Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.04.2023, sub dosar nr. x/2021, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Cincşor, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat instanţei să dispună anularea deciziei nr. 10574/26.01.2023 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România şi obligarea Comisiei speciale de retrocedare de a emite decizie de acordare despăgubiri pentru imobilul înscris în CF x Cincşor nr. top. x, 19 ce face obiectul cererii de retrocedare x/27.02.2003.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 83/F/2023 din 13 iunie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Cincşor, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare, şi a fost anulată Decizia nr. 10574/26.01.2023 emisă de Comisia Specială de Retrocedare şi obligare a Comisiei Speciale de Retrocedare să emită decizie prin care să acorde măsuri compensatorii pentru imobilul înscris în CF x Cincşor, nr. top x,19.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 83/F/2023 din 13 iunie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a susţinut că instanţa a interpretat în mod greşit prevederile art. O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, în pofida constatării de către instanţa de fond a faptului că dispozitiile O.U.G. nr. 94/2000 stabilesc că se acordă măsuri compensatorii pentru imobilele înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 6 alin. (1) nu exclud imobilele înstrăinate anterior acestei că acestei date, statuând faptul că aceste imobile se încadrează în categoria imobilelor pentru care nu se poate dispune retrocedarea în natură, potrivit art. 1 alin. (5) O.U.G. nr. 94/2000.
În combaterea raţionamentului instanţei de fond, recurenta a înţeles să invoce aspectele în continuare expuse.
Art. 1 alin. (1), art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Imobilul solicitat a fost preluat în mod abuziv de Statul Român, prin expropriere, în baza Decretului nr. 187/1945.
Desi nu există nicio prevedere expresă a faptului că pentru imobilele înstrăinate legal înainte de data de 22 decembrie 1989 nu mai pot fi acordate despăgubiri, în opinia sa, această aserţiune reiese din interpretarea per a contrario a textului de lege prevăzut în art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările si completările ulterioare.
Din interpretarea per a contrario a art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit căruia în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5), reiese faptul că imobilele înstrăinate înainte de data de 22 decembrie 1989 nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.
Legiuitorul a prevăzut în mod expres condiţia temporală prin care unui solicitant i se poate propune măsuri compensatorii pentru imobilul solicitat pentru care face dovada dreptului de proprietate şi anume ca imobilul să fie înstrăinat de către Statul Român după data de 22 decembrie 1989.
Deşi Curtea de Apel Braşov, prin sentinţa civilă recurată, a statuat faptul că finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea O.U.G. nr. 94/2000 a fost de a repara prejudiciile suferite de cultele religioase cărora le-au fost preluate imobilele de către Statul Român, anterior anului 1989, indiferent de traseul pe care le-au avut aceste imobile, din economia dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a Normelor metodologice de aplicare a ordonanţei anterior menţionate, legiuitorul a limitat categoriile de imobile pentru care se pot acorda măsuri reparatorii, fie restituire în natură, fie propunere de acordare de măsuri compensatorii.
Astfel, contrar aprecierii instanţei de fond, legiuitorul nu a prevăzut acordarea măsurilor reparatorii indiferent de traseul imobilelor preluate abuziv, întrucât acesta nu a dorit eludarea principiilor care stau la baza acordării măsurilor reparatorii, indiferent de temeiul legii în care sunt acordate.
Prin urmare, nu pentru toate imobilele se poate dispune acordarea de măsuri reparatorii, iar limitele acordării sunt trasate de legiuitor.
În ceea ce priveşte obligarea recurentei la acordarea de măsuri compensatorii pentru acest imobil, recurentul a invocat prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit cărora instanţa, soluţionând cererea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
A făcut trimitere şi la prevederile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, precum şi faptul că potrivit prevederilor art. 21 - 26 din Legea nr. 165/2013, procedura dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei entităţii învestite ce propus acordarea de măsuri compensatorii.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-reclamantă Parohia Evanghelică C.A. Cincşor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
5. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.
6. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 12 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin cererea înregistrată la Comisia Specială de Retrocedare, sub nr. x/27.02.2003, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Cincşor prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. a solicitat restituirea imobilului situat în localitatea Cincşor, având destinaţia iniţială de locuinţă pentru învăţător, înscris în C.F. nr. x a localităţii Cincşor, nr. top. x, 19.
Din înscrisurile depuse alăturat cererii de retrocedare, respectiv copia certificată a cărţii funciare nr. x a localităţii Cincşor şi traducerea legalizată a acesteia, a rezultat că imobilul solicitat a fost proprietatea Comunităţii Bisericii Evanghelice Lutherane din Cincşor.
Imobilul a fost transcris în CF în format electronic nr. x a localităţii Voila.
