Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.06.2023, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor B. anularea Ordinului nr. 426/23.05.2023 şi a răspunsului pârâtei nr. 5795/31.05.2023.
La data de 23.08.2023, în dosarul anterior menţionat, reclamanta a depus o cerere, prin care a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 426/23.05.2023 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea actului administrativ.
Cererea de suspendare a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi sub nr. x/2023, dar, prin încheierea din data de 11.10.2023, a fost admisă excepţia litispendenţei, astfel că dosarul indicat a fost ataşat la prezentul dosar, conform art. 138 C. proc. civ.
În şedinţa publică din data de 16.11.2023, reclamanta a depus la dosar o cerere de suspendare a judecării cauzei, în temeiul art. 13 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, ce are ca obiect plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria xutoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor nr. 935409/15.05.2023. A arătat că ordinul a fost emis în baza procesului-verbal contravenţional contestat, iar motivarea acestuia este preluată din cuprinsul procesului-verbal, astfel că invalidarea procesului-verbal va atrage nelegalitatea ordinului.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din data de 29 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - B., a dispus suspendarea executării Ordinului Preşedintelui ANPC nr. 426/23.05.2023 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce formează obiectul prezentului dosar şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.020 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente cererii de suspendare.
Cu privire la cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de reclamantă, a dispus admiterea acestei cererii şi, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva încheierii din data de 29 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare a executării Ordinului Preşedintelui ANPC nr. 426/23.05.2023, a declarat recurs pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, în rejudecare, să se constate nulitatea acesteia.
În motivarea cererii de recurs, s-a susţinut că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, s-a arătat că la data pronunţării încheierii atacate cu prezentul recurs (29.11.2023) era deja pronunţată sentinţa civilă a Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2023 cu privire la suspendarea, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 a executării Ordinului nr. 426/2023 (pagina 4 alin. (2) din încheiere). În aceste condiţii rezultă că împotriva efectelor Ordinului nr. 426/2023 s-au formulat 3 (trei) cereri de suspendare: în baza art. 14, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi în baza art. 413 alin. (1) C. proc. civ., iar instanţa de judecată a dispus 2 (două) suspendări succesive: în dosarul nr. x/2023 şi în prezentul dosar nr. x/2023, în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004, precum şi una în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, s-a susţinut că în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, iar judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată. Pentru termenul de judecată din data de 16.11.2023, atunci când prima instanţă a rămas în pronunţare, instituţia recurentă nu a fost legal citată, la dosarul cauzei neregăsind nicio citaţie emisă pentru acest termen. Chiar dacă un astfel de citativ a fost emis şi trimis recurentei-pârâte tot se impune casarea având în vedere caracterul dual al încheierii atacată cu prezentul recurs.
În acest sens, s-a arătat că în încheierea atacată cu prezentul recurs, în partea introductivă, se consemnează că pe rol se află spre soluţionare cererea de chemare în judecată, având ca obiect anulare act administrativ-Ordin nr. 426/23.05.2023 emis de A.N.P.C. De aici rezultă caracterul nelegal al încheierii, astfel încât se impune casarea în totalitate a acesteia faţă de considerentele din dispozitivul acesteia, prin care se dispune cu privire la cererea de suspendare a executării actului administrativ şi cu privire la cererea de suspendare a judecării cauzei, fiind în mod clar şi evident faptul că nu s-a aflat pe rol cererea de chemare în judecată având ca obiect anulare act administrativ, ci alte cereri care ar fi trebuit să fie puse în discuţia părţilor conform principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 14 C. proc. civ.
Subsumat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut că au fost încălcate principiile generale de drept (art. 14 C. proc. civ. şi art. 480 alin. (3) C. proc. civ.).
De asemenea, există contradicţie între practicaua încheierii atacate, considerentele şi dispozitivul acesteia, fiecare parte integrantă a încheierii referindu-se la alt act procedural şi la altă procedură.
Încheierea este nelegală şi se impune a fi casată şi din prisma considerentelor cu privire la motivarea suspendării efectelor actului administrativ, cerere formulată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004. Având în vedere cadrul procesual, respectiv suspendarea efectelor unui act administrativ în condiţiile strict şi limitativ prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, prima instanţă ar fi trebuit să se limiteze doar la considerentele cu privire la suspendarea actului administrativ şi îndeplinirea condiţiilor care pot duce la suspendarea efectelor unui act administrativ, orice alte argumente respectiv suspendarea judecăţii cauzei în baza prevederilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ. fiind de natură a schimba cadrul procesual.
