost stabilite.
Conform Curţii de apel, insuficienta cunoaştere a semnificaţiei şi gravităţii unor astfel de fapte a fost generată deopotrivă de contextul în care faptele s-au comis, de mediul din care toţi aceştia provin şi de factorii de ordin social şi educativ, elemente circumstanţiale care nu pot fi omise în operaţiunea de individualizare a sancţiunilor penale şi a modalităţii de executare a acestora, toate acestea susţinând în sensul că aplicarea unor pedepse în regim suspensiv de executare pentru inculpaţi sunt necesare, dar totodată suficiente în cauză. Totodată, se reţine că pedeapsa şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât inculpaţii să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale. În acest sens, Curtea, având în vedere aceleaşi criterii de individualizare arătate mai sus, apreciază că în cazul inculpaţilor scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aplicarea prevederilor art. 91 şi urm. din C. pen.
Prin aplicarea acestei măsuri de individualizare Curtea de apel a urmărit ca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere să constituie un avertisment sever cu privire la conduita viitoare a inculpaţilor, iar aceştia trebuie să conştientizeze că exigenţele condamnării nu se termină, ci doar sunt plasate în timp şi condiţionate de conduita acestora conformă, pe perioada termenului de supraveghere, cu măsurile legale stabilite de către instanţă, în caz contrar aceştia trebuind să suporte rigorile executării pedepsei. Încarcerarea inculpaţilor pentru executarea unei pedepse nu ar reprezenta altceva decât tot o formă de înlăturare a imaginii unui părinte din viaţa copiilor, calitatea de părinte înstrăinător riscând să se transmită mamei acestora. Aplicarea unei pedepse cu executarea în regim de detenţie, indiferent de durata acesteia, este de natură a crea o adevărată prăpastie între părintele condamnat penal şi minori, procesul ulterior de reluare a unei legături afective fiind extrem de greu de edificat pe fondul unui ascendent păstrat de părintele rămas în libertate asupra minorilor.
Curtea de apel a apreciat că, în relaţiile dintre părinţi şi copii, în cazul în care încălcarea obligaţiilor părinteşti prezintă caracter infracţional, legea penală intervine ca ultima ratio, deoarece sunt prevăzute sancţiuni mai grave care se execută în regim privativ sau nu de libertate. Ocrotirea minorului se realizează pe de o parte, post factum, după ce a fost săvârşită fapta penală, iar pe de altă parte, ante factum, preventiv, creând o atmosferă care împiedică ca pe viitor, părinţii sau alte persoane să comită astfel de fapte penale.
De asemenea, Curtea de apel a considerat că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, interesul superior al copilului, precum şi soluţia pronunţată în cauză, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor părinteşti prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen. faţă de persoana vătămată minoră D. nu se mai impune să fie menţinută, deoarece nu poate întregi efectul pedepsei principale. Inculpatul C. primind o condamnare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi minorul având domiciliul stabilit printr-o hotărâre judecătorească la tată, nu se poate susţine că interzicerea drepturilor părinteşti ar constitui o măsură echitabilă şi necesară, în condiţiile în care pe de o parte mama nefiind decăzută din drepturile părinteşti le păstrează în continuare, însă relaţiile cu minorul sunt atât de deteriorate încât este mai puţin probabil că aceasta l-ar putea exercita singură fără să existe un blocaj în exercitarea acestor drepturi părinteşti. Pe de altă parte, în ultimă variantă ar trebui să intervină D.G.A.S.P. Bihor sau Direcţia de Asistenţă Socială Oradea faţă de care minorul a manifestat o reticenţă constantă, motiv pentru care este în interesul minorului ca tatăl să păstreze drepturile părinteşti asupra acestuia.
La fel, Curtea de apel a apreciat că nu este necesară în cauză aplicarea ambilor inculpaţi a pedepsei complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n), o) C. pen. (inclusiv pedepsele accesorii) a interzicerii exercitării drepturilor de a comunica cu persoanele vătămate şi de a se apropia de locuinţa, şcoala sau alte locuri unde acestea desfăşoară activităţi sociale, raportat la criteriile menţionate mai sus, precum şi la realitatea juridică confirmată prin hotărârile judecătoreşti în materie civilă. Reţinerea vinovăţiei pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului atrage aplicarea de pedepse complementare, însă instanţa de fond a omis să dispună aplicarea de pedepse complementare care îi făceau nedemni pe ambii inculpaţi să continue exercitarea anumitor drepturi civile care nu priveau drepturile părinteşti sau interesul superior al copilului, motiv pentru care în lipsa apelului procurorului şi văzând principiul neagravării situaţiei juridice în propria cale de atac, conform art. 418 alin. (1) C. proc. pen., în cauză nu se pot aplica alte pedepse complementare şi accesorii în apelurile exercitate de către inculpaţii apelanţi.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă, Curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 1357 C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului fiind răspunzător pentru cea mai uşoară culpă. De asemenea, potrivit art. 1381 C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. Astfel, pentru a fi reţinută răspunderea civilă delictuală a inculpaţilor, trebuie analizată îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii, respectiv existenţa faptei ilicite, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre cele două, precum şi a vinovăţiei autorului faptei. Sub aspectul existenţei faptei ilicite, Curtea a analizat elementele constitutive ale celor două infracţiuni reţinute în actul de inculpare, considerentele reţinute fiind valabile şi cu privire la acţiunea civilă, sens în care, în sarcina inculpaţilor, s-a reţinut existenţa celor două fapte ilicite.
