Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmboviţa sub nr. x/2023 la data de 26.09.2023, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
- obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare aferentă perioadei 2021-2023, în care dreptul de pensie să fie actualizat cu rata medie de inflaţie la 1 ianuarie 2022 şi 1 ianuarie 2023, comunicată de Institutul Naţional de Statistică;
- obligarea pârâtei la plata diferenţelor băneşti de care reclamantele au fost lipsite, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea depusă la dosar la data de 23 ianuarie 2024, reclamanta B. a solicitat introducerea în cauză a Guvernului României, în calitate de pârât, precum şi:
- repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2021, a dispoziţiilor art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 226/30.12.2020,
- repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XLIII alin. (2) din O.U.G. nr. 130/17.12.2021,
- repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XLIII alin. (3) din O.U.G. nr. 168/08.12.2022,
- desfiinţarea cestor dispoziţii şi punerea în aplicare a dispoziţiilor prevăzute prin Legea organică nr. 567/2004, aşa cum a fost completată prin Legea nr. 130/2015, care la art. 685 alin. (10), modificat de art. II din O.U.G. nr. 59/2017,
- obligarea pârâtului la plata sumelor cuvenite ca urmare a neaplicării inflaţiei neacordate începând cu luna ianuarie 2021 şi în continuare aşa cum prevede Legea nr. 567/2004 şi O.G. nr. 59/2017, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu 01.01.2021, până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004) şi în continuare,
- obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzii legale aferente sumelor neacordate lunar cu titlu de inflaţie, calculate începând cu data de 01.01.2021 şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011),
- obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea efectelor art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 226/30.12.2020, art. XLIII alin. (2) din O.U.G. nr. 130/17.12.2021, art. XLIII alin. (3) din O.U.G. nr. 168/08.12.2022, începând cu data pronunţării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004)
În temeiul art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 226/2020, a dispoziţiilor art. XLIII alin. (2) din O.U.G. nr. 130/17.12.2021, respectiv a dispoziţiilor art. XLIII alin. (3) din O.U.G. 168/08.12.2022, în partea care vizează neactualizarea cu rata inflaţiei a pensiilor de serviciu, care contravin art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) şi (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituţia României.
Prin întâmpinarea depusă în dosarul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dâmboviţa, Guvernul României a invocat excepţia nulităţii cererii pentru lipsa timbrajului, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa motivării acesteia şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. x.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1 Prin încheierea din data de 21.02.2024 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, s-a admis excepţia necompetenţei material procesuale a secţiei I civile a Tribunalului Dâmboviţa în soluţionarea cererii şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa la secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dâmboviţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a constatat că obiectul principal al judecăţii îl reprezintă contestarea măsurilor dispuse prin cele trei Ordonanţe de Urgenţă ale Guvernului României, măsuri apreciate de reclamante ca fiind vătămătoare în privinţa drepturilor şi intereselor lor legitime, solicitându-se instanţei să dispună desfiinţarea dispoziţiilor art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 226/2020, a disp. art. XLIII alin. (2) din O.U.G. nr. 130/17.12.2021, respectiv a disp. art. XLIII alin. (3) din O.U.G. 168/08.12.2022 şi repararea prejudiciului, invocându-se excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul judecăţii, astfel cum a fost definit de reclamante prin completarea la actiune nu îl reprezintă un veritabil litigiu de asigurări sociale, acestea înţelegând să sesizeze instanţa de contencios admnistrativ cu o acţiune contra ordonanţelor guvernului, care în opinia lor le-au vătămat drepturile.
Solicitarea reclamantelor din cererea iniţială de obligare a Casei de Pensii Dâmboviţa la emiterea unor noi decizii de pensie, aferente perioadei 2021-2023, în care dreptul de pensie să fie actualizat cu rata inflaţiei, precum şi obligarea acesteia la plata diferenţelor băneşti de care au fost lipsite, reprezintă o consecinţă firească a admiterii acţiunii întemeiată pe art. 9 din Legea 554/2004, care se încadrează în dispoziţiile alin. (5) al art. 9 din Legea 554/2004 care prevede că: "Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."
