Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 martie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi B., anularea Hotărârii nr. 445/2022 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării; cercetarea Petiţiei nr. 257/2022 adresate Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi constatarea temeiniciei cererilor; obligarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la emiterea unei noi hotărâri prin care, în baza considerentelor sentinţei ce se va pronunţa să constate comiterea de către persoana reclamată a contravenţiilor reclamate în Petiţia nr. 257/2022 şi în consecinţă să o sancţioneze; obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată constând până la acest moment în taxă judiciară de timbru.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 93 din 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., având ca obiect anulare act administrativ; s-a luat act de solicitarea pârâtului B. privind obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată pe cale separată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 93 din 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că, contrar obligaţiei legale, judecătorul care a soluţionat cererea în primă instanţă şi a pronunţat sentinţa recurată cu neglijarea faptelor pe care le-au probat prin dovezi anexate la cererea de chemare în judecată. Cel mai relevant în acest sens este faptul, că pe pagina 9 din sentinţă instanţa afirmă, că "În speţă, este necontestat faptul că pârâtul B. a şters comentariile postate de vizitatori la mesajul din 6.01.2022 pe care l-a publicat pe pagina sa de C., aspect evidenţiat şi prin punctul de vedere depus la CNCD.", ceea ce este faptic fals, aşa cum a arătat în cererea adresată instanţei (a se vedea pe pagina 3 din sentinţă: "De asemenea, în punctul de vedere depus de către persoana reclamată este menţionat, că toate comentariile invocate în sesizare care conţin limbaj injurios au fost eliminate, comparând lista de comentarii de la data sesizării cu cele care apar acum, se observă că numărul comentariilor care încalcă prevederile O.G. nr. 137/2000 este mai mare, că marea majoritate a comentariilor despre care persoana reclamată a afirmat că au fost eliminate sunt tot acolo."), şi a şi demonstrat cu capturile ecran anexate cererii de chemare în judecată, pe care se vede clar, că chiar şi după un an comentariile reclamate de noi se află sub postarea reclamată.
În aceste condiţii susţinerea persoanei reclamate ar fi trebuit să constituie un factor agravant (a minţit atât CNCD cât şi instanţa), şi nu un motiv de respingere a cererii.
Prima instanţă a încălcat şi dreptul la un proces echitabil prin faptul că a adoptat sentinţa recurată cu neglijarea practic completă a susţinerilor şi argumentelor reclamantei. Legat de acest aspect a invocat jurisprudenţa CEDO, în concret cazul Albina vs. România (57.808/00), alin. (30).
Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, aparent sentinţa civilă nr. 93/2023 este motivată, pentru că în privinţa postării reclamate afirmă că se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, iar cu privire la comentariile la postare afirmă că acelea au fost şterse de către B., însă acestea sunt două afirmaţii, care nu sunt motivate.
Astfel, în opinia sa, nu se explică de ce postarea nu ar încălca prevederile O.G. nr. 137/2000, în condiţiile în care a expus motivat atât în petiţia adresată CNCD cât şi în cererea adresată instanţei exact contrariul. Motivarea acelei afirmaţii ar fi trebuit să conţină în mod obligatoriu infirmarea argumentelor sale, ori aşa ceva nu există în sentinţă.
Din tot conţinutul hotărârii nu se poate deduce cum a ajuns Colegiul Director la concluzia că fapta de a publica postarea reclamată se încadrează în limitele libertăţii de exprimare sarcina inversării probei nu a fost introdusă în mod arbitrar, din greşeală sau întâmplător în O.G. nr. 137/2000.
Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., enunţând prevederile art. 20 din O.G. nr. 137/2000, recurenta a susţinut că prima instanţă nu a analizat comentariile reclamate şi nu a constatat nimic în privinţa lor, cu toate că a solicitat în mod expres acest lucru (a se vedea petitul 2: să oblige CNCD să soluţioneze petitia; se subînţelege că în privinţa ambelor aspecte reclamate), astfel şi prima instanţă a încălcat prevederile art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000. În plus a încălcat şi prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. pentru că nu s-a pronunţat cu privire la ceva ce a solicitat. Şi ca situaţia să fie şi mai gravă, a făcut acest lucru fără temei legal (aşa cum am arătat la punctul 2.1.2.) şi în baza unei afirmaţii faptic false (anume că comentariile reclamate de aceasta au fost şterse).
