Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 22.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Parohia SF. Gheorghe – Progresul, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 9914/25.11.2021, solicitând anularea acesteia şi pe fond admiterea a cererii nr. x/11.01.2006, conexată cu cererea nr. x/24.01.2006, precum şi obligarea Comisiei la emiterea unei Decizii prin care să se propună restituirea/acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent privind imobilul - teren în suprafaţă de 1250 mp, situat în Bucureşti, Drumul Poştalionului (Bercenarului) FN.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1929 din 2 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins contestaţia formulată de către reclamanta Parohia Sf. Gheorghe – Progresul, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1929 din 2 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia Sf. Gheorghe – Progresul a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că, aşa cum a arătat prin contestaţia iniţială, Parohia Sf. Gheorghe - Progresul I a depus cereri la diferite autorităţi pentru obţinerea de înscrisuri care să lămurească/identifice amplasamentul imobilului teren în cauză.
Astfel s-au depus cereri la Arhivele Naţionale, Serviciul Municipiului Bucureşti, care au comunicat că "cercetându-se evidentele emise de Comisiunea pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare în Bucureşti, în anul 1940, s-a constatat că strada x nu figurează înscrisă. În consecinţă nu se pot elibera actele solicitate."
De asemenea, Arhivele Naţionale, Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale nu au identificat actele translative de proprietate solicitate.
Sectorul 4 Bucureşti, Aparatul de specialitate a comunicat faptul că parohia trebuie să prezinte planuri topografice scara 1:500 şi 1:2000, cu identificarea imobilului pentru care se solicită informaţii.
Serviciul Arhivă Acte Administrative din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti a îndrumat parohia către Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti pentru situaţia juridică şi identificarea actelor care au stat la baza preluării imobilului, ştiut fiind că Direcţia Patrimoniu pune în vedere solicitanţilor să prezinte acte de proprietate şi planuri de amplasament pentru eliberarea adreselor privind situaţia juridică a imobilelor.
AFI - Biroul Tehnic a comunicat parohiei că nu deţine situaţia despăgubirilor şi nici decretul de expropriere pentru imobilul din str. x (Bercenarului) FN.
Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4 a transmis unităţii de cult un istoric de rol din care reiese că prin emiterea Titlului de proprietate nr. x/20.11.1995 s-a reconstituit parohiei dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 5.000 mp, situat în Bucureşti, Drumul Poştalionului nr. 103-105, ca moştenitoare a defunctului A..
A apreciat că, în mod ciudat şi nedrept, instanţa de fond constată că reclamanta a depus la dosarul administrativ constituit la Comisia Specială de Retrocedare copia certificată a Contractului de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat, sub nr. x/20.04.1940, însă nu au fost depuse la dosarul administrativ "alte înscrisuri", de natura celor enumerate de lege, cu care să se coroboreze acest înscris şi, astfel să se susţină o eventuală prezumţie de proprietate aptă să justifice admiterea cererii.
Constatarea instanţei de fond este neaşteptată, în sensul că din analiza înscrisurilor aflate la dosar nu reiese faptul că terenul în suprafaţă de 1250 mp care face obiectul Contractului de vânzare sus-menţionat a intrat în proprietatea Parohiei Sf. Gheorghe - Progresul I.
Această interpretare este total lipsită de sens, câtă vreme suprafaţa de 1250 mp face parte din trupul de proprietate de 6250 mp, cumpărat de parohie în anul 1940 şi din care Statul român a reconstituit unităţii de cult dreptul de proprietate asupra unei părţi în suprafaţă de 5.000 mp.
Astfel, în opinia sa, se pune întrebarea dacă Titlul pe proprietate sus-menţionat a recunoscut dreptul anterior al unităţii de cult, ca moştenire de la defunctul A. pentru suprafaţa de 5.000 mp, de ce nu s-ar recunoaşte dreptul de proprietate şi asupra diferenţei de teren de 1250 mp?
De asemenea, recurenta a susţinut că instanţa a mai făcut o constatare eronată, aceea că nici la dosarul administrativ si nici în fata instanţei, reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a bunului, făcând trimitere recurenta la dispoziţiile Legii nr. 22/18 martie 2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013, cu privire la modificările introduse la articolul II, la articolul 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pe motiv că, în opinia sa, criticile nu se încadrează în motivul de casare invocat.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
5. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi a apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.
6. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 12 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Prin încheierea din data de 12 septembrie 2024, în conformitate cu prevederile art. 492 C. proc. civ., Înalta Curte a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de către recurenta-reclamantă şi a respins, ca inadmisibilă în recurs, proba constând în efectuarea unei expertize tehnice judiciare imobiliare.
Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, având în vedere că motivele invocate se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin cererea nr. x/11.01.2006 conexată cu cererea nr. x/24.01.2006 depusă, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, de Arhiepiscopia Bucureştilor pentru Parohia Sf. Gheorghe Progresul din Bucureşti, s-a solicitat retrocedarea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 1250 m.p. situat în Bucureşti, Drumul Poştalionului (Bercenarului) .
Prin Decizia nr. 9914/25.11.2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, contestată în prezenta cauză, cererea de retrocedare mai sus menţionată a fost respinsă, reţinându-se că solicitanta nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada proprietăţii asupra imobilului solicitat.
S-a arătat în acest sens că, prin adresa x/21.07.2020, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare (S.T.C.S.R.) a solicitat Parohiei Ortodoxe Sf. Gheorghe Progresul şi spre ştiinţă Arhiepiscopiei Bucureştilor, în vederea soluţionării cererii de retrocedare sus-menţionate, să transmită următoarele documente, în termenul de decădere de 240 de zile, cu posibilitate de prelungire pentru o perioadă de 120 de zile, în temeiul art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire: o identificare a imobilului solicitat, printr-o lucrare întocmită de către un expert tehnic autorizat în specialitatea topografie şi cadastru - "Note de reconstituire (suprapunere de planuri)" a vechiului amplasament al imobilului, teren; acte sau înscrisuri, eventual declaraţii de martori autentificate notarial, din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului solicitat prin cererea de retrocedare menţionată anterior; istoricul adresei administrative/poştale şi istoricul denumirii arterei de circulaţie pentru imobilul solicitat; înscrisuri din care să reiasă dacă pentru imobilul solicitat prin cererea de retrocedare menţionată anterior au fost formulate cereri de retrocedare şi în temeiul legilor fondului funciar sau altor legi cu caracter reparator, iar în caz afirmativ să comunice cum au fost soluţionate aceste cereri; declaraţie notarială din care să reiasă faptul că pentru imobilul solicitat nu s-a reconstituit dreptul de proprietate pe alt amplasament/pe vechiul amplasament în favoarea solicitantei, în baza legilor fondului funciar sau a altor legi cu caracter reparatoriu; înscrisuri din care să reiasă dacă au fost încasate despăgubiri pentru imobilul sus-menţionat iar, în cazul în care au fost încasate aceste despăgubiri, a fost solicitată transmiterea unei copii de pe dovada efectuării plăţii din care să reiasă suma şi data încasării.
Prin adresa înregistrată la Secretariatul tehnic al C.S.R. sub nr. x/18.03.2021, Parohia Ortodoxă Sf. Gheorghe Progresul a solicitat prelungirea termenului de decădere de 240 de zile, cu 120 de zile şi a depus o serie de solicitări adresate de către aceasta unui număr de instituţii, în vederea completării dosarului aferent cererii de retrocedare sus-menţionate.
Prin adresa nr. x/29.03.2021, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a confirmat prelungirea termenului de 240 de zile, cu 120 de zile, însă, nici Arhiepiscopia Bucureştilor, nici Parohia Sf. Gheorghe Progresul nu au depus niciun înscris dintre cele solicitate.
În aceste condiţii, în temeiul art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1)1 şi 6 din O.U.G. nr. 94/2000 şi art. 32 din Legea nr. 165/2013, cererea de retrocedare a fost respinsă.
În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta Parohia Sf. Gheorghe Progresul contestă decizia mai sus menţionată emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, susţinând, în esenţă, că la dosarul administrativ existau documente susceptibile a justifica temeinicia pretenţiei de retrocedare.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanta formulând recurs din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă în cauză nu poate fi reţinută.
Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Prin memoriul de recurs, în esenţă, recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a depus la dosarul administrativ "alte înscrisuri", de natura celor enumerate de lege, cu care să se coroboreze acest înscris şi, astfel să se susţină o eventuală prezumţie de proprietate aptă să justifice admiterea cererii, precum şi că aceasta a fost de bună credinţă şi nu a rămas pasivă la solicitările C.S.R. şi că partea bisericească a făcut toate demersurile posibile pentru a obţine o identificare a imobilului solicitat, la dosarul administrativ existând documente susceptibile a justifica temeinicia pretenţiei de retrocedare, susţineri care sunt nefondate.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari.
Potrivit art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, "În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă (...). Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie".
Potrivit Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, "Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înţelege: a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.); b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu; c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate); d) acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar al retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios); e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale; f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale".
De asemenea, art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că "(1) Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare. (2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3). (3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive. (4) În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (5) În aplicarea prevederilor alin. (4) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar. (6) În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referinţă, iar imobilul respectiv se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispoziţiilor alin. (2)", iar Normele metodologice, cu referire la acest articol, prevăd că "(...) 3. Pentru stabilirea dreptului de proprietate persoana care se pretinde a fi îndreptăţită poate depune actele enumerate la art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată. În acest caz depunerea unui singur act (declaraţie de martori, expertiză extrajudiciară) nu este suficientă pentru întemeierea prezumţiei existenţei dreptului de proprietate al acesteia asupra imobilului, la data preluării abuzive, fiind necesară coroborarea mai multor dovezi în acest sens. 4. Pentru facilitarea probei dreptului de proprietate s-au introdus la art. 4 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, două prezumţii relative referitoare la existenţa şi întinderea dreptului de proprietate şi a titularului acestuia, prezumţii care pot fi răsturnate prin proba contrară de către orice persoană interesată".
În speţă, sunt relevante şi dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, potrivit cărora "(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii. (3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse. (31) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru dosarele depuse la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, termenul de decădere în procedura administrativă este de 240 de zile. (32) Termenul prevăzut la alin. (31) poate fi prelungit în condiţiile prevăzute la alin. (2) şi (3), pentru o perioadă de 120 de zile. (4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate".
Având în vedere aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că reclamanta a depus la dosarul administrativ constituit la Comisia specială de retrocedare copia certificată a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat, sub nr. x/20.04.1940, dna B. şi dl. A. au vândut imobilul, teren viran în suprafaţă de 6250 m.p. cu construcţia aflată pe el, situat în comuna suburbană Şerban Vodă, sat Progresul, Parohiei Bisericii Sf. Gheorghe Progresul, însă nu au fost depuse la dosarul administrativ alte înscrisuri, de natura celor enumerate de lege, cu care să se coroboreze acest înscris şi, astfel, să se susţină o eventuală prezumţie de proprietate aptă să justifice admiterea cererii, în condiţiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. 3 din Normele metodologice privitoare la acest articol.
În aceste condiţii, se constată că, deşi recurenta-reclamantă şi-a argumentat cererea de recurs pe ideea centrală că la dosarul administrativ există documente susceptibile a justifica temeinicia pretenţiei de retrocedare, pe care de altfel a invocat-o şi în faţa primei instanţe, aceasta nu a indicat, în concret, care ar fi fost aceste înscrisuri, depuse la Comisie şi referitoare la imobilul solicitat a fi retrocedat, iar din actele dosarului administrativ, anexat întâmpinării de către pârâtă, rezultă, dimpotrivă, că, aşa cum susţine aceasta din urmă, nici reclamanta, şi nici Arhiepiscopia Bucureştilor nu au răspuns la adresa nr. x/21.07.2020.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a depus actele la dosarul administrativ de retrocedare, acestea fiind necesare pentru că era imposibil de stabilit corespondenţa între terenul solicitat şi cel pentru care a prezentat titlul de proprietate. Simpla susţinere a recurentei în sensul că suprafaţa de 1250 mp face parte din trupul de proprietate de 6250 mp, cumpărat de parohie în anul 1940 şi din care Statul român a reconstituit unităţii de cult dreptul de proprietate asupra unei părţi în suprafaţă de 5.000 mp nu este aptă să facă dovada dreptului de proprietate al acesteia asupra imobilului solicitat în sensul dispoziţiilor legale antereferite.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta Parohia "Sf. Gheorghe" Progresul împotriva sentinţei civile nr. 1929 din 2 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.