Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.03.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat:
- să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de Guvernul României, art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, art. 59 modificat şi art. 60 modificat din Legea 223/2015, cu consecinţa acordării de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G. nr. 59/2017;
- obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 şi art. 60 din Legea 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial al României (MO) nr. 41 din 13.01.2023;
- obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, potrivit art. 65 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, la actualizarea şi indexarea drepturilor de pensie rezultate de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 03.01.2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017, rezultate prin aplicarea Legii nr. 223/2015 în forma nemodificată de O.U.G. nr. 59/2017, în raport cu art. 38 din Legea-cadru 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare prin care s-au majorat începând cu 01.01.2018, cuantumul brut al salariilor de funcţie şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care face parte din salariul lunar brut al poliţiştilor şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în MO nr. 41 din 13 01 2023, art. 1 şi art. 2, conform gradului deţinut astfel (vezi textul de lege de la pct. II) şi Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea 223/2015, la repararea pagubelor cauzate şi la restituirea în cadrul termenului general de prescripţie a sumelor reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în MO nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 şi art. 2, conform gradului deţinut, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, ulterior deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 03.01.2017, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 12 mai 2023, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Reclamantul a formulat o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, text indicat expres în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin care invocă vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime prin art. VII punctele 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017.
Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a invocat excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Curţii de Apel Târgu Mureş, faţă de prevederile art. 100 şi 104 din Legea nr. 223/2015, conform cărora, jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel, apreciind că, având în vedere calitatea reclamantului de pensionar militar, respectiv, obiectul litigiului, actualizare drepturi de pensie, sunt incidente aceste dispoziţii. A invocat, de asemenea, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, mai întâi, faţă de dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 223/2015, coroborat cu art. 193 din C. proc. civ., respectiv faţă de faptul că reclamantul nu a contestat decizia de pensionare la Comisia de contestaţii din cadrul M.A.I. anterior sesizării instanţei şi, de asemenea, faţă de dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., apreciind că reclamantul are la dispoziţie şi o acţiune în realizare. A invocat şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 2017-2020, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii.
Pârâtul Guvernul României a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu Mureş, apreciind că este competent tribunalul, prin secţia sau completul specializat de asigurări sociale, faţă de dispoziţiile art. 100, 101 din Legea nr. 223/2015, invocând motive similare cu cele invocate de Casa de Pensii Sectorială, apreciind că este vorba de un litigiu în sistemul de pensii publice, deci, un litigiu de competenţa completului specializat de asigurări sociale. A invocat, de asemenea, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată faţă de dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., referitoare la indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept, arătând că, pe de o parte, obiectul cererii este reprezentat exclusiv de excepţia de neconstituţionalitate invocată şi, de asemenea, că nu a fost indicată valoarea obiectului acţiunii. A invocat, în continuare, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, apreciind că obiectul cererii se identifică cu excepţia de neconstituţionalitate, contrar dispoziţiilor art. 9 alin. (1). De asemenea, a invocat inadmisibilitatea petitului 1 din cerere, raportat la dispoziţiile art. 9 alin. (5), care stabilesc obiectul acţiunii întemeiate pe acest text şi inadmisibilitatea petitului de obligare a pârâtului Guvernul României la alocarea de fonduri. A invocat, de asemenea, excepţia lipsei capacităţii juridice civile a Guvernului României şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României.
Instanţa a pus în discuţie şi analiză excepţiile invocate, în ordinea dedusă din natura lor, respectiv, excepţii de procedură şi excepţii de fond.
Începând cu excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu Mureş, Curtea a reţinut, în acest sens, astfel cum s-a arătat, că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocându-se o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime, prin dispoziţiile unei ordonanţe de urgenţă, considerate neconstituţionale, dispoziţiile art. 9 fiind indicate expres de către reclamant, pe tot parcursul cererii de chemare în judecată, ca urmare, instanţa este sesizată cu o acţiune împotriva ordonanţei guvernului, întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi, raportat la aceste dispoziţii coroborate cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, este competentă Curtea de Apel Târgu Mureş în soluţionarea acţiunii, având în vedere şi domiciliul reclamantului. Din cuprinsul cererii nu s-ar putea deduce că acesta contestă stabilirea pensiei sale şi nu solicită anularea deciziei de pensionare, pentru a se aprecia că cererea este de competenţa completului specializat de asigurări sociale.
