Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024
Asupra revizuirii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Aspecte privind sesizarea instanţei de judecată cu cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.12.2023, sub nr. x/2023, revizuenta A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1022/03.10.2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanta în dosarul nr. x/2021 în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al Municipiului Constanta, invocând ca temei dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu ale art. 509 pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a precizat ulterior.
Prin sentinţa nr. 343 din 28.03.2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 797/02.11.2023 a Curţii de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2021, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de judecată din data de 28.03.2024, instanţa a luat act de precizările apărătorului revizuentei în sensul că hotărârile potrivnice la care face referire cererea de revizuire sunt decizia civilă nr. 1200/31.10.2022 pronunţată în primul ciclu procesual de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2021 şi decizia nr. 797/02.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanta în dosarul nr. x/2021, în al doilea ciclu procesual.
2. Obiectul acţiunii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, sub nr. x/2021 din data de 21.12.2021, reclamanta societatea A. S.R.L., a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Constanta, solicitând anularea a H.C.L. nr. 281/31.08.2021, solicitând suspendarea efectelor H.C.L. 281/31.08.2021 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 581 din 14.04.2022, Tribunalul Constanţa a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârât Consiliul Local Constanţa. Totodată, a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 4.046 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărârii a formulat recurs reclamanta societatea A. S.R.L., care a criticat-o pentru nelegalitate, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea primei instanţe în vederea analizării fondului litigiului/cererii în ansamblul său, iar, în subsidiar, casarea hotărârii şi reţinerea cauzei spre rejudecare şi, rejudecând, anularea H.C.L. 281/31.08.2021; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de prezenta judecata (fond şi recurs).
Prin decizia nr. 1200/31.10.2022 a fost admis recursul în contencios administrativ şi fiscal formulat de recurenta-reclamanta societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 581/14.04.2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Local Constanţa, având ca obiect anulare act administrativ, a fost casată sentinţa recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe, formându-se dosarul nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Constanţa.
3. Hotărârea a cărei revizuire se solicită
Prin decizia nr. 797/02.22.2023, Curtea de Apel Constanţa – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021 a admis recursul formulat de Consiliul Local Constanţa şi, rejudecând, a respins cererea de chemare în judecată.
4. Cererea de revizuire
Împotriva Deciziei nr. 797/02.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanta în dosarul nr. x/2021, recurenta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuenta a susţinut că instanţa de recurs a nesocotit autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1200 din 31 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2021.
Astfel, a arătat că mai există sentinţe pronunţate cu privire la acest aspect, chiar în favoarea revizuentei, care, în opinia sa, nu pot fi ignorate, decizii ale instanţei supreme la care a făcut trimitere în recurs şi care au fost ignorate.
Prin hotărârea nr. 649/2023 pronunţată de Tribunalul Constanta, după casarea cu trimitere spre rejudecare prin decizia civilă nr. 1200 din 31 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2021, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că, în esenţă, faţă de faptul că în baza unora dintre autorizaţiile astfel emise nu au fost demarate lucrările de construire, nu se poate interpreta în sensul că cele două hotărâri revocate nu au produs efecte juridice. Aceasta întrucât emiterea unui singure autorizaţii de construire, indiferent dacă în baza ei au fost sau nu demarate lucrări, determină irevocabilitatea actului administrativ iar singurul remediu aflat la dispoziţia autorităţii emitente este solicitarea adresată instanţei de contencios administrativ de anulare a sa, conform art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în termen de un an de la adoptare.
Prin hotărârea instanţei în recurs nr. 797/02.22.2023, s-a admis recursul Consiliului Local şi, în rejudecare, s-a respins cererea de chemare în judecată.
Instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că nu s-a dovedit vătămarea prin revocarea hotărârii de consiliu local.
A arătat revizuenta că instanţa de recurs a ignorat complet autoritatea de lucru judecat statuată prin decizia civilă nr. 1200/31.10.2022 a Curţii de Apel Constanta, pronunţată în acelaşi dosar, prin care s-a casat hotărâre primei instanţe şi astfel s-a recunoscut faptul că justifică calitatea de persoana vătămată, pentru a se adresa instanţei cu cererea în anulare, astfel că acest motiv, în opinia sa, nu mai poate fi pus în discuţie.
