Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.07.2022 (ca efect al declinării de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1207/14.06.2022), reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a formulat, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/16.03.2022 întocmit de pârâtă, prin care a solicitat, în principal admiterea excepţiei nulităţii absolute a raportului de evaluare şi anularea raportului sub acest motiv, iar, în subsidiar, anularea raportului de evaluare, ca netemeinic şi nelegal.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 48 din 30 martie 2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că judecătorul fondului nu a motivat sentinţa recurată, nu a prezentat argumentele pentru care a ajuns la soluţia pronunţată, ci s-a mărginit să preia susţinerile intimatei.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a invocat mai multe critici de nelegalitate.
Astfel, în esenţă, a susţinut că raportul de evaluare este lovit de nulitate absolută, întrucât a fost întocmit cu nerespectarea art. 21 raportat la dispoziţiile la art. 20 alin. (5) şi art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010.
Pe fondul cauzei, a solicitat să se constate nelegalitatea şi netemeinicia raportului de evaluare, dezvoltând următoarele aspecte: potrivit fişei postului, atribuţiile exercitate ca funcţionar public - director executiv în cadrul direcţiei economice a Primăriei Mizil nu sunt în legătura directă sau indirectă cu cele exercitate în mediul privat; în mod greşit se menţionează în raportul de evaluare că a deţinut funcţia de director executiv în cadrul aparatului propriu al Consiliului Local, aceasta deţinând funcţia director executiv la Direcţia economică din cadrul aparatului de specialitate al primarului; S.C. B. are ca acţionar C., persoană juridică fără scop lucrativ, astfel că S.C. B. nu desfăşura activitate în interes public, nefiind încheiat niciun contract sau alt act juridic între UAT Mizil şi această societate.
4. Decizia ce face obiectul prezentei revizuiri
Prin Decizia nr. 1857 din 2 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea de suspendare a judecăţii recursului, ca nefondată; a fost respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 48 din 30 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Referitor la cererea de suspendare a judecăţii recursului, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 (cererea de sesizarea a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate menţionată fiind admisă prin încheierea din 02.04.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022), Înalta Curte reţinând dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a constatat că, în cazul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, nu este obligatorie suspendarea judecăţii şi a apreciat că nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. În plus, Înalta Curte a reţinut că, dacă Curtea Constituţională va admite excepţia de neconstituţionalitate invocată, în această eventualitate, C. proc. civ. a instituit, la art. 509 alin. (1) pct. 11, cazul de revizuire pentru situaţiile în care, după ce hotărârea devine definitivă, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională dispoziţia care a făcut obiectul excepţiei invocate.
Procedând la analiza motivului de casare invocat de recurenta-reclamantă de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că, în cauza dedusă judecăţii, sentinţa supusă controlului judiciar răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând în considerentele sale expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, cu arătarea argumentelor pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Analizând speţa dedusă judecăţii prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., relativ la motivul prin care se invocă de către recurenta-reclamantă nelegalitatea raportului de evaluare ca urmare a încălcării de către inspectorul de integritate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte a reţinut că acesta este nefondat.
Astfel, reţinând că, în procedura de evaluare a conflictelor de interese, reglementată în Secţiunea a 3-a din Legea nr. 176/2010, art. 13 şi art. 15 se aplică "în mod corespunzător", adică în acord cu dispoziţiile specifice pentru fiecare dintre proceduri, iar din interpretarea coroborată a textelor reiese că legiuitorul a permis inspectorilor de integritate să demareze activitatea de evaluare chiar anterior informării persoanei în cauză, această activitate implicând evaluarea declaraţiilor de interese, dar şi "a altor date şi informaţii" cu caracter public, a concluzionat că, în acord celor reţinute de judecătorul fondului, procedura de informare a fost îndeplinită de către inspectorul de integritate, fiind respectate toate etapele şi procedurile de evaluare, aşa cum sunt acestea prevăzute de Legea nr. 176/2010.
