Şedinţa publică din data de 09 ianuarie 2025
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 22 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în dosarul nr. x/2019 în baza art. 2502 din C. proc. pen. s-a menţinut, până la o nouă verificare sau cel târziu până la data rămânerii definitive a sentinţei atacate, măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului A. prin ordonanţa nr. 43/P/2017 din data de 09 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 26 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Braşov, până la concurenţa sumei de 7.630.889.88 RON, asupra următoarelor bunuri:
1. Imobilul – Construcţie C1 – B.
- Construcţia C1 – B. P+3E, înscrisă în CF nr. x a localităţii Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;
2. Imobilul – Construcţie C1 – B.
- Construcţia C1 – B., înscrisă în CF nr. x a localităţii Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Braşov, în esenţă, a argumentat că în cauză subzistă şi în acest moment temeiurile avute în vedere de procurorul de caz în momentul în care acesta a dispus luarea măsurilor asigurătorii, chiar dacă instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunile de evaziune fiscală şi delapidare, respectiv încetarea procesului penal pentru infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual pe motiv că ar fi intervenit prescripţia răspunderii penale.
S-a arătat că în faza de urmărire penală s-a instituit măsura asigurătorie a popririi în vederea recuperării prejudiciului şi că soluţia primei instanţe încă nu este definitivă şi chiar dacă inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, indisponibilizarea bunurilor până la concurenţa presupusului prejudiciu, având în vedere cuantumul acestuia, astfel cum a fost restrâns în mod definitiv de prima instanţă prin încheierea din data de 26.11.2021, pronunţată în dosar x/2019, este legală şi temeinică şi în acest moment, chiar şi în ciuda perioadei de timp trecută de la momentul instituirii măsurii sechestrului şi a popririi. Curtea a menţionat că procesul penal s-a prelungit din motive obiective, printre altele şi în vederea administrării probei solicitate în apel de inculpatul A., prin avocat ales, privind întocmirea unei expertize judiciare pentru stabilirea prejudiciului, însă, în opinia sa, durata procesului penal nu poate înlătura faptul că acuzaţiile se referă la infracţiuni care ar fi produs un prejudiciu deosebit de mare.
Prima instanţă a precizat că nici soluţia de ridicare a măsurii asigurătorii nu este definitivă, urmând a fi supusă cenzurii instanţei de apel care, odată cu verificarea soluţiei pronunţate pe latura penală a cauzei, va putea, în principiu, fie menţine sechestrul asigurător, fie confirma, în mod definitiv, ridicarea acesteia, prin raportare şi la criticile formulate prin motivele de apel ale parchetului şi părţii civile prin care se solicită condamnarea inculpatului şi obligarea acestuia la plata prejudiciului.
Mai mult, s-a opinat că ridicarea măsurii asigurătorii prin sentinţa apelată nu este nici executorie, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 250 alin. (7) şi art. 2501 alin. (3) teza I din C. proc. pen. care exceptează de la caracterul suspensiv al contestaţiei doar soluţiile de luare a măsurii asigurătorii. Curtea a avut în vedere şi dispoziţiile art. 954 alin. (2) şi art. 957 din C. proc. pen. din a căror interpretare reiese, de asemenea, că doar încheierea de încuviinţare a sechestrului este executorie.
Întrucât măsura asigurătorie este, în continuare, în fiinţă şi afectează bunurile aflate în proprietatea inculpatului, prima instanţă a apreciat necesară verificarea periodică a legalităţii şi temeiniciei acesteia prin raportare la ultima soluţie de menţinere a măsurii sechestrului judiciar, dispusă prin încheierea din data de 21.10.2022, pronunţată de Tribunalul Braşov în cursul judecăţii, în dosarul nr. x/2019.
În ceea ce priveşte susţinerile apărării privind încetarea de drept a măsurii asigurătorii, Curtea le-a considerat neîntemeiate având în vedere natura juridică a termenului de 1 an prevăzut de art. 2502 din C. proc. pen., acesta fiind unul de recomandare şi nu are drept consecinţă încetarea de drept a acesteia, neputându-se aplica prevederile art. 241 din C. proc. pen. decât în cazul măsurilor preventive. Sub acest aspect s-a făcut referire şi la considerentele Deciziei nr. 38/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul A. a formulat contestaţie.
A solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţare încheierii atacate şi în rejudecare, în principal, să se constate că au încetat de drept măsurile asigurătorii, iar în subsidiar, să se constate că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurilor asigurătorii.