Instanţa de recurs, prin hotărârea a cărei revizuire o solicită, nu mai putea pune în discuţie vătămarea, fiind recunoscută vătămarea prin hotărârea sus-menţionată.
Astfel, prin decizia nr. 797 din 2 noiembrie 2023, a cărei revizuire o solicită, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat statuată prin decizia sus evocată.
Reclamanta şi-a legitimat interesul în prezenta acţiune prin faptul că este proprietara terenului în suprafaţă de 13.000 m.p. teren arabil, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Constanţa, cu număr cadastral cod 2; x, teren ce face obiectul reglementării H.C.L nr. 489/2009 şi H.C.L. nr. 316/2013, însă nu are constituit un drept de a construi în baza acestor acte administrative normative la data cererii de chemare în judecată, nefiind posesoarea unei autorizaţii de construire şi nici a unui certificat de urbanism valabil în vederea obţinerii unei autorizaţii de construire. Certificatul de urbanism nr. x/04.03.2021 este un certificat de informare, care nu produce efecte juridice şi nu constituie reclamantei vreun drept de a construi sau de a obţine o autorizaţie de construire în baza H.C.L nr. 489/2009 şi H.C.L. nr. 316/2013.
În acest context, criticile recurentului privind faptul că reclamanta nu are un drept constituit printr-un act administrativ individual şi nu este încălcat astfel principiul securităţii juridice sunt fondate.
În acest mod, sunt nesocotite dispoziţiile deciziei nr. 1200 din 31 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2021.
A mai arătat revizuenta că prin hotărârea a cărei revizuire o solicită instanţa de recurs a mai reţinut că: "Prin urmare, H.C.L. nr. 281/31.08.2021 nu a revocat acte administrative individuale ci două acte administrative normative, în raport de care reclamanta nu si-a constituit vreun drept subiectiv civil. Oricum, chiar dacă reclamanta deţinea o AC emisă în baza celor două PUZ-uri revocate, chestiunea efectelor revocării acestor acte administrative normative trebuia discutată într-o eventuală acţiune a primarului întemeiată pe art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Cauza de faţă nu comportă o asemenea discuţie, cum greşit a reţinut prima instanţă, întrucât reclamanta nu a dobândit vreun drept în baza actelor administrative normative revocate."
Or, tocmai aceste aspecte nu mai puteau fi analizate, întrucât dreptul subiectiv şi vătămarea fusese deja analizată anterior.
Astfel, instanţa de recurs nu mai putea pune în discuţie vătămarea şi nici dreptul subiectiv, întrucât, astfel cum s-a reţinut prin decizia civilă nr. 1200 din 31 octombrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, s-a demonstrat interesul legitim, dreptul subiectiv, situaţie în raport de care hotărârea a cărei revizuire o solicită încalcă autoritatea de lucru judecat statuată prin decizia civilă nr. 1200 din 31 octombrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021.
Instanţa de recurs, pornind greşit de la acest aspect, încălcând autoritatea de lucru judecat, a statuat în mod greşit faptul că nu îi este încălcat dreptul subiectiv şi că astfel nu este încălcat principiul securităţii juridice.
Având în vedere că s-a statuat că s-a demonstrat vătămarea, acest aspect nu putea fi neglijat de către instanţa de recurs prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Aspectul reţinut de instanţa de recurs cu privire la faptul că instanţele s-au pronunţat anterior în sensul nelegalităţii Hotărârilor Consiliului Local nr. 489/2069 şi nr. 316/2013, impunându-se cu necesitate revocarea, nu este susţinută şi nici nu poate fi avută în vedere. Instanţele de judecată precedente nu au analizat legalitatea celor doua hotărâri în ansamblul lor, ci doar în privinţa funcţiunii/destinaţiei celor două terenuri 295 mp şi respectiv 3200 mp din totalul de 89,14 ha.