Văzând principiile echităţii, a reparării integrale a pagubei, a îmbogăţirii fără justă cauză, a compensării relative a pagubelor suferite de către persoana vătămată, raportat la urmările produse în cauză (afectarea gravă a dezvoltării morale a minorului ca urmare a ruperii legături fireşti cu mama, bunicii materni şi rudele acesteia) şi principiul neagravării în propria cale de atac (în primul ciclu procesual inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 50.000 de RON în favoarea părţii civile D., care în apel nu a criticat latura civilă a cauzei), se apreciază că daunele morale acordate de către prima instanţă se impun a fi reduse la suma de 50.000 de RON, cuantum care este rezonabil şi echitabil, satisfăcând atât interesele părţii civile, cât şi cele ale justiţiei care impun respectarea regulilor arătate mai sus.
Curtea de apel a avut în vedere şi principiul potrivit căruia daunele morale, având drept finalitate compensarea suferinţelor psihice ale victimei, care nu pot fi înlăturate sau vindecate prin prestaţii băneşti, nu se pot constitui în amenzi excesive pentru inculpatul care prin fapta sa ilicită a stat la originea şi care pentru aceasta suferă o condamnare penală. Caracteristica răspunderii civile este de a restabili pe cât de exact posibil, echilibrul distrus prin daună şi de a repune pe cel vătămat în situaţia în care s-ar fi găsit dacă actul care a produs dauna nu ar fi avut loc, astfel încât repararea daunei să fie pe cât se poate de egală cu integralitatea prejudiciului fără să îl poată depăşi. Aşa fiind, Curtea a reţinut că daunele morale acordate părţii civile D. în cuantumul mai sus arătat sunt rezonabile, asigurând părţii civile pentru prejudiciul psihologic şi emoţional suferit o satisfacţie echitabilă.
Împotriva deciziei penale nr. 452/A din 16 iulie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs în casaţie inculpaţii C. înregistrat la data de 06 august 2024 şi A., apel înregistrat la data de 06 august 2024.
Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii C. şi A. a fost comunicată, fiind respectate dispoziţiile art. 439 C. proc. pen.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 06 septembrie 2024. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererilor de recurs în casaţie, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 15 octombrie 2024.
În cererea scrisă, recurentul C. , prin avocat ales, a susţinut că faptele imputate şi reţinute în sarcina recurentului, rele tratamente aplicate minorilor D. şi B., nu sunt prevăzute de legea penală, deoarece înstrăinarea părintească nu poate fi plasată în categoria faptelor ce constituie infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului; la data faptelor nu era reglementat conceptul de înstrăinare părintească, conceptul evaziv de alienare parentală a fost considerat inadecvat şi s-a renunţat la el; Legea nr. 123/2024, care a introdus în legislaţia autohtonă înstrăinarea părintească, se poate aplica exclusiv actelor de conduită ulterioare intrării sale în vigoare; însă, nici măcar forma actuală a Legii nr. 272/2004, modificată prin Legea nr. 123/2024, nu este incidenţă în speţă, întrucât aceasta delimitează sintagma "înstrăinare părintească" faţă de sintagma "rele tratamente" (art. 89), ceea ce înseamnă că cele două expresii nu sunt echivalente semantic şi nici nu există un raport de includere între prima şi a doua.
Apărarea a susţinut că pentru incidenţa normei ce incriminează fapta de "rele tratamente aplicate minorului" (art. 197 C. pen.), activitatea imputată persoanei acuzate trebuie să constea în acte de violenţă, de durată, comise împotriva unui minor "de către părinţi sau de către orice persoană în grija căreia se află minorul", având ca urmare imediată punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a acestuia. Rezultă că înstrăinarea părintească nu poate fi inclusă în categoria faptelor pot realiza conţinutul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. Fiind vorba despre fapte plasate în grupul infracţiunilor contra persoanei (integrităţii corporale sau sănătăţii) relele tratamente constau, în principal, în afectarea unor atribute importante ale persoanei (integritatea corporală sau sănătatea). Acest punct de vedere se regăseşte în jurisprudenţa anterioară intrării în vigoare a actualului C. pen., perioadă în care relele tratamente făceau parte din categoria infracţiunilor contra familiei, având alt obiect juridic principal mai extins.
