Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin sentinţa nr. 294 din 23.03.2022, Tribunalul Prahova a admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, B., C., D. şi E..
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea căii de atac.
În şedinţa publică din 5.12.2023, Curtea de Apel Ploieşti a invocat din oficiu excepţia perimării, conform art. 247 şi 248 noul C. proc. civ. şi a constatat perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 294 din data de 23.03.2022 pronunţată de Tribunalul Prahova.
I.2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva Deciziei nr. 1129 din 5 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal recurentul-reclamant A. a formulat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia şi casarea hotărârii având în vedere că în mod greşit s-a admis excepţia perimării, deoarece nu există la dosar referatul întocmit de grefier cu privire la acest aspect.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:
În esenţă, Înalta Curte reţine că motivul de casare invocat de recurentul-reclamant constă în aprecierea acestuia că instanţa de fond, în mod greşit, a perimat cererea de chemare în judecată deoarece nu există referatul privind suspendarea cauzei la dosar.
Totodată, reţine dispoziţiile articolului 416 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., care reglementează instituţia perimării cererii, şi care prevede că: (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.
De asemenea, articolul 411 alin. (1) pct. 2 din acelaşi cod statuează că: (1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 416 C. proc. civ., perimarea reprezintă o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, care operează de drept, atât în etapa judecăţii în prima instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac, având un caracter mixt, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, precum şi o prezumţie de desistare de judecată, determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea pricinii.
Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia perimării şi a constatat intervenită perimarea cererii de chemare în judecată.
Soluţia curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.
Din verificarea actelor dosarului, Înalta Curte reţine că în mod corect judecătorul fondului a constatat că ultimul act de procedură s-a efectuat la data de 13.09.2022, când instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei în baza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.
De asemenea, la dosarul de fond se regăseşte referatul întocmit de grefierul arhivar al secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti cu privire la verificările efectuate în evidenţa dosarelor suspendate, ocazie cu care a constatat, la data de 23.10.2023, că nu s-a mai efectuat niciun act de procedură în cauză de la data de 13.09.2022.
Atât timp cât pricina a rămas în nelucrare, începând cu 13.09.2022, din vina părţilor, care nu au făcut demersuri în vederea reluării judecăţii în interiorul termenului imperativ prevăzut de lege, deşi le-a fost comunicată încheierea pronunţată la data menţionată, din care rezultă motivul dispunerii măsurii suspendării judecăţii, precum şi temeiul legal al acesteia, şi nici nu s-a făcut dovada intervenirii vreunei situaţii care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează pasivităţii exclusive a părţilor.
Această stare de pasivitate a părţilor a fost menţinută mai mult de 6 luni, timp în care nu au fost efectuate demersuri pentru reluarea judecăţii înainte de a se împlini termenul de perimare şi nici nu s-a făcut dovada că părţile au fost împiedicate să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa lor.
De esenţa sancţiunii perimării este culpa procesuală a părţii, buna administrare a justiţiei impunând ca actele procedurale să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor cerute de lege şi să se succeadă, în timp, în ordinea şi cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător.
În acest sens sunt şi prevederile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., care instituie în sarcina părţilor obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite şi de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalizarea acestuia.
Aşadar, termenul de perimare a început să curgă la data de 13.09.2022, când instanţa a dispus suspendarea judecării cererii în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a admis în mod corect excepţia perimării, deoarece cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data suspendării şi nici nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării.
Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea contenciosului administrative nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul–reclamant A. împotriva Deciziei nr. 1129 din 5 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.