Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.06.2023 revizuenta A. a formulat, în contradictoriu cu intimaţii Inspecţia Judiciară, Inspectorul Şef al Inspecţiei Judiciare şi Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004, cerere de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 150/16.12.2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2021.
În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, hotărârea a fost pronunţată prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, revizuenta invocând în această privinţă Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-817/21, în data de 11 mai 2023. Ca urmare a aplicării celor statuate de CJUE în cauza menţionată, revizuenta a solicitat instanţei să înlăture aplicarea art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 (în vigoare în perioada relevantă) ca fiind contrar dreptului Uniunii Europene şi, pe cale de consecinţă, să constate că aprobarea Regulamentului privind Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, emis de către inspectorul – şef, nu are temei legal, acest act administrativ normativ fiind lovit de nulitate absolută.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 101 din data de 6 septembrie 2023, Curtea de Apel Braşov– secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire şi în consecinţă, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A., împotriva sentinţei civile nr. 150/16.12.2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, ca tardiv formulată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 101 din data de 6 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs revizuenta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea judecării cererii de revizuire.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a arătat că aplicarea modului de calcul al termenului prevăzut de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 produce o limitare nepermisă a mijloacelor procedurale care asigură aplicarea unitară a dreptului Uniunii Europene, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, o încălcare a principiului priorităţii de aplicare a dreptului Uniunii Europene faţă de legile interne, reglementat de art. 148 alin. (2) din Constituţie şi are loc chiar nesocotirea acestor norme fundamentale, precum şi ale art. 148 alin. (4) din Legea fundamentală, care impun autorităţilor statului, deci inclusiv autorităţii judecătoreşti, sarcina garantării aducerii la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din principiul priorităţii de aplicare a dreptului Uniunii Europene.
A susţinut recurenta ca fiind relevant că prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-au stabilit următoarele: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de baza a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere."
Ori, dacă se pot invoca interpretări ale dreptului UE date de CJUE oricând, deci şi după pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cere, limitarea posibilităţii de exercitare a acestei căi de atac la un termen de 30 de zile calculat de la data comunicării goleşte de conţinut posibilitatea invocării unor hotărâri CJUE ulterioare şi afectează grav principiul priorităţii dreptului UE.
De asemenea, în acest mod se creează o diferenţă complet nejustificată între persoanele în cazul cărora a fost sesizată CJUE în cursul judecăţii, aceasta fiind suspendată în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi cele cărora instanţa le-a respins cererea de sesizare a CJUE, ori cererea de suspendare a judecăţii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. sau care pur şi simplu nu au avut cunoştinţele necesare pentru a solicita sesizarea CJUE. În acest mod se ajunge la o situaţie în care dreptul UE rămâne greşit aplicat în unele cauze şi pentru unii cetăţeni, aşa cum se dovedeşte printr-o hotărâre CJUE ulterioară, în timp ce pentru alte situaţii se aplică în dreptul naţional interpretarea dată dreptului UE de CJUE, fără nicio justificare rezonabilă.
Din acest motiv, consideră că art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretat conform dreptului UE şi principiului supremaţiei acestuia şi chiar lăsat neaplicat în parte, în sensul că data de la care curge termenul de o lună să nu mai fie data comunicării hotărârii a cărei revizuire se cere, ci data publicării hotărârii CJUE invocate în motivarea cererii de revizuire.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Intimata-pârâtă Inpsecţia Judiciară a susţinut că dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ statuează în mod expres că termenul de exercitare a cererii de revizuire este de "o lună de la data comunicării hotărârii definitive" supuse revizuirii.
În speţă, sentinţa civilă nr. 150/16.12.2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, hotărâre judecătorească a cărei revizuire se solicită şi care a rămas definitivă la data de 22.09.2022, prin respingerea recursului promovat, potrivit Deciziei nr. 4169/22.09.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, i-a fost comunicată revizuentei A. la data de 29.12.2021, potrivit procesului-verbal de înmânare depus la dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Braşov.
Termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, calculat în condiţiile art. 181 alin. (1) pct. 3 şi art. 181 alin. (2) C. proc. civ., a început să curgă la data de 29.12.2021 (data comunicării către revizuenta a hotărârii definitive a cărei revizuire s-a solicitat) şi a expirat la data de 31.01.2022, aceasta fiind ultima zi în care cererea de revizuire putea fi legal formulată.
Or, cererea de revizuire a fost trimisă prin poştă Curţii de Apel Braşov la data de 07.06.2023, conform ştampilei poştei, aşadar după împlinirea termenului stabilit de lege pentru declararea acestei căi de atac.
Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că termenul de o lună de la data comunicării hotărârii definitive, prevăzut de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pentru formularea cererii de revizuire, este termen rezonabil ce respectă atât dreptul părţilor la un proces echitabil, cât şi principiul autorităţii de lucru judecat şi principiul priorităţii de aplicare a dreptului Uniunii Europene.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (în ale cărui prevederi se încadrează criticile din calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta A. nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se referă la situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de casare include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece, în cuprinsul criticilor formulate, recurenta nu expune împrejurări de fapt sau de drept de natură a releva o încălcare a regulilor de procedură.
Deşi recurenta susţine că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că termenul pentru formularea cererii de revizuire era împlinit în cauză, aceasta afirmă că dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ar trebui interpretate conform dreptului UE şi principiului supremaţiei acestuia şi chiar lăsate neaplicate în parte, în sensul că data de la care ar curge termenul de o lună să nu mai fie data comunicării hotărârii a cărei revizuire se cere, ci data publicării hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) invocate în motivarea cererii de revizuire.
Contrar celor afirmate de recurenta– revizuentă, Înalta Curte constată că în cauza de faţă, în mod corect, cu respectarea regulilor de procedură civilă, prima instanţă a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 150/16.12.2021, soluţia instanţei reflectând o corectă aplicare a legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:
"(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
(2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), şi hotărârile definitive care nu evocă fondul.