Invocând Decizia nr. 37/2008, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa anterioară şi ulterioară C. pen., apărarea a susţinut că nu se regăsesc speţe în care instanţele să includă în conceptul de rele tratamente aplicate minorului acte de conduită care, fără a realiza conţinutul normelor de incriminare specifice infracţiunilor contra persoanei, prezentau un pericol social suficient (primejdie gravă) în vederea reţinerii infracţiunii pentru care au fost condamnaţi recurenţii x în prezenta cauză. S-a arătat că în faţa unor astfel de premise, instanţa de apel, la fel ca instanţa de fond, a procedat vădit nelegal, deoarece a extins accepţiunea normei de incriminare pentru a include înstrăinarea părintească (denumită de prima instanţă alienare parentală), un concept evaziv şi străin dreptului penal. Acest concept nu a fost avut în vedere de legiuitor când a fost adoptat C. pen. în vigoare, ceea ce înseamnă că el a fost integrat în mod nejustificat, prin interpretare in malam partem, interzisă, în sfera de cuprindere a expresiei rele tratamente aplicate minorului.
Prezentând pe larg argumentele care sprijină cererea de recurs în casaţie, apărarea a arătat că nu există motive pentru a încadra faptele recurentului ca infracţiuni, instanţa de apel recurgând la construcţii juridice care sunt în totală contradicţie cu ceea ce ar trebui să reprezinte infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului. Apărarea a susţinut că, în realitate, înstrăinarea părintească nu a fost şi nu este infracţiune în România, iar dispoziţiile legii noi pot fi interpretate, drept lege de "dezincriminare", atât timp cât arată mecanismele de "luptă" împotriva înstrăinării părinteşti, care sunt de natură civilă. De aceea, Legea nr. 123/2024 nu face altceva decât să confirme că raţionamentul instanţei de apel nu corespunde voinţei legiuitorului. Din prevederile Legii nr. 123/2024 reiese că urmarea imediată (rezultatul socialmente periculos) în cazul înstrăinării părinteşti este aceea în care "copilul ajunge să manifeste reţinere sau ostilitate faţă de oricare dintre părinţi". În schimb, art. 197 C. pen. stabileşte că "relele tratamente aplicate minorului" constau în "punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel a minorului."
Aşadar, conform apărării, înstrăinarea părintească îl vizează, ca persoană vătămată, pe unul dintre părinţi, în timp ce relele tratamente sunt fapte care-1 pun în "primejdie gravă" pe minor, ceea ce înseamnă că nivelul de protecţie în cazul celor două fapte ilicite este diferit, astfel că numai "relele tratamente aplicate minorului" sunt susceptibile de a îmbrăca "haină" infracţională.
În opinia apărării, în speţă, nu s-a dat satisfacţie acestui standard al legalităţii incriminării, întrucât a fost sancţionată o conduită care nu prezintă pericol ci, dimpotrivă, care prezintă utilitate socială, în timp ce adevăratul comportament, atribuit mamei, care a relevat că e socialmente periculoasă, a rămas în afara interesului sistemului judiciar.
În continuare, prezentând situaţia factuală, apărarea a susţinut că recurentul, în calitate de părinte responsabil, fiind confruntat cu o situaţie ce nu poate fi rezolvată a procedat cum a putut mai bine, acţionând în interesul minorilor şi încercând să atenueze efectele negative ale conflictului dintre copii şi mama lor.
Un ultim argument al recursului în casaţie vizează aspectul că, şi după pronunţarea deciziei atacate în cauză, instanţele civile continuă să aprecieze că doar subsemnatul sunt în măsură să mă ocup de viaţa zilnică a minorului D.. În acest sens s-a depus sentinţa nr. 3978/30.07.2024 a Judecătoriei Oradea, pronunţată în dosarul nr. x/2024.
Având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.., s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei la completul competent, în vederea judecării recursului în casaţie, iar pe fond desfiinţarea deciziei (implicit a sentinţei penale) şi achitarea, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) rap. la art. 396 alin. (5) cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
În cererea scrisă, recurenta A. prin avocat ales, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs potrivit prev. art. 440 alin. (4) C. proc. pen.. şi, potrivit prev. art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., admiterea recursului în casaţie, casarea în întregime a deciziei atacate şi a sentinţei penale nr. 93 din 23.01.2024 a Judec. Oradea jud. Bihor cu privire la latura penală şi latura civilă, în sensul de a dispune, în baza art. 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen.., achitarea inculpatei pentru comiterea a două infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului prev. de art. 197 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi înlăturarea obligării inculpatei la plata de despăgubiri civile către partea civilă D. şi lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile formulate faţă de inculpata recurentă.