Revizuenta a mai susţinut că însăşi motivarea instanţei de recurs admite existenţa unor nelegalităţi pentru care nu mai putea fi luată măsură revocării, hotărârea din recurs fiind profund greşită.
Revizuenta a invocat dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, făcând trimitere la Decizia nr. 638 din 3 octombrie 2006 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 903 din 7 noiembrie 2006, prin care Curtea Constituţională a statuat pe marginea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (6).
De asemenea, în opinia sa, instanţa a nesocotit hotărâri ale Inaltei Curţi potrivit cu care actul emis de autoritatea publică care a intrat iîn circuitul civil nu mai poate fi revocat.
Faptul că actul administrativ irevocabil pentru autoritatea emitentă este susceptibil de control de legalitate pe calea contenciosului administrativ s-a decis cu elocvenţă şi de către jurisdicţia de contencios constituţional printr-o altă decizie prin care aceasta a examinat constituţionalitatea prevederilor ar. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, sens în care revizuenta face trimitere la Decizia nr. 478 din 12 aprilie 2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 419 din 15 iunie 2011.
Din cele ce precedă, rezultă fără tăgadă, în opinia revizuentei, că atunci când actul administrativ este irevocabil pe considerentul că a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice nu poate fi suspus reanalizării de către autoritatea publică emitentă în sensul revocării sale, chiar dacă aceasta apreciază că este nelegal, ci această autoritate are obligaţia legală de a sesiza instanţa competentă în vederea examinării legalităţii actului administrativ pretins nelegal şi nesusceptibil de revocare.
Faptul că cele două hotărâri au intrat în circuitul civil şi au produs efecte este demonstrat de chiar faptul că prin HCL a cărei anulare se solicită se menţine valabilitatea unor acte deja emise (autorizaţii de construire si certificate de urbanism, si faptul că in zonă există deja edificate construcţii).
Prin urmare, faptul că HCL 489/2009 si HCL 316/2013 au produs efecte şi au intrat în circuitul civil rezultă din materializarea acestora (emitere certificate de urbanism, autorizaţii de construire, edificări imobile străzi, utilităţi, etc.) sunt tot atâtea temeiuri corecte că actul administrativ a fost efectiv pus în aplicare, a intrat deci în circuitul civil şi a produs efecte juridice.
Din această perspectivă, se reţine că actul administrativ materializat în HCL 489/2009 si HCL 316/2013 nu mai puteau fi revocate unilateral de autoritatea emitentă, oricât de nelegale ar părea în optica acesteia, ci legalitatea acestuia era susceptibilă de a fi analizată exclusiv pe calea acţiunii în anulare în contencios administrativ în condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
Revizuenta a mai învederat că, aşa cum reţine şi instanţa de fond, faptul că cele două hotărâri de consiliu au fost executate prin eliberarea de acte administrative, certificate de urbanism, autorizatii de construire, prin edificarea deja a unor construcţii, etc., reprezintă acte de executare a hotărârilor a căror revocare s-a dorit fiind intrate în circuitul civil şi producând efecte, fiind puse deja în executare, astfel că revocarea lor nu poate opera.
Recurenta îşi justifică recursul arătând că poate revoca actul faţă de societate, întrucât actele nu au produs efecte juridice, ceea ce este greşit atât faţă de motivarea instanţei, cât şi faţă de cele expuse prin prezenta întâmpinare.
Faptul că anumite persoane nu au început executarea unor lucrări nu reprezintă un motiv de revocare, actele anterioare intrând în circuitul civil prin emiterea actelor până la acest moment, întrucât eliberarea unui singur act în baza celor două hotărâri face ca actele administrative să producă efecte, fiind acte cu caracter normativ şi nu individual.
Aşa fiind, în situaţia în care actul administrativ nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, este susceptibil de a fi atacat cu acţiune în anulare în temeiul şi în condiţiile procedurale prevăzute de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 şi nu poate opera revocarea oricând a actului administrativ.