Încheierea atacată cu prezentul recurs se impune a fi casată şi faţă de împrejurarea că s-a dispus ca instituţia pârâtă să plătească reclamantei suma de 5.020 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente cererii de suspendare. Ori, pe de o parte, faptul că nefiind legal citată pentru termenul din 16.11.2023, nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, nefiind în culpă procesuală (principiu care stă la baza acordării cheltuielilor de judecată); pe de altă parte, prin notele scrise s-a solicitat de către instituţia pârâtă să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi a prevederilor art. 452 C. proc. civ., astfel că în mod greşit s-a dispus de prima instanţă acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.020 RON având în vedere complexitatea cauzei, termenele de judecată şi neaplicarea sau omiterea solicitării pârâtei cu privire la această chestiune.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii parţiale a recursului, în ceea ce priveşte criticile vizând cuantumul cheltuielilor de judecată; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea încheierii recurate ca fiind legală şi temeinică.
Cu privire la criticile recurentei vizând soluţia dată de prima instanţă asupra cheltuielilor de judecată, intimata-reclamantă a arătat că nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocând şi Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. acesta este invocat formal, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu există nicio critică cu privire la o pretinsă încălcare a autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti.
Contrar susţinerilor recurenţilor, motivul de casare prevpzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat, procedura de citare fiind legal îndeplinită pentru termenul din data de 16.11.2023. De altfel, împrejurarea că aceştia cunoşteau, în mod efectiv, existenţa termenului de judecata din data de 16.11.2023 rezultă, fără echivoc, din faptul că, la acest termen de judecată, ANPC a depus note de şedinţă prin care a invocat apărări faţă de acţiunea în anularea Ordinului.
Încheierea nu a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 14 C. proc. civ. care reglementează principiul contradictorialităţii. Toate cererile şi incidentele procedurale asupra cărora prima instanţa s-a pronunţat au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor, în condiţii de legală citare. Împrejurarea că recurenta nu s-a prezentat la termenul de judecata din data de 16.11.2023, nu este de natură să determine o încălcare a principiului contradictorialităţii.
Sub un al doilea aspect, împrejurarea că prima instanţă a soluţionat, prin aceeaşi încheiere, două cereri incidentale, respectiv cererea de suspendare a executării Ordinului, întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, şi cererea de suspendare a judecăţii acţiunii în anulare, întemeiată pe art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu reprezintă încălcări ale regulilor de procedură, care ar putea atrage nulitatea încheierii.
Din perspectiva motivului de casare referitor la pretinsa încălcare a normelor de drept material, prima instanţă a reţinut, în mod corect, îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru a fi dispusă suspendarea executării Ordinului.
Astfel, prima instanţa a statuat, în mod corect, că, în prezenta cauză, sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente, prin raportare şi la autoritatea de lucru judecat provizorie a sentinţei nr. 1217/05.07.2023 pronunţate în dosarul nr. x/2023, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării Ordinului, întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
5. Aspecte procesuale
La termenul de judecată din 24 septembrie 2024, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii parţiale a recursului, pentru motivele reţinute în practicaua prezentei decizii.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 426/23.05.2023 emis de Preşedintele A.N.P.C. în urma controlului declanşat în vederea verificării respectării prevederilor legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorilor.
Prima instanţă a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării actului administrativ contestat până la soluţionarea acţiunii în anulare, reţinând că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii impuse de lege, existenţa cazului bine justificat şi producerea unei pagube iminente.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs pârâţii, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat.
Sub un prim aspect, se reţine că în cadrul prezentului dosar a fost formulată, pe cale principală, acţiunea în anulare a Ordinului nr. 426/23.05.2023, şi, pe cale incidentală, cererea de suspendare a executării ordinului, întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, tot pe cale incidentală, reclamanta a formulat şi o cerere de suspendare a judecăţii acţiunii în anularea Ordinului nr. 426/23.05.2023, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023, aflat, la acel moment pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, având ca obiect plângerea contravenţională fornulată împotriva Procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/15.05.2023.
Împrejurarea că prima instanţă a soluţionat, prin aceeaşi încheiere, două cereri incidentale formulate de reclamantă, respectiv cererea de suspendare a executării ordinului, întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, şi cererea de suspendare a judecăţii acţiunii în anulare, întemeiată pe art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu reprezintă încălcări ale regulilor de procedură, care ar putea atrage nulitatea încheierii.