În ceea ce priveşte excepţia netimbrării, s-a constatat că taxa de timbru a fost stabilită la termenul anterior, a fost adusă la cunoştinţa reclamantului această obligaţie şi, astfel cum s-a arătat şi în referatul cauzei, la fila x a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 300 RON, ca urmare, a fost respinsă excepţia netimbrării.
În ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată şi excepţia nulităţii acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 194 şi 196 din C. proc. civ., s-a reţinut, aşa cum s-a arătat, că instanţa este sesizată cu o acţiune întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, solicitându-se constatarea vătămării drepturilor reclamantului printr-o ordonanţă pretins nelegală, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor solicitate şi obligarea pârâtului Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne la plata de despăgubiri, rezultate din aplicarea ordonanţei, reprezentând actualizarea şi indexarea drepturilor de pensie de care ar fi beneficiat în lipsa ordonanţei de urgenţă.
S-a reţinut, în acest sens, că obiectul cererii este indicat în cuprinsul acesteia, fiind precizate atât pretenţiile formulate în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, cât şi pretenţiile formulate în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Acţiunea este însoţită de excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă invocate.
De asemenea, obiectul cererii este determinabil sub aspectul valorii, ca urmare, cererea îndeplineşte condiţiile art. 194 din C. proc. civ., cel puţin formal, având indicat obiectul, iar în ce măsură acesta se încadrează în dispoziţiile art. 9, reprezentând o chestiune distinctă, care urmează a fi analizată, fiind invocată de către Guvernul României inadmisibilitatea cererii şi pe acest motiv.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii invocate de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, cu privire la faptul că nu a fost contestată decizia de pensionare la Comisia de contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, deci, că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă sesizării instanţei, instanţa a respins această excepţie. S-a reţinut că nu a fost formulată o acţiune împotriva deciziei de pensionare prin care se solicită anularea acesteia, acţiune care să fie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 223/2015 ci, a fost formulată, cum s-a mai arătat, o acţiune întemeiată pe art. 9, dispoziţii conform cărora reclamantul se poate adresa instanţei şi cu o cerere în despăgubiri, fără a solicita şi anularea unui act administrativ. La fel, cum s-a arătat anterior, în ce măsură acţiunea se încadrează în dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă un aspect distinct, care va fi analizat.
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din C. proc. civ., respectiv faptul că partea are la dispoziţie o acţiune în realizare, s-a reţinut că nu a fost formulată în cauză o acţiune în constatare, întemeiată pe dispoziţiile art. 35, ci, o cerere în realizare, întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, prin care se solicită acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile pretins produse printr-o ordonanţă de urgenţă considerată neconstituţională, cererea de constatare a vătămării drepturilor nefiind un petit distinct, o cerere distinctă, ci, a fost formulată pentru a susţine acţiunea în despăgubiri împotriva Casei Sectoriale de Pensii.
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea invocată de Guvernul României, întemeiată pe nerespectarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că acesta ar fi reprezentat exclusiv de excepţia de neconstituţionalitate, instanţa a reţinut, în primul rând, că această inadmisibilitate invocată de guvern se poate constata nu doar în situaţia în care singurul petit al acţiunii este reprezentat de excepţia de neconstituţionalitate, ci ar fi posibil să fie incidente aceste dispoziţii şi în situaţia în care, fiind formulate alte petite în mod formal, acestea să nu corespundă ipotezei prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, urmând a fi analizată inadmisibilitatea invocată de Guvernul României prin prisma dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, ţinând seama şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la acest articol, pentru a stabili în ce măsură petitele acţiunii reclamantului, astfel cum au fost formulate şi raportat şi la cadrul procesual configurat de reclamant, se încadrează în dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, a fost reţinută cauza în pronunţare asupra acestei excepţii a inadmisibilităţii, extinsă, aşa cum s-a arătat, la toate petitele şi din perspectiva întregului art. 9, atât a alin. (1), cât şi a alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte celelalte excepţii de fond, vizând prescripţia dreptului la acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a capacităţii Guvernului României, precum şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a prorogat discutarea acestora după soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii, apreciind că aceasta din urmă primează.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 70 din 26 mai 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtul Guvernul României şi, în consecinţă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 70 din 26 mai 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că, din considerentele sentinţei criticate, prima instanţă a considerat că acţiunea formulată ar fi inadmisibilă, în ansamblul ei, pornind de la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
În opinia sa, soluţia adoptată este rezultatul greşitei aplicări şi interpretări a normei legale invocate de judecătorul fondului.