În esenţă, a arătat că de la momentul pronunţării hotărârii de instanţa de fond nu s-a mai procedat la verificarea măsurilor asigurătorii până la data de 21.11.2024, fiind depăşit termenul de 1 an prevăzut de dispoziţiile legale, care este un termen imperativ prin raportare la efectele pe care le are faţă de exercitarea dreptului de proprietate asupra bunurilor care fac obiectul indisponibilizării. A menţionat că lipsa unui termen pentru care poate fi instituită o restrângere de drepturi echivalează cu o lipsire de drept în sine şi dacă termenele ar fi considerate doar de recomandare, ar rezulta că organul judiciar nu ar avea în realitate nicio obligaţie de verificare a măsurii asigurătorii, ceea ce ar însemna că măsura asigurătorie poate fi menţinută sine die pe toată durata procesului şi ar echivala cu o pierdere de facto a însuşi atributului dispoziţiei specific dreptului de proprietate. În opinia sa, măsurile asigurătorii din prezenta cauză au încetat de drept la data de 10.07.2024.
În continuare, inculpatul a menţionat că de la momentul luării măsurilor asigurătorii contestate au trecut aproximativ 7 ani şi jumătate, timp în care a intervenit sentinţa pronunţată de prima instanţă prin care s-a constatat, pe baza probelor administrate în cauză, că faptele imputate inculpatului sub încadrearea juridică de evaziune fiscală şi delapidare, nu există şi s-a dispus respingerea acţiunii civile formulate de partea civilă DGRFP Braşov - ANAF Braşov şi ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra imobilelor indisponibilizate. A opinat inculpatul că soluţia primei instanţe constituie o modificare a temeiurilor şi în acelaşi timp trebuie avută în vedere la evaluarea raportului de proporţionalitate care trebuie păstrat între scopul măsurii şi efectele acesteia.
Contestatorul a considerat că prelungirea procesului penal pe o durată mai îndelungată de timp nu poate constitui un motiv suficient pentru a menţine bunurile indisponibilizate, după cum nu i se poate reproşa inculpatului modalitatea în care acesta a înţeles să îşi facă apărarea, respectiv prin solicitarea administrării probei cu expertiza de specialitate, care, de altfel, în lumina dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 241/205 este obligatorie pentru calcularea prejudiciului în cauzele având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală.
Examinând contestaţia formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată că este fondată, pentru următoarele considerente:
Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.
Prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată şi completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 2502 din C. proc. pen. în materia măsurilor asigurătorii. Potrivit acestui text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."
Potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora (alin. (5).
Prin noile dispoziţii procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, putându-se dispune, în raport de particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse.
Analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză, Înalta Curte constată că prin ordonanţa nr. 43/P/2017 din data de 09 martie 2017 Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a instituit sechestru asigurător asupra următoarelor imobile ale inculpatului:
A. Imobilul – Construcţie C1 – B.
- Construcţia C1 – B. P+3E, înscrisă în CF nr. x a localităţii Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;
B. Imobilul – Construcţie C1 – B.
- Construcţia C1 – B., înscrisă în CF nr. x a loc. Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x;
- Construcţia C2 – Terasă înscrisă în CF nr. x – C2 a loc. Constanţa, CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C2;
C. Imobilul – Construcţii C1 – C., C2 – Terasa, C3 – PORTIC şi C4 – TERASĂ DESCOPERITĂ
- Construcţii C1 – C., C2 – terasă, C3 – portic, C4 – terasă descoperită, înscrise în CF nr. x a loc. Constanţa, nr. CF vechi x identificat la A1 sub nr. cad. x;
D. Imobilul – Construcţie C1 – C. şi Construcţiile C2 – Terasa şi C3 – Terasa
- Construcţia C1 – C., înscrisă în CF nr. x a loc Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x;
- Construcţia C2 – Terasă, înscrisă în CF nr. x – C2 a localităţii Constanţa, identificat la A1 sub nr. cad. x – C2;
- Construcţia C3 – Terasă, înscrisă în CF nr. x a localităţii Constanţa, identificat la A1 sub nr. cad. x;
E. Imobilul – Construcţie C1 – PUNCT TERMIC şi INSTALAŢIE SOLARĂ, BAZINE şi PLATFORMĂ
- Construcţia C1 – punct termic, înscrisă în CF nr. x a loc. Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;
F. Imobilul – Construcţie – PUNCT TERMIC
- Construcţia C1 – Punct termic, înscrisă în CF nr. x a loc. Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x;
G. Imobilul – Construcţii C1 – Vila 30 Tip P + 2E, C2 – Terasă, C3 – Anexa
- Construcţia C1 – Vila 30 Tip P + 2E, înscrisă în CF x a loc. Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x;
- Construcţia C2 – Terasa, înscrisă în CF nr. x a loc. Constanţa, CF vechi x, identificat la A1 sub nr. x – C2;