A considerat revizuenta că în mod corect a reţinut şi instanţa de fond că autoritatea locală a încălcat principiul stabilităţii raporturilor juridice, întrucat doar instanţa judecătorească mai poate anula actul administrativ care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.
Principiul stabilităţii raporturilor juridice, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţie, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa.
Din cele expuse anterior, în opinia sa, rezultă fără tăgadă că, atunci când actele administrative a căror revocare (totală sau parţială se doreşte) sunt irevocabile pe considerentul că au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, nu pot fi suspuse reanalizării de către autoritatea publică emitentă în sensul revocării lor, chiar dacă s-ar fundamenta revocarea pe existenţa unei ilegalităţi, ci această autoritate are obligaţia legală de a sesiza instanţa competentă în vederea examinării legalităţii actului administrativ pretins nelegal şi nesusceptibil de revocare.
Astfel, instanţa de fond a făcut o analiză corectă şi a reţinut faptul că actul este irevocabil pentru autoritatea emitentă, HCL nr. 489/2009 si HCL nr. 316/2013 fiind susceptibile de control de legalitate doar pe calea contenciosului administrativ, aspect decis deja în jurisprudenţă şi de către jurisdicţia de contencios constituţional printr-o altă decizie prin care a examinat constituţionalitatea prevederilor ar. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte afirmaţiile potrivit cărora HCL 489/2009 si HCL 316/2013 nu mai erau funcţionale, în atare situaţie aceste planuri puteau fi revizuite sau modificate şi nicidecum revocate.
Este în contradicţie faptul că se menţin acte unilateral emise în baza celor două hotărâri cu apărările potrivit cu care acestea sunt lovite de aspecte de nulitate sau au devenit nefuncţionale.
Întreaga motivare a instanţei de recurs prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, se circumscrie dreptului subiectiv al revizuentei, care nu mai putea fi pus in discuţie, întrucât s-a statuat cu autoritate de lucru judecat faptul că s-a demonstrat dreptul subiectiv.
În consecinţă, a aratat revizuenta că hotărârea încalcă autoritatea de lucru judecat, care a confirmat dreptul subiectiv si vătămarea sa prin adoptarea hotărârii a cărei anulare o cere.
Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea cererii de revizuire şi respingerea recursului ca nefondat.
5. Apărările formulate în dosarul de revizuire
Intimatul Consiliul Local al Municipiului Constanţa a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, în principal, şi, în subsidiar, ca nefondată.
Prin cererea de revizuire ce formează obiectul prezentei cauze revizuenta a invocat şi prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în senul că există hotărâri potrivnice.
Astfel, a arătat că s-a susţinut de către revizuentă, în esenţă, că decizia nr. 797/02.11.2023 încalcă autoritatea de lucru judecat decurgând din decizia civilă nr. 1200/31.10.2022 (decizia de casare a hotărârii pronunţate în primul ciclu procesual), ambele fiind pronunţate în dosarul nr. x/2021, întrucât instanţa de casare ar fi reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că interesul privat al reclamantei există şi a fost încălcat prin emiterea Hotărâii Consiliului Local de revocare a PUZ.
A arătat intimatul că, în mod evident instanţa de recurs nu a reţinut aceste lucruri, pentru că nu a judecat fondul cauzei, soluţia fiind de trimitere spre rejudecare a cauzei.
Or, în conformitate cu prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat prin pronunţarea a două hotărâri contrare şi niciuna din condiţiile reglementate de acest caz de revizuire nu este îndeplinită, întrucât sunt pronunţate în etape distincte ale soluţionării cauzei.
Nu în ultimul rând, ceea ce se evaluează din perspectiva autorităţii de lucru judecat este dispozitivul hotărârii, iar dispozitivele celor două hotărâri sunt în mod evident diferite, astfel încât pretenţiile revizuentei sunt complet nefondate.
În concluzie, faţă de aspectele anterior expuse, a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, şi, în subsidiar, ca nefondată.
6. Procedura de soluţionare a revizuirii
În faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei s-a fixat termen de judecată la data de 12 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al acestei căi extraordinare de atac, având în vedere că revizuenta invocă aspecte privind contrarietatea unor hotărâri pronunţate în cadrul aceluiaşi dosar, pentru considerentele ce succed.