În cazul Dosarului CNCD nr. 30/2022, persoana reclamată nu a depus punct de vedere la CNCD şi nu a dovedit nici prin întâmpinarea depusă la acest dosar că nu a încălcat prevederile O.G. nr. 137/2300, iar în aceste condiţii ar fi fost de datoria instanţei să constate, că nu sunt îndeplinite prevederile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 şi ar fi trebuit să admită cererea aşa cum a fost formulată.
Astfel, a reclamat la CNCD o postare a pârâtului şi comentariile la acea postare. CNCD nu a soluţionat deloc reclamaţia sa în privinţa uneia dintre cele două cereri (din dispozitivul hotărârii nu se poate deduce care), şi şi-a încălcat obligaţia stabilită în O.G. nr. 137/2000 de a soluţiona petiţiile adresate acestuia. Nu s-au adresat instanţei în baza prevederilor art. 1. alin. (1) din Legea 554/2004 ("nesoluţionarea în termen legal al unei cereri"), iar văzând această stare de fapt prima instanţă ar fi fost obligată să anuleze Hotărârea nr. 445/2022 şi ar fi trebuit să oblige CNCD să emită o nouă hotărâre (în baza art. 18 alin. (1). din Legez 554/20024). Neprocedând aşa prima instanţă a încălcat prevederile O.G. nr. 137/2000 şi ale Legii nr. 554/2004, ambele norme de drept materiale.
În privinţa comentariilor prima instanţă a adoptat o soluţie bazată pe o constatare faptic neadevărată, cu neglijarea argumentelor reclamantei, ale faptelor şi probelor existente la dosar, încălcând din nou prevederile celor două norme de drept material (pentru că ar fi fost obligat să constate caracterul contravenţional al comentariilor şi în consecinţă să anuleze Hotărârea CNCD nr. 445/2022 şi să oblige CNCD să sancţioneze persoana reclamată pentru neştergerea comentariilor care încalcă legea).
La corecta individualizare a sancţiunii trebuie luate în considerare nu numai faptele reclamate în cadrul acestui dosar, ci şi alte informaţii furnizate de reclamantă la începutul petiţiei depuse la CNCD, respectiv faptul că persoana reclamată este practic obsedat de minoritatea maghiară, instigă de ani de zile împotriva drepturilor constituţionale şi legale ale acesteia, fiind din această cauză o persoana extrem de nocivă în societate, astfel a o determina să înceteze această activitate este de un interes major pentru societate. Or, văzând că prin sancţionarea pecuniară cu 2-3000 RON nu se poate atinge acel scop, logic este ca în următoarele cazuri (cum este şi aceasta) să se aplice o sancţiune mai severă.
Această atitudine excesiv şi de neînţeles de permisivă a CNCD şi instanţei are consecinţa nocivă din punctul de vedere al păcii interetnice că persoana reclamată are în continuare practic în permanenţă această activitate de discriminare şi incitare împotriva maghiarilor.
4. Apărările formulate în recurs
Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind motivate corespunzător, dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
În esenţă, a susţinut că cererea de recurs nu este motivată în drept şi în fapt şi conţine afirmaţii neprobate.
5. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimat, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.
6. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 12 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1 Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă
La data de 6.01.2022, pârâtul B., deputat de Mureş şi jurnalist, a postat pe pagina sa de C. sub titlul "O victorie a românismului la Târgu Mureş" următoarele:
"Piaţa Memorandumului din Târgu Mureş îşi va păstra denumirea, în ciuda eforturilor primarului"independent" D. şi a formaţiunii E. de a îndepărta elementele şi simbolurile româneşti din spaţiul public al municipiului.