A fost invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fast condamnat pentru o faptă care mi este prevăzută de legea penală".
Apărarea a arătat că în speţă, s-a dispus condamnarea inculpatei, împreună cu soţul său, inculpatul C. pentru comiterea a două infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, reţinându-se că începând cu luna august- septembrie 2016, fiecare inculpat în parte a împiedicat-o pe L. să aibă legături personale cu minora B. şi că începând cu 15.06.2017 aceeaşi inculpaţi au împiedicat-o pe L. să aibă legături personale cu minorul D., cu menţiunea că inculpata nu este mama minorilor B. si D..
Apărarea a susţinut că inculpata nu putea să aibă calitatea de subiect activ al infracţiunii, fiindcă aceasta, nici legal şi nici convenţional nu a avut "grija" niciunuia dintre minori, deoarece s-a căsătorit cu tatăl minorilor, inculpatul C., la data de 13.10.2017. Or, potrivit celor reţinute prin decizia atacată, inculpata a fost condamnată pentru două infracţiuni simple de rele tratamente aplicate minorului prev. de art. 197 C. pen., una comisă în luna august- septembrie 2016 (faţă de minora B.) şi una începând cu 15.06.2017 (faţă de minorul D.), adică la momente la care inculpata nu avea nicio calitate în raport cu cei doi minori, neavând nici măcar calitatea de "mamă vitregă" a acestora. Prin urmare, s-a susţinut că inculpata nu a avut niciodată paza, "grija" minorilor pentru a putea răspunde penal în calitate de autor al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului prev. de art. 197 C. pen.
În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, s-a susţinut că pentru a fi incidentă această infracţiune este necesar să fie îndeplinită condiţia "punerii în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale", or, în prezenta cauză, această cerinţă nu este îndeplinită în condiţiile în care, din rapoartele de expertiză psihologică nr. 23 şi nr. 24/31.03.2021 întocmite pentru fiecare minor în parte şi din toate probele administrate în cauză, a rezultat că dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a minorilor nu au fost puse în primejdie.
În opinia apărării, eşecul păstrării unor legături personale cu minorii nu pot face obiectul unei infracţiuni de rele tratamente, faptă prevăzută de art. 197 C. pen. S-a susţinut că din întreaga practică, alienarea parentală face doar obiectul acţiunii civile, nicidecum obiectul acţiunii penale, şi asta pentru că nu întruneşte condiţie esenţială aferentă acestei infracţiuni, şi anume "punerea în primejdie gravă". Ca atare, trebuie avut în vedere principiul ultima ratio, principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea valorii sociale.
S-a mai susţinut că pentru incidenţa normei ce incriminează fapta de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 197 C. pen., activitatea imputată persoanei acuzate trebuie să constea în acte de violenţă, de durată, comise împotriva unui minor "de către părinţi sau de către orice persoană în grija căreia se află minorii, având ca urmare imediată punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a acestuia. Conform apărării, rezultă că înstrăinarea părintească nu poate fi inclusă în categoria faptelor ce pot realiza conţinutul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. Invocând Decizia nr. 37/2008, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa anterioară C. pen. în vigoare şi cea ulterioară acestuia, apărarea a susţinut că faptele pentru care au fost condamnaţi recurenţii x în prezenta cauză nu reprezintă acte de conduită care să fie incluse în noţiunea de rele tratamente aplicate minorului.
Apărarea a susţinut că alienarea/înstrăinarea părintească nu poate constitui modalitate de comitere a infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 197 C. pen. S-a susţinut că urmarea imediată(rezultatul socialmente periculos) în cazul înstrăinării părinteşti [art. 4 lit. h) din Legea nr. 272/2004] este aceea în care "copilul ajunge să manifeste reţinere sau ostilitate faţă de oricare dintre părinţi", în timp ce în cazul infracţiunii prev. de art. 197 C. pen., rele tratamente aplicate minorului constau în punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel a minorului", adică orice acţiuni sau inacţiuni, altele decât cele definite prin art. 4 lit. h) din Legea nr. 272/2004, privind înstrăinarea părintească.
În final, apărarea a susţinut că, în speţă, nu s-a dat satisfacţie standardului legalităţii incriminării, întrucât a fost sancţionată o conduită care nu prezintă pericol ci, dimpotrivă, care prezintă utilitate socială, în timp ce adevăratul comportament, atribuit mamei, care a relevat că e socialmente periculoasă, nu a primit nicio sancţiune de natură penală.