A arătat că, într-adevăr, petitele cererii de chemare în judecată nu au fost sistematizate în mod clasic, prin enunţuri şi solicitări simple, fiind înserate unele detalii care constituie de fapt motivele fiecărui petit în parte.
Pentru o analiză completă a admisibilităţii acţiunii formulate de recurent-reclamant, se impune o simplă operaţiune de interpretare logică şi sistematică a capetelor de cerere cu care a fost învestită prima instanţă, analiză care să nu fie una superficială, raportat exclusiv la ordinea acestor petite, prezentată de reclamant.
În concret, capătul de cerere nr. x (teza finală) are ca obiect "acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G. nr. 59/2017", fără a se fi nominalizat în mod concret partea de la care se pretind aceste despăgubiri.
În acelaşi timp, capătul de cerere nr. III tinde la "obligarea pârâtului Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne (...) la actualizarea şi indexarea drepturilor de pensie ale recurentului.
Mai mult, capătul de cerere nr. x are următorul obiect: "obligarea pârâtului Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, (...) la repararea pagubelor cauzate reclamantului şi să restituie în cadrul termenului general de prescripţie, sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei (...)".
În aceste condiţii, în opinia sa, este cât se poate de evident că, analizând pretenţiile recurentului, prezentate la aceste 3 capete de cerere principale, acţiunea este admisibilă, prin însăşi raportare la prevederile art. 9 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004, întrucât se urmăreşte obţinerea unor despăgubiri pentru prejudiciul produs în urma aprobării unei ordonanţe de urgenţă.
Strict raportat la teza finală a art. 9 alin. (1) din Lege, singurul motiv pentru care o astfel de acţiune s-ar putea respinge ca inadmisibilă, este dacă acţiunea are ca obiect principal constatarea neconstituţionalităţii, în speţa de faţă, obiectul principal al cererii constituindu-l obţinerea de despăgubiri.
În ceea ce priveşte cele reţinute de prima instanţă în legătură cu considerentele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 664 din 15 decembrie 2022, se impune a se constata că nu intră în competenţa constituţională şi legală a Curţii Constituţionale, să interpreteze legislaţia, ci doar să verifice caracterul constituţional al acesteia. De asemenea, deciziile Curţii Constituţionale devin obligatorii doar în măsura în care excepţia sau obiecţia de neconstituţionalitate se admite, o decizie de respingere neputând constitui altceva decât simplă practică judiciară, jurisprudenţă însă care este în permanentă schimbare inclusiv la nivelul Curţii Constituţionale.
A mai învederat că instanţa de prim grad de jurisdicţie a reţinut că raportul juridic în cadrul căruia reclamantul invocă dreptul de indexare/actualizare a pensiei în raport cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne se subsumează litigiilor în materie de pensii şi asigurări sociale conform Legii nr. 223/2015, nefiind un raport de drept administrativ. În urma unei astfel de aprecieri, de altfel nefondate, soluţia legală ar trebui să fie declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea instanţei competente.
Mai departe, instanţa a considerat că sancţiunea inadmisibilităţii cererii este aplicabilă şi în situaţiile în care, deşi sunt formulate petite care din perspectiva părţii corespund situaţiilor reglementate de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, instanţa a constatat că aceste petite sunt formal deduse judecăţii, neputând fi soluţionate ca atare pe fond, fie din perspectiva cadrului procesual fie ca urmare a verificării noţiunilor reglementate explicit de art. 9 alin. (5).
Pornind de la analiza capetelor de cerere, prezentată în prezentul recurs, este evident că nu este vorba despre petite formale, scopul urmărit fiind acela de a obţine despăgubiri şi nu acela de a se constata neconstituţionalitatea.
Aceasta deoarece constatarea neconstituţionalităţii în sine nu ar produce un efect juridic şi patrimonial direct şi nici măcar indirect în privinţa sa, fiind necesare capete de cerere care urmăresc repararea prejudiciului creat.