Referitor la susţinerea că, în lipsa confirmării de primire a primei adrese de informare privind declanşarea procedurii de evaluare a averii şi respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, efectuarea unei noi proceduri era obligatorie, conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, instanţa de recurs a apreciat că, instanţa de fond a reţinut în mod corect că art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 prevede procedura aplicabilă întocmirii raportului de evaluare în lipsa confirmării de primire a informării privind exprimarea punctului de vedere de către persoana ce face obiectul evaluării. Ori, în speţă, reclamanta şi-a exprimat punctul de vedere, ca urmare a informării efectuate de pârâtă nr. x . Prin urmare, raportul de evaluare fiind întocmit la data de 16.03.2022, ulterior exprimării punctului de vedere din 27.10.2021, nu se poate reţine încălcarea art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, susţinerea recurentei fiind nefondată.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentă privind situaţia de incompatibilitate reţinută de către inspectorul de integritate, referitor la exercitarea funcţiei de contabil în cadrul S.C. B. S.R.L., Înalta Curte a constatat că judecătorul fondului a reţinut şi interpretat corect dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora "funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: lit. c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public".
S-a reţinut astfel, contrar susţinerilor recurentei, că atâta vreme cât s-a stabilit existenţa unei legături indirecte între activităţile desfăşurate în sectorul privat cu atribuţiile de funcţionar public, este irelevantă susţinerea recurentei în sensul că fişele postului nu sunt identice, fiind evident că modul de ţinere a contabilităţii în sectorul public conform Planului de conturi aprobat prin Ordinul MFP nr. 1917/2005 este diferit de tinerea contabilităţii în sectorul privat conform OMFP nr. 1752/2005.
5. Cererea de revizuire
Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, solicitând schimbarea în tot a deciziei revizuite şi, pe cale de consecinţă, admiterea recursului formulat de aceasta.
Revizuenta a arătat că, până la formularea cererii de revizuire decizia atacată nu a fost redactată, urmând ca motivele prezentei cereri de revizuire sa le depună după comunicarea hotărârii, în termen procedural, însă, a promovat prezenta cale de atac apreciind că soluţia dată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie nu poate fi decât rezultatul încălcării principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Astfel, a arătat că, în opinia sa, hotărârea pronunţată de instanţa de recurs este dată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar sub următoarele aspecte:
Luând în considerare Decizia CJUE C-40/21, publicată la data de 13.11.2023, în acord cu care Persoana în cauză trebuie totuşi să poată solicita controlarea unei asemenea sancţiuni de o instanţă judecătorească, în special în ceea ce priveşte respectarea principiului proportionalitătii, acest principiu nu se opune acestei legislaţii naţionale, cu condiţia ca, având în vedere toate împrejurările relevante, aplicarea acestei legislaţii să conducă la aplicarea unei sancţiuni adecvate gravităţii încălcării pe care o reprimă, ţinând seama de obiectivul de a asigura integritatea şi transparenţa în exercitarea funcţiilor şi a demnităţilor publice, precum şi de a preveni corupţia instituţională. Această situaţie nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepţional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situaţiei personale, profesionale şi economice a acestei persoane se dovedeşte deosebit de grav.
Dreptul la o cale de atac efectivă presupune printre altele ca titularul acestui drept să poată avea acces la o instanţă competentă să asigure respectarea drepturilor care îi sunt garantate de dreptul Uniunii şi, în acest scop, să examineze toate aspectele de drept şi de fapt pertinente pentru soluţionarea litigiului cu care este sesizată.
In speţă, acest drept presupune ca instanţa de trimitere să poată controla legalitatea raportului de evaluare care o priveşte pe reclamanta din litigiul principal şi, dacă este cazul, să anuleze raportul respectiv, precum şi sancţiunile complementare aplicate în temeiul acestuia.
Făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, la principiul egalităţii armelor, revizuenta a susţinut că, în ipoteza de faţă în care prezenta cauza este soluţionată definitiv, prin neanalizarea legalităţii si temeiniciei sancţiunii interdicţiei ocupării unei funcţii publice pentru o perioada de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancţiuni proporţionale cu abaterea săvârşită, în acord cu Decizia CJUE publicată la data soluţionării recursului, dar nu şi la data promovării acestuia, atunci va fi nevoita, în baza dreptului pozitiv să execute sancţiunea fapt ce ar duce la o îngrădire a drepturilor fundamentale dreptul la muncă, garantat de articolul 15, alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum şi dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, garantat de articolul 47 din Cartă.
