Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin contestaţia în anulare depusă pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 31 ianuarie 2023, şi înregistrată sub nr. x/2023, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Preşedintele Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Borşa, Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Borşa, Preşedintele Comisiei Judeţene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Maramureş şi Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Maramureş, anularea deciziei civile nr. 1301/2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2022 şi reluarea judecăţii de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunţării unei hotărâri neviciate, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea atacată în cauză
Prin decizia civilă nr. 368 din 13 martie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia în anulare ca inadmisibilă, pronunţând o hotărâre definitivă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 368 din 13 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, recurentul-contestator A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 iulie 2023, intimaţii Preşedintele Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Borşa şi Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Borşa au invocat excepţia inadmisibilităţii, excepţia nulităţii recursului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Borşa.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-contestator A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar potrivit art. 129 din Constituţia României: Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
În cauza de faţă, Înalta Curte reţine că decizia civilă nr. 368 din 13 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal este definitivă, iar recursul declarat de A. împotriva acestei decizii este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul prevederilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare şi va respinge recursul declarat de A., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare.
Respinge recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei civile nr. 368 din 13 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.