Prin încheierea din şedinţa din Camera de Consiliu din 15 octombrie 2024, dată în dosarul nr. x/2020, au fost admise cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii C. şi A. împotriva deciziei penale nr. 452/A din data de 16 iulie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2020 a fost trimisă cauza completului 7 în vederea soluţionării cererii de recurs în casaţie la data de 12 noiembrie 2024, cu citarea părţilor.
S-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, având în vedere că motivele recurenţilor, în sensul că înstrăinarea părintească nu poate fi inclusă în categoria faptelor pot realiza conţinutul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, vizează tipicitatea obiectivă a infracţiunii, putând fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Argumentele referitoare la latura subiectivă a infracţiunilor ori la mijloacele de probă probele administrate în cauză, expuse în cererea scrisă de către recurenta A. (rapoartele de expertiză psihologică nr. 23 şi 24/31.03.2021), nu pot face obiectul cenzurii recursului în casaţie.
După admiterea în principiu, cauza a primit termen la data de 12 noiembrie 2024, când, având în vedere lipsa de apărare a intimaţilor, cauza a fost amânată pentru termenul de la data de 10 decembrie 2024, la care au avut loc dezbateri, recurenţii solictând admiterea căilor de atac şoi pronunţarea unei soluţii de achitare, pentru motivele expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând recursurile în casaţie declarate de C. şi A., constată următoarele:
Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală) vizează situaţiile în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie pentru că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv). (în acelaşi sens, jurisprudenţa constantă a ÎCCJ, de la data aplicării textului de lege şi pănâ în prezent, e.g., ÎCCJ, s.pen. decizia nr. 205/RC/03 aprilie 2024, dosar nr. x/2022)
Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7) C. proc. pen.. nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel de instanţa de recurs în casaţie, căreia legea nu i-a dat competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt.
Recursul în casaţie este deci o cale extraordinară de atac, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ la art. 438 C. proc. pen.. În calea de extraordinară de atac nu se rejudecă caracterul fondat sau nefondat al acuzaţiei pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare. În recurs în casaţie nu se poate modifica situaţia de fapt, iar instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanţa de apel.
Analizând conform limitelor expuse în cele ce preced, instanţa constă critcile recurenţilor ca nefondate
Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului (art. 197 C. pen.) este prevăzută în capitolul infracţiuni contra integrităţii corporale şi sănătăţii şi incriminează: punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul.
Conform apărării nu sunt întrunite elementele de tipicitate în considerarea:
a) absenţei calităţii subiectului activ al infracţiunii (pentru inculpata care nu era mama biologică a copiilor);
b) absenţei legăturii de cauzalitate între conduita inculpaţilor şi consecinţa prevăzută de lege, atunci când nu se produc urmări concrete, fizice, asupra integrităţii corporale sau sănătăţii minorilor;
c) dezincriminării conduitei constând în provocarea alienării parentale ca urmare a înlocuirii noţiunii de alienare parentală cu cea de înstrăinare parentală.
Tezele apărării sunt nefondate.
a) În ceea ce priveşte calitatea de subiect activ al infracţiunii, interpretarea textului de lege din C. pen. în vigoare (în tezele prealabile C. pen., în expunerea de motive a C. pen. şi în precizările iniţiatorului codului), exclude ipoteza apărării, conform căreia subiect activ al infracţiunii este doar persoana care este părinte al minorului sau persoana căreia îi este încredinţat minorul în sensul legii.
Conform Hotărârii Guvernului nr. 1183/2008 pentru aprobarea tezelor prealabile ale proiectului C. pen., pentru instituirea unei reglementări coerente în privinţa infracţiunilor de violenţă domestică, această împrejurare urmează a fi valorificată ca un element circumstanţial de agravare în cazul tuturor infracţiunilor contra integrităţii corporale şi sănătăţii.[H.G. nr. 1183/2008, B. Partea specială, pct. b)]
Agravanta, la care se referă tezele prealabile, este prevăzută în art. 199 C. pen. şi are în vedere faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195, nu şi cele din art. 197 C. pen., care pot fi săvârşite în egală măsură de unul dintre părinţi, dar şi de persoana în grija căreia se află minorul. Această interpretare este susţinută de legiuitor în alte două explicaţii ale textelor de lege. Astfel, în Expunerea de motive a actualului C. pen., se stabileşte că infracţiunile de rele tratamente aplicate minorului (...)au fost aduse în această secţiune (infracţiuni contra integrităţii corporale şi sănătăţii n.n.), deoarece ele pun în pericol în primul rând integritatea fizică sau sănătatea persoanei şi abia în subsidiar relaţiile de familie, respectiv convieţuirea socială. De altfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, aceasta nu a fost niciodată una cu subiect activ special, ea putând fi săvârşită nu doar de către ori faţă de un membru de familie, ci şi faţă de minorii internaţi în centre de plasament sau în alte forme de ocrotire(...). De asemenea, conform menţiunilor şi precizărilor iniţiatorului C. pen., s-a procedat, (...), la lărgirea sferei subiecţilor activi, care rezultă din expresia în grija în loc de încredinţat din vechiul C. pen.. (Legea nr. 286/2009 privind C. pen. menţiuni şi precizări, p140, pct. 2 comentariul art. 197 C. pen.)