2.2. Prin sentinţa nr. 233 din 18 aprilie 2024 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dâmboviţa, în soluţionarea cererii şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa în favoarea Curţii de apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, enunţând dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea 554/2004, tribunalul a reţinut, în esenţă, că solicitarea reclamantelor din cererea iniţială de obligare a Casei de Pensii Dâmboviţa la emiterea unor noi decizii de pensie, aferente perioadei 2021-2023, în care dreptul de pensie să fie actualizat cu rata inflaţiei, precum şi obligarea acesteia la plata diferenţelor băneşti de care au fost lipsite, reprezintă o consecinţă firească a admiterii acţiunii întemeiată pe art. 9 din Legea 554/2004, care se încadrează în dispoziţiile alin. (5) al art. 9 din Legea 554/2004.
Astfel, obiectul judecăţii, aşa cum a fost definit de reclamante prin completarea la actiune nu îl reprezintă un veritabil litigiu de asigurări sociale, acestea înţelegând să sesizeze instanţa de contencios administrativ cu o acţiune contra ordonanţelor guvernului, care în opinia lor le-au vătămat drepturile, competenţa de soluţionare a cauzei revenind instanţei de contencios administrativ.
2.3. Prin sentinţa nr. 306 din 19 iunie 2024 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios admimnistrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti şi a fost declinată competenţa materială de soluţionare a cauzei formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia Civilă.
S-a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, şi s-a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că instanţa a rămas învestită atât cu solicitările din cuprinsul cererii introductive, formulate în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, cât şi cu solicitările formulate prin cererea adiţională, formulate în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
S-au mai reţinut dispoziţiile art. 95 alin. (1) din Legea 567/2004, care constituie temeiul de drept al cererii introductive, cu privire la competenţa tribunalelor de muncă şi asigurări sociale de a soluţiona litigiile în legătură cu aplicarea prevederilor acestei legi, precum şi prevederile art. 123 C. proc. civ., cu privire la competenţa de soluţionare a cererilor adiţionale.
Astfel, prin raportare şi la art. 131 C. proc. civ., numai după momentul verificării competenţei, instanţa poate lua act de formularea unei cereri adiţionale, cu posibilitatea amânării pricinii şi a comunicării cererii modificate către pârât, în vederea depunerii întâmpinării, potrivit art. 204 C. proc. civ.
Curtea a constatat, astfel, că legiuitorul a prevăzut în mod clar faptul că cererea introductivă este cea în funcţie de care se determină competenţa, care trebuie verificată la primul termen de judecată, în conformitate cu art. 131 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamantele A. şi B., care au chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare aferentă perioadei 2021 - 2023, în care dreptul de pensie să fie actualizat cu rata medie de inflaţie la 01 ianuarie 2022 şi 01 ianuarie 2023, comunicată de Institutul Naţional de Statistică şi obligarea pârâtei la plata diferenţelor băneşti de care reclamantele au fost lipsite, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii.
Prin cererea adiţională, formulată la data de 23.01.2024, reclamanta B., a solicitat introducerea în cauză a pârâtului, Guvernul României, precum şi repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 01.01.2021, a dispoziţiilor art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 226/30.12.2020, prin punerea în aplicare, începând cu 01.01.2022, a dispoziţiilor art. XLIII alin. (2) din O.U.G. nr. 130/17.12.2021, prin punerea în aplicare, începând cu 01.01.2023, a dispoziţiilor art. XLIII alin. (3) din O.U.G. nr. 168/08.12.2022, desfiinţarea acestor dispoziţii şi punerea în aplicare a dispoziţiilor prevăzute de Legea organică nr. 567/2004, aşa cum a fost completată prin Legea nr. 130/2015.
Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor cuvenite ca urmare neaplicării inflaţiei neacordate, începând cu luna ianuarie 2021 şi în continuare, aşa cum prevede Legea nr. 567/2004, O.G. nr. 59/2017, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu 01.01.2021, până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei şi în continuare, obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor neacordate lunar cu titlu de inflaţie, calculate începând cu data de 01.01.2021 şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, obligarea pârâtului să se emită un act administrativ prin care să dispună încetarea efectelor art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 226/30.12.2020, art. XLIII alin. (2) din O.U.G. nr. 130/17.12.2021 şi art. XL. III alin. (3) din O.U.G. 168/08.12.2022, începând cu data pronunţării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004).
În temeiul art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004 s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. VIII alin. (2) din O.U.G. nr. 226/30.12.2020 publicată în M.O nr. 1332/31.12.2020, art. XLIII alin. (2) din O.U.G. nr. 130/17.12.2021 publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021 şi art. XLIII alin. (3) din O.U.G. nr. 168/08.12.2022 publicată în M.O. nr. 1168/09.12.2022 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin care s-a dispus să nu se mai aplice indexarea cu rata inflaţiei a pensiilor de serviciu, prevederile acestora fiind neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) şi (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituţia României;
Cererea adiţională a fost formulată şi semnată exclusiv de reclamanta B., iar reclamantele nu au arătat că renunţă la solicitările formulate prin cererea introductivă, care a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 567/2004 raportat la art. 142 din Legea nr. 127/2019.
Prin urmare, în acord cu opinia Curţii de Apel, Înalta Curte constată că instanţa a rămas învestită atât cu solicitările din cuprinsul cererii introductive, formulate în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, cât şi cu solicitările formulate prin cererea adiţională, formulate în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de asigurări sociale, de competenţa jurisdicţiei reglementate de Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, care la 95 alin. (1), care constituie temeiul de drept al cererii introductive, stipulează că litigiile în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi se soluţionează de tribunalele de muncă şi asigurări sociale.
Totodată, se reţine că potrivit art. 123 C. proc. civ., cererile adiţionale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 C. proc. civ., excepţie care se referă la cererile privitoare la insolvenţă şi concordatul preventiv, neincidentă în prezenta cauză.
În plus, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, şi pot pune concluzii, instanţa este obligată, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, potrivit art. 131 C. proc. civ., competenţa stabilindu-se în raport de capetele de cerere formulate prin cererea introductivă, iar nu în raport de capetele de cerere formulate printr-o cerere adiţională, ulterior învestirii instanţei.
Astfel, numai după momentul verificării competenţei, instanţa poate lua act de formularea unei cereri adiţionale, cu posibilitatea amânării pricinii şi a comunicării cererii modificate către pârât, în vederea depunerii întâmpinării, potrivit art. 204 C. proc. civ.
Legiuitorul a prevăzut în mod clar faptul că cererea introductivă este cea în funcţie de care se determină competenţa, care trebuie verificată la primul termen de judecată, în conformitate cu art. 131 C. proc. civ., iar numai dacă instanţa are nevoie de lămuriri ori probe suplimentare în vederea stabilirii competenţei, poate dispune amânarea, în mod excepţional, formularea unei cereri adiţionale (care poate fi depusă până la primul termen la care reclamantul este legal citat) neconstituind un motiv de amânare.
Prin urmare, în prezenta cauză, competenţa nu se poate determina în funcţie de cererea adiţională formulată de o singură reclamantă, cu ignorarea capetelor de cerere formulate de ambele reclamante prin cererea introductivă şi nici nu se poate transforma cererea principală într-o cerere accesorie cererii adiţionale, motiv pentru care, în temeiul art. 132 C. proc. civ., în acord cu opinia Curţii de apel, Înalta Curte reţine că, în cazul de faţă, competenţa materială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, aparţine Tribunalului Dâmboviţa – secţia a I-a civilă.
Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe reclamanta B. în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa şi Guvernul României în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia a I-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa şi Guvernul României în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia a I-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.