Pe de altă parte, nu este de ignorat nici faptul că alte complete de judecată din cadrul aceleiaşi instanţe, au respins excepţia inadmisibilităţii, invocată atât de Guvernul României, cât şi de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, sesizând Curtea Constituţională, urmată de suspendarea judecăţii, situaţie în care soarta acestui tip de procese depinde pur şi simplu de noroc şi nu de o aplicare unitară a legislaţiei în domeniu, menţionând, cu titlu de exemplu, dosarele pe care le-a apreciat relevante pentru prezentul litigiu.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 12 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat:
- să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de Guvernul României, art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, art. 59 modificat şi art. 60 modificat din Legea 223/2015, cu consecinţa acordării de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G. nr. 59/2017;
- obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 şi art. 60 din Legea 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în MO nr. 41 din 13.01.2023;
- obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, potrivit art. 65 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, la actualizarea şi indexarea drepturilor de pensie rezultate de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 03.01.2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017, rezultate prin aplicarea Legii nr. 223/2015 în forma nemodificată de O.U.G. nr. 59/2017, în raport cu art. 38 din Legea-cadru 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare prin care s-au majorat începând cu 01.01.2018, cuantumul brut al salariilor de funcţie şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care face parte din salariul lunar brut al poliţiştilor şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în MO nr. 41 din 13 01 2023, art. 1 şi art. 2, conform gradului deţinut astfel (vezi textul de lege de la pct. II) şi Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea 223/2015, la repararea pagubelor cauzate şi la restituirea în cadrul termenului general de prescripţie a sumelor reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în MO nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 şi art. 2, conform gradului deţinut, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, ulterior deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 03.01.2017, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Prin sentinţa recurată, s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a fost respinsă acţiunea, ca inadmisibilă, reclamantul formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.
Înalta Curte aminteşte că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Instanţa de control judiciar constată că prin memoriul de recurs, reclamantul a susţinut, în esenţă, următoarele: este nefondată reţinerea judecătorului fondului în sensul că raportul juridic în cadrul căruia reclamantul invocă dreptul de indexare/actualizare a pensiei în raport cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne se subsumează litigiilor în materie de pensii şi asigurări sociale conform Legii nr. 223/2015, nefiind un raport de drept administrativ, în opinia sa, în urma unei astfel de aprecieri, soluţia legală trebuind să fie declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea instanţei competente; petitele cererii de chemare în judecată nu au fost sistematizate în mod clasic, prin enunţuri şi solicitări simple, fiind înserate unele detalii care constituie de fapt motivele fiecărui petit în parte; în concret, capătul de cerere nr. x (teza finală) are ca obiect "acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G. nr. 59/2017", fără a se fi nominalizat în mod concret partea de la care se pretind aceste despăgubiri; capătul de cerere nr. III tinde la "obligarea pârâtului Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne (...) la actualizarea şi indexarea drepturilor de pensie ale recurentului; capătul de cerere nr. x are următorul obiect: "obligarea pârâtului Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, (...) la repararea pagubelor cauzate subsemnatului şi să restituie în cadrul termenului general de prescripţie, sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei (...)"; se impune o simplă operaţiune de interpretare logică şi sistematică a capetelor de cerere cu care a fost învestită prima instanţă, analiză care să nu fie una superficială, raportat exclusiv la ordinea acestor petite, prezentată de reclamant; analizând pretenţiile recurentului, prezentate la aceste 3 capete de cerere principale, acţiunea este admisibilă, prin însăşi raportare la prevederile art. 9 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004, întrucât se urmăreşte obţinerea unor despăgubiri pentru prejudiciul produs în urma aprobării unei ordonanţe de urgenţă; alte complete de judecată din cadrul aceleiaşi instanţe, au respins excepţia inadmisibilităţii, invocată atât de Guvernul României, cât şi de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, sesizând Curtea Constituţională, urmată de suspendarea judecăţii, situaţie în care soarta acestui tip de procese depinde pur şi simplu de noroc şi nu de o aplicare unitară a legislaţiei în domeniu, susţineri care sunt nefondate, urmând să fie analizate în mod unitar şi să li se răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
În primul rând, contrar susţinerilor recurentului-reclamant cu privire la faptul că se impunea declinarea judecării cauzei, în raport de reţinerea instanţei de fond în sensul că raportul juridic în cadrul căruia reclamantul invocă dreptul de indexare/actualizare a pensiei în raport cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne se subsumează litigiilor în materie de pensii şi asigurări sociale conform Legii nr. 223/2015, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat Curtea de apel asupra competenţei sale de soluţionare a cauzei.
