Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin cererea înregistrată, la data de 12.12.2022, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, suspendarea, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi anularea Deciziei CNA nr. 596/10.11.2022 prin care a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 10.000 RON, pentru încălcarea art. 40 alin. (1), art. 64 alin. (1) lit. b) şi art. 65 lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu consecinţa anulării sancţiunii amenzii.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii cu somaţie publică sau reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 232 din 14 noiembrie 2023, Curtea a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare cu consecinţa, în principal, a anulării Deciziei CNA nr. 596/10.11.2022 prin care a fost amendată cu 10.000 RON, iar, în subsidiar, a înlocuirii amenzii cu somaţie publică ori reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege, cu cheltuieli de judecată.
După ce a prezentat situaţia de fapt, a susţinut recurenta-reclamantă că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011, pentru că încălcarea acestor dispoziţii nu trebuie presupusă, ci dovedită. Însuşi CNA a constatat că atât moderatorul emisiunii, cât şi ceilalţi invitaţi au solicitat ferm şi neîncetat invitatului emisiunii B. să arate dovezi, însă nici CNA şi nici instanţa de fond nu au ţinut cont de faptul că emisiunea "Punctul culminant" este o emisiune de dezbateri, scopul ediţiei din data de 04.10.2022 fiind acela de a extrage informaţii chiar de la sursa scandalului izbucnit în spaţiul public, fiind prima emisiune din cadrul C. în care a fost difuzat acest subiect, care s-a continuat inclusiv în zilele următoare, subiectul nefiind dezbătut în totalitate în cadrul emisiunii din 04.10.2022.
Pe de altă parte, instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 şi prin prisma reţinerii eronate a aplicabilităţii acestor dispoziţii pentru lipsa difuzării pe post a punctului de vedere al fiecăreia dintre persoanele al căror nume a fost amintit de invitat, precum şi lipsa menţionării pe post a unei imposibilităţi de contactare a acestor persoane.
Din cuprinsul deciziei contestate rezultă că a fost difuzată o înregistrare audio în care vorbeşte tânărul la care face referire invitatul B., iar ulterior difuzării interviului moderatorul emisiunii a cerut invitatului să comenteze afirmaţiile tânărului, care a sugerat ideea că invitatul B. avea un plan prestabilit şi a făcut fotografiile cu intenţia de a le aduce la cunoştinţă publică.
A prezentat recurenta cele petrecute în cadrul emisiunii, apreciind că nici moderatorul emisiunii şi nici ceilalţi invitaţi din platou nu au dat crezare afirmaţiilor invitatului B., astfel că nu poate fi primită aprecierea CNA din cuprinsul deciziei că prin dezbaterile care au avut loc în cadrul emisiunii s-a încercat discreditarea Bisericii Ortodoxe Române, pentru că singurele afirmaţii au fost ale invitatului, iar ceilalţi invitaţi şi moderatorul s-au arătat înverşunaţi faţă de afirmaţiile acestuia.
De asemenea, reţinerile CNA privind afirmaţiile făcute la adresa jurnalistului D. de la editorialul "Să fie lumină" sunt eronate, pentru că în cadrul emisiunii nu s-au făcut astfel de afirmaţii, ci s-a vorbit despre faptul că invitatul B. l-ar fi sunat pe Înalt Preasfinţitul Teodosie şi s-ar fi dat drept jurnalist al editorialului "Să fie lumină", iar după ce s-a aflat această chestiune B. ar fi fost contactat de jurnalistul D. să îi ceară explicaţii. Ca atare, CNA a interpretat într-o manieră eronată discuţiile vizând membrii editorialului "Să fie lumină", în special ale jurnalistului D..
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011, a apreciat recurenta că, de vreme ce afirmaţiile incriminatoare au fost făcute de invitatul emisiunii, B., iar moderatorul emisiunii şi ceilalţi invitaţi au încercat să afle cât mai multe detalii despre subiectul care a luat amploare în mass-media şi au fost circumspecţi cu privire la afirmaţiile acestuia, nu au dat crezare acestora, ci, dimpotrivă, l-au ironizat, în mod greşit a reţinut instanţa că nu ar fi dat dovadă de imparţialitate şi bună-credinţă.
Formatul emisiunii este unul de dezbateri, caracterizate de spontaneitate şi încărcătură emoţională, motiv pentru care persoanele care participă la dialog nu au posibilitatea de a reformula afirmaţiile, de a le completa sau de a le retrage. Contrar celor reţinute de instanţa de fond, tonul emisiunii a fost unul neutru, imparţial, iar atât moderatorul cât şi ceilalţi invitaţi au fost de bună-credinţă şi au apărat imaginea Bisericii Ortodoxe Române.
Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 65 lit. c) din Decizia nr. 220/2011, invitatul emisiunii B. a lansat, într-adevăr, un atac la adresa deputatului E., cât şi a Bisericii Ortodoxe Române, astfel că titlurile afişate pe ecran au fost într-o strânsă legătură cu subiectul dezbătut. Cât priveşte referirea la neomarxism, ţine de tehnica jurnalistică ce este caracterizată prin senzaţional şi captarea atenţiei. Astfel, titlurile afişate pe ecran în cadrul emisiunii reflectând întocmai esenţa subiectului dezbătut, rezultă că sancţiunea aplicată este neîntemeiată, inclusiv în privinţa acestui temei de drept.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 596/10.11.2022 a Consiliului Naţional al Audiovizualului prin care a fost sancţionată cu amendă de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolelor art. 40 alin. (1), art. 64 alin. (1) lit. b) şi art. 65 lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
În esenţă, în sarcina recurentei-reclamanta s-a reţinut că, postul de televiziune C., ce-i aparţine, a difuzat, în ziua de 4 octombrie 2022, emisiunea "Punctul culminant", în contextul căreia a fost dezbătut un subiect în care mai multe persoane au fost acuzate că au participat la orgii sexuale, fără a fi fost prezentate dovezi în susţinerea acestora şi nici punctul de vedere al persoanelor pentru a se putea apăra, neprecizându-se pe post că ar fi refuzat să-şi exprime opinia, şi pentru că informaţiile difuzate cu privire la afirmaţiile acuzatoare nu au fost prezentate în mod imparţial, cu bună-credinţă, fapt de natură a afecta dreptul publicului la informare corectă, iar titlurile afişate pe ecran nu au reflectat esenţa aspectelor prezentate în acel moment.