- Construcţia C2 – Anexa înscrisă în CF nr. x a loc. Constanţa, CF vechi x, identificat la A1 sub. nr. cad x;
H. Imobilul – Construcţii C1 – Club Nautic – Piscină şi C2 – Grup Sanitar, C3 – Terasă, C4 – Terasă Descoperită, C5 – Terasă Acoperită, C6 – Terasă, C7 – Terasă, C8 – Grup Sanitar, C9 – Piscină
- Construcţia C1 – Club Nautic, înscrisă în CF nr. x a loc. Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;
- Construcţia C2 - Grup Sanitar, înscrisă în CF nr. x – C2 a loc. Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C2;
- Construcţia C3 – Terasă, înscrisă în CF nr. x a loc. Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;
- Construcţia C4 – Terasă descoperită, înscrisă în CF nr. x – C4 a loc. Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C4;
- Construcţia C5 – Terasă acoperită, înscrisă în CF nr. x – C5 a loc. Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C5;
- Construcţia C6 – Terasă, înscrisă în CF nr. x – C6 a loc. Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C6;
- Construcţia C7 – Terasă, înscrisă în CF nr. x – C7 a loc. Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C7;
- Construcţia C8 – Grup Sanitar, înscrisă în CF nr. x – C8 a loc. Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C8;
- Construcţia C9 – Piscină, înscrisă în CF nr. x – C9 a loc. Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x – C9;
I. Imobilul – Construcţia C1 – Terenuri Tenis, înscrisă în CF nr. x a loc. Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. xs.
Sechestrul s-a constituit până la concurenţa sumei de 22.433.856 RON în vederea garantării recuperării pagubelor pricinuite bugetului de stat prin infracţiunile săvârşite, precum fi pentru garantarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale.
Prin ordonanţa nr. 43/P/2017 din data de 13 martie 2017 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor sumelor de bani, prezente şi viitoare, din conturile bancare aparţinând inculpatului A., măsură desfiinţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheierea nr. x/UP din data de 28 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Braşov.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov nr. 43/P/2017 din data de 28 iunie 2019, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 321 din C. pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (2 fapte) şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 295 din C. pen., cu aplicarea art. 308 şi 309 din C. pen.
Prin încheierea din data de 26.11.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 4/C/04.01.2022 a Curţii de Apel Braşov, au fost menţinute, până la concurenţa sumei de 7.630.889.88 RON, măsurile asiguratorii doar asupra următoarelor imobile:
1. Imobilul – Construcţie C1 – B.
- Construcţia C1 – B. P+3E, înscrisă în CF nr. x a localităţii Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;
2. Imobilul – Construcţie C1 – B.
- Construcţia C1 – B., înscrisă în CF nr. x a loc. Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x.
Prin sentinţa penală nr. 152/S din data de 10 iulie 2023, Tribunalul Braşov, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru cele două infracţiuni de evaziune fiscală şi pentru infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave.
Prin aceeaşi sentinţă, conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Tribunalul Braşov a dispus încetarea procesului penal sub aspectul infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 321 din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Sub aspectul laturii civile, Tribunalul Braşov a respins acţiunea civilă formulată de Statul Român, prin D.G.R.F.P. Braşov – A.J.F.P. Braşov şi a ridicat măsurile asigurătorii menţinute prin încheierea din data de 26.11.2021.
Înalta Curte constată că împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Braşov s-a declarat apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, inculpatul A. şi partea civilă Statul Român, prin D.G.R.F.P. Braşov – A.J.F.P. Braşov şi Curtea de Apel Braşov, prin încheierea din data de 21.10.2022, pronunţată în dosar x/2019, ce face obiectul prezentei contestaţii, a menţinut măsurile asigurătorii aşa cum au fost restrânse prin încheierea din data de 26.11.2021.
Chiar dacă luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, acest fapt nu echivalează cu o dispensă în a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, la luarea acestor măsuri, şi ulterior, la menţinerea acestora.
Cu titlu preliminar, se observă că în paragraful 30 al Deciziei CCR nr. 24/2016, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (6) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 276 din 12 aprilie 2016 - decizie ce a stat la baza introducerii de către legiuitor a verificării măsurii asigurătorii în cursul procesului penal, instanţa de contencios constituţional a subliniat că doar în lipsa asigurării unui control judecătoresc eficient asupra măsurii de indisponibilizare a bunurilor în cursul unui proces penal, statul nu îşi îndeplineşte obligaţia constituţională de a garanta proprietatea privată persoanei fizice/juridice.
