Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată, la data de 18.04.2023, pe rolul Tribunalului Dolj – secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri de 3.000 RON pentru fiecare lună începând cu iunie 2021 până în prezent şi după aceasta dată.
Prin sentinţa civilă nr. 1367 din 7 septembrie 2023, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 29.09.2023, sub nr. x/2023.
Prin sentinţa civilă nr. 460 din 11 octombrie 2023, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ridicată din oficiu, şi a respins acţiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, prin care a reiterat cele prezentate în cuprinsul acţiunii, solicitând a se recunoaşte faptul că boala de care suferă a fost provocată de vaccinul împotriva Covid-19.
3. Apărările intimatului-pârât
Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte urmează a urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului ridicată din oficiu.
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantului nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Din lecturarea susţinerilor recurentului-reclamant A., rezultă că acesta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nici nu a evidenţiat vreun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în textul legal.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).
Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.
Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.
Recurentul-reclamant, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, nu s-a referit la considerentele reţinute prin sentinţa recurată, ci a reiterat cele susţinute prin acţiune, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod critica de nelegalitate cu privire la soluţia dată prin hotărârea recurată.
Nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nu a prezentat vreun argument care să poată fi încadrat în textul legal, prin care să precizeze de ce sentinţa Curţii de Apel Bucureşti ar fi nemotivată sau prin care să evidenţieze modalitatea în care instanţa de fond ar fi interpretat/aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.
Aceste critici ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.
Recursul are ca scop verificarea legalităţii hotărârii atacate, iar nu a temeiniciei acesteia, instanţa de control judiciar având competenţa de a verifica exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat.
Simpla nemulţumire a recurentului cu privire la soluţia instanţei de fond, fără a invoca niciun aspect referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii sau a reaprecia probele administrate.
O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ. şi nu permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 460 din 11 octombrie 2023 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.