Deşi ambiţiile liderilor E. cu privire la marcarea teritoriului în sens etnic sunt deja bine cunoscute, de această dată încercarea de modificare a denumirii Pieţei Memorandumului în Piaţa Gecse Daniel a fost respinsă prin acţiunea fermă a locuitorilor din Piaţă, din strada x, a asociaţiilor culturale şi civice, precum şi a unor consilieri locali. Adunând mai bine de 60 de petenţi în dosar, s-a expus nelegalitatea hotărârilor de consiliu local prin care primarul D. dorea"mutarea" acestei denumiri pe jumătăţi de artere secundare.
Tribunalul Mureş, în calitate de primă instanţă, a anulat aceste hotărâri de consiliu local nelegale, prin care cetăţeni simpli erau supuşi unui consum de timp, de bani şi de energie în mod inutil, doar pentru a satisface ambiţiile etnice ale unor lideri politici. Atrag, din nou, atenţia că municipiul Târgu Mureş are nevoie de iniţiative sănătoase şi de un plan coerent de dezvoltare, iar nu de redenumiri de străzi, amplasare de plăcuţe bilingve ori alte obiective dictate de interese străine."
Comentariile la această postare au fost şterse de către pârâtul B., subsecvent momentului înregistrării petiţiei la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), la data de 12.01.2022, prin care petenta A. a solicitat să se constate că pârâtul B., prin postarea din data de 6.01.2022, se face vinovat de discriminare, hărţuire, tratament degradant, propagandă naţionalist-şovină, instigare la ură rasială sau naţională, solicitând sancţionarea pârâtului, obligarea acestuia la înlăturarea de pe pagina de C. toate textele şi comentariile ce cad sub incidenţa O.G. nr. 137/2000, cu publicarea în mass media a hotărârii ce se va adopta.
Prin hotărârea nr. 445/20.07.2022, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut că fapta se încadrează în limitele libertăţii de exprimare.
În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., anularea Hotărârii nr. 445/2022 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării; cercetarea Petiţiei nr. 257/2022 adresate Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi constatarea temeiniciei cererilor; obligarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la emiterea unei noi hotărâri prin care, în baza considerentelor sentinţei ce se va pronunţa, să constate comiterea de către persoana reclamată a contravenţiilor reclamate în Petiţia nr. 257/2022 şi, în consecinţă, să o sancţioneze.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
1.2 Analiza motivelor de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privind susţinerea că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză.
Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.
Art. 175 C. proc. civ.. fixează regulile şi condiţiile pe care trebuie să le respecte părţile sau instanţa pentru a fi în măsură să invoce nulitatea unui act de procedură. În centrul acestor condiţii, necesar a fi îndeplinite pentru constatarea nulităţii unui act de procedură, stau: a) producerea unei vătămări; b) posibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului.
Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.
Înalta Curte constată că recurenta a invocat nulitatea hotărârii, prin prisma următoarelor susţineri: contrar obligaţiei legale, judecătorul care a soluţionat cererea în primă instanţă, a pronunţat sentinţa recurată cu neglijarea faptelor pe care aceasta le-a probat prin dovezi anexate la cererea de chemare în judecată; prima instanţă a încălcat şi dreptul la un proces echitabil prin faptul că a adoptat sentinţa recurată cu neglijarea practic completă a susţinerilor şi argumentelor reclamantei; instanţa nu a analizat comentariile reclamate şi nu a constatat nimic în privinţa lor, cu toate că a solicitat în mod expres acest lucru, cu trimitere la petitul 2 al acţiunii, respectiv solicitarea de obligare a CNCD să soluţioneze petitia, subînţelegându-se că în privinţa ambelor aspecte reclamate, judecătorul fondului a încălcat astfel prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. pentru că nu s-a pronunţat cu privire la ceva ce a solicitat reclamanta, această din urmă critică fiind circumscrisă de recurentă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Practic, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în primul rând, recurenta a invocat nerespectarea dispoziţiilor privind motivarea hotărârii, din perspectiva analizării susţinerilor şi argumentelor părţilor, a probelor aflate la dosar şi a expunerii raţionamentului logico-juridic care a condus la adoptarea soluţiei pronunţate, dispoziţii care sunt respectate în cauză, motiv pentru care aceste susţineri, precum şi aceea referitoare la încălcarea prevederilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. argumentată pe faptul că, în opinia sa, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la ceva ce a solicitat reclamanta, cu referire concretă la petitul 2 al cererii de chemare în judecată, urmează să fie analizate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă, de asemenea.