Instanţa de fond a menţinut decizia emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, soluţie împărătăşită de instanţa de control judiciar.
Prin recurs, recurenta-reclamantă a reluat argumentele prezentate în acţiune, susţinând că instanţa ar fi aplicat greşit normele de drept material, respectiv art. 40 alin. (1), art. 64 alin. (1) lit. b) şi art. 65 lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Pornind de la normele constituţionale şi cele ale Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, reţine Înalta Curte că, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (6) din Constituţie, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
În acelaşi sens, art. 10 din CEDO menţionează că exercitarea libertăţii de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.
De altfel, în jurisprudenţa sa (exempli gratia, Decizia din 8 iulie 1986 pronunţată în Cauza Lingens contra Austriei), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menţionat că trebuie să se facă distincţie între "faptele" imputate unei persoane şi "judecăţile de valoare".
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidenţiat în mod constant obligaţia jurnaliştilor de a relata faptele în mod exact, cu bună-credinţă, cu respectarea eticii profesionale.
De asemenea, la art. 3 din Legea nr. 504/2002 audiovizualului s-a prevăzut în mod expres faptul că prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului.
Faptele, având o existenţă obiectivă, sunt supuse probei veridicităţii. În situaţia în care nu se poate proba existenţa lor, subiectul activ este susceptibil de sancţionare. Indubitabil, pentru judecăţile de valoare, nu se poate discuta despre existenţa unui probatoriu. Instituirea unei astfel de obligaţii ar reprezenta încălcarea prevederilor art. 10 din CEDO.
Or, în cauză, se constată că informaţiile aduse la cunoştinţa publicului pe postul de televiziune C., analizate prin decizia contestată, reprezintă declaraţii factuale, iar nu opinii, şi că acestea nu au fost verificate în prealabil, ceea ce reprezintă încălcarea dreptului cetăţeanului de a primi informaţii corecte.
Astfel, în mod indiscutabil, informaţiile prezentate în cadrul emisiunii, inclusiv în titlurile derulate în cadrul acesteia, nu reflectau realitatea în mod obiectiv şi nici opinia persoanelor vizate, ci vizau acuzaţii formulate de invitatul emisiunii la adresa unor instituţii şi persoane, fără a exista şi fără a avea la bază dovezi.
Obligaţia de a solicita dovezi în dovedirea unor afirmaţii este prevăzută la art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, conform căruia,
"Art. 40. - (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt."
De asemenea, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, omis de recurenta-reclamantă a fi avut în vedere,
"(2) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.".
Prin urmare, conform dispoziţiilor legale, moderatorul emisiunii avea obligaţia de a solicita ferm interlocutorilor probe referitoare la faptele respective şi de a asculta punctul de vedere al persoanei vizate, obligaţia de a contacta şi a invita persoanele respective să-şi prezinte punctul de vedere sau de a preciza faptul că persoanele refuză să prezinte un punct de vedere.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte principiul informării corecte, verificate şi prezentate în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
Astfel, moderatorul, indiferent de formatul emisiunii, avea obligaţia de a adopta o poziţie neutră, lipsită de echivoc (fără a lăsa impresia că încurajează şi că este de acord cu invitatul emisiunii) şi de a cere, în mod legitim, persoanelor care afirmă fapte obiective, să dovedească adevărul acestora, pentru că, în absenţa oricăror dovezi, acestea nu se mai bucură de protecţia art. 10 CEDO.
Or, contrar alegaţiilor recurentei-reclamante, aspect bine reţinut şi de prima instanţă, aceste obligaţii nu au fost respectate în ceea ce priveşte emisiunea ce face obiectul deciziei CNA, recurenta făcându-se vinovată de săvârşirea faptei contravenţionale.
Nu în ultimul rând, titlurile afişate în cursul emisiunii au constituit, după cum chiar recurenta-reclamantă recunoaşte, un atac la adresa unei persoane din cadrul unui partid şi a unei instituţii, scopul urmărit de postul de televiziune, de captare a atenţiei publicului telespectator, nejustificând modalitatea de formulare a acestora.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, conform art. 10 paragraful (2) din Convenţie, a statuat că exercitarea libertăţilor cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, iar dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, ci este îngrădit de cerinţa respectării drepturilor celorlalţi.
CEDO a mai statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că numai prin respectarea îndatoririlor şi responsabilităţilor ce-i revin, presa îşi îndeplineşte funcţia sa esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi anumite limite, având misiunea de a comunica numai informaţii de interes public, în sensul dat acestei noţiuni în jurisprudenţa Curţii (Hotărârea din 6 februarie 2001, Cauza Tammer c. Estoniei).
Prin urmare, soluţia pronunţată de prima instanţă a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, neputându-se constatat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 232 din 14 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.