Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, la 21.10.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, a solicitat:
- anularea Ordinului nr. 763/22.09.2022 emis de Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi, pe cale de consecinţă, anularea parţială a Ordinului nr. 567/18.07.2022, emis de Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Anexei acestuia, poziţia 8 în tabelul ataşat, prin care, pentru perioada 01.01.2018 - 25.04.2018 se aplică nelegal plafonarea drepturilor salariale potrivit prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea- cadru nr. 153/2017 şi nu se are în vedere salariul de 15.771 RON (salariul existent în plată pentru luna decembrie 2017 conform dispoziţiei deciziei civile nr. 686/R/2021 a Curţii de Apel Braşov) care trebuie stabilit prin raportare la VRS în valoare de 605,225 RON;
- obligarea pârâtei la modificarea parţială a Ordinului nr. 567/2022 în sensul înlăturării pentru perioada 01.01.2018 - 25.04.2018 a plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi la emiterea unui ordin prin care să dispună recalcularea drepturilor salariale aferente perioadei 01.01.2018 - 25.04.2018 fară incidenţa art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.
1.2. Prin cererea precizatoare şi completatoare, depusă la 18.01.2023, reclamantul a solicitat:
- anularea parţială a Ordinului nr. 567/18.07.2022, emis de Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Anexei acestuia, poziţia 8 în tabelul ataşat, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru perioada 01.01.2018 - 25.04.2018;
- anularea Ordinului nr. 763/22.09.2022, emis de Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care a fost respinsă contestaţia împotriva ordinului anterior menţionat;
- obligarea pârâtului la emiterea unui alt act administrativ, prin care să se dispună recalcularea indemnizaţiei de incadrare şi a celorlalte drepturi aferente şi acordarea acestora având în vedere VRS de 605,225 RON pentru perioada 01.01.2018 - 25.04.2018, inclusiv, în conformitate cu dispoziţiile exprese ale deciziei civile definitive nr. 686/R/2021 a Curţii de Apel Braşov, fără a se aplica plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017;
- obligarea pârâtului la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a drepturilor, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţit şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare.
1.3. Prin sentinţa civilă nr. 7/25.01.2023, Curtea de Apel Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe la 02.02.2023.
2. Hotărârea atacată
Prin sentinţa nr. 560 din 31 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului şi casarea, în tot, a hotărârii recurate, urmând a se constata că acţiunea rămas fără obiect.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea, în tot, a sentinţei recurate, cu consecinţa reţinerii spre rejudecare şi admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Referitor la solicitarea formulată în principal, de admitere a recursului şi casare a hotărârii recurate, urmare a faptului că acţiunea a rămas fără obiect, recurentul susţine că, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată şi pronunţării sentinţei recurate, ceea ce s-a dedus judecăţii a fost executat de către intimată de bună voie, în sensul că la 26 aprilie 2023, după pronunţarea sentinţei civile nr. 560/31.03.2023, intimata Direcţia Naţională Anticorupţie a emis Ordinul nr. 238/26.04.2023, prin care a dispus plata drepturilor salariale recalculate în baza VRS 605,225 RON, neplafonat, pentru perioada 08.12.2018-31.03.2023, recurentul fiind menţionat în Anexa nr. 3.
Totodată, a fost emisă şi Adeverinţa nr. x/2023 din care rezultă că intimata a procedat la revizuirea veniturilor recurentului urmare a majorării valorii de referinţă sectorială la suma de 605,225 RON, neplafonat, conform dispoziţiilor deciziei civile nr. 686/R/10.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
În dezvoltarea solicitării formulate în subsidiar, respectiv de admitere a recursului, casare a hotărîrii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, recurentul susţine, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale relevante în speţă, atât cu privire la aplicabilitatea în timp a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cât şi cu privire la normele legale care reglementează în mod expres salarizarea, conform art. 38 din Lege.
Sub un prim aspect, cu privire la data de la care se aplică dispoziţiile Legii nr. 153/2017, recurentul menţionează că art. 38 din lege cuprinde dispoziţii prin care se determină în mod specific condiţiile de aplicare în timp a legii.
Dispoziţia expresă a art. 38 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 este suficient de clară cu privire la faptul că, pentru perioada 01.07.2017-31.12.2017, algoritmii de calcul privind salarizarea se perpetuează conform dispoziţiilor legale anterioare intrării în vigoare a noii legi cadru a salarizării (deci conform Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice), iar prevederile Legii nr. 153/2017 vor fi aplicate efectiv începând cu 01.01.2018 (alin. (3) al art. 38 din Lege), şi care nu modifică modul de calcul, ci doar stabilesc majorarea cuantumurilor cu 25%, fără a se depăşi valorile maximale (plafoane) stabilite prin lege.