Din circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că revizuenta A. S.R.L. a invocat, prin calea de atac exercitată, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Demersul judiciar în discuţie a fost formulat împotriva deciziei nr. 797/02.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanta, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, în raport de decizia decizia civilă nr. 1200/31.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2021.
Înalta Curte reţine că, pentru a fi incident acest caz de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- existenţa a două hotărâri definitive potrivnice, indiferent dacă prin ele s-a soluţionat sau nu fondul cauzei;
- hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză;
- hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite;
- în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepţia;
- să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Verificând aceste condiţii, Înalta Curte constată că atât decizia a cărei revizuire se solicită, cât şi decizia nr. 1200/31.10.2022 a Curţii de Apel Constanţa au fost pronunţate în cadrul aceluiaşi dosar. Astfel, prin decizia nr. 1200/31.10.2022 a fost admis recursul în contencios administrativ şi fiscal formulată de recurenta-reclamanta societatea A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 581/14.04.2022 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Local Constanţa, având ca obiect anulare act administrativ, a fost casată sentinţa recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe.
Dosarul nr. x/2021 s-a format ca urmare a reînregistrării cauzei pe rolul Curţii de Apel Constanţa, potrivit dispoziţiilor de trimitere spre rejudecare.
În dosarul nr. x/2021, astfel format, a fost pronunţată, în rejudecare, decizia nr. 797/02.11.2023, atacată cu prezenta cerere de revizuire.
Or, în acest context, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia din enumerarea anterioară, respectiv ca hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, întrucât, ceea ce interesează, în validarea îndeplinirii acesteia, este invocarea sau nu a unei excepţii a autorităţii de lucru judecat faţă de existenţa unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o altă cauză.
Înalta Curte are în vedere, în acest sens, interpretarea coroborată a pct. 8 al alin. (1) al art. 509 C. proc. civ. cu prevederile art. 431 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. potrivit cărora: "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect" şi "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă". O astfel de coroborare este impusă de sintagma finală a pct. 8 sus indicat, ce menţionează, drept punct de reper, instituţia autorităţii de lucru judecat. Or art. 431 C. proc. civ. reglementează materia efectelor lucrului judecat, astfel cum chiar denumirea marginală a textului în discuţie o arată.
Totodată, condiţia existenţei unor hotărâri pronunţate în dosare diferite, ce este impusă de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rezultă din utilizarea de către legiuitor, în cuprinsul alin. (1) al art. 431 C. proc. civ., a sintagmei "chemat în judecată de două ori", întrucât fiecare chemare în judecată (dintre cele două) generează un cadru procesual distinct (dosare distincte), dar mai ales din cuprinsul alin. (2) al aceluiaşi text normativ, care conţine expres sintagma: "lucrul anterior judecat într-un alt litigiu".
Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are ca scop înlăturarea din ordinea juridică a unei hotărâri pronunţate cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, atunci când cele două sunt potrivnice, dar admisibilitatea unei asemenea cereri este condiţionată de împrejurarea ca judecătorul cauzei ce a pronunţat cea de-a doua hotărâre să nu fi cunoscut despre existenţa primei hotărâri ori să fi omis a se pronunţa asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat ce a fost invocată în cel de-al doilea dosar.
Or, o astfel de condiţie nu este îndeplinită în cauză, în contextul în care hotărârile judecătoreşti sunt pronunţate în acelaşi dosar, cererea de revizuire fiind inadmisibilă.
Având în vedere această soluţie, reţinând dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte va obliga revizuenta S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul Consiliul Local al Municipiului Constanţa a sumei 2643 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit dovezilor aflate la dosar.
Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 513 raportat la art. 509 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată şi va obliga revizuenta S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul Consiliul Local al Municipiului Constanţa a sumei 2643 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 797 din 2 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.
Obligă revizuenta S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul Consiliul Local al Municipiului Constanţa la plata sumei 2643 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; recursul se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.