În fine, a învederat că, în şedinţa din data de 09.11.2023 Consiliul National de Integritate a pus în discuţie decizia C-40/21 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la nerespectarea principiului proporţionalităţii referitoare la interdicţii precum şi implementarea acesteia în jurisprundeţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
6. Apărările formulate de intimata Agenţia Naţională de Integritate
Prin întâmpinare, intimata a invocat excepţia conexităţii faţă de dosarul nr. x/2024 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, susţinând că are ca obiect aceeaşi cerere ca şi cererea de revizuire.
De asemenea, a invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire, în raport de prevederile art. 511 alin. (3) C. proc. civ., arătând că Decizia CJUE C-40/2021 a fost pronunţată la 04.05.2023, dată de la care, în opinia sa, începe să curgă termenul de revizuire, revizuenta având posibilitatea să invoce decizia CJUE în recurs.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii de revizuire, apreciind că dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză.
Astfel, a susţinut că chiar dacă este vorba despre faptul că Hotărârea CJUE în cauza C40/2021 a fost pronunţată după sentinţa de fond din dosarul nr. x/2022, acest demers judiciar întemeiat pe art. 21 din Legea nr. 554/2004 este nefondat, admiterea cererii de revizuire conducând la schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, respectiv la invocarea unor noi motive de fapt ce se constituie în motive noi de nelegalitate a actului administrativ atacat, argumentele fiind invocate pentru prima dată în cadrul cererii de revizuire.
A mai arătat că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 10 şi 101 C. proc. civ. au fost invocate formal prin raportare la Decizia CJUE în cauza C-40/2021.
În concluzie, intimata a susţinut că decizia a cărei revizuire se cere nu contravine şi nu încalcă sub niciun aspect normele de drept european, aceasta referindu-se la regimul conflictului de interese, în speţă fiind vorba despre o stare de incompatibilitate prin deţinerea de două calităţi în mod simultan.
7. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare, revizuenta a solicitat respingerea excepţiei conexităţii, arătând că dosarul nr. x/2024 are ca obiect contestatia în anulare exercitată împotriva deciziei nr. 1857/02.04.2024.
De asemenea, a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii, susţinând că decizia CJUE a fost publicată la 13.11.2023, iar hotărârea definitivă s-a pronunţat la 02.04.2024, neavând posibilitatea invocării deciziei CJUE în recurs.
8. Procedura de soluţionare a cererii de revizuire
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată la data de 12 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
La termenul de judecată din 30 mai 2024 a fost soluţionată cererea de suspendare a deciziei împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, în sensul respingerii cererii, ca inadmisibilă.
La termenul de judecată din data de 12 septembrie 2024, revizuenta a precizat că temeiul de drept al revizuirii îl constituie prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, iar intimata a arătat că înţelege să renunţe la excepţia conexităţii faţă de dosarul nr. x/2024 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal invocată prin întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
Examinând hotărârea atacată, actele şi lucrările dosarului, motivele invocate de revizuentă în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
1. Înalta Curte urmează să respingă excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de intimata Agenţia Naţională de Integritate.
Astfel, Înalta Curte constată că temeiul juridic al cererii de revizuire îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 "Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive (…)"
Din actele dosarului rezultă că cererea de revizuire a fost formulată la data de 16 aprilie 2024, conform dovezii aflate la dosarul de recurs, comunicarea deciziei fiind efectuată la data de 29 mai 2024, astfel cum rezultă din dovada de înmânare a hotărârii aflată la dosarul de recurs, astfel că termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile legale antereferite a fost respectat.
2. Analiza cererii de revizuire
Înalta Curte reţine că potrivit art. 21 alin. (1) din Legea 554/2004, text ce reprezintă temeiul juridic al prezentei cereri de revizuire, "constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată."
Înalta Curte aminteşte că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea 554/2004 poate avea ca obiect atât hotărârile definitive care evocă fondul, cât şi cele care nu evocă fondul, aspect statuat prin Decizia nr. 1039 din 5 decembrie 2012 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 29 ianuarie 2013, prin care s-a arătat că: "prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei."