Astfel, s-a reţinut că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocându-se o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime, prin dispoziţiile unei ordonanţe de urgenţă, considerate neconstituţionale, dispoziţiile art. 9 fiind indicate expres de către reclamant, pe tot parcursul cererii de chemare în judecată, ca urmare, instanţa este sesizată cu o acţiune împotriva ordonanţei guvernului, întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi, raportat la aceste dispoziţii coroborate cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, este competentă Curtea de Apel Târgu Mureş în soluţionarea acţiunii, având în vedere şi domiciliul reclamantului. Din cuprinsul cererii nu s-ar putea deduce că acesta contestă stabilirea pensiei sale şi nu solicită anularea deciziei de pensionare, pentru a se aprecia că cererea este de competenţa completului specializat de asigurări sociale.
În continuare, cu privire la celelalte critici, Înalta Curte reţine că potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă".
Alineatul 5 al aceluiaşi articol reglementează obiectul acestei acţiuni, după cum urmează: "Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".
În analiza acestor dispoziţii legale, relevantă este jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, care clarifică, cu prilejul verificării constituţionalităţii art. 9 din Legea nr. 554/2004, limitele şi incidenţa acestui mecanism procedural, contrar susţinerilor recurentului cu privire la competenţa instanţei de contencios constituţional. În acest sens sunt considerentele Deciziei nr. 4/2017, respectiv ale Deciziei nr. 664 din 15 decembrie 2022 ale Curţii Constituţionale a României, la care a făcut trimitere şi instanţa de fond,
Astfel cum s-a reţinut, în această din urmă decizie, raportându-se la jurisprudenţa sa anterioară, Curtea Constituţională stabileşte că art. 8 din Legea nr. 554/2004, reprezintă cadrul general prin care o persoană vătămată acţionează împotriva actelor administrative, în timp ce art. 9 este o reglementare specială cu incidenţă limitată, circumstanţiată situaţiei în care o ordonanţă simplă sau o ordonanţă de guvern vatămă în mod direct un drept sau un interes legitim.
Considerentele din paragraful 25 al Deciziei nr. 664 din 15 decembrie 2022, delimitează obiectul acţiunii judiciare conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în funcţie de solicitarea părţii care poate viza anularea unui act administrativ, obligarea la emiterea unui act administrativ/efectuare operaţiunii administrativă sau acordare de despăgubiri.
În aceeaşi ordine de idei, în paragraful 28 al deciziei anterior menţionate "Curtea a constatat că dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultatul înseşi adoptării ordonanţei Guvernului, iar nu şi în ipotezele în care vătămarea este mediată prin actul/acţiunea/omisiunea autorităţii administrative, cazuri în care sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi, implicit, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ..".
Aşadar, jurisprudenţa Curţii Constituţionale conturează caracterul de excepţie al acestui mecanism procedural, din perspectiva unei vătămări produse în mod direct de însăşi adoptarea unei ordonanţe de Guvern, privită ca act administrativ al cărui caracter nelegal este constatat în urma examenului de constituţionalitate.
În condiţiile în care "fundamentul obligaţiei de reparare a vătămării constă în însăşi adoptarea ordonanţelor neconstituţionale" şi în contextul în care prin acţiunea formulată conform art. 9 din Legea 554/2004 nu se solicită totodată anularea unui act administrativ individual adoptat în baza ordonanţei ori refuzul privind emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operaţiuni administrative (atunci când acestea constituie doar materializarea formală a vătămării persoanei în cauză), cadrul procesual, sub aspectul laturii pasive, în acţiunea privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, se determină conform art. 9 din Legea nr. 554/2004 strict prin raportare la pârâtul Guvernul României, care este autoritatea publică emitentă a dispoziţiilor criticate pentru neconstituţionalitate.
În cazul în care cererea de acordare a despăgubirilor este formulată în contradictoriu cu o altă persoană decât emitentul actului afirmativ nelegal, astfel cum este cazul dedus judecăţii, prin chiar modul de redactare a cererii de chemare în judecată partea exclude ipoteza premisă în care vătămarea este rezultatul însăşi adoptării ordonanţei Guvernului.
O cerere de reparare a unui prejudiciu produs de un act nelegal este indisolubil legată de invocarea vătămării produse de conduita proprie a emitentului actului. În cazul în care repararea prejudiciului se solicită în contradictoriu cu o altă persoană decât emitentul actului, prin demersul procesual al părţii se rupe legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (în sens larg, constând în emiterea actului nelegal) şi producerea unei vătămări. În sensul dispoziţiilor Legii 554/2004 vătămarea unei persoane este pusă în corespondenţă directă cu prejudicierea/atingerea adusă unui drept subiectiv sau a unui interes juridic astfel încât nu este posibilă juridic o scindare între producerea prejudiciului şi caracterul vătămător al actului.