Însă, în cauză nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nici cu privire la aspectele sus-menţionate şi nici cu privire la susţinerea circumscrisă de recurentă acestui text legal, referitoare la aparenta motivare a sentinţei, argumentată de faptul că în privinţa postării reclamate afirmă că se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, iar cu privire la comentariile la postare afirmă că acelea au fost şterse de către B., însă acestea sunt două afirmaţii care nu sunt motivate.
Astfel, Înalta Curte aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Examinând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.
În cauză, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.
În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.
Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată.
Instanţa de recurs subliniază că prin prisma motivelor de casare reglementate de legea de procedură nu trebuie confundată ipoteza lipsei motivării hotărârii judecătoreşti, ce poate fi cenzurată de instanţa de control judiciar prin intermediul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu ipoteza în care partea este nemulţumită de raţionamentul logico-juridic expus de instanţă în considerentele hotărârii pronunţate, apreciind că acesta nu corespunde în mod satisfăcător argumentelor prezentate în susţinerea pretenţiilor sau apărărilor sale, respectiv acestea nu au fost reţinute ca întemeiate.
Înalta Curte constată că sunt nefondate şi susţinerile recurentei încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară, soluţia fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a aplicării cadrului normativ incident la elementele factuale ale cauzei.
Se constată că recurenta-reclamantă, prin memoriul de recurs, a susţinut, în esenţă, următoarele: prima instanţă a încălcat prevederile art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, întrucât i-a respins acţiunea fără temei legal şi în baza unei afirmaţii faptic false, anume că comentariile reclamate de aceasta au fost şterse; în cazul Dosarului CNCD nr. 30/2022, persoana reclamată nu a depus punct de vedere la CNCD şi nu a dovedit nici prin întâmpinarea depusă la acest dosar că nu a încălcat prevederile O.G. nr. 137/2300, iar în aceste condiţii ar fi fost de datoria instanţei să constate, că nu sunt îndeplinite prevederile art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 şi ar fi trebuit să admită cererea aşa cum a fost formulată; la corecta individualizare a sancţiunii trebuie luate în considerare nu numai faptele reclamate în cadrul acestui dosar, ci şi alte informaţii furnizate de reclamantă la începutul petiţiei depuse la CNCD, respectiv la faptul, că persoana reclamată este practic obsedat de minoritatea maghiară, instigă de ani de zile împotriva drepturilor constituţionale şi legale ale acesteia, fiind din această cauză o persoana extrem de nocivă în societate, astfel a o determina să înceteze această activitate este de un interes major pentru societate, susţineri care sunt nefondate.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 2 alin. (1) "prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice" iar conform art. 15 "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."
De asemenea, art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prevede că: "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".
Instanţa de control judiciar aminteşte că pornind de la caracterul esenţial într-o democraţie, dar nu absolut, al dreptului la liberă exprimare, exercitarea acestei libertăţi comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.
Limitele exercitării dreptului la libera exprimare, astfel cum sunt reglementate în cuprinsul art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţia României, impun respectarea demnităţii, onoarei, vieţii particulare a persoanei, dreptului la propria imagine. Sunt interzise, de asemenea, defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război, de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică.
Prin urmare, în analiza justului echilibru care trebuie să existe între dreptul la nediscriminare şi dreptul la liberă exprimare, dreptul la liberă exprimare poate fi supus unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, printre altele, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora (paragraful 2 al art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).
Restricţiile pe care autorităţile naţionale le poate impune cu privire la libertatea de exprimare, inclusiv prin intermediul jurisdicţiei naţionale, trebuie să fie "necesare" în acord cu paragraful 10 alin. (2) din Convenţie, ceea ce implică o "nevoie socială imperioasă" pentru a justifica ingerinţa statului, şi anume de a justifica dacă o "restricţie" este compatibilă cu libertatea de exprimare pe care o protejează art. 10 din Convenţie.