(3) Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive şi se soluţionează de urgenţă şi cu precădere."
Cu privire la modul de calcul al termenului de promovare a revizuirii, Înalta Curte reţine că în temeiul art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "când termenul se socoteşte pe (...) luni (...), el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an."
Conform prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Revizuirea formulată în cauza de faţă, fiind o cale extraordinară de atac de retractare, ce vizează hotărârea Curţii de Apel Braşov, respectiv sentinţa civilă nr. 150/16.12.2021, termenul de o lună amintit curge de la data comunicării acestei sentinţe, acesta având caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii.
În sensul concluziei că termenul de o lună începe să curgă de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se solicită în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004 sunt şi considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 45/2016, prin care s-a arătat că "97. În consecinţă, termenul de revizuire în cazul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 este de o lună. (...). 102. Din cuprinsul art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 rezultă că termenul de revizuire începe să curgă la data comunicării hotărârii supuse revizuirii". Decizia ÎCCJ – CDCD nr. 45/2016 a precedat forma actuală de reglementare a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dar norma legală, astfel cum a rezultat din modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ prin Legea nr. 212/2018, este în acord cu soluţia interpretativă a instanţei supreme. Într-un astfel de context, jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consolidează previzibilitatea modului de interpretare a normei juridice.
Cu referire la dispoziţiile Deciziei ÎCCJ nr. 45/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la data de 11.09.2019 s-a pronunţat şi CJUE în cauza C-676/17, concluzionând: "Dreptul Uniunii, în special principiile echivalenţei şi efectivităţii trebuie interpretat în sensul că nu se opune în principiu unei prevederi naţionale astfel cum este interpretată printr-o decizie a unei instanţe naţionale, care prevede un termen de decădere de o lună pentru formularea unei cereri de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate cu încălcarea dreptului Uniunii, care curge de la data comunicării deciziei supuse revizuirii."
Totodată, prin Hotărârea pronunţată la data de 11.09.2019 de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-676/17, s-au reţinut următoarele: "26. Cu toate acestea, trebuie amintită importanţa pe care o deţine principiul autorităţii de lucru judecat atât în ordinea juridică a Uniunii, cât şi în ordinile juridice naţionale. Astfel, pentru a garanta atât stabilitatea dreptului şi a raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, este necesar ca hotărârile judecătoreşti rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate (Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti, C-213/13, EU:C:2014:2067, punctul 58, Hotărârea din 6 octombrie 2015, Târşia, C-69/14, EU:C:2015:662, punctul 28, şi Hotărârea din 29 iulie 2019, Hochtief Solutions Magyarorszâgi Fioktelepe, C-620/17, EU:C:2019:630, punctul 54)."
Înalta Curte, având în vedere hotărârea CJUE, precum şi Decizia obligatorie nr. 45/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reţine că termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire s-a împlinit la data de 31.01.2022, întrucât comunicarea hotărârii a cărei revizuire se solicită s-a făcut către revizuentă la data de 29.12.2021.
În aceste condiţii, cererea de revizuire înregistrată la instanţă la data de 07.06.2023 s-a făcut cu depăşirea termenului de decădere prevăzut de lege stabilit pentru declararea acestei căi extraordinare de atac, astfel că în mod corect şi legal instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire şi a respins cererea de revizuire, ca tardiv formulată.
În cauză nu este încălcat principiul egalităţii în drepturi, prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 aplicându-se în mod egal şi fără nicio deosebire tuturor persoanelor care intră sub incidenţa sa, fără a fi învederate situaţii de fapt similare sau comparabile în raport de care s-ar putea invoca aplicarea unui tratament discriminatoriu şi fără a se crea o diferenţă nejustificată între persoanele cărora instanţa le-a admis cererea de sesizare a CJUE şi a suspendat judecata dosarelor respective în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. şi persoanele cărora instanţa le-a respins cererea de sesizare a CJUE sau cererea de suspendare a judecăţii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. sau cele care nu au avut cunoştinţele necesare pentru a solicita sesizarea CJUE.
Totodată, în cauză nu este încălcat principiul priorităţii de aplicare a dreptului Uniunii Europene întrucât, aşa cum s-a menţionat anterior, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că pentru a garanta atât stabilitatea dreptului şi a raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, este necesar ca hotărârile judecătoreşti rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate, dreptul Uniunii neimpunând unui organ judiciar obligaţia ca, pentru a ţine seama de interpretarea unei dispoziţii relevante a acestui drept adoptată de Curte, să revină, din principiu, asupra deciziei sale care a dobândit autoritate de lucru judecat.
De asemenea, dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu instituie un termen de natură a afecta însăşi esenţa dreptului de acces liber la justiţie, în sensul art. 21 din Constituţie. Instituind un astfel de termen, legiuitorul a avut în vedere securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice şi nicidecum îngrădirea accesului liber la justiţie. Totodată, se apreciază că textul de lege criticat asigură posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a se adresa justiţiei, însă în formele şi modalităţile instituite prin lege.
În plus, de manieră constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmă că "dreptul la justiţie", astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenţia europeană privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu este absolut; el se pretează la limitări pentru că el comandă, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (a se vedea cauza Weissman şi alţii c. România, hotărârea din 24 mai 2006, par. 34).
Prin urmare, în raport de cele anterior arătate, susţinerile recurentei – revizuente nu sunt apte a dovedi incidenţa motivului de casare invocat, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi pronunţat soluţia cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii sau a principiilor procesului civil aşa cum a indicat recurentul.
Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la cele ale art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 101 din data de 6 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov– secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 septembrie 2024.