Cu privire la acest aspect, art. 9 alin. (5) din Legea 554/2004 stabilind obiectul acţiunii principale care poate genera mecanismul procedural instituit de art. 9 din acelaşi act normativ, concretizează în fapt modalităţile în care, în materia contenciosului administrativ, este reglementată modalitatea de reparare a prejudiciului cauzat de emiterea (în sens larg) a unui act administrativ nelegal, sens în care aceste dispoziţii au de altfel corespondent în dispoziţiile art. 18 din Legea 554/2004 care prevăd soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ (instanţa poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. De asemenea, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru).
Prin urmare, se impune concluzia că o cerere de acordare a despăgubirilor pentru emiterea unui act administrativ nelegal (sintagmă care include, în sensul Deciziilor Curţii Constituţionale anterior indicate, şi situaţia emiterii unor ordonanţe de guvern neconstituţionale în considerarea naturii juridice complexe a acestui tip de acte) se formulează în contradictoriu cu emitentul actului, ca persoană care are obligaţia de a înlătura vătămarea produsă părţii reclamante.
În caz contrar, o acţiune în despăgubiri formulată în contradictoriu cu o altă autoritate decât cea emitentă, cum este cazul dedus judecăţii, exclude legătura de cauzalitate imediată între actul pretins nelegal şi vătămarea produsă şi a cărei reparare se solicită. Aşadar, în considerarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în raport de modalitatea concretă de redactare a cererii, nu este incident art. 9 din Legea 554/2004, care "este o reglementare specială cu incidenţă limitată, circumstanţiată situaţiei în care o ordonanţă simplă sau o ordonanţă de guvern vatămă în mod direct un drept sau un interes legitim."
Înalta Curte constată, în acord cu opinia judecătorului fondului, că, în cauza de faţă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne la plata despăgubirilor constând în actualizarea şi indexarea drepturilor sale de pensie, actualizate cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale penalizatoare (petitele 3 şi 4) şi obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei (petitul 2).
Formulată ca un petit distinct, în raport de o altă persoană (Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne) decât emitentul actului, cererea de despăgubiri a părţii reclamante nu se subsumează dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din Legea 554/2004 şi în consecinţă nu poate primi o dezlegare în această cale procedurală, partea având la dispoziţie cadrul general, respectiv o acţiune de drept comun eventual însoţită de o excepţie de neconstituţionalitate potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi remediul procesual prevăzut de art. 509 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte petitul având ca obiect constatarea unei vătămări (petitul 1), în mod corect a apreciat instanţa de fond că acesta nu se subsumează dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 care reglementează acţiuni în realizare, specifice contenciosului administrativ, cererea formulată vizând în fapt o ipoteză premisă ce se verifică de instanţă în aplicarea dispoziţiilor art. 9 şi nu o cerere ce poate fi admisă ca atare, respectiv petit distinct.
De asemenea, nici cererea având ca obiect obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei nu poate fi subsumată dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, neputând fi valorificată ca o cerere vizând realizare a unei operaţiuni administrative, care sunt forme de activitate care nu produc în sine efecte juridice, ci sunt în legătură cu un act administrativ, fiind fie prealabile emiterii actului administrativ şi pregătindu-l, fie ulterioare, servind la punerea în executare sau la îndeplinirea formalităţilor de publicitate. În cazul refuzului unei astfel de operaţiuni, refuz ce împiedică exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim, legiuitorul a recunoscut celui vătămat accesul la justiţie prin norma generală cuprinsă în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În mod similar, astfel cum s-a reţinut anterior, prin norma specială analizată în cauză – art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cadrul acţiunii întemeiate pe acest text, cel vătămat printr-o ordonanţă a Guvernului poate solicita obligarea autorităţii publice la "realizarea unei anumite operaţiuni administrative".
Însă, pornind de la natura operaţiunii administrative, se impune justificarea legăturii cu un act administrativ, pentru pregătirea sau executarea căruia această operaţiune să fie necesară, iar refuzul realizării acesteia să vatăme drepturile sau interesele legitime ale reclamantului.
Or, în cauză, operaţiunea administrativă la realizarea căreia se solicită a fi obligat pârâtul constă în asigurarea fondurilor pentru plata de către un terţ a unor despăgubiri care, astfel cum s-a arătat anterior nu pot face obiectul prezentei cereri, dat fiind cadrul procesual stabilit de reclamant, ci a unei acţiuni eventuale, viitoare.