În consecinţă, interpretarea oficială a normei criticate de apărarea inculpaţilor arată că, încă de la intrarea în vigoare a textului de lege, voinţa legiuitorului a fost aceea de a lărgi sfera subiecţilor activi ai infracţiunii în raport de incriminarea din C. pen. anterior. Astfel, în codul în vigoare, noţiunea include orice persoană în grija căreia se află minorul (o situaţie de fapt, evaluată în raport de probele dosarului, care presupune menţinerea de relaţii personale şi contacte directe cu minorii, deci o durată/continuitate în timp şi posibilitatea de coordonare, în fapt, a vieţii de zi de zi a minorilor ori gestionarea problemelor cu care se pot confrunta minorii). În C. pen. în vigoare, noţiunea este, deci, mai largă decât cea a persoanei căreia îi este încredinţat minorul, prevăzută în C. pen. anterior, şi nu presupune un act oficial, de încredinţare, din partea unei instituţii, nici o încredinţare în baza legii, legată de filiaţie ori rudenie, şi nici desemnarea, potrivit legii, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti faţă de copil.
Conform celor reţinute de instanţa de apel, redate în cele ce preced, inculpata s-a ocupat de creşterea şi educarea minorilor, menţinând relaţii personale şi contacte directe cu minorii, astfel că are calitatea de persoană în grija căreia se află minorii:(...) minorii aflându-se preponderent în prezenţa inculpatei cu care au desfăşurat activităţi zilnice (de exemplu, acasă, la plimbare, la cumpărături, la psiholog etc.), interacţiunea dintre minori şi inculpată fiind similară celei specifice unei relaţii mamă-copii, iar minorul D. i se adresa uneori cu apelativul "mami", astfel cum rezultă din constatările expertului psiholog.(..)inculpata a exercitat, în fapt, în locul mamei, autoritatea părintească asupra minorilor, care s-au aflat în grija celor doi inculpaţi, împrejurare care rezultă din probatoriul administrat în cauză. De altfel, (...), în discuţia telefonică dintre L. (mama minorilor, n.n) şi D., a intervenit inculpata, afirmând că aceasta vrea să îl cumpere cu un cadou şi, mai apoi, aceasta a aruncat pe trotuar cadourile lăsate pe gard minorului, iar cu altă ocazie, când (mama) a venit să îşi vadă copiii, inculpata a udat-o cu furtunul, determinând-o să plece, aspecte care, (...), dovedesc că inculpata avea un rol activ în viaţa celor doi minori şi decidea cu privire la situaţia acestora.
În consecinţă, având în vedere că infracţiunea a fost comisă după intrarea în vigoare a C. pen. actual, nu este întemeiat argumentul apărării, vizând lipsa calităţii de subiect activ al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, pentru persoana căreia nu i-a fost încredinţat minorul printr-un act oficial, argument care decurge din forma în care era redactat un text de lege în C. pen. anterior.
b) În ceea ce priveşte absenţa unor urmări fizice asupra minorilor, codul incriminează punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, astfel că argumentul apărării, cu privire la absenţa tipicităţii, nu are suport legal. Urmările, punerea în primejdie gravă a dezvoltării minorilor, nu decurg doar din violenţe fizice, atingerea adusă sănătăţii minorilor nefiind, deci, consecinţa unor violenţe fizice. Nici caracterul reversibil al urmărilor nu conduce la lipsa tipicităţii. La fel ca în cazul oricărei alte infracţiuni, urmările se analizează la data consumării conduitei incriminate, iar o eventuală diminuare a acestora, ca urmare a sprijinului unui psiholog, nu afectează tipictatea infracţiunii.