În ceea ce priveşte condiţiile speciale ale cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 21 din Legea 554/2004, Înalta Curte aminteşte că reglementarea acestei căi extraordinare de atac în materie administrativă este o consecinţă a aderării României la Uniunea Europeană şi reprezintă un instrument menit să asigure la nivelul jurisdicţiei naţionale preeminenţa prevederilor tratatelor şi reglementărilor europene. Scopul urmărit de legiuitorul naţional a fost să creeze un remediu procesual efectiv şi eficient menit să corecteze acele hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive care au ignorat principiile consfinţite la nivel european, astfel cum se desprind acestea din actele normative unionale şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
În lumina acestor considerente, având în vedere temeiul de drept invocat de revizuentă, respectiv dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, precum şi Hotărârea CJUE din data de 04.05.2023 pronunţată în cauza C-40/21 T.A.C. împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate, Înalta Curte reţine că, principiul proporţionalităţii trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislaţii naţionale care prevede o măsură constând în interdicţia de a ocupa orice funcţie publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani împotriva unei persoane faţă de care s-a constatat existenţa unui conflict de interese în exercitarea unei asemenea funcţii, cu condiţia ca, având în vedere toate împrejurările relevante, aplicarea acestei legislaţii să conducă la aplicarea unei sancţiuni adecvate gravităţii încălcării pe care o reprimă, ţinând seama de obiectivul de a asigura integritatea şi transparenţa în exercitarea funcţiilor şi a demnităţilor publice, precum şi de a preveni corupţia instituţională.
Această situaţie nu s-ar regăsi, arată CJUE, atunci când, în mod excepţional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situaţiei personale, profesionale şi economice a acestei persoane se dovedeşte deosebit de grav.
De asemenea, Curtea a arătat că măsura este legală dacă persoana în cauză are efectiv posibilitatea de a contesta legalitatea raportului în care s-a efectuat această constatare şi a sancţiunii aplicate în temeiul acesteia, inclusiv proporţionalitatea acesteia.
Înalta Curte constată că hotărârea instanţei europene poate fi aplicată şi în situaţia de faţă, când interdicţia de a ocupa orice funcţie publică aleasă pentru o durată prestabilită de trei ani a survenit ca urmare a constatării unei stări de incompatibilitate şi nu numai a constatării unui conflict de interese, situaţie permisă analizată de instanţa europeană.
Dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 se referă atât la conflictul de interese, cât şi la starea de incompatibilitate, prin urmare, argumentele şi concluzia în privinţa posibilităţii ca persoana în cauză să constate legalitatea raportului de evaluare, sancţiunea aplicată, inclusiv proporţionalitatea acesteia, sunt comune şi identice.
În analizarea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, conform cărora constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată, instanţa de revizuire se supune normelor procedurale impuse de legislaţia şi jurisprudenţa naţionale.
Relevantă şi obligatorie este Decizia nr. 45/2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care s-au interpretat dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, din cuprinsul acesteia desprinzându-se concluzia conform căreia prin cererea de revizuire nu se poate urmări schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susţin obiectul cererii. În aceeaşi decizie s-a reţinut şi faptul că temei al revizuirii pot fi şi hotărârile interpretative ale CJUE, care fac corp comun cu norma interpretată şi se aplică în toate situaţiile în care se aplică dreptul european interpretat, chiar şi cele pronunţate după soluţionarea definitivă a litigiului, acestea din urmă în limitele termenului de revizuire.
Astfel, în cadrul revizuirii nu este permisă invocarea unor fapte relevante noi ce se constituie în motive de nelegalitate noi, ce nu au fost invocate în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire s-a cerut şi cu atât mai mult, în faţa instanţei de fond.
Printr-o hotărâre a CJUE din data de 16.03.2006, pronunţată în cauza C-234/04, Rosmarie Kapferer, Curtea a arătat că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârşită prin hotărârea în cauză.
Verificând îndeplinirea condiţiilor revizuirii prevăzute de art. 21 din Legea 554/2004 în raport de reperele obligatorii stabilite prin Decizia nr. 45/2016, Înalta Curte urmează să verifice dacă, în prezenta cauză, revizuenta a invocat, în faţa instanţelor de fond şi recurs dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, ca motiv de fapt, pe care îl susţine prin cererea de revizuire prin prisma jurisprudenţei CJUE.
În concret, se constată că în cauză se invocă faptul că decizia încalcă jurisprudenţa CJUE, în special, hotărârea din cauza C-40/21.
Revizuenta nu a contestat prin cererea de revizuire situaţia de fapt reţinută de instanţa de recurs şi nici incidenţa dispoziţiilor legale invocate, ci faptul că instanţa de recurs nu a ţinut cont, în soluţia adoptată şi în motivarea acesteia, de jurisprudenţa CJUE invocată de aceasta prin cererea de revizuire.