Potrivit informaţiilor comunicate de Primăria comunei Voila, imobilul nu a figurat în inventarul comunei Voila, iar proprietarii actuali ai imobilului sunt persoane fizice.
Din cuprinsul cărţii funciare 139, comuna Cincşor, reiese că prin actul 62 (sau 621) din 14 iulie 1967, s-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului înscris pe numele Statului Român cu nr. top x, în favoarea lui A., B. şi C.. La data de 28.01.1988, cota de 1-3 din imobil, proprietatea lui C. s-a întabulat în favoarea Statului Român.
Prin Decizia nr. 10574/26.01.2023 Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea de retrocedare depusă de Parohia Evanghelică C.A. Cincşor prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A., cu privire la restituirea imobilului, întrucât a fost înstrăinat de Statul Român anterior datei de 22 decembrie 1989.
În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Cincşor, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat instanţei să dispună anularea deciziei nr. 10574/26.01.2023 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România şi obligarea Comisiei speciale de retrocedare de a emite decizie de acordare despăgubiri pentru imobilul înscris în CF x Cincşor nr. top. x, 19 ce face obiectul cererii de retrocedare x/27.02.2003.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă şi a fost anulată Decizia nr. 10574/26.01.2023 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, pârâta care a fost obligată să emită decizie prin care să acorde măsuri compensatorii pentru imobilul înscris în CF x Cincşor, nr. top x,19 formulând recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în opinia sa, imobilele înstrăinate înainte de data de 22 decembrie 1989 nefăcând obiectul O.U.G. nr. 94/2000, legiuitorul prevăzând în mod expres condiţia temporală prin care unui solicitant i se poate propune măsuri compensatorii pentru imobilul solicitat pentru care face dovada dreptului de proprietate şi anume ca imobilul să fie înstrăinat de către Statul Român după data de 22 decembrie 1989.
Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar constată că, în raport cu situaţia de fapt reţinută, chestiunea litigioasă dedusă judecăţii o reprezintă interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cu care "În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, potrivit art. 5 alin. (5).", în sensul dacă aceste dispoziţii se aplică şi pentru imobilele care au fost înstrăinate legal şi înainte de data de 22 decembrie 1989.
Înalta Curte constată că, ulterior pronunţării sentinţei recurate, această problemă de drept a fost dezlegată, cu ocazia pronunţării Deciziei interpretative nr. 12 din 17 iunie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în dosarul nr. x/2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 678 din 15 iulie 2024, în sensul că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai titularii cererilor de retrocedare ale căror imobile, ce fac obiectul ordonanţei de urgenţă, au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989 pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5) din actul normativ sus-menţionat."
În aceste condiţii, faţă de prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanţele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că interpretarea şi aplicarea de către prima instanţă a art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 nu sunt conforme celor statuate prin Decizia nr. 12/17.06.2024.
Pentru problema ce interesează în cauză, sunt relevante următoarele considerente ale deciziei 12 din 17 iunie 2024:
"67. Înalta Curte constată că interpretarea restrictivă a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000, prevăzută chiar în textul analizat, este în litera şi în spiritul legii, reţinându-se numai situaţia imobilelor ce fac obiectul ordonanţei de urgenţă ce au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989.
68. Un prim argument adus în favoarea acestei interpretări este obiectul de reglementare al art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000.
Art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000 vizează doar imobilele înstrăinate după 22 decembrie 1989, deci reglementează natura măsurilor reparatorii într-o situaţie particulară şi din acest motiv trebuie interpretat restrictiv.
Textul nu vizează categoriile de bunuri pentru care se cuvin măsuri reparatorii, acestea fiind regăsite la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000, iar interpretarea contrară ar conduce la extinderea domeniului de aplicare al ordonanţei de urgenţă.
69. În ceea ce priveşte existenţa unei ingerinţe în dreptul de proprietate ocrotit prin art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie este adevărat că, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituţia României, republicată, dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia universală a drepturilor omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
Iar, potrivit dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, republicată, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi protocoalele adiţionale la această convenţie au fost ratificate de Parlamentul României prin Legea nr. 30/1994, astfel că, în ipoteza în care, deşi a existat o preluare a unui bun de către stat (privare de bun) anterior datei de 22 decembrie 1989, textul Convenţiei şi al protocoalelor adiţionale nu poate obliga statul contractant să repare prejudiciul cauzat pentru perioada anterioară ratificării acesteia."
Aşa fiind, având a urma aceste dezlegări obligatorii ale chestiunii de drept incidente speţei, Înalta Curte constată că se impune reformarea sentinţei recurate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârât, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâtul Guvernul României-Comisia de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din Romania împotriva sentinţei nr. 83/F/2023 din 13 iunie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Evanghelică CA Cincsor în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Comisia de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din Romania, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.