Evident, Înalta Curte constată că un controlul judiciar efectiv vizează nu doar etapa luării măsurii asigurătorii, ci şi etapa verificării periodice a acesteia.
Controlul judecătoresc este unul efectiv doar în măsura în care verificarea periodică este una efectivă în sensul statuat de legiuitor în art. 2502 teza finală din C. proc. pen., şi anume, dacă se verifică concret că subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, dispunându-se după caz menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii, respectiv ridicarea măsurii dispuse.
Indiferent de caracterul obligatoriu sau facultativ, legiuitorul a stabilit că măsurile asigurătorii sunt eminamente temporare, provizorii, motiv pentru care, prin noile dispoziţii procesual penale, a reglementat verificarea periodică a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea acestora. În cadrul acestui examen, instanţa trebuie să se raporteze atât la prevederile legale care vizează condiţiile în care poate fi dispusă măsura, cât şi la jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, dar şi la principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii.
Sub acest din urmă aspect, în jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei.
Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza D. S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanţe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza D. S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 şi 87).
Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii măsurii, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.
În acest sens este şi Decizia RIL nr. 19/2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a reţinut că "instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. S-a considerat că proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul iân care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Mai mult, condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată iân mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."
Astfel, în ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, instanţa trebuie să examineze dacă întinderea măsurii (atât cu privire la valoarea sechestrată, cât şi cu privire la durata acesteia) este proporţională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori a reparării pagubei produse prin infracţiune).
În contextul celor arătate mai sus, analiza în concret a măsurilor asigurătorii instituite în cauză are în vedere componenta proporţionalităţii dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al inculpatului, iar sub acest aspect Înalta Curte reţine că intervalul de timp scurs de la momentul instituirii acestor măsuri, de peste 7 ani, este unul îndelungat, de natură să conducă la concluzia unei sarcini excesive în sarcina inculpatului, ceea ce nu mai satisface exigenţele desprinse din jurisprudenţa CEDO şi nici cele ale art. 53 alin. (2) din Constituţia României.
De asemenea, în urma verificării actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată, referitor la suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, că, urmare a probelor administrate în speţă, în primă instanţă s-a dispus achitarea inculpatului pentru cele două infracţiuni de evaziune fiscală şi pentru infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave.
Luând în considerare şi acest aspect, Înalta Curte reţine, cu privire la măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor imobile ale inculpatului, că, deşi cauza se află în apel, soluţia primei instanţe nefiind definitivă, totuşi nu poate fi ignorată soluţia de achitare pronunţată de Tribunalul Braşov în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv pe temeiul că faptele de evaziune fiscală şi delapidare nu există, concluzie la care s-a ajuns în urma readministrării probatoriului de la urmărire penală şi a probelor noi solicitate de părţi, astfel că şi din această perspectivă măsurile asigurătorii nu se mai justifică.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor imobile ale inculpatului A. nu mai sun proporţionale cu scopul urmărit prin instituirea lor, astfel că nici complexitatea cauzei, nici faptul că dosarul se află în acest moment în faza de judecată a apelului nu justifică restrângerea adusă dreptului de proprietate a inculpatului pe o durată de peste 7 ani.
Ca atare, se impune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile ale inculpatului A..
Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale din data de 22 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia penală, în dosarul nr. x/2019.
Va desfiinţa încheierea penală contestată şi în rejudecare va ridica măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului A. prin ordonanţa nr. 43/P/2017 din data de 09 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 26 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Braşov, până la concurenţa sumei de 7.630.889.88 RON, asupra următoarelor bunuri:
1. Imobilul – Construcţie C1 – B.
- Construcţia C1 – B. P+3E, înscrisă în CF nr. x a localităţii Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;
2. Imobilul – Construcţie C1 – B.
- Construcţia C1 – B., înscrisă în CF nr. x a localităţii Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii penale din data de 22 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia penală, în dosarul nr. x/2019.
Desfiinţează încheierea penală contestată şi în rejudecare:
Ridică măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului A. prin ordonanţa nr. 43/P/2017 din data de 09 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 26 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Braşov, până la concurenţa sumei de 7.630.889.88 RON, asupra următoarelor bunuri:
1. Imobilul – Construcţie C1 – B.
- Construcţia C1 – B. P+3E, înscrisă în CF nr. x a localităţii Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad. x;
2. Imobilul – Construcţie C1 – B.
- Construcţia C1 – B., înscrisă în CF nr. x a localităţii Constanţa, nr. CF vechi x, identificat la A1 sub nr. cad x.
Cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta contestaţie rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 ianuarie 2025.