Astfel, Înalta Curte constată că revizuenta a invocat neanalizarea legalităţii si temeiniciei sancţiunii interdicţiei ocupării unei funcţii publice pentru o perioada de 3 ani, fără a da posibilitatea stabilirii unei sancţiuni proporţionale cu abaterea săvârşită, în acord cu Decizia CJUE publicată la data soluţionării recursului, pentru prima dată, în faţa instanţei de revizuire.
Este adevărat că revizuenta se raportează la Hotărârea CJUE din data de 04.05.2023, pronunţată în cauza C-40/21, însă acest lucru este lipsit de relevanţă.
Prin hotărârea menţionată instanţa europeană a reţinut că "având în vedere gravitatea atingerii aduse interesului public care rezultă din actele de corupţie şi din conflictele de interese, chiar şi din cele mai puţin semnificative, ale aleşilor într-un context naţional de risc ridicat de corupţie, interdicţia de a ocupa funcţii publice alese pentru o durată prestabilită de trei ani, prevăzută de această legislaţie naţională, nu este, în principiu, disproporţionată în raport cu încălcarea pe care urmăreşte să o sancţioneze." (par. 66). Totodată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că în lipsa posibilităţii de individualizare a sancţiunii nu este exclus ca "în anumite cazuri excepţionale, această sancţiune să se poată dovedi disproporţionată în raport cu încălcarea pe care o sancţionează" şi că "această situaţie s-ar putea regăsi atunci când, în mod excepţional, având în vedere obiectivul urmărit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul sancţiunii menţionate asupra situaţiei personale, profesionale şi economice a persoanei în cauză se dovedeşte deosebit de grav". (par. 67 şi 68). În raport de aceste aspecte, instanţa europeană a concluzionat că "revine instanţei de trimitere sarcina de a verifica, având în vedere toate împrejurările pertinente, dacă severitatea sancţiunii aplicate reclamantului din litigiul principal în temeiul articolului 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 rămâne adecvată gravităţii conflictului de interese constatat în acest raport, ţinând seama de obiectivul urmărit de legea amintită" (par. 69)
După cum se poate observa, hotărârea pronunţată în cauza C-40/2021 de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu statuează în sensul că instanţa naţională ar fi obligată să analizeze din oficiu proporţionalitatea sancţiunii, în cazul constatării unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, şi nici nu există o normă care să prevadă repunerea părţilor în termenul de invocare a unor motive de nulitate a raportului de evaluare, în situaţia pronunţării unei astfel de hotărâri.
În consecinţă, nu se poate reţine că motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 21 din Lega nr. 554/2004 astfel cum a fost invocat de revizuentă este fondat, în condiţiile în care reclamanta nu a invocat, în faţa primei instanţe, lipsa de proporţionalitate a sancţiunilor prevăzute de lege pentru fapta reţinută în sarcina sa, acest aspect neconstituind nici motiv de recurs.
Prin însăşi hotărârea CJUE invocată în cererea de revizuire se arată la paragraful 91 că nu este pusă la îndoială efectivitatea căii de atac prevăzute în dreptul român sau conformitatea legislaţiei naţionale în discuţie în litigiul principal, iar instanţa naţională controlează toate aspectele de fapt şi de drept invocate (par. 89).
Or, în dosarul de faţă, revizuenta a formulat o acţiune de anulare a unui act administrativ şi a invocat motive de fapt şi de drept asupra cărora judecătorul fondului şi judecătorii din calea de atac a recursului s-au pronunţat, iar invocarea încălcării principiului proporţionalităţii sancţiunii s-a făcut cu încălcarea normelor imperative ale procesului civil, stabilite de C. proc. civ., anterior arătate.
Aşadar, prezentul demers judiciar întemeiat pe cazul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată nu este fondat, admiterea cererii de revizuire conducând la schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, respectiv la invocarea unor noi motive de fapt ce se constituie în motive noi de nelegalitate a actului administrativ atacat.
În concluzie, nefiind incidente dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, revizuirea va fi respinsă ca nefondată.
3. Temeiul de drept al soluţiei adoptate asupra cererii de revizuire
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004 şi art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de intimată şi va respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de intimata Agenţia Naţională de Integritate.
Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1857 din 2 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.