În conluzie, în prezenta cauză, nu se identifică actul administrativ a cărui emitere sau executare să fie împiedicată de refuzul realizării operaţiunii administrative. În raport de finalitatea urmărită de parte prin cererea având ca obiect obligarea pârâtului Guvernul României să aloce fonduri, respectiv cea de a asigura plata efectivă a unor despăgubiri în măsura şi în condiţiile în care o asemenea cerere ar fi promovată şi admisă, se reţine că interesul părţii este să asigure punerea în executare a unei eventuale obligaţii de plată ce se va stabili ulterior.
Or, în raport de o asemenea cerere nu se poate aprecia că partea justifică o vătămare concretă în sensul de a invoca un drept sau un interes legitim actual, căruia i s-a adus atingere prin omisiunea realizării de către Guvernul României a operaţiunii de alocare fonduri bugetare.
Aşadar, cererea reclamantului de obligare a pârâtului Guvernul României să asigure fonduri în vederea acordării unor despăgubiri viitoare nu are corespondent în prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în sensul în care reclamantul nu justifică necesitatea obligării autorităţii publice la realizarea acestei operaţiuni administrative, în vederea înlăturării vătămării dreptului sau interesului legitim.
În concluzie, în mod corect a reţinut prima instanţă că nici unul dintre petitele formulate de reclamant în prezenta cauză nu poate fi subsumat dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din Legea 554/2004, respectiv dat fiind modul de investire al instanţei, conform voinţei reclamantului, acestea nu pot face obiectul unei verificări pe fond, astfel cum impun dispoziţiile art. 9, în ipoteza în care ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia ar fi declarată neconstituţională.
Astfel, există un fine de neprimire în procedura impusă de art. 9 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte cererile având ca obiect: constatarea vătămării drepturilor şi intereselor legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei şi obligarea pârâtului Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să restituie sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017 şi art. 1 şi art. 2 din H.G. nr. 28/2023.
În sensul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obiectul principal al cererii nu poate fi constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă, context în care instanţa reţine cu titlu de principiu că în lipsa unei acţiuni având ca obiect principal o cerere subsumată dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nu este admisibilă o cerere având ca finalitate accesarea mecanismului procedural prevăzut de art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ. În egală măsură, sancţiunea inadmisibilităţii cererii este aplicabilă şi în situaţiile în care, deşi sunt formulate petite care din perspectiva părţii corespund situaţiilor reglementate de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, instanţa constată că aceste petite sunt formal deduse judecăţii, neputând fi soluţionate ca atare pe fond, fie din perspectiva cadrului procesual fie ca urmare a verificării noţiunilor reglementate explicit de art. 9 alin. (5).
Prin urmare, în cazul dedus judecăţii, instanţa de fond a constatat în mod corect că cererea formulată de reclamant are un singur petit principal: excepţia de neconstituţionalitate extrinsecă a dispoziţiilor art. VII, pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie.
Prin susţinerile din memoriul de recurs, recurentul a arătat că într-adevăr petitele cererii de chemare în judecată nu au fost sistematizate în mod clasic, prin enunţuri şi solicitări simple, fiind înserate unele detalii care constituie de fapt motivele fiecărui petit în parte, reformulând petitele acţiunii şi precizând ce a tins să solicite de fapt, însă pretenţiile reclamantului nu au fost formulate ca atare în faţa instanţei de fond.
Or, recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi formulată doar pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., stabilirea situaţiei de fapt, în raport de pretenţiile concrete deduse judecăţii (cu respectarea principiului disponibilităţii), şi a dispoziţiilor legale incidente, fiind apanajul instanţei de fond, astfel că susţinerile recurentului nu se constituie în veritabile critici de nelegalitate, acesta urmărind, în realitate, în calea de atac, o nouă judecată a fondului litigiului, prin raportare la capetele de cerere precizate prin memoriul de recurs.
Instanţa de recurs poate doar să efecteze o reanalizare a probatoriului administrat numai în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate ca atare de către recurentul-reclamant, astfel cum s-a constatat anterior.
În fine, Înalta Curte constată că jurisprudenţa invocată prin memoriul de recurs este una de speţă, precedentul judiciar neavând valoare de izvor de drept, pentru a fi aplicat astfel cum încearcă să inducă recurentul-reclamant.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 70 din 26 mai 2023 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.