În lumina acestor considerente, în analiza articolului incriminat, dar şi a legalităţii hotărârii C.N.C.D. contestate, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut, în mod just, că acesta se încadrează în limitele libertăţii de exprimare.
Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte apreciază că în cauza de faţă nu este necesară ingerinţa statului în exercitarea libertăţii de exprimare, în raport de contextul factual reţinut în hotărârea contestată.
Astfel, este corectă reţinerea judecătorului fondului în sensul că postarea reclamată: municipiul Târgu Mureş are nevoie de iniţiative sănătoase şi de un plan coerent de dezvoltare, iar nu de redenumiri de străzi, amplasare de plăcuţe bilingve ori alte obiective dictate de interese străine exprimă opinii, judecăţi de valoare, atitudini în raport de anumite evenimente publice, în conexiune cu pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti prin care au fost anulate hotărâri de consiliu local având ca obiect redenumirea unei pieţe, respectiv a unei străzi. Postarea menţionată, analizată prin raportare la conţinutul său concret, mai sus citat, nu instigă la ură împotriva naţionalităţii maghiare, nu prezintă o intensitate de natură a afecta convieţuirea socială paşnică, nu reflectă o apărare exagerată a unor aspiraţii naţionale.
De asemenea, mesajul reclamat nu realizează o portretizare a minorităţii maghiare într-o ipostază degradantă, nu este îndreptată împotriva libertăţii persoanelor de naţionalitate maghiară pentru a constitui hărţuire, nu incită la sentimente puternice, de antipatie intensă, de ură bazată pe etnia acestei minorităţi şi nu înjoseşte, defăimează minoritatea maghiară.
Instanţa de control judiciar constată că este lipsită de suport şi susţinerea recurentei în sensul că prima instanţă a încălcat prevederile art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, referitoare la documentul prin care se soluţionează petiţia, cu motivarea că instanţa i-a respins acţiunea fără temei legal şi în baza unei afirmaţii faptic false, anume că comentariile reclamate de aceasta au fost şterse.
Astfel, în mod corect a constatat instanţa de fond că pârâtul B. a şters comentariile postate de vizitatori la mesajul din 06.01.2022 pe care l-a publicat pe pagina sa de C., aspect evidenţiat şi prin punctul de vedere depus la CNCD.
Prin urmare, în considerarea faptului că ştergerea de către pârâtul B. a comentariilor postate de vizitatori la mesajul din 06.01.2022 reprezintă o alternativă pentru a se realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate, neanalizarea responsabilităţii pârâtului pentru comentarii nu este de natură a infirma hotărârea emisă de CNCD.
Dincolo de aceste aspecte, referitor la responsabilitatea pârâtului pentru comentariile făcute în mediul virtual, relevantă este jurisprudenţa CEDO din cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete şi ind ex.hu ZRT contra Ungariei, avută în vedere şi de instanţa de fond, prin care s-a stabilit că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat pentru simplul fapt că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii. Curtea Europeană a stabilit faptul că un sistem bazat pe un disclaimer privind responsabilitatea utilizatorilor pentru comentariile postate şi un sistem de ştergere a comentariilor la simpla solicitare a persoanei vizate pot constitui o alternativă pentru a realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate.
În fine, este nefondată şi susţinerea recurentei cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 137/2000.
Astfel, potrivit acestor prevederi legale persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament, însă aplicarea acestora nu înseamnă emiterea unei hotărâri de sancţionare a celui reclamat în fiecare situaţie în care acesta nu îşi exercită dreptul la apărare, întrucât CNCD va efectua o examinare proprie, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, asupra chestiunilor reclamate de petent.
În concret, în cauză, printre actele ce au stat la baza emiterii hotărârii CNCD criticate se află postarea pe C. reclamată, inclusiv comentariile, acestea fiind suficiente pentru a efectua o analiză proprie cu privire la chestiunile reclamate, astfel cum în mod corect a apreciat judecătorul fondului.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind corespunzător motivată, dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 93 din 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.