Astfel, stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022, are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice, iar acest caracter tehnic al prevederilor legale a avut ca temei măsura fiscală introdusă chiar prin Legea nr. 153/2017, prin care au fost transferate de la angajator la angajat contribuţiile fiscale (C.A.S. în cuantum de 10% şi C.A.S.S. în cuantum de 15%, deci, în total, 25%), astfel că majorarea cu 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) din Lege a urmărit protecţia angajaţilor şi a salarizării acestora, pentru a nu scădea cuantumul salariilor nete în plată după data de 01.01.2018.
Recurentul susţine că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează numai drepturile salariale stabilite prin această lege, iar nu şi drepturi care sunt recunoscute în temeiul unor prevederi anterioare.
Limita impusă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează creşterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a legii, conform distincţiilor de la art. 38 alin. (2) – (5), iar nu reducerea drepturilor salariale ori neacordarea în totalitate a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătoresti definitive, cum este cazul dedus judecăţii.
În consecinţă, simpla invocare de către intimata-pârâtă a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu poate constitui un temei pentru inopozabilitatea titlului executoriu al recurentului, constând în decizia civilă nr. 686/R/10.11.2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, deoarece această normă legală nu poate fi desprinsă de contextul în care a fost adoptată, de celelalte prevederi ale art. 38 şi de interpretarea dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/15.12.2016, conform căreia personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică, iar această egalizare la nivel maxim al indemnizaţiei de încadrare trebuie să includă şi drepturile salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive.
Prin urmare, recurentul apreciază că ordinul Procurorului Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nr. 567/18.07.2022, de stabilire a drepturilor salariale ale recurentului, este nelegal, raportat la titlul executoriu mai sus evocat, care stabileşte cu claritate limitele temporale ale perioadei privind recalcularea şi acordarea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, lipsind de orice efecte salarizarea sa începând cu data de 01.01.2018, cu toate că prevederile art. 38 alin. (6) se regăseau în Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, încă de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial nr. 492 din 28 iunie 2017.
În susţinerea nelegalităţii Ordinului nr. 567/18.07.2022, recurentul arată că prin Ordinul nr. 238/26.04.2023, Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a recunoscut din proprie iniţiativă dreptul poliţiştilor detaşaţi în cadrul instituţiei de a fi salarizaţi având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, ceea ce, în opinia recurentului, echivalează cu o recunoaştere unilaterală a drepturilor poliţiştilor detaşaţi în cadrul instituţiei la calcularea drepturilor salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea cadru de salarizare nr. 153/2017.
Mai mult decât atât, prin acelaşi ordin, nr. 238/26.04.2023, este invocat, cu titlu de temei pentru decizia luată, Ordinul nr. 551/12.04.2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost recunoscute procurorilor instituţiei dreptul la calcularea salarizării având în vedere acelaşi VRS de 605,225 RON, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
Prin Adresa nr. x/2023 din 18.04.2023, comunicată către unităţile din subordine de către Procurorul General al P.Î.C.C.J., se aduc lămuriri esenţiale cu privire la aplicabilitatea diferită a dispoziţiilor Ordinului, făcându-se diferenţiere între procurorii care nu deţin hotărâri judecătoreşti definitive cu privire la neaplicarea plafonării, faţă de cei care detin asemenea hotărâri, ceea ce demonstrează că ordonatorul principal de credite ş emitentul ordinului de salarizare care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 238/26.04.2023 al DNA a avut în vedere recunoaşterea pentru deţinătorii de titluri executorii a calculării salarizării fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, inclusiv, începând cu data de 01.01.2018.
Mai mult, prin Decizia definitivă nr. 2420/09.05.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casatie şi Justiţie, sectia de contencios administrativ si Fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a recunoscut procurorilor din cadrul DNA calcularea salarizării având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, pe o perioadă neîntreruptă, de la 01.08.2016 şi în continuare, peste data de 01.01.2018, fără nicio diferenţiere în raport cu prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru de salarizare nr. 153/2017.
Recurentul menţionează că hotărârile judecătoreşti referitoare la salarizarea magistraţilor îi sunt aplicabile, având în vedere că a avut calitatea de ofiţer de poliţie judiciară — funcţionar public cu statut special, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, iar, în perioada 01.07.2004 — 25.04.2018, şi-a desfăşurat activitatea (prin detaşare) în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupţie, perioadă în care a fost salarizat permanent şi în mod constant conform unor dispoziţii speciale derogatorii, fiind asimilat din acest punct de vedere procurorilor/judecătorilor cu grad de judecătorii şi aplicându-i-se modul de stabilire şi calculare a salariilor în aceeaşi modalitate cu aceştia (prin aplicarea VRS înmulţită cu coeficientul de multiplicare prevăzut de lege).
Recurentul susţine că, în mod greşit, a reţinut instanţa de fond că în cuprinsul titlului executoriu invocat nu s-a tranşat chestiunea recunoaşterii dreptului în discuţie fără limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6), întrucât din considerentele Deciziei nr. 686/R/10.11.2021 a Curţii de Apel Braşov rezultă că salariul de bază avut în vedere este cel stabilit în plată în luna decembrie 2017 (respectiv 15.771 RON), care trebuie stabilit prin raportare la VRS în valoare de 605,225 RON şi pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2018 până la data la care şi-a încetat raporturile de serviciu (25.04.2018, inclusiv).