Instanţa de apel a reţinut că inculpaţii:
- au împiedicat-o pe L. (mama copiilor, n.n.) să păstreze relaţia personală cu minorii şi au refuzat să primească de la mamă cadourile pentru copil;
- (...) doreau să controleze integral psihicul minorilor şi că nimic nu se putea întâmpla în viaţa copiilor, fără ştirea sau voia acestora, ceea ce nu era firesc;
- au exercitat în mod repetat acte de natură diferită, care au dus atât la denigrarea mamei din partea propriilor copii, cât şi la îndepărtarea minorilor faţă de aceasta, producându-se astfel, în mod cert, suferinţe morale care sunt de natură să pună în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală şi morală a celor doi copii. (...);
- au retras minorii o anumită perioadă de timp de la frecventarea cursurilor şcolare şi ale grădiniţei, (...) cu scopul ca mama să nu poate să îşi vadă copiii, chiar şi în cadrul instituţional unde cadrele didactice asigură procesul de predare-învăţare, la adăpost de orice ingerinţă nedorită;
- s-au opus sub orice formă la consilierea psihologică cu scopul de a evita scoaterea minorilor de sub influenţa psihologică a acestora şi de a nu se putea oferi o perspectivă obiectivă asupra stării de fapt dintre părţi, după care s-a continuat cu absenţa informării mamei L. cu privire la deciziile luată în privinţa minorilor şi niciun moment nu i s-a permis acesteia să aibă o relaţie personală cu minorii.
- au transmis copiilor un mesaj că aceste reacţii sunt normale, iar copiii, în dorinţa lor de a rămâne la locuinţa tatălui, au adoptat acelaşi comportament, de respingere dus la extremă, întrucât nu au mai acceptat nici măcar să o vadă pe mamă şi nu au înţeles, în lipsa unei consilieri reale de specialitate, că ar putea menţine legătura cu aceasta, chiar dacă locuiesc în continuare la tată.
- au perseverat într-un mod nepermis la deteriorarea relaţiei mamă-copii, în dauna drepturilor mamei şi a interesului superior al copiilor, refuzând să susţină şi să sprijine apropierea minorilor de mamă şi au accentuat starea de nelinişte a acestora, atunci când în preajma lor se afla şi mama acestora.
Conform instanţei de apel, inculpaţii au făcut tot ce le-au stat în putinţă ca să-i îndepărteze pe minori de mamă, inoculându-le tot felul de stări de temere şi îndoială, de natură să îi determine să-şi respingă mama, (...)şi nu le-a păsat niciun moment că ar putea să îi traumatizeze pe minori pentru tot restul vieţii lor. (...)inculpaţii au încercat să minimalizeze, prin orice fel de demersuri, rolul L. în creşterea şi educarea minorilor şi i-au privat, prin atitudinea lor, pe minori, de prezenţa mamei, într-una din cele mai importante etape din viaţa acestora, respectiv atunci când au mai mare nevoie de prezenta mamei în viaţa lor.
În ceea ce priveşte urmarea imediată, lipsa legăturii de cauzalitate dintre conduita inculpaţilor şi urmarea imediată este infirmată de cele reţinute de instanţa de apel:
- conflictul parental desfăşurat pe mai multe paliere, a dus la distanţarea aproape iremediabilă a minorilor faţă de mamă, cu toate că păstrarea şi dezvoltarea legăturii părinteşti cu mama era în mod cert în interesul superior al minorilor.
- înstrăinarea persoanelor vătămate minore, B. şi D. faţă de mama lor, rezultă din respingerea totală de către aceştia a relaţiei cu mama, în cazul minorei B. manifestându-se sub forma unei traume emoţionale, constând în reacţii emoţionale exagerate (plâns isteric, agitaţie psihomotorie, ridicarea tonului vocii, dorinţa de a evita întâlnirea cu mama, panică, stare depresivă), iar în cazul minorului D., sub forma lipsei oricărei amintiri personale cu mama şi a percepţiei copilului că mama a avut un comportament abuziv asupra lui, care se poate repeta oricând.
- (...)minorul D.(...), în prezenţa inculpaţilor este timorat, i se adresează mamei folosind cuvinte nespecifice vârstei sale, de 4 ani, la acea dată, evident copiate ori insuflate de către aceştia, acuzând-o că este bătăuşă, iar în momentele în care oscilează, intervin inculpaţii, care îl determină pe copil să refuze întâlnirea cu mama, pe care o jignesc, denigrează şi acuză, în prezenţa acestuia, că l-a bătut pe copil, (fără ca minorul să-şi amintească vreun incident de agresiune fizică din partea mamei, ştiind doar că i-a spus cineva, că a fost bătut de către mamă) inculpata A. refuzând să-i dea copilului cadourile trimise de către mamă.
- din rapoartele de expertiză psihologică nr. 23 şi 24/31.03.2021 şi din toate probele administrate în cauză a rezultat (...)un impact esenţial asupra psihicului persoanelor vătămate, punând în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală sau morală a acestora. (...)nu doar că le-a fost pusă în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală sau morală a persoanelor vătămate, ci (...)au fost afectate serios aceste atribute esenţiale umane.(...).