Este permis instanţei ca printr-o singură hotărâre să se pronunţe asupra mai multor cereri incidentale, aspect ce rezulta din interpretarea sistematică a prevederilor art. 233, art. 425 şi art. 460 C. proc. civ.
Sub un alt aspect, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare cuprinde cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, precum şi încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, cum ar fi principiul dreptului la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilităţii, principiul contradictorialităţii, principiul oralităţii, principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.
Incontestabil, în procesul civil sau administrativ părţile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfăşurarea judecăţii, atât prin susţinerea şi dovedirea pretenţiilor proprii cât şi prin dreptul de a combate susţinerile părţii potrivnice şi de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le dispune, aceste drepturi fundamentale ale participanţilor la judecată fiind asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, cel al contradictorialităţii.
Noţiunea de "proces echitabil" presupune, în mod evident, respectarea şi aplicarea principiului contradictorialităţii, implicit şi a dreptului la apărare, iar potrivit art. 20 C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, printre care se află şi cel al contradictorialităţii.
Principiul contradictorialităţii, reglementat de art. 14 din C. proc. civ., reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale procedurii desfăşurate în faţa instanţelor judecătoreşti, având menirea de a garanta dreptul părţilor la un proces echitabil. Însă, ca în cazul oricărui principiu procedural, pentru a decide asupra respectării sau nerespectării sale, instanţa de control judiciar va avea în vedere atât îndeplinirea de către instanţa de judecată a obligaţiilor ce-i revin în asigurarea contradictorialităţii procesului civil, cât şi conduita părţilor, guvernată de principiul disponibilităţii.
Potrivit art. 14 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel, iar dispoziţiile art. 223 din acelaşi act normativ stipulează că lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecata cauzei. Totodată, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. permite instanţei să păşească la judecarea cauzei, dacă reclamantul sau pârâtul a solicitat în scris judecarea în lipsă.
În cauza de faţă, la termenul de judecată din 16.11.2023, procedura de citare cu pârâţii a fost legal îndeplinită, astfel cum rezultă din dovezile de înmânare aflate la dosarul instanţei de fond filele x, însă aceştia nu s-au prezentat la apelarea pricinii, prezentă fiind doar reclamanta. De altfel, împrejurarea că aceştia cunoşteau, în mod efectiv, existenţa termenului de judecata din data de 16.11.2023 rezultă, fără echivoc, din faptul că, la acest termen de judecată, pârâta ANPC a depus note de şedinţă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că nu există o încălcare a principiului contradictorialităţii, prima instanţă soluţionând cauza cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materia citării părţilor. Împrejurarea că pârâţii nu s-au prezentat la termenul de judecata din data de 16.11.2023, nu este de natură să determine o încălcare a acestui principiu.
Mai mult, pronunţarea soluţiei a fost amânată, astfel încât, recurenţii au avut posibilitatea exercitării dreptului la apărare, prin formularea de concluzii scrise.
Înalta Curte nu poate reţine nici incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.. Acesta a fost formal indicat, recurenţii invocând încălcarea autorităţii de lucru judecat, fără a dezvolta în concret această critică.
Totuşi, în măsura în care critica ar viza împrejurarea că prima instanţă a dat relevanţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, cu caracter provizoriu, al hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2023, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr hotărârea pronunţată asupra unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu are autoritate de lucru judecat în raport de o nouă hotărâre de suspendare pentru aceleaşi motive solicitată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru că între cele două cereri cu care au fost învestite instanţele judecătoreşti nu există identitate de obiect. În această materie, identitatea de obiect nu se verifică numai prin raportare la constatarea identităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin cele două cereri, ci şi prin verificarea identităţii dimensiunii temporale a măsurii solicitate, în ale cărei limite se poate pronunţa instanţa astfel învestită.
Însă, în mod corect instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea soluţiei de admitere a cererii de suspendare întemeiate pe art. 15 din Legea nr. 554/2004 efectul pozitiv al puterii lucrului judecat al sentinţei civile nr. 1217/05.07.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul x/2023, în care au fost analizate, de asemenea, condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Aceasta întrucât efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a statua diferit. Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că soluţia favorabilă obţinută de parte în procedura suspendării prevăzute de art. 14, chiar nedefinitivă, atrage concluzia provizorie în cauza întemeiată pe art. 15 că actul administrativ are, la nivel de aparenţă, vicii de nelegalitate suficiente pentru a se reţine un caz bine justificat în vederea suspendării executării sale.