Inserarea de către pârât, la art. 1 din Ordinul 567/18.07.2022, a prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017 - de unde a şi rezultat cuantumul de 13.719 RON reprezentând salariul de funcţie pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2018 până la data de 25.04.2018, contravine dispozitivului obligatoriu al titlului executoriu.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, cu privire la aplicabilitatea în speţă a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, referitoare la înlăturarea plafonării, a susţinut că cererea a rămas fără obiect în raport cu emiterea Ordinului nr. 238/26.04.2023 al Procurorului Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte constată următoarele:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune, astfel cum a fost precizată, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie: anularea parţială a Ordinului nr. 567/18.07.2022, emis de Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Anexei acestuia, poziţia 8 în tabelul ataşat, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru perioada 01.01.2018 - 25.04.2018; anularea Ordinului nr. 763/22.09.2022, emis de Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care a fost respinsă contestaţia împotriva ordinului anterior mentionat; obligarea pârâtului la emiterea unui alt act administrativ, prin care să se dispună recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente şi acordarea acestora având în vedere VRS de 605,225 RON pentru perioada 01.01.2018 - 25.04.2018, inclusiv, în conformitate cu dispoziţiile exprese ale deciziei civile definitive nr. 686/R/2021 a Curţii de Apel Braşov, fără a se aplica plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017; obligarea pârâtului la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a drepturilor, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţit şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare.
Recurentul-reclamant a avut calitatea de ofiţer de poliţie judiciară – funcţionar public cu statut special, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, iar în perioada 01.07.2004-25.04.2018 şi-a desfăşurat activitatea, prin detaşare, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, detaşarea fiind încetată ca urmare a pensionării la limită de vârstă.
În raport cu susţinerile părţilor şi cu probele administrate la dosar, Înalta Curte reţine că, la 26 aprilie 2023, după pronunţarea sentinţei atacate, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, prin Procuror Şef Direcţie, a emis Ordinul nr. 238/2023, prin care s-a stabilit salarizarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, începând cu data de 08.12.2018, prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără luarea în considerare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi s-au statuat următoarele:
"Art. 1 - Începând cu data de 8 decembrie 2018, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, conform anexelor.
(...)
Art. 4 - Plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor art. 1 din prezentul ordin se va efectua după asigurarea fondurilor necesare din bugetul Direcţiei Naţionale Anticorupţie".
În Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 238/26.04.2023, intitulată Tabel cu funcţiile, gradaţiile pentru vechimea în muncă şi drepturile salariale ale ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară, în care recurentul figurează la poziţia nr. 222, sunt menţionate următoarele observaţii: "Data rectificării: 01.01.2018-24.04.2018".
Totodată, se va avea în vedere şi Adeverinţa nr. x/2023, din care rezultă că intimata a procedat la revizuirea veniturilor urmare a majorării valorii de referinţă sectorială la suma de 605,225 RON, neplafonat, conform Ordinului nr. 238/26.04.2023 şi Deciziei nr. 686/R/10.11.2021 a Curţii de Apel Braşov.
Înalta Curte constată că obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantului de anulare a Ordinelor nr. 567/18.07.2022 şi nr. 763/22.09.2022, emise de Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru perioada 01.01.2018 - 25.04.2018.
Or, dată fiind emiterea de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, prin Procuror Şef Direcţie a Ordinului nr. 238/2023, prin care s-a stabilit că salarizarea recurentului-reclamant, se face, începând cu data de 01.01.2018 (conform Anexei nr. 3 la ordin), prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără luarea în considerare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, precum şi emiterea Adeverinţei nr. x/2023, prin care s-a procedat la revizuirea veniturilor recurentului urmare a majorării valorii de referinţă sectorială la suma de 605,225 RON, neplafonat, conform dispoziţiilor deciziei nr. 686/R/10.11.2021 a Curţii de Apel Braşov, Înalta Curte reţine că, în prezent, acţiunea reclamantului a rămas fără obiect.
Instanţa de control judiciar apreciază că emiterea Ordinului nr. 238/26.04.2023, nu afectează, prin ea însăşi, legalitatea sentinţei recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunţării acesteia, dar pune problema subzistenţei obiectului acţiunii, având în vedere că la acest moment ordinele anterioare de salarizare contestate în prezenţa cauză nu îşi mai produc efectele fiind înlocuite de Ordinul nr. 238/26.04.2023, prin care au fost satisfăcute pretenţiile reclamantului, după cum acesta a solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.
În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că, deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârât a Ordinului nr. 238/26.04.2023 şi a satisfacerii pretenţiilor reclamantului, obiectul cererii de chemare în judecată nu mai subzistă, fiind realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamant este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 560 din 31 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.