În consecinţă, cele ce preced arată că instanţa de apel a reţinut corect elementele de tipicitate ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorilor. Abuzarea emoţională a propriului copil prin proiectarea unei imagini deformate asupra ideii de părinte şi de familie, refuzarea dreptului minorilor de a-şi cunoaşte şi de a dezvolta sentimente de ataşament şi faţă de celălalt părinte, culpabilizarea sau sădirea unui sentiment de vinovăţie în sufletul copilului pentru ataşamentul faţă de unul dintre părinţi sunt riscuri grave pentru corecta şi normala dezvoltare psiho-emoţională a unui copil fără discernământ complet format.
c) Referitor la dezincriminarea conduitei inculpaţilor, constând în provocarea alienării parentale, ca urmare a înlocuirii noţiunii de alienare parentală cu cea de înstrăinare parentală, elementul material al laturii obiective, punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, nu permite interpretarea dată de apărarea inculpaţilor. Nu a fost dezincriminată conduita inculpaţilor, care au împiedicat sistematic legăturile dintre minori şi mama lor naturală, deşi aceasta obţinuse în instanţă locuinţa băiatului cel mic, respectiv program de legături personale cu fata mai mare (în vârstă de 4 ani, respectiv 11 ani la începutul procesului penal) şi care au făcut astfel ca, dacă la momentul divorţului părinţilor, relaţia era una de ataşament şi afecţiune filială fireşti îintre copii şi mama lor, după divorţul părinţilor copiii au dezvoltat sentimente de ură exacerbată şi reacţii de respingere violentă a propriei mame, cu care aveau dialoguri în care îi spuneau: "Vacă proastă", "Ai să înfunzi puşcăria", " Te mai prostituezi?", "Cadourile tale vor ajunge la gunoi, acolo unde este şi locul tău", "De-abia aştept să te văd cu ochii umflaţi".
Instanţa de apel a reţinut o formă a violenţei psihologice, prin care unul dintre părinţi şi o persoană cu care copiii au menţinut relaţii personale şi contacte directe, în mod intenţionat, au urmărit, au asumat şi au generat, respectiv au acceptat sau au folosit, o situaţie în care copiii au ajuns să manifeste reţinere sau ostilitate, nejustificată sau disproporţionată fată de mama lor. Diferenţele de terminologie folosite de reglementări succesive (alinare parentală/înstrăinare parentală), ca şi succesiunea de acte decurgând definirea alienării parentale, prin art. 1 din Dispoziţia nr. 2/2016 pentru recunoaşterea fenomenului alienării parentale/părinteşti (...) şi, ulterior, abrogarea acestui articol ca urmare a dispoziţiei nr. 31/2021 privind abrogarea Dispoziţiei preşedintelui Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 2/2016(...)respectiv definirea înstrăinării părinteşti art. 4 lit. h) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului nu produc consecinţe asupra senţinţei civile nr. 5973/24.10.2018, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul civil nr. x/2016, definitive prin decizia civilă nr. 478/A/03.06.2019 a Tribunalului Bihor şi nici asupra elementelor de tipicitate ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. Ambele noţiuni au în vedere copilul care manifestă reţinere sau ostilitate faţă de unul dintre părinţi ca şi comportamentul copilului este disproporţionat sau nejustificat prin raportare la comportamentul părintelui respectiv faţă de copil. Acţiunile inculpaţilor au avut repercusiuni asupra construirii imaginilor parentale şi au influenţat raportarea copiilor faţă de mama lor, astfel că blamarea unul dintre părinţi şi lipsa de relaţii personale cu acel părinte, ca urmare a conduitei inculpaţilor, au făcut ca părintele în cauză să fie respins de copii, atitudine care a condus, conform celor reţinute de instanţa de apel, redate în cele ce preced, în ceea ce o priveşte pe B., la o traumă emoţionale, constând în reacţii emoţionale exagerate (plâns isteric, agitaţie psihomotorie, ridicarea tonului vocii, dorinţa de a evita întâlnirea cu mama, panică, stare depresivă), iar în cazul minorului D., la lipsa oricărei amintiri personale cu mama şi a percepţiei copilului că mama a avut un comportament abuziv asupra lui, care se poate repeta oricând.
În concluzie, instanţa de apel a reţinut în mod corect elementele de tipicitate ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, astfel că recursul în casaţie va fi respins ca nefondat, iar recurenţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte civilă D., în cuantum de 540 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi C. împotriva deciziei penale nr. 452/A din 16 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte civilă D., în cuantum de 540 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2024.