Înalta Curte apreciază că, în speţă, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară, nefiind incident motivul de casare circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond", iar conform art. 15 din acelaşi act normativ, aceeaşi cerere se poate adresa instanţei competente şi prin cererea de anulare a actului administrativ.
Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, se reţine că în raport de prevederile art. 38 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 50/2010 care stabilesc modalităţile de rambursare a creditelor, respectiv prin rate egale (anuităţi) sau rate descrescătoare, măsurile dispuse de recurenta-pârâtă par a nu se încadra la niciuna dintre situaţii. Recurenta-pârâtă a impus societăţii bancare să emită noi grafice de rambursare în care principalul creditului datorat să fie achitat în rate egale pe întreaga perioadă de creditare "în raport cu dobânda aferentă creditului". Formularea este una ambiguă, dificil de interpretat în acest cadru procesual, care implică doar o analiză sumară a litigiului, mai ales în condiţiile în care nu se face, în actul atacat, o trimitere la o prevedere legală concretă care să stabilească o astfel de modalitate de calcul a ratelor lunare.
Totodată, există neclarităţi în privinţa conduitei pe care trebuie să o adopte reclamanta şi în cazul dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din ordin. În acest caz se stabileşte obligaţia reclamantei "de a se asigura de faptul că nu se va depăşi gradul de îndatorare iniţial al consumatorilor, atât pentru contractele în curs cât şi pentru cele viitoare iar în situaţie contrară se vor dispune de urgenţă luarea de măsuri pentru a veni în sprijinul acestora cu soluţii optime, întrucât consumatorul se află încă de la începutul contractului în poziţie de inferioritate, atât financiară cât şi din punct de vedere al cunoştinţelor în domeniu."
Or, conduita reclamantei în acest caz este una dificil de identificat în contextul în care sunt stabilite obligaţii care par a fi plasate în afara sferei controlului său (de a se asigura că nu se va depăşi gradul de îndatorare), iar demersurile care ar putea fi realizate sunt stabilite printr-un termen generic.
Astfel, şi din acest punct de vedere, obligaţia impusă de recurenta-pârâtă ca, în cazul în care, pentru unii consumatori, se depăşeşte gradul de îndatorare iniţial, banca să ia măsuri pentru a veni în sprijinul acestora cu soluţii optime, este imprecisă, în actul atacat neindicându-se, în mod concret, care ar putea fi aceste soluţii şi nici care este temeiul lor legal.
Totodată, nu reiese cu claritate din cuprinsul dispoziţiilor ordinului dacă măsurile care trebuie luate de reclamantă cu privire la contractele în curs de derulare trebuie aplicate retroactiv, de la momentul încheierii contractului, sau numai pentru viitor iar în cazul în care este în discuţie o aplicare retroactivă prin raportare la ce moment ar trebui verificată respectarea gradului maxim de îndatorare.
Toate aceste elemente creează aparenţa unor măsuri lipsite de fundament legal, menite, mai degrabă, să perturbe echilibrul contractual în cadrul contractelor de credit acordate de banca reclamantă, nu să creeze echitate pentru ambele părţi contractante, ceea ce dă naştere unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului atacat.
Din perspectiva argumentelor reţinute anterior rezultă ca fiind întemeiată şi susţinerea intimatei-reclamante referitoare la nemotivarea ordinului.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În speţă, punerea în executare a ordinului atacat, prin recalcularea şi comunicarea unor noi grafice de rambursare, după o formulă de calcul dificil de identificat, aşa cum s-a precizat la punctul anterior, dar, în mod vădit, mai favorabilă consumatorilor şi defavorabilă băncii, este de natură să producă consecinţe patrimoniale negative pentru intimata-reclamantă. Aceste consecinţe ar rămâne definitive chiar în situaţia anulării ordinului, în cadrul acţiunii de fond, întrucât, odată acceptat noul grafic de rambursare, banca nu ar mai putea să revină şi să impună consumatorului graficul de rambursare iniţial.
În considerarea tuturor acestor argumente, recursul pârâtei apare ca fiind nefondat, criticile formulate nefiind apte să conducă la modificarea soluţiei date de către prima instanţă, care a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 necesare pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ atacat.
În ceea ce priveşte criticile privind proporţionalitatea cuantumului cheltuielilor de judecată, acestea nu vor fi analizate, Înalta Curte reţinând incidenţa Deciziei nr. 3/2020 pronunţate în recurs în interesul legii, potrivit căreia "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".
Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor împotriva încheierii din data de 